marți, mai 19, 2026

Putinismul ca ideocrație totalitară

Leviatanul numit URSS s-a nascut in decembrie 1922 prin tratatul semnat de reprezentanții auto-desemnați ai Federației Ruse, Ucrainei, Bielorusiei (Belarus) si Transcaucaziei. A fost un imperiu totalitar dominat de o ideologie mesianic revoluționară care atribuia Rusiei Sovietice un rol providential. Cultul liderului (Lenin, Stalin etc) era un element definitoriu pentru religia politica a sovietismului. Încă din anii 30, Stalin a imbrațisat viziunea autocratic imperialistă proprie ideologiei expansioniste a țarismului. Putinismul împărtășește cu bolsevismul si cu tarismul febra profetică a milenarismului. Nu orice fel de bolsevism, ci acela de sorginte jdanovista, al postularii prioritatii ruse in orice domeniu, de la radioul lui Popov la astrofizica lui Tiolkovski.

Putinismul este un construct obtinut prin bricolaj, cu fragmente si secvențe importate din alte experiențe si scenarii. Cand se proiecta in Ivan cel Groaznic, Koba nu exagera decat partial. Nostalgiile tariste ale lui Putin sunt de fapt expresia unei insecuritati mistuitoare. Instinctele sale reale sunt kaghebiste. Este obsedat de dușmani, vizibili si invizibili. Mereu la panda, traieste in minciuna si groaza. Un univers scindat, o existență schizoidă. Nu este un strateg, ci un executant lipsit de capacitate vizionara. De-aici si gafele știute ori mai puțin știute. “Ideea Rusa” este pentru Putin o armă politica. Un mit mobilizator, electrizant, galvanizant. Mitul societății fără clase s-a destramat. La fel si acela al revoluției mondiale. Ceea ce n-a disparut este adversitatea viscerala pentru valorile rationalismului cartezian, pentru umanismul burghez, pentru Drepturile Omului si Cetățeanului.

Un autor francez originar din România a scris o biografie extrem de relevanta a lui Putin. Ma refer la Jean Parvulescu (Parvulesco). Nascut in 1929, a încetat din viața in 2010. A trecut ilegal frontiera in 1948, a ajuns in Vest trecand prin Iugoslavia titoista. Ocazional actor (a jucat într-un film de Godard), M-am ocupat de Parvulesco intens in ultima vreme. Cartea despre Putin nu e o biografie, ci un manifest. Autorul prefeței este Aleksandr Dughin, unul dintre pontifii putinismului. Parvulesco era un excentric, in anii 50 in cercurile exilului românesc, aflăm de la Monica Lovinescu in cartea de amintiri “La apa Vavilonului”, i se spunea “Printul”. Fiul sau, Stanislas Parvulesco, este pretendent la tronul fictivului Regat al Patagoniei. Halucinatii istoriosofice si pseudo-filosofice? Dar legăturile trimit mai departe. Parvulesco i-a deschis calea lui Dughin spre ezoterismul fascistoid al lui Julius Evola si spre misticismul anti modern al lui Rene Guenon. Evola a fost un admirator al lui Corneliu Zelea Codreanu. Scriu aceste lucruri pentru a lumina resorturile invizibile ale ocultismului putinist. Pentru ca, așa cum Hitler era atras de simbolistica neo-pagana, Putin este fascinat de ideile unui profet al fascismului rus precum Ivan Ilin (1883-1954). In acest creuzet al eurasianismului presupus purificator palpită emoții, fobii, mituri si pulsiuni care definesc “revolta impotruva lumii moderne”, strigătul de luptă al noilor vrajitori.

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Dar cate nu se spun despre lighioană mesianica RuSSia? Or, mesianismul asta taristo-comunisto-nazisto-putinist este, ca și istoria rușilor corciți, un arsenal de brașoave, mai rău decât absența oricărei libertăți civice. La început a fost cu …vântul. Țarismul a rămas viu. Putin – Muza pentru Idiotul vs „os” de KGBos – a scos de sub ghețar moaștele URSS, nu însă dintre cele bine păstrate, le-a scăldat în apele sistemului criminal și le-a pus la loc de cinste în Piața Roscata. Viermii sovietici, moșteniți de la tataro-mongoliism și tarism, i-au infectat pe toți abrutizatii Rusiei cadaverice cu boala grandorii mesianice. Pentru necrestinul Putin, mesianismul fanatic este oul filozofic. O păpușă lalaie, decrepită. O atracție ingenioasa pentru mulțimea de căscați zombificati. O zornăitoare, deghizata cu ajutorul cârpelor, pe care manechinul de ceara o poarta prin toate coclaurile. Dar el se înșeală pe sine însusi. Să minți pe alții, treaca-mearga, dar să minți pe alții, e pura ideotenie. Putinismul este rece și arid, dictat de orgoliu, ura și frustrare. Aceasta brașoavă, devenită doctrina mincinoasă, vrea sa demonstreze proștilor că „tătucul” maniaco-depresiv și terorist notoriu reprezintă întreg destinul lumii, izvor de mântuire mesianica. Putin, traind, in caverne, într-un păgânism practic, vrea să aibă legitimitatea împăratului Noului Israel. De la Marea Alba pana-n fundul Atlantidei. Cu alte cuvinte, putinismul este o stare maladivă congenitala, contagioasa, viermănoasă. In acest mod se justifica mizeria și teribilul resentiment al putinistilor pentru Occidentul de unde vin toate valorile, toate lecțiile și toate tehnoligiile. Putinismul este minciuna și violența. Rusia este minciuna și violența. Construită, ad-hotz, din rapturi, clădită pe minciuni, Rusia nu mai este acolo unde este. Rusia imperialistă este in asiatism barbar. Rusia putinoida cu tare-n barbarism, tarism, comunism, banditism, este un crescendo de mituri proaste, de cinism, ipocrizie, fariseism, fascism, tiranie, prădăciune, sănge și doliu. Și Omerta! Și supunere de cadavru!

  2. Aflam din recenta traducere de la Corint a „Insemnarilor” lui Adolf Hitler, editate de Francois Delpla, ca Fuehrerul era un mare consumator de literatura pseudo-stiintifica. Conform indexului acesta il citeaza copios pe autorul elucubrantei teorii „Welteislehre”-„Teoria glaciatiunii universale”, austriacul Hans Hoerbiger, altfel un inginer eminent. Conform acestei teorii in care Hitler pare sincer sa creada si chiar elaboreaza inserind propriile sale contributii, in urma cu 12.000 de ani a avut loc o cadere Lunii iar „Terra ar fi smuls atmosfera Lunii” si astfel oamenii care traiau la fel de bine la mari inaltimi dar si la campie au trebuie sa coboare la inaltimi mai joase din cauza „noilor constrangeri ale presiunii atmosferice”. Mai mult, Hiteler afirma ca „Terra s-a crapat si patrunderea apei in cratere a antrenat explozii, apoi ploi diluviene, carora le-a putu tsupravietui un singur cuplu uman, daca au gasit adapost intr-o pestera de inaltime”. Cam la astfel de concluzii a ajuns o persoana despre care garda sa de corp Rochus Misch si administratorul casei de vacanta de la Berghof, Herbert Doehring, declarau ca „citea enorm”.
    Cand va fi posibila interogarea celor care s-au aflat in proximitatea dictatorului de la Kremlin vom afla date mai precise legate de lecturile si preferintele sale ideologice, culturale si chiar stiintifice. Imi este insa teama ca cei care ii atribuie o pregatire intelectuala solida vor fi dezamagiti. Putin are toate datele unui impostor care s-a folosit dupa ureche de unele ideologii si unii ideologi fara sa dedice sute de ore unui studiu aprofundat. Daca Hitler pierdea foarte multa vreme tinand discursuri de seara anturajului sau, cateodata preponderent feminin, dar mai si citea, Putin este mult mai pragmatic dar si epicureic : isi petrece timpul liber in iahturi de sute de milioane de dolari, in palate din care unul de la Marea Neagra a costat 1 miliard de dolari si in comparatie cu care resedinta de vacanta din Alpi a lui Adolf Hitler, cum am mentionat mai sus, este un refugiu de munte cu priciuri, isi insemineaza iubita Kabaeva ca un taur comunal, merge la vanatoare de tigrii in Siberia, etc.
    Putin nu crede decat in steaua lui de gangster. Aspectele ideologice si culturale sunt simple unelte pe care si le anexeaza si le manipuleaza cu ajutorul ciracilor sai.

  3. 1) Cercetările asupra (neo)fascismului rus sunt interesante. Acestea fiind spuse mi se pare greu de știut în momentul acesta cât crede Putin din propria să propagandă și mai ales cum a evoluat profilul psihologic al despotului în timp. E vorba de o radicalizare, inclusiv pe fondul îmbătrânirii? Sau statul neoțarist actual este rezultatul unui plan de lungă durată și al unei consolidări ideologice programate?

    2) Interesant este și personajul Jean Parvulesco. Dar mi se pare că e doar o piesă dintr-un puzzle care ar merita o cercetare sistematică: prezența și influența extremei drepte în grupul emigrat românesc din Paris și legăturile cu extrema dreaptă europeană. Parvulesco a scris în Nouvelle École, Eliade și Horia erau în comitetul de patronaj. Poate că Parvulesco l-a introdus pe Dughin în lectura lui Evola, dar Eliade a corespondat foarte mult timp cu Evola. Parvolesco a scris cel puțin într-un periodic falangist – legăturile „coloniei” românești din Paris cu Spania franchistă erau numeroase, unele trecând prin preotul legionar Boldeanu. Ce încerc să spun este că Parvulesco nu e un „ciudat” solitar ci parte a unei rețele metapolitice care a funcționat în emigrația românească și care ar trebui descâlcită.

  4. Va rog sa imi permiteti, aici, o nota despre Julius Evola.
    Tocmai citeam masiva biografie a lui A. Scarabelli, un „evolian” de altfel, La vie aventureuse de Julius Evola, ed. a doua, in tr. franceza. Un aventurier, ca multi alti guru spiritualisti, H. Blavatsky sau A. Crowley ( acesta, cu viziuni reactionare similare, apropiate de Fascism ). Ceea ce reiese, frapant, e modernitatea lui Evola ( care nu era ‘baron’ ), mai precis inca, „moderenismul” sau avangardist si expermientalist. Un modern antimodern, se incadreaza f. bine in „modernismul reactionar”. A inceput ca dadaist, il cunostea si admira pe Tzara, idolii sai, alaturi, fireste , de Nietzsche – era mai presus de toate nietzschean ! – au fost O. Weininger si C. Michelstaedter, ironic sau nu, toti evrei. Fondul cultural al lui Evola era un anumit anarhism cultural, de aici au derivat si conceptiile lui (meta)politice, destul de idiosincratice sau capricioase.
    Era „anti-modern” doar intr-o imagine sachematica si reductionista despre „modernitate”, modernitatea identificata, destul de caricatural sau ideologic, cu modernitatea iluminista, rationalista, pozitivista etc. O conceptie comuna, de-a dreptul banala, in epoca. Dar, evident ca modernitatea e mult mai complexa si diversa, exista modernitati diferite, fara a mai vorbi ca insesi granitele dintre premodern si modern sunt incetosate, fie si ca un concept euristic … Evola a sustinut ca intalnirea cu traditionalismul „integral” al lui Guenon l-a transformat dar cam acelasi lucru e valabil si despre Guenon insusi, doar ca acesta provenea mai mult din subteranele ocultiste. Intreaga formatie evoliana e moderna, fondul lui cultural si spiritual. Tipic „modernist” e modul in care interpreteaza vechile traditii, prin bricolaj, agresiv, le abuzeaza, pt. a se potrivi conceptiilor sale. Apoi, „traditionalismul” acesta e de la un capat la altul o utopie, da, una revolutionara, „palingenetica” si apocaliptica si, in acest fel, indatorata unei conceptii generale crestine sau monoteiste. Utopie, literalmente, intrucat isi proiecteaza fanteziile spiritualiste intr-o insula „polara” primordiala, nu se intoarce la nicio traditie pozitiva cunoscuta, e o „traditie” unica, o supra-traditie ce le ecraneaza si, in ultima instanta, le neaga pe toate celelalte, reale. Mai este vorba si despre o gnoza postcrestina sau post-religioasa, printr-un universalism, din nou, foarte indatorat spiritului iluminist, un iluminism „ocult” si alternativ, exclus. In sfarsit, mai toate sursele aprofundate ale lui Evola, intre care un rol principal il are Bachofen, sunt autori moderni si nu „traditionali”, el nu cunostea cu adevarat practic niciun mare filozof sau ganditor premodern, elementele disparate din traditii premoderne fiind insusite din lucrari moderne, de la mana a doua. Din acestea si-a construit el fictiunea „traditionalista” in spiritul epocii sale, anume, acela fascist.
    As insista putin asupra unui aspect, cred, esential, al gandirii lui Evola, nietzscheanismul sau nihilismul sau, „activ”, „eroic”, etc. El era un „mag”, desigur … Astfel, considera aceasta „magie”, o forma de avangardism experimentalist si „existentialist”, ca fiind „amoralista”, confunda usor orice fel de morala cu „moralismul”, pe care il detesta. Greu de facut distinctie totusi intre amoralism si imoralism … Aceasta magie are o pretentie „realista”, chiar „stiintifica” sau „pozitiva” – ceva , din nou, prin excelenta modern – si in aceasta aparenta luciditate rece consista intreaga fascinatie a lui Evola. Pt. el „spiritul”, „principiul transcendent” imanent e un fel de forta energetica neutra, un dinam, campuri de forte, etc., o adevarata tehnologie, urmase niste cursuri universitare politehnice … Suficient de spus totusi ca in toate traditiile spirituale/initiatice un rol determinant il avea „purificarea” preliminara, cu alte cuvinte, etica, fara de care orice metode ar fi dus la rezultate opuse, la esec. S-ar putea specula astfel ca intreprinderea „prometeana” a lui Evola a avut ca efect „strafulgerarea” din Viena din ’45, in urma careia a ramas tot restul vietii pe scaun, paralizat … Spre deosebire de cativa rev.-conservatori, intre care E. Junger, care par sa fi fost atinsi de o umbra de pocainta, Evola s-a radicalizat dupa razboi. Experimentalismul magic utiliza mijloace extreme, asa-zis „tantrice” sau „de mana stanga”, droguri, sex dar si „actiunea eroica” ce s-a tradus la tinerii sai admiratori prin actiune terorista, de aici si apelativul de „Baron negru” … A devenit un guru al cercurilor neofasciste cele mai lunatice, teroriste.
    Luciditatea – „constiinta-martor” – detasata, rece, „neutra”, pare a fi mai degraba alienarea extrema. Pretutindeni spiritualitatea autentica iradiaza compasiune, in cazul lui Evola e o „distanta” pseudo-aristocratica, la fel ca falsele lui blazoane, de fapt aroganta, hybris, emanand doar ura.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. In 2024 editura Humanitas i-a publicat un nou volum cu titlul „Aventura ideilor".Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012).Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale.Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA.Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

carte

 

Într-o eră a hiperconectivității și a inteligenței artificiale, temerea că noile tehnologii vor submina democrația nu mai este o ipoteză, ci o realitate concretă. Profesorul Radu Carp explorează modul în care populismul, odinioară un fenomen politic, a evoluat într-o formă mai sofisticată, mai invizibilă și mai insidioasă: Tehno-populismul.

Carti noi

Despre alegere şi discreţia binelui

Despre alegere şi discreţia binelui

„Vorbim tot mai mult despre viață în termeni de optimizare și eficiență; nu ne mai atrage atenția decât ceea ce ni se pare convenabil. Aderența la un mesaj de credință, imaginat doar ca poliță de asigurare, va mai putea oare să ne sugereze marile întrebări ale ființei și să ne ferească de ratare? Ar mai putea perplexitățile credinciosului de la noi să intre în dialog cu mirările lumii, astfel încât să nu lase impresia negocierii sale cu fatalitatea? Mai putem aspira la luciditate sub influența unui mod contorsionat de a concepe tradiția?“ — MIHAI FRĂŢILĂ - vezi mai mult

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro