Într-un text anterior (aici) am formulat următoarea întrebare: cum pot să trăiască în armonie într-un stat democrat oameni care valorizează prioritar fie libertatea interioară (spiritual, LS), fie libertatea negativă (LN), fie libertatea pozitivă (LP)? În acest text schițez un răspuns la această întrebare, iar apoi identific responsabilitățile universităților și ale statului în favorizarea existenței acestei armonii.
Ideea este de a include tipurile de libertate menționate în procesul rezultat din înlănțuirea proiectelor personale și publice ale oamenilor. Un proiect este un sistem format din resurse umane și neumane astfel organizate încât să fie atins un scop. Atingerea scopului oricărui proiect necesită și resurse de cunoaștere, culturale, conceptuale. Cele trei tipuri de libertate sunt astfel de resurse, prin care ne referim la anumite aspecte valoroase ale ființei noastre (valoroase nu în sine, ci prin felul în care ne ajută să atingem alte scopuri, mai importante decât ele, scopurile personale globale ale fiecăruia dintre noi, dacă avem așa ceva, sau diversele scopuri nestructurate sub un proiect coerent de viață).
Libertatea negativă este o resursă necesară pentru producerea libertăților spirituală și pozitivă. Nu pot să am o libertate spirituală manifestată prin a face fapte bune dacă nu am o zonă privată de decizie inaccesibilă altora, o zonă prin care să asigur anonimatul faptelor bune (să nu știe stânga ce face dreapta). Și nu pot să am o libertate pozitivă de realizarea a potențialului personal dacă nu iau eu însumi deciziile de realizare ale acestui personal, fără de care realizarea potențialului nu mai este personală, ci doar un instrument pentru alții care iau deciziile în locul meu. Caracteristicile spațiului privat necesar pentru atingerea prin efort a LS și LP sunt diferite, dar spațiul privat ca atare este necesar pentru amândouă. LS și LP sunt produse ale unor sub-proiecte existențiale în care LN este o resursă existențială fără de care procesul de producție nu poate avea loc. La rândul lor LS și LP sunt resurse pentru alte scopuri de viață (de dezvoltare) a persoanelor.
Consecințele instituționale ale maximizării satisfacerii cererii cetățenilor de LS și LP sunt producerea și susținerea unor sisteme politice holiste în care se pune presiune pe spațiul privat al cetățenilor care nu fac parte din clasa politică în sensul diminuării sale până la, eventual, eliminare completă. Eliminarea completă a spațiului privat al cetățenilor de rând ai statului duce indirect și la eșecul proiectelor private ale cetățenilor de rând în care s-ar utiliza LS și LP în viața personală. Nu este și cazul liderilor politici ai acestor state, al căror spațiu privat rămâne întotdeauna cu o anumită întindere, prin simplul fapt că ei iau deciziile cărora ceilalți se supun. În contextele totalitare de maximizare a LS și LP cetățenii care nu sunt lideri politici își pierd statutul de ființe umane și devin resurse pentru proiectele liderilor. În calitate de resurse ei pot fi eliminați în masă în scopul atingerii scopurilor proiectelor holiste ale liderilor identificați cu statul (proiecte prezentare retoric ca fiind ale statului, ale societății).
Pe de altă parte, să observăm că astăzi obținerea unei LN maxime principial de către o persoană pentru care LN este principala valoare este imposibilă factual deoarece nu există grupuri de oameni care să nu fie integrați unui stat. Decizia de a fi sau nu libertarian apare doar în momentul în care persoana a acumulat o cantitate de cunoștințe, iar procesul de acumulare depinde de servicii furnizate de stat (fie și numai de servicii de securitate care permit investirea timpului personal într-o acumulare de cunoștințe în context privat). De facto cererea de LN depinde de livrarea de către stat a unor servicii ce țin de LP.
Dacă am face o analiză istorică am observa că ideea maximizării spațiului privat, suprinsă de noțiunea lui Berlin de LN, apare la într-o anumită perioadă, bine precizabilă, în istoria culturii. Doar pentru omul zilei de azi noțiunea de LN este o variabilă exogenă, o resursă culturală stabilizată în cadrul celei mai largi de drepturi ale omului, o resursă care preexistă în societate vieții personale și pe care cineva o poate internaliza în mintea sa ori nu, pe care – ca resursă publică – o poate întreține sau distruge. Probabil că LN este rezultatul unei evoluții culturale neraționaliste, neproiectate, în care un rol important l-a jucat apariția unui număr suficient de mare de oameni care și-au realizat potențialul pe plan economic și/sau spiritual (despre care azi am spune că au dobândit LP sau LS) și au simțit nevoia valorizări explicite a spațiului privat personal printr-un concept public de spațiu privat. Dar nu asta ne interesează aici (e de altfel o chestiune de cercetare în domeniul evoluției instituțiilor), ci situația actuală și consecințele ei politice.
Nivelul rezonabil de LN care poate fi obținut fără conflict social într-un stat depinde de cererea de servicii, reguli și comportamente desemnate de LN, LP și LS a fiecărui cetățean și de conștientizarea de către fiecare cetățean a faptului că atât satisfacerea cererii de LP și LS pentru toți cetățenii, cât și utilizarea LP și LS obținute pentru alte scopuri depinde de existența unei anumite cantități de spațiu privat și LN asociată acestuia.
Răspunsul la întrebarea formulată în textul anterior l-aș putea formula în felul următorul: oameni care valorizează prioritar fie libertatea interioară (spirituală), fie libertatea negativă, fie libertatea pozitivă pot să trăiască în armonie într-un stat democrat dacă devin conștienți de faptul că procesele de producere și utilizare a acestor resurse culturale la scară istorică și personală de timp depind unele de altele.
Voi trece acum cu discuția la responsabilitatea universităților și a statului în ce privește existența sau nu a acestei armonii.
Responsabilitatea producerii cunoașterii cu privire la procesele de producție a libertății sus menționate aparține elitei culturale a societății, regrupată instituțional azi în comunitățile academice din acea țară. Dincolo de preferințele politice și spirituale private ale membrilor comunității academice ei răspund pentru felul în care mesajul cultural pe care îl transmit cetățenilor face să se escaladeze sau nu conflictele publice care se datoresc internalizării mesajului cultural transmis de cei care dețin autoritatea cunoașterii. Dacă nu vrea escaladarea conflictelor cu scopul maximizării realizării agendei personale, un membru al comunității academice nu trebuie să fie un militant politic sau spiritual, ci un mediator între oamenii care împărtășesc valorile pe care și el și și le asumă în privat ca prioritare și oamenii care au ca prioritare valori politice sau spirituale diferite de ale lui. Fără asumarea acestui rol de mediator un membru al comunității academice nu poate fi nici măcar un bun profesor, pentru că cei care intră ca studente și studenți în comunitatea academică au cele mai diverse valori, mai ales într-o spațiu academic internaționalizat.
Oamenii care promovează de la catedră valorile ateismului științific sau care promovează proiecte politice de reformă spirituală sunt responsabili pentru violența socială din cauze spirituale și pentru violența rezultată din considerarea omului un simplu corp lipsit de suflet (de exemplu au o responsabilitate pentru proliferarea pornografiei și a violului). Cei care promovează libertarianismul anarhist sau comunismul de la catedră sunt responsabili pentru violența socială rezultată din modul de interpretare a proprietății. Cei care promovează ecologismul și utilitarismul economic de la catedră sunt responsabili pentru violența socială în numele protecției mediului (ecoanarhism) sau a profitului economic (corupția ca mod de viață). Dacă vrem altceva atunci universitățile dintr-un stat trebuie să producă resurse conceptuale necesare pentru dialogul dintre toate aceste sisteme de valori și cadrul instituțional care să permite cunoașterea reciprocă personală a liderilor grupurilor politice, sociale și spirituale care au astfel de valori.
Valoarea economică indirectă a unor servicii de acest fel furnizate de universități este enormă prin reducerea costurilor de tranzacți între toți partenerii sociali, politici și economici. Guvernul trebuie să investească resurse financiare nu doar în cercetarea cu aplicații industriale directe, ci și în cercetarea ale cărei rezultate schimbă mediul în care are loc activitatea economică industrială favorizând-o direct și indirect prin modificarea structurii de stimulate, cultivarea valorilor cinstei și respectului reciproc. Conceperea unor programe naționale de cercetare-dezvoltare care nu acordă importanță științele sociale și umane și în particular cercetării interdisciplinare între științele naturii, cele sociale și umane denotă un primitivism în gândire cu baze materialist-dialectice. Banii din bugetului statului direcționați exclusiv către științele naturii și cercetarea aplicativă industrială, programul actual al USL, sunt bani aruncați pe fereastră, care nu vor duce la ridicarea calității vieții cetățenilor ci doar la polarizare economică și escaladarea conflictelor sociale.
Succesul unei strategii academice de transfer al cunoașterii de felul celei propuse în acest text depinde de minimizarea corupției și fraudei în spațiul academic. Nu poate exista o astfel de strategie la nivel național sub coordonarea unor oameni ca dl Ponta, care disprețuiesc standardele de etică academic. Dar succesul depinde și de orizontul cultural și spiritual al celor care manageriază sistemul public de educație și cercetare. Nu poate exista o astfel de strategie nici sub coordonarea unor oameni ca dl Funeriu care nu înțeleg importanța cultivării științelor sociale și umane românești prin măsuri proactive, a dialogului dintre științele naturii și umanioare ca pe o investiție care va duce în timp și la compatibilizarea performanțelor cercetătorilor români din aceste domenii cu standardele internaționale.
Din această perspectivă atât fosta, cât și actuala guvernare sunt amândouă responsabile pentru escaladarea și întreținerea tensiunilor din societatea românească. Dacă nu ne plac conflictul și sărăcia coruptă ca mod de viață trebuie să încurajăm apariția unor politicieni necorupți și care fără să își piardă identitatea ideologică și hotărârea personală de a avea puterea să fie capabili de dialog cu politicieni având un profil ideologic diferit în interesul tuturor cetățenilor țării, nu doar al țării indiferent de soarta cetățenilor. Astfel de politicieni necorupți și capabili de dialog pot fi chiar și domnii Ponta, Antonescu sau Băsescu, dar cu o condiție: să își schimbe sistemele de valori și comportamentele și să recâștige încrederea dovedind schimbarea prin succesiuni consistente de fapte semnificative. Nu poate însănătoși o societate cineva care iubește boala.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„Oamenii care promovează de la catedră valorile ateismului științific sau care promovează proiecte politice de reformă spirituală sunt responsabili pentru violența socială din cauze spirituale și pentru violența rezultată din considerarea omului un simplu corp lipsit de suflet (de exemplu au o responsabilitate pentru proliferarea pornografiei și a violului). Cei care promovează libertarianismul anarhist sau comunismul de la catedră sunt responsabili pentru violența socială rezultată din modul de interpretare a proprietății. Cei care promovează ecologismul și utilitarismul economic de la catedră sunt responsabili pentru violența socială în numele protecției mediului (ecoanarhism) sau a profitului economic (corupția ca mod de viață).”
Un contrapunct?!
Oamenii care promoveaza de la catedra preceptele religiei sau care promoveaza proiecte politice de sustinere a bisericiii sunt responsabili pentru violenta sociala din cauze spirituale si pentru limitarea optiunilor rezultata din indoctrinarea religioasa (de exemplu, au o responsabilitate pentru refuzul tratamentelor medicale si interzicerea avortului, chiar si in cazul sarcinilor rezultate in urma unui viol sau in situatii care pun in pericol viata mamei). Cei care promoveaza supunerea oarba fata de stat sau pareadigma asistentiala de la catedra sunt responsabili de violenta sociala rezultata din incalcarea proprietatii. Cei care promoveaza distrugerea mediului si ingradirea pietei libere sunt responsabili pentru violenta sociala in numele interesului public sau al „echitatii sociale”.
Mi se pare usor stranie discrepanta dintre prima parte a articolului, in care aratati o intelegere (ce-i drept, incompleta) a conceptelor de libertate si partea a doua, unde va promovati in mod evident agenda personala.
Ca să fiu sincer tot ce ați zis nu mi se pare că este un contrapunct, ci o extindere binevenită a ideii. Nu am înțeles chestiunea cu agenda personală. Dacă vreți un răspuns la ea trebuie să precizați mai clar despre ce este vorba. Că e nevoie programe de finanțare pentru științe sociale și umaniste și pentru proiecte interdisciplinare ?
Exact in aceasta sta problema, domnule Iordache: spre deosebire de matematica, stiintele sociale nu pot fi predate in mod obiectiv!
Desigur, ramane varianta unui curs de „istoria sociologiei” sau „istoria economiei”, dar aceste discipline sunt mult prea vaste pentru a fi asimilate de-a valma. Si asta, trecand peste opozitia profesorilor fata de un astfel de demers – vedeti, va rog, reactiile celor interesati la propunerea de a inlocui cursurile de religie (ortodoxa, desigur) cu istoria religiilor.
Cat despre partea cu agenda personala, m-am referit la faptul ca, desi vorbiti de LS, ii acuzati exclusiv pe cei care promoveaza ateismul stiintific si/sau libertarianismul.
Asta, trecand peste echivalarea bizara a profitului economic cu coruptia (?!)
Vă mulțumesc pentru comentariu.
Sunt de acord că nu pot fi predate absolut obiectiv, dar pot fi predate insistând pe enunțarea presupozițiilor pe care se bazează (de ex. pe un concept de homo economicus care nu este complet realist), precum și pe consecințele instituționale ale acestor presupoziți (o analiză istorică factuală), pe tensiunile inerente cu alte abordări.
În acest fel studentul cunoaște aspectele ideologice și alege în cunoștință de cauză.
Dar este cam greu să fim critici în raport cu noi înșine când predăm ceea ce credem. Însă pe de altă partea aceasta este regula jocului onestității intelectuale.
Legat de agenda personală, am acuzat foarte clar și excesele în numele LS, cu referire clară în substrat la Nae Ionescu:
„Oamenii care promovează de la catedră valorile ateismului științific sau care promovează proiecte politice de reformă spirituală sunt responsabili pentru violența socială din cauze spirituale …”
Agenda mea personală pe care o urmez în acest articol este de a găsi căi de dialog între adepții hard ai diferitelor tipuri de libertate, sau cel puțin să îi pun puțin în off-said în tendințele lor de a spune că dețin tot adevărul, fără ca celălalt să aibă dreptate în nici o privință.
cele bune,
Domnule IosiP,
Din nefericire, aveti dreptate.
Am avut ocazia conducand prin MidWestul american sa ascult un post de radio evanghelist care propovaduia exact supunerea fata de stat fara cracnire, si votul dupa indicatia predicatorului.
M-am simtit brusc in secolul XIX.
Plus tot felul de afirmatii pseudostiintifice scoase pe banda de ultraconservatorii americani care incearca sa acrediteze idei cum ca organismul femeii produce aparare impotriva sarcinii in caz de viol si daca o femeie violata ramane insarcinata, este pentru ca asa a vrut ea.
Pacat de o tara cu asa politicieni.
Dar indoctrinarea abuziva a copiilor inca de la gradinita nu va deranjaza?
Se preda la vreo facultate ‘ateism stiintific’ ?
Aveti surse care arata ca secularizarea duce la ‘proliferarea pornografiei si a violului’?
V-as intreba daca nu va e jena sa insinuati astfel de corelatii si in acelasi timp sa treceti sub tacere indoctrinarea religioasa practicata in romania de la gradinita pana la liceu, dar nu va intreb pentru ca dogmatismul religios ataca mai intai simtul ridicolului si al integritatii intelectuale. Cand alea dispar, devii un instrument al virusului religios care v-a luat ostateca gandirea si standardele de justificare.
Mă deranjează orice fel îndoctrinare abuzivă, așadar și cea precizată de dvs. Ateism științific s-a propovăduit zeci de ani în toată România comunistă și programul a fost coordonat de la nivel universitar.
Si de aceasta data,dle V.Iordache,am citit cu mult interes articolul dvs,pentru care va multumesc si va felicit!
Daca aprob si aplaud modul in care abordati realitatea „tangibila” a functionarii universitatii romanesti contemporane,cat si analiza pe care o faceti colaborarii(?) cu diversii responsabili politici,am cateva rezerve in ceea ce priveste clasificarea diverselor libertati la care va referiti…Am inteles,din raspunsul pe care mi l-ati dat anterior,ca,considerati necesare aceste tipuri de structurari,tabele,etc,unei mai bune intelegeri si explicatii a comportamentelor,din punctul meu de vedere insa,a separa spiritul de corp sau a compartimenta aspiratiile umane nu contribuie la aprofundarea cunoasterii individuale…as zice chiar ca o impiedica!
Asa cum NU TOATE simturile – de care dispunem si ne folosim zilnic – sunt repertoriate,si viata ne-ar fi imposibila daca am rezuma-o la experientele noastre exclusiv empirice,asa si libertatile de care ne bucuram nu pot fi DOAR spirituale,pozitive si negative…ar fi teribil de trist!Din fericire,omul este o creatie un pic mai complexa,grâce à Dieu!
Dincolo de aspectul sau maniheen,clasificarea dvs mi se pare ca implica o judecata de valori,care iar este sursa de dezbinare,atunci cand avem atata nevoie de coeziune sociala!
Un practicant religios,divortat de 2 ori,care face munca voluntara si finanteaza opere caritative,locuieste intr-o vila si are sofer privat,caruia-i plateste studiile universitare ale fiului,in timp ce pe proprii sai copii ii pune sa munceasca in vacante,in ce categorie se situeaza…?
Va multumesc pentru comentariu.
Sunt perfect de acord ca aceasta compartimentare nu are cum sa reflecte realitatea fiintei umane in mod deplin. Pe de alta parte nu prea avem cum sa vorbim fara sa compartimentăm, să decupăm ceva-ul exerior sau interior. Intr-un fel, încercuim cu vorbele, ne tot invartim in jurul a ceva care nu putem exprima in cuvinte. Dar in acest fel ne facem un fel de idee oarecum, fără a fi niciodată o idee completă sau având la dispoziție un adevăr ca în oglindă.
Îmi dau seama că există riscul ca astfel de texte mai mult să dezbine decât să ajute, drept pentru care nu voi mai persevera pe linia asta. Dar pentru că începusem am vrut să închid o etapă.
Intrebarea ultima imi imaginez ca e mai degraba retorica. Pentru cine contează părerea asta, se poate ține seamă de ceva de genul următor: în ce fapte te va găsi moartea, în acelea vei fi judecat.
Revin pe forum luni dimineață.
cele bune,
Stimate domnule Iordache,
Sincer am fost extrem de șocat când am aflat că o anumită domnă profesoară de la SNSPA (MM) promova politica unui anumit partid de la catedră. Și politica de o anumită culoare. Ceea ce într-o țară libertariană (să spunem deși cuvântul e cam ciudățel) ar fi condus la excluderea respectivei din spațiul universitar.. De ce ? Pentru că mintea unui student- este extrem de influențabilă de anumite idei- care ies din sfera materiei pe care se presupune că o predă un profesor universitar- și intră în sfera unui politic derizoriu. Lucrurile sunt cunoscute de mult iar exemplul clasic al lui Nae Ionescu arhifamiliar. Și-atunci ne bucurăm atunci când un profesor predă LIBERTATEA – pur și simplu. Și susținem că momentul studenților manipulați politic a trecut- iar persoanele care fac așa ceva- cazul colegului dvs. CC- ar trebui excluse din învățământ fără discuții.
Vă mulțumesc pentru comentariu.
Ca să fiu sincer nu aș merge pe excludere dacă aș fi ministru al educației :), deoarece adesea sunt oameni foarte valoroși profesional și să produci un Profesor de calitate costă enorm, dar aș merge pe aplicarea mai strictă a regulilor privind decuplarea totală a politicii de spațiul academic în sensul că atunci când avem obligația să prezentăm opțiuni ideologice cu privire la anumile lucruri (de ex. dezvoltarea durabilă în domeniul meu) să le prezentăm din perspectiva tuturor ideologiile existente în politică (de ex din perspectiva ecologismului, liberalismului, social-democrației sau conservatorismului, sau din perspectiva democrat creștină), cu o analiză a presupozițiilor etice asumate și a valorilor prioritare din fiecare punct de vedere, astfel încât studenta sau studentul care au opțiuni ideologice care nu ne privesc pe noi profesorii să știe pe ce lume se află, ce își asumă, de ce și la ce trebuie să se aștepte din partea unor cetățeni cu alte opțiuni când va fi pe piața muncii sau în societatea civilă.
Asta e o muncă dificilă și care merită făcută de fiecare dintre cei care sunt profesori și angajați și în politică. Militantismul e pentru timpul liber al politicianului, iar gândirea critică pentru intelectualul academic, una și același cetățean.
cele bune,