vineri, decembrie 6, 2024

Puneți-vă centurile! Aterizăm, la finalul Erei Iohannis. Ce facem când ajungem la sol, în decembrie?

Se încheie în tonuri politice, economice și sociale mohorâte o eră ce începuse însorit, ca una a marilor speranțe. Ieșirea pe „ușa laterală” a istoriei, în tăcere și discreție jenantă, a Președintelui arogant, sfidător și autosuficient, ascuns acum de strategii PNL și de candidatul său în alegeri pentru a nu-i trage și mai rău în jos, este semnul cel mai clar al recunoașterii eșecului intern.

În planul politicii externe și de securitate, este o altă discuție, dar ea trebuie purtată în contextul unei etape istorice turbulente, în care numai cineva care ar fi fost agent FSB ar fi putut să facă altceva în regiunea noastră decât să rămână apropiat de NATO, UE și SUA (o să mai discute istoricii, peste 15-20 de ani, despre Viktor Orbán…) Așa că rămânem la imaginea și bilanțul intern, este singurul care a depins efectiv de titularul funcției, nu de contextul internațional. Teoretic, un președinte bine văzut de societate ar fi trebuit să fie acum un atu, nu o piatră de moară pentru liberali.

În toamna târzie a lui 2014, am exultat (cred, toți de aici) după „smulgerea” în turul al doilea, cu un efort politic uriaș din partea noastră, cu implicarea de bună credință a oamenilor și cerbicie la cozile nesfârșite de la secțiile de votare, a unei victorii care ne-a făcut să credem că va fi bine. Victoria de acum zece ani ne-a înseninat pentru un timp perspectivele politice, ne-a dat încredere că, „pas cu pas”, vom avea „un alt fel de politică în România”.

O parte dintre noi chiar am contribuit, cât se poate de concret (detaliile nu mai contează, cel puțin nu în contextul actual), în momentele sensibile de început, în care lucrurile nu arătau prea optimist, la campania și victoria strălucitoare a Președintelui Iohannis, din noiembrie 2014. Apoi a uitat repede de mulți dintre cei care l-au ajutat să decoleze, chiar la lansarea campaniei.

Această victorie a fost repetată confortabil, previzibil și fără strălucire în 2019, când nu mai era cine știe ce performanță să o învingă pe Viorica Dăncilă. Ambele victorii și mandate prezidențiale au fost însă bazate esențialmente pe voturile anti-PSD. Nici acum nu cred că alternativa la Iohannis (Ponta sau Dăncilă) ar fi fost mai bună, dimpotrivă, dar asta nu înseamnă nimic în evaluarea rezultatelor Erei Iohannis.

Ne-am înșelat așadar îngrozitor cu privire la ce a urmat pe plan intern, în deceniul 2014-2024, iar România politică a involuat masiv, dramatic. Și alte „Românii” au involuat – cea educațională, cea a justiției și statului de drept, cea a încrederii în stat și administrație, cea a responsabilității deciziilor economice guvernamentale și a promisiunilor (tot mai populiste și mai aberante), cea a democrației, presei și instituțiilor publice, cea a meritocrației. A fost un deceniu al regresului politicii românești și statului român. Lucrurile bune care s-au întâmplat în România, nu puține, se datorează inițiativei oamenilor de calitate ai acestei țări, oportunităților oferite de UE, companiilor private, mediului academic, societății civile etc.

Când spunem că România politică a involuat grav ne uităm, desigur, la tabloul actual, la calitatea democrației și a resursei umane din partide, la candidații actuali, la procente, tendințe etc. Ce vedem, care sunt concluziile deceniului? Observăm ușor riscul ca PSD să preia controlul politic total al instituțiilor democratice, la toate cele trei niveluri (Președinție, Parlament, Guvern), depășit poate doar de riscul ca un candidat antioccidental să se mute la Palatul Cotroceni pe 21 decembrie, prima dată după căderea comunismului, plus o lipsă dezolantă de soluții politice, despre care am mai scris.

Partidele mainstream (PSD, PNL, USR, UDMR) sunt lipsite de credibilitate largă, națională, și mai respiră astăzi doar prin bulele partizane proprii, exaltate, de pe rețelele sociale sau din micile comunități dependente de stat, prin structurile organizatorice bine dezvoltate și prin rețelele lor clientelare. AUR și SOS sunt coșmarul ideii de România Europeană, în care (încă) mai credem. Partidele mainstream vor obține pe 1 decembrie a.c. rezultate mai slabe decât propriile lor rezultate din decembrie 2020 (sau, în cel mai bun caz, aproape de nivelul fiecăruia de acum patru ani) iar aceasta este o concluzie cât se poate de sugestivă despre eșecul partidelor politice cu minim două legislaturi parlamentare. Niciunul nu a crescut.

Cel mai notabil eșec îl va avea în alegerile care urmează curând PNL, previzibil și explicabil prin pedeapsa pe care societatea românească i-o va aplica pentru trădarea electoratului anti-PSD, însă și după erodarea firească a unei guvernări de peste cinci ani (2019-2024) în condiții dificile, cu multiple crize.

PNL va ști probabil să se reinventeze în 2025, așa cum a mai făcut de mai multe ori, având o bază puternică (în 1993, în 2000, 2004 și 2016), sub o nouă conducere și cu o nouă direcție. Dacă vor alege din nou guvernarea cu PSD, la presiunea (șantajul) primarilor și a clienților care așteaptă funcții și contracte guvernamentale, PNL ar putea intra definitiv în zodia partidelor-balama, osificate pe palierul mediocru de 10-15%, bune numai de completat majorități și de șters pantofii cu ele, de către cei mari.

Mai jos, în zona procentelor numărabile pe degetele de la o mână, se zbat între umilință și derizoriu rămășițele partidelor „oamenilor noi”. Deși intențiile au fost bune iar mulți dintre membri sunt oameni de calitate, conducerile au fost slabe, nepricepute și vanitoase. USR-PLUS a scăzut la europarlamentare de la 22,5% în 2019 la 8,7% în 2024 (în forma sa ruptă de orgolii personale, între USR și PLUS), dar USR se va salva acum și va reveni probabil în zona partidelor mijlocii, de 12-15%, nici importante, nici de neglijat. USR va rămâne, totuși, doar o bulă, un partid sectar, dacă nu va înțelege că trebuie să își schimbe etosul/stilistica și să înceteze să se mai comporte ca un grup de hateri.

Proiectul politic Cioloș este praf și pulbere, din motive pe care le cunoaștem bine și le vom explica în detaliu cândva (dar nici măcar nu mai merită, aici și acum), iar „așchiile” și mai mici, cu tot felul de nume năstrușnice, vor oferi zestrea lor de 1-2-3 procente (multiplicată însă de vreo 4-5 astfel de proiecte naive, aventuriste sau oportuniste, de la caz la caz), la redistribuire, partidelor mainstream, cărora le vor mai crește astfel reprezentarea parlamentară cu câteva mandate.

Cu siguranță, oamenii buni (nu neapărat noi, căci asta a fost din capul locului o prostie) din aceste mini-partide vor trebui recuperați, dacă vor dori, în proiectele politice reformiste, echilibrate, raționale, mai lucide și mai realiste sperăm, care vor apărea începând din 2025.

Aterizarea va fi dură, la finalul Erei Iohannis. În decembrie ne vom trezi „la sol”, învinși politic, fără soluții politice pe termen scurt, cu o economie ce stă să se prăbușească sub povara deficitelor, cu un stat în care nu mai crede aproape nimeni (justiție, administrație, servicii secrete ale căror falange fantomatice își fac din când în când apariția în politică, educația în picaj, sănătatea sub presiunea scandalurilor și lipsurilor etc.), cu un populism kitschos care va închina ode din ce în ce mai agresive „suveranismului” și „patriotismului” inept, în forme tot mai explicit antioccidentale.

Nu e greu de anticipat că ne vom simți copleșiți de valul de ignoranță, ură, prostie, frustrare, violență verbală (sperăm că doar atât, deocamdată), sau „succes politic” (mandate parlamentare) pentru figuri sinistre, rejectate profesional, civic sau cultural. Vom intra în contact cu realitatea politică dură a unei Românii care a involuat pe plan intelectual, educațional și moral.

În decembrie, vom avea dreptul să ne lamentăm. Puțin. Vom vedea recolta politică alterată a deceniului 2014-2024. Vom privi jurămintele noilor aleși, învestirea, instalarea lor veselă în palatele de la Cotroceni, Victoria și Casa Poporului.

E dreptul societății să își înțeleagă și să își plângă în decembrie propriul insucces și prețul comodității, al complacerii, al ipocriziilor. Dar imediat după aceea, cornul va suna din nou. Va suna însă… altfel, cu lecțiile învățate. Și fără vânzarea de iluzii pe termen scurt. Căci unul din marile păcate ale deceniului politic 2014-2024 a fost naivitatea, al cărei preț îl vom plăti cu toții în anii următori.

De la intelectualii publici până la presă și de la societatea civilă la partide și aspiranții politici, cu toții vom avea câte ceva de înțeles și de asumat din aterizarea dură de la finalul Erei Iohannis, care părea inițial să aibă toate condițiile unui zbor lin, agreabil, de mare prestigiu și virtuozitate, finalizat în aplauzele pasagerilor.            

Distribuie acest articol

52 COMENTARII

  1. Suveranismul si patriotismul sunt miscarile care vor defini acest secol pentru ca globalismul va murii sub valurile migratoare.
    Mostenirea epocii Iohannis este ca Ministerul adevarului din 1984 a lui Orwell, o minciuna generalizata pe care nu o mai crede nimeni, desi e repetata ca de Goebbels pentru a deveni adevarata.

  2. Stiu a f multi asteapta parerea mea despre alegerile din Romania. Ii voi dezamagi, nu am nci o parere, nu, nu merg atit de departe incit sa spun ca nu conteaza, desigur conteaza, chiar daca nu direct, ci cumva indirect, sa defineasca pozitia societatii fata de problemele lumii, chiar daca nu le pot rezolva.

    Marile solutii vin de la Bruxelles, asa cum veneau cindva de la Moscova, nu spun ca e bine, sau rau, spun doar ca politicienii romani s-au eliberat de orice raspundere. Daca contrazici ce vine de la EU esti putinist, sau esti cu Trump esti deja chiar antisemist.

    Si totusi, cred ca pur si simplu nu conteaza cine va iesi. Eu tin cu an nostri!

    • Dimpotrivă, dacă cineva este de acord cu ceea ce se votează în PE, atunci sigur este putinist, antichrist, antisemit, heterofob, promotor al islamismului, al homosexualității și prin extensie al pedofiliei. Naiv sau juvenil sunt de fapt exprimări eufemistice pentru isteric neomarxist, comunist, progresist, ecologist șamd.

  3. Este greu să recunoști că ai fost înșelat încă odată. Noi am făcut-o deja, însă viitorul nu depinde de cei puțini ci de marea masă de indivizi funcționali, incapabili să discearnă semnificația evenimentelor. Națiunea a fost atacată și subminată cu succes de 80 de ani in profunzimea programului său cultural și moral moștenit de la strămoșii săi, program bazat pe proprietatea privata, familie și credința în bine. Administrarea corecta, eficienta a societății, formarea și consolidarea conștiinței civice este determinată în primul rând de tipul de proprietate . Proprietatea privata producătoare de beneficii este cea care generează respect reciproc și atitudini responsabile față de colectivitate. Încă odată revin la exemplul peren al romanului preocupat de prosperitate : Ilie Moromete. Acest tip de cetatean, capabil ca prin convingeri și vot să susțină o societate democratică, are o pondere redusă în societatea românească; majoritatea noilor proprietăți fiind constituite fie prin eludarea legilor și a bunului simț, fie având rol de consum. O asemenea structura a proprietăți asociată cu o societate de tip lumpeni angajati- versus clasă medie de mici proprietari producători – nu va putea să determine o modificare esențială a paradigmei naționale. Poate un șoc ar putea produce o schimbare de mentalitate; se pare că îl vom avea cât de curând.

  4. Superb scris! Multumim! Sperante nu prea mai avem acum, inainte de turul 1, poate doar speranta ca nu va intra totusi in turul doi Tov. Simion, care cu siguranta va prinde „aripi” daca intra in „finala”, iar atunci nu va mai ateriza cu noi dur, ci va simula niste aterizari kamikaze cu intreg poporul roman.. Ar fi tragic si am retrai istoria din anul 2000. Macar cu atat sa „ne alegem” dupa era Iohannis si sa nu repetam istoria.

  5. Raman la parerea ca Johannis a fost, in ceea ce priveste politica externa, de un fariseism de cea mai joasa speta, exprimandu-si atasamentul fata de NATO, UE, USA doar in scopul de a obtine la terminarea mandatului o functie inalta in NATO sau organismele UE.

    A adus PSD la guvernare ( cine stie de cand a fost gandit si pregatit acest plan; probabil impreuna cu prietenul si sustinatorul sau de la Grivco), si pentru a mentine o imagine pro euro-atlantica a guvernarii cu PSD, le-a dat idea PeSeDeilor sa o lase mai moale cu urletele de tip „suntem sclavii UE”, etc si sa devina subit sustinatori ai UE, NATO, USA, Ucraina. In schimb, la latrinele TV subordonate PSD-ului s-a latrat viguros si plin de scenarita cronica impotriva UE, NATO si pro-Rusia exact de cate asa zisii „analisti” platiti din greu de catre PSD sa latre la comanda, sa manipuleze la greu pe cei creduli si cu minte putina, in exact acelasi mod pre 2021 in care o faceau PeSeDistii referitor la UE, NATO.

    Le-a explicat acest nimic uman numit Johannis ca e mai bine asa si pentru ei. Chiar asa de fraieri sa fim incat sa putem crede in convingerile euroatlantice ale talharilor semianalfabetizati din PSD! Nu e nimic mai mult decat minciuna si fariseism! Se va doivedi asta la un moment dat!

    Nu ar fi deloc surprinzator ca facatura AUR-Sosoaca sa i se datoreze si lui Johannis, nu numai PSD, pentru ca acum e destul de clar cine i-a lansat pe acesti papagali (AUR) aterizati parca din grotele securisto-comuniste. In perioada pandemiei Covid gasca AUR impreuna cu PSD a dezinformat la greu, au comis fapte penale ce au avut ca efect moartea unui mare numar de romani, care au fost incitati sa nu creada in gravitatea Sarscov-2, si au murit ca fraierii….mortalitatea la 1 milion de locuitori o dovedeste, mai mare decat in Italia, care a fost una dintre tarile cele mai lovite de pandemie! Nu s-a luat absolut nicio masura de natura penala impotriva acestor acte criminale…repet: CRIMINALE. Johannis e cel putin complice la asta, cel putin prin inactiune!

    Astazi cand exista pericolul major al ajungerii lui Simion in turul 2, al castigarii unui nr mare de locuri in parlament de catre AUR, Johannis tace. Daca ar fi trup si suflet alaturi de viitorul euro-atlantic al tarii ar trebui sa iasa public si sa explice ce pericole ne pasc daca votam din nou ca niste bezmetici! Macar acum in al 12-lea ceas!

    Dar nu o va face! Pentru ca doar un guvern PSD si un presedinte PSD al Romaniei l-ar mai putea proteja in continuare pe acest nemernic. Nemernicul vrea PSD, ca sa ramana cu vila, si cine stie, poate pupa si o functie esentiala( de ce nu, prim ministru !).

    A adus justitia mai jos de cat era in timpul guvernarii Adrian Nastase, a promovat o asa zisa reforma in educatie de-a dreptul tembela, elaborata de sluga-trepadus de la Grivco – Sorin Campeanu, trecut in PNL de la fostul partid umanist al lui Voiculescu, expert in irigatii….cu doctorat in irigatii !!! O bataie de joc ca si sustinerea acestei Deca, alta sluga perfecta, lipsita de creier…si de principii!

    A adus la varf, in PNL, fel si fel de indivizi dornici de parvenire care nu au nici in clin nici in maneca cu liberalismul.

    A distrus tot ce a atins, a fost protector al coruptiei si slugarniciei. Acest om nu merita absolut nimic, este un ZERO uman!

  6. Păi chiar așa! Nu v-a plăcut era Iohannis, acum poftim, serviți pe Ciolacu, Simion, Lasconi! Aveți grijă ce vă doriți că s-ar putea să se întâmple.
    NB. KWI a fost cel mai bun președinte de după ’89. Din nenorocire, viitorii sunt niște catastrofe. Asta e! Ne-am europenizat până ne-am manelizat. Nu v-a plăcut un neamț, poftiți un Bulibașă!….

  7. Bine, bine domnule Naumescu, vedem si noi ca se prabuseste avionul, dar cu ce „parasuta” ar trebui sa aterizam? Ziceti mai repede, pana nu atingem solul!

  8. Meritului lui KWI este ca a distrus mediul politic din tara si a eliminat existenta reala si constructiva a unei opozitii. A avut succes pt ca majoritatea natiunii nu are cultura politica si nu a inteles resorturile si avantajele reale ale democratiei. Greseala majora a fost a PNL pt ca a acceptat o guvernare bicefala, fara rezultate si corupta. Refacerea ne va costa mai mult decar dublul celor 10 ani de presedentie a lui KWI.

  9. Un lucru nu pot sa inteleg si pace. Daca marea majoritate il recunoaste pe Cristian Diaconescu, inclusiv contracandidatii sai, ca fiind cel mai pregatit pentru aceasta functie, de ce nu reusim sa-l impingem cu totii in fata? Tot vorbim de votul util, util la ce? Sa alegem galeata cu fundul cel mai putin gaurit? Prin gaurelele acelea mici ni se va scurge si ultima farama de demnitate pe care o mai avem in lume. Si noi, votantii, am invatat ce e mai prost de la politicieni, compromisul prostesc si perdant. Da, din pacate, prostia se ia.

  10. ”…Vom privi jurămintele noilor aleși…”
    …cu mina pe Biblie, căci pe Constituție oricum ei nu dau doi bani…și nu sunt foarte sigur nici de Biblie…iar de noi astialalti, ce să mai zic…

  11. Felicitari D-le Naumescu! Cu acest al doilea articol ultracritic din perspectiva unui diplomat despre presedintele KWI ati mai transferat ceva alegatori indecisi in tabara pesedista. Sunt pur si simplu surprins de faptul ca nu va pricepeti deloc la oameni cand emiteti aceste sentinte asupra vietii politice in general si asupra lui KWI in special. Faptul ca nu scrie la gazeta ca D-voastra si nu vine la TV ca Basescu este o latura a profilului psihic al acestui om pe care expansivitatea romaneasca nu o apreciaza. Dar de aici pana la a-l invinovati de toate nereusitele ultimilor zece ani pe ” Președintele arogant, sfidător și autosuficient, ascuns acum de strategii PNL și de candidatul său în alegeri pentru a nu-i trage și mai rău în jos”, demonstreaza ca lumea (including VN) s-a obisnuit din epoca lui Basescu sa-i placa dadaceala prezidentiala, prezenta lui continua in prim planul mediatic. Mai mult, nu ii acordati nici un credit pentru ce a fost bine in ultimii zece ani. Nu ati comentat niciodata aici prestatia lui KWI in politica externa, domeniul D-voastra. Ce spuneti, de exemplu, despre discursul pe care l-a tinut acum trei zile cu ocazia Zilei Comemorării Victimelor Războiului și Dictaturii in Bundestag? Mie mi s-a parut perfect, dar nu-mi amintesc sa-l fi vazut pomenit macar pe Hotnews. Este doar ultimul exemplu de ignorare a ceea ce face KWI in fisa postului sau, presa ocupandu-se in schimb de tot felul de fleacuri din categoria „mica barfa”. Si nu este deci de mirare ca pletora de actuali prezidentiabili nu arata cunoasterea fisei postului de presedinte si nici nu pot fi imaginati reprezentand Romania intr-un mod decent.

    • Nici eu nu înțeleg violența discursului anti-KWI, mai ales că România este la nivelul maxim de prosperitate din Istoria ei. Această revărsare de ură să fie din cauza unor frustrări progresist/europeniste? Fiți calmi, Ciolacu, Simion, Lasconi, Șosoaca vă vor duce pe noi culmi de fericire și civilizație….

    • Chiar asa? Pai Johannis si o consistenta parte din PNL sunt exact tot o tabara pesedista ! Eu credeam ca printre universitarii de la Magurele acest lucru e clar! Regret sa observ ca nu e asa!

      Chiar nu este clar ca Johannis a adus la guvernare clica de infractori numita PSD? Cu ce scop? Pentru „stabilitate” ? Hai sa fim seriosi! Numai stabila nu se poate numi sitiuatia economico-financiara a Romaniei din acesti ultimi 2 ani! Stabilitate inseamna spalarea masiva a infractorilor, mai rau ca in timpul guvernarii Nastase ?

      In legatura cu prestatia in politica externa a lui Johannis e bine sa cititi cu atentie comentariul meu de mai sus!
      Inhaitarea lui Johannis cu infractorii PSD se numeste Inalta Tradare si in tarile cu adevarat democrate se pedepseste cu lipsirea de libertate!

      • Domnule LS,
        Eu nu comentez texte pline de ura si exprimari de o violenta profund daunatoare unui climat civilizat de discutii, cum este comentariul pe care mi l-ati indicat. Nu uitati ca KWI este fizician, poate ca universitarii de la Magurele il inteleg mai bine, asa cum galeriile de ultrasi il inteleg pe Simion si doamnele pline de energie si incredere ca pot face orice o inteleg pe Elena Lasconi. O singura remarca: KWI a adus la guvernare „clica de infractori numita PSD” care castigase alegerile, dupa ce coalitia USR-PNL a fost inlaturata si prin votul USR, alaturi de AUR si PSD. In ce tara s-a mai intamplat asa ceva?

      • Prima obligație a șefului statului este de a ține cont de dorința alegătorilor exprimată la vot. Ori cel mai votat partid fusese PSD. Împreună cu AUR social-democrații ar fi putut forma majoritate.
        Implicit, PNL nu ar fi putut obține majoritatea parlamentară nici împreună cu celelalte partide, altele decât PSD și AUR. Soluția oferită de Iohannis a fost cea mai bună în condițiile votului românilor. Dumneavoastră ce ați fi făcut? Vă reamintesc că și Basescu a adus PSD cu Ponta la guvernare în așa numita „majoritate transparentă“ din 2008, deși atunci PSD nici măcar nu câștigase alegerile.
        Acum Iohannis a lucrat cu materialul clientului. Dacă nu vă convine ce-a ieșit, vina este a materialului nu a croitorului, ca să zic așa.

  12. Si inca ceva, D-le Naumescu: daca lucrurile vor merge mai bine la alegeri decat in temerile expuse aici? Daca PNL nu va disparea cum ii descantati D-voastra, ci se va mobiliza si isi va propulsa candidatul in turul al doilea?
    Ce putem spune atunci despre uriasa manipulare prin sondaje care se face in aceste zile? L-am auzit pe Corneliu Coposu spunand dupa infrangerea severa din 1992: „Poporul are intotdeauna dreptate cand voteaza.”
    Daca anul acesta va vota impotriva propriului interes sunt de vina cei ce l-au manipulat, mintit, amagit.

    • Cred ca titlul / numele / sub care comentati este un pseudonim.
      Altfel nu-mi explic aberatiile… sau ruptura totala de realitate
      Credeti ca PNL va schimba candidatul actual ca sa aiba o snsa la turul 2?

      • Nu, nici nu este posibil asa ceva prin lege. Cat despre aberatii, sunt pareri care nu coincid cu cele expuse aici, dar nu sunt numai ale mele. Mai cititi si alte surse. Numai bine va doresc, indiferent cine iese presedinte.

  13. l-am votat pe Iohannis la primul mandat. Dupa vreo 3 ( trei ) ani m-am lamurit ca nu e nimic de admirat si de apreciat la Omul KWI. La cel de-al doilea mandat nu l-am mai votat.

    Nu pot insa sa nu-mi aduc aminte cum, atunci cand imi exprimam nemultumirea, dezamagirea, atat verbal cat si scris, in legatura cu persoana sa, cu activitatea pe care o desfasura, multi „oameni de bine” ma criticau spunand, printre altele, ca nu sunt in stare sa apreciez ca avem un presedinte NEAMT iar nemtii sunt oameni seriosi si stiu sa faca lucrurile bine ! Cat de bine le-a facut, se vede !

    Interesant e ca o parte din acei oameni au realizat ,dupa 10 ( zece ) ani, ca personajul Iohannis n-a fost decat o umbra trecatoare prin vietile noastre.
    Oricum, mai bine mai tarziu,decat niciodata !!

  14. Nu am habar de politica roamaneasca. Am auzit si eu de Ciolacu, sau de ala care a scris carti si-l vezi pe autostrada, dar nu stiu de la ce partide sunt si ce si cum.
    Dar, privind de departe, Romaniei ii merge mult mai bine decit acum zece ani, se traieste mai bine, restaurantele sunt pline, soselele sunt pline de masini misto, nu gasesti bilete la teatru, fetele sunt frumoase si elegante.
    Deci Johannes chiar daca nu o fi facut treburi grozave, cum si-ar fi dorit unii, totusi nu a stricat prea mult. De altfel puterea presedintelui e destull de limitata!

    • nea neamtule, matale esti ca un bun prieten de-al meu care mereu imi zice: ”lasă bre ca e bine așa rau cum este”.

      Ce spui matale ”de departe” vine cam la fel cu ce zice prietenul meu, numai ca noi le vedem mai ”de aproape”
      și zicem, ”uite bre ce rău am ajuns, daca tot pierdem mai bine sa căștigam”…sensul fiind ca ar fi trebuit sa fim muuuuult mai bine si muuuuult mai departe decit suntem acum…adică tot un esec este, chiar daca am jucat bine, …ca in Bundesliga

      • Da, tot asa, in Romania anului ’85 se traia mai bine decat in Romania anului ’55 (nu sunt ani de referinta, am ales intamplator) deci comunismul nu a fost chiar rau… am fost noi carcotasi

        • de la 1955 la 2025, unii au avut, sa zicem, panta dezvoltarii de 45% , iar altii (ca noi) de 20% (cu mici suisuri sau coborisuri intermediare). Per total 20 fata de 45 se numeste esec, chiar daca azi multi avem celulare si mai putin laptopuri, deci, e progres, dupa cum si in 1955 cind ne-am electricifcat cit de cit, a fost un mare progres, asisjderea…la acea vreme
          …nu stiu de ce tot timpul trebuie sa ne referim musai la comunism, in loc sa ne referim la dinamica economica si structurala…lasati-i naibii de comunisti ca in curind, vom avea perioade egale de comparatie 40/40 ani comunism/capitalism… si Doamne fereste sa nu ne trezim intr-o grava criza la stirsitul celor 7 ani in care Ciolacu va reduce discrepantele din datorii, recesiunea ce se prefigureaza, samd….si ca sa platim datoriile, sa vindem si ceea ce a mai ramas nevindut…ca sa ne fie bine…in continuare…

  15. Eu personal daca as putea sa ma intorc in timp zece ani stiind ce stiu astazi as vota cu Ponta.
    Articolul vorbeste despre esecul societatii. Eu sunt o parte a societatii. Ce as fi putut eu ca individ astfel incat sa aleg mai bine in 2014 si 2019?
    Si revenind la prezent. Exista vreun candidat sau partid politic in urmatoarele 10 zile care sa merite votat pentru ca este „bun” si nu pentru ca (speram noi) este raul cel mai mic.
    Cand ne ducel la supermarket sa cumparam fructe si nu gasim decat stricate, lovite si necoapte avem optiunea foarte ok sa nu luam nimic. La alegeri nu este asa. Daca nu votezi voteaza altii in locul tau. Dar cum sa alegi bine cand oferta este… asa cum.este ca sa nu fiu mai dur?

    • Ce eșec domnule? România a depășit Grecia, Slovacia, Croația, Hungaria,etc la nivelul prosperității ( ca pib/loc la paritatea puterii de cumpărare) și a egalat Polonia și va depăși în curând Portugalia. Ce v-a provocat atâta ură?

      • PPP este o glumă nereușită. România este statul cu cei mai săraci cetățeni din Uniunea Europeană. România, nu Bulgaria.

    • Stefan, din punct de vedere logic ai ales bine, nu aveai cum sa stii ca Johannis are un caracter infect si ne va trada in cel mai nemernic mod posibil aducand la guvernare clica populista rosie de sorginte securisto-comunista.

      Greseala majora a fost ca nu s-a iesit in strada masiv la momemtul aducerii PSD la guvernare. Aceasta greseala a fost precedata de greseala inacceptabila a catorva milioane de romani cretini care au voatat PSD la parlamentare in 2020.

      • In turul 2 suntem pusi in fata unui fapt implinit. Pana ajungem acolo…
        Fiecare partid submineaza unitatea flancului politic pe care se afla (cel putin) declarativ promovand un candidat propriu. Rezulta 5-10 candidati care se ataca intre ei pe teme minore, impartind aproape egal voturile, in timp ce pe flancul celalalt este o unitate de monolit.
        Disputele intre acestia din urma, daca sunt (musai sunt, ca sa dea aspect…) sunt dinainte programate si, de regula, au rezultat previzibil. Desi in situatia actuala, n-as paria ca jocul se va termina cum a fost planificat. S-ar putea ca ciolacu sa aiba o surpriza de la adversarul pe care si l-a ales.
        (Bine ca inca nu am ajuns ca in Rusia lui Putin unde puterea actioneaza astfel incat sunt admisi numai candidati prietenosi.)
        Daca „dreapta” romaneasca ar fi inteligenta politic, nu s-ar fi ajuns sa se califice in finala Vadim, Dancila, Ponta.
        Nici nu mai pomenesc de alegerile de primari. Noroc ca la locale, din loc in loc si din cand in cand, alegatorii par mai inteligenti decat partidele, altfel am fi avut iar Firea primar (exemplu la intamplare)…
        In concluzie, nu aveai de ce sa alegi Ponta chiar daca in final s-a ajuns tot cu PSD la guvernare. Desigur, Ponta ar fi iesit cu obrazul curat fiindca el nu ar fi fost in situatia imorala sa tradeze increderea cu care a fost investit.

  16. Din fericire pentru ego-ul meu nu am crezut că „premierul de la Grivco” ar putea fi vreodată un președinte bun pentru România. Nu am niciun fel de mulțumire că nu m-am înșelat.

  17. „Ce facem când ajungem la sol, în decembrie?”

    Nu e nevoie sa faceti nimic. Sau, daca vreti, puteti sa faceti orice doriti. Oricum nu conteaza, nu a contat vreodata si nu va conta nici in viitor.

    • Dar de ce nu s-au coagulat pe flancul nostru cei „normali”?
      „Himerele” astea sunt chiar rezultatul natural al lipsei de coerenta a celor de la care asteptam ratiune.

  18. Partea buna e că, atunci când ajungi la fundul prăpastiei, nu mai ai unde să pici deci nu mai ai unde să mergi decât în sus

  19. Ce o sa facem, o luam de la capat, ca dupa 1989, ca dupa mineriade, ca dupa criza din 2008. Mai intelepti, mai putini (tinerii vor pleca in alte tari unde sunt doriti si apreciati) si mai ales mai saraci.
    Parintii mei sunt originari dintr-un sat care a fost complet parasit de 15 ori intre 1588 si 1900, am vizitat codrul si crevasele unde se adaposteau consatenii de tatari, turci, rusi, comunisti, holera, ciuma sau alte plagi. Se poate supravietui si in prapastie. Ultima oara s-au adapostit acolo bunica cu tatal meu de cateva luni in brate, in 1944, cand tara era invadata de rusi, iar omorurile si violurile se tineau lant. In 1950, satul a primit un suflu nou: au fost aduse acolo cu forta zeci de familii din Banat.
    Prosperitatea si pacea au fost la noi exceptii, accidente fericite de cel mult cativa ani, dupa care totul revenea la saracia cea de toate zilele.

  20. Noi, românii, suntem mereu în postura de a trage învățăminte la final de epoci politice. Ar fi trebuit să fim docenți până acum în descifrarea impostorilor…
    Eu unul sunt perfect de acord cu nota și spiritul articolului, le traduc personal cam așa „de data asta s-a sărit calul. Un președinte care inițial avea toate datele să ajute țara să progreseze în mod susținut, s-a dovedit la final a fi de fapt o teribilă farsă jucată acestui popor înșelat în așteptări din nou, și din nou, și din nou…” Așa îmi explic atracția și tracțiunea pe care a dovedit-o Simion, un șmecher oportunist care are și ceva inteligență și o brumă de educație. Exasperarea împinge oamenii să plece urechea la de-alde Simion și Șoșoacă. Ascensiunea prostiei în țara asta este 100% vina partidelor mainstream. PSD și PNL cred că poți manipula la nesfârșit gloata de analfabeți, dar nu e așa. Dacă vine unul suficient de deștept (și poate ajutat de ceva forțe interesate) și se urcă pe valul nemulțumirii, le dă șah/mat bonzilor politicii.
    Toate calculele făcute prin birouri mai mult sau mai puțin obscure se pot dovedi inutile în situația în care lumea nu mai „pune botul” la enunțurile politicianiste și decide să riște cu extremiștii, după ce 30 de ani și-a luat în mod repetat țeapă.
    Iar Johannis are o vină majoră și el, pentru că a trădat încrederea populară, nu a fost autoritatea ultimă în care puteai avea încredere, la care puteai apela în caz de urgență maximă.
    Am fost lăsați de izbeliște, mai clar spus. S-a furat de s-a rupt în anii ăștia, dar a fost „liniște”. Iar kaiserul a avut un concediu prelungit, întrerupt doar de consiliile europene, unde îi era necesară prezența.
    Și o ultimă idee.
    Ce facem când aterizăm? Nu există decât o singură cale de salvare/ieșire din marasm. Aceea ca oameni ca dl. Naum, și mulți alții ca dânsul, ca cei care scriu pe aici, să iasă din comoditate și să intre în politică. Să intre și să reușească să îi dea la o parte pe ăștia de acum, care ne-au capturat și au tot interesul ca nimic să nu se schimbe. Iar dacă România va deveni un leș stors și inutil, ei își vor lua familiile și vor pleca spre riviere pregătite dinainte, fără remușcări.

    • Exasperare? Furie? Ură? Ce aveți oameni buni, vi s-a urât cu binele? Anarhia din creiere/suflete duce la sinucidere.
      Cel mai trist este că așa zisele Elite românești bâzâie înnebunite ca musca fără cap, într-o stare schizoidă pro-Occident vs anti-Occident.

  21. Prea mult pesimism. Romania n-a murit cu iliescu, nastase si dragnea, o sa supravietuiasca si lui ciolacu sau simion. Intre timp viata merge inainte cu bune si rele, asa ca bucurati-va de zapada…

  22. Da, intr-adevăr cam pesimist… dar parcă și mai mult prevalează un sentiment de dezamagire profundă. Și acesta este 100% îndreptățit din păcate! Până la urma nu avem ce face și va trebui să mergem înainte, cu speranța ca, poate de data asta cel/cea votata va reuși să coaguleze minți mai luminate și de fapt caractere mai pure care să nu aibă rețineri în a da cu barda acolo de unde de fapt ni se trag toate! Iar cei care pot să contribuie la asta să nu stea pe gânduri și să se implice!
    Cu Dumnezeu înainte!

  23. In Romania, si nu numai, se verifica de ani buni maxima lui Mark Twain:
    “If voting made any difference, they wouldn’t let us do it.”

    • Asta este doar o scuza penibila ca sa stai deoparte. Probabil Mark Twain era beat manga cand a zis asta – daca a zis-o.
      Problema e la oferta… sa fie solida!

  24. Ca muritori de rând, avem totuși a avantajul imposibilității trăirii unui lux afișat de la mari înălțimi de mai marii sondajelor ce se anunță ca noii câștigători de lux. Zarurile măsluite au fost deja aruncate.
    Propaganda generală s-a axat mai mult pe „ostași în slujba țării” nicicum pe problemele unei Justiții sufocată de atâți „ostași”.

  25. „…cu toții vom avea câte ceva de înțeles și de asumat din aterizarea dură de la finalul Erei Iohannis”

    Eu cred că deja am cam înțeles, de-a lungul ultimelor 3 decenii și jumătate. România este guvernată de o cleptocrație de sorginte securisto-comunistă, care este practic imposibil de clintit, pentru că dispune de toate resursele statului.

    …De la Administrația publică la Curtea Constituțională, de la Justiție, la „Instituțiile de Forță”, sau Avocatul Poporului șamd. TOT și, în mod implicit, mass-media.

    https://recorder.ro/documentar-recorder-deceniul-iohannis/

  26. Fenomenul de fragmentare a votului e periculos. Au aparut tot felul de partidulete rupte in general din USR care au impresia ca reprezinta ceva. Aceste partidulete apar fiindca multi au o gandire gresita, orgolioasa, intra in politica pt a „ajunge mari conducatori”. Toti care intra in politica se vad senatori, deputati, primari sau presedinti. E de neinteles cum pot fi partide diferite care au practic aceeasi doctrina, de exp USR, Reper, Sens, Drept, etc….
    Ce rost are sa intri in politica si sa fii ani de zile intr-un partidulet de sub 1-2% ?
    La fel Forta dreptei si Pmp, Pnt-Mihalache, Pnt, etc, etc. Toti se cred sefi, toti vor sa aiba partidul lor … e ridicol.
    In timpul asta pe partea stanga e o unitate de monolit, nu sunt atatea orgolii si „personalitati”. In felul asta, dreapta e faramitata si nu se poate uni sa prezinte un proiect politic coerent si concret de modernizare a tarii.

    • @ Hard… In principium concluziile d-voastra aunt corecte cu exceptia referirii la Forta dreptei.In caracterizarea spectrului politic românesc se pot aduce câteva ale trasaturilor morale ale indivizilor implicati : veleitarism, educatie sumarā, intolerantā, nevrotism exagerat, narcissism si nimfomanie, mitocanie, cinism, lipsa rigorii si a disciplinei, alergia la reguli, apetitul fata de gregaritate si multe multe alte tare, care din pācate nu afecteaza doar un grup restrans de indivizi, ci sunt prezente in comportamentul majoritatii concetatenilor nostrii.
      Includerea partidului Forta dreptei in categoria ceor incropite de veleitari denota o grava lipsa de intelegere atat a istoriei trecutului cat si a evenimentelor relativ recente. Așa mic cum este FD este singurul partid cu doctrina real democrata, continuator unic al doctrinelor democrate care s-au luptat pentru emanciparea si prosperitatea Romaniei. Adevaratul PNL a fost desfiintat de oculta cleptomano-securista cu ajutorul cozilor de topor gazduite in propria casā, tocmai pentru ca a fost o piedica in fata organizatiilor infractionale puse pe jefuirea tarii. A fost una din cele mai reusite operatiuni ale oligarhiei impotriva democratiei. Este trust cā oameni dotati cu inteligenta superioara lumpenilor nu a sesizat esenta acestei actiuni. Cu siguranta cândva acest eveniment va fi studiat in universitatis.

    • Este cancerul care macina politica de pe partea dreapta. Fiecare are un punct de referinta si pentru nimic in lume nu ar admite ca s-ar putea sa nu conteze, sau ca la un moment dat, lumea se va putea raporta si la acela.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro