*Partidele radical-populiste
În România sfârşitului de an 2025, peisajul românesc de partide este traversat de transformări şi de crize. Alegerile parlamentare din noiembrie 2024 au permis intrarea în parlament a nu mai puţin de trei formațiuni de factură populistă: AUR – 18%, SOS – 7%, POT – 6%, toate însumând circa 30% din parlamentul României. În paralel, obţinerea de către partidele mainstream a unor scoruri mici (PNL – 14% şi PSD – 22%) şi a partidului-mişcare relativ nou (USR) a unui scor de 12% a provocat îngrijorare în rândul unor părţi din opinia publică şi din societate. Această îngrijorare a condus la formarea unei coaliţii de guvernare între PSD+PNL+USR+UDMR şi la izolarea opoziţiei radical-populiste. În acest peisaj partinic, a apărut în spaţiul public şi o presiune de “reformare”, mai ales asupra principalelor două partide mainstream: PSD şi PNL.
*Criza partidelor mainstream și presiunea publică de “reformare”
În postcomunism, în România, s-a pus în mai multe rânduri problema a ceea ce, mai puţin ştiinţific, se numește „reformarea partidelor politice”, sub forma nevoii de depersonalizare, de-baronizare, de-clientelizare, democrație internă etc. Cel mai recent, problema “reformării” partidelor s-a pus după alegerile din noiembrie 2024, mai 2025 şi chiar decembrie 2025, în contextul ascensiunii partidelor şi liderilor din zona radical-populistă, dar şi pe fondul crizei democraţiei reprezentative și a partidelor mainstream. Acestea din urmă dovedind într-o oarecare măsură un eşec de mediere între stat și societate.
Presiunea societală, arătată de votul de protest canalizat înspre partidele populiste, ca partidele tradiţionale să producă un set de schimbări, etichetate drept „nevoie de reformare” a fost şi încă este mare. Atâta timp cât „nevoia de reformare” este un deziderat exprimat public dar insuficient articulat teoretic, acesta nu poate fi măsurat obiectiv și cuantificabil. Realizarea acestuia rămâne astfel una ce poate fi evaluată doar la nivel de percepţie. Deși nu e clar ce înseamnă „nevoia de reformare”, dar cunoscând criticile care se aduc partidelor în spațiul public, putem să ne gândim că așteptările ar fi în zone precum: schimbare de discurs; debirocratizare; decartelizare; o selecţie a cadrelor făcută pe baze meritocratice; eliminarea clientelismului etc.
La nivelul percepţiei publice, se evaluează că unele partide de la guvernare, cum ar fi PNL, ar fi făcut unele gesturi în direcţia unei schimbări: ca de exemplu, aducerea lui Ilie Bolojan la şefia partidului și construirea unui discurs în jurul ideii de „reformă”. În ceea ce priveşte celălalt partid mainstream principal, PSD, nu există aceeaşi percepţie asupra intenţiei sale de schimbare. PSD a fost și este perceput ca fiind cel mai nereformat partid postcomunist, iar aducerea lui Sorin Grindeanu în fruntea partidului, nu pare să fi răspuns acestei „nevoi de reformare”, accentuându-i eticheta de partid nereformat.
Cazul USR este unul particular, el încă fiind perceput ca partid relativ nou (şi reformist), dar se va vedea în ce măsură îşi va putea menţine aceste etichete sau se va clasiciza şi el după această nouă experiență la guvernare. Este, de asemenea, un partid ce poate fi încadrat în ceea ce teoria recentă a partidelor politice numeşte partide de tip mişcare.
Partidele de tip mişcare sunt definite ca formaţiuni politice cu natură hibridă, având atât trăsături de mişcare socială, cât şi trăsături de partid politic, prin participarea la alegeri. În plus, în directă legătură cu partidele-mişcare, teoria din zona partidelor politice vorbeşte şi despre fenomenul de movement-ization, care presupune preluarea de către partidele tradiţionale a unor trăsături din zona de mişcărilor sociale, în dorinţa de re-branduire şi ca răspuns la eșecul de eșalon intermediar între stat și societate.
* Partidele de tip mişcare şi fenomenul de movement-ization în democraţiile occidentale
Apariţia unor partide de tip mişcare, precum şi fenomenul de translaţie dinspre social şi civic spre politic este un fenomen identificabil în democraţiile mai vechi din Europa de Vest, dar şi în ţări post-comuniste din Est, aici incluzând şi România. Chiar dacă partidele din România, ca parte a partidelor postcomuniste, au trăsături specifice în raport cu formaţiunile politice de tradiţie din Vest, ele intră în contact cu dinamica europeană şi sunt vizate cel puţin de trendul partidelor-mişcare, dacă nu şi cel de movement-ization: adoptarea de către partide clasice a unor trăsături ale mişcărilor sociale.
Există puţine studii cu privire la aceste fenomene pentru ţările din Est, dar există unele cercetări cu privire la Europa de Vest. În acest sens, de exemplu, Felix Butzlaff oferă un studiu empiric (2023) care tratează presiunile cu care se confruntă partidele politice tradiţionale conservatoare şi social-democrate din Regatul Unit, Austria şi Germania în intervalul 2019-2021, din perspectiva fenomenului de movement-ization, de adoptare a unor trăsături ale mişcărilor civice/sociale[i].
Concluzia cercetării pe partidele din cele trei ţări arată că, în general, partidele de tip social-democrat au o mai mare rezistenţă la acceptarea ideii de mişcare socială/civică, tendinţa fiind ca aceste partide să nu renunţe la ideea de de-birocratizare şi structură ierahică specifică lor. De cealaltă parte, partidele de orientare conservatoare din ţările analizate sunt mai deschise accesului non-membrilor la discuţiile de partid, dar fără a agrea neapărat ideea de mişcare socială şi de acceptare a modificării echilibrului intern de partid.
În ceea ce priveşte partidele politice de tip mişcare, denumite şi partide-mişcare hibride, partide platformă, partide digitale, partide conective etc, acestea sunt entităţi de activişti politici care provin din mişcările sociale/organizaţii civice şi care transferă practicile strategice şi organizaţionale ale mişcărilor în arena competiţiei de partid[ii]. Acestea sunt caracterizate, în principal, de lipsă de consistenţă ideologică, membership informal şi natură hibridă (atât caracteristici de mişcare, cât şi caracteristici de partid), discurs participaţionist, apel la democrație directă, digitalizare, apel la proteste[iii] etc.
Partidele-mişcare din anii ‘80, de exemplu, erau partidele de stânga, ecologiste şi aveau un anumit profil de context istoric, în timp ce partidele-mişcare din prezent (ex: Syriza, Movimento 5 Stelle, Podemos etc) au altă dinamică şi alte caracteristici şi sunt produsul unui context istoric şi socio-economic specific, unele dintre ele fiind partide anti-austeritate[iv].
*Partidele de tip mişcare şi fenomenul de movement-ization în România
La fel ca în cazul partidelor clasice din Vest, există, după cum am precizat, şi în România, în prezent, o astfel de presiune de “reformare” asupra PNL şi PSD. Numai că ea nu pare să se replice la noi sub forma acestui trend de movement-ization, ci îmbracă formele mai specifice de de-clientelizare, revizuirea mecanismului de selecţie şi promovare a cadrelor, decartelizare etc.
Analizând separat fiecare partid, se poate spune că PNL este în prezent perceput ca fiind implicat în efortul de încercare de “reformare” în jurul unui lider considerat credibil şi în jurul unui discurs centrat pe ideea de reformă. În acelaşi timp, PSD, cel puţin până la acest moment, este perceput mai degrabă ca un eşec în încercarea de schimbare de paradigmă.
La rândul său, USR exprimă cel mai clar conceptul de partid-mişcare, fiind chiar consemnat de un studiu comparativ din literatura de specialitate[v]. Astfel, în logica definiţiei lui Kitschelt, care teoretiza că ideal-tipul de partid-mişcare se identifică pe trei dimensiuni (dezinters faţă de organizare, abordarea unui număr limitat de teme şi apelul la proteste), USR apare în studiu ca partid-mişcare doar pe componenta de lipsă de interes faţă de aspectul organizaţional. Studiul comparativ citat, oferind o abordare scalară, poziţionează USR ca fiind partid-mişcare în proporţie de 33%[vi].
Sursa: https://link.springer.com/article/10.1057/s41269-024-00381-3/tables/2
USR are la bază mişcarea în jurul căreia s-a format în 2015, Uniunea Salvaţi Bucureştiul (USB). La momentul creării, în 2015, a platformei politice Uniunea Salvaţi Bucureştiul, fondatorul acesteia, Nicuşor Dan, spunea că entitatea lansată nu este delimitată ideologic. Faptul neasumării vreunei ideologii, cel puțin în momentul cristalizării ca platformă social-politică, este încă o trăsătură pe care alţi autori o atribuie partidelor-mişcare. Cel mai probabil, după această a doua prezenţă la guvernare, USR va fi deja un partid instituţionalizat, dar va menţine trăsături de partid-mişcare: discurs civic şi participaţionist, discurs înclinat înspre forme de democraţie directă (referendumuri), apel la proteste (parţial) etc.
Pe fondul nelivrării de către partidele din actuala coaliţie a unor schimbări în raport cu o retorică de tip “reformist”, s-a produs în societate şi apetenţa pentru apariţia unor partide noi – lucru arătat de unele sondaje[vii], dar şi coagularea unei formaţiuni incipiente pe partea stângă a eşichierului politic, în jurul mişcării SENS şi a Anei Ciceală, candidată la alegerile locale parţiale pentru primarul Bucureştiului.
Partidul SENS are trăsături de partid-mişcare prin faptul că s-a creat în jurul mişcării sociale cu acelaşi nume, formate dintr-o comunitate de voluntari, ce l-a susţinut pe candidatul independent Nicu Ştefănuţă să obţină un mandat de europarlamentar la alegerile din 2024. Spre deosebire de alte partide-mişcare, însă, îşi asumă o ideologie clară de partid de stânga, ecologist şi progresist. Rămâne de văzut cum se va mobiliza această mişcare pentru viitoarele teste electorale, dar cert este că avem încă un partid-mişcare nou care ar putea avea un culoar la viitoarele alegeri parlamentare.
Aşadar, în faţa crizei de încredere cu care se confruntă, partide mainstream precum PNL sau PSD urmăresc mai degrabă un re-branding decât o movementi-zation, în timp ce partide precum USR sau SENS reprezintă exemple potrivite pentru ilustrarea conceptului de partide-mişcare.
Ceea ce observăm, în ultimii 5-10 ani, este o dinamică imprevizibilă în zona partidelor româneşti, tabloul general fiind total modificat faţă de anii 2010, de exemplu. Ceea ce vedem în prezent este un declin al partidelor de tip clasic, presate să se reformeze, precum şi apariţia unor partide-mişcare şi apariţia şi ascesiunea rapidă a mai multor partide radical-populiste. Avem, pe de o parte, aceste partide mainstream, care sunt legate de ideea de democraţie reprezentativă, dar care, se pare, nu reuşesc să ţină pasul şi conduc la o criză de reprezentare. Avem, pe de altă parte, alte două categorii de partide relativ noi: partidele radical-populiste şi partidele de tip-mişcare, ambele având în comun o relaţie chestionabilă în raport cu democraţia reprezentativă.
[i] Butzlaff, F. “When Parties Become Movements: the Movement-ization of Established Party Organizations in Austria, Germany, and the UK”. Polit Vierteljahresschr 65, 645-
666; https://research.ceu.edu/ws/portalfiles/portal/4939790/Butzlaff-Felix1_2023.pdf.
[ii] Herbert Kitschelt, „Social Movements, Political Parties and Democratic Theory”, The Annals of the American Academy of Political and Social Science, Vol. 528, (iul. 1993), pp. 13-29.
[iii] Samuele Lucidi, „The Movementization of political parties: a new trend in party politics”, Italian Political Science Review/Rivista Italiana di Scienza Politica, Cambridge University Press 55(3):1-8, 2025; https://www.researchgate.net/publication/394026157_The_movementization_of_political_parties_a_new_trend_in_party_politics
[iv] [iv] Samuele Lucidi, op cit.
[v] Borbáth, E., Paxton, F. “Movement parties in Europe: a comparative assessment”, Acta Polit 60, 1–16 (2025); https://link.springer.com/article/10.1057/s41269-024-00381-3.
[vi] Borbáth, E., Paxton, op. cit.
[vii] https://agerpres.ro/politic/2025/09/22/sondaj-inscop-research-jumatate-dintre-romani-ar-fi-dispusi-sa-voteze-un-partid-nou-infiintat–1486239.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
O analiză parțială a unui fenomen mult mai complex. În legătură cu partidele politice trebuie pornit de la analiza ideologiilor, ideologia fiind cea care dă coerență partidelor, disciplina necesară și stabilitate în actul de guvernare socială. Numai că:
– azi, în condițiile Noii Revoluții Tehnologice, valorile sociale clasice, inclusiv ideologiile mainstream, s-au relativizat( pun aici și liberalismul/capitalismul dar și socialismul/etatismul). S-a cautat o „a treia cale” de felul progresismului/ecologismului sau de tip chinezesc(socialism etatist dar cu economie de piață), soluții încă nevalidate.
– din Occident vin doar DOUĂ ideologii principale: progresismul globalist de stânga și naționalismul conservator de dreapta. Între cele două ideologii a început o luptă aproape revoluționară atât în Europa cât și în SUA( MAGA vs WOKE). În Est s-a trecut aproape în totalitate la ideologii autoritariste, vezi Rusia, China, Turcia, chiar India.
– și în România se vor prelua -ismele moderne, respectiv ideologia progresistă vs ideologia conservatoare/naționalistă.
Pusă astfel problema, mi se pare că situația din România va evolua astfel:
– va exista o mișcare progresistă/globalistă probabil de tip USR(dar care în Europa este în regres, inclusiv în Franța). Un alt partid de tip PSD, care este de stânga și care ar trebui să fie globalist, a renunțat la progresism și a virat-o spre naționalism
– mișcarea conservatoare/ naționalistă de tip AUR+CG a ajuns la circa 30-35% din electorat și este în creștere. Deocamdată pare doar o mișcare anti-sistem (?) ca și USR, doar contestă dar nu propun nimic.
– mai rămâne PNL care deocamdată nu s-a hotărât ce vrea să fie: să gliseze spre progresismul globalist de stânga SAU spre liberalismul conservator de dreapta.
Una peste alta, trebuie dat un răspuns ferm: Globalism de stânga SAU Naționalism de dreapta?
PS. Din nenorocire, ambele ideologii actuale au tendințe autoritariste.
Pnl e de stânga, hai să ne mai mințim singuri.
Guvernul condus de lăbăralul Bolojan a redus și eliminat din taxe și impozite, sau a mărit și introdus unele noi?
Începând cu taxa dă mediu și impozitul forfetar, pnl prin legislație, oug și alte măsuri pe care le-a luat sau inițiat, are o lungă istorie de partid care urăște mediul privat la fel de mult ca psd.
Un fapt ușor de constatat este că pnl este tot un partid dă bugetari asemeni psd.
@Von Nordstrad… _ „Pnl e de stânga…”
În principiu, doctrina liberală este una de centru stânga.
În România NU există partide de dreapta. Doctrinele formațiunilor politice românești au fost adaptate în raport cu poziționarea lor față de cleptocrație.
Cel care deține cheia sediului PNȚCD – teoretic partid de centru dreata – , fostul deputat PD A. Pavelescu, este astăzi mai apropiat de PSD și cleptocrație, decât de I Rațiu și C Coposu – ca să nu mai vorbim despre Maniu și Mihalache.
Redresarea economică impunea intervenția statului în economia României pentru a corecta unele dintre dezechilibrele induse de intervențiile anterioare ale marionetelor cleptocrației.
Nu au fost măsuri doctrinare, ci necesare. (Poate că eficiența unora este discutabilă.) Din motive electorale (urmau alegerile prezidențiale), PSD a lăsat un prim-ministru PNL să conducă guvernul pentru primii doi ani după alegerile parlamentare.
„Suveraniștii extremiști” sunt partide confecționate de partidele „mainstream” cu ajutorul Serviciilor.
„Doctrina” lor este să facă PSD și PNL frecventabile și eligibile, conform Strategiei Hrebenciuc.
Nu trebuie să uităm că PSD le-a dat voturi, iar PNL le-a finanțat campania online.
Partidele actioneaza dupa principiul vrei ba sa te culci cu nevasta-mea?. Ce-ai ba ai innebunit?, Da ma, sa vada ca nici tu nu mai poti.
Partidele romanesti ca si intreaga atmosfera politica romaneasca e bintuita de mimetism, se copiaza curentele din occident, mai ales EU, cu mici adaugiri neaose.
Partidele sunt formate din oameni. Anumite partide jura ca numai tinerii si mai ales femeile sunt politicieni adevarati, gata de reforme si foc de cinstiti. Altele merg pe experienta batrinilor, a unora care chiar sunt compromisi.
Marele examen e insa cind ajung la guvernare, ce sunt in stare sa faca!
Criza politica, in care suntem, pleaca de la faptul ca forta secreta a comunismului nu a cedat.
Doar si-a schimbat fata si a preluat puterea, aruncand in fata pitigoi zisi politicieni. Politicieni care au furat in gasca, pentru ca aveau voie. Cerinta de baza din Romania post 1990 era „imbogatiti-va”. Prin orice mijloace. Chiar si prin oficializarea sistemului „Bani pentru partid”.
Acest regim a fost pornit si patronat de FSN, PDSR, PSD. I s-a alaturat PNL, din pacate. PNTCD a fost exclus. (Antimoscovit, proNATO si oameni mai corecti, totusi.)
Aparitia USL a fost un moment care a inversunat electoratul si a pornit marea vanatoare de corupti. Dar banditii au rezistat. Au eliminat din sistem procurori/judecatori/politicieni corecti si au refacut alianta sub alta forma. Punind mina pe Justitie.
In fata acestui fenomen, electoratul a emigrat spre extrema dreapta. Si cu sprijinul Rusiei, interesate in schimbarea elitei care s-a dus la UE. Pentru ca UE da bani ce pot fi praduiti. Moscova nu da nimic. Ea praduieste.
In momentul crucial, cand PSD si PNL au inregistrat scaderi de voturi, a venit gaselnita cu coalitia pro-UE. PSD nu este pro-UE, pentru ca asta ar insemna sa stopeze furturile. Dar de forma, ce nu face. Renunta chiar si la Soros, pe care l-a pupat in …. 30 de ani, pentru Trump. Va renunta si la el. Cand interesele o cer. Asa cum au renuntat si la comunism, in ’90. Mai mult, vazind ce vrea electoratul, a inceput sa se faca aparator al traditiilor si BOR, el, un partid progresist si ateist.
Dar jocul prostesc pe care l-a facut la guvernare (suntem la guvernare, dar ne opunem reformelor si votam impotriva ministrilor) au dezgustat si mai mult electoratul. La Bucuresti, au avut doar 20% din voturi. Sau aproape.
Nu doar PSD incepe sa dea din coada pentru a-si masca fata reala si a incerca sa schimbe de directie, ci si unii lideri fosti importanti, care vor sa recastige electoratul (Ponta, Piedone etc.)
Practic, suntem intr-un moment dificil, ce poate fi castigat foarte usor de extremisti. PSD nu face fata si e ridicol cu pozitia lui. PNL are ceva sanse. USR ar avea, daca lideri lui ar simti masele si ar face ce e nevoie (vezi prostia lui Drula de la Bucuresti: nu a renuntat, in favoarea liberalului, desi se stia ca nu va iesi primar. Asta deja miroase a manevra PSD/extremisti. Deci, USR sa fie farte atent la ce miscari fac sefii pe care ii aleg….)
Dar daca reforma reala nu va fi infaptuita, cred ca la urmatoarele alegeri vom avea un Parlament auriu. Si nu doar reforma statului (cu fabricile, institutiile si salarizarile sale), ci si reformarea Justitiei.
Desigur, nimeni nu e Mafalda, sa vada viitorul. Dar sensul miscarilor politice este deja vizibil pentru forte multi.
Suntem in fata lui „ori……., ori…….”. Nu prea mai avem o a treia cale.
Si ceasul ticaie, deja.
” A treia cale” este dictatura. Care, din păcate, este tot mai probabilă, atât dinspre stânga cât și dinspre dreapta.
Cred că nu m am făcut înțeles.
Nu avem decât 2 cai: democrația, daca reformăm statul și mărim nivelul de trai sau dictatura, de diferite culori si ideologii. Nici nu mai importă ce ideologii promovează partidele dictatoriale.
Tip Putler, Orban, Ceausescu etc.
Am citit articolul. Doamnă Gavril mă tem. Mă tem foarte tare. Pentru că:
1) România nu mai este considerată o democrație a Europei. Ea este considerată un hibrid;
2) PSD & PNL, în 2024, au spus că au înțeles ceva din acele alegeri. Vedeți ceva care să ne facă să zărim, acum după un an, lucrul acesta?
3) Democrație amestecată (Parlament+ÎCCJ+CSM+CCR+ SRI+ încă alte 6 Servicii) reprezintă doar o salată de fructe (joly, joly, joly) n’est pas? Și vedem asta de vreo două luni.
Aș concluziona așa: Politiceni (mult spus!)-insațiabili, jutițiari grossieri și constructori de blocuri si hoteluri-lacomi pâna la infinit, asișderea securiștii, armata pregatită, la vârf, doar pt trădare și jaf și ca un corolar
…populația năucă ce bâjbâie și alege mereu aceleași liste, cu aceiași candidați de 36 ani. Oh, Doamne!
Un popor care discerne doar între „Raul cel mare” și „Răul cel mic” este decent să nu se mai vaite în așa manieră? E drept, nici alți candidați, până în 2016, nu am avut. Și după patru ani, mulți useriști mi-au devenit antipatici. Prin oportunism, lingușire, ură față de ND. Totul făcându-se natural, după principiul neaoș: „În față te-mpunge, în spate te balegă”.
Nu văd vreo ieșire din acest montagne-rousse în care ne-au bagat fosilele kgb-iste Iliescu, Brucan, Măgureanu, Chițac, Stănculescu & Co. Și poporul constat că e liniștit. După ce a primit în 2018 de la tripleta Dragnea-C.Dan-V.Dăncilă, pare normal.
Dar ce mai e normal în țara asta?
„…„nevoia de reformare” este un deziderat exprimat public dar insuficient articulat teoretic”
Lucrurile sunt mult mai simple decât par și se străduiesc analiștii să le prezinte.
De fapt, România este o cleptocrație guvernată de 36 de ani de o grupare de sorginte securisto-comunistă al cărei obiectiv fundamental este transferarea frauduloasă a unei cantități cât mai mari din resursele publice în proprietatea privată a membrilor săi și a apropiaților acestora. Astfel, aceasta a ajuns în timp să se consolideze, să controleze resursele statului, și să-și subordoneze instituțiile de forță, justiția, serviciile de informații etc.
România este un stat eșuat (după cum spunea chiar fostul Președinte), căuia i-a fost aplicat MCV drept condiție pentru aderarea la UE în 2007, MCV care a fost ridicat abia cu 24 de luni în urmă, de rușine, pentru că nimeni nu mai putea explica de ce un stat care nu este o democrație a fost admis totuși în Uniunea Europeană.
PSD și PNL sunt cele mai reprezentative marionete ale cleptocrației, au guvernat – direct sau indirect – cea mai lungă perioadă după 1989 și sunt vinovate pentru starea socio-economică actuală a României.
Prin urmare, cetățenii se revoltă și doresc să voteze „altceva”. Astfel au apărut partidele „suveraniste” precum AUR, SOS, POT, sau PRM mai demult, conform așa-numitei Strategii Hrebenciuc. Aceste partide ale șarlatanilor „suveraniști” au fost confecționate de PSD și PNL, cu sprijinul Serviciilor, pentru a prezenta electoratului „o alternativă” și mai rea decât sunt partidele „mainstream” și, prin comparație, PSD și PNL să devină eligibile.
La precedentele alegeri PSD a dat voturi șarlatanilor „suveraniști”, iar PNL le-a finanțat campania online.
Intocmai!