miercuri, noiembrie 13, 2024

Păienjenişul iluziilor: Pasiunile Războiului Civil Spaniol, ieri și azi


În memoria mamei mele, Hermina Tismăneanu, născută Marcusohn (Botoşani, 25 iulie 1915-Haifa, 10 februarie 2000)

Guernica si Alcázar de Toledo, doua săbii in teaca numită Spania. Nu cred că există eveniment din veacul al XX-lea care să continue să suscite atâtea pasiuni precum Războiul Civil din Spania. Pentru unii a fost un experiment excitant, pentru alții o tragedie fără final. Extraordinarul roman al lui Leonardo Padura, „Omul care iubea câinii”, se petrece, direct sau indirect, în labirintul spaniol. Amintesc recentele cărți ale Katerinei Clark și Karl Schlögel, unde Războiul Civil figurează proeminent. Spania ca simbol al speranței a fost fundalul pe care se desfășurau procesele-spectacol. Avem acum răscolitoarea carte a lui Paul Preston despre Holocaustul spaniol (titlul este problematic, cum au scris atâția recenzenți). Brigăzile Internaționale au devenit subiect de teze doctorale.

Mobilizarea prin imagini. Poster pentru militiile din Catalonia in care a luptat George Orwell pe peretele cafeneli „La Llibertaria” din Barcelona. Fotografie de Marius Stan

De asemenea, acest afis pentru CNT (Confederación Nacional del Trabajo), organizatia anarho-sindicalistilor, prigoniti de oamenii lui Stalin si vanati de cei ai lui Franco

Am crescut într-o familie pentru care amintirea Războiul Civil Spaniol era cât se poate de vie şi dureroasă. Tatăl meu şi-a pierdut braţul drept în bătălia de pe râul Ebro, în 1938. Avea 25 de ani, franchiştii au tras cu gloanţe dum-dum (interzise prin convenţii internaţionale), a fost rănit şi exista riscul să sară în aer. Braţul i-a fost amputat pe front, la un punct sanitar, fără anestezie. Mama, studentă la medicină în anul III, era infirmieră la Spitalul Internaţional unde a fost apoi tratat. Doctorul, de fapt directorul spitalului, un social-democrat german, se numea Glaser. Fiica sa, Erika (ai cărei părinți au murit în timpul bombardării Londrei de către nazişti), avea să fie ulterior adoptată de Noel Field, personaj enigmatic implicat în marile procese din anii ’50. Apare în toate cărțile importante despre procesele-spectacol (show-trials) din Europa de Est. Sub numele Erika Wallach, avea să scrie ea însăşi o carte cutremurătoare despre propria experienţă carcerală în RDG. Mama mea a fost apropiată de Erika şi a sperat mereu să o revadă. Nu s-a întâmplat. Regretata jurnalistă Flora Lewis de la International Herald Tribune a cunoscut-o bine pe Erika, cu care a stat de vorbă pentru cartea ei despre Noel Field. Am discutat eu însumi cu Flora Lewis despre Erika şi despre războiul din Spania la Budapesta, în martie 1999, când a venit la conferinţa “Between Past and Future: The Revolutions of 1989 and Their Aftermath”. În acel ciudat veac douăzeci, totul se leagă, urmând parcă o logică borgesiană…


La spitalul Brigazilor Internationale, Vich, 1938. in stanga, parintii mei

Ca mare mutilat de război, tatăl meu a făcut parte, împreună cu mama, din grupul care a ajuns în URSS în mai 1939, pe vasul „Kooperaţia”, după înfrângerea taberei republicane şi perioada petrecută la Gurs, în lagărul de refugiaţi din Franța (despre acele lagăre şi acei refugiaţi de nimeni doriţi, „scum of the Earth”, a scris Arthur Koestler; într-un asemenea lagăr, marele scriitor a compus prima versiune din ceea ce avea să devină Darkness at Noon). Pe acelaşi vapor se aflau unii membri ai guvernului republican, între care Joan Comorera (alţii plecaseră spre Mexic). La Leningrad, pe demnitarii Republicii învinse îi așteptau Gheorghi Dimitrov şi conducerea Internaţionalei a III-a (tezaurul fusese de-acum acaparat de Kremlin). Din partea PCdR a venit secretarul general, Boris Ştefanov, care, deşi anti-fumător fanatic, i-a oferit tatălui meu un pachet de ţigări.

În anii războiului, ai mei s-au împrietenit cu comunistul spaniol Ramón Mendezona, ulterior membru al Biroului Politic. Erau la Moscova când a murit (s-a sinucis?) José Diaz, secretarul general al PC Spaniol în anii Războiului Civil. Mendezona a participat, din câte ţin minte, la înmormântarea tatălui meu. Am fost eu însumi coleg de clasă şi apropiat prieten, la începutul anilor ’60, cu Alejandro Pujolar, fiul lui Federico Melchior, alt personaj important în ierarhia comunismului spaniol, directorul lunarului teoretic Nuestra Bandera. Familia lui Alex (așa îi spuneam noi) venise din Franța, cred că în 1961, când generalul de Gaulle decisese expulzarea militanţilor comunişti spanioli. Mama sa era pictoriţă, iar un frate, Carlos, avea să studieze regia de film la Moscova. Locuiau într-un apartament din blocul în care se afla reprezentaţa companiei aeriene Sabena. Au revenit în Franța după 1966. L-am mai revăzut o singură dată pe Alex, cred că în 1970, era într-o scurtă vizită la Bucureşti.

Iunie 2015, la Vich, aici a fost Spitalul in care mama a lucrat ca infirmiera, iar tatal meu a stat cateva luni dupa amputarea bratului drept. Fotografie de Marius Stan

În anii ’70 am citit, graţie prietenului meu Radu Stern, cartea lui Semprún Autobiografia lui Federico Sanchez. Era tradusă în românește „numai pentru uz intern”, cum se spunea în acea vreme. Circula clandestin, o citeau cei câţiva aficionados ai literaturii deziluziei şi deşteptării. Cartea pe care o citea mama mea în momentul când s-a stins din viaţă era L’écriture ou la vie de Semprún. Vorbeşte acolo despre Buchenwald şi despre felul cum rememora, ca exerciţiu de supravieţuire, pasaje din Geschichte und Klassenbewußtsein, cartea mesianic-marxistă a tânărului Georg Lukács. O carte fără de care nu poţi înţelege nimic din aventura intelectuală a veacului al XX-lea (Slavoj Žižek o considera una din cărţile sale de căpătâi, iată, poate, un motiv pentru admiratorii săi să o citească). Am scris la moartea lui Semprún, textul poate fi citit în „Studii și materiale de istorie contemporană”, Vol. XI, 2012.

Am scris și la moartea lui Santiago Carrillo, cel care i-a exclus din partid pe Semprún și pe prietenul său de idei, Fernando Claudín.
Fac aceste digresiuni biografice pentru a arăta complexitatea lumilor care gravitează în jurul Războiului Civil din Spania. Cine vrea să ştie mai multe pe acest subiect (despre interbrigadişti, de pildă), s-ar putea întâlni cu amintirile doctorului David Iancu (apărute la Editura Vitruviu). Dr. Iancu a fost voluntar în Brigăzile Internaționale, apoi medic în China, în armata lui Mao. De-a lungul anilor am vorbit adeseori despre aceste sângerânde teme cu Ágnes Heller şi Ferenc Fehér, cu G. M. Tamás, cu Adam Michnik, cu Lászlo Rájk Jr. Ar merita citit şi volumul de documente despre rolul sovieticilor în Războiul Civil Spaniol editat de Ronald Radosh şi publicat la Yale University Press. Nu invoc aceste nume degeaba. Povestea Războiului Civil este în inima demersului žižekian de recuperare a „cauzelor pierdute”. Nu întâmplător se fac referinţe la cântecele lui Ernst Busch (Genossen in Graben. Singt alle mit/Lasst schweigen die anderen Lieder/Mit Panz und mit Fliegen so griffen sie an/Wir hatten nur Mut und Gewehre…)

Barcelona, iunie 2015, cafeneaua „La Llibertaria”, cu peretii plini de poze si postere legate de amintirea sperantelor nimicite in Razboiul Civil de catre fascisti si stalinisti. Fotografie de Marius Stan

Copil fiind, plângeam ascultând un cântec faimos despre bătălia din Valea Jarama. Ori ascultându-i pe Ernst Busch, Paul Robeson şi pe Pete Seeger cântând despre los quatro generales. Trecură anii, am trecut şi eu dincolo de imaginile îngheţat-maniheiste care demonizau dreapta şi inocentau stânga (ori viceversa). Ştiu că aceste rânduri îi pot irita pe mulţi. Mitul Războiului Civil Spaniol este de o tenacitate unică. Eram la Potsdam în 2005, la o conferinţă despre fascism şi comunism. Între participanţi, istoricul marxist Eric Hobsbawm, pentru care, orice s-ar fi întâmplat în ceea ce el a numit corect, cred eu, the age of extremes, Războiul Civil din Spania rămâne ca un punct imaculat, un tărâm neprihănit, cauza republicană fiind şi astăzi cea absolut dreaptă. Nicio îndoială, nicio rezervă. L-a susţinut cu entuziasm fostul megaspion Markus (Mischa) Wolf. A intervenit atunci Tony Judt, care a încercat să nuanţeze lucrurile…

„La Llibertaria”, Amintirea Razboiului Civil, trecutul nu e (inca) trecut. Fotografie de Marius Stan

A fost vorba de folclorul romantic al unei stângi în care iluziile naive s-au întâlnit cu calculele cinice ale comisarilor stalinişti şi cu cruzimea maniacală a franchiştilor. O confruntare pe viaţă şi pe moarte în care ambele tabere au recurs la violenţă extremă. În care niciuna nu putea invoca dreptatea absolută. În care una din tabere îl invoca pe Dumnezeu de partea sa, iar cealaltă îşi proclama logodna cu Istoria. De-o parte, intoxicată cu mitul fraternităţii internaţionaliste, avea loc masacrul de la Paracuellos, cu gropile comune în care au fost aruncate cadavrele a mii de bărbaţi, femei şi copii ucişi de forţele republicane (viitorul secretar general al PCS, Santiago Carrillo, mort abia în 2012, dar dând interviuri şi ţinând prelegeri și la 95 de ani, era responsabil cu „ordinea” la Madrid în acel cumplit noiembrie 1936), erau profanate biserici şi ucişi preoţi şi călugăriţe, de cealaltă parte, ataşată simbolurilor autorităţii şi ale unei ordini cazone, era bombardată Guernica şi era asasinat Federico García Lorca.

Iunie 2015, la Vich, in Catalonia, in calatoria de documentare pentru cartea „Two Sisters in Dark Times”

Simplu spus, şi aici Orwell ne ajută enorm, nu există un singur adevăr despre Războiul Civil din Spania. Nici azi nu ştim exact numărul victimelor (de ambele părţi). Vindecarea rănilor este departe de a se fi încheiat. Rămâne însă un fapt de necontestat că stânga libertară a fost ţinta principală pentru acţiunile criminal-represive ale oamenilor lui Stalin, conduşi pe linia NKVD de către Aleksandr Orlov, organizatorul masacrelor împotriva celor bănuiţi că sunt inamici „în chip obiectiv” (Orlov avea să „defecteze” la timp, conştient că risca să fie lichidat de către un comando de tipul celor pe care el însuşi le organizase la Barcelona). „Inamic obiectiv” – iată aplicarea „originală” de către Stalin a unei dialectici „vrăjite şi întoarse pe dos” (Marx). Se punea în practică „democraţia de tip nou” teoretizată de Togliatti, unul din corifeii Cominternului stalinizat (Stalintern, cum se spunea în epocă).

Să nu uităm că Războiul Civil s-a derulat pe fondul exacerbării climatului de isterie din URSS şi din mişcarea comunistă internaţională din anii Marii Terori („Despre ipocrizia autocriticii” este titlul uneia din ultimele scrieri ale lui Antonio Gramsci, efort târziu şi fără efecte de a se delimita de delirul proceselor-spectacol de la Moscova). Antifascismul a devenit acel principiu legitimizator, de fapt un instrument propagandistic de o eficienţă uluitoare, pe baza căruia nimic din ce poruncea ori făcea Stalin nu putea fi pus sub semnul întrebării spre „a nu aduce apă la moara” lui Hitler şi Mussolini. Au fost anii în care Raţiunea s-a aflat sub atac, atât dinspre extrema dreaptă, cât şi dinspre cea stângă.

Am auzit prima oară vorbindu-se despre Mihail Kolţov (jurnalistul favorit al lui Stalin, avea să fie rechemat din Spania în 1938, arestat, condamnat şi executat ca „spion terorist” în 1940 sau 1942) şi André Marty (comisarul suprem al Brigăzilor Internaţionale, exclus din PCF ca „agent provocator” în 1952) când aveam 10 ani (ambii sunt personaje în Pentru cine bat clopotele). Venise atunci în vizită în România Renato Bertolini, preşedintele Federaţiei Internaţionale a Rezistenţilor (FIR), a cărei filială din România s-a numit FIAP (după numele francez, Fédération Internationale des Anciens Politiques). De aici şi cuvântul fiapist, cu multiplele sale conotaţii din epocă (iată încă un termen care n-ar trebui să lipsească dintr-o enciclopedie a comunismului românesc). Mama mea îl îngrijise pe Bertolini în Spania, la spitalul din Vich, aproape de Barcelona (era după lichidarea POUM).

I se spunea Sarpi, al său nom de guerre. Nu puteam şti, nu ştiu de fapt nici acum ce rol a avut Sarpi. A fost prieten apropiat cu Vittorio Vidali (comandantul Carlos al detaşamentului de şoc comunist, El quinto regimiento, cu legendarii săi ofiţeri, Lister, El Campesino, Galan, Modesto), deci Vidali, cel direct însărcinat, împreună cu stalinistul maghiar Ernö Gerö (după război, mâna dreaptă a lui Mátyás Rákosi), să-l asasineze pe Andreu Nin, liderul POUM (după ce fusese direct implicat, în 1929, se pare că împreună cu iubita sa, fotografa italiană Tina Modotti, alias Maria Ruiz, dar şi Diego Rivera, în asasinarea militantului comunist cubanez Julio Antonio Mella, exilat în Mexic şi suspectat de troțkism). Despre perechea Vidali-Tina Modotti iată ce scrie Claudio Albertani într-un articol publicat în 2005 de Fundaţia Andreu Nin: “La trayectoria de ambos resume de alguna manera las pasiones, las contradicciones y también los crímenes cometidos por una generación de comunistas adictos a Stalin.” Textul are ca motto cuvintele lui Raul Vaneigem: ”Hacer el presente implica corregir el pasado”.

Vidali era unul din apropiaţii lui Luigi Longo (nom de guerre Gallo), comisarul politic al Brigăzilor Internaţionale, cel mai apropiat colaborator al lui Palmiro Togliatti (nom de guerre Ercoli), urmaşul acestuia în fruntea Partidului Comunist Italian. Ajuns în Mexic, Vidali, sub numele Carlos Contreras, a fost (împreună cu militanţii stalinişti ajunşi şi ei acolo, Joan Comorera şi Antonio Mije) unul dintre organizatorii atentatelor împotriva lui Troţki care au culminat în august 1940 cu asasinarea întemeietorului Armatei Roşii de către agentul sovietic, tânărul comunist spaniol infiltrat în cercurile troţkiste, Ramón Mercader (amintesc aici romanul lui Semprún, La deuxième mort de Ramón Mercader). Tina Modotti a murit în 1942, în Mexic, suferind un infarct într-un taxi, dar mulţi bănuiesc că a fost vorba de o moarte suspectă, de fapt de o crimă a NKVD-ului (prea ştia multe şi se pare că începuse să nutrească îndoieli asupra „cauzei”). În 1995, Muzeul de Artă din Philadelphia a organizat o expoziţie a fotografiilor ei cu un grant generos oferit de cântăreaţa Madonna (o mare admiratoare).

Am citit apoi pe nerăsuflate memoriile (nu întotdeauna cinstite) ale lui Ilya Ehrenburg (i le recomand oricui dornic să vadă cum ştia stânga post-stalinistă să se agaţe de minciuni, ori de jumătăţi de adevăr, dar şi pentru capitolele superbe despre Babel, Pasternak, Mandelștam, Ahmatova şi Tvetaieva). Apoi, de-a lungul anilor, am citit cam tot ce se putea despre Războiul Civil: Hugh Thomas, Franz Borkenau, Pierre Broué, Guy Hermet, Antony Beevor, Burnett Bolloten, Gerald Brenan, Stanley Payne, Paul Preston. Lista bibliografică este, acum, fără sfârşit (ar trebui adăugate zeci, poate sute de lucrări în spaniolă). I-am citit pe Hemingway şi pe Malraux. I-am citit pe apostaţii comunişti Valentín González (celebrul El Campesino), Jesús Hernández, Fernando Claudín şi Jorge Semprún. Mi-am apropiat şi cărţile supravieţuitorului POUM, Julián Gorkin. L-am parcurs pe Manuel Vázquez Montalbán (Pasionaria y los siete enanitos), îl citez în Stalinism pentru eternitate (cartea i-am dăruit-o lui Tony Judt, referentul editorial al lucrării mele despre comunismul românesc, cu care am stat de vorbă multe ore despre ceea ce povestesc aici). Am încercat să înţeleg cât a fost revoluţie şi cât contrarevoluţie în acel fratricid naţional.

Georges Bernanos înţelesese că fiecare tabără avea adevărul ei, că aceste adevăruri erau incompatibile. Plecase spre Spania ca monarhist, dar a descoperit acolo idealismul şi în partea opusă. A scris Les Grands Cimetières sous la Lune, o carte pe care tânărul Camus o comenta astfel în Alger républicain:”Bernanos est un écrivain deux fois trahi. Si les hommes de droite le répudient pour avoir écrit que les assassins de Franco lui soulèvent le cœur, les partis de gauche l’acclament quand il ne veut pas l’être par eux. Il faut respecter l’homme tout entier et ne pas tenter de l’annexer”.

Nimic nu a fost simplu în acel imbroglio istoric total. Înrolată de partea republicană (loialistă, cum se spunea în epocă), Simone Weil citeşte cartea lui Bernanos şi îi scrie acestuia: „On part en volontaire, avec des idées de sacrifice, et on tombe dans une guerre qui ressemble à une guerre de mercenaires, avec beaucoup de cruautés en plus et le sens des égards dus à l’ennemi en moins. Je pourrais prolonger indéfiniment de telles réflexions, mais il faut se limiter. Depuis que j’ai été en Espagne, que j’entends, que je lis toutes sortes de considérations sur l’Espagne, je ne puis citer personne, hors vous seul, qui, à ma connaissance, ait baigné dans l’atmosphère de la guerre espagnole et y ait résisté. Vous êtes royaliste, disciple de Drumont – que m’importe? Vous m’êtes plus proche, sans comparaison, que mes camarades des milices d’Aragon – ces camarades que, pourtant, j’aimais.
Ce que vous dites du nationalisme, de la guerre, de la politique extérieure française après la guerre m’est également allé au coeur. J’avais dix ans lors du traité de Versailles. Jusque-là j’avais été patriote avec toute l’exaltation des enfants en période de guerre. La volonté d’humilier l’ennemi vaincu, qui déborda partout à ce moment (et dans les années qui suivirent) d’une manière si répugnante, me guérit une fois pour toutes de ce patriotisme naïf.”

Scriind aceste rânduri, lăsând memoria să-şi urmeze cursul, mă uit la o fotografie în care părinţii mei se află lângă Dolores Ibárruri, atunci când cea căreia i se spunea La Pasionaria a împlinit 80 de ani (am inclus poza în volumul Lumea secretă a nomenclaturii, apărut în 2012 la Humanitas). Sunt în acea poză, împreună cu ai mei, Valter Roman şi Mihail Florescu. După 1949, când voluntarii din Spania au devenit suspecţi (schisma iugoslavă, procesul Rájk), au trecut cu toţii prin înfiorătoare anchete de partid. Am citit amintirile lui Valter Roman, Sub cerul Spaniei. Nu doar Roman, dar şi părinţii mei puteau spune, împreună cu Unamuno, Me duele España

Îi îndemn pe cei interesaţi să citească orice biografie a lui Orwell spre a afla că în acel micro-cosmos din Catalonia, în laboratorul dictaturii staliniste de la Barcelona în care au fost ucişi criticii de la stânga ai cominternismului, a descoperit Orwell natura totalitară a sovietismului. La fel şi Koestler (mai ales biografia acestuia datorată lui Michael Scammell). Orwell a fost un socialist sui generis, anticomunist şi antifascist. Acest lucru nu-l poate nega niciun intelectual de bună-credinţă. A criticat ipocriziile vremii lui şi a avut un dispreţ total pentru complicii totalitarismului.

Nu am livrat întotdeauna lecturi scrise la „rece”, mai ales atunci când am încercat să înţeleg în ce miraj, în ce păienjeniş al iluziilor şi intrigilor fuseseră prinşi părinţii mei şi, de fapt, o întreagă generaţie (la dreapta şi la stânga). Cine a citit Ghilotina de scrum poate îşi aminteşte finalul, acea scrisoare către Julien (personaj real, el însuşi fost voluntar în Spania, trezit din somnul stalinist mai devreme ca alții), dar, cum observa Monica Lovinescu, şi către tatăl meu, pe care am intitulat-o „Despre frenezia supunerii”.

În ceea ce privește semnificația autentică a ceea ce s-a petrect atunci în Spania, sunt de acord cu concluzia marelui istoric Stanley Payne: „Războiul Civil din 1936-9 a fost unul din evenimentele însemnate ale secolului. Un corespondent care l-a acoperit a descris războiul ca ‘pe securea unei crime într-un subsol’ din pricina extraordinarului număr de asasinate politice – mult peste 100.000 au fost duse la îndeplinire, aproape la fel de numeroase ca totalul deceselor militare spaniole. Cum puterile Axei și Uniunea Sovietică au intervenit curând de părțile adverse, a fost supranumit de unii ca lupta dintre fascism și comunism, deși mașina de propagandă republicană a preferat să încadreze războiul ca o luptă între fascism și democrație. În realitate, a fost o variantă națională a războaielor civile revoluționare/ contra-revoluționare din Europa începutului de secol XX, care s-au întins pe perioada 1917 – 1949, și care au scos aproape mereu în prim-plan atrocități în masă”. („How Franco stayed on”, în Times Literary Supplement, 17 iunie 2015).

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. Compararea mascrelor din Madrid cu bombardamentul de la Guernica este destul de deplasata. In primul caz este vorba de masacrarea cinica a prizonierilor de razboi si a celor suspectati ca nu sprijina cu suficient entuziasm republica, crima cu nimic mai putin abjecta decat masacrul de la Katyn, dovada ca nu e vorba de o intamplare ci mai degraba e vorba de un reflex al marxistilor cand simt ca au mainile libere si nimic de pierdut. In al doilea caz, Guernica, e vorba de un simplu incident militar, in cadrul caruia nu s-au incalcat cu nimic uzantele militare ale epocii. Este un eveniment notabil doar cel mult pentru istoria propagandei, care a exploatat intr-adevar extraordinar incidentul, facand din rahat bici. In realitate, bombardarea unei localitati de pe linia frontului in care rezista fortele militare ale adversarului nu este si nu a fost considerata niciodata ca ceva condamnabil. In astfel de cazuri grija protejarii si evacuarii civililor apartine armatei asediate. Daca nu ia masuri in acest sens, se considera ca armata asediata se foloste de civili ca de un scut uman, vina pentru eventualele victime fiind exclusiv a sa. .
    In privinta lui Garcia Lorca, motivele si circumstantele asasinarii acestuia raman totusi prea controversate, asa ca exemplul este destul de irelevant. Sunt convins ca erau alte exemple mai elocvente de crime ale fascistilor spanioli.

      • Nu Domnule Tismaneanu ! Nu e vorba de a scrie mai bine sau mai putin bine – Este vorba de a scrie ADEVARUL ! Adevarul si NUMAI adevarul ! Asasinatele in masa comise de „republicani” sau de comandantii sovietici TOT asasinate sunt ! Si la madrid si la Katyn si cam peste tot unde au activat comunistii ! Si iar ne ascundeti adevarul cand ne vorbiti de infruntare „nazisti vs stalinisti” NU Domnule Tismaneanu a fost o infruntare intre NAZISM si COMUNISM ! Ori ce ne-ati spune comunismul a fost – si ESTE, acolo unde mai persista o „religie a RAULUI, URII si CRIMEI GENERALIZATE si RIDICATA LA NIVEL DE DOGMA ! M-am nascut in 1934 si am „deschis ochii” in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial ! Am auzit si inteles criminalitatea absoluta a Pactului Ribbentrop – Molotov – de fapt Hitler – Stalin – sau si mai aproape de adevar Pactul Nazist – Comunist care A DECLANSAT Al Doilea Razboi Mondial – URSS fiind de fapt co-autoare la declansarea razboiului – De fapt se impartea lumea intre cei doi BANDITI – nazismul si comunismul. Razboiul din Spania a fost o INCERCARE a comunismului de a acaparainca o tara – N-a reusit si S-A MULTUMIT cu JAFUL TEZAURULI Spaniei (Parca am cunoaste acest tip de jaf si prin Romania !! Sau uitam !!??) Am avut norocul sa asist si sa incep sa inteleg ce povesteau barbatii din familie – cei care s-au mai intors ! – de ce au vazut in marea tara a comunismului ! Asa ca n-am mai „consumat” NICIODATA minciunile propagandistice din perioada comunista a Romaniei – Va inteleg sentimentele – ar daca sunteti un CORECT POLITOLOG si ISTORIC al COMUNISMULUI (hai sa nu-l mai numim delcat stalinism – a fost numai o PERIOADA a comunismului si chiar daca una rea nu pot spune bune despre nici o perioada comunista in nici o bucata a Terrei !) v-as ruga sa incercati o analiza corecta – impartiala
        a celor doua tabere care s-au infruntat. Probabil ar fi fost interesant pentru un cititor tanar – fara amintiri – de a prezenta cauzele si conditile aparitiei confruntarii . Ar fi mkulte de spus – dar as dori sa va reasmintesc ca am trait in Romania intr-o aceeasi perioada – dar in conditii DEOSEBITE Va admir ca ati avut acces la carti despre care unul ca mine nici nu visa sa le citeasca – dar – totodata – si eu „palmas-sclav” al epocii comuniste am avut acces la informatii inaccesibile Dv. care locuiati intr-o zona interzisa noua Iar in ceea ce priveste lectura – recunosc ca nu m-a, delectat prea mult cu istoria, problemele si programele comuniste – dar am avut intrare la alte domenii si placerea de a-mi aduna o biblioteca personala de multe mii de volume – din care au lipsit cu desavarsire orice urma de carte politica sau de filozofie marxista – Recunosc ca la batranete am adunat si din acest domeniu – ca sa inteleg cum au putut sa fie ATAT DE IDIOTI aderentii la doctrina si politica comunista ! A ! Am mai adunat multe informsatii despre comunism si in anii de dupa plecarea Dv din „Raiul Comunist ” romanesc – eu parasind Romania abia in August 1990 – atunci cand m-am convins ca si Faza Post-Comunista este in mod categorig „cam la fel ” – Sau cum se zicea pe atunci : La vremuri noi – tot noi ! v-AM APRECIAT PENTRU CE ATI PUBLICAT – SI IN mod special PENTRU participarea la analiza si condamnarea comunismului din Romania !!! N-as dori sa va vad in viitor un aparator – chiar din culise ! al comunismului si ….. comunistilor ! In rest va doresc sanatate si realizari. P.S. Traiesc de cativa ani in USA – si poate – daca viata imi va permite – sa va intalnesc si sa putem vorbi deschis despre ….

    • It is not at all acceptable to call the case of Guernica in 1937 „nu a fost considerate niciodate ca ceva condamnabil”! This massacre by German airforce was the rehearsal for the mass murder of civilians „in cold blood”. There was no chance of defence for the inhabitants on that day in April and if the bridge was a „strategic” object to be destroyed it failed: the bridge remained intact. Guernica is the real symbol of what Fascism meant before September, 1 of 1939: It was the historical prelude. No murmuring mystifyingly about „uzantele militarii ale epocii” or so…
      And regarding killing of prisoners by the Republican side: There was another side, called „Nationalist” or „Fascist” or „Rebellious” or „Franchist” – maybe you could find there also similar actions, if you were interested?? I guess so.

  2. „Adevarul” tocmai a publicat cartea lui Volodarski (nom de guerre? nu se stie niciodata ce ex(?)kaghebistii) despre Orlov. Inspaimantator paienjenisul enkavedisto-(g)ruist care sufoca Spania republicana.

  3. Cu cat citesc mai mult (multumita domnului Tismaneanu), cu atat ma infiorez mai mult de ce (si mai ales cum) s-a putut intampla oroarea comunista. Cum cinismul, ipocrizia, propaganda si minciuna ambalate intrun pachet umanitar (comunism = pentru comunitate) au produs crime de neimaginat. Nu pot sa condam vestul ca nu poate intelege cum gandeste si se exprima diavolulul comunist. Naivitatea de azi a vestului e poate ceeace inca protejeaza lumea libera de microbul „pontismului” ridicat la rang de arta criminala in perioada stalinista. Cum intelectuali de clasa au putut (si in continuare pot) sa se lase orbiti de ambalajul socialismului/comunismului. Oare sa fim atat de slabi emotionali incat sa ne pierdem orice urma de rational? Cum se poate ca un intelectual sa aprobe totalitarismul si crima in numele unei idei umanitare? Orwell a fost intradevar un umanist rational care a vazut bine natura totalitară a sovietismului din spatele fumigenelor.

  4. Sunt spaniol si inca n-am inteles Razboiul Civil, o revolutie cumplit la care a ajuns Spania dupa o perioada de criza economica si sociala, unde s-a dezlantuit ura poporului impotriva clericilor si a bogatilor. Si eu am amintiri despre Razboiul Civil in familia mea, la fel ca toti spanioli. Din pacate am impresia ca a ramas rana deschisa. Poate solutia este la iertare. Mi-a placut filmul lui Roland Joffe, There Be Dragons, in care regizorul a descoperit putera iertarii.

  5. Stimate Domnule Tismaneanu,
    Multumesc pentru excelentul articol.
    Lorca a fost asasinat in timpul terorii franchiste, dar de catre un dusman personal, si pentru ca era homosexual; de fapt, el voise, pare-se, sa se alature franchistilor. Cu cinci ani mai inainte, scrisese o piesa de teatru suprarealista (Numai cat sa treaca cinci ani) in care-si prevedea precis asasinarea (cf. portretul lui Brauner cu ochiul scos).
    Interesanta informatia despre dr. David Iancu: unde si-a gasit un evreu sa lupte atunci, si pentru cine! Si in Spania, si in China, pentru comunisti. Pe atunci, si din Tara lui Israel cea asediata au plecat „voluntari” in Spania, desi la noi orice om conta.
    In privinta lui Orlov (care nu se numea Orlov), figura e obscura si foarte interesanta. Unde pot gasi informatii despre el? Documentul prezentat de el, care-l incrimina pe Stalin ca provocator al Ohranei, e autentic? (Si Hitler, dupa cate stiu, fusese la inceput agent provocator).
    Toate cele bune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. In 2024 editura Humanitas i-a publicat un nou volum cu titlul „Aventura ideilor".Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro