Motto : « Și cuvintele, și tăcerile au ecoul lor »(Sartre)
1.Visul lui Havel ; 2. Magistratul și băcanul ; 3. Capcana de a fi important ; 4. Ce s-a schimbat de când m-am născut? ; 5. Perplexități și scurte concluzii
Visul lui Havel
The Power of the Powerless, așa se intitulează faimosul eseu al lui Václav Havel scris în toamna în care m-am născut – toamna lui 1978[1]. Nu am ales să mă nasc în comunism, n-am contribuit în niciun fel la căderea lui. Dar, de la o vârstă la care am devenit relativ conștient de ce se petrece în jur, mi-am spus că există o marjă de libertate pe care o dețin și pe care e cazul să o merit. Am șansa ca măcar să nu măresc răul din lume cu prezența mea (mai ales ca magistrat – despre restul putem dezbate altă dată), prin acțiunile și inacțiuni mele.
Da, inacțiunile, omisiunile pot fi cel puțin la fel de nefaste. Havel descrie relațiile de putere specifice Estului Europei « post-totalitar » de la vremea aceea (e un post care sugerează o etapă nouă în interiorul totalitarismului, nu o depășire a lui) ca pe un labirint de influență, represiune, frică și autocenzură care îi înghițea pe toți, intimidați, depersonalizați și reduși la tăcerea atât de convenabilă deținătorilor puterii. Un gest simplu de rezistență putea schimba foarte mult – în primul rând raportarea la o putere căreia, altfel, prin resemnare, i se legitima atotputernicia.
Și ce propunea Havel? El spunea că băcanul din colțul străzii[2] care afișează nu știu ce lozincă stupidă a partidului ar putea să se abțină, să înceteze să facă acest joc ipocrit. Nu să protesteze contra, ci doar să refuze circul pro. Iar dacă toți ar face astfel de mici gesturi de rezistență, puterea totalitară s-ar nărui. Havel avansa – și aici se simte sublimarea etică a stresului politic al totalitarismului – ideea unei reconstrucții morale, a unei reînnoiri radicale a relațiilor interumane bazate pe autenticitate, nu neapărat pe eroism. O nouă experiență a lui “a fi în lume”, un simț reevaluat al responsabilității, o regăsire a relației cu sine, cu cei apropiați în gusturi și opțiuni culturale – aceștia ar fi fost factorii pre-politici care să îi ghideze într-o eră post-minciună. Ideea era că prezența celor tăcuți, fără reacție în fața mistificării, întărește orice sistem, îl împlinește. Asta deoarece oamenii SUNT sistemul.
Reclădirea unei societăți libere nu poate avea loc, spunea el, decât prin refuzul de a da putere unor sloganuri și unor ritualuri fără sens, prin refuzul de a fi parte la minciuna care e opresivă față de alții. Prin acest refuz, indivizii pot face lumină în jurul lor și arăta și celorlalți că au, de fapt, putere. Altfel, ne năpădește întunericul.
Magistratul și băcanul
Revenim în zilele noastre – justiția română din 2025. Câtă diferență între băcanul lui Havel – ales ca expresie a unei dizidențe mici, dar inestimabile ca formă granulară a unei libertăți colective – și judecătorul român.
Mai întâi că judecătorul român e școlit, a trecut prin grile serioase de selecție academică; democrația, statul de drept și alte astfel de vorbe mari sunt pe buzele sale zi de zi; dreptatea e dezideratul său asumat formal așa cum pentru medic e sănătatea pacientului. Drepturile și obligațiile sunt materia primă a muncii sale, justa măsură e stetoscopul lui.
Sigur, e mereu atent la obligația de discreție. Dar aceasta ar trebui să fie doar un corectiv ce dă sobrietate ieșirilor sale publice. Rezerva nu e neutralitate axiologică, nu trebuie sub niciun chip să-l înstrăineze de adevăr – alt device cu care lucrează (cel puțin așa ar trebui). Sobrietatea nu înseamnă muțenie pentru judecător decât dacă se lasă timorat. Rezerva, cum a gândit-o Max Weber, nu înseamnă lașitate[3].
Apoi, rolul său social e considerabil mai important decât cel al băcanului – magistrații fac lumea mai comprehensibilă atunci când confuzia este întreținută de o acerbă luptă a intereselor, de o teribilă ceață a valorilor de tip individualist. Dar pentru a face asta trebuie să citească ei înșiși lumea mai bine, mai clar. Li s-a cerut asta? Și trebuie să aibă un anume simț al funcției publice ce li s-a încredințat și care nu se află în fișa postului băcanului. Li s-a insuflat?
Capcana de a fi important
Magistrații performează în singurul domeniu botezat după numele unei virtuți : justiția. De aceea, nu e de mirare că lumea are așteptări. Nu e de mirare că oamenii ne vor virtuoși într-o lume preocupată de bani; că ne vor aristocrați într-o lume a snobismului și intereselor mărunte. Lumea are nevoie de repere și e gata să sacrifice pe cel care nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor înalte, mai degrabă decât pe neghiobul care a dezamăgit din nou.
Aceasta este capcana în care se află justiția acum. Lumea îi vede pe magistrați într-o postură chiar mai nefericită decât cea a băcanului lui Havel. Ei sunt percepuți aproximativ ca activiștii de partid de pe vremuri.
Judecătorul pare că nu ia atitudine față de un rău din interiorul sistemului pentru că îi e teamă să abandoneze plutonul compact, etanș. De aici impresia de spirit de corp cu tot ce are el mai greșit: egoism și opacitate la mesajele ce vin din afară, ca exigență și critică legitimă. Cred că în cazul multor magistrați o anume pasivitate a alimentat culpabilitatea, însă pe fondul lipsei căilor de comunicare autentică cu societatea, ei se închid în fața oricărui reproș, fiind dificil de luptat cu acest tăvălug în care se amestecă observații juste cu mari aberații, inexactități sau generalizări.
Motive de roșit obrazul sunt totuși destule.[4]
Ce s-a schimbat și ce nu s-a schimbat din 1978?
E adevărat, Havel spunea că băcanul este aproape la fel de supus ca un prim-ministru logicii post-totalitare. Poziția în ierarhia puterii determina grade diferite de răspundere dar nu dădea niciunuia un grad nelimitat de responsabilitate, nici de vină. După cum nu-i punea pe tavă nici o deculpabilizare completă. Într-o lume liberă, însă, responsabilitatea celor care dețin pârghii de putere – politicieni, magistrați – este uriașă (mai ales azi) tocmai pentru că nu mai există fatalitatea metafizică, ideologică, ce te absolvă de vină.
Da, lucrurile s-au schimbat, dar parcă nu chiar atât de mult. Întorcând ochii spre partea interioară, subiectivă, vedem ușor zone de failibilitate, de slăbiciune umană. Înclinația de a accepta un rău difuz, care nu te lovește direct, pentru a-ți conserva beneficii concrete, imediate, subzistă. Reflexul de a face răul atunci când ți-l cere o persoană cu autoritate, asigurându-te că nu pățești nimic, că astea sunt regulile pentru care ea garantează, subzistă. Experimentul lui Stanley Milgram efectuat la Universitatea Yale în 1963 este foarte grăitor pentru a înțelege cum funcționează individul (cu mici variații de la o societate la alta) prins între imperativul moral și o autoritate exterioară (considerată) legitimă și protectoare.
De aceea, supraviețuiește un fel de comoditate a supunerii depersonalizante ; să semnezi liste de susținere a șefului în spații în care unanimitatea e copleșitoare, chiar dacă nu crezi, e trist, dar e confortabil ; să nu faci disidență din teama că pierzi această complicitate călduță, că ești exclus, că poți deveni un paria, constituie regula. Asta chiar dacă majoritatea bate câmpii ; conformismul păgubos, neasumarea malignă reprezintă fațeta sumbră a nevoii noastre de apartenență și siguranță, mai puternică uneori decât imperativul etic.
Perplexități și scurte concluzii
Mărturisesc că dacă aș fi stat în acest sistem 24 de ani pentru drepturile decurgând din statut, acceptând să fiu “înghițit de labirint” și m-aș pregăti de o pensie – compensație, aș resimți-o ca pe un mare eșec. Am lucrat în justiție pentru a evolua, pentru a înțelege, pentru a gândi liber (indiferent dacă s-a dorit asta de la mine sau nu); restrângerea acestor drepturi statutare, prin legi ce emană dintr-o emoție indusă și întreținută ușor iresponsabil într-un context caracterizat de crize multiple în care ai nevoie de stabilitatea justiției, nu e plăcută. Dar, privind prestația magistraturii, la vârf, poate nu e atât de scandaloasă. Știu că suntem într-o logică sacrificială și mulți colegi nu merită asta după ani de consum nervos și privațiuni. Unii au trăit peste 20 de ani cu reprezentarea unui liman care acum li se refuză. Legiuitorul s-a jucat cu nervii lor. Și nu au dat RIL-uri pe prescripție, nu au achitat în timpul de pe urmă în căi de atac extraordinare, majoritatea nici nu sunt penaliști.
Pe de altă parte, sunt unghiuri – unele amintite mai sus – pe care societatea le vede mai clar decât oamenii sistemului, cantonați în tehnicalități și spirit de corp (inevitabil). Și nu suntem pe tărâmul diletantismului și amatorismului. Populismul, cu subspecia populism judiciar, e o altă patologie pe cât de interesantă, ca obiect de analiză, pe atât de periculoasă, ce merită o atenție separată. E vorba, însă, de încălcarea unor linii roșii pe care le-am schițat aici, dar și în alte articole[5]. Autoguvernarea sistemului de justiție a ajuns într-un punct mort în România, cu largul concurs al politicului, dar fără ca magistratura să fie inocentă. Percepția comună este că preeminența dreptului a eșuat în corporatism agresiv, și înăuntru, și în exterior, cu câteva priorități vizibile: pensia, prescripția și achitările.
Educația și climatul din justiția română sunt privite ca fiind unele ajustate pentru a forma niște funcționari ce sunt ușor de ținut în frâu cu drepturi bănești și cu lideri care se erijează în apărătorii acestor drepturi mânați mai degrabă de apetit pentru putere decât de grijă pentru independența justiției. Or, astfel se subminează profund și pe termen lung autoritatea însăși a justiției. Autoritate în lipsa căreia ea devine o adevărată “putere fără de putere”. Cred că magistrații onești au încă o datorie semnificativă pe care dacă nu o exercită exprimându-se vor descoperi în curând că fac parte dintr-un sistem total delegitimat. Teama de propriii tăi colegi nu e deloc o stare normală într-o justiție matură, tăcerea nu poate fi o soluție.
Sigur, există o luptă împotriva justiției inițiată de politicieni care greu mai pot da înapoi după ce au pus etichete și au creat așteptări publice. Tema a fost preluată de activiști civici, unii de bună credință, cărora slăbiciunile și erorile amintite le-au provocat ostilitate fățisă. Ostilitatea a catalizat o reacție stângace a unor magistrați care a amplificat-o, i-a confirmat temeiurile. Activiștii civici și jurnaliștii pro-justiție și-au dorit mereu judecători și procurori cu același profil ca ei, fără a înțelege că magistratul (român) are, în general, alt metabolism, alt timp de reacție, alt algoritm de evaluare a riscurilor, altă raportare la ideea de proiect (profesional, de viață etc). În parte, așa și trebuie să fie. Magistratul-activist nu e nici el o binecuvântare. Se greșește, oricum, confundându-se partea cu întregul[6].
Escaladarea nu contenește și, ca în orice escaladare, protagoniștii au prejudecăți de confirmare. Vor găsi, și de o parte, și de alta, motive să-și întărească zi de zi ideile inițiale, să continue “radicalizarea”.
Nu știu exact unde se vor opri lucrurile. În ce mă privește, am trăiri contradictorii care dau măsura confuziei din jur. Observ persoane care nu mă reprezintă deloc, deși pretind că îmi apără drepturile. Remarc și colegi/semeni, prea puțini, care au talentul și seninătatea de a vorbi cu măsură, cu umor, cu nuanțe, inspirând încredere și sentiment de normalitate. După cum observ oameni respectabili, cu bune intenții dovedite în timp, spunând enormități, emițând judecăți mioape doar pentru că au asumat cu voluptate roluri în scenariul sacrificării magistraturii pe altarul echității sociale. Nu știu care sunt mai nocivi, pe termen lung, între primii și ultimii. Dacă aș putea i-aș înmulți pe cei din categoria mediană.
Oricum, dragi colegi și dragi compatrioți, a da la o parte sloganurile din fereastra prăvăliei, ca băcanul lui Havel, rămâne o problemă de opțiune, cum era și în anul acela straniu în care m-am născut.
[1] Accesibil în limba engleză în format pdf la adresa https://www.nonviolent-conflict.org.
[2] Din considerente de estetică a textului, am optat pentru varianta băcan, deși traducerea exactă a lui greengrocer este zarzavagiu.
[3] Max Weber, Omul de știință și omul politic, trad. Ida Alexandrescu, Humanitas, 2011. Apoi, pe lângă Hannah Arendt care deplânge declinul implicării și al acțiunii, invitând la resuscitarea politicului (Condiția umană, Editura Idea, trad. Claudiu Vereș și Gabriel Chindea, 2008), s-au scris cărți după război despre profilul magistratului francez care a servit fără proteste Regimul de la Vichy (Laurent Sebag, Les juges face à Vichy – une singularité française, Enrick B. Editions, 2024) . De altfel, Școala de Magistratură s-a născut pentru a forma oameni cu croială democratică și curaj, nu doar cu competențe. La noi, o astfel de discuție n-a existat. Implicarea magistratului, cu bună credință, în dezbateri privind mersul justiției trebuie văzută ca o obligație implicită atunci când lucrurile par să derapeze (a se vedea și o practică CEDO constantă, cu toate nuanțele de rigoare).
[4] Întâi că, nu de mult, pe când unii colegi erau sistematic urmăriți de inspecția judiciară și ținuți în proceduri lungi, disuasive, umilitoare, pentru exprimarea unor opinii pe grupuri de FB, nu a existat reacție. Întâmplător sau nu, erau judecători care sesizau CJUE cu întrebări preliminare, unele afectând inspecția însăși. Efectul de intimidare scontat a funcționat.
Apoi, când multe dosare erau strămutate în penal de la curți care aveau anumite convingeri exprimate în hotărâri anterioare legate de modul de interpretare a unor instituții de drept nu a existat reacție. S-a considerat că e mai bine să nu se comenteze hotărârile colegilor pentru că altfel s-ar aduce atingere imaginii justiției. Și e ceva corect aici, sănătos. Până la un punct.
Când s-au dat decizii legate de prescripție cu caracter obligatoriu, în oarecare contradicție cu exigențele dreptului european, făcându-se interpretări alambicate și șchioape din punct de vedere logic, au fost câteva voci care au reacționat, dar s-au stins. Restul a respectat, oarecum previzibil, deciziile instanței supreme.
Când colegi sunt recuzați cu succes pentru că pun în discuție sesizarea Curții de la Luxembourg pe aceeași problemă a prescripției, care e departe de a face unanimitate, nu mai reacționează nimeni din sistem. Suntem învățați să nu criticăm soluțiile instanței de casație. Unde mai pui că nu toți magistrații sunt penaliști. Iar penaliștii, ușor șocați la început de ce li se cerea să aplice, s-au obișnuit cu ideea. În afară de a sesiza (unii), cu obstinație și fără mari efecte practice, CJUE, și-au zis că nu puteau face mare lucru. Dar oare puteau ?
Apoi, mai e tema drepturilor salariale obținute prin acțiuni întemeiate pe principiul non-discriminării. Mă îndoiesc că magistrații, în forul lor interior, nu realizează cât de exagerate au fost măcar o parte dintre aceste demersuri judiciare colective întinse pe mai bine de 15 ani.
[5] Impunitatea și drepturile omului, www.juridice.ro, 1 aprilie 2024 ; Paradigma drepturilor și pasiunile triste, www.contributors.ro, 11 octombrie 2025.
[6] Nu se comensurează încă efectul incompatibilităților și interdicțiilor în inhibarea reflexelor de comunicare cu societatea. După cum se neglijează efectul dosarelor disciplinare sau vizând atentate la deontologie din ultimii ani. The chilling effect, cum spune CEDO – acolo ne aflăm, ne-au liniștit. De aceea, mai ales, lucruri anormale petrecute în sistemul de justiție, sub ochii noștri, nu par să preocupe pe colegii noștri.
Mda, trebuiau să apară și texte în legătură cu conflictul actual Justiție vs Guvern/Parlament/Societate. Eu zic că e bine, trebuie o nouă regulă a jocului în echilibrul puterilor statului. În care, acum, Justiția vrea să fie Stat ÎN Stat nu putere a statului.
Dar de ce s-a ajuns aici? Din niciun motiv nu trebuia să se ajungă la un conflict între puterile statului, ba chiar la un conflict între sistemul de Justiție și Societate. Autorul încearcă voalat să sugereze o explicație aducând în discuție inclusiv precepte morale, dar explicația mi se pare insuficientă, ba chiar ipocrită.
Fronda Justiției într-un moment dificil pentru Statul român este aproape o trădare: ni se fâlfâie de voi Stat și Societate, noi suntem Dumnezeii voștri și am decis că NOI suntem deasupra Legii fiindcă NOI suntem LEGEA.
Orice om cu pregătire juridică știe că Legea este impusă de o Putere. În sistemele democratice poporul este suveran și IMPUNE Legea. Justiția românească vrea ca EA SĂ IMPUNĂ LEGEA.
Repet, cum s-a ajuns aici? Fără ipocrizie, s-a ajuns aici datorită MAFIEI politice în cârdășie cu Mafia din Justiție. Este o dispută între două bande mafiote: banda din politică vs banda din Justiție. Ceva de felul: bă mafioților, vreți „să ne faceți” și să ne luați banii de pensii și salarii? Bă, avem dosare pentru fiecare din voi, vedeți ce faceți!
Soluția? În disputele dintre mafioți nu există soluții democratice…
„Mărturisesc că dacă aș fi stat în acest sistem 24 de ani pentru drepturile decurgând din statut…”
Indiferent de cât de romantic dorește autorul a fi textul domniei-sale, de fapt orice om, inclusiv magistratul, asemenea oricărui lucrător, fie și băcan, muncește în primul rând pentru a avea ce să mănânce el și copiii săi. Și pentru că intelectul te ajută să faci și ceva școală, poți satisface această necesitate primordială într-un mod care să-ți și placă. Maslow explică mai bine decât mine.
Este probabil ca domnul Gabriel Caian să nu citească aceste comentarii la articolele domniei-sale. Dar, pentru a înțelege situația actuală din societatea noastră, este util să nu uităm că România NU este o democrație, România este guvernată de peste 35 de ani de o cleptocrație de sorginte securisto-comunistă al cărei obiectiv fundamental este transferarea frauduloasă a unei cantități cât mai mari din resursele publice în proprietatea privată a membrilor săi și a apropiaților acestora. Astfel, aceasta a ajuns în timp să se consolideze, să controleze resursele statului, și să-și subordoneze justiția, instituțiile de forță, serviciile de informații etc.
România este un stat eșuat (după cum spunea chiar fostul Președinte), căuia i-a fost aplicat MCV drept condiție pentru aderarea la UE în 2007, MCV care a fost ridicat abia cu 18 luni în urmă de rușine, pentru că nimeni nu mai putea explica de ce un stat care nu e o democrație a fost admis totuși în Uniunea Europeană.
În acest context, exprimându-ne în sens orwellian, putem spune că „javrele” îi slujesc pe „porci”.
Cu alte cuvinte, în societățile care sunt organizate conform unui model extractiv, cei care lucrează în instituțiile de forță, justiție (inclusiv CCR), administrație publică etc., satisfac nevoile cleptocraților, începând cu asigurarea accesului la resurse și până la asigurarea impunității.
Astfel, putem spune că, beneficiind [inclusiv] de serviciile magistraților, cleptocrația din România, structurată pe arhitectura unui sistem de crimă organizată, beneficiază de condiții pe care Mafia, acasă la ea, nici nu le visează.
În următoarea analiză pe care o va realiza pe aceste teme domnia-sa, cu tot respectul, îl rog pe domnul Gabriel Caian să pornească de la realitatea socială prezentată mai sus, pentru a da un plus de realism demersului. Mulțumesc.
”judecătorul român e școlit, a trecut prin grile serioase de selecție academică”
În România există o constraselecție academică la judecători. De exemplu: niște oameni de la catedră justifică public înșelăciunea cu creditele în franci elvețieni. Ce pot învăța studenții de la asemenea profesori?
Capacitatea de a deosebi adevărul de minciună se învață în familie, școala nu o poate corija. Însă școala o poate perverti și exact se întâmplă în România. Mai mult decât atât, judecătorii români participă la tot soiul de mascarade organizate de guvernanți, așa că e firesc să-și primească răsplata pentru slugărnicie. A fi cinstit nu e profitabil în justiția din România, iar în practică asta se datorează guvernanților.
O teorie frumoasa. Dar teorie.
Practica e total diferita.
Că unul care a simțit pe pielea lui valorile justiției române în 20 de ani consecutivi, va pot garanta că magistrații erau la ordinul securiștilor și au trecut la ordinul sereistilor.
Mai nou, ordinele se plătesc copios.
De aici defecțiuni in lanț la magistrați și ura nedisimulată a mulțimilor
Nu e nevoie sa fie instigați de cineva. Actele magistraților sunt instigarea supremă și continuă.
Pardon, actele magistrațelor, căci avem 80% femei, in domeniu. Sa vezi ce înseamnă emanciparea feminina
Cu Lia Savonea, Valeriu Stoica, Florin Iordache, Tudorel Toader și mulți alți „iluștri” nu se poate face justiție. Ministerul Justiției din România a ajuns o organizație împotriva justiției. Pentru același Minister un infractor poate fi vinovat, iar apoi nevinovat. Procese de șase ani. „Căi de atac”. Căi de atac ale justiției împotriva ideii de justiție. Un criminal este eliberat ca să mai poată omorî odată. Și criminalul o face. Și justiția vine prompt și mai rezolvă un caz. În caz că nu s-a prescris. Limbaj zăpăcitor și vânare de bani nemeritați. Cât despre „Să nu minți”, „Să nu furi”, Să nu ucizi”, au fost demult eludate și driblate de „specialitate”. Nu e doar încă un faliment al formei fără fond. E o anti-justiție.
Nu e o anti-justitie ci o Justiție Mafiotă. Dreptatea are un preț în BANI.
„Pentru că râul să triumfe e suficient că cei buni să nu facă nimic”. Această pasivitate se simte, lăsând câmp de manevră unor grupuri ostile statului de drept, unor ginte desuete, hotărâte să destabilizeze țara. Toate popoarele civilizate și-au eliminat din charta justiției moștenirea imundă a castelor privilegiate. Noi nu am avut un Havel. Noi am avut un Iliescu, un Brucan etc. De aceea, justiția noastră, necontaminata de Legea sfântă, este inca contaminata de Ciuma Roșie. Și nu sunt puțini cei care țipă că ei sunt inamovibili, că au tot „dreptul” să cânte Oda bucuriei (a lor, a tutuLORA care, neavând meseria în sânge, neagă ideea de magistratura). Au borșit-o cu încrederea! În loc să-și toarne cenușă în cap, ei, cu pecetea ignoranței pe chip, plini de matrapazlâcuri și mafiotlacuri, toarnă gaz pe foc, agită spiritele și generează doar fanariotism. Poate că nu toți sunt văduviți de bun-simț, dar realitatea demonstrează că cele 7 minuni ale acestui Eldorado al ipochimenilor in robă funcționează brici. Iată-le: Dayșpagă Sidute, TotkuMytaMadescurk, NimykaNuimoka, VreyAkytare Daybanu, UndeyPliku Katesparg, Wynoakuma Kuosuma, BagaBanuLaMagistratu. Aceștia ne fac nouă dreptate? Fără discuție, justiția e o hazna in care viermuiesc solidarizați, ca in Cosa Nostra, împotriva firii umane, împotriva tuturor vaporilor lumii civilizate, cele mai rapace ființe, fie că se numesc procurori, judecători etc. Siglă lor nu este „cantarul”, ci ciolanul și bâta. Icoana lor nu este zeița Themis, dovadă că au jurat credință lui „Ipocrit”. Cu aceste obrăznicături in frunte, justiția nu este numai chioară, este și batjocoritoare. Știți care ar fi binele ce l-ar putea face țării, dacă într-adevăr au bunăvoință pentru progresul ei? Sa-si facă mea culpa!
Nu sunt sigur ce reprezintă acest material scris. Un eseu despre neputință vs competențe? Un studiu de caz asupra mentalității de clasă? O tentativă de dialog? Cert este că autorul are un atașament pentru substantivul „lume”:
„Apoi, rolul său social e considerabil mai important decât cel al băcanului – magistrații fac lumea mai comprehensibilă atunci când confuzia este întreținută de o acerbă luptă a intereselor, de o teribilă ceață a valorilor de tip individualist. Dar pentru a face asta trebuie să citească ei înșiși lumea mai bine, mai clar. ”
Și mai jos aflăm cum o citește, pe ea, pe lume:
„Nu e de mirare că oamenii ne vor virtuoși într-o lume preocupată de bani; că ne vor aristocrați într-o lume a snobismului și intereselor mărunte. Lumea are nevoie de repere și e gata să sacrifice pe cel care nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor înalte, mai degrabă decât pe neghiobul care a dezamăgit din nou.
Aceasta este capcana în care se află justiția acum. Lumea îi vede pe magistrați într-o postură chiar mai nefericită decât cea a băcanului lui Havel. Ei sunt percepuți aproximativ ca activiștii de partid de pe vremuri.”
In lumea mea nu am auzit niciun protest când magistrații au cerut și au primit salarii mai mari. Dimpotrivă, omuleții ce compun lumea mea s-au bucurat și s-au umplut de speranțe că astfel justiția va funcționa mai bine, mai curat și că astfel slujitorii ei vor fi teoretic mai feriți de felurite ispite.
Lumea mea s-a opărit oleacă abia când a început să afle de judecători pensionați la 48 de ani cu pensii mult peste media din aparatul de stat. Dar a trecut peste și și-a văzut de treabă. Nu a existat nicio manifestație împotriva pensiilor spreciale.
Conflictul lumii mele cu lumea nomenklaturii judiciare a răbufnit abia acum, când a descoperit că independența justiției presupune desprinderea ei de vremuri. Asta rezultă din orice intervenție, a oricărui magistrat in spațiu public: că indiferent cât de prost ne-ar merge ca societate noi trebuie să le asigurăm lor aceleași venituri și privilegii decise de regim in vremuri de îndestulare. O clasă care își afirmă răspicat dreptul la independență totală de orice criză economică, o clasă care proclamă drept virtute lipsa totală de modestie, de cumpătare, de raportare la condițiile precare de viață ale semenilor.
Eu nu știu cum se poate ieși din acest statu-quo amoral, nici dacă Havel poate ajuta cu ceva, pentru că lumea captivă unui principiu păgubos -care vorbește aiurea de drepturi câștigate pe veci- nu este lumea mea, ci micul univers totalitar al unei bresle ce s-a transformat singură in clasă socială. Eu nu știu cum pot magistrații evada din lumea asta, dacă ar fi capabili măcar să semnalizeze propria, mărunta lor disidență. Nici măcar nu știu dacă există acolo judecători-băcani sau dacă nu cumva toți sunt preocupați cum să se justifice moral in fața oglinzii…măcar până ajung la pensie.
@euNuke
„indiferent cât de prost ne-ar merge ca societate noi trebuie să le asigurăm lor aceleași venituri și privilegii decise de regim in vremuri de îndestulare. O clasă care își afirmă răspicat dreptul la independență totală de orice criză economică, o clasă care proclamă drept virtute lipsa totală de modestie, de cumpătare, de raportare la condițiile precare de viață ale semenilor.” Sincer, este vreo CAT DE MICA diferenta fata de societatea ro.in general ?!?
Accepta cineva ideea de austeritate, de restrangere a veniturilor pe considerente de solidaritate ?!? Sincer !
Ba dimpotriva as spune. „F..k austeritatea si pe guvr.! Nu stiu, nu ma INTERESEAZA!!” spune toata lumea!
Sigur ca nu e bine, dar binele colectiv e dispretuit, suveran, la noi.
Ideile/conceptele de „economisire” si MAI ALES de „cumpatare” sunt aproape niste injuraturi groaznice in Ro. Sunt niste ca pacate morale care trebuie ascunse cat mai bine in tara noastra unde domnitorii (culmea, chiar si fanarioti) erau scandalizati de gustul spre lux si cheltuiala masiva…..
Magistratii., acum pe cinstite, sunt o breasla esentiala intr-un stat ce se vrea democratic. Confortul lor economic este ceva cu care trebuie sa fim impacati daca nu vrem derapaje ro.style. Sigur ca pensionarea la 48 de ani e un pic too much, totusi. Dar si zeci si zeci de ds.pe saptamana tot exagerat este…..
Ca fapt divers:
– intr-un guvr.precedent in FR ministrul just. (av.de profesie) spunea la tv. „anul asta am reusit sa marim bugetul just.cu 30%-40%, dar stiu ca nu este de ajuns!!” Am ramas interzis !! Va dati seama ce situatie ? ;
– acum cateva zile ascultat pe net jurnalul BE pe La Premiere. Protest al magistratilor&grefierilor sustinut si de av. Motivele: conditii insuportabile de lucru, incarcare enorma cu sarcini prof. Soareci alergand printre ds.la arhiva si ocazional prin birouri, toalete degradate la max, cladiri absolut improprii, echipament informatic depasit, scanere care nu functioneaza, mobilier stricat, ore suplimentare peste ore suplimentare….
nu are importanță ce crede un Gigel oarecare despre austeritate, din simplu motiv că acel Gigel NU are competențe (sau pârghii in procesul) de legiferare (precum și-au arogat/negociat magistrații erodînd astfel democrația și consolidînd alianța cleptocratică care conduce România). Deci Gigel NU se poate opune unei reduceri salariale ori unei creșteri de taxe. Pe scurt, magistrații sunt pe punctul de a da lovitura de grație democrației prin faptul că acționează in prezent concertat, nu numai ca o clasă cu figuri aristocratice (ce se distinge de țărani sau băcani chiar și in scris), ci ca un grup amoral și anticonstituțional organizat, iară nu gigeii care-s lacomi fiecare-n bătătura lui pierind pe propria limbă.
Nici nu am citit mai departe replica dumneavoastră, deja mi-am pierdut prea mult timp.
@JB _ „Magistratii., acum pe cinstite, sunt o breasla esentiala…”
Principiul trebuie să fie același pentru toți!
Dacă o categorie profesională plătită din bani publici (breaslă, putere în stat etc.) este mai importantă decât altele, primește un salariu mai mare. Astfel, contribuie cu o sumă mai mare la fondul de pensii și, prin urmare, are o pensie mai mare. Punct.
În România, magistrații asigură impunitatea cleptocraților și a apropiaților acestora. (Marginal, actul de justiție poate fi tranzacționat și cu alții, în funcție de mărimea sumei.) Pentru aceasta, magistrații sunt răsplătiți cu privilegii aberante.
Povești, povești, zglobii idei, formulări „interesante”
Doamnă, Domnule JB.
Ce frumos și clar și mult mai limpede ar fi de-ați putea scrie cuvintele în întregimea lor firească, că doar nu trimiteți SMS-uri criptate.
Care ar fi legătura noțiunii-ideii de „austeritate” pe care o vehiculați atît de vînjos în ceea ce privește articolul lui G.C. și comentariul lui @euNuke ?
Ideiile principale sînt mult altele și mult mult mai grave.
Cît despre ceea ce se întîmplă în România și Statul Român (mai cu seamă din decembrie 2024 încoace) și poporul român (mai cu seamă legat de măsurile de austeritate propuse „bolojănește”) ar fi atît de multe de spus încît comparația-pirueta fanariotă cu trecutul glorios al patriei pare ruptă dintr-un tratat de „fentologie-demagogică”.
„Magistratii., ……. o breasla esentiala intr-un stat ce se vrea democratic.”
Dar cum statul Doar „se vrea” Dar fără să fie „democratic”, „pe cinstite”, ce fel de breaslă mai sînt magistrații ? Nu doar una „esențială” unui stat cvasi-corupt în cvasi-totalitate ?
De unde atîta democrație în România ?
„Confortul lor economic este ceva cu care trebuie sa fim impacati daca nu vrem derapaje ro.style.”
Iată un adevărat superb sfat pe linia neo-pedagioagă a celui mai corect politic-corect.
„Derapaje ro.style” ???
„este ceva cu care trebuie sa fim impacati daca nu vrem”
Care „Noi”, să fim, nu vrem ??? Împăcați ? Cu corupția ? Cu statul oliharhic ? Cu pseudo-democrația ?
„48 de ani e un pic too much, totusi” Doar „un pic” ? Adică nici „un pic”, nici „too much”, dar „totuși”. Superb limbaj !
„Dar si zeci si zeci de ds.pe saptamana tot exagerat este…..” . Mă scuzați : „ds.” ???
Exemplul cu mărirea bugetului justiției din Franța cu 30-40% este în principal pentru cu totul altceva decît mărirea salariilor și ieșirea la pensie la 48 de ani a magistraților.
Ce legătură cu România ?
„Am ramas interzis !! Va dati seama ce situatie ?”
De ce ați rămas interzis ? Ce situație ?
Cît despre fostul ministru al justiției (av. de profesie) din Franța : Un Dezastru (un înfiorător ideolog-demagog)!
Cît despre justiția din Belgia ce s-ar mai putea spune cînd există Molenbeek (et d’autres) în plin Bruxelles ? Hai să fim cinstiți. Cam greu de înțeles.
Şi cîte ar mai fi de spus și nu numai.
@XYZ P.G.
„Ce frumos și clar și mult mai limpede ar fi de-ați putea scrie cuvintele în întregimea lor firească, că doar nu trimiteți SMS-uri criptate.” Sa stiti ca nu va obliga nimeni sa-mi cititi comentariile…..dar va multumesc ptr.obs.
„Care ar fi legătura noțiunii-ideii de „austeritate” pe care o vehiculați atît de vînjos”? Pai cred ca ne referim la contextul economic prezent pe continentul european (Ro.included) si la reducerile de chelt.bugetare prevazute. Ceea ce inseamna = bugete austere/de austeritate. E totusi un pic ciudat sa nu intelegeti astfel de lucruri. In fine….
„comparația-pirueta fanariotă cu trecutul glorios al patriei”. Mostenirea culturala, traditiile vi se se par irelevante ?!?
” Împăcați ? Cu corupția ? Cu statul oliharhic ? Cu pseudo-democrația ?” E alegerea dvs sa intelegeti bizar/sa rastalmaciti orice.
„Exemplul cu mărirea bugetului justiției din Franța cu 30-40% este în principal pentru cu totul altceva” Ba deloc. Este/era vorba despre conditiile de lucru, remuneratii, sistemul penitenciar, etc. Relevanta tine de cresterea uriasa a bugetului Min.Just. si in acelasi timp recunoasterea insuficientei acesteia. Adica lucrurile erau en grande souffrance. Orice persoana rezonabila poate intelege aceste aspecte…..
„fostul ministru al justiției (av. de profesie) din Franța : Un Dezastru (un înfiorător ideolog-demagog)!” Simple afirmatii…..
@JB
Ca de obicei, replicile-explicațiile dvs. n-au (aproape) nicio legătură cu polemica-polemicile în chestiune. Piruetele dvs. deontologice, atacul la persoană, diversele judecăți de valoare, negarea realității concrete, eludarea detaliilor care nu (vă) convin, și alte tot felul de tertipuri intelectualo-demagogice sînt semne foarte clare ale orientărilor dvs. nu doar partinice.
Un mic exemplu : ce legătură are de a fi sau nu obligat a vă citi comentariile cu stilul dvs. SMS-ist pe alocuri greu decriptabil ?
Greu de-a avea o discuție onest-corectă, dar face parte din farmecul peisajului.
*** @JB *** : Parce Que Dimanche !
Totul e mai mult decît formidabil fonambulesc invraisemblable/învresămblablă incroyablement de necrezut.
Să știți că sînt sigur că știți că știu că nu sînt deloc obligat să citesc ceea ce nu am chef să citesc, dar se pare că nu știați că știu ceea ce și dvs. știți că …. unii oameni mai sînt încă liberi să citească mai ales ceea ce este „interzis”, rău famat, anti-politic corect, dar mai ales …. poezie.
Absolut toate citatele din textul meu, pe care le-ați utilizat argumentîndu-vă contra argumentul, le-ați folosit în mod stîlcit și complet scoase total din întregimea frazei și a contextului general al temeii generale și a subiectelor abordate, deformîndu-le astfel în totalitate sensul și veridicitatea concret reală.
Doamnă Domnule @JB,
Dacă ați fi citit atent(ă) replica mea către dvs. ați fi putut oare să înțelegeți, deși nimeni nu vă obligă, că ideea principală era legată de replica dvs. către @euNuke, care avea în mod fals deturnat și derutant, ca temă principală „austeritatea”, despre care @euNuke nu a pomenit Nimic, în comentariul său nu există termenul de „austeritate”, ci cu totul alte aspecte depravant-devastatoare ale lumii conducătoare, a clasei-claselor politruce, a demnitarilor-mafiotici, a magistraților corupți și colaboratori ai „elitelor” privilegiate, a deputaților și senatorilor cu toate multiplele încrengături sistemice pentru a devaliza Statul, Țara, Poporul prin tot felul de Legi formulate și aprobate de Ei pentru Ei și numai pentru Ei, Mafie din care Justiția-Magistrații fac(e) parte integrantă jucînd astfel jocul impus, jocul acceptat, jocul colaboraționist.
Afirmați : „Pai cred ca ne referim la contextul economic prezent pe continentul european (Ro.included) si la reducerile de chelt.bugetare prevazute.”
CINE sînt Principalii Responsabili ai acestui „context economic” ?
Ei, Tovarășii (de cel puțin 50 de ani!!!)!
„Reducerile de chelt. bugetare prevăzute” anunțate și prevăzute de către Ei, Tovarășii, pe spinarea Cui sînt prevăzute a fi plătite ? A Poporului !
Există măsuri clare, concrete și drastice de reducere a cheltuielilor din Buzunarul Clasei, Claselor Conducătoare și a Colaboratorilor Ei/Lor, a Statului Mafiot ? NU !
Țările Occidentale/ Uniunea Europeană trec(e) printr-o criză dramatică multilateral-dezvoltată și în ciuda acesteia, cu „buzunarele mai mult decît goale” U.E. & Doctrinarii iau de la Gura propriilor lor popoare, milioane și milioane și miliarde pentru a „ajuta”, de mai mult de 2 ani, Ucraina, STATUL Mafiot, Absolut Total Corupt care FURĂ pe rupte aceste ajutoare Fără Nici Cea Mai Mică Şansă de a Cîștiga acest Război.
Şi batjocura continuă ( Franța, care nu posedă decît 105 avioane Raffale, „semnează” un contract cu Ucraina pentru 110 avioane Raffale, plătiți eventual, din banii Noștri !!!) și cîte și mai cîte alte tot felul de matrapzlîcuri ale acestor State îmbîcsite-sufocate de mii și mii de funcționari inutili și incompetenți, iar dvs. vă faceți că nu vedeți și vorbiți despre această Austeritate (continuă Bătaie de Joc) ca de ceva Normal și de Acceptat pentru că altfel …….. vine „a new co-vid”, bau, bau, rușii & comp..
Ştiți, absolut Nimeni și Nimic nu vă obligă să „vedeți” altfel doar Simpla Realitate (nu doar istorică), dar mai ales Bunul Simț care a dispărut de foarte demult, aproape în totalitate, în/sub Dictatura Politicului Corect și a Gîndirii Unice (eufemisme pentru „gueux” !).
„Simple afirmații ….” Simple adevărate realități concrete :
„Molembeek Concept” (parmi plein d’autres) !
Mulțumesc pentru comentariu. Nu am acest exercitiu al dialogului cu cititorii si imi cer scuze pentru întârziere. Mi-a fugit gândul la msg dvs zilele astea destul de des. Chiar dacă e sarcastic, pe alocuri nedrept, e inteligent si civilizat. Exprima totodată o mare neincredere.
Probabil, de aici trebuie început. Ca « gen literar » e cu siguranta unul confesiv, terapeutic.
Justiția trebuie să intre in « terapie de cuplu » cu sicietatea sau, mai degrabă intr-o forma de restauratie a increderii. Asta încercăm si cu asociația JustOpen.
Accept critica legata de repetiția supărătoare a unui substantiv. Eram intr-o logica husserliana a lui « a fi in lume », ca parte a terapeuticii. Dar era prea mult, iar ochiul dvs a sesizat just. In versiunea de pe juridice.ro am eliminat repetiția.
Cat privește pansarea constiintei pana la pensie – e cea mai dura observație si voi continua sa mă gândesc la ea.
Multumesc tuturor pentru comentarii , le citesc cu atenție, apreciez interesul si imi cer scuze ca nu pot intra in dialog
Vă mulțumesc pentru replica amabilă și…înțeleaptă.
In comentariu meu nu m-am referit deloc la dumneavoastră, căci intuiam iar acum îmi este foarte clar că nu faceți parte din „clasă” (și repet: așa s-a definit un magistrat recent, in spațiu public, ca membru al unei clase, iar alții au ținut să dezvolte o retorică a conștiinței de clasă).
Sunt conștient că solidaritatea față de breaslă este astăzi la mare încercare pentru toți tinerii magistrați. Până unde poate merge această solidaritate? Și către cine? Sunt judecătorii Curții Constituționale parte a breslei? Din păcate nici măcar nu-și pot exprima liber gândurile…dar probabil procesul de conștiință a început pentru mulți (că doar nu or reuși toți să se blindeze moral in fața oglinzii…cu „fapta nu există, deci ne…clasăm și gata” :)).
Bun articolul! Singura mea obiectie…lupta nu e impotriva justitiei ci impotriva privilegiilor NEMERITATE. Daca justitia, adica judecatorii nu erau afiliati politic, daca erau cu adevarat impartiali….zic eu ,ca nimeni nu avea ceva impotriva pensiilor lor !
Ați adus în discuție RIL. Cred că se impunea, măcar prin notă de subsol, detalierea apariției procedurii. Poate reveniți printr-un comentariu.
In Ro, dupa 1989 nu am avut o lustratie onesta fata de cei din vechiul regim. Prin urmare, Constitutia, institutiile majore ale statutului au avut rolul de a ocroti esaloane secundare ale nomenclaturii comuniste si securiste. S- a mimat pana la saturatie ideea ca se fac reforme, dar au fost doar vorbe de imagine. Meritocratia a fost aruncata la cos si coruptia a inflorit in toate colturile tarii si la toate nivelurile. Avem talentul de a face forme fara fond si de aici situatia de azi. Ceea ce nu s- a facut ce trebuie si cum trebuie in trecut se razbuna pe viitor. Iar migratia tinerilor va continua. Daca exista o lege a salarizarii bugetare, casta magistratilor de azi nu avea atitudinea sfidatoare de acum, isi vedeau de munca corecta fara privilegii inepte.
Comentarii excelente, in special EuNuke.
Lipsa de bun simt nu tine loc de independenta. Și nici un elitism asumat și nedovedit prin fapte și chiar educație.
A învață pe de rost niște manuale de filozofie și istorie nu este un criteriu serios de selecție a intrarii in casta oamenilor din justiție. Va garantez ca dacă la admiterea la drept s-ar fi dat câteva teste de logica o parte buna a elitei de azi ar fi ajuns profesori la tara.
Și dacă tot veni vorba de bacani cred ca misiunea lor este mai importantă decât a unor judecători care, din când în când, impart dreptatea.
Dacă as fi „magistrat” m-as ascunde intr-o scorbura și n-as mai ieși de acolo decât când ar trebui sa ma bucur, nemeritat, de o pensie de 20 de ori mai mare decât a celor cărora le impart „dreptatea”.
Fiat iustitia, et pereat mundus se traduce azi in Romania: piară lumea dar sa trăiască oamenii din justiție.
Mai adaug o fraza. A argumenta ca daca noi magistrații nu primim salarii si pensii uriașe asta ar slabi independenta justiție este o mărturisire ca noi, acești speciali, suntem pregătiți sa ne vindem daca nu obținem ceea cea cerem.
„Judecătorii sunt școliți, grile serioase” – îi sugerez autorului să se uite mai atent pe biografiile acestora.
https://nascutpelistaneagra.wordpress.com/2025/08/04/cruela/
Oglinda, starea justiei acum, compromisul versus camelia bogdan. Nu este doar despre justitiari, este despre cum ajuns noi toti aici…
Reflecție sinceră și dură asupra participanților politici — autorul nu vrea doar să critice, ci să clădească o medie mai realistă și echilibrată
Ne touchez pas à la Pensée Unique, elle va vous briser en mille morceaux.
„La vérité c’est comme la lumière, aveugle. Le mensonge, au contraire, est un beau crépuscule qui met chaque objet en valeur.” (Albert Camus)
„Mal nommer un objet, c’est ajouter au malheur de ce monde”, Albert Camus (1944)
„Un anticommuniste est un chien” zicea Sartre în 1961, și-a mai zis multe multe d-astea.
Chiar credeți că în anii aceia, „băcanul, lui Havel, din colțul străzii”, mai era acel simplu și liber băcan ? NU !Devenise omul nou, noul băcan, și chiar dacă nu încă, nu el de la sine și de la început a pus în vitrină „o lozincă stupidă a partidului” (care partid ? chiar e atît de greu a-l numi ?) ci sub amenințarea pistolului în ceafă și-apoi la fel prin „contaminare”, și vecinul băcanului și-apoi și prietenul băcanului și-așa tot mai departe.
„Asta deoarece oamenii SUNT sistemul.” Oamenii SUNT sistemul ???
„ …. judecătorul român e școlit, a trecut prin grile serioase de selecție academică;”
Care școli, care selecție academică A Cui ? Cine ? Care ? Cum ?
„Aceasta este capcana în care se află justiția acum.” REALITATE în care se află justiția !!!
„Dar, privind prestația magistraturii, la vârf, poate nu e atât de scandaloasă.”
Doar la vîrf ? Poate ? Nu atît de ? Scandaloasă ?
„…. autoritatea însăși a justiției. Autoritate în lipsa căreia ea devine o adevărată “putere fără de putere”.” O Adevărată PUTERE a PUTERII ! Puterii Sistemului !
„a da la o parte sloganurile din fereastra prăvăliei, ca băcanul lui Havel, rămâne o problemă de opțiune, cum era și în anul acela straniu în care m-am născut.”
O problemă de opțiune ? de Opțiune ? Anul acela straniu ? Doar anul 1978 ? Straniu ?
Entrant dans une bergerie va vous transformer dans un mouton.
Omul nou nu s-a născut doar in Est. El s-a strecurat tiptil in vest pe urmele lui Sartre si de Beauvoir. Si se întoarce azi de acolo la noi.
Schimbarea de paradigma din lumea de azi a început paradoxal in 1968, dar nu la Praga, ci in mai la Paris. Atunci un grup de tineri răsfățați, unii doar adolescenți, alții nici măcar cetățeni francezi, au vrut sa răstoarne fundamentele civilizație europene: creștinismul, familia si statul națiune. Si au reușit. O parte au ajuns membri in parlamentul francez sau european.
Aveau deja în sînge 1789 ! Cu timpul s-au strecurat si în SUA, de unde au revenit si tot revin. Si sînt peste tot !
Nu pot identifica absolut nimic in evolutia sistemului de justitie din Romania post 22 Dec 1989 care sa ma convinga ca corpul magistratilor a avut vreun aport in slujba crearii unui autentic stat de drept in Romania, in slujba edificarii unei autentice democratii de tip european in Romania. Din contra, majoritatea actiunilor si atitudinilor majoritatii personajelor din randurile magistratilor pe parcursul acestor ani au dovedit opozitie, uneori acerba, impotriva regulilor care caracterizeaza un stat de drept autentic.
Majoritatea magistratilor par a fi dresati in a actiona conform obiceiurilor mostentie din mizerabila perioada comunista. Majoritatea magistratilor s-au dovedit a fi slugi sau complici ai clicilor politice provenite din mizeria comunisto-securista. Majoritatea magistratilor au fost complici fie prin actiuni directe, fie prin tacere, in atacarea de catre fortele de sorginte securisto-comunista a masurilor luate de anume forte politice real democratice pentru insanatosirea societatii romanesti, inclusiv in ceea ce priveste justitia.
Magistratii care au incercat sa faca ceva pentru a misca lucrurile in sensul aplicarii stricto senso a legilor, care au incercat sa surmonteze piedicile puse de catre politicul de origine comunistoida, au fost sistemtic supusi oprobiului public de catre slugile platite sau nu ale grupului infractional organizat „PSD & asociatii”……si niciu magistrat nu a protestat public impotriva acestor mizerii.
Mai mult, niciun magistrat nu a protestat public in mod vehement, asa cum era cazul, impotriva multiplelor acte legislative elaborate in folosul infractorilor.
In 2012, o justitie libera aflata in slujba statului de drept ar fi scos in afara legii partidele organizatoare ale loviturii de stat. O justitie libera ar fi facut tot posibilul in acesti mult prea lungi 35 de ani ca crimele comise de uneltele securism-comunismului inainte de 22 dec 89, dar si dupa 22 dec 89, mai ales in cadrul brutalelor lovituri de tip bolsevic aplicate luptatorilor pentru dreptate si libertate in 13 – 15 iunie 90, sa fie elucidate si pedepsite.
Nimic din toate astea nu s-a intamplat !
A spune ca dezideratul judecatorului este dreptatea mi se pare o obraznicie in contextul celor mai sus spuse! Lumea are nevoie de repere , exact asa cum precizati, si ar fi cea mai mare greseala posibila ca lumea romaneasca sa-si alega repere din randul acestei grupari numita gruparea magistratilor. Aceasta grupare nu a dovedit prin nimic ca ar merita asa ceva.
Legat de asa zisele inalte studii ale personajelor din magistratura, de asa zisa „selectie academica de inalt nivel” la care respectivii ar fi supusi, va garantez ca „stimatii” magistrati nu se afla nici pe departe in varful piramidei din acest punct de vedere. Am cunoscut multi studenti la drept in perioada studentiei( sfarsitul anilor 79 si inceputul anilor 80) si nici macar unul nu mi s-a parut a depasi nivelul de mediocru in gandire si mocofan in comportament. Plozi de proletariat, de clasa muncitoare nespalata si needucata – asta erau toti. Probabil exceptii nu existau pentru ca dreptul ramasese alaturi de istorie zonele in care partidul comunist, prin securitate, isi alegea cu atentie viitoarele cadre.
Corigentii la matematica sau cei pentru care matematica de liceu era mult prea grea erau de obicei clientii acestor specializari „umaniste”, in fapt specializari la care notele se luau in functie de capacitatea de memorare, nu in functie de capacitatea de gandire. Noi, studentii de la matematica, numeam aceste specimene PAPAGALI . Ultimii 35 de ani m-au facut sa inteleg ca caracterizarea ca PAPAGALI e mult prea blanda pentru aceste specimene.
In consecinta, domnule Caian, nu cred ca ar mai putea fi facut ceva care sa spele pacatele si mizeria din randul acestui grup social numit MAGISTRATI.
Poate o iesire publica prin care cei corecti si buni profesionisti sa demaste tot, inclusiv multitudinea de infractiuni comise de componenti ai grupului celor ce-si zic magistrati.
Perfect de acord! Inainte de 1990 ca sa dai examen la drept sau ziaristica, trebuia sa ai un dosar cu origine sanatoasa, parinti fara educatie si cultura prea multa, fara rude in strainatate sa fi fost utecist de frunte.
La istorie acelasi lucru.
Presedintele Canadei ,ieri 21-1 2026 a spus foarte clar ce inseamna puterea , comunismul si legaturile puterii cu clasa de jos , talpa tarii , a citat din havel ,pe mine ma impresionat teribil cand a spus ca bacanul isi punea zilnic pe taraba acel afis cu ”Proletari din toate tarile uniti-va,, pana cand intr-o zi nu l-a mai pus ,desi il punea zilnic stia ca totul este o minciuna , toti stiau ca este o minciuna insa o acceptau asa cum este ea fara a riposta , fara a face nimica , pana in ziua cand nu a mai pus afisul si atunci toti au inceput sa vorbeasca despre nesupunere .Probabil ca traducerea cartii in limba romana ar fi un succes , de ce nu se doreste asta ?