Având în vedere intensificarea conflictului global între democrații și autocrații, „Coaliția de Voință” formată în 2025 în legătură cu Ucraina oferă un model pentru viitoarea cooperare transcontinentală între statele liberale.
Sub noua sa administrație din 2025, Statele Unite s-au îndepărtat în mod demonstrativ de promovarea democrației internaționale, de integrarea euro-atlantică și de sprijinul material direct pentru Ucraina. Ca urmare, se discută din ce în ce mai mult despre noul rol al Europei – atât în apărarea Ucrainei, cât și în relația cu autocrațiile și în fața altor provocări internaționale. Partenerii europeni ai NATO nu vor trebui doar să-și asume o responsabilitate mai mare pentru propria securitate. Europa va trebui să abordeze și alte probleme globale fundamentale fără sprijinul SUA – de la protecția mediului și a drepturilor omului până la dezvoltarea politică și socio-economică.
Problema este că „Europa” este un concept difuz când vine vorba de afaceri externe și apărare. În ciuda legăturilor strânse și a proximității geografice, națiunile europene au culturi strategice și perspective geopolitice diferite. În multe țări europene, ascensiunea partidelor radicale de dreapta și de stânga a dus la o polarizare extremă a opiniei publice – nu numai în ceea ce privește afacerile interne, ci și cele externe.
Pluralismul geostrategic actual al continentului duce la formulări incongruente ale intereselor naționale și la puncte de vedere divergente cu privire la problemele transfrontaliere importante, între capitalele europene. Diviziunile ideologice separă nu numai UE de statele europene iliberale din afara Uniunii, precum Belarus sau Serbia. Diversitatea normativă a Europei duce, de asemenea, la dezacorduri în cadrul Uniunii cu privire la prioritățile și obiectivele politicii externe a UE.
Indiferent de aceste complicații, provocările și riscurile pentru democrația și libertatea globală sunt în creștere. Astăzi, mai mult ca oricând, UE ar fi necesară ca agregator, modelator și implementator al unei politici externe europene comune – la fel cum Uniunea determină politicile comerciale europene. Pentru a îndeplini această sarcină, statele membre ale UE ar trebui fie să revină la fostul consens normativ relativ, fie să adopte un nou tratat privind Uniunea Europeană, cu puteri supranaționale mai puternice pentru Bruxelles, sau, în cel mai bun caz, să facă ambele lucruri. Este puțin probabil ca acest lucru să se întâmple în viitorul apropiat.
Fără un acord geostrategic între statele membre ale UE și/sau un nou tratat al Uniunii, sunt necesare alte soluții instituționale. O cale de urmat este crearea de alianțe ad hoc în materie de politică externă și de securitate între statele membre ale UE care împărtășesc aceeași viziune și care își unesc forțele pentru a urmări un anumit obiectiv. Tratatul de la Lisabona permite cooperarea parțială în cadrul Uniunii și, prin urmare, acțiunea comună a grupurilor de guverne europene care împărtășesc aceeași viziune. Cu toate acestea, principiul consensului și dreptul de veto național asupra deciziilor fundamentale limitează rolul potențial al Consiliului UE, al Comisiei și al Serviciului de Acțiune Externă ca vehicule instituționale pentru o politică externă consolidată a democrațiilor europene angajate.
În orice caz, cooperarea intraeuropeană poate fi eficientă doar într-o anumită măsură. Pe cont propriu, democrațiile europene sunt prea slabe pentru a se impune în conflictele geopolitice, economice și militare globale. Pentru o cooperare transeuropeană mai amplă, un model de planificare și coordonare interdemocratică este în curs de apariție, odată cu Coalition of the Willing(COW) în legătură cu Ucraina, care se află în consultări din primăvara anului 2025.
Această alianță informală a democrațiilor reunește 33 de țări ale căror guverne sunt în mare măsură de acord cu privire la valorile generale, interesele naționale și obiectivele externe. COW, care până acum a fost destul de vagă, include țări europene care nu sunt membre ale UE, precum Regatul Unit și Norvegia, și chiar țări îndepărtate de Europa, precum Australia și Japonia. Deși actuala COW se ocupă doar de Ucraina, în viitor ar putea să-și extindă atenția și asupra altor probleme importante pentru viitorul democrației la nivel mondial.
Conflictul global principal de astăzi se învârte mai mult, în termenii profesorului de la Stanford Michael McFaul, în jurul autocrațiilor versus democrații și mai puțin în jurul unei „ciocniri a civilizațiilor”, așa cum a afirmat regretatul profesor de la Harvard Samuel Huntington acum mai bine de trei decenii. Teza celebră a lui Huntington nu explică cooperarea actuală dintre Rusia creștină ortodoxă, Iranul fundamentalist islamic și Coreea de Nord paleocomunistă în războiul împotriva Ucrainei creștine ortodoxe. Componența Organizației de Cooperare de la Shanghai sau a grupului BRICS nu corespunde schemei lui Huntington privind colaborarea și conflictul internațional determinate cultural. În schimb, titlul cărții care urmează să apară, Autocrați vs. Democrați: China, Rusia, America și noua dezordine globală, scrisă de McFaul, fost ambasador al SUA la Moscova, surprinde mai bine dimensiunea cheie a cooperării și confruntării interstatale viitoare.
Efortul comun, în cadrul COW, de a ajuta Ucraina din partea țărilor UE și non-UE nu este, așadar, o coincidență, ci mai degrabă ceva simptomatic. Este parte integrantă a unei redesenări globale a liniilor de conflict rezultate din opoziția crescândă la nivel mondial între ordinea accesului liber și cea a accesului închis. Acest lucru ar trebui să aibă implicații instituționale pentru relațiile dintre democrațiile europene și non-europene care sunt interesate de apărarea și promovarea valorilor și regulilor democratice liberale.
Astăzi, autocrații și diplomații lor, precum și ideologi ca fascistul rus Aleksandr Dugin, sunt angajați în crearea și extinderea rețelelor și alianțelor transcontinentale statale și nestatale. Guvernele, partidele și intelectualii antiliberali din Asia, Europa, America și Africa se susțin și se coordonează din ce în ce mai mult între ei. Din motive de autoconservare, statele, partidele și alte organizații pro-democratice europene și non-europene ar trebui să facă același lucru. Guvernele și societățile civile din democrațiile liberale trebuie să construiască coaliții și instituții la nivel mondial, peste granițele geografice și culturale.
G7 și NATO, ca potențiale centre de cooperare interdemocratică globală, sunt în prezent împiedicate de impulsul antiliberal, amatorismul administrativ și confuzia strategică a noii administrații americane. UE rămâne afectată de contradicțiile naționale dintre statele sale membre și de complicațiile structurale în procesul decizional. În acest context, COW, care până acum a fost informală, ar putea oferi o soluție. Alături de alte rețele, COW poate servi drept exemplu sau chiar nucleu pentru viitoarea cooperare generală între civilizații între guverne și grupuri pro-democratice.
Tare mă tem că Istoria se repetă (ea, însăși).
După capitulare, nu poate urma decât alipirea îndelung amânată și adâncirea integrării cu Belarus, la fel cum a fost cazul transpus istoric… cu Germania Nazistă!
Cel mai tare mă tem de faptul că Rusia lui Putin va ocupa și subjuga Balcanii, deoarece nu poate deschide Marea Baltică în caz de conflict deschis cu NATO și tine foarte mult la Sankt-Petersburg și actuala capitala care ar avea de suferit.
orice forma de colaborare, alianta europeana sau mondiala e supusa esecului daca economia scirtiie. Si, mai ales in Ge, locomotiva Europei, scirtiie rau de tot.
Dacă Europa ar fi fost conștientă de puterea ei astăzi nu am fi avut nevoie de circarul megaloman Trump. În 2024 PIB-ul Uniunii Europene a depășit PIB-ul Chinei. Atâta e puterea Europei! Păcat că nu ne cunoaștem valoarea. De aceea ne ocupăm de doapele de la sticle și blocăm autostrăzi ca să nu deranjăm gândacii, pentru că nu ne cunoaștem puterea uriașă uriașă când suntem împreună. De aceea alții bagă miliarde în infectarea telefoanelor noastre personale și în partidele noastre smintite de ideologie și de frică, pentru că ei știu bine care e valoarea noastră dacă ajungem uniți într-o entitate bine închegată.
Daca vrea, poate
Primul lucru necesar pentru ca Europa să nu fie scindată, să fie puternică este ca europenii să iubească mai întâi Europa și apoi ideologiile.
Din ce știri vin de Rusia, oficialitățile ruse par mai afectate de divizarea Europei decât vest-europenii.
Fără îndoială că Europa poate să acționeze singură. Întrebarea e: cu ce rezultate?
De la „a vrea” și până la „a face” e cale lungă, care trece prin „cum” și „când”. Și abia după ce ai făcut, vezi rezultatele. Și orice moment ratat nu se mai întoarce.
În vremuri de pace și belșug, birocrația și lălăiala pot fi acceptate. Dar în vreme de război, viteza de reacție și capacitatea tactică sunt determinante.
Înainte de orice, Europa trebuie să conștientizeze că se află în război. Pe multiple planuri și fronturi. Și trebuie să acționeze în consecință, neîntârziat, pe toate planurile, astfel încât să-și eficientizeze capacitatea operațională.
În război, există doar aliați și inamici, nu există nuanțe. Vulnerabilități interne, precum Ungaria orbanistă, Slovacia, Serbia etc., trebuie abordate și rezolvate rapid și coerent. Noua „cortină de fier”, între Occident și rusia, trebuie proiectată în detaliu, iar pașii ce se pot deja face către înfăptuirea ei trebuie făcuți neîntârziat.
Europa și organismele europene trebuie să treacă în „war mode” – vremurile de „dolce farniente”, din perioada de liniște, stabilitate și bunăstare au apus. Politicienii spilcuiți și ambigui trebuie înlocuiți de oameni raționali și hotărâți.
Europa poate să acționeze, dacă vrea. Pe de altă parte, este OBLIGATĂ să acționeze, în sensul „extinderii” spre Est, fiindcă și-au pierdut imperiile și nu au reușit „extinderea” în Nordul Africii și în Orientul Mijlociu(Siria, Liban, Egipt, vezi „primavara arabă”…). Deci, Europa NU ARE UNDE „să se extindă” decât în Est.
Daaaaa, generalitati. Doar propozitia asta are ceva de spus „Teza celebră a lui Huntington nu explică cooperarea actuală dintre Rusia creștină ortodoxă, Iranul fundamentalist islamic și Coreea de Nord paleocomunistă în războiul împotriva Ucrainei creștine ortodoxe.”
Pai rusia nu e crestina ori ortodoxa, e barbara, de asta e aliata cu regimul ayatollahilor si cu ticnitii din NK.
Europa este divizată de un conflict ideologic, iar lumea de unul geostrategic. Conflictul ideologic este între progresisti-globalisti și conservatori-suveranisti, iar conflictul geostrategic este între vechea ordine mondială de după WW2 și noua ordine mondială care se dorește a fi implementată. Aceste 2 bătălii se întrepătrund și potențează reciproc. Dar se observa deja că progresisti-globalisti pierd teren în fața conservatori-suveranistilor, iar tabăra ce ține cu dinții de vechea ordine mondială pierde relevanță în fața celei care dorește noua ordine mondială. Noul centru al lumii se schimbă: dinspre occident spre Asia, dinspre SUA spre China. Analiștii adevărați ar trebui să vadă aceste aspecte și tendințe.
Cred ca pentru a fi intr-adevar puternica, Europa ar trebui sa inceapa cu hotarare un proces necrutator de despaduchere de agentii de influenta rusi care sunt activi si eficienti in toate tarile UE, dupa cum se poate vedea si cu ochiul liber. De cand a preluat puterea la Moscova, dementul criminal nu a facut decat sa infiltreze structurile europene, fiind constient ca uniti suntem chiar o forta! In concluzie, daca nu se renunta la dubla masura in relatiile cu RU si nu se ajunge la o pozitie comuna intr-adevar ferma in ceea ce-i priveste pe acesti barbari, situatia se poate complica ingrijorator!
Totusi, pentru a reusi sa se opuna cu succes Rusiei, trebuie mai multa Europa!
(In toate domeniile, dar mai ales o armata unica (armatele nationale raminind la nivel de garzi nationale), servicii secrete unice (serviciile secrete locale devenind politii anticoruptie locale), energie si materii prime unice, externe unice, finante si moneda unice, o Curte Superioara de Justitie, pentru a ataca sentintele incorecte la nivel national.)