În vâltoarea vrajbei care a cuprins românii atât în țară cât și în diaspora, credința creștină ajunge să fie târâtă în noroiul luptelor politice și ideologice de tot soiul de demagogi care clamează lăcrămos iubirea de neam și țară și Ortodoxia strămoșească.
Patriotismul e lucru firesc și bun: a trudi pentru prosperitatea spirituală, culturală, și materială a patriei și a ne îngriji de bunul său renume în lume. Însă pentru creștin există o identitate mai adâncă, o chemare mai înaltă: suntem, întâi de toate și în mod esențial, cetățeni ai cerului (Filipeni 3, 20) și ni s-a spus să căutăm mai întâi împărăția lui Dumnezeu (Matei 6, 33). În veacul acesta fii și fiicele Bisericii nu au cetate stătătoare (Evrei 13, 14), ci se află, după fericita expresie a Sfântului Clement Romanul, într-o situație de peregrinare prin orașele și statele acestei lumi: „Biserica lui Dumnezeu care locuiește vremelnic (ἡ παροικοῦσα) în Roma, către Biserica lui Dumnezeu care locuiește vremelnic în Corint …” (Clement Romanul, I Cor.). În acest pelerinaj prin veac, Biserica se organizează local, nu etnic. Firește, deși criteriul operativ este structura socio-politică a locului, lucrarea pastorală a Bisericii locului se mlădiază după limba, obiceiurile, și particularitățile culturale ale celor pe care îi slujește. Biserica însă nu este expresia spirituală a vreunui neam sau altul, ci Biserica lui Hristos din Roma, din Constantinopol, din Alexandria, din Antiohia, din România, Serbia, Ucraina, ș.a.m.d..
Idealizarea idolatră a sângelui, a limbii, și a patriei pământești este o distorsiune a realității divino-umane, trans-naționale, și meta-politice a Ortodoxiei, o îngustare și aplatizare care reduce Biserica cea una și sobornicească la o confederație de triburi mai interesate de zurgălăii lor etnici decât de identitatea supra-firească primită la Botez și de cultivarea ei ascetică, liturgică, și etică. Părintele Iustin Popovici, marele teolog sârb recent canonizat, se exprima cu maximă claritate în privința aceasta încă din perioada interbelică:
„Biserica este ecumenică, catolică, divino-umană, veșnică; de aceea, a face din Biserică o instituție națională, a o restrânge la scopul și metodele naționale meschine, limitate și trecătoare, constituie o blasfemie de neiertat împotriva lui Hristos și a Duhului Sfânt. … În mersul lor de-a lungul istoriei, multe Biserici locale s-au mărginit la naționalism, la scopuri și metode naționale. … Este de acum timpul, este ceasul al doisprezecelea, ca reprezentanții noștri bisericești să înceteze de a fi exclusiv sclavi ai naționalismului și de a deveni arhierei și preoți ai Bisericii celei Una, Sfântă, Catolică și Apostolică”. (Iustin Popovici, Omul și Dumnezeul-Om. Tr. Ioan Ică jr.;Sibiu, Deisis, 1997, pp. 75-76)
În aburii derivei naționaliste mulți clerici ortodocși au ajuns să facă, la noi și aiurea, cauză comună cu diverse regimuri politice totalitare care clamau iubirea de neam, siguranța națională, reglementarea moralității publice, etc— acceptând prea adesea ispita puterii brute, a glasului răstit, a impunerii moralității cu legea și cu sila și eludând în schimb „detalii” precum libertatea și demnitatea celor zidiți după Chipul lui Dumnezeu. Urgia războiului de la Răsărit ne arată unde poate ajunge disoluția etosului ascetic și etic al Bisericii.
Nu putem accepta ca invocarea strămoșilor și a credinței creștine să gireze incompentența, vulgaritatea, violența, ura, prostia, și prostul gust. Desigur, banii și puterea își exercită seducția în mod aproape irezistibil. Însă lisus le-a spus ucenicilor Săi: între voi să nu fie tot așa! (Matei 20, 26). De aceea, nu pot fi în niciun chip scuzate „tradiționala” slăbiciune a multor clerici ortodocși (și nu numai ortodocși; și nu doar clerici) pentru șefi mici, mari și foarte mari; amuțirea glasului profetic al Bisericii care ar trebui să strige despre suferința celor pe care Hristos îi numește frați ai săi mai mici (Matei 25, 31-46)—cei săraci, înfometați, asupriți și nedreptățiți în judecăți, cei străini refugiați pe meleagurile noastre, și atâția alții; închiderea complice a ochilor față de autoritarisme mai mult sau mai puțin carismatice. Deviații de la cugetul Bisericii sunt și suspinurile melancolice după un trecut pasă-mi-te de aur, precum și nădejdile luate în posesie de fantezii etnocratice și ortodoxiste. La fel, „tradiționala” ofertă de țapi ispășitori (evreii, elita soroșistă mondială, ungurii, mai nou ucrainienii, homosexualii, Vestul, Annunaki …) pe care românoșii de serviciu îi invocă pentru a se promova ca protectori ai credinței orrrodoxe și ai poporului rrromân. Dacă Biserica dorește să rămână fidelă Mântuitorului, nu-și poate permite astfel de flirturi și concubinaje. Deși prezentate ca însoțiri legitime ale Bisericii cu regimuri zis „creștine”, sub „înțeleapta” cârmuire a câte unui lider „providențial” care „ține cu poporul”, aranjamentele de genul acesta fost întotdeauna vorba de trădări ale Ortodoxiei, cinice abdicări de la vocația creștină. Oare să nu fi învățat nimic din sincopele morale pe care încă și astăzi le decontăm?
Dacă ne lăsăm folosiți, în mod pervers sau doar nechibzuit, de tot felul de pescuitori în ape tulburi și de lupi nesătui costumați în miei neprihăniți ce pretind a ne vorbi în numele Adevărului, pervertim noi înșine Evanghelia și sădim noi înșine—Biserica—semințele otrăvite ale deziluziei, ale lipsei de încredere, și chiar ale apostaziei. Vom avea cu toții de plătit un preț nespus de mare în tot ceea ce ține de pastorație și misiune, și, în general, de credibilitatea Bisericii atât astăzi, cât și în lumea în care vor trăi copii și nepoții noștri.
Să luăm aminte la ce spune Scriptura cât se poate de răspicat: Ţi s-a arătat, omule, ce este bun şi ce cere Dumnezeu de la tine: dreptate, iubire și milostivire—sau, ceva mai limpede, după textul ebraic: să lucrezi dreptatea, să iubeşti mila—şi să mergi înaintea Domnului Dumnezeului tău cu smerenie (Mih 6, 8).
M-am ajutat de I.A. pt a-mi oferi niste citate despre nationalismul crestin luminat al lui Iustin Popovici. Iata ce a iesit :
Iustin Popovici vedea poporul ca pe o entitate biologică și spirituală inseparabilă. El credea că legătura dintre indivizi este una „organică”, similară cu cea dintre celulele unui corp:„Poporul este un organism duhovnicesc care are un singur suflet și o singură conștiință, atâta timp cât trăiește în comuniune cu Dumnezeu-Omul.”El argumenta că, așa cum un organ nu poate trăi separat de corp, nici omul nu poate avea o identitate reală în afara neamului său încreștinat.
Sângele sfințit” și PământulOrganicismul său lega biologia de sacru. El nu vedea sârbii ca pe o rasă în sens secular, ci ca pe un popor definit prin „sânge martiric”:„În fiecare sârb curge sângele Sfântului Sava și al mucenicilor din Kosovo. Acest sânge nu este doar materie, ci purtător de duh.”Din acest motiv, el considera că orice trădare a credinței este o „infecție” în organismul viu al neamului, care duce la cangrenă și moarte spirituală.
Iustin Popovici respingea democrația liberală tocmai pentru că o vedea ca pe un sistem „mecanic”, artificial, care fragmentează poporul în partide.El promova un model de organizare pe care îl numea uneori teocrație organică: o societate în care ierarhia este naturală, bazată pe autoritatea duhovnicească, nu pe votul „aritmetic”.„Democrația este o invenție a umanismului european care încearcă să înlocuiască organismul viu al Bisericii cu un mecanism rece și fără suflet.”
„Influențele străine sunt otrăvuri care descompun organismul nostru național. Numai prin întoarcerea la sucul vital al Ortodoxiei se poate vindeca neamul.”Svetosavlje este, practic, numele pe care el îl dă acestui „mod de viață organic” al poporului sârb.
Iustin Popovici nu susținea un monarhism politic laic, ci unul sacru, integrat în Svetosavlje. Conducătorul neamului (fie el rege sau ierarh) trebuia să fie „oglinda lui Hristos” pentru popor.Autoritatea ca Slujire: „Indivizii, societatea, poporul și statul trebuie să se conformeze Bisericii ca ideal etern”. Într-un organism național sănătos, liderul nu este un simplu administrator, ci un păstor care răspunde în fața lui Dumnezeu pentru sufletele neamului său.
Respingerea Alegerii „Aritmetice”: El considera că majoritatea numerică (votul) nu deține adevărul, ci doar „majoritatea sfinților” și a tradiției. Un popor este condus legitim doar atunci când liderul său respectă „Constituția cerească” a Ortodoxiei.
Cele Trei Mari Căderi: El a formulat o teză celebră: „În istoria neamului omenesc sunt trei căderi însemnate: a lui Adam, a lui Iuda și a Papei”.Papa ca „Om-Zeu”: El argumenta că dogma infailibilității papale este o „rebeliune împotriva lui Hristos”, deoarece înlocuiește autoritatea Dumnezeu-Omului cu cea a unui om muritor.Papismul ca „Cel mai vechi Protestantism”: Iustin susținea că, prin proclamarea omului ca măsură supremă a adevărului, catolicismul a deschis calea pentru toate ereziile ulterioare și pentru ateismul modern.
Panerezia: El a definit ecumenismul drept „panerezia secolului XX”, deoarece acesta nu caută adevărul, ci un compromis diplomatic între adevăr (Ortodoxie) și eroare.Otrăvirea Sângelui: În logica sa organicistă, împărtășirea sau rugăciunea comună cu cei din afara Bisericii era văzută ca o „otravă” care distruge integritatea trupului mistic al națiunii.
trebuie sa intelegem ca ceea ce critica Popovici era nationalismul laic si in general neortodox.
dar iata si alte cateva ex. de nationalism ortodox, citate din Iustin Popovici :
„Prin lepădarea de Hristos, iudaismul a devenit prima formă de umanism european, pentru că a pus voia omului deasupra voii lui Dumnezeu. Toate ideologiile care exclud pe Hristos din centrul lumii au aceeași rădăcină spirituală.”
„În spatele scenei lumii moderne, forțele iudaismului, ale masoneriei și ale papismului lucrează împreună, adesea inconștient, pentru a distruge singura Cetate a Adevărului: Biserica Ortodoxă.” (din Biserica Ortodoxă și Ecumenismul)
„Comunismul este un rod târziu al umanismului occidental și al materialismului iudaic, ambele încercând să construiască un paradis pe pământ fără Dumnezeu, un turn Babel care se va prăbuși în sânge.”
I. Popovici a fost discipolul lui N. Velimirovici, acesta legat de un scandal al antisemitismului. Desi el insusi a fost detinut la Dachau, ceea ce l-a absolvit oarecum. Iata cateva citate din Velimirovici, tr sa subliniez, teologi foarte apreciati si la noi :
În lucrarea sa Cuvinte către poporul sârb prin fereastra temniței (scrisă la Dachau în 1944), acesta a folosit un limbaj extrem de dur:
„Europa nu știe nimic altceva decât ceea ce evreii îi servesc drept cunoaștere. Ea nu crede nimic altceva decât ceea ce evreii îi ordonă să creadă… Toate ideile moderne, inclusiv democrația, grevele, socialismul, ateismul, toleranța religioasă, pacifismul, revoluția globală, capitalismul și comunismul sunt invenții ale evreilor, sau mai degrabă ale tatălui lor, Diavolul.”
Într-o conferință din 1935, intitulată Naționalismul Sfântului Sava, el a făcut o paralelă care a stârnit critici imense:
„Trebuie să-i acordăm recunoaștere actualului lider german [Hitler], care fiind un simplu laic a înțeles că naționalismul fără credință este un lucru fără valoare… El a realizat ideea Sfântului Sava de a avea o biserică națională.”
aceste pozitii nu sunt nici pe departe exceptii in lumea ortodoxa, rusa, greaca, sarba sau romaneasca, din politete nu am vrut sa dau si ex. autohtone …
În sfârșit un preot ortodox are curajul sa intre în groapa de lei de pe Contributors.
Manipularea credinței în scop politic a fost și este prezentă în toate tarile indiferent cat de civilizate se pretind sau le credem noi. Exista si țări democratice a căror identitate se bazează pe religie.
Creștinismul inițială fost pe baze etnice abia apostolul Paul a deschis creștinismul spre alte popoare.
Biserica nu trebuie să fie națională, trebuie să fie globală. Deși, ca părere, preceptele Bisericilor creștine s-au relativizat puternic în Era Informațională încât au devenit nenecesare, ba chiar s-au întors contra națiunii însăși( vezi cazul României unde BOR ca biserică națională a întors poporul contra statului democratic prin susținerea mai mult sau mai puțin directă a grupării Georgescu, Simion, Șoșoacă,etc).
”Biserica nu trebuie să fie națională, trebuie să fie globală.”
Klaus Schwab avea o ”biserică” din asta globală (WEF, Davos) dar nu i-a mers prea bine în ultima vreme 😀
”BOR ca biserică națională a întors poporul contra statului democratic”
Statul acela democratic cu epoleți care a anulat alegerile? Au trecut 12 luni de când noul președinte ales se laudă că va prezenta un raport despre anularea alegerilor, deci e clar că nu are ce prezenta. În 2020 cum a fost, BOR a scos armata pe străzi sau statul acela ”democratic”?
Ai înțeles vreodată ce s-a întâmplat cu-adevărat în 1989? Armata Română (MApN) a acceptat să înghită o broască imensă și i-a lăsat pe oamenii rușilor să-l dea jos pe Ceaușescu. Pentru că MI (DSS, USLA) ajunsese să aibă controlul total asupra cetățenilor, asupra statului și chiar (parțial) asupra armatei. Dacă nu ai înțeles că situația tinde să se repete acum, tot din cauza controlului excesiv al instituțiilor de forță asupra cetățenilor și asupra statului, s-ar putea să descoperi oamenii rușilor or să fie votați și de data asta de 85% dintre cetățeni.
În mod obișnuit, există o atitudine visceral anti-rusească la români, iar asta pe bună dreptate. Numai că în diverse momente ale istoriei, conducerea autohtonă a României a dus oprimarea cetățenilor la un asemenea nivel, încât oamenii rușilor au fost primiți cu flori, ca niște eliberatori. Cine nu învață din istorie, o repetă.
O interventie bine venita.
Dar. intii capii BOR trebuie sa iasa din mlastina politica si abia apoi sa se discute principii.
Mai ales ca unii capi sunt frati cu dracu(progresisto-feminist), desi au trecut puntea, iar altii sunt slugi ale lui Kirill.
BOR est o biserica nationala, nu o anexa a Moscovei!
Se vede limpede, cred, cum BOR-ul contemporan lucrează pentru dreptate și echilibru în raport cu alte biserici, cât de mult iubeşte mila față de sărmani și în ce fel merge înaintea Domnului Dumnezeu cu smerenie în „odăjdiile aurite” si în „siajul mercedesurilor”… Mai lipsește de aici doar o cerere de majorare a salariilor plătite aproape integral de de stat adică de credincioși și necredincioși la un loc prin taxe si impozite, că veniturile „ciugulite” prin taxe argumentate prin iertarea necredinței cresc spectaculos cu inflația ca și veniturile justificate prin chitanțe tăiate in spiritul credinței … Odihnească – se în pace sau să continue tot așa până la atingerea unui optim paretian al ateismului de 80% și chiar peste !
Felicitări! Binevenite delimitări și reamintirea unei baze teologice care e mereu aruncată în aer când vedem cum atâția iau pe cont propriu și pe persoană fizică ideea însăși de religie, dintre cele mai normate și mai normative categorii, totuși.
Acum scurta vreme eram la inmormintarea unei rude la o biserica din marginea Bucurestiului. Biserica (si manastire) destul de bogata. Dupa slujba, care nu mi-a placut deloc, ne-am asezat la masa si m-am nimerit linga preotul care tinuse slujba. La scurt timp dupa ce ne-am asezat, poate ca si tras putin de limba de mine, a inceput sa-mi spuna ca legionarii sint neintelesi si ar trebui priviti altfel …
Cum nu sint o persoana „spirituala”, adica nu cred intr-o entitate care a creat lumea si care ne conduce vietile, care ne ghideaza sau salveaza, nu sint critic in particular doar la adresa ortodoxiei.
Abuzurile sexuale asupra minorilor nu sint nici pe departe un apanaj al ortodocsilor, catolicii avind un numar mult mai mare de scandaluri sexuale, ca sa nu mai vorbim si de ipocrizia unor teleevanghelisti ca Ted Haggart si Jimmy Swaggart.
Acum putine zile am citit despre 22 calugari budisti prinsi cu 110 kg de cannabis. Daca pina si budistii …
A fi religios, ori mai mult, a fi fata bisericeasca, nu te face neaparat mai bun, mai cinstit.
Am intrat odata intr-o moschee din Rusia si imediat a venit imamul care spre surprinderea mea nu era rus. Vorbea o engelza buna si mi-a spus cu tristete: „Voi in Occident aveti un mare avantaj fata de noi, ati separat statul de biserica. La noi nu e posibil si nu stiu daca o sa se intimple vreodata.” Mi s-a parut extraordinar ca un imam sa fie atit de sincer si autocritic fata de propria religie.
Ideal ar fi ca toti sa ne respectam unii pe altii ca fiinte umane, indiferent de religie, insa cea mai mare intoleranta fata de alte religii am intilnit-o la ortodocsi si asta banuiesc ca e din cauza educatiei precare pe care o primesc la seminariile teologice. Banuiesc ca in SUA e altfel dar in Romania mai e cale lunga pina la a prede exclusiv iubirea de aproape si milostivirea,
PS Rugaciunile budiste sint despre compasiune fata de toate fiintele care au constiinta, adica dupa parerea mea un pas deasupra celorlalte religii.
Inca din primele clipe istorice ale organizarii sociale si economice, institutiile religioase au coabitat cu statul. Au vrut functii, privilegii, averi, afaceri. Le au si acum. Dar in rare cazuri am cunoscut preoti si ierarhi cu har si aplecare catre nevoile oamenilor, marea lor majoritate sunt pentru arginti.