marți, septembrie 28, 2021

Pedagogia politeții

Cu toții considerăm că politețea, un “mod de comportare caracterizat prin bună-cuviință, respect și amabilitate în relațiile cu ceilalți oameni”(1), este un liant esențial pentru civilitatea dintr-o societate funcțională. Am putea oare să folosim acest concept pentru a crea o “pedagogie a politeții” în lumea educațională de astăzi, contribuind astfel implicit la consolidarea relațiilor de respect între cetățeni?

La nivel aspirațional cel puțin, nu am fi primii care am face-o. 

Al treilea Earl de Shaftesbury, Anthony Ashley Cooper, a trăit doar 42 de ani, între 1671 și 1713. Ani suficienți însă pentru a deveni unul dintre cei mai cunoscuți filosofi ai timpului său,  exercitând influențe semnificative asupra gânditorilor europeni, în special asupra celor germani. Shaftesbury considera că ordinea și armonia sunt calități fundamentale ale naturii umane și că ele ne ajută să devenim ființe morale prin întelegerea deopotriva a eticului și a esteticului. Pornind de aici el a elaborat o paradigmă a politeții ca fundament al echilibrului între curentele tradiționale și progresiste, acestea din urma proaspăt emergente în societatea engleză a timpului său.

Shaftesbury a raspuns cumva cererii burgheziei în formare, care avea mai multă nevoie de confirmare internă a valorii decât deja împământenita aristocrație, care îsi asuma drepturile ca venind  fie din ceva divin, fie prin averi sau titluri obținute pe linie ancestrală fie din puterea transmisă din generație în generație. El a elaborat și scris foarte mult despre “autoeducarea” și “auto-crearea” noului gentleman. A apărut astfel o altă cale de a accede la “valoarea” socială și umană cu care se identifica aristocrația; nu numai prin mosteniri și statut social dar si prin propriile forțe, reflecții si auto analize ce puteau contribui la o continua autoeducare.

Frumusețea argumentelor lui Shaftesbury constă și în faptul că ele au poposit pe un teren fertil în lumea germană, care în acea perioada încerca febril să găsească o “impăciuire” între tradițional și progresist. Două lumi foarte diferite au putut avea un punct de convergență.

Conceptul de politețe al lui Shaftesbury vorbește mai departe despre o inovație socială radicală pe care o putem numi „educație a condițiilor sociale”(7). Scrierile lui Shaftesbury abordează adesea întrebări cu privire la modul în care “circumstanțele interioare și exterioare ar putea fi aduse în armonie.” (Horlacher, 2015)

Germanii au folosit (în parte)  ideile lui Shatesbury pentru a fundamenta conceptul de “Educabilitate” sau în sensul sau mai larg, de Bildung. S-a pornit de la conceptele de “auto-examinare” și “auto-purificare”, numite de Shaftesbury “în formare” și “formare”, termeni ce au devenit în germana “bilden” și Bildung.  Astfel ideile contelui englez au fost imbrătisate de romantismul german, iar termenul de Bildung a devenit consacrat prin Heine, Goethe, Wilhelm von Humboldt si mai ales Herder. Ei au re-actualizat atfel un filon german, amintindu-si că teologul și misticul Meister Eckhart scrisese inca de pe la 1300 despre Bildung ca fiind “educația individului”.

Ramanand in sfera “Buildingului” în încercarea extrapolarii catre o înțelegere contemporana a importanței politeții in educatie, Cynthia Nielsen (2020), filosof si profesor la Universitatea din Dallas, a analizat hermeneutica politeții elaborată de filosoful german Hans-Georg Gadamer spunand că pentru acesta“ … fiecare individ este condiționat de contextul său istoric, sociopolitic și cultural. În consecință, proiectăm diferite ipoteze, prejudecăți și semnificații anterioare asupra interacțiunilor noastre dialogice,” deci, implicit si asupra hermeneuticii (interpretarii) politetii. Astfel, “ Politețea în ceea ce privește hermeneutica este mai degrabă ideea unei orientări sau a unui comportament față de celălalt care facilitează posibilitatea ca opiniile presupuse ale fiecăruia să fie contestate, astfel încât orizontul cuiva să fie îmbogățit și extins. Este o orientare care respectă alteritatea celuilalt și demonstrează respectul în actul unei ascultări autentice”.(4)

De aici am putea încerca să facem trecerea spre vremurile noastre către o “pedagogie a politeții” în educație; o pedagogie a îmbinării pedagogiilor tradiționale eficiente și perene cu cele progresiste, flexible, adaptabile la vremurile in care traiesc noile generatii. O pedagogie a politeții în educația contemporană ar putea sta la baza înțelegerilor sociale transpartinice, a dezbaterilor privind ponderea vechiului și noului în programe, a prioritizării acțiunilor școlilor, și chiar ale profesorilor, la clasa. 

O pedagogie a politeții poate limita grosolaniile sau derapajele comportamentale în relațiile dintre profesori și elevi, elevi și elevi sau profesori și profesori. Purtându-ne “frumos” etic și estetic  unii cu alții devenim cu totii mai echilibrați și ne dăm reciproc șansa de a ne simti respectati. 

Lingvistii  Penelope Brown si Stephen Levinson au elaborat, pornind de la conceptul de “față”(face) a lui Erving Goffman(1967), o “teorie a politeții” care identifică printre altele, strategii de “politete pozitivă” și strategii de “politețe negativă” ambele cu rolul și locul lor în contactele interumane.  Cele de “politete pozitivă” se refera la strategii precum tactul, complimentele, aratarea interesului fată de ce ti se spune sau limbajul prietenos. Cele focusate pe “politețe negativă” se referă la strategii care urmaresc evitarea ofensării prin deferență, cu exemple precum distantarea sociala, limbajul formal sau scuzele.

Un studiu recent făcut printre elevi de clasa a doua în Indonezia (2) a încercat să afle cum afectează strategiile de politețe, atat cele”pozitive” cât și cele”negative” folosite de profesori,  comportamentul și atitudinile elevilor. Concluziile studiului recomandă folosirea de către profesori în primul rand a tactului (cel despre care Gadamer spunea ca”este tacit si neformulabil” fiind creat in sfera sensibilitatii) și  a generozitatii ca principale atribute ale politeții. 

Pe de altă parte un alt studiu făcut tot in Indonezia a concluzionat că lipsa politeții din limbajul oral și scris este corelată direct cu degradarea caracterului în educație(3).  Poate că ar fi bine să reflectăm acum la început de an școlar la implicațiile și consecințele exersării, sau ne-exersării, politeții in relațiile dintre elevi, dintre noi,profesorii și elevi, dintre noi si parinți, dintre parinți si parinți și nu în ultimul rând dintre noi, profesori si profesori.

Chiar dacă  nu toți putem avea atitudinea japoneză de “omotenashi” (politețe rafinată cu dorința de a menține armonia și de a evita conflictele),  am putea totuși să încercăm să integrăm politețea că pe un comportament de la sine înțeles pentru toți elevii, să le arătăm cum să-și arate efectiv respectul prin întregul comportament. Putem de asemenea să ne încurajăm colegii care uită să fie politicoși, întru aprecierea valoarii politeței în formarea caracterului și a armoniei sociale. Vorba lui Nicolae Steinhart:” Dacă nu putem fi buni măcar să fim politicoși”.

Mai concret, o pedagogie a politeții ar putea include, printre multe altele, câteva obisnuințe comportamentale. Lista rămâne deschisă:

  • Să ascultăm opiniile fiecărui elev iar atunci când ele nu sunt justificate, sau bazate pe informații corecte, să încercăm să-i sugerăm că dacă dorește să fie luat în serios, întotdeauna opiniile trebuie să se sprijine pe argumente. Aceasta se poate face efectiv la clasa la toate materiile începând cam de la orice vârstă (din experiența mea chiar de pe la clasa a două, dar cu siguranța de la a treia în sus copiii înțeleg ce înseamnă să răspunzi la întrebarea “ce te face să spui asta?”). Oamenii devin mai politicoși și te ascultă măcar, dacă li se explică cu argumente.
  • Sfaturile și instrucțiunile pe care le dăm elevilor dar și colegilor noștri, atunci când se ivește ocazia, să fie punctuale și să nu se facă prezumții nefondate ce odată folosite greșit îl vor face pe celălalt să se simtă nerespectat. Asta se aplică fiecăruia dintre noi. Nimănui nu-i place să fie judecat greșit deoarece cineva pornește de la o premiza falsă. Știm cu toții că există câțiva printre noi care “știu ei domne’’, mai bine chiar decât ține, ce și de cei ai făcut sau zis ceva. Să încercăm să nu fim că ei și să le acordăm celorlalți (mai ales până la proba sau probele contrarii) “beneficiul dubiului, sau prezumția de inocența”. Să acceptăm că s-ar putea că lucrurle să fie altfel decât prima noastră interpretare.  
  • Să acceptăm că există mai multe moduri și stiluri de predare.  Deci să ne respectăm colegii ce-și respectă elevii și materia indiferent dacă ne place sau nu cum își organizează lecțiile. 
  • Să încercăm să citim și să analizăm cu atenție orice nou document, de exemplu România Educată. Cei critici să accepte că ar conține și lucruri încurajatoare și dătătoare de speranța.  Cei încrezători în acest program să accepte că viziunea ar putea să pară neclară unora, iar modalitățile de implementare și un eventual succes ar putea fi, chiar și pentru cei moderați, confuze și nerealiste. Să acceptăm cu toții să dialogăm și să fim politicoși unii cu alții.

Esența politeții este respectul pentru demnitatea celuilalt. Cum unul dintre scopurile principale ale educației, dacă nu cel mai important, ar trebui să fie formarea caracterului, nu putem să nu sperăm acum la început de an școlar că putem lucra și conviețui împreună  astfel încât atât noi profesorii și părinții, cât și copiii, să luăm cât mai în serios politețea și să ne-o asumăm în viața și activitățile zilnice la clasă și în afara ei. 


Bibliografie

  1. Dexonline: https://dexonline.ro/definitie/polite
  2. An Analysis on Teachers’ Politeness Strategy and Student’s Compliance in Teaching Learning Process at SD Negeri 024184 Binjai Timur Binjai –North Sumatra-Indonesia

https://files.eric.ed.gov/fulltext/EJ1075452.pdf

  1. Concept of language politeness and building character education

https://www.redalyc.org/journal/279/27962050041/html/

  • John Conley: Politeness, the forgotten virtue

https://www.americamagazine.org/politics-society/2017/04/19/politeness-forgotten-virtue

  • Cynthia Nelson: Hermeneutics of (Im)politeness: A Gadamerian Perspective

https://www.academia.edu/38231183/Hermeneutics_of_Im_politeness_A_Gadamerian_Perspective

  1. Hans-Georg Gadamer,”Truth and Method” 2nd ed., transl. and revised by JoelWeinsheimer and Donald G. Marshall (New York: Continuum, 2004), 268 (Hence-forth, TM)
  2. Rebekka Horlacher:The Educated Subject and the German Concept of Bildung”, Routledge, 2015

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Rezonez. Dar exista totusi o problema cu cititul cu atentie a oricarui nou document, de exemplu România Educată, si anume aceea ca birocratii pot produce astfel de documente goale pe banda rulanta, depasind cu mult capacitatea oricarul om de una credinta de a citi si analiza.

  2. Pana la un anumit punct, adica pana la o anumita varsta, educatia are rolul ei in viata noastra insa de la un anumit punct ea nu face decat sa ne ingroape in prejudecati false. Sa ma explic. Un profesor are o preferita politica si un mod specific de a vedea viata, stiti dvs cuvantul ala nemtesc pe care multi il folosesc.
    Deci saraca fiinta umana care inca nu stie prea multe despre ea cat si despre viata, e obligata sa „inghita” tot felul de fantezii si iluzii despre viata cat si despre ea. Pozitia profesorului e una periculoasa pentru omul mic si firav, la fel cum e si educatia. Omul nu are nevoie sa fie imbibat de reguli si morale rigide asa cum descriu unii „moralisti”, ci stimulat sa se descopere. Bunul-simt ar trebui sa se imbinga la asta, daca vrem fiinte umane autentice sau fiinte umane care sa vb papagaliceste ce au auzit de la profesorii lor sau filozofii lor sau, sau!

    Societatea germana e plina de reguli si asta nu o face mai buna, din contra. Traiesc in Germania si stiu despre ce vb.

  3. Eu cred ca indiferent de gradul de politete in discutii:
    1. Loazele raman loaze.
    2. Parintii inculti si agresivi de loaze raman tot asa.
    3. Loazele trag toata clasele inapoi si impiedica dezvoltarea celorlalti.
    4. Profesorii buni sunt de obicei primii expulzati din asemenea cadre de invatamant.
    5. Birocratii continua sa se complaca in idei pompoase fara substanta si fara programe de implementare.
    6. Societatea plateste mai devreme sau mai tarziu pentru fanteziile astea privind educatia.

  4. D-le profesor,

    E greu. Dacă ai apucat într-un anume fel de la cea mai fragedă vârstă. Dacă ai crescut și învățat într-o cultură în care dacă vrei sa fi auzită trebuie să întrerupi, să vorbești tare sau să țipi la nevoie, prima ta grijă devine să spui ce ai de spus, nu să-l asculți pe celălalt. E greu, pentru ca modul asta de a relaționa cu ceilalți l-am deprins de la vârstele cele mai fragede și a continuat prin toți anii de școală. Deși am plecat de ceva vreme din România nu pot spune că m-am vindecat complet de aceste năravuri proaste.

    L-am cunoscut prin anii 90 pe dl Ramotswe care studiase în România pe vremea lui Ceașcă. Ne-am căsătorit și am plecat din Romania la începutul anilor 2000. Ne-am stabilit la dânsul acasă la Gaborone. Aici, am învățat (relativ) ușor limba și felul locului. După câțiva ani împreună cu prietena Makutsi ne-am deschis o agenție. Economia țării deși nu e din cele de top a progresat mult în ultima vreme. Moneda națională s-a întărit. Agenția noastră merge bine.

    Vreau să spun că nu e ușor să te schimbi, și nu te schimbi peste noapte. A fost totuși posibil să devin mai răbdătoare, mai dispusă să ascult decât să vorbesc numai eu (deh, e greu nu zic nu), să mă port cu sporită bună-cuviință și să-i judec pe ceilalți cu mai multă bună-credință (aplicând prezumția de inocență de care ați pomenit). Vecinii mei și localnicii sunt foarte drăguți și amabili deși, în afară de câțiva expați, sunt toți sunt negri. Da-s d-ăia normali, nu e niciunu cu blm-ul sau alte prostii de genul asta. Sunt destul de putini români pe aici. Ne mai întâlnim cu unii din ei din când în când. Si atunci e mai greu. In limba maternă năravurile proaste deprinse din copilărie tind să revină. Dar, cum în general nu avem prea multe contacte cu ei, e ok.

    Dumela rra,
    Mma Rodica Ramotswe (fostă Roșu)

  5. In mediul educational (care inseamna totalitatea factorilor ce contribuie la educatie, nu doar invatamantul) politetea ar veni la pachet cu prestanta si cu integritatea.

    Putem merge pe ideea neoconfucianista ca politetea sustine ordinea sociala armonioasa, dar acest lucru presupune existenta unei societiati in care relatiile sociale sunt diverse si consolidate. Nu e cazul Romaniei.

    Din acest motiv, dupa parerea mea, politetea ramane la urma in efortul educativ.

    Altfel spus, o societate primitiva, in care ierarhia valorilor este cu susul in jos fata de orice societate de sorginte liberala (ma refer la esenta statului, nu la conducerea politica!) nu ai cum sa plantezi astfel de idei, sunt respinse automat.

    De ce credeti ca nimeni nu incrimineaza de fapt plagiatul in ROmania, desi pe fata toata lumea il dezavueaza? Exact de aceea – e considerat un lucru bun. De ce credeti ca romanii nu discuta unii cu altii? Pentru ca nu exista un canal social care sa favorizeze pe cei care discuta fata de cei care nu discuta.

    Intr-o societate fara morala, numai printipul ne mai lipseste!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Constantin Lomacahttp://contributors
A lucrat 20 de ani ca profesor de Chimie si Biologie, sef de catedra de stiinte si director de curriculum in Sydney,Australia. In prezent este seful departamentului de Stiinte la Franconian International School in Erlangen, Germania.

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

“Discriminarea” în vremea holerei. Sau ce ne spune manipularea cuvintelor în pandemie

Acum vreo săptămână explicam într-o emisiune TV că a te considera “discriminat” dacă ţi se impun restricţii pentru că n-ai vrut să...

Când oamenii mici lasă umbre mari înseamnă că soarele e la asfințit

                                                 Una din acele istorii care se vor adevărate, deşi nimeni nu ştie cât sunt de exacte,...

Nimicul la putere

            Ceea ce vedem acum pe scena publică nu e nimic altceva decât consecința faptului că niște oameni fără nici o consistență...

Speranța de viață a românilor

1.Vârsta medie la deces2.Nevoia unei abordări noi. Ce ne spun datele din alte țări și pe care noi nu le avem3. Revenind...

Cine smântânește borcanul cu energie?

ANRE este un "organism de reglementare și supraveghere (care) doar ține de șase pentru ca șmecherii din domeniul...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.