vineri, martie 29, 2024

Punct şi de la capăt: istoricul și perspectivele cooperării Arhivelor Naţionale ale României cu Serviciul de Stat de Arhivă al Republicii Moldova (1990-2015)*

Punct şi de la capăt: istoricul și perspectivele cooperării

După mai bine de șapte decenii de la instalarea „cortinei de fier” pe râul Prut, în vara anului 2015 două oraşe de pe malul stâng al Nistrului, Ocniţa şi Soroca, au fost gazdele unui eveniment cu un impact emoţional aparte asupra comunităţii arhiviştilor din România şi Basarabia: seminarul intitulat „Oportunităţile şi perspectivele colaborării transfrontaliere dintre Arhivele Naţionale ale României şi cele ale Republicii Moldova”. Iniţiat şi organizat prin eforturile remarcabile ale Serviciului de Stat de Arhivă al Republicii Moldova şi ale conducătorului acestuia, Ion Varta, împreună cu municipalităţile şi consiliile raionale ale ambelor localităţi basarabene, momentul a prilejuit cea dintâi comunicare profesională de amploare între reprezentanţii celor două instituţii, după o lungă perioadă de absență a legăturilor instituţionale directe.

Tradiţia arhivistică basarabeană, în contrast cu aceea a celorlalte provincii istorice româneşti, este una veche şi prezintă particularităţi explicabile prin specificul naţional şi prin contextul   istoric-geopolitic ce grevează teritoriul dintre Nistru şi Prut după anexarea Basarabiei de către Rusia ţaristă ‒ perioadă caracterizată prin fundarea primelor instituţii de arhivă odată cu înfiinţarea structurilor administrative ruseşti. Întâia instituţie de arhivă din Basarabia a fost creată în 1815: Arhiva Cancelariei Guvernatorului Basarabiei. Cu destinaţia iniţială de arhivă curentă, Arhiva Cancelariei Guvernatorului a adunat din necesităţi practice cea mai mare parte a arhivelor istorice din provincie, fapt care o plasează între cele mai vechi precursoare ale actualei Arhive Naţionale a Republicii Moldova.

Câteva decenii mai târziu, cercetările teoretice în domeniu, explorarea sistematică, conservarea şi valorificarea ştiinţifică a bogatului material arhivistic al Basarabiei au dobândit consistenţă prin intermediul Comisiei Ştiinţifice Guberniale a Arhivelor din Basarabia[1] ‒ organism  istoric-arheologic şi arhivistic regional, cu direcţii primordiale de activitate în sensul constituirii unei arhive istorice basarabene şi în acela al studierii trecutului istoric al regiunii.[2] Comisia a activat în perioada 1889-1923 şi a editat trei volume de lucrări[3], iar vasta ei experienţă a fost folosită de Sucursala din Chişinău a Arhivelor Statului (1918-1940) şi de Direcţia Regională Chişinău a Arhivelor Statului (1941-1944), după unirea Basarabiei cu România.

La începutul lui 1944, întreaga arhivă istorică basarabeană şi documentele create de instituţiile administraţiei româneşti cu extensii în Basarabia au fost evacuate în România şi implicit dispersate fie la sucursale ale Arhivelor Statului, fie în instituţii şi organizaţii administrative, economice, culturale și educative, fie chiar la persoane fizice; numai o anumită cantitate a documentelor basarabene a fost readusă la Chişinău în anii 1953-1954.[4]

După cel de-al doilea război mondial, în 1946, pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti au luat ființă Arhiva Centrală Istorică şi Arhiva Centrală a Revoluţiei din Octombrie şi a Construcţiei Socialiste (i.e. Arhiva Partidului Comunist al RSSM), care în 1958 au fuzionat sub denumirea „Arhiva Centrală de Stat a RSSM”. În 1976 a fost creată Arhiva Documentelor        Foto-Fono-Cinematografice. După adoptarea Declaraţiei de suveranitate a Republicii Sovietice Socialiste Moldova din iunie 1990, această arhivă împreună cu Arhiva Centrală de Stat au compus Arhiva Naţională a Republicii Moldova. După prăbuşirea URSS, în toamna anului 1991, documentele Partidului Comunist al Moldovei au trecut în gestiunea nou createi Arhive a Organizaţiilor Social Politice din Republica Moldova.[5]

Astăzi, autoritatea administrativă centrală de specialitate este Serviciul de Stat de Arhivă al Republicii Moldova. În conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 695 din 14.09.2012 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Stat de Arhivă al Republicii Moldova (publicată în „Monitorul Oficial”, nr. 198-204 din 21.09.2012)[6], instituţia este persoană juridică de drept public subordonată guvernului ‒ putere care elaborează şi promovează politica statului în domeniul arhivistic. Conducerea sa este asigurată de un director general, numit în funcţie de către guvern şi asistat de doi directori generali adjuncţi ce exercită atribuţii delegate de directorul general. În structura Serviciului intră Colegiul, alcătuit din nouă membri, iar componenţa acestuia este aprobată de guvern la propunerea directorului general. Hotărârile Colegiului se adoptă cu simpla majoritate de voturi ale membrilor şi se pun în aplicare prin emiterea ordinelor respective sub semnătura directorului general. Pe lângă Serviciu funcţionează, ca organe consultative: Consiliul Consultativ (format din oameni de ştiinţă şi specialişti din instituţii ştiinţifice, biblioteci și muzee, care, examinând problemele actuale din domeniul arhivisticii, elaborează strategii pentru soluţionarea acestora) şi Comisia Centrală de Expertiză şi Control (aceasta asumă problemele metodico-ştiinţifice ale expertizării/evaluării documentelor şi ale includerii lor în Fondul Arhivistic al Republicii Moldova). Prin structura, atribuţiile, misiunea şi funcţiile sale de bază, Serviciul de Stat de Arhivă al Republicii Moldova dispune de toate elementele unei organizări de tipul agenţiei guvernamentale ‒ un model familiar majorității instituţiilor de arhivă din Europa.

În sistemul arhivelor centrale şi teritoriale ale Republicii Moldova intră: Arhiva Naţională a Republicii Moldova[7] şi Arhiva Organizaţiilor Social-Politice din Republica Moldova[8], două arhive municipale (Serviciile municipale de Arhivă din Chişinău şi Bălţi), precum şi încă treizeci și cinci de Servicii raionale de Arhivă. Serviciile municipale şi raionale de arhivă rămân sub controlul şi coordonarea metodologică a Serviciului de Stat de Arhivă, iar conducătorii acestora sunt confirmaţi în funcţie de preşedinţii consiliilor municipale şi raionale.

Raporturile dintre administraţiile arhivistice din România şi Republica Moldova au fost determinate pentru o lungă perioadă de timp de vectorii politicii externe a guvernelor din ţările noastre, în special de caracterul relaţiilor politice cu Federaţia Rusă. Bunele auspicii sub care au debutat conexiunile arhivistice dintre Chişinău şi Bucureşti imediat după proclamarea suveranităţii Republicii Sovietice Socialiste Moldova de către Sovietul Suprem al acesteia (la 23 iunie 1990) au rezultat din dinamica ieşită din comun a contactelor bilaterale româno-sovietice pe parcursul anului 1990. Sincopele de comunicare ale României socialiste cu URSS, accentuate în epoca lui M.S. Gorbaciov, au fost nivelate după evenimentele din decembrie 1989: în fruntea politicii româneşti s-a instalat Frontul Salvării Naţionale, pătruns de esența aceleiaşi elite comuniste, iar prioritatea de politică externă a fost menţinerea Uniunii Sovietice şi a influenţei ei în lagărul socialist prin reconfigurarea sistemului de alianţe în jurul acestei puteri. În absenţa unor imperative politice şi ideologice pro-occidentale conturate, clasa politică românească a optat pentru perpetuarea raporturilor accentuate cu Moscova şi nu pentru o reorientare radicală în direcţia Vestului, după modelul vecinilor din „grupul de la Visegrád”. Însăşi strategia sovietică viza în acel moment formarea unui sistem de securitate acoperit de „tratate bilaterale de prietenie şi cooperare” între URSS şi vecini, în scopul stabilizării zonei tampon cu Europa Occidentală. Anul 1990 a fost dominat de negocierile pentru semnarea Tratatului de colaborare, bună vecinătate şi prietenie dintre România şi URSS, finalizate la 5 aprilie 1991. Potrivit uzanţelor diplomatice, în scopul aplicării sale, tratatul politic de bază a fost însoţit de acorduri-anexă. În acest registru s-au înscris atât „programul de schimburi culturale” româno-sovietic semnat de premierul Petre Roman şi  prim-ministrul Valentin Pavlov în martie 1991 ‒ care, nota bene, a inclus şi Arhivele Statului ‒, cât şi Acordul de colaborare între Direcţia Generală a Arhivelor Statului din Ministerul de Interne al României şi Comitetul pentru Problemele Arhivelor de pe lângă Guvernul Federaţiei Ruse (din 23 aprilie 1992).

În contextul favorabil al apropierii de URSS şi de Federaţia Rusă şi al deschiderii arhivelor ruseşti, manifestate în primii ani ai mandatului lui B.N. Elţin, Arhivele Statului au dat curs iniţiativei Serviciului de Stat de Arhivă al Republicii Moldova din august 1990 de a face schimb de experienţă teoretică şi practică, deopotrivă de specialişti şi publicaţii în domeniul arhivelor. Direcţia Generală a Arhivelor Statului a trimis la Chişinău volume de legislaţie arhivistică şi literatură de specialitate, precum şi câţiva delegaţi care au participat la elaborarea stemei de stat a Republicii Moldova şi la lucrările Simpozionului Internaţional de la Chișinău „Etnogeneza, permanenţa şi continuitatea poporului român în spaţiul carpato-danubiano-pontic”. Ca urmare a intensificării contactelor, la 30 septembrie 1991 a fost semnat la Moscova Acordul între Direcţia Generală a Arhivelor Statului din România şi Serviciul de Stat de Arhivă al Republicii Moldova; prevederile acestuia despre schimbul de specialişti pentru cercetarea materialelor de arhivă şi pentru documentarea în probleme specifice, ori despre schimbul de publicaţii de specialitate şi de copii ale documentelor ce prezentau interes ştiinţific pentru părţile semnatare au stimulat cooperarea bilaterală în următorii ani.

Într-o Notă[9] de sinteză a istoricului legăturilor impulsionate în 1990 sunt detaliate formele cooperării bilaterale româno-moldoveneşti. Astfel, în anul 1991 Serviciului de Stat de Arhivă al Republicii Moldova i-au fost transmise 11 role de microfilm cu documente de istorie a Basarabiei, păstrate la Arhivele Naţionale românești. O echipă formată din patru arhivişti de la Chişinău a participat în 1992 la un ciclu de cursuri organizat de Şcoala Naţională de Perfecţionare Arhivistică din Bucureşti. În anii următori, delegaţii ale Arhivelor din România şi din Republica Moldova s-au întâlnit la simpozioane ştiinţifice şi lansări de carte ținute la Chişinău, Bucureşti şi Cluj-Napoca, iar specialişti basarabeni (inclusiv directorul şi directorul adjunct al instituției centrale moldovenești) au efectuat stagii de perfecționare şi documentare la Arhivele Naţionale. În sfârşit, Arhiva Naţională a Republicii Moldova a transmis în 1997 instituției similare din România 10 role de microfilm cu 7.623 de cadre după înscrisuri de interes, depozitate în colecţia „Microfilme ‒ Republica Moldova”[10].

Începând din 1995, în dialogul dintre Arhivele Naţionale şi Serviciul de Stat de Arhivă al Republicii Moldova s-a instalat un blocaj ce nu a mai putut fi depăşit timp de aproape cincisprezece ani, iar el a fost determinat de evoluţiile politice interne din ambele state, dar mai ales din Republica Moldova. Ne referim în primul rând la poziţionarea guvernărilor agrariene (1994-1998) şi comuniste (2001-2009) faţă de România. Totodată, nu pot fi trecute cu vederea neîncrederea, suspiciunile ori de-a dreptul fobiile care au coagulat vreme de aproape două decenii prejudecăţile şi stereotipiile manifestate de responsabilii Arhivelor Naţionale ale României față de conlucrarea profesională cu omologii lor de la Chişinău. Nici măcar atunci când împrejurările politice din Moldova au îngăduit o „strângere a legăturilor” între administraţiile de arhivă ale ţărilor noastre, angajamentele eufonice pentru „regândirea” alianței profesionale, declarate de conducerea progresistă instalată la Arhivele Naţionale în vara lui 2007, nu s-au materializat. …Doar dacă nu se pune la socoteală, desigur, vizita efectuată la 14 mai 2012 de directorul român de atunci la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei din Chişinău, în scopul itinerării expoziţiei de documente numite sugestiv: „Cedarea Basarabiei, a nordului Bucovinei şi a ţinutului Herţa (1940) – între neputinţă şi iresponsabilitate. O perspectivă românească”[11]. Factorii decizionali din 2007-2012 au rămas tributari clişeelor retrograde, vădind letargie şi, finalmente, neputinţa de a cultiva, dacă nu apropierea frăţească în limitele şi formele conferite de perspectiva unei „relaţii speciale” cu Serviciul de Stat de Arhivă, atunci măcar un climat de încredere reciprocă între instituţii, favorabil dezvoltării ulterioare a unor raporturi stabile, consistente şi avantajoase. În consecinţă, singurele contacte între profesioniştii din România şi Republica Moldova au fost ocazionate de participarea sporadică și întâmplător concomitentă la „Stage technique international d’archives (STIA)” sau la alte programe organizate de Arhivele Naţionale ale Franţei, precum şi la unele evenimente ştiinţifice. Este important de precizat că dezinteresul din trecut afișat de responsabilii definirii şi gestionării conexiunilor externe ale Arhivelor Naţionale a ilustrat nu doar raporturile cu direcţiile de arhivă din arealul ex-sovietic, inclusiv cu Agenţia Federală de Arhivă a Rusiei (ROSARHIV), ci şi abordarea contactelor cu administraţiile arhivistice din spaţiul intracomunitar.

De Basarabia însă apropie comuniunea lingvistică, de istorie, tradiţie şi cultură. Instituţiile de arhivă au avut o istorie comună în 1918-1944, perioadă când în ținutul dintre Nistru şi Prut a funcţionat Sucursala Arhivelor Statului (românesc), ulterior Direcţia Regională Chişinău a Arhivelor Statului (de asemenea românesc). Nu în ultimul rând, în România se găsesc documente istorice sau chiar fonduri întregi de provenienţă basarabeană, în cea mai mare parte necunoscute publicului larg şi cercetătorilor ori potenţialilor beneficiari. Astfel, numai la Biroul Judeţean Ilfov al Arhivelor Naţionale există circa 240 de fonduri arhivistice din Basarabia, iar stadiul lor de prelucrare, implicit de accesibilizare, rămâne în faza de început.

Un mult prea longeviv acord de colaborare între instituţiile de arhivă în discuție ‒ anume cel semnat la Moscova și datat la 30 septembrie 1991 ‒ devenise anacronic din toate punctele de vedere, în timp ce documente similare fuseseră încheiate cu administraţii arhivistice din ţări exotice ori din state în care România nu ar avea interese culturale majore. Până în august 2015, pagina electronică a Arhivelor Naţionale nu a conținut un link de trimitere la site-ul oficial al Serviciului de Stat de Arhivă al Republicii Moldova. În general, o sumă din activităţile externe ale Arhivelor Naţionale și, mai important, textele înțelegerilor internaţionale nu sunt valorificate elocvent (în primul caz) sau deloc înregistrate (în al doilea) în resursa electronică a Arhivelor Naţionale[12], iar o parte din realizări se regăsesc codificate în secţiunea „Colaborare instituţională”, astfel că accesul celor interesaţi la informaţii minimale de acest gen devine posibil cel puțin după o căutare insistentă. Apatia în raporturile arhivistice moldo-române a trecut prin resuscitări succesive abia în ultimii doi-trei ani, sub imboldul reaşezării structurale a Serviciului de Stat de Arhivă din Republica Moldova[13] şi, totodată, al continuării discuţiilor bilaterale pentru semnarea unei noi înțelegeri între cele două instituţii de arhivă. Negocierile au debutat la propunerea părţii române[14] în februarie 2012, însă definitivarea lor s-a produs abia cu doi ani mai târziu, în timpul mandatului de director al lui Ioan Drăgan.

Simbolic, prima întâlnire a conducătorilor administraţiilor de arhivă din România şi Republica Moldova a avut loc la 24 ianuarie 2014, la Iaşi. În acest moment festiv, Ion Varta şi Ioan Drăgan au semnat Acordul de cooperare în domeniul arhivistic între Ministerul Afacerilor de Interne din România, prin Arhivele Naţionale, şi Serviciul de Stat de Arhivă al Republicii Moldova[15]. Cei doi directori şi-au propus să abordeze un nou tip de legături bilaterale, în care să primeze raporturile armonioase, fraterne, convenind, în nouă articole parafate prin convenție, următoarele: „să efectueze schimb de experienţă în domeniul teoriei şi practicii arhivistice, pe bază de reciprocitate, schimb de specialişti în cadrul stagiilor de documentare în arhivele administrate, precum şi schimb de publicaţii arhivistice (inventare, ghiduri arhivistice, cataloage, ediţii de documente şi altă literatură de specialitate)”; să faciliteze accesul specialiştilor din institutele de cercetare la documentele „care se referă la istoria statului celeilalte Părţi sau la relaţiile dintre statele lor”; să realizeze „un schimb gratuit de copii de pe documentele de arhivă, pe bază de reciprocitate”; să organizeze în comun „expoziţii documentare referitoare la teme convenite anterior” şi să întocmească „ediţii de documente de arhivă şi instrumente de lucru”; în sfârşit, să faciliteze „contactele profesionale” şi să susţină „colaborarea dintre structurile teritoriale de arhive”[16].

Din punct de vedere normativ, acordurile din 1991 şi 2014 sunt acte juridice de tip contractual cu valoare de „înţelegere”; dictate fiind de normele dreptului internaţional, ele întrunesc elemente esenţiale ca: subiectele participante (Serviciul de Stat de Arhivă al Republicii Moldova şi Ministerul român al Afacerilor Interne, prin Arhivele Naţionale), voinţa liber exprimată a părţilor, „reflectată în năzuinţa reciprocă de a stabili şi dezvolta cooperarea în domeniul arhivistic”, obiectul delimitat (arhivele) şi realizabil (în special în sfera activităţii de cercetare ştiinţifică şi a publicării unor culegeri de documente), un termen de valabilitate (perioadă nedeterminată), precum şi modalitatea de completare ori de modificare a dispoziţiilor acordurilor şi procedura denunţării lor. În acelaşi timp însă, lectura comparativă a textelor din 1991 şi 2014 relevă aspecte care, cumulate, ar putea conduce la concluzia că, după doi ani de negociere a clauzelor sale, faţă de documentul încheiat în 1991, cel din 2014 lansează un set de componente novatoare încă timide pentru a-și împlini realmente menirea de a redefini „noua dimensiune” a cooperării româno-moldoveneşti în domeniul Arhivelor, aşa cum a fost ea imaginată de semnatarii săi. Noul act a preluat prin reformulări, contrageri ori dezvoltări prevederile vehiculate în textul precedent, astfel că practic elementul de noutate, consistent în sine, îl reprezintă doar articolul 6 privitor la dorinţa părţilor de a înfăptui în comun expoziţii documentare, culegeri de documente şi instrumente arhivistice. Totodată, ca reflexie a articolului IV din înțelegerea anterioară („Fiecare Parte permite accesul delegaţilor celeilalte Părţi la cercetarea documentelor care prezintă interes pentru aceasta, prin intermediul sălilor de studiu…”), reformularea „Părţile sunt de acord să faciliteze accesul altor specialişti din cadrul institutelor de cercetare la documentele deţinute de fiecare Parte, care se referă la istoria statului celeilalte Părţi sau la relaţiile dintre statele lor” ar putea induce în noua redactare, cel puţin teoretic, impedimentul pentru cercetătorii din România şi Republica Moldova de a studia în arhivele celeilalte părţi documentele care exced istoria propriilor ţări și contactele dintre ele; drept remediu teoretic și practic al acestui aparent impediment servește aici Regulamentul sălilor de studiu ale Arhivelor Naționale, care începând din 2007 nu mai condiționează accesul la documente de tema individuală de cercetare, iar regimul de cercetare este egal indiferent de cetățenie. Apoi, devine contrariantă frecvenţa formulei „pe bază de reciprocitate”[17] în documentul din 2014; expresia juridică este uzuală mai degrabă în raporturile diplomatice interstatale decât în termenii conlucrării dezinteresate între două instituţii de arhivă din ţări surori: ea încadrează și limitează tratamentul pe care un stat îl aplică celuilalt, neapărat egal ori echivalent cu tratamentul de care se bucură din partea primului; de bună seamă, o scrutare a modelelor textuale din tratate similare (precum cel polono-ucrainean sau fino-estonian ş.a.) ar fi putut procura inspirație în beneficiul negocierilor. În propria opinie, „schimbul de experienţă în domeniul teoriei şi practicii arhivistice”, angajat prin articolul 1 din Acord, nu se pretează condiţionării prin acţiuni echivalente, mai ales dacă se admite că România are poate obligaţii de natură morală faţă de Basarabia, și, mai ales, că Arhivele Naţionale dispun cu certitudine de mai multă experienţă decât Serviciul de Stat de Arhivă al Republicii Moldova, favorizate fiind de conectarea diacronică și constantă la mediul arhivistic occidental. La fel, nu pare inteligibilă ori justificabilă reiterarea aceleiași formule în articolul 5, din moment ce „schimbul” respectiv „de copii de pe documentele de arhivă” este „gratuit”.

Insuficiențele din noua convenție pot fi însă explicabile și grăitor dozate de o cutumă birocratică: toate documentele de cooperare în domeniu trebuie să urmeze şablonul formularistic fixat de Direcţia Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale din Ministerul Afacerilor Interne. Pare greu de conceput că viziunea externă a Arhivelor Naţionale nu ar avea suficientă autonomie şi liberă iniţiativă în negocierea de tratate sau de altfel de înţelegeri cu oricare dintre administraţiile de arhivă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 590/2003 privind tratatele, ori că artizanii relațiilor internaționale nu ar fi în măsură să elaboreze documente care să nu semene unul cu altul, ci să fie gândite și adecvate situațiilor particulare[18].

Reclamat stăruitor de comunitatea arhivistică din România şi Republica Moldova, Acordul de cooperare în domeniul arhivistic din 2014 a stabilit doar ansamblul legal al colaborării viitoare între instituţiile de arhivă şi el a marcat doar surmontarea etapei de proclamare a bunelor intenţii; asamblarea unui program concret de vivificare a prevederilor sale va fi însă veritabila provocare pentru toţi cei implicaţi și neîndoielnic va compensa scăderile teoretice ale cadrului juridic.

Racordarea profesională de debut şi primele schimburi de idei între arhiviştii din România şi Republica Moldova ‒ despre starea reală de lucruri din Arhive şi despre perspectivele de remediere și evoluție prin eforturi comune ‒ s-au înfăptuit deja în contextul seminarului ținut la Ocniţa şi Soroca în intervalul 8-10 iulie 2015. La lucrări au participat directorii Ioan Drăgan şi Ion Varta, conducerea Arhivei Naţionale a Republicii Moldova şi a Arhivei Organizaţiilor Social-Politice din Republica Moldova, şefii unor arhive teritoriale din Republica Moldova, precum şi şapte arhivişti de la Arhivele Naţionale ale României. Tematica abordată în comunicări şi discuţiile purtate pe marginea acestora au confirmat că Arhivele Naţionale şi Serviciul de Stat de Arhivă îşi îndeplinesc activităţile în aproximativ aceleaşi condiţii de infrastructură, de asigurare financiară și de suport din partea statului şi a societăţii, au pe agenda lor obiective similare şi, desigur, întâmpină probleme asemănătoare.

Linia de funcționare prioritară, atât la Bucureşti cât şi la Chişinău, constă în păstrarea şi conservarea patrimoniului documentar. Digitizarea documentelor medievale (anterioare anului 1600) la Bucureşti (proiect reflectat în discursul directorului Ioan Drăgan) şi microfilmarea la Chişinău a registrelor de stare civilă de până la 1910[19] sunt demersuri în care ambele administraţii notează rezultate favorabile. Graţie unui grant oferit de guvernul Estoniei şi prin concursul direct al premierului Iurie Leancă, Serviciul de Stat de Arhivă a proiectat la rândul său în 2014 digitizarea documentelor istorice deţinute de Arhiva Naţională a Republicii Moldova. În egală măsură, preluarea documentelor de la departamentele care şi-au încheiat activitatea, prelucrarea arhivistică, întocmirea evidenţelor şi păstrarea documentelor sunt misiuni permanente ale arhiviştilor de la Chişinău şi de la Bucureşti. Într-un remarcabil referat pe această temă, Irina Salinschi (şefa Direcţiei Dezvoltarea Arhivisticii, Evidenţa de Stat a Documentelor şi E-Transformare a Serviciului de Stat de Arhivă al Republicii Moldova) a subliniat urmările păguboase ale unor probleme „moştenite” în timp, făcând trimitere la cazuri multiple de preluări deficitare de documente, în timp ce rapoartele au dezvăluit erori în conținutul instrumentelor de evidenţă ale instituţiilor şi organizaţiilor departamentale, ministeriale, ale agenţiilor şi altor servicii de stat.

O carență apăsătoare comună este lipsa cronică a spaţiilor de depozitare adecvate, neajuns care periclitează păstrarea şi conservarea documentelor şi lezează acțiunea de preluare a arhivelor de la creatori. Delegaţii din România au prezentat colegilor din Republica Moldova atribuţiile Arhivelor Naţionale în administrarea şi protecţia specială a Fondului Arhivistic Naţional, au împărtăşit din experienţa lor în îndrumarea instituţiilor creatoare şi deţinătoare de documente şi au semnalat existenţa în România a unor importante fonduri arhivistice cu valoare istorică şi practică provenite din Basarabia, propunând punerea lor în lumină eventual prin proiecte ştiinţifice comune iniţiabile între Arhivele Naţionale şi Serviciul de Stat de Arhivă al Republicii Moldova[20]. La rândul lor, arhiviştii moldoveni au creat o impresie plăcută confraților lor, descriind atenţia deosebită îndreptată spre Arhive de către autorităţile locale, mai cu seamă de către primăriile şi consiliile raionale. Un exemplu de succes îl reprezintă cooperarea dintre Muzeul de Istorie şi Etnografie din Soroca şi Serviciul raional de Arhivă Soroca, în condiţiile sprijinului generos oferit de preşedinţii consiliilor raionului şi oraşului Soroca.

Este regretabil totuși că seminarul nu a atins îndeajuns subiectul calității şi formelor de pregătire profesională a arhiviştilor ‒ problemă deosebit de acută la Serviciul de Stat de Arhivă al Republicii Moldova ‒ şi, că, la fel, nu a adâncit tematica modalităţilor concrete de colaborare transfrontalieră între Serviciile raionale şi Serviciile judeţene de arhivă, pe măsura interesului manifestat de directorul general Ion Varta. Până în anul 1995, la Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova a existat o „Subsecţie” de Arhivistică care a pregătit patru promoţii de câte zece absolvenţi pe an în baza programelor de învăţământ elaborate în România şi în Federaţia Rusă[21]. În trecut, studiile superioare ale arhiviştilor din Republica Moldova se încununau inclusiv la Facultatea de Arhivistică a Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti şi la Institutul de Stat Istorico-Arhivistic din Moscova[22], iar învățământul continuu şi perfecţionarea profesională se abordau în programele Şcolii Naţionale de Perfecţionare Arhivistică „Aurel Sacerdoțeanu” din Bucureşti şi ale Institutului Rus de Cercetări în Ştiinţele Documentării şi Arhivisticii de la Moscova[23]. Începând din 1994, arhiviştii din Republica Moldova au luat parte la manifestări organizate de Consiliul Internaţional al Arhivelor şi la „Stage technique international d’archives (STIA)” de la Paris. În consecinţă, astăzi mai mult decât oricând este nevoie ca Arhivele Naţionale şi Serviciul de Stat de Arhivă să creeze conjuncturi, să depună diligențe şi să contureze apăsat axa cooperării între Facultatea de Arhivistică a Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” ori între facultăţile de istorie din marile centre universitare din ţară şi Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii de Stat din Moldova, pentru reluarea formării și pregătirii arhivistice basarabene în România.

Cât priveşte aspirația de încheiere a unor „convenţii” între Serviciile raionale de arhivă din Republica Moldova şi Serviciile judeţene ale Arhivelor Naţionale ale României – în opinia lui Ion Varta, acestea ar contribui la succesul unei „colaborări fructuoase pentru cercetarea paginilor de istorie comună, dar şi pentru accesarea unor fonduri în cadrul programelor de acțiuni transfrontaliere” –, părţii române îi este adecvabilă sarcina de a analiza orizonturile deschise de Legea nr. 590/2003 privind tratatele şi de alte reglementări și de a identifica soluția pentru a fructifica şi această latură a cooperării bilaterale.

În concluzie, este nevoie pe mai departe de acţiuni sistematice şi concrete pentru a da curs imperativelor Acordului de cooperare în domeniul arhivistic, încheiat în urmă cu doi ani și aflat deocamdată într-un stadiu incipient de transpunere în practică. Ca soluții și versiuni de animare, se prefigurează oportunitatea formării unui grup de lucru mixt cu caracter permanent, compus din specialişti ai Arhivelor Naţionale ale României şi ai Serviciului de Stat de Arhivă al Republicii Moldova[24], care să proiecteze şi să aplice un „Program al acţiunilor comune”[25]. Potrivit unor termene reglate printr-un asemenea program, ipotetica entitate profesională ar putea proiecta, iniţia şi promova activităţi destinate să fixeze şi să statornicească schimbul de experienţă şi colaborarea multivalentă cu caracter permanent în domeniul arhivistic, dând astfel consistenţă prevederilor acordului în interesul părţilor. O paletă de astfel de activități demne de inclus pe agendă poate cuprinde:

I. Elaborarea Planului de organizare a stagiilor de documentare și de internship pentru angajaţi (personal de conducere şi personal de execuţie) în instituţiile ambelor ţări.

II. Schimbul de cunoaștere (documentare reciprocă) privind problemele arhivistice curente:

II.1. Realizarea Programului de depistare a documentelor ce prezintă interes pentru părţi, aflate în arhivele celeilalte ţări

–  urgentarea punerii în cercetare a inventarului colecției „Microfilme ‒ Republica Moldova”;

– schimb de copii ale documentelor depistate, reprezentând interesele de cercetare și documentare ale părţilor.

II.2. Schimb reciproc de materiale şi documentaţii metodologice (regulamente, norme, proceduri ş.a.);literatură ştiinţifică (culegeri/ediții de documente, publicaţii, revista de specialitate ş.a.), pe suport papetar şi electronic.

II.3. Afișarea (postarea electronică) regulată a informaţiilor și materialelor ce reflectă stadiul activităților întreprinse, inclusiv a instrumentelor de informare științifică (îndrumătoare, ghiduri, prezentări) în măsură să orienteze cercetătorii interesați de conținutul arhivelor ambelor instituții.
III. Efectuarea schimburilor de experienţă și a internship-urilor arhiviştilor:

– Întâlniri periodice între conducătorii celor două instituții.[26]

– Participarea arhiviștilor Serviciului de Stat de Arhivă al Republicii Moldova (cu prioritate a celor din Serviciile municipale şi raionale) la cercurile profesionale zonale ale arhiviştilor din serviciile judeţene ale Arhivelor Naţionale ale României.[27]

– Participarea directorului general al Serviciului de Stat de Arhivă al Republicii Moldova la lucrările cercului profesional al personalului de conducere din Arhivele Naţionale, cu statut de observator.

–  Stabilirea și onorarea unui calendar al internship-urilor, în funcție de necesitățile de formare profesională și de documentare ale părților.
IV. Organizarea de seminarii (mese rotunde) practice și ştiinţifice pe temele stringente:

-Terminologia arhivistică în România şi Republica Moldova.

– Asistenţa de specialitate.

-Completarea Fondului Arhivistic Naţional.

-Implementarea tehnologiilor informaţionale moderne în domeniul arhivistic.

– Conservarea și restaurarea documentelor.

– Legislaţia arhivistică în România şi Republica Moldova.

– Desecretizarea şi accesibilizarea fondurilor arhivistice create de structurile statului şi ale Partidului Comunist în România şi în Republica Moldova.
V. Elaborarea planului bilateral de colaborare ştiinţifică:

– Cooptarea directorului general al Serviciului de Stat de Arhivă al Republicii Moldova, a directorului Arhivei Naţionale a Republicii Moldova şi a directorului Arhivei Organizaţiilor Social-Politice din Republica Moldova în International Advisory Board al revistei „Revista Arhivelor. Archives Review”.

– Difuzarea, promovarea și recenzarea reciprocă a studiilor şi articolelor publicate în revistele de specialitate „Revista Arhivelor. Archives Review” şi „Pergament”.

– Organizarea conferinţelor şi simpozioanelor ştiinţifice pe teme de interes comun ‒ precum istoricul instituţiilor de arhivă din ambele ţări, evocarea unor personalităţi din domeniul arhivistic cu un parcurs profesional comun celor două instituții (Paul Gore, Leon Boga, Dimitrie Onciul, Constantin Moisil, Aurelian Sacerdoţeanu ş.a.).

– Întocmirea în duplex a edițiilor/cataloagelor de documente şi albume fotografice.

– Organizarea în regim de colaborare a unor expoziţii tematice.

Post Scriptum: Opiniile exprimate în acest studiu îmi aparțin în totalitate și nu reprezintă punctul de vedere oficial al instituțiilor menționate.


* Lucrare comunicată rezumativ la Cercul Profesional al Arhivelor Naționale, București, 5-6 octombrie 2015.

[1] Denumirea originală: „Бессарабская Губернская Учëная Архивная Коммиссiя”.

[2] V. Silviu Andrieş-Tabac, Istoricul Arhivelor Republicii Moldova, în Mihai Taşcă (ed.), Ghidul Arhivelor din Republica Moldova, Chişinău, Pontos, 2011, pp.12-20; Octavian Dascăl, Începuturile arhivisticii în teritoriul dintre Prut și Nistru: Comisia Gubernială Stiinţifică a Arhivelor Basarabiei (1898-1923), în „Revista Arhivelor. Archives Review”, XC (2013), nr. 1-2, pp. 64-81 (în curs de apariție).

[3] Ioan N. Halippa, Труды Бессарабской Губернской Ученой Архивной Коммиссiи. Печатано подъ редакцiей правителя делъ Коммиссiи И.Н. Халиппы (Lucrările Comisiei Ştiinţifice Guberniale a Arhivelor Basarabiei. Tipărit sub redacţia Secretarului Comisiei, I.N. Halippa), I-1900, II-1902, III-1907, Chişinău, Şliomovici – Kaşevski, 1900-1907.

[4] V. Octavian Dascăl, Din istoricul relaţiilor de colaborare dintre Arhivele Naţionale ale României şi Serviciul de Stat de Arhivă al Republicii Moldova (1990-2015). Fonduri arhivistice basarabene la Arhivele Statului (1944-1954), lucrare comunicată la Seminarul „Oportunităţile şi perspectivele colaborării transfrontaliere dintre Arhivele Naţionale ale României şi cele ale Republicii Moldova” (II), Serviciul de Stat de Arhivă al Republicii Moldova ‒ Arhivele Naţionale ale României ‒ Consiliul raional Soroca ‒ Serviciul raional de Arhivă Soroca, Soroca, 8-10 iulie 2015 (lucrarea in extenso este predată pentru publicare în „Revista Arhivelor. Archives Review”, 2015).

[5] Reperele istoricului Serviciului de Stat de Arhivă al Republicii Moldova pot fi consultate online (http://www.arhiva.gov.md/istoricul-arhivelor).

[6] V. Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Stat de Arhivă al Republicii Moldova, structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acestuia (http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=347142&lang=1).

[7] V. pagina electronică a Serviciului de Stat de Arhivă al Republicii Moldova (http://www.arhiva.gov.md/index.php?option=com_content&view=article&id=21).

[8] Ibidem (http://www.arhiva.gov.md/index.php?option=com_content&view=article&id=10).

[9] DGAS ‒ Relații Internaționale; Nota este nedatată (<sfârşitul anilor ’90>) şi este arhivată la Compartimentul de Relaţii Internaţionale al Arhivelor Naţionale.

[10] Întocmit și tehnoredactat în urmă cu câțiva ani, inventarul colecției nu este deocamdată colaționat și prefațat; el reflectă conținutul a 10 role de microfilm după documente din fondurile F. 937 („Comisariatul General al Basarabiei”) și F. 1607 („Marele Cartier General al Armatei Române”), comandate în anul 1995 în urma depistărilor întreprinse de o delegație a Arhivelor Naționale.

[11] V. Comunicatul de presă al Arhivelor Naţionale (http://www.arhivelenationale.ro/images/custom/image/serban/2012%20mai/Comunicat%20de%20presa%20Chisinau%202012.pdf).

[12] O listă a acordurilor de cooperare în vigoare în domeniul Arhivelor se găseşte pe pagina oficială a Direcţiei Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale a Ministerului Administraţiei şi Internelor (http://daeri.mai.gov.ro/documents/10181/40664/Documente+de+cooperare+RI/d24f91f8-1f15-4d78-91e5-0d07fc66ac21).

[13] V. pagina electronică a Serviciului de Stat de Arhivă al Republicii Moldova (http://www.arhiva.gov.md/).

[14] Nota de fundamentare întocmită de Arhivele Naţionale pentru proiectul Hotărârii Guvernului pentru aprobarea Acordului de cooperare în domeniul arhivistic între Ministerul Afacerilor Interne din România, prin Arhivele Naţionale, şi Serviciul de Stat de Arhivă al Republicii Moldova, semnat la Iaşi în 24 ianuarie 2014, p. 1 (http://www.juridice.ro/wp-content/uploads/2014/03/NF-arhiva-Moldova.pdf).

[15] V. Comunicatul de presă al Arhivelor Naţionale (http://www.arhivelenationale.ro/images/custom/image/serban/2014/comunicat%20Acord%20cu%20Arhivele%20din%20Moldova.pdf.

[16] Text reprodus cu s.n.; v. pe larg Hotărârea Guvernului nr. 516/2014 pentru aprobarea Acordului de cooperare în domeniul arhivistic între Ministerul Afacerilor Interne din România, prin Arhivele Naţionale, şi Serviciul de Stat de Arhivă al Republicii Moldova, semnat la Iaşi la 24 ianuarie 2014, publicată în „Monitorul Oficial”, Partea I, nr. 483 din 30 iunie 2014 (http://www.dreptonline.ro/legislatie/hg_516_2014_acord_cooperare_domeniul_arhivistic_ministerul_afacerilor_interne_romania_arhivele_nationale_serviciul_stat_arhiva_republica_moldova.php).

[17] V. articolul 1 şi articolul 5 din Acordul de cooperare în domeniul arhivistic între Ministerul Afacerilor Interne din România, prin Arhivele Naţionale, şi Serviciul de Stat de Arhivă al Republicii Moldova (http://www.dreptonline.ro/legislatie/hg_516_2014_acord_cooperare_domeniul_arhivistic_ministerul_afacerilor_interne_romania_arhivele_nationale_serviciul_stat_arhiva_republica_moldova.php).

[18] Prin, de pildă, asigurarea aportului eficace al documentariştilor, analiştilor, metodologilor și traducătorilor, chiar al cercetătorilor familiarizaţi cu specificitatea profesional-culturală a spaţiilor geografice vizate de derularea relațiilor internaționale.

[19] Este vorba de registrele de stare civilă anterioare anului 1910, aflate în păstrarea Arhivei Naţionale a Republicii Moldova şi microfilmate de către The Genealogical Society of Utah (organizaţie non-guvernamentală înfiinţată în 1894, profilată pe adunarea şi conservarea documentelor genealogice din întreaga lume, v. https://books.google.ro/books?id=TTgEAAAAMBAJ&pg=PA37&lpg=PA37&dq=the+genealogical+society+of+utah+microfilms+Moldova&source=bl&ots=68lETpzV8b&sig=xv8yccsUJHIKm2spJShPij_GqmU&hl=ro&sa=X&ved=0CEAQ6AEwBGoVChMIyIbwr–UyAIVop9yCh0QLwLd#v=onepage&q=the%20genealogical%20society%20of%20utah%20microfilms%20Moldova&f=false).

[20] Octavian Dascăl, Din istoricul relaţiilor de colaborare… (v. supra nota 4).

[21] Silviu Andrieş-Tabac, op. cit., p. 18.

[22] Denumirea instituției: „Московский государственный историко-архивный институт” (acronim: МГИАИ).

[23] Denumirea instituției: „Всероссийский научно-исследовательский институт документоведения и архивного дела” (acronim: ВНИИДАД).

[24] După modelul Comisiei Interguvernamentale România – Republica Moldova pentru Integrare Europeană.

[25] Octavian Dascăl, Propuneri privind adoptarea unui program de acţiuni pentru impulsionarea relaţiilor bilaterale dintre Arhivele Naţionale ale României şi Serviciul de Stat de Arhivă al Republicii Moldova (punct de vedere înaintat conducerii Arhivelor Naţionale în data de 15.07.2015).

[26] Este deja demnă de a fi menționată invitația făcută Arhivelor moldovenești la reuniunea EBNA (European Board of National Archivists) de la Luxemburg (octombrie 2015), la propunerea directorului Ioan Drăgan (propunere admisă în contextul în care statele ne-membre invitate sunt de regulă doar Elveția, Turcia, Norvegia și Ucraina).

[27] Cercurile profesionale zonale ale arhiviștilor români s-au bucurat în octombrie 2015 de prezența a doi colegi basarabeni la Iași, respectiv a altor patru la Galați.

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Foarte interesant şi important,dar greu de citit de nespecialişti.Înţeleg că o parte a arhivei Basarabiei a fost transmisă la Bucureşti,dar s-au dat nişte fotocopii.Şi invers,unele documente ale statului român au fost înapoiate(tot microfilmate).Este bună această colaborare dintre cele două ţări.Un stat nu poate exista fără istorie,şi istoria fără arhive.
    Mă gândesc şi la arhiva românească de la Moscova,dată odată cu tezaurul.Poate îi vine şi ei rândul să fie cercetată….cumva…

  2. Articolul este lung si foarte bine documentat. Poate un pic cam prea lung. Mesajul este ca trebuie sa depasim faza „podurilor de flori” si la acest capitol si sa trecem la lucruri concrete.
    Mai ales ca este vorba de istoria celor doua tari pe care o mare parte din generatia celor de azi nu o cunosc cu adevarat. O istorie care ar justifica apropierea dintre cele doua state, in ciuda „carcotasilor” care vor sa indrepte Moldova cu fata spre EST iar pe conducatorii Romaniei sa-i trezeasca din letargie.
    Sa speram ca cine are „urechi de auzit” sa auda !

  3. O mică erată: cele două orașe n-au cum să fie pe malul „stâng al Nistrului” (acolo e Transnistria). Ori e vorba de „malul stâng al Prutului” (România e pe dreapta acestui râu), ori de „malul drept al Nistrului”. „Stânga” sau „dreapta”, în aceste cazuri, se precizează în funcție de direcția de curgere a celor două râuri (în general, de la N la S) și nu de cum ne uităm noi la hartă!

    • Mea culpa, într-adevăr nu am acordat atenție acestui amănunt important! Îți mulțumesc pentru corectură, Paganel!

  4. Deci in 2014 am semnat acord de colaborare, dar vine 2017, cu Dodon la cirma RM si cu sanse mari sa revenim la inghetul de dinainte! Pacat!

  5. Colaborare arhivistica reala intre Romania si Moldova va fi atunci cand vor fi repariate sutele de fonduri de arhiva ale institutiilor din Moldova aflate in prezent in Arhivele Nationale din Romania, fara evidenta, ocultate si fara vreun interes real al decidentilor de a fi facute cunoscute si mai ales inapoiate detinatorilor de drept.
    Degeaba exista un principiu arhivistic care vine in sprijinul repatrierii arhivelor, cum este principiul teritorialitatii, conform caruia comunitatile locale au drept asupra documentelor proprii.
    Inclusiv arhivistii sunt chemati să coopereze la repatrierea arhivelor dislocate in al Doilea Razboi Mondial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Octavian Dascăl
Octavian Dascălhttp://contributors
Octavian Dascăl (n. în 1973, la Cahul) este doctor în istorie și domeniile interesului său ştiinţific privesc istoria Rusiei, a URSS şi a Basarabiei în secolele al XIX-lea ‒ al XX-lea, relaţiile ruso-române şi sovieto-române, ştiinţele infodocumentării, arhivologia. Rezultatele preocupărilor pe care le dedică unor asemenea teme sunt participările cu comunicări la conferințe internaționale, recenziile, traducerile, transcrierile și editările de documente în limbi slave, precum și o serie de studii publicate ori în curs de apariție în periodicul instituțional „Revista Arhivelor. Archives Review”.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro