Peter – te rog să îmi dai voie să iți spun Peter – felicitări pentru victorie, dar mai ales pentru prezența la vot.
Românii sunt competitivi, au înțeles și acceptat provocarea, se pregătesc să aibă o prezență la vot în 2028 de peste 80%. Fiecare român a înțeles: merg la vot, prin vot se schimbă strada, orașul, țara.
Strada, orașul, țara, nu pot fi schimbate prin conspiraționism, misticism și obscurantism – chiar dacă unii și-ar dori asta. Strada, orașul, țara, nu pot fi schimbate prin insulte, înjurături și amenințări trimise, anonim sau nu, pe tik-tok, facebook, whatsaap, instagram, X, și altele – chiar dacă unii și-ar dori asta. Strada, orașul, țara, nu pot fi schimbate de marile puteri ale lumii cu boți, algoritmi și inteligență artificială – chiar dacă unii și-ar dori asta.
Nu la peste 80% prezență la vot.
Dar, Peter, românii au aflat de pe piloții AI un secret întunecat. Balanța comercială a României cu Ungaria este cronic negativă, Ungaria fiind unul dintre principalii parteneri comerciali ai României, situându-se pe locul al treilea la importuri. În 2024 schimburile bilaterale au atins aproximativ 13,3 miliarde de Euro, cu un deficit semnificativ pentru România – importuri de 8,38 miliarde de Euro față de exporturi de 4,92 miliarde de Euro. Deficitul este de 3,46 miliarde de Euro, reprezentând 10% din deficitul total de balanță comerciala al României.
Ungaria a avut în 2024 un excedent de balanță comercială de aproximativ 11 miliarde de Euro.
România a avut în 2024 un deficit de balanță comercială de aproape 34 miliarde de Euro – iată așadar, 10% din el vine din relațiile comerciale cu Ungaria.
Așadar, Peter, Ungaria face afaceri profitabile în România și în alte părți.
Și România vrea să facă afaceri profitabile în Ungaria și în alte părți.
Te rugam să ne înveți cum putem face asta. Vrem și noi să exportăm de 8 miliarde de Euro în Ungaria, vrem și noi sa avem excedent de balanță comercială
te rugăm să ne ajuți.
Și cred că ești de acord cu mine că este greu de înțeles cum, la începutul lui 2025, Ungaria, o țară cu un excedent de balanță comercială de 11 miliarde de Euro, un deficit bugetar de 4,9% din PIB și o datorie publică de 73,5% din PIB și, România, o țară cu un deficit de balanță comercială de 34 miliarde de Euro, un deficit bugetar de 9,4% din PIB și o datorie publică de 60% din PIB, au primit același rating de țară, BBB- / A3.




Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
V. Orban si a creat in 16 ani propria oligarhie de partid si de afaceri. Dar a depasit niste limite. Acuzat de autotarism si cenzura pt mass media, a avut si unele realizari pozitive, in contextul in care Ungaria nu are iesire la mare, relief dominant de stepa, fara resurse de petrol, gaze si minereuri, cu tendinta de reducere demografica. Dar datele statistice sunt cu mult mai pozitive decat in Romania si nu au emigrat 4,5 milioane de unguri. Am apreciat in relatiile cu UE ca a spus lucrurile direct, brutal, a criticat dur birocratia si ipocrizia UE., fapt ce nu a convenit.
O perspectiva echilibrata despre alegerile din Ungaria si noul prim ministru pe Unherd.
https://www.youtube.com/watch?v=m0BcaA2UsTI
Cum?
Foarte simplu
Producem mai bine și mai ieftin
In al doilea rând, ajutam românii din Ungaria să deschidă firme și să comercializeze la ei, produsele noastre.
Nici un secret.
Mai bine vedeți cum facem sa nu mai vindem, noaptea, energie electrică ieftina in Ungaria și sa importam, ziua, energie scumpă de la ei.
Putem vinde ieftin și în Moldova, Ucraina, Bulgaria . Toate au deficit energetic.
Pe lângă faptul că importăm carne, produse lactate și anumite produse agricole subvenționate puternic de statul ungar și pe lângă importurile intra-firmă (între subsidiare ale aceleiași companii mutinaționale), nu putem să nu recunoaștem că, în esență, România exportă preponderent materie primă, pe când Ungaria exportă preponderent produse finite.
În acest context, ca să „ajute” România, Peter ar trebui să submineze Ungaria, ceea ce, ca un naționalist ce este, mă îndoiesc că va face. 😊
Văzând entuziasmul unor tineri maghiari, pe la televizor, am avut un fel de „deja-vu”, amintindu-mi de entuziasmul meu din decembrie ’89. Entuziasm pe care a reușit să-l înăbușe serios Ilici Iliescu, prin iunie 1990 și să-l stingă de tot ai săi ciraci întru „democrație originală” românească…
Eu zic că ar trebui să așteptăm să vedem ce face „Peter” și să nu ne entuziasmăm exagerat de ceea ce spune…
Păi „secretul întunecat” este că maghiarii își iubesc țara iar românii și-o urăsc. Iată, maghiarii din România nici măcar pâine românească nu cumpără, și-o aduc din Ungaria. Și uite așa avem o balanță comercială negativă uriașă în comerțul cu Ungaria.
Să nu fim euforici că a câștigat Magyar și a pierdut Orban, lupul își schimbă părul dar năravul ba.
Dar, da, în ratingul popoarelor europene Ungaria este la clasa I iar România la clasa a III-a. Adică diferența dintre un popor imperial care a luptat în istorie și un popor mioritic care a dormit….
O clipa am crezut c anu va includeti printre cei mentionati in prima propozitie. Dar ati revenit cu precizari in ultima! pacat!
Sincer nu prea inteleg tredul asta la romani – orice se intampla in lume, cu sau fara legatura cu noi, este folosit drept pretext pentru a ne mai autoflagela un pic. Ei bine, incep sa cred ca ori eu ori cei care o fac nu suntem romani!
In alta ordine de idei, de la regat la imperiu e cale lunga si eu inca nu am auzit pe nimeni, nici macar pe istoricii maghiari, sa se fi considerat vreodata imperiu – ci regat milenar. Aaa, ca a existat o scurta perioada de dualism in cardrul imperiului Austriac, da, corect doar ca Ungaria de atunci era tot regat, cu coroana-casa regala, afacerile externe, apararea, finantele si diverse cheltuieli comune in custodia Vienei. Imperiul in acest caz se refera la Austria, nu si la Ungaria.
Apoi, e foarte interesant cum un popor care a” dormit” a reusit totusi sa aiba pana la urma (chiar pasnic?!)o tara mai mult decat dubla (populatie si suprafata) iar cel „imperial” a ramas cu mult mai putin.
In rest aveti dreptate, sa vedem ce demonstreaza Magyar in timp dar nu va fi la fel ca Orban, s-a mai modernizat si societatea maghiara intre timp. Si nu vorbesc din „auzite” ci din interactiuni reale.
Este vorba de mentalitate, una este să te consideri popor cu pedigree, alta este să te consideri mioritic și mămăligar. Una e să ai mentalitate de învingător, alta este să ai mentalitate de milog. Ca părere, românii au luptat adevărat doar între 1848 și 1918 când au obținut ceva succese istorice. A mai fost o tresărire prin WW2 dar am fost înfrânți. Azi iar ne-a cuprins „somnul cel de moarte” și încă nu înțelegem ce se întâmplă pe lume, visăm la cai verzi pe pereți( Georgescu, Simion, Șoșoacă, etc). Soluția e simplă: LA LUPTĂ!
Ce te consideri tu ca om sau popor ajuta in mod sigur la self esteem dar ceea ce reusesti sa realizezi reprezinta adevarata ta valoare.
Inainte de romanii aia care au luptat intre 1848 – 1945 luptara valahi si moldoveni timp de secole.
Im rest, sunt pline transeele istoriei de popoare cu pedigree. Prezentul e important pt. ca in el traim. Putem alege sa o facem cu o atitudine umila, mandra sau echilibrata.
CE au luptat domnule? De la părăsirea Daciei de către romani( parcă 271 en) până pe la 1300( 1000 de ani!) am fost ieșiți din Istoria Lumii. Apoi s-au format niște structuri statale românești dar vasale ba ungurilor, ba polonezilor, ba turcilor, ba Habsburgilor, ba rușilor/sovieticilor. Acum ne-am găsit noi Idoli în UE. N-am luptat, am dormit somnul cel de moarte.
Vad ca sunteti supărat rau! Bănuiesc ca nu va asteptati la o lectie de istorie care sa umple multiple lacune si sa combata si mai multe clisee intr-un singur comment. Sincer ma surprinde siktirul care pare sa va fi coplesit de la o vreme încoace (pe aici). De accea am intrat in polemica, va stiam mai obiectiv! E drept ca vremurile sunt aiurea dar e mai util sa faci tot ce poti mai bine pentru tine, ai tai, apropiati…tara pana la urma daca ajungi si la nivelul acela, decât sa te lasi prada angoaselor si depresiei. Cheer up!
Cu noii idoli va dau dreptate dar nu la modul haurist! Nu e ok directia actualei comisii, ca dovada si recentele temperari bruste, de catre membrii cu greutate, a ideii de aderare accelerata a unora.
@Nman – „nu prea inteleg tredul asta la romani – orice se intampla in lume, cu sau fara legatura cu noi, este folosit drept pretext pentru a ne mai autoflagela un pic. Ei bine, incep sa cred ca ori eu ori cei care o fac nu suntem romani!”
Ați găsit răspunsul corect, e al doilea. Am analizat mii de comentarii în ultimii ani, iar din modul cum se exprimă cei cu ”autoflagelarea” a rezultat că mulți dintre ei au făcut de fapt studii la Budapesta.
Cauzele psihologice sunt mai complicate: unii dintre ei au nume cât se poate de românești, pentru ca tatăl era român, dar mama era de etnie maghiară și ei duc mai departe disputele din familie. Există un dublu discurs întâlnit frecvent la maghiarii și la sașii din Transilvania, am întâlnit destui dintre ei în Germania, unde nu mai aveau motive să-și ascundă sentimentele reale. România nu e țara lor și n-a fost niciodată. Atunci când s-au schimbat granițele, pe ei nu i-a întrebat nimeni ce părere au și s-au trezit trăind într-un stat al românilor, pe care familiile lor îi disprețuiau.
Anexarea Transilvaniei de Nord de către Ungaria i-a readus în postura de privilegiați pentru câțiva ani și a întârziat cu o generație remedierea problemei. Astăzi nu mai există nimeni în viață, dintre cei care au trăit vremurile lui Franz Josef (în anii ’80 încă mai erau și am discutat cu unii dintre ei). Însă mai există destui dintre cei care au prins vremurile lui Miklós Horthy, iar după 1990 au avut ocazia să-și vadă copii și / sau nepoții la studii la Budapesta.
Unii dintre acei copii și nepoți se ocupă acum cu ”autoflagelarea” în numele românilor. E un soi de false flag operation, li se pare lor că așa le pot afecta românilor stima de sine. Însă vremurile s-au schimbat, Transilvania de azi nu mai e cea din 1918, românii de-acolo nu mai sunt complexați de statutul lor de inferioritate, impus de stăpânirea maghiară. Mulți dintre românii de azi din Transilvania au părinții și bunicii în Vechiul Regat, ei n-au niciun fel de complexe în fața maghiarilor. Nostalgia imperială a unora dintre maghiari îi lasă rece, mai ales că acea nostalgie e falsă: e bazată doar pe niște povești auzite în familie, nu pe experiențe proprii.
Multumesc pt. ipoteza, cam pe acolo bat si eu dar un pic mai ponderat. As adauga si masa celor care, desi nu cad in grupa celor mentionati (sa-i spunem „grupul cu mândria de a fi avut capitala la Viena” wtf makes you feel so proud about!?) din varii motive (pers, nemultumiri temporare, lipsa unui aparat critic, a unui mod mai echilibrat de a intelege, chiar a cunostiintelor….) adera la acest grup.
Mai nou grupul respectiv migrează spre ideea a avea capitala la Bru. Poate pana la urma descoperă si Buc ca posibila tinta.
Ce putem face eu, dvs. in asemenea situatii daca chiar ne dorim sa ne implicam (e de văzut si când merita) e sa tragem usor de mâneca, sa le punem si o alta perspectiva in fata.
Cu cei scoliti ba la Bud ba la Moscova e alta metoda.
„grupul cu mândria de a fi avut capitala la Viena”
Și aici e mai complicat: multe lucruri chiar mergeau mai bine înainte de venirea comuniștilor la putere, iar acele lucruri aveau legătură cu Viena și cu Budapesta, fuseseră construite pe vremea Imperiului. De exemplu, la Sighet a existat o cale ferată îngustă, o ”mocăniță”, cum li se spune acum, dar la vremea aceea nu i se spunea așa. Avea mai multe ramificații care aduceau în Sighet sarea și buștenii de la exploatările din zonă.
Exista o ramură care mergea vreo 20 km până la exploatarea de sare de la Coștiui, o altă ramură tot de vreo 20 km până la Ocna Șugatag, iar prin 1958 ramurile astea încă apăreau în Mersul Trenurilor, transportau și pasageri, nu doar sare și bușteni. În plus, ramura dinspre Ocna Șugatag avea zeci de km de ramificații forestiere, pe acelea nu era și trafic oficial de pasageri, dar țapinarii circulau și pe acelea, ducându-se la muncă.
Înainte de al doilea război existaseră ramificații și dincolo de Tisa, veneau dinspre exploatarea de la Slatina (astăzi Solotvino, în Ucraina). Pentru comuniști a fost importantă ștergerea memoriei, tocmai pentru că oamenii din zonă știau că toate acelea fuseseră construite pe vremea Imperiului.
Dacă toată acea rețea de linii ferate înguste ar fi fost în Elveția, s-ar fi păstrat până în ziua de azi. Oamenii din satele acelea ar fi venit la muncă în Sighet cu ”ghezășu’ cel mic”, și-ar fi adus marfa la piață tot cu el, micile magazine din sate ar fi fost aprovizionate tot cu el etc. Dar pentru comuniști a fost important să dispară toate astea, pentru că aminteau de o lume care funcționa mult mai bine.
E laudabil ca s-a construit infrastructura fizica si administrativa chiar normal pt. un imperiu care avea nevoie sa poata exploata resursele, sa genereze activitate economica si implicit venituri. Altfel pt. ce sa stapanesti un teritoriu? Pt. turism local?
Infrastructura creata in Romania independenta (cu hiatusul istoric de rigoare datorat comunismului desi anumite idei ok au fost si in acea perioada, altfel n-am regreta disparitia industriei chimice de care ar fi atat de mare nevoie acum, de ex.) s-a făcut pana la urma tot din aceleasi motive dar marea diferenta este ca veniturile au revenit României (sa nu intram acum in economia afacerilor si fluxurile financiare intre state sau scandaluri de afaceri internationale, cum necum atât in. Vechiul cat si in noul regat, mai apoi in perioada actuala, Ro face lucrurile pt. ea in primul rand sau decide, cu exceptiile cazurilor mai mult sau mai putin cunoscute de coruptie, pt. tara ce anume e bine de făcut, când si cum).
Avem multiple exemple de imperii similare in istorie – Roman, Spaniol, Britanic, Englez, Rus… Si cu toate acestea grupurile etnice stapanite au preferat mai tot timpul sa redevina stăpâne pe propriul destin – alternativele au fost de multe ori slabirea pana la disparitia lor, in unele cazuri.
Nici indienii, nici urmasii nativilor din america latina, multii altii…nu simt vreo mândrie similara pt. fostii stapanitori. Si nici măcar maghiarii, cehii, polonezii, slovacii, slavii sudici nu se simt mandri ca au făcut parte sau nu regreta disparitia imperiului Austriac! A avut si parti bune, ne-a dat o mostenire comuna in zona(europa centrala) dar, vorba aia, nu erau ai nostrii!
Prin urmare azi, la 100 de ani distanta, intr~o paradigma economica si geopolitica mult diferite, nostalgii de genul asta nu-si mai au locul. Eu n-am trait atunci asa ca n-am de ce sa fiu mândru sau sa regret perioada. In loc de nostalgia trecutului e mai productiv sa te concentrezi pe prezent, cu un ochi lucid spre viitor – pt. ca acum este posibil sa o facem in mult mai mare masura decât oricând in beneficiul propriu.
Ca pt. asta trebuie pus „osul” in sensul sugerat de dl. Damian, sau votat si implicat in societate cu cap – e alta poveste care inca ne mai da bătăi de cap.
”marea diferenta este ca veniturile au revenit României”
Asta sună bine pe hârtie, numai că românii au trăit mult mai greu după ce ”veniturile au revenit României”. Decolonizarea a fost importantă și necesară, nu contestă nimeni asta. Numai că România a desființat mii de kilometri din căile ferate moștenite de la Imperiul Austro-Ungar, din cauza incapacității de a le administra. Tot ce s-a desființat n-a mai adus nici venituri.
În Elveția și Austria, căile ferate principale sunt și acolo de stat. Dar căile ferate locale sunt private și funcționează în regim privat, pentru că statul elvețian sau austriac își recunoaște incapacitatea de a le administra. În România, căile ferate locale s-au desființat. De către administrația românească, nu de altcineva!
”vorba aia, nu erau ai nostrii!”
Tocmai aici e problema: pentru sași și pentru maghiari chiar erau ”ai lor”. Ca să rămânem în domeniul feroviar: prin 1970, de la șeful de gară până la mecanicul de locomotivă. în Transilvania nu prea erau români. Românii erau agricultori și cam atât.
”acum este posibil sa o facem in mult mai mare masura decât oricând in beneficiul propriu.”
Absolut. Când s-a mai întâmplat, în istoria României, ca bugetarii să-și cumpere apartamente în Dubai? Sau să iasă la pensie la 48 de ani, cu pensii de 3.000 – 5.000 de euro, mai mari decât salariile celor aflați încă în activitate? Statul român actual e capturat de bugetari cu epoleți, doar pentru ei e ”beneficiul propriu”. Restul plătesc taxe astronomice.
@Lucifer _ „Iată, maghiarii din România nici măcar pâine românească nu cumpără…”
Într-adevăr…
Este probabil că există unii care nu vor ca pâinea lor să fie atinsă de mâini murdare:
https://pressone.ro/cum-a-explodat-la-ditrau-harghita-propaganda-anti-migranti-a-guvernului-maghiar
Desigur, mă refer exclusiv la cei care…
Singurele lucruri pe care ipocritul Orbán le-a criticat erau ajutoarele pentru Ucraina și sancțiunile împotriva Rusiei. O critică adevărată însă nu este suficientă, dacă nu este completată de măcar o alternativă. Nu poți critica ceva dacă nu ai ce pune în loc.
Iar singura realizare pozitivă a lui Orbán a fost dizidența sa de la sfârșitul anilor 80. Nici Elveția, nici Austria, nici Cehia nu au ieșire la mare, nu au nici petrol și nu au nici măcar relief potrivit pentru agricultură și infrastructură cum are Ungaria, dar toate au rating de țară mai bun. Ce mare brânză a făcut Orbán în 16 ani?
Da, a permis ungurilor sa faca sute de afaceri in Transilvania, a sustinut minoritatile maghiare din tarile vecine, a acordat subventii mai mari pt fermierii lor, a acordat sprijin mai mare pt tinerele familii sa cumpere o casa, si a scutit de impozite familiile cu doi- trei copii. A facut mai repede sistem de autostrazi, la care noi ne mocaim de trei decenii. A acordat finantare mai buna pt restaurare- conservare bisericilor valoroase, monumentelor istorice.
Adică a aplicat doctrina ”a furat, da’ a și făcut!’ Ai nostri doar fură și cînd fac ceva, fac numai tîmpenii și din cîte se vede acum merg pe implementarea și legiferarea proiectului de țară ”a furat, da’ n-a pățit nimic!”
Uneori e bine să reamintim:
– în Clujul erou al muncii socialiste , înainte de 1989 , cel mai modern autobuz articulat era Ikarus „made in Hungary”.
Varianta mioritica , o imitație de toată jena.
– pe piata neagră a aceluiași oraș, se cumpărau in draci produse ungurești. Salamuri și brânză topită produse tot de vecin ( în fabrici private). In paralel , grosul clasei muncitoare mioritice se chinuia să caute ceva ruda la țară să poată achiziționa un dac de cartofi că partidul în frunte cu conducătorul iubit dorea alimentația științifică cu faimoasele cartele alimentare lunare.
– e ceva timp exista autostrazi ungurești de la granița cu Austria și pina la granița cu România. Noi inca ne chinuim sa avem o autostradă cap coada funcționantă. Măcar una.
– Orban cel rău a fost 16 ani prim ministru. Socotiți câți prim miniștri , guverne am avut noi în aceiași perioadă. O bulibășeală ca în România , nu vezi nicăieri.
– Deja în 1989 exportul maghiar era cu produse prelucrate. Adică cu valoare adăugată.
– In 2026 , noi exportăm masiv cereale , roșii , carne . Exact ca înainte de WWII. Nici un fel de valoare adăugată.
Deci și în final , nu poți pretinde progres ( bazat pe export tehnologic gen Corea , Japonia , Italia ca mici exemple ) când clasa politică care ar trebui să aibă o strategie de țară e la cel mai catastrofal nivel posibil in UE . Se lupta doar care sa ciordească mai mult de la buget. Și unde nu ajunge, se fac datorii față absolut nici un control juritic , contabil sau de bun simt.
Istoric , nimeni nu a învățat prostul sa fie deștept. Nicăieri în lume. Îl poți doar înlătura , marginaliza și promova alții capabili, cu strategie și în primul rând cu morala , principii și cei 7 ani de acasă. Adică meritocrație in locul slugărniciei și prostituției intelectuale.
In Romania doctoratelor plagiate, a diplomelor de bacalaureat de negasit și a generalilor promovați exclusiv după lungimea limbii, oare ce metoda se aplică?
Rezultatul alegerilor din Ungaria poate redeschide o noua era a politicilor liberale din intreaga lume.Peter Magyar a aratat lumii ca se poate .Iliberalismul (in fapt un comunism mascat) si-a aratat limitele .China ,Rusia si Coreea de Nord vor intra intr-un secol al dictaturilor singeroase asa cum s-a intimplat in Iran .Iliberalism nu mai exista in lume .Acum toate democratiile lumii libere (Trump va fi si el obligat sa schimbe registrul altfel va fi maturat de Istorie )vor lua masurile necesare eliminarii extremistilor politici de peste tot aiurea in lumea larga .Liberalismul autentic nu mai are nevoie de inamici politici decit in masura in care aceste inamici respecta regulile democratice .Amestecul Rusiei ,SUA sau cel al Chinei , in Europa, este pe moarte .Retelele iliberale (bani negri) ca si cele de spionaj (deja o tara europeana aresteaza spioni sovietici) de bani vot fi rapid distruse iar partidele extremiste nu vor mai putea influenta cetateanul liber .Peter Magyar si imensul accept al maghiarilor , face totul posibil .In Romania K.Hunor ar trebui sa demisioneze spre a lasa intreagă Coalitia aflata la guvernare altfel Nicusor Dan ar trebui sa ceara iesirea UDMR de la guvernare .
Toți caută diferente. Diferența dintre noi și ei este trădarea. Peter a fost prietenul lui Orban , subordonatul lui. Dar nu la trădat. Și a făcut partid și l a învins cu ideile lui. Ceaușescu a fost trădat de cei care trebuiau să l apere. A fost judecat mișelește și omorât de cei mai apropiați slujbași. Trădare să fie dar s o știm și noi. Au trecut 35 de ani și nu știm numele adevărat al trădătorilor.
cite tari sint in EU ? 20, 30, 40 ? dupa fiecare alegere din tarile respective guristii/maimutoiii/analistii/tvristii vor da din clanta spunind ce a fost / n a fost pe placul tziganilor din raiul terestru numit Romania ? omule vezi ti de mizeria/mirosul pestilential/coruptia din tara ta, inainte de ai judeca pe altii. iar daca nu ti place poti emigra, cum te sfatuiesc militienii/securistii, in definitiv e tara lor nu a ta.
Va bucurați degeaba, pentru ca Magyar este un fel de Orban mai “soft”. Este omul format de Orban pana la urma, care trebuie sa respecte doleanțele poporului maghiar. Desigur, tonul sau față de Bruxelles va fi diferit și nu atât de acid precum cel al lui Orban, însă va urmări cam aceleași politici, cel puțin în materie de imigrație, Ucraina sau relația cu Rusia. Dar nu poate să vină și să spună ca rușii i-au băgat-o-n pat pe nevastă-sa. Este penibil. Să vedem dacă va accepta votul cu majoritate calificată în Consiliu și federalizarea UE. Nu-mi fac speranțe. În numele “democrației “ europene și banilor europeni delapidați prin Ucraina s-ar putea să accepte așa ceva.
Singurul ,,secret întunecat” este că Maghiar nu vrea să construiasă Romaniei un proiect de reindustrializare, încît acesta să ,,tragă” după el și agricultura exportului de materii prime!
Asta deoarece proiectul meu de țară a fost refuzat de PM contabil Bolojan și președintele informaticien, fără expertiză ambii în procesele de dezvoltare ale noii epoci de globalizare a piețelor naționale…
Autorul nu vede că tot al 8-lea articol economic ,,cere” cu disperare un proiect de țară”?
Poate că după acest articol, autorul va vedea adevăratul adevăr, ,,limpede ca roua dimineții” în relația cu Ungaria și toate țările cu care avem deficit comercial: agricol, industrial, în servicii, industria de divertisment, etc…
Stimate, stefan60,
,,clasa politică care ar trebui să aibă o strategie de țară, este la cel mai catastrofal nivel posibil în UE”…Păi Romania are 68 de ,,Strategii naționale” pe toate domeniile economice și bugetare”…dar n-are nici un PROEICT DE ȚARĂ care să facă Romania ca Ungaria, peste 10 ani!Proiectul propus de mine PM Contabil Bolojan și președ. informatician n-a primit nici un răspuns pîna azi, din sept. anul trecut!
Așa că ce să faci cu strategiile. cuprinse de 35 de ani, în programele de guvernare?Că nu țin loc de monedă de acoperire a datoriei sau a deficitului bugetar.Nici ca baraj contra intrării în incapacitate de plată, ca Grecia în 2012.
PS
se pare că autorul nu citește niciodată comentariile la articolele dumnealui și nu răspunde niciodata la ceva, la fel ca Guv. și Președintele…
Perfect adevarat! Numai eu stiu la detaliu cateva strategii de dezvoltare durabila, de transporturi intermodale, de turism, de cultura, etc facute doar ca asa cerea UE ca sa primim banii europeni. Dar unele aveau idei bune dar care loveau in oligarhiile de partid siin afacerile corupte ale baronilor locali. Iar ce avem acum nu este reforma ci o carpeala pt a reduce deficitul, la calendele grecesti!!! Iar autorul nu raspunde ca nu stie toate asoectele, nu are timp si poate se considera mai presus de toti ceilalti.
Nimic din ce crede cetateanul generic ca stie despre ce se intimpla in lume nu s-a nascut in capul lui. Totul a fost plantat acolo de scoala, ziare, reviste, carti, radio-tv si internet.
Ascultindu-l pe Mircea Serban (fost jurnalist BBC, Europa Libera si Deutsche Welle) vorbind de la Budapesta,
https://www.youtube.com/watch?v=5h6MVN6GRrc
mi-am dat seama cit de putina informatie adevarata ajunge de fapt in bombardamentul mediatic la care sintem supusi cu totii in secolul 21, ce masinarie infernala de dezinformare & zapacire a publicului a fost pusa la cale de unii cu enorm de multi bani, folosind tehnologii de manipulare din ce in ce mai eficiente/diabolice, tocmai pentru a ascude adevarul sub un munte de gargariseli, false stiri, divertisment si focuri de artificii.
Nu stim mai nimic din ce se intimpla, cu adevarat, in lume. Ceea ce vedem la televizor si pe internet si ceea ce ne spun jurnalistii-analisti care ni se protapesc in fata oriunde ne-am afla si in orice directie ne-am uita, prin toate mijloacele de comunicare in masa disponibile, sint doar replici dintr-un spectacol de teatru in desfasurare neintrerupta, scrise in laboratoare de dezinformare, completate cu enorm de mult zgomot de fond al carui rol este sa ne ocupe tot timpul. Sint foarte putini cei care cunosc adevarul despre mersul lucrurilor si despre cei care decid soarta lumii. Restul? Credem ca sintem informati, credem ca votul nostru conteaza si ne certam unii cu altii convinsi ca doar noi stim cine sint cei buni si cine sint cei rai.
Exuberanta din massmedia romaneasca dupa victoria lui Magyar i-a lasat perplecsi pe romanii care stiu cine e baiatul asta si cite parale face.
Ce surprize vor avea analistii de Romania cind se vor dezmetici! Vor sari brusc in cealalta extrema.
Exista o expresie idiomatica englezeasca potrivita acelui moment: reality check, folosita uneori in loc de wake-up call. Abia astept sa vad reactiile.
”Intre România și Ungaria exista un secret întunecat”
Citez din documente oficiale (cele care ne creeaza deficite comerciale):
”Relația comercială cu energie electrică între România și Ungaria este caracterizată de un deficit structural pentru România, importând frecvent cantități mari din Ungaria, mai ales în perioadele de consum ridicat. Deși apar situații de export de supraproducție (ex: la prețuri foarte mici), balanța tinde să fie negativă în momentele critice.
Detalii cheie:
• Import masiv: În momentele de vârf, importurile din Ungaria pot atinge capacitatea maximă a rețelei (ex: peste 3.000 MW).
• Export la preț mic: România a exportat energie către Ungaria la prețuri foarte mici (sub 1 leu/MWh) în momente de supraproducție (ex: 2025).
• Deficit financiar: Din punct de vedere financiar, valoarea importurilor a depășit valoarea exporturilor, generând un deficit comercial.
• Infrastructură: Se dorește creșterea capacității de transport dintre cele două țări.
În perioadele în care producția internă din regenerabile este scăzută, importul din Ungaria devine esențial pentru echilibrarea sistemului național.
– PM Bolojan a convenit cu Ungaria cresterea capacitaților de interconectare ….”.
Ca indicație….vedeti cine controleaza energia in RO….și mai ales pentru ce…
…și degeaba se agită dl. Câliman cu proiectul de țară…și eu cu energia, incl, d-aia nucleară
Sa nu fim naivi .Trump stia foarte bine si cu exactitate diferenta de scor intre Orban si Magyar dar l-a trimis pe Vance la Budapesta ca sa il infunde pina la git si nu pina la briu pe V.Orban si ca sa ii mai scada olecuta nasucul lui Vance ca prea ii crescusera coarne .Victoria lui Magyar a fost zdrobitoare .In Romania ,nici bine nu s-au terminat alegerile din Ungaria si procentele lui Simion se evapora mai ceva ca otetul ăl de sta la soare .Peste patru ani cetateanul roman va constata cit de urit a fost visul cu Simion si Georgescu .
CITEZ (si ofer sursa):
1.
Magyar Péter RĂSPUNDE la cele 27 de cerințe ale Uniunii Europene!
„Doar 4 dintre aceste 27 de condiții vor fi îndeplinite!”
•Consolidarea măsurilor anticorupție
•Restabilirea independenței autorităților de anchetă/sistemului judiciar.
•Restabilirea libertății presei (se vor opri finanțările din partea guvernului)
•Restabilirea libertății în mediul academic.
Toate celelalte vor fi menținute!
https://x.com/HungaryBased/status/2044439372016300061
2.
Magyar Péter RESPINGE Pactul UE privind migrația:
„Ungaria nu va accepta niciun pact. Ba mai mult, am de gând să întăresc și mai mult gardul de frontieră.”
https://x.com/HungaryBased/status/2044490945698119811
* * *
“Si te-ai dus, dulce minune”
@Nu zice hop până n-ai sărit șanțul _ “Si te-ai dus, dulce minune”
Uneori mi se spune că sunt sceptic, prefer să fiu considerat realist.
Regimul Orban nu se putea evapora pur și simplu, dar știa că nu mai este dorit de o mare parte din cetățenii Ungariei.
Este foarte posibil ca el să-și continue existența cu un lider nou, tânăr, legitimat de 68% dintre alegătorii maghiari.
O minunată pasăre Phoenix.
O baladă urbană românească spune ” Jeana nu e moartă. Jeana să transformă.”
Îmi doresc mult să mă înșel.
Dar mărturisesc că entuziasmul efervescent pe care-l văd în jur mă amuză.