„Puneți-vă centurile!” …Asta n-a fost tot. Vine 2024+1

Îndemnul din titlu este, de fapt, o reluare a titlului unui articol pe care l-am publicat cu trei zile înainte de șocul alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie anul trecut, pe platforma Centrulpolitic.ro: „Puneți-vă centurile! Aterizăm, la finalul Erei Iohannis. Ce facem când ajungem la sol, în decembrie?” Desigur, nu pot să spun că intuiam ce se va întâmpla la alegeri, căci surpriza a fost imensă pentru toată lumea, dar aveam încă de atunci suficiente motive să cred că suntem la finalul unei lungi perioade relativ predictibile și stabile a democrației românești, că totul va semăna cu o aterizare forțată după un zbor neglijent, dincolo de care vom constata că președintele și partidele au eșuat în ochii oamenilor, că direcția fundamentală este pusă din nou în discuție și nu avem soluții credibile la nivelul formațiunilor politice existente.

Așadar, pe 21 noiembrie, formulam următoarea prognoză pentru perioada următoare, pe termen scurt, din nefericire confirmată pe deplin: „Aterizarea va fi dură, la finalul Erei Iohannis. În decembrie ne vom trezi „la sol”, învinși politic, fără soluții politice pe termen scurt, cu o economie ce stă să se prăbușească sub povara deficitelor, cu un stat în care nu mai crede aproape nimeni ([cu deficite de credibilitate în] justiție, administrație, servicii secrete ale căror falange fantomatice își fac din când în când apariția în politică, educația în picaj, sănătatea sub presiunea scandalurilor și lipsurilor etc.), cu un populism kitschos care va închina ode din ce în ce mai agresive „suveranismului”, „nostalgiei comuniste” și „patriotismului” inept, în forme tot mai explicit antioccidentale. […] Partidele mainstream (n.a. PSD, PNL și USR, adică cele cu minim două legislaturi parlamentare și care nu depind de un electorat etnic specific) vor obține pe 1 decembrie a.c. rezultate mai slabe decât propriile lor rezultate din decembrie 2020. […]

Nu e greu de anticipat că ne vom simți copleșiți de valul de ignoranță, ură, prostie, frustrare, violență verbală (sperăm că doar atât, deocamdată), sau „succes politic” (mandate parlamentare) pentru figuri sinistre, rejectate profesional, civic sau cultural. Vom intra în contact cu realitatea politică dură a unei Românii care a involuat pe plan intelectual, educațional și moral.”[1] Este important, cred, să fixăm contextul în care încheiem în România furtunosul an 2024. Acesta este.

            2024 a fost, la nivel global, un an foarte conflictual iar tensiunile sunt în creștere în mai multe regiuni ale lumii. Numărul persoanelor ucise în conflicte violente a crescut la 233597, cu 30% mai multe decât în 2023, după cum arată un raport recent al Armed Conflict Location and Event Data (ACLED)[2].

În ceea ce privește contextul extern și racordarea României la situația internațională tot mai tensionată, am conturat un tablou mai amplu în articolul „Al Treilea Război Mondial se apropie de sfârșit. Ce poate urma dacă Vestul pierde capacitatea de a reglementa lumea. România vulnerabilă”, articol care se încheia astfel: „…Timp de cel puțin 5-6 ani de acum înainte, Al Treilea Război Mondial, început de Putin în 2008, căruia i s-au alăturat China, Iranul și Coreea de Nord, în cea mai amenințătoare axă de după 1945 încoace, va cunoaște cele mai intense desfășurări de ostilități hibride, fără a exclude posibilitatea unei conflagrații militare. Orice derapaj al României în acești ani ne poate fi fatal. Cu cât vom ține mai aproape de nucleul euro-atlantic al lumii occidentale și cu cât vom fi mai responsabili în politica internă, cu atât șansele României de a scăpa nevătămată în acest teribil război vor crește. Dar să fim lucizi, mergem deja pe sârmă și, în acest context volatil, nu prea mai avem plasă de siguranță sub noi.”[3]

            Revenind la prognoza mea de politică internațională și internă, publicată pe 1 ianuarie 2024 în grupajul de prognoze al ICDE[4], aș începe prin a evalua că toate cele 15 puncte s-au validat în principiu, începând cu faptul că Ucraina și Rusia și-au „redefinit în 2024 obiectivele victoriei” în acest război, de la cele maximale la unele atenuate, mai apropiate de realități, continuând cu victoria lui Donald Trump și a republicanilor în SUA (Președinție și Congres) sau a laburiștilor britanici, până la ascensiunea dreptei naționaliste suveraniste în alegerile europene din iunie și victoria extremei drepte în Austria în septembrie, de la eliminarea de către trupele israeliene IDF a liderilor Hamas, oriunde s-ar fi aflat aceștia, și intervenția militară în sudul Libanului (împotriva Hezbollah) sau realegerea Maiei Sandu și reușita referendumului pro-european din Republica Moldova, până la a formula explicit, la punctul 15, că „opțiunea anti-occidentală din România nu va depăși 30-35% din totalul populației. Orientarea politică postelectorală de la București va rămâne pro-UE, pro-SUA și pro-NATO, asigurată printr-o coaliție chinuită și instabilă de 3 partide, formată cel mai probabil din PSD, PNL și UDMR.”

            …Dacă 2024 ni se pare că ne-a adus toate necazurile, tulburările și complicațiile politice posibile, ei bine, revin la îndemnul din noiembrie, de a ne lega centurile pentru 2024+1! Turbulențele vor continua puternic (inclusiv pe dimensiunea economică), unele chiar se vor accentua, dar, contrar așteptărilor celor mai pesimiști analiști din mediile internaționale, s-ar putea să avem și deznodăminte fericite în câteva situații importante. 2024+1 se profilează ca un an al paradoxurilor.

            Așa cum arată lucrurile acum, 2025 se va contura ca o prelungire inevitabilă a pachetului de teme, crize, conflicte și tensiuni de care am vorbit în 2024. În esență, nu s-a rezolvat niciuna dintre ele, așa că toate turbulențele politice, militare, economice, ideologice, socio-culturale se vor regăsi din plin în anul care începe, din Ucraina până în Orientul Mijlociu și din Europa de Vest până în România și Republica Moldova, care vor avea din nou alegeri. Nu vor fi însă nicidecum numai necazuri, probleme și dificultăți în noul an, pentru că deja din 2024 au apărut indicii analitice că unele dintre crizele pe care le traversăm ar putea să-și găsească soluționări favorabile, pe fondul unui an în general agitat, încărcat cu tensiuni multiple. Dacă avem însă un ochi atent la unele evoluții care deja s-au declanșat, înțelegem că 2025 ar putea să ne aducă, dincolo de furtună, și câteva rezolvări bune pe plan global, european, regional sau național. Altfel spus, este posibil și ca unele schimbări de care ne temem acum să nu se producă în cele din urmă iar lumea să nu sufere o transformare radicală, așa cum indică unele voci care se așteaptă la „resetări totale”. În același timp, o serie de probleme, ca de fiecare dată, se vor translata nerezolvate spre viitorul an, 2026.

            Pe scurt, caracteristicile anului 2025 ar putea fi (cel puțin) următoarele zece:

• Potențialul conflictual ridicat (risc de escaladare a războaielor existente dar și risc de izbucnire de noi conflicte, în regiunile de periferie geopolitică ale sistemului internațional);
• Instabilitatea sistemului relațiilor internaționale și a multor sisteme politice naționale (democratice și nedemocratice, atât din Occident cât și zona de tranziție Est-Vest, precum Georgia, Turcia, Belarus etc. sau din Sudul Global);
• Scăderea încrederii în sistemele politice, economice și instituționale actuale, ceea ce accentuează curentul revizionist;
• Volatilitatea contextelor interne și externe, care poate schimba peste noapte, radical, tabloul politic, economic și social într-o anumită parte a globului sau pe scară mare. Totuși, nu doar contextele pozitive sunt volatile, ci și cele negative, existând în mod cert o capacitate mai mare a sistemelor de a face față crizelor violente, de a stinge incendiile și de a reveni la parametrii inițiali sau asemănători (reziliență). Cu alte cuvinte, crizele de intensitate mare, deși mai frecvente ca în trecut, sunt de durată mai scurtă și de obicei pot fi limitate sau stopate cu instrumentele de autoritate de care se dispune în prezent;
• Perspective economice mai degrabă îngrijorătoare, cu multe deficite structurale acumulate în timp. Economiștii vorbesc insistent de o perspectivă economică globală mai degrabă mohorâtă pentru 2-3 ani de acum înainte, alimentată de încetinirea creșterii economice a Chinei, datoriile publice uriașe, revenirea inflației, îmbătrânirea populației în țările dezvoltate și iminența unui „război comercial și al tarifelor” vamale declanșat de administrația Trump II, pentru a reduce deficitul comercial astronomic al SUA în relațiile cu China și UE;
• Forța distructivă a rețelelor sociale, tot mai ușor de manipulat de către actori interesați de propagarea discursului urii, revizionismului și atitudinii contestatare;
• Impactul dual (pozitiv și negativ) al noilor tehnologii, în special al inteligenței artificiale, insuficient reglementată;
• Redefiniri impredictibile ale relațiilor între marile puteri (SUA, UE, China, Japonia, India, Rusia), determinate de schimbarea bruscă a condițiilor mediului internațional ce afectează direct interesele de stat și reconfigurează posturile;
• Încercarea UE de recâștigare a nivelului de competitivitate și relevanță globală, în continuarea Raportului Draghi din toamna lui 2024;
• Periferia devine noul centru al scenei. Creșterea presiunii politice, mizelor dar și oportunităților în zonele de periferie geopolitică din Europa (de Est), Asia-Pacific (Taiwan, Peninsula Coreeană, Asia Centrală, Asia de Sud-Est), Orientul Mijlociu (Siria, teritoriile palestiniene), America Centrală (vezi chestiunea Canalului Panama, impactul revenirii lui Donald Trump asupra Mexicului sau țărilor de migrație etc.), unde pot avea loc transformări mari și izbucniri violente.  

Și pentru că am obișnuit cititorii grupajului anual al ICDE de prognoze, tendințe și perspective să oferim o viziune structurată pe puncte, iată, într-o versiune foarte succintă, la ce ne-am putea aștepta sau ce teme ar trebui să urmărim cu atenție în următoarele 12 luni:

1. Încheierea războiului din Ucraina, promisă de președintele-ales Trump, nu este sigură. Este într-adevăr posibilă și probabilă, dar nu certă. Nu folosesc termenul „pace”, pentru că nu va fi curând o pace autentică între Rusia și Ucraina. În teoria relațiilor internaționale și în practica diplomatică, armistițiul nu înseamnă pace, ci doar un acord negociat pentru încheierea războiului. Conflictul rămâne. Până la un eventual Tratat de Pace între Kiev și Moscova, care să stingă definitiv conflictul dintre ele, va mai trece probabil o generație. După 20 ianuarie, vor începe discuțiile administrației Trump II cu aliații occidentali, cu Kievul și cu Moscova, fiind posibil, dar nu cert, ca până la sfârșitul anului 2025 luptele într-adevăr să înceteze. În niciun caz nu va fi o chestiune de zile, așa cum s-a lăudat în campanie Donald Trump, dar evident că nu asta contează. Mai interesant este însă că există și varianta ca, în cele din urmă, Putin să nu accepte planul de pace propus de Președintele Trump, care ar limita sau bloca posibilitatea ca Rusia să continue în viitor expansiunea teritorială în Ucraina, iar o asemenea respingere de către Rusia ar putea duce la continuarea sprijinului militar al SUA pentru Ucraina, dincolo de toate predicțiile din ultimele luni, legate de Donald Trump. Este de așteptat ca aliații europeni (cel puțin Marea Britanie, Germania cu noul cancelar de centru-dreapta peste câteva luni, Franța, Italia, Spania și Polonia, iar de preferat ar fi să fie inclusă și România în acest format, fiind țara cu cea mai lungă frontieră comună cu Ucraina) să susțină și în 2025 efortul militar al Ucrainei, apoi să se implice într-un format de menținere a acordului, care să meargă până la trimiterea de trupe europene de menținere a păcii în Ucraina, în apropierea liniei frontului înghețat, ca un sistem de garanții de securitate occidentale alternative, în situația destul de probabilă în care Ucraina nu va fi acceptată prea curând în NATO. Rămân însă o mulțime de aspecte juridice, politice, militare, economice, administrative sau decurgând din sensibilități istorice (inclusiv pentru ucraineni, nu doar pentru țările vecine din vestul Ucrainei) care vor trebui clarificate în etapa post-război, și care se vor dovedi mult mai complicate decât par acum. 2025 va fi, în principiu, un an de tranziție în acest dosar complicat al războiului ruso-ucrainean dar cred că ne mai putem aștepta încă la surprize mari.
2. Pentru Rusia, vor începe să se simtă tot mai mult problemele economice și sociale provocate de războiul de invazie din Ucraina, care vor putea fi ascunse tot mai greu de propaganda triumfalistă a Kremlinului. Trei ani de război, de pierderi importante și sancțiuni, înseamnă mult chiar și pentru Rusia. Deși ocolite parțial prin duplicitatea unor țări ale Sudului Global sau prin ajutorul direct acordat de China, Iran și Coreea de Nord, sancțiunile economice occidentale împotriva Rusiei își vor face simțite efectele tot mai mult. În momentul în care afectarea directă a vieții rușilor va atinge clasa mijlocie sau chiar elitele din Moscova și Sankt Petersburg, marile orașe ferite până acum de regimul Putin pentru a nu simți costul războiului, stabilitatea politică a regimului nu va mai fi „de granit”.
3. Pentru Ucraina, finalul anului 2025 ar putea aduce primele proiecte articulate de reconstrucție post-război la nivelul UE și al partenerilor occidentali, dar se va constata repede că lucrurile nu sunt chiar atât de simple și de consensuale pe cât se credea iar „punga Occidentului” pentru Ucraina nu este nici foarte generoasă, nici larg deschisă, vremurile fiind complicate. Vor reapărea calculele egoiste ale statelor și considerentele legate de protecționism și interese naționale. Va exista cu siguranță un ajutor economic al Vestului dar acesta nu va fi chiar atât de mare, de prompt și de necondiționat pe cât își imaginează probabil ucrainenii acum. Din punct de vedere politic, situația se va deteriora în Ucraina, cu un declin al suportului popular pentru președintele Zelenski, mai ales după compromisurile pe care acesta este posibil să le accepte pentru a încheia războiul cu Rusia. Dacă vor organizate la toamnă, alegerile prezidențiale nu vor fi deloc simple pentru Volodimir Zelenski (cu cât vor fi mai târziu, cu atât vor scădea șansele de a câștiga al doilea mandat) iar sentimentul ucrainenilor (real sau exagerat) că „Vestul abandonează Ucraina”, că „Ucraina nu va adera la NATO și la UE” sau că „victimele ucrainene au fost în zadar” ar putea duce treptat la creșterea partidelor naționaliste alimentate de frustrări puternice, deopotrivă antiruse și antioccidentale.
4. Uniunea Europeană va începe procesul de adaptare internă și revizuire treptată a politicilor la valul protestatar, naționalist (suveranist) și protecționist manifestat în alegerile din 2024. La nivelul Consiliului vor fi discuții inevitabile legate de politica migrației, costurile pachetului Green Deal, competitivitate și protecționism economic, politicile comerciale și industriale, combaterea dezinformării și reglementarea rețelelor sociale etc., pe care Comisia nu le va putea ignora. Începând din vară, se va simți la Bruxelles rolul în creștere asumat de noua conducere de centru-dreapta a Germaniei, care va redefini inclusiv raporturile de influență în binomul Germania-Franța din nou în favoarea Germaniei, mai ales că Președintele Macron va intra în ultimii doi ani ai ultimului său mandat și este slăbit politic pe plan intern. Totuși, nu ne așteptăm încă la decizii și schimbări majore în strategiile și politicile UE, față de cele cunoscute din 2024. O poziție foarte așteptată este cea privind modalitatea de susținere a Ucrainei după eventualul acord de încetare a focului, dar și acomodarea UE cu administrația Trump II, în jumătatea a doua a anului. Față de ultimele două teme menționate, aș fi mai degrabă optimist decât pesimist, desigur în limitele unui optimism moderat.
5. La Washington, va începe treptat să se contureze o diferență destul de semnificativă între Trump-candidatul și Trump-președintele, între așteptările celor mai înfocați dintre suporterii săi ideologici revizioniști din facțiunea MAGA și acțiunile propriu-zise ale guvernului american. Nu aș exclude tensiuni în echipa administrației Trump II și chiar noi retrageri (demiteri), după primele trei retrageri deja consemnate în decembrie în rândul nominalizaților. O figură tot mai controversată pe plan intern și internațional va fi Elon Musk, ministrul pentru eficientizarea guvernului american, care este posibil să părăsească guvernul mult înainte de încheierea mandatului. Câteva dintre nominalizările făcute pentru posturile-cheie (secretarul de stat, consilierul pentru securitate națională, emisarul pentru Ucraina etc.) arată că nu va exista o abordare radical-schimbată în relațiile internaționale și că va fi loc și pentru elemente de continuitate cu politicile tradiționale ale SUA. Desigur, Donald Trump va pune în aplicare o serie de promisiuni electorale în politica externă și mai ales în cea internă, dar nu pe toate și nu neapărat așa cum s-ar fi așteptat cei mai radicali dintre trumpiști. Estimarea mea este că SUA vor rămâne oficial angajate în respectarea art. 5 din Tratatul NATO, bineînțeles cu presiunea puternică a administrației Trump II în relația cu aliații europeni de a își crește cheltuielile militare mult dincolo de pragul de 2% convenit acum câțiva ani. Nu avem indicii suficient de credibile să credem că relațiile SUA-Rusia se vor îmbunătăți semnificativ sau, dimpotrivă, că relațiile transatlantice (SUA-UE sau SUA în cadrul NATO) se vor prăbuși dramatic în 2025, deși în primele luni ale mandatului vor exista cu certitudine unele asperități în relațiile cu țările vest-europene, concentrate în special pe chestiuni comerciale și financiare.
6. China va căuta în 2025 să exploateze în beneficiul propriu primele asperități ale relațiilor SUA-UE, încercând o atragere a UE de partea sa sau cel puțin determinarea unei poziții de neutralitate a Europei în competiția sino-americană pentru supremație mondială. Beijingul se va folosi de sentimentul în creștere al europenilor, în special al țărilor din Europa de Vest, de independență față de SUA. „Războiul tarifelor comerciale” va conta de asemenea foarte mult, dacă administrația Trump II într-adevăr îl va declanșa. Regimul comunist chinez va continua să crească presiunea asupra Taiwanului și să semnaleze că „unificarea este inevitabilă”, deși SUA se vor arăta, la rândul lor, din ce în ce mai ferme în a susține democrația insulară. Crește potențialul conflictual al Strâmtorii Taiwan.
7. Orientul Mijlociu va cunoaște deopotrivă soluționări ale unor conflicte mai vechi dar și apariția unor noi conflicte, semn că dinamica politică în regiune rămâne accelerată. Pe de o parte, ne putem aștepta la o încheiere a războiului din Fâșia Gaza, evident cu victoria Israelului și impunerea unei formule de administrare post-Hamas. Impresia multor specialiști din regiune este că, de fapt, războiul a fost câștigat de Israel încă din vara lui 2024, de când IDF controlează fâșia cvasi-total, dar Netanyahu a amânat declararea oficială a victoriei din cel puțin două motive – mai există încă ostatici în mâinile teroriștilor palestinieni (deci o presiune internă) și în același timp nu este clar cui ar putea trupele IDF să predea controlul politic și administrativ după încheierea războiului, atâta vreme cât palestinienii nu au încă o soluție acceptabilă și credibilă de guvernare post-Hamas, atât pentru ei cât și pentru Israel. Dar 2024 ne-a mai adus surpriza din Siria. Natura noului regim din Siria este încă o necunoscută (pe plan intern există suspiciuni privind un posibil regim fundamentalist sunnit), la fel cum va fi și relaționarea Damascului post-al-Assad cu țările din regiune (în special cu Israel, Turcia și Iran) dar și cu SUA, UE sau Rusia. Prima jumătate a anului va fi clarificatoare în acest sens. Războiul Hezbollah-Israel poate reîncepe oricând, armistițiul fiind fragil și instabil. Totuși, nu este previzibil ca Iranul să dorească o nouă deteriorare a relațiilor cu Israel, mai ales în condițiile revenirii lui Trump la Casa Albă, a cărui poziție dură față de Iran este cunoscută din primul mandat. Mai degrabă Teheranul ar putea fi tentat de un ton moderat și de o încercare de a ajunge la un acord privind dosarul nuclear. În Israel, îmi mențin predicția de anul trecut că premierul Netanyahu ar putea pierde șefia guvernului până la sfârșitul lui 2025 (în pofida marilor sale speranțe legate de revenirea lui Trump), fie din cauza destrămării coaliției, fie din cauza situației sale judiciare. Turcia va continua să se afirme puternic ca actor regional semnificativ, cu o strategie ambivalentă în relația Ucraina-Rusia dar și în balanța Occident-Sudul Global. Va fi extrem de important cum se vor reseta relațiile SUA-Turcia după inaugurarea lui Trump sau dacă Turcia va avansa cu candidatura la BRICS. Nu se vor realiza în 2025 progrese semnificative pe direcția „soluției cu două state”, maximul ce poate fi realizat fiind o guvernare de tranziție în Gaza și o reformă a Fatah (Autoritatea Palestiniană din Cisiordania), care să deschidă calea unor discuții mai substanțiale israeliano-palestiniene începând din 2026, mai ales dacă Israelul va avea, așa cum preconizăm, un nou premier. Organizațiile islamiste radicale și teroriste (majoritatea lor fiind proxy ale Iranului în Gaza, Liban, Siria și Iemen) își vor continua declinul în 2025, pe fondul succeselor militare și de intelligence ale Israelului dar și ca o consecință a scăderii fluxului de armament și a finanțărilor din Iran.
8. Alegerile anticipate din Germania (23 februarie) vor fi câștigate de blocul CDU/CSU cu peste 30% iar Friedrich Merz va deveni cancelar, conducând o coaliție care va putea avea una din cele trei versiuni: „Coaliția Jamaica” (negru-galben-verde, adică CDU-FDP-Verzi, dacă FDP trece pragul de 5%, și care va fi extrem de greu de negociat din cauza neînțelegerilor între CDU și FDP pe de o parte și Verzi pe de altă parte), CDU/CSU-Verzi, dacă FDP nu trece pragul iar CDU și Verzii ating 50% împreună sau „Groko” (marea coaliție CDU-SPD, ultimul refugiu dintotdeauna al democrației germane, devenită între timp și ea la limită, de cca. 50%, în urma scăderii constante a social-democraților, în jur de 15-16%). Nu văd posibilă cooptarea la guvernare a partidelor extremiste, de dreapta (AfD) sau de stânga (BSW), indiferent dacă acestea vor obține rezultate bune pe 23 februarie, în jur de 20% AfD, respectiv 6-7% BSW.
9. Republica Moldova va cunoaște o perioadă politică și economică foarte dificilă legată de alegerile parlamentare, atât înainte (când presupunem că Rusia va ataca din nou democrația de peste Prut, prin mijloace hibride, așa cum a făcut-o la alegerile prezidențiale și la referendum), cât și după, când PAS, partidul președintei Maia Sandu, va obține cel mult 25-30% în noul parlament (poate chiar mai puțin, dacă va fi o criză grea în această iarnă) și va fi în căutare disperată de aliați pentru o nouă majoritate parlamentară. În acest moment, nu se întrevede o soluție clară pentru o „majoritate pro-Vest curată”, neputând exclude varianta unei majorități-compromis, care să conțină și partidul populistului Renato Usatîi, al primarului Ceban al Chișinăului (dacă va fi în noul parlament) sau chiar Partidul Socialist al lui Dodon, ceea ce evident va îngreuna mult reformele necesare avansării rapide a negocierilor de aderare la UE. Din cauza atacului continuu al Rusiei, în diverse forme (nu exclud și o surpriză militară, legată sau nu de Transnistria în lunile următoare), Republica Moldova va avea un an 2025 cel puțin la fel de greu ca 2024.
10. România va avea de trecut, la alegerile prezidențiale din martie-aprilie 2025, testul de maturitate democratică a societății, la 20 de ani de la integrarea occidentală a țării, de discernere între abordările realiste și cele delirante, antioccidentale, extremiste și proruse, precum și de funcționare eficientă a instituțiilor statului.În contextul reducerii foarte probabile a numărului de candidați (majoritatea celor înscriși anul trecut nu vor mai candida), departajarea pentru intrarea în turul al doilea se va face probabil la nivelul unui scor de minim 25%, mai mare așadar decât a fost pe 24 noiembrie 2024. Calificarea în finală va depinde de numărul candidaților din primul tur, atât pe partea extremistă (1-2-3 candidați, depinzând de validările sau invalidările unor candidați extremiști de către CCR) cât și pe partea democratică pro-Vest (de văzut dacă va mai candida și Elena Lasconi sau USR îl va susține pe independentul Nicușor Dan). Există o șansă reală ca Nicușor Dan să reușească să pornească un val de simpatie a societății democratice prooccidentale care detestă partidele compromise și să obțină în jur de 2,5 milioane de voturi, calificându-se astfel în turul al doilea, caz în care Nicușor Dan va fi ales Președinte al României, indiferent cine va fi al doilea finalist. O fragmentare prea mare a votului, dată de existența a trei sau mai mulți candidați care să se adreseze electoratului democratic pro-Vest în primul tur, ar fi o nouă dovadă de imaturitate politică a partidelor și liderilor, care ar putea compromite rezultatul alegerilor prezidențiale. Este însă posibil ca și opțiunea extremistă anti-sistem și antioccidentală să fie divizată în două sau chiar trei candidaturi. În cazul în care extremiștii naționaliști antioccidentali se vor prezenta cu trei candidați, este posibil să asistăm la surpriza ca niciunul dintre ei să nu depășească 20%, ratând astfel cu toții intrarea în turul al doilea. Așadar, ecuația alegerilor prezidențiale depinde în mare măsură de concentrarea de forțe din primul tur, în dreptul fiecărui pol politic – partidele tradiționale (coaliția de guvernare PSD-PNL-UDMR), extremiștii și, respectiv, electoratul reformist democratic pro-occidental, care respinge deopotrivă candidatul coaliției de guvernare și candidatul (candidații) extremiști, naționaliști și antioccidentali. Cele trei Românii politice se vor întâlni și concura la urne, pe 23 martie și 6 aprilie, în două voturi care vor decide tipul de reprezentare externă a statului român și anumite orientări transmise sistemului politic și societății românești de la Palatul Cotroceni în următorii cinci ani.                

[1] https://centrulpolitic.ro/articole/puneti-va-centurile-aterizam-la-finalul-erei-iohannis-ce-facem-cand-ajungem-la-sol-in-decembrie/

[2] https://www.digi24.ro/stiri/externe/2024-anul-in-care-s-au-inmultit-conflictele-la-nivel-global-ce-este-de-asteptat-in-2025-3062263

[3] https://centrulpolitic.ro/articole/al-treilea-razboi-mondial-se-apropie-de-sfarsit-ce-poate-urma-daca-vestul-pierde-capacitatea-de-a-reglementa-lumea-romania-vulnerabila/

[4] https://roeu.org/2024/01/01/2024-tendinte-si-perspective/#naumescu