luni, noiembrie 28, 2022

Problema „crezului” în România – călătorind la „ia-mă, nene” sau la volan

Legislația din România include numeroase prevederi ce au frecvent doar o legătură fragilă cu realitatea.

Vedem destule situații de acest gen chiar și la nivelul Constituției.

De exemplu, se spune că „[…] demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea […] reprezintă valori supreme […], şi sunt garantate” (art. 1(3)).

De asemenea, „Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.” (art 34), „Accesul la cultură este garantat, în condiţiile legii” (art 33(1)), „Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic.” (art 35(1)) etc.[i]

Ambițioși, dar prudenți, americanii au mers în Constituția lor mai mult pe căutarea fericirii. La noi, s-a trecut direct la garantarea a mai tot ce contează. Mai lipsea să se garanteze însăși fericirea.

Diferența dintre „garanțiile” de la noi și experiența de zi cu zi a multor români nu are cum decât să frustreze juriștii care citesc astfel de prevederi.

Trebuie înțeles, însă, că semnificația principală a diferenței respective nu este de natură juridică, ci socială și politică. Este simptomatică pentru o abordare încă largă în România chiar a bazei statului.

Astfel, numeroase decizii politice și administrative de la noi sunt deconectate de prevederile de mai sus. În plus, majoritatea politicilor publice vizează frecvent simptome, nu cauze. Implicațiile mai largi sau pe termen mai lung sunt avute în vedere rar și neunitar.

Mai toate proiectele de reforme majore, inclusiv cele din ultimii ani, sunt diluate la finalizare tocmai în privința mecanismelor și valorilor principale care ar fi necesare pentru interesul general. Avem cea mai mare emigrație după Siria, aspect revelator pentru sentimentul foarte multor români „la firul ierbii”.

Practic, România suferă de faptul că nu există intern vreun „crez” comun de țară asumat cu adevărat, deși acesta este esențial pentru buna construire a viitorului.

După 32 de ani de poziționare a țării mai mult ca pieton dezorientat sau ca un călător la „ia-mă, nene”, numeroși români au ajuns să nu mai creadă în nimic.

Calitatea de membru al UE și NATO e foarte valoroasă pentru România, dar nu poate ține loc de „crez” pentru ansamblul unei țări. Ar trebui să fie invers. Ce e cu adevărat important pentru România ar trebui să justifice și să genereze ceea ce trebuie făcut intern și extern pe cele mai importante direcții.

Oricum, România s-a poziționat față de vehiculul european mai mult ca un pasager letargic, fără contribuții notabile la planul de drum sau la corectarea sau îmbunătățirea vehiculului. E atentă, în principal, să nu fie prinsă când nu respectă regulile de circulație sau când face escapade cu mafioți sau speculanți.

Pentru că se simte fragilă operațional și moral, nu prea îndrăznește să protesteze cu tărie nici când șoferii o mai iau și ei razna sau diverși își cam bat joc de ea.

Întrebarea este dacă rămânem într-o abordare de tipul „zicem ca ei și facem ca noi”, cârpeală, reacție ad-hoc și speculație – sau ne gândim ce vrem ca țară.

O întrebare legată de cea de mai sus este dacă ne mai permitem cu adevărat să procedăm cum am procedat după 1989, având în vedere problemele acumulate și noul context global.

Nu trebuie citite cine știe ce cărți pentru a realiza că un stat nu doar că nu poate fi larg eficient, dar nici nu poate subzista mult timp fără un nivel rezonabil de unitate a unui popor și că așa ceva necesită un „crez” real comun cu privire la o serie de aspecte esențiale.

Cum să sintetizăm un „crez” pentru români, și încă unul bun? –  e drept că nu este o întrebare facilă.

Trebuie avute în vedere sechelele trecutului, lumea actuală, războaiele culturale, variațiile naturale foarte mari la nivelul populației de vârste, experiențe de viață, educație, profesii, tendințele psihologice etc. Nu trebuie uitată nici toxicitatea ultimelor decenii.

Ar trebui să fie, însă, foarte clar că e un aspect esențial și că necesită o abordare proactivă.

Unele învățăminte cu privire la ce ar trebui făcut pentru „crezul” mai larg în România actuală, ca țară, ne sunt oferite chiar de istoria Crezului creștin.

Amintesc că, simplificând, Crezul a fost stabilit în bună parte la Conciliul de la Niceea din anul 325, fiind finalizat la Conciliul de la Constantinopol din 381[ii].

Împăratul Constantin a convocat primul conciliu menționat – care a reunit 318 episcopi și preoți – pentru a se ajunge la un acord cu privire la baza comună a creștinismului. Miza era destul de similară – construirea unei baze solide pentru viitor și contracararea numeroaselor curente/interpretări diferite din perioada respectivă care riscau să destrame atât creștinismul, cât și statul.

Crezul este și astăzi, la aproape 1700 de ani de la Conciliul de la Niceea, baza expresiei credinței creștine.

Dincolo de avantajele oferite de plasarea pe rute comerciale majore și în zone mai ferite de valurile migratoare, faptul că Imperiul Roman de Răsărit a rezistat cu aproape 1000 de ani mai mult decât Imperiul Roman de Apus nu poate fi, nici el, deconectat și de forța unui crez religios în mare măsură comun.

La capitolul învățăminte legate de istoricul de mai sus, în primul rând este vorba de puterea de a crede în ceva.

Și dintr-o perspectivă nereligioasă/laică, pentru orice persoană, luată separat, este destul de ușor de înțeles acest aspect.

Sunt, de altfel, numeroase studii care demonstrează asta și științific, dar din punct de vedere practic, mai orice persoană a experimentat diferența foarte mare de eficiență și echilibru dintre situațiile în care a avut priorități și principii și le-a urmărit constant și cele în care doar s-a lăsat dusă de val.

În cazurile în care mase mari de oameni au adoptat un „crez” comun – concentrarea de energii a schimbat în multe rânduri istoria la propriu.

Aici ajungem la al doilea aspect de avut în vedere – pentru o țară, a avea în mare măsură un „crez” comun ar trebui să fie o preocupare absolut majoră.

Și dacă ne uităm la definiția de dicționar a unei națiuni, aș spune că cel mai important element constitutiv pe termen lung este conștiința identității culturale și istorice.

Or, aceasta nu poate fi ruptă – mai ales în lumea actuală în care mulți alți actori își proiectează propriile „crezuri” – de nevoia unei platforme comune de valori și de priorități de termen lung.

Al treilea aspect de avut în vedere este tocmai nevoia concentrării pe un soclu de valori/priorități suficient de larg pentru a acoperi aspectele esențiale ale unui edificiu pe termen lung, dar, totodată, și ușor de înțeles și suficient de inclusiv pentru a fi susținut de o majoritate largă.

Un al patrulea aspect ar privi gestionarea trecutului. La Niceea s-a înțeles că e vorba despre viitor și că o resetare și concentrarea pe acesta sunt cel mai eficient mod de a și construi viitorul respectiv.

Deși s-au întâmplat multe lucruri foarte frustrante în ultimele decenii în România și trecutul trebuie înțeles bine pentru a nu ne îmbăta cu apă rece, o resetare parțială pare cel mai eficient mod de a proceda și în România actuală. 

Dacă este să păstrăm analogia cu Crezul creștin și să ne referim tot la 12 puncte, cred că un „conciliu” la noi ar trebui să aibă în vedere cel puțin următoarele aspecte (prezentate simplificat):

1 Natalitatea – EU estimează[iii] că populația României va scădea cu aproximativ 34% până în 2100 (față de aproximativ 4.5% pentru Cehia). Emigrația mare în continuare ar putea ușor să agraveze semnificativ și aceste cifre deja dezastruoase. Creșterea natalității este, deci, un aspect esențial.

România trebuie să fie deschisă imigrației de calitate, dar aceasta nu poate fi o soluție optimă, ci ceva complementar. Natalitatea, însă, ține de un ecosistem, inclusiv de „crez” în viitor.

Implicațiile prioritizării natalității vizează, cel puțin (a) politici agresive de sprijin financiar (orientate pe compensarea renunțării temporare la un loc de muncă/o carieră, nu pe nașterea unui copil în sine), (b) suport medical vast pentru fertilitate, naștere și reducerea mortalității infantile, (c) edificarea unui ecosistem de sprijin (de ex., creșterea acoperirii creșelor de la 14,5% din copii la peste 70% în 5 ani și a numărului de centre de consiliere și sprijin), precum și (d) politici culturale solide de încurajare a natalității, bunei îngrijiri și educări a copiilor și a mediului familial de suport.

Coborârea vârstei medii de naștere a primului copil va fi esențială.

2 Sănătatea – Sportul de masă și prevenția, ca preocupare mai largă la nivelul populației, ar trebui să fie priorități de politică publică majore și constante. Nu e vorba doar de finanțare, ci de promovarea atât în școală, cât și prin politici culturale coordonate.

Coplățile la serviciile medicale ar trebui să rămână mici o vreme în România pentru segmentele defavorizate, dar ar trebui aplicate sistematic pentru orientarea comportamentelor și conștientizare.

România trebuie să concentreze resursele pe spitale mai puține, dar bune și să asigure accesul rapid către ele – prin telemedicină și transport rutier și aerian rapid etc.

Unele „vicii” ar trebui să înceapă să coste în privința contribuțiilor sociale.

Pregătirea/îngrijirea mentală/emoțională de la vârste mici ar trebui să facă obiectul unei politici distincte – corelată și cu programa școlară și programe pentru părinți.

3 Educația de masă – am scris 3 articole pe acest subiect, așa că nu o să insist. Trebuie, în principal, înțeles că:

a)Deși nu este ceva prea intuitiv, România este o țară prea mică și insuficient dezvoltată pentru a nu se concentra tocmai pe educația de masă. Astfel, dacă nu asiguri o educație de masă bună, iar foarte mulți din cei 15-25% care primesc, de fapt, o educație de calitate mai și pleacă din România, nu reușești pur și simplu să păstrezi/ai suficiente resurse umane pregătite pentru a recupera decalajele. Poți bălti ca țară și sute de ani; și

b) Educația timpurie este esențială pentru educația de masă și nu se mai poate face bine doar acasă în lumea complexă actuală. După cum menționam și mai sus, creșterea în 5 ani a acoperirii prin creșe la peste 70% din copii (de la 14,5% în prezent) ar sprijini semnificativ indirect nu doar natalitatea, ci și educația.

Faptul că vedem din ce în ce mai des la televizor sau pe internet povești de succes antreprenorial sau educațional este pozitiv, dar este înșelător. Problema este una de masă critică. Numeroase alte țări au mai multe astfel de povești, iar ale noastre tind să și „migreze” rapid în majoritate în afara României, fiind atrase de capitalul și ecosistemele superioare din străinătate. Fără proiectarea unui „crez” decent, sinergiile cu diaspora vor rămâne, în principal, la stadiul de frustrare.

După cum am detaliat în articolele respective, singurele soluții rapide pentru creșterea calității educației de masă implică folosirea în mod convergent a tehnologiei și a politicilor culturale.

4 Democrație sau altceva.

Discutarea acestui aspect poate părea provocatoare, dar sunt destule mesaje în spațiul public care o fac, cred, utilă.

Din cauza alegerilor la 4 ani și a dezinformării și manipulării largi a populației, democrația actuală – mai ales în lipsa unui „crez” – stimulează prea mult deciziile pe termen scurt și recompensează tot prea mult obiceiurile proaste și segmentele mai vocale și motivate politic (de obicei, asistați sociali, rentieri de stat, persoane cuplate la resursele statului și persoane ahtiate după putere).

Democrația este, însă, mai importantă, de fapt, decât în trecut din 2 motive principale:

a) Pentru că lumea construită de om în ultimele 4 secole a devenit vastă și foarte complexă, o concentrare de putere ar fi și mai riscantă decât în trecut. Un singur individ sau un număr redus de indivizi nu mai pot acoperi decât o parte din realitate, crescând, astfel, mult riscul de decizii proaste. Democrația e frustrantă des, dar stimulează soluții mai echilibrate pentru societate, sesizarea mai din timp a greșelilor și asigură și o eficiență mult mai mare a sistemului de checks and balances;

b) Tot complexitatea de mai sus a mărit foarte mult asimetria de informație dintre stat și individ. Fără democrație – care oferă acces și oportunități de informare și presiune – individul nu ar prea avea șanse reale de contracarare a deciziilor stupide sau abuzive.

Aceasta nu înseamnă că România nu are nevoie de mult mai multă fermitate pe numeroase aspecte. Dar fermitatea în aplicarea regulilor și valorilor e cu totul altceva decât autoritarism.

5 Stat național/integrare mai profundă în UE sau altă organizație. Republica Moldova

Românii nu mai sunt dispuși să asume voluntar constrângeri de tip Coreea de Nord.

Dincolo de unele nostalgii nerealiste de la noi, aceasta simplifică discuția, în sensul în care România nu poate fi prosperă decât dacă rămâne deschisă economic și politic către exterior.

Deși orice deschidere implică, în ultimă instanță, diverse grade de interdependențe – deci de pierdere de suveranitate reală -, acesta este un aspect valabil pentru mai toate țările din lume.

Aceasta nu înseamnă, însă, că o națiune nu poate să prospere în lumea actuală…ca națiune, și asta cu un grad ridicat de independență, similar cu cel al mai tuturor celorlalte state.

De asemenea, cele de mai sus nu înseamnă nici că România nu ar trebui să urmărească consecvent să aibă cercuri de reziliență locale: alimentare, medicale, de utilități, transport, guvernanță de calitate, comunicații, militare și de infrastructură etc.

Dar deschiderea trebuie asumată strategic ca singura cale, cel puțin pentru următoarele cinci decenii, pentru prosperitate.

Sunt speculanți și hoți și în afară, așa cum sunt destui și la noi. De regulă, nu este, însă, vorba deloc de a face vreo favoare străinilor sau de a fi exploatați de ei. Noi suntem cei care avem nevoie de multe investiții de calitate (cât mai diversificate, inclusiv geografic) și de know-how din exterior.

De altfel, faptul că mai tot ce a fost rău după Revoluție a fost din cauza străinilor este una din marile manipulări din ultimii 32 de ani. Deși lumea nu trebuie văzută deloc naiv, problemele de la noi au fost cauzate, în principal, local.

Pe de altă parte, deși deschiderea trebuie asumată strategic, România trebuie să se adune și să se proiecteze mult mai solid și inteligent ca stat național – mai ales în noul context actual.

România trebuie să devină, astfel, mult mai activă, inclusiv la Bruxelles. Unele decizii UE actuale măresc interdependențele între statele membre, dar într-un mod discutabil din punctul de vedere al beneficiilor. Deși media elitei europene se dovedește frecvent mult peste cea a noastră actuală, au început să apară situații în care cartea „Psihologia mulțimilor” (de indivizi), a lui Gustave le Bon, pare să se aplice și psihologiei mulțimilor de state.

Gestionarea subiectului energiei și a tranziției climatice, de exemplu, lasă clar de dorit.

Pe ansamblu, UE reprezintă o șansă deosebită pentru România, dar orice integrare – de alt tip decât stat național suveran – în UE sau în altă organizație trebuie făcută după o analiză așezată și democratic, nu prin decizii judecătorești sau prin alunecare haotică de facto.

Cu privire la Republica Moldova, trebuie sprijinită constant în toate privințele de creștere a convergenței și compatibilităților, inclusiv cu privire la aderarea la UE.

O eventuală unire, însă, ar trebui să se bazeze doar pe o adeziune foarte largă la nivelul populației de peste Prut și e un proces de sprijin și colaborare de termen lung.

Nu sunt, astfel, de acord cu unii analiști care susțin fructificarea unei oportunități de moment etc. Cred că orice precipitare ar putea avea efecte negative semnificativ peste cele pozitive. Vedem bine că foarte multe alegeri la noi sunt decise cu o marjă mică. Dincolo de problema Transnistriei și de conflictul actual din Ucraina, ar fi foarte riscant să ne punem în situația ca mai toate alegerile naționale de la noi să fie decise, pentru decenii, de minoritatea rusă din Moldova.

6 Principiile echilibrului între centralizare, deconcentrare și descentralizare

Având în vedere complexitatea lumii, cu peste 4390 de meserii în Clasificarea Ocupațiilor din România și peste 600 de coduri CAEN, mai tot ce ține de viața de zi cu zi și nevoile comunităților locale trebuie să fie gestionat la nivel local, cât mai aproape de cetățean, cu resursele aferente.

Pe de altă parte, mai tot ce ține de restul elementelor de „crez”, de proiectele foarte mari, precum și de dimensiunile externe necesită concepție, decizie și coordonare centralizată.

Este important să conștientizăm că reziliența unei țări mai mici în lumea complexă actuală este incompatibilă cu modelul mesianic al „conducătorului luminat și boierilor trădători” sugerat timp de decenii în manuale pentru că se plia bine pe modelul comunist dictatorial.

Reziliența României necesită, astfel, creșterea semnificativă a nivelului de meritocrație în departamentele de concepție și coordonare a implementării din elitele de facto și tranziția de la modelul de leadership mesianic la cel al think-thank-urilor și cercurilor largi de „creiere” în procesul de decizie.

După cum arată și războiul din Ucraina, este necesară, astfel, întărirea nivelurilor deconcentrate și descentralizate.

7 Economie de piață versus gradul de implicare al Statului. Individ versus stat.

Trebuie înțelese bine cel puțin 3 aspecte:

a) Statul nu dă resurse. Statul alocă resurse obținute prin taxe și impozite de la cei care le plătesc – sau prin îndatorare.

Adică, ia resurse de la o parte din cetățeni și o parte din agenții economici sau „din viitor”, de la copiii noștri – pentru a-i da altor cetățeni sau agenți economici sau pentru a-i consuma el însuși în activitatea de administrare sau ce-o fi a țării.

De asemenea, statul e făcut din oameni care au și ei propriile constrângeri, interese, prejudecăți, concepții, limite etc. Acțiunea statului nu este coerentă în mod automat.

b) Raportat la complexitatea lumii de care vorbeam și mai sus, economia de piață reală rămâne cea mai eficientă și pentru următoarele câteva zeci de ani pentru că e mult mai granulară, pragmatică, mai aproape de realitățile din teren și mai rapidă în reacție la firul ierbii.

c) De regulă, profitul – dacă nu e obținut prin infracțiuni, abuz de poziție dominantă sau prin tranzacționarea aspectelor de „crez” – e bun. Cu cât economia unei țări degajă profituri mai mari, cu atât țara e mai bogată de fapt.  Dacă nu ar fi profituri, nu ar fi nici pensii etc.

Legat de acest aspect, oricine generează o valoare adăugată mai mare trebuie plătit mai mult/competitiv[iv] pentru a încuraja tocmai supra valoare și în viitor.

Lumea e mult mai bogată decât acum 100 de ani – și poate, astfel, suporta fără colaps decizii centralizate prostești mai mult timp – dar acestea se vor deconta, oricum, la un moment dat. Următorii ani vom vedea mai clar că unele deconturi au început sau sunt pe cale să înceapă.

Principiul ar trebui să fie acela al implicării economice minimale a statului, dar cu departamente sofisticate de politici publice și de control. Aspectele de „crez”, însă, necesită, de regulă, implicarea mare a statului tocmai pentru că ele nu ar trebui să fie văzute pur economic, ci ca priorități dincolo de un calcul pur material de termen scurt sau mediu.

Este necesar ca individul să se comporte responsabil și regulile corecte să fie aplicate ferm, dar statul e în slujba societății, nu invers.

8 Justiția, poliția, serviciile, o parte din sectorul militar – Ponderi foarte mari de integritate și mari de calitate sunt esențiale.

Pentru simbolica dreptății și echilibrului în România, dar și pentru maturitatea medie și eficiența sistemelor de justiție, informații și ordine publică, „mita” legală actuală a plecărilor la pensie la 47-48 de ani trebuie să înceteze.

De asemenea, filtre serioase de verificare a integrității sunt o necesitate normală și permanentă.

La schimb, trebuie oferite, pe lângă alte drepturi actuale, (a) un salariu occidental/mult peste medie, dar actualizat anual la inflație, (b) o pensie la nivelul mediei ultimelor 24 de salarii, ajustată anual cu inflația, (c) triplarea numărului de locuri la INM și la alte instituții de formare a personalului relevant pentru următorii 10 ani[v], pentru a repopula sistemele și coborî sarcina de cazuri la un nivel rezonabil, (d) recalibrarea competențelor unor instanțe și altor forme de organizare a activității pentru a nu mai avea supra-încărcări artificiale față de sub-ocupări artificiale.

Cu privire la ultimul aspect, este ridicol, de exemplu (și ridică întrebări cu privire la cei care decid la nivel central astfel de aspecte) ca în multe județe să fie alocați câte 2-3 ofițeri de poliție pe aspecte de trafic de droguri, infracțiuni economice sau trafic de persoane, în timp ce sunt alocați 6-10 ofițeri de poliție la protecția animalelor.

Cu caracter mai general, modul de alocare/concentrare a resurselor de investigație ale statului și tendințele de a vâna persoane, nu fapte rele, trebuie modificate.

Numirile pe funcții pe bază de detașare/delegație sau pe alte baze subiective nu ar trebui să depășească procente mici, atât în total, cât și pe fiecare nivel relevant.

Având în vedere importanța economiei, ar fi foarte util ca magistrații să urmeze stagii în sectorul privat de cel puțin 3 luni ca parte a școlarității INM, precum și formări/schimburi de experiențe de minim 2 săptămâni propuse de UNBR și BNR la fiecare 5 ani. Formarea personalului instituțiilor de forță ar trebui să includă și un volum rezonabil de schimburi de calitate cu sectorul privat.

De asemenea, e necesar ca politicile de izolare a sectorului public de cel privat și de generare a unei suspiciuni morale – pentru a se controla/influența, de fapt, mai bine segmentele implicate în administrarea justiției – să înceteze, fiind nocive pentru interesul general.

Cu ocazia administrării actului de justiție, dar și a politicilor publice, în general, substanța ar trebui să capete semnificativ mai multă importanță față de formă. Este un aspect care ar duce la mai multă echitate și ar reduce durata proceselor.

9) Integritatea și Transparența Statului

Un contract social decent / o națiune asumată larg necesită, pur și simplu, ponderi mari de integritate la nivelul elitelor de facto. E necesar ca politicile publice să fie concepute în consecință, inclusiv pe partea remunerativă.

Transparența este modul cel mai natural de a crește integritatea, dar și calitatea actului de guvenare în general. Democrația nu poate fi una adevărată fără un grad mare de transparență.

Aceasta trebuie, deci, urmărită ca o prioritate constantă.

Oricine susține măsuri de afectare a transparenței ar trebui văzut suspicios pentru interesul general. Limitările trebuie să fie minimale și solid justificate, într-un mod auditabil.

Sunt desigur zone și subiecte unde secretul este absolut necesar. Este destul de clar, însă, că la noi se abuzează masiv de noțiunile de secret de serviciu etc și de opacitate și în acele zone – din inerție culturală, sau reflex de a nu da seamă, sau chiar pentru a acoperi, de fapt, potlogării.

10 De la încercare din nou și din nou de control total – la dezvoltare/construcție. Ieșirea în bună parte din logica ultimilor 32 de ani de „underground” și „underdog”

Revoluția din 1989 a dus la o fractură pe 2 paliere – (a) între segmente de elite de facto care nu doreau schimbarea modelului de putere și populația care dorea democratizarea; și (b) în cadrul unor segmente de elite din cauza preluării țării de sovietici pentru mulți ani în sfera lor de influență.

Aceasta a implicat cvasiautomat mistificarea multor realități, vicierea contractului social intern și intrarea a numeroase segmente de elite de facto în logici de abordare „underground” și, cumva, de haiducie în propria țară.

Unii au mers pe ideea că ei strâng, de fapt, resurse pentru momentul „recâștigării independenței”. Alții pe cea a pedepsirii cumva a populației ignorante care stricase jocuri în 1989 prin oferirea unui capitalism sălbatic – cum citiseră ei în cărți – care să o facă să tânjească după vechiul model paternalist, cu îmbogățirea proprie între timp.

În fine, foarte mulți au abordat oportunistic și s-au pliat pe liniile gravitaționale trasate profund nociv de Ion Iliescu (am detaliat în alt articol principalele decizii toxice ale acestui personaj).

Simbolismul executării lui Ceaușescu a alimentat manipularea cu ideea imposibilității construirii, în mare măsură prin mijloace proprii, a propriului destin.

Abordarea „underground” și „underdog” și spirala fracturii pe palierele de mai sus și a conflictelor și deciziilor legate de aceasta au scos de multe ori ce era mai rău în oameni.

Daunele colaterale au fost enorme, mai rele decât cele economice, fiind cele de resursă și fibră umană. Păgubiții (și cei care au generat pagubele) au fost în principal românii și însăși speranța că se poate și altfel. Or, se poate și altfel.

Trebuie conștientizat, inclusiv de cei care s-au obișnuit cu conectarea excesivă la resursele statului, că abordarea din ultimii 32 de ani, concentrată excesiv pe control subteran și diverse monopoluri și sinecuri și pe manipularea opiniei publice pentru a suspiciona aproape de principiu străinii pentru relele de la noi, e păguboasă.

Cu cât încerci asta mai mult timp, cu atât te dezvolți mai puțin real ca țară și diluezi, totodată, fundamentul statului, alienând o bună parte din populație și unele segmente de elite și afectând semnificativ competitivitatea reală de masă.

Puținele miliarde adunate sau furate cu țârâita au fost puse în umbră de prima tipărire în afară de mii de miliarde de dolari, euro sau yuani. Puterea relativă a tot scăzut, de fapt.

Fără o reconfigurare a strategiei și a contractului social în jurul unui „crez” pragmatic și echitabil punctul de nesustenabilitate reală a variantei statului național nu ar fi departe. Dezvoltarea este cea care îți dă, de fapt, posibilități de control real mai mari în pasul doi.

Pentru o țară în poziția actuală a României, păstrarea parțială a unor abordări de tip subteran are avantajele sale. Dar la noi suntem mult peste nivelul optim.

Abordarea underground” – altfel decât marginal – este și incompatibilă cu vreun „crez” pentru că acesta necesită proiectare publică vizibilă și constantă.

Tranziția rapidă de la logica mesianică la una de think tanks și grupuri competente largi, cu revalorizarea meritocrației în zonele cheie este singura cu șanse mari reale.

11 Meritocrație versus inclusivitate versus solidaritate

România are nevoie de o diferențiere, cel puțin pentru următorii 10 ani, între concepție / decizie / coordonare și implementare. Concepția / decizia / coordonarea trebuie să fie preponderent meritocratice.

În rest, România trebuie să fie „foarte” „inclusivă” pentru acceptabilitate politică, nivelul mediu actual de pregătire a populației nelăsând alte opțiuni mainstream realiste. Trebuie, însă, acționat, în paralel, pentru creșterea calității educației de masă.

Mai merită înțeles că ecosistemele tehnologice sunt foarte importante pentru orice țară, dar sunt incompatibile cu generarea proporțională de locuri de muncă. Primele 20 de meserii care generează peste 1 milion de locuri de muncă în SUA existau și acum 50 de ani.

Sunt 2 implicații:

a) Trebuie investit masiv în ecosisteme tehnologice și în scalarea lor mai mult pe teritoriul țării.

b) Pe de altă parte, România trebuie să iasă din capcana în care a intrat de ani de zile în care stimulează nemunca propriei populații pe partea care nu ar necesita, de fapt, formare ridicată – crescând artificial numărul funcționarilor publici pasivi și al asistaților social și aducând un număr în creștere de imigranți pentru sectorul privat – în timp ce oferă educație bună unor segmente prea reduse și care, în bună parte, emigrează.

12 Valori și politicile culturale, inclusiv pe partea securitară și de emigrație și imigrație

Sunt aspecte absolut esențiale pentru orice țară care se respectă. Or, de la un exces de propagandă înainte de 1989 – multă goală de sens – am trecut la pasivitate totală și îmbăiere în propaganda, frecvent toxică, a altora.

Trebuie construite politici valorice pe paliere de vârstă și cu 3 dimensiuni:

a) Contracararea sechelelor mediului cultural comunist – în principal, după cum am detaliat cu alte ocazii, Cultura de clasă și de tip «underdog»; Preocuparea excesivă cu privire la egalitarism; Faptul că elita de facto a fost în mare parte obișnuită să cosmetizeze realitatea și să dea excesiv vina pe exterior; Poziționarea inferioară a contribuabilului față de aparatul de stat; Poziționarea ambiguă față de reguli – zicem ca ei și facem ca noi; Supra-concentrarea pe reușita materială proprie; Relativizarea proprietății altuia; Deficitul culturii lucrului în comun; Disponibilitatea scăzută spre inițiative cetățenești; și Rămânerea în urmă în materie de estetic.

b) Promovarea de valori pozitive în jurul elementelor de „crez” de mai sus. Aceasta va fi eficientă doar dacă statul va părea că se și ține de el, nu doar lansează sloganuri.

c) Contracararea trolilor finanțați din extern și a unor mesaje propagandistice recurente negative din spațiul public. Trolii sunt prezenți pe toate platformele mai răsărite din România și mulți aplică la literă tabelul de care vorbea transfugul sovietic, Yuri Bezmenov (în principal, demoralizare, dezbinare, neîncredere, promovare de non-valori, devierea atenției în direcții aiurite, atacarea directă sau indirectă a propunerilor mai concrete de a face ceva constructiv).

O abordare distinctă ar trebui gândită pentru diaspora, precum și pe partea de pregătire a populației pentru conflicte.

Imigrația de calitate merită susținută puternic, fiind o necesitate pentru gestionarea economică bună a următoarelor decenii. Gradul de compatibilitate culturală trebuie să fie, însă, un aspect de avut în vedere pe acest subiect pentru bună gestionare. La fel – diversitatea de origine pentru a nu avea prea rapid ponderi ale unui singur grup mai dificil de integrat echilibrat în societate.

Raportul drepturi-obligații / responsabilități trebuie reechilibrat valoric, inclusiv prin politici culturale.

Sectorul privat ar putea stimula / accelera toate cele 12 puncte de mai sus.

Cine se gândește că sintetizarea și urmărirea constantă a unui „crez” ar fi dificilă, poate citi istoria perioadei din preajma Conciliului de la Niceea – a fost semnificativ mai complicat atunci.

Și mai important – abordarea din ultimele decenii a făcut deja mult rău și nu lasă cine știe ce opțiuni. 

***


NOTE

[i] Mulți români vor fi surprinși să afle și că „Autorităţile publice, […], sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice […].” Art 31(2) sau că „Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice. Art 31(4).

[ii] O formă ajustată a fost discutată la Sinodul de la Calcedon din 451 (al patrulea sinod ecumenic) – formă acceptată de Bisericile numite „calcedoniene”, și chiar de unele Biserici „necalcedoniene”.

[iii] https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/images/4/4a/Projected_population_change%2C_2019-2100_%28%25%29.png

[iv] Sunt și situații în care cineva mai bun cu doar 5% poate merita un venit mult mai mare pentru că poate însemna – de exemplu – diferența dintre a câștiga toate competițiile și a le pierde pe toate.

[v] Este foarte important ca valurile de ieșire la pensie să nu fie manipulate pentru a permite angajări de calitate slabă sau pe criterii subiective. În cazul triplării numărului de locuri la INM/instituții similare, diferența de calitate ar fi redusă/puțin relevantă față de implicațiile depopulării și mai mari a sistemelor respective.

Distribuie acest articol

75 COMENTARII

  1. O populatie adusa in stare avansata de debusolare prin presiunile de decenii ale unui stat arbitrar si autoritar isi pierde coerenta si calitatile si experienta necesare pentru a-si forma un crez. In loc de un crez rezonabil rezulta o ploaie de alice care nu ating nicio tinta.

    • Nu e nevoie neaparat de un crez, e nevoie sa se creeze o coeziune, sa fie un obiectiv. Un obiectiv clar care aduce beneficii, oportunitati si o perspectiva de viitor.

      • La nivel de tara/popor imposibil de realizat, interesele indiviuale sunt prea divergente.
        Posibil doar in dictaturi comuniste precum China sau Corea de Nord.
        Democratia este prea complicata, mecanismele ei necesita sute de ani pana sa ajunga la o functionare cat de cat insa in zilele de astazi putem onserva cat de fragile sunt si raman in fata incercarilor de a le destabiliza, din diferite motive, in opinia mea, dezvoltarea technologica necontrolata fiind cea mai periculoasa, intervine asupra constiintei/ individuale si al culturii.

        • Pentru Ursul Bruno: Nu păreți să fi citit articolul. Care interese ale marii majorități a românilor din ce am scris în articol ar fi așa divergente?
          Cele legate de natalitate, educație, sănătate, integritate, democrație, checks and balances, stat național, concentrarea statului pe servirea eficientă a societății, politici culturale reale, economie de piață etc?
          Nu cumva acum sunt, de fapt, multe divergențe pentru că o bună parte din cele de mai sus sunt abordare frecvent de unii contrar interesului general?
          Coeziunea nu e o chestiune de aliniere în spatele oricărei prostii, ci ține de un soclu comun de afinități și priorități de interes general de termen lung care se și reflectă în ce face statul.
          Iar ideea că dictaturile ar putea rezolva cele de mai sus mai bine, în timp ce bietele democrații sunt prea fragile și prăpădite, e contrazisă de o mulțime de exemple din istorie, inclusiv recentă.

          • „Nu cumva acum sunt, de fapt, multe divergențe pentru că o bună parte din cele de mai sus sunt abordare frecvent de unii contrar interesului general”
            Mi se pare mie sau nu prea vă simțiți confortabil in confruntarea divergențelor așa că le expediați rapid in infama categorie a „inamici ai interesului public”? Uite, eu susțin că Crezul dumneavoastră -că, să fie clar, deocamdată din fericire e doar un material personal, plin de wishful thinking, ce țintește insă Statul și pretinde cetățenilor acțiuni impotriva propriilor interese și noi cedări in suveranitatea cetățenească- arată ca mai degrabă ca un Dictat care scindează, decât ca un Ideal care să unească societatea. Seamană mai degrabă așadar cu fieșce Crez ce mână in lupta cea mare -pentru un post in Structuri, cu beneficii și pensie specială- politrucii, birocrații, milițienii și ceilalți buigetari-cu-moț. Dacă s-ar face un sondaj printre ei, probabil că 90% ar achiesa la Crezul dumneavoastră, ba chiar l-ar publica iute ulterior, sub o nouă semnătură, ca articol intr-o revistă ‘științifică’ locală.

            • Pt EuNuke: Deși sunteți prezent la majoritatea articolelor pe platformă, de obicei, sunteți mai reținut. De data aceasta cel puțin, comentariul dvs seamănă mult cu Radio Erevan – mai totul pe invers. Mai păreți și foarte supărat – în cele deja 3 comentarii (și probabil că mai reveniți)
              În primul rând, citatul cu care începeți este o întrebare de logică a comentariului la care mă refeream (cel de la Ursul Bruno), nu de categorisire a autorului.
              În al doilea rând, deși e vorba de ce s-a spus, nu de cine a spus, îl folosiți ca să mă categorisiți justițiar pe mine – acela cu probleme pur și simplu/fără motiv cu cei de altă părere.
              În al treilea rând – mi-arătați mie – îmi spuneți părerea dvs în față. Asta deși proclamaserăți mai sus că nu ar fi bine să te deranjeze deloc cei care au o altă părere.
              În al patrulea rând – părerea dvs în sine e de „catalog” – în esență, nici mai mult nici mai putin, „Crezul” „meu” e un Dictat care ar pretinde oamenilor acțiuni împotriva propriilor interese, țintind și Statul în același timp. – Cred că oricine a citit cu bună-credință ce am spus în articol nu poate deduce așa ceva.
              În al cincilea rând, motivația mea reperată vigilent de dvs ar fi, desigur, egoistă, ba chiar machiavelică – un „post în Structuri” (deși aș ținti Statul prin articol etc).
              Desigur, nu veniți cu nicio propunere alternativă – că e bine așa cum e, nu?
              Nu mi-e clar care parte din articol v-a suparat așa, dar este important de rămas în zona argumentelor minimal logice și de evitat distorsiuni (cu atât mai mult așa de mari) a ceea ce a spus articolul.

          • Interesele romanilor sunt foarte divergente, altfel n-ar fi plecat peste 4 milioane din tara. Plecarea acestora este urmarea politicilor sociale / economice dezastruoase, adevarat insa sunteti convins ca 30 de ani sunt indeajuns sa pui o tara fara experienta democratica si economica capitalista pe picioare ? fara clasa a poltica cat de cat morala si copetitiva ?
            Cum a spus Brucan, Romaniei ii trebuiesc cel putin 30 de ani sa ajunga undeva, uite au trecut 30 de ani, in opinia mea a ajuns destul de departe, ca nu este unde isi doreste unul sau altul, alta poveste.
            Oamenii se adapteaza, daca politicul creaza cele necesare si ii multumeste intr-o anumita masura, e bine, nu pleca din tara, daca nu, la revedere.
            Viata este prea scurta, cei care isi pun in primplan alte obiective decat cele la nivel de societate isi vad de ale lor, mai ales ca exista libera circulatie, Slava Domnului, am iesti la revolutie in strada sa fim liberi, sa ne putem misca unde si cum dorim.

  2. A propos de „Accesul la cultură este garantat, în condiţiile legii”.
    Păi… care lege? Una care va fi dată separat?
    Orice lege depinde de Constituție, in sensul că, înainte să intre în vigoare, e verificat faptul că e constituțională, că respectă Constituția. Dacă un Parlament viitor va da o lege cum că se închid toate instituțiile de cultură (muzee, biblioteci, librării etc.)… ei bine, legea respectivă e constituțională: „dom’le, dreptul la cultură e garantat potrivit legii, iar legea spune că…” (nu contează ce spune legea, că nu mai ai voie să vinzi tablouri de Tonitza, că trebuie să închizi șandramaua etc.).
    Ăsta e un caz de referință circulară: legea depinde de Constituție, care depinde de lege.

  3. Interesant studiu. Intentia de a propune 12 teze l-a lungit poate excesiv, punand laolalta directii din categorii diferite de importanta, as zice. As fi pus educatia de masa pe primul loc, ca fiind singura care le poate sustine pe toate celelalte. O populatie educata va sti mai bine ce e benefic pentru ea, atat social cat si politic, si va actiona activ in directia celorlate principii enuntate. Altfel, asa cum se intampla acum, chiar si unele (modeste) incercari de a aloca resurse pentru imbunatatirea situatiei – sanatate, justitie, aparare – sunt pur si simplu irosite, pentru ca nu ”ai cu cine”. De exemplu, tratamente foarte scumpe pentru pacienti foarte saraci, cu o calitate a vietii precara, sunt ”irosite”, pentru ca la externare pacientul revine la modul de viata care ”l-a imbolnavit”, fara posibilitatea de a beneficia cu adevarat de ”investitia” facuta in el, si cu atat mai putin de a ”recupera” acea investitie, redandu-l vietii active economic (prin care va plati taxe, recuperand costul tratamentului). Sau, din alt domeniu, echipamentele militare sofisticate pot fi utilizate doar de personal cu educatie generala solida, altfel, castiga doar cei care intermediaza achizitia. Una peste alta, un subiect care ar merita sa faca obiectul unei dezbateri cat mai largi in societate, mai largi decat acest (foarte binevenit, cam singur) for, Contributors.

    • Pentru Cetateanu: Mulțumesc pentru comentariu. Educația este într-adevăr f importantă, de aceea ultimele 3 articole i-au fost dedicate acesteia. Doar că și restul aspectelor îmi par foarte importante pentru echilibrul și eficiența generală, iar majoritatea celorlalte aspecte menționate ar influența abordarea concretă chiar cu privire și la educație. Cu alte cuvinte, dacă nu se discută ce trebuie modificat și acolo, discuția pe educație riscă să rămână prea generală – ca și până acum.

  4. Fiecare natiune si „Crezul” atasat gindurilor fiecaruia dintre noi a fost cindva o formula acceptabila ,la inceputuri, ce si-a dovedit in final ineficienta si care a provocat traume serioase multor categorii sociale .Implicarea statului trebuie sa fie cit ma mica .Statul nu poate creea un „CREZ„ indiferent ce ar crede unii ca inseamna asta .Statul , cel care aduna si imparte , ar trebui sa urmeze a implementa si a realiza programele puse in fata cetateanului de Partidele ce devin cistigatoare in alegeri .Statul ,maximalist, ce si-ar propune tot ceea ce textul ne spune ar fi un stat esuat .Un popor ce devine captiv unui „CREZ”nu poate evolua . Dupa cum bine vedem doar adaptabilitatea , la inconjuratorul nostru de zi cu zi, poate sustine natiunea romana .Romanul este prin excelenta adaptabil .Constitutia Romaniei a fost creeata tocmai spre a putea oferi Natiunii adaptabilitate .Aderarea la UE si NATO ne-a asezat nu numai teritorial dar ne-a adus beneficii uriase din toate punctele de vedere .A incerca sa revenim la ceva dovedit nefunctional numit ca un intreg „CREZUL” este pagubos . Avem in fata mari provocari si doar adaptabilitatea ne-a facut sa reusim .Desigur nu toate lucrurile sunt perfecte .Desigur, intotdeauna vor exista si nemultumiri sau nemultumiti dar este evident cum Romania nu a avut, in existenta ei , vreo alta perioada mai benefica decit cea actuala .Ne asezam, incet , incet , in matca noastra Europeana si acumulam valori nationale nicicind avute vreodata .Fiecare lucru trebuie facut la timpul lui .Istoria Romanilor aduce si ea, in fata noastra, punctul ei de sprijin atita timp cit nu este falsificat prezentata .Vedem in jur cum incercarile de falsificare a Istoriei sunt multiple .Fara UE si NATO eram de mult prada „ corbilor”.

  5. Un fost cancelar german Helmut Schmitt , dealfel social democrat si unul dintre cei mai importanti oameni politici ai tari de dupa 45 afirma : ” Cine crede sa mearga la biserica ” sau
    „Economia globala este datorita probleme multiple cu care se confrunta intr-o criza pe care nu doriti s-o intelegeti. Va ocupati mai mult cu crizele propriului creier in loc sa va acupati de realitatile economice actuale”
    Intre aceste 2 citate se misca am putea spune clasa politica romaneasca pt ca despre ea trebui sa discutam.
    Toate punctele sus enumerate fac parte din „fisa postului” a politicianului pe care il alegem la fiecare ciclu electoral in mod democratic, cel putin in varianta oficiala.
    Ca nu este asa e alta poveste ce dupa parea mea tine de specificul socio/emotional/moral al indivizilor care ajung in functii publice, in fruntea tarii, in parlament.
    Vietile noastre sunt dominate 100 % de politic, cine crede altceva, se inseala, e o constatare pe care insa multi n-au internalizat-o sau sunt pe cale s-o externalizeze, cu alte cuvinte, multi spun, politica nu ma mai intereseaza, multi renunta sa participe la vot.
    In aceste conditii cei care isi asuma o cariera politica au mai mult sau mai putin mana libera in deciziile lor care insa afecteaza vietile a milioane de oameni, vedem bine brambureala legata de criza energetica, este un haos generalizat la nivel european.
    Sa nu creada cineva ca nemtii se descurca mai bine, bajbaie la fel de mult, greselile politice facute se aseamana. Ce ne demonstreaza acest fapt ?
    Stimabilii sunt depasiti de situatie, situatie nemaiintalnita pana acum, nu pot apela la retetele trecutului care nu mai functioneaza.
    Daca ne intrebam cine este respunzator de situatia creata, politicienii de pretutindeni, omul de rand fiind doar spectator incepand de la Moskova si pana la Los Angeles.
    O poluatie nu poate avea nici un crez, fiecare este liber sa creada ce doreste incepand de la Dumnezeu pana la nimic, credinta este imateriala, este ceva spiritual, individual.
    Ar fi poate mai interesant sa ne oprim la moralitate, ea fiind cea care in mare parte este raspunzatoare de situatiile create, recomandarea mea, politicienii romani sa-l studieze pe Kant din scoarta in scoarta.
    Ne vom chinui si de aici incolo daca nu se schimba ceva la nivelul moralitatii si calitatii „meterialului uman” e simplu, „cei 7 ani de acasa” sunt baza, daca acestia sunt perturbati din diferite motive sa nu aveti asteptari prea mari, este vorba de autoritate, respect si multe altele, teme mult discutate.

  6. Felicitări pentru articol! O evaluare excelenta ( completa, realista, pragmatica) a societății românești și a direcțiilor pe care ar trebui sa le urmeze țara noastră pentru un viitor mai bun , mai prosper și mai sigur . Păcat însă ca toate astea vor rămâne doar un articol pe care îl vor citi putini oameni, și care , in mare măsura împărtășesc deja ideile din articol. Mare masa a poporului, și ca urmate a politicienilor, vor continua sa ignore aceste ideii, și sa continua sa “faca autostopul”.

    • Pentru Robert: Mulțumesc pentru comentariu. Abordări convergente graduale pot schimba foarte multe lucruri destul de rapid fără cine știe ce eforturi deosebite. La noi sunt segmente importante de populație, dar și de elite de facto care nu au fost expuse unor adevăruri simple, primind doar informație de slabă calitate sau manipulare.
      Unul din adevărurile simplu de înțeles este acela că dacă nu faci nimic, nu te poți aștepta la o schimbare relevantă pentru că, cel mult, reacționezi la ce fac alții proactiv în jur. Un altul este acela că – după cum arată transfugul Bezmenov – trolii tocmai demoralizare doresc. Nu trebuie ajutați:). Ul al treilea ar fi că dacă tot e logic de făcut ceva – a te gândi pe ce linii și a o face convergent cu alții e tot logic și potențial mult mai eficient.

  7. Obiective pragmatice care pot uni pe termen scurt si care ar da de inteles ca statul incearca sa faca ceva util:
    – schimbare de atitudine
    – schenghen
    – zona euro
    – infrastructura moderna
    – debirocratizare
    – cu toate astea, daca nu faceti sa fie frumos, estetic, interesant ca in vest, lumea va pleca in vest

    felicitari pentru articol

  8. Așa de curiozitate, ce crezuri au Germania sau Elveția?

    România a avut ultima oară un crez în vremea Cizmarului. Aveam 4 ani când l-au împușcat, dar din câte am auzit țării nu prea i-a priit crezul. 😁

    A doua aberație fundamentală e aceea că „politici agresive de sprijin financiar” vor crește natalitatea. Nu o vor crește deloc. Politicile astea există de decenii în vestul Europei și rezultatele lor sunt 0. Singurii care fac copii sunt emigranții de primă generație ai căror copii îngroașă rândurile asistaților sociali. Natalitatea de genul ăsta accelerează evoluția statului spre dezintegrare și colaps.

    Diferența se vede și mai bine în America. Zonele cu asistență socială agresivă au sporul populației negativ. În zonele prospere unde asistența socială practic nu există, vezi la fiecare casă sunt 3-5 copii. Soluția creșterii natalității e o economie sănătoasă, eliberată de biruri, haraciuri și peșcheșuri și cu o asistență socială cât mai moderată care să aibă rolul de plasă de siguranță și nu cel de mod de viață.

    „Follow the money”: Totul pleacă de la o economie cât mai dinamică și prosperă. O țară bogată are și un sistem de educație bun și performant. O țară cu economia șchioapă are la rândul ei o educație precară împăduchiată cu fabrici de diplome și savanți de mucava. Toate pleacă exclusiv de la economie. Acolo trebuie lucrat. Problema fundamentală e că nu poți avea o economie dinamică și performantă atunci când între 80% și 90% din încasările bugetului se duc pensii și lefuri de stat.

    • Pt „Marius Chicoș Rostogan”: Păreți cam supărat. Văd că vă și referiți la crezul laic ca la o dogmă religioasă, deși articolul explică foarte clar ce aspecte are în vedere prin conceptul de crez al unei țări.
      Mai întâi, dați exemplul Germaniei și Elveției – că nu ar avea dle un crez nici ei, ce să mai avem noi. Chiar vi se pare că Germania și Elveția nu urmăresc sănătatea, educația, transparența, integritatea, politici pe valori, un stat în slujba societății etc?
      Crezul real nu e o insignă ce o pui la rever (că România geme de patrioți autodeclarați) – e mult mai mult ce faci concret pe niște direcții comune pentru că îți par de bun simț și față de care ai putea rezona cu alții din jurul tău.
      Apoi vă lansați – într-o direcție mai specifică, dar care vi s-a părut și ea – vă citez – o „altă aberație fundamentală” – stimularea financiară a natalității.
      În primul rând, am spus foarte clar în articol că îți trebuie un mix de măsuri, nu una singură. Abordarea dvs distorsionează evident ce am spus.
      În al doilea rând, dacă ați face un sondaj în România, credeți că foarte mulți potențiali părinți nu ar spune că un plus de sprijin economic ar ajuta în astfel de decizii?
      Mai și vorbiți doct de statistici care sunt aproape pe dos de ce spuneți – unde în America abundă cei 3-4 copii pe familie în clasa medie? Pentru cazul în care chiar v-ați uitat la unele date, confundați situația unor segmente de acolo care stau mai bine cu natalitatea, dar unde motivația e mai mult legată de aspecte culturale (că de aceea m-am referit și la politici culturale ca măsuri necesare) – cum sunt familii hispanice – cu multe alte segmente unde nu e deloc așa și nu din motivele pe care le menționați.
      La final, concluzionați tipic unei abordări mai mult de trol – altceva ar trebui făcut, dar nici aia nu se poate că 80-90% din resurse s-ar duce pe lefuri etc.
      Mesajul dvs – (1) nu trebuie și nici se poate vreun crez de genul explicat din articol (motivul invocat e hazliu, dar nu contează detaliile), (2) articolul aberează și în privințe mai punctuale (exemplul folosit de dvs fiind, însă, prezentat la modul Radio Erevan), (3) există o altă soluție – o știe foarte „precis și concret” dl „Marius Chicos Rostogan” – „[..] economia. Acolo trebuie lucrat” (adică gen, să fie bine să nu fie rău), dar (4) nici aia nu e aplicabilă că nu avem bani. – adică nu se poate face nimic.
      Amuzant.

      • „În al doilea rând, dacă ați face un sondaj în România, credeți că foarte mulți potențiali părinți nu ar spune că un plus de sprijin economic ar ajuta în astfel de decizii?”
        păi normal că ar vota cu toții creșterea ajutoarelor din moment ce elitele -politice și intelectuale- asta au cultivat de 30 de ani încoa: pomanagiul, cerșetorul, iobagul legat de glie cu stupefiante financiare din fonduri publice. De aici și nervozitatea, ba chiar agresivitatea cu care ni se răspunde nouă, trolilor, care pretindem ca omul să-și caute de capul lui fericirea și să-și vadă singur de cămin și dimensiunea lui, să nu accepte terțu-n pat să-i mituiască femeia ca să-i toarne copchii/ca să nu-i toarne (că deh, unii politruci incurajează cealaltă direcție paternalistă, in care se triază populația cu avorturi subvenționate de stat).

        Orice politică întemeiată pe un crez paternalist care ghidează/influențează intr-un sens sau altul activitatea reproductivă a cuplurilor nu poate fi decât motorul unui regim totalitarist, nicidecum al vreunui progres social. Ideea că oamenii infertili sau moderați in apetitul sexual sau moderați in elanul reproductiv și in expansiunea familiei- și aceștia sunt tare mulți in lumea modernă, chiar dacă nu majoritari- ar trebui să fie sancționați de stat și obligați să susțină financiar femeile confiscate de stat și transformate in femele de prăsilă e nu numai odioasă, ci și totalitară, pentru că presupune că intreg organismul social trebuie să se supună unui deziderat demografic suprem clocit de câțiva patrioți exaltați. Și, de aceea, un motiv solid, ca tânăr ce descoperă pe propria piele România profundă, a pomanagiilor, să părăsești cât de iute poți țara ce te ține captiv și te obligă să alergi in roată ca să poată susține Statul propria fermă de animale bipede.

        • Pt EuNuke, dar și alți cititori: Pt ca EuNuke nu prea putea contesta că ar fi bine să ne concentrăm pe sănătate, educație, integritate, valorile în țară, alocarea eficientă a eforturilor statului, etc, se axează aici și la comentariul inițial de mai jos pe natalitate pentru că nu toată lumea e privită în același grad și poate să încerce mai bine să mai dezbine și distorsioneze, având în vedere și sechelele lăsate de politica comunistă de extremă pe subiect.
          Cu privire la acest punct din cele 12, Eunuke proclamă mai multe mesaje:
          (a) dacă ai primi ajutor pentru decizia de a deveni părinte, ai fi pomanagiu (deși costurile familiei ar deveni mai mari, evident) – adică, nu folosi un astfel de sprijin că ai fi un om rău;
          (b) dacă o țară vrea să nu-i dispară populația și ar vrea să sprijine natalitatea – e o mentalitate totalitaristă și paternalistă. Măi că s-ar lua oameni cu aracanul să facă copii. Deși e vorba de o preocupare de bun simț pentru orice țară normală la cap și de sprijin pentru ca cei care sunt tentați să o facă pentru a nu fi descurajați în această direcție de preocupări economice. Pe logica lui Eunuke ar trebuie eliminate și alocațiile actuale pentru copii să fie treaba – treabă.
          (c) o astfel de politică ar penaliza pe cei care nu doresc copii sau nu pot avea, pentru că impozitele lor ar putea fi folosite indirect în favoarea celor care ar decide să aibă copii. Eunuke nu se împiedică în detaliul că și în prezent, majoritatea taxelor și impozitelor beneficiază mai mult altora decât propriei persoane, inclusiv, în cazzurile respective, alocațiile pentru copii. După cum am explicat în articol – statul nu dă resurse – el alocă resurse.
          În cazul de față ar fi una dintre alocările care chiar ar beneficia mai tot restului populației indirect pentru că a avea o populație activă la un nivel rezonabil/suficient va fi foarte important pentru costul vieții și al celorlalți, atractivitatea pentru investiții, dinamica vieții mai largi într-o țară.
          (d) soluția lui Eunuke ar fi să fugi dintr-o astfel de țară. Aș zice că s-a tot fugit, dar din motivele în care EuNuke nu intră că nu-l deranjează. E timpul de încercat și altceva, poate se va fugi mult mai puțin.
          (e) Cine răspunde la comentariile ritoase de acest gen e, în opinia lui Eunuke, nervos și agresiv și asta pentru că EuNuke ar fi devoalat adevărul crud din spatele planurilor de rea credință din articol (am văzut logica și distorsiunile acestei vigilențe) – aici EuNuke e mai abil decât în rest – încearcă să prevină părerea că el ar fi chiar un trol (că asta te-ar face nervos și agresiv, ba chiar atacator la persoană, nu ? – și el a mai și zi că asta se va întâmpla). Dar EuNuke face tocmai ce acuză pe alții – aplicând, totodată, intenționat sau nu tabelul cunoscut de la Bezmenov (demoralizare, dezbinare, neîncredere, distorsionare, devierea atenției în direcții aiurite, atacarea pe false argumente directă sau indirectă etc).
          Orice discuție are valoare dacă e bazată pe argumente logice și fără distorsiuni ale articolului.

          • EuNuke si ChicosRostogan su dreptate.
            Cresterea subventiile pentru orice, inclusiv pentru copii vor ingropa si mai mult sandramaua numita Romania.
            Sistemul e putred deja de mult timp, datoria statului a ajuns deja la 50% din PIB si deficitul este peste 6-7% al treilea an la rand cred.
            Si in loc sa canalizezi eforturile catre limitarea cheltuielilor si redresare financiara, soluti este si mai multa pomana ?
            De fapt solutiile fanteziste nu fac nici un rau, falimentul statului oricum se va produce in cativa ani.
            Cat despre solutii la problema demografica, poate ar trebui sa intrebati un specialist sau doi. Romania nu mai poate pur si simplu stabiliza populatia. Numarul de nasteri e la aproape o treime din cat era in ’90 si va continua sa scada si mai mult pe masura ce vin din urma generatii si mai mici.

            • Pt Lucian: Cred că majoritatea cititorilor vor vedea ca fiind mult mai solide argumentele contrare celor gen axiomă pe care le susțineți – inclusiv raportat la analiza pe bucăți pe care am făcut-o cu privire la comentariile respective.
              Că nu s-ar putea face nimic pentru a ameliora situația – este, de altfel, un aspect ilogic prin natură.
              Că între stabilizarea populației și o scădere cu 35% până la sfârșitul secolului, față de 4,5% la cehi, e un spațiu de acțiune foarte mare, iarăși nu pare să vă trezească vreun interes.
              Dacă așteptați pur și simplu – înțeleg în câțiva ani – falimentul României, nu prea sunt multe de discutat, oricum.
              Dacă aveți propuneri concrete și argumentate de a îmbunătăți lucrurile, vă rog să le împărtășiți.

          • „Pe logica lui Eunuke ar trebuie eliminate și alocațiile actuale pentru copii”
            Da, așa este (și mai mult decât atât dar nu am timp să detaliez acum). de aici rezultă clar că ați reușit să identificați logica mea, prin urmare sunt ușor nedumerit de avertismentul din finalul replicii dumneavoastră ce se remarcă prin menționarea fără nicio logică a cuvântului ‘euNuke’ de 11 ori. Dar eu vă mulțumesc că insistați atâta cu atenția acordată unui troll suspect de…bolșevism (sau, in fine, de kaghebism). Am râs la povestea cu direcții aiurite (gen…creșterea șeptelului pe banii altora).

            • Pt Eunuke – e bine că s-a lămurit logica dvs respectivă, într-adevăr – deci, ar trebui, în opinia dvs, eliminate și alocațiile pt copii ca să ne fie mai bine.
              Legat de numărare și de logica numărării – poate numărați și (1) câte comentarii aveți pe contributors.ro anul acesta, de exemplu sau (2) la câte articole ați comentat din câte au fost publicate și (3) câte comentarii ați avut, în medie, pe articol comentat – la acest articol aveți deja până acum 6:)

          • „(b) dacă o țară vrea să nu-i dispară populația și ar vrea să ”

            O tara nu vrea nimic , nu e o persoana , nu are creier deci nici vointa.
            Chiar daca dvs incercati „manufacturing consent”.

      • Nu vă mai bateti capul, domnule Bondoc, acest nickname este unul dintre multele care îi aparțin unui troll celebru de pe Contributors, anume Harald. Stilul si ideile sunt aceleași, oricât ar încerca să le ascundă.

        • Pt Grieg: Mulțumesc pentru comentariu. Răspund la unele comentarii ale trolilor nu pentru ei, ci pentru alți cititori – ca să se observe mai ușor tipologia și modul de abordare.
          Chiar și acest articol a fost inspirat – parțial – de unele din schimburile de comentarii de la ultimele articole cu trollul pro-rus la care vă referiți – Harald.
          Desigur, a intra în contraziceri în general, inclusiv cu troli, nu e la îndemână pentru reflexele noastre naturale, dar pe asta mizează și trolii (și în relația cu cititorii).
          Volumul de rea credință/trolism de la o parte a comentariilor la acest articol îmi confirmă tocmai că multe direcții din articol sunt bune și îmi dă idei și pentru alte articole.

        • @Grieg – pentru informarea ta, @euNuke locuiește în România, ”undeva
          în centrul țării”, dacă am reținut corect formularea lui. Am avut divergențe de opinii în privința panourilor solare pentru apa caldă menajeră, în privința ateismului și în privința vizigoților, avem destule păreri diferite, dar asta nu-l împiedică să aibă din partea mea tot respectul. Spre deosebire de oricine îl numește troll. Dixit.

          • N-are nicio legătură unde (spune că) locuiește și ce divergențe de opinie ati avut. Sunt trolli care își schimbă numele si opiniile cand posteaza comentarii tocmai pentru a fi mai credibili, dar nu pot păcăli pe oricine. Repetarea acelorasi idei pe parcursul a ani de zile, blamarea celor care nu adera la ele precum și numărul exagerat de comentarii per articol fac din tine nu doar un troll ci însăși definiția trollului. De aceea, Harald, EuNuke sau cum vreti sa va mai numiți, troll te-ai nascut si troll vei muri.

            • @Grieg – te invit să urmărești disputa pe care am avut-o cu @euNuke pe tema vizigoților:

              https://www.contributors.ro/ziua-limbii-romane-cind-s-au-crestinat-romanii/

              Dacă tot nu crezi că @Harald și @euNuke sunt două persoane diferite, există o soluție simplă: tipărește comentariile de-acolo și arată-i-le unui psiholog. Îți explică el care e realitatea. Iar dacă ai totuși o opinie diferită de acel psiholog (pe care îl alegi tu, complet liber) ar fi bine să începi să-ți pui unele întrebări.

              Aici, problema fundamentală e alta: există niște oameni, aflați în jurul vârstei de 40 de ani, care au primit o educație atât de deficitară în familie, încât sunt incapabili să accepte că alte persoane pot avea și puncte de vedere diferite.

            • „Repetarea acelorasi idei pe parcursul a ani de zile”
              Asta înseamnă să fii un fan adevărat: să urmărești un megatroll pe forumuri și să-i sorbi fiecare cuvințel in speranța că-i vei recunoaște vechile idei in noile avataruri (pe care fanul, in perspicacitatea lui, le-a dibuit deja). Plus, să convingi autori onești, exasperați oleacă de valul de critici, că există o conspirație a acestor super-troli, pasămite un soi de mercenari in slujba lui Satan, care țintește adevărații patrioți de pe scena intelectuală a acestui Cișmigiu virtual.

              Mulțam fain pentru publicitate (deși, poate unii nu înțeleg, dar e foarte posibil ca @Grieg să fie tot de-al meu, că deh, am învățat la Școala Superioară de Trolaj și ceva dialectică). :)

  9. Domnule Bondoc, Contributors este un site de oameni destepti la care, din pacate, am renuntat sa mai contribui, pentru ca in comentariile la subiecte fara legatura cu ocupatia mea eram injurat pentru ocupatie mea. Astfel incat, daca nimeni nu va injura pentru ocupatia Dvs, scrieti in continuare, scrieti bine. In crezul romanilor ar trebui sa exista in opinia mea si indicatia unei strategii economice pe termen lung, ca sa stim de unde vine bunastarea, finatarea proiectelor de crez si unde sa ne cautam fericirea.

    • Pt Dragoș Damian: Mulțumesc pentru comentariu. O strategie economică este, într-adevăr, foarte importantă – pentru orice țară care se respectă. Aș vedea-o ca modul de dezvoltare și urmărire a punctului din articol legat de economia de piață și rolul statului.
      Legat de comentatori de genul menționat de dvs – nu ar trebui să împiedice scrisul și dezbaterea. Pentru mulți, acesta și este rolul lor. Odată integrat acest aspect, chiar va incita dezbaterea. La acest articol am fost, aș spune, chiar inspirat de unele schimburi de comentarii de la ultimele articole.

  10. E interesant sa vezi că mai există oameni ca dvs care se preocupa de astfel de subiecte, e clar că dacă scrieți, aveți pe undeva ceva speranță că lucrurile cumva se vor îndrepta. Însă e clar că trăiți detașat de ce sa întâmpla în realitate. Adică aveți o realitate nu contest, însă e probabil una exclusivista.

    Ca să înaintăm prima problema. România nu mai exista că formațiune statală așa cum e înțeleasă oriunde în altă parte a lumii, nu mai exista de mult. România e o structură in care o serie de personaje sau asociat pentru a mai fura orice se mai găsește de furat de la casetofoane și cabluri la diplome și doctorate. Restul noi ceilalți ne uitam pasiv, creștinește, la acest spectacol gândind că nu e normal sa ai un comportament agresiv fata de aceasta adunătură, însă în mod cert nu le vom sări în ajutor daca cineva va încerca să îi atace.

    Reprezentarea politica lipsește cu desăvârșire, adică oricine din generațiile de sub 40 de ani sunt complet deconectate de ceea ce se întâmplă în politicile publice. Evident exclud aici câteva ‘accidente’ vezi cazul ICR Londra. Orice contact cu orice instituție publică în ultimii 10 ani are consecințe din cele mai anormale (vezi cazul actual al PMB) unde un idiot de primar, le fel că și ceilalți dealtfel, blochează un oraș întreg din pctv urbanistic, doar că efectiv nu-l duce capul.
    Apoi mizeria (adică gunoaiele) in care suntem obligați să trăim în București reflecta exact ceea ce este greșit de sus până jos in banala acțiune de a coordona aceasta activitate.

    In ultimul rând nu trebuie sa uităm niste răni neînchise, procesele rămase suspendate ale Revoluției, mineriadelor, cazul G. Ursu, ale torționarilor comuniști, etc. Aceasta atitudine tupeisto-securista că sunt de neatins împotriva crimelor comise și demonstrate creează în societate un sentiment al cărui descriere nu se poate de detalia in cuvinte.

    Fata de anii ’90 când Iliescu & Co și-au bătut joc la propriu de populație cu scamatorii de tipul FNI, Caritas și altele – astăzi analfabeții ăștia care mimează exercițiul puterii regreta enorm că nu pot proceda întocmai, pentru a ne înhăma la vreo caznă. Într-un material recent mizeria aia de Vântu zicea că și azi dacă ar avea ocazia ar proceda la fel și ar avea succes, doar că n-ar avea și noi toți știm asta.

    Soluții nu există, dar timpul trece oricum.
    Atitudinea corecta e:
    – Aveți Canal? A nu? Atunci du-te…

    • Pt Bla, Bla – am înțeles – poziția dvs este că România nu mai există, mai totul e rău și nici „Soluții nu există”, iar cine crede că s-ar mai putea face ceva e detașat de realitate.
      Cred că mulți cititori vor vedea, totuși, lucrurile diferit, logica naturală, dar și experiența de zi cu zi și ce se mai întâmplă în lume arătând că este o diferență mare între a face ceva sau a nu face și – dacă faci ceva – ce faci concret.

    • Pt Curat: Mulțumesc pentru comentariu. Aș vedea aspectele legate. După cum spuneam și la pct 12, nu poti să promovezi eficient unele valori dacă acțiunea statului le-ar contrazice – asta a fost o problemă mare și în anii de dinainte de 1989.

  11. Ca ateu, sceptic, cârcotaș și cetățean european mi-e tare greu să accept noțiunea de Crez național, dar am găsit articolul interesant. M-ați pierdut de mușteriu incă de la primul punct, cu natalitatea. După mine este esențial să petreacă deopotrivă o scădere a natalității și o eliminare treptată a sistemului de asigurări de bătrânețe (fiind un mecanism imoral, economic ratat și falimentar). Cine militează pentru femeia-mumă-eroină demonstrează nu vreo pornire patriotică, ci un imbold cât se poate de egoist de a-și salva pensia pe cârca plozilor altora (pe care un miraculos Crez îi va ține pasămite in țară , la muncă, până-n 2035-2040, când vor intra decrețeii-n drepturi) și in același timp un semn că militantul refuză să confrunte o realitate sumbră.

    E netul plin de patrioți cufundați intr-un fatalism mioritic, așa că nu mă mir că obsesia creșterii continue a șeptelului a ajuns virală și că se discută de optimul demografic al țării din perspectiva unei viitoare mari puteri regionale. Un fenomen…fabulos. Și hilar. Eu zic că populația optimă a acestui teritoriu e de vreo 5-6 milioane. Și zic teritoriu că incep să cred că nu merităm să avem o structură de putere proprie, suprapusă pe o identitate națională sau pe un construct artificial de tip mit fondator etnic. Asta judecînd după viteza, ardoarea cu care elitele (de facto) de limbă română se predau autorității/-ilor statale. Nu avem un stat eficient, capabil să ofere servicii publice de calitate in limita resurselor existente, din simplul motiv că deși pricepem cât de ridicol e in pretențiile sale (de ordin constituțional), cât de pompoase sunt declarațiile prin care-și asumă obligații colosale, continuăm să cerem mult și prost in loc de puțin și bun și-i întărim zi de zi licența de a jefui avuția privată, pentru a extrage noi resurse pe care să le distribuie, nu să le dea, desigur, in special clientelei de partid și stat (pe care niște oameni răi, conspiraționiști îi numesc corupți, oligarhi, mafioți).

    „Sectorul privat ar putea stimula / accelera toate cele 12 puncte de mai sus”.

    Sectorul privat sănătos la cap nu mai vrea să ofere nicio lețcaie in plus statului ce arată ca o hoardă de prădători (deveniți aristocrați, cu privilegii medievale croite in răspăr până și cu ridicola constituție). Ba cred că majoritatea privaților sunt pe punctul de a părăsi țara, nu neapărat fizic. E ca atunci când te-a lovit cancerul și afli că nu mai ai nicio speranță. Dar nefiind genul sinucigaș, nu te lași pe tânjală, nici nu te retragi ca tristu-n peșteră, ci impingi in continuare bolovanul la deal, până la moarte. De multe ori bolovanul e un copil, iar dealul…o țară îndepărtată. Hai că putem. Incă puțin și vom deveni primul neam dezintegrat pașnic, prin detașare și evadare continuă. E nevoie doar de un Crez. Personal.

    • Pt Eunuke: După cum am detaliat la 2 alte comentarii ale lui EuNuke poziționate mai sus, pozițiile lui Eunuke nu sunt corelate cu fondul real al articolului și nici cu vreo soluție de a încerca ceva mai bun în România.
      EuNuke speră să ajungem cât mai repede la 5-6 milioane, că ar fi destul, în opinia sa. Bine că părinții săi au gândit diferit.
      În rest, ideile standard și din celelalte conentarii de mai sus – nu se poate face nimic, să fie bine să nu fie rău, lucrurile se vor rezolva cumva, eventual cu crezul personal (că acesta se pogoară pur și simplu pe o țară, după cum „arată” cu vârf și îndesat experiența României din ultimele 30 de ani, nu ar trebui făcut nimic).

      • Chestia e ca nu prea aveti argumente impotriva a ceea ce spune EuNuke : Romania se dezintegreaza. Si nu din lipsa statului ci din cauza lui. Iar tot planul cincinal pe care il propuneti nu face decat sa intareasca statul care este la baza dezintegrarii. Daca inteleg bine, ce vrea sa zica eunuke e ca o tara nu se poate fara un popor. Si ca in concluzie trebuie lasat poporul sa-si gaseasca calea. Un stat care vine sa-i impuna chestii nu face decat sa-i tulbure perspectiva. Inclin sa fiu de acord cu asta.

        • Autorul n-o fi având argumente, dar tot nu e clar ce vrea eunuke. Nemulțumiți de actualitate sunt și autorul și antevorbitorii. Doar că autorul a căutat și propus soluții, în vreme ce nemulțumiții de serviciu se opăresc din colțul sceptic cum că așa nu e bine, dar nu pun nimic în loc.
          Discuția a plecat, cel puțin în ordinea așezării în pagină, de la divergențele mari de opinii și de așteptări ale populației, care ar face imposibilă existența unui fundament programatic comun al vreunui popor. Ori dacă asta e imposibil, ce rost mai are să acuzi dezintegrarea unui stat în cadrul unei uniuni continentale?
          E simplu să alegi un singur criteriu, de exemplu alocația pentru copii, și să-l transformi în argument decisiv pentru impotența întregului. Dar asta nu mai e dezbatere, ci jelanie. Unii utilizează platforma pentru purjarea propriilor frustrări, întrucât nu sunt în stare să ofere o alternativă coerentă la cele propuse.
          Chiar și mergând pe strategia radicală a resetării totale, sperând ca, beneficiind sau nu de experiența dobândită, entropia inițială să poată fi mai bine modelată instictiv și nereglementat decât este în prezent, nu pare să fie luată în considerație. Asta apropo de „poporul lăsat să își găsească calea”. Care popor, care cale? Opiniile si așteptările rămân divergente: unii vor să fiim doar câteva milioane, alții susțin „perpetuarea liniei genetice”, dar se cred de aceeași parte a baricadei.

          • Well, băieții crescuți cu tată nu vor un stat atotputernic. Fiecare dintre ei e capabil să-și rezolve propriile probleme, pe cont propriu. Modul de rezolvare diferă de la unul la altul, dar statul astotputernic e adversarul comun. Băieții crescuți cu tată luptă umăr la umăr, asta nu se poate învăța decât de la tată.

            Ultimii 10 ani de mizerie economică de pe vremea lui Ceaușescu nu au putut fi evitați, la vremea aceea nu existau niște oameni care să-și exprime opoziția față de un stat atotputernic. La momentul de față, astfel de oameni există. Iar în Evul Mediu existau niște oameni cu un renume foarte rău: bastarzii. Oare ce-i făcea să aibă un asemenea renume, dacă în engleza modernă termenul ”bastard” a ajuns să fie sinonim cu ”ticălos”?

            • Nu știu ce vor sau nu orfanii de tată. Nu am cunoscut decât un tip în situația asta și nu mi s-a părut a fi ciudat. Dar nu am fost prea apropiați, deși eram colegi de clasă in gimnaziu, așa că poate nu l-am înțeles eu bine.

              Nu știu de ce amesteci bastarzii (the bastArds) aici. Nu sunt sigur că etimologia substantivul „bastErds” ar avea vreo legătură, dar dacă așa este atunci e mai degrabă vina prejudecăților răspândite în acea vreme despre niște persoane care nu erau nicidecum vinovate pentru erorile părinților. Înapoiații de altădată*, care judecau după șabloane, acuzându-i fără motiv, le induceau ideea că sunt condamnați oricum. Așa că nu aveau ce pierde devenind cu adevărat ticăloși. Asta era calea celui mai mic efort. Și pentru unii și pentru ceilalți.

              *astfel de înapoiați mai există și astăzi

        • Pt Dan Bruma: Am arătat destul de clar, cred, ce „argumente” are eunuke la mai multe comentarii ale sale.
          Nici nu văd ce argumente ar putea fi relevante pt dvs de vreme ce susțineți enormități de genul că România se dezintegrează din cauză că statul există, nu din lipsa lui, sau că poporul e tulburat în drumul său cumva natural spre desăvârșire de către stat.

      • „Bine că părinții săi au gândit diferit.”
        Eu nu m-am referit la familia dumneavoastră in vreo replică. Nu că m-ar deranja presupunerile deplasate ale altora, complet străini de mine, asupra părinților mei. La o adică, dacă adminii vă permit, puteți să băgați și câteva înjurături de mamă trolilor care vă tulbură consensul filozofic la care dumneavoastră și Conciliul celor 318 de înțelepți români ați ajuns.

        Acum, câteva cuvinte despre perspectiva părinților mei asupra natalității, amândoi intelectuali bugetari, astăzi pensionari (deci, tot dependenți de bugetul public). Când cei 2 juni aflați in facultate ne-au conceput pe noi pur și simplu nu gândeau, nu aveau nicio dilemă existențială și nu percepeau comunismul ca pe un sistem concentraționar. Insă după câțiva ani au început să priceapă și au început să se simtă tot mai vinovați. Un sentiment de precaritate și neputință a dublat vinovăția și așa i-am găsit in 1989 când, adulți și noi, am primit primele semne verbale ale căinței, ale durerii de a ne fi adus pe lume și aruncat intr-o pușcărie incă de la naștere…

        Când neocomuniștii au pus iarăși mâna pe putere, adică in 1990, când Coposu și Rațiu erau vânați de mineri, se născu și greața de propriile impulsuri patriotice -ce-i mânase de pildă să anime tineretul in școli din postura de pedagog bugetar către false idealuri. Greața o au și azi, dar e un monstru de scârbă și lehamite, la limita urii. Au părăsit cu totul idealurile egalitariste și sunt convinși că și-au irosit gura de pomană in școală, că au stricat orzul pe gâște, că 90% din plozi nu aveau ce căuta la liceu, darmite in facultăți, că s-a pierdut orice urmă de triaj elitist in sistem. Sunt radicali. Zi de zi aud de pensionari speciali, unii dintre ei foști elevi, dintre cei imbecili care, pentru că nu erau capabili de altceva, au aterizat prin administrație, armată, miliție. Fac spume. Și urează sistemului de pensii să dispară in chinuri (chit că sunt…asigurați, adică dependeți și ei de Sistem). Uite o să le comunic că un autor cu (un măreț) Crez de pe net le incriminează gândirea ce sabotează demografia țărișoarei, așa, ca să le văd reacția (maică-mea, mai radicală decât mine -are și o teorie a uterului obosit sau expirat, precum și o alta cu privire la sarcinile la vârste târzii- crede că exagerez cu 5-6 milioane, ea zice că optimul e cel din vremea lui Ștefan. mărețul).

        • Pt Eunuke: Începeți iarăși cu o distorsionare ieftină – vezi doamne, m-am legat de familia dvs, când argumentul privea logica chiar a dvs și aprecia modul de gândire al părinților dvs – dacă ar fi gândit ca dvs (că e super să ajungem rapid la maxim 5-6 milioane de locuitori), nu v-ați fi născut.
          În rest, am înțeles – v-am dezamăgit intelectual, iar susținerea natalității, sănătății, educației, integrității, transparenței, economiei de piață, statului național, echilibrului bun între descentralizare și centralizare, concentrării statului pe ce contează nu pe aiureli, politicilor proactive etc nu ar beneficia României, ci „Sistemului”. Ce ar beneficia României – înțeleg din cele de mai sus – ar fi să nu facă nimic (deși sunteți de acord că nu stăm bine) și să accelereze cumva spre maxim 5-6 milioane de locuitori. Este, cred, clar, într-adevăr.

      • Părinții lui @euNuke și-au perpetuat propria linie genetică, scopul primordial al oricărei ființe vii. Obiecțiile sale se referă la programele politice destinate să perpetueze liniile genetice ale altora. Nu e treaba statului să se amestece în așa ceva, nici într-o direcție, nici în cealaltă.

        În anii ’50-’60, chiar și în România comunistă, nu doar în restul Europei, era suficient dacă bărbații din familie lucrau. Aduceau destui bani în casă și familia avea 3-4 copii, pe care-i creștea cum trebuie, cu cei ”7 ani de-acasă”. Care sunt o realitate în educația copilului, chiar dacă formula s-a demonetizat din cauza folosirii excesive.

        În zilele noastre, ambii părinții lucrează, copiii îi crește statul în creșe și grădinițe, după care ne mirăm că o țară capturată de băieți cu ochi albaștri, la fel ca Rusia, nu funcționează decât ca izvor de emigrație?

  12. Și ar mai fi ceva. Daca descălecăm de pe articolul acesta savant, plin de bună credință și intrăm direct fizic într-o instituție a ‘statului’ se va constata că toate pozițiile cheie sunt obținute fraudulos, adică prin examene trucate. Atunci când fenomenul acesta cuprinde întreaga societate, cei care au promovat acest sistem au ajuns să considere sănătoasă o viață de boală cronică.

    De aia e bătaia asta mare pe educație. Toată lumea știe că toți copii cresc, se fac mari, incep să vorbească să pună întrebări și când se constată situația asta penibil-evidenta un fior de groază il traversează atât pe cel care observă cât și pe cel analizat.

    „- Ce ați făcut aicea bha?”

    După simpla constatare a realităților infracționale se desprind mai multe tipuri de reacții și apoi tipare de comportament.
    1. Plecarea rapida din țară, cat mai departe (cea mai frecventa, fenomen care se va prelungi pe o perioadă nedefinită) fara perspectivă de întoarcere.
    2. Pactizarea cu sistemul corupt în speranța de a obține foloase materiale.
    La fel de frecvent însă cu un grad de opacizare major datorita condițiilor pe care un astfel de candidat trebuie sa le îndeplinească. Care sunt așa: slab pregătit profesional sau deloc, docil, cuminte, servil, ascultător.
    3. Golanii – muncitori și cu studii – cei care se încăpățânează să nu dispară (acei drogați din piata Universității) care chiar daca unii abia se născuseră aveam deja un model. Aceasta categorie reprezintă o rezistență tăcută care în liniște fac slalom printre cretini, alergând bezmetic fără nici o direcție, dar cu rezultate vizibile în urma.

  13. Sper să-l citească și politicienii, capii partidelor și magistrații. Apropo, de ce pentru magistrați pensia ar trebui să fie media ultimelor 24 de luni și nu contributivă, ca pentru restul muritorilor ? Salarii au suficient de mari (și nimeni nu se leagă de ele) față de restul românilor, ca să aibă o pensie contributivă mare și pensionarea să fie la vârsta la care se pensionează și ceilalți. Cum se poate ca Legea să le permită să se pensioneze la 48-50 de ani iar Valer Dorneanu, din același domeniu, să lucreze până la 78, cumulând o grămadă de pensii și salariul ? Dacă el poate munci, atunci și ceilalți pot. La fel și pentru ceilalți ”speciali”. În rest, de acord cu sugestiile.

  14. Când în 1517 Martin Luther bătea pe ușa bisericii din Wittenberg cele 95 de teze ale ‘noului Crez’ probabil Michelangelo era la planșetă trasând proporțiile Galeriilor Uffizi din Florența. Iar cuvintele Dnei prof. H. Derer suna și azi in minte ” lumea lui se schimba și nici măcar el nu știa cum o sa arate” așa că a dimensionat acel spațiu fără funcțiune, fără o direcție – un spațiu suspendat astfel încât generațiile viitoare sa ii dea un sens când lucrurile vieții se vor stabiliza. In nota de mai sus înțelegem azi o caracteristică aproape inexistentă – răbdarea – față de tot ce va veni.

  15. Romania ca orice tara europeana ar trebui sa detina la baza statul, armata, scoala si biserica. De aici rezulta niste crezuri. Crezul religios prin care omul cauta ajutor divin pentru a depasi teama, a avea sperante si dorinte de implinit. Dar biserica se dovedeste tot mai mercantila si vulgara. Crezul laic prin care omul cauta sa traiasca decent cu familia lui si solidar in o comunitate. Acest aspect nu se regaseste nici dupa 30 de ani, pt ca alesii locali au mers pe interesele partidelor si nu pe cerintele populatiei. Crezul de a deveni util tie si societatii demolat de o scoala ineficienta si corupta si plina de mediocritate si impostura. Crezul de a fi aparat si imin siguranta redus in a apara intersele celor cu functii si la putere. Exista si exceptii in toate aceste crezuri dar putine si nu pot impinge Romania pe mai departe prea repede. Dar peste toate lipseste teritoriul prost administrat, prea multe judete, ori prefecturi ori cons.jud., prea multe comune sub 5000 de locuitori, cand ar trebui sa fie comune pana la 15000 loc. Cum gestionam terenurile, padurile, apele, solurile, minereurile, peisajele , cand mai peste tot apar interesele potrivnice, de jaf si coruptie, cand poluarea este tot mai prezenta. Crezul unei justitii corecte si obiective lipseste si nici nu sunt sperante de a devenice trebuie. Toate duc la migratie acum si in viitor catre alte tari.

    • Pt Agora: Mulțumesc pentru comentariu. Faptul că sunt multe probleme în România este evident. De aceea și articolul propune o abordare diferită pe niște linii, cred, accesibile și de bun simț.
      Unul dintre aspectele pe care încearcă articolul să le arate implicit este că – dacă sunt nemulțumit de ceva – este ilogic să nu fac nimic pentru că ceea ce a dus la situația actuală are câmp natural doar să continue.
      Desigur, demoralizarea este un efect deja manifest – mulți dintre cei care nu mai prea au speranță nu sunt troli deloc, ci doar au fost influențați de ei, cu concursul multor decizii greșite sau de rea credință de la noi.
      Dar ideea este aceeași – adică dacă nu am face nimic (doar am constata) – ceea ce susțin unii troli mai sus că ar trebui adoptat ca filozofie de viață, abia atunci ar fi imposibil să schimbi ceva relevant.

      • Nu glumesc deloc. In momente istorice biserica ar trebui sa sustina ajutorarea dintre semeni, solidaritatea, sa fie un loc de speranta, incredere dar nu mai este demult. Institutiile bisericii au devenit tot mai corupte si imorale.

  16. „Mai păreți și foarte supărat”
    Da, sunt foarte supărat. Nu am cum să fiu bucuros când descopăr că intelectuali pe care-i apreciam -inclusiv dumneavoastră, ce paradoxal vin din sfera privată, sfârșesc prin a ceda mental in fața acelui stat ce a reușit performanța de a scoate din oameni tot ce e mai urât, de a-i dezbina, de a-i sărăci și de a-i goni peste hotare pe ăi mai buni dintre noi (și știm că-s mai buni pentru că știm că aia e decizia corectă pentru ei, și tot noi îi împingem in Occident -chit facem jocul stăpânilor care vor să scape de ei că nu au nevoie de dăștepți revoltați prin preajmă- pentru că undeva in adâncul conștiinței știm și că, deocamdată, ei nu au cum să-și atingă țelurile aici și vor rămâne niște triști inadaptați). Pentru că a căuta soluții in augmentarea aparatului de stat care ne-a pricinuit atâtea probleme, aparat populat de aceleași lighioane și odraslele lor vreme de aproape 80 de ani, e pur și simplu o masivă cedare, oricât de sofisticată ar fi justificarea (gen Crez in 12 puncte). Mai mulți bani la stat înseamnă, logic, mai puțini bani in buzunarele noastre, mai multă putere pentru politruci/funcționari, mai puțin spațiu pentru Crezul nostru personal (nu e nevoie de Cer ca să ai un crez și să-ți cauți fericirea!). Nu am vrut să comentez dincolo de punctul 1 pentru că totul era clar incă din capul locului: dumneavoastră îmi cereți să cedez și eu din avuția mea, mai mult decât astăzi, ca să încurajez natalitatea intr-o pușcărie condusă de interlopi (și bizar e că un ‘argument’ este următorul: „dacă te-ai lăsat furat până acum, pentru alocații de pildă, de ce n-ai face-o in continuare, măi reacționarule?”). Deci, e ceva personal, pentru că pretindeți că paguba mea ar fi un act de eroism patriotic, musai consimțit, „ca să salvăm Sistemul”, pe care, evident, eu nu vreau să-l salvez ci să-l văd distrus. Tot cereți soluții, dar nu pentru țară, ci pentru Sistem, pentru că într-acolo merg și punctele Crezului dumneavoastră, de parcă nouă ar trebui să ne fie milă de ei. Nu există soluții pentru niște structuri putrede, falite, desprinse complet de interesele cetățenilor. De pildă tentativele nenorocite de a salva rețeaua falimentară de termoficare a capitalei, sau căile ferate, sau poșta. Le-au făcut praf și tovarășii nu știu altceva decât să ceară și mai multe subvenții, in găurile negre pe care tot ei le-au produs. Evident, soluția pentru noi toți iară nu pentru Sistem este închiderea de urgență a găurilor negre și redarea libertății contractuale (e incredibil că Statul interzice cetățenilor să-și încălzească locuințele singuri, prin contracte cu furnizorii de gaze, și niciun intelectual nu cere abolirea acestor norme comuniste). Este destul de clar că soluțiile vin punctual, din investigarea fiecărei probleme, iară nu dintr-un Crez colectiv/ Proiect de țară/ Măreț Plan. Mai multă credință -culmea, in acel Stat care ne-a prăduit întruna- nu ne ajută deloc. Mai și pretindeți că sunteți democrat, dar ne livrați soluții de-a gata ce au rezultat nu in urma unor consultări cu măcar alți 318 cetățeni, ci in penumbra unui birou solitar, și reprezintă niște mecanisme/reforme care pasămite ar schimba miraculos totul. Să mai insist asupra faptului că ne luați de troli/activiști subversivi (Bezmenov, really?) pe ăștia care nu aderăm de bună voie la Crezul dumneavoastră? Păi uite așa mi-a crescut pofta nu de salvare a națiunii, ci de ridiculizare a geniului mesianic carpatin (care a iscat un complex definitoriu pentru românitate, cel puțin in pătura mai educată a ei, că d-aia și avem partide salvaționiste in mod declarat) și de replică arțăgoasă și lățită.

    „România s-a poziționat față de vehiculul european mai mult ca un pasager letargic”
    Oare de ce? Poate pentru că elitele intelectuale (oricum in fuziune de mentalitate cu cele politice) au văzut Salvarea exclusiv in Uniunea Europeană? In integrarea până la dezintegrare a statului român in structurile europene? Nu cumva soluția ultimelor 2 decenii pentru care toată lumea bună a militat consta in cedarea continuă a suveranității? păi atunci cum altfel decât letargică vreți să fie țara dacă toată lumea așteaptă cuminte (că așa i s-a băgat in cap) ca schimbarea să vină de sus? De ce credeți dumneavoastră că Comisia Europeană ar achiesa la Crezul prezentat aici? L-ați trimis măcar și domnilor de la Bruxelles să-l citească? Ce zic ei de lăbărțarea mămăligii românești pe scumpul continent verde? E ok, carevasăzică in spiritul european, să visăm la o famelie numeroasă și strâns unită in jurul unui Crez Național? E ok să ne ținem legați copchii de glia strămoșească, să adoptăm politici de frânare a emigrației (că altfel de ce am incuraja patriotic natalitatea?) după modelul fraților maghiari? Sau, da, ar fi ok să producem mai multă…resursă umană, dar să o educăm mai bine și să formăm din start loturi pentru export? Chiar sunt curios cum ar arăta…un sondaj printre birocrații europeni cu privire la natalitatea băștinașilor și planurile lor de înmulțire.

    • Ar fi interesant sa incercati a pricepe cam unde se afla Romania in acest context international fara a desprinde sau fara a defalca intregul in partile care va sunt convenabile doar dumneavoastra .Romania nu este un pasagerletargic chiar daca asta va umple de bucurie intelegerea cum Romania nu este nici parte a vreunei formule salvatoare .Romania si-a asumat prin votul cetatenilor ei si prin semnarea tuturor tratelor ce sustin existenta Uniunii Europene ca si partener , viitorul .Oare este greu de inteles cum natiunile lumii sunt puse in fata unor alegeri .Romania , pozitia ei geografica , mentalul colectiv (cu putinele exceptii din care se pare ca faceti parte ) cetatenesc ,structura umana a locuitorilor acestor tarimuri ,impreuna cu nevoia colectiva de a avea o tara , ne-au adus aproape de Uniunea Europeana si NATO . Respectarea granitelor , respectarea drepturilor omului , libera circulatie a marfurilor , capitalului si a personelor sunt indiscutabil cele mai mari cistiguri avute vreodata de catre Romania .Bunastarea natiunii este o evidenta .Se pare ca nu intelegeti nici cum statul functioneaza .Romania este un stat capitalist ce chiar daca are pe alocuri pozitionari egalitariste(suntem la inceput de drum) se adapteza vremurilor foarte rapid .Deja cresterea economica este de peste 5 la suta . Momentul actual , razboiul ce ne bate la usa , pandemia ce abia a fost incheiata , costurile extraordinar de mari ale rezolvarii acestor sitatii punctuale , trebuiesc cumva platite .Nu exista alternativa .Vedem ce se intimpla in lume .În ultimele 48 de ore democraţii au câştigat încă 13 mandate în Camera Reprezentanţilor, în timp ce republicanii nu au mai obţinut nici măcar un singur mandat.Dupa cum bine stiti si dupa cu bine v-am tot zis: legea avortului , cea a armelor de asalt , banii oferiti studentilor , vinzarile de gaz si petrol plus naivitatea inteligent oferita public de catre Biden au facut diferenta .Putin si cu Trump au pierdut partida .Decuplarea de Rusia e totala .Romania nu poate sta doar sa priveasca .Cind puneti toate acestea la un loc veti avea o imagine clara a viitorului .

      • Dv. ca samaritean scrieti ca sa va aflati in treaba! Votul romanilor nu a fost pt a sustine actualul guvern propus de KWJ! Iar SUA este pe alt continent si noi in Europa aflata pe marginea unei situatii greu de gestionat iar viitorul nu este atat de roz cum il vedeti dv.

    • @EuNuke
      ați omis sa menționați și tvr-ul;
      deși ma simt de aceeași parte a baricadei cu dvs, m-as delimita de înverșunarea dvs, pentru ca altfel ar trebui sa fiu înverșunat și pe motorul mașinii, ca funcționează numai cu randament subunitar; sau ar trebui sa militez pentru desființarea armatei pe timp de pace; zic sa nu ne împiedicam de licențe poetice și stafii totalitariste sau progresiste și sa apreciem ceea ce autorul propune în mod constant și bine articulat: sistematizarea

      • @Prototipescu
        Domnule, îmi pare rău să vă anunț: eu nu am nicio baricadă.

        In ceea ce privește obiecțiile dumneavoastră: e bine că menționați armata in comentariu, nu de alta dar este cel mai bun exemplu de aplicare a principiului enunțat de mine mai sus asupra serviciilor statului – mai mulți bugetari intr-un sector nu generează un serviciu mai bun către cetățeni, există insă o probabilitate sporită să obții un serviciu de calitate cu angajați mai puțini și mai specializați in baza unui contract de muncă mai flexibil (ce permite o retrogradare/disponibilizare rapidă a incompetenților). Când NATO a impus trecerea la armata profesionistă (de la 400.000 in 89 la vreo 60.000 de militari după 2004) a protestat careva, din lumea bună zic, a acuzat careva liderii NATO de trolaj ori de subminare a securității naționale prin micșorarea efectivelor? Aud? Eu in afară de șleahta lui Vadim nu am auzit pe nimeni care să critice reforma Armatei in spiritul aderării la NATO și reducerile drastice de personal din vreme.

        Deci e exact pe dos: eu susțin și întotdeauna am susținut întărirea și echiparea armatei pe timp de pace. Deși sunt libertarian nu o să vedeți NICIUN comentariu de-al meu pe acest forum care să critice achizițiile de armament (chiar și cele aparent dubioase), dar o să găsiți zeci de comentarii in care critic cu înverșunare achiziția centralizată de medicamente și echipamente medicale, de bunuri și servicii civile ale unor terți (abonați deja la contracte cu statul și entitățile sale), de opere și organe in educație, cultură și pseudocultură (adică servicii de propagandă, pentru că mai toată elita, ba până și autorul, involuntar, a inclus la punctul cultural-educativ atacarea propagandei).

      • Deci asta e viziunea libertariana asupra statelor: o aglomerare de indivizi lipsiți de orice liant comunitar și o armată care să apere nimicul dintre ei. În folosul găștii potentate, desigur.
        Dacă e chiorul împărat în țara orbilor, Coreea de Nord ar fi un model de succes față de o astfel de țară.

        • Nu. Nu există niciun deci. Asta e probabil viziunea dumneavoastră despre societate: o adunătură de indivizi fără nicio legătură spirituală sau altcumva intre ei ce au absolută nevoie de Stat și de o armată de bugetari ca să-i țină intr-un teritoriu, cu motivații construite sau cu forța. Da, seamănă intr-adevăr cu ce se intâmplă in Corea de Nord. E doar coincidență bănuiesc, nu cred că aveți prea multe in comun cu kimii.

          • Înduioșător!
            Diferența dintre comentariul meu și al dumneavoastră este că eu m-am bazat pe documentul olograf, in vreme ce dumneavoastră apelați la presupuneri (după cum rezulta și din acel “probabil” intercalat). Presupuneri False, bineînțeles.

  17. „Aceasta a implicat cvasiautomat mistificarea multor realități, vicierea contractului social intern și intrarea a numeroase segmente de elite de facto în logici de abordare „underground” și, cumva, de haiducie în propria țară” …

    Pai ca să înțelegeți de ce o grămadă au ales o abordare de tip „underground” trebuie sa fi experimentat pe propria dvs piele ce înseamnă să te apuci sa faci ceva sănătos în societate fără a avea un spate comunisto-masono-securist.
    Tehnic vorbind aceasta clasa cu pretenții considera că nu ai nici o șansă, adică nu ai ce sa faci decât cu binecuvântarea lor. Dar lucrurile se complică atunci când cu trecerea timpului, și destructurarea cadrelor de lucru din comunism, aceasta mafie penibilă ne mai având nici un contact cu un minim de educație (cu excepția scolii vieții de șmecheri de tarabă provincială) au produs în societate goluri vaste lăsate fără control. Adică sectoare întregi extrem de necesare vieții neacoperite deoarece pentru a te ocupa de asta ai nevoie de educație, pregătire, experiență și ceva noroc că sa ajungi să stăpânești diverse de astfel de discipline.
    Apoi la întâlnirea cu astfel de specimene, și vorbesc din experiența, un comportament de inacțiune până când pericolul dispare este absolut necesar, iar aici o sa va citez chiar pe dvs ‘deține controlul cel care poate distruge obiectul controlului’.
    Așa că atitudinea corecta având în vedere situația și neavând intenția de a părăsi acest teritoriu, cum ‘mai sus’ aici reprezintă cazuri tip ‘Baranga’ și mulți alții – am hotărât să mergem ‘in jos’, iar despre cum va arăta acest parcurs vom povesti peste 20 de ani.
    Nu doar că am ales calea aceasta din care va fi imposibil sa ne mai întoarcă cineva din drum, dar vom duce în această direcție pe copii noștri și pe toți care vor găsi asta o alternativa la ‘mai sus’ oricare vor fi consecințele.
    Cursa e lungă și nu câștigă nici cel mai deștept și nici cel mai puternic ci acela care rămâne până la final.

  18. Nu inteleg cui serveste aceasta critica neconstructiva a comentatorilor care nu contribuie cu mai nimic la Contributors. Pare sa fie mai mult revarsarea unor nemultumiri personale pe guvern, pe popor, pe economie, pe tara in ultima instanta. Criticile exprimate sunt pe buna dreptate, exprima adevaruri, dar trebuie formulate si pareri constructive, propuneri, directii, pornind de la ce este sau a fost bun si trebuie pastrat sau dezvoltat ori modernizat. Poate ca batranii traiesc inca in vremurile apuse de mult sau de foarte demult, iar tinerii care nu vor sa lupte pentru propasirea tarii se gandesc la alte meleaguri mai ospitaliere. Si nu trebuie sa uitam niciodata ce a spus Domnul Tudor (Vladimirescu): „Patria este norodul, iara nu tagma jefuitorilor!”

    • Pt Viorel Ordeanu: Mulțumesc pentru comentariu. O parte dintre comentariile la articol la care vă referiți reflectă pur și simplu stadiul de demoralizare resimțit de destui români. O altă parte însă – și una consistentă – ține de abordări standard de troli – pentru că a promova niște ținte comune constructive pentru segmente largi de români e o problemă mare pentru ei:).
      La o analiză mai detaliată, se poate observa destul de ușor că, de obicei, aceștia aplică pur și simplu rețeta sintetizată de Bezmenov – aspectele principale le-am menționat la punctul 12 din articol. De exemplu, un mesaj standard este acela că deși sunt probleme, nu se poate face nimic sau, dacă se poate, e altceva neprecizat sau inutil (și cu stăruință în a convinge pe alții că nu se poate face nimic etc).

      • Optimistul vede partea plina a paharului iar pesimistul pe cea goala. Intr-un fel, ambii au dreptate.
        Ceea ce numiti d-voastra troli sunt in cea mai mare parte persoane care considera propunerile din articol naive si care nu ofera, de fapt nici o solutie pentru ca pleaca de la premize gresite.
        O premiza fundamental gresita e ca o tara saraca si corupta poate avea sisteme de educatie, de sanatate, armata, politie, functionarime decente. Nu se intampla nicaieri asta, nu s-a intamplat nicaieri si nici nu se va intampla in Romania prima data, acum.
        Alta idee naiva e ca daca dai prime (spuneti-le cum doriti) va creste natalitatea. Nu aveti nici un exemplu ca asa ceva a functionat pe undeva si nici in Romania nu va functiona. Sporul natural, ca asta va intereseaza de fapt, nu creste de la un an la altul (doar in situatii exceptionale, post conflict) si nici daca se dau prime. Oamenii fac copiii cand isi permit sa-i creasca si au o viata cat de cat decenta. Mai exista cateva variante dar nu cred ca va ganditi la ele: interzicerea anticonceptionalelor, a intreruperilor de sarcina sau sprijinirea analfabetismului de masa (vezi Africa, India, Bangladesh, Pakistan etc).
        Pesimismul meu vine din cauza ca nu vad resurse interne de corectie semnificativa a situatiei in decursul vietii mele. Corectii exista intotdeauna dar conteaza magnitudinea lor. Situatia actuala in Romania arata asa: din ce in ce mai putini contribuie (prin contributii de orice fel) la functionarea sistemului iar numarul de beneficiari creste. Eu nu cred ca un astfel de sistem are viitor, mai mult corectiile necesare care au tot fost amanate devin din ce in ce mai ample si implicit mai putin probabile sa se intample.
        Sistemul va continua in directia asta pana cand o viitoare criza economica majora in Vest il va forta sa se schimbe.
        Optimismul de dragul optimismului nu are nici o relevanta.

        • Pt „Lucian”: După cum spuneam chiar și mai sus, evident că sunt și destui cititori care comentează de bună credință (inclusiv, desigur, negativ).
          Comentariile dvs sunt, însă de un subiectivism greu de înțeles pe o astfel de bază.
          De exemplu, dau de gândit:
          (a) insistența de a reveni cu comentarii la comentariile altora ;
          (b) mesajul tot repetat că nu se poate face nimic pentru mai bine în România, precum și amestecul frecvent între cauză și efect (gen, că o țară „săracă și coruptă” nu poate face nimic pentru mai bine, deși este invers – dacă nu am face nimic în continuare, am rămâne cu problemele actuale);
          (c) distorsionarea articolului (de ex, eu nu am spus că o singură măsură ar fi eficientă pentru natalitate – ci că trebuie un mix – și nu am spus nici că ar lua-o totul în sus de la un an la altul),
          (d) umorul involuntar ce rezultă din modul în care vorbiți de unii troli (știți dvs că nu sunt și că au considerat propunerile din articol naive); sau
          (e) camaraderia caldă cu Eunuke, un campion al prezenței pe contributors.ro și cu numeroase mesaje de genul analizat în detaliu de mine mai sus. De altfel, ca și eunuke, acuzați că aș crede nejustificat că sunt troli printre cei care au comentat la articol – ceea ce ar jena oarecum părerea că ați fi unul și dvs (că ați mai și zis că asta se întâmplă).
          Desigur, este o tactică cu potențialul ei și aceea de interveni sub tot felul de nick names pentru a induce ideea că nu au cum să fie prea mulți troli etc.
          Găsesc chiar utile multe astfel de comentarii, inclusiv pentru alte articole.

  19. Solutii pe contributors au fost date cu zecile si nu odata, dar politicienilor si guvernantilor nu le pasa. Exista demult o falie in societatea romaneasca care se adanceste tot mai mult. Doar daca se iese masiv in strada sa se mai schimbe ceva. Am inteles demult ca tara traieste de la o luna la alta, toate strategiile sunt bune doar de maculatura.

  20. Acum, tot ce am scris trebuie citit exclusiv într-o notă artistic-lirică, in realitatea cotidiană lucrurile stau complet diferit.
    Pe ‘câmpul de luptă’ nu e nimeni, nu ne pune nimeni probleme. Nu umblam cu securea ridicată, doar o târșâim pe jos in urma noastră urmărind doar mirosul de pământ reaven rezultat.
    Daca ne veți întâlni, singura utilizare a toporului e doar pentru a ciopli la capete, grinzile in coada de rândunică, urmărind întocmai îndemnul Maestrului – „mergem să pregătim un loc ca „acolo unde sunt Eu să fiți și voi”.
    Domane ajuta!

  21. @Lucian Bondoc

    1. „Oricine susține măsuri de afectare a transparenței ar trebui văzut suspicios pentru interesul general. Limitările trebuie să fie minimale și solid justificate, într-un mod auditabil.”

    De acord, articolul-plan al Dvs. (cu care eu rezonez și pentru care vă mulțumesc) este un răspuns PARȚIAL și realist la întrebarea Dlui Hellvig adresată civilizat și pașnic(sper eu) publicului și (restului) balanței de putere (din care face parte și instituția pe care o reprezintă în public), care poate fi asemănată cu cea a lui jupân Dumitrache Titircă:
    „Ce poftești, mă musiu?!” („Și să-l și umflu.” lipsește din discursul Dlui Hellvig, sper eu și din gânduri și simțiri/convingeri).

    De ce e parțial răspunsul-plan al Dvs. (respectiv, primiți „admonestări” în majoritatea comentariilor de aici)?
    Pentru că nu vorbește despre AMELIORAREA/CREȘTEREA CALITAȚII ȘI CANTITAȚII MASEI UMANE DIN BALANȚA DE PUTERE/a elitei de facto DISPUSE(în sensul citatului de mai jos din Dl. Căstăian) SĂ urmeze/aplice/pună în practică eficient și moral balansul pragmatism-morală și, eventual, (măcar parțial) planul Dvs.
    Altfel zis: (N-)AI CU CINE?(!).

    Pe scurt și dpmdv, „CREZUL” = COMPROMISURI NECESARE, DAR CARE NU COMPROMIT, CU IMPACT REAL POZITIV PE TERMEN LUNG PENTRU TOTI CETĂȚENII ROMÂNIEI (nu, nu la manipularea tribal-interesată a legislației și aplicării ei, pentru a se face „scăpați”, mă refer prin „NU COMPROMIT”).

    Prin „NU COMPROMIT” înțeleg ceea ce spune Dl. Doru Căstăian, anume:
    „Limbajul anti-compromis înfloreşte mai mult şi mai bine cu cât o societate este mai laxă moral şi mai dispusă la compromisuri murdare. Că viaţa umană , negocierea politică, urmarea raţională a scopurilor este posibilă în afara compromisului cred numai idealiştii, ticăloşii şi oamenii buni scufundaţi în tot felul de naraţiuni autojustificative. O minte matură moral înţelege nu doar necesitatea compromisului, dar este capabilă să facă distincţii conceptuale fine, de exemplu între compromisuri necesare şi nenecesare, între compromisuri care compromit şi cele care nu o fac. Nu în ultimul rând, omul conştient moral este capabil să definească lucid limitele compromisului care îi par acceptabile.”
    https://www.edupedu.ro/doru-castaian-am-inceput-sa-avem-comunitati-motivationale-si-de-bune-practici-foarte-bine-acum-trebuie-sa-construim-o-comunitate-morala/
    ==========

    2. „…un stat nu doar că nu poate fi larg eficient, dar nici nu poate subzista mult timp fără un nivel rezonabil de unitate a unui popor și că așa ceva necesită un „crez” real comun cu privire la o serie de aspecte esențiale.”
    +
    „…România ar trebui să justifice și să genereze ceea ce trebuie făcut intern și extern pe cele mai importante direcții.”

    Suveranitatea unui stat TREBUIE să vină la pachet cu:

    a) responsabilitate și răspundere (a celor din balanta de putere sau elita de facto cum ii spuneți Dvs.)
    RĂSPUNDEREA ESTE INEXISTENTĂ.
    UNDE-S, ÎN LEVIATANUL LEGISLATIV PENAL ȘI CIVIL, PENALIZĂRILE CONCRETE și REALISTE PENTRU ADMINISTRARE PĂGUBOASĂ/VICIATĂ a interesului public prin activitatea politico-administrativă, spre exemplu, a:
    – parlamentarilor și membrilor guvernului de la nivel decizional final („nu-i mai votează românii cu drept de vot” nu e de ajuns, a se vedea și cinismul anomic/lipsa angrenării sincere/”haiducia”, cum îi spuneți Dvs., a la Câțu și alții, în caz că partidul decide sa-l ejecteze complet; atitudinea asta e păguboasă și emană detașare față de interesul public, indică și întreține percepția de marionetă/sinecurism/egoism în dreptul populanților balanței de putere, rezultă astfel și mai multă lipsă de încredere propagată de sus în jos, respectiv dezagregare/fărîmițare/atomizare în tot corpul public)
    – avocatului poporului și tăcerea asurzitoare care-i supraregula de funcționare a acestei insituții
    etc.?!

    b) drepturi exercitate cu responsabilitate și răspundere (interne și în relație cu exteriorul României),

    c) planificare cerebrată pentru termen lung – FĂRĂ MANIPULĂRI ieftin-AiURistice și/sau sofisticat-intelectuale ale OPINIEI/PERCEPȚIEI publicului din categoria „las’ că știm noi/elita de facto mai bine!” sau „opriți/demolați tot, vreau să cobor/ies/fug!”;
    „știutul elitei” a produs dezastru demografic, lipsă „de resursă și fibră umană” (ȘI MORALĂ) – care să știe și să aplice eficient „DE CE ȘI CUM” – și vacuum de moral, inclusiv în sensul apatiei și renunțării, nu doar a includerii de valori morale reale în balansul pragmatism-morală.
    ===============

    3. „România trebuie să fie „foarte” „inclusivă” pentru acceptabilitate politică…”

    De ce ghilimele la foarte și inclusivă?
    ==============

    4. „[iv] Sunt și situații în care cineva mai bun cu doar 5% poate merita un venit mult mai mare pentru că poate însemna – de exemplu – diferența dintre a câștiga toate competițiile și a le pierde pe toate.”

    Puteți oferi măcar 3 exemple de astfel de situații din realitatea practică?

  22. Pt inerție rigidizată: Mulțumesc pentru comentariu. Articolul, practic propune un mix de abordări de jos în sus și de sus în jos.
    Primele ar privi mai mult individul (pe ideea că mult mai multă grijă acolo, va duce automat în pasul doi la rezultate mai bune și la nivel de masă, inclusiv în privința ponderilor de elite propulsate la putere).
    Celelalte ar corecta o serie de mecanisme cu ramificații în întreaga societate pentru rezultate mai bune rapid.
    Legat de punctul (4) de mai sus, în sport, Mike Tyson a câștigat mult mai mult decât cel clasat pe locul II. Autoarea Harry Poter a câștigat de sute de ori mai mult decât mulți alți scriitori mari din Anglia.
    Și în economie e la fel, doar că este mai puțin intuitiv.
    Numeroase societăți comerciale din străinătate plătesc foarte mult unii manageri nu pentru că sunt acționarii neatenți, ci pentru că apreciază – pe banii lor – că merită. Sunt și abuzuri, dar regula este cea de mai sus.
    Când statul încearcă să intervină, efectul este, de multe ori fie opus intenției chiar pe subiectul în sine, fie puternic negativ pentru performanță.
    De exemplu, când în SUA s-a impus publicarea salariilor managerilor companiilor listate pe bursă (pe ideea că se va încuraja moderația la remunerarea managementului pentru că află salariații), diferența dintre cel mai mare salariu și cel mediu din societățile respective a crescut foarte mult, nu a scăzut, pentru că managerii au putut să afle cât se câștigă de către managerii de la concurență și toată lumea a presat în sus.
    Desigur, ideea nu este că orice este automat natural și că nu ar fi cazuri în care ar trebui intervenit, dar, de regulă, este cum am menționat mai sus și intervențiile trebuie gândite foarte bine.

  23. „Articolul, practic propune un mix de abordări de JOS IN SUS și de sus în jos.”
    +
    „Primele (ad.mea – DE JOS IN SUS) ar privi mai mult individul (pe ideea că mult mai multă grijă acolo, va duce automat în pasul doi la rezultate mai bune și la nivel de masă, inclusiv în privința PONDERILOR DE ELITE propulsate la putere).”

    A) Parametrul/variabila timp

    Care-s PRIMELE mentionate de Dvs. UNDE e nevoie de, spuneti Dvs. din avion/de la nivel de CEO (intentia acestei formulari nu e de a va jigni/critica distructiv, ci de a reliefa zoom-out-ul articolului-plan-raspuns), „mai multa grija ACOLO”?
    Natalitatea, sanatatea, educatia de masa.

    Daca ati citit articolul Dlui Castaian (filosof practician si practicant pe termen lung in educatia de masa), pe care l-am citat in comentariul meu anterior (sunt convins ca si fara a-l citi), intelegeti ca e nevoie de AMBELE sensuri, DAR de „JOS IN SUS” trebuie angrenat armonios la INITIATIVA REALISTA SI EFICIENTA a lui „DE SUS IN JOS” (SUS si JOS explicate mai jos:) la i)+ii)).

    Care-i numitorul comun ESENTIAL al acestor obiecte-subiecte?
    Orizontul de timp de peste 10ani, adica articolul-plan-raspuns al Dvs. e conceput pentru termen LUNG. Lucru care nu e in sine rau/negativ, DAR NECESITATEA adoptarii crezului „COMPROMISURI NECESARE, DAR CARE NU COMPROMIT, CU IMPACT REAL POZITIV PE TERMEN LUNG PENTRU TOTI CETĂȚENII ROMÂNIEI”, este:
    a) STRINGENTA SI URGENTA (cere TERMEN SCURT/0-3 ani de actiune)
    si
    b) in contrast/DEFAZATA cu/fata de numitorul comun al articolului-raspuns-planul al Dvs.= TERMEN LUNG.

    Considerand cele de mai sus din acest comentariu si defalcarea organizatorica a societatii/statului roman, anume ce inseamna:
    i) SUS = persoane cu putere de decizie intermediara si finala din INSTITUTIILE STATULUI, PARTIDE SI JUCATORII MARI DIN ECONOMIE(privati si/sau DE STAT) = BALANTA DE PUTERE
    – votate conform unui sistem diluat/vag-democratic si falimentar moral
    – numite politic (inclusiv unde e contraproductiv pe termen mediu/lung)
    – angajate prin concursuri (masluite/auto-servite, cu criterii laxe/diluate – vedeti cazul Apelor Romane-Recorder)
    – delegate/detasate
    ii) (respectiv) JOS = persoane FARA puterea mentionata la i), adica majoritatea covarsitoare, in care se regasesc cei cu drept de vot, care de ceva vreme REFUZA IN MOD CORECT SI EXASPERA(N)T participarea la sistemul vag-democratic si falimentar moral,

    REZULTA DIVORTUL („admonestarile” pe care le primiti si critica constructiva, sper eu, a mea) articolului-raspuns-plan al Dvs. DE CERINTELE a)+ii), adica (N-)AI CU CINE?(!) PE TERMEN SCURT.

    Asta-i(CERINTELE a)+ii), respectiv avutul cu cine) subiectul-obiect pe care eu l-as vrea abordat DUREROS DE SINCER, FRONTAL SI CONCRET de Dvs. (si de i)) intr-un articol/serie (respectiv, modificari realist-eficiente ale constitutiei/legislatiei) cu FOARTE MULTA aplecare spre realitatea practica din i) (ABANDONATI zoom-out-ul de la nivel de CEO si coborati in CONCRETUL/DETALIILE/metodologiile eficient-realiste ale lui i)), NU DOAR spre divertisment cultural (care are si el rostul lui, dar Tyson/Rowling/Guta/Rebengiuc/Mungiu nu-s din filmul a)+i)-respectiv, INITIATORI PE TERMEN SCURT/0-3ANI DE MODIFICARI DE SUBSTANTA/FOND).

    Cat despre exemplul managerilor din privat, „ai nostri” sunt DOAR PARTE din i), DAR ca numere absolute (discutabil/neclar mie in Romania comparat cu cei din stat) cu INFLUENTA/PUTERE in i) sunt (perceputi de mine) ori (ca) aserviti politic intern, ori „reprezinta interesele” UE/SUA-NATO/China/Rusia/Iran/Siria/Israel etc. SI-ABIA APOI (daca „ramane loc”, apropo compromisuri care nu compromit) ALE PUBLICULUI ROMAN/ii)).

    B) Parametrul sens – de sus in jos si vitavercea

    Pentru mine e CLAR ca i) TREBUIE sa fie INITIATOR (pe termen scurt/0-3ani) SI MODEL CONSTANT (pe termen mediu si lung).
    ii) va reactiona pozitiv, inclusiv ca si crez adoptat (daca e similar celui expus mai sus si in comentariul precedent), NUMAI DUPA ce i) va pune AMBELE maini pe volan si-l va folosi coerent si eficient in tandem simfonic cu restul masinariei (cutie/schimbator de viteze, frana de picior – cea de mana doar in crize -, sistemul electronic-automatizat de reglare din „spatele” franei-care nu prea exista in Romania, semnalizarea transparenta si coerenta cu sensul de inaintare, pastratul unui ochi in retrovizoare mai tot timpul, respectarea stricta a regulilor de circulatie interne si externe).
    ==========

    In final, va multumesc pentru dialog, sper ca am fost clar si (re)iterez/(re)lansez:

    – necesitatea stringenta si urgenta (printre multe altele) a adoptarii RASPUNDERII (inexistente acum) LEGISLATE REALIST SI EFICIENT PENTRU i) la pachet cu alte constrangeri rezonabile ne- sau deja legislate si contrabalansate pecuniar (si/sau in virtutea drepturilor exceptionale – a se vedea, spre exemplu, legislatia in vigoare acum legata de perchezitia si arestarea parlamentarilor)

    – invitatia catre Dvs. de a raspunde la intrebarea 3 din comentariul meu anterior, cat si o detaliere a ce intelegeti prin „resetare parțială” cand scrieti „…trecutul trebuie înțeles bine pentru a nu ne îmbăta cu apă rece, o resetare parțială pare cel mai eficient mod de a proceda și în România actuală.”

    – o exemplificare a ce astept cand scriu „coborati in CONCRETUL/DETALIILE/metodologiile eficient-realiste ale lui i)”, folosindu-ma de finalul citatului punctului 1 din comentariul meu anterior, anume exceptii de la transparenta + „…intr-un mod auditabil”

    – citate relevante, tot din Dl. Castaian, (tuturor dialogurilor din subsolul) articolului-plan-raspuns al Dlui Bondoc
    (din link-ul postat anterior)
    „…ticăloşii sadea, puţini până la urmă în cea mai mare parte a agregărilor umane, nu sunt responsabili decât în mică măsură de încremenirea sistemului. Cu adevărat îngrijorător (am fost la un pas să scriu înspăimântător) îmi pare faptul că s-a reuşit neutralizarea morală a oamenilor buni (termen pe care îl voi folosi în restul articolului, dar pe care vă rog să-l luaţi ca pe o simplificare comodă şi uşor ironică). – aici tin sa exemplific din realitatea romaneasca recenta cu https://recorder.ro/campanie-recorder-ce-s-a-intamplat-cu-asistenta-medicala-care-a-incalcat-codul-tacerii/
    (…)
    Pentru a reuşi să schimbăm în bine teribilul leviatan, comunităţile de bune practici nu sunt suficiente. Este nevoie să construim (şi) o comunitate morală.
    (…)
    Compromisurile necesare, cele fară de care vieţile noastre ar fi doar nişte convulsii fanatice, devin posibile numai la adăpostul unor valori ce nu pot fi compromise.”
    +
    (din https://www.edupedu.ro/doru-castaian-hartogari-sufletisti-si-salvatori-sau-despre-depresia-profunda-a-educatiei-romanesti/ )
    “Vise, nene, nu se poate aşa ceva la noi!” Probabil că sunt vise, dar sunt vise de maturitate, acele VISE PE CARE, cum spunea Nietzsche, LE AI STIIND CA VISEZI. Sunt, de asemenea, vise care pot fi TRADUSE IN PLANURI CONCRETE de acţiune. Iar a concepe astfel de planuri devine, pentru noi toţi, deopotrivă o URGENTA SI O OBLIGATIE MORALA. Momentul e prielnic.” (dpmeudv urgenta a inceput in 1990)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Lucian Bondoc
Absolvent al cursurilor Facultății de Drept, U.B (1998), Colegiului Juridic Franco Român de Studii Europene(1998), ciclului internațional lung al Ecole Nationale d’Administration (2000) și masterului în afaceri europene organizat de ENA și universități partenere (2000). A lucrat un an în cadrul administrației publice în perioada 2000-2001. Ulterior a activat ca avocat (din 2008 - ca partener). În afara domeniului juridic, este interesat, în principal, de bună guvernanță, studii comportamentale și viitorologie.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carte recomandată

 

 

 

Carte recomandată

 
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro