Intelectual vorbind, sunt copilul Europei Libere. Chiar cu zgomotele de fond, inevitabile, emisiunile REL in romaneste nu mai erau bruiate dupa 1964. Stiam precis acest lucru de la tatal unui coleg de liceu cu care eram bun amic, inginerul ilegalist Iosif Scherman, un personaj fabulos care lucrase in serviciul de bruiaj (mergea des acolo, era situat undeva in Muntii Carpati). Poate sa fi fost unele momente de bruiaj, dar, in genere regimul a tolerat transmisiunie radiourilor occidentale, mai ales in perioada cand era laudata politica externa. Ceea ce nu inseamna ca nu exista o veritabila obsesie legata de REL. Jandarmul cultural Eugen Barbu, scriitor odinioara iconoclast convertit in megafon al partidului, a declansat atacurile inca din anii de relativa liberalizare (1966-1968), in paginile saptamanalului pe care il conducea (“Luceafarul”).
Ulterior, aceste campanii au fost exacerbate in paginile revistei “Flacara” condusa de Adrian Paunescu (v. mizeriile scrise de Dinu Sararu impotriva Monicai Lovinescu si a lui Virgil Ierunca) si in “Saptamana”, sub semnaturile liui Barbu, Vadim Tudor, Artur Silvestri si in “Luceafarul” condus de Nicolae Dragos, apoi de Nicolae Dan Fruntelata si Mihai Ungheanu. Temele saptamaniste au revenit in discursul vadimist de dupa 1989, dar nu numai acolo. Pot fi regasite in publicatiile FSN in 1990 (“Azi”, “Dimineata”) precum si in “Adevarul” condus de Darie Novaceanu. Despre fituici deschis securiste precum cea antifrastic numita “Europa” nici nu are sens sa mai vorbesc.
Revista “Agora”, condusa de scriitorul disident Dorin Tudoran, publicata in Statele Unite si difuzata clandestin in tara, s-a opus categoric si deschis isteriei patriotarde a grupului condus de Barbu si Paunescu. Monica Lovinescu si Virgil Ierunca faceau parte din comitetul editorial, au scris acolo articole esentiale. Paul Goma era unul dintre redactori. La fel, politologul american originar din Romania Michael Radu si subsemnatul. Radio Europa Libera a jucat un rol fundamental in informarea publicului din Romania privitor la actiunile disidente, la greva anticomunista din Valea Jiului (august 1977), la revolta muncitoreasca de la Brasov (noiembrie 1987). Amintesc aici alte nume importante: Preda Bunescu, George Cioranescu, Mircea Carp, Neculai Constantin Munteanu, Emil Georgescu, Emil Hurezeanu, Victor Eskenasy, Serban Orescu, Ioana Magura-Bernard, Raluca Petrulian, Max Banush, Liviu Floda (Andrei Brandus), Iustin Liuba, Constantin Alexandroaie, Silvia Cinca, Iacob Popper (controversat, stiu, dar a lucrat acolo si la un moment dat a fost o voce importanta). Ar merita sa vorbesc separat despre Ghita Ionescu si George Minden.
In cadrul serviciului de cercetare s-au scris texte esentiale pentru intelegerea situatiei din Romania. Ele au circulat in Vest, erau scrise in engleza. Intre cei care au lucrat in acel serviciu, ii amintesc pe Michael Shafir (ani de zile seful acestui departament), Vladimir Socor, Mihail Sturdza, Anneli Gabanyi, Dan Ionescu, Rene des Flers. Sa nu-i uit pe colaboratorii Monicai Lovinescu, intre care Alain Paruit pe care il cunosteam inca din tara (era fiul profesoarei mele private de franceza, doamna Christianne Herscovits) si Serban Cristovici, traducatorul cartii “Cetatea totala” de Constantin Dumitrescu, aparuta la Paris cu o postfata de Paul Goma. Trebuie mentionati, evident, Matei Cazacu, Alexandru Niculescu, Mihnea Berindei.
Alain, Serban, Claude Levinson (fiica Martei, buna prietena a parintilor mei, nascuta in Franta, facuse studii de indianistica la Moscova, maritata cu un jurnalist de la “Le Monde”) au fost traducatori devotati si de mare talent, merita recunostinta noastra. La emisiunea lui Nestor Ratesh de la Washington au colaborat de-a lungul anilor Matei Calinescu, Virgil Nemoianu, Michael Radu, Dorin Tudoran si subsemnatul.
Despre directorii Europei Libere am scris in articolul aparut chiar pe site-ul radio-ului.
http://www.europalibera.org/content/article/25449926.html
Ca Securitatea a incercat sa penetreze departamentul romanesc, nu incape nicio indoiala. Un exemplu este cazul Ivan Denes, descris de Ioana Magura-Bernard in amintirile ei si despre care am scris pe “Contributors”. Intre colaboratorii externi, tin sa-l amintesc pe Cornel Dumitrescu, avocat originar din Brasov, fiinta deschisa si inimoasa, super-informat la capitolul istoria comunismului romanesc, ulterior fondator, impreuna cu Dan Costescu, al saptamanalului “Lumea Libera Romaneasca”, publicat la New York.
Era in ianuarie 1983, daca nu ma inseala memoria, cand l-am cunoscut la sediul de pe Broadway al REL (sediul central era la Munchen, fireste). Mersesem acolo, invitat de Liviu Floda, sa-l intalnesc pe Vlad Georgescu, aflat intr-o scurta vizita la New York.
Am conversat cu Vlad vreme de doua ceasuri. Era delicat, prietenos, erudit, cu un remarcabil respect pentru idei. Avea un fin simt al ironiei si detesta orice fel de stridenta. Nu era omul semnelor de exclamare, al pamfletelor ad hominem. Primul sfat in legatura cu scrisul in engleza a fost: “Tine minte ca in lumea anglo-saxona nimic nu convinge mai mult ca dubiul”. Editorialele sale depun marturie, asemeni celor ale lui Noel Bernard, pentru pozitia sa ferma, dar intotdeauna argumentata cu calm, fara patos propagandistic in favoarea unei Romanii eliberata de dictatura comunista. Asa a inceput colaborarea mea saptamanala cu Europa Libera, o colaborare care, iata, dureaza si astazi…
Articol difuzat la postul de radio Europa Libera si aparut initial pe site-ul:
http://www.europalibera.org/content/article/25456922.html?nocache=1
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Spuneti-ne, daca se poate, cateva cuvinte despre parcursul din ultimele doua decenii ale lui Emil Hurezeanu. Cum ati vazut perioada in care a condus grupul Realitatea, atat de aproape de Mihai Tatulici, SOV, Sebastian Ghita?
Domnule Tismaneanu,
Buna ziua, a fost la un moment dat un demers pentru a aduce arhiva Europei Libere (redactia in limba romana) in Romania. Fac parte dintre cei ce au timis acele sms-uri pt a sustine financiar demersul. Va rog sa imi spuneti, in masura in care cunoasteti problema, daca aceasta arhiva poate fi accesata undeva pe net, daca exista cu adevarat in Romania.
Multumesc foarte mult pentru timpul acoordat.
Domnule Profesor,
Probabil ca aveti dreptate cind spuneti ca emisiunile EL nu mai erau bruiate. Totusi transmisia se auzea greu in tara. Posibil ca din cauze care tineau de tehnologia de emisie si receptie radio a timpului. Uneori era un chin sa auzi emisinile Monicai Lovinescu, ca sa nu mai vorbim de Actualitatea Romaneasca. Noi credeam atunci ca erau bruiate.
Apoi, `bruiajul` continua la sol, cum am spune, prin reprimarea celor denuntati ca asculta sau comenteaza ce se spunea pe acest post. Am urmarit selectiv notele informatorilor Securitatii cu privire la acest aspect si este destul de clar ca Securitatea s-a interesat pina in ultima clipa de cei care asculta EL. In anii saptezeci avem inca unele cazuri de condamnari pentru aceste fapte. Cit anume ajungea si cum era interpretat de catre societatea romaneasca mesajul care venea de la Muenchen ramine un subiect de cercetare.
Un gind bun!
Bubna Ziua,
Ma numar si eu printre cei care cred ca Europa Libera a avut un rol decisiv(dar atentie nu pentru marea masa) de a nu deveni omul nou cerut de comunisti.
De asemenea cred in profesionalismul si inegritatea moralaal celor ce lucrau ,in special cuplul Monica l.-Virgil I. plus Noel B.,Vlad G sau cei de la Actualitatea Romaneasca,dar mi-e greu sa fac ierarhizari urmarind de prin anii 85-86 tot programul de la 18.00 pana la 1.00PM,zi de zi.
Asa am considerat eu ca este bine sa evit imbecilizarea in masa introdusa in anii 1950-1989.
Inca ceva ,si eu am contribuit cu cateva SMS la fondul ptr arhiva si as dori sa reascult emisiuni,dar unde?( cele cateva de pe siteul EL nu sunt decat o farama de istorie )
De curiozitate, ati scris acum cateva zile un articol asemanator (mie mi-au placut ambele). De ce a disparut primul de pe „blog-roll”?
Trimit la acel articol chiar in textul de mai sus. Nu a disparut, il gasiti daca faceti o cautare cu cuvintele Europa Libera.Regula acestui portal este ca daca apare un articol nou al unui autor, cel mai vechi se arhiveaza. Veti nota ca niciun autor nu are doua articole postate simultan.Textele mele sunt inrudite in sensul ca al doilea ii succcde primului. Dec isunt complementare.
http://www.europalibera.org/content/article/25449926.html
http://www.contributors.ro/global-europa/imbatabila-arma-a-adevarului-radio-europa-libera-%c8%99i-naruirea-regimurilor-comuniste/
Ca amanunt tehnic, bruiajul organizat si coordonat de la Moscova (KGB) nu a incetat pana in ’85-’86. Din cauza conditiilor tehnice specifice ale undelor scurte, in cadrul coordonarii centralizate tarile comuniste executau bruiajul una pentru cealalta. De exemplu, bruiajul pentru Romania se facea in Cehoslovacia si Polonia. Romania bruia orele cand se emiteau emisiuni in lb.rusa si ceha, din URSS se bruiau emisunile in lb.bulgara, ungara si poloneza. Metodele de bruiaj erau destul de primitive si relativ putin eficiente. In schimb erau enorme consumatoare de energie electrica (150-300kW) si alte resurse; din motive de economie nu emiteau tot timpul ci numai la orele emisiunilor cele mai populare.
Initial, in cadrul programului de coordonare, fiecare din regiuni (16 la numar) dispuneau de instalatii de bruiaj. In anii ’60-’70 s-au redus si reorganizat statiile de bruiaj doar in cateva centre (Iasi, Bacau, Cluj, Banat, Oltenia, Galati, Dobrogea, Brasov si Ilfov). Statiile au trecut la MTTc, ramanand evident sub controlul departamentului R al Securitatii. O reorganizare a avut loc in Romania dupa primavara de la Praga prin care s-au adaugat statii suplimentare. Dupa ’85, Securitatea a inceput sa execute bruiaj local folosind statii de puteri reduse (20kW)construite la „Teleconstructia” si „Electromagnetica”, amplasate in apropierea marilor centre urbane. Romania a incercat in anii ’70 si bruierea postului „Vocea Americii” care emitea din grecia, fara succes tehnic.
In afara costurilor mari de exploatare si a consumului urias de energie, bruiajul a fost in general ineficient din cauza puterilor mult mai mari si a sistemelor de antene mult mai avansate folosite de Europa Libera.
Super interesant ce scrieti. Deci continua cooperarea in chestiuni extrem de sensibile. Oare dl Larry Watts e la curent cu aceste informatii?
Vladimir, este interesant ce spui dar nu inteleg de ce ar trebui sa fie la curent dl. Larry Watts cu informatiile din textul anonimului „istoriograf”!? Explica, te rog.
Pentru ca implica un nivel intens de incredere si cooperare intre serviciile secrete ale Tratatului de la Varsovia. Eu unul nu stiam despre aceasta dimensiune. Dl Watts afirma ca relatiile de solidara conlucrare se stinsesera inca din anii 1963-64. Nu spun ca trebuie sa fie la curent. Era doar o intrebare pentru cel care a oferit, in premiera pentru mine, informatia.
Afirmatia lui Larry Watts mi se pare cel putin ridibila. Poate nu erau relatii fierbinti si dragoste reciproca insa atat KGB cat si GRU au patronat cu mana de fier restul serviciilor „fratesti”. Tocmai am terminat de citit memoriile colonelului Pawel Monat, atasatul militar polonez la Washinghton si seful rezidentei spionajului militar polonez in America, care descrie atmosfera, metodele de colaborare, atmosfera de lucru si subordonarea completa ale serviciilor poloneze, romanesti, cehe si ungare fata de reprezentantii GRU. Cu toate incercarile de a salva aparentele, toti ofiterii de informatii erau obligati sa respecte indicatiile reprezentantilor sovietici. De altfel, marea parte a informatiilor culese erau solicitate de sovietici. Poate dupa Primavara de la Praga sa fi fost o perioada de stanjeneala in relatiile serviciilor romanesti cu fratii de Tratat, insa culegerea de informatii mergea in continuare.
Romania a oprit intergral bruiajul in 1963 si Ungaria in 1964.
Nu sunt expert ca dvs., d-le profesor, insa consider ca in afara unitatii contrainformative speciale anti-KGB si anti-GRU, tot restul unitatilor relevante colaborau adanc in cadrul tratatului de la Varsovia cu restul tarilor, sub coordonarea KGB. Securitatea romaneasca si restul serviciilor secrete comuniste, erau bazate pe principiile sovietice, acelasi modus operandi, diferentele specifice fiind minore. Nu vorbesc de incredere si loialitate reciproca intre ei, insa cooperarea intre servicii era obligatorie. Faptul ca Romania isi mai „permitea” fronde mai mici sau mai mari pe planul politicii externe, nu se amesteca cu legatura de „sange” intre servicii si Moscova.