Opiniile Comisiei de la Veneţia şi cum ne raportăm la ele

Cum se raportează actorii politici la opiniile Comisiei de la Veneţia este previzibil şi intuitiv: conjuctural, în funcţie de interesele lor la un moment dat. Cam la fel cum se raportează la deciziile Curţii Constituţionale. Cum se raportează însă opinia publică şi discursul mediatic, ca parte a opiniei publice, la aceste opinii şi de ce este important. Este important pentru că în jurul acestui gen de abordare se întăreşte sau se slăbeşte încrederea în instituţii.

Şi, dacă luăm în calcul două cele mai cunoscute avize ale Comisiei de la Veneţia, adoptate în situaţii de criză politico-instituţională majore după 1989 (avizul din decembrie 2012 şi avizul din ianuarie 2025), putem vedea că opinia publică şi media se raportează şi ele, conjunctural, în funcţie de politica lor editorială şi de, să zicem, tendinţa naturală a discursului mediatic de a face opoziţie puterii politice de la un moment dat.

În România, s-a făcut apel sistematic la opinia Comisiei de la Veneţia mai ales în epoca Băsescu, când atmosfera politică era una conflictuală. Să ne amintim că în perioada 2004-2014 se făcea apel în mod constant la Curtea Constituţională să soluţioneze conflictele de natură politică din epocă. Vrând-nevrând deciziile Curţii erau interpretate politic, iar credibilitatea Curţii era încă de atunci afectată. În acest context, în care încrederea în instituţiile şi instanţele interne era scăzută, actorii politici, în funcţie de interesele conjuncturale apelau frecvent şi oarecum cu caracter de noutate în epocă, la Comisia de la Veneţia.
De menţionat că în perioada 2004-2014, şi opinia publică şi discursul mediatic erau mult mai dispuse să confere opiniilor Comisiei de la Veneţia o doză mai mare de legitimitate, chiar dacă acestea au caracter de recomandare. Şi în intervalul 2014-2024 au existat opinii ale Comisiei de la Veneţia, dar cu excepţia celei privind Legile justiţiei (2022), au avut un ecou mediatic mai puţin important. În 2024-2025, când avem din nou climat de criză politică şi instituţională, pare că opinia publică şi discursul mediatic e din nou mai sensibil la raportarea la opiniile Comisiei de la Veneţia.

Comisia de la Veneţia nu se pronunţă pe fond cu privire la aspectele cu care este sesizată, de cele mai multe ori, pledând pentru clarificarea unor elemente ce ţin de formă. Şi este normal să fie aşa, având în vedere că recomandările sale au caracterul a ceea ce se numeşte „soft law”, adică instrumente fără caracter obligatoriu. Cu toate acestea, la nivel international, se observă o tendinţă de a completa legislaţia tradiţională de tip „hard law” cu acest gen de norme de tip “soft law”. Şi acest aspect se vede şi în jurisprundenţa Curţii Constituţionale din România, care invocă adesea recomandările Comisiei de la Veneţia (dar şi alte elemente de “soft law”) în deciziille sale. Cu toate acestea, chiar dacă se pronunţă mai mult cu privire la proceduri şi standarde, avizele sale înclină într-un sens sau altul, dând posibilitatea speculaţiilor şi interpretărilor conjuncturale.

Dacă ne întoarcem în timp, la avizul Comisiei de la Veneţia din decembrie 2012, cu privire la cronologia evenimentelor din jurul procesului de suspendare a preşedintelui de atunci, Traian Băsescu, şi atunci organismul consultativ al Consiliului Europei a spus că nu se pronunţă asupra fondului conflictelor de la acea vreme. Dar a spus, de exemplu, că procedura de suspendare a preşedintelui  trebuie revizuită, în sensul în care să poată fi identificate acte juridice clare de încălcare a Constituţiei de către preşedinte. Atunci fiecare şi-a luat din acel aviz ce a avut nevoie. Actorii politici au găsit în aviz un paravan, la fel şi actorii media. Totuşi, tonul general al Avizului a fost, la acea vreme, unul de condamnare a evenimentelor care s-au derulat în jurul suspendării preşedintelui Traian Băsescu. 

Referitor la situaţia actuală şi la anularea alegerilor din noiembrie 2024, dacă ne referim la actorii politic, până acum, Elena Lasconi a văzut în aviz o confirmare a discursului ei cu privire la anulare, şi anume acela că anularea a fost nelegală şi nelegitmă. Prin aceea că avizul din 27 ianuarie 2025 a spus că “anularea alegerilor trebuie să aibă loc numai în circumstanțe foarte excepționale, când neregulile afectează rezultatul votului.  (…) Puterea curților constituționale de a invalida alegerile ex officio – dacă există – ar trebui să fie limitată la circumstanțe excepționale și reglementată clar, pentru a păstra încrederea alegătorilor în legitimitatea alegerilor.” 

 Acei actori media şi chiar unii specialişti şi formatori de opinie, care au susţinut anularea alegerilor în varianta hard, au văzut în avizul Comisiei o confirmare a punctului lor de vedere. Prin aceea că organismul de la Veneţia a spus că este permis ca o Curte Constituțională să anuleze alegerile. Chiar dacă în cazuri „foarte excepţionale”.  „Atribuirea dreptului de a anula alegerile Curții Constituționale este, așadar, conformă cu standardele europene și internaționale, dar, de obicei, instanța nu acționează din oficiu, ci la cererea sau aplicarea grupurilor de alegători, grupurilor politice, candidaților sau altor organe ale statului.„, se arată în avizul preliminar din 27 ianuarie 2025. Tot Comisia de la Veneţia vine însă şi nuanţează din nou, spunând că „cu cât este mai largă discreția judecătorului care se ocupă de chestiunile electorale în decizia privind consecințele neregulilor, mai ales în ceea ce privește consecința deosebit de gravă a anulării, cu atât mai importantă va fi existența unor garanții procedurale puternice„. De unde şi ipoteza că tonul general al avizului de acum al Comisiei este unul care e mai degrabă nefavorabil anulării alegerilor din România din 6 decembrie 2024.

Comparând cele două avize din cele două momente, considerate de criză politică majoră, se observă că opinia publică şi discursul mediatic, ca parte a opiniei publice, se raportează inconsecvent, în funcţie de politicile editoriale sau în funcţie de propriile credinţe şi sisteme de valori. La fel ca şi politicienii, de altfel. Poate aceiaşi actori care nu contestau deciziile Comisiei de la Veneţia în 2012, acum poate le-ar contesta, pe simplul criteriu, subiectiv, că nu corespund cu propriul sistem de valori şi opinii. Partea îngrijorătoare, este, atât cu Comisia de la Veneţia, dar şi cu Curtea Constituţională, că aceste fluctuaţii de raportare la decizii sau avize contribuie într-o mare măsură la decredibilizare unor instituţii, aflate şi-aşa poate la un vârf de neîncredere.