duminică, iulie 26, 2026

Poate fi explicat cauzal „fenomenul Georgescu” ?

Trăim vremuri în care aplecările către teorie au aerul prăfuit al unui reflex care și-a pierdut actualitatea. Acest trend a transformat până și facultățile de științe politice în „fabrici” de specialiști în statistică. Ori de câte ori am schițat o critică a acestor tendințe am fost tratat cu acel scepticism superior pe care un ins cu diplomă în Consorțiu îl agață în colțul gurii atunci când are de a face cu idei peste care nu reușește să  întindă liniarul. Cazul Georgescu le-a „explodat în față” specialiștilor și cred că o astfel de evidență ar fi păcat să fie pierdută fără a căuta să înțelegem cum anume s-a întâmplat acest lucru. Pornesc de la premisa că la catedră nu găsim (de regulă) simpli ideologi sub acoperire sau „acoperiți” fără ideologie, fiindcă în caz contrar n-ar fi o analiză pe care să merite să o facem în termeni aristotelici.

Faptul că politica noastră internă s-a lovit (de data asta la propriu) de „cazul Georgescu” a devenit pentru multă lume școlită un basm răsturnat – unde zmeul era cât pe ce să-l pună la pământ pe făt frumos. Noroc cu vrăjile zânelor (de curte) care – au oferit un binevenit time -out  analiștilor de primă linie: ei se pot opinti de-acum să îl afle undeva pe făt-frumos și pentru asta pretind că mai au nevoie doar de puțin timp și (să vezi și să nu crezi) cât mai puține vorbe (aka theoria). Să aruncăm totuși o privire mai puțin încruntată asupra faptelor, fiindcă oricum, dacă numai cei cu bacalaureat ar fi îndreptățiți să voteze (vezi recentele declarații ale C.T.Popescu) nici măcar bacalaureatul luat cu summa cum laudae nu ar fi o garanție a capacității cuiva de a înțelege resorturile fine grație cărora doar cei exersați „la butoane” ar avea dreptul să gândească și să acționeze democratic. M-aș mira dacă un vot censitar nu ar fi pentru câțiva „băieții deștepți” o soluție și mai bună: să voteze numai cei cu bani – de vreme ce numai ei par să fi înțeles pe bune cum stă treaba cu lumea liberă. Un asemenea năduf retoric (îl scuz prezumând că a ieșit în stradă în cojoc poetic) servește doar clasei politice ruginită la cantina Casei Poporului, ea înseși îngrozită de amenințarea de a fi decuplată de la conducta cu bani publici – culmea, din pricina unui discurs inept și sufocat de clișee populiste. Parțial, politicienii vechi chiar au motive să fie supărați. Limbajul de lemn al populismului este pentru mulți români, plicticos. Tocmai de aceea mi se pare că algoritmii și marketingul nu pot explica până la capăt votul „suveranist”. Să promiți oamenilor „castele în Spania” nu e bulevardul către putere întrucât, cu sau fără bacalaureat, cei mai mulți oameni păstrează simțul realității. Nu putem ști cu adevărat ce a fost în capul alegătorilor din Decembrie. Putem totuși să speculăm că basmul în discuție are o altă cheie și să adeverim că nici un sondaj de opinie ponderat cum se cuvine nu a fost de folos pentru găsirea ei. Pentru ce curge atât de multă cerneală, de fapt?

„Cazul Georgescu” nu e nici pe departe o revelație și nu are nimic de a face cu o eventuală „trezire în conștiință” a cuiva. El este consecința directă a unui autism al „aristocrației” arghirofile conectată la banul public. Complicitatea profitabilă a grupurilor de interese, chiar atunci când devine obiect al unor anchete și investigații prelungite – se scurge printre soluții de prescriere în justiție și memoria scurtă a presei. Magnetizate de șederea prelungită la putere a acelorași figuri detestabile grupurile rămân în continuare influente și letale pentru buget. (Nordis e doar vârful unui aisberg care stă la originea accidentului  – votul „inexplicabil” al necitiților care au avut „ghinion”.) Putem să căutăm explicații scientometrice pentru procentele electorale sau resorturile psihologice ale unui vot de desființare a democrației de vitrină din România. Dar e nevoie de mult mai puțin. Cei care pretind azi că au „înțeles mesajul transmis de popor” refuză în continuare să accepte că ei înșiși, mai mult decât Tik Tok ori fermele de troli, au stat la originea votului masiv de contestare. Și felul în care ei reacționează politic – defilând lemnos cu vorbăria despre „responsabilitate” în numele „stabilității” și „parcursului Occidental” arată că nu percep riscul geopolitic real cu care se confruntă țara. Cum stau de fapt lucrurile și ce se poate face până la urmă?

Retorica domnului Georgescu nu este (în sine) logică, convingătoare în conținut sau originală. Puțină lume e la curent cu „împrumuturile” și preluările forțate care au prins cheag pe rețelele de socializare. De la Dughin – ia poveștile cu templele subterane și teoria despre o castă de reptile care guvernează lumea, de la Kipling și Hopkirk „teoria Marelui Joc”[1], de la Makinder teza potrivit căreia Asia Centrală (și implicit Rusia) ar fi „pivotul Istoriei“. Exemplele pot continua. Faptul că toate acestea au rămas preluări în diagonală atrage după sine incapacitatea lui evidentă de a angaja dezbateri de profunzime pe oricare dintre temele pe care le declamă cu o solemnitate aproape comică. Pentru mulți – acest stil halucinant este un bun motiv de a aduce în discuție necesitatea unor controale medicale pentru candidații la funcțiile publice. Nu cred că asta ne poate duce mai departe față de deciziile politice exaltate, ci, în mod cert, mai aproape de dictatura medicală. (Odată ce un asemenea examen ar fi introdus aș băga mâna în foc că orice potențial master – psihiatru ar putea intra după un timp oarecare în topul celor mai bogați oameni din România.) Există însă soluții mai realiste.

Dacă suntem onești trebuie să recunoaștem că domnul Georgescu reacționează pe tipare cât se poate de comune: el nu poate gestiona normal o situație care – psihologic și politic – îl depășește total. Hărțuit de imposibilitatea de a justifica argumentativ declarații personale mai vechi – el persistă în reinterpretarea ridicolă a unor aberații pseudo-savante și o face mizând pe un cec în alb. (consideră că l-a primit deja în Decembrie). Simte totuși instinctiv că va fi abandonat fără scrupule de toți aceia care vor înțelege scurt că nu mai pot câștiga nimic de pe urma acestei alianțe de conjunctură. Motiv pentru care domnul Georgescu caută cu disperare un dușman care să țină împreună toată această oaste de strânsură. Nici asta nu e vreo inovație personală, ci o reinterpretare lipsită de har a unei idei cât se poate de vechi: Halford Makinder – într-o lucrare de la începutul secolului XX[2] susține că civilizația europeană s-a construit sub amenințarea barbariei – deci mutatis mutandis – România cea nouă are la rândul ei nevoie urgentă de o personalitate respingătoare cu funcție socială utilă. Că acea personalitate utilă va fi „globalistul” în genere sau vreo întrupare politică dâmbovițeană nu are nici cea mai mică importanță și domnul Georgescu știe bine acest lucru. „Partidele mainstream” (ca să intru și eu în argoul analiștilor cu patalama) nu fac decât să-i ofere muniție suplimentară  – adică hrănesc „mitul țapului ispășitor” cu tot tirul retoric care ține în priză electoratul furios. Liderii partidelor din Alianță o fac în mod sinucigaș și fără a avea în fundal o idee strategică care să provoace dezbateri publice cu sens. Nici măcar readucerea în prim planul scenei politice a unei primadone de talia lui Crin Antonescu nu pare un demers salvator, ci mai degrabă o manevră tactică. E totuși o manevră riscată fiindcă e timp destul ca acest „candidat comun” să fie profilat ostil în presa de guerilla ca o relicvă a unui regim de tristă amintire. Poate că domnul Antonescu e un ins simpatic – volubilitatea lui pare în stare să anime atmosfera în jurul unei mese cu sticle scumpe de vin. Tocmai de aceea poate fi la îndemână să-l picteze cineva ca inamicul no. 1 în ochii unor (deloc pașnici) iubitori de rachiu…

Retorica inamiciției nu e niciodată supusă unei analize logice dat fiind că iminența unui atac mortal (despre care domnul Georgescu ne vorbește continuu în metafore fără perdea) nu permite celor care se ocupă cu salvarea României să se intereseze de teorie. Nu mai stă nimeni cu capul în teorii și asta contribuie esențial la succesul domnului Georgescu. Permanent grăbit și pus pe treabă (nu stă niciodată de vorbă cu presa năimită), pătruns de iminența unei catastrofe care ne paște in integrum ca popor, domnul Georgescu seamănă bine cu un pastor misionar de la țară: nimeni nu a înțeles exact ce a vrut să spună în predica duminicală dar, cei mai mulți vor declara cu mâna pe inimă că predica a fost foarte bună. Cum este acest lucru cu putință și care sunt mecanismele psiho-sociale care au dus la un vot resentimentar atât de consistent?

Sunt unele lucruri care s-au spus deja. Se vede cu ochiul liber că partidele defilează în continuare cu aceleași garnituri. Schimbările la nivel guvernamental și în structurile formale de conducere sunt decorative și e puțin probabil ca așa ceva să confirme faptul că „mesajul dat de popor a fost înțeles”. Nici nu putea să fie altfel de vreme ce întreaga scenă politică e populată cu „oameni ai faptelor”. Avem deja un tipar – și împotriva pretențiilor de candidat antisistem – domnul Georgescu a dovedit că este și el din aceeași categorie. Om de acțiune, el nu filosofează ci dă sentințe. Cei care l-au votat în speranța că votul lor va aduce o schimbare au cele mai serioase motive să se întrebe ce anume vor și, mai ales, ce anume ar putea fi schimbat în Romania odată ce Călin Georgescu va primi din nou sufragiul lor?  

Să admitem totuși că o analiză logică a discursului poate oferi celor mai încăpățânați „oameni ai faptelor” un motiv de dialog. Câteva lucruri merită deci să fie spuse.

Primo. Frecventele sale referiri la „războiul continentelor” și temerea că Romania a devenit un cap de pod care va fi folosit pentru atacarea Rusiei (cf. recentelor interviuri) nu fac decât să gloseze pe teza cheie a scrierilor lui Alexander Dughin: „Ordinul Atlantic” împotriva „Ordinului Eurasiatic”. Aceste glosse și simplificări nu au valoare ideologică propriu zisă: ele sunt interfața care pune distanță între alegătorul simplu și „cel ales”. Discursul domnului Georgescu nu are o un conținut logic și nu contează în ordinea adevărului: asta e posibil (nu primește un rejet imediat) fiindcă în politica externă – România continuă să fie un jucător de mâna a doua. Cu sau fără bacalaureat, odată ce a trecut frontiera, orice român va înțelege imediat acest lucru.

Este „soluția” Georgescu un plan sau mai degrabă o șaradă?  Cu toate că  în perspectivă geopolitică lucrurile pot fi mult nuanțate, trebuie să conștientizăm că alternativele de politică externă pentru România modernă sunt cumva limitate. Pe cale de consecință – orice viraj de politică externă (de pildă să recuperăm teritorii din Ucraina care au făcut cândva parte din România) luat în orizontul acestei paradigme ar risca o repoziționare brutală a României în relațiile cu partenerii actuali. Avem deodată prea multe necunoscute. Cum se va putea petrece efectiv această repoziționare nu știe nimeni pentru că în calitate de semnatar a numeroase tratate și convenții internaționale statul nu poate soluționa diplomatic o asemenea reorientare. Realismul nu este punctul tare al domnului Georgescu – asta e limpede, toți cei dispuși să îl considere un candidat redutabil la prezidențiale ar trebui să se lămurească privitor la direcția pe care o poate lua Romania în viitor. Și cum nu suntem vreo Elveție a Răsăritului – nu există alternativa unor poziții simpliste de tipul „eu îmi apăr sărăcia, și nevoile și neamul…”  

Secundo. Pe fondul avansului tehnologiilor moderne (AI și GAI în special) un „proiect” de tipul „Hrană Apă Energie” trebuie să explice modul în care economia românească va relaționa cu economiile statelor europene și ce perspective oferă un asemenea program comerțului nostru internațional. Asocierea în devălmășie a unor termeni precum „proprietate mică”, „cultul onoarei” și „dragostea față de aproapele” nu e de foarte mare folos atunci când vrei să afli ce anume și cum se va pune în practică acest program (de 17 pagini). Deși există în program un capitol intitulat „Măsuri precise…” el conține doar clișee grosiere și generalități. Cum va gestiona acest autism regional (așa numita „economie suveranist-distributistă) cum va fi condus și finanțat un stat deconectat de la sistemele de producție bazate pe tehnologii avansate și în ce măsură va exista un acord larg al populației pentru un asemenea mod de viață? Nu cred că există un răspuns rezonabil la aceste întrebări.

Tertio. Dincolo de aspectul „romantic” al programului propus – cred că atrage atenția un alineat în care „se impune consolidarea rolului de îndrumător și coordonator al statului” (la pag. 9 e primul dintre „obiectivele specifice” ). Am păstrat grafia originală (cu Bold) tocmai pentru că acest punct nu pare deloc marginal. Ba dimpotrivă. Trecând peste faptul că el intră flagrant în contradicție cu alte alineate – cred că merită o analiză teoretică aprofundată. Nu-mi dau seama cât timp ar aloca vreunul dintre intelectualii mediatici unei analize centrate pe acest alineat, dar sunt sigur că odată adus în atenția opiniei publice el poate lămuri cel puțin o parte din electorat că „lucrurile nu sunt niciodată ceea ce par și oamenii cu atât mai puțin”.  Faptul că statul devine tot mai puternic în paralel cu dezvoltarea unor sisteme de algoritmi care controlează proceduri cu mecanică totalitară e oricum amenințător pentru cineva care pune preț pe propria libertate. Mai multă putere politică pentru un sistem care se îndreaptă cu pași hotărâți către o formă agresivă de fascism tehnologic e, oricum am privi lucrurile, o invitație la dictatură.

Nu cred că, odată ce toate acestea ar fi suficient de clare pentru un om (cu sau fără bacalaureat) „fenomenul Georgescu” s-ar putea repeta. Dar pentru asta avem nevoie de mai multă theoria. Fiindcă – așa cum obișnuiesc să spun la începutul fiecărui curs semestrial de Filosofie politică – unul dintre lucrurile cele mai practice de care avem nevoie este o bună teorie.


[1] Peter Hopkirk, The Great Game. The Struggle for Empire in Central Asia, Kodansha, New York, 1994

[2] Halford J. Mackinder, „The Geographical Pivot of History“, The Geographical Journal, nr. 4, aprilie 1904

Distribuie acest articol

67 COMENTARII

  1. /

    La tema. Cred ca se vorbeste si se analizeaza mult prea mult acest Georgescu, desigur putea, si inca mai poate fi, presedintele Romaniei, dar a-l injura, a-l dezvalui, a-l denigra nu ajuta la nimic, din contra, adeptii lui vor si si mai indaratnici.
    Singura solutie de rezolvare ar fi scoaterea din palarie al unui candidat ca lumea. Nu stiu care, dar poate ca filozofii ar trebui sa se concentreze exact in aceasta directie!

    • Sigur, aceasta ar fi soluția de moment, care ne-ar mai da 5 ani în care să ne organizăm temeininc. Se ridică totuși întrebarea pentru ce majoritate ar trebui sa fie acceptabil candidatul „ca lumea”?

      In era dominatiei platformelor sociale nereglementate, pe fondul analfabetismului funcțional larg răspândit, votul universal naște monștri. Cel puțin în România.
      Nu votul censitar bazat pe avere sau pe studii, ci drept de vot acordat exclusiv acelora care îndeplinesc condițiile minime și de bun simț pentru a vota: știu să citească. înțeleg ceea ce citesc și cunosc, minimal, scena politică românească.
      Cine vrea să voteze, dă un test scris, cu subiecte simple („numiți trei partide din România, specificând orientarea politică a fiecăruia”, „numiți trei foști președinți ai României”, „care este rolul senatului României?” etc.). Să zicem, 10 întrebări și, dacă răspunzi la 7 dintre ele, ți se vizează cartea de alegător și ai drept de vot, pentru 4 ani de zile, la orice scrutin. În plus, absența nejustificată la 80% dintre scrutine atrage după sine amendă. O dată pe an ești obligat să participi la o întrunire unde persoane fără drept de vot își prezintă nemulțumirile și propunerile.
      O creștere a nivelului de educație și de instruire al celor cu drept de vot va avea ca rezultat creșterea nivelului de educație, instruire și moralitate al clasei politice.

      Cei ce se cocoață la putere exploatând frica, ura, ignoranța, primitivismul, emoțiile negative ale maselor nu pot fi „bănuiți” de bune intenții, indiferent ce ideologie ne-ar flutura pe la nas.

      • replică la replică, la replică:
        Suntem într-un cerc vicios. Actualul clan oligarhic mafiot cu diverse denumiri de partide, în realitate avem de-a face cu mai multe fețe ale aceluiași rahat pestilențial. Sau cu mai multe capete ale aceleiași hidre. Ei și-au croit un sistem electoral „uns” anume pentru ei. Dedicat de „strâmb”. Ai de votat niște nume cvasi-anonime pe niște liste. Există în lume sisteme electorale mult mai democratice.
        Hidra puiește și născocește urmași. Avem în parlament niște nulități răsunătoare: fii și ficele unor parveniți, poate ați auzit de fiul lipitorii kozmin, al lui piedonescu, sau acel zidar de prin sălaj, de la „nu_pot” care fugea de reporteri, cu fața lui „intelectuală”… cum au ajuns acești neica nimeni (vai de cv-urile lor goale) acolo… simplu: cu taxă și pe LISTE.
        Și culmea: poporul îi plătește regește, nu numai pe cei din șparlament, dar și pe cei din deconcentrate, agenții, ca-uri, etc. Curat masochism.
        Prima condiție pentru a avea oameni de soi la butoane, este să alegem PERSOANE cu realizări și fapte, și nu liste cvasi-anonime. Și aici se închide cercul: cine să schimbe din temelii acest sistem electoral INFEKT? Au interesul?

    • Care sa faca ce . Candidatul ala ca lumea. Ai pornit de la premiza ca un ales ca lumea salveaza ceva, Nu salveaza nimic. Treaba lui nu este sa salveze ceva deja ireparabil , treaba lui este sa arunce vina in carca poporului . Puterile care au stricat treaba se spala pe maini . Au iesit elegant prin spatele scenei. Au inteles din Ucraina dezertata de 8 milioane de oameni ca nici macar razboiul nu mai e ce era pe vremuri ca unealta de coeziune. La anul vor spune: ce vina avem noi ca ati ales pe cine ati ales ?! Acelas lucru in cazul lui Trump. Problemele occidentului nu au solutie si atunci cineva trebuie sa poarte vina pentru reducerea nivelului de trai si a calitatii vietii. Acel cineva este electoratul si electoratului i s-a oferit personajul adecvat. Aveti de analizat trei exemple recente de criza profunda constitutionala a statului : Coreea de Sud, Romania si SUA. In toate astea trei exemple aveti clasa politica care a inteles ca nu poate repara nimic si s-a retras in umbra. In barcile de salvare, in timp ce fraierii aranjeaza scaunele orchestrei pe puntea Titanicului .

  2. „consolidarea rolului de îndrumător și coordonator al statului” este ceea ce a facut si Ceausescu. Orice dictator isi doreste concentrarea intregii puteri in propriile sale maini. Desigur, dictatorul + un serviciu de informatii (politie politica) fidel dictatorului si obedient pana la epuizare. Securitatea era aliatul principal al lui Ceausescu, iar armata si poporul erau inamici. La Revolutia din decembrie 89, armata si romanii au devenit inamicii regimului si ai lui Ceausescu personal, dupa cum documenteaza fenomenul Andrei Ursu, Hodor si Thomasson in cartea „Tragatori si mistificatori” („Lupta în teritoriul ocupat vremelnic de inamic“). De aici si tot ce a urmat dupa 21 decembrie, cand trupele de comando ale Securitatii au inceput sa-si apere dictatorul.
    Georgescu vrea sa transforme Romania intr-un fel de Belarus, chiar daca la ultima sa aparitie in podcastul lui Ion Cristoiu, striga sus si tare ca trebuie sa tinem aproape de America. Aici exista un sambure de adevar, in sensul ca se apoprie ziua in care statele europene vor trebui sa aleaga tabara care le va garanta apararea: fie SUA, fie o aparare europeana. Se stie deja de multa vreme ca statele din flancul estic al NATO se orienteaza catre SUA in ce priveste garantarea securitatii, insa Georgescu este oscilant atunci cand afirma ca trebuie sa alegem fie o tabara, fie alta, iar Bruxelles-ul este un „cal mort”. Pana ieri afirma ca „intelepciunea rusa” si Rusia reprezinta „solutia” pentru Romania. Sa se hotarasca odata: ori America, ori Rusia!
    Legat de posibila psihopatologie a lui Georgescu privind afirmatiile ultra nationaliste, as fi mai rezervat pentru ca nu sunt convins deloc ca este vorba de nebunie. Omul este „antrenat” pentru un astfel de discurs „mesianic” si stie sa atinga corzile sensibile ale romanilor, cu sau fara Bac, asa cum afirma CTP care in opinia mea a luat-o usor razna si vad asta de cate ori il ascult la Striblea sau pe alte canale. Eu as lua „cu un dram de sare” ce afirma el, pentru ca impresia mea este ca are un discurs care se radicalizeaza impotriva votantilor. Totusi, in ultima emisiune la Striblea a fost invitat si Crin Antonescu, iar CTP nu l-a menajat deloc, ba dimporiva nu l-a ajutat deloc nici macar sa intre in turul doi, el care ii lauda discursul extraordinar, elegant si echilibrat acum cateva zile. Daca PSD-PNL vin cu astfel de candidati surpriza, atunci cu siguranta nu au inteles nimic din votul romanilor de anul trecut.

  3. 1.Nimic mai simplu!Sub raport obiectiv, ,,fenomenul Georgescu” a fost generat de două situații, la fel de ,,obiective”.Timp de 35 de ani PSD și PNL au ,,moderat” politic sărăcia și dezindustrializarea, care au alungat peste graniță 4 milioane de cetățeni, restul fiind la limita ori sub limita supraviețuirii alimentare, sanitare, locative. etc.
    Utilizînd acest ,,fond” social dezastruos, aventuriști din zona legionară, antisistem, suveranistă, postcomunistă, etc. au profitat de noile tehnologii informatice, încît un georgescu sau simion sînt ,,gata aleși” ca președine!
    Partidele ,,îmbatrînite în relele” sărăciei și manipularii sociale a electoratului captiv nu au nimic pentru a contracara ura ,,oarbă” a celor defavorizați pentru cele peste trei decenii de rai social-democrat și liberal pentru clasa politică respectivă
    2.Cînd este vorba de o ,,ură oarbă”, care întunecă mințile și logica socială, soluțiile teoretice, politice, sînt inexistente pentru a continua drumul democratic și traiectoria UE a Romaniei!
    Singura soluție constă într-un proiect de țară care să schimbe FUNDAMENTAL lucrurile în economie și viața politică.Ori afară de ceva ,,programe de minerit, siderurgie și ,,adus investitori straini ” (cu trenul – că de aceea am cumparat 78 de trenuri !) nu există.Cu diminuarea personalului bugetar nu crește nivelul de trai, ea fiind praf în ochi, deoarece este de mare durată, iar alegerile sînt peste 2 luni!
    3. Am propus P.M. Ciulaxcu, PSD și PNL un proiect de țară cu obiectivul reindustrializării, fundamentat prin îmbunățățirea funcționalității și performanței instituționale (în întregul lor), pe linia ,,instituționalismului”, prin care cercetătorii americani au cîștigat premiul Nobel pe economie, în 2024!El presupune/impune o ,,nouă știință” a dezvoltării economice rapide, a ,,instituționalismului normativ”, deoarece micro și macroeconomia (cu actualele instrumente fiscale și financiare) nu dispun de instrumente de dezvoltare, în noua epocă a ,,capitalismului globalizat”.
    Din păcate, pînă la momentul de față, n-am primit nici un răspuns, iar timpul curge în favoarea georgeștilor, fiindcă nimeni nu dispune de un proiect ,,alternativ” la al ,,siderurgismului și minerismului” social-democrat și liberal.

    prof. Căliman I. Eugen
    consultant independent
    dezvoltare economică-industrială

    • Nu ati inteles ca nicio guvernare de dupa 1990 nu doreste un proiect de tara. Aceasta cere reforme dure si la toate nivele si pierderea privilegiilor si a hotiei, coruptiei. De aici ruptura dintre electorat si guvernanti.

  4. TEXT CORECTAT
    Foarte multe articole care încearcă să explice ”fenomenul Georgescu”, însă, în majoritate, ele nu se îndepărtează foarte mult de logica sociologilor care au ratat atât expunerea acestui caandidat pe ”radar” cât și explicarea convingătoare a acestei prime ratări. Și este păcat, deoarece o mare parte dintre acești autori, cum este și dl. Borza, vin de cele mai multe ori cu articole care chiar ne luminează.
    Un aspect ignorat este cel spiritual. Nu spun religios, deoarece ar fi restrictiv. Jurământul președintelui României, astfel cum este consfințit în art. 82, alin (2) din Constituție, arată asumarea obligatorie a președintelui pentru ”propășirea spirituală și materială a poporului român”. Propășirea materială o înțelegem mai toți, însă cea spirituală în ce constă oare? În asigurarea unei libertăți de desfășurarea a cultelor religioase? Oare este suficient? Oamenii au în interiorul lor o sete de spiritualitate nenegată de nimeni, iar Georgescu a venit cu un mesaj care țintește în primul rând la aceste resorturi interioare adânci ale ființei umane. De aceea sintagma ”trezirea în conștiință” a prins atât de bine, de aceea pentru Georgescu s-au rugat și se roagă oameni din mai toate religiile, confesiunile sau grupările religioase și spirituale, așa cum s-a produs și în cazul Trump. Prin urmare, lipsa menționării lui Dumnezeu sau a spiritualtății din explicația ”fenomenului Georgescu” nu va face decât să ofere răspunsuri trunchiate, incomplete și incapabile să ne facă să înțelegem ce se petrece cu adevărat.

    • Georgescu nu a venit cu un mesaj, ci cu o serie de clipuri doftoricite digital in care recita un colaj de replici culese de prin filme, contorsionate si asamblate in asa fel încât sa se sincronizeze cu mesajele lui Putin. Ceea ce transpare din contribuția personala a acestui personaj gonflabil conectat la pompele din Rusia si la esofagele nostalgicilor ilicieni ex-colegi cu Georgescu din SIE este o răvășitoare ignoranta si un creier conspiraționist deranjat. Omul se vede un guru, asa cum mai vedem un exemplu izbitor de asemănător – dogmatic, ignorant, reducționist, amenințător si manipulator – si pe platforma asta)

    • Desigur doamna/ domnisoara putem sa renuntam si la statutul de laicitate fundamental pt. constitutia unui stat democratic contemporan.Dar romanilor,care sunt in procent de peste 90% credinciosi sunt convins ca le va placea de minune.
      Evident ca aceasta ” trezire de constiinta” se va face in numele BOR dat fiind ca din nr. total de credinciosi peste 80% s-au declarat ortodocși.
      Si pt. toti poate ca viitorul presedinte ar dori o revizuire a constitutiei ( si așa cu destule defecte) in sensul infiintarii unui departament prezidențial al ” trezirii de conștiință” care sa aiba grija de trezirea tuturora in regim de egalitate; cei care refuza sa fie trimiși in tabere de munca care sa le garanteze ” trezirea” sau incarcerarea daca nu sunt demni de așa o șansă unica.
      Dupa care vom dansa cu toții cazaciocul alaturi de frații de la Rasarit de aceeași credință iar in Romania Trezita va curge lapte si miere.
      Nu conteaza ca acest personaj grotesc si sinistru,CG e arhetipul impostorului absolut,in cazul lui amesteca minciuni si amagiri toxice tipice New Age cu elementele grețoase tipice unui neolegionarism fascistoid adica ultra- nationalist de esență iudeo- creștină.Asta da sincretism.
      Oricum ma intreb la ce nivel de nebunie vom ajunge pina in mai;”trezitorul” de conștiințe a afirmat printre altele „ca sufletul ofera cu adevarat hrana corpului si cel al carui suflet se trezește va poate face orice,nu va mai avea nevoie de hrana”.Ma rog,cam in genul asta…
      Deci sa ne relaxam si sa ne trezim stimata doamna/ domnișoara Mara,pai nu ne propuneau progresiștii aia păcătoși de la Bruxelles ca cica sa mincam insecte si alte de- alea?!?
      Uite ca mesia ne promite ceva cu adevarat măreț:( in caz de trezire absoluta a conștiinței) traitul fara mincare,sa vedem ce vor zice conservatorii pasionati de mici si alte delicii culinare…
      Vai de capul nostru daca aici am ajuns….

  5. ” Cazul” Georgescu nu poate fi explicat logic prin nicio teorie veche sau nouă. A fost, sper eu, o mică nebunie de moment. Cauzele au fost mai multe, dar toate de natură emoțională, deci nu raționale. Am să enumăr câteva cauze care, în opinia mea, au produs acest fenomen ridicol:
    – lupta globală dintre progresism și conservatorism care se poartă peste tot în lume, dând câștig de cauză lui Trump în SUA, dar și prin Germania și Franța. La noi, diaspora a votat masiv pentru conservatorism, ceea ce validează această premiză.
    – starea societății românești din interior care simte că partidele politice mainstream care au asigurat până acum tranziția la capitalism NU mai pot să asigure o dezvoltare CALITATIVĂ a societății.
    – populația a resimțit o umilință în relațiile cu Europa de Vest ( îndreptățită de altfel) și vrea să treacă de la statul în genunchi la ridicatul în picioare
    – să mai adăugăm și acțiunea nefastă a unor elite intelectuale și ale mass-media mainstream.
    Ca părere, nu este nimic extraordinar, este o modă, este o mică nebunie efemeră, nu trebuie exagerat cu diagnosticele. Trebuie plecat de la ideea că poporul are întotdeauna dreptate, dar elitele nu au întotdeauna dreptate …
    Georgescu? Cine mai e și acest Georgescu? Cred că se face din el un Bau-Bau deși este doar o păpușă din câlți.

    • O mica nebunie care poate costa,domnule Satanescu…Vom vedea daca păpușa de cîlți va primi unda verde pt.alegeri…Deocamdata fanaticii cultului lui pretind ca nr. fanilor s- a dublat…
      Lupta din lume intre progresisti si conservatori.Tare teama imi este ca va iesi ceva cu adevarat monstruos din lupta unor extreme in care nu conteaza,din pacate o linie de mijloc..Dialectica asta hegeliana pacatoasa,nu-i asa mister L.?! Nu e oare cam putreda?
      Lupta dintre progresisti si consevatori la noi,ha,ha,ha.La noi in ” democratia originala” fondata de tov.Iliescu cu consecinte valabile si vizibile pina asta cine reprezinta conservatorimea in toata splendoarea ei..conservata?! AUR,SOS RO,POT?!? Curat murdar…
      Si progresimea?!Pai PSD,PNL dar colegi din UDMR ar trebui sa foloseasca sloganul ” cleptocrati din toata lumea uniti-va”.
      Si mai nou multi dintre ei au devenit trumpisti ca e la moda cind in realitate ei ( ma rog unii,nu toti)se bucura de bani pe filiera Moscova…
      Si continuam lupta,cetatene Satanescu pina nu mai ramine piatra peste piatra din proiectul UE atit de contaminat de progresisti si ne vom ” bucura” cu totii de „binefacerile” conservatorismului suveranist sub tutela Moscovei?! Ca unii cam asta isi doresc dind de pamint cu imperialismul si exploatarea nedreapta a Romaniei practicata de catre statele occidentale sub egida UE.Si multi dintre ei( nu intimplator) sunt fani devotati CG.
      Asta va doriti? Ca uneori scrieti parca doar de dragul de a scrie.
      Nu va conta CG?! Sunteti cam optimist desigur ca se pot gasi inlocuitori;cu exact acelasi mesaj; poate cu o si mai mare priza la mase.
      Ce-ati uitat e ca individul a fost ca micul bulgar de zapada care o ia la vale si se transforma intr- unul uriaș.Oricum raul a fost facut,deocamdata procentul fanaticilor care ameninta sa rastoarne totul de dragul suveranismului conservator pt.a scapa de corupti si de cleptocrati nu e f. mare,dar am senzatia ca va creste in primavara…Si atunci vom vedea daca semintele aruncate de mesia inginer agronom vor incolti,vor creste sau vor putrezi in pamintul fraged de primavara
      Si daca lucrurile vor continua in acelasi stil,va trebui sa evaluam daca lupta impotriva pacatosilor de progresisti, incheiata cu victoria suveranistilor conservatori sub tutela Moscovei,chiar merita eforturile si sacrificiile…Ce conteaza ca” drumul spre iad e pavat cu intentii bune”..In fond si Hitler ( dupa ce partidul lui a fost salvat la alegeri de comunisti la ordinul lui Stalin) a inceput prin a face curatenie scapind de comunisti dupa care a luat o razna spre ghinionul a mult mai multi germani…Dar ce stiu eu?!?
      Se pare ca sunt unii prin servicii si prin minunatele partide ” traditionale”, care chiar viseaza la asta…Pe bani grei de la kremlin, care vin mai usor ( si mai multi ca nr.) decit cei din Vest…..

      • Ați uitat că:
        – USR este progresist-macronist
        – Trump este conservator
        – UE este o construcție progresist-ecologist-socialist-masonica, adică utopică
        – Rusia este doar imperialistă
        Nu știu de ce sunteți furios. Oricum, progresismul este în moarte clinică.

  6. Nimeni nu-mi poate explica de ce a trebuit să-l aduc acasă pe paznicul lui Georgescu, pe Potra și prietenii lui, din Africa …

    Pe banii mei!

    …Și de ce a trebuit să plătesc din banii publici alocați partidelor campania pentru C Georgescu, finanțată de PNL (prin Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte).

    Când explicațiile pentru aceste lucruri vor fi clar și pe larg prezentate public, vom avea și explicația cauzală a “fenomenului Georgescu”.

    …Explicații care într-un stat normal, adică unul democratic, ar fi fost de mult prezentate de către cei pe care tot din banii [inclusiv ai] mei îi plătesc.

    Doar ca România este o cleptocratie și în statele eșuate precum acesta astfel de explicații nu sunt prezentate cetățenilor niciodată. (Sau, se vor prezenta după finalizarea Dosarului 10 august, ca să dăm un termen. Adică, niciodată.)

  7. Adică: avem acum un regim stabilocratic care vrea să rămână decenii la butoane, pentru propriul interes. Scopul acestor stabilocrați a fost să distrugă orice posibilă forță de modernizare a statului ăstuia parazitat de ei la greu. Și astfel au mutat atenția pe o baba Cloanța amenințătoare (-iștii). Pe scena politică “lupta” trebuia să se dea între stabilocrații ( PSD-PNL-UDMR) salvatori și balaurii cei răi ( -iștii). Dar iată că, în lipsa unui Prâslea adevărat, baba Cloanța a devenit alegerea cea mai sexy. Mai sexy decât baba yaga aflată acum la putere.

    • Doamna Maskirovka, om fi noi sufocați de cg și ceilalți „-iști”, pe de-o parte, și de-o putere super-coruptă, pe ailaltă parte. Babele hâde, fardate-n roșu-galben-albastru și cu prapore-n mâini, sunt sexy ca OUĂLE DE MELC. Deși cacofonia mediatică poate ne-acoperă armonia, noi n-am murit! Cei care credem în modernizarea de esență, nu de formă, a României, n-am murit. Suntem mai proaspeți și mai sexy ca oricând! N-am fost niciodată majoritatea, dar n-am uitat să gândim. Suntem aici!

  8. ..poate că pentru mulți, creșterea accelerată a popularității pe tiktok, cu puțin timp înaintea votului, a fost recepționată ca o minune.
    A fost ca fenomenul Maglavit, din perioada interbelică. Lumea a dat năvală să vadă, să asiste la o minune.
    A fost vorba de sentiment, nu de rațiune. S-au donat saci de bani pentru a se ctitori o mănăstire.

    La fel și acum, apariția de nicăieri a lui Georgescu, a fost un breaking news care s-a răspândit cu repeziciune, nu numai în interiorul tiktok, dar și din gură în gură.
    Cum și în ce fel, poate cu altă ocazie.. Qui prodest, așișderea.

    Ce mi se pare important de spus, este că fără filmulețele de pe rețele, poate că n-ar fi avut succes. Zero, oricât de multiplicat ar fi, rămâne zero..
    Postate anterior, pe conturile sale, aceste filmulețe ne îmbie să vedem versiunea convenabilă a lui CG, ca om cu o viață sănătoasă, călare pe un cal alb (ca-n basme..), înotând voinicește (ca Putin..), povestind vrute și nevrute cu un aer calm, fără istericale (gen Simion..) și-n care se vede abilitatea lui de a se face plăcut.

    La momentul votului, cam la asta s-a rezumat „documentarea” celor care s-au hotărât să-i dea votul.
    O cercetare Google comfirmă că abia după turul întâi s-a înregistrat o creștere fulminantă a căutărilor pe numele CG.
    Ca amuzament, a doua zi după vot, am întâlnit inși în piață care se contraziceau pe numele adevărat al „catindatului” care îi convinsese..

    Dar nici cu filmuțele n-ar fi făcut mare lucru, dacă n-ar exista o stare de nemulțumire, pe de o parte justificată, pe de alta exagerată fie de adversarii politici, fie de media care știe că laudele nu aduc audiență..
    Iar curentul populist-naționalist a speculat toată nemulțumirea, fără să promită ceva credibil.
    S-a rezumta la a arăta doar cu degetul la un ipotetic dușman comun, la a incita la ură.

    Ura e liantul care unește acești oameni. Nimic nou sub soare. Istoria e plină de exemple. E modul cel mai simplu în care poți capta mulțimile. Mai vii și cu capul de lup dacic..
    Ei, ceilalți, sunt vinovați de toate relele. Iar nouă ne lipsește norocul..
    Bine, CG a obținut cam 23% din totalul voturilor, însă doar 10% raportat la electorat. E vitală așadar mobilizarea masivă a electoratului.

    Mai este posibilă în condițiile date ? Depinde, aș zice..
    Se cunoaște talentul oratoric al candidatul comun. Din păcate, eventualele mitinguri cu discursuri înălțătoare, vor aminti multora de ceva similar din perioada USL, când dușmanul era Bruxelles-ul.. De Voiculescu..

    Ar fi un act de mare curaj să facem cu adevărat o schimbare.
    Să alegem un Președinte care să fie cu adevărat peste partide, nu din rândul lor. Să alegem o mare personalitate a cărei probitate și prestanță să impună respect chiar și din partea clasei politice.

    O personalitate cu notorietatea necesară pentru a galvaniza un electorat care stă în expectativă, neîncrezător și aproape imun la veșnicile promisiuni, care s-au dovedit de atâtea ori demagogice.
    E nevoie de o personalitate a cărei onestitate, sau credibilitate să nu poată fi pusă la îndoială.

    Un om integru, echilibrat și care să transmită o emoție care să fie ca o undă de șoc capabilă să trezească energiile latente ale unui popor care (deși divizat) este, conform sondajelor, profund atașat direcției euro-atlantice pe care s-a așezat România. Puțini sunt cei care duc dorul rușilor.

    Marcel Iureș, Maia Morgenstern, Nadia Comăneci, Octavian Bellu, Simona Halep.. E o listă scurtă, care poate fi extinsă, mergând pe principiile enunțate.
    Ideea e, avem curajul să facem cu adevărat o schimbare ?

      • ..ar fi, dar trebuie pregătit terenul, e nevoie de timp. Poate peste câțiva ani.
        Acum e nevoie de cineva deja foarte cunoscut, respectat.. etc

    • Ce ma surprinde, e ca nu pomeniți nimic de Funeriu, care de altfel si-a anunțat intenția de a candida, și care (după părerea mea) ar satisface criteriile pe care le invocați. ..!!!

      • ..desigur, dl.Funeriu ar fi chiar mai potrivit pentru funcția asta, dar (ca și mai sus) e vorba de notorietate. Lumea educată îl cunoaște, dar e prea puțin.
        Eu mă gândesc însă la trezirea electoratului, lăsând-o pe cea în conștiință celui care o trâmbițează..
        O participare masivă la vot, ar arăta care este de fapt aderența ideilor suveraniste..

        • Funeriu a explicat clar de ce izolaționiștii care urmăresc scoaterea Ro din UE si din partenariatul cu NATO -principalele forte care i-au asigurat suveranitatea si dezvoltarea in ultimii 20 de ani- sunt in realitate niște impostori care isi ascund atacul la statalitatea Ro trimițând in derizoriu articolul 1 din Constitutie. Este principala contribuție a lui Funeriu la actuala campanie, păcat ca nici măcar dvs., ca susținător declarat al lui Funeriu, nu-i preluați mesajul.

          • ..îl apreciez pe dl. Funeriu, dar nu cred că are notorietatea necesară pentru a mobiliza electoratul care-a absentat la turul întâi. De aceea nu-l susțin.

  9. O analiză care se prezintă ca fiind logică, dar care ratează de fapt esențialul. De fapt suveranismul conservator a apărut ca reacție la aberațiile progresismului sexomarxist, atât, nimic complicat. Acum, votanții d-lui Georgescu nu citesc teoriile sale, nici măcar programul său, ci se uită la caracterul caracterul său și la principiile enunțate de d-lui: demnitate, dreptate, simplitate, onestitate, patriotism, credință. Atât, nu fac filosofie, nici teorie. Pentru asta îl votează, caracter și valori. Nici nu are contra candidați serioși. Crin Antonescu are vorbele la el, dar nu stârnește emoție, nici valori clare, Nicușor Dan la fel, ba chiar e tern, Ponta pare mai incisiv și de aceea este mai periculos, dar i se vor scoate scheleți din dulap, iar Lasconi deși poate genera emoții, nu poate convinge pe valori și principii.

    • Georgescu&comp sunt anti-suveraniști, ei urmăresc izolarea Ro in raport cu actualii parteneri UE&NATO, cei care asigura suveranitatea Ro in fata agresiunii unei Rusii revanșarde. Ca urmare, acestia sunt izolaționiști azi si vor deveni trădători asumați in momentul in care Ro va deveni o prada sigura in fata agresiunii ruse (disparitia bazei NATO de la Kogalniceanu si a scutului de la Deveselu, pierderea fondurilor de dezvoltare si înzestrare de la « neomarxista » UE, autosabotarea Roexit,…). In crângul in care va-nvartiti sunt o grămadă de vreascuri si crenguțe de altoi putrezite de expunerea prelungita la umbra. Vorba poetului: « …Prin crâng cu trei eram: Georgescu, Simion si Dodon. »

    • Hmmm „suveranismul conservator a aparut ca reactie la progresismul sexo marxist.” etc,etc..
      Ei nu mai spune!! Deci la noi trebuie sa fiu recunoscator lui de alde Simion,Sosoaca,etc.,AUR,SOS RO POT si de alde Mesia de Dimbovita ca vor sa ne salveze de progresisti nefiind decit niste marionete pesediste si ale celor din servicii.
      Pe plan extern trebuie sa mulțumesc dementului ala de Trump care amenința cu razboi comercial UE printre altele?!
      Pai asa se întimpla cînd războiul dintre extreme refuza sa accepte o linie de mijloc,o cale de mijloc dar uite ca Necuratul ca si coleg forumist spune ca asta e dialectica hegeliana,ca nu exista cale de mijloc.
      Hai sa distrugem neomarxista asta de UE si sa instauram adevaratul suveranist conservator sub egida Rusiei Antiprogresiste Eliberatoare!!!!!!
      Dupa care va curge numai lapte si miere in Romania,odata „eliberata” de sub tirania si exploatarea tarilor vestice din UE asa cum pretind multi care nu intimplator sunt fani sa votanti Georgescu… ( stiu destule cazuri)
      Mda,nimic mai simplu; deocamdata nu sunt multi,dar tare mi- e teama,ma repet,ca nr. lor va creste…Datorita furtunii iscate de acest sarlatan dement….

    • @Maris _ „De fapt suveranismul conservator a apărut ca reacție la aberațiile progresismului sexomarxist…”

      Nu știu cum o sta cu sexul și nici nu mă preocupă, dar C Georgescu a fost de-a lungul vieții, așa după cum arată biografia sa, foarte marxist și progresist ceaușist.

      Ca să amintim celor care au uitat…

      „Avem un program minunat. Realizarile de pina acum, inclusiv cele din ultimul cincinal 1981-1985, demonstreaza cu putere ca intre programele si realizarile noastre exista o strinsa interdependenta, ca sta in puterea poporului nostru ca, actionind in deplina unitate, sub conducerea partidului comunist, sa realizeze cele mai indraznete visuri si nazuinte de progres si bunastare. (Aplauze puternice, indelungate).” (Discursul Nr.1/1985)

      …La care C Georgescu a aderat, căci altfel nu putea ajunge unde a ajuns.

      Desigur, nu mă aștept la multă coerență din partea șarlatanilor, dar în acest caz contradicția ar fi foarte mare.

      Iar în tote discursurile sale (atât cât am avut rezistența să urmăresc) C Georgescu nu atacă în niciun fel marxismul și marxiștii, sau progresismul. Este oare și dânsul progresist sexomarxist? Nu m-am gândit ldeloc a asta, dar ar explica multe…

    • Definiți vă rog „progresismul sexomarxist”, pentru clarificare și limpezire a proprietății termenilor.
      cu respect

      • Progresismul sexomarxist este o ideologie amalgam între Marx și Freud ce promovează lupta de clasă între minoritățile sexuale și majoritatea heterosexuală, dar aici minoritățile sunt cele oropsite și care vor să înlăture valorile lui Dumnezeu, punând în loc valorile lor, adică LGBTQ+. În schimb, conservatorii promovează valorile lui Dumnezeu deasupra celor ale omului.

  10. Un fenomen surprinde prin calități. Ăsta e un caz patologic, un produs al conspirației, care oripilează prin aparițiile sale decrepite, prin proorociri stupide, ghicitori demente, superstiții și radicalisme. Nu l-a înzestrat ursitoarea cu nicio pricepere de Doamne-ajută, dar a reușit, in complicitatr cu vrăjmașii neamului, să înfierbânte Mediocritatea Lefegie și gloata zurlie. Avem de-a face cu o stârpitură de Zorro-astru: una din cele mai păcătoase dihanii plamadite in desertul Roșu românesc, care, ca toți făcătorii de rele îmbătrâniti urât, răspândesc ura și ceata electorală. Și, realmente, datorită acestui truc mehenghi ca de scamator, secera timpului tiktoksic i-a croit lui calea. E o năpastă căzută pe capul românilor. Acest parvenit ciudat, care in public se manifestă necomunicativ și impenetrabil, se gândește exclusiv la reabilitarea prostiei, dintr-o perspectivă românească. Rusia exultă, fiindcă a reușit, fără arme, să lanseze un Sancho Panda (cu misiune sfânta) a lu’Don Coiote de la Kremlin. Petre Țuțea spunea: ” s-ar putea ca într-un viitor război să ne bată cu măturile dușmanii. Adică altele decât cele de pe câmpul de luptă. Astăzi, vrajmasul nostru secular ne bate cu algoritmi, cu boți, cu cozi de topor. Au reușit, prin conspirații sumbre, să facă din brașoava asta in ițari de culoare roșie, un proiect perfid, in speranța că prin acest jeg uman, sadic și în același timp absolut machiavelic, pe care l-ar invidia până și cardinalul Richelieu, să instaleze o guvernare pro-rusa. De aceea muscalii îl leagănă, laudandu-l că a avut tupeul să revendice teritorii. De aceea soldații muscali au trimis un mesaj de sprijin „alesului”, „un mare prieten al Rusiei”. „Hai, Kelin Djordjescu! Avem încredere în tine! Impreună, ca in 1945, vom înfrânge tot raul din Europa!” El, burduful de născociri, bizarerii și aberații stupide, este o eroare a Naturii, care, numai desenat, e in stare sa producă dispreț. El, faima spuzei românești, n-are nicio legătură cu trăirea creștină. Pur și simplu, acest zeu funest pe care nu și-l va revendica nicio mitologie, are „nebunia intru Hristos”. Așadar, avem de-a face cu un accident. Cu un cap tulbure și o inimă de câine. Cu un om de peșteră, ros de molii și de vicii, cariat de megalomanie tâmpă, schizofrenie mistică și logoree dughinista. Misiunea „sfânta” a primitivului – să arunce România în brațele Maică-sii, PreaNecurata și PreaVinovata Rusia.

    • @Sandu _ „Ăsta e un caz patologic…”

      Nici vorbă! Omul este un șarlatan și nimic mai mult.

      Bazaconiile pe care le spune nu sunt nici pe departe delir patologic, ci întocmai narativul „mamei lui Brad Pitt” care „țepuiește” femei îndrăgostite de „fiul ei” din toată lumea. Aiurelile pe care Georgescu le spune sunt pentru a seduce un anumit tip de electorat (vulnerabil, naiv, insuficient informat, revoltat șamd.).

      Banii pentru campania sa vin de asemenea de la șarlatani, fie că vorbim de Frank Timiș legat de Georgescu prin Potra (bodyguardul său), ori de Gigi Becali (reprezentantul financiar al rezervicșilor din armată), sau de coaliția de guvernare (PNL, care a finanțat direct campania lui C Georgescu).

      „Schema Hrebenciuc” a mobilizat mai mulți șarlatani și interesele lor comune într-o șarlatanie care „să dea țeapă” României în stil mare. Astfel, ei speră reeditarea alegerilor prezidențiale din anul 2000, când reprezentantul PSD a fost ales președinte din postura de „răul cel mai mic”, altfel neavând nicio șansă.

      Cu cinism, ei ignoră amenințarea la securitatea națională reprezentată inclusiv de faptul că Rusia exploatează vulnerabilitatea creată de ei. Cleptocrația merge mai departe cu proiectul acaparării totale a statului la care, după cum ne amintim, Liviu Dragnea a contribuit. Nu au niciun fel de scrupule pentru a-și atinge obiectivul.

      … Și nu înțeleg de ce ne tot frământăm să căutăm explicația „fenomenului Georgescu” prefăcându-ne că nu vedem evidența și ignorând în mod ridicol datele puse la dispoziția publicului de către cei care l-au analizat deja cu profesionalism (din domeniul informațiilor – VIGINUM spre exemplu -, IT, jurnalism de investigație șamd.).

    • Respect ! Comentariul dumneavoastra parca egaleaza articolul de fond ca valoare !
      Vreau doar sa vin cu cateva observații : Tipul ăsta se potriveste manușă cu electoratul său – zgomotos , duplicitar , superficial , atotștiitor , pseudo religios , leneș in a avea îndoieli – el / ei , au doar certitudini , tribaliṣti , vindicativi .
      Trebuie sa terminam odata cu aceasta corectitudine politica si gentileţe -vai , sa nu lezăm electoratu’ acestui Mesia de Tinichea ! , nu se cade , vai sa nu-i ofensam ! Ei parca nu ne-au speriat de moarte acu’ cãteva saptamani , si continua sa o facă !
      Miza e colosală : a fi sau a nu fi in Europa Luminilor vs Asia Sălbatică , unde ne-ar prăvăli acesti neanderthalieni !
      Sunt convins totuși că sunt minoritari si pot fi batuți in Mai la alegeri !
      Mulţumesc pt. comentariu .

      • @Luigi Cosma, aveți perfectă dreptate. Trebuie să fie „reprimat” extremismul de tip fascist. Trebuie să terminăm cu celestul popă salivator, cu gândirea asta sterilă, care a pus stăpânire pe abrutizata si mojiceasca păturiica.

  11. Știre de ieri: „se reîntoarce taxa de poluare, LA CEREREA UE, inclusă în PNRR”
    Câte voturi ÎN PLUS va lua CG doar de la posesorii de mașini „vechi”, în condițiile în care prețurile celor noi au luat-o razna complet?
    Întrebare suplimentară: cum le mai poți „vinde” acestora ideea „UE le vrea binele” când ori îi jupoaie ori îi lasă pe jos?
    Nobila artă a împușcării în propriul picior…

  12. Nu exista un caz Georgescu.
    S-a subliniat bine, elita rromaneask din ultimii 35 de ani este profund corupta. Vedeti cati bani s-au cheltuit de la buget si de la UE si ce se vede in tara. Banii s-au scurs in buzunarele licheleleor care au puterea si a „curtilor” lor.
    Dar asta nu e tot. Au cumparat judecatorii si alti „speciali”, care executa toate ordinele lor. Oricat de prostesti ar fi. Au pus scutul politic in fata marilor hoti, dar se rafuiesc cu batrinele cu patrunjel.
    Nu exista legi impotriva marilor infractori (delapidari, trafic influenta, mita, abuz de putere, preluari de datorii de la marii datornici), dar simplii cetateni (angajati sau mici patroni) sunt sufocati de nenumarate legi prostesti si obligatii. Ei pot fi executati silit pentru 2-3000E. Si li se vinde casa de 50-100.000E la preturi ridicole. Plus numeroase amenzi pentru orice act nedepus la timp. Chiar daca nedepunerea actului respectiv nu aduce nici un prejudiciu statului. Pentru populimea care nu e in gratiile lor, avem un stat eminamente politienesc.
    Oamenii de rind mor cu zile in spitale, desi platesc de n ori taxe de sanatate.
    Nimeni nu se poate angaja fara mita. (15.000E un post de asistenta la un spital judetean…) Si nu este mentinut in functie, daca nu cotizeaza periodic pentru sefi.
    Toate afacerile mari, cu bogatiile statului, sunt prostesti si in paguba Romaniei. Dar in favoarea celor ce semneaza actele. Care au si salarii/pensii speciale.
    In fine, politrucii care ne conduc refuza sa puna in aplicare rezultatul referendumului ce a decis maxim 300 alesi, intr-o singura Camera. CU VALIDAREA CCR.
    Iar acum, indexarea pensiilor speciale, dar nu si a celorlalte pensii. Mai ales a celor sub 3000 lei.
    Evident ca in aceste conditii, lumea cauta sa se razbune la vot pe cei care-i batjocoresc. Si il aleg pe cel care promite mai mult. (Vezi si „fenomenul” alegerii lui Dragnea.) Iar Georgescu promite. Ce e curios in toata povestea?
    De unde caz, fenomen?
    Lucrurile se complica in clipa in care privim in afara Romaniei. Pentru ca actuala elita este cea ridicata de puterea suverana din anii ’90. Oare cine? Intre timp, puterea ne-a vindut pentru mina libera in Cecenia. Acum, vrea sa ne aduca iar la edec, dar elita s-a spurcat la bani europeni. Si atunci, ridica un altul.
    Un om fara o retea care sa-l sustina, este nimic in politica actuala. Orice ar promite, pe orice cale. Dar cand toti agentii si retelele lor sustin un individ, incepe sa se vada. Cine are cel mai mare numar de agenti in Romania?

    Vedeti si ridicolul unor posturi TV si partide: fara rusine si teama, dezinformeaza ca Georgescu este presedintele ales, desi nu s-a votat in turul 2. Ales este abia dupa ce e validat turul 2. Dar posturile respective nu patesc nimic, desi toaca toata ziua „presedintele ales”.
    Vedeti si situatia serviciilor speciale: desi nu au luat masurile necesare impotriva lui Georgescvu, nu a patit nimei nimic.
    Vedeti si situaita lui Georgescu: desi a incalcat numeroase reglementari electorale, nu pateste nimic.
    Vedeti partidele zise suveraniste: desi Decizia CCR este obligatorie, nu o aplica si fac presiuni pentru demisia Presedintelui. Asta aduce o problema interesanta in discutie: Parlamentul are voie sa voteze in contradictie cu deciziile CCR? Daca da, cine e mai puternic?

  13. Iată lanțul cauzal care explică fenomenul Georgescu:
    – intrarea legionarilor în PCR (Căpitane, nu fi trist/Garda merge înainte/Prin Partidul Comunist!)
    – adoptarea naționalismului legionar după vizita lui Ceaușescu în Coreea de Nord și realizarea faptului că comunismul nu este de ajuns pentru o dictatură personală = rezultă protocronismul și absurdul excepționalist ”daco-românul, buricul pământului”. Apare o aripă a Securității care adoptă această ideologie și o dezvoltă propagandistic.
    – După Revoluție, Securitatea este trecută în eșalonul doi, preluând mare parte din vina lui Ceaușescu, în timp ce eșalonul doi al PCR, sub Iliescu, preia conducerea țării. Veteranii Securității, deși bine realizați social și material, resimt poziția lor în raport cu PCR/FSN/PSD.
    – Georgescu este reprezentantul acestei aripi naționaliste a Securității, care încearcă degeaba să-l propulseze în diverse guverne după 2010; o altă încercare de revenire în cadrul puterii are loc cu partidul lui Meleșcanu, și aceasta însă eșuată.
    – Ciolacu, îndrumat de Hrebenciuc, încearcă să repete șmecheria Iliescu 2000, cu Simion în loc de Vadim Tudor ca iepure; însă iepurele devine ogar și îi ia fața lui Ciolacu; acesta împinge pe Georgescu ca să divizeze voturile suveraniste ale lui Simion, nerealizând că a fost păcălit de veteranii Securității: aceștia au început o campanie ascunsă de promovare a lui Georgescu încă din 2011, după eșecul Meleșcanu pentru că au realizat că PDSR/PSD nu are nici o intenție de a-i accepta la putere. Alianța de facto cu Kremlinul le-a adus suportul chinez Tik-Tok și surpriză: după ce Simion i-a luat fața lui Ciolacu, Georgescu i-a luat fața lui Simion! Iar Ciolacu, donator naiv de voturi, a rămas pe afară!
    În finala Georgescu-Lasconi, spre deosebire de cea Iliescu-Vadim, situația era complet diferită.
    La Iliescu opoziția de fapt aranjase pierderea alegerilor prezidențiale, în schimbul suportului PDSR pentru intrarea în NATO și UE; turul doi cu Vadim a fost de ochii lumii.
    Însă în cazul Georgescu-Lasconi, este clar că opoziția anti-suveranistă ar fi trecut la o acțiune puternică; dacă teoretic Georgescu avea circa o cincime din 50% votanți care participaseră la primul tur, adică 10% din totalul de votanți, dintre aceștia doar jumătate votaseră în cunoștință de cauză, așa că suportul efectiv al lui Georgescu ar fi fost în jur de 5% în turul doi (la care s-ar fi adăugat circa 15% votanți PSD), pe când Lasconi ar fi coalizat cu mult mai mult – adică 15-25% votanții coaliției USR+restul, și încă 5-10% nedeciși, plus o parte din votanții PSD care l-ar fi refuzat pe Georgescu, adică încă 5%, în total între 27-35% versus 20% Georgescu.
    Catastrofă totală pentru Ciolacu-PSD! Așa că CCR obedientă PSD anulează turul I fără vreo explicație coerentă nici măcar acum.

    • ..se discută și ipoteza că Ciolacu/Hrebenciuc l-au ajutat pe Simion, prin excluderea lui Șoșoacă de pe listă, vizând o finală Ciolacu/Simion. E o manevră știută.

      În replică, ceilalți (poate PNL, poate USR..) au încercat să rupă din voturile lui Simion, în speranța că-i vor lua locul în finală.

      E adevărat că PNL a plătit o campanie pe tiktok, dar ea nu făcea trimitere la nciun candidat. De asta nici n-a fost frânată de algoritm.
      Cineva a deturnat acestă campanie, folosind un anume hashtag, care a marcat ținta pentru un atac cu boți care-au trimis mii de comentarii cu același text „Votați Călin Georgescu !” Și s-a viralizat.

      Cine și-a bătut joc de Ciucă și de banii PNL-ului ? Cui i-a folosit ?

      Este pe rol o anchetă penală, în această privință.
      Poate vom afla la finalizarea ei, cine-a plătit boții și platforma care a deturnat campania PNL-ului. Conform ANAF banii de la PNL au ajuns la Kensington Co, care a plătit platforma FameUp, care a angajat/plătit 130 de infuenceri, folosind/născocind o firmă fantomă intitulată Fundament.

      Partea proastă e că, pentru deturnarea campaniei și atacul cu boți, nu s-a plătit cu factură fiscală.. :))
      Să rămânem însă optimiști. Cine caută adevărul, riscă să dea de el..

  14. Poate fi explicat cauzal „fenomenul Georgescu” ? Da domnule Borza. Poate fi explicat si explicatia, desi un intelectual ar spune ca este complexa si chiar complicata, in fond este foarte simpla. Retii doar succesiunea de fapte relevante si le prezinti cronologic in asa fel incat fapta anterioara sa reprezinte cauza faptei urmatoare. Hai sa le luam pe rand:

    1989-1990 Fapte: Romania cu o populatie de 20 de milioane de locuitori plateste datoria externa si devine un exemplu de speriat pentru toti cei care traiesc din imprumutat tari. Rezultatul este ca Ceausescu este inlaturat de la putere prin asasinat si pedeapsa cu moartea este abrogata.
    Rezultat: Cu un efort minim tarile dezvoltate primesc pe tava o piata de desfacere de 20 de milioane de locuitori care habar nu au ce inseamna democratie si capitalism iar la butoanele acestei tari se aseaza oameni care au omorat mii de locuitori ai Romaniei si oameni care au intrat in contact cu capitalismul prin intermediul atributiilor de serviciu dar care nu pot sa spuna public acest lucru. Romanii inteleg dintr-o data ca se gasesc la mare distanta de lumea dezvoltata si ca SINGURI NU POT SA SE DEZVOLTE.
    1991-1996
    Economia se muta de la stat la privati prin intermediul unor metode cinice de privatizare care sunt aplicate unei populatii habarniste economic si politic. Asa ajung cativa initiati sa devina proprietari inclusiv peste activele economice care s-ar fi putut salva si dezvolta. Cumparat, aburit angajatii, dat afara angajatii, vandut la straini sau taiat in bucati si vandut finalmente tot la straini. Apar totusi germenii normalitatii democratice reprezentati de putinii oameni carora nu li se puteau imputa nenorocirile comunismului dar doar in sfera politica si chiar embrionii unei economii de piata dar condusa de cei care au avut sansa sa intre in contact cu sistemul capitalist respectiv economia de piata dar nu se puteau lauda public cu acest lucru pentru ca participasera activ la prostirea populatiei cu asazisa privatizare. Indiferent de ce nemernicii au facut in sfera economica nu mai erau pasibili de pedeapsa cu moartea iar eventuala pedeapsa cu inchisoarea putea fi usor privita ca un concediu fara plata. Romanii simt ca sunt prostiti pe fata si se pregatesc sa schimbe macazul pentru ca inca nu sunt atat de indatorati incat sa le fie dictata inclusiv directia de urmat insa habar nu au daca directia in care vor sa se indrepte este cea corecta.
    1996-2000
    Romania incepe sa fie guvernata de oameni care sunt mai greu un pic de santajat. Apar germenii meritocratiei adica dusmanul de moarte al oricarui roman invatat sa i se dea fara nici o contraprestatie echivalenta si sa ia cand nu i se da atent fiind sa nu fie prins.

    2000-2025
    Cei care au condus Romania pana in 1996 sesizeaza pericolul generat de posibila instalare a unui sistem meritocratic si gasesc solutia geniala pentru propria lor supravietuire si chiar pentru propria lor prosperitate. Inunda meritocratia aflata inca in fasa intr-un ocean de mediocritate absoluta in toate domeniile vietii sociale. Nu a scapat nici un domeniu de activitate. Doctorate, masterate, bacalaureate.
    POPULATIA DECIDE CA SALVAREA ESTE INDIVIDUALA SI ACTIONEAZA EXACT IN ACEST FEL FARA A REALIZA , INITIAL, CAT BINE ISI FACE SIESI. Populatia incepe incet dar sigur sa castige mai bine si sa isi asigure un nivel de trai mai ridicat prin efort personal. Finalmente populatia urca o noua treapta in devenire. SE SIMTE INDREPTATITA SA ISI EXERCITE LA MODUL FOARTE PRACTIC DEMNITATEA SI SA ISI PROFILEZE PROPRIA UNICITATE SI IN SPATIUL PUBLIC PE FONDUL ASIGURAT DE SOLUTIONAREA PROBLEMEI MATERIALE SI A EXPERIENTEI CASTIGATE in sisteme sociale, economice, juridice si politice cu nivel de maturitate mult peste ce este capabila sa produca si sa puna la lucru Romania.
    Bun, rau, prost, arogant, cu trecut cetos, cu intelect patinand ca un incepator pe gheata subtire care nu se rupe doar pentru ca ajuta Dumnezeu nici NU CONTEAZA CUM ARATA CANDIDATUL ATATA TIMP CAT EL SAU EA NU ESTE PRODUSUL POLITICII ROMANESTI DIN ULTIMII 35 ANI. Daca acest candidat nu aparea noi toti, chiar am fi crezut ca ne pricepem la ceva in lumea asta si politicienii chiar s-ar fi putut lauda ca fac politica nu politicianism ieftin si la limita penalului. NOROC CU CG ca putem si noi sa ne resetam macar la nivelul anului 1996 desi deocamdata NU AVEM NICI PE CINE SI NICI CE VOTA.

    • Deci după dvs. ne trebuie un candidat care să nu fie produsul politicii românești din ultimii 35 de ani. Adică unul care este produsul politicii din ultimii 45 de ani este perfect, nu? Pentru că Călin Georgescu este exemplul pur al unei astfel de politici: membru al Securității/DIE (nemembru de partid, pleacă în ”excursii de studii” în UK și USA); înalt funcționar al guvernelor până în 1995 și după; trimis (nu se știe de cine!) ca raportor la ONU (nu a fost funcționar ONU nici măcar o secundă); se autopropune mai toate guvernele de după 2010, chiar și ca prim-ministru, deși nu are nici o experiență relevantă; face bani cu gruparea interlopă Mazăre; este adeptul lui Osho (oricine cunoaște ideologia absurdă își dă seama după absurditățile similare debitate cu nelimitat aplomb).
      Deci un astfel de personaj, produs al comunismului securist, să ajungă astăzi președinte? Merci, Kremlin, spunem pas!

      • As specula ca Blinken cand a venit in Romania cu doua zile inainte de hotararea CCR a adus niste fise ale lui Kremlin aflate in arhiva FBI, intrigat probabil de faptul ca erau trimise chiar de SIE, in momentul cand ne-am dat prieteni cu americanii. A vrut sa verifice daca nu cumva e o greseala sau o coincidenta de nume. CNSAS se jura ca n-are dosarul impostorului dar e firesc, pentru ca SIE a trimis doar dosare de turnator nu de angajat…MRU s-a apropiat cel mai tare de adevar si a fost imediat improscat cu rahat in Cotidianul…

      • Am facut copy/paste din ultima fraza scrisa de mine respectiv… ”NOROC CU CG ca putem si noi sa ne resetam macar la nivelul anului 1996 desi deocamdata NU AVEM NICI PE CINE SI NICI CE VOTA.”. Credeti ca interpretarea acestei fraze in intregul ei il avantajeaza pe CG? As spune ca din contra si as motiva in felul urmator:
        1. AMPRENTA LUI CG in peisajul economic, social, intelectual si politic al Romaniei in ultimii 35 ani PUR SI SIMPLU NU EXISTA amprenta insemnand pentru mine faptul ca a facut ceva care sa il fi scos din anonimat si sa ii fi desenat un profil profesional personal notabil si ca pe baza profilului profesional a dezvoltat un profil politic suficient de matur incat sa fi facut vreo diferenta pentru noi romanii.
        2. Am urmarit detasat campania lui CG mai ales dupa turul intai si opinia mea, probabil gresita, este ca nu am detectat la acest candidat existenta vreunei CAPABILITATI PROFESIONALE SAU POLITICE si nici pe cineva care sa fi girat public cu propria sa onoare profesionala sau politica pentru vreuna din capabilitatile domniei sale.
        3. CG va iesi presedinte pentru ca nu am vazut in viata mea un politician roman capabil sa gandeasca la rece in situatii care il scot din zona lui de confort formata doar din propria lui supravietuire si capatuire. Lipsa gandirii a generat disperare si disperarea a generat decizii care in loc sa il ingroape i-au netezit calea lui CG fara ca el sa mai trebuiasca sa demonstreze ceva. Si… inca o solicitare disperata adresata CCR-ului pur si simplu nu va mai fi suportata. Cum romanii nu sunt inca capabili sa genereze oameni de stat vom avea un presedinte care in 2 ani ii va rade pe toti si vom avea si satisfactia ca doctorilor, doctoranzilor, masteranzilor si licentiatilor li se va pune la dispozitie un tren sa mearga in Valea Jiului ca sa isi ia revansa de la mineri.

    • @Ioan _ „Romania […] plateste datoria externa si devine un exemplu de speriat pentru toti cei care traiesc din imprumutat tari. Rezultatul este ca Ceausescu este inlaturat de la putere…”

      Relația de cauzalitate este sofistică. Într-adevăr, Gorbaciov a negociat cu Reagan, cu Bush despre perestroika, dar economiile statelor comuniste erau de facto în faliment. S-a negociat un proces lent și controlat pentru a fi evitată o prăbușire care ar fi avut consecințe dramatice.

    • : „Romania cu o populatie de 20 de milioane de locuitori plateste datoria externa si devine un exemplu de speriat pentru toti cei care traiesc din imprumutat tari. Rezultatul este ca Ceausescu este inlaturat de la putere prin asasinat”
      Da. Este posibil să aveți dreptate. Prea des revine in argumentația milițienilor pensionați și a patrioților de tot felul. Și da atunci în ’89 fericirea dăduse buzna peste românii ce- și plătise datoriile, mâncând 3 felii de pâine pe zi, uitând gustul laptelui și al cărnii. Poporul a avut demnitatea și curajul de a trai farra datorii. Cu ceva timp înainte încercase metoda măgarul d-lui Buridan.

  15. Cauzele care au produs holograma Georgescu trebuie analizate mai ales din perspectiva remediilor necesare. Clivajul aiuritor produs in Ro de aparitia acestei fantome a produs si efecte pozitive. Unul dintre cele mai promitatoare din perspectiva alegerilor din mai il vedem in presa: virusul mortal IonCristoiu a dus la descoperirea puternicului antibiotic AncaSuciu. Altele, in politica: gripa Lasconi ne-a adus reteta NicusorDan; recidiva bolii VVPonta a condus la medicamentele Funeriu si Sima.
    Poate nu e totul pierdut, asa cum parea dupa T1 al prezidentialelor.

    • Chapeau cu mult respect ( inca un comentator favorit pe lista mea ” neagra” ha,ha,ha glumesc evident,neagra insemnind ca daca as avea onoarea unei intilniri reale v as asalta cu tot ce an mai bun de băut in casa,alaturi de mike,mongolul,klopo tare,LS,Constantin,Sandu,LA si alti distinsi forumisti) ma bucur ca sunteți optimist eu vad cazul CG ca pe un bulgare marunt care impins cu putere ( stim de catre cine,acum) alunca la vale amenintind sa se transforme intr unul urias care distruge totul in cale si care cu cit devine mai mare cu atit e mai greu de oprit…..
      Dar si panta- i f inclinata si e plina,plina de zapada……( prostie multa) Din păcate….vai de noi astia prinsi in calea lui…
      Respect,numai bine!!!

  16. Nu înțeleg de unde atâta mirare!Oare când va treziți?Prostiile partidelor politice se plătesc!După ce a-ti luat o palma mergeți înainte cu prostia și demagogia și o sa luați un șut în fund!Nemulțumirea celor mulți și prosti se va exprima la vot!Oare chiar drebuie sa faceți teoria prostiei pentru a înțelege realitatea lucrurilor?Vad ca toți va dați cu părerea și faceți teoria probabilitățile dar a prostiei și incompetentei nu!Dacă nu va treziți și nu înțelegeți realitatea trăită de cei mulți și obiditi o sa tăiați singuri craca!

  17. „Secundo. … Cum va gestiona acest autism regional (așa numita „economie suveranist-distributistă) cum va fi condus și finanțat un stat deconectat de la sistemele de producție bazate pe tehnologii avansate și în ce măsură va exista un acord larg al populației pentru un asemenea mod de viață?”

    Numai prin simpla idee expusă cu mare fermitate: prin celebrul „canal Dunăre – Marea Caspică” se va deschide „cornul abundenței” către actuala cantină a „sărăciților” din casa poporului, redevenind astfel din nou ceea ce a fost în odinioarele vremuri de belșug – „grota haiducilor”.

    Au considerat că a sosit ceasul care ticăia sâcâitor tic-tac, așa că au folosit tehnologii high-tech care să blocheze timpul și să anunțe vremuri noi tik-tok. Restul … povești de adormit copii pentru care ceasul încă ticăie normal tic-tac.
    In mediul privat, apar tot felul de anunțuri publicitare in care diferite firme caută direct directori.
    După eșecul tik-tok și sărăcia instaurată, toate partidele actuale ajunse in cantină, încearcă acum să își spele rufele ca să apară într-un alb imaculat pentru că toată planeta este cu ochii pe noi.

    • De ce îl contrați pe marele Călin Georgescu, care el cu mânuțele lui va săpa canalul subteran Dunăre-Caspica folosind tehnologiile străvechi ale tunelelor dacice de supt Bucegi( sugeți berea Bucegi, că-i bună!).

  18. „…orice viraj de politică externă (de pildă să recuperăm teritorii din Ucraina care au făcut cândva parte din România) luat în orizontul acestei paradigme ar risca o repoziționare brutală a României în relațiile cu partenerii actuali.”
    Absolut corect. Aceste „viraje” sunt apanajul „decat” al celor mari; deja vedem cum arata fosta Iugoslavie si, cat de curand, vom vedea si viitoarea fosta Ucraina.

  19. Ziarul digital american POLITICO punea ,in urma cu mai mult de o saptamana, mult mai transant in evidenta 7 motive pentru care romanii sunt furiosi si doresc ,din acest motiv, o schimbare, explicand astfel si asa numitul „Fenomen Georgescu”.

    1) Exodul creierelor. Milioane de romani au fost nevoite sa paraseasca tara.Societatea romaneasca imbatraneste si sufera unul dintre cele mai severe exoduri de creiere la nivel global arata un raport al Bancii Mondiale. Incetul cu incetul Romania isi pierde forta de munca calificata.

    2) Legatura rupta intre scoala si piata muncii. Romanii din tara obtin tot mai multe diplome dar companiile gasesc cu greu muncitori calificati.Femeile,oamenii saraci si cei cu nivel scazut de educatie se angajeaza in economia informala unde nu au protectie sociala si sunt prost platiti.

    3) Costul vietii. Preturile au crescut mai repede decat media UE.Dietele sanatoase sunt foarte scumpe si tot mai multi romani nu-si permit mese hranitoare sanatoase.

    4) Saracie si inegalitate. In 2023 unul din trei romani se confrunta cu riscul saraciei sau a excluderii sociale,iar venitul mediu pe familie era doar o treime din media UE. Diferentele dintre cei cu venituri mari si cei cu venituri mici au crescut vizibil.

    5) Existenta unor mari discrepante intre regiunile tarii.In timp ce Bucurestiul este printre cele mai bogate zone din Europa exista in restul tarii regiuni printre cele mai sarace din Europa.Exista o structura de transport inadecvata si capacitate administrativa slaba care impiedica disparitia acestor discrepante.

    6) Sanatatea. Media de viata a romanilor este cu aprox.5 ani mai redusa decat media UE. Investitiile in sanatate sunt reduse ,Sistemul de sanatate nu are bani iar cheltuielile cu preventia sunt insuficiente fapt care condamna cetatenii la o viata mai scurta si o calitate mai proasta a actului medical.

    7) Coruptia. Anchete de presa subliniaza coruptia grava la nivel guvernamental si patronajul politic la toate nivelurile administratiei.Din acest motiv increderea romanilor in sistemul politic este foarte redusa.

    As adauga la aceste motive si aparitia unei, asa zise, elite aristocratice constituita din profitorii actualului sistem care se considera indreptatita sa dea solutii care ,de fapt, sa o avantajeze in continuare.

    Daca solutia Georgescu nu este cea mai potrivita in acest moment ma intreb de ce nu apar alte figuri care sa se lanseze in batalia electorala, sa capteze interesul publicului si poate,unul dintre ei, sa devina castigator al fotoliului prezidential. Am citit numeroase comentarii ale unor oameni care scriu frumos, dau dovada de spirit critic si analitic ( autorul articolului de fata este unul dintre ei) dar nu-i vad pe lista candidatilor la prezidentiale.
    Daniel Funeriu ar fi unul dintre cei care s-au incumetat sa faca acest lucru dar mi-ar fi placut sa vad mai multi oameni rationali ,cu merite evidente, care sa faca acest lucru .Din dezbaterile publice ale unor asemenea oameni s-ar fi cristalizat si mai bine drumul pe care ar trebui sa paseasca Romania,prin tratarea unor subiecte de maxim interes si anume care ar trebui sa fie pozitia noastra in interiorul organismelor si organizatiilor europene si internationale la care suntem parte ( NATO si UE ) , care este pozitia noastra in legatura situatia din Ucraina, care ar urma sa fie atitudinea noastra fata de America si Administratia Trump iar alegatorii ar putea sa voteze astfel in deplina cunostinta de cauza.

    In ceea ce priveste politica interna as vrea dezbateri in legatura cu situatia economica a tarii, cu modul in care putem iesi cat mai putin sifonati din marasmul economic.
    Ce vad in prezent sunt doar balacareli,injuraturi, ura raspandita din plin si atat.

    • Candidatul care il va surclasa sigur pe Georgescu este acela care va oferi ce tot aurul monoatomic din subsolul Ro contra garantii de securitate. Eu as adauga si coiful si toate sepcile disponibile din acelasi material. Funeriu sigur nu-l va putea concura pentru simplul motiv ca nici macar n-a auzit de monopolul planetar al Ro asupra acestui…metal, sau metalofil, sau metalofob, sau metaloid, sau coloid? Chimistii nu se pot ridica la nivelul metalurgiilor mononeuronali.

    • Lista aia reprezinta niste aberatii masive fabricate de niste ticalosi.

      Motivul principal pentru care romanii il vor pe Georgescu este cresterea preturilor la gaze si electricitate, care au cauzat direct cresterea aproape tuturor preturilor(stiati ca ingrasamantul ieftin se face cu gaz ieftin). Tradatorii care renuntat la gazul ieftin rusesc dar si cei care adopta mizerii aberante de la von der leyen, ca de exemplu blocarea masiva a contruirii de hidrocentrala, cenzura nebuneasca de tip nazist aka ministerul adevarului.

  20. Poate fi explicat cauzal „fenomenul Georgescu”?

    Da.

    Mai intii, romanii si-au pus sperantele in Iliescu. 85%. Un vechi activist comunist de omenie, devenit peste noapte, via TVR Libera, democrat, maleabil si ductil.
    Apoi si le-au pus in prof. univ. dr. Constantinescu. Un presupus intelectual, deci presupus anti-comunist, cult si inteligent. Adica, presupus priceput la orice, deci si la politica.
    Apoi, dezamagiti de intelectual, din nou in presupus democratul Iliescu. In lipsa de altceva. Ca atit se vedea la televizor.
    Apoi, exasperati, si-au pus sperantele intr-un marinar betiv, haios si smecher. Fost bisnitar de cursa lunga. Presupus mare dusman al statului ticalosit. Ca asa zicea el cind zarea microfoane prin preajma.
    Cind nu mai era nici un roman in care sa-si puna sperantele, au votat plini de sperante un german presupus crestin ne-ortodox (adica progresist), vertical, serios, cinstit, ordonat si disciplinat.
    Ingropata si varianta germana, romanii au cautat orice altceva decit pina acum. Asa l-au gasit pe Georgescu scotocind pe internet. Printre altii, dar presupus diferit de ceilalti, care se stia deja ca erau toti la fel.

    Cauzele acestui fenomen de tip yo-yo (sus – la inceput de mandat, jos – dupa doua mandate, ca pricepem greu si 5 ani nu sint suficienti ca sa ne lamurim): firea romanului, democratia, propaganda, dezinformarea, indoctrinarea, internetul si votul universal.

    Puterea reala e in miinile celor care controleaza discursul public.

    „Those who control the narrative control the world”. Dupa cum s-a vazut, nu doar la noi (CG), ci si in SUA (Trump 47), internetul e mai greu de controlat (e mai liber) decit televiziunile, radioul, ziarele, zvonerii si raspindacii. Deocamdata. Dar se lucreaza si problema e in curs de solutionare. Iar solutia au botezat-o, smechereste, IA (inteligenta artfificiala), cu care se vor crea realitati virtuale (narratives) pentru toate gusturile clientilor interesati sa stapineasca massele si au suficienti bani sa plateasca astfel de servicii. Despre asta e vorba in imensul interes pentru IA. Nu e de mirare ca President Trump Launches $500 Billion AI Initiative ‘Project Stargate’.

    In realitate, IA = imense baze de date + software capabil sa interogheze/scotoceasca aceste baze de date, parametrizat astfel incit sa raspunda cerintelor oricarei ideologii. Toata inteligenta, atita cita e, e stocata in acest software si nu e deloc artificiala, e a programatorilor.

    Si cu televizorul se putea minti poporul, dar sa vedeti ce se va putea face cu internetul!

    • Asa e, romanii si americanii sunt cei mai slabi la minte humanoizi. Raman cu o nelamurire: cine sunt desteptii care manipuleaza a este popoare? In afara de alienii lui Georgescu, mai exista si si alte vietuitoare programatoare?

    • Raspunsul “da” este corect. Argumentia este gresita. #FenomenulGeorgescu este calea cea mai rapida de a rezolva o problema urgenta si deocamdata insurmontabila a lui Putin in fata Ro: apartenenta la NATO&UE. De ce? In secunda 2 dupa inscaunarea austriacului neaos la Cotroceni, Ro va fi exclusa de facto (…si in cateva luni de jure) din ambele organizatii.

      • Într-adevăr, foarte greșită argumentația. Cu sau fără CG, Romania nu va fi exclusă nici din NATO, nici din UE. Se va întâmpla însă vițăvercea. Dupe cum urmează:

        Într-o postare de ieri de pe X, Republican Senator Mike Lee wrote that the “Cold War is over. NATO’s anachronistic.”

        Comentând mesajul lui Lee, co-președintele SUA, Elon Musk, a scris: “NATO needs an overhaul.”

        Iar despre Radio Free Europe/Radio Liberty (RFE/RL) și Voice of America (VOA) a avut de transmis următorul mesaj: “Shut them down. Europe is free now (not counting stifling bureaucracy). Nobody listens to them anymore. It’s just radical left crazy people talking to themselves while torching $1B/year of US taxpayer money,”

        Pe scurt: USA se retrage din Europa, adică și din România. Cu NATO cu tot. Cum ziceam, vițăvercea.

        • ”USA se retrage din Europa, adică și din România.”

          Povești rusești. Statele Unite își propun să retragă 20.000 de militari de la Kaiserslautern, pentru că nu mai e treaba lor să asigure trupe tampon între Franța și Germania. În asta constă anacronismul NATO, în faptul că prezența americană în Europa contează și în secolul 21 pe bazele aeriene de la Spangdahlem și de la Ramstein.

          Retragerea trupelor americane din zona Kaiserslautern va crește prezența americană la Kogălniceanu și la Câmpia Turzii, spre ghinionul tău și al Rusiei. La asta se referă ideea că “NATO needs an overhaul.”

          Cât despre Radio Europa Liberă, a ajuns complet confiscat de neomarxiști, de asta trebuie desființat. Spre deosebire de administrația Biden, Trump nu mai e dispus să plătească propagandă neomarxistă din bani publici. Și ca să fiu sincer, mă agasează de ani întregi postacii Berlinului 😀

          • Ma bucur ca discursul tau ambiguu devine mai transparent. Bagi mana-n foc ca prezenta militara a SUA in Ro nu va scădea? Esti in cercul intinm al lui Trump? Te-ai intalnit cu Georgescu, Siemion si Ponta acolo?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sorin Borza
Sorin Borza
Profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din Oradea. Doctor în filosofie Universitatea Babeş Bolyai Cluj cu teza „Conceptul de eikôn în filosofia lui Platon”, cu distincţia Magna Cum Laude

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

carte

 

coperta cartii

În această nouă carte, Armand Goșu urmărește desfășurarea războiului din Ucraina și negocierile de pace în contextul geopolitic inaugurat de al doilea mandat al lui Donald Trump, care a subminat dramatic – și poate iremediabil – unitatea lumii occidentale. Astfel, sunt analizate originile imperiale ale planurilor Rusiei în Orientul Mijlociu; de ce și-a abandonat Putin singurul aliat real, dictatorul de la Damasc, și a renunțat la poziția strategică din Venezuela; cum schimbă utilizarea pe scară tot mai largă a dronelor modul de desfășurare al luptelor și, adeseori, deznodământul lor; evoluțiile recente ale negocierilor pentru încheierea războiului. Vezi mai multe

Carti noi

Despre alegere şi discreţia binelui

Despre alegere şi discreţia binelui

„Vorbim tot mai mult despre viață în termeni de optimizare și eficiență; nu ne mai atrage atenția decât ceea ce ni se pare convenabil. Aderența la un mesaj de credință, imaginat doar ca poliță de asigurare, va mai putea oare să ne sugereze marile întrebări ale ființei și să ne ferească de ratare? Ar mai putea perplexitățile credinciosului de la noi să intre în dialog cu mirările lumii, astfel încât să nu lase impresia negocierii sale cu fatalitatea? Mai putem aspira la luciditate sub influența unui mod contorsionat de a concepe tradiția?“ — MIHAI FRĂŢILĂ - vezi mai mult

Carti noi

 

Pagini

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro