joi, iulie 9, 2020

Puterea hărţilor. Gânduri pe marginea ultimului conflict de graniţă indo-chinez

Ultima confruntare de la graniţa indo-chineză dintre soldaţii celor două naţiuni este precedat de o istorie de peste 50 ani situată pe un crescendo al timpului recent. În altă ordine de idei, geopolitologic vorbind, evenimentul poate fi citit din perspectiva relaţiei reciproce pe care hărţile le au cu realitatea. Ele o traduc, dar în aceeaşi timp o creează, o legitimează.

Asemenea Atentei născute de două ori, şi acest articol a pornit de la două elemente: unul de context, celălalt de pretext. Cele două vor structura şi argumentul de mai jos.

Contextul: cartografia sau cartopoeză?

Hărţile au închis în bibliografie biografia omenirii. Ele fie au constituit epilogul unei epoci (Imperiul Roman la apogeu descris pe tableta peutingeriană), fie au devenit antetul unei noi perioadei de explorări (vezi hărţile medievale, mai multe tapiserii mistice, decât instrumente ştiinţifice). În epoca modernă, hărţile s-au transformat în instrumente tot mai exacte, dar această trăsătură s-a cuplat, adesea, cu un rol propagandistic. Harta Uniunii Europene, cea a Ungariei Mari(1) sau a României interbelice fac parte din acest efort de a solidariza individul cu o comunitate. Ele redau realitatea, dar o şi creează în minte, de aceea putem vorbi despre termenul de cartopoeză (de la poienin = a crea în lb. greacă)

În această cheie, autorul a observat, jucându-se cu copilul unor prieteni două mingi cu harta globului pământesc. Ambele reprezentau Kashmirul ca stat independent, de sine stătător. O altă jucărie cumpărată de un cunoscut copiilor săi avea aceeaşi trăsătură – Kashmirul apărând cu vopsea albă pe harta Asiei de Sud:

Sursa: arhiva personală a autorului

Am început să mă întreb dacă problema este mai amplă şi, dacă nu cumva, au sesizat-o şi alţii. Nu am găsit decât un singur articol care să vorbească, în termeni protestatari de publicarea unei hărţi a Kashmirului de către China. În schimb am găsit comentarii despre lipsa de acurateţe cartografică a regiunii pe site-ul Amazon:

Sursa: https://www.amazon.com/Oregon-Scientific-Discovery-Educational-Geography/dp/B00PB4SR5A

Greu de crezut că ar fi vorba despre o simplă scăpare întrucât, dacă astfel de hărţi ar fi fost desenate dintr-o frondă faţă de status-quo-ul internaţional, ar fi arătat la fel de bine şi Catalonia, Ţara Bascilor, Somaliland, Tibetul sau oricare alt teritoriu contestat şi cu pretenţii separaţioniste.

Pare mai degrabă un demers conştient, organizat. Exemple ale încăpăţânării cu care Beijingul îşi apară contururile teritoriale datează din anii trecuţi, când mărci precum Zara, Delta Airlines şi Qantas au fost obligate să îşi ceară scuze şi să-şi actualizeze site-urile după ce listaseră Taiwanul şi Hong Kong-ul drept ţări independente. În mai 2018, producătorul de haine Gap a trebuit să-şi ceară scuze din cauză că imprimase tricouri cu harta Chinei fără de Tibet, Taiwan şi insulele din Marea Chinei de Sud. În martie 2019 China a distrus aproape 30.000 de hărţi greşite care nu conţineau Taiwanul şi Arunachal Pradesh (teritoriu numit de Beijing drept ’Tibetul de sud’) şi care urmau să fie vândute în exterior. Acţiunea a fost apărată de profesorul Liu Wenzong de la China Foreign Affairs University pe motiv că: „atât Taiwanul cât şi Tibetul de Sud sunt părţi ale teritoriului Chinei care este sacru, inviolabil şi fundamentat pe legislaţia internaţională.”

Este de presupus că prin acest instrument (aparent) benign, China îşi avansează ambiţiile. Fiind cel mai mare producător de jucării la nivel internaţională (dominând 70% din piaţă), impactul este cu atât mai semnificativ. Chiar dacă cei mai mulţi nu observă inadvertenţele (poate nu conştient, ci doar subliminal), generaţiile viitoare se vor forma cu astfel de reprezentări semiotice şi vor privi cartografia viitorului dintr-o perspectivă moralistă nu neapărat corectă.

Lupta hărţilor nu priveşte doar cei doi giganţi asiatici, ci iradiază inclusiv spre alţi actori din regiune, cum ar fi Nepalul. Divergenţele cartografice dintre Kathmandu şi New Delhi au izbucnit pe 8 mai a.c. când ministrul apărării indiene a inaugurat un nou drum prin pasul himalayan Lipulekh, punct disputat de ambele naţiuni. Drept răspuns, în iunie 2020 parlamentul nepalez a publicat o hartă a ţării cu localităţile Kalapani, Lipulekh şi Limpiyadhura, aflate actualmente sub suveranitatea indiană:

Sursa: India calls Nepal’s new political map cartographic assertion, Kathmandu Post, May 20, 2020

Premierul nepalez, Khadga Prasad Sharma Oli, care a şi asumat gestul, a criticat executivul indian că nu este fidel motto-ului naţional „Satyamev Jayate” (adevărul prevalează), ci lui „Singhamev Jayate” (adică leul prevalează), aluzie multiplă: atât la simbolul forţelor armate indiene, cât şi la leul regelui Ashoka,(2) un monarh virtuos, dar nu în ultimul rând la ideea mai amplă a lui might makes right – puterea este cea care creează dreptul.

„Răspunsul lui Oli nu a precedat, ci a urmat indignării publicului”, a spus Akhilesh Upadhyay, fost editor-şef al ziarului The Kathmandu Post şi cercetător la Institute for Integrated Development Studies (IIDS). Mai mult decât atât, Nepalul şi-a arătat nemulţumirea şi în 2015 când India şi China au deschis punctul de graniţă Lilipulekh pentru comerţ. În timp ce New Delhi afirmă că drumul himalayan care trece prin Lilipulekh este complet pe teritoriul său, Kathmandu contrazice spunând că 17 km din acesta se află pe pământ nepalez. Ziarul Kantipur, cel mai cunoscut din Nepal aduce ca argumente cinci hărţi din secolele XIX-XX care demonstrează suveranitatea nepaleză asupra geografiei disputate. (3)

Astfel de episoade nu sunt deloc noi, ci moştenire a tratatului de la Sugauli semnat între regatul nepalez şi Imperiul Britanic în 1815. Odată ce şi-a câştigat independenţa, noul stat India a continuat să-şi privească vecinul din nord cu atitudinea asimetrică a fratelui mai mare. Nehru însuşi declara la începutul anilor ’50 că Nepalul este o prelungire a civilizaţiei indiene. De cealaltă parte, micul regat devenit republică în 2006 se teme de gigantul indian. Autorul îşi aminteşte cum în 2012 se afla în Leuven, Belgia şi vorbea cu proprietarul unui restaurant nepalez. Acesta îi povestea despre diferenţa de putere dintre cele două ţări şi despre cum India poseda o armată la graniţă cu care destabilizează Nepalul. Acelaşi interlocutor îşi aduna nemulţumirea sub afirmaţia că: „un indian nu trebuie să ştie limba mea, dar eu trebuie s-o ştiu pe-a lui.”

În plus, publicarea hărţii menţionate se poate citi ca expresie a mândriei rănite a unei ţări care, deşi liliputane, rămâne locul de naştere al budismului, una din marile religii.(4)

Controversa nu rămâne doar la nivel bilateral, ci capătă conotaţii triunghiulare, dacă ne gândim la diplomaţia echilibristică pe care mica naţiune nepaleză o face între cele două mari puteri ale Orientului extrem. Cum elita din Kathmandu a fi înclinat în ultimii spre Beijing datorită investiţiilor primite de la chinezi, putem intui şi altfel miza incidentului.

Pretext: Regiunea Aksai Chin ca măr al discordiei

Regiunea care separă nordul Indiei de sudul Chinei poartă numele de Aksai Chin şi este disputată de ambele naţiuni. Pentru indieni ea este parte a zonei Ladakh, şi, prin urmare, a Kashmirului de est. Pentru chinezi reprezintă Tibetul de sud. În bună măsură deşertică şi nelocuită, respectiva fâşie de pământ a devenit punctul focal al războiului din 1962 terminat cu victoria Beijingului. Stăpânirea Aksai Chin nu a fost singura cauză conflictuală: diferenţele ideologice dintre cele două părţi, caracterul belicos al regimului maoist, dorinţa de a pedepsi tânăra republică indiană pentru că i-a oferit adăpost lui Dalai Lama compun suma justificărilor.(5)Confruntarea de la începutul anilor ’60 dă dreptate aserţiunii că natura (natura umană, cel puţin) se teme de vid, aşa că trebuie să ia cumva în stăpânire orice teritoriu.

Devenit un perpetuu mobile al resentimentelor, momentul 1962 a generat şi alte confruntări la graniţă: în 1967, 1987 pentru ca spre zilele noastre ele să devină tot mai frecvente.(6) Spre exemplu, în aprilie 2013 o patrulă chineză a campat în Daulat Beg Oldi, trecând de Linia Efectivă de Control care delimitează ambele naţiuni!

În 2020, prima confruntare a avut loc pe 5 mai, lângă lacul Pangong Tso de graniţa celor două naţiuni. Ulterior soldaţii chinezi şi indieni s-au întâlnit în mai multe bruftuluieli, dintre care cea mai gravă a avut loc pe 15 iunie, terminată cu 20 de indieni ucişi şi un număr necunoscut de chinezi.

Cauzele inflamării pot fi explicate printr-o cascadă de motive, mergând dinspre geopolitică spre culpa individuală:

1. Venirea la puterea a lui Xi Jinping în China şi a guvernului Narendra Modi în India a injectat un plus de naţionalism violent în discursul bilateral. La fel ca şi în alte exemple din istorie (Sparta şi Atena, Roma şi Cartagina, SUA şi URSS), părţile s-au radicalizat eliminând progresiv concesiile din relaţie;
2. Ambele state au construit infrastructură în zona Aksai Chin, de o parte şi de alte a graniţei, făcându-l pe celălalt să se teamă şi să ia în calcul un atac preventiv. Mai mult decât atât, ca expresie a ambiţiei de a domina regiunea şi de a-şi marca sfera de influenţă, China a tot construit insule artificiale, drumuri, a curtat aliaţi etc. Spiritul ingineresc chinez nu s-a rezumat la Marea Chinei de Sud, ci a venit şi în Oceanul Indian, unde, începând cu 2016 a extins insula Feydhoo Finolhu din arhipelagul Maldive, la doar 425 km de litoralul indian. Pozele din satelit arată transformarea peticului de pământ în doar câţiva ani, devenit acum o staţiune turistică:

Insula Feydhoo Finolhu înainte şi după preluarea de către o companie chineză


Sursa: Saikiran Kannan, How China has expanded its influence in the Arabian Sea,
India Today, May 15, 2020

Nu este exclus ca India să se fi simţit încercuită iar acest sentiment al insecurităţii să se fi acutizat pe data fatidică de 15 iunie;

3. În contextul pandemiei de covid, China a fost pusă la zid de opinia publică internaţională. Propria populaţie este, de asemenea, nemulţumită. Un mic război victorios la graniţă ar juca atunci rolul de a creşte mândria naţională şi de a muta atenţia dinspre intern spre extern. Nota bene: pe principiul bate şaua să priceapă iapa, e posibil ca acţiunea chinezilor să nu fie îndreptată doar împotriva Indiei, ci şi a Statelor Unite, demonstrând Washingtonului încăpăţânarea Beijingului de a nu se lăsa intimidat de nimeni pe plan internaţional;

4. Odată ce resentimentul devine parte a conştiinţei de grup, simplii cetăţeni joacă rolul vectori ai spiritului revanşard în mod autonom, fără ca guvernul să le dea vreun ordin expres. Ne putem gândi că soldaţii care s-au bătut au făcut-o din proprie iniţiativă, dar având în fundal sentimentul onoarei naţionale.

A fi în hărţi. Concluzii pe marginea unei realităţi în construcţie

La data scrierii acestor rânduri diplomaţii de rang înalt ai celor două ţări negociază calmarea tensiunilor. Dacă episodul din 15 iunie reprezintă un caz izolat sau antetul unui război mai serios, un fel de repetare al lui 1962 se va vedea în viitorul apropiat. Elementul catalitic s-ar putea să nu se găsească între Beijing şi New Delhi, ci să depindă de cine va câştiga alegerile din noiembrie din SUA. Concluzia analizei de faţă este că o nouă victorie a lui Donald Trump s-ar putea să acutizeze rivalitatea dintre marile puteri care oricum se află în crescendo. Reiau argumentul nr.3 de mai sus: o Chină încolţită s-ar putea teme de antanta indo-americană, ceea ce o va determina să acţioneze în forţă, să dea un exemplu brutal.

Însă acest articol nu este atât despre prezentul geopolitic, cât despre puterea hărţilor şi felul în care acestea modelează percepţia realităţii. Aşadar, remarcile de final nu îi privesc pe granzii planetei, ci pe noi. Într-o epocă a dezinformării în care adevărul a fost retrogradat la categoria părerilor personale, felul în care ne lăsăm deformaţi de epocă este şi felul în care îi vom deforma pe urmaşii noştri. Crescută cu hărţi deliberat falsificate, generaţia de mâine s-ar putea să strige mâine „Free Kashmir!” aşa cum militanţii de azi strigă „Free Tibet!” Pot să o facă dacă aşa simt, dar să o facă în cunoştinţă de cauză, nu ca victime ale ignoranţei şi modei. Conştiinţa fără de ştiinţă este propriul său duşman. Şi totul începe de la nişte hărţi pe care le rostogoleşti cu mingile pe care sunt imprimate.

NOTE

1 Publicarea unei hărţi cu Ungaria Mare pe contul de Facebook al premierului Viktor Orban în mai 2020 a inflamat spiritele, mai ales în contextul aniversării Tratatului de la Trianon şi al adoptării tacite de către Camera Deputaţilor a proiectului privind autonomiaŞinutului Secuiesc. Bobi Neacșu, Viktor Orban a postat pe Facebook harta Ungariei mari, care înglobează Transilvania, Libertatea, 06 mai 2020

2 Anita Joshua, Nepal rubs it in with ‘satyamev’, The Telegraph, 20.05.20
3 Amish Raj Mulmi, What is the way forward in India-Nepal border dispute? Al Jazeera, 29 May 2020
4 Se consideră că Buddha s-a născut la Kapilavastu, localitatea în sudul Nepalului, iar nu în India, detaliu la care nepalezii ţin foarte mult. A susţine că India sau Tibetul este patria acestei religii este greşit.

5 S. Cioculescu, Silviu Petre, „China and India. Learning from History, Building the Present and Avoiding Narratives on their ”Unescapable Clash”, Studia Politica, Vol. XIII, No. 2, 2013, pp. 287-312

6. Jeffrey Gettleman and Steven Lee Myers, China and India Brawl at 14,000 Feet Along the Border, The New York Times, May 30, Updates 18 June, 2020

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. ”expresie a mândriei rănite a unei ţări care, deşi liliputane, rămâne locul de naştere al budismului… diplomaţia echilibristică pe care mica naţiune nepaleză o face între cele două mari puteri” –
    Nepalul nu e țară liliputană. Are 147.000 km. pătrați, deci e mai mare decât Grecia, și 30 miloane locuitori, deci mult mai mult decât România.

  2. ”în aprilie 2013 o patrulă chineză a campat în Daulat Beg Oldi, trecând de Linia Efectivă de Control care delimitează ambele naţiuni!” – din link-ul dvs. reiese altceva. Că sunt de fapt două linii de control, una în varianta indiană, cealaltă în varianta chineză, și că spațiul dintre ele era patrulat de ambele armate.
    Adică patrulele chineze au trecut de nenumărate ori linia indiană, dar nu au trecut niciodată de linia chineză. Și invers.
    În aprilie 2013 s-a întâmplat că chinezii au instalat corturi între cele două linii.//

    ”În contextul pandemiei de covid, China a fost pusă la zid de opinia publică internaţională. Propria populaţie este, de asemenea, nemulţumită. Un mic război victorios la graniţă ar juca atunci rolul de a creşte mândria naţională şi de a muta atenţia dinspre intern spre extern. Nota bene: pe principiul bate şaua să priceapă iapa, e posibil ca acţiunea chinezilor să nu fie îndreptată doar împotriva Indiei, ci şi a Statelor Unite, demonstrând Washingtonului încăpăţânarea Beijingului de a nu se lăsa intimidat de nimeni pe plan internaţional;… o Chină încolţită s-ar putea teme de antanta indo-americană, ceea ce o va determina să acţioneze în forţă, să dea un exemplu brutal.” – astea sunt speculații.

    Cel puțin la fel de bine se poate argumenta că India încearcă să profite de contextul presiunilor americane anti-chineze și de relativa izolare internațională a Beijingului și acționează pentru a-și consolida pozițiile în regiunea disputată.

  3. Un manager britanic îmi spunea acum vreo 20 ani ani ca granițele Europei sunt prea noi si ca vor trebui a treacă ani buni pana cand oamenii se vor obișnui cu ele. Dupa mine minimum 4 generatii, pana cand mor si nepotii celor care au vazut alte configurații. Asta înseamnă minimum 120 ani.
    Toate granitele din Asia (mai putin cele ale Japoniei, desi si acolo exista problema Kurile) au sub 80 ani si au fost trasate de puteri coloniale sau prin conflicte militare din ultimii 75 ani. Un coleg din Pakistan imi spune ca zona in disputa dintre China si India ar apartine de fapt Pakistanului; l-am întrebat pe ce argument si mi-a raspuns vag ca era a lor dar ca n-ar vrut-o. Ca si cum i-a intrebat cineva.
    Merg cateodata la pranz cu colegi indieni si ii necăjesc amintindu-le de recenta abolire a autonomiei Kashmirului ca sa vad ce reactie au. Te uimesc cum oamenii de altfel pașnici, specialisti in IT, cat de violenti (in limbaj) pot deveni. Cu chinezii nu incerc, sunt de pe alta planeta si nu sunt deschisi la discuții politice, acestia pun o fata imobila si nu stii daca nu-i intereseaza subiectul sau pur si simplu asa au fost educati sa raspunda.
    Pe vremuri ma mai ciondanem cu „prieteni” ucraineni, spunandu-le ca ar trebui sa cedeze teritoriile ocupate de la alte tari de Stalin, dand exemplul regiunii Herta, sudului Basarabiei si Insula Șerpilor, zone unde n-au exista nicioadata mai mult de 11% ucraineni. Din nou oameni bine educați, literati, deveneau irationali si chiar violenti ca-mi venea s-o iau la fuga.
    La slujba am si irlandezi din Irlanda de N (protestanti), din nou oameni f educați si toleranti pana aduci in discutie unirea cu The Republic (cum ii spun ei) si atunci ii vezi inrosindu-se si reactionand precum prietenii ucraineni. Cu irlandezi catolici n-am intrat încă in discuții, banuiesc ca n-ar fi mai pasnici daca le-as spune ca visul lor de unificare este nerealist.
    Revin la Europa, vor trebui sa mai treacă măcar 20 ani pana cand vor deveni oale si ulcele si nepoții celor au trait in Ardealul parte a Ungariei Mari. Pana atunci Ardealul este pentru ei o rana vie asa cum este o rana si mai vie pentru noi o problema Basarabiei, a Bucovinei de N si Insula Serpilor.

  4. Articolul conține în câteva paragrafe câteva mii de verbe la condițional, cât să transmită mereu ideea speculației pure, și gândește aspectele faptice ca un occidental individualist, deși aici e vorba de niște orientali pur sânge.
    Mi-a sărit în ochi calificarea caftelii ceor 2 tabere ca fiind posibil rodul deciziei personale a soldaților respectivi, însuflețiți de naționalismul zonal. Or, nici indienii și mai ales chinezii nu sunt de capul lor, mai ales când vbim de armată. Au ofițeri superiori și reguli drastice de respectat, pedepsele fiind total… ne-europene :). Cu alte cuvinte, dacă cele 2 tabere s-au păruit cu ciomege și kung fu improvizat, fiți convinși că cineva a dat ordinul de atac și altcineva a dat ordinul de rezistență, și nici unul din ei nu avea habar de axa USA India vs China, astea-s chestiuni rezervate elitelor. Nu lași niște ciomăgari să contribuie la raporturile internaționale, nu e practic.

  5. Si eu am avut o surpriza neplacuta uitandu-ma pe o harta geo-politica a Europei pe care am cumparat-o de la un supermarket pentru ca fiul meu sa o foloseasca la geografie.

    Harta respectiva nu e tiparita in China,
    dar pe ea a aparut un stat „independent” in sudul Serbiei – scrie acolo „Kosovo”.

    Romania nu recunoaste independenta Kosovo-ului, nici a Republicii Turce a Ciprului de Nord, nici a Transnistriei, nici a Abhaziei sau a mai stiu eu carui teritoriu european scapat de sub controlul guvernului sau legitim.
    Totusi alte state europene au catadicsit sa recunoasca o asa-zisa „republica Kosovo” si tiparesc bine-mersi harti cu sudul Serbiei decupat.

    Aici las analistii politici (de care presa nu duce lipsa) sa ne lamureasca asupra agendei secrete a tarilor europene care tiparesc astfel de harti.

    • Cu șeful kosovarilor in sfarsit acuzat de multiple crime nu stiu unde se ascund acum cei care până ieri ne vindeau povestea cu Kosovo Liberation Army.

  6. Autorul ne arata, de fapt, puterea fictiunii asupra psihicului omenesc. Acelasi lucru e povestit si de Cinicul. In fapt, in realitate, statul e o fictiune si are de a face cu puterea si in final cu niste „simple” beneficii materiale ale unei elite. Daca stai si te gandesti, omul de rand ar putea fi cetatean chinez sau indian si soarta i-ar fi cam aceeasi, chiar daca „stapanii” s-ar schimba. Este insa mult mai productiv sa-l conditionezi sa gandeasca si sa actioneze in sensul dorit cu de la sine vointa, sa-si riste viata, sanatatea si putinele posesiuni lumesti pentru un concept atat de lipsit de continut ca natiunea sau statul. Si asta nu are de a face cu „progresismul”, ca nu sunt progresist in sensul unei utopice lumi fara diferente, sunt doar niste ganduri care nu-mi dau pace dupa ce am vazut cum in numele unor inchipuiri oamenii au ajuns sa fie capabili de orice nemernicie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Silviu Petre
Silviu Petre
Silviu Petre este cercetător în domeniul relaţiilor internaţionale. Absolvent de ştiinte politice la Universitatea Bucureşti şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administraţie, interesele sale sunt teoriile relaţiilor internaţionale, cursa înarmărilor şi cronica de călătorii. Este autorul cărţii: India şi hegemonia regională, Editura Tritonic, Bucureşti, 2014

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Antifragil

de

Nassim Nicholas Taleb

recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Recunosc din start faptul că îmi este destul de greu să scriu despre volumul Isus al Meu, editura Humanitas, 2020. În primul rând, din cauza intimidantului autor, un monument al culturii românești contemporane, adulat şi contestat ȋn (aproape) egală măsură.

Refuzat la export. Schimb de scrisori cu un prieten maghiar

Dragă Miklós, îți amintești de expresia „refuzat la export” din comunismul nostru românesc; subliniez „nostru”....

Când șahul devine rasist…

Credeați că numai statuile sau hărțile (1) pot fi rasiste? Aflați că, pe fondul actualei revoluții BLM (Black Lives Matter), în curs de desfășurare în...

Frauda în educaţie e viol la adresa copilului

Cu câteva zile în urmă, o studentă mi-a trimis – ca răspuns la examenul de “Etică şi integritate academică” – un text...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)