„Această intersecție dintre interesele economice și cele de securitate este provocarea sistemică de elaborare a politicilor timpului nostru… Ea domină din ce în ce mai mult agenda de la masa negocierilor nu doar la summit-urile internaționale, ci și în sălile de guvern ale fiecărei țări și chiar în sălile de consiliu ale companiilor”.[1] – Johnathan Black[2]
Donald J. Trump s-a găsit zilele trecute în plin avânt epistolar, scriindu-le scrisori partenerilor comerciali ai Statelor Unite pentru a-i informa că administrația sa urmează, cu întâi august, să le impună un anumit nivel al taxelor vamale și avertizându-i că, dacă vor riposta, guvernul american va ridica miza, adăugând suplimentar la tariful deja anunțat un procent egal cu cel cu care partenerul a găsit de cuviință să retalieze.
OK, ce vrea Donald J. Trump de fapt? Vrea războaie comerciale, așa cum a fost cel de o lună cu China? Nimeni nu știe exact și ne găsim în aceeași paradigmă discutată cu prilejul reuniunii NATO de la Haga, despre strategia și tacticile administrației Trump, pornind de la diversele principii enunțate de ideologia MAGA.
Nevoia de a găsi o rațiune în spatele acțiunilor președintelui american îi îndeamnă pe majoritatea observatorilor și comentatorilor să considere că există un plan menit să ofere acoperire ideii care stă la baza ideologiei MAGA: America First! Pe scurt, acțiunile președintelui Trump sunt subordonate obiectivului de a reda Americii întâietatea în raport cu principalii săi rivali, fie aceștia China comunistă sau partenerul trans-atlantic tradițional, dar nu și loial, Europa.
„În cel de-al doilea mandat, Trump și-a înfruntat criticii oferind mai multe victorii internaționale majore, care au adus și rezultate„, scria Frederick Kempe, CEO-ul Atlantic Council într-un comentariu recent. „Unda verde acordată atacurilor americane din 22 iunie asupra țintelor nucleare iraniene a fost o interpretare uimitoare a ceea ce definește «America pe primul loc». La summit-ul NATO de la Haga, câteva zile mai târziu, a trecut de la criticile acerbe la adresa partenerilor europeni la încheierea unui acord istoric de creștere a cheltuielilor pentru apărare și a celor legate de apărare la nivelul întregii Alianțe la 5% din produsul intern brut până în 2035, reafirmând în același timp garanțiile de securitate. Atât acțiunile din Iran, cât și cele legate de NATO definesc moștenirea Trump: spre pace prin acțiuni în forță. Ceva ce ar putea transforma dramatic peisajul geopolitic din Orientul Mijlociu și Europa prin acțiuni de care un președinte precaut sau unul nesăbuit nu ar fi fost în stare„.[3]
O altă ipoteză de lucru, greu de respins, este aceea că Donald J. Trump poate că are în față un plan și un set de recomandări ale echipei sale, dar pe fond acționează după bunul plac; ar fi, prin urmare, un președinte care ia decizia emoțional și nu rațional, ceea ce-l face imprevizibil. Profilul care i s-ar potrivi acestui președinte ar fi acela al unui dependent de jocuri de noroc care plusează compulsiv, ridică mereu miza punându-i în încurcătură și pe ceilalți jucători de la masă prin prestația sa haotică, dar care poate fi lesne „citit” și deci speculat de adevărații jucători profesioniști.
UITE ACORDUL, NU ESTE ACORDUL
Câteva zile în urmă, guvernul Statelor Unite trimitea scrisori semnate de Donald J. Trump către șase state: Republica Moldova, Algeria, Sultanatul Brunei, Irak, Libia și Filipine, informându-le că exporturile lor vor fi tarifate suplimentar. Filipine – 20%, Brunei și Republica Moldova – 25%, celelalte cu 30%. Și alte țări – Japonia, Coreea de Sud, Tunisia, Cambodgia, Thailanda, Laos, Myanmar – primiseră la acel moment înștiințări de instituiri de taxe, de la 25% la 40%. Uniunea Europeană era în negocieri cu guvernul Trump, pentru un acord mai larg. Condițiile la acel moment erau: un tarif de bază de 10%, pe care Bruxellesul l-a considerat acceptabil și tarife de 25% pentru oțel și aluminiu.
Un viitor acord comercial UE – SUA urma să găsească soluții la mai multe probleme. Statele Unite, de exemplu, îi cer de ceva vreme Uniunii Europene să-și deschidă complet și fără condiții piața pentru produsele și serviciile americane, astfel încât deficitul comercial să fie rezolvat. Ultimele cifre arată că Uniunea Europeană a exportat bunuri și servicii în Statele Unite de 532 miliarde de euro și a importat bunuri și servicii americane în valoare de 335 miliarde de euro.
Deficitul masiv în relația comercială trans-atlantică motivează administrația Trump să negocieze dur, în condițiile în care teoria pe care o favorizează este că Uniunea Europeană trebuie fie să accepte tarife vamale ridicate, fără a riposta, fie să-și deschidă total piața față de America.
Ce înseamnă la Casa Albă ca „Uniunea să-și deschidă complet piața în raport cu produsele americane”? Este absolut problematică chestiunea, în condițiile în care până și TVA-ul este interpretat de administrația Trump ca fiind o barieră comercială pentru produsele americane. Donald J. Trump are o idee fixă, imposibil de eludat: vrea „miliardele furate de zeci de ani de europeni” înapoi. Motiv pentru care a semnat scrisoarea cu tarife de 30% începând cu data de 1 august ac.
Cu o zi sau două înainte ca Donald J. Trump să își facă mutarea cu 30% în relația comercială UE – SUA, Atlantic Council a organizat o discuție pe această temă la care au participat Frances Burwell[4], Josh Lipsky[5], Daniel Mullaney[6] și Georg Riekeles[7], experți familiarizați atât cu negocierile comerciale actuale, cât și cu ansamblul problemelor care au încărcat lista neînțelegerilor între părți și au alimentat convingerea americanilor că sunt luați de fraieri în relația comercială trans-atlantică[8]. Pentru că doar Georg Riekeles este european între cei patru invitați, dezbaterea a pus în evidență viziunea americană în chestiune și am găsit util ca fond de analiză să redau pe scurt poziția fiecăruia dintre ei.
Repet, discuția a prefațat momentul transmiterii scrisorii semnată de președintele Trump.
Frances Burwell:
Administrația Trump nu negociază pentru a reduce tarifele în relația cu Uniunea Europeană. Nu se poate vorbi despre o negociere între parteneri în sensul obișnuit, sensul comun al termenului. Trump este frustrat de politicile comerciale ale Uniunii Europene și de modul în care negociază cu guvernul său Comisia Europeană. În plus, cei care negociază, secretarul de stat pentru comerț, nu au autoritatea de a lua decizii în proces. Există o singură persoană și se știe care anume, care ia aceste decizii.
Problemele care ar trebui depășite în cadrul negocierilor pentru un eventual acord țin de domenii cheie ca: produsele pharma, oțelul, aluminiul, autoturismele sau produsele agricole. Cei care nu au primit încă o scrisoare de la Donald Trump – este și cazul UE deocamdată, vor avea oricum instituite tarife de bază de 15% sau 20%. Pentru Uniunea Europeană problema este că ar fi posibil și un acord comercial, dar odată încheiat va fi el și respectat? Președintele [american] adesea acționează imprevizibil. Dacă UE vor primi o scrisoare, dar nu va conține ceea ce se așteaptă, pot lua în considerare instituirea unor măsuri de răspuns. Și au comunicat deja că au pregătit un pachet consistent.
În opinia mea, Uniunea Europeană nu trebuie să-și facă mari speranțe. Ar trebui, în schimb, să revizuiască acordurile comerciale încheiate cu alți parteneri sau să încheie acorduri noi și bănuiesc că asta vor și face. Iar în relația cu Statele Unite, până la urmă, vor institui propriile tarife vamale pentru produsele și serviciile americane.
Josh Lipsky:
Vorbim de negocieri SUA – UE, dar chiar au loc negocieri? Președintele Trump a pornit pe calea unui război comercial agresiv, prin politici protecționiste impuse tuturor partenerilor comerciali. Cât de rău va fi? aceasta este întrebarea. Pentru că războiul tarifelor nu se va opri, acest lucru este clar. Probabil că, începând cu 1 august, administrația Trump va impune tarifele sale protecționiste, la acest lucru trebuie să ne așteptăm cu certitudine. Rămâne de văzut doar la ce nivel anume se va opri.
Nu cred că se va semna un acord comercial între Statele Unite și Uniunea Europeană nici până la 1 august și probabil nici după. Dar rămâne de văzut.
Daniel Mullaney:
În opinia mea negocieri există și se fac și progrese în discuțiile bilaterale. După ce fiecare parte a pus cărțile pe masă și s-au făcut evaluări ale potențialului de afectare a fiecărei părți într-un război comercial, negocierile au căpătat substanță. Mai mulți actori internaționali cred că aceste reguli comerciale, scrise în urmă cu decenii, nu mai pot fi astăzi valide. Situația actuală este mult diferită de acele vremuri ale războiului rece.
Negociatorii se uită la problemele sistemice din comerțul trans-atlantic și cel global, la vulnerabilitățile din lanțurile de aprovizionare bilaterale și globale și încearcă să le adreseze cu speranța să le și rezolve. Asta s-a făcut și în negocierile cu Marea Britanie, la fel se procedează cu UE.
Va trimite Casa Albă o scrisoare către Bruxelles? Poate că da, poate că nu, nu știm. Totul depinde numai de Trump. Îmbucurător ar fi să se găsească soluții și să se evite instituirea de tarife de ambele părți. Dar nu vom avea o rezolvare clară până la 1 august. Deci negocierile ar trebui să continue și după acel termen limită. În fond, mai bine fără un acord comercial decât cu un acord încheiat în grabă și dezavantajos. Important este că se negociază serios și că există determinare în aceste negocieri. Mai ales că există un inventar precis al problemelor cheie ce trebuie rezolvate.
Chiar nu este cazul să se lucreze sub semnul urgenței, pentru că negocierile vizează probleme dificile. Totul este să existe un progres, pentru că dacă procesul evoluează, există temei pentru o decizie de a extinde termenul de negociere dincolo de 1 august. Personal consider că aceste condiții sunt îndeplinite.
Georg Riekeles:
Statele Unite negociază cu Uniunea Europeană? Sau la mijloc este un fel de târguială? Ce am văzut de curând în cazul Braziliei, este tentația de a institui tarife comerciale din motive politice, o tendință de amestec în politica internă folosind tarifele comerciale ca instrument pentru a condiționa racordarea la exigențele doctrinare, ideologice ale Casei Albe.
Pentru Uniunea Europeană niciun acord comercial cu Statele Unite pare o soluție preferabilă încheierii cu orice preț a unui acord dezavantajos ori chiar împovărător. Va fi mai greu ca răul făcut astfel să poată fi îndreptat mai târziu. Europenii trebuie să fie curajoși și să caute aliați în acest război economic, parteneri care să vadă lucrurile în același fel.
Generând războaie comerciale cu atâția actori internaționali concomitent, administrația Trump nu face decât să expună Statele Unite și să le vulnerabilizeze. Uniunea Europeană trebuie să aibă răbdare, să acționeze îndrăzneț și să evite să se precipite pentru a încheia un acord comercial care să-i afecteze interesele.
LA CAPĂTUL ILUZIILOR SE POT GĂSI ȘI CÂTEVA VEȘTI BUNE
„Reorientarea spre interior a Statelor Unite nu este un fenomen nou. Donald Trump a început-o în timpul primului său mandat. Apoi, când președintele Biden a venit la putere, existau așteptări inițiale că ar putea inversa diversele măsuri ale lui Donald Trump. Dar nu a fost așa, Joe Biden a păstrat aproape totul, ba chiar a introdus unele noi. De exemplu, legea privind reducerea inflației, care a inclus, destul de important, subvenții pentru producția internă. (…) Scopul principal al lui Trump este să negocieze cu țările [partenerii comerciali], să încerce să găsească înțelegeri dincolo de problema comercială. Comerțul poate că nu este preocuparea sa cea mai importantă. (…) De fapt, această politică tarifară poate fi arma principală a administrației. Dar, știm cu toții, nu poți avea runde de negocieri cu 100 de țări. Este imposibil să închei câte un acord comercial cu 100 de țări în 90 de zile. Un acord comercial durează mulți ani. Trump a anunțat deja un acord cu Regatul Unit, care a fost practic un document de câteva pagini cu principii-cheie, și apoi a spus: «OK, detaliile vor fi stabilite mai târziu». Dar, revenind la imaginea de ansamblu (…), din punct de vedere politic, văd aceste tarife ca un instrument pentru a forța țările să negocieze în multe domenii diferite”.
Am extras mai sus câteva fraze din afirmațiile lui Zsolt Darvas, expert al think-tank-ului Bruegel, din Bruxelles (vezi aici), unul dintre specialiștii care vede în spatele acțiunilor administrației Trump o strategie de geopolitică, adică utilizarea negocierilor comerciale ca pe o armă geopolitică.
Motivul pentru care Statele Unite au pornit pe această cale – nu doar prima și a doua administrație Trump, ci într-o oarecare măsură și administrația Biden – este nemulțumirea adâncă ce a fundamentat convingerea că partenerii comerciali împreună cu competitorii au profitat fără scrupule de piața americană în procesul de adâncire a globalizării.
Opinia lui Zsolt Darvas se întâlnește cu ampla analiză pe care o face Gillian Tett, editorialistă a Financial Times, în articolul său „The new age of geoeconomics” (vezi aici, de exemplu), care încearcă să demonstreze că nici pe departe nu este Donald Trump sau mișcarea MAGA cei care au gândit schimbarea de paradigmă, de la teoria neoliberală a binefacerilor globalismului la „utilizarea instrumentelor economice pentru promovarea și apărarea intereselor naționale”.
Paul Tucker, fost viceguvernator al Băncii Angliei, nominalizează câteva „instrumente” geoeconomice: tarife, constrângeri de reglementare, devalorizări agresive ale monedei, achiziții de active străine și controale asupra exportului de energie și pământuri rare – toate fiind deja utilizate sau invocate de administrația Trump.
Dar nemulțumirea din Statele Unite împotriva globalizării este veche, anterioară crizei economice globale din 2008 și pandemiei Covid-19, ne asigură Gillian Tett: în urmă cu peste două decenii proteste de stânga au izbucnit la Seattle împotriva idealurilor neoliberale și a globalizării. Ulterior, nemulțumirile au evoluat, atât la dreapta, cât și la stânga spectrului politici, pe măsură ce tehnologia și comerțul au dislocat locuri de muncă. Sau pentru că statul a intervenit în economie, salvând băncile în 2008 ori prin restricții dure în pandemie.
Acesta este fondul problemei, care explică de ce când Joe Biden a devenit președinte nu numai că a păstrat multe dintre tarifele impuse de Trump, dar a și îmbrățișat o politică protecționistă prin Legea de reducere a inflației. Între timp, în tabăra MAGA, s-a supralicitat. Stephen Miran, consilier economic al lui Trump, a elaborat planul „Mar-a-Lago” – perceperea de taxe altor țări pentru privilegiul de a utiliza finanțarea bazată pe dolari; Scott Bessent, actualul secretar al Trezoreriei, a sugerat obligarea țărilor care utilizează umbrela militară americană să cumpere obligațiuni americane pe termen lung; Donald Trump a conchis și că vor fi instituite sancțiuni masive împotriva națiunilor care încearcă să renunțe la utilizarea dolarului ca monedă de rezervă.
Cum negociezi cu un partener gata să răstoarne masa? China a găsit de cuviință să se ia de piept cu administrația Trump și, timp de o lună, părțile au supralicitat, ducând tarifele comerciale la niveluri de peste 100%, blocând adică schimburile comerciale. În iunie ac. s-a anunțat, la Londra (unde au avut loc negocierile), că s-a ajuns la un acord cadru. Privind ce? se întreba toată lumea. Un acord care să permită furnizarea de minereuri rare Statelor Unite, respectiv exporturile de tehnologie pentru fabricarea semiconductorilor, avioanelor sau alte bunuri către China. Exemplul clar că supralicitarea tarifelor comerciale de ambele părți a fost ca un turnir în care s-au folosit arme geoeconomice.
„Deși Trump s-ar putea să nu aibă un «plan» în sensul normal al elaborării politicilor, oamenii din jurul său își modelează o direcție strategică aproximativă și apoi folosesc tactici precum amenințări, intimidare, incertitudine pentru a susține această strategie. Cu alte cuvinte, este crucial să se facă distincția între tacticile haotice – cum ar fi tarifele vamale – și o agendă mai amplă – de refacere a ordinii globale pentru a consolida puterea SUA”, crede Gillian Tett.
Uniunea Europeană are la-ndemână toate evaluările și informațiile necesare pentru a ști cum să negocieze cu administrația Trump. Cuvântul de ordine la nivelul Uniunii trebuie să fie coeziune și răbdare, dar și curajul de a asuma acțiunea comună dacă se ajunge la o confruntare comercială, așa cum s-a întâmplat cu China.
„Am luat act de scrisoarea trimisă de președintele SUA, Donald Trump, în care sunt prezentate un nou nivel al tarifelor vamale și un calendar revizuit. Impunerea unor tarife de 30% asupra exporturilor UE ar perturba lanțurile esențiale de aprovizionare transatlantice, în detrimentul afacerilor, consumatorilor și pacienților de ambele părți ale Atlanticului. Rămânem pregătiți să continuăm eforturile în vederea unui acord până la 1 august. În același timp, vom lua toate măsurile necesare pentru a proteja interesele UE, inclusiv adoptarea unor contramăsuri proporționale, dacă va fi necesar” – este declarația șefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen[9].
Uniunea Europeană are pregătit un pachet de răspuns, cu tarife în valoare de circa 21 miliarde de euro pentru produsele americane, ca răspuns la tarifele de 25% impuse de Trump la importurile de oțel și aluminiu europene în acest an. În aprilie, Comisia a anunțat că suspendă aplicarea lor pentru a facilita un acord comercial mai larg și zilele trecute a prelungit până la 1 august termenul, pentru a încuraja calea negocierilor.
Termenul pentru negocierile dintre părți ar fi fost 9 iulie ac., din perspectiva administrației americane și rezultatul lor ar fi fost anunțul instituirii de tarife comerciale de 30%, cu amenințarea că nivelul va fi dublat dacă Uniunea Europeană vine cu măsuri de retorsiune. Bruxellesul, însă, a preferat suspendarea măsurilor de răspuns și vrea să continue negocierile. Luând oarecum act de poziția Uniunii Europene, Donald Trump a declarat ceva de genul:
„Scrisorile sunt acordurile. Acordurile sunt încheiate. Nu mai sunt acorduri de făcut. Europa ar dori un alt tip de acord. Suntem mereu deschiși la discuții. Suntem deschiși la discuții inclusiv cu Europa. De fapt, ei vin aici. Vor să discute”.[10] Dar mai este loc de discuție? Întrebarea rămâne, pentru că președintele american a fixat termenii discuțiilor, menționând deschiderea fără condiții pentru bunurile și serviciile americane a pieței europene.
Uniunea Europeană nu este în situația Chinei și probabil nu va declanșa un război comercial similar. Nici nu are de ce să o facă. Pentru că obiectivul Uniunii Europene nu este un război comercial în interiorul Occidentului, ci identificarea unei căi de a ajunge la un acord comercial reciproc avantajos, pe baze noi, cu Statele Unite. Acceptarea pentru o vreme a unor tarife vamale poate fi parte a ecuației negocierilor.
Scott Bessent a insistat în mai multe rânduri pe ideea că la Casa Albă se așteaptă ca partenerii să nu răspundă prin război economic la anunțarea tarifelor comerciale, după care, intrându-se în (sau continuând) negocieri, administrația Trump va face concesii, pe măsura progreselor care se vor face în cursul discuțiilor. Încă o dată, nu este vorba neapărat de un plan aici, ci de o tactică de negociere sau, mai corect spus, de o târguială cu echipa lui Donald Trump, decisă să schimbe din mers regulile după care funcționează lumea în care trăim.
CE FACEM CU DROBUL DE SARE?
„România susține pe deplin eforturile Comisiei Europene și ale președintei Ursula von der Leyen pentru continuarea negocierilor astfel încât să ajungă la un acord cu SUA înainte de 1 august. De asemenea, susținem abordarea UE privind o soluție negociată cu SUA, în interesul cetățenilor și afacerilor noastre și al parteneriatului transatlantic”, a scris președintele Nicușor Dan, pe contul său de pe platforma de social media „X”.[11]
„Franța susține deplin Comisia Europeană în negocierea care se va intensifica pentru a ajunge la un acord reciproc acceptabil până la 1 august, în așa fel încât el să reflecte respectul datorat partenerilor comerciali precum Uniunea Europeană și Statele Unite, cu interese împărtășite și cu lanțuri de valori integrate” – declarația îi aparține lui Emmanuel Macron, desigur. Care a adăugat: „Comisia Europeană trebuie să accelereze pregătirea de contramăsuri credibile, prin mobilizarea tuturor instrumentelor la dispoziția sa, dacă nu se ajunge la niciun acord până la 1 august”.
Germania nu este doar prima economie a Uniunii Europene, dar este și foarte expusă la barierele pentru exporturile sale în Statele Unite, unde este prezentă cu produse ale industriei chimice, farmaceutice, auto, siderurgică sau fabricarea de mașini-unelte. Cancelarul german Friedrich Merz consideră că Uniunea Europeană are nevoie să negocieze cu guvernul american un acord comercial „simplu” (similar cu Marea Britanie), pentru a proteja sectoarele-cheie, chiar dacă va trebui să consimtă la instituirea unor suprataxe pentru alte produse și servicii europene.
„Avem încredere în bunăvoința tuturor actorilor din domeniu pentru a ajunge la un acord echitabil care să poată consolida Occidentul în ansamblu, având în vedere că – mai ales în scenariul actual – nu ar avea sens să declanșeze un conflict comercial între cele două țărmuri ale Atlanticului”, este poziția premierului italian Giorgia Meloni.[12]
„Vă rog să înțelegeți că această rată de 30% este mult mai mică decât ceea ce ar fi necesar pentru a elimina deficitul comercial pe care îl avem cu Uniunea Europeană”, avertizează Donald Trump. „După cum ştiţi, nu va exista niciun tarif dacă Uniunea Europeană sau companiile europene decid să construiască sau să fabrice produse în Statele Unite și, de fapt, vom face tot posibilul pentru a obține aprobările rapid, profesionist și sistematic, cu alte cuvinte, în câteva săptămâni”.[13]
Dar noi, România, cum stăm? Se va prăvăli peste noi drobul de sare? În 2024, nivelul schimburilor comerciale între Statele Unite și România s-a ridicat la circa 7,23 miliarde de dolari: Statele Unite au exportat în țara noastră bunuri și servicii în valoare de circa 2,44 miliarde de dolari și au importat bunuri și servicii de circa 4,84 miliarde de dolari. Deci, avem un excedent în relația comercială față de Statele Unite. Suntem, cum s-ar spune, unul dintre partenerii comerciali problemă ai Americii. Tot un partener problemă am fost etichetați și atunci când ne-au scos din programul Visa Waiver.
Din fericire, ca stat membru al Uniunii Europene nu suntem singuri și putem beneficia de cel mai bun acord posibil între părți, care ar putea fi obținut la un moment dat. Din nefericire, din sfera politică sau din mediul de afaceri autohton se ridică voci de Casandre care plâng soarta României căreia nu i se permite de la Bruxelles să-și caute singură un acord comercial cu Washingtonul, obținând astfel, prin „forța noastră de negociere bine cunoscută”, cele mai bune condiții de la Donald Trump.
Deunăzi, miniștri europeni de externe și cei pentru comerț s-au reunit la Bruxelles, pentru a analiza măsurile pe care Uniunea trebuie să le ia ca urmare a taxelor vamale de 30% anunțate de Donald Trump. Comisarul european Maros Sefčovič, negociatorul Bruxellesului, a folosit prilejul pentru a-și mărturisi nedumerirea, în condițiile în care cele două echipe de negocieri ar fi ajuns aproape de un acord și mai erau de discutat doar câteva aspecte sectoriale. Anunțul lui Trump a schimbat total situația, explică Maros Sefčovič:
„30% sau orice alte tarife mai mari au același efect. Practic, sunt tarife prohibitive pentru comerț. Că este 30% sau 60%, este imposibil să continui relațiile comerciale. Niciun actor comercial de pe cele două țărmuri ale Atlanticului nu este mulțumit. Dar vom fi răbdători și creativi în negocieri și voi face tot ce este posibil pentru a evita acest scenariu extrem de negativ”.[14]
Și dacă Uniunea în ansamblul său nu va reuși, ar reuși de una singură România? Am experimentat cu administrația Trump o astfel de situație, când o decizie gata luată a fost anulată – cazul Visa Waiver. Este cazul să rămânem cu picioarele pe pământ, mai ales că marcăm de ani buni excedente importante în schimburile comerciale cu americanii și altceva decât un low profile nu ni se poate recomanda. Mai bine legăm de hornul cuptorului drobul de sare și ne ocupăm de reformele de care avem nevoie în economie și administrație. Astăzi mai mult decât oricând este nevoie să căutăm echilibrul și să ne fortificăm ca societate. Vremurile sunt dificile, ce rost are să plusăm?
Note:
[1] https://hotnews.ro/noua-era-a-geoeconomiei-amenintarile-tarifare-ale-lui-donald-trump-sunt-doar-o-parte-a-unei-schimbari-mult-mai-ample-2022799
[2] Consilier adjunct pentru securitate națională al Marii Britanii
[3] https://www.atlanticcouncil.org/content-series/inflection-points/turning-on-putin-would-fit-trumps-trend-of-second-term-wins/
[4] https://www.atlanticcouncil.org/expert/frances-g-burwell/
[5] https://www.atlanticcouncil.org/expert/josh-lipsky/
[6] https://www.atlanticcouncil.org/expert/l-daniel-mullaney/
[7] https://www.epc.eu/team/georg-riekeles/
[8] https://www.atlanticcouncil.org/event/what-comes-next-for-transatlantic-trade/
[9] https://www.profit.ro/taxe-si-consultanta/ue-reactioneaza-dupa-anuntul-lui-trump-referitor-la-tarifele-vamale-de-30-posibile-contramasuri-22096173
[10] https://www.mediafax.ro/economic/trump-se-declara-deschis-negocierilor-cu-ue-dupa-ce-a-amenintat-cu-taxe-vamale-de-30-23581207
[11] https://romania.europalibera.org/a/donald-trump-tarife-30-importuri-din-ue-sua-anun%C5%A3-comisia-europeana/33472437.html
[12] Ibidem
[13] Ibidem
[14] https://www.romania-actualitati.ro/stiri/in-lume/ministrii-europeni-de-externe-si-cei-pentru-comert-s-au-reunit-luni-la-bruxelles-id213603.html
Voi generaliza un pic situația. Noua Revoluție Tehnologică a schimbat ordinea marilor puteri economice, unii au devenit câștigători alții perdanți. Schimbarea ierarhiei puterilor economice impune și schimbarea ierarhiilor politice, și asta provoacă frisoane fostelor „mari puteri” ca Rusia, UK, Franța, etc. Deocamdată există doar 3-4 mari puteri politice, respectiv SUA, China, India și parțial Rusia( dar numai pentru că este putere nucleară).
Deși aparent SUA este încă în vârful puterii economice, politice și militare situația per ansamblu a Americii este de pierdere de putere. Nu mai enumăr motivele, voi spune numai că dificultățile politice interne și dificultățile economice și financiare duc la scăderea relevanței SUA. Cam din cauzele astea politica economică și cea externă a SUA par incoerente. Adică, Trump VREA să facă America măreață din nou dar NU POATE….
Europa? Europa este blocată în propria neputință, știe doar un lucru: vrea să rămână ce-a fost. Se zbate dar NU POATE…
România? Suntem prea mici pentru un război așa de mare. Mai bine ne-am trezi din somnul cel de moarte că altfel ieșim din Istoria Lumii…
Ca o continuare: SUA aflată în dificultate forțează economic Europa aflată și ea în dificultate. SUA a forțat Europa să-și crească cheltuielile militare și să cumpere armament pentru Ucraina de la SUA. În continuare, SUA șantajează Europa cu creșterea taxelor vamale. Repet, toate astea arată că Occidentul în ansamblu este în dificultate economică și militară. Ca să fiu răutăcios, Trump împinge Europa la un conflict cu Rusia. Noroc că europenii sunt mai ticăloși decât americanii și rușii și deocamdată trag de timp. Singura speranță este că, se pare, SUA cam vrea să se poziționeze ferm în Ucraina, față -n față cu rușii. În definitiv de ce să se „extindă” Europa în Ucraina și nu SUA?
corect !
Romania ? nu trebuie sa intram in razboiul asa mare, (daca nu-l putem cistiga – Sun-Tzu)
Deci, sa ne aplecam asupra nostra insine si sa facem cit de mult putem, fiind deschiși și cu ”fostele” si cu ”noii” veniti intre mairle puteri (mai puțin RU)
Lumea uită că Uniunea Europeana e un bloc economic nu un stat in care acordurile comerciale stau in pixurile primului ministru, a presedintelui ( daca are atributii executive) sau a unui vot in Parlament. Toti acuză Ursula &comp de tot felul de decizii care nu le ia(u) pentru ca nu poate. Majoritatea europenilor , sa nu mai vorbim de americanii de rând, habar nu au cum functionează acest bloc economic european , care sunt atributiile diverselor Comisii , ce sunt si ce fac comisarii europeni, si in final, ce rol are si ce face Parlamentul European. Majoritatea europenilor habar nu au unde-i locat acest Parlament European.
My point: Articolele – binevenite de altfel – ca cel de-aici, ar trebui sa inceapa cu o organigrama a organismelor europene, a posturilor cheie si a relatiilor intre aceste oficii. Guvernul României ar trebui sa finanteze o pagina web lămuritoare despre Uniunea Europeană, din care să fie eliminat limbajul tehnic excesiv, comercial si legal, care sa fie accessat ori de cate ori un cetatean vrea sa afle ceva despre structura si functionarea Uniunii. Cu diagrame / organigrame lămuritoare. Toate aceste informatii exista on-line dar intr-o multitudine de locatii de-a lungul si de-a latul internetului, si de cele mai multe ori algoritmii de cautare si sortare nu sunt potriviti pentru cei interesati de o informare simpla care ar trebui sa dureze 20 de secunde.
De-aici si confuzia permanenta legată de UE , mentinuta de actori ticăloși precum Rusia sau partide politice formate din nespălați cu educația făcută pe „repede-înainte”, golani ajunși în politică pentru că au gura mare și nu știu să facă altceva sau indivizi reșapați care urăsc pur si simplu democrația pentru că le arată zilnic ce valoare au.
Brexitul a fost posibil exact pentru acest motiv: britanicii au fost manipulați in mod ordinar pentru că au fost ținuți neinformați, needucați. Acum, după zece ani, descoperă adevărul și nu le place ce văd. … și britanicul de rând din Midlands știa ceva mai mult decât Ionel al nostru din Crevedia, legat de UE. Și totuși jumătate plus 1,4% au votat sa incheie apartenența la acest bloc economic si politic numit UE. Acum, după ultimele sondaje, vreo 65 …70 % vor inapoi.
@Mav – ”Toti acuză Ursula &comp de tot felul de decizii care nu le ia(u) pentru ca nu poate.”
Toate Directivele Europene sunt decizii luate de Comisia Europeană pentru că poate! Certificatele verzi, certificatele de carbon, nivelul minim de TVA de 15%, aplicarea de TVA la accize (taxă la taxă!) ș.a.m.d.
În timpul ăsta, Parlamentul European nu are drept de ințiativă legislativă. Ce fel de organism legislativ e acela care nu are drept de ințiativă legislativă? Parlamentul European e doar o colecție de yesmen care au doar dreptul să voteze ce dorește Comisia Europeană. Își poate imagina cineva Congresul Statelor Unite fără dreptul de inițiativă legislativă?
”britanicul de rând din Midlands”
Britanicul de rând din Midlands a votat împotriva Londrei neomarxiste. Londra urma să voteze Remain și a votat Remain, așa că Midlands a votat Leave și s-a dovedit că erau mai mulți. Dintr-o discuție reală, pe stradă în Nottingham (East Midlands): ”M-am săturat să văd atâția străini pe stradă”.
”după ultimele sondaje, vreo 65 …70 % vor inapoi.”
Povești neomarxiste, cu sondaje efectuate la Londra. Midlands ar vota tot Leave și acum, chiar în procentaj mai mare.
POvestile lui haraldo sunt vestejite si false. Omul incurca borcanele, amesteca diverse chestii fara legatura, dovedind ignoranta si idei fixe cu „neomarxisti” (in mod clar un postac).
In UK sunt multi straini, dar marea nemultumire a englezilor nu e impotriva imigrantilor europeni (polonezii fiind cei mai multi), ci impotriva imigrantilor asiatici din pakistan, afganistan, bangladesh, etc, si a celor africani. Imigrantii asiatici si africani, in general „boat people”, nu muncesc si nu au un venit stabil, stand pe banii dati de stat. Asta insa NU are nicio legatura cu UE, ci cu guvernul britanic.
Si da, britanicii acum ar vrea sa intre din nou in UE, au vazut ca au fost pacaliti aiurea de propaganda mincinoasa de inspiratie ruseasca a lui farage si ukip.
@Mav: ”Lumea uită că Uniunea Europeana e un bloc economic …”
Eu tin minte tot timpul asta, in primul rind ! …și nu intotdeuna imi place ceea ce vad !
”până și TVA-ul este interpretat de administrația Trump ca fiind o barieră comercială pentru produsele americane.”
Se vede treaba că o fi vreun stimulent 😀
În Statele Unite nu există un sales tax (echivalent cu TVA) aplicat la nivel federal. Fiecare stat își stabilește propriul nivel pentru sales tax, iar unele state au sales tax 0% (zero). Evident, Comisia Europeană nu poate tolera un asemenea nivel de libertate de decizie pentru statele membre, așa că există o Directivă Europeană care impune un TVA minim (!) de 15%. Niciun stat american nu are sales tax de 15%. California cea ultra-progresistă are 7,25%. Statul New York are 4%. La asta se mai pot adăuga 1-2% taxe locale, dar tot nu se ajunge nicăieri la 15%.
am vazut si eu in Ro la piata un anunt, vind cartofi fara TVA.
Deci se poate daca e vointa politica.
1. Masurile imaginate de Trump sunt adresate in principal poporului american. Baieti puneti mina si munciti, daca vreti sa aveti o tara grozava, nu va mai lasati pe tinjeala sa primiti tone de articole de la Temu, sau Porsche si Mercedes.
2. Ursula cauta solutii mai fine, zice ea, incearca sa impuna o taxa pe cifra de afaceri, (atentie pe cifra de afaceri, nu pe profit) firmelor mari. Spera sa loveasca mai ales firmele americane, digitalizate, suparata ca nu a reusit sa le puna la plata. https://www.merkur.de/wirtschaft/eu-kommission-plant-neue-einnahmequellen-firmen-sollen-mehr-zahlen-zr-93835746.html
Amestecul exagerat al EU in domeniul economic devine isteric si nu-l vad bine.
Nea Neamtule,
Cred ca Ursula s-a luat dupa mine !
Eu de ani de zile am susținut introducerea impozitului pe cifra de afaceri (venitul firmelor) nu profitul – care poate fi optimizat. De exemplu, asta a fost (si cred ca mai este) la microintreprinderi din RO…care daca au cifra de afaceri sub 1 mill EUR, platesc 3% idn ce cistiga, sau, daca nu fac profit, tot platesc o suma fixa mica !!
Chiar aseara se discuta la TV de catre niste macro-ec. ca prinsipalii oponenti ai acestui sistem sunt….guess what – the multinationals….CARE, TOATA LUMEA STIE CA NU PLATESC IMPOZIT PE PROFIT.
Ideea este ca tot n-avem ANAF care sa controleze preturi de transfer, tranzactiile intragup, off-shore-uri, etc., etc. si atunci, cel mai usor se vede impozitul datorat din facturi adunate….si desfiintam juma de ANAF
Nu stiu exact de unde va luati datele legate de schimburile comerciale. S-or fi inselat cei de la AmCham?
https://www.amcham.ro/communication/amcham-press-releases/romania-u.s.-economic-relations-an-anchor-for-strengthening-the-long-term-partnership
https://tradingeconomics.com/romania/exports/united-states
Noi oricum nu contam in acest moment, fie ca spunem ceva sau nu. Sunt doar curios daca am inceput sa achitam bateriile Patriot achitizionate/contractate fiindca daca te iei dupa ce e raportat se pare ca suntem intr-un excedent permanent desi toata lumea zice ca au costat o gramada de bani. Nu sunt foarte ingrijorat de excedent, cu programele de inzestrare aprobate acesta se va topi precum grindina in iulie :)
For Trump, tariffs aren’t a last resort but a means to an end, without entirely knowing what that end might be. He’s testing the World Trade Organization’s brittle foundations, and he’s risking retaliation from Europe, China, and other partners. In the process, he’s rewriting decades of trade policy without offering an alternative script. US allies warn that it’s not just about the substance of the tariffs, but what they say about a less predictable, more self-interested United States that is less anchored in the rules-based order that it created.
https://www.atlanticcouncil.org/content-series/inflection-points/beware-the-dangerous-disconnect-between-trump-and-the-markets-on-tariffs/
Între timp, în lumea reală:
Tariffs are now raising significant sums for the US Treasury, without retaliation against US exporters. At over $100bn so far this year, about 5% of US federal revenue is coming from tariffs, versus 2% more typically.
The US Treasury Secretary Scott Bessent thinks that the annual tariff take will be $300bn.
https://www.bbc.co.uk/news/articles/c93k0wzyw0ko
Japan now has the best deal, or rather, the least worst deal, of all the nations with major trade surpluses with the US. The general tariff of 15% to be charged on Japanese goods being imported to the US is higher than the UK’s 10%, but the UK has no surplus.
Nivelul TVA în UK este 20%, deci cele 10% taxe vamale impuse de Trump reprezintă o valoare cât se poate de rezonabilă.