marți, noiembrie 30, 2021

Ombilicul regelui, buricul pământului

Naşterea micului prinţ britanic a fost, zile în şir, subiect de primă şi de ultimă pagină pentru jurnale serioase şi temă de deschis şi de închis ştirile la posturi de televiziune de prestigiu. (Asta ca  să nu mai luăm în calcul tabloidele de pretutindeni.) Şi ziarele şi televiziunile şi-au zugrăvit obrazul cu steagul britanic şi, alături de feţele văcsuite din pieţele londoneze, au scandat lozinci mobilizatoare în cinstea copilaşului care s-a făcut, prin chinurile facerii, prinţ de-al treilea.

În fapt, presa şi televizoarele au început să fiarbă (şi, odată cu ele, jumătate de planetă) chiar înainte de Marele Eveniment. Atente la siguranţa şi stabilitatea planetară, ursitoarele mass-media au campat în faţa maternităţii, frăsuindu-se zile şi nopţi, de veghe în lanul de nelinişti ereditare, în speranţa unei încoronări precoce.

Lungi zile de aşteptare şi frământări sub presiunea a mii de curiozităţi şi dileme, începând cu cele despre sexul copilului şi terminând cu detaliile princiarei cure de slăbire de după naştere. Şi totuşi, acele mii de întrbări pre-natale n-au fost decât un preludiu, minunat generic de oscar tabloid: tsunami-ul mediatic şi frenezia populară au atins apogeul abia după ce regele, mic şi gol, a apărut în lume. În acea zi, s-a declanşat ceea ce New York Times numea „un spectacol incomparabil cu vreun altul din epoca modernă a mass-media(„a spectacle unlike any other in the modern media age”). The Sun s-a transformat, dintr-o dată, în The Son, proba supremă că gorgeus George a devenit soarele lumii şi centrul universului: din potenţial prinţ, al treilea pe listă, the royal baby a ajuns, iacătă, un al doilea rege-soare  Titlurile ziarelor au crescut pe măsura evenimentului ajungând, inevitabil, la 3 kilograme şi 50 de centimetri. Până şi rivalii franţuji au acceptat că, aşa cum titra Le matin, bebeluşul regal „(c’) est un garcon!” de primă mărime şi de primă pagină, o bună ocazie ca britanicii să bea tone de şampanie franţuzească (poate o fi bună pentru colici, mă gândesc). Cadourile au început să curgă din toate colţurile Comonwealth-ului, australienii câştigând competiţia de pupături dinspre periferie spre metropolă, oferind bebeluşului regal un crocodilaş înfăşurat în funduliţe albastre. Dezmăţul mediatic a atins, aşa cum observa Joan Smith în The Independent (29 iulie), dimensiuni suprarealiste, de vreme ce, conform editorialistei, fostul secretar de presă al Reginei zicea metaforic că naşterea micuţului George este rezultat al gravidităţii poporului însuşi („people’s pregnancy”).  Şi asta nu e tot: potrivit aceleiaşi prese britanice, un tip a coborât în ziua naşterii prinţului în gara Padington cu o pancartă pe care prinţesa Kate arăta exact ca Fecioara Maria, iar micul George, un fel de Isus, mântuitor  post modern al unei lumi măcinată de crize, în căutare de Mesia.

După ce toată această orgie mediatică „cretinoidă” (cum o numea, pe vremuri, Christopher Hitchins) s-a mai domolit, criticile la adresa ei au readus la suprafaţă mai vechea dispută dintre monarhişti şi republicani. N-aş evoca însă detaliile  şi argumentele celor două tabere ale dezbaterii şi nu intenţionez să provoc o polemică pe subiect. Aş prefera, mai degrabă, să mă întorc la bebeluşul regal şi la mirarea mea absolut sinceră cum de-a putut naşterea unui prunc să răscoale mapamondul (să fim bine înţeleşi, mă refer la naşterea ca rezultat al procesului biologic numit fecundare). Mă tot scotocesc după explicaţii şi încerc să le ordonez…

Prima, aceea pe care am putea-o numi „oficială”, este reacţia premierului britanic însuşi: oameni buni, da, e o zi fastă pentru naţiunea noastră, o zi în care Dumnezeu ne trimite o nouă probă că regalitatea rezistă timpului, că timpul însuşi este prea scurt faţă de eternitatea monarhiei, că tradiţiile regale sunt imprescriptibile, că suntem un popor mare, că valori, că democraţie, că pluralism, că libertate, că să celebrăm şi să bem. M-am conformat. Trezit însă din beţia cu apă de ploaie şi din indigestia de după haleala discursului de lemn, mi-am zis totuşi că o asemenea poziţie, chiar de-ar fi bine exprimată, nu are legătură cu prefectura, că oricum ar fi, ea nu poate produce, de una singură, tot tapajul generat de naşterea micuţului George şi că explicaţia trebuie căutată în altă parte.

Poate că în prestigiul real şi, în bună măsură, motivat al Casei Regale Britanice şi în aportul ei cert (atât cât o fi) în promovarea şi conservarea unor autentice valori civice, democratice, etice şi juridice. În faptul că foarte mulţi britanici cred sincer în regina lor şi în instituţia monarhică şi că se emoţionează în mod genuin la gândul că au un suveran ori la chemarea de a celebra diverse momente fericite ale familiei regale. Pricep bine asta, mai ales amintindu-mi de emoţiile care mă dominau când ascultam discursurile regelului meu adresate poporului lui la Europa Liberă în serile de Crăciun trăite sub comunism. Bine-bine, dar de aici până la toată tevatura şi tot freamătul din jurul micului prinţ e o cale absolut lactee.

Mă gândesc că poate la mijloc o fi şi o strategie de marketing a Casei Regale şi/sau a Regatului însuşi, mai ales după ce imaginea primei familii britanice a fost afectată de numeroase incidente, fornicaţii sau doar bârfe. S-a vorbit mult în presa engleză de efectul „brand Britain” al întregii campanii mediatice, însă pagubele colaterale ale unui asemenea demers nu-s chiar neglijabile. Aşa cum remarca istoricul Tristram Hunt, citat de Tim Lewis în The Observer (28 iulie), datorită acestei isterii, „am ajuns în situaţia în care familia regală britanică a devenit familia regală mondială” („We’ve got a situation where the British royal family are becoming the global royal family”). Cam mult, totuşi…

Un alt argument care ar putea tălmăci subiectul naşterii live a regelui-soare ar putea să fie, nu-i aşa?, banii. Cum era de aşteptat, multe controverse pe tema asta… Într-un articol publicat în International Herald Tribune (24 iulie) şi intitulat „Who can resist a royal baby?”, Lionel Shriver lucra la contabilitatea evenimentului şi socotea contrariată cât îi costă pe britanici toată distracţia (nu bag mâna-n foc pentru acurateţea sumelor, dar ele sunt un fain indiciu): 95 de milioane de dolari –  şampania, 38 de milioane de dolari – mâncarea („celebratory party food”), 86 de milioane-produsele comemorative („memorative memorabilia”), 117 milioane-DVD-uri şi cărţi („including a history of the diapers that have clad the royal baby bottom”), 37 milioane- jucării inspirate de prinţişor („royal baby-themed toys”). Cei care vor să vadă doar partea plină a paharului şi aplaudă entuziast cumetria regală susţin că, una peste alta, Marea Britanie este în câştig: beneficiile rezultate din vânzări (de la şampanie, la ciocolată în formă de, să zicem, pampers) se ridică la 243 milioane de lire ceea ce, potrivit Financial Times, înseamnă o creştere a produsului intern brut cu 0.06% într-un timestru. În orice caz, indiferent de perspectiva din care am apuca subiectul, sumele evocate sunt de o ameţitoare indecenţă. Dacă Marea Britanie alocă asemenea sume pentru a celebra naşterea lui George şi în scopul ăsta este organizat tot tapajul, mi se pare scandalos; dacă, în realitate, sumele sunt nu cheltuite de autorităţi, ci încasate de la consumatorii de circ şi suveniruri, tot scandalos mi se pare; dacă adevărul este la mijloc, circul e total.

Trec la supoziţia următoare: show-ul naşterii live a bebeluşului regal e motivat de lipsa altor ştiri de pe piaţa consumatorilor de evenimente, de bârfe şi de senzaţional. Vară toridă, vacanţe, pace în Europa, despre ce să scriem? O asemenea ipoteză nu ţine nici ea argumentele sus pentru că, dacă tot este să umblăm după rating în maternităţi, atunci de ce tocmai în maternitatea regală? N-ar fi oare mai seducătoare ştirea despre alte naşteri celebre, cum ar fi aceea a puişorilor ieşiţi direct din pântecul găinii, ştire-lipici de audienţă după o metodă brevetată încă de prin anii 90 chiar în presa românească?  Apropos, dacă naşterea prinţului lui Cristiano Ronaldo are loc tot în miez de vară, intenţionez să-mi iau o vacanţă de vreo două săptămâni în cosmos.

Ajuns în aces punct, temător să nu fiu acuzat de lèse majesté, îmi vine în minte o altă explicaţie, mai pură şi mai simplă, sugerată de un prieten: prostia oamenilor. Când eu îl provocam sincer să mă ajute în dezlegarea dilemei, el, citând un rus celebru (nu mai ţin minte care), mi-a zis tanşant: oamenii sunt proşti, fenomenal de proşti.

Nu mai continui… Se pare că, în realitate, tot zaiafetul din jurul ombilicului regal poate fi motivat, în parte, cu fiecare din ipotezele sus avansate. Avem de-a face, probabil, cu un amestec de cauze şi conexiuni. Acest cocktail explicativ vine să confirme însă, în ochii mei, mai multe triste realităţi.

Prima ar fi uriaşul apetit pentru circ al maselor, savoarea cu care consumatorii înghit fără să mestece tone de muştar şi simt gust de dulceaţă. Muştar şi dulceaţă, show de wrestling. În al doilea rând, formidabila forţă  a mass-media de a scrie istoria în direct (Baudrillard) şi uriaşa ei capacitate de manipulare a oamenilor, fiind capabilă să facă dintr-un eveniment anodin sau, cel mult, tratabil la diverse, un revelion mondial sau un cataclism global, după caz. (Varianta a doua este, cel mai adesea, mult mai seducătoare.) În fine, cel mai trist, nevoia noastră de a fi şi de a ne lăsa manipulaţi. Că manipulatorul suprem este regele-televizor, regele-fotbal sau regele mântuirii neamului, nici nu mai contează. Important pare să fie că manipularea asta ne dă sentimentul că ne bucurăm cu adevărat, că cineva ne are în grijă, că nu suntem singuri, că formăm o solidară comunitate, că socializăm intens şi că, în fine, prinţul s-a născut, şi el, la fel ca noi. Noi, precum prinţul.

Articol publicat în Dilema veche

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

    • Exact. Asta face diferenţa. Crin Versus Nutzi. Totul condimentat cu ceva decizii în favoarea cumătrului (sau ce i-o fi) lui Băse, Prins Pol, decizii luate de instanţa din Alexandria, Teleorman, instanţă cunoscută pe plan mondial pentru expertiza în probleme monarhice.

  1. Valuri similare de cretinism au bintuit societatea (nu numai) britanica cel putin de la casatoriile membrilor Beatles (urlete si plinsete publice din partea a mii de fatuci, parca si ceva sinucideri) incoace. Nici cind a murit Rudolf Valentino nu cred ca a fost mai bine (si asta s-a intimplat tare de mult). Romanul „Chip cioplit” al nu-foarte-profundei scriitoare Pearl Buck incearca niste explicatii pe marginea isteriei de masa din jurul „eroilor populari”. Probabil altii mai destepti si mai „stiintifici” le-au gasit deja. Dupa opinia mea cretinismul, numit in termeni biblici „saracie a duhului”, explica tot. Care ar fi motivul pentru care LOR le este rezervata Imparatia Cerurilor sa ni-l explice teologii.

  2. Incercati sa luati lumea asa cum este. Presa britanica este notorie in privinta senzationalului. Nu este vorba despre nicio conspiratie sau rea credinta. Londra este capitala de facto a lumii si e pe undeva firesca atentia de care s- a bucurat nasterea micului print. Am vizitat uk in aceste zile si nu observ nimic scandalos in legatura cu Casa Regala Britanica…sunt foarte discreti. La palatul Kensigton apare doar o fotografie a Dianei si a cuplului Kate – William. In rest multa istorie care defineste identitatea natiunii britanice. Ca roman as fi mai degraba iritat de ce se intampla in Romania republicana…primitivism politic si ignoranta generalizata decat sa carai despre evenimente mondene de pretutindeni.

  3. Alegerea numelui de George a fost neinspirata dupa umila mea parere, si nu pentru ca ceilalti Regi George din trecutul Marii Britanii au for contraversiali ci pentru ca astazi in Englia cel mai frecvent nume al noilor nascuti e Mohamed. Sunt sanse foarte mari ca actualul print mostenitor George sa nu ajunga sa mostenesca tronul bunicii sale nu din motiv ca Britanicii vor opta sa se adapteze secolului al xxi lea ci pentru faptul ca tinind cont de ritmul de crestere a populatiei musulmane in Anglia e atit de mare incit in viitorii 30 de ani Anglia va fi Caliphat.

  4. it s about traditions.
    care s au risipit, asta i sigur.
    locul printilor si cavalerilor, oameni de onoare, a fost luat de oamenii negotului si
    minciunii din orient, si de mai departe.
    old times. warriors and men of honor.
    un print, ramine un print, chiar hraninduse din gloria timpurilor trecute.
    /

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Florentin Tuca
Florentin Ţuca este Managing Partner al Ţuca Zbârcea & Asociaţii. Cu o experienţă de 19 ani, el este specializat în drept societar, concesiuni şi PPP, precum şi fuziuni şi achiziţii. De asemenea, el deţine o bogată activitate de reprezentare în proceduri de arbitraj intern şi internaţional, cu deosebire speţe rezultând din încălcarea diverselor tratate bilaterale privind protecţia reciprocă a investiţiilor. În calitate de consultant/expert, el a fost implicat în procese de elaborare a unor proiecte legislative în diverse domenii (privatizări, concesiuni, sectorul bancar etc). În 2011, Florentin Ţuca a făcut parte din echipa de avocaţi selectată de Ministerul de Justiţie în cadrul proiectului finanţat de Banca Mondială privind „Pregătirea punerii în aplicare a Codului Civil, Codului Penal, Codului de Procedură Civilă şi Codului de Procedură Penală”. Florentin Ţuca este Doctor Magna cum laude, în Parteneriat Public-Privat.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Metroul la Otopeni – marele eșec al unor politicieni mărunți

Eșecul magistralei de metrou M6: 1 Mai – Aeroportul Otopeni este eșecul politicienilor preocupați să dovedească faptul că nu se poate, în...

Echipa câştigătoare a Preşedintelui Iohannis

La un an de la alegerile parlamentare, România are, în fine, o echipă câştigătoare : alianţa  social-liberală  şi-a definitivat lista de miniştri...

De ce majoritatea modelelor climatice sunt „fierbinți”?

O bună parte din articolele mele publicate pe această platformă discută modele (simulări) ale variațiilor unor parametri climatici precum concentrația de CO2,...

Despre felonie si sperjur

Domnule Klaus Iohannis, Cand Marius Manole si Radu Paraschivescu v-au returnat decoratiile, a fost vorba de o despartire lipsita de orice ambiguitate....

De ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat în ultimele luni în România

Cele mai vizibile probleme din ultimele luni în România au ținut de 3 crize – criza în sănătate (Valul 4 de Covid...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro