বাংলাদেশের বন্ধু, আমরা দুঃখিত এবং তোমাকে ধন্যবাদ জানাই যে তুমি রোমানিয়াতে কাজ করতে এসেছ।
Așa arata titlul tradus prin Google Translate în limba bengali. Bengali, sau bangla, este limba oficiala în Bangladesh, țară din care vine curierul bătut acum câteva zile în București. Bangladesh este una dintre țarile de unde migrează cei mai mulți muncitori asiatici care vin să lucreze în România. Bangladesh are o istorie complicată și sângeroasă, așa cum este cazul majorității țărilor din sudul Asiei. Nu e nici o mirare că din cauza violențelor și a sărăciei foarte mulți asiatici iau calea bejeniei și ajung să lucreze în Orientul Mijlociu și în Uniunea Europeană. La fel acum au făcut cinci milioane de români, începând din anii 2000.
Așadar, tema zilei. Alimentat sau nu de curente politice, ne apucăm să batem muncitorii asiatici pe care îi acuzăm că vor să ne ia locurile de muncă – toată povestea este de un absurd patologic, muncitorii asiatici vin în România tocmai pentru că noi, românii, nu vrem locurile de muncă.
Apropo, poate nu știați asta. Muncitorii asiatici cotizează, la fel ca noi toți, la sănătate și pensii. Dacă în cazul cotizației la sănătate beneficiază, la nevoie, de servicii medicale, în cazul pensiei muncitorii asiatici nu beneficiază de sumele colectate, nu exista un acord cu țările asiatice pentru transferul banilor de pensie. Astfel încât, banii de pensie care sunt colectați de la muncitorii asiatici, inclusiv de la cei pe care îi agresăm, rămân în fondul de pensii pentru noi, cetățenii români, cei care îi agresăm.
Ne consolăm generalizând că toate țările din Uniunea Europeană au deficit mare de forța de muncă. La noi însă deficitul mare de forță de muncă este amplificat de o repulsie profundă fată de muncă.
Câteva exemple.
1. O țară întreagă îl înjură pe Ministrul Daniel David că a avut ”tupeul” să recomande tinerilor să își ia un serviciu, daca tot nu mai sunt așa multe burse de dat.
2. Cel mai mare NEET * din Uniune în categoria de vârsta 16-25 de ani, pur și simplu nu ies la socoteala cam 1,5 milioane de tineri, nu-i găsim nici la scoală, nici la muncă.
3. Sunt pline la sate crâșmele, în miezul zilei, sălile de jocuri, în miezul nopții, de oameni în putere care pierd vremea. Striga disperați fermierii și constructorii că nu găsesc muncitori, deși pun pe masă salarii de nerefuzat.
4. Sute și mii de familii stau degeaba, nu muncesc nimic, nici măcar pe lângă casă, văicărind-se că sunt sărace și așteptând pomană de la stat, un voucher, un cupon, un card de alimente și, desigur, pensia bunicilor. Unii nu au muncit o zi în viața lor, au tot primit pomeni.
5. Și, favoritul meu, îndemnul Decrețeilor către copii și nepoți: ”Lasă puiul mamii, tu să nu muncești atâta, au muncit destul mama și tata și bunicii pe vremea blestemaților de comuniști. Tu stai, nu trebuie să muncești, avem noi grijă de tine”.
Nimeni nu știe de unde s-a născut și a crescut cultura aversiunii față de muncă, doar avem 5 milioane de români care s-au dus la muncă, nu la distracție, în străinătate. Iar salariile oferite de angajatorii din România nu mai sunt ce erau acum 10 ani, au crescut exponențial.
Greu de înțeles de ce am dezvoltat o așa aversiune pentru muncă. Dar și mai greu de înțeles este că îi spurcam pe cei din Bangladesh, Pakistan, Nepal, Sri Lanka și India, care vin să muncească în locul nostru.
Încă un apropo. Nici un comentariu public, de la nici o federație, asociație, patronat, camera de comerț, consiliu și alte asemenea, altfel extrem de active, care sa înfiereze ceea ce s-a întâmplat nu a apărut.
*Not in Education, Employment, or Training





De acord cu atitudinea dvs. in privinta violentei. Oamenii astia nu sunt cu nimic vinovati. Dimpotriva, merita multumiri. Totusi, e un caz izolat, nu un fenomen de masa. Nu uitati!
Statul roman nu are voie sa ia bani pentru pensie, pina cand nu are conventii semnate cu statele de origine, in aceasta privinta. Este un abuz.
In ce priveste fuga de munca… avem opinii diferite. Daca sunt platiti la nivel european, oamenii muncesc. Petru 2 lei…. Cei care vor sa munceasca, merg in tarile dezvoltate, care nu-si bat joc de forta de munca. (Si nu uitati: sezonierii trebuie sa adune in cateva luni bani pentru tot anul…)
Poate ca statul ar trebui sa intervina cu impozite mai mari pe firmele si fermele ce nu au contracte cu forta de munca, la un nivel satisfacator de palta. Poanta cu salariul minim e rasuflata. Si munca la negru aduce numai pagube. Si mai vedeti cu centrele alea de dezalcoolizare. Sunt necesare.
In ce privestre ajutoarele, cred ca trebuie regindite.
Sa vedem ce-au facut cu pensiile, Luna asta se developeaza realitatea pentru toti. Nu mai poate fi ascunsa.
Toate „fenomenele de masa” au inceput cu „cazuri izolate”. Intai i-au scuipat pe strada, apoi le-au spart geamurile. La sfarsit i-au gazat in masa. Daca ne culcam pe-o ureche ca e un caz izolat, maine vor fi doua. Tot izolate. Si tot asa. Credeti ca toti cei care sustin asta se vor limita la muncitorii asiatici? Nu, daca vad ca le merge, maine vor trece la cetatenii romani de alta culoare, apoi la cei de alta etnie, apoi la cei care vorbesc corect sau poarta barba si ochelari. Totul pentru o Romanie „curata”.
”La sfarsit i-au gazat in masa”
Patologiile sociale ajunse la un asemenea nivel ați face bine să le reproșați Germaniei. Toate ideologiile criminale care au provocat zeci de milioane de morți în secolul 20 își au originea în Germania. România a participat la asemenea atrocități doar atât timp cât a fost la remorca Germaniei.
Aducerea muncitorilor asiatici în România ține de ideologia aflată în prezent la putere în Europa. Polonia a primit milioane de ucraineni după 2014, dar a refuzat sirieni și s-a luat în bețe cu Comisia Europeană pe tema asta. Pentru că polonezii sunt altfel de oameni, polonezii nu au suflet de slugă.
Majoritatea muncitorilor din respectivele țări sunt rentabili din 2 motive.1.Unele firme iau bani de la UE pentru angajarea lor 2.Exploatarea lor muncă 6 zile pe săptămână 10,11,12 ore pe zi ,iar pe fluturas apare că muncesc 8 ore pe zi 5 zile pe săptămână.Iar majoritatea firmelor vor muncă de calificat pe salariu de necalificat sa faci muncă la 3 inși.De acea foarte multi nu vor să muncească pe un salariu mizer și muncă de sclavi.
Dacă ne uităm pe cifre, imigranții sunt cei ce aduc pe plus balanța imigrare/emigrare a României. Fără îndoială, imigranții angajați legal vor fi cei ce vor plăti o parte dintre pensiile românilor. Și trebuie specificat clar: doar acei imigranții angajați LEGAL, cei care plătesc taxele și impozitele către statul român.
Referitor la livratori (români sau străini), din păcate, cel puțin în București, încep să semene a plagă. Circulă pe trotuar (pe trotuarele fără benzi de bicicletă) cu biciclete, trotinete electrice și chiar cu scutere, uneori cu viteză, fără niciun respect pentru regulile de circulație și pentru pietoni. În acest context, e normal ca pietonii (probabil și conducătorii auto) să aibă un cui împotriva lor.
Citesc în presă că numeroase companii de livrare și „ride sharing” nu-și plătesc datoriile către stat, deci lucrătorii lor nu sunt angajați legal. Și sigur sunt și imigranți, printre acei lucrători.
Fără îndoială, tânărul care l-a lovit pe imigrant n-are nicio scuză și trebuie să suporte consecințele faptelor sale. Dar statul român, înainte de a-l pedepsi pe acel tânăr, trebuie să se asigure că toți imigranții sunt angajați cu forme legale și respectă regulile și legislația din România.
Incendiul se propagă acolo unde găsește combustibil. dacă nu ar exista resentimente față de imigranți și față de livratori, mesajele inflamatoare nu ar putea să găsească ecou, să se propage.
Abordarea noastră ar trebui să fie echilibrată și rațională, zic eu. Pentru cei atenți la detalii, din înregistrarea video a agresiunii, aș zice că livratorul era pe bicicletă/scuter pe trotuar, așteptând să treacă pe trecerea de pietoni călare pe vehicul, nu pe lângă el. Așa că eu mi-aș cere scuze doar acelor imigranți care lucrează legal și respectă regulile și legile din România.
Sigur, ce scriu eu aici nu este tocmai „politically correct” și s-ar putea să nu treacă de moderator, dar și articolul de-aici e ușor discriminator, fiindcă se referă doar la „prietenii” di Bangladesh, nu la toți imigranții ce lucrează legal, în România… 😊
Eu zic sa-i pocnim in bot si pe românii neaosi, care lucreaza fara forme sau „circula cu biciclete, trotinete electrice și chiar cu scutere, uneori cu viteză, fără niciun respect pentru regulile de circulație și pentru pietoni”. Si pe cei care circula cu masina la fel. Sau pe românii care nu spala si circula cu mijloacele de transport in comun. Ce ziceti, care plaga e mai mare?
@Inn
Tocmai că, dacă statul își face treaba, nu vom simți nevoia de a „pocni în bot” pe nimeni. 😊
Educația (parțial) și învățământul tot treaba statului ar fi trebuit să fie… la fel și aplicarea legii…
Cât despre plăgi, avem destule, n-aș putea spune care-i cea mai mare.
@Decebal _ „… imigranții sunt cei ce aduc pe plus balanța imigrare/emigrare a României. ”
Cei care fac subiectul articolului NU sunt imigranți, ci muncitori străini cu contract pe perioadă determinată. Toți sunt veniți legal în România. Dar…
O mare parte dintre ei, da la bone și maseuze, la constructori și livratori, după o perioadă în care au acumulat venituri care să le permită să ajungă [ilegal] în Occident, pur și simplu dispar. lucrează corect, pleacă fără să fure ceva, sau să lase datorii.
România reprezintă pentru ei sursa de venit (un venit lunar aproximativ de 5 ori mai mare decât în țările de origine) care să le permită să ajungă în Europa de Vest, unde fac de obicei aceeași muncă, dar pentru un venit cel puțin dublu (ilegal).
@ Constantin
Aveți dreptate, din comoditate am scris „emigranți” și „imigranți” și ar fi trebuit să scriu „muncitori străini ce vin să lucreze în Romănia”, respectiv „cetățeni ai României care pleacă să lucreze în străinătate”.
Răspunsul dvs. privind conținutul articolului este foarte obiectiv și corect, deci nu ar fi avut motive sa nu treacă de moderator. Al diavolo il „politically correct”!😇 Totuși agresivitatea in doze esagerate nu are scuze!
P.s. Sunt și pietoni care nu țin cont de regulile de circulație și traversează strada prin orice loc doresc! Ce facem ne dăm jos și îi luăm la bătaie?
@Liliana
Nu știu de ce dvs. (și „Inn”, mai sus) ați dedus, cumva, din comentariul meu că aș aproba violența. Departe de mine, gândul! Am scris „Fără îndoială, tânărul care l-a lovit pe imigrant n-are nicio scuză și trebuie să suporte consecințele faptelor sale. ”
Cumva, îmi aduc aminte de vremurile din pandemie când, dacă spuneai că ești nevaccinat, se găseau destui să te acuze că ești „antivaccinist”. 😊
Se petrec destule agresiuni cu violență, în București, zilnic. Și destui membri de clanuri interlope scapă „basma curată”. Din păcate, cazul nepalezului agresat e o „vacă de muls” d.p.d.v. mediatic, pe la televizor și în online (vezi și articolul de-aici). Adăugăm și condimentul „politically correctness” și putem presupune că tânărul agresor va fi pedepsit exemplar. 😊 Ceea ce e îngrijorător doar în măsura în care cazuri asemănătoare de violență sunt tratate diferit…
Din ce am vazut, muncitorii acestia sunt preponderent in livrari si horeca, exact carciumile :)
Pe strazile Belgiei pe santiere se vorbeste romana de baieti tineri. Iar fete tinere le vezi la supermarket punand pe rafturi marfa.
In ce domenii lucreaza acesti muncitori straini? Adica livrarile acestea in pas de melc ne vor salva economia?
Problemele sunt mult mai adanci, acesti muncitori e un leucoplast pe cancer de plamani.
Probllema este una demografica, care vine din principiile de viata pe care le avem, dar si legislatia familei, infrastructura, mass media. Aici trebuie lucrat, si lucrat mult.
Ce le spunem la tineri de mici? Distractia pe primul loc, fiecare individual. Dupa ne miram ca nu vor sa lucreze si nu fac familii cu copii.
Cred că aberați un pic. Vă citez: ”statul român, înainte de a-l pedepsi pe acel tânăr, trebuie să se asigure că toți imigranții sunt angajați cu forme legale și respectă regulile și legislația din România.”
Nu.
Statul român trebuie să îl pedepsească pe acel tânăr, punct!
Că trebuie să se și asigure că imigranții sunt în conformitate cu legea din România, da. Dar asta este cu totul altă mâncare de pește.
Că până verifică statul pe toții imigranții, tânărul ăla va pune mâna pe o armă și va împușca nu doar imigranți, ci și pe progresiștii români, că și ei e dușmanii boborului!
ai gresit comentariul, e cu unul mai sus, eu nu am scris asa ceva
@Klopo_Tare
Încerc, totuși, să vă explic perspectiva mea, poate nu vă mai pare aberantă. Este vorba despre a trata cauzele sau efectele. Dacă imigranții respectă legile române și reguli minimale de bun simț, este mai mică probabilitatea de a se forma un curent de opinie anti-imigranți, deci scade și probabilitatea de a avea manifestări extreme la adresa imigranților.
Poți să retezi buruienile, una câte una, pe măsură ce apar. Dar vor continua să apară și să se înmulțească…
La fel și cu „progresiștii” – dacă aveam o clasă politică decentă și un procent mai mic de analfabeți funcțional, AUR, SOS si POT n-ar fi avut atâția adepți…
În ceea ce privește „românii verzi”, înțeleg că a fost retrasă autorizația pentru organizarea unei manifestații anti-imigrație, în București. Nu era mai bine să-i lase să se strângă, să-i înregistreze din toate unghiurile și să-i urmărească penal pe cei ce se fac vinovați de declarații / fapte ilegale? Dacă nu mă înșel, chiar și pentru un tatuaj cu zvastica nazistă poți fi urmărit penal.
Copiii sint viitoarea carne de tun pentru guvernanti ( ei vor fi cei care in viitor vor plati . de exemplu , ratele la imprumuturile facute de ministerul de finante in ultimii 15 ani pentru a acoperi deficitele facute de guvernanti ) . Familia este cea care genereaza consum iar prin consum intra in bugetele publice cele mai mari si certe sume . Pentru guvernantul tilhar si mincinos cel mai dorit este tinarul doritor a tot si toate ( plin de pofte si dorinte ) care sa dea nastere unui numar cit mai mare de copii sa faca credit pentru casa , masina , electrocasnice , vacante , ….. Mai nou needucatii sint indemnati sa imprumute ,,statul” ( adica ministerul de finante ) pentru acoperirea deficitelor . Adica sa ajut tilharii sa acopere gaurile din buget cu bani din truda mea . M-as considera trimpit . Sa trudeasca numai si numai pentru consum . Indemnuri pentru consum vad la fiecare pas . Indemnuri pentru economisire ( a fortei de munca sau a banilor produsi prin consumul fizic si mental al cetateanului ) nu vad .
@Ion _ „In ce domenii lucreaza acesti muncitori straini?”
Pe perioadă determinată…
În construcții, wellness, bone/îngrijire copii și persoane vârstnice, curierat, HORECA etc.
Ei NU au în România regimul pe care îl au cetățenii români în statele membre ale Uniunii Europene. Ei NU sunt cetățeni europeni și NU se bucură de libertățile pe care le oferă cetățenia europeană.
…Și ce anume ziceți nu vor să facă românii?…Familii cu copii?!
Bine zici mai Ioane..
Da trendul .. e altul..
Sa te audă macar, Dumnezeu…
Dumnezeul acela .. al nostru, al tuturor.. că suntem slabi ori negri, .. și de care tot mai mult, uitam .
Lucrează cu contracte de muncă și la infrastructura privind autostrada, la Cis gaz, etc. În acest context, îmi vine să mă întreb, dacă s-au scris articole și în cazul deceselor la locul de muncă din cauza lipsei condițiilor de siguranță și a orarelor extenuante…
Privind legalizare contractelor de munca îmi vin anumite dubii gândindu-mă la aceste companii de livrare, preponderența de munca la negru fiind și în alte țări tot în acest domeniu.
Sunt mulți care lucrează și în alte domenii inclusiv construcții și la fermieri ,la firme care fac ferestre termopan, mici ateliere de confecționat produse metalice ,încărcări descărcări. Cei care sunt puturoși fac cale întoarsă după 3luni,6luni. Care sunt vrednici și vor să învețe meserie rămân în continuare.Cunosc patron care are 10pakistanezi angajați în confecții metalice ,este foarte mulțumit de ei,nu vin băuți la muncă,își văd de treaba lor și le-a închiriat o casă cu 4camere la mine pe stradă.Dimineata ii ia o mașină iar seara ii aduce.
Noi, românii, geto-dacii închipuiți ai peștelui prăjit, avem multe de învățat. Și nu învățăm. Și istoria pare că din nou nu mai are răbdare cu un popor care se străduiește să-și distrugă țara în timp ce străinii se încăpățânează s-o construiască. Cine a construit telecomunicațiile României? Cine a investit în drumurile României? Cine a pus bazele medicinei din România? Nu am făcut nimic fără străini. Mai exact, noi nu am putut face nimic fără occidentali. Tot progresul României este în esență de origine străină. Și acum, când porcul s-a îngrășat, niște oameni a căror singură vină este că nu au bani au venit în țara noastră să facă bani. Acum, când România are șansa să redevină o țară în care se vine, nu o țară din se pleacă, acum ne iese la suprafață partea de europenism din noi care nu există.
@Darie _ „… România are șansa să redevină o țară în care se vine…”
Textul se referă la muncitorii străini cu contract pe perioadă determinată. Aceștia NU sunt imigranți.
România NU este atractivă ca stat de imigrație. De altfel, chiar și pentru acești muncitori despre care se vorbește în articol, România este un loc de tranzit. Foarte mare parte dintre ei muncesc în România legal doar atât cât să strângă bani pentru a pleca în Vest în mod ilegal.
E dovedit că un bărbat care nu muncește deloc are șanse mai mari să găsească o parteneră decât unul care muncește pe salariul minim pe economie.
Se știe că dacă muncești 2 ore pe zi plătești taxe ca și cum ai munci 8 ore pe zi. Dacă muncești 8 ore pe zi plătești taxe mai rău ca iobagii…
Se știe că mai demult cei vulnerabili erau bătrânii, femeile, copiii. Prin intervenția statelor au ajuns vulnerabili bărbații tineri care au fost transformați în niște loooseri prin mutarea resurselor (pensii mai mari decât salariul mediu, femei pe poziții călduțe, copii ce plătesc vedete la balul bobocilor sau… bani nou inventați de bănci exclusiv pentru organizații învechite…, niciodată pentru looseri…).
Se mai știe că femeile nu se combină cu cei sub nivelul lor… și cum nu se mai găsesc decât loooseri pe piața, ele nu se mai combină deloc, așa că… copii ioc …
Să ne înțelegem, cu salariul minim de România, un nepalez nu e looser la el acasă… Stă bine. Are familie!
Cei ca Damian o să dorească să primească pensie contributivă mult mai mare decât salariul mediu (cum are și Mitică Dragomir) dar mă tem că în viitor nu mai o să mai fie loooseri care să o mai plătească… Looserii români o să fie ocupați să se lupte ce cei nou plasați (aduși) în țara în care ei au fost odată „suverani”…
@Andrei Haiduc _ „Prin intervenția statelor au ajuns vulnerabili bărbații tineri…”
Falsa penurie de forță de muncă este promovată prin mass-media de către angajatori pentru a face presiuni asupra potențialilor angajați/ forței de muncă.
Piața forței de muncă este întocmai o piață, în cadrul cărea antreprenorii doresc să cumpăre forță de muncă la un preț cât mai mic, iar cetățenii își vând capacitatea de muncă pentru un salariu cât mai mare. La echilibrul cererii cu oferta se stabilește salariul pentru un job anume.
În România, ca urmare a distorsiunilor sistemice în economie, după vârsta de 40 de ani este dificil să găsești un loc de muncă adecvat.
Am incercat de mai multe ori sa-mi schimb locul de munca, pe motiv de salariu mic. Eram chemat cu entuziasm la orice loc de munca aplicam, toate erau la superlativ pana discutam de salariu, conditii de lucru si fisa postului. De fiecare data optim era sa aduc computer performant de acasa (ca voiau si grafica 3D pe langa devize si dirigentie de santier, voia si programare in Delphi, voia sa-i fac si pagina de internet…), masina proprie si sa am program de lucru 10-12 ore/zi plus week-end-urile la cerere, ca asa-i la licitatii pe SEAP si la management de proiect in constructii: activitate continua. Bineinteles salariul oferit nu depasea mediul pe tara (eventual la gri), ca ingineri sunt o gramada si patronul are de unde alege. I-am lasat in continuare sa aleaga, dupa 10 ani constat ca patronii se plang ca oamenii nu vor sa munceasca, ca inginerii nu stiu meserie, ca nu mai exista cultul muncii si cate alte basme de „performant” manager SRL-ist. Am colegi ingineri talentati care s-au apucat de apicultura dupa traumele din industrie (patronul nu i-a platit contributii ani de zile sau le-au ramas datori cu mai multe salarii), de ferma de gaini, de legumicultura, programare la distanta numai sa nu mai aiba de-a face cu SRL-uri conduse de un satrap in miniatura. Zeci de ani de bataie de joc se razbuna astazi. Nu-i nimic, conducerea de la Bucuresti a gasit solutia: aduc oameni din tari asiatice iar pe romani ii dau afara, le pun taxe si impozite uriase. ba urmeaza si spionajul cu drone, noua Securitate bolovana. La urmatoarele alegeri vor vota asiaticii ?
PS
Cati romani nu s-au trezit loviti sau agresati sexual de cate un semen al lor ? S-a aplicat legea cand si cum s-a putut. Acum un strain este agresat (urata fapta, fara indoiala, sanctionata prompt) si vad ca se cere o luare de pozitie generala. De ce, un strain e mai important ca un roman ? Legea nu e aceeasi pentru toti ? Cand romanii sunt abuzati, trebuie sa ne facem ca nu vedem, ca au ei unde sa plece, toata Europa e a lor, iar pentru asiatici vom face un proces national, cu infierare, autocritica si angajamente, ca nu cumva sa se supere si sa plece ? Scuzati-ma dar cu aceasta atitudine cetatenii sunt aruncati exact in bratele extermistilor, care se dau mari iubitori de natie.
PS2
In cazul pensiilor asiaticilor, jurnalistul nu are dreptate, pus si simplu vor beneficia de pensie ca orice contribuabil.
În sfârșit, un comentariu al unei persoane care a trecut prin realitatea forței de muncă din România! Exact așa a fost zeci de ani în România: bătaie de joc la adresa angajaților, îmbogățiri peste noapte pe spinarea amârâților și o atitudine abuzivă la adresa angajaților, tratați ca niște viermi care trebuie să fie recunoscători că au fost aleși să slujească patronul. Iar acum că nu mai sunt fraieri care să muncească și în weekend pe același salariu și ocazional să fie abuzați psihic și/sau fizic, românii sunt numiți leneși de cei care au interesul să fie iar distracția dinainte! Nu e doar statul de vină că au plecat atâția muncitori în afară, ci și patronii tranziției, frații noștri români care și-au bătut joc de semenii lor!
În plus, un job nu e doar un număr (salariul) așa cum se zice în articol. Din milioanele alea de români harnici plecați peste hotare mulți nu s-ar întoarce nici pe bani mai mulți decât câștigă acolo! E vorba de respect și de condiții de muncă, de faptul că sunt apreciați pentru ceea ce fac. În România ar fi tratați iar ca slugi, că doar patronul e Dumnezeu!
Despre salariu , conditii de munca si fisa postului discuta la angajare un om educat . Sistemul public de invatamint din Romnaia nu genereaza astfel de oameni . Guvernantii romani au nevoie de loaze care sa trudeascape salariul minim . Oamenii care indraznesc sa negocieze salariul nu sint doriti de nimeni . Cind numarul celor care negociaza salariul la angajare va fi predominant inseamna ca societatea romaneasca merge pe calea buna .
@cetatean _ „toate erau la superlativ pana discutam de salariu, conditii de lucru si fisa postului…”
Angajatorii români, pe scurt, caută scalvi. Adică, persoane care sunt foarte calificate, care să accepte să muncească peste program, să accepte un salariu mic în raport cu calificare și pe care să le poată concedia imediat ce le vine ideea. De ce?…
Pentru că economia României este nefavorabilă investițiilor.
Legislația este imprevizibilă. Într-un singur an au avut loc peste 300 (trei sute) de modificări ale legislației fiscale.
Corupția este uriașă.
Infrastructura este precară.
Astfel, un antreprenor are dificultăți în a-și alcătui un plan de afaceri pe termen mediu și lung…Cu angajați bine calificați și plătiți cu care să-și dezvolte afacrea pe termen lung, cu profit, amortismente etc.
Din aceste motive în România antreprenorii privesc afacerile pe termen scurt, adică „dau tunuri”, pentru că nu sunt siguri dacă anul viitor nu vor fi nevoiți să-și închidă afacere și să concedieze toți angajații.
Bună seara,
Ca o completare la ce ai zis eu unu am lucrat în Rominia pana în 2011 am luat si o stație de sortare în primire si am condus-o timp de 9 luni numai tura de noapte (zi de zi)fără libere sau ceva si respect de la patron am avut cind am cerut mărire de salariu ca el nu da mai mult drep răsplată asa ca am ales sa plec din România si sa imi fac un trai decent si sa fiu respectat pentru cea ce fac si sa mi se respecte munca am aceasi convingere si acum dacă nu imi respecți cea ce fac pentru firma ta si depun efort sa mearga treaba inseamna ca unu dintre noi nu este în locul potrivit(încă nu mi sa intimplat asta deocamdata si lucrez de peste 7 ani în aceasi fabrica) care eram obișnuit sa schim la 2.5-3 ani deoarece intervenea monotonia
E și nu e greu de înțeles de ce bat unii oameni din zone ale lumii considerate mai sărace sau chiar „murdare”. Se numește fascism, care fascism țintește cu agresivitate grupuri de oameni considerați „inferiori”.
Pe lângă teama ancestrală de străini prezentă de veacuri în populația locală, avem și o reîncărcare a teoriilor rasiale. Și dacă unii autohtoni se simt inferiori și sfioși în fața străinilor din Occident, refulează pe seama „inferiorilor”.
Însă acesta e numele: fascism! Să nu fim timizi și să spunem cum se numește boala, altfel va fi greu să găsim antidotul.
Vezi fascist manifesto, fascismul e implementat 100% si e despre cu totul altceva. Altfel putem sa spunem la orice fascism.
Poate ai vrut sa spui rasism. Dar nici asta nu se potriveste fiindca problema nu e cu superioritatea din punct de vedere fizic, nu e despre corpul si intelect.
@Mihai DD _ „E și nu e greu de înțeles de ce bat unii oameni…”
Este condamnabil, dar „fenomenul” are de fapt doar 2 (două) evenimente.
Unul, în București, este un dezaxat cu simpatii neolegionare, care atunci când a fost imobilizat a strigat după maică-sa.
Celălalt, este un rrom ungur din Cluj, care și-a apărat iubita, atacată de 2 nepalezi, care au tras-o de haine pe stradă. În altercație, un nepalez l-a lovit, iar rromul ungur a pus mâna pe retevei. Cel puțin, acestea sunt informațiile la zi.
Cu adevărat grav a fost ceea ce s-a întâmplat la Ditrău, când muncitorii srilankezi au fost amenințați de întreaga comunitate locală cu incendierea. Dar despre asta nu se vorbește, așa cum nu se vorbește despre xenofobia față de minoritatea rromă, sau cea maghiară în zonele cu majoritate de alte etnii, sau cea română, în zone cu majoritate de alte etnii.
Sunt PENTRU importul de forță de muncă străină ca sursă a dezvoltării. Pe de altă parte, sunt CONTRA bugetarilor ajunși la 1,3 milioane de salariați și a ajutoarelor sociale care fac ca o mare parte din populație să NU vrea să muncească. Pentru dezvoltare este nevoie de forță de muncă fiindcă zicea unul Marx că omul este cel mai prețios capital…
NB. Dacă ăla din Bangladesh era rom, oare se mai indignau moraliștii români?
Depinde: iata ca in celalalt atac de zilele astea a fost vorba de un rom care si-a aparat sora agresata sexual de un nepalez, pana ce l-a bagat pe nepalez in coma. Ma astept ca reactiile indignate sa fie mult atenuate, nu din cauza ca povestea a pornit de la o agresiune sexuala, ci fiindca batausul era rom.
https://www.g4media.ro/un-barbat-a-fost-arestat-preventiv-pentru-30-de-zile-la-cluj-napoca-dupa-ce-a-agresat-un-cetatean-strain-venit-la-munca-in-romania-lovindu-l-de-mai-multe-ori-cu-o-bucata-de-lemn-victima-se-afla-in.html
”Sunt pline la sate crâșmele, în miezul zilei,”
Asta e o lozincă goală de conținut. Din constatări personale, ”în miezul zilei” există situații când sunt 4-5 inși la băut, dar e vorba de drojdia satului, nu de oameni serioși. Și există situații când nu e nimeni. Abia spre seară se mai opresc unii la un rachiu, când vin de la muncă. Există și sărbători care cad în mijlocul săptămânii, pe care orășenii de-obicei le ignoră, dar oamenii de la țară, nu.
De când cu Google Maps, există cel puțin două soluții la îndemâna oricui:
a) fotografiile de pe Streetview, unde mașinile de la Google au trecut efectiv prin sate și au făcut poze, inclusiv prin fața barului. Pentru România, există sate cu câte 4-5 rânduri de poze, efectuate între 2012 și 2024 și disponibile gratuit. Acele poze sunt făcute în timpul programului normal de lucru al șoferilor (se vede după poziția Soarelui pe cer) iar terasele de prin sate nu sunt niciodată pline, sunt de-obicei goale;
b) imaginile din ”satellite view” (în realitate obținute din avion) unde se pot observa ogoarele lucrate. Suprafața agricolă a României este fragmentată la modul ridicol, în zeci de mii de parcele, dar imensa majoritate a acelor parcele sunt lucrate. Uneori efectiv cu sapa, la propriu.
”Nimeni nu știe de unde s-a născut și a crescut cultura aversiunii față de muncă”
Din fiscalitatea furibundă asupra muncii, practicată de statul român în folosul bugetarilor proprii. Aversiunea asta nu s-a născut ieri, de cel puțin 10 ani apar pe-aici comentarii despre fiscalitatea excesivă asupra muncii în România. Există chiar o expresie consacrată, în înțelepciunea populară: ”decât să muncesc degeaba, mai bine stau degeaba”. Și orice psiholog poate să vă confirme că asta e atitudinea corectă.
Pentru omul sărac de la țară, promisiunea unei pensii e ridicolă. Tot pe copii și pe nepoți se va baza la bătrânețe. Sistemul românesc de pensii e tot în folosul bugetarilor (mai ales al ”specialilor”) și e foarte bine că oamenii direct productivi îl obstrucționează.
Last but not least: când niște funcționari de la ANAF lucrează de pe la 10 dimineața până pe la 1 după-amiaza, iar în rest își duc și aduc copiii de la școală, ies la în oraș la masa de prânz și uită să mai revină etc., acela o fi drag de muncă? 😀
Aversiunea față de muncă a crescut și din cauza antreprenorilor/patronilor români pentru care exploatarea sălbatică a muncii era una din sursele de creștere accelerată a capitalului și a îmbogățirii proprii( alături de furtul de la stat). Capitalismul sălbatic din România anilor 1990-2015 care a produs formarea accelerată a capitalului românesc a avut ca metodă principală exploatarea sălbatică a forței de muncă. Patronii români au fost mai sălbatici decât străinii în exploatarea forței de muncă românești.
Fiscalitatea furibunda indoapa o gloata din ce in ce mai mare de bugetari cu statute diferentiate care fac sluj in fata politicului . Va mai amintiti cartea / filmul ,, Ferma animalelor ;; ?!
Nu numai cei de la anaf fac aceasta ci toti bugetarii ( pina la cea mai neinsemnata si minuscula primarie ) .
@Harald _ „…există situații când sunt 4-5 inși la băut, dar e vorba de drojdia satului”
Într-adevăr. Iar aceia sunt aceiași mereu și mereu. Ei sunt muncitori ocazionali, plătiți cu fix atâția bani cât să le ajungă pentru 100 g de parizer, o pâine și o țuică.
Niciun comentariu de la…, pentru că această ură se întinde că apele Bilului, devenind, se pare, Ciumă colectivă. Ura de clasă este un’dat’natural. Poate fi chiar un stigmat al propriei vieți și e urmarea „zestrei” unui mediu al inconștienților sau de-a dreptul ticălos. Incultura la fel. Dacă n-ai in tine minimă bună-creștere, benignele derapaje sunt iminente. Este evident că avem de-a face cu aplau-dacii malignului cuplu „George-escu”. Inventarea unui dușman și angajarea într-o luptă smintită a dus la violența reală, hrănită cu ipocrizie de persoane „alese”, declasate moral, spiritual și social. Oricât s-ar camufla, oricât s-ar/l-ar justifica, instigatorul întruchipează ostilitatea și discriminarea, rasismul și xenofobia. Lumea acestor infoviziye mică, atât de mică, încât nu văd că toți cei care își iau lumea în cap, plecând din România, au parte de aceeași soartă. Unii înfuleca lebede vieneze, alții sparg case, ceilalți trăiesc ca într-un ghetou psihologic. Valul de „năvălitori” din România, devenit endemic, a reușit să neliniștească Occidentul și să vadă în ei un pericol. Nu numai la granița dintre Mexic și SUA. Cine (mai) suntem noi in realitate? Toleranți, primitori, creștini, cum ne-am caracterizat singuri? Descurcăreți, gata să găsim o soluție de existență? Nu, de cum ieș pe stradă, te poți trezi blagoslovit cu un hârdău de invective. Se pare, sau un segment imens de populație este infectată de toxinele castei sordide specializată în țepe sentimentale patriotarde. Totul este redus la neisprăvite. Cu cât „idolii” lor sunt mai mitocani, cu atat sunt mai bine văzuți. Nu cred că extremiștii din Hoarda de „aur” sunt patrioți, atunci când îndeamnă să punem stavilă „noilor barbari”, sau sprijinului pentru Moldova. Sunt Irozi! Fizionomiile nu înșală. Au înfățișarea unor măcelari din hale medievale, specialiști în sacrificarea vitelor. Montarea propagandei xenofobe pe o stafie scoasă din cimitirul legionarismului (Zelinschi, etnic, din părinți imigranți și ticăloși) nu e de acceptat. Efectele acestei nenorociri sunt nefaste. Se urmărește instalarea unei dictaturi de tip medieval rusesc și o reîntoarcere la un stat legionar. Fascismul înseamnă dispreț, ura, desființare. Carta drepturilor fundamentale interzice discriminarea de orice fel. Găsiți că e bine ca un inamic public, promotor al acestei agresiuni, să otrăvească o națiune, sau o parte a ei, și să nu fie trasă la răspundere? Nu sunt creștini, nici Români. Sunt dihănii păcătoase, demne de Cartea Ororilor.
greu de observat de ce s-a dezvoltat o aversiune fata de batrini, batrini care au muncit, si unii chiar mai muncesc si la adinci batrineti.
Ca si de aici vine aversiunea pt munca, bosorogii fara dinti, comunisti notorii au distrus tara, chiar si aia care au populat inchisoriile si canalele. Chiar si cei care au plecat din ura fata de comunism sunt acuzati ca nu au stat sa reconstruiasca tara pt domnii Goe.
O societate bolnava pe cale de disparitie!
@neamtu tiganu _ „greu de observat de ce s-a dezvoltat o aversiune fata de batrini…”
Nu este aversiune, este dispreț. Politicienii nu au nevoie în mod curent de ei. Socialmente nu contează.
Bătrânii sunt priviți cu interes doar atunci când PSD (și puiul său AUR), precum și PNL, au nevoie de voturi, în campaniile electorale. :)
De unde punctul numarul cinci? Duce intreg articolul intr-o zona de subiectivitate si il face nerelevant.
Eu stiu cum se poate repara rapid treaba, dar nu o sa le placa multora .. vezi modelul Argentina.
faptul ca romanii nu ar munci este o minciuna prin generalizare. Si, chiar daca unii nu ar munci, acesta nu este un motiv de a aduce imigranti. Nu muncesti, mananci mai putin, traiesti mai modest. Chestia cu deficitul fortei de munca iar e o munciuna, in contextul in care vine o criza jumatate din angajati pot fi dati afara, si atunci, ce faci cu imigrantii? Ies sa furat, la dat in cap? Ce cultura au aia din Bangladesh, traiti numai in inclestari sangeroase? Trebuie privit in perspectiva, nu doar poza de moment, ca doar capitalismul e ceva dinamic, ai ciclicitati. Deficitul de populatie iar e o munciuna. Rusia are o suprafata de zeci de ori mai mare si o populatie de doar cateva ori mai mare. Cine decide cat trebuie sa fie populatia Romaniei? Dupa razboi au fost si mai putini decat suntem acum. Asa si? Da, unii antreprenori au fost prosti si au construit fara cap, acum cladirile stau goale, si pun presiune sa aducem populatii de prin alte parti ca le scade lor planul de incasari. Sa mai dea si faliment.
„Cine decide cat trebuie sa fie populatia Romaniei?”
Nevoile pt supravietuirea sistemului de pensii muribund. Altfel, orice numar (dar, hai, sa zicem peste 1 milion) de cetateni (ar fi bine sa fie cetateni, nu norod!) este potrivit suprafetei/resurselor tarii. 💡
Daca cetateanul roman doreste sa traiasca modest ( simplu si simplist ) aceasta nu e pe gustul guvernantului . Un astfel de cetatean nu este dorit de guvernanti pentru ca ar aduce foarte putini bani la bugetele publice tilharite de cei care guverneaza . Va mai amintiti detraian basescu care intr-o vizita prin Dobrogea o tragea de urechi pe o batrinica ( care se plingea de traiul ei greu si pensia mica ) pentru faptul ca ea consuma din ograda si nu cumpara din supermarket ?! Asta isi doreste guvernantul tilhar ; un cetatean care sa trudeasca oriunde ( daca e posibil pe salariul minim pe economie ) si sa verse acest salariu luna de luna pe consum ( generator de TVA si accize ) , impozit pe salariu , impozit pe proprietate , asigurari obligatorii , vignete , …… Iar educatia in sistemul public asta produce ; needucati care nu inteleg cum ii fura institutiile statului .
Înțelesul mesajului transmis este diluat de folosirea unor generalizări exacerbate cum ar fi: sfatul bunicilor/parintilor catre nepoti/copii de a nu munci, o țară întreagă îl injura pe ministrul David si de alte insinuări fără rost. Făcând o paralelă cu viziunea autorului, ce ar trebui sa intelegem, conform datelor statistice NEET, ca femeile din Romania, in comparatie cu bărbații, nu sunt interesate nici de munca nici de carte?
E diferenta între a critica tendințe reale problematice și a face tablouri în alb și negru care simplifică excesiv realitatea socială.
De unde este aversiunea unor romani fata de munca? Din cauza miilor de patroni romani, dar si a firmelor multinationale care i-au tratat ca pe sclavi pe unii angajati romani, si NU au fost pedepsiti! Romania este o jungla?
De ce nu sunt angajati de catre firme si patroni, romanii care au varsta de peste 50 de ani? Ce este aceasta discriminare care duce la un numar mare de romani fara job.
Institutia ITM nu face controale asa cum se cuvine la firmele private sa pedepseasca abuzurile!
In Romania sunt inca cele mai mici salarii din Uniunea Europeana dar multi patroni romani au cel putin 2 autoturisme foarte scumpe, cel putin 2 case scumpe, cum nu prea exista in Occidentul european!!!!
In acelasi timp multi romani angajati au salariul minim pe economie sau putin mai mare, care NU le permite sa stea in chirie dar nici sa isi cumpere macar o garsoniera de 40-50.000 euro, nu spun de vile.
Dintre cei care nu au loc de munca multi NU stiu sa faca mare lucru la un loc de munca daca sunt angajati, cursurile de specializare/reconversie sunt scumpe.
De asemenea Romania are doar 5 milioane de angajati, un numar foarte mic raportat la numarul total de locuitori romani, si alte tari europene au multi.
Firmele astea ,, multinationale ” sint cei mai mari si mai punctuali contributori la bugetele publice . Ei varsa aproape instantaneu la bugetele publice TVA , impozit pe salarii si fondul de salarii , impozitul pe profit , accizele , …. Din acest motiv guvernantii fac sluj in fata acestor firme si nu in fata cetateanului .
Accizele sunt platite deoarece multinationalele au monopolul activitatilor accizate: tutun, carburanti, energie etc. Impozitul pe profitul inexistent e zero. Impozitele pe salariul minim sunt si ele minime. Guvernantii fac sluj pentru ca sunt mituiti sau amenintati de multinationale.
Sa dea Dumnezeu ca toti romanii plecati in extern sa hotarasca sa nu mai trimita bani in tara iar cei ce pot sa isi ia si rudele ramase aici.
Cei ce lucreaza in IT, sau alte categorii ce pot sa isi desfasoare activitatea remote din orice colt al planetei pe drepturi de autor, etc sa isi schimbe din ce in ce mai multi rezidenta fiscala in jurisdictii cu zero impozit pe venit sau cu legislatii ce scutesc plata impozitului pe venit pe mai multi ani daca sursele veniturilor provin din afara tarilor respective.
Cei ce au strans suficienti bani de-a lungul timpului in urma antreprenoriatului sa inteleaga ca nu te duci pe lumea cealalta cu banii si sa decida sa isi inchida afacerile daca fondurile detinute le asigura un trai fara lipsuri.
Sa isi mute banii din bancile locale in afara tarii, de preferat in afara zonei UE, sau sa isi transfere macar un minim de 30% din totalul detinut in crypto, ca sa nu mai poata statul pune poprire sau sa vada interlopii guvernamentali ce cumpara, de unde, cat si cand sau cate fonduri au.
Etc, etc, samd!!!
Eu de exemplu mi-am anuntat cei 27 de angajati ca urmeaza sa inghid sandramaua desi afacerea inca functioneaza in parametrii optimi, detin mai multe imobile pe care le tin goale si refuz sa le inchiriez deoarece nu vreau sa dau statului nimic si ca sa nu risc in a intra sub incidenta legii in urma inchirierilor la negru prefer sa le tin goale si sa platesc impozite si intretineri din buzunar, considerandu-le ca fiind inlocuitoare de depozite bancare iar platile efectuate ma pacalesc ca reprezinta inflatia si impozitele pe dobanda.
Urmeaza sa inchid si conturile bancare din tara deoarece sursele principale de unde transfer banii le am oricum in extern inca din anult 2017.
Iar in cazul in care se va introduce impozitul progresiv cu siguranta o sa vand absolut tot si o sa parasesc corabia impreuna cu toti cei ce vor dori sa ma urmeze.
Din partea mea, sa creasca taxele pana la cer, o sa fac tot ceea ce tine de mine sa le dau si mai putin decat le-am dat pana acum.
Daca toti ar face ca mine s-ar termina cu nenorocitii care ne conduc, nu votul, nu protestele in strada, nu violenta, exista o singura solutie: RESET -> DEFAULT!
Doar asa putem sa scapam de acest grup infractional care conduce tara din 90 pana in prezent!!
Hai ca se poate, Doamne ajuta!!!!
Opinia mea este ca cel care pune botul la utilizarea conturilor bancare e un mare natarau .
Salariatilor romani din tara li se refuza de catre angajatori dreptul de a incasa salariul in numerar de la casieria unitatii . Este scris inca in Codul muncii la capitolul ,, Salarizare” . Se va gasi un imbecil din parlament sa elimine acest drept . Nu e greu de inteles de ce ….
Turul doi, ânapoi! [sic!] 😁
Daca am termina cu toate pomenile, ajutoarele, cupoane, vouchere si alte mite electorale, o parte din acesti puturosi ar fi fortati sa mearga la munca.
Un partid abject a gindit ca pacea sociala poate fi asigurata oferind din japca legala pe truda mediului privat toate cite ati descris dumneavoastra …..
@geo _ „Daca am termina cu toate pomenile, ajutoarele, cupoane, vouchere …”
Sistemul nostru socio-economic este bazat pe subvenții.
State prospere din Occident au sisteme care se bazează pe deduceri. Este mai eficient și stimulează, într-adevăr, munca.
Destul de adevărat până la un punct. Punctul fiind atitudinea acuzatoare a autorului la adresa celor care lipsesc de la muncă. Eu am o explicație pentru o parte dintre acești absenți. Sunt acei foști copii părăsiți de părinții care au plecat să muncească pe bani și care au considerat că trimiterea unor sume lunare sunt suficiente. Acesti foști copii au învățat că banii vin de undeva… din cer, iar lipsa grijii părintești i-a marcat profund, de aici seducția pe care o exercită asupra lor un guru apărut din neant care pare că ii înțelege. Corect ar fi ca cei care pot analiza aceste fenomene sociale chiar să le analizeze, să le explice pe înțelesul tuturor iar acele instituții ale statului care se ocupă de asta să mai dreagă ce se mai poate drege. Acuzațiile, criticile, incriminările nu rezolvă nimic, dimpotrivă, ne antagonizează și mai mult.
In articol autorul face referire la un anumit numar de romani care lipsesc de la munca . Eu spun ca lipsesc de la munca inregistrata legal . Pentru ca unii dintre ei lucreaza intr-un fel sau altul . Si mai spun ca o parte dintre ei nu doresc sa lucreze legal si pentru faptul ca taxele si impozitele lor ( pe munca , pe consum , ….) sint folosite pentru plata unor beneficii imense si nemeritate catre bugetari si nu catre investitii de calitate in infrastructura , sanatate , …. . O alta parte sint beneficiarii ajutoarelor sociale oferite cu marinimie de un partid abject .
Foarte adevarate si corecte cele scrise de autor. Romanii in marea lor majoritate sunt ne educati si necivilizati. Nu stim sa pretuim munca altora. Suntem superficiali, mincinosi, hoti, agresivi, mitocani.
Si avem la guvernare ( adica incepind cu guvernul si terminind cu cea mai mica primarie ) fruntea superficialilor , hotilor , mincinosilor , mitocanilor , …..
@Agora _ „Romanii in marea lor majoritate sunt ne educati si necivilizati. ”
Au mai existat în istorie unii care au etichetat în mod xenofob astfel unele popoare…Și s-a terminat prost pentru toată lumea.
Nici nu-mi cer scuze, nici nu-i mulțumesc. Nu sunt nici atât de ocupată, nici atât de comodă încât să fac vreo comandă. Prietenul dumneavoastră nu este aici pentru noi, ci pentru el. Speram să se fi încheiat acest subiect, dar iată că nu. Cred că au fost deja multe reacții în comparație cu tragedia fetiței de 4 ani care a rămas orfană chiar la o zi după ce prietenul dumneavoastră a primit un pumn în nas, cel mai probabil. Dar aceasta este societatea în care trăim: dacă un copil român rămâne orfan, se incrementează numărul de tragedii, iar viața merge înainte. Nu este și cazul semnalat în acest articol; nu, un pumn în nas este mult mai important de dezbătut în societate.
Nu agresez niciun muncitor; în cel mai rău caz, mă supără că unii dintre ei sunt imprevizibili și nu știu să circule după reguli. Mă intersectez cu ei când sunt pe contrasens, desigur, și traversează parcurile cu viteză pentru a ajunge la destinație cât mai repede.
„Salarii de nerefuzat”, spuneți? Vă sugerez să creați o alertă de job, să spunem pentru programatori, căci ei sunt, după cum se spune, foarte bine plătiți și să vedeți ce salarii sunt trecute la estimari. Noi acolo aplicăm, nu pe site-urile care vă informează că salariile sunt de nerefuzat. Adică, este una să spui și alta se întâmplă când este să faci un contract și să-l și semnezi.
Vin să muncească în locul nostru? Când am făcut noi livrări la domiciliu și nu se găseau candidați înainte de pandemie?
1. Scuzele nu se cer, scuzele se prezintă.
2. Poate ar fi mai bine să ieșiți din orașele mari ale țării și să mergeți prin localitățile medii, care sunt multe, să vedeți discrepanțe și nu doar salariale. România nu se reduce doar la București, Iași, Cluj…
Aroganta clasei conducatoare romanesti te lasa fara grai, de multe ori. Asa si cu acest articol, al carui subiect principal sunt tinerii NEET, cei care nu urmeaza vreo scoala, nu sunt angajati niciunde si nici nu par sa vrea sa faca ceva in viata lor. Niste loaze dezgustatoare, care mai ridica si pretentii. Ei nu apar in nici o statistica, nu se stie ce fac ei, cu ce se ocupa si, in general, de ce nu pun osul la munca, in loc sa se umple de ura pe TikTok. Problema este ca apar in nenumarate statistici, daca vrem sa le bagam in seama. Ei se regasesc in categoria celor aproape 40% din copiii care incep clasa I azi si nu mai ajung sa termine nici clasa a VIII-a. Ii vedem o perioada in scoala, apoi dispar. Astia sunt copiii din mediul rural, care nu-si permit scoala de azi si nici macar nu mai pot sa ajunga la ea. pentru ca li s-a desfiintat scoala din comuna si trebuie sa mearga kilometri intregi pe jos, ca sa ajunga in comuna vecina, ca doar nu le-o pune statul la dispozitie vreun microbuz puturosilor astora. Sunt copiii de parinti platiti la negru sau cu salariul minim pe economie, care sunt abandonati in fata blocului si a pacanelelor, ca n-au ce sa le faca altceva. Apropo. isi pune cineva problema cum or reusi doi parinti cu salariul lunar de 2.500 de lei sa creasca unul sau chiar doi copii? Raspunsul este simplu: nu reusesc si copiii dispar in ceata. In fine, sunt copiii celor 5 milioane de romani harnici plecati afara, care si-au abandonat copiii rudelor de acasa si tarii, care are grija de ei. Cum are grija? Se vede acum, cand vine o noua runda de comasari de scoli si clase, numai buna sa puna loazele astea ingrate sa mai faca nitel sport. Ce se intimpla cu cei 1,5 milioane de disparuti? Tot asa, stie oricine. De angajat, se angajeaza, dar la negru, pe nimic. Daca nu, sunt exportati si ei, ca si o parte din parintii lor, dupa ce sunt vanduti la produs in Europa. Sunt zone in tara asta in care oriunde te uiti, vezi case de la care au plecat copiii la produs afara, unii vanduti de proprii parinti. Ce produc? Hai sa nu ne facem ca uitam povestea cu Dinca si Caracalul. Cit despre ura de rasa a elementelor plebee ale societatii romanesti, inainte de a o condamna, mai bine ne uitam nitel in jur, ca sa vedem ca pakistanezii ocupa locuri de munca atat de prost platite, pentru ca patronii au gasit, in fine, pe unii mai disperati decat autohtonii, ca sa accepte salariile lor de mizerie. Aceeasi poveste ca in Vest, cei adusi din strainatate sunt buni, pentru ca tin salariile jos pentru toata lumea. Apoi. ii plangem pe saracii pakistanezi si nepalezi, dar nu avem contact cu ei decat atunci cand ne servesc mancarea la usa si-i admiram pentru cit de harnici sunt. In schimb, cu toate problemele ridicate de munca alaturi de straini, cu obiceiuri si limbi foarte diferite, se confrunta saracii nostri autohtoni, aia platiti cu minimul pe economie sau la negru, care trebuie sa-i instruiasca si sa se inteleaga cu strainii veniti sa le ia locul, in conditiile in care n-au nici timpul, nici dispozitia si nici cultura generala necesara pentru asa ceva. Dup-aia ne miram ca rasare ura de rasa in ei si-i aratam cu degetul. Dupa cum am spus, dezgustator.
Nu înțeleg nici eu punctul 5. Adică nu mai avem voie să facem ce vrem cu banii noștri, de ex să îi dăm la copii și nepoți dacă așa vrem noi? Ar trebui să ne ia statul copiii de urechi să îi bage cu forța în producție, ca pe vremea lui Ceașcă? Ce aiureală…
teoretic cand dai bani unui copil el ar trebui sa le treaca la venit.
iti spun mai mult, daca sunt mai multi copii si mori ei la impartirea averei, ar putea calcula aceste donatii, fiindca nu e chiar ok sa dai la unu mai mult si la altul mai putin. La fel daca unul sta cu tine in casa celalalt ar putea cere sa fie calculat asta ca o donatie in forma de chirie …
„Universul tău nu înseamnă nimic pentru ei. Nu vor căuta să înțeleagă. Vor fi obosiți, le va fi frig, vor face focul cu superba ta ușă din stejar.” – Jean Raspail, The Camp of the Saints.
https://x.com/visegrad24/status/1962576796135592365
@Pierre _ „Universul tău nu înseamnă nimic pentru ei.”
Subiectul articolului sunt muncitorii străini cu contracte pe perioadă determinată, NU imigranții.
România nu este atractivă nici măcar pentru proprii cetățeni, nu este stat de destinație pentru imigrație. Este doar un stat de tranzit. …Și nici măcar unul important, pe o rută cu un flux mare.
E multă sărăcie pe-aici, monsieur Pierre.
Multumesc pentru atentionare, draga Constantin! E vina mea. Am citit articolul in diagonala si mi-a scapat amanuntul ca „Subiectul articolului sunt muncitorii străini cu contracte pe perioadă determinată, NU imigranții.”
Evident ca e o mare diferenta intre unii si altii. Asta stim din familie. Muncitorii străini cu contracte pe perioadă determinată admira si apreciaza universul tau, cauta sa il inteleaga, nu vor fi nici obositi si nici frig nu le va fi. Iar de superba ta usa de stejar nu se vor atinge nici cu o floare.
Pfff… ce confuzie am putut sa fac!
Sugestiv!
Autorul scrie frecvent articole de propagandă care aleg sa ignore realitatea din România și EU. Exista o politica deliberata de incurajare a migrației de muncitori din lume a treia ca mecanism de menținere a salariilor la cote scăzute. Este un mecanism care a fost folosit în majoritatea tarilor EU, dar și în UK sau USA. Acești muncitori, nesindicalizati, sunt un fel de membri ai sindicatelor galbene apărute în Franța și Germania acum mai bine de un secol.
Muncitorii veniți din Asia sunt plasați fara voia lor la un program în care guvernanții de azi, si împreuna cu ei antreprenorii inconștienți care-i susțin, nu realizează ca participa la sinuciderea înceată dar sigura a civilizației europene. Dar câștigurile de moment sunt mai importante decât viitorul României sau al Europei.
Romanului ii este rușine sa livreze mâncare. As vrea sa vad cati dintre Romani ar face aceasta munca?Ca spun eu :Niciunul! Prefera sa stea acasă și sa primească bani pe degeaba. Anul trecut era m în București și un băiat livra mâncare,suna la usa destinatarului iar un vecin care nu muncește și n a muncit niciodată a spus: Ăștia câștiga o grămadă de bani „indienii astia”și i am spus ca este foarte bine .Suntem norocoși ca se afla printre noi L am intrebat: Tu ai lucra în locul lui? Mi a spus nu,eu nu ma înjosesc! Va dați seama în ce tara trăim?Ce gândire au oamenii?De aceea suntem unde , suntem.Oameni buni ,munca nu este o rușine nicăieri în lumea asta.Important este sa câștigi bani,sa duci o viata linistita și sa ai ce sa pui pe masa copiilor.Nimic nu cade din cer!
Foarte frumoasa reactia opiniei publice la violenta unui cretin. Insa cei care fac articole ar putea sa vada mai in profunzime si nu doar emotia. Statul roman nu e de vina ? Statul roman care nu colecteaza cas si cass si impozit de la sumele ce reprezinta cazare si mancare pentru acesti angajati , dar pentru un roman care primeste 2 baxuri de produse ( cadou de la firma la care lucreaza) i se opresc aceste taxe ! Cat despre politie , unde este cand livratorii merg cu scuterele pe trotuare , cu biciclete electrice etc ? Acesti livratori sunt invizibili pentru politie, doar romanii pot fi amendati daca merg cu bicicleta pe trotuar, cu scuterul , foarte rar se incumeta vreunul ….
Si eu am criticat lejeritatea cu care Domnul Ministru al Educatiei trimite la munca pentru ca suntem deficitari la practici platite civilizat in timpul facultatii, implicare in cercetare, practica platita decent in sistemul de invatamant. Lucrez de la 16 ani, mai mult la negru decat cu c.m… ca alea erau timpurile (jungla) pe vremea cand am inceput sa lucrez. In facultate, cu contract de 40h de saptamana, sa fim realisti, mai mult te scurgi decat inveti. Eram uneori atat de obosita de umblat prin ploaie si muncit, de nu aveam chef sa imi citesc nici scheletul ala de curs dictat (ca exista si xerox pe vremea mea, dar dictatul era inca in forta ca inalta tehnologie) . Asa ca NU recomand muncitul pt bani. O practica platita in domeniul in care te specializezi, un job sezonier in alt domeniu sa vezi cu ce se mananca si asa ceva e ok. Altfel e presiunea f mare si risti sa nu ajungi nicaieri tragand prea tare de tine. Multi dintre cei care au muncit in facultate se pierd in joburi ce pot fi prestate doar cu liceu. Putini revin la domeniul specializarii. Si suntem deficitari la locuri de munca cu 60%-80% si la umanitate si intelegere in general in TOATE domeniile si echipele. Apoi facultatea tb sa aiba si cursuri „pentru toata lumea” – cum e Volkshochschule in Germania. Sa ajute si bangladeshul si romanul sa se educe continuu ca sa aiba acces la joburi mai bine platite care sa ii ridice nivelul de trai. Domnul Ministru al Educatiei admite intr-un interviu la un blogger ca a dat recomandarea asta asa ca stie el ca se face afara, fara sa fi muncit el in facultate. Ca lui i-au platit parintii studiile. Well…. vorba aia veche cu n-a mancat salam cu soia.. revine in actualitate. Cat timo Romania atrage muncitori straini pe joburu mici, contributiile sunt tot mici: acopera o nevoie imediata, nu rezolva o problema de fond. Dar na, astia care am si muncit in facultate si mai pe afara nu ne pierdem in detalii teoretice, ne scaldam maj mult in meandrele concretului.
Un emigrant legal din aceste țări are asigurat 3 mese pe zi ,timp de 30 de zile,cazare cu utilități plătite de angajator,transport asigurat așa zice legea UE.Ei pot trimite tot salariul acasă dacă vor.Plus in Horeca iau tips mănâncă și acolo și iau și acasă diverse resturi rămase de la carnea tăiată e.t.c.Problemea este că ei muncesc 6 zile pe săptămână plătiți doar 5 zile.Uneori chiar 12 ore pe zi.
Asemenea multor luări de poziție cu privire la manifestările xenofobe din România, indiferent că a fost vorba despre cele ale cetățenilor majoritari români asupra minorităților etnice naționale, sau ale minoritarilor maghiari din Ditrău asupra brutarilor etnici srilankezi, amenințați cu moartea prin incendiere, ori a recentelor cazuri în care au fost implicați curieri, exprim cu fermitate convingerea că sunt evenimente condamnabile în care autoritățile sunt datoare să aplice cu fermitate legea.
Prezentul articol pare să vină în aceeași direcție, ceea ce este de apreciat. Din text se înțelege că autorul are date ample și exacte cu privire la piața muncii din România și la migrația forței de muncă, probabil ca urmare a unor analize economice către care, din păcate, nu face trimitere cu precizie.
Întrucât subiectul s-a aflat o perioadă și în atenția mea, îndrăznesc să fac, cu permisiunea autorului, câteva observații.
Prima este că nivelul veniturilor lunare în zonele din care vin majoritatea lucrătorilor asiatici din România este în medie 200 euro. În țara noastră veniturile lor (inclusiv facilitățile de cazare și hrană, bacșișurile etc.) ajung să depășească 1000 euro. Deci, de peste 5 ori mai mult decât în țările de origine.
Contractele sunt pe termen determinat. Un număr mare de contractanți, de la muncitorii în construcții, la curieri, sau bone, ori cei care lucrează în domeniul ospitalității, după strâng o anumită sumă de bani, pur și simplu dispar plecând către state din Europa de Vest, unde veniturile pentru exact aceleași activități sunt aproximativ duble față de România. Țara noastră reprezintă doar o sursă [legală] din care își pot acumula banii necesari pentru a ajunge [ilegal] în Occident.
A doua observație este că textul conține puține dubii și multe certitudini. A spune generalizând „ne apucăm să batem muncitorii asiatici” este valabil exclusiv în cazul minoritarilor maghiari din Ditrău, unde fenomenul a avut un caracter social, întreaga comunitate maghiară catolică din localitate pornind în frunte cu preotul să pună în aplicare amenințarea cu incendierea la adresa muncitorilor asiatici. Celelalte două evenimente recente aflate în discuție sunt cu totul singulare, izolate și a le atribui o caracteristică națională este, după cum spune autorul textului, „de un absurd patologic”.
Mărturisesc că nu cunosc atitudinea autorului față de muncă, dar, dacă domnia sa spună că are o repulsie profundă față de aceasta, nu îl pot contrazice. Doar că procesele economice și echilibrul pieței au un caracter cu mult mai obiectiv, iar etichetările sunt întotdeauna riscante.
Legislația muncii din România este favorabilă angajatorilor, nu angajaților (mai puțin în cazul bugetarilor). Astfel, concedierea se poate face rapid în mediul privat, pe când angajarea implică o perioadă de probă, cu un comportament discreționar al angajatorului față de angajat.
Tinerii de 16-25 de ani care nu urmează învățământul superior ar trebui să urmeze învățământul profesional. În România ministrului D David învățământul profesional este o veritabilă catastrofă. Angajatorii vor persoane calificate, cu putere de muncă, pe care să le plătească cu salariul minim posibil.
Astfel, tinerii de 16-25 de ani sunt angajați ocazional, uneori fără forme legale, iar aceștia nu pot privi cu seriozitate un astfel de loc de muncă, ci ca o sursă temporară de venit cât încă locuiesc cu părinții, pentru un nou telefon, distracții etc. De fapt ei ar trebui sprijiniți de ministerul d-lui D David să se pregătească pentru o carieră pe termen lung, iar angajatorii ar trebui stimulați să îi ajute în realizarea acestui obiectiv. (Declarațiile politice ipocrite în acest sens abundă.)
Ei NU sunt preferați de angajatorii muncitorilor asiatici, căci aceștia preferă lucrători maturi, pe contracte cu durată determinată. Ei NU oferă posibilitatea construirii unei cariere acestor tineri. În industria ospitalității activitatea este sezonieră. În construcții, de asemenea. Angajatorii au nevoie de sclavi pe termen scurt.
Despre povața cu privire la nemuncă, cred că fiecare se raportează la propriile experiențe și depinde în mare măsură de cercurile pe care le frecventează. Eu mărturisesc că nu cunosc direct sau din relatări nici un caz…În afara cleptocraților care extrag resurse publice și își educă urmașii în același sens. Îmi pare rău să aflu de la autorul articolului despre sentimentele domniei-sale față de muncă, atunci când spune „Greu de înțeles de ce am dezvoltat o așa aversiune pentru muncă.”.
A treia observație este că „fenomenul xenofob” despre care se vorbește în prezent în România este format din 2 (două) evenimente nefericite.
Primul, în București, un „rătăcit” fără toate țiglele pe casă, cu simpatii neolegionare (deci, în mod clar cu deranj la mansardă) a lovit un curier fiind instigat de un politician AUR cunoscut. De cum a fost imobilizat a început să strige după maică-sa.
Al doilea, în Cluj, un minoritar rrom de limbă și cultură maghiară (unii și-ar aminti poate de Ditrău), a sărit în apărarea prietenei sale, care a fost agresată de doi muncitori asiatici. Cercetările sunt în curs, dar informațiile disponibile în acest moment spun că a fost legitimă apărare. Doar că etnicul rrom maghiar a apucat un retevei cu care s-a apărat.
Cam astea sunt cazurile despre care se discută cu privire la „xenofobia” din România. Din păcate, despre xenofobia care chiar există nu se discută.
Prietene Dragos Damian,
Si eu sint patron si apreciez in mod deosebit imigrantii din Bangladesh, de fapt orice imigranti – romani sa nu fie! -, care lucreaza pentru mine pentru un salariu de tot risul si, efectiv, m-au imbogatit de nu-mi vine sa cred. La fel ca si tine, prietene, ii dispretuiesc pe romani pentru ca sint puturosi (au o „repulsie profundă fată de muncă”), vor salarii decente etc.
Dar, in plus fata de tine, prietene, eu am decis sa ma radicalizez. Nu ma mai pling, ci trec la fapte. Imi iau afacerea + salariatii din Bangladesh si ne mutam, impreuna, in tara lor. Vom face acolo o tara frumoasa si bogata ca soarele de pe cer.
Vino cu noi, prietene Dragos Damian!!!
Sau in bangla:
আমাদের সাথে এসো, বন্ধু ড্রাগোস ড্যামিয়ান!!!
Āmādēra sāthē ēsō, bandhu ḍrāgōsa ḍyāmiẏāna!!!
P.S.
Tocmai mi s-a raspuns de la consulatul Bangladeshului ca regreta, dar ei nu primesc imigranti. Pacat, dar legea e lege. Ce sa facem?
Nu avem de ales. Ne mutam in Germania. Sau in Belgia, Italia, UK. Dar in Romania, printre acesti rasisti, noi nu mai stam.
Bravo, prietene, Ștef, așa să faci!😂🤣
cât de urâți și răi pot fi români!!! 🎵🌏🎼🚆🚓🚔🗺️ Și la propriu și la figurat.
Se înțelege din comentariu că dumneavoastră nu sunteți româncă. …Dar, din pasiune pentru români și România, ați învățat să scrieți aproximativ binișor în limba română.
Ori, poate, dumneavoastră sunteți singura româncă frumoasă și bună?!…
Am fost la 5 interviuri si foarte greu gasesti la Cluj de lucru,e bataie pe posturi din 200 alege un om.
Ce ati zice de un system four on/ four of ca in Marea Britanie,adica patru zilei sa muncesti 12 ore patru zilei sa fi liber….sau eventual sa mergi la un alt job, paretea buna este ca poti castiga doua salarii ,poti avea doua contributii la pensia privata si vei avea o contribute mai mare la pensia de stat deci o pense mai mare ,paretea Mai Putin placuta Romanilor este ca trebuie sa lucrezi SAMBATA SI DUMINICA Arun I cand iti vine randul fara pretentii (salariul dublu…compensatii) weekend -ul devine zi normala de munca…..
Calcul simplu ….din 12 luni lucrezi 6 minus Luna de concediu ….deci nu mai 5 luni insa fara sarbatori legate fara privilegii…..SUNTEM IN STARE SA FACEM ASTA?
Apropos
Am vazut mai sus un mesaj :copii lasati de parinti la rude ,copii care nu au parte de afectiunea parinteasca si deaceea abandoneaza scoala,
Cine ii operate pe acei parinti sa isi ia copii cu ei? Nimic ,doar fuga de responsabilitate si frica aceea ca afara nu poti ignora copilul,trebuie sa te ingrijesti personal SA mearga la scoala ,dai socoteala si esti cautat daca acesta lipseste fara motiv ,poti fi tras la raspundere sau chiar sa pierzi drepturile parintesti…..concluzie ? PREFERI SA LASI COPILUL IN TARA CA SA NU AI RESPONSABILITATI AFARA ….
DECI:VREI SA PLECI? ESTI PARINTE? ASUMA-TI ASTA SI IA COPIII CU TINE.
Cred ca se face din tantar armasar. E o chestiune de procente: probabilitatea de a inregistra un eveniment violent creste proportional cu numarul de muncitori straini prezenti in Romania. Descrierea incidentului ca fiind un act rasist e o tampenie. Probabil ar trebui sa va cereti scuze si romanilor care au luat bataie in ultima vreme. Sau e doar baiatul ala din Bangladesh? Fiind vorba de o agresiune asupra cuiva e normal sa fie aplicate legile romanesti iar persoana vinovata sa fie pedepsita.
Buna ziua !
Pe scurt!
Statul Roman fura muncitorii straini atat timp cat acestia nu beneficieaza de pensie! Nu munca la negru dar,Statul o practica cu acesti oameni !!! Cum de nu intreaba in presa ,public cine le permite sa exploateze oamenii?
Vom avea destui romani la munca cand legea va pedepsi cu adevarat pe patronii care nu achita contributiile la stat! Asta este marea hotie a guvernului si patronilor,exploatarea ..
Oameni buni, nu sunt rasist, dar vad ca aducerea de emigranți continua la nesfârșit, si printre ei se afla sau or sa vina si lichele, mulți vin si pe urma abandonează munca, eu am lucrat cu ei. Sa mai spun ca vor face si copii pe aici ce vor deveni cetățeni romani (nepalezi cu nepaleze), au fost cazuri în Germania, Franța ,Italia unde trăiesc în suburbii , ca au devenit violenți si se ocupa cu infracțiuni si atunci sa vedem cum va gestiona statul problema .
@Oprea Ovidiu _ „… aducerea de emigranți continua la nesfârșit”
Lucrătorii la care se referă articolul NU sunt imigranți, ci muncitori străini cu contracte pe perioadă determinată. La terminarea contractului se întorc legal în țara de origine sau, ilegal, merg spre Vest cu banii câștigați în România.
Comparația cu migranții ilegali din Franța sau Germania este improprie. România NU este un stat atractiv pentru imigrație, ci este cel mult unul de tranzit pentru migranții care doresc să ajungă în Occident…În Franța și Germania, despre care scrieți.
Oame i buni,aia nu vin ca sa ne ajute,de ce sa le multumesti? Vin de foame…foamea aia pe care noi n-o simtit intr-atat incat sa recurgem.la…….munca..!!! In loc sa-i batem sau laudam mai bine ne-am face mea culpa si ne-am trage palme-n oglinda!
Una-i una, alta-i alta! Faptă reprobabilă a unui necopt nu trebuie să ne arunce în cealaltă extremă, a încurajării migrației ilegale, acceptării necondiționate a oricui penetrează în spațiul european. Noi nu suntem o țară formată prin excelență din imigranți ci doar prin excepție. Avem o etnogeneză proprie pe acest pământ iar o amestecare necontrolată cu alte neamuri migratoare din rațiuni economice poate avea consecințe imprevizibile pe termen lung în ceea ce privește identitatea noastră ca popor și nu numai. Modelul occidental de conviețuire cu masele de migranți incontrolabile este un eșec evident și de neurmat.
@Dan _ „Noi nu suntem o țară formată prin excelență din imigranți …”
Subiectul articolului NU sunt imigranții, ci muncitori străini cu contracte pe perioadă determinată. La terminarea contractului, aceștia se întorc legal în țara de origine sau, ilegal, merg spre Vest cu banii câștigați în România.
Comparația cu migranții ilegali din Europa de Vest este improprie. România NU este un stat atractiv pentru imigrație, ci este cel mult unul de tranzit pentru migranții care doresc să ajungă în Occidentul despre care scrieți.
V-a apucat grija de migranți. Aruncați o privire la ce se întâmplă în Europa. Eu nu zic sa nu primim migranți. Eu zic sa invatam ceva din ce patesc tarile europene, sa monitorizam migrantii, sa nu primim tot ce ne baga pe gat UE MUE, sa le spunem de la început ca la noi biserica este separata de stat, ca femeile au aceleași drepturi cu bărbații, ca avem o cultura și o civilizație pe care trebuie sa o respecte. Cu alte cuvinte sa ii integram nu sa-i enclavizam. Si problema asta se înscrie în falsele probleme cu care sistemul ne pune sa ne batem capul. Acum câțiva ani Păduchii Muraru au vrut sa facă din Romania o tara antisemita. Anul acesta au venit cu nostalgia comunista, acum cu migranți. Nu mai puneți botul.
@Gigi Stan _ „V-a apucat grija…”
Xenofobia este condamnabilă indiferent față de cine se manifestă. Așadar, grija față de maniferstările xenofobe este justificată. Nu uitați că există în România manifestări xenofobe față de minorități, precum cea rroma, spre exemplu, sau față de etnici români în regiuni unde aceștia sunt minoritari.
Apoi, cei la care se referă textul pe care îl comentați NU sunt imigranți, ci muncitori străini cu contracte pe perioadă determinată în România. La terminarea contractului, aceștia se întorc legal în țara de origine sau, ilegal, merg spre Vest cu banii câștigați în România.
Toți strigați că nu aveți forțe de muncă dar strigați că vreți omul care vine să vă muncească pe gratis sau bani de nimic.Foarte bine că stau acasă decât să lucreze pe nimic și să producă la alții bani cu sacul.
Era bine daca indignarea autorului se manifesta la cauzele care duc la nevoia de muncitori străini in Romnaia.
Sau daca ar avea curajul de a răspunde la comentariile care-i combat numeroasele articole in care lauda viata de invidiat a muncitorilor romani, niște leneși care nu vor sa muncească pe un salariu mai mic decât chiria si costul transportului.
Multi autori de articole depe aceasta plat-forma au curaj numai sa scrie . Au unii dintre ei impresia ca stiu totul si ca ideile lor sint cele mai bune . Realitatea este numai ceea ce vor sau pot ei sa inteleaga .
https://www.zf.ro/profesii/misterele-salariului-minim-economie-oficial-putin-peste-16-dintre-22886215
Salariul trebuie sa fie rezultatul negocierii libere . Impunerea prin lege a unui prag este imorala . Vorbesc exclusiv de mediul privat . Cred insa ca si in mediul bugetar ar trebui sa fie la fel . Autonomia este cea care trebuie sa il determine pe un ordonator de credite sa poata negocia nivel salarial la angajare . Banii insa trebuie sa intre in institutia pe care o conduce numai din venituri proprii . Este nefiresc ( imoral ) faptul ca guvernul si parlamentul sa stabileasca niveluri de salarizare pentru entitatile inferioare iar cind acestea nu au bani din incasari proprii sa le acopere deficitele .