Ferenike a fost, înainte de orice, cartea copilăriei și o carte a originilor. A originilor în care Sudul înseamnă mai mult decât ceea ce se definește îndeobște prin sudism. Acesta din urmă suprapunându-se cumva cu Oltenia. Au însemnat mult în economia cărții referirile și la un alt Sud, un Sud ceva mai mare, sudul Dunării, Bulgaria din care provine familia naratoarei. Din care provine și nasul de bulgar despre care ni se va vorbi în cartea următoare. Nas salvator în multe rânduri. Nas al unei moșteniri istorice și genetice care nu aveau cum să nu se amplifice în conștiința cuiva precum Doina Ruști, absolventă a Școlii de filologie ieșene, extrem de sensibilă la tradiții.
Sigur, a contat foarte mult în toate poveștile spuse acolo, în Fenerike (nu, Doina Ruști pare a nu vrea să ne spună în cărțile sale doar o singură poveste,) Comoșteniul. Pe care unii comentatori l-au comparat cu Macondo. Comoșteniul fiind o așezare aflată în apropierea Jiului. A contat și curtea casei părintești unde se petrec cele mai multe lucruri, au contat Muc, Tavică, securista căreia i se spunea tanti Florence și a contat și moartea lui Cornel. Adică moartea tatălui. A contat apariția pe neașteptate, într-un vis, a enigmaticei Ferenike, care o amenință pe naratoare cu iminența unei alegeri imposibile. O alegere semănând a crimă. Fata aflată la început de adolescență trebuind să renunțe la unul dintre părinți. Ferenike a fost și cartea anilor ’60. Ai ultimei părți din sângeroasa domnie a lui Gheorghe-Dej și ai primilor din aceia ai lui Ceaușescu. Domnie care a început cu ceea ce se va dovedi în timp o crimă. Cu decretul referitor la creșterea forțată a natalității și la interzicerea avorturilor.
Muc, amintirea lui Cornel, Comoșteniul însuși, continua revenire și permanentele referințe la origini nu dispar cu totul, chiar din contră, nici în Nas de bulgar, cel mai recent roman al Doinei Ruști. Toate își fac simțită prezența chiar din titlu. Romanul a apărut în anul 2026 la editura bucureșteană Humanitas. Găsim în el referințe la Muc, la amintirea morții cumplite a lui Cornel. La Comoșteni în care se întoarce periodic, chiar dacă uneori numai în gând protagonista acestui nou roman autobiografic. Găsim, firește, și prezența lui Ferenike. Le găsim și în narațiunea principală, aceea ce se consumă într-un timp prezent, prezentul anilor de liceu și ai unei părți din studenție (cartea se încheie brusc, în fatidica noapte a devastatorului cutremur din seara zilei de 4 martie 1977), ca și în cele 11 povești strict autentice care ne întorc în trecut și la origini. Origini din care nu lipsesc zulii și nasul de bulgar anunțat din titlu. Un nas de bulgar înțeles ca marcă de identificare a fetei care se povestește. Nas care i-a dat acesteia direcția.
Sudista a ales Moldova, Iașiul ca loc unde să urmeze mai întâi liceul, apoi Universitatea din dorința studierii limbilor clasice. Fapt devenit posibil doar în câteva locuri din țară. Nu s-ar putea spune că tânăra care se va îndrăgosti mai întâi de cel numit Albanezul, ceva mai încolo de studentul la Conservator botezat Marțol, prin a cărei rază de atenție vor trece fără prea multe consecințe Georg și așa-zisul Modelul, ar fi făcut vreo pasiune pentru Iași. Relativ frecvent, tânăra din roman este bântuită de gândul plecării. Nu o va face mai întâi pentru că acolo, în Iași, trăiește profesorul Badea, un excelent specialist în limbi clasice, pe urmă pentru că este bine primită în casa altor profesori ce îi dădeau nu doar prăjituri, ci și cărți. Iar cărțile, măcar unele dintre ele, în anii comunismului național în care se petrece totul, nu erau întotdeauna la îndemînă. Și pentru că în anii studenției va frecventa întâlnirile complet împotriva spiritului securistic al vremii din casa lui Mihai Ursachi. Studenta din roman va rezista provocării lansate de cvasi-enigmaticul Georg. Aceasta până la un moment dat când va încerca marea cu degetul. Marea însemnând un posibil transfer la București.
Protagonista, povestitoarea la persoana întâi va trăi la Iași, în cămăruțe ieftine și mai apoi în căminul nr. 6 din faimosul campus Pușkin al Universității. Se va întâlni, pe lângă profesorii deja numiți, cu cei ai Universității ieșene, ca și cu relativ celebri Adelina Piatkovski și Cicerone Poghirc. Acesta din urmă venit la Iași pentru o conferință, cu foarte puțină vreme înainte de refugierea lui definitivă. Căminul deloc prietenos din încă și mai ostilul Pușkin va fi locul unor lecturi fundamentale. De romane (Țoiu, Breban, Bulgakov, recuperarea amânată și cumva târzie a lui Petru Popescu cu al său Prins), de filosofie, de critică (este amintit Starobinski care mie mi-a plăcut teribil, puțin păsându-mi de bănuitul lui stângism, lectură critică de bază pentru literatura franceză a secolului al XVIIi lea, se evocă pasiunea pentru cărțile lui Bachelard și bun, și devenit o modă, și necesar acum în definirea și înțelegerea amestecului de realism și fantasmare din care e făcută cartea).De semiotică, o disciplină astăzi uitată, însă în anii ’70 cum nu se poate mai în vogă.
Cartea descrie cu lux de amănunte cât de greu se obținea accesul la cărțile din așa-numitul fond secret sau special. Fond al cărților retrase fiindcă au devenit neconvenabile ideologiei și teoriilor oficiale. Cărți interzise, cenzurate, exilate. Citate, invocate însă, deși accesul la ele era aproape imposibil. Așa cum era Originea românilor a lui Philippide, la care studenta mult prea curioasă pentru regulile vremii a avut acces doar o singură zi. După ce a obținut noian de recomandări și aprobări.
Solicitarea insistentă a accesului la cartea lui Philippide, nu a fost unicul act de curaj sau de revoltă al sudistei. Care s-a luat în piept cu mentalitatea și comportamentul cazon, cu Viermele, cu apevista. Cu aberația celor șase ore săptămânale obligatorii de armată suportate de fetele-studente. Revolta aceasta putea să o coste pe protagonistă examtricularea. Nu, nimeni, nici măcar o biată studentă care nu se simțea defel comod în haina militară, nu avea voie să arunce arma. Pesemne, nasul de bulgar nu i-a îngăduit studentei să nu se implice în privința crimelor din Pușkin. Comise de un ucigaș în serie. Căreia era mai-mai să îi cadă și protagonista victimă. Fapte pe care autoritățile vremii preferau să le treacă sub tăcere. Nu, nimeni nu comitea crime în România socialistă. Nu permitea Codul eticii și eticii socialiste. Și morala comunistă.
Nas de bulgar este un roman al primelor iubiri. Cu timidățile și ezitările aferente. Este însă, după părerea mea, la fel ca Ferenike și un roman cronică al unor vremi. Din ce în ce mai sumbre. Este un roman politic făcut posibil de evocarea și descrierea cu lux de amănunte a unei studenții parazitate de ingerințe politico-securistice. Care și-au pus amprenta asupra naratoarei. Asupra arheologiei sale identitare. Cinematografismul apăsat al cărții (autoarea recurge uneori la tehnica buclei) m-a făcut să retrăiesc acele timpuri de care am avut și eu parte. Empatia resimțită pe tot parcursul lecturii a fost stimulată și de fluența cuceritoare a povestirii.
Doina Ruști – NAS DE BULGAR; Editura Humanitas, București, 2026
