luni, mai 19, 2025

Presa a doborât doi miniștri.Deci se poate!

În ianuarie 2023 Buletin de București și Centrul pentru Investigații Media au publicat o anchetă marcată cu avertismente folosite de obicei la televiziune: „informații și imagini cu impact emoțional”. Cu titlul Egalitatea de șanse gestionată din Guvern de „Sfânta Gabriela cea Vitează”, business de aur pe bani publici pentru apropiații ei și semnată de Ovidiul Vanghele și Bianca Albu, investigația dezvăluia situația sfâșietoare a rezidenților din azilul păstorit de Ștefan Godei sub protecția familiei Firea-Pandele și a instituțiilor nepăsătoare ale statului. Jurnaliștii și oengiștii de la Centrul pentru Resurse Juridice (CRJ) au continuat să se documenteze, au cerut reacții de la ministerele și instituțiile abilitate să vegheze asupra persoanelor vulnerabile internate în aziluri, dar singura consecință a fost ștergerea CRJ de pe lista organizațiilor civile cu care Ministerul Muncii colabora. Georgiana Pascu a povestit presei cum Godei, șeful azilelor din Voluntari și Afumați, a declarat că protocolul ministerului cu CRJ, organizația care se ocupă de mulți ani cu monitorizarea situației oamenilor din azile, este nulă. Ministrul Muncii, Marius Budăi, s-a grăbit să o anuleze.

Anchetele nu s-au oprit: în februarie reporterii au publicat Lagărele Cristinei și „Armonia” Sfântului Gabriel cel Viteaz: Ploșnițe și Miros de Urină și Fecale. Nici acum nu au fost luate măsuri pentru a opri tratamentele inumane ilustrate cu fotografii, imagini video și mărturii. În iulie 2023 au fost publicate sub genericul „Toți știau!” patru articole care demonstrează legăturile de tip mafiot care o leagă pe Gabriela Firea, pe soțul ei, primar în Voluntari, pe sora și pe consiliera ei, de ticăloșii care i-au înfometat pe rezidenții azilelor pentru care primeau aproape 6000 lei lunar de persoană. Toată presa normală la cap a preluat subiectul și l-a dus mai departe, adăugând noi dovezi că „Dumnezeul” afacerii era omul de casă și angajatul etern al Gabrielei Firea, peste tot pe unde a prins o dregătorie.

 

Încurcați în propriile minciuni, Budăi, Firea și Pandele au ajuns la limita admisibilă politic în condițiile alegerilor cvadruple de anul viitor: PSD nu a acceptat să deconteze costul scandalului și i-a forțat pe cei doi miniștri să demisioneze. De data aceasta crucile, acatistele și darurile către Catedrala Neamului, de preferință din bani publici, n-au mai ajutat-o pe evlavioasa Gabriela, care se și vedea candidată la Primăria Capitalei sau chiar la președinție. Victoria de etapă a presei și a organizației civile care a pus umărul la investigație este indiscutabilă. Clasa politică, mediocră și dezinteresată de problemele oamenilor, poate oricând să revină cu aceleași personaje în alte funcții. Deja se zvonește că, mizând pe amneziile electorale, Firea ar putea figura la PSD pe listele de europarlamentari. Ca rezervă, partidul „varanului” Dan Voiculescu, proaspăt absolvent de Teologie, i-a promis susținere în candidatura pentru primărie.  

Manevrele de salvare a imaginii guvernului condus de Marcel Ciolacu fac ca și în prezent să bântuie echipe de control prin toată țara în azile și centre pentru seniori și copii, pentru a arăta că și alții sunt vinovați. Mai ales primarii opoziției. Instituțiile subordonate consiliilor județene, Ministerului Muncii sau al Familiei, bine garnisite cu clienți politici, rubedenii și pile, nu și-au făcut treaba ani de zile, iar acum fac exces de zel. Instituțiile ar trebui controlate și trase la răspundere. Pentru că partidele aflate la guvernare în formula USL 2 sau 3, PSD și PNL, au aruncat la ghenă criteriile de competență și onestitate, înlocuindu-le cu interesele și rețelelele adesea corupte de partid, greu de crezut că instituțiile de control vor fi luate la bani mărunți. Îi rămâne tot presei (cu excepția „latrinelor” și altor medii fără etică) să investigheze și acest aspect.   

Deși rare, cazuri de demisii ale miniștrilor din România am mai văzut ca urmare a unor anchete jurnalistice. După ce Emilia Șercan a demonstrat riguros cum și-a însușit ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, o lucrare a unui alt autor, ministrul a fost nevoit să demisioneze în septembrie 2022, fiindcă nici liberalii, dar mai ales președintele Iohannis, nu voiau să compromită debilul proiect „România educată”. Întors în băltoaca politică, Cîmpeanu a fost investit cu alte mari responsabilități ca vice la Senat și, desigur, rector pe viață la Universitatea de Stiințe Agricole București. Nici altui ministru suspectat de plagiat nu i-a fost moale după investigațiile Emiliei Șercan. Lucian Bode n-a mai prins mandat ca ministru la Interne după rotația guvernamentală. Deci, se poate!

(Articol apărut și în revista 22)

Distribuie acest articol

25 COMENTARII

  1. O succinta analiza a ultimelor evenimente cu puternic impact social. Dar aceste demisii nu rezolva mare lucru. In prim plan este nevoie de norme riguroase de construire ale acestor case de varstnici/seniori. Tipuri de dotari interioare, mobilier interior, spatiu verde, etc. Apoi personal calificat. Proprietarul sa detina studii de geriatrie, medicina interna si asa sa primeasca licenta de functionare. La 6 luni o verificare. Toti interlopii si mafiotii si au facut azile de jefuit bani publici si varstnici. Ca la urma urmei ei si au spus…..astia tot trebuie sa moara…mai devreme ori putin mai tarziu.

    • Despre presupusele conditii minimale, ar putea fi OK, daca ca la noi nu s-ar sari coarda de catre legiuitorii care au si ei afaceri in domeniul dotarilor „minimale”, si atunci costurile ar deveni de neacceptat. Aveti vreo persoana cu nevoi de care din diverse motive nu va puteti ingriji? Deci tot la institutiile statui de supervizare ajungem. Astea trebuie reformate in primul rand! Si de ce investitorul intr-o astfel de institutie sa detina o calificare, cand o face poate din filantropie? Ai mai vedea spitalul de la Budimex construit de Doamnele de la asociatia „Daruieste viata”? (Sa nu uit cum a sarit madam Firea si haita ei de sustinatori impotriva doamnelor, incercand sa le blocheze)!

      • Ca sa va dau exemplu clar. O farmscie ca sa functioneze are nevoie de un farmacist cu licenta de libera practica. Una din doamnele din asociatia pomenita de dv. are sotul medic oroped. Dv.confundati ideea de proprietar ca cea de filantrop si cu cea de administrator. In situatia celor care administreaza azilele de batrani si care de multe ori sunt si proprietari este nevoie de minima pregatire medicala. Asa cunosti minimele cerinte. In Franta nu poti sa cumperi teren agricol si sa faci minima agricultura daca nu minime cunostinte cu atestare. La fel pentru hoteluri, magazine, gradinite, crese, azile. La noi functioneaza din plin ideea ” lasa ca merge si asa”.

    • Ne-ar trebui o abordare mai riguroasă, bazată pe norme și reguli, care să prevină Godeii (și Firele, de altfel). La noi, a venit cineva (un ONG, în cazul ăsta) care a zis: „dom’le, se întâmplă ceva grav” – și ONG-ul ăla a fost amuțit. Asta mi se pare înfiorător. Ministerul n-a zis: „am verificat, totul e ok” sau „faptele reclamate nu se confirmă” ci a zis: „ia, hai, gata, afară cu voi”. Și aici ar trebui umblat: dacă cineva zice că a luat foc șura, în primul rând chemi pompierii.
      Fără reguli clare o să facem ce am făcut și până acum: la început ne indignăm, apoi pornim o investigație de proporții, câțiva se autosuspendă (a propos, autosuspendarea asta ce e, un fel de concediu? eu, la serviciu, dacă am de făcut 1000 de șuruburi la strung și fac numai 200, pot să mă autosuspend?), după care sunt reactivați pe alte posturi, mai în spate, apoi uităm și o luăm de la capăt.

  2. Este un vis frumos.
    Numai ca existau si puternice interese in interiorul partidului, care cereau o rezolvare rapida si radicala. Vom vedea in ce masura mass-media a ajuns atit de puternica, pe cat se crede.

  3. Presa nu a doborit vreodata vreun demnitar . Pentru mine doborire inseamna scoatere din circuitul social . Aruncare la marginea societatii . Pentru cele doua specimene bipede exista pozitii sociale pline de beneficii , depe care scursurile in cauza vor exulta .

    • Firea e o epava politica. Cariera ei politica e gata, desi are doar putin peste 50 de ani.

      Altfel, nu e treaba presei sa arunce politicienii la „marginea societatii”. Ca poate nu inteleg bine ce doriti pentru Firea? Puscarie? Confiscarea averii? Sa ajunga sa doarma sub poduri?

      Toatea astea sunt legate de sistemul justitiei din Romania, nu de presa. Si presupune dosare penale, dovezi, instanta de judecata, decizii definitive. Asa e normal. Chiar si pentru Firea.

      • Nici vorba. Firea ca reveni după 1..2 ani, bazându-se pe memoria scurtă a poporului roman. La fel a Grindeanu, Piedone și mulți alții. Doar si-a luat o vacanță mai lungă.

  4. Eu as modifica titlul articolului: „Reprezentanti ai presei de investigatie au doborat doi ministri…” sau „Jurnalisti de investigatie…”
    Mi se pare nedrept sa scrie „Presa”, cata vreme cele mai multe organe de presa din Romania n-au nicio legatura cu jurnalismul autentic.
    Tot respectul, pentru doamna Sercan, pentru C.I.M., pentru Recorder si altii, dar nu-i putem baga in aceeasi oala cu RTV, RoTV, Antena 3 si altii…
    Cat despre reactia heirupista a autoritatilor – controale generalizate si anuntarea zilnica a „rezultatelor”, aceasta intra la „as usual”, nu e vreo mirare, pentru nimeni.

      • @silicon_v
        Ba nu e corect deloc. Cautati pe internet sa vedeti cum sunt definite aceste trusturi. Cautati-le la codul CAEN. Sunt „presa”. Ca nu fac jurnalism, e altceva, dar, la orice eveniment, sunt acreditati ca „presa”, iar pe ecusoanele lor scrie „presa”.
        Dupa revolutie, aparuse sintagma „o anumita parte a presei”. Poate ca e cazul sa o „reactivam”… :)
        Pe de alta parte, nici sintagma „presa independenta” nu stiu daca-si mai poate gasi corespondent in realitate…

  5. Dincolo de faptul ca trebuie vorbit de presa punctual, nu generalizat, ar trebui analizata victoria asta. Fiindca e una a pa Pyrrus. A plecat Budai si a venit o sageata chinezeasca, a plecat Firea si a venit Intontero.
    A plecat Firea si ministerul ala trebuia desfiintat, ca e la fel de util ca frectia la piciorul de lemn.
    In rest, cainii latra, ursul trece.
    Mai mult, pina la anul e mult timp si romanii vor uita de aceste lucruri si totul va fi in regula.
    Nu, doamna, nu e victorie a presei, pentru ca din ianuarie-februarie pina in iulie sunt 6 luni!!!
    Cei ce au facut anchetele au toate meritele, restul au tacut ca porcul in papusoi!!!!

  6. „Presa a doborât doi miniștri.Deci se poate!”

    Scuzați-mă, vă rog, dar nu cred…Nu cred că presa, aflată în cvasitotalitatea ei în serviciul cleptocrației, „a doborât” vreun funcționar public de rang înalt. Ce înseamnă „a doborî”?

    Cleptocrația care guvernează prin reprezentanți-marionetă România de peste 30 de ani își schimbă marionetele atunci când o grupare intră în conflict de interese cu o altă grupare, sau când marionetele încearcă să acționeze pe cont propriu, crezându-se ei înșiși „stăpâni păpușari”.

    …Așa cum s-a întâmplat, spre exemplu, cu domnii Voiculescu, sau Dragnea, ori alți câțiva care au îndrăznit.

    Prin „doborât” eu înțeleg condamnat cu adevărat conform gravității faptelor și prevederilor legale și recuperarea prejudiciului.

    De ce nu a doborât presa vreun ministru după Colectiv, spre exemplu, că am stat mult timp în stradă pentru asta, iar presa a scris muuult de tot.

    Într-adevăr, jurnaliștii, puținii care au mai rămas independenți, au avut curajul să semnaleze unele fapte criminale. Cei care s-au „doborât” au fost politicienii, între ei. Și încă nu „cu adevărat”, doar și-au speriat puțin adversarii, cu care se bat pe resursele extrase din averea publică. Pot fi considerați „doborâți” abia după ce vor fi condamnați, iar prejudiciul recuperat. Inclusiv cu despăgubirea familiilor celor uciși în chinuri.

  7. Presa a reusit sa doboare 2 ministri de la PSD. Cand au ajuns la cei din PNL si-a rupt dintii. Primministrul Ciuca stia din februarie despre azilurile groazei si n-a facut nimic, iar acum pretinde ca ar fi sesizat Parchetul.Parchetul neaga existenta unei sesizari de la guvern, sesizarea venind de la un ONG. „Incurcat in propriile minciuni” Ciuca isi pastreaza pozitiile politice in partid si parlament. Duamna Turcan care era ministrul muncii lavremea respectiva ( a avizat azilul groazei) este si ea bine mersi pe post. Deci nu va umflati in pene, n-ati demis nici un ministru ati fost folositi pentru luptele interne de partid .

    • Doamna Turcan, ca ministru al Muncii, a aprobat o cerere pentru un azil. In cerere nu se preciza ca va fi unul al groazei. A mai fost doar o luna ministru, deci nu putea verifica.
      Nu imi place Turcan, nu a facut nimic ca ministru in mandatele pe care le-a avut, nu merita sa fie ministru al Culturii. Totusi, intr-un caz care se cere foarte corect rezolvat, a incerca sa transferi vina si asupra ei este profund necinstit. Un tertip cu intentii murdare.
      Este o dovada ca PSD incearca zadarnicirea unei cercetari corecte.

  8. O fi „puterea presei” sau o simplă răfuială în PSD?

    Biv-vel-vornicul Ciolacu n-a înghițit-o niciodată pe coana Fierea. O vedea ca o amenințare la șefie partidului și poate chiar ca o catindată la prezidențiale – unda Ciollacul vrea ceva animal docil de casă și nu o posibilă concurentă. A găsit astfel o modalitate „elegantă” să tragă apa după ea cu puțin înainte de anul electoral.. Au mai fost nenumărate alte circuri de presă și niciunul din dinozaurii PSD-ișit n-a fost clintit după ele. Foarte probabil că scandalul a fost dat în gât tocmai de oamenii Ciolacului cu dedicație pentru cucoana cea gureșă a lui Pandele.

    Povestea de acum seamănă binișor cu mazilirea lui Pontacchio în toamna 2015.După incendiul de la Colectiv s-au stârnit manifestații de stradă care au adunat probabil câteva zeci de mii de oameni. Oamenii s-au îmbătat cu apă rece închipuindu-și l-au dat jos mitomanul plagiator. N-a fost deloc așa. În realitate a fost o lovitură de palat orchestrată de Dragnea care a profitat de incendiu spre a-i anunța demisia lui Dottore – care mititelul a aflat de ea de la TV. 😀 Pur și simplu n-a avut destul sânge-n instalație ca să-și apere scaunul și să zbiere „Ba pe-a mă-tii știrbule!”. Atâta tot. În mod normal puteau să demonstreze un miliard de oameni și să ardă cluburile ca artificiile de Crăciun că Pontacchio nu s-ar fi clintit din scaun dacă avea spatele asigurat de restul bandei.

  9. Nu au doborat nimic. Niste tipi de carton. Cine a facut armata stie ca la trageri se folosesc niste tinte de carton ce sunt scoase din transeu si militari trag in ele facand astfel exerciti de tragere. Nimeni insa nu stie cine este in transeu si ridica tintele cand doreste el si cad lovite cand vrea doar el cel din transeu cel din lumea subterana a intereselor. O victorie mincinoasa.

    • Tintele atinse nu nu sunt de carton, sunt doi vinovati, reprezentanti de succes ai clicii ticaloase care si bate joc de aceasta tara, pe care, simuland ca o conduce, o distruge si o jefuieste.
      Prinsi asupra faptului sunt cativa executanti, a caror vinovatie lor nu mai poate fi ascunsa.
      Mai departe, e problematic. Depinde de Justitie. Din pacate, asa cum constatam, Justitia este mai aproape de clica de profitori din care face parte si ea, decat de dreptate si de adevar.

  10. Aș! Intre timp, un infractor este repus in funcția de primar durect din pușcărie!
    Culmea, vad ca e și promovat agresiv pe yt.

  11. Da, se poate! Dar s-ar putea si mai mult: ca rezultatul stradaniei lor sa fie recunoscut si apreciat cum se cuvine.
    CRJ si cei doi ziaristi, Ovidiu Vanghele și Bianca Albu si CRJ, au scos la iveala groaznicele atrocitati impotriva unor cetateni vulnerabili, obligand statul sa-si faca datoria. Au riscat sa fie tinte ale razbunarii clanului mafiot. Fara ei, crimele continuau si astazi, cu complicitatea institutiilor statului, generos platite din bani publici.
    Ei nu ar trebui rasplatiti? Nu ar trebui transformati in niste eroi nationali?
    Nu ar fi cazul ca presedintele sa le confere cea mai inalta decoratie a statului roman?
    Si Emilia Sercan ar trebui rasplatita. Aproape singura, violent atacata, a scos la iveala un fenomen la fel de urat: plagiatul, care a infectat lumea academica cu false opere si autori. Infiltrata de false valori, de academicieni impostori, de universitati de taraba si de academii care nu isi merita numele, scoala romaneasca este inca in mare suferinta.
    In cei 33 de ani, multi ziarisi si activisti s-au sacrificat. Au luptat impotriva raului, in timp ce statul si institutiile lui au existat mai mult ca sa consolideze o clasa de profitori.
    Unii au disparut, altii s-au descurajat, altii inca mai lupta cu muntele de nesimtire protejat de statul din ce in ce mai corupt.

  12. Se spunea, cel putin inainte, presa este „a 4 a putere” din stat cu toate ca rolul ei este sa informeze si mai putin sa judece.
    Intre timp mai peste tot in lume presa a devenit intradevar a 4 putere in stat, fara a avea prerogative legislative, executive sau justitiare date de suveran, adica popor in urma unor alegeri libere.
    Vorbesc numai de state conduse democratic, chiar daca intre timp este mai mult sau mai putin aparent.
    Presa a devenit „maciuca” in mana celor cu bani, a celor care doresc influneta si putere.
    La nivel de Romania este ceva intre entuziasm jurnalistic si pana a-si vine pielea pe bani.
    Personal am impresia ca in Romania presa este mai libera decat in occident unde este supusa tot mai mult fie presinunilor politice de a informa si comenta in spiritul si sensul politicielor fie nationale fie ale UE, fie unei autocenzuri asumate din dorinta de a nu calca prea tare pe gatul polticienilor, exceptii fiind insa ele sunt de gasit numai in internet si trebuie bine cautate.
    Ca au fost eliberati niste ministrii din functii in urma unor neajunsuri si scandale, e normal si bine sa fie asa insa ce sa intampla cu adevaratii faptasi, cei care zilnic pri fapte au produs acest scandal pe seama azilelor de batrani ?
    Presa s-a aruncat pe politicieni si mai putin pe faptasi, niste delicventi care au incalcat legislatia, au mituit si aranjat la firul ierbii ce trebuia aranjat astfel incat afacerile sa prospere.
    Ca a fost inlocuit in mistru cu altul dupa deviza o matura noua, matura mai bine, si maturile se uzeaza
    iar buruienile cresc in continuare pana nu sunt smulse din radacina.

  13. Simt in acest articol, dar și in altele asemenea, un soi de bucurie neastâmpărată, de împăunare teribilistă in rândul unei prese de-a dreptul debusolate moral: oameni care-și așază laurii victoriei (impotriva cui?) pe frunte (a cui?) in urma unui ‘măcel’ (la care au participat?) in care sumedenie de alți indivizi -vârstnici sau suferinzi mental- au fost brusc transferați de la un azil mizerabil (desființat) la altul (care? asta nu au mai cercetat așa-zișii jurnaliști care ținteau doar niște scaune, respectiv fantoșe), foarte probabil la fel de mizerabil.

    De ce se întâmplă asemenea nenorociri in azile? Dacă pică un ministru/funcționar se rezolvă ceva? O să fie mai bine tratați bătrânii găzduiți/sechestrați acolo? Păi, dacă scrutăm cu adânc in memoria noastră aflăm ceva foarte urât: toată lumea adultă ȘTIA deja de ororile din azile, toată suflarea țării știa și tolera, iar unii chiar foloseau serviciile acestor azile și nimeni nu protesta (și nici acum nu protestează nimeni și nici nu o să iasă nimeni in stradă pentru bătrâni, ci doar ca să dea jos vreun ministru căzut in dizgrație). Deci presa nu a dezvăluit NIMIC! Toți știam ce pramatii țin asemenea stabilimente (puține fiind azilele cu condiții decente și și mai puține cele accesibile omului de rând), toți știam ce murdară e treaba asta, dar toți preferam să închidem ochii. Realitatea e că acei bătrâni au fost abandonați de ani de zile de rudele lor, că mulți bătrâni sunt vânați pentru averile și pensiile lor, că doborârea a 2 rechinași nu înseamnă nimic pentru o piață ce monetizează micimea sufletului nostru (poate doar extinderea domeniului altora) și consecințele demografice teribile ale expansiunii socialismului in sfera asigurărilor de pensie (ce prelungesc artificial viața și chinurile bătrânilor plasînd povara asupra tuturor. să nu uitați: noi toți i-am plătit pe acei călăi! și continuăm să-i plătim pe alții.).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Carti

Cărți noi

Noțiunea de cumpănă, care dă titlul acestui volum, nu doar că surprinde natura momentului geopolitic internațional, dar sugerează și o posibilă soluție pentru România. Cumpăna nu este doar o etapă de tranziție, ci un punct critic în care direcțiile asumate astăzi vor determina ireversibil poziția țării în arhitectura globală a puterii. După trei decenii de integrare euro-atlantică, în care viitorul părea stabil și previzibil, realitățile internaționale s-au schimbat rapid, iar ordinea liberală care a definit ultimele decenii este acum contestată. Această contestare vine atât din exterior, prin ascensiunea regimurilor autoritare, cât și din interior, prin revizionism politic și radicalizarea discursului public.” Prof. Corneliu Bjola, Universitatea Oxford

Volumul poate fi cumpărat de aici

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro