Poate că nici una dintre campaniile electorale postcomuniste nu a fost la fel de ternă precum cea care stă se încheie. Un sentiment de dezangajare a dominat, iar mediocritatea argumentelor a descurajat orice conversaţie naţională autentică. Nici angajamentul ideologic şi nici claritatea proiectului nu au contat. Peisajul care se desenează este unul şters: moştenirea deceniului lui Klaus Iohannis este prăbuşirea prestigiului simbolic a instituţiei şefului de stat. Preşedintele în exerciţiu lasă în urma sa o scenă populată de personaje epigonice şi locvace. Demagogia şi impostura subminează eşafodajul constituţional, în vreme ce şeful de stat este redus la postura de agent electoral sau dezvoltator imobiliar.
Preşedintele
Dincolo de toate acestea se află istoria în mişcare pe care partide şi candidaţi o ignoră, în egală măsură. Este acea istorie în mişcare ce impune şefului de stat să fie, din chiar prima zi de mandat, prezenţa ce conferă stabilitate regimului pe care îl întruchipează. Căci instabilitatea parlamentară sau volatilitatea guvernamentală pot fi compensate doar de către Preşedinte. Doar Preşedintele, prin mandat şi atribuţii, poate fi ancora ce menţine vasul republicii în spaţiul sigur al democraţiei constituţionale, departe de furtuni şi de tentaţii liberticide.
Prim magistrat şi apărător al constituţiei. Preşedintele este mai mult decât un om politic votat de compatrioţii săi. Preşedintele nu este şi nu poate fi un politician oarecare, de vreme ce misiunile pe care le îndeplineşte îi cer , în egală măsură, calităţi de arbitru şi capacitatea de a influenţa instituţii şi partide. Preşedintele nu este şi nu poate fi imparţial şi independent, în pofida prevederilor constituţionale: ceea ce se aşteaptă de la el este realizarea unei viziuni ce impune fermitatea alegerilor şi claritatea opţiunilor sale.
Preşedintele este plasat de constituţie şi de legi în afara şi în interiorul sistemului politic. Preşedintele, ca şef de stat şi garant al constituţiei, nu ţine doar de puterea executivă: relaţia sa cu naţiunea, prin alegerea directă, îi conferă o unică legitimitate. Prin participarea la şedinţele de guvern, prin dreptul de veto, prin prezentarea de mesaje, prin prezidarea CSAT şi prin participarea la deliberările CSM, Preşedintele este implicat în relaţia dintre cele trei ramuri ale guvernământului. De la stările excepţionale şi apărare la tratate şi numiri de ambasadori, domeniile pe care le gestionează sunt vaste şi trimit la capacitatea de supravieţuire a statului însuşi.
Singur Preşedintele poartă povara deciziilor ultime. Singurătatea sa este singurătatea celui care are în faţa ochilor săi realitatea unei naţiuni şi a lumii din care face parte. Preşedintele nu poate delega neliniştile şi îndoielile sale. Primul magistrat se află, permanent, în stare de veghe. Inacţiunile şi absenţele sale paralizează statul şi pot fi fatale ordinii constituţionale.
Mandatul de preşedinte nu se consumă în spaţiul reţelelor sociale sau al televiziunilor, dar şeful de stat nu-şi poate permite să îi ignore pe cei care sunt izvorul său de legitimitate, cetăţenii. Preşedintele nu are dreptul de a-i dispreţui pe cei fără de care republica nu există. Respectul faţă de oamenii acestei ţări nu se negociază. Este respectul care dă naştere respectului acordat funcţiei sale.
Iar conversaţia cu cetăţenii nu poate fi întreruptă, niciodată. Preşedintele nu este dirigintele unei naţiuni, dar el are misiunea de a explica deciziile şi actele sale. Naţiunea este oglinda în care se priveşte şeful de stat. Cetăţenii reprezintă temelia republicii. Un preşedinte care îi abandonează este un preşedinte care îşi trădează sarcinile constituţionale.
Preşedintele nu trebuie venerat ca un salvator, de vreme ce salvatorii mincinoşi sunt inamicii libertăţilor noastre. Preşedintele este magistratul investit de naţiune cu prerogativele cele mai delicate şi subtile. Garant al ordinii constituţionale, şeful de stat este vocea statului pe care îl reprezintă. Istoria care ne înconjoară nu mai acordă şefului de stat luxul aurit al absenţei şi al mediocrităţii. Republica pe care o apără are nevoie de un preşedinte. Prim cetăţean al republicii, preşedintele trăieşte sau moare, împreună cu ea.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Eu chiar nu înțeleg furia intelighenției românești contra lui KWI. Iar o comparație simplă între KWI și Ilici Iliescu și/sau Băsescu -Petrov este net în avantajul lui KWI( asta dacă ai un minim de simț critic). Nu vreau să fac un laudatio pentru KWI, dar puțină decență nu strică niciodată.
Iată câteva considerații pentru care KWI ar trebui să fie APRECIAT:
– România a fost bine apreciată la nivel internațional, prestigiul României a crescut
– Moldova cu sprijinul României a fost atrasă tot mai mult spre Europa
– România și-a făcut un program de întărire a armatei alocând 2,5% din pib
– A fost stabilitate politică și economică ceea ce a permis dezvoltarea accelerată a României. Când a fost necesar( Colectiv, derapajele lui Dragnea, 10 mai, etc KWI a intervenit)
– România se găsește azi în cel mai înalt nivel de dezvoltare a prosperității din întreaga ei istorie depășind țări ca Grecia, Hungaria, Slovacia,etc.
– tot KWI a reușit să elimine rețeaua de poliție politică SRI+DNA întemeiată de Băsescu.
– a reușit să dea o lege a educației naționale
– etc
Sunt și aspecte care pot fi criticate:
– o lipsă de empatie față de public
– o tendință de comoditate aplecată spre un lux care a iritat( cam fără motiv…) pe mulți
– fără mari succese în politica externă, menționând aici Moldova( opoziția lui Merkel a fost teribilă), Hungaria, vizele pentru SUA și intrarea în spațiul Schengen.
Una peste alta, cu bune și cu rele, totuși KWI a fost cel mai bun președinte al României de după ’89.
Iar pentru cei care îl critică le spun doar: nu a fost bun KWI, dar vor fi mai buni Ciolacu și Simion?
Uneori nu înțeleg sufletul românesc.
cel mai bun presedinte dupa 89? Aici am dubii, iar argumente se pot gasi in sustinerea unuia sau altuia. Desigur, Iohannis nu a fost un Iliescu, insa nici nu cred ca a realizat mare lucru. Dupa mine, cel mai important presedinte pe care l-am avut a fost Constantinescu, care a reusit pentru patru ani sa zdruncine regimul neo-comunist instalat dupa 89. Un om cu multe realtii in SUA si in statele vestice, privit ca o salvare pentru Romania, fata de comunistul Iliescu care daca ar fi castigat alegerile pana la Basescu, ar fi tinut Romania intr-o zona gri si ar fi devenit un fel de Moldova sau Ucraina. Nu stiu astazi unde am fi fost daca Romania n-ar fi semnat tratatul strategic de securitate cu SUA. Probabil ca derarea la NATO si UE ar fi fost foarte mult intarziata. Desigur, Constantinescu s-a „carat” apoi cu viteza luminii din politica nationala, lasand locul lui Vadim si Iliescu. Acest lucru nu poate fi iertat si uitat prea usor, insa chiar si Iliescu a fost nevoit sa continue reformele si sa grabeasca aderarea Romaniei la NATO si apoi UE, odata ce acestea fusesera incepute. Nu mai avea loc de intors. Insa, anul asta va castiga presedintia cel mai probabil urmasul lui Iliescu si al FSN-ului anilor 90, un urmas care insa a invatat sa foloseasca tacamurile potrivite la marile dineuri, sa faca diferenta intre o garda de corp si premierul pazit si sa spuna cuvintele potrivite atunci cand va cere ceva. Istoria se repeta. Timp de cel putin 10 ani de acum incolo va fi liniste, pace si multa, foarte multa stabilitate in Romania, la fel ca in 2000.
La răsturnarea guvernului PNL/USR am văzut ceea ce relevă și recenta investigație Rdcorder, dar știam deja, anume ca Președintele Republicii este în România asemenea celorlalți politicieni.
…Este un simplu instrument al cleptocrației și se află ‘la mâna Serviciilor”, care îl pot convinge să facă ceea ce vor. Domnul Iohannis este in acest context remarcabil. Domnia-sa a reușit ca cel puțin în al doilea mandat să nu facă aproape nimic.
KWI a instalat abil un guvern PNL&USR in urma unor alegeri unde castigatorul a fost PSD. In urma motiunii AUR votata de AUR, PSD si de (N.B. ) USR, in locul unui nou guvern PSD&AUR, KWI a reusit sa mentina PNL la guvernare inca 4 ani. Dupa mine, presedintii Constantinescu si Basescu au deschis si, respectiv, accelerat Ro pe drumul spre Occident, in timp ce Iohannis a reusit sa mentina cursul spre Occident in conditiile unui atac sustinut puternic de personaje profund tenebroase, toxice si extrem de periculoase, ca Dragnea, PontAntonescu si Simion.
In conditiile persistentei si deja suspectei abordari de divizare a dreptei a USR (atat la motiunea de autocenzura, cat si acum, in ciuda apelului si sprijinului popularului primar al capitalei) se poate spune ca Iohannis a impiedicat instalarea populismului si deturnarea spre Rusia a parcursului Ro spre Occident jalonat de inaintasii Constantinescu si Basescu.
Felicitari Judex pentru luciditatea pastrata in pofida tuturor comentariilor negative despre KWI. In sfarsit, citesc un comentariu pertinent, impotriva valului de ineptii scrise de oameni care stau toata ziua pe internet si raspandesc insulte si scenarii de prost gust. Vinovatul de serviciu: KWI. Ceea ce am vazut in ultimii zece ani nu numai in presa online dar si in comentariile pline cu injurii ale unor grupuri remarcabil de stabile in expunerea parerilor lor negative m-a facut sa inteleg ca este nevoie de mult curaj ca sa iti asumi o responsabilitate politica in fata unui popor atat de pretentios si carcotas, vesnic nemultumit, critic pana la insulta. De aici probabil si calitatea discutabila a actualilor prezidentiabili.
@judex _ „KWI a instalat abil un guvern PNL&USR in urma unor alegeri unde castigatorul a fost PSD.”
Să ne amintim împreună….
Nici o formațiune politică nu a obținut peste 50% din voturi, caz în care Președintele Republicii îi cere partidului care deține majoritatea absolută să propună prim-ministrul. PSD a fost câștigătorul relativ al alegerilor. Chemate la consultări, PNL și USR au creat o alianță parlamentară care a generat o coaliție de guvernare cu susținerea majorității parlamentarilor și a propus un prim-ministru.
Care este abilitatea, căci la fel s-a procedat, în vremurile recente, la desemnarea tuturor candidaților la funcția de prim-ministru, conform art. 103 din Constituție??
Pentru că „nu se putea vorbi cu ei”, miniștrii USR au început să fie excluși din guvern. Pur și simplu, nu voiau să participe la „combinații”. V. Voiculescu, „a zburat” din guvern când a încercat să organizeze concursuri transparente pentru ocuparea funcțiilor de conducere din spitale. Mafia medicamentelor nu-l iartă nici astăzi. Stelian Ion a fost aruncat afară din guvern când a organizat concursuri transparente pentru ocuparea funcțiilor de procurori-șefi ai Marilor Parchete. Nu s-au mai organizat niciodată.
Pe Drulă nu-l vor ierta în veci pentru că a chemat procurorii să monteze tehnică operativă în biroul său pentru a proba acțiunile de șantaj, amenințare, tentative de corupere șamd. din partea PSD și PNL.
…Până la urmă, întreg USR a fost exclus de la guvernare, căci PNL s-a simțit și se simte mult mai bine în compania PSD, cu care „se poate vorbi”.
România NU a fost acceptată în UE și NATO, ci a fost anexată de acestea, căci au nevoie de ea. Cleptocrația de sorginte securisto-comunistă le-a cerut celor două entități [poate nu chiar cu aceste cuvinte, dar pe-aproape] „Lăsați-ne să furăm, iar noi vom spune da, la orice ne cereți.” ..Și li s-a răspuns „OK, Deal!”
Președintele Constantinescu a fost „cel învins de sistem”. Dacă chiar îl măcina devotamentul patriotic ar fi candidat pentru un al doilea mandat, așa cum i-au cerut cetățenii și ar fi câștigat eroic, fără circul Iliescu-Vadim și regresul democrației, statului de drept, justiției și ce-o mai fi fost cât de cât bun în România acelor ani.
„Guzganul Rozaliu”, spre exemplu, a avut decența ca, atunci când Andrei a fost încolțit, să-și asume faptele și să suporte consecințele. Petrov, spre deosebire, a trimis în brațele procurorilor pe cei mai apropiați, de la „doamna blondă”, la propriul frate și proprii copii.
De KWI ne amintim mai ales din cauza pasiunii sale pentru găurile din terenul de golf și pentru cele din Buget, generate de jet-urile de lux cu care călătorește, dar mai ales pentru o profundă și îndelungă „hakuna matata” tulburată doar de lipsa de promptitudine a SPP-istului care nu i-a prins la timp paltonul aruncat pe plafonul mașinii.
Dar se uită, în mod nedrept, faptul că el este cel care a patronat acțiunile de denigrare a doamnei LC Kovesi, inclusiv prin implicarea unui serviciu străin camuflat în spatele unor „cuburi negre”. A demis-o/revocat-o cu zâmbetul pe buze! Deranja.
Mai multe despre domnia-sa…
https://recorder.ro/documentar-recorder-deceniul-iohannis/
Parafrazând, „Păzește-ne Doamne de președinți buni ca aceștia, căci de cei răi poporul român se păzește singur!”.
Aceasta stare de stagnare din ultimii 10 ani poate sa fi fost cauzată de trei situații.
1 Comoditate și lipsa curajului necesar implicării în problemele unei țări cu o puternica moștenire comunistă, care a determinat constituirea unui puternic și extrem de periculos grup de interese antinaționale
2 Incapacitatea de a înțelege, de a descifra și accepta structura psihica a poporului român.
3 Capturarea subiectului în urma unei operațiuni de șantaj nemaiîntalnită în România.
Pe scurt, dvs. va exprimati regretul de a fi ratat un guvern USR in alianta cu decentul PSD (cu guzganul rozaliu). Poate o sa avem ocazia in 2025.
P.S. KWI ar fi putut alege varianta comoda si decenta de a nominaliza un PM de la PSD, caci vazuse deja pataniile lui Basescu.
Corect.
Articolul trebuia da apara inainte de inceperea campaniei electorale.
Poate ca unii prezidențiabili ar fi citit.
Poate si pentru unii jurnalisti si ar fi fost sursa de întrebari pentru candidati.
S-a judecat mult tema ca Prezidentiabilii nu sunt pregatiti, nu se califica la locul de munca dar este de observat ca ținta a fost aleasa in persoana Elenei Lasconi.
Campanie dirijata de casele de sondaj si mass media cumparata de PSD care a vazut pericolul ca Lasconi poate sa-l înfrânga pe Ciolacu.
Dr. Ciuca așteaptă sa fie trecut in rezerva!
Se ascut cuțitele in PNL!
Cred ca diaspora poate desemna castigatorul!
Peisajul e sumbru. Candidații, sumbri și ei, se înghesuie in spațiul Republicii cu discursuri populiste, doar, doar vor fi crezuți de insipide peuple. Regresul moral, spiritual și religios se observă chiar și in sufletul individului care flutură în neștire Sfânta scriptură. Republica ar avea nevoie de șefi de stat umani, rafinați cu o mare capacitate de negociere, adică de părinți ai cetățenilor care sa trezească în sufletele fiecăruia încrederea în ziua de mâine. Dacă am încerca să spunem cine sunt mincinoșii cei mai fățarnici, cine sunt pretendenții și pentru ce fac spume, n-am mai termina-o niciodată. Or, scaunul de la Cotroceni are un virus ancestral care provoacă alergii la planuri și strategii. De aceea, șeful scaunului de stat manifestă, din secunda doi, delir de grandoare și izolare. Dar cel mai bizar este doliul de lungă durată, pentru că, in secunda doi, le moare interesul. Boala grandomaniei este boala politicii românești. Maladia aceasta i-a atins pe toți. Nu se bat, elegant, pe proiecte politice. Se bat, ca niște câini, pe ciolan. Toți, poate cu o singură excepție, se comportă ca într-un spital de urgență. Ca și în spital, disperatul politician, care zice că are rău de jet, caută să-și mute pacienții dintr-o secție în una aur-ita, deși toată mulțimea nu o acceptă. De ce? Pentru că „beneficiarul”, indezirabil in țările vecine, dovedește o gândire strategică de amator populist. Suntem o societate bântuită de șmecherii balcanice. De aceea, avem nevoie de un președinte pentru care crezul sa fie: democrație împotriva autocrației, împotriva unor profanatori ai Cauzei. E regretabil, sincer, să votezi micimi, imorali, incompetenți, prefăcuți. O societate este apreciată după oamenii pe care ii produce/alege/votează. In ceea ce ne privește pe noi, românii, avem nevoie de un amendament: societatea care funcționează aici, in albia dintre cele două balade populare, trebuie să nu mai ia drept adevăr neadevărul cel mai nerusinat și să producă, de fapt și de urgență, un sef de stat cu o profundă înțelegere a realității și a poporului. Iar realitatea este sumbră…
În sfârșit si-au găsit timp politologii romani sa se ocupe si de situația catastrofală din tara și nu doar de mari strategii globale.
Nu cred ca este nevoie doar de a scrie generalități despre semnificația funcției supreme in stat ci de a arde cu fierul rosu puroiul care se transforma accelerat intr-o cangrena care amenință sa ucidă România. Am impresia ca intelectualii romani fie sunt timorați, fie au făcut pactul cu dracii sistemului (ca nu e doar unul la butoane).
Nici în Zimbabwe sau Uzbekistan nu existe campanii electorale mai lipsite de conținut și mass media mai angajata politic. Asistam la mexicanizarea tarii și mai nimeni nu observa asta. E drept ca nu sunt împușcați oamenii pe strada dar vedem falimentul statului roman. Cum spunea un economist: la faliment ajungi mai întâi încet și apoi brusc.
Tocmai am vazut ca Ciolacu si-a luat BAC-ul la 37 de ani.
Băi voi ați innebunit in România? Puneți un covrigar – că am vazut ca a avut covrigarie – semi analfabet la conducerea statului?
Orice post are niste cerințe de competență, educație, profesionalism. Dacă angajezi pe un post de vânzător te uiți dacă are scoală și știe aritmetică.
Postul de presendinte a Republicii ar trebui să aibă niste condiții minime de studii si de experiență profesională! Ce naiba…
Şi vă mirați că nimic nu merge in țara aia !
@ Costantin. Un raspuns correct dar incomplet:
…Este un simplu instrument al cleptocrației și se află ‘la mâna Serviciilor.
Pacatul care va trebui sa-i bantuie gandurile pentru tot restul vietii este distrugerea la ordin a PNL, adversarul bastardului pcr. A fost cinic si eficient precum Ana Pauker si Dej. Este marea dezamagire a electoratului cu aspiratii real democrate.
Pentru ca -in fapt- centrul unic de putere, mostenit de la/sau transmis de Securitate, a pus stapinire deplina pe toate butoanele.
Acum, suntem la nivelul anilor ’80, cand Ceausescu a dat voie mai multor candidati sa se lupte pe acelasi post. Evident, toti membrii PCR, toti cu dosare beton la Secu.
Candidatii la Presedintie apara aceeasi doctrina, caci toti „de la o fantina au izvorat si cura”.
Democratia s-a sfirsit. Pentru ca nu avem centre de interes diferite.
Suntem in plin circ. Butaforie de tip „Potemkin”.
În România, situația funcției prezidențiale poate fi considerată o aberatie din punct de vedere al dreptului constituțional. Adică tu ești președinte fiindcă ai câstigat votul popular primind girul unor milioane de alegători, iar parlamentul te poate suspenda cu 50% din voturi plus 1? Ce fel de „republică semi-prezidențială” e România, dacă parlamentul poate decide oricând, cu ușurință, că cineva rămâne sau nu președinte? Și să admiți acest lucru într-un parlament în care traseismul e la ordinea zilei și poate schimba oricând majoritatea? Este o sursă gravă de instabilitate și subminează drastic capacitatea de inițiativă a președintelui în orice privință. O altă carență din punct de vedere al dreptului constituțional este faptul că după o eventuală suspendare, dacă referendumul nu confirmă decizia de suspendare luată de parlament, nu se întâmplă nimic: președintele revine pur și simplu, iar republica rămâne în conflict constituțional nerezolvat între Președinte și Parlament!
Ca să fie mai clar cât de aberant e acest sistem, amintesc că el a fost copiat după Austria. Și acolo președintele e ales prin vot popular, și acolo el poate fi suspendat de parlament, iar în acest caz și acolo urmează un referendum. DAR 1. suspendarea se face cu două treimi din voturi în parlament, nu jumătate, tocmai ca să se evite tentative de schimbare a președintelui după cum bate vântul în parlament și 2. dacă referendumul de după suspendare e câștigat de președinte, parlamentul este automat dizolvat și au loc alegeri anticipate, acesta fiind modul în care se evită menținerea in limbo a statului, adică în conflict constituțional nerezolvat. Să ne amintim de câte ori a fost amenințat și KWI cu suspendarea și ne mai mirăm că n-a făcut nimic?! Și încă ceva: orice câștigător al alegerilor prezidențiale care nu ar avea în spate un partid mare, ar fi din prima zi un „lame duck”, putând fi oricând înlăturat din funcție prin coalizarea celor două partide mari. Ați scris foarte frumos, domnule Stanomir, dar ați evitat un aspect esențial, care e foarte probabil să ducă din nou la o dezamăgire a electoratului.
cu totii am cerut aceste prevederi, dar cand a fost vorba de revizuirea Constitutiei, KKRau visa la cai verzi pe pereti.
Stimate domnule Mihai Bucur,
apreciez foarte mult observatiile Domniei Voastre. Ceea ce nu am inteles: va referiti la Constitutia din 1991 sau la nonConstitutia din 1991?
Cu toata stima,
Constantin-Valeriu Trifan