vineri, iunie 21, 2024

Planul fără cadru. Politicianul față în față cu educația

Una dintre marile probleme ale învățământului preuniversitar românesc se referă la gândirea din spatele planurilor-cadru existente, pe care le vom defini succint ca materiile sau obiectele de studiu obligatorii din învățământul de stat.

Dacă ne-am aștepta să avem acces public la studiile savant și la disputele înalt-academice care au dus la stabilirea planurilor-cadru în vigoare, am rămâne cel mai probabil surprinși de ce vom constata: suportul științific din spatele propunerilor care au devenit literă de lege (și care normează locurile de muncă ale celor puțin peste 200,000 de profesori, dar și viața zilnică a orarului unui elev, de la clasa pregătitoare până la ultima clasă de liceu) este firav, iar, în multe momente de răscruce și de reforme ale sistemului de învățământ de stat, acesta lipsește cu desăvârșire. În afara unui galimatias politicianist, obositor prin redundanța unor cuvinte cheie ca flexibilitate, schimbare sau oportunități de dezvoltare, suficient de vagi încât să tolereze orice conținut real (sau chiar nici unul), putem găsi capriciile unui politician care a ajuns la un moment dat să impună în planurile-cadru școlare ce a crezut de cuviință în funcție de propriile umori și frustrări din vremea copilăriei și învățământului mediu. Nu i-a plăcut matematica. Soluția emerge spontan, de la sine: ,,Propun scăderea numărului de ore la liceu la toate profilurile tehnice” sau ,,Diversificăm tipurile de examen de bacalaureat pentru că nu toți suntem în stare să înțelegem matematică și este și inutilă cu asemenea cerințe nerealiste”. În fișa matricolă a celui care își proclamă nefericirile astfel dăm de obicei peste note mici, alarmante la matematică. E Domnul Goe ajuns reprezentantul politic al națiunii.

Dacă, în schimb, se merge pe ideea că elevii patriei pot petrece și jumătate de zi realizând ore de Educație fizică și sport, identificăm imediat motivația: domnul deputat sau senator a petrecut o parte semnificativă din timpul alocat orarului școlar în curtea unității de învățământ, jucând tovărășește fotbal ,,cu băieții” și acumulând absențe și nervi la celelalte ore de curs. Ce contează că școlile și liceele românești nu dețin toate săli de sport sau, când se laudă cu asemenea minuni ale tehnicii moderne, acestea arată deja ponosite, fiind dotate slab la nivelul anului 2005, când au fost ridicate în majoritatea lor? Avem cumva bazine de înot, stadioane de atletism, săli de gimnastică gratuite, puse la dispoziția elevilor din țara noastră? Desigur că nu, doar acestea sunt mine de aur pentru câțiva dintre noi, cei care le păstorim. Unde să mai pui la socoteală că sunt atât de rare încât valoarea lor crește pe măsura cererii de asemenea spații de agrement și de păstrare în formă a sănătății? Nu contează nici un argument rațional în tăvălungul deciziilor inspirate de astuția politicianistă.

Domnul Goe s-a săturat să-și refuleze nemulțumirile psihologice: nu doar că nu este nimic problematic în a fuma în tren și a trage ,,semnalul de alarmă” când te lovește cheful, dar cine nu a făcut cel puțin o dată treaba asta în viață, mai ales în România, nu este politician adevărat. A face tâmpenii este o virtute. A rămâne repetent o realizare de carnasier în devenire. Încorsetarea și corectitudinea germană strică la gabarit și la scrupule în carieră. A încălca regulile și a disprețui suveran legea calmează răni sufletești adânci, dar ne lasă să bănuim și ce soi de lighioane ies din aceeași cutie a fetei babei.

Cum a contribuit mediul academic la clarificarea cerințelor sociale reale atunci când s-au modificat planurile-cadru în România ultimelor decade? Pesemne că au fost voci care s-au manifestat critic sau au articulat opinii alternative celor dominante, dar cine le-a luat în seamă? Nu credem să fi fost prea multe păreri argumentate științific în favoarea sau contra planurilor-cadru în exercițiu. Uitați-vă cu atenție la simulacrul dezbaterii publice din jurul propunerii noii legi a educației din ultimul an și completați mental restul peisajului lipsă. Societatea civilă s-a redus la culoarele ministerului și la activitatea celor câtorva ONG-uri din zona educației care au acumulat suficient impact simbolic și relațional pentru a-și spune cuvântul. Au fost cumva consultate public sindicatele? S-au efectuat sondaje relevante în rândurile cadrelor didactice? Nici vorbă, mon cher, căci așa merge democrația la marginea Europei, gard în gard cu regimuri războinice, nu tocmai democratice. Noi decidem, eventual cu ușile închise și un microfon plătit la intrare, dar poporul e de vină.

Cum reacționează elevii și profesorii României la aceste imixtiuni politice cu rol coercitiv? Există, totuși, o opoziție mută, dar și o acceptare resemnată a contextului. Protestul din surdină se manifestă în formule alarmante: nu am luat toți la cunoștință fondul de absenteism uriaș și nesupravegheat din ultimii ani de liceu în România. Materiile ,,neimportante”, adică cele fără examen de final, din punctul de vedere al elevului român, stimulat doar de contrângeri și nimic altceva, devin cele la care se lipsește sau nu se lucrează la standarde de calitate și exigență decente. Aceste materii nu sunt opționale, dar liceanul român le tratează ca mijloace de a absenta și a primi note mari, suficiente pentru a compensa corigențele sau rezultatele submediocre de la materiile de examen, ca de pildă Limba și literatura română sau Matematica, singurele discipline care mai pot intimida elevii, dar mai cu seamă părinții, prin cerințe și consecințe. Cum altfel să explicăm consumul ridicat de droguri și alte activități similare dacă nu prin dezinteresul liceanului român pentru cel puțin jumătate din orele incluse în planurile-cadru existente? Când lipsești nejustificat de la ore (sau găsești o justificare legală facilă, nu neapărat și adevărată, dar în litera și spiritul permisiv al ultimului Regulament de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar), fără îndoială că un tânăr de 17 sau 18 ani trebuie să-și consume timpul și energia într-un fel care să-i aducă satisfacții, dintre care libidoul nu mai constituie în sine o grijă stresantă (frații Tate, eroii multor adolescenți români, ne pot explica de ce).

Cei mai mulți adolescenți se lasă în voia tentațiilor din cartier, din oraș, din comuna cea mai apropiată și devin ași în materie de pariuri sportive, biliard, prețuri competitive la băuturi spirtoase, jocuri mecanice și alte ocupații ce țin de cel mai matur divertisment. De ce nu protestează liceenii serioși, harnici, aplicați în legătură cu irelevanța materiilor școlare, irelevanță care pornește și din felul în care se predau aceste obiecte de studiu? Se știe că avem și dintre aceștia, indiferent că sunt o minoritate, numai că ei consideră sistemul existent – așa disfuncțional cum se prezintă – convenabil din multe puncte de vedere. Dacă am asista la toate orele și ar trebui să ne pregătim serios la fiecare în parte, când am mai avea timp de pregătirea pentru cele două examene de limbi străine sau pentru multele meditații în vederea admiterii la medicină, drept sau politehnică? Când am executa orele de exerciții fizice dacă vrem să devenim polițiști sau jandarmi într-o bună zi? Răspunsul nu este deloc greu de bănuit. Până și absolvenții de Bacalaureat care pleacă la studii în superioara străinătate nu frecventează întregul orar școlar din ultimii ani de liceu, dar practica este atât de împământenită încât nimeni nu mai resimte nefirescul și anomalia planului-cadru. În ciuda faptului că inspectoratele din teritoriu pot controla și monitoriza aceste cutume alarmante, care, de multe ori, pun în primejdie sănătatea și siguranța fizică a elevului român, nimic nu se întâmplă în acest sens. În felul acesta, iar practica s-a extins de mult și în cazul elevilor de clasa a VIII-a, nu-i de mirare că absenteismul intenționat contribuie apreciabil de mult la ,,industria meditaților”, la prosperitatea cluburilor sportive private, la bunăstarea sălilor de gimnastică, la numărul de vânzari de băuturi alcoolice și tutun etc. Visul politicianului român, frustrat de posibilitatea de a se distra cum dorea pe vremea adolescenței jucăușe, s-a împlinit: planul-cadru s-a aerisit pe hârtie și s-a pulverizat aproape complet în realitate. Acum orice adolescent se poate bucura liniștit, relaxat, metaforic vorbind, de beneficiile unei lambade în timpul orarului școlar, iar cel mai indicat loc unde se poate desfășura asta nu este, naturalmente, la școală. Adevărul rămâne că nu avem baza materială în școală pentru a pune la dispoziția elevilor români alte activități decât cele din planul-cadru. Ce să mai zici când spațiile și dotările nu permit nici cele cuprinse în curriculum școlar?

Care este însă punctul de vedere al profesorilor despre modul în care haosul politic de sus, care a ajuns într-un asemenea grad de degradare umană încât până și portarul de la minister e musai conectat politic pe undeva, s-a împletit armonios cu dezinteresul și indisciplina elevului din clasă? Profesorul român nu are puncte de vedere sincere decât sub pseudonim sau pe diferite grupuri online pentru că onestitatea figurează în lista articolelor de lux din satin și mătase. Cum să recunoști că nu vrei ca materia ta să dispară fără să te faci de râs? Cine să te asculte dacă îi povestești că elevii medii de pe vremuri sunt literalmente de excepție în prezent și că aceștia sunt cei mai hotărâți să plece din țară? Ei își consumă, de altfel, o parte din prima lor tinerețe învățând aici, muncind în privat cu profesori meditatori, ca să ajungă să studieze într-una din primele două sute de universități de top mondial. Cum să nu recunoști că o parte din cei mai buni speră să ajungă să lucreze în sănătate, IT, drept, armată și alte instituții de forță pentru că salariile sunt decente și ai siguranța unui loc de muncă pe o perioadă mai lungă decât următorii cinci ani? Cui să-i mărturisești, fără să te judece aspru sau disprețuitor, că ți-e milă și frică de atâția liceeni pierduți educațional, alienați moral, crescuți în condiții umile de părinți rătăciți prin străinătate, care ajung să te amenințe în clasă sau, cum se întâmplă adesea, să-i vezi la față de doar câteva ori pe lună sau pe ,,modul”, îmbrăcați bizar și făcând gesturi sau vorbind într-un mod impropriu nu numai pentru vârsta lor, ci și pentru un cetățean care se supune cuminte legilor statului? De altfel, poliția de proximitate, care lucrează cu unitatea școlară, îi monitorizează măcar parțial, dar nu-i poate îndrepta atât de ușor câtă vreme părinții lor nu sunt acasă, iar legile sunt îngăduitoare. Generații întregi au crescut deja în asemenea circumstanțe deloc prielnice. Răul nu mai poate fi îndreptat atât de ușor. Știrile despre delicvența juvenilă sau criminalitatea adolescentină nu contenesc să apară aproape zilnic la televizor. Dacă există un domeniu real de siguranță națională în România, atunci condiția și conduita liceanului român din prezent ar trebui să preocupe pe… Dar pe cine să intereseze așa ceva?

Domnul Goe a învățat o engleză globish, merge la schimburi de experiență și cursuri cu omologii săi străini, occidentali, și a priceput pe fugă câte ceva din aceste escapade în lumea civilizată și dezvoltată: ,,E nevoia de un curriculum la decizia școlii mai lărgit și mai funny decât în prezent. Materia este mult prea stufoasă, iar copiii trebuie să realizeze activități de mediu o dată pe an. Ne-am gândit la Săptămâna verde ca o posibilă soluție. De asemenea, elevii vor învăța și într-un cadru neinstituționalizat, divers, nonconformist, pe bază de wellness și Gemütlichkeit în Săptămâna altfel. Și o săptămână de odihnă o dată la două luni, în care putem merge la schi sau în Dubai, este binevenită, atât pentru elevi și părinți, cât și pentru industria HORECA”. Da, nici nu se puteau lua decizii mai urgente și mai înțelepte pentru elevul român. Liceenii vor lipsi și mai mult decât de obicei în cele două săptămâni de verde și de altfel, în vreme ce elevii de învățământ primar și de gimnaziu, care nu au înțeles încă mecanismele de profunzime ale învățământului românesc, se vor deplasa în tot felul de activități distractive fie într-un transport public aglomerat, pe străzi cu trotuare-parcări, brăzdate de hârtoape, încercând să evite accidentele și ciocnirea de alți pietoni, supravegheați și îndrumați de câțiva profesori agitați și angoasați de moment, urmând să viziteze un muzeu cu igrasie pe pereți și cu exponate pe care se pot observa în libertate straturile de praf, fie vor plăti sume apreciabile pentru privilegiul de a merge într-o excursie de două zile pe valea Prahovei sau în cele câteva orașe transilvane cunoscute, unde se vor da în tiroliană și vor mânca neapărat, mult și îndestulător, de la un fast food faimos (uneori se întâmplă ca o gazdă cu meniu țărănesc ieftin și en grosse să salveze starea gastrică), indiferent dacă părinții lor le dau voie sau nu. Iar după ce revenim din cele două săptămâni diferite în toate sensurile și nu tocmai, gândite și aplicate ca parte a revoluției permanente din proiectul-cadru și curriculum școlare, elevul și profesorul român reintră în rutina cunoscută a învățatului pentru examene naționale și internaționale pentru unii, divertismentul necorespunzător și lipsa de la școală pentru cei mai mulți, imersați în monotonia absurdă de a preda ceva pe care elevii s-au obișnuit a-l desconsidera până și când îl învață ca materie de examen. Și mai trece o lună, și mai trece un an, reforma merge mai departe, din ce în ce mai ascuțită în lupta ei absurdă cu viața cotidiană a școlii românești.  

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Reforma la reforma si iar reforma, iata rezultatul, nimic consistent si dupa cate am inteles toata lumea este nemultumita si vocifereaza pe unde poate.
    Sa le luam la rand. Care sunt obiectivele invatamantului primar, gimnazial, liceal si profesional ?
    Primar pana in clasa a 4 a , cititiul si scrisul cat mai cursiv, aritmetica de baza, mult sport si miscare, invatarea unor indeletniciri practice, putina biologie si botanica, invatarea unei limbi straine la alegere.
    Ciclul gimnazial continuarea perfectionarii cititiului, a scrisului, intelegerea si interpretea unor texte incepand cu instructiunile de folosinta a unei masini de spalat pana la texte literare, continuarea aprofundarii unor indeletniciri practice, stiinte ale naturii de toate felurile, din clasa 7- 8 a notiuni de informatica, adaptate la nivelul varstei, limbi straine, multa miscare si sport.
    Dupa terminarea clasei a 8 a elevii ar trebui sa poata opta intre invatamat obligatoriu de 10 ani si ulterior urmarea unei scoli profesionale sau inscrierea intr-un liceu real/uman/ industrial pe baza de concurs, obiectivul fiind bacaluareatul.
    Concursul ar trebui sa fie in functie de profilul liceului cu grade diferite de dificultate, pt cele de elita cu dificultate ridicata , pt cele industriale corespunzator.
    Rolul sistemului de invatamant ar trebui sa si fie asigurarea fiecarui tanar un loc de pregatire fie profesional fie in vederea urmarii unei facultati insa nu ne putem permite sa pregatim tineri pana la 18/19 ani astfel incat acestia sa nu fie apti de cerintele pietii muncii.
    O data implementate masurile si programele ar trebui introdusa o interdicitie de modificare pe cel putin 10 ani, doar ajustari ale materiilor in functie de cerinte si necesitati sa fie permise.

  2. O foarte buna descriere cu tuse groase si reale. Din pacate, scoala la toate nivelurile a coborat tot mai jos. A ajuns pe o treapta a nepasarii, incompetentei, saraciei. Banii se duc in buzunarele catorva scoli si licee mai rasarite, restul mai nimic. Universitatile urmaresc nu calitatea ci numarul de studenti. Daca se poate cati mai multi platitori de taxe. Profesorii tot mai debusolati si plictisiti, fara vocatie reala de pedagogi. Analfabetismul se mentine an de an. Cele cateva exceptii de invatatori si profesori foarte buni, nu pot spala toata mazga asternuta peste scoala de trei decenii.

  3. Nu pot sa neg bunele intentii ale acestui articol, insa o buna parte dintre afirmatiile pe care le faceti sunt complet contrare desfasurarilor de forte din lumea scolii. Ma refer la situatia elevilor „serioși, harnici, aplicați”, despre care vorbiti si despre care presupuneti ca profita de o frumoasa „lambada” educationala. E complet neadevarat. Daca e ceva clar despre „planurile-cadru” si programa de studii, este faptul ca acestea se constituie, realmente, intr-un instrument de tortura prin care o seama de politruci neinstruiti, dar cu diplome de experti educationali, il aplica direct copiior si tinerilor care vor, sincer, sa invete. O cantitate uriasa de continut de calitate slaba, dar obligatoriu, cu materii numeroase si arbitrar alcatuite, cu pretentii „stiintifice” mult dincolo de capacitatea profesorilor de a instrui, cu manuale scrise heirupist si fara logica didactica – toate acestea ii napadesc pe elevii care inca mai incearca sa invete. Copiii de gimnaziu petrec la scoala 5-6 ore pe zi, dupa care mai lucreaza 4-5 ore la teme, au nevoie de ajutorul parintilor pentru a compensa incompetenta unora dintre profesori care nu stiu explica lucruri elementare, sunt atat de coplesiti incat nu le ramane alt timp decat sa manance si sa doarma agitat. La liceeni, numarul de ore creste la 6-7, plus aceleasi 4 pentru teme. Copilul meu nu a iesit, practic, din casa, pentru activitati extrascolare, din clasa a patra. Acum e la liceu.

    Cat despre clasa a VIII-a, chiar nu stiu cum puteti spune ceea ce spuneti. Aceasta e dominata de amenintarea examenului de admitere in liceu (admitere pe care acum inteleptii vor sa o faca si mai odioasa), un examen cu miza infinita si fara recurs, dat la o varsta la care nu ar trebui sa i se ceara nimanui sa participe la actiuni care ii hotarasc viitorul intregii cariere. Daca pici la un liceu nepotrivit tie, nu mai poti face nimic, esti condamnat la incompatibilitate cu societatea si nimeni nu iti mai da voie sa te dezvolti, niciodata. E un examen dur, iar daca se intampla ca n-ai fost in forma in acele zile de foc, esti pierdut pe viata – nu il mai poti da inca o data, nu poti sa iti reevaluezi traseul, nimic. Un pas gresit, intr-o zi-doua, la varsta de 13 ani si gata. Asa ca anul clasei a opta e infernal pentru cei care vor sa invete: trebuie sa munceasca dublu sau triplu, pregatirea pentru examen e asiduua si dincolo de puterile normale ale acelei varste. Sigur ca exista meditatii, dar chiar nu stiti de ce? Pentru a compensa calitatea execrabila a profesoarei de matematica pe care elevul s-a nimerit sa o primeasca la clasa, pentru a anihila imbecilitatile pe care profesoara de romana i le-a plantat in minte, incompetenta si ea, pe scurt, pentru a avea sansa de a lucra cu niste cadre didactice care au macar un pic de talent si vocatie.

    Probabil ca exista, cum spuneti dvs., si elevi care stau pe la casele de pariuri sau pierd vremea, Dar va asigur ca aceia care inca mai vor sa se pregateasca nu sunt acolo si nu au deloc o viata usoara. Iar daca la unele materii nu se fac ore atat de serios, aceasta e doar o situatie rara si care le serveste elevilor, deja coplesiti de sistem, sa reuseasca sa reduca un pic din presiunea care altel i-ar dobori. Cu toate astea, unii clacheaza si renunta. Si, da, cred ca si pe acestia ii veti vedea atunci prin baruri, victime ale unui sistem imoral, odios si sadic, intretinut si populat de „experti” ingusti, tiranici, unii dintre ei veritabili bullies care isi razbuna frustrarile pe niste copii si tineri lipsiti de aparare.

    Un sistem care isi ascunde incompetenta sub lozinci si care, tiranic fiind, nu e niciodata de vina. Simulacrul de dezbatere despre noile legi e, intr-adevar, relevant. Un sistem incapabil sa instruiasca, dar care pretinde ca elevii au singuri vina de a nu fi instruiti. Si, prin urmare, solutia e inasprirea si complicarea la infinit a procedurilor de evaluare, pentru ca nu cumva sa se vada ca tarele sistemului sunt chiar profesorii, chiar planul-cadru”. Un nor de fum, care nu mai poate insa ascunde nimic. Imparatul-sistem e gol si incompetent, asa „expert educational” cum este.

    • Cine spune ca este nevoie de 12 ani de scoala ?
      Liceul nu este obligatoriu atat timp cat exista scoli profesionale pe masura. 10 ani de scoala obligatorie sunt suficiente iar la liceu sa meraga doar care au intradevar au calitatile necesare urmarii unei facultati.
      Cine opreste „sistemul” sa reinfiinteze cursurile e liceu la seral pt cei care doresc totusi sa urmeze inca 2 ani un liceu technic , sa obtina bacalaureatul in vederea urmarii unei facultati technice ?
      Este un drum mai anevoios insa una este sa ti considere ani lucrati pt pensie de la varsta de 16/17 ani si alta de la 26/27 ani !! echivalarea trebuind sa tina de cont de forma de invatamant.
      Pe de alta parte cine face ucenicie/practica/meserie, urmeaza liceul si facultatea technica este mult mai bine pregatit decat cineva care a urmat doar cursurile teoretice.
      Asemena oameni isi pot deschide firme de tot felul incepand de la servicii si pana la productii.
      Romania are nevoie de specialisti cu experienta si mai putin de figuranti cu ” 3 facultati ” !!

  4. Înțeleg mai greu de ce nemulțumiții de politicieni nu se fac ei politicieni.

    In paralel, consider că avantajele poziției de politician nu acoperă disconfortul, decurgând din faptul că oricine te poate trage de urechi, iar tu nu îi poți răspunde cît și ar cuveni.
    Trebuie sa consumi în continuare broasca, avind un zîmbet amabil pe față.

  5. @dl.Chita – rasuciti cutitu in rana !
    As fi interesat sa stiu (daca exista vreo astfel de statistica/analiza „de piata”):
    – citi elevi si citi studenti pleaca „afara”, la studii, anual
    – carei categorii sociale apartin parintii, (din care citi% sunt „privati”. citi %sunt „la stat”)
    – CEL MAI IMPORTANT: din intreaga clasa poltica – 600 si/mandat – de Parlamentari, si sutele de membri ai Guvernelor, CITI AU/AU AVUT COPII LA STUDII AFARA ? SI CITI S-AU MAI INTORS (DACA S-AU INTORS !??)
    – motivatia „plecarii”?

    Intuind raspunsul, as sugera si o solutie „ca si business”:
    -investitii masive in educatie-8% din PIB, deturnind si o parte din pensiile speciale, astfel incit sa pot acomoda (cazare, masa, haine minim, manuale, scolarizare, etc. pentru TOTI COPII din RO)
    – invatamint obligatoriu (chiar ca la armata-FORTAT !…copii nu au discernamint oricum) la clasele 1-10
    – dupa ce intra in cimpul muncii – f. bine, dar, in tara !
    – daca pleaca „afara”, sa fie obligat sa returneze investitiile facute de stat in el + marja (ca sa pot finanta alte generatii de copii)

    • Analiza pe care o propuneti are meritul ei, evident, dar solutiile pe care le propuneti
      arata , cu tot respectul, o superficialitate naiva asupra modului cum functioneaza statul.
      8% din PIB pentru Educatie inseamna 30% din veniturile actuale ale statului. Sa credeti ca in viitorul imediat, mediu sau lung este posibil asa ceva nu lasa loc la prea multe discutii.
      Iarasi, un copil nu datoreaza statului nimic daca pleaca „afara”. In marea majoritate a cazurilor, parintii copilului au platit taxe si impozite suficient cat sa acopere toate costurile. Si au platit anticipat.
      Inca ceva, invatamantul este deja obligatoriu pana la clasa a 10. Asta e unul din motivele pentru care atat de multi analfabeti functionali termina 10-12 clase, celalalt fiind asigurarea catedrelor pentru angajati.

      • @lucian….cu acelasi respect-nu ma cunoasteti…..am plusat „la cacealma” cu chestia aia cu 8% din PIB banuindu-ma diafan, ca, vai, nu stiu cum functioneaza statul (la atitea aberatii ce le vedem, ce mai conteaza asta a mea…)
        In rest, de acord…!
        s-auzim de bine !

        • @dl.lucian – si ca sa fiu si mai precis, frustrarile mele din educatie, pleaca de la „romania educata” si se termina „romania lucrului bine facut” …aia 8 – 10% erau o prostie care sa contrabalanseze celelalte 2 prostii

    • Pe vremea lui Ceasca daca emigrai dupa o facultate si nu aveai suficienti ani vechime in campul muncii erai pus sa iti platesti facultatea.
      Poate fac ASE/Medicina/Drept/Politehnica ca sa voiau ai mei parinti, ca nu am eu discernamant si urmez calea trasata de familie, dupa ce termin facultatea imi gasesc o slujba de tobosar in Romania. Deci aici nu platesc scolarizarea, dar daca plec in Belgia o platesc?
      Ceva nu se leaga.
      Sa-i inchidem direct din clasa intaia si sa ii eliberam dupa clasa a 10-a!
      Solutie mai solutie ca asta nu exista!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dan Alexandru Chiță
Dan Alexandru Chiță
Dan-Alexandru Chiță (n. 1985). Absolvent al Facultății de Științe Politice a Universității București (2008), Master (2010) și Doctorat (2014) în cadrul aceleiași universități. Profesor în sistemul preuniversitar din București.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro