joi, noiembrie 7, 2024

„Prigonirea” Bisericii Ortodoxe în regimul comunist

Pentru Robi.

Cu toţii ştim că Biserica Ortodoxă a fost persecutată de comunişti, nu-i aşa? La radio sau la televizor, în presă sau pe Internet, Biserica este descrisă, aproape invariabil, drept o victimă a regimului „ateu” venit la putere după război. „Credinţa românilor a fost pusă la grea încercare în perioada comunistă. Preoţii au fost întemniţaţi, au fost dărîmate biserici, sărbătorile religioase au fost trecute în umbră.” ne anunţă Evenimentul Zilei.[1]

Cu atît mai mult, mass media ortodoxă abundă în astfel de referinţe. „În perioada comunistă Biserica se confrunta cu o persecuţie pe faţă a regimului ateu marxist-leninist” (Ziarul Lumina).[2] Înainte de ’89 Biserica „a trebuit să facă față atacurilor furibunde ale comuniștilor atei” (Doxologia).[3] „În acele vremuri grele, Biserica Ortodoxă Română și alte culte religioase au fost supuse multor presiuni, intimidări, opreliști, restricții și persecuții, care s-au soldat cu multe victime și multă suferință fizică și morală.” (site-ul oficial al Patriarhiei BOR)[4]

Mai că iţi vine să-i crezi…

Sînt născut în 1968, aşa că am prins două decenii de „binefaceri” ale comunismului; le-am trăit pe viu. Toata copilăria am pendulat între Bucureşti (de unde ne trăgeam) şi Curtea de Argeş (unde lucrau părinţii mei şi unde am făcut şcoala); ştiu cum arătau şi oraşele mici, şi capitala, am văzut şi mînăstiri ortodoxe, şi biserici evanghelice, şi catedrale catolice.

Iar cultele (cu excepţia notabilă a greco-catolicilor) o duceau cît puteau de bine; în particular, Biserica Ortodoxă numai drept „persecutată” nu putea fi descrisă…

Vreau să fac o precizare. Nu contest demolările de biserici din anii ’80 sau arestările motivate religios din anii ’50, dar aceste fenomene trebuie puse în contextul perioadei. Biserica a suferit în comunism, dar în comunism am suferit cu toţii. Voi reveni asupra acestui subiect.

Credeţi că te împiedica cineva să te duci la biserică? Că dacă erai credincios trebuia să te rogi pe ascuns? Cînd prin ’84 sau ’85 am vrut să-mi fac abonament la Biblioteca Franceză, toată lumea a sărit ca arsă că „o să-mi rămînă la dosar„; în schimb, cu mersul la biserică nu-şi făcea nimeni probleme. Bunicul meu se ducea liniştit, în fiecare duminică, la slujbă; nu-l pîndea nici un securist fioros ca să-l acuze de „atitudine mistico-religioasă„. În Bucureşti, la concertele de colinde de la Sf. Spiridon era o înghesuială cumplită; de Paşte, la mînăstirea Curtea de Argeş, slujba se asculta de către mii de oameni, în curte, la megafon, iar la Înviere se mergea en masse, cu clasa. Ce să mai zic, că în timpul slujbei, tata popa nazaliza vîrtos: „Pentru sănătaaaatea tovaaaarăşului Ceauşescu să ne rugăaaaaaam!„?

Cînd ţi-era lumea mai dragă, te trezeai cu popa la uşă „cu icoana”. Credeţi că se deghizau şi se strecurau pe înserat, cu frica-n suflet? Doamne fereşte! Umblau cîte doi pe strada – un preot şi un diacon, ziua în amiaza mare, unul cu icoana, celălalt cu găleata cu agheazmă, şi luau blocurile la rînd, scară după scară şi apartament după apartament. Tare prigoniţi mai erau!

La fel de „prigonite” erau şi mînăstirile. În ’86 am vizitat mai multe mînăstiri din Vîlcea (Horezu, Mînăstirea Dintr-un Lemn, Surpatele ş.a.m.d.). Era un şoc enorm să treci prin sate de o sărăcie lucie, cu case din chirpici care abia se mai ţineau ca apoi să dai de opulenţa mînăstirilor. Ce să vezi, sub regimul „comunist ateu„, spre deosebire de ţăranii băgaţi cu forţa în cooperative, călugării îşi păstraseră o parte din pămînturi!

În anii ’80, Ceauşescu a venit de vreo două ori la Curtea de Argeş. Unde credeţi că a stat? La Primărie? În bravul Hotel Posada? Nu!, ce să caute acolo? A tras la mînăstire! (oricum, era de notorietate că tovarăşul Episcop Calinic[5] e securist cu acte-n regulă)[6].

La una dintre vizite a fost şi un episod amuzant. Tatei, raspunzînd de alimentaţia publică în calitate de şef al Sanepid-ului, îi intra în atribuţii să verifice că cei care-i pregăteau masa Tovarăşului Suprem erau sănătoşi, aşa că a trimis o echipă de asistenţi medicali să le recolteze toate probele; de aici a pornit un scandal monstru.

Gătitul şi servitul la masă erau asigurate de călugăriţe, iar acestea, scandalizate, au refuzat categoric să dea probe de fecale şi s-au plîns episcopului că sînt hărţuite. Episcopul a început să facă şi el tărăboi în stînga şi în dreapta şi a tras de sfori cu atîta eficienţă că, pînă la urmă, tata a fost nevoit să renunţe la analize. Ce contează că era o vizită a lui Ceauşescu? Tot Biserica a avut ultimul cuvînt.

De altfel, ierarhii BOR păreau să se simtă foarte bine în preajma celor din conducerea Partidului. În timp ce în Polonia Biserica Catolică a condus, zeci de ani, rezistenţa împotriva comunismului, la noi Biserica a fost, mai degrabă, o anexă a regimului, sprijinindu-l din plin. Ştiaţi că atît Iustin cît şi Teoctist, au făcut parte, decenii întregi, din Marea Adunare Naţională (Parlamentul din acea perioadă)? Iustin (NB: este vorba de Iustin Moisescu, cel care i-a succedat în 1977 lui Justinian) a fost „ales” deputat de Hîrlău în 1957[7], cu mult înainte de a deveni Patriarh, tocmai în mijlocul acelui „obsedant deceniu”; Teoctist, în 1975.[8]

De altfel, Gheorghiu-Dej şi Justinian (descris de I.Gh. Maurer drept „un popă care a fost, şi el, omul comuniştilor„[9]) erau în relaţii foarte bune. În 1944, Justinian l-a ajutat pe cel care urma să devină liderul postbelic al României să scape de urmărirea poliţiei „burghezo-moşiereşti”; la rîndul său, după război, acesta l-a sprijinit să preia conducerea Bisericii; „intrarea lui în ierarhia ortodoxă era pe deplin justificată, dincolo de faptul că reuşise cu un sprijin politic din partea unui Gheorghiu-Dej, care devenise liderul Partidului Comunist din România” ne lămureşte Ziarul Lumina.[10] Nu că ar fi fost singurul cu pile la Partid! Tot oficiosul Patriarhiei ne anunţă că şi unii dintre rivalii săi la şefia BOR erau „susţinuţi [..] de alţi membri marcanţi ai Partidului Comunist„…

Iar bunele relaţii personale s-au tradus în bune relaţii instituţionale între Partidul Comunist şi Biserica Ortodoxă: „pe şantierul din Mănăstirea Neamţ a apărut însuşi şeful statului, Gheorghe Gheorghiu Dej, el dispunînd urgentarea lucrărilor, susținîndu-le cu sume de bani foarte mari” (Doxologia).[11]

O mînă spală pe alta„, nu-i aşa?

În acest context este de-a dreptul stupefiant să urmărești discursul duplicitar din publicaţiile bisericești actuale cu privire la „perioada de represiune şi prigonire din partea regimului comunist-ateu„; pline cu articole ce abundă în lamentări despre „situaţia atît de dificilă a Bisericii, din pricina opresiunilor regimului comunist” şi „prigoana” la adresa calugarilor, ca mai apoi să se povestească cu inocenţă despre cum statul aloca „sume uriașe” pentru restaurarea „chinoviilor” şi cum seminarele monahale funcţionau „cu sprijinul autorităţilor„.

De altfel, ziarul Patriarhiei o spune cît se poate de clar: „Cu ocazia vizitei particulare în România, din noiembrie 1967, cardinalul Franz König, primatul Austriei, arăta că ‘Biserica Romano-Catolică din Austria se află într-o situaţie mai puţin bună decît cea a Bisericii Ortodoxe Române’.„.[12] Deci cine „prigonea” mai tare Biserica? Austria sau România comunistă?

Dar cum rămîne cu celebrele demolări de biserici? Cu acele biserici „omorîte prin dărîmare sau răstignite prin translare şi mutilare, de către regimul comunist ateu„?[13] Păi, hai să vedem ce ne spune chiar BOR: „în ultimii ani ai dictaturii comuniste au fost demolate peste 20 de lăcașuri de închinare din București” din cele „peste 12.000 de lăcașuri de cult ortodox” existente – adică 0,001666 (ZERO virgulă ZERO ZERO UNU ŞASE ŞASE ŞASE !) din total, dar „în același timp, s-au construit peste 500 de biserici noi, în tot cuprinsul Patriarhiei, dintre care multe sînt adevărate monumente de artă„…[14]

Biserica Ortodoxă adoră să pozeze în victimă, iar cazul celor cîteva biserici demolate în anii ’80 este emblematic.

În primul rînd, nu este nimic ieşit din comun să demolezi o biserică pentru a elibera terenul pentru o construcţie importantă. Palatul CEC, Palatul BNR sau Cercul Militar, toate au fost ridicate pe terenurile ocupate anterior de biserici sau mînăstiri (Biserica Mînăstirii „Sfîntul Ioan cel Mare”, Biserica Mînăstirii „Hanul Grecilor” şi, respectiv, Biserica Mînăstirii Sărindar), toate demolate în timpul Regelui Carol I, la sfîrşitul secolului XIX.[15] La fel Ateneul, clădirea simbol a Bucureştiului, construit în locul unei biserici închinate Episcopiei de Rîmnic.[16]

În al doilea rînd, 11 dintre bisericile situate în zonele afectate de demolări au fost mutate pe alte amplasamente, cu eforturi şi costuri enorme din partea statului „comunist-ateu„, deşi ar fi fost mult mai uşor să fie, pur şi simplu, dărîmate.[17] Patriarhul venea să inspecteze lucrările.[18] Aşa arată „represiunea şi prigoana„?

În fine, trebuie înţeles că dărîmarea bisericilor a fost, mai degrabă o excepţie decît regula. Am copilărit în actualul cartier Tineretului; familia din partea mamei locuia în mahala de cel puţin 150 de ani. Treptat, toată zona a fost demolată, iar casele au fost înlocuite de blocuri. Pe la mijlocul anilor ’70 a fost dărîmată casa în care locuise bunicul bunicii mele, apoi, în 1983, a venit şi rîndul casei noastre, construită de stra-bunicul meu în 1912. Tot cartierul, aşa cum îl ştiam, a fost ras. Singurele vestigii? Cele doua biserici, Manu Cavafu şi Cărămidari!

La fel s-a întîmplat şi în cartierul tatălui meu, Uranus. Acolo au fost trei biserici demolate, dar alte două au fost mutate. Restul – Spitalul Brîncovenesc, Arsenalul (o clădire impresionantă, cu aspect medieval), Opereta – nu a contat, totul a fost pus la pămînt.

Spitalul Brîncovenesc este un caz asupra căruia merită insistat – era una dintre cele mai importante clădiri istorice din Bucureşti. În 1854, un chirurg american, vizînd oraşul, nota: „Singurele clădiri din Bucureşti care merită amintite sînt Hanul lui Manuc bei, Spitalul Brîncovenesc şi Spitalul Colţea„.[19] Nu puzderia de biserici („În Valahia există o biserică la fiecare şase sute de locuitori„)[20] cu picturi „prea grosolane ca să poată fi descrise„.[21] Spitalul făcea parte dintr-un întreg ansamblu (Așezămintele Brîncovenești), împreună cu Biserica Domnița Bălașa, cu azilul și cu școala ei. Ceauşescu a demolat spitalul şi întregul complex (marcate cu albastru pe planul redat mai jos)[22], în schimb, biserica (în roşu) a fost păstrată… O adevarată „persecuţie pe faţă” a Bisericii Ortodoxe, nu-i aşa?

Ce să zicem în schimb de bisericile construite sau renovate sub comuniști, cu banii autorităților „atee”? „După 1948 au fost restaurate, pictate sau reparate […] majoritatea celor peste 12.000 de lăcașuri de cult ortodox (biserici, mănăstiri, schituri, paraclise) de pe tot cuprinsul țării.” Cu ce bani? „Prin daniile credincioșilor” zice Patriarhia, acum.[23] Hai să vedem ce zicea Mitropolia Olteniei, atunci, în 1969:

Dl. Dr. Alexandru Olaru [deputat eparhial, n.n.] a relevat, printre altele, importanţa ce se acordă Bisericii în contextul vieţii moral-sociale de către Conducerea de Stat centrală şi locală. Aceasta s-a materializat prin acordarea unor sume importante din bugetul Statului pentru salarizarea slujitorilor Bisericii, a întreţinerii lăcașurilor de cult şi mînăstirești. A remarcat, cu deosebire. înţelegerea acordată de către administraţia locală a fostei regiuni Oltenia şi a Consiliului Popular al judetului Dolj.


A evidenţiat apoi faptul că sprijinul material acordat de către Stat Bisericii a fost chivernisit cu deplină rînduiala şi înţelepciune de către I. P. S. Mitropolit Firmilian şi colaboratorii sai. […]

Dl. Florian Dumitrescu şi-a exprimat deplina satisfacţie faţă de activitatea economico-financiară desfăşurată în cadrul sectorului economic al Sf. Arhiepiscopii a Craiovei pe anul 1968.

Dl. C. Protopopescu a spus că împărtăşeşte întru totul cele expuse de antevorbitorii săi, rugînd pe Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit să intervină la Direcţia Monumentelor Istorice pentru terminarea lucrărilor de la valorosul monument istoric «Mînăstirea Strehaia», precum şi pentru darea în folosinţă a bisericuţei din apropierea oraşului Orşova.

P. C. Preot Nicolae Stroe, protoiereu al Protopopiatului Băileşti, judeţul Dolj, în calitate de invitat la lucrările Adunării Eparhiale a spus că se cuvine să se aducă mulţumiri organelor comunale pentru sprijinul dat PP. CC. Preoţi parohi în lucrările ce le relizează în parohii şi în special în împrejmuirea cimitirelor.„[24]

Mai vreţi? La Braşov pentru Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil autorităţile „regimului ateu marxist-leninist” au alocat un teren de 1.000 m2. În anii ’50!… Mai tîrziu, proiectul construcţiei a fost realizat de o firmă de stat; la fel structura de rezistenţă; toate cu binecuvîntarea lui Virgil Trofin, Secretar al CC al PCR, viceprim-ministru al guvernului, deputat în Marea Adunare Naţională ş.a.m.d.

Sfințirea bisericii s-a produs la 20 Mai 1984, de către Mitropolitul Ardealului Dr.Antonie Plămădeală cu participarea unui număr mare de credincioși și preoți. Pînă în anul 1985 s-a finalizat și casa parohială de la etaj iar la parter s-au amenajat birouri parohiale pentru cele trei parohii care funcționau de acum la această biserică.„[25]

Acelaşi Trofin a dat undă verde şi pentru o altă biserică, din Victoria: „Atunci era Virgil Trofin la Braşov (prim-secretar al organizaţiei judeţene a PCR, n. red.), Dumnezeu să-l ierte – pe el îl pomenim tot timpul ca fiind ctitor al bisericii aceleia… Pentru că, dacă nu era dînsul, nu se putea face, pur şi simplu… Am făcut rost de materiale – în ’78 – şi-am lucrat pînă în ’81. În ’81 ne-am mutat de la casa unde eram noi cu biserica… în Biserica „Cuvioasa Parascheva” (Ziarul Lumina).[26]

Ce să întelegem? Că în limbaj bisericesc „bani şi putere” înseamnă „vremuri grele„? Că acomodarea cu regimul este „rezistenţă„, iar „privilegiu” sinonim cu „persecuţie„?

Prigoană” sau victimizare propagandistică?

Oare pînă unde poate merge fariseismul?

Notă: Ieri, Camera Deputaților a decis că preoții pot fi verificați de CNSAS. Tare sînt curios dacă o să treacă legea şi de Senat…

NOTE ____________________________________


[1] http://www.evz.ro/pastele-in-vremea-comunismului-familia-ceausescu-respecta-traditia-crestinii-mergeau-pe-furis-la-biserica.html

[2] http://ziarullumina.ro/biserica-azi-91937.html

[3] https://www.editura.doxologia.ro/puncte-de-vedere/cartea-arhiereul-eugeniu-laiu-suceveanul-o-radiografie-curata-unei-istorii-aproape

[4] http://patriarhia.ro/suferine-adanci-si-multe-puse-in-lumina-7459.html

[5] Noi îi ziceam episcop; în realitate era doar arhiereu vicar. Calinic a devenit oficial episcop de abia în 1990.

[6] Dosarul său informativ (împreună cu dosarele altor înalti ierarhi – inclusiv al actualului Patriarh) fiind distrus intenţionat în perioada 20-22 decembrie 1989, într-un final, instanta de judecata a decis că ar fi fost doar „informator”, nu „colaborator” al Securitatii. http://ziarero.antena3.ro/articol.php?id=1251022848

[7] https://ro.wikipedia.org/wiki/Iustin_Moisescu

[8] http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1038019-dosarul-cadre-patriarhului-teoctist.htm

[9] http://jurnalul.ro/scinteia/istoria-comunismului/evadarea-lui-dej-36860.html

[10] http://ziarullumina.ro/patriarhul-justinian-marina-si-monahismul-in-perioada-comunista-35290.html

[11] http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/sa-nu-punem-la-zid-oameni-care-au-facut-bine-bisericii

[12] http://ziarullumina.ro/patriarhul-justinian-marina-si-monahismul-in-perioada-comunista-35290.html

[13] http://basilica.ro/hramul-paraclisului-catedralei-mantuirii-neamului-12/

[14] http://patriarhia.ro/v-b-biserica-ortodoxa-romana-in-perioada-dintre-1944-si-1989-151.html

[15] http://www.stelian-tanase.ro/biserici-bucurestene-disparute/

[16] https://ro.wikisource.org/wiki/Istoria_fond%C4%83rei_ora%C8%99ului_Bucure%C8%99ti/Capitolul_18

[17] http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/bisericile-ajunse-lama-buldozerelor-regimului-comunist

[18] Sursa foto: http://www.paularusu.ro/tv/am-ajuns-in-arhiva-de-aur-de-la-agerpres-sunt-onorata/

[19] James O. Noyes; „România, ţară de hotar între creştini şi turci. Cu aventuri din călătoria prin Europa răsăriteană și Asia apuseană”; Humanitas (2016); p. 114; v. http://www.humanitas.ro/humanitas/rom%C3%A2nia-%C5%A3ar%C4%83-de-hotar-%C3%AEntre-cre%C5%9Ftini-%C5%9Fi-turci

[20] ibid. p. 156

[21] ibid. p. 162

[22] http://www.ideiurbane.ro/asezamintele-brancovenesti/

[23] http://patriarhia.ro/v-b-biserica-ortodoxa-romana-in-perioada-dintre-1944-si-1989-151.html

[24] Mitropolia Olteniei, Revista Oficială a Arhiepiscopiei Craiovei, anul XXI Nr. 11-12, Noiembrie – Decembrie 1969, pp. 982-983

[25] http://www.parohia-sfintii-arhangheli.ro/#/scurt-istoric/

[26] http://ziarullumina.ro/credinta-in-orasul-fara-biserica-28439.html

Distribuie acest articol

170 COMENTARII

  1. Am citit pana la minciuna cu „… tata popa nazaliza vîrtos: “Pentru sănătaaaatea tovaaaarăşului Ceauşescu să ne rugăaaaaaam!“?”. Sunt printre cei care mergeam la biserica fara frica, chiar daca unii spuneau ca le este frica. Daca nu ma duceam foarte des, este ca eram lenes si delasator, nu ca mi-ar fi fost frica. Dar NICIODATA NU AM AUZIT O RUGACIUNE precum cea invocata de autor. Preotii se rugau „… pentru sanatatea conducatorilor Republicii Socialiste Romania, pentru iubitoare de Dumnezeu amata, pentru mai marii oraselor si ai satelor …”. Si pentru multe altele, dar nu asa cum afirma autorul acestui articol.

    • Wow! Şi nu a fost obositor să mergi (simultan!) la toate slujbele din toate bisericile din tot Bucureştiul şi să fii atent la ce zic popii? Eu zic să-ţi schimbi numele în Sandu Ubicuul…

      • Nu tot articolul e minciună și exagerare, dar își pierde din credibilitate dacă susține că un popă folosea termenul ”tovarăș” la adresa lui Ceaușescu. În cursul slujbei de Înviere, popa spunea ”să ne rugăm pentru conducătorii republicii”. Probabil că era formulă standard, indiferent în ce localitate era biserica.

        Cred că aveam vreo 10-12 ani și am reținut formularea pentru că practic atunci mi-am pierdut orice respect pentru biserică :)

        • @ Harald,
          domnule, s-a folosit, in timpi diferiti, si „pentru conducatorii…” si nominal intr-un timp.
          Daca tu nu ai auzit nu inseamna ca nu s-a spus; e simplu.

          • @ dusu (13/05/2016 la 10:04)

            Ehei d-le ………in Romania nu numai N. Ceasescu a fost „revolutionar” din frageda pruncie !

            Unii nici nu-si dau seama cat de comunisti sunt in comentariile lor (sau le editeaza cum ar spune un personaj celebru). Cu toate ca erau copii sau adolescenti in acea „epoca de aur”, incat sa fie infectati de ideologia comunista – neavand nici macar aceasta scuza – acum „dau indicatii pretioase” din tarile democrate in care temporar locuiesc.

    • Ma amuza ca nu aveti nimic de comentat despre minciunile (demonstrate de autor) clerului… dar ati tinut sa ne aduceti la cunostinta cum se facea slujba unde mergeati dvs cateodata.
      Asa, si? Exclude asta un alt popa mai zelos care sa ceara direct binefacerile prietenului imaginar pentru Ceausesti?
      Devine automat daca nu ati auzit dvs acea informatie o minciuna?
      ….filosof ramaneati!

    • Aia e, tata! Daca n-ai auzit tu, sigur nu s-a intamplat. Buna logica, Articolul e cat se poate de bun si bine argumentat. Felicitari autorului.

    • corect vitansandu ! daca dumneata n ai auzit, nu ezista !
      domnule autor; poporul romin trebuia format; asta cu ortodoxia face parte din actiune; iar prigonirea ortodoxilor e ca aia cu viitorul luminos
      sa traiasca si infloreasca scumpa noastra patrie

    • Daca nu ma insel, afirmatia dvs. se traduce (aproximativ) prin „Nici un preot in Romania comunista nu se ruga la slujba pentru conducatorul partidului numindu-l pe nume.” O certitudine pe care ati obtinut-o cum anume?

    • Ca in legenda, „si tu ai dreptate”.
      Au fost vremuri cind rugaciunea era pentru conducatorii Republicii Populare/Socialiste, dar au fost si vremuri cind conducatorii erau numiti cu nume si prenume.
      Cu scuzele de rigoare, dar ti-ar fi fost imposibil sa fi fost 30-40 de ani in toate Bisericile din tara.
      Spun asta pentru ca eu, rar dus la Biserica, am auzit totusi ambele formulari. Si chiar am izbucnit in ris acum, citind: parca l-as fi auzit pe un popa cum nazalizeaza.
      Citete, totusi, tot articolul.
      NB,
      eu subscriu in totalitate articolului; parca mi-au fost furate gindurile. Ma gindesc sa-l dau pe dl Patrascu in judecata pentru plagiere/furt :P
      Numai cind ma gindesc ca te duceai la spovedanie la Biserica, si te mirai de unde stie militianul din sat ce ai facut tu si nu spusesesi nimanui ;)

      • E greu de crezut că un popă s-ar fi referit la ”tovarășul Nicolae Ceaușescu” în timpul slujbei. Nici beat dacă era :) Apelativul ”tovarăș” avea limitele lui, n-avea ce căuta în cadrul bisericii. Mâine-poimâine o să susții că și regina Angliei vorbea despre ”tovarășul Nicolae Ceaușescu”

        • Unde am scris eu ca se folosea, pe linga nume si prenume, si particula „tovarasul”?
          Puneti fantezia la incercare si vei gasi ca se putea fara a folosi cuvintul tovarasul.
          Domnule, scuze, dar chiar ilustrezi pe cel ce a vazut prima data o girafa: asa ceva nu exista.

    • Nu stiu daca nu ati inteles sau incercati sa manipulati.
      Nu aveti de unde sa stiti daca fraza criticata este sau nu o miniciuna, presupun ca e imposibil sa fiti sigur ca ati fost la exact aceeasi biserica/slujba cu autorul.

      Faptul ca Dvs nu ati auzit respectiva fraza (in alta biserica, de la alt popa), nu face ca afirmatia autorului sa fie o minciuna.

      • Există niște formule standard agreate la un nivel mai înalt în cadrul bisericii, nu spune fiecare popă ce-i trece prin cap în timpul slujbei.

        • OK, deci si daca un popa fura si isi face casa din banii enoriasilior care cotizeaza pentru intretinerea bisericii, ” e de sus, nu face fiecare popa ce vrea”…

    • Eu am auzit popa rugandu-se pentru presedintele republicii socialiste Romania, tovarasul nicolae ceausescu. Si nu mergeam des, decat obligat de context.

      • Vreo 40 de ani în urmă am auzit cu urechile mele un popă de țară rugându-se pentru președintele țării, domnul Nicolae Ceaușescu.

        Dacă n-aș fi auzit cu urechile mele, m-aș fi crucit la așa o expresie…

          • @ victor L (13/05/2016 la 10:04)

            Subscriu total cu dvs.: daca Harald el n- fost acolo si n-a confirmat NU EXISTA asa ceva.

            Parca ar fi mai important daca i-a spus numai numele si prenumele (N.C.) folosind si functia (presedintele…….) si / sau „tovarasul” / „domnul” si NU FAPTUL ca popii (cei mai numerosi si mai mai vizibili cei de la BOR – biserica nationala) slujeau regimul comunist si faceau propaganda in biserica, regim care a carui ideologie era ca religia este opiul popoarelor nu-i asa ?

      • Domnilor

        ori sunteti tineri (precum autorul* …) ori habar nu aveti in ce tara ati trait!
        In anii 70 un popa nu putea zice “Pentru sănătaaaatea tovaaaarăşului Ceauşescu să ne rugăaaaaaam!“ pen’ ca nu era tovarăş cu Ceasca. Tovarăşul Paller Octavian sau Mircea Dinescu erau tovarăşi si cu Ceasca, si cu ELena,. si cu sectoristi si cu … mine! Ca eram membri de partid! Mai erau tovarăşi si UTCistii .. si generic orice om al „muncii” acceptat sau care accepta ( domnul Eugen Rosu, colonel in rezerva, catre secreatarul sectorului 2 ” va rog nu suntem tovarăşi ” Discutia a continuat cu tovarăşe director si domnule sef de plan [birou panificare]. Tovarăşul director era tovarăşul Dinu Buznea, general maior, doctor inginer , profesor la politehnica, cel care a „moşit” prima promotie de absolventi in calculatoare din RPR – 50% militari,. restu tzivilo. Toata stima si repectu ptr generalul Buznea!!! RIP)

        Daca nu erai chiar tovarăş dar erai cat de cat „onorabil”, om cumsecade (adica aveai benmituri avuabile, comportament corect ) erai „domnul” . Atuinci cand unu dintre acestia se adresa unei autoritati folosea expresia „domnule” sau „doamna” pen ca nu erau tovarăşi insa erau „egali” adica oameni corecti demni de respect.

        In fine .. ultima categorie „cetateni”. Adica cam golan , dam derbedeu, cu venituri nedeclarbile sau cu purtari cam .. contravnetional-penale… Si pe un „cetatean” il lua mama lu procest verbal daca zicea unui militian, procuror samd tovarăşe Replica era imdediata Ce ba am golanit cu tine/fur cu tine/ violez impreruna cu tine ca sa fiu tovarăş cu tine lepadatura?! Un „cetatean” (adica un”individ”- substantib ce indica un actual, fost sau viitor repris de justice, sau mai pe scurt „lepadatura”, „golan”, „huligan”, hot samd) trebuia sa se adrseze organilor cu „domnule” (domnule gradul, domnule procuror, domnule judecator, domnule gardian)

        Ca sa zci asa era o cestie proasta cand caraliul iti zicea „cetatene” …

        Si in gnl cand zici unuia tovarăşe inseamna ca esti de acelasi fel cu el (ceci un „domn” nu poate fi tovarăş decat cu un domn, un lord cu un lord si un golan cu un golan!)

    • Articolul falsifica istoria pentru ca ignora amploarea si viclenia represiunii comuniste impotriva bisericii ortodoxe: impotriva ei a fost aplicat planul sovietic numit „Biserica vie” ce a constat in represiune dura impotriva credinciosilor si ierarhilor ce se opuneau comunismului, incurajarea preotilor colaborationisti si inlocuirea elitelor cu oameni noi si infiltrarea securitatii peste tot in biserica, vazuta ca un adversar ce trebuie subminat din interior. Multi rostesc cu usurinta „sistem totalitar” dar ignora (din nestiinta sau cu intentie) ce inseamna asta concret. Rezultatele acestei tactici perfide se vad azi si in mod paradoxal ateii le reproseaza tot bisericii. Represiunea a existat, a fost dura dar si mult mai vicleana decit da de inteles articolul.

      • Aveti dreptate.

        E vechea tactica „progresista” ieftina aproape neschimbata de la Marx si Lenin pana la neo marxistii zilelor noastre. Care isi zic in zilele noastre „pregesisti”, „ateisti”, ecologisti” si tot soiul de alti „isti” din astia. Vina se arunca exclusiv in spatele victimei care a luat-o pe cocoasa. Calaul e intotdeauna nevinovat ca un iepuras :-D

        • @Josef Svejk – dupa cum se observa intr-una din poze, nu pare ca o luau pe cocoasa ips -urile si ps-urile :)); pare ca o luau altfel, pare ca o luau in serios. si despre ei este vorba, nu despre aia morti prin puscarii.

          • Fals. articolul nu se leaga de unul sau altul dintre indivizii legati de Biserica care au facut compromisuri sau s-au tavalit de dreptul cu comunismul. articolul se optineste sa puna semnul egal intre acei indivizi si Biserica, iar mai apoi inte acei indivizi si crestinism.

            E genul de sofism ieftin in plasa caruia pica in general doar indivizii cu educatie si inteligenta precare.

            • Cred ca intr-un mod deliberat chiar dvs introduceti aceasta confuzie in mintea cititorului pentru a discredita articolul.

              Subiectul articolului nu este „Biserica lui Hristos” (ca ideologie crestina) sau cresinism in general. Tonul acestui articol este unul strict „institutional”, cu referire foarte exacta si stricta la BOR ca institutie „prigonita” in comunism.

              Nu suntem cu totii usor de manipulat. Intelegem diferenta intre „Biserica lui Hristos” (ca invatatura, traire, ideologie, doctrina de mii de ani etc) si „Biserica” ca institutie denumita si BOR, cu structuri bine definite mai mult sau mai putin corupte, mai mult sau mai putin aciuate puterii (oricare ar fi ea) samd.

            • @ Alin

              Dacă sunteți capabil să citiți titlul articolului veți observa că el se intitulează „Prigonirea Bisericii Ortodoxe …” Nu e vorba punctual de ierarhii care au colaborat cu regimul comunist ci de Biserica Ortodoxă Română în general care e imediat asociată cu aceia. Autorul o identifică automat și în totalitate cu acei câțiva ndivizi. De ce oare n-o identifică cu miile de călugări, preoți și ierarhi ce au ajuns prin închisorile și lagărele regimului comunist?! Asta nu e manipulare ieftină?” Dacă în România sunt sute de mii de hoți (și nu doar câteva uscături ca în cazul Bisericii) înseamnă că și dumneavoastră suntei automat hoț?! :-D :-D :-D

              Nu în ultimul rând, când vine vorba de „colaborare” cu regimul comunist trebuie făcută o distincție clară între acțiunile clericilor ce pur și simplu s-au supus puterii temporale și cei (foarte puțini, dacă e să socotim la rece) care au sprijinit în mod activ regimul comunist. Aceștia din urmă au fost în general agenți ai regimului infiltrați în Biserică, tocmai spre a o compromite și manipula.

              Noul Testament le cere creștinilor și ierarhilor lor să se supună puterii temporale și să se roage pentru „dregătorii” acestora. Vedeți de exepmplu: Epistola Apostolului Pavel (Paul) către Romani 13.1-3, Timotei 2.2 și Tit 3.1. Ideea e că și stăpânirile politice, bune sau rele, sunt cu voia Domnului, pentru a-Și încerca credincioșii sau din alte motive care ne scapă, nefiind la latitudinea muritorilor să judece deciziile Lui Dumnezeu.. Preotul e un îndrumător spiritual și nu un combatant politic. Datoria sa e să ajungă la înțelegere și pace cu puterea temporală atâta vreme cât acesta îi permite exercitarea credinței.

              Deci dacă e vorba de manipulare dumneavostră manipulați prin ignorață și rea credință.

        • @Josef Svejk (13/05/2016 la 20:52)

          In USA – tara democrata in care traiti – bisericile sunt „prigonite” la fel ca si bisericele din Romania, cel putin din punct de vedere material (vezi salariul capilor bisericilor care au salarii cat ale prim ministrului)?

          Este cunoscut ca Romania este o tara democrata de multe tari inclusiv de partenerul strategic sau USA.

          • Nu am habar care sunt lefurile capilor nenumăratelor biserici americane. Pe de altă parte SUA nu au prim ministru, așa încât nici unul din acești capi de biserici nu riscă să fie mai bine plătiți ca el :-D Dar cum politicenii sunt în general prost plătiți în țara asta, n-ar fi deloc exclus ca destul de mulți preotți să fie mai bine plătiți ca și „miniștrii” (adică secretarii diferitelor deprtamente).

            În SUA sunt capelani militari cu grad de colonel sau cbir general, care sunt evident plătiti de stat. Un colonel cu muncă de birou face undeva spre $120000/an. Nu e gorzav de bine plătit, dar pentru un slujbaș al statului e plătit chiar bine (aici lefurle funcționarilor de stat sunt sunt mult mai jos decăt cele din economia privată). Iar un general e plătit la nivelul unui „ministru” (secretar de departament guvernamental.)

            Nu am înțeles din postarea dumnevoastră care e probema.

            Normal ar fi ca statul român să restituie toate proprietățile furate diferitelor biserici și de acolo înainte să nu mai plătească nici un sfanț nici unui cult. Așa nu ar mai exista discuții. Pentru moment BOR subvenționează statul român lăsând în ghearele acestuia proprietăși imense în schimbul unui uzufruct de sub 0.5% /an. Evident că și cel mai inept investitor tot ar scoate măcar 5% an ceeace înseamnă că BOR oferă statului subvenții indirecte de peste 1 miliard de euro anual.Și după aia ies din toate crăpăturile ca gândacii tot soiul de degenerați care chirăie că statul subvenționează biserica…

            • @Josef Svejk (14/05/2016 la 21:21)

              „Nu am habar care sunt lefurile capilor nenumăratelor biserici americane.”

              Ar cam trebui sa stiti asemenea amanunt: bisericile in America de Nord sunt societati de caritate si salariul nici unui preot (de la cel mai mic la cel mai mare rang) NU ESTE platit / subventionat de stat; de aceea fiecare „pune” de o biserica (spirit antrepenorial american ceea ce nu pot spune ca-i au).

              Stiam ca SUA nu au prim ministru……dar vorbeam de salariul primit de la statul roman de sefii cultelor din Romania.

              Daca nu stiati (aveti un lapsus ?) si in Romania sunt preoti militari si normal sunt platiti de stat dar nu despre aceasta categorie este vorba aici.

              Cat priveste „Normal ar fi ca statul român să restituie toate proprietățile furate diferitelor biserici și de acolo înainte să nu mai plătească nici un sfanț nici unui cult.”. si ………..

              Intreb de unde au provenit acele averi de la Dumnezeu, Sf.Petru, Iisus alti sfinti ? Eu stiu ca fost donatii de la diferiti politicieni (domnitori, voevozi etc.) care aveau nevoie de sprijinul bisericii pentru a-si mentine puterea;populatia era o fractiune din cea de azi si pamant era destul raportat la acea populatie.

              „Pentru moment BOR subvenționează statul român ….” Serios? Atunci de ce mai cer salarii de la stat si alte facilitati ?

              De ce BOR a cerut aceste proprietati de-abia dupa revolutie ? In comunism popii erau prigoniti” adica mergeau cu Dacia 1300 (cel mult si cei cu rang foarte inalt) nu ca astazi cu cele mai luxoase masini.

              Speram ca locuitor al USA ce sunteti (nu sunt sigur daca aveti si cetatenia americana, dar asta nu conteaza in aceasta speta) sa „chirăiți” (vorba dvs) despe democratia americana relativ la relatia financiara stat – religie / biserici.

            • @ Dan G

              Prindeți greu și scăpați ușor :-D

              V-am dat exemplul preoților militari plătiți de la bugetul de stat comparabil cu cel al unui minstru. Dacă ăștia nu se pun, atunci ha să ne amintim de capelanul Congress-ului SUA (plătit și ăsta de la buget :-D ) de capelanii univeristăților statelor, ai diferitelor departamente ale poliției, de cei din spitalele statului, de cei din tribunale, închisori, de ăia ai Catedralei Naționale a SUA din Washington DC, de cei din catedralele statelor, etc. etc. etc. Nu mă îndoiesc că o să mă asigurați că nici ăștia nu se pun :-D

              Afară de exemplele de mai sus, afirmația dumneavoastră vis a vis de plata preoților americani „ si salariul nici unui preot (de la cel mai mic la cel mai mare rang) NU ESTE platit / subventionat de stat” este falsă. Eu donez bani periodic pentru Biserica Ortodoxă Română din congregația căreai îi aparțin. În fiecare an când îmi fac taxele declar acesla donații, iar ele sunt deductiile fiscal. Considerând sumele pe care le primesc bisericile americane în acest fel, statul american de fapt subvenționează bisericile :-D. Vorbim aici de sume esimate la peste $200 de miliarde anual, adică ~10% in bugetul SUA. Iar asta fără ca SUA să fi confiscat/naționalizat vreodată fie și un capăt de ață de la vreo biserică.

              Proprietățile Bisericii Ortodoxe Române provin de la credincioșii ei. Acele propietăți au fost achiziționate legal și în cea mai mare parte după secularizarea lui Cuza de la 1863. Firește că unuia care a trăit toată viața parazitând cu lăcomie bugetul statului noțiunea de donație îi e la fel de străină și abstractă ca și fizica cuantică :-D :-D :-D

              Vă explic încă odată penru că văd că prindeți tare greu: Statul român a confiscat propietățile bisericii, oferinduse în schimb să plătească cheltuielile Bisericii, inclusiv plata clerului. Problema e că sumele totale primite de BOR de la stat anual sunt sub 5%-10% din valoarea uzufructului cuvenit de pe urma propietăților confiscate. Dacă vă pricepeți la ceva aritmetică elementară, puteți socoti cu ușurință faptul că biserica subvenționează statul român cu ~ 1 miliard pe an.

              BOR a cerut restituirea acestor proprietăți după 1989 pur și simplu pentru că înainte nu se putea. Și familia mea si-a putut cere și obține bunurile anaționalizate confiscate de regimul comunist abia după 1990 în urma unor proceduri foarte laborioase și costisitoare. Trebuie apreciat faptul că BOR nu le cere pe moment în justiție, pentru că e o biserică națională și are înțelegere pentru situația disperată a statului român. Dar probabil că va veni și clipa în care va începe să le ceară ân justiție pe măsură ce numărul paraziților ce guiță cu tot mai multă orăznicie va depăși limitele acceptabile. Aveți mare gijă ce vă doriți, pentru că Dumnezu are un simț foarte dezoltat al umorulu și până la urmă se va întâmpla :-D :-D :-D

            • @ Josef Svejk (15/05/2016 la 15:44)

              Evitati evidentele si incercati sa manipulati prin vorbarie goala,

              1,- Preotii militari din USA (la fel ca si cei din multe alte state inclusiv Romania) sunt angajati ai statutului si sunt platiti de stat ca si ceilalti ofiteri specialisti si personal civil din serviciile cu regim militar.

              In acest articol nu se vorbeste despre ei ci despre cei “civili” (unii fosti sau actuali ofiteri acoperiti) platiti de la bugetul statului roman.

              2.- Plata preotilor “civili” americani (si in alte tari fara biserica nationala) se face din donatii – stiam acest lucru – care partial sunt deduse din taxele anuale ale donatorului; la fel se procedeaza si pentru orice donatie la orice societate de caritatesau neguvernametala.

              DEDUCEREA taxelor se face pe baza de chitanta primita pentru orice suma o donati.

              In contrast, in Romania cine indrazneste sa ceara o chitanta de la popa (pentru un serviciu religios sau donatie) este “afurisit” sau in cele mai bun caz privit ca venit de pa alta planeta.

              3.-Pricepeti foarte greu ca evidentele (revedeti comentariile care va dau date exacte) nu pot fi schimbate chiar daca repetati “confiscarea” bla….bla……exact ca in manualul de propaganda.

              4.- Inventia cu “biserica nationala” este o alta metoda de manipulare grosolana; nu cunosc legea consfinteste acest lucru.

              5.- Amenintatrea cu Dumnezeu din finalul comentariului imi sugereaza faptul ca sunteti un habotnic religios , presupun pocait asta explicand si admiterea ca emigrant in USA, dupa aniul 2000.

              Urmare celor expuse mai sus nu voi mai continua acest dialog inutil pentru mine.

            • @Dan G
              1. Ăștia de mai jos nu sunt popi militari. Sunt popi civili (ai Congress-ului, ai poliției ai spitalelor, ai închisorilor) plătiți de la buget. Cum le explicați existența?

              http://chaplain.house.gov/
              http://www.americanpolicechaplain.org/
              https://www.healthcarechaplaincy.org/

              2. Ați spus că statul american nu subvenționează sub nici o forma biserica și plata clericilor. După aia ați admis totuși că sunt deduceri parțiale. În afara de exempele de mai sus de clerici „civili” plătiți de stat (că miile de clerici militari nu se pun :-D ), venitul FIECĂRUI preot american e subvenționat de stat. În programele de taxe există o secțiune specială dedicată donațiilor religioase care sunt TOTAL deductibile. Bisericile au ITN-urile lor pentru identificare donațiilor. După cum vă spuneam ne referim la sume de peste $200 de miliarde anual, adică spre 10% din bugetul SUA. În plus activitățile bisericilor sunt TOTAL scutite de orice fel de taxe. http://religionnews.com/2015/08/26/5-reasons-we-should-never-tax-churches-even-if-john-oliver-is-right-commentary/

              Dumneavoastră nu înțelegeți deloc cum merg tranzacțiile financiare în SUA. Ele sunt în cea mai mare parte eletronice. Inclusiv donațiile. Mă îndoiesc că vreo o Biserică ar primi donații cash, cu toate că nu e imposibil. Companiile de cărți de credit și/sau băncile pun codurile acestor tranzacții în directoare separate spre a fi ușor de găsit când se fac taxele. Preotul nu trebuie să taie nici o chitanță. De altfel donațiile electronice le puteți face și în România. De exmplul în cazul Catedralei Mântuirii Neamului găsiți conturile la subsolul paginii de mai jos: http://www.catedralaneamului.ro/index.php/31-prima-pagina/222-donati-2-din-impozit-pentru-catedrala-nationala

              3. Aici sunteți confuz. Pretindeți cumva că statul nu a confiscat bunuri ale Bisericii Ortodoxe Române?! Ce anume voiați să spuneți?

              4. Catedrla Națională a SUA nu e nici o invenție. E a 6-a cea mai mare catedrală a lumii și a doua din SUA. http://cathedral.org/ . A fost înființată printr-o moțiune a Congress-ului SUA de pe 6 ianuarie 1893. Piatra de temelie a fost pusă de președintele Teddy Roosevelt pe 29 septembrie 1907. Construcția a fost declarată încheiată de președintele Bush ăl bătrânu’ în 1990 chiar dacă mai erau lucrări în desfășurare și în vara lui 2014 când am vizitat-o cel mai recent.

              După cum vă spuneam figura se repetă la nivelul statelor. Toate cele pe care le-am vizitat până acum (vreo 30) au câte o catedrală a statului mai nouă sau mai veche.

              În plus în SUA există așa numitele zile de rugăciune naționale la date fixe sau cu diferite ocazii. http://www.nationaldayofprayer.org/ Nici măcar liber cugetătoru’ socialist Obama n-a îndrăznit șă întrerupă tradiția. https://www.whitehouse.gov/the-press-office/2016/05/04/presidential-proclamation-national-day-prayer-2016

              În mod similar există zile de rugăcune ale statelor În cazul tuturor acestor ceremonii religioase toată popimea ce pune umărul la evenimente e plătită de la buget – bonus la secțiunea 1. de mai sus :-D

              5. Nu e nici o amenințare. E doar o constatare. Cu cât vociferați mai mult mai mult împotriva BOR, ce pracic subvenționează statul român prin nerevendicarea în justiție a proprietăților sale confiscate de acesta, cu atât sunt mai mari șansele ca într-o bună zi un înalt ierarh al ei să dea cu potcapul de pământ și să decidă că chirăielile și obrăzniciile au depășit orice limiă. Respectiv ca Biserica Ortodoxă Română să lanseze acțiuni în justiție pentru recuperarea bunurilor sale confiscate de stat. Cum statul român are un talent remarcabil la peirdut procese nu prea văd din ce o să vă mai plaătească pensia și alte pomeni & milostenii publice :-D :-D :-D Din nou, mare grijă ce vă doriți. Acum aveți gura mare, dar la momentul X s-ar putea să deveniți ceva mai sfios și mai smiorcăit :-D

      • nu falsifica, doar demistifica bocetele auto victimizante ale celei mai bogate organizatii mafiote din romania! observ ca, desi cunoasteti istoria reala (”impotriva ei a fost aplicat planul sovietic numit “Biserica vie” ce a constat in represiune dura impotriva credinciosilor si ierarhilor ce se opuneau comunismului, incurajarea preotilor colaborationisti si inlocuirea elitelor cu oameni noi si infiltrarea securitatii peste tot in biserica, …”), refuzati sa o luati in considerare. daca toti cei care se opuneau comunismului au fost epurati din biserica, cine sunt cei care au ramas, atunci si acum? de ce preotii sunt singura categorie profesionala exceptata de la verificarile cnsas? care este scopul actual al functionarii bor si al slujbasilor sai?

        • @asistacul
          Biserica nu este o asociatie oarecare, asa cum este un sindicat sau o asociatie de locatari, ci, simplificand, o constructie dubla si intr-un fel paradoxala, avand o fata ca Biserica vazuta si una ca Biserica nevazuta, una avandu-l in frunte pe PF Patriarh, cealalta avandu-l pe Hristos „cap al Bisericii” iar Biserica fiindu-i „trup lui Hristos”. Fireste asta este de neacceptat pe atei insa explica supravietuirea Bisericii in ciuda tuturor persecutiilor. Practic comunistii au incercat sa distruga Biserica si sa o inlocuiasca cu o clona supusa lor, ceea ce s-a si intamplat iar cnsas ar putea dovedi tocmai asta, insa Biserica are si o fata nevazuta care are o putere de auto-vindecare de neinteles pentru atei „Caci pe omul care s-a intors de la Dumnezeu din pricina neascultarii si a multimii pacatelor, Hristos l-a asezat iarasi in Sine, ca in cel dintai, in fata Tatalui.”

      • Pe lângă peșcheșurile grele pentru a intra la teologie, nu de puține ori li se cerea colaborarea cu securitatea, dacă nu erau deja investiți cu această demnitate din cursurile școlare inferioare, în tonul și cu aceeași nazalitate cu care rosteau îndemnul la rugăciune pentru tovarăși. Că existau practici și mai perverse nu mă îndoiesc. Sunt absolut de acord cu autorul articolului. Acum când întreg sistemul de învățământ e pervertit te crucești ( chiar dacă, mai nou, lezezi sensibilitatea adepților noii religii civilizatoare care-și face simțită prezența din ce în ce mai mult) când vezi ce fel de indivizi insalubri care în condiții normale nu ar intra nici la o școală de meserii, sunt unși popi. Mi-e greu să le zic preoți-preotul presupunând odată și un nivel intelectual acceptabil. Chiar și pe vremea arătată în articol. Excepțiile se exclud.
        În loc să privim fondul problemei ne legăm de un amănunt: dacă a zis sau nu a zis vreunul dintre ei ”tovarășii”

  2. 1. Despre inchisori nimic? Nu au existat in Romania? Cine si pentru ce motive a fost acolo?? (A propos, observ ca va plac legionarii; nu ati spus NICIODATA NIMIC de ei.)
    2. …În fine, trebuie înţeles că dărîmarea bisericilor a fost, mai degrabă o excepţie decît regula. .. Cum adica? De TREBUIE sa intelegem astfel si nu ce se vede, anume ca bisericile chiar au fost daramate??? Si de ce sa acceptam exceptii care se repeta de zeci de ori??
    3. Daca voiati sa aratati ca BOR a colaborat cu pcr, veneati cu exemplul cel mai flagrant: preluarea si pastrarea de catre BOR, INCLUSIV DUPA 1989, a bunurilor Bisericii Romane Unite.
    Intortocheata e agenda ateista…

  3. E un text destul de informativ. Pe de altă parte e destul de subiectiv, valoarea lui interesantă e cea de mărturie personală. Alţii au alte experienţe. Eu de exemplu eram la vremea armatei ateu militant, cam prin 1986, aş putea relata cu totul alte experienţe din perspectiva subiectivă.

    Aşteptăm o istorie corectă a BOR pentru perioada comunistă cu toţii. Dar nu cred că o va scrie cineva mai devreme de 30 de ani de acum încolo. Suntem într-un moment în care toate demersurile sunt fie subiective, fie ideologizate.

    gânduri bune,

    P.S. robi e fără majusculă.

      • Fara indoaila ca acea istorie ar trebui scrisa de niste vajnici lucratori pe ogorul materialismului dialectic si stiintific. N-asa? Pacat ca s-a sinucis alde Roller, ca daca mai trai in zilele noastre era numai bun sa o puna de o istorie a Bisericii. Ca doar pe aia a Romaniei a rezolvat-o cum ai bate din palme.

        Cat despre increderea pe care o poate avea cineva in dl. Patrascu, ce se poate spune? Ce incredere poate avea un om normal in cineva care face in mod consecvent propaganda din cea mai groasa?!

    • @Virgil Iiordache. De ce trebuie sa asteptam 30 de ani? BOR poate sa-si scrie istoria singura de ieri, poate de miine! Depinde de ei sa contribuie in felul lor la asanarea societatii romanesti. In primul rind prin excomunicarea tuturor politicienilor(parlamentarilor) dovediti juridic si condamnati definitiv. Acesti politicieni au jurat pe Biblie. Ce dovada mai buna aveti in fata decit incalcarea unui juramint in fata unui simbol atit de sacru. Daca nu o fac pacatul sa cada pe ei! Excomunicarea trebuie sa mearga pina la decaderea din toate drepturile bisericesti inclusiv inmormintarea. Amin. Chiar daca pentru borfasi credinta nu are pret, spectacolul excomunicarii va avea efecte puternice. Asa sa le ajute Dumnezeu?

      • Lasa parlamentarii, aia is „valul doi” de „excomunicare”. Primul val ar fi popii insisi, de aia trebuie epurata. Si ai sa vezi ca ramin apoi biserici fara popi cam 90%

      • Scrieţi dumneavoastră istoria aceea obiectivă, ce vă reţine ? Spuneţi-mi când publicaţi tratatul comprehensiv despre BOR în comunism ca să-l cumpăr şi citesc.

        Sau vreţi să luaţi decizii doar pe baza unor presupoziţii, a unor impresii subiective ?

        gânduri bune,

        • @Virgil Iiordache. Sa nu fim retorici dl Iordache. BOR poate sa-si scrie istorie in fiecare zi. Faptul ca apara cele sfinte este de netagaduit. Slujitorii domnului au in fata fapte care nu pot sa le tolereze, precum incalcarea juramintului pe Biblie. Sunteti pentru excomunicarea netrebnicilor care iau cuvintul Domnului in deridere sau nu?

  4. Nu se pot abtine, daca vorbesc – mint.
    Victime ale unei lacomiii nemasurate, probabil ca si in prezent sufera, pentru ca nu castiga destul.

  5. @vitansandu Fara indoiala ca unii dintre noi nu au auzit niciodata o rugaciune precum cea mentionata de autor, dar asta nu inseamna ca nu s-au petrecut astfel lucrurile sau ca astfel de rugaciuni nu s-au tinut mai mult sau mai putin frecvent in unele biserici si/sau cercuri sau ca popi slugarnici care sa faca asta nu existau.

  6. Biserica Catolica are o lunga traditie de lupta politica. Cam din secolul 5, cand Roma a picat in mana gotilor si Papa a ramas descoperit de puterea protectoare a unui stat.
    La ei este o chestiune evidenta.
    Biserica Ortodoxa are reflexul colaborarii cu orice putere politica: puterea imperiala romana, puterea imperiala otomana, puterea regala laica a statului modern, puterea comunista, puterea republicii actuale. Pentru ca de fiecare data un stat a inlocuit alt stat acolo unde Biserica Ortodoxa a existat.
    Deci Biserica Catolica poate functiona intr-o logica proprie, independenta de stat, Biserica Ortodoxa functioneaza numai in sinergie cu statul laic.

    Este un lucru format in istorie indelungata, nu cred ca se poate schimba – sau cel putin nu lesne ci dupa trecerea multor generatii. (Desi eu cred ca nu este de dorit sa se schimbe.)

    Dati exemple de biserici finantate de stat in perioada comunista atee.
    Pentru mine asta este simbolul suprem al falimentului ateismului (ideologic vorbind).
    Adica, declarativ sistemul era perfect anti-religie, dar oamenii care il alcatuiau nu au putut fi niciodata perfect atei.
    Finantarea acelor proiecte de care vorbiti nu se facea datorita sistemului, adica in baza unei legi, ci in ciuda sistemului, datorita „interventiilor” unor functionari – care ar putea fi numiti corupti in raport cu legea de atunci.

    Dupa parerea mea este o greseala sa creezi un stat perfect ateu, ca in Franta.
    Pentru ca natiunea nu este niciodata perfect atee. Deci asta o sa creeze o vulnerabilitate a statului in raport cu proprii cetateni. (In Franta asta se vede acum in avantul salafismului sprijinit de sauditi.)
    Sistemul cel mai compatibil cu realitatile contemporane romanesti mi se pare asta de la noi: finantarea cultelor recunoscute de lege in baza unei legi a culatelor. Sigur ca ar trebui mai multa transparenta, nici la noi nu este perfect.
    Chiar si pentru Catedrala Mantuirii trebuia data o lege speciala. Pentru ca realitatea demonstreaza ca autoritatile oricum o finanteaza intr-o masura mai mare sau mai mica, in limita instrumentelor legale pe care le au. Macar trebuia sa se faca transparent, esalonat dupa un grafic de lucrari si conditionat de alte prioritati ale statului.

    • Eu nu as atasa atributul „ateu” regimului comunist; nici in general si cu atit mai putin la noi. Ar fi mult de vorbit pe tema asta – poate intr-un articol viitor? – si sint multe nuante, dar mie mi se pare ca comunismul poate fi mai degraba descris drept o secta / religie crestina.

      Scientismul comunist este doar praf in ochi.

      • Asta e chiar gogonata.

        Nu avea fiecare organizatie a PCR de la CC si pana la alea comunale cate un lucrator responsabil cu propaganda si eduactia materialist si stiintifica?!

        Nu guitau zi de vara pana-n seara toate trompetele PCR-ului de la cel mai mai jigarit propagandist pana la ditai Popescu-Dumnezeu si Ceauseascu despre religia „opiul poprului” si cum trebe’ omu’ nou sa se dezbare de obscurantism?!

        Daca nu va puteti abtine de la minciuna groasa, macar straduiti-va sa mintit credibil :-D .

      • Pana la urma ateismul nu exista decat in dictionar. Iar ateii sunt niste ingerasi imaculati, care n-au facut nimic, pentru ca… nu exista IN REALITATE. Asa va fofilati de la toate acuzatiile. Criticati crestinismul pentru anumite fapte practice, ce a facut unul si altul, dar cand vine vorba de atei, sariti cu definitia TEORETICA. Si pana la urma nici un ateu n-a fost vinovat, pentru ca nimeni n-a fost ateu ca in definitia teoretica.

        Nu poti trai sau guverna o tara doar cu o negatie (a-teism). Pe langa negatia aia, mai trebuie pus cate ceva. Si asa au aparut ideologiile DE SORGINTE ATEE. Una dintre ele e comunismul.

    • Statul nu e ateu, dle, in Franta, statul e laic. N-a existat, dupa stiinta mea, decat un singur stat proclamat ateu, Albania comunista.

      • Ma rog, stat ateu, stat laic… aceeasi marie cu alta palarie.

        Cat despre statul comunist, intr-adevar are dreptate, comunismul este o secta (dar nu crestina), pentru ca ateismul este o credinta religioasa.

        • Spui ca: „ateismul este o credinta religioasa”. Asta este o manipulare des folosita de catre cei indoctrinati religios.

          DEX ’09 (2009):

          RELIGIE. Ansamblu de idei, sentimente si actiuni impartasite de un grup si care ofera membrilor sai un OBIECT DE VENERARE …

          ATEISM. Doctrina care se bazeaza pe negarea existentei lui Dumnezeu si a oricarei divinitati.

          Deci:

          1. Religiile nu exista in absenta unui „obiect de venerare” (de ex. Dumnezeu).
          2. Daca nu ar exista religiile, nu ar exista nici „obiectele de venerare” (Dumnezeu).
          3. Rezulta ca ateismul nu poate sa existe intr-o lume fara religii (nu ar exista obiectul negatiei – Dumnezeu), in timp ce existenta religiilor nu depinde de existenta ateismului. Aceasta este diferente fundamentala intre religie si ateism: ateismul a aparul ca reactie de autoaparare a oamenilor rationali in fata asaltului agresiv al unor credinte care au acaparat statul, au deturnat resurse umane si materiale valoroase si au franat progresul stiintei (in incercarea disperata de a-si apara sistemul dogmatic), incetinind astfel progresul omenirii:

          Bertrand Russell – De ce nu sint crestin:

          Pag. 28-29:

          „Veti constata, daca veti arunca o privire asupra istoriei, ca cel mai mic castig pe calea innobilarii sentimentelor umane, orice imbunatatire adusa dreptului penal, orice pas inainte pe calea reducerii razboaielor, orice pas inainte spre aplicarea unui tratament mai bun celor de culoare, si orice initiativa de reducere a sclaviei, intr-un cuvant orice progres moral petrecut in lume a fost combatut cu consecventa de organizatiile bisericesti de pretutindeni. Pot afirma cu toata convingerea ca religia crestina, asa cum este organizata, in bisericile ei, a fost si este inca principalul dusman al progresului moral in lume.”

          Pag. 30:

          Astazi incepem cate putin sa intelegem cum stau lucrurile in lume si cate putin sa le stapanim prin intermediul stiintei care si-a taiat drumul pas cu pas impotriva religiei crestine, impotriva bisericii si in ciuda opozitiei vechilor precepte.

          https://archive.org/details/BertrandRussellDeCeNuAmDevenitCrestin

          Bertrand Russell este considerat unul dintre principalii logicieni ai secolului XX. Impreuna cu A. N. Whitehead, el a scris Principia Mathematica, o incercare de a crea o baza logica a matematicii. Eseul sau «On Denoting» a fost considerat o «paradigma a filosofiei». Opera sa a avut o considerabila influenta in domeniile: logica, matematica, teoria multimilor, lingvistica, inteligenta artificiala, stiinte cognitive, stiinta computerelor si filosofie, in special filosofia limbajului, epistemiologie si metafizica. … In anul 1950 Bertrand Russell a primit PREMIUL NOBEL pentru Literatura «ca o recunoastere a scrierilor sale diverse si semnificative prin care a aparat idealurile umaniste si libertatea constiintei.»

          http://en.wikipedia.org/wiki/Bertrand_Russell

          • DEX-ul este gresit in cazul asta.
            Crestinii nu venereaza niciun obiect.
            Este total impotriva doctrinei crestine sa venerezi vreun obiect.
            Zice in Porunca a 2-a, inca de la Moise, ca nu trebuie sa ai chip cioplit, adica obiect de veneratie.

            Si asta cred ca este valabil nu numai pentru crestini, ci si pentru celelalte religii mari.

            Daca a mea este manipulare, atunci a ta este o manipulare si mai grosolana.

            Scrie in Biblie ca Iisus a fost dus la Pilat sa fie judecat. Iar la sfarsitul discutiei dintre cei doi, Pilat il intreaba pe Iisus: „Ce este adevarul?”
            Iar Iisus nu ii raspunde nimic.

            Si comenteaza pasajul asta Sfintii Parinti:
            Iisus nu i-a raspuns nimic pentru ca Pilat nu l-a intrebat intrebarea corecta logic. Intrebarea corecta logic era: „Cine este Adevarul?”
            Iar El i-ar fi raspuns, asa cum le-a raspuns si ucenicilor Sai mai inainte: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata.”

            Filozofii spun ca exista idei corecte, idei gresite si non-idei. Pilat a emis o non-idee. DEX-ul contine si el on non-idee in definitia aia.

            Sa spui ca crestinii venereaza un obiect este ratarea suprema.
            Fie ca scrie in DEX, in Constitutie sau in manualul de fizica, tot eronat este…
            Nuantele astea sunt importante daca vrei sa fii om serios si sa stii pe ce lume traiesti.

            • @Cristian

              Comentriul tau reprezinta un subterfugiu. Orice om de buna credinta si cu un IQ mediu intelege ca „OBIECT DE VENERARE” din definitia cuvantului „religie” nu se refera la un obiect material ci la un concept:

              DEX ’09 (2009):

              RELIGIE. Ansamblu de idei, sentimente si actiuni impartasite de un grup si care ofera membrilor sai un OBIECT DE VENERARE …

              Ideile („ansamblu de idei”) nu „ofera” obiecte ci concepte. „Actiunile” sunt subordonate „ansamblului de idei” si nu invers. Nu poate sa existe „chip cioplit” al lui Dumnezeu in lipsa conceptului de „Dumnezeu”.

              Deci, incearca sa citesti din nou argumentatia mea, din aceasta perspectiva.

            • Acolo scrie clar: „obiect de venerare”. Adică ținta venerării celor credincioși. Nu obiect în sensul de ”casă, masă, scaun”, da? Așadeci definiția din DEX e cât se poate de corectă.

              Până să veniți cu citate din Biblie pentru probleme inventate, asigurați-vă că ați citit propoziția până la final și ați înțeles sensul acesteia. Că altfel riscați comentarii ridicole. Precum cel de mai sus.

            • Fara sa vrei te contrazici singur, domnule „Cetatean”. Obiectul venerarii poate fi un concept? Perfect. Deci ateismul poate fi o religie. Si este.

              Daca ne uitam in DEX la „obiect”, gasim:

              ” 2. Element, materie asupra căreia e îndreptată gândirea, activitatea intelectuală a omului.
              3. Ceea ce formează materia unei discipline, disciplină de studiu; materie. 4. Scop, țintă, țel; obiectiv.”

            • @Mens Sana

              Ori nu ai citit atent argumentatia mea, ori ai grave probleme in a intelege o argumentatie logica. Repet, poate intelegi de data asta:

              1. Religiile nu exista in absenta unui „obiect (adica concept) de venerare” (de ex. Dumnezeu).
              2. Daca nu ar exista religiile, nu ar exista nici „obiectele (adica concepte) de venerare” (Dumnezeu).
              3. Rezulta ca ateismul nu poate sa existe intr-o lume fara religii (nu ar exista obiectul negarii – adica conceptul de Dumnezeu), in timp ce existenta religiilor nu depinde de existenta ateismului. Aceasta este diferente fundamentala intre religie si ateism: ateismul a aparut ca reactie de autoaparare a oamenilor rationali in fata asaltului agresiv al unor religii (credinte) care au acaparat statul, au deturnat resurse umane si materiale valoroase si au franat progresul stiintei (in incercarea disperata de a-si apara sistemul dogmatic), incetinind astfel progresul omenirii.

            • @Cetatean
              Sigur ca am citit „argumentatia” ta penibila. Ti-am dovedit doar ca ateismul poate sa fie religie, nu m-am legat de celelalte penibilitati. Tu insa preferi sa ignori un raspuns logic si repeti aceleasi prostii.

              „Logica” ta, de care pari foarte mandru, e o mostra perfecta de gandire circulara. Fa-ti o schema pe hartie, poate iti dai seama mai usor.

              Daca te opresti tu din respirat nu va mai exista oxigenul? Buruienile sunt o „reactie” la plantele comestibile? Daca n-ar exista ele n-ar exista nici buruienile?

              Si pana la urma, hai sa zicem ca rationamentul asta penibil si ipotetic ar fi adevarat. Ce ai demonstra? Nimic.

              Ce ti-ai zis in sinea ta, ‘ce prosti sunt crestinii astia, ia uite ce usor i-am desfiintat, in 3 mutari!”. Ai grave probleme de logica, prietene.

              „ateismul nu poate sa existe intr-o lume fara religii”

              Ba poate. Iar gandesti circular si te incurci in definitii.
              Daca o sa te trezesti intr-o dimineata si o sa observi cu satisfactie ca „religiile” nu mai exista, tu o sa continui sa crezi in aceleasi lucruri in care crezi si acum (daca nu se intampla vreo minune si te trezesti la realitate). Adica o sa continui sa fii ATEU. Doar ca nu te-ai mai certa cu „religiosi” ci cu alti adepti ai teoriei supravietuirii celui mai tare si mai adaptat, dintre care multi ar vrea sa te fure, sa te bata si/sau sa te violeze.

              Daca „religia” n-ar mai exista, ai veni tu si ceilalti colegi din cultul d-lui Patrascu si ati „acapara statul”, ati „deturna resursele umane si materiale”, ati deturna stiinta (deja o faceti) si ati duce omenirea la distrugere rapida. Si ati considera si ca sunteti foarte indreptatiti sa faceti asta.

              Mai departe… „Ateismul e o reactie.” Asa, si? Ce-i cu asta? Si boala e o reactie.

              Probabil ca nu iti dai seama, dar confirmi faptul ca de fapt ateii sunt anti-tei. Va impotriviti cu disperare ideii de Dumnezeu, ideii unei fiinte supranaturale care are autoritatea si puterea sa va ceara socoteala pentru ce faceti si cum traiti.

              Abuzurilor, minciunilor si lacomiei unor oameni sub paravanul religiei li s-au opus multi crestini de-alungul timpului. Toata Biblia e plina de asa ceva. Si istoria. Pe aceia nu ii vezi. In schimb tu vii si spui ca crestinismul este format DOAR din acei oameni si biserici care au facut rau, iar cei ce s-au opus acestora, n-au fost tot crestini, ci atei. Ei bine, MINTI CU NERUSINARE.

              E foarte usor sa fii ateu intr-o societate cladita de crestini, pe principii crestine.

            • @Mens Sana

              Comentariul tau este un „ghiveci” de afirmatii neargumentate (sau hilar „argumentate). Sa vedem cum ai „dovedit ca ateismul poate sa fie religie”: Spui ca:

              „Fara sa vrei te contrazici singur, domnule «Cetatean». Obiectul venerarii poate fi un concept? Perfect. Deci ateismul poate fi o religie. Si este.
              Daca ne uitam in DEX la «OBIECT», gasim:
              2. Element, materie asupra careia e indreptata gandirea, activitatea intelectuala a omului.
              3. Ceea ce formeaza materia unei discipline, disciplina de studiu; materie.
              4. Scop, tinta, tel; obiectiv.”

              Ai incurcat borcanele: cuvantul „OBIECT” apare in explicarea cuvantului „RELIGIE” si NU in explicarea cuvantului ATEISM!!! Din acest motiv „argumentatia” ta este eronata deoarece se bazeaza pe o premisa gresita.

              DEX ’09 (2009):

              RELIGIE. Ansamblu de idei, sentimente si actiuni impartasite de un grup si care ofera membrilor sai un OBIECT DE VENERARE …

              ATEISM. Doctrina care se bazeaza pe negarea existentei lui Dumnezeu si a oricarei divinitati.

              ***

              Iata „argumentatia” ta din care rezulta ca eu „gandesc circular si ma incurc in definitii”:

              „«Ateismul nu poate sa existe intr-o lume fara religii». Ba poate. Iar gandesti circular si te incurci in definitii. Daca o sa te trezesti intr-o dimineata si o sa observi cu satisfactie ca «religiile» nu mai exista, tu o sa continui sa crezi in aceleasi lucruri in care crezi si acum (daca nu se intampla vreo minune si te trezesti la realitate). Adica o sa continui sa fii ATEU. Doar ca nu te-ai mai certa cu «religiosi» ci cu alti adepti ai teoriei supravietuirii celui mai tare si mai adaptat, dintre care multi ar vrea sa te fure, sa te bata si/sau sa te violeze.”

              In primul rand, acesasta argumentatie a ta reprezinta un subterfugiu. Daca eu „ma trezesc intr-o dimineata” si „continui sa cred in aceleasi lucruri in care crezi si acum” inseamna ca ma trezesc cu memoria intacta, adica nu voi putea sa fac abstractie de disputele pe care le-am avut cu tine pe marginea existentei lui Dumnezeu. Din aceasta perspectiva, eu voi ramane tot un ateu. Nu aceasta este, insa, situatia unui om care SE NASTE intr-o lume in care nu exista conceptul de Dumnezeu (si nici cuvantul in dictionar). Eu spuneam asa: „ateismul nu poate sa existe intr-o lume fara religii (nu ar exista obiectul negarii – Dumnezeu)”.

              DEX ’09 (2009):

              ATEISM. Doctrina care se bazeaza pe negarea existentei lui Dumnezeu si a oricarei divinitati.

              Deci, un om care „se trezeste intr-o dimineata” fara sa aiba in memorie conceptul si cuvantul Dumnezeu, nu poate sa „nege existenta lui Dumnezeu” din simplul motiv ca cuvantul Dumnezeu are aceiasi relevanta pentru el ca si cuvantul „Agtriomegopetis” pentru mine – adica niciuna. Nu exista nici o indoiala ca nici eu nu incerc sa neg existenta lui „Agtriomegopetis”. Numai un nebun s-ar apuca sa inventeze divinitati (concepte, cuvinte) pentru ca tot el sa aiba ce sa nege ulterior.

              In al doilea rand:

              DEX ’09 (2009):

              ATEISM. Doctrina care se bazeaza pe negarea existentei lui Dumnezeu si a oricarei divinitati.

              Deci, ca sa fiu ateu trebuie sa „neg existentei lui Dumnezeu si a oricarei divinitati”, nu sa „ma cert cu alti adepti ai teoriei supravietuirii celui mai tare si mai adaptat”, deoarece acesta „teorie” nu este o religie (nu se bazeaza pe existenta unui OBIECT DE VENERARE.

              DEX ’09 (2009):

              RELIGIE. Ansamblu de idei, sentimente si actiuni impartasite de un grup si care ofera membrilor sai un OBIECT DE VENERARE

              Dupa cum am mai spus de multe ori, exista o diferenta fundamentala intre credinciosi si oamenii de stiinta, intre invataturile crestine si teoriile stiintifice. Credinciosii stiu dinainte ca nici un argument nu poate sa invalideze o dogma (chiar daca, in mod ipocrit, unii nu recunosc acest lucru). Ei raman blocati in „adevarul” lor, indiferent cate contraargumente valide le sunt prezentate. Crestinii se angajaza in discutii de pe pozitia de propovaduitori, pentru ei nu exista o dorinta reala (constientizata) de a-si verifica validitatea convingerilor, deoarece o infirmare a dogmelor crestine ar insemna infirmarea crestinismului, renuntarea la credinta, renuntarea la sensul pe care il atribuie vietii, fapt inacceptabil pentru orice credincios. Spre deosebire de credinciosi, omenii de stiinta renunta la teorie, atunci cand dovezile teoretice sau experimentale o contrazic. Teoria stiintifica nu este acceptata fara rezerva in orice conditii, ea este supusa constat verificarilor, spre deosebire de credinta (crestinism, dogme).

            • Capul tau e un ghiveci, Cetatene. Se pare ca un rationament banal e prea complicat pentru tine.

              „RELIGIE. Ansamblu de idei, sentimente si actiuni impartasite de un grup si care ofera membrilor sai un OBIECT DE VENERARE”

              OK. Deci „obiect” poate fi „2. Element, materie asupra careia e indreptata gandirea, activitatea intelectuala a omului. 3. Ceea ce formeaza materia unei discipline, disciplina de studiu; materie. 4. Scop, tinta, tel; obiectiv.”” Ateismul are astfel de „obiecte”? Are. Atunci ateismul corespunde definitiei religiei. Q.E.D.

              Ca sa te scutesc de inca o cautare: „VENERÁ, venerez, vb. I. Tranz. A respecta în mod deosebit, a cinsti în cel mai înalt grad, a manifesta o prețuire profund respectuoasă pentru cineva sau ceva.”

              Daca nici acum n-ai inteles…

              Ateismul este o doctrina care SE BAZEAZA pe negarea divinitatii. Stii ce inseamna SE BAZEAZA? Inseamna ca mai cuprinde si altceva. Un sistem de conceptii despre lume si viata. Daca religiile ar disparea, tu ai continua sa ai aceleasi convingeri si conceptii ca si pana acum. De exemplu ca tu si inteligenta ta ati aparul in urma unui accident si ca esti o maimuta evoluata (mai mult sau mai putin).

              „Nu aceasta este, insa, situatia unui om care SE NASTE intr-o lume in care nu exista conceptul de Dumnezeu (si nici cuvantul in dictionar). ”

              Pai cand a aparut primul om, nu existau nici dictionare, nici religii. Si uite ca si-a facut si una si alta. Iar ai dat cu stangu’ in dreptu’.

              „Dupa cum am mai spus de multe ori, exista o diferenta fundamentala intre credinciosi si oamenii de stiinta, intre invataturile crestine si teoriile stiintifice. ”

              In primul rand a pune in opozitie religia cu stiinta e si o prostie si o minciuna. Ca si cum ai compara carti cu mere. Religia se ocupa cu probleme existentiale, iar stiinta cu domeniul material. Intre crestinism si stiinta ca metoda de cunoastere nu numai ca nu e nici un conflict, dar crestinismul adevarat a favorizat si favorizeaza stiinta si cautarea adevarului in toate domeniile. Nu orice religie e buna si adevarata, nici orice poarta eticheta de „stiinta” nu e automat bun si adevarat.

    • „exemplu de biserica finantata de comunisti” , la care am lucrat, de altfel (șef de proiect: arh. Hoinarescu Calin): Sf. Ilie, din Ploiesti, str Mihai Bravu vis-a-vis de maternitate. Biserica s-a refcut complet, sub pretextul unei restaurari, pe banii Consiliului Popular judetean. (presedintele Consiliului: Gogu Dumitrescu, zis „Oaie” s-a „ocupat” direct). Alta, nu-i știu adresa, dar am proiectat-o chiar eu (cu acelasi sef de proiect): in locul zis „la Lămâița”, Ploiesti. Sunt puțini arhitecti de o anumita vârstă, care sa NU fi lucrat la o biserică finanțată de comunisti.

  7. Cred ca va scapa nuantele acelui limbaj bisericesc. „Prigonit” nu inseamna „privilegiat”, ar fi prea simplu, sa trebuiasca inlocuit un termen cu opusul lui. „Progonit” inseamna ca erau lasati sa-si oficieze ritualurile, sa-si tina sarbatorile, li se mai multa o biserica dintr-o parte intr-alta, insa nu li se alocau sume exorbitante pentru proiecte faraonice. Deci daca acum e cat-de-cat in regula (desi mai sunt carcotasi atei si marxist-leninisti), pe atunci erau prigoniti. Intelegeti?

  8. Depasesc un pic tema propusa de articol, dar sper ca domnul Patrascu sa nu se supere:

    Am remarcat ca ASUR organizeaza diferite activitati cu caracter educativ-stiintific:
    – editarea unui „calendar-stiintific”
    – organizarea festivalului educational „Bucharest science festival”
    – donatii de carte
    – poate si altele pe care nu le stiu eu…

    M-am intrebat daca nu cumva aceste evenimente ar avea un impact mai mare daca ar fi organizate in parteneriat cu Biserica.
    Sigur ar fi niste limite, nu cred ca ar fi acceptate in Biserica toate teoriile avantgardiste care nu au fost inca verificate tehnic. Dar anumite lucruri de fizica, biologie, chimie, care sunt deja verificate si pot contribui la educatia oamenilor sunt sigur ca ar fi acceptate.
    Stiu preoti care fac cu copiii defavorizati temele pentru scoala, duminica dupa Sfanta Liturghie, in Biserica.
    Deci ideea nu este absurda.

    Am un exemplu graitor:

    In Targoviste este un artist plastic, Mihai Serbanescu, care organizeaza de foarte multi ani un eveniment artistic – Calea Luminii. Initial era organizat in Vinerea Mare si avea succes.
    Dar dupa discutii cu Arhiepiscopul de la Targoviste l-a mutat in Joia Mare. Rezultatul a fost ca a avut si mai mare succes. (Pentru ca au putut participa si oamenii care altfel se aflau la Prohod.)

    Eu cred ca trebuie sa folosim ce exista in mod pozitiv, nu sa incercam sa demolam si sa facem altceva in loc.

    Pana la urma care este scopul ASUR, sa promoveze ceva sau sa distruga altceva?

    • Ar fi frumos sa vedem ca BOR sau orice alt cult are deschidere catre stiinta. Dar ce te faci, ca stiinta presupune sa poti pune intrebari incomode si sa te bazezi pe dovezi, nu pe credinte? Cenzurezi anumite domenii ca sa fie pe placul Bisericii? Ne intoarcem la 1600 si la Galilei?

      Ati fost vreodata la vreun eveniment din seria „dialogului dintre stiinta si credinta”? Ati vazut cum arata discursurile, cum se merge pe poate ca sa nu se supere Biserica?

      In stiinta nu functioneaza principiul „hai sa nu facem valuri”!

      Si, cum adica, „teorii avantgardiste” care nu sint „acceptate in Biserica”?

      • Mi se pare normala atitudinea preotilor.
        Tine de bun simt, daca te duci la cineva acasa, sau intr-o institutie, respecti regulile de acolo, nu te duci sa provoci.

        O sa explic mai jos mai concret la ce m-am referit anterior:

        Eu as vedea un proiect al ASUR de popularizare a stiintei, in sensul de stiinta aplicata. Asta s-ar putea face in parteneriat cu Biserica (sau si cu alte culte).
        Prin teorii avantgardiste ma refeream in speta la teoria unificatoare a campului electromagnetic cu cel gravitational. Sau chiar teorii deja testate si stabile, din zona fenomenelor cuantice si relativiste.
        Stiti care este problema cu genul asta de stiinta? NU intereseaza pe nimeni. Cei 0,01% dintre oamenii interesati s-au dus sa invete la facultatile de fizica. Pe restul nu ii atinge asa ceva. Si ma indoiesc ca ASUR va reusi vreodata sa ii faca interesati.

        Deci, cum as vedea eu un proiect:
        Voluntarii ASUR impreuna cu parohiile din diferite zone sa identifice care sunt interesele oamenilor de acolo si sa incerce sa le induca un pic de stiinta legat de aceste interese.

        De exemplu, la o parohie din Ferentari vin multi baieti de baieti. Pe-astia ii intereseaza cum sa faca muschi.
        Atunci pentru ei ar fi interesant ca cineva sa le prezinte niste notiuni de biomecanica si de anatomie.

        Pe baietii de la o parohie din sat ii intereseaza cum functioneaza un tractor, sau cum fata vaca. Atunci un inginer le poate prezenta cateva notiuni de mecanica aplicate pe tractorul lor, sau un biolog le poate prezenta niste notiuni de zoologie.

        Pe baietii de la parohia din centrul orasului ii intereseaza cum functioneaza IPhonul. Atunci un inginer electronist le poate prezenta cateva notiuni de teoria semnalelor sau de circuite electronice.

        Dupa parerea mea asta ar fi o atitudine sanatoasa si constructiva. Ar populariza stiinta, si ar raspunde unor nevoi concrete ale oamenilor de a intelege lumea in care traiesc.
        Sunt sigur ca in sensul asta ar fi deschidere si din partea Bisericii.

        Abstractiunile stiinteti nu intereseaza pe oamenii de rand, sunt pentru specialisti.
        (Cum de fapt nu intereseaza pe nimeni nici teologia dogmatica – este o stiinta rezervata specialistilor teologi.)

      • BOR ar avea numai de câștigat dacă și-ar moderniza un pic viziunea despre Dumnezeu. Știința n-are ce modifica, tocmai pentru că ea se bazează pe dovezi. Însă BOR e atât de orientată spre capacitatea de înțelegere a celor cu 4 clase, încât pierde contactul cu straturile ceva mai educate ale societății.

  9. Niciun cuvant despre demolarile Bisericilor Enei, Sfanta Vineri, Schitul Maicilor sau Manastirii Vacaresti … Sau acestea nu aveau vreo mare valoare?
    Niciun cuvant despre Parintele Calciu Dumitreasa si anii sai de puscarie (inclusiv pe vremea lui Ceausescu, ani primiti pentru ca a protestat vehement impotriva acestor demolari), nicio vorba despre moartea suspecta a parintelui Constantin Sarbu din aceeasi perioada? Ca sa nu mai vorbim de detentiile unor preoti de talia lui Fageteanu, Iustin Parvu, Sandu Tudor, Arsenie Papacioc si multi altii…
    Niciun cuvant despre eliminarea din Manastiri a calugarilor si calugaritelor intre 18-60 de ani prin decret al RPR?

    Da, Biserica ca organism nu s-a opus fatis regimului. Dar au fost destui dintre slujitorii ei care au facut-o individual. Si ar fi fost corect sa prezentati si aceste adevaruri. Sigur, banuiesc ca nu asta este agenda ASUR…

    • chiar asa ! nimic despre interzicerea TOTALA a bisericii Greco -Catolice, omorirea sau intemnitarea preotilor greco -catolici ( cei care aveau caracter) si oferirea bisericilor la tovarasi ortodoxi care nici azi nu le au restituit.scirba te apuca !

    • Domnule Petre,

      În graba Dv să aruncați cu pietre în domnul Pătrașcu deveniți nedrept.

      Domnul Pătrașcu a făcut un caz excelent mai sus arătând că și Carol I a demolat biserici cam în aceeași măsură ca și regimul comunist, și cred că erau și multe biserici vechi pe vremea lui demolate.

      Nu vă văd pornit împotriva lui Carol I.

      În al doilea rând, au fost mulți preoți legionari puși în pușcărie de regimurile lui Carol al II-a și Mihai Antonescu. Nu văd să vă mâne grija că o largă secțiune a clerului român dintre cele două războaie mondiale au îmbrățișat o organizație nu numai extremistă, ba chiar criminală. Nu am auzit de BOR să ia o atitudine publică când legionarii au trecut la asasinate politice ziua în amiaza mare mai prin 1940.

      Faptul că au fost și preoți autentici care au protestat la unele abuzuri ale statului comunist sau regal este de lăudat. Însă preoți cu coloana vertebrală dreaptă au fost puțini. Mult mai mulți au fost cei care s-au opus comunismului fie pasiv, fie activ cu arma în mână, neavând de fapt nimic cu biserica română în afară de faptul că erau botezați creștini. Nu văd că spuneți nimic de ei.

      Majoritatea preoților au făcut exact ce spune domnul Pătrașcu mai sus. S-au pus la masă cu comuniștii așteptând urgia să treacă, ba încă unii au mai și profitat cât au putut de pe urma regimului.

      Ca un corolar, nu sunt adept al comunismului. Însă nu tot ce a făcut comunismul a fost rău cum nu tot ce statul regal de dinainte de 1945 a făcut a fost bun.

    • Dl. Patrascu face de la inceput urmatoarea precizare:

      „Vreau sa fac o precizare. Nu contest demolarile de biserici din anii ’80 sau arestarile motivate religios din anii ’50, dar aceste fenomene trebuie puse in contextul perioadei. Biserica a suferit in comunism, dar in comunism am suferit cu totii.”

      Tu ai decis sa ignori complet aceast aspect. Nu doar preotii au facut puscarie politica in comunism, ci si ateii care au incercat sa fuga peste granita in incercarea disperata de a trai in libertate (multi „fugari” au fost ucisi pe frontiera, si acesta era un lucru cunoscut), deoarece in Romania nu exista nici o speranta in aparitia unei rezistente organizate. Biserica Ortodoxa Romana a pactizat cu regimul comunist in loc sa conduca lupta impotriva acestuia (ca in Polonia) si sa dea astfel o speranta si un exemplu romanilor dornici de libertate (urmand exemplul „jertfei lui Iisus” – jertfa pe care preotii o invoca permanent in predici „pe timp de pace”, dar pe care nu au practicat-o „pe timp de razboi”, dezartand fara scrupule si fara remuscari):

      „La 29 februarie, Presedintele Consiliului de Stat, Nicolae Ceausescu, a primit in audienta de prezentare pe sefii cultelor din tara noastra. Cu acest prilej, reprezentantii cultelor au adus multumiri calduroase Consiliului de Stat si Guvernului pentru drepturile de care se bucura cultele in Republica Socialista Romania si si-au exprimat deplina adeziune fata de politica interna si externa a tarii noastre, asigurand pe Presedintele Consiliului de Stat ca vor milita alaturi de intregul nostru popor pentru infaptuirea acestei politici consacrate infloririi patriei, colaborarii intre popoare si apararii pacii in lume. In cuvantul de raspuns, Presedintele Consiliului de Stat (n.m. adica Nicolae Ceausescu) a urat sanatate si fericire personala slujitorilor cultelor in indeplinirea tuturor nazuintelor de mai bine pentru poporul nostru.”

      https://www.youtube.com/watch?v=LkdTdiqd7D8

      • Ateii care au trecut granita ilegal n-au fost condamnati pentru ateism, ci pentru trecerea frauduloasa a frontierei.

        Acum ati inceput sa luati de bun tot ce scria in presa vremii? Daca ne luam dupa presa tot poporul era ferici, sustinea partidul si n-a fost persecutat nimeni.
        Oare unde erau ateii? Cumva in functii de conducere? In loc sa „conduca lupta” impotriva acestuia? Si acum veniti cu nerusinare sa pretindeti o superioritate morala?

        Diferenta FUNDAMENTALA este ca preotii care au colaborat cu securitatea si au facut lucruri rele, le-au facut incalcand principiile crestine. Ateii care au facut aceleasi lucruri n-au calcat nici un principiu al ateismului. Au fost atei veritabili.

        • @Josef Svejk

          Spui ca: „Ateii care au trecut granita ilegal n-au fost condamnati pentru ateism, ci pentru trecerea frauduloasa a frontierei.”

          Atei care au trecut „ilegal” frontiera au facut acest lucru datorita faptului ca regimul comunist ii impiedica sa isi traiasca vietile conform cu CONVINGERILE si IDEALURILE lor. Regimul comunist impunea tuturor cetatenilor o ideologie de viata, care era in contradictie atat cu cea a preotilor (condamnati pentru „trcerea frauduloasa” a „granitelor” ideologiei comuniste) cat si cu cea a ateilor (condamnati pentru convingerile lor – convingeri care i-au determinat sa „treaca fraudulos frontiera” „lagarului comunist”). Nici un ateu „fugar” nu a trecut vreodata „fraudulos” frontiera cu URSS, iar acest aspect „minor” evidentiaza ipocrizia si cinismul comentariului tau.

          Te intrebi ipocrit: „Oare unde erau ateii? Cumva in functii de conducere?”

          In functiile de conducere erau si crestini, nu doar atei. Acestia faceau parte din categoria crestinilor ipocriti. Nu cred ca a existat vreun roman care sa nu cunoasca un astfel de om fara caracter.

          Mai spui: „Si acum veniti cu nerusinare sa pretindeti o superioritate morala?”

          Aceasta este o manipulare nerusinata. Ateii despre care am vorbit in comentariul meu anterior NU erau „in functii de conducere”. Acestia au facut puscarie pentru ca au incercat sa isi traiasca vietile conform convingerilor si idealurilor lor, lucru imposibil in Romania comunista.

          Ce spui despre „superioritatea morala” a crestinilor care au pactizat cu regimul comunist? In anul 2002, doar 8.500 de romani se declarau atei (la o populatie de 21,6 milioane), adica mai putin de 0,04%. Printre acestia se regasesc si cei care nu au avut „functii de conducere” in comunism (cunosc si eu destui). Rezulta ca marea majoritate a comunistilor cu „functii de conducere” erau crestini!!!

          „Numarul romanilor care nu cred in Dumnezeu aproape ca s-a triplat in ultimul deceniu. Daca la Recensamantul din 2002, erau 8.524 de «necredinciosi» …”

          http://tinyurl.com/jumd5fr

          Demografia Romaniei

          https://ro.wikipedia.org/wiki/Demografia_Rom%C3%A2niei

          In final spui ca: „Diferenta FUNDAMENTALA este ca preotii care au colaborat cu securitatea si au facut lucruri rele, le-au facut incalcand principiile crestine. Ateii care au facut aceleasi lucruri n-au calcat nici un principiu al ateismului. Au fost atei veritabili.” :D

          Se pare ca ai probleme grave in a face judecati de valoare (probleme cu gandirea critica a celor obisnuiti sa „gandeasca” dogmatic?). Este cu atat mai grav din punct de vedere moral ceea ce au facut preotii: „au facut lucruri rele” tradandu-si convingerile (tradandu-l pe Dumnezeu), spre deosebire de atei – care „n-au calcat nici un principiu al ateismului”.

          • „Atei care au trecut “ilegal” frontiera au facut acest lucru datorita faptului ca regimul comunist ii impiedica sa isi traiasca vietile conform cu CONVINGERILE si IDEALURILE lor. ”

            Serios? Care „convingeri”? Ca mai sus m-ai contrazis si ai spus ca SINGURA convingere a ateilor este ca nu exista Dumnezeu si daca n-ar fi religiile asta ar disparea.

            Nu te persecuta nimeni pentru ca negi existenta lui Dumnezeu in comunism, ci te promova.

            „Nici un ateu “fugar” nu a trecut vreodata “fraudulos” frontiera cu URSS, iar acest aspect “minor” evidentiaza ipocrizia si cinismul comentariului tau.”

            Esti ridicol. Asta evidentiaza tocmai ipocrizia ta. Vreti sa fiti atei doar intr-o societate ridicata pe principii crestine. Nu emigrati in societati bazate pe ateism.

            „Te intrebi ipocrit: “Oare unde erau ateii? Cumva in functii de conducere?””

            De ce e „ipocrit”? Care e problema pentru un ateu „veritabil” daca e tortionar comunist? Niciuna. Diferenta FUNDAMENTALA (ca tot iti place cuvantul) intre crestini si atei e tocmai asta: crestinii fac rau cand sunt crestini ipocriti, iar ateii sunt rai cand sunt atei veritabili.

            „Aceasta este o manipulare nerusinata. Ateii despre care am vorbit in comentariul meu anterior NU erau “in functii de conducere”. ”

            Cand nu te duce capul… nu te duce. Inca o data, in propozitii mai scurte, poate intelegi. Ateismul e la baza comunismului, oricat ati incerca sa negati. Nu a fost absolut nimeni persecutat pentru ca a negat existenta lui Dumnezeu. Dimpotriva, asta era o conditie ca sa primesti o functie de conducere.

            „Ce spui despre “superioritatea morala” a crestinilor care au pactizat cu regimul comunist?”

            N-am auzit pana acum vreun crestin sa se laude cu acei „crestini” care au facut rele colaborand cu regimul comunist. Dimpotriva. Deci vorbesti aiurea. Iar.
            „Crestin” inseamna urmas al lui Cristos, nu urmas al unor preoti sau membru intr-o institutie numita crestina. Sunt multi crestini ipocriti, crestini doar cu numele. N-a negat nimeni asta si nu inteleg ce crezi ca demonstrezi. Daca exista crestini ipocriti asta nu ii face pe atei buni.

            „In anul 2002, doar 8.500 de romani se declarau atei”

            Poate nu stii (dupa cum judeci poate nici nu erai nascut), dar in 2002 nu mai era regimul comunist la putere (de 2 ani), toata lumea se „lepada” de comunism si mai toti fostii atei se declarau crestini si mergeau la biserica. Asta apropos de ipocrizie.

            „Se pare ca ai probleme grave in a face judecati de valoare (probleme cu gandirea critica a celor obisnuiti sa “gandeasca” dogmatic?).”

            Probleme grave ai tu, care nu esti in stare sa citesti un text si sa raspunzi logic. Cand nu mai stii ce sa zici, spui ca am eu probleme grave, ca e un „subterfugiu” sau „manipulare”. Si crezi ca astea pot sa tina loc de argumente.

            „Este cu atat mai grav din punct de vedere moral ceea ce au facut preotii: “au facut lucruri rele” tradandu-si convingerile (tradandu-l pe Dumnezeu), spre deosebire de atei – care “n-au calcat nici un principiu al ateismului”.”

            Asta apropos de „problemele grave cu judecatile de valoare”. Sau de „subterfugii”.
            E grav din punctul de vedere al moralei crestine, din punct de vedere ateu nu e nici o problema. Minunata ta gandire circulara.
            Eu n-am zis ca nu e grav ce au facut, dar tu si colegii tai de cult nu aveti absolut nici un motiv sa va simtiti superiori si daca ati avea putin bun simt, ati tacea. Voi ati facut si faceti mult mai mult rau.

  10. Foarte foarte bun articolul. Nu inteleg nici eu cat de departe poate merge fariseismul in BOR.
    Pe langa atatea evidente cunoscute, este clar ca lumina zilei ca numai prigoniti nu au fost. De ce continua sa dezinformeze acum, e simplu… Alternativa ar fi sa recunoasca ca au fost parte din regimul comunist si ca au ajutat (inclusiv prin faptul ca nu au opus nicio rezistenta notabila) la succesul lui pe parcursul atator decenii. Au fost beneficiarii directi ai indulgentei nomenclaturii comuniste interesata sa nu aiba impotriva cea mai mare biserica.

    Iar cand s-au vazut in situatia de a coopera, nu au refuzat, tot din interes. Au inchis ochii chiar la suferinta altora, tradand valori umane si chiar crestine. Bineinteles ca nu toti. Nu trebuie generalizat, e vorba in principal de conducerea BOR si altii care au ales sa coopereze in multiple feluri cu regimul. Au fost si preoti ( vreau sa cred ca multi) care chiar s-au limitat la rolul lor de preoti si au facut-o foarte bine. Insa directia vine intotdeauna de sus, iar cand sefii sunt slugarnici, cum pot fi cei de jos (pot alege sa isi pastreze pe cat posibil intergritatea, insa sa se opuna unui sistem le e de doua ori mai greu). Si atunci nici nu mai incape comparatie cu Biserica Catolica din Polonia, care a fost parte in miscarea de solidaridate impotriva regimului comunist.

    • Poate sa vorbeasca de „fariseism” altcineva, nu un ateu. Ateii au creat comunismul. In vechiul regim comunist, ateii nu au fost prigoniti, ci promovati. Asta-i toata problema. Nu ii apara nimeni pe preotii care au colaborat cu regimul comunist. Dar sa ii judece cineva cu coloana vertebrala.

  11. Domnule, sunteți tare, n-am ce zice!

    Deci așa: darâmarea bisericilor a fost în comunism o excepție de la regulă. Iar pe post de argument al acestei generalizări pomeniți de un caz particular al cartierului Tineretului.

    Sau cât de contabil grijiți de costurile statului cu mutarea unor biserici când ele puteau fi mai ieftin demolate!

    Tare urât urâți!

    • am observat ca in general fanaticii, cand nu le convine ceva, incep cu acuzele si injuriile. in cazul acesta e doar acuza nefondata de ura. ca in tenis, cel ce acuza de ura e cel plin de venin; d’le, mai respirati ocazional si mai beti o gura de vin, nu trebuie sa crucificati cu mintea incetosata de o emotiune pseudo-evlavica..

  12. Parintii mei au fost profesori si, da, aveau teama ca mergand la biserica vor suporta anumite consecinte. Pentru ca erau colegi care cu asta se ocupau – sa informeze regimul despre persoanele care merg la biserica.

    Nu am vazut in articol nicio mentiune despre toti intelectualii profund ortodocsi si preotii care au luptat si au suferit din toata fiinta pentru libertatea neamului si au fost inclusi in procesul de „re-educare”, batuti, schingiuiti, infometati, terorizati psihic pentru a renunta la credinta ortodoxa. Asta nu e lupta impotriva Bisericii?

    Citind articolul poti avea impresia ca e obiectiv, dar nu este. Aduc si un argument: insasi existenta ASUR astazi si optica profund atee a membrilor ei sunt produsul campaniei de descrestinare si ateizare sustinuta de comunisti, care a avut ca efect schimbarea mintii bunicilor si parintilor nostri. Altfel spus, daca esti contaminat nu te poti pronunta asupra a cum ar trebui sa arate un mediu steril, nu?

    • am participat la o nunta in acei ani; ceremonia religioasa a avut loc la o biserica retrasa, as spune ascunsa intr un cartier; m am aratat nedumerit, cind tot rominu bine facut vroia sa se casatoreasca la catedrala, sa l stie lumea !
      mirele mi a soptit ca nu da bine la dosar; omu vroia sa avanseze repede si se mula
      ori cind murea vreu stab comunist, alaiul era nu cu un preot, ca cu trei !
      asta in orasul meu ! poate in Moldova la dvs sa va fi fost frica; de la stefan cel mare si sfint, ha ha

    • Poate ne dai cateva exemple de intelectuali care au fost „batuti, schingiuiti, infometati, terorizati psihic pentru a renunta la credinta ortodoxa”. Cunosc insa multi care au patit aceste lucruri pentru a renunta la credinta greco-catolica. In general preotii ortodoxi care au fost inchisi au fost inchisi pentru apartenta la partidele politice interbelice (liberali, taranisti, legionari) sau la grupari de „banditi” sau cum li se spune acum „partizani”, adica luptatori cu arma in mana impotriva regimului. Ar fi fost absurd ca sa-i inchizi pe unii pentru a renunta la o credinta care se manifesta liber inafara penitenciarelor.
      Interesant ca marii intelectuali (printre care si clerici) care au avut de suferit sub comunism au aceeasi soarta si azi multi fiin interzisi azi din cauza convingerilor lor din tinerete.

  13. Biserica ca concept a fort prigonita, dar ca aparat administrativ nu, jumatate din preoti erau informatori, iar biserica s-a opus dupa 89 sa se publice datele oficiale.

  14. biserica s-a ‘acomodat’ la vremurile grele mai ceva ca iuda iscariotul. desigur ca poate o buna parte din preoti au fost prigoniti la inceput, si desigur ca au fost si centrulite de rezistenta prin cultura, dar au fost inlocuiti in mare parte de comunisti devotati si securisti innascuti, de preoti cu origini sanatoase si sentimentimente daco-protocroniste. Cei mai gaunosi, preotii din orase, se ducea zvonul despre care-i securist, care-i cu prim’secretaru’, care’i cu nivelul doi politic sau simpatizeaza cu primarul. toti rumeni si ‘plesnind’ de sanatate, cu bautura in nas, apeland cu tupeu la ingineri si directori ptr materiale si reparatii gratuite, la care secretarul de partid pe uzina incuvinta mai ceva ca ptr un ministru, ca, deh, erau si ei oameni si tineau de-un botez, o nunta, si’o’nmormantare..

    biserica ortodoxa a avut si are nevoie de o revolutie; societatea a trecut printr-o revolutie in ’89, asa contestata cum a fost, multi pcr’ei si-au pierdut posturile sau au fost dati afata. biserica, sub pretextul unei false persecutii, a mentinut aceeasi netoti plini de lacomie si trufie, cu o conducere demna de fi afurisita. lux, opulenta, vile, chiolhanuri, mana intinsa, si prostii sunt multi, si-i apara, iar multi la varf sunt doar fosti tarani comunisti fara dumnezeu..

  15. Cred ca un asemenea suvoi de cuvinte, cocotat pe ditamai bibliografia, ascunde mult mai multe decat transmite. Ca si neplictiseala de a bate mereu in aceleasi tobe. Cine citeste articolul ajunge cu usurinta la concluzia ca autorul are ceva nu cu unii popi, care sunt si ei tot din carne si sange, ci cu majoritatea populatiei si cu credinta ei.

    Articolul este dedicat “robilor”, probabil religiosi, dar exista si un sens laic al termenului, mult mai palpabil si mai expresiv. Un avertisment asupra lui il aflam si in filmul lui Fritz Lang, “Metropolis” (1927), pe care baietii cu sortulete l-au facut disparut, pana cand o copie deteriorata a fost gasita prin Argentina si reconditionata, in care robii sunt muncitorii, obligati sa traiasca si sa trudeasca in subteran, pentru desfatarea celor cu bani din orasul de la suprafata, Noul Babilon. Mesajul este laic, pentru o lume laica: Moderatorul intre cap si maini trebuie sa fie inima.

    Andrei Rubliov, pentru a mai da un exemplu, spunea in memorabilul film cu acelasi nume al lui Tarkovschi ca Dumnezeu l-a facut pe popa, iar dracul pe mascarici, o recunoastere a slabiciunii ca pacatului ii pot cadea si unii slujitori ai bisericii, dar care lui Rubliov nu i-a slabit nici cat negru sub unghie credinta, dimpotriva.

    Dincolo de unele complicitati ale unor capi religiosi cu unii lideri comunisti, nimic nou sub soare de altfel, fenomenul a existat si in fascism, lucrurile trebuie puse la locul lor, dupa adevarul istoric: in comunism, ateismul a fost politica de stat, nu religia, de aici paginile negre, in special din perioada comunismului alogen, ale persecutarii politice a liderilor religiosi.

    Sper ca ONG-urile laice sa nu se comporte ca fostele partide comuniste, care erau sectii ale unui centru de comanda supranational din afara, ca de acolo de unde scrie autorul sa aiba o voce publica la fel de ferma impotriva lozincilor “Glorie lui Alah” de pe autobuzele londoneze…

  16. BOR are pacatele ei, dar parca nici cel mai cretin popa nu e atat de imbecil/insinuant/manipulant ca tipul asta de indivizi ateu-dogmatici si irealisti care scriu pe siteurile astea! asa e in tarile cu oameni de mana a treia, n-ai strazi, n-ai politicieni, jumate de tara e emigranta – si crezi ca e vina popii!

    • @bogdan (12/05/2016 la 19:54)

      „……….. jumate de tara e emigranta – si crezi ca e vina popii!.

      Este evident ca cei care emigreaza o fac din motive econmice dar popii de ce ii urmeaza in ale emigrarii ? Sa le mentina „credinta ortodoxa strabuna” sau o fac si ei tot din motive economice (supraproductie de absolventi) ?

  17. În închisorile comuniste nu a fost nicio biserică, însă au fost niste oameni condamnați pe motive religioase.
    Este dea dreptul abject faptul că niște victime nevinovate au ajuns subiect de dispută între clerul decadent BOR și militantismul secularist.
    Semănați foarte mult și unii și ceilalți cu soldații romani care trăgeau la sorți cămașa lui Cristos. Nu sunteți cu nimic mai presus BOR, aceeași fariseism. Întinați memoria unor victime nevinovate, care nu au nimic de-a face cu BMW-urile fariseilor din BOR și nici cu secularismul semidoct al vostru.

  18. Tovarășul Pătrașcu, nota 5 pentru generalizări fanteziste. Ai reușit în ce ți-ai propus, deocamdată, dar aștept următorul articol în care să demonstrezi inutilitatea tipografiilor și școlilor bisericești din secolele XVI-XVIII.

    Vai, toată Biserica a dus-o bine pe vremea comunismului.
    Pentru o mai bună cultură, tovarășu, Biserica Ortodoxă Română înseamnă atât clerul, cât și credincioșii. Și preoții ăia care o duceau așa bine (mai ales cei de pe la țară, acolo unde ai văzut tu sărăcie lucie) erau asemeni acelora ce intrau în biserică – se descurcau. Ca și tatăl tău, de altfel. Și așa cum tatăl tău a pactizat cu comunismul (inclusiv cu partea lui ucigașă, torționară și abrutizantă) ca să-ți fie ție bine, așa au făcut și mai-marii Bisericii ca să le fie bine enoriașilor.

    Iar, acum, cu avânt secularizant și ‘telectualist, s-a trezit lupul moralist din tine să scrie articole de deschidere a minții bigoților și evlavioșilor ce citesc fanzinul „Contributors.ro”.

    Dar tu, copil de nomenclaturist ”inocent” la Sanepid, nu ne povestști și despre cum ai tăi nu stăteau la coadă și mai primeau și ceva șpagă pentru diversele favoruri?

    Dar, vai, ai încheiat vorbind de fariseism. Să-ți ofer o mostră:

    ”Vreau să fac o precizare. Nu contest demolările de biserici din anii ’80 sau arestările motivate religios din anii ’50, dar aceste fenomene trebuie puse în contextul perioadei. Biserica a suferit în comunism, dar în comunism am suferit cu toţii. Voi reveni asupra acestui subiect.”

    • „Biserica a suferit în comunism, dar în comunism am suferit cu toţii. Voi reveni asupra acestui subiect.”

      Corect; ce ramine insa, trist e ca daca atunci am suferit cu totii pentru o idee (aia cu plata datoriei) acum suferim o MARE PARTE pentru AVEREA CITORVA…care au generat si alte datorii pe care nu ei le vor plati. Iar biserica acum e in top, nu sufera.

    • te referi la cvasi-monopolul bisericii asupra tipografiilor si scolilor in secolele XVI-XVIII? tipografii si scoli care foloseau limba slavona si caractere chirilice cuprinse in carti despre nimic? scoala romaneasca a inceput abia de la scoala ardeleana si de la generatia ”pasoptista”. reformele ”pasoptistilor” ajunsi la putere au fost cu impact asupra bisericii ortodoxe (reforma agrara, abolirea robiei, eliminarea slavonei/chirilicelor, crearea invatamantului laic), astfel ca, si in prezent, bor ii afuriseste ca ”masoni”, ”atei” etc. pe cei care au creat romania!

  19. Nu sunt în România acum. Nu cunosc atmosfera socială decât de la distanță. Acest articol trezește amintiri comune. Este adevărat: ortodoxia n-a dus-o chiar rău pe vremea comuniștilor. Din articol lipsește însă esențialul: colaborarea cu forma națională de guvernământ este o doctrină fundamentală a ortodoxiei. De aici și ideea cu națiunea creștină, cu fiecare român este un ortodox, cu legea strămoșească, cu trădătorii de neam, cu bisericile imperialiștilor străini, cu rezistența mai mult sau mai puțin tacită la formele înnoitoare (occidentale) din cadrul adunărilor evanghelice, etc.

    Biserica ortodoxă a colaborat (și a recunoscut) cu orice formă de guvernământ. Asta a fost cadrul gândirii ei și nu puțini lideri ai celorlalte culte creștine din România au gândit la fel. De aceea au existat așa de puțini ,,contestatari“ ai regimului comunist ateu și așa de mulți ,,colaboratori“ ai lui.

    Dualitatea stat-biserică a fost o constantă a istoriei. La evrei, împăratul conducea statul, marele preot conducea viața religioasă. În ,,creștinismul istoric european“, care a militat pentru o împărăție pământească, lumească nu cerească, a lui Dumnezeu, a funcționat doctrina celor două săbii: sabia statului și sabia bisericii. Cezarul roman s-a încreștinat, iar Biserica a devenit romano-catolică (adică a imperiului mondial).

    Ruperea din această formă de acceptare reciprocă a fost făcută doar de mișcările ,,Reformei“ lui Luther și de mișcările anabaptiștilor. America a fost fondată apoi ca un ,,experiment nou“, o lume nouă, cu o altă ordine socială, numită libertatea de conștiință și de exprimare religioasă.

    Deci, este greșit să-i ceri Bisericii Ortodoxe să fie ceea ce n-a fost niciodată și ceea ce n-ar putea să fie! Este însă la fel de trist să ceri cultelor protestante și neoprotestante să fie ceea ce n-au fost și n-au voie să devină.

  20. In mare articolul este bun. Exemplele date sunt cunoscute. Am mai putea da exemple de biserici care s-au construit si dezvoltat in perioada comunismului. Au existat si cazuri de preoti care au suferit in inchisorile comuniste. Dar prigonirea in comunism a fost asupra INTREGII POPULATII. Cred ca taranii inchisi si omorati in inchisorile comuniste au fost cu mult mai multi decat preoti, doar ca ei nu au putut scrie despre aceasta. Sunt de acord cu punerea in ghilimele a „prigoanei asupra bisercii” deoarece biserica nu a fost nici mai mult nici mai putin prigonita decat restul populatiei. Stiu si eu cativa membrii de partid la care le era teama sa mearga la biserica pentru a nu avea de suferit din partea partidului. Am considerat ca acestia au ales de care parte sunt si s-au comportat ca atare. Si eu am crezut tot timpul ca nu este cazul ca biserica sa se dea marea prigonita din perioada comunista. Chiar si cultele neoprotestante erau admise de lege (cu cateva exceptii) si cunosc multe lacase de cult neoprotestante construite in perioada comunista. Am avut colegi baptisti si penticostari care lucrau in rand cu noi si erau tratati identic cu ceilalti. E adevarat ca nu puteau avansa deoarece pentru a avansa trebuia sa fii membru de partid (si intr-adevar nu-mi amintesc de nici un neoprotestant membru de partid). Cred ca nici partidul nu i-ar fi primit dar nici ei nu ar fi cerut asta
    P.S. Trebuie sa recunoastem insa ca biserica greco-catolica a fost prigonita (fara ghilimele) care alaturi de cateva culte neoprotestante (cred ca martorii lui Iehova) era interzisa prin lege

    • recunoastem,da bine ca i o prigonit, nu i asa ? hai sa nu mai dezbatem subiectul ! noua poporului romin nu ne mai trebe astfel de dezbateri; azi sintem uniti in cuget si simtire
      am cunoscut un tinar dintr un cult interzis de comunisti ( asta nu insemna ca ei nu se intruneau ! ?, totu i relativ in romania,atunci ca si acum; stiti ? hai sa fim frati!, ha ha) care nu lucrau simbata si omul venea doar la ora 22 simbata sa luctreze pina duminica dimineata; l au bagat in puscarie doi ani ptr ca nu a acceptat sa faca armata; alti in schimb, au scapat sub diferite motive !?
      traiasca romanica mare !

  21. ///

    Pe scurt ceea ce încearcă să sugereze autorul e că Bisericii chiar i-o fi priit comunismul ateu. Noi ăștialalți ce nu aveam ochiu’ așa de bine format ca autorul observam doar sistemul se zvârcolea să sugrume creștinismul de la gargara servită copiilor de prin grădinițe și până la moșnegii de prin aziluri. Unii chiar au pus botu’ la garagara stupidă a propagandiștilor comuniști și uite că au rămas cu sechele până în zilele noastre :-D Se face confuzia obișnuită și voită a tuturor propagandiștilor „progresiști” între dorința disperată și impotență. Comuniștii au vrut ei săracii șă sugrume creștinismul, dar n-au putut :-D . Tot așa cum și comunștii ăștia pe stil nou, ce ies ca gândacii de prin toate încheieturile, vor eșua și ei lamentabil. E oricum amuzant și reconfortant să-i vezi cum se agită ca șampania.

    Aștept de asemenea cu intres ca autorul să ne povestescă într-un articol viitor cum erau prigoniți bieții atei & lucrătorii din domeniul materialismului dialectic și științific de către popii cei răi in vremea epocii de aur. Eventul niscai povești din crunta ilegalitate :-D :-D :-D

    • „Aștept de asemenea cu intres ca autorul să ne povestescă într-un articol viitor cum erau prigoniți bieții atei & lucrătorii din domeniul materialismului dialectic și științific de către popii cei răi in vremea epocii de aur. Eventul niscai povești din crunta ilegalitate :-D :-D :-D ”

      Consider ca esti nedrept cu autorul, si rau. Fara motiv; eventual din invidia ca a reusit o radiografie crud de reala a ceea ce a fost.
      Ceea ce scrii in paragraful citat de mine, este sub demnitatea ta fata de autor. Pentru ca sint banuielile tale, nu afirmatiile autorului. Iar el nu ne-a prezentat decit fotografii iconice si narative.
      Multi dintre slujitorii de virf si de rind ai BOR in timpul comunismului, au parafrazat spusele lui Miron Cristea cind a ajuns prim ministru: fiilor, acum sintem aliati cu sabia, nu cu crucea.

      • Nedrept?! Dimpotriva!

        Cum altfel poate fi tratat cineva care se deda la sofisme ieftine si controsionari grotesti ale realitatii? Daca va incordari un pic neuronul, veti constata ca ceea ce spune autorul in esenta e ca victimei i-a priit captivitatea rapitorului ba chiar i-a placut :-D . Am avut ocazia sa vad cu cativa ani in urma inregistrarea pledoariei unui pedofil. Apela la exact aceeasi „strategie” la care apeleaza si autorul articolului. Mde, amandoi progresisti si atei :-D

        Diferenta e, ca dupa cum se vede pe acest forum, sunt destul de multi indivizi in Romania carora le fluiera vantul printre urechi suficient de tare ca sa o muste fara ezitare la genul asta de gargara ieftina :-D :-D :-D in timp ce membrii juriului n-au pus botul la pledoaria pedofilului ci l-au captusit cu binisor peste un deceniu de bulau.

  22. Articolul e in mod evident selectiv si un petitio principii ( presupune deja ceea ce vrea sa demonstreze ) , altfel spus , este tezist .Daca existau ceva indoieli , din raspunsurile autorului la comentarii ( aluziile la ateism , religie si stiinta ) totul devine transparent . Inserarea cu ,tovarasul, , pt. efecte retorice , e de mare naivitate , formulele sint canonice si indiferente fata de natura regimiului sau a ,stapinirii, lumesti , preotul nu poate sa improvizeze . Sa remarcam insa ca ateismul e o religie sui generis , o religie antireligioasa , mult mai vehementa decit religia propriu-zisa . Religia crestina a fost prigonita in Comunism , lucrul e foarte clar , iar generalizarea de la cazul unor ierarhi , oricit de multi , la Biserica , care este comunitatea credinciosilor , denota fie rea-credinta , fie ignoranta sau mai degraba si una si alta .

  23. biserica ne canta de secole cantecul sarpelui Ka , si oameni care altfel par normali cititi si inteligenti sar ca arsi cand atingi si cu o pana organizatia , dovada si comentariile.

  24. Domnule Toma, va felicit pentru articol si modul in care l-ati scris.
    A fost o perioada de supravietuire si transformare a noastra, a tuturor.
    „Biserica a suferit în comunism dar, în comunism am suferit cu toţii.”

  25. Ma obisnuiseti cu articole mai interesante, cu abordari neconformiste mai subtile, deci mai putin previzibile …acesta este o exceptie. Ce n’est pas grave, on fait avec ;)
    Prigonire, sau ne-prigonire? – aceasta este intrebarea.
    Va multumesc pentru fotografiile cu care ne improspatati memoriile, ca sa nu uitam ca suntem unici!
    Singura tara cu regim pro-comunist concomitent cu rege in functie, singura tara ortodoxa si ex-comunista care din 1948 serbeaza Craciunul cu Vestul si Pastele cu Estul, singura tara care si-a executat dictatorul comunist ca sa-i puna in loc aghiotantul, singura tara in care bolile eradicate revin in forta si ucid, singura tara pe care o avem in grija de la copiii nostri, si carora trebuie sa le-o dam inapoi…de fapt!
    Care este problema stringenta a secular-umanistului român?
    Sa demonstreze ipocrizia responsabililor BOR din ultimii 50 de ani, si permanenta lor auto-victimizare paranoïca, de un egocentrism insuportabil, incompatibil si cu cel mai „light” crestinism?
    Ce se schimba daca BOR recunoaste ca dvs aveti dreptate, si ca de fapt ca „s-a aranjat”, cum a putut, ca sa razbeasca?
    Se schimba, automat, manualele de religie care incita la intoleranta, ura si obscurantism?
    Se inlocuiesc nulitatile care predau astazi religia in scoala publica românesca, cu teologi „pe bune” care sa garanteze constructia sanatoasa a mintii si a sufletului copiilor români?
    Se renunta la taxarea cash a „serviciului divin”?
    BOR nu mai revendica fonduri de la stat, pana cand toti copiii vor putea merge la scoala si studia in conditii decente, iar toate spitalele vor fi impecabile?
    Constat cu regret ca prea multa lume, de prea mult timp, se preocupa doar de batalii ideologice sau pur polemice, fara sa remarce, si nici atat sa para ingrijorati, ca terenul lor de joaca de-a „cine are dreptate?”, a devenit o veritabila ruina, populata de zombies…

  26. Simple intrebari :
    De ce nu se impoziteaza toate veniturile bisericii?

    De ce se construieste catedrala „mantuirii” neamului si nu un spital ?

    De ce e finantat BOR de stat ?

    Cineva care e atat de religios si sa imi raspunda la doar 3 intrebari SIMPLE !
    MULTUMESC.

    • Codul fiscal

      ART. 15 – Reguli speciale de impozitare

      (1) În cazul următoarelor persoane juridice române, la calculul rezultatului fiscal sunt considerate venituri neimpozabile următoarele tipuri de venituri:

      a) pentru cultele religioase, veniturile obținute din producerea și valorificarea obiectelor și produselor necesare activității de cult, potrivit legii, veniturile obținute din chirii, veniturile obținute din cedarea/înstrăinarea activelor corporale, alte venituri obținute din activități economice sau de natura celor prevăzute la alin. (2), veniturile din despăgubiri, în formă bănească, obținute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate, cu condiția ca sumele respective să fie utilizate, în anul curent și/sau în anii următori, pentru întreținerea și funcționarea unităților de cult, pentru lucrări de construcție, de reparație și de consolidare a lăcașurilor de cult și a clădirilor ecleziastice, pentru învățământ, pentru furnizarea, în nume propriu și/sau în parteneriat, de servicii sociale, acreditate în condițiile legii, pentru acțiuni specifice și alte activități nonprofit ale cultelor religioase, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, republicată;

    • Statul s-a angajat sa nu impoziteze o parte din veniturile Bsericii pentru ca e incapabil sa restituie bunurile confiscate acesteia dupa 1945. Valoarea estimata totala celor ce ar trebui restituite e estimata intre $10 miliarde si $30 de miliarde – o suma comparabila cu bugetul anual al Romaniei. Doar in Bucurestui sunt peste 200 de proprietati ale BOR ce trebuie restituite. Veniturile actuale ale bisericii (incluzand cei ~ 65 de milioane de euro pe care BOR ii primeste prin secretariatul de stat pentru culte) sunt o fractiune de sub 0.5% din veniturile confiscate de stat. Ca persoana privata cam cum v-ati simti sa va ia cineva bunurile cu japca si sa va ofere un uzufruct de 0.5%?! :-D

      Patriarhul a cerut in nenumarate randuri reglementarea situatiei prin renuntarea la orice facilitati fiscal Bisericii la schimb cu restituirea simutana a bunurilor bisericii. Adica revenirea la momentul 0.

      Catedrala se contruieste in principal din fondurile bisericii. Statul roman a finantat pe diferite cai (in principal prin donantii ale administratiilor locale) un total de aproximativ 20 de milioane de euro. Spre comparatie, doar renovarea (niciodata finalizata) a Spitalului Universitar Central pe vremea cand Sorin Oprescu era acolo a inghitit peste $250 de milioane. Adica vreo 2 catedrale :-D Chiar nu intelegeti ca din banii statului cheltuiti pe catedrala nu se acopera nici macar spagile pentru geamurile, „dezinfectarea” si zugravitul unui spital din Ferentari?! :-D :-D :-D

      Biserica e finantata de la stat pentru ca statul a confiscat proprietati bisericesti ce au o valoare imensa. BOR, ca biserica nationala, a facut imprudenta sa accepte acest compromis cu statul pentru a nu provoca ceea ce ar fi fost practic falimentul si paralizarea tarii. Ca de obicei facerea de bine e… :-D :-D :-D

      Multumit?

      • Proprietatile BOR nu sunt ale BOR , ci doar BOR considera ca i se cuvin proprietatile jefuite din vremuri vechi de Biserica ortodoxa greaca , care a fost desproprietarita de A I Cuza. Bineinteles e aberant pt ca ar insemna ceva de genul jumatate din tara la propriu si ar provoca trezirea idiotilor asadar politicienii fac un compromis , ung BOR cu banii tuturor si sunt votati de majoritate . Incorect pentru cei de alte confesiuni si atei , care asteapta dreptatea divina in privinta asta :P .

        • Fals.

          După secularizarea averilor mânăstirețti de către Cuza, Biserica a ajuns la o formă de înțelegere cu statul român. Statul a finanțat partțial sau total în anii ’20-’40 construcția mai multor catedrale și biserici mai ales în Trabsilvania. Biserica a cosniderat astfel conflictul aplanat și nu mai ridicat niciodata problema secularizărilor lui Cuza. De altflel parte a procesului de secularizare al lui Cuza era plătirea lefurilor preoților de la buget de stat. Bunurule secularizate de Cuza nu au fost și nici nu sunt revendicate .

          Proprietățile pe care le revendică BOR sunt exclusiv cele confiscate de statul român DUPĂ 1945. Ca să fie foarte clar. Dacă ați auzit dumneavoastră alceva, veniți cu o sursă. După câte știu eu Biserica are acte cu care îți poate dovedi calitatea de propietar al acelor bunuri. Dacă dumneavoastră aveți orice fel de indicii că mpcar unul din aceste bunuri ar fi fost „jefuit” veniți cu dovezi concrete. Minciuna gorasă e întotdeuana un argumennt slab :-D Cel puțin între oameni cvilizați…

          • Daca „dupa secularizarea averilor manastireti de catre Cuza, Biserica a ajuns la o forma de intelegere cu statul roman” si „Biserica a cosniderat astfel conflictul aplanat si nu mai ridicat niciodata problema secularizarilor lui Cuza”, inseamna ca vorbim de fapt de obtinerea unor proprietati in mod ilegal, in urma unui santaj facut de catre Bisericia asupra statului roman:

            Biserica Ortodoxa Romana a luat fiinta in anul 1872″ prin desprinderea Mitropoliei Ungrovlahiei si Mitropoliei Moldovei de sub ascultarea canonica a Patriarhiei de Constantinopol si ridicarea mitropolitului Ungrovlahiei, totodata arhiepiscop de Bucuresti, in rangul de mitropolit-primat al Romaniei”.

            http://tinyurl.com/o62dl7b

            Secularizarea averilor manastiresti a fost, alaturi de reforma agrara, una dintre reformele fundamentale adoptate de Alexandru Ioan Cuza pentru modernizarea Romaniei, prin care proprietatile bisericilor si manastirilor inchinate [1] din tara au fost trecute in proprietatea statului. Masura „adoptata in 1863″, la 4 ani de la Unirea Principatelor, era fundamentala pentru formarea noului stat roman, intrucat 1/4 din suprafata arabila a tarii apartinea manastirilor romanesti aflate sub influenta preponderent greaca. Aceste proprietati generau anual venituri de circa 7 milioane de franci, bani care luau calea strainatatii si pe care calugarii greci instalati in manastiri ii cheltuiau fara sa dea socoteala autoritatilor si fara sa aduca un folos real romanilor.

            [1] Manastiri din Tara Romaneasca si Moldova care, incepand cu sec. al XII-lea, odata cu cresterea influentei grecesti, au fost inchinate cu tot venitul lor unor manastiri grecesti de la Sf. Munte si Patriarhilor de la Constantinopol, Alexandria si Ierusalim”.

            http://tinyurl.com/ncwaoon

            Deci:

            1. BOR a luat fiinta in anul 1872, dupa secularizarea averilor manastiresti din anul 1863.
            2. Averile manastiresti nu au apartinut de fapt BOR (nici macar romanilor) ci unor manastiri grecesti de la Sf. Munte si Patriarhilor de la Constantinopol, Alexandria si Ierusalim.

            • Mitropolia Ortodoxă a Ungro-Vlahiei se formează la 1359. Cea a Moldovei la 1386. Mitropolia Transilvaniei e atestată documentar la 1377. În 1872 cele Mitropoliile Moldvoei si Ungro Vlahiei se unesc împreună în Biserica Ortodoxă Română, urmând realitatea politică a formării statului român. În 1919 Mitropolia Transilvaniei li se alătură urmând aceleși realități politice. În 1925 Mitropolitul Primat al României devine Patriarh. Deci Biserica Ortodoxă Română nu s-a format nici la 1872, nici la 1919 și nici la 1925. Ea e succesoarea de jure și de facto a diferitelor forme de organizare a ortodoxiei românești mult mai vechi. Afirmația dumenavoastră că Ortodoxia românească apare așa ca generația spontanee la 1872 e ridicolă.

              Aceste organizări posedau propietăți obținute prin donații. De pe urma uzufrucutului acestor propietăți biserica își plătea clerul și operele filantropice. Secularizarea lui Cuza a însemnat practic faptul că statul a confiscat aceste averi angajându-se să plătească clerul ortodox de la buget și să preia de asemenea obligațiile legate de instituțiile caritabile ale Bisericii. În spatele deciziei lui Cuza stătea în primul rând situația financiară dezastruoasă a Principatelor unite, rezultată e pe urma administrării defectuoase a lui Cuza. Secularizarea a fost doar un balon de oxigen care nu a fost sufucient. Trei ani mai târziu, la momentul detronării sale România era din nou în pragul colapsului financiar.

              Propaganda guvernamentală de la momentul secularizării a insistat pe faptul că propietățile confiscate ar fi aparținut străinilor deoarece mitropoliile românești recunoșteau primatul Patriarhului de la Constntinopole. Afirmație la fel de stupidă ca și aceea că Papa de la Roma e proprietarul Catedralei Sfântului Nume din Chicago și poate vinde când vrea mușchiul lui. Gargara asta ieftină a fost preluată cu entuziasm de propaganda comunistă și se pare că ține chiar și în zielele noastre la indivizii cu educație precară.

              În concluzie:

              1. Faceți cofuzie între un proces de succesiune și cel de formare a unei entități cu totul și cu totul noi.

              2. O mușcați cu abnegație la propaganda ieftină. Dacă propietățile alea aparțineau străinilor, atunci de e s-a apucat statul să plătească clerul ortodox de la buget după consfiscarea lor lor?

              3. Indirect susțineți afirmatia mea că Biserica nu cere restituirea bunurilor confiscate de Cuza ci doar a propietăților sale cofiscate de comuniști după 1945.

            • @Josef Svejk

              Mitropolia Ungrovlahiei a fost o structura canonica a ortodoxiei, infiintata in anul 1359 de Patriarhia de Constantinopol. In acel an patriarhul ecumenic Calistus I l-a numit pe calugarul grec Iachint de Vicina ca prim titular al Mitropoliei Ungrovlahiei.”

              https://ro.wikipedia.org/wiki/Mitropolia_Ungrovlahiei

              „Prezenta unor mitropoliti (NU MITROPOLII) ortodocsi in Ardeal este atestata documentar pentru prima data in 1377, la Alba Iulia. Incepand cu jumatatea secolului XIX, sub conducerea lui Andrei Saguna, Mitropolia Ardealului a fost infiintata canonic, cu sediul la Sibiu.”

              https://ro.wikipedia.org/wiki/Mitropolia_Ardealului

              DE FACTO Biserica Ortodoxa Romana a luat fiinta odata cu constituirea Sfantului Sinod de la Bucuresti in anul 1872, acest eveniment marcand transformarea mitropoliilor si episcopiilor ortodoxe din PARTI COMPONENTE ALE PATRIARHIEI DE CONSTANTINOPOL in parti componente (subdivizuni) ale noii structuri.”

              http://tinyurl.com/o62dl7b

              Deci, din punct de vedere juridic BOR nu are nici o legatura nici cu Mitropolia Ungrovlahiei si nici cu Mitropolia Ardealului, astfel (dupa cum am aratat in comentariul anterior), averile manastiresti secularizate de Cuza nu au apartinut BOR. Daca „dupa secularizarea averilor manastireti de catre Cuza, Biserica a ajuns la o forma de intelegere cu statul roman” si „Biserica a cosniderat astfel conflictul aplanat si nu mai ridicat niciodata problema secularizarilor lui Cuza”, inseamna ca vorbim de fapt de obtinerea unor proprietati in mod ilegal, in urma unui santaj facut de catre Bisericia asupra statului roman.

          • Care conflict aplanat ? Ca le-a luat sfertul de tara pe care sedeau strainii ? Pai l-au avut vreodata ? Btw- si grecii aveau acte pe proprietatile lor . In plus faceti confuzie voita , BOR dupa sfertul de tara boceste , nu dupa nimicurile acumulate in nici 100 de ani dupa secularizare . E ok sa fie platiti de la buget , asta a fost invoiala initiala , ce nu e ok e sa incerce sa calareasca din nou statul ( imixtiunile din politica si invatamant ) .

            • Eu nu fac nici o confuzie. Dumneavoastră insistați să colportați absurdități. Puteti să aduceți o singură sursă în sprijinul afimrației că BOR ar revendica proprietățile confiscate cu ocazia secularizării lui Cuza?! Este exact ce v-am întrebat în postara inițială și văd că în loc să aduceți orice fel de sursă vă limitați la a repeta papagalicește aceleași tromboane ieftine.

              Dl. Cetățean se trudește să dovedească că Biserica Ortodoxă Română nici măcar nu exista la 1863 :-D așa că dacă urmăm „logica” domniei sale înseamnă că evident ea nu poate cere nimic de pe vremea când nu exista. Mai mult, aclași domn ne asigură că oricum tot ce s-a confiscat erau averile străinilor. Dumneavoastră veniți și încercați să ne convingeți împotriva oricăror evidențe că tocmai aia e ceea ce cere BOR înapoi. :-D

              Ce ar fi să vă puneți mai întâi dumneavoastră progreșisșii de acord asupra celei mai credibile minciuni și abia apoi să vă acordați din nou țambalurile și să începeți să vă perindați pe la mese chirăind varianta câștigătoare?! :-D :-D :-D

            • @Josef Svejk

              Ce ar fi” daca BOR ar faca publice (cu acte, pe un website) PROVENIENTA tuturor proprietatilor pe care le revendica?! (din care sa rezulte si momentul in care au fost dobandite proprietatile – plus o statistica din care sa se vada care a fost ritmul anual de crestere a valorii proprietatilor BOR de la infiintarea acesteia in anul 1872 si pana la preluarea puterii de catre comunisti). Atunci am putea sa vededem cum a fost posibil ca intr-o tara foarte saraca precum Romania, o biserica crestina (a carei misiune este sa ajute saracii, nu sa stranga averi materiale) a reusit sa stranga „propietati obtinute prin donatii” in „valoarea estimata totala intre $10 miliarde si $30 de miliarde – o suma comparabila cu bugetul anual al Romaniei”!!!

            • http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20644303-patriarhul-daniel-declara-din-nou-biserica-este-acord-impoziteze-veniturile-conditia-bor-primeasca-inapoi-proprietatile-confiscate.htm

              Proprietatile = toate pana la o precizare ulterioara . Unde e ?
              Daca aveti bun simt imi dati sursa cifrelor vehiculate la inceput (10-30 mild euro ) ca sa facem lumina .

              Dar acum ca m-ati facut sa vad grozavia din trecut deja ma simt bine . Un sfert din tara cu tot cu popor lucra pentru reprezentantii lumesti ai „sfantului duh” . Ce prostime infioratoare . Baremi azi n-ar indrazni nimeni sa puna inca un TVA pt biserica . Atunci se putea . Inteleg de ce sunteti suparati . Naspa.

            • @ Cetățean

              Ce ar fi dacă v-ați apuca și dumneavoastră să puneți pe net o listă completă cu tot ce aveți și modul în care au ajuns în poesia dumneavoastră? Aaaa, e jenant pentru că asta implică pe de o parte că sunteți bănuit că ați furat cele ce le posedați iar pe de altă parte e un atac la intimitatea dumneavostră…

              De ce ar trebui ca Biserica să se simtă altfel?! Oricum la momentul când se va ajunge în instanță acele înscrisuri vor fi publice. Nimeni nu vă va opri să vă ostoiți curiozitatea… :-D :-D :-D

              Nu în ultimul rând Biserica Ortodoxă ca instituție privată nu are nici o obligație față de dumneavoastră. Singurele ei obligații sunt față de credincioșii ei. Iar dumneavoastră nu vă numărați prntre ei.

            • @gamma
              Ceea ce spine Patriaruhul în articolul citat de dumneavoastră mi se pare rezonabil și civilizat. Nu înțeleg de ce vă derajnează?! Fiecare cu ale sale: Biserica să primească înapoi bunuile furate, iar statul să rămână cu bugtul său neîntnat de cheltuielile Bisericii.

              Estimările de care vorbeam sunt ale mai multor firme de avocati din NYC. Intrați pe http://www.factiva.com și după ce vă log-ați dați o căutare după Reclaiming Romanian Orthodox Church Properties. Nu pot să vă au link-ul direct pentru că am contul prin angajatorul meu. Estimările sunt din 2014, dar mă gâdesc că nu s-au devalorizat prea mult de atunci :-D Rechinii de pe strada zidului sunt gata să reprezinte BOR în instanță gratis și să ia comision doar în caz de succes (de regulă ~ 5%-7%). Asta înseamnă sute de milioane de dolari cu efort minim. O afacere strălucită. Tot ce le trebuie sunt niște semnături de la Patriarh ca să stoarcă România ca pe o lămâie.

              Mă gândesc că de fapt toată isteria asta bruscă și suspect de concertată împotriva Bisericii Ortodoxe poate să fie tocmai manevra lor. Cu niste mărunțis (circurile cu Chevron & RMGC au costat sub $100000 fiecare) strârnești ușor puzderie de ONG-uri românești flămânde să lupte cu pasuine și abnegație pentru orice cauză. Da’ de da’ de ajunge Patriarhul la nervi să le semneze la ăia procurile și atunci să vedeți comedie. Nu e imposibil…

            • @Josef Svejk

              Lasa manipularea! Eu nu cer sa mi se „retrocedeze” niste proprietati care nu mi-au apartinut niciodata, asa cum se pare ca face BOR (vezi argumentatia din comentariul meu de mai sus) si a caror retrocedare ii va costa pe toti romanii „intre $10 miliarde si $30 de miliarde – o suma comparabila cu bugetul anual al Romaniei”. Nu ne lua de prosti cu lozinci de genul: „e jenant pentru ca asta implica pe de o parte ca sunteti banuit ca ati furat cele ce le posedati iar pe de alta parte e un atac la intimitatea dumneavostra”. Exista „suspiciuni rezonabile” ca BOR pretinde niste proprietati care nu i-au apartinut niciodata. Atunci cand vorbim despre „o suma comparabila cu bugetul anual al Romaniei” vorbim despre atentat la siguranta nationala.

            • @Cetatean

              Stimate domn,

              Ce ar fi daca in mod ocazional v-ati folosi creierul?! Daca BOR nu are acte valide care sa dovedeasca dincolo de orice dubiu in fata tribunalelor ca a fost proprietara acelor bunuri pe care le revendica atunci va pierde procesele cu brio, dumneavoastra veti rade cu gura pana la urechi si totata lumea va fi fericita ca circul s-a incheiat.

              Daca insa BOR are acte valide ce dovedesc legitimitatea revendicarilor sale nu vad de ce va deranjeaza faptul ca o institutie ce a fost jefuita isi cere si primeste bunurile inapoi?! Numai hotii se simt solidari cu hotii. Nu-i asa? Iar daca dumneavoastra aveti cumva dovezi care indica faptul ca cererile BOR nu sunt intemeiate, de ce nu le faceti publice de pe acum, ca sa salvati astfel justitia romana de la o serie de procese costisitoare, respectiv statul roman de la pierderea unor valori intemeiate.

              Exista anumite cerinte legale pentru initierea procesului de revendicare a unor bunuri furate. Cel ce le revendica trebuie sa se conformeze lor daca vrea sa aiba succes. Nu are nici o obligatie sa se conformeze garagaunilor dumneavoastra. :-D :-D :-D Nu e clar?! Oricum daca chiar doriti sa obtineti acele informatii nu ar fi mai simplu sa va adresati direct Patriarhiei in loc sa va revarsati fruistrarea pe formuri?! :-D

            • @Josef Svejk

              Nu vad de ce” BOR nu ar faca publica (cu acte, pe un website) PROVENIENTA tuturor proprietatilor pe care le revendica?! (din care sa rezulte si momentul in care au fost dobandite proprietatile – plus o statistica din care sa se vada care a fost ritmul anual de crestere a valorii proprietatilor BOR de la infiintarea acesteia in anul 1872 si pana la preluarea efectiva a puterii de catre comunisti, in anul 1947). Pana cand site-ul BOR cu provenienta proprietatilor va fi disponibil, explica-ne tu cum a fost posibil ca intr-un interval de 75 de ani (1872-1947) BOR sa stranga „din donatii” „propietati in valoarea estimata totala intre $10 miliarde si $30 de miliarde” – adica pana la 400 de milioane de lei (noi) pe an, in Romania sfarsitului de secol XIX si inceputului de secol XX, cu o populatie de doar 4,1 milioane la recensamantul din anul 1860?! Asta intr-o Romanie foarte saraca, cu o populatie majoritar rurala care s-a rasculat din cauza foametei in anul 1907 (populatia ocupata in agricultura in anu 1930 a fost de 78,2% – Enciclopedia României, volumul I, p. 155). In plus, din cei 75 de ani de existenta a BOR pana la preluarea puterii de catre comunisti, 10 ani au durat cele doua razboaie mondiale. Ar fi interesanta si o comparatie cu profiturile celor mai importante companii private din Romania din acea perioada. Atunci am putea sa vedem ridicolul afirmatiilor pe care le faci privitor la nivelul donatiilor romanilor catre BOR.

              P.S. Numai cei care au ceva de ascuns nu vor sa fie transparenti. In plus, statul plateste salariile clerului, da bani de la buget pentru construirea de biserici (plus o Catedrala mamut – bonus), angajeaza preoti-profesori care predau religie in scoli (pentru ca BOR sa poata sa indoctrineze pe mai departe copiii de la varste fragede, asigurandu-se ca nu risca sa ramana fara „oite” intr-un viitor nu prea indepartat – vezi evolutia credintei in Europa secolului XXI). Din aceste motive, BOR (sau reprezentantii ei sub acoperire) nu are nici un drept sa spuna: „Biserica Ortodoxa ca institutie privata nu are nici o obligatie fata de dumneavoastra”.

            • @Cetățean,

              Dumneavoastră puteți să nu vedeți multe, dar asa nu schimbă deloc starea de fapt. Biserica e o instituție privată care își va revendica la un moment dat niște bunuri ce i-au fost confiscate de către stat. Acea institutie nu are absolut nici o obligație față de dumneavoastră și mi se pare absud și stupid să risipească timp și resurse spre a alcătui documnetația pe care v-o doriți, doar spre a vă saisface gărgăunii. Firește că nimeni nu vă oprește să vă adresați Patriarhiei și să o cereți. De ce nu o faceți, în loc să răgușiți pe forumuri?!

              În privința valorilor în discuție, dumneavoastră nu pricepeți o chestie simplă: Valorile imobiliarelor cresc enrom în timp. Doar un exemplu cunoscut de toată lumea: Fundația Gojdu înființată de mitropolitul Andrei Șaguna la 1870 din moștenirea lăsată Bisericii Ortodoxe din Transilvania de către filantropul Emanoil Gojdu (unul din străbunicii mei a fost bursier Gojdu) pentru asigurarea burselor studenților români ortodocși din Transilvania. La momentul când statul român a renunțat în mod inept la revedicarea clădirilor fundației din centrul Budapestei, valoarea lor era estimată la peste un miliard de euro, acum mai bine de 10 ani. Biserica ortodoxă română are mai bine de 2000 de propietăți confiscate revendicabile din care peste 200 în București. Nu știu cum au socotit rechinii de pe Wall Street valoarea acestor bunuri, dar aș zice că estimarea lor are sens și știu că ei nu se înșeală nicioată :-D

              În ce privește tâmpenia cu „România săracă” Romaânia dinainte de comunism nu era deloc săracă. Dimpotrivă. Doar între 1918 și 1938 imigraseră peste un milion de străini: evrei, balcanici, italieni, germani, austrieci, francezi. etc. Ăștia nu veneau într-o țară săracă. În România trăiau peste 860000 de etnici germani (cea mai mare parte țărani) care nu se dau duși în Germania cu toate regimul lui Hitler îi îmbia să vină și le ofera facilitâi de tot soiul. Au plecat însă cu toții în timpul regimului comunist, așa cum au plecat li evreii lăsân totul în urmă… :-D România a devenit și a rămas o țară săracă de pe urma comunismului ateu.

              Venitul mediu în România precomunistă era mai ridicat ca-n țări precum: Italia, Spania, Portugalia, Grecia, Austria, Ungaria, Norvegia, Bulgaria, Yugoslavia, Italia și relativ egal cu cel din Polonia. Ambii bunici ai mei (unul fiu de țăran, celălalt fiu de inginer feroviar) au studiat în perioada intebelică în Germania, pentru că făcuseră școală primară germană (ca să nu o facă în maghară) înainte de de Unirea din 1918. Vorbeau fluent germana și bursele lor în lei valorau mai mult la Munchen sau Koeningsberg ca la Cluj :-D De la amândoi am afat același lucru în copilăria mea: Germania, Italia, Spanis, Norvegia, Suedia și Austria interbelice erau niște țări amărâte și sărace în comparație cu România în general și cu Transilvania în mod particular. Sau puteți citi memoriile lui Mircea Eliade care de pe urma călătoiei sale în Italia anilor 30 rămâne șocat de sărăcia italienilor în comparație cu standardul de viață al românilor (profesorul univeristar italian e mai prost plătit ca un profesor se țară român, etc,)…

            • @ Josef Svejk

              Te pricepi la manipulare. Sa vedem care este de fapt realitatea:

              „Lucarea „Romania si Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010)”, scrisa de Bogdan Murgescu, profesor la Facultatea de Istorie a Universitatii Bucuresti. Din momentul publicarii, cartea a facut valuri intre cunoscatori iar acum discret dar vizibil ea isi ocupa treptat locul de studiu de referinta in domeniu. Premiile, recenziile si interventiile publice solicitate autorului in siajul publicarii volumului, vorbesc de la sine despre relevanta lucrarii. Este o carte care marcheza un moment in cercetarea roaneasca in domeniu. Pune in sfarsit la dispozitia cititorului roman o evaluare pe lunga durata a evolutiei economiei romanesti privita comparativ cu alte economii relevante europene.

              Care a fost nivelul performantei economice a Romaniei interbelica? Cu titlu de exemplu, sa aruncam o privire asupra a ce ne spun datele, privind tema aceasta. Sa lasam la o parte prejudecatile si sa le lasam sa vorbeasca de la sine. Exercitiul ne este usurat de faptul ca la origine, majoriatatea datelor au fost construite si estimate de autori ce nu pot fi suspectati de niciun parti pris fata de disputele noastre locale si conjunturale. Sa verificam deci ce stim si ce credem ca stim despre performantele trecute ale economiei romanesti interbelice, in lumina celor mai relevante estimari.

              Sa incepem cu o estimare a lui Angus Maddison, autoritatea mondiala in constructia de date statistice in istoria economica (Produsul Intern brut/locuitor in dolari 1990 pentru Romania interbelica intre 1926-38):

              Anul Dolari 1990

              1926 1.258
              1927 1.241
              1928 1.225
              1929 1,152
              1930 1.219
              1931 1.229
              1932 1.144
              1933 1.184
              1934 1.182
              1935 1.196
              1936 1.194
              1937 1.130
              1938 1.242

              Sa comparam acum. Produsul Intern brut/locuitor in diferite state europene in perioada interbelica, acelasi Angus Maddison (dolari 1990):

              1913 1929 1938
              Media tari vest- -europene dezvoltate 3,688 4.387 4.818
              Grecia 1 .592 2.342 2.677
              Irlanda 2.736 2.834 3.052
              Portugalia 1.250 1.610 1.747
              Spania 2.056 2.739 1.790
              Bulgaria 1.534 1.180 1.595
              Cehoslovacia 2.096 2.977 2.882
              Iugoslavia 1.057 1.364 1.356
              Polonia 1.739 2.117 2.182
              România 1.741 1.152 1.242
              Ungaria 2.098 2.476 2.655
              Rusia/URSS 1.488 1.386 2.150

              Iata o alta estimare a PIB in 1937, provenita din studiile lui Mark Harisson publicate in 1994, si plasata comparativ in contextul vecinilor nostri est europeni:

              Dolari 1980
              Cehoslovacia 1.948
              Ungaria 1,599
              Polonia 1.372
              lugoslavia 1.275
              Romania 1.237
              Bulgaria 1.148

              Apoi, mai jos, România in raport cu media europeana, calcule pe baza datelor lui Paul Bairoch (PIB/locuitor):

              1913 0,63
              1929 0,58
              1933 0,54
              1938 0,51

              Avutia nationala pe locuitor a Romaniei comparata cu alte tari, calculata de V. Axenciuc (se citeste: SUA in 1914 de 4,5 ori mai mare; in 1938 de 5,3 ori mai mare …) :

              1914 1938
              Romania 1,0 1,0
              SUA 4,5 5,3
              MareaBritane 3,2 3,3
              Franta 3,1 2,7
              Germania 2,3 5,4
              Elvelia 3,3 6,1
              Danemarca 1,7 3,4
              Japonia 0,7 2,7
              India 0,3 0,5

              In sfarsit sa adaugam o serie de date sintetizate de G. Dobre, anume indicatori sociali in perspectiva comparata, pentru 1938:

              Mortalitatea infantila (morti sub un an la 1000 nou-nascuti)

              Marea Britanie 55,5
              Germania 59,8
              Danemarca 58,7
              Belgia 81,3
              Irlanda 5,8
              Frant.a 65,6
              Cehoslovacia 109,6
              Italia 106,3
              Ungaria 131,4
              Polonia 139,8
              Grecia 99,4
              România 182,5
              Bulgaria 144,4
              lugoslavia 140,0

              Ponderea analfabei1or in populatia totala (%)

              Marea Britanie –
              Germania –
              Danemarca –
              Belgia 5,6
              Frant.a 3,8
              Cehoslovacia 4,1
              Italia 21,6
              Ungaria 6,0
              Polonia 23,1
              Grecia 40,8
              România 54,3
              Bulgaria 31,4
              lugoslavia 45,2

              Speranta medie de viata la natere (ani):

              Barbati Femei
              Marea Britanie 58,74 62,88
              Germania 59,86 62,81
              Danemarca 62,00 63,80
              Belgia 56,02 59,79
              Irlanda 58,20 59,62
              Frant.a 54,30 59,02
              Cehoslovacia 51,92 55,18
              Italia 53,76 56,00
              Ungaria 48,27 51,34
              Polonia 48,20 51,40
              Grecia 49,06 50,89
              România 40,20 41,40
              Bulgaria 45,92 46,64
              lugoslavia 41,00 42,00

              Cifrele, asa cum spune Murgescu, „contrazic destul de puternic imaginea unei dezvoltari economice viguroase a României interbelice, atât in ceea ce priveste tendina de ansamblu, cat si in ceea ce priveste anii ’buni’ sau’rai’.” Celor a caror prima reactie este de a contesta cifrele, sa le spunem ca Murgescu a avut grija sa confrunte cu informatiile din varii lucrari de referinte, sa compare serii obtinute pe baza unor date primare independente unele de altele, calculate potrivit unor metode diferite. Iar ele ofera o imagine de ansamblu convergenta.

              Asadar pozitia relativa a României in raport cu restul lumii e destul de clara. Romania nu a fost in niciun caz o economie stelara in perioada in cauza. Nu a fost nici macar o economie performanta. Daca prin performanta ne referim la modestul criteriu de a mentine (nu reduce ci doar mentine!) decalajul dintre nivelul ei de dezvoltare si cel al economiilor occidentale. Nici vorba ca in perioada in cauza Romania “s-a apropiat de nivelul tarilor dezvoltate din perioada respectiva”. Convine sau nu, acesta este verdictul consultarii seriilor de date comparative.

              http://revista22.ro/10951/.html

              Spui ca: „Valorile imobiliarelor cresc enrom in timp”. Acesta este o alta manipulare. Valoarea imobilului trebuie raportata la nivelul preturilor si veniturilor din anii in care a fost dobandit acel imobil. Dupa cum am aspus mai sus, ar fi interesanta si o comparatie cu profiturile celor mai importante companii private din Romania din acea perioada. Atunci am putea sa vedem ridicolul afirmatiilor pe care le faci privitor la nivelul donatiilor romanilor catre BOR. Totusi, pentru a vedea mai bine tendinta ta de a ne manipula, voi prezenta un fragmante dintr-un studiu al bancii nationale din care se vede clar ca valoarea propietatii trebuie raportata la contextul anilor in care a fost dobandita:

              Moneda in Transilvania, Banat si Bucovina (1867-1918)

              Dupa constituirea monarhiei austro-ungare, in provinciile romanesti din noul imperiu au continuat sa circule in mod legal doua feluri de bani de argint: florinul austriac (1 fl = 100 Neukreuzer, craitari) si talerul unional (Vereinsthaler) emisi de Banca Nationala Austriaca Privilegiata inca din anul 1857. Existau si asa-numitele „monede comerciale”, precum „talerul levantin” (=2,10 fl), moneda de argint cu efigia Mariei Tereza, iar ca monede de aur, ducatul sau „galbenul” (=4,80 fl) si coroana (=13 fl). Conform legii monetare din Romania din anul 1867, 1 ducat avea valoarea de 11,75 lei. O banca centrala austro-ungara a fost fondata abia in anul 1878, cu doua sedii, la Viena si Budapesta. In Transilvania, noua banca centrala avea filiale la Cluj si Arad. Prin reforma monetara din anul 1892, a fost inlocuita unitatea monetara austriaca de argint cu o moneda de aur, coroana (= 100 Heller/filler). Totusi, florinul de argint avea in continuare o putere de plata nelimitata, fiind echivalent cu 2 coroane. Bancnotele erau tiparite bilingv (in germana si maghiara), iar denumirea nominalului era inscrisa in toate limbile nationalitatilor supuse dublei monarhii. Primul Razboi Mondial a provocat o inflatie nemaiintalnita in istoria monarhiei austro-ungare. Astfel, la sfarsitul anului 1916, preturile alimentelor au crescut cu 300 % fata de nivelul lor antebelic. In acelasi timp, coroana s-a depreciat pe pietele internationale cu 89 %.

              Unificarea monetara (1920-1921)

              Unificarea monetara a fost realizata in cursul anului 1920, in baza unor imprumuturi pe care statul roman le-a contractat de la BNR pentru acoperirea bancnotelor straine retrase din circulatie. Preschimbarea coroanelor a inceput la 1 sept. la cursul 1 coroana = 0,50 lei. Pentru ruble, a inceput la 28 sept., insa au fost stabilite cursuri diferite, in functie de suma prezentata la schimb (pentru primele 5 000 ruble, 1 leu = 1,35 ruble Romanov = 1 rubla Lwow; peste 60 000 ruble, 1 leu = 1,10 ruble Romanov = 0,30 ruble Lwow ). Bancnotele BGR au inceput sa fi preschimbate la paritate cu leul BNR, incepand cu 1 nov. Preschimbarea valutelor straine nu a fost lipsita de speculatii financiare, mai ales in ceea ce priveste coroana austro-ungara, a carei cotatie la bursa era de doar 0,20 lei, fata de cursul oficial de 0,50 lei.

              Legea monetara din 7 februarie 1929

              Guvernul roman era autorizat sa emita monede divizionare de 1, 2, 5, 10, 20 lei confectionate din aliaj de aluminiu sau nichel. Totalul monedelor divizionare aflate in circulatie nu putea depasi 3 miliarde lei. Redobandirea convertibilitatii leului a fost obtinuta in urma refacerii stocului de acoperire al BNR printr-un aport masiv de devize, rezultat din contractarea unui imprumut extern, Imprumutul de Stabilizare 7%. Mentinerea convertibilitatii s-a realizat in anii urmatori prin contractarea mai multor credite straine, printre care si Imprumutul de Dezvoltare 7,5% din 1931.

              Marea Criza Economica 1929-1933

              In aceasta perioada, nivelul de trai a scazut drastic. In anul 1933, indicele general al salariilor nominale reprezenta 63 % din cel al anului 1929. O situatie extrem de grea era cea a salariatilor publici, ale caror salarii au fost supuse unor reduceri succesive (10-23 % in 1930, 15 % in 1932, 10 % in Bucuresti in 1933-1934), cunoscute sub numele de „curbe de sacrificiu”. Salariile reale au scazut, totusi, intr-un ritm inferior celor nominale, ceea ce nu a impiedicat populatia sa resimta socul scumpirilor cotidiene.

              http://www.bnr.ro/Perioada-contemporana–1051.aspx

            • @Cetățean

              Stimate domn,

              Observ că asemeni strategilor de cârciumă izbutiți să plecați de la o controversă pe marginea aselenizarii și ajungeti să vă aberați pe marginea sinuciderii lui Hitler :-D . Ca să lămurim totuși chestiunea de bază, înțeleg că ați aruncat pe șest prosopul si admiteți evidența: Dacă cele câteva imobile și terenuri din Budapesta donate prin testament de Emanoil Gojdu la 1869 Bisericii Ortodoxe din Transilvania au ajuns să valoreze peste un miliard de euro în 2005, nu e cu nimic ieșit din comun faptul că cele peste 2000 de proprietăți (din care peste 200 doar în București) ale întregii Biserici Ortodoxe Române confiscate de statul român după 1945, să valoreze azi în mod firesc între $10 și $30 de miliarde, așa cum zic rechinii de pe Wall Street. Deci tehnic vorbind Biserica Ortodoxă Rpmână subvenționează statul român prin simplul fapt că nu revenică (încă) aceste propietăți

              Primo. Revărsați o grămadă de numere fără a idica surse precise. Dar nu asta e problema de fond. Vă acord suficient credit ca să admit că nu le-ați burtit (prea tare :-D). Însă asta nu le conferă totuși prea multă validitate. Toate lucărirle pe care le citați sunt scrise după 1990. Ele se bazează pe datele statistice românești ale epocii comuniste. Aici vă scapă din vedere un fenomen unic unic printre țările fost comuniste: Institutul român de statistică a fost încă dinainte de 1944 principalul focar de infecție comunistă al țării.

              Comuniști proeminenti precum Corneliu Mănescu, George Macovescu, Anton Golopenția, Nicolae Betea, Marin Preda, Mihai Levente, etc. au ronțăit cu toții o pâine de la INS. Se aduceau unii pe alții. Unii din ei au ajuns generali, miniștri, ambasadori, scriitori, dușmani ai poporuli, memebrii în CC ale PCR, deputați în MAN, etc. după instaurarea comunismului. În pofida destinelor lor diferite ei au lăsat o importantă moștenire comună: falsificarea consecventă, masivă și fără precedent a tot ce însemna rapoarte statistice românești. Falsificare începută imediat după răsturnarea regmului Antonescu. La sfârșitul anilor ’40 ei puneau astfel temeliile noului „minister al adevărului” avant la lettre. :-D. Acestă „operă” era necsară succesului comunismului în România – țară cu un partid comunist de sub 1000 de membri înainte de 1944, cel mai mic din Europad e Est. Era imperativ ca sistemul politic pre-comunist să arate cât mai rău cu putință pentru ca sărăcia comunistă să pară magnifică.

              Secundo: Ne prezentați o imagine cumplită a României interbelice (bazată pe numere măsluite – „garbage in, garbage out”), dar sunteți incapabil să ne explicați cum de acestă țară ce pare să fie un soi de Zimbabwe atrage peste un milion de emigranți economici în acea perioadă sumbră de 20 de ani. Cum e posibil așa ceva?! Vorbim aici de sute de mii de imigranți evrei fără acte ce nu pleacă din România interbelică în pofida antisemitismului și legionarismului tot mai pregnante, dar dispar complet în perioada comunistă câmd orice discrimare împotriva lor e înlăturată și când au șansa să acceadă la cele mai înalte poziții în stat. În anii ’80 până la venirea valului de evrei ruși se estima că unul din 5 israelieni vorbea fluent Limba Română. Cum e posibil așa ceva?!

              Aceași chestie și cu sașii și șvabii, în număr de 860000 în 1939, marea lor majoritate țărani și mici meseriași. Refuză să emigreze în Germania care le oferă facilități deosebite și-i îmbie să vină acolo și e prezentată de numerele dumneavoastră de câteva ori mai sus ca România precomunistă. Dar ajung să plece cu toții în vremea comunismului li imediat după. Asta după aproape 800 de ani de ședere în Transilvania lăsând totul în urmă :-D Cum e posibil așa ceva?!

              Alt caz: Maghiarii erau sub 8% din populație la recensământul din 1930 ca să ajungă la peste 9% la cel din 1956, cu toate că natalitatea lor e ușor mai scăzută ca a românilor. Explicația e simplă: În cei patru ani de ocupație maghiară a nordului Transivaniei binișor peste o sută de mii de maghiari din Ungaria imigrează în Transilvania și nu mai pleacă de acolo odată cu retragerea armatei ungare în 1944. De ce fac asta dacă, conform statisticii dumneavoastră România era mult mai săracă ca și Ungaria?! Cum e posibil așa ceva?!

              Se zice că peste un milion de români au emigrat după 1990 în Italia. Oamenii tind să plece dintr-o țară săracă într-una mai bogată. Niciodată invers, Cu toate ca numere umneavostră indică altceva, intre 1870 și 1940 italienii imigreză în România și nu invers. Vobim aici în principal de pietrari, dulgheri, muncitori sezonieri, oameni care ajung sau rămân de multe ori ilegal în România. Cum e posibil așa ceva dacă România era un soi de Zimbabwe al Europei?! Vedeți de exemplu: http://www.orizonturiculturale.ro/ro_recenzii_Afrodita-Carmen-Cionchin.html sau https://sergiobontempelli.wordpress.com/2008/09/07/italianiinromania/

              Ca să ne amuzăm un pic iată un articol din Universul („România magnet pentru imigrțiunea italiană” din 9 iulie 1932 – tre’ să fi fost ceva lucrătură băistă dinainte de nașterea chelului :-D ) de la apogeul crizei economice din anii ’30, când dacă e să vă luăm în serios pe dumnevoastră & propaganda comunistă România devenise infernul pe pământ: http://interbelic.metropotam.ro/Redescopera-Bucurestiul-de-odinioara/2009/06/art1722106124-Romania-magnet-pentru-imigratiunea-italiana/ Articolul se încheie cu fraza ce azi ar sună ridicol dar atunci era firească: „Păi cine a auzit să plece cineva la lucru, din România in Italia?”

              Puteți să vă încordați un pic neuronul și să deslușiti aceste anomalii?! :-D :-D :-D

            • @Josef Svejk

              1. Manipularea continua!

              Eu spun:

              „Lucarea „Romania si Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010)”, scrisa de Bogdan Murgescu, profesor la Facultatea de Istorie a Universitatii Bucuresti. Din momentul publicarii, cartea a facut valuri intre cunoscatori iar acum discret dar vizibil ea isi ocupa treptat locul de studiu de referinta in domeniu. Premiile, recenziile si interventiile publice solicitate autorului in siajul publicarii volumului, vorbesc de la sine despre relevanta lucrarii. Este o carte care marcheza un moment in cercetarea roaneasca in domeniu. Pune in sfarsit la dispozitia cititorului roman o evaluare pe lunga durata a evolutiei economiei romanesti privita comparativ cu alte economii relevante europene. … Majoriatatea datelor au fost construite si estimate de autori ce nu pot fi suspectati de niciun parti pris fata de disputele noastre locale si conjunturale. … Sa incepem cu o estimare a lui Angus Maddison, autoritatea mondiala in constructia de date statistice in istoria economica (Produsul Intern brut/locuitor in dolari 1990 pentru Romania interbelica intre 1926-38). … Sa comparam acum. Produsul Intern brut/locuitor in diferite state europene in perioada interbelica, acelasi Angus Maddison (dolari 1990).

              Tu spui:

              Revarsati o gramada de numere fara a idica surse precise. Dar nu asta e problema de fond. Va acord suficient credit ca sa admit ca nu le-ati burtit (prea tare :-D ). Insa asta nu le confera totusi prea multa validitate. Toate lucarirle pe care le citati sunt scrise dupa 1990. Ele se bazeaza pe datele statistice romanesti ale epocii comuniste (n.m. ne minti in fata). Aici va scapa din vedere un fenomen unic unic printre tarile fost comuniste: Institutul roman de statistica a fost inca dinainte de 1944 principalul focar de infectie comunista al tarii.

              Dupa care continui manipularea aducand in discutie personaje care nu au nici o legatura nici cu comentariul meu, nici cu subiectul in descutie, precum: Corneliu Manescu, George Macovescu, Anton Golopentia, Nicolae Betea, Marin Preda, Mihai Levente

              La datele statistice prezentate de mine, tu raspunzi cu „analize” de genul: „Ne prezentati o imagine cumplita a Romaniei interbelice (bazata pe numere masluite – «garbage in, garbage out»)”.

              2. Povestile cu sasi, svabi si unguri nu reprezinta nimic altceva decat un subterfugiu. Acestia traiau in Romania de foarte multe generatii. Aveau aici case, gospodarii, relatii sociale, mormintele parintilor, etc. – intr-un cuvant Romania era si tara lor. Cand acestia au emigrat, principalul motiv a fost teroarea comunista (lipsa libertatilor de tot felul), motivatia economica jucand un rol secundar („picatura care a umplut paharul”). Eu locuiesc intr-un oras din vestul Romaniei, asa ca cunosc personal multi svabi – si inca tin legatura cu unii dintre cei care au emigrat in Germania, asa ca stiu ce vorbesc.

              3. Concluzia pe care o trag eu citind „argumentele” tale: acestea sunt de acelasi tip ca „argumentele” pe care le folosesc toti crestinii pentru a „demonstra” existenta lui Dumnezeu, adica afirmatii de tipul „crede si nu cerceta”. Spui ca:

              „Valoarea estimata totala celor ce ar trebui restituite e estimata intre $10 miliarde si $30 de miliarde – o suma comparabila cu bugetul anual al Romaniei.” – propietati „obtinute prin donatii”.

              Pana cand site-ul BOR cu provenienta proprietatilor revendicate va fi disponibil (adica „la pastele cailor”), „crede si nu cerceta” ce spune BOR („crede si nu cerceta” ce spune @Josef Svejk).

              P.S. Nu ma intereseaza atat de mult valoarea actuala a proprietatilor revendicate de BOR, ma intereseaza valoarea acestora la timpul la care au fost dobandite. Nu este posibil ca niste proprietati care astazi au ajuns sa valoreze „o suma comparabila cu bugetul anual al Romaniei” sa fi avut o valoare neglijabila atunci cand acestea au fost dobandite. Acesta este motivul pentru care BOR a „secretizat” aceste informatii: este imposibil ca niste proprietati de o asemenea valoare sa fi fost obtinute „din donatii” intr-o perioade de 75 de ani (cu doua razboaie mondiale, o criza economica catastrofala si o Romanie saraca, cu o economie preponderent agrara si cu o populatie de 4,1 milioane la recensamantul din anul 1860).

  27. E uşor să spui că biserica ortodoxă „nu a fost persecutată” în 2016, fiindcă nu rişti mare lucru

    În 1996, ideea fixă a claselor muncitoare urbane era „demolarea de biserici”. Dacă ai fi zis ceva de biserici sau de religie, riscai să fii bătut. Practic toată disputa politică în vremea PNCŢD s-a învârtit în jurul religiei, ortodoxismului, bisericii, construcţiilor şi demolărilor de biserici, sfinţilor închisorilor. De parcă un partid cu sute de mii de membri s-ar fi transformat printr-o minune dumnezeiască într-o armată de clone ale lui Gigi Becali.

    (Când n-au mai avut biserici demolate, dar nici putere, adică după 1999, au găsit altă manie: cea cu românii creştini de la Apostolul Andrei încoace.

    Lucru care sună ciudat în zilele noastre. Fiindcă Sf. Andrei era un evreu care ştia greceşte, iar oamenii din Dobrogea erau romani, greci, traci şi sciţi, care vorbeau între ei latina populară sau greaca. În timp ce obsesia naţională în ultimii 5-6 ani are de-a face cu dacii-vârcolacii, care numai creştini nu erau.)

    Însă cei mai mulţi comunişti şi clasele muncitoare urbane care îi susţineau ştiau destul de puţin despre religie şi probabil că nu citeau niciodată Biblia. Ei ştiau altceva.

    Un lucru care e foarte greu de prins pentru unul care nu a simţit presiunile sociale specifice: nu a avut contacte cu rudele de la ţară, nu a avut fraţi, s-a ferit cât a putut de mediile închise, în care fiecare cunoaşte pe fiecare şi vecinu’ Costică îţi împrumută scule dacă i-ai făcut piaţa.

    Ritualurile religioase, fie că le înţelegi, fie că nu, au o semnificaţie socială. Sudează la un loc o societate de redneci, pre-modernă. Genul acela de lume, a peştelui de sticlă de pe televizor, în care bunica face prăjituri şi cheamă duminica toate babele din cartier la o prăjitură şi-o vişinată. „Ăla care nu vine la biserică” era cel respins, stigmatizat. În monarhie, comunism, socialism, şi chiar în prezent.

    Se vorbeşte mult despre lipsa de educaţie a comuniştilor, despre cum au făcut ei să cadă predecesorii lor, cum i-au întemniţat şi le-au luat locul. Se vorbeşte la fel de mult despre faptul că un comunist era „un om de cultură care făcea şcoală serioasă”, deşi în practică dacă stai să îi asculţi sunt nişte ciocănari care n-au pus mâna pe o carte cu anii.

    Realitatea este că personajul tipic din clasa medie, indiferent ce titluri şi-ar mai fi atribuit, era parte a acelei societăţi conservatoare. Mentalitatea de chiaburoi, cu casă şi familie. Cel respectabil, care îşi impune disciplina în casă cu palma şi cureaua.

    Religia, nu neapărat ortodoxă, era un pretext. La fel de bine putea spune „Ceauşescu” în loc de Dumnezeu, iar unii chiar aşa vorbeau.

  28. va multumesc pentru articol si pentru pozitia responsabila pe care o manifestati. E adevarat ca biserica ortodoxa romana e giftuita de minciuna , popi ticalosi si prosti si mai ales paraziti sociali fara pic de responsabilitate si merit civic. Salvarea romanilor e una- o adevarata autonomie a bisericii, fara nici un fel de asistenta financiara din bugetul de stat, impozite pe activitatile comerciale si neimplicarea statului in pregatirea acestor doamne ajuta.

  29. Am observat abundența comentariilor contrariate, întrucât vreau sa felicit consistența și structurarea excepțională a articolului. BRAVO!
    In mare măsură sunt sigur că conțin lucruri cât se poate de reale.
    Ca să fiu ironic: ceea ce propagă azi BOR prin canalele lui de comunicare este adevărată… Dar nu pentru biserica Ortodoxă ci pentru biserica GRECO CATOLICĂ si bisericile istorice ardelene :Romano- Catolic, Reformat, Unitarian, Lutheran și celelalte religii, care NU ERAU religia nationala: cea Ortodoxa..!
    Acolo, da, au existat tot ce au descris. Biserica ortodoxa a fost crescută pe sistemul Greco- Catolic distrus de comuniști.
    In concluzie: perfect de acord cu articolul! Bravo!!Poate i-l va prelua un canal de opinie.

  30. Pe toti cati i-a sorcovit gura a flori le-a mirosit.
    Antonescu a pupat la icoane si s-a impartasit pana a vazut verde inaintea ochilor si a omorat vreo 30 000 de civli la Odessa, motiv pentru care a infruntat plutonul.
    Gheorghe Gheorghiu Dej atat a „persecutat” Biserica pana a dat in cancer, Si-a dat duhul dupa ce l-a spovedit Iustinian Marina.
    Ceusescu atata la „persecutat” pe Teoctist pana ce i-au legat mainile la spate cu sarma si l-au impuscat la Targoviste.
    In schimb Iliescu care s-a declarat ateu inca de la inceput, traieste si astazi si are sanse sa ajunga la adanci batraneti.
    Concluzie: Biserica Ortodoxa dauneaza grav sanatatii mintale si fizice a conducatorilor Romaniei.

  31. Lucian spune mai sus : „Sa remarcam insa ca ateismul e o religie sui generis , o religie antireligioasa , mult mai vehementa decit religia propriu-zisa .”
    Parca mi-ar fi citit gandurile!
    Fraza lui imi aduce aminte de prima lectie de ateism pe care am primi-o cam prin clasa a 6-a. De la profesorul de limba romana, in cadrul orelor de limba romana. Pana aici nimic foarte surprinzator, doar ca omul era casatorit cu fata preotului din sat si locuia in casa profitorului si trandavului popa.
    Revenind la subiectul in speta sa remarcam ca ortodoxia a fost peste tot si mai intotdeauna in pas cu stapanirea vremii, in timp ca catolicii au fost peste stapanire. Asta pentru ca ortodoxii n-au avut o conducere supra-nationala, un centru de unde sa primeasca ordine si de unde sa fie sustinuti. Catolicii au fost foarte puternici si si-au extercitat brutal puterea cam pana la reforma, dar, mai subtil si dupa. Este celebru episodul cand Henri IV imparatul sfantului imperiu roman (de natiune germana) a traversat Alpii intr-o iarna foarte grea ca sa mearga la Canosssa sa-si ceara iertare papei. Si invers mutarea papalitatii la Avignon la cherermul regilor Frantei.
    Catolicii au fost militanti, cruzi si au creat si daramat imperii. Asta nu insemna ca au fost intotdeauna deasupra puterii. In Croatia catolicii au fost in fruntea regimului pro-nazist si au comis crime abominabile. Au fost situatii cand au cooperat cu dictaturi (vezi cazurile Salazar, Franco, Mussolini si, initial, Pinochet) sau li s-au opus (vezi Marcos (in final) sau Jaruzelski). Cazual polonez ar merita un articol separate in special cooperarea catolicilor cu CIA.

    Clerul ortodox roman n-a fost mai bun decat societatea romaneasca in ansamblu, romanii s-au obisnuit sa se faca frate cu dracu pana trec puntea, si asa a facut si clerul ortodox si asa a facut si subsemnatul si banuiesc ca si autorul acestui articol. Asta fac romanii si azi, nu avem o politica externa independenta, un sistem educational propriu, copiem ce este la moda sau ce ni se impune de la Ministry of Truth.
    Urmaresc cu atentie dezintegrarea comunitatilor si in special a familiei traditionale in tarile prin care am trait si umplat. Vacuumul lasat de absenta unor grupuri sociale, nu numaidecat religioase, a familiei extinse, in care indivizii sa interactioneze, ii face pe oameni sa se inscrie in cluburi de bikie, sau sa adune friends pe Facebook.
    Marx spunea in Manifestul Partidului Comunist ca in comunism familia va fi abolita. Am ajuns sa traim si vremurile cand institutia familiei este incet distrusa si inlocuita de partnership-uri temporare, din care rezulta copii din multipli parinti, in combinatii diverse. Recunosc ca am deviat incet de la subiect, tot ce am vrut sa spun este ca in absenta unui minume insertii sociale si a pastrarii unor traditii vom ajunge din nou la Omul Nou. Daca n-am ajuns deja.

      • Nu din prima, din a doua. Prima era un citat din alt comentator!
        Am mentionat istoria cu ateismul pentru ca mi se pare simptomatica pentru motivatia propagandei ateiste, de cele mai multe ori avand la origini decompensari personale.
        Revenind din nou la subiect a cere BOR sa fi fost mai demna decat a fost romanul de rand sau chiar intelectualii romani din cei 45 ani de comunism este un cam mult. Clerul ortodox este alcatuit din oameni, si din pacate multi au familii. Am spus din pacate pentru ca preotul familist este una din sursele coruptiei si slugarniciei din BOR. Modelul catolic cu preotul celibatar are alte probleme si nu le discut pentru ca iar ma veti acuza ca ma abat de la subiect.
        Sunt constient ca Ortodoxia are nevoie de un Luther, din pacate a pierdut secole inchistata intr-un sistem de relatii feudale si cu cat acest Luther intarzie BOR are sansele de a deveni un organism extinct. Actualul patriarh a avut o sansa uriasa sa reformeze BOR dar n-a facut-o pentru ca nu poate, nu are intelegerea necesara. Sistemul prin care toti prealatii BOR sunt recrutati din manastiri e in mare parte de vina. Acest sistem limiteaza coruptia (calugarii nu au familii de imbogatit) dar promoveaza obedinta si lipsa de independenta in gandire.
        A cere clerului sa fi fost demn sub dictatura este cu mult mia mult decat a cere intelectualiilor romani de azi de a nu-si vinde condeiul pentru o bursa a unei fundatii de aiurea sau pentru un post intr-o institutie precum ICR sau minister. Si unii si altii sunt oameni supusi uneori unor pasiuni marunte. Dupa cum stiti multi intelectuali romani de azi sunt mai putin independenti politic si/sau economic decat au fost in timpul dictaturii comuniste. De data asta nu m-am abatut de la subiect. Iata vin si cu un citat (aproximativ) din Biblie: cine n-a pacatuit sa arunce primul piatra. Abia astept si raspunsul autorului care a aruncat cu piatra.

        • Daca am inteles bine, subiectul discutiei nu este „a fost sau nu BOR sub comunism mai demna decat a fost romanul de rand…”, ci adevarul sau neadevarul autovictimizarii BOR. Scuzind obedienta BOR sub comunism subscrieti de fapt exact la teza autorului articolului.

          • Aveti si nu aveti dreptate. Cand peste 20 milioane de romani au marsaluit timp de 45 ani de 1 Mai si 23 August cantand Partidul Ceausescu Romania (sau alte cantece la fel de „patriotice”) si numai vreo duzina au avut curajul sa se opuna sistemului nu vad cum putem sa incriminam BOR.
            Tragic este ca avem astazi o generatie care a marsaluit cantand aceste cantece (fie ca adulti ori adolescenti, unii fosti membri PCR, majoritatea trecand prin UTC) si care se trezeste judecatoare a celor care au fost servili. Daca intrebai pe cineva din Germania post-nazista daca a sprijinit regimul lui Hitler, mai toti raspundeau ca nu. Personal cunosc multi albi din Africa de Sud, majoritatea traind in alte tari, si n-am intalnit nici unul care sa recunoasca ca a sustinut apartheid-ul. Cum o fi rezistat apartheid-ul intr-o tara cu o minoritate alba, in care nici albii nu sustineau sistemul ? Cam asta pare ca s-a intamplat si in Romania.
            Daca articolul ar fi fost scris de Paul Goma sau de alt intelectual care sa fi dovedit ca si-a pastrat demnitatea in timpul dictaturii nu as fi ridicat acestea problema. Dar, asa cum spune o vorba din batrani, dupa razboi multi vitezi s-arata.

            • De data asta,nu va aprob pentru ca:
              1N-as compara cu nazismul sau cu apartheidul,ci cu Biserica catolica poloneza,de ex,care a avut o cu totul alta atitudine si o „alta” actiune concreta!!!,in aceeasi perioada comunista, comparativ cu BOR.
              2.Cred ca e o forma de corectitudine si de respect,sa judeci afirmatilei dupa ceea ce contin,indiferent cine le spune! Adevarul nu este rezervat cuiva anume,si nici conditionat de activitatile celui care il emite.E adevar sau nu e!De ce ar fi mai putin valabil daca e spus de un anonim,de o personalitate sau de o persoana absolut detestabila?

            • Ma obligati sa-mi repet postarea :
              „Daca am inteles bine, subiectul discutiei nu este “a fost sau nu BOR sub comunism mai demna decat a fost romanul de rand…”, ci adevarul sau neadevarul autovictimizarii BOR.”
              Altfel spus, cit adevar este in citatul din site-ul oficial al Patriarhiei BOR : “În acele vremuri grele, Biserica Ortodoxă Română și alte culte religioase au fost supuse multor presiuni, intimidări, opreliști, restricții și persecuții, care s-au soldat cu multe victime și multă suferință fizică și morală” ?

            • @Cinicul,

              Pentru organizatiile religioase pretentiile sunt mult mai mari decat pentru un nea Gheorghe oarecare de la tara. Sunt standarde de moralitate mult mai inalte de respectat pentru biserica lui Hristos.

              Si ca dovada polonezii au defilat si ei sub comunism si au rezistat mult mai tare impotriva lui, inclusiv prin biserica lor catolica, care tot biserica a lui Hristos este si care nu s-a lasat incalecata de nimeni, inclusiv de Moscova comunista.

              Am mult mai mare respect pentru biserica Catolica decat as avea vreodata pentru BOR tocmai din motivele astea. Si mai respect biserica Catolica pentru faptul ca si-au asumat trecutul si si-au cerut public iertare pentru toate abuzurile facute in trecut. Papa Ioan Paul al II-a si mai zilele astea papa Francisc au reusit sa aduca biserica lui Hristos, sau sunt pe cale sa o faca, in mileniul III. Bravo lor!

              O sa imi declin respectul pentru cultele neoprotestante insa.

  32. Banc de prin 1965 .. doi cu „misiune” intra intr-o sinagoga .. Cum bat la ochi sunt „interceptati” Cei doi : „lasa ca v-ati rugat si pentru sanatatea lui Anronescu!” „Si ce? N-a murit?!! (e banc nu istorie ! A se retine – choar daca cultele se roaga … ala tot moare!!)

    Cam toate cultele recunoscute inRPR , RSR trebuiau sa aiba o exprimare standard de recunoastere a regimului „ne rugam ptr conducatori , pentru Jefu, comitetu samd” . Chiar si aia catolica!!!

    Acum ca in Romania in timpul „socialimsului real” dupa 1950 si ceva Partidul a slabit „surubul” si a aratat un oaresce respect cultelor recunoscute (14 la numar) eu zic ca este un semn de progres … si mult mai bine ca in URSS . Ca la noi „printii” religiilor aveau loc asigurat in MAPN – inclus Sef Rabinul cultului mozaic din Romania , Chiar daca formula pare un pic feudala cu iz de califat* arata totusi respect fata de credinciosi!

    Insa religia ca atare nu era chiar agreata..

    Insa daca doriti sa discutati despre impostura va recomand impostura „intelectualilor” promovati de „comunism” si care azi se dau loviti in aripa…

    Si in fine 2 cestii:
    – Biserica Unita cu Roma … a cam patit-o din cauza ca Stalin fusese seminaristul Djugașvili … Si as mai zice ca greco-catoliscimsul este caprovarzism – rit ortodox si crez catolic. Puteau trece pur si simplu la catolicism…

    – Biserica poloneza cat era ea de catolica si anticomunista … a zis odata ca „cine sterge lista PMUP de pe buletinul de vot sterge Polonia de pe harta!” si asa in singurele alegeri libere catigate de un partid comunist .. au avut loc in Polonia! Dupa 1956.. (V Andre Fontaine – Istoria razboiului rece , editura Militara, anul 1992, 4 volume). Si armata Armata Populara Poloneza era singura armata din Pactul de la Varsovia care avea si capelani militari in schema!!!

    * In califatul omeiad toti sefii cultelor religioase stateau cot la cot .. Inclus Patriahul Catolic (pe vremea aia Catolic era egal cu Ortodox) care nu se lua de par cu Patriahul Arian si amandoi zambeau catre Rabinul Sef si toti trei se firitiseau cu reprezentantul cultului musulman si toti 4 nu doreau sa se certe ca se supara califul … Si Ioan Gura de Aur avea mare bafta ca era la Damasc langa tronul califului .. ca la Constantinopole unde domneau isaurienii … nu se stie!! Dracul il lua!

    • Este o mica scapare , probabil . Ioan Hrisostom ( Gura de Aur ) s-a nascut in Armenia , in sec. 4 , a fost arhiepiscopul Constantinopolului , a fost acuzat de legaturi cu origenistii , sub Eudoxia , arestat si exilat . Islamul apare in sec. 7 si tot atunci primul califat , Ummayad , la Damasc . Ioan Scararul a fost contemporan cu omeyazii , sirian , dar a fost calugar in Sinai ( e numit si Sinaitul ) .

      • Este vorba probabil de sf Ioan Damaschinul care era intr-adevar reprezentantul crestinilor la curtea califilor omeaizi din Damasc. Trebuie recunoscut ca in primele secole ale islamului toleranta religioasa a fost respectata cu strictete, mai mult decat au fost crestinii in stare timp de 2000 ani.

        • Ioan Damaschinul a fost si trezorier al califului. Nu era nimic neobisnuit, arabii si apoi turcii au folosit in functii cheie crestini si evrei.

          • Asa este , e vorba despre Damaschinul , teolog sirian care a combatut erezia iconoclasta a isaurienilor .Pt. atmosfera religioasa a epocii si starea ortodoxiei a se vedea lucrarea clasica a lui Runciman despre Cruciade : ortodoxia era vazuta ca un cult ,grecesc, , politizat , legat de stapinirea imperiala , izolat in jurul Constantiniopolului , centru a nesfirsite dispute politico-religioase , ceea ce a si favorizat islamizarea rapida a populatiilor . Ortodoxia a fost mai mult un ,cult, bizantin , grecesc , incepind de la o epoca ( poate , dupa Justinian ) , si-a asigurat extinderea odata cu convertirea popoarelor slave .

  33. Este simplu. cei care au pastrat adevarata credinta din cadrul bisericii au fost persecutati (tinuti cu talpile pe soba incinsa si multe alte metode de torutura) si chiar omorati iar cei care s-au vandut sunt cei din cadrul bisericii de astazi care a mai ramas in ”picioare”. Desi o numim ortodoxa , Biserica de acum este departe de a mai purta ”dreapta”credinta fapt pt care si a rezitat in urma comunismului. singurii care au pastrat credinta adevarata nu mai slujesc in bisericile din BOR ci sunt isolati care pe unde pot unde nu au dreptul la facilitatile IMBUIBATILOR episcopi si arhierei din Bor sub conducerea ”marelui” preaNEcuratului Daniel. care este si el catelusul masonilor….cine are urechi de auzit sa auda….

  34. Articolul e foarte bine scris și documentat. Nu cred că au vreo importanță eventualele mici inexactități, de exemplu dacă preoții se rugau pentru conducătorii comuniști sau pentru Ceaușescu. Importante sunt problemele de fond, și anume dacă Biserica ortodoxă a dus-o bine și a colaborat cu regimul comunist. Iar adevărul e că s-au întâmplat ambele lucruri. Au fost și unii comuniști, mai naivi, care luau lucrurile în serios, în ceea ce privește „lupta împotriva religiei”. Dar cei care contau și aveau putere de decizie au conlucrat foarte bine cu biserica. A fost o simbioză perfectă.

    Dar demersul dumneavoastră, de a deschide mintea oamenilor, va fi dificil. Și asta mai ales din cauza duplicității oamenilor, care pe la colțuri înjură preoții, dar apelează la serviciile lor, adică, mai direct spus, le dau banii. Suntem o țară de falși credincioși, de credincioși de formă. Iar preoții credeți că vor altceva? Credincioșii adevărați i-ar incomoda.

  35. Dintotdeauna am spus ca din comunism biserica a iesit cu mult mai multe biserici decat a intrat. Si atunci unde este persecutia prin darmarea lor? Ateu a fost un singur regim comunist, cel din Albania, deoarece regim ateu inseamna ca prin legislatie se interzice biserica si credinta, ceea ce nu a existat in RSR. Autorul nu spune ca in vremea stalinismului monahismul a fost interzis in RSR, masura asupra careia s-a revenit dupa moartea lui Stalin. Biserica crestina a fost intotdeauna cu Puterea, inclusiv cea comunista pe care a sprijinit-o, primind privilegii, in special legislatie si bani. Imparatul Constantin a fost sfintit de biserica pentru ca prin edict a scos in afara legii orice alt cult crestin in afara de crestinism, introducand pedeapsa cu moartea pentru practicantii paganismului. Altfel spus, cu amenintarea cu moartea la adresa necrestinilor, Constantin a dat pe mana bisericii cu forta populatia imperiului. Astfel s-a crestinat imperiul, cu forta pedepsei cu moartea. Este actul de nastere al bisericii importante crestine. Cu forta, cu pedeapsa cu moartea. Drept multumire, biserica l-a facut pe Constantin sfant deasupra tuturor sfintilor, primul in ierarhia sfintilor, fiind constienta de importanta colosala a actului imperial. Ca Gigi Becali, il sfintesc ca da bani la biserica. Nici Constantin si nici Becali nu au dus o viata de sfant, dar au foat utili bisericii. Nu inteleg comentariile unor crestinopati de mai sus, impotriva adevarului cuprins de acest articol deosebit de binevenit. Spalati la creier. Romanul este crestin prin botez si prin traditie, din mimetism ca maimuta, dar nici macar nu cunoaste Biblia ce sa mai vorbesc de canoanele bisericii si viata dupra percepte crestine. Este binevenit articolul deoarece de milenii cenzura (deseori cu pedepse cu moartea, cu inchisoarea, cu confiscare si ardere de carte etc.) si autocenzura rezultata din dresaj transgeneratii, impiedica aparitia si manifestarea gandirii critice la adresa bisericii si religiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alexandru Toma Patrascu
Alexandru Toma Patrascu
Membru fondator ASUR - Asociaţia Secular-Umanistă din România MBA la Open University UK Director de marketing într-o companie IT

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro