O analiză prin prisma valorilor și mentalităților din România între lumi
Democrațiile nu se prăbușesc printr-un eveniment spectaculos. Ele se erodează treptat, prin acumularea unor tensiuni invizibile culturale, psihologice și instituționale.
În România de astăzi, această erodare nu vine doar din slăbiciunea instituțiilor, ci dintr-o ruptură mai profundă: diferența dintre valorile pe care spunem că le trăim și valorile pe care le vedem dominante în societate. Această realitate nu este o simplă impresie, ci este confirmată de datele prezentate în volumul recent lansat „România între lumi. Valorile angajaților români”, care evidențiază clar această disonanță între nivelul individual și percepția colectivă.
La nivel individual, majoritatea românilor se descriu prin încredere, onestitate, colaborare și competență. Însă, când privesc societatea în ansamblu, aceeași oameni o percep ca fiind dominată de oportunism, interes personal și lipsă de reguli.
Această diferență creează o fractură esențială: separarea dintre „noi” și „ei”.
„Noi” suntem corecți, muncitori și de încredere. „Ei”, ceilalți, sistemul, instituțiile, „ceilalți români” sunt percepuți ca oportuniști, egoiști, incorecți și nedrepți.
Această schemă simplă, aproape reflexă, nu este doar o percepție. Este un mod de a vedea lumea care influențează direct comportamentele sociale și economice. Pentru că, atunci când credem că ceilalți nu respectă regulile, și noi devenim mai puțin dispuși să le respectăm. Iar în acel moment, neîncrederea nu mai este doar o problemă de percepție, ci devine o realitate care se auto-întărește.
Fractura „Noi vs Ei” – cum arată în viața noastră de astăzi?
Această ruptură nu rămâne la nivel de discurs fiind vizibilă în viața de zi cu zi. În business: „dacă nu ai relații, nu reușești”, în administrație: „fără pile, nu rezolvi”, în politică: „toți sunt la fel”, în societate, la nivel general: „fiecare pentru el”.
Această mentalitate, descrisă prin astfel de expresii, produce un efect subtil, dar profund:
legitimează neîncrederea și justifică abaterea. Pentru că, dacă „sistemul este incorect”, atunci comportamentul incorect nu mai este, în ochii multora, o problemă morală, ci o strategie de adaptare.
Cu alte cuvinte, această fractură dintre Noi și Ei nu este doar o observație sociologică, ci una dintre cele mai problematice vulnerabilități structurale ale României contemporane. Din ea derivă 11 riscuri reale pentru viitorul democrației și capitalismului românesc.
Cele 11 riscuri care decurg fractura Noi vs. Ei
1. Eroziunea încrederii sociale
Încrederea este infrastructura invizibilă a oricărei societăți funcționale. Fără ea, regulile există, dar nu mai sunt respectate, iar cooperarea devine dificilă și costisitoare.
În România de astăzi, încrederea este afectată de o percepție simplă și foarte răspândită:
Noi suntem corecți, dar Ei (ceilalți) nu sunt. „Noi” suntem serioși și de bună-credință.
„Ei”, ceilalți, instituțiile, „ceilalți români”, sunt percepuți ca oportuniști sau incorecți.
Această logică „Noi vs. Ei” se vede concret: în business, unde se investește mai mult în control decât în dezvoltare, în relația cu statul, unde oamenii pornesc de la ideea că „nu se poate fără relații”, în viața de zi cu zi, unde suspiciunea devine reflex.
Consecințele sunt directe și măsurabile: cooperare redusă, costuri mai mari și instituții percepute ca ostile. În aceste condiții, democrația funcționează greu, pentru că o societate care nu are încredere în ceilalți ajunge să nu mai aibă încredere nici în ea însăși.
2. Radicalizarea politică
Populismul și extremismul nu apar din întâmplare. Ele apar acolo unde oamenii simt că regulile nu sunt corecte și că sistemul nu funcționează pentru ei.
În contextul României de astăzi, apare o logică simplă și puternică: „Noi” versus „Ei”, „poporul bun” versus „elitele corupte”.
„Noi” suntem oamenii obișnuiți, corecți, care muncesc și respectă regulile. „Ei” sunt elitele, politicienii, instituțiile, percepuți ca fiind rupți de realitate, privilegiați și incorecți.
Această împărțire simplifică realitatea și o transformă într-un conflict moral care se vede concret în discursul public: în mesaje de tip „noi, oamenii simpli, plătim, iar ei profită”, în neîncrederea generalizată față de deciziile guvernului sau în reacțiile puternice față de orice reformă percepută ca fiind „în interesul lor, nu al nostru”.
În plan economic, această mentalitate duce la respingerea unor măsuri necesare, de exemplu, reforme fiscale sau administrative, nu pentru că sunt neapărat greșite, ci pentru că nu există încredere în cei care le propun.
În acest fel, narativul „Noi vs. Ei” nu doar că explică frustrarea, dar o și amplifică. Iar pe acest fond, liderii care promit soluții simple pentru probleme complexe devin tot mai credibili.
Rezultatul este periculos: crește riscul de derapaj autoritar, iar mecanismele democratice se slăbesc tocmai pentru că nu mai sunt considerate legitime.
3. Anti-intelectualismul și respingerea expertizei
Când scade încrederea în instituții, scade automat și încrederea în cunoaștere. Apare aceeași logică „Noi vs. Ei”: „noi” știm din experiență, iar „ei”, experții, medicii, profesorii nu sunt de încredere.
Această ruptură se vede concret: în suspiciunea față de recomandările medicale sau vaccinuri, în preferința pentru „ce am auzit” în loc de date și dovezi, în ideea că „specialiștii sunt rupți de realitate”.
Problema nu este doar lipsa educației. Este lipsa de încredere în instituțiile care produc și validează cunoașterea. În plan social, anti-știința, respingerea expertizei duce la decizii greșite și la vulnerabilitate în fața dezinformării. În plan economic, afectează adoptarea inovației, productivitatea și capacitatea de dezvoltare. Când „Noi” nu mai credem în ceea ce spun „Ei”, nu respingem doar opinii. Respingem chiar mecanismul prin care societatea distinge între adevăr și fals.
4. Victimizarea colectivă
Se conturează tot mai clar o mentalitate simplă: „noi suntem corecți, dar sistemul este împotriva noastră.” În logica „Noi vs. Ei”, „Noi” suntem cei care muncesc și respectă regulile, iar „Ei”, statul, instituțiile, „ceilalți”, sunt percepuți ca nedrepți și abuzivi.
Această perspectivă produce efecte concrete: în viața civică: oamenii se retrag, nu mai votează sau nu se mai implică, pentru că „oricum nu contează”; în mediul economic: eșecurile sunt puse pe seama contextului („nu ai relații”, „sistemul nu te lasă”), nu și pe propriile decizii; în organizații: responsabilitatea este transferată constant către „ceilalți”, management, piață, stat.
Victimizarea ne oferă o explicație rapidă pentru orice problemă, dar vine cu un cost mare: blochează acțiunea și învățarea. În loc să înțelegem realitatea și să o schimbăm, o simplificăm în termenii „Noi vs. Ei” și rămânem blocați în această logică.
5. Capitalismul de relații
Când regulile nu sunt percepute ca fiind corecte și aplicate egal, oamenii nu mai mizează pe ele. În locul regulilor apar relațiile. Și iată cum se activează din nou logica „Noi vs. Ei”:
„noi” ne descurcăm prin relații, iar „ei”, cei fără conexiuni, rămân în afara jocului.
Acest lucru se vede concret: în business, unde contractele sau licitațiile sunt percepute ca fiind câștigate de „cine trebuie”, nu de cine este mai bun; în accesul la oportunități, unde recomandările informale contează mai mult decât competența; în relația cu statul, unde ideea de „a cunoaște pe cineva” devine o strategie, nu o excepție.
În acest tip de sistem, competiția reală este slăbită. Nu câștigă neapărat cei mai competenți, ci cei mai bine conectați. Pe termen scurt, pare eficient pentru „Noi”, însă, pe termen lung, costul este enorm pentru toți: scade performanța, se descurajează inițiativa și economia devine mai puțin competitivă.
6. Demobilizarea civică
Când oamenii ajung să creadă că acțiunile lor nu contează, aleg să se retragă. Apare, din nou, logica „Noi vs. Ei”: „noi oricum nu putem schimba nimic”, iar „ei decid totul”.
Această percepție se vede clar în realitatea noastră socială: absenteism electoral ridicat, pentru că „toți sunt la fel”, dezinteres față de dezbaterea publică, pentru că „nu are rost”, refugiere în viața personală și profesională, unde controlul pare mai mare.
În plan economic, această retragere înseamnă mai puțină implicare, mai puțină inițiativă și o toleranță mai mare față de disfuncționalități. Democrația nu dispare prin conflict. Ea dispare atunci când tot mai mulți dintre noi încetează să mai participe nu pentru că nu le pasă, ci pentru că nu mai cred că are sens. Democrația moare prin indiferență și neimplicare.
7. Polarizarea socială
Pe măsură ce încrederea scade, societatea nu mai funcționează ca un întreg, ci se fragmentează în tabere. Se accentuează logica „Noi vs. Ei”: „noi” suntem cei corecți, care înțelegem realitatea, iar „ei” sunt ceilalți, diferiți, greșiți sau chiar periculoși.
În România, această polarizare se vede tot mai clar: urban vs. rural – „noi, cei educați din orașe” vs. „ei, cei din provincie care votează greșit”; elite vs. popor – „noi, oamenii simpli” vs. „ei, elitele rupte de realitate”; stat vs. privat – „noi, cei care producem” vs. „ei, cei care consumă resurse”.
Aceste etichete simplifică realitatea și reduc dialogul. În loc să discutăm idei, ne împărțim în „triburi”, ajungem să judecăm grupuri. Iar acest fenomen se vede concret în spațiul public: dezbaterile devin confruntări, nu schimburi de argumente. În mediul economic, această polarizare duce la lipsă de colaborare între sectoare sau regiuni, ceea ce încetinește dezvoltarea. Când „noi” nu mai vorbim cu „ei”, ci doar despre „ei”, democrația nu mai funcționează ca un spațiu de dialog, ci ca un câmp de conflict identitar.
8. Blocajul reformelor
Reformele nu eșuează doar din motive tehnice, cel mai adesea, eșuează din lipsă de încredere.
Se activează din nou logica „Noi vs. Ei”: „Noi” suntem cei afectați, iar „Ei” sunt cei care schimbă regulile în interes propriu.
În acest context, orice reformă devine suspectă înainte de a fi înțeleasă: schimbările fiscale sunt percepute ca „încă o povară pentru noi”, reformele administrative sunt văzute ca „un mod prin care ei își consolidează controlul”, măsurile din sănătate sau educație sunt respinse nu pentru conținut, ci pentru lipsa de încredere în cei care le propun.
Se vede clar în România: multe reforme sunt contestate sau blocate nu pentru că sunt neapărat greșite, ci pentru că sunt percepute ca fiind „ale lor, nu ale noastre”.
În timp, această reacție devine reflex. Oamenii nu mai analizează schimbarea, ci o resping din start. Iar rezultatul este o societate care rămâne blocată într-o tranziție permanentă: schimbările sunt anunțate, dar rareori acceptate și duse până la capăt.
9. Slăbirea meritocrației: competența și munca nu sunt suficiente pentru a reuși
Cei mai mulți români valorizează competența, responsabilitatea și disciplina. Problema apare atunci când aceste valori nu sunt confirmate de realitate.
În acest caz, se activează din nou logica „Noi vs. Ei”: „Noi” muncim și ne pregătim, dar „Ei” reușesc pentru că au relații sau acces la sistem. De aici apare un paradox extrem de periculos: oamenii cred în merit, dar nu mai cred că meritul este răsplătit.
Acest lucru se vede concret în România de astăzi: în companii, unde angajații buni devin de-motivați dacă promovările nu sunt percepute ca fiind corecte, în sectorul public, unde performanța este uneori eclipsată de vechime sau relații, în rândul tinerilor profesioniști, care aleg să plece din țară pentru că simt că „aici nu contează cât de bun ești”.
Consecințele acestui fenomen sunt directe: scade motivația, crește conformismul („fac cât trebuie, nu mai mult”) și se accelerează migrația talentelor. Pe termen lung, o societate în care „noi merităm, dar ei câștigă” nu mai produce performanță, ci frustrare.
10. Criza sensului colectiv: România un viitor previzibil?
Orice societate funcționează în jurul unui proiect comun, o direcție în care oamenii cred că merită să construiască împreună. Când încrederea lipsește, acest proiect dispare. Se instalează, din nou, logica „Noi vs. Ei”: „Noi” trebuie să ne descurcăm singuri, pentru că „Ei” nu construiesc pentru toți, ci doar pentru ei.
Această schimbare de perspectivă se vede clar în România noastră de astăzi: în migrația masivă, unde mulți aleg să plece nu doar pentru venituri mai mari, ci pentru un sistem în care simt că regulile sunt mai corecte; în mediul economic, unde antreprenorii gândesc pe termen scurt, pentru că nu au încredere în stabilitatea mediului; în viața de zi cu zi, unde oamenii investesc mai mult în soluții individuale (educație privată, sănătate privată, relații personale) decât în soluții colective
Întrebarea nu mai este „ce putem construi împreună?”, ci „cum ne protejăm pe cont propriu?”.
Iar pe termen lung, această schimbare este critică: o societate care nu mai construiește împreună nu se prăbușește brusc, dar încetinește constant și își pierde direcția.
11. Normalizarea dublului standard moral
Probabil că, acesta este cel mai subtil și cel mai periculos risc pentru că se naște din diferența dintre ce spunem că suntem și ce credem că este societatea românească.
Pe de o parte, „Noi” ne vedem ca fiind corecți, onești, de bună-credință, pe de altă parte, „Ei”, sistemul, instituțiile, ceilalți, sunt percepuți ca oportuniști și incorecți. În mod firesc, din această ruptură apare o justificare aparent logică: „eu sunt corect, dar sistemul nu mă lasă să fiu”. Iar acesta este momentul în care standardul moral începe să se adapteze la context.
Dublul standard se vede concret în România de astăzi: în business, unde mici compromisuri sunt acceptate pentru că „altfel nu reziști”; în relația cu statul, unde evitarea regulilor devine „normală” dacă sistemul este perceput ca nedrept; în viața de zi cu zi, unde „toți fac la fel” devine justificarea universală. Astfel, abaterea nu mai este excepția, ci începe să devină regulă.
Nu pentru că oamenii nu ar avea valori, ci pentru că nu mai cred că acestea pot fi aplicate într-un sistem perceput ca incorect. În timp, dublul standard se normalizează: avem un set de valori pentru „noi” și altul pentru „realitate”. Iar când această normalizare se instalează, instituțiile nu mai pot compensa pentru că regulile nu mai sunt încălcate accidental, ci acceptate ca fiind negociabile.
Paradoxul care ne oferă speranță
În pofida tuturor acestor riscuri, există un element esențial care ne poate schimba perspectiva: valorile există. La nivel individual, „Noi” ne vedem și, în mare măsură, chiar suntem, orientați spre etică, muncă, responsabilitate și relații de încredere. În viața de zi cu zi, aceste valori se văd în modul în care oamenii își respectă angajamentele în familie, în relațiile profesionale apropiate sau în comunități mici.
Problema apare atunci când trecem de la „noi” la „ceilalți”. În momentul în care interacționăm cu „ei”, instituțiile, sistemul, oamenii pe care nu îi cunoaștem, aceste valori nu mai sunt presupuse, ci suspendate.
Iar de aici apare ruptura: în relațiile apropiate funcționăm pe bază de încredere, în relația cu societatea funcționăm pe bază de suspiciune.
Acest „dublu pattern” în care funcționăm se vede limpede în viața noastră socială de zi cu zi:
în business, unde parteneriatele apropiate funcționează bine, dar relațiile extinse sunt dominate de contracte și controale excesive; în economie, unde oamenii au încredere în cercul lor, dar evită colaborarea cu necunoscuți; în societate, unde solidaritatea apare local, dar dispare la nivel general.
România nu este o societate fără valori. Este o societate în care valorile funcționează în cercuri restrânse, dar nu reușesc încă să devină reguli colective stabile. Iar aici stă, de fapt, și cea mai mare oportunitate: nu trebuie să construim valori noi, ci să extindem în spațiul public ceea ce deja funcționează în spațiul nostru personal.
România, un viitor previzibil?
Privind aceste tendințe, întrebarea devine inevitabilă:este viitorul României previzibil?
Iar răspunsul este, fără îndoială, da. Dar nu în sensul optimist în care ne-am dori. Pentru că, dacă logica „Noi vs. Ei” rămâne dominantă, viitorul devine previzibil prin repetiție:
- „noi” vom continua să ne descurcăm individual, iar „ei” vor continua să fie percepuți ca fiind deconectați;
- reformele vor fi anunțate, dar contestate și rareori duse până la capăt;
- încrederea va rămâne scăzută, iar cooperarea limitată;
- cei mai buni vor continua să plece sau să se retragă din implicare.
Pe scurt, nu vom avea o criză spectaculoasă, ci o stagnare lentă. Vom fi o societate care funcționează, dar sub potențial.
Și totuși, există și un alt scenariu, la fel de previzibil, dar dependent de o schimbare clară.
Dacă reușim să reducem această fractură dintre „Noi” și „Ei”, viitorul devine previzibil într-un sens diferit:
- regulile vor începe să fie respectate pentru că vor fi percepute ca fiind corecte;
- cooperarea va crește, pentru că tot mai mulți concetățeni nu vor mai porni în noi relații de la premisa de suspiciune;
- performanța va deveni mai vizibil legată de competență și meritocrație;
- încrederea va începe să se acumuleze, nu să se consume.
Diferența dintre cele două scenarii nu ține de resurse, nici de contextul extern.
Ține de un lucru mult mai simplu și mai greu: încrederea. România nu are un viitor incert.
Are un viitor condiționat. Iar direcția lui depinde de cât de repede reușim să ieșim din logica „Noi vs. Ei” și să construim un cadru în care „noi” să însemne, în sfârșit, toți.
Cum să construim împreună o Românie mai bună?
Apărarea democrației și a capitalismului românesc nu ține doar de legi sau politici publice. Ține, în primul rând, de capacitatea noastră de a reduce ruptura dintre „Noi” și „Ei”. Astăzi, paradoxul este clar: „Noi” avem valori, încredere, responsabilitate, dorință de corectitudine, dar nu avem încredere în „Ei”: instituțiile, sistemul, ceilalți. Iar fără această punte, orice reformă rămâne fragilă, orice progres este temporar.
Dacă vrem să construim împreună, trebuie să reconstruim această punte dintre Noi și Ei. Iar acest lucru se poate face în trei direcții esențiale.
1. Reguli clare, aceleași pentru toți
Încrederea începe acolo unde regulile sunt simple, previzibile și aplicate fără excepții. Nu „pentru noi se poate și pentru ei nu”, ci același standard peste tot. Vedem deja unde funcționează acest lucru: în companiile în care promovările sunt transparente și criteriile sunt clare, oamenii au mai multă încredere și performează mai bine. La nivel de stat, același principiu înseamnă proceduri simple, decizii previzibile și eliminarea excepțiilor informale.
În momentul în care regulile sunt aceleași pentru „noi” și pentru „ei”, diferența începe să se estompeze.
2. Înțelegere, nu suspiciune
Ruptura dintre „Noi” și „Ei” este alimentată de neînțelegere. Când nu știm cum funcționează instituțiile sau cum se construiește cunoașterea (implicit, adevărul), apare suspiciunea: „ei ne ascund ceva”, „ei manipulează”. Iată de ce, educația trebuie să dezvolte gândire critică și înțelegerea mecanismelor reale, de la economie la sănătate. O societate care înțelege tot mai mult din ceea ce se întâmplă în lumea de astăzi este mai greu de manipulat și mai dispusă să coopereze. Altfel spus, când „Noi” începem să înțelegem cum funcționează „Ei”, distanța dintre cele două lumi se reduce.
3. Responsabilitate și corectitudine vizibilă
Pentru ca această ruptură să dispară, succesul trebuie să fie legat de competență și integritate și nu de relații. Pentru că astăzi, mulți dintre români simt că „noi muncim, dar ei reușesc”. Iar această percepție alimentează frustrarea și retragerea. În schimb, atunci când performanța este recunoscută obiectiv, în companii, în administrație, în societate, mesajul devine simplu: regulile sunt aceleași pentru toți. Iar când regulile sunt aceleași, „Noi” și „Ei” nu mai sunt categorii diferite.
Dar există un lucru și mai important: nu trebuie să schimbăm oamenii pentru că valorile există deja. Altfel spus, problema României nu sunt românii.
Datele prezentate în volumul „România între lumi. Valorile angajaților români” ne arată că, la nivel individual, majoritatea românilor se raportează la valori precum încrederea, corectitudinea și responsabilitatea. Problema nu este lipsa acestor valori, ci faptul că ele nu se regăsesc la fel de clar în modul în care funcționează societatea românească.
Cu alte cuvinte, astăzi, sistemele din România – justiția, administrația publică, educația, sănătatea, politica etc. –, nu funcționează încă la nivelul valorilor pe care românii le au (în marea lor majoritate). În viața de zi cu zi, în familie sau în cercuri apropiate, „Noi” funcționăm pe bază de încredere, corectitudine și responsabilitate. Dar când ieșim din acest cerc și intrăm în relația cu „ceilalți” – instituții, sistem, necunoscuți – regulile nu mai sunt percepute ca fiind aceleași. Aici este, de fapt, cheia problemei. Nu trebuie să cerem oamenilor, românilor, să fie diferiți. Știm asta pentru că în contexte diferite (când ajung în Germania, în Franța etc.) se comportă admirabil.
Trebuie să construim sisteme în care aceleași reguli să se aplice pentru toți, fără excepții.
În momentul în care acest lucru se va întâmpla, diferența dintre „Noi” și „Ei” va începe să se diminueze și chiar să dispară. Iar România va începe să funcționeze nu pe două seturi de reguli, unul pentru „noi” și altul pentru „ei”, ci pe unul singur, comun.
Și abia atunci vom putea spune, cu adevărat, că am început să construim împreună.
Pestele de la cap se-mpute si se curata de la coada…
„Nu trebuie să cerem oamenilor, românilor, să fie diferiți. Știm asta pentru că în contexte diferite (când ajung în Germania, în Franța etc.) se comportă admirabil.”
Jein, ar zice neamtul… se comporta la fel ca acasa, si in Ge sau Fr hotii tot hoti raman, lenesii tot lenesi. Diferenta ca nu prea ajung la butoane si sunt obligati sa se lase butonati.
De cind e lumea si pamintul a existat „Eu si Ei”, de cind e lumea si pamintul a existat lupta, concurenta, si chiar capra vecinului. Uneori e chiar bine, asta duce la progres.
Se tot bate apa-n piua cu democratia, de parca asta ar fi un scop in sine. Nu, nu e, e doar una din multele tehnici de administrare a unei comunitati. Democratia nu-nseamna egalitate impusa, nu-nseamna dictatura majoritatii, a poporului.
Mass media, internetul a schimbat in totalitate mersul comunitatii. Daca pe vremuri nea Ion nu avea voce, acum o are si-si spune si el pasul, fie ca place fie ca nu.
@neamtu tiganu _ ” Daca pe vremuri nea Ion nu avea voce, acum o are si-si spune si el pasul, fie ca place fie ca nu.”
Eu cred că este bine că există opinii diferite.
Noi toți suntem diferiți. Și asta este foarte bine.
Dacă eram toți la fel era o plictiseală cumplită pe Pământ. :)
În altă ordine de idei…
„Democrația originală” impusă de „Nea’ Ion” și șleahta lui securisto-comunistă a făcut ca România să întârzie cumplit de mult procesul de revenire de la dictatura comunistă la relații sociale cât de cât normale.
Dezvoltarea României a întârziat din cauza „Deceniului negru”, dominat de frământări sociale și Mineriade.
Asta în vreme ce statele fost comuniste din vecinătate au crescut nivelul de bunăstare al cetățenilor și au găsit o pace socială care a permis instaurarea statului de drept și a democrației consolidate.
În România a fost instaurată cleptocrația, de care vedem că nu mai putem scăpa.
Poporul lui Dracula trăind în Grădina Maicii Domnului! O stare de schizofrenie socială datorită unei eredități tarate. Eu mă mir cum de mai existăm.
„Europenizarea” forțată a acutizat schizofrenia sufletului românesc și dușmănia individ vs societate vs Stat, asta și din cauza lipsei unui sistem de valori, atât la nivel individual cât și social. Fiecare individ URĂȘTE din tot sufletul orice este extern lui. Se vede asta la alegerile „democratice” unde, din ură generalizată, se votează „la rupere/distrugere” indivizi precum Georgescu, Simion, Șoșoacă, etc( în țară vreo 40%, în diaspora 60-80%!!).
TOATE elitele noastre politice, economice, culturale, religioase, etc SE URĂSC cu o răutate inumană. Religia în școli a acutizat fenomenul în loc să-l atenueze….
În Era Informațională, dacă vom continua ca până acum, vom ieși din Istoria Lumii.
„Miracolul românesc” este cum de a rezistat acest popor în Istorie.
@Lucifer _ „Se vede asta la alegerile „democratice” …”
Cel mai votat partid din România este PSD, cu cel mai mare număr de parlamentari.
La fel a fost și la precedentele alegeri.
Practic, de cel puțin 10 ani PSD guvernează direct, iar de 35 de ani direct sau indirect, sub diferite titluri (FSN, PDSR etc.)
După ultimele alegeri, aproape că guvernul a rămas același…
La șefia PSD s-au schimbat vâslașul lui Dragnea cu cel care-i bâga râma lui Dragnea în ac.
https://romania.europalibera.org/a/cv-marcel-ciolacu-cariera-psd/32458714.html
Șarlatanii AUR au fost inventați de PSD cu sprijinul Serviciilor, conform Strategiei Hrebenciuc, pe model PRM.
PSD le-a dat voturi, iar PNL le-a finanțat campania online.
Poate că alegerile nu au fost tocmai democratice, dar asta pentru că manipularea bine făcută este întotdeauna eficientă.
Efectul ei depinde doar de suma investită.
Am oferit în repetate rânduri exemplul lui Dominic Cummings.
Astfel, Rusia a lucrat în România cu materialul clientului. Și face asta în continuare…
Asta fiindcă „clientul” e idiot.
Nu cred că Rusia a lucrat în diaspora românească din Europa de Vest care a votat 60-80% pentru Georgescu, Simion, Șoșoacă.
Concluzia mea este una singură: poporului român nu-i place democrația, vrea altceva, fie chiar o stăpânire rusească.
@Lucifer _ „…vrea altceva, fie chiar o stăpânire rusească”
Rămân la convingerea că polonezii și românii, care au suferit cel mai mult dintre est-europeni din cauza invaziei URSS (în România au intrat cu ură, căci fuseseră inamici pe front), sunt cei mai rusofobi. În România Rusia este privită cu resentimente.
Șarlatanii au procente mari în preferințele diasporei din cauza manipulării eficiente pe rețelele de socializare, intens frecventate de românii din afara României.
Este posibil, chiar probabil, ca această manipulare să fie în prezent substanțial finanțată de Rusia.
Dar șarlatanii despre care am scris sunt creația „partidelor pro-europene” PSD și PNL și ele i-au promovat primele, în propriul folos, după model PRM. Fiind șarlatani, sunt dispuși să lucreze pentru oricine îi plătește, n-au nicio ideologie (alta decât înșelăciunea), nu urmăresc nicio doctrină și n-au scrupule.
Prin urmare, da, pot fi utilizați de Rusia drept „cozi de topor”, așa cum pot fi folosiți de către oricine îi plătește. Spre exemplu…
https://adevarul.ro/politica/scandal-intre-suveranisti-makaveli-il-acuza-pe-2518742.html
Nimic din ceea ce spuneti nu poate deveni realitate chiar acum .Omenirea are cu totul alte planuri cu noi .Priviti in jur .Credeti cumva ca tot ceea ce se intimpla este chiar , cu totul si cu totul,intimplator sau cum ca conflictele declansate peste tot in lume sunt doar o intimplare ?Nimeni nu poate fi atit de naiv sau poate ma insel doar eu . Difereanta dintre noi si ei, indiferent cine sau care vor fi acei „EI” nu va fi niciodata parte a vreunui posibil sau nici macar probabil , semn de egalitate .Increderea sau corectitudinea nu este parte a idealului natiunii noastre .Suntem O natiune tinara , chiar daca unii incearca a credita natiunea romana inca de prin anii 102 -104 de la razboiul romano- dacic , natiunea a ajuns un stat unitar cu putin timp in urma si asta doar datorita Frantei si datorita limbii romane pastrate atit de greu in timp .Aceste valori umane nu ne apartin .Aceste valori ,adesea invocate, sunt parte a unui Imperiu ce este deja refacut de catre structurile de putere de la Bruxelles .Romanii au si ei partea lor de contributie si este foarte bine ca o au chiar daca avem si noi tradatorii nostri atit de vizibili in ultima vreme .Sa speram ca statalitatea Romaniei ,aflata in forma ei cunoscuta noua,nu va fi afectata de tradatorii neamului romanesc .
@mafalda _ „Romanii au si ei partea lor de contributie si este foarte bine ca o au…”
România este parte a Uniunii Europene și NATO.
România este UE și este NATO.
Contextul internațional și cel intern al UE îndeamnă la grăbirea procesului de federalizare a Uniunii.
Nu vom fi niciodată toți la fel și este foarte bine că suntem diferiți.
Dar printr-un grad mai ridicat de integrare ne-am putea armoniza mai bine valorile.
Am deveni mai puternici și am putea traversa mai ușor perioadele dificile care se anunță.
intr o societate meritocratica, unul mai putin mobilat intelectual cauta sa l imite pe cel mai intelept, nu l uraste, dimpotriva il admira si cauta sa l urmeze. daca ai trait in mai multe tari civilizate intelegi normalitatea, daca n ai iesit din romania (decit in vacante in dubai sau shoping la londra si new york) n o sa percepi absurdul/mizeria morala din romania. de ce reusesc romanii in afara si nu n propria lor tara? pentru ca n orice societate civilizata doua lucruri (cel putin) sint admirate : mintea inovatoare si munca de calitate, ce aduc prosperitate nu doar posesorilor ci si celor din jur. in aceasta zona trista/tranzitionala, fara reguli si morala, unde s au aciuiat scursurile orientului si paduchele sare n frunte, prostul „ajuns” te scuipa n ochi.
Bun articolul. Pozitiv. Încurajator. Dar tare mă tem că autorul e în gaşca lor :))
Nedreptatea (reală sau imaginată) produce vulnerabilitate (dificultate în adaptare) care la rândul ei produce furie. Maimuţa avantajată pe nedrept de îngrijitor a fost linşată de celelalte maimuţe.
Furia apare în rândul celor vulnerabilizaţi. Să zicem că noi suntem cei vulnerabilizaţi:
„noi” facem eficientizare energetică a apartamentului în regim propriu cu 4000 de EUR şi ei o fac cu 40000 EUR. Noi avem maşină care valorează 1500 de EUR sau e rablă, ei primesc subvenţii de 10000 de EUR să-şi completeze pentru maşina pe care o încarcă la panouri (şi alea subvenţionate). Ei au acces la puhoiul de bani nou apăruţi pe piaţă (prin creditare rostogolită ce nu va fi plătită niciodată) şi noi avem acces la inflaţia generată, etc.
Fiecare doarme cum îşi aşterne şi e liber să-şi aştearnă şi să doarmă cum vrea cât timp nu trage plapuma de pe altul… Nu e greu de imaginat cine trage de plapumă lăsându-l pe celălalt cu spatele afară, vulnerabil la boală. E cel ce sub diferite pretexte confiscă proprietatea, munca (direct sau indirect).
Ar mai fi un lucru interesant de subliniat. Filmele au la bază conflictul (e ingredientul principal care te ţine în faţa ecranului) . O generaţie de binge watchers (care nu echilibrează prin citit) devine o generaţie conflictuală (mai ales dacă e şi vulnerabilizată).
Educație și învățământ. Civism. Cultul muncii. Respect pentru noi înșine și pentru cei din jur. Justiție imparțială. Astea de le-am avea, mult mai bine ne-am descurca. Și nici n-am fi așa sensibili la inepțiile unora.
P.S. Conform DEX, „expertiză” nu e sinonim cu „experiență”.
Frumos.
Dar eu aș spune reminiscențele luptei de clasă în mentalitatea colectivă.
În ce priveste capitalismul, este respins, în fapt. Cu excepția liderilor „noștri”. Totuși, trebuie să facă cineva și chestiile astea. În nici un caz „ei” sau un individ capabil, fără partid
Din păcate, astea nu sunt doar ideile mulțimii angajate politic, ci și ale politrucilor, si ale instituțiilor
Foarte corect articolul si cu concluzii mobilizatoare
Ce ne facem insa cand noi nu mai avem cum schimba lucrurile pentru ca ei sunt in toate partidele, fiindu-ne refuzata alternativa democratica a schimbarii prin alegeri?
Am sperat la mai bine, am votat cu raul cel mai mic de ne-a iesit pe ochi ca sa vedem ca ,,ei”, cei conectati prin partide la putere, ne-au luat viitorul copillor ostatec.
M-am saturat de curbe de sacrificu, de ani de derapaje fiscale si furt din banul public pe care-l platesc amarastenii, iar politrucii scapa de puscarie pe banda rulanta si raman bogati in timp ce noua ne se spune sa facem sacrificii pentru ca ,,nu mai sunt bani”. Parca amaratul platit cu salariul minim e de vina, nu politrucul, sinecuristul si firma de partid. Staul este prozonierul lor, cu servicii de forta si justitia ca breloc.
Asa ca, da, asteptati-va la o mai mare radicalizare, la un vot major de protest pentru ca nu s-a inteles nimic, desi au declarat ca au inteles nu au facut nimic in privinta asta, ca sa dispara chiar sa se prabuseasca estabilismentul actual (PNSDL cu cocota lor UDMR)
Eseul dv.este corect si obiectiv. Subscriu la cele gandite de dv. Cauzele sunt multiple, dintre care : 1. Lipsa unei legi a lustratiei pt fosti comunisti si securisti. 2. O constitutie cu multe hibe si anacronica pt sec.21 3. O justitie aservita partidelor, guvernelor cu acoperirea coruptiei si a traficului de infkuenta. 4. Legi multe, proaste care au subrezit democratia si liberalismul, eficienta. 5. O educatie si o scoala la toate nivelurile in cadere libera.
Un singur exemplu concret. Legea 196/ 2018 pt asociatiile de proprietari permite sedinte unde pot vota la 100 de persoane, doar 10 daca sunt prezenti. Or, sedinta ar trebui repetata pana se aduna 75% dintre proprietari. Arata la firul ierbii ca votul oamenilor nu face doi bani si nici solidaritatea si coeziunea sociala care sa ofere majoritate. Si exista sute de exemple de acest fel.
Mancarea preferată a românilor este celalalt român, care gândește diferit, exact ceea ce turma gregară nu știe să facă. Cinicul, lucidul, patriotul Caragiale ne-a lăsat o oglindă necruțătoare in față. Să nu ne strambam in ea, pentru că ea, oglinda, se răzbună, la un moment dat. „Nu, hotărât, neamul acesta, spune oglinda, nu e un neam stricat; nu e pan-acuma dospit cumsecade”. Nu, hotărât, noi nu avem o etică a empatiei. Noi suntem, in mare parte, un popor prea credul. Suntem noi un popor „profund religios”? „Bineînțeles!”, va raspunde populistul. Noi vs.restul! Noi vs. ei! Ei, ceilalti, cu gipane, castele și butoane, nu au nevoie de resturi. Paradoxal! Suntem divizați, nu numai pentru că suntem maeștri seculari la băgatul capului in nisip, ci si pentru că suntem maestri in a rata tot felul de oportunități ale istoriei. Probabil, nu sunt singurul care e cinvins că țărișoara are noroacele legate, tocmai din cauza unor profesioniști ai dezbinării, ai indispizitiei; tocmai din cauza unor cautatori avizi de tot ce e cenusiu. Boală difuză, zău așa! Problema e că numarul analfabetilor, incultilor, credulilor, ignorantilor este uriaș, mai cu seama in satele aflate la departare de zonele unde activitatea socială este mai intensă. Acești cetățeni manipulati cu ușurință, care se complac in lene, indiferență, cârpeală și in haos, tolerează mai mult mitocania, viciile celor mincinosi, agresivi si populisti, decât virtutile celor cinstiti. Aceasta înseamnă că deseori spiritul de gloată subjugată si manipulată, de turmă gregară, înverșunată, profund dezinformată su dezorientată este mana cereasca pentru casta sordidă de populisti, mitingisti, extemisti. Așadar, suntem martorii unei belicoase campanii de indobitocire si dezbinare. Alesii pe sprânceană conduc destinele turmei. Dezbinarea le priește. Cu alte cuvinte, mitocănia si-a croit cuibar până la reprezentarea supremă. Cu cât sunt mai badarani, cu atât sunt mai bine văzuti de păturica mai mojica. Cu cât sunt mai mitocani, cu atât sunt mai de neatins. E o chestie geto-danu-biano-mioritica sa eșuăm fie in trăncăneala, fie in furibunde indignari „patriotice”, „turudoiinapoice”, sau in bășcălie, sau in bagatelizare…
Excelenta aceasta analiza! Apreciez efortul depus pentru a sintetiza atat de bine problemele fundamentale ale societatii romanesti. Aceste probleme/tendinte se pot observa si in alte tari occidentale – doar ca la noi sunt accentualte de specificul cutural romanesc / balcanic.
Din pacate , cred ca si concluzia / previziunea pe care o faceti este corecta, iar sansele de corecta aceasta situatie sunt minime. Probabil s-a trecut deja de „point of no return” – adica problemele pe care le-ati identificat au atins o magnituidine atat de mare incat am intrat intr-un cerc vicios in care aceste tendinte se aplifica si se potenteaza reciproc, accelerand degradarea sociatatii. Ma tem ca desi ati descris acest proces ca fiind gradual, asta e adevarat pana la un punct, in care un eveniment special, intern sau extern, va precipita un colaps brusc. Sistemul actual se va prabusi brusc (similar cu ce s-a intamplat cu comunismul, doar ca va fi urmat de un sistem mult mai prost decat democratia actuala). Un razboi sau o criza economica la scara europeana/globala, poate fi un catalizator. Cel mai probabil urmeaza o dictatura, mai mult sau mai putin dura, care nu v-a rezolva nici una dintre probleme, chiar le va accentua (dar le va ascunde sub pres). Si poate dupa aceea va urma o perioda de renastere. Dar cred ca va fi (mult mai) rau inainte ca lucrurile sa se imbunatateasca.
„Această schemă simplă, aproape reflexă, nu este doar o percepție. Este un mod de a vedea lumea…”
Adică, dacă este doar un mod de a vedea, nu este de fapt decât o percepție.
Îmi place jocul acesta cu percepțiile, mai ales atunci când îl întânesc la diverși „guru”.
Știți dumneavoastră, „guru” sunt oamenii aceia care le știu pe toate și te conving din postura de „dezvoltatori personali” că doar ți se pare că lucrurile merg prost în societate, economie, politică șamd.
De fapt, tu ești cel defect și te învață ei care este si cum sa devii cea mai buna versiune a ta.
Nu trebuie să deranjezi corupții și incompetențele care administrează în numele tău și pe banii tăi „polis-ul”, lasă-i să lucreze.
Dormi liniștit, guvernanții lucrează pentru tine!
Permiteți-mi, vă rog, să vă spun ceea ce la zic și „guruleților”…
Situațiile socio-economice dificile prin care România a trecut s-au datorat în mod determinant politicilor prociclice adoptate de guvernanții noștri.
România este doar formal o democrație.
În realitate, România este o cleptocrație guvernată de 36 de ani de o grupare de sorginte securisto-comunistă al cărei obiectiv fundamental este transferarea frauduloasă a unei cantități cât mai mari din resursele publice în proprietatea privată a membrilor săi și a apropiaților acestora. Astfel, aceasta a ajuns în timp să se consolideze, să controleze resursele statului, și să-și subordoneze instituțiile de forță, justiția, serviciile de informații etc.
România este un stat eșuat (după cum spunea însuși președintele Iohannis), căuia i-a fost aplicat MCV drept condiție pentru aderarea la UE în 2007.
… MCV care a fost ridicat după 16 ani, cu doar 2 ani și ceva în urmă, de rușine, pentru că nimeni nu mai putea explica de ce un stat care nu este o democrație a fost admis totuși în Uniunea Europeană.
Va citesc comentariile dvs frecvente despre statul roman controlat de cleptocratie si ma amuza ca nu va contrazice nimeni. Nici măcar cei care scriu, tranșant sau voalat, în apărarea „democratiei” romanesti.
România a întrat pe o spirala descendenta și numai o intervenție divina ii poate opri colapsul.
A fost o perioada destul de scurta când monitorizarea de la Bruxelles ii făcea ceva mai reținuți pe cleptocrati. Apoi ei au înțeles ca au mana libera in interior atât timp cât respecta instrucțiunile de la centru. Și acționează în consecință.
La o prima lectura continutul articolului convinge si pe alocuri chiar poate impresiona prin constructia acestuia in jurul elementului pivotal respectiv Noi versus Ei si a caracteristicilor asociate acestora cum ar fi incredere versus suspiciune sau dublul standard. Marea majoritate a articolelor de presa nu necesita o a doua lectura pentru ca prima se dovedeste edificatoare pentru a stabili daca adauga sau nu valoare insa in cazul acestui articol am simtit nevoia unei a doua lecturi datorita nu numai farmecului emanat de continut dar si de citirea CV-ul autorului disponibil in subsolul articolului din care am inteles ca domnia sa este consultant în dezvoltare organizațională in Romania specializat în construirea culturilor de performanță și în transformarea strategică a companiilor. Cu aceasta noua paradigma in minte am reluat citirea integrala a articolului si cred ca afirmatiile de la punctul 8, in care autorul vorbeste despre blocarea reformelor, nu reflecta realitatea. Reforma nu este definita de autor dar cititorului ii este sugerata ideea ca reforma este schimbare. La rigoare, reforma este un proces care include, inter-alia, crearea tuturor conditiilor pentru schimbare inclusiv gestionarea schimbarii pentru realizarea obiectivului reformei dorite. Rezultatul reformei este entitatea reformata adica apta sa competitioneze cu sanse cel putin egale cu entitati similare interne si/sau externe. Tot la rigoare, reforma este facuta de oameni dar are in centrul ei procesele (operationale si de suport) nu oamenii. Daca pui in centrul reformei oamenii nu ai reforma. Ai aceiasi Marie cu alta palarie ceea ce este fatal in sectorul privat si foarte dorit de entitatile platite din bani publici. Ori din cele afirmate de autor este bine conturat faptul ca paradigma Noi versus Ei este aplicabila preponderent in cazul coniventelor oamenilor cu entitati platite din bani publici desi in democratie si capitalism valoarea adaugata reala este produsa aproape exclusiv in sectorul privat nu in cel public.
Pe de alta parte transformarea efectiva a entitatilor pentru realizarea reformei se face prin prin intermediul Planului Strategic care, la fel, nu are oameni in centrul lui ci obiective strategice, tinte strategice si initiative strategice inclusiv prioritizarile de implementare a initiativelor strategice. Desi aproape toate afirmatiile din articol se regasesc in viata reala exact in forma descrisa de autor ele se invart in jurul oamenilor si a paradigmelor create de oameni nu in jurul proceselor care se cer reformate sau optimizate ca si cum autorul ar fi specialist in HR. Nu faci reforma cu HR. Faci reforma cu specialisti in procese operationale. Daca atunci cand vrei si poti sa faci reforma te impiedici de paradigmele descurajante descrise de autor nu se va face nimic decat machiaj care este fatal pentru o entitate privata si dorit de entitatile platite din bani publici pentru ca schimba interfata cu cei care le platesc salariile dar lasa procesele nereformate in mod real. Sistemele publice nu pot fi reformate din interior pentru ca si in cazul in care cadrul legal este favorabil realizarii sau macar initierii reformei prelaveaza memoria institutionala informala care este intretinuta de oameni aflati in pozitii de influenta dar care numai ambasadori ai schimbarii nu pot fi in mod real in ciuda faptului ca nivelul la care exerseaza cameleonismul poate insela ani de zile orice expert in gestionarea schimbarii. Astazi vedem acest lucru la ministerul mediului unde ministrul incearca si aproape intregul sistem, mana in mana cu factori de influenta externi interesati, se opun. Autorul are mare dreptate cand spune ca odata iesiti din tara romanii care nu sunt indiferenti cu propria conditie si stima de sine se comporta exemplar. Asa este dar celor mai multi nu le este deloc usor avand in vedere paradigmele romanesti in prezenta carora au crescut. Ar fi interesant de stiut cu cat imbatraneste mai repede un roman care se vede in pus in situatia de a nu putea aplica paradigmele romanesti realitatilor occidentale pana ajunge la momentul la care decide sa abandoneze incercarea si sa se adapteze realitatilor acestuia.
O populație total nepregătită pentru nivelul social, cultural, tehnologic caracteristic societăților avansate, o societate cu mentalitate de pomanagii.
România a stat întotdeauna la marginea Europei civilizate, ancorată în Orientul puturos și needucat.
@Mr. Bean _ „…Orientul puturos și needucat”
În general privesc cu rezerve generalizările, din mai multe motive.
Îndrăznesc doar să amintesc că „leagănul” civilizației pe care o respectăm astăzi se află undeva în Orient, posibil pe undeva pe lângă Tigru și Eufrat.
…Ca să nu mă mai refer și la cele de pe lângă Yangtze și Huang He, sau Nil.
Altfel, dacă unii români au „mentalitate de pomanagii”, foarte probabil, aceasta nu are cauze genetice…Sau geografice, ori astrologice.
Eu le-am menționat pe cele pe care le cred eu, într-un comentariu anterior.
Prin urmare, am rezerve și față de concluziile prezentului articol, la care, cu îngăduința autorului și a administratorilor platformei online, aducem comentarii.
Un studiu excelent, bine argumentat, fiecare paragraf reflectă o realitate dureroasă, pe care o trăim cu speranța iluzorie a schimbării României Vechi cu România Nouă. Îmi amintesc de cartea apărută în 2013 și în toți acești ani am fost disperat de evoluția mediului social românesc, care an după an devenea din ce în ce mai toxic.
Aceasta este o carte-eveniment pentru identitatea noastră și valorile în care credem și ne e rușine cu ele! Sunt entuziasmat de studiile dumneavoastră dedicate românilor! Voi promova cele trei cărți pe FB: „Valorile angajaților români”, 2013, „Românii un viitor previzibil?”2011, „Adaptati pentru viitor Mic tratat despre fericire” 2021 (Ultimul exemplar la Libris. Azi îl voi lua!)
Am fost șocat de psihoza antivaccinistă, avalanșa știrilor false, a conspirațiilor din pandemie. Analfabetismul funcțional asociat cu abandonul școlar ajunge la 60%. În fiecare an din 1990 s-au adunat generații de analfabeți funcționali. Nu am auzit de cursuri gratuite de alfabetizare, prin voluntariat, sau private. În fiecare stat din SUA există centre de „Literacy”: citit, scris, aritmetică, comunicare, gândire critică, aplicații, tutoriale pentru situații sociale specifice, casnice, buget familial, parenting, conflicte.
„Realitate: Când nivelul nostru de stres rămâne constant cronic, eliberarea cortizolului continuă.Vom avea tulburări de memorie, concentrare, vom suferi de burnout, traume emoționale cronice, anxietate, depresie, obezitate, HTA, atac de cord sau AVC, diabet; sistem imunitar deficitar.”(William Steele, Reducing compassion fatigue, secondary traumatic stress and burnout”.
România este o țară stresantă, cu o populație emoțională, cu origini latine. Conduceri politice traumatizante social, de ne doare capul, iar noi avem neîncredere în noi, neîncredere între noi, neîncredere în instituțiile statului.
Fiecare paragraf din articolul dumneavoastră mi-a reamintit dureros discursul megaloman al lui Ponta de lansare a candidaturii din 20 septembrie 2014, tragedia de la „Colectiv” din 30 octombrie 2015 cu 65 de pierderi de vieți, manifestațiile masive de protest din București și în multe orașe din țară împotriva OUG 113 din ianuarie 2016, discursul paranoic al lui Dragnea de pe Arena Națională din 9 iunie 2018 împotriva statului paralel, „toți suntem urmăriți”, represiunea violentă a Jandarmeriei din 10 august 2018, evenimentele dramatice ale alegerilor din 2024, precedate de circul „na-ți-o ție, dă-mi-o mie” din campania electorală, în bătaie de joc al celebrului cuplu politic Ciucă-Ciolacu. Cine se joacă cu puterea, pierde puterea.
Ca mulți alții sunt un idealist pasional, dar încerc să fiu cu picioarele pe pământ, adică pe termen scurt și mediu sunt foarte pesimist privind studiul dumneavoastră despre împăcarea „NOI CU EI”. Cele trei soluții date pentru cele 11 riscuri privind polarizarea dramatică a societății românești sunt firești pentru oameni normali și se pot realiza cu siguranță, la noi orice mecanism „check and control” ar fi adaptat, ca să fie și mai sigur:
1. Reguli clare, aceleași pentru toți 2. Înțelegere, nu suspiciune 3. Responsabilitate și corectitudine vizibilă
Nu văd în ruptul capului politicienii români Corupți, Oportuniști, Lacomi, Incompetenți, Vicleni, Imorali, Aroganți, respectând reguli, având înțelegere și responsabilitate. Vom fi în COLIVIA lor încă o vreme!
Argumente: 5000 de dosare prescrise între 2018-2022 cu zeci de miniștri și demnitari”, Ciolacu care i-a replicat ministrului de finanțe: „mă doare în organul genital de deficitul bugetar”, Referendum nerespectat de Parlament cu 300 de parlamentari, domnul baron de Vaslui, în lacrimi lângă portbagajul cu 1 milion de euro, colegii mei de la #Rezist Galați bătuți în Piața Victoriei la 10 august 2018 pentru „insubordonare civică” într-un stat de drept european, și apoi dați în judecată de Jandarmeria Bacău pentru „blocarea autobuzelor cu simpatizanți PSD și mesaje PSD-Ciuma Roșie” la ultimul miting de la Galați din 11 mai 2019 al Măriei Sale „Nimicul” Dragnea, condamnat definitiv în 27 mai 2019, linșajul mediatic al Ministrului Educației, Daniel David după ce toți educatorii, învățătorii și profesorii au așeptatat 35 de ani o reformă adevărată a Educației, linșajul mediatic al Prim Ministrului Ilie Bolojan. Îi vede cineva pe GrindeanuOUG13, sau pe președintele Secusuveranist care-o fi, dând dovadă de respectarea cuvântului dat, a regulilor, a înțelegerii fără suspiciune și a responsabilității ministeriale?
Cu totul întâmplător, după 20 de ani de la publicarea în 1997, descoper acest studiu făcut în Cehia de Martina Klicperova, psiholog, în colaborare cu doi colegi de la San Diego University, privind sindromul post-comunist, care nu a fost publicat în limba română până acum, și care este aidoma cu ceea ce se petrece acum în România!
„Sindromul post-comunist este un tipar specific de cogniții, atitudini și comportamente dezvoltate în timpul statului comunist totalitar, care persistă în perioada de tranziție. De obicei se manifestă prin următoarele caracteristici :
(1) Neputința învățată, adică o eficacitate scăzută, evitarea inițiativei și a responsabilității , deznădejde și pesimism. De asemenea, este evidenta frica de schimbare și paternalism, colectivism și securitate socială.
(2) Aspecte ale imoralității, neglijarea normelor, ignorarea valorilor morale și juridice, absența sancțiunilor. Aceste comportamente sunt caracterizate de lipsa civismului, corupție, grosolanie, agresivitate și violență.
(3) Abuzul de virtuți civice, cum ar fi populismul. Această tactică este foarte evidentă într-o cultură anticivică, impreuna cu înstrăinarea de politică și naționalismul șovin. Sindromul post-comunist survine, în mod paradoxal, după etapa de eliberare, adică după o perioadă de euforie efemeră, angajament moral și civic, entuziasm. Persistenta acestuia in timp poate duce la un sistem autoritar.
A apărut, de exemplu, după „Revoluția de catifea” din Praga și după răsturnarea Zidului Berlinului.
Deși inițial dezvoltat ca o strategie adaptativă de combatere a opresiunii, sindromul post-comunist a devenit inadaptabil în societățile liberale moderne, unde are un caracter regresiv care se manifestă prin:
(a) pasivitate, retragere sociala și depresie, în locul rezolvarii problemelor;
(b) acceptare naivă a soluțiilor populiste superficiale, apeluri naționaliste și demagogice;
(c) obediență, conformism, agresivitate (de exemplu, unirea mișcărilor cu programe agresive, adesea direcționate împotriva țapilor ispășitori).”
Surse: Martina Klicperova, Ivo K. Feierabend, C. Richard Hofstetter: In the Search for a Post-Communist Syndrome: A Theoretical Framework and Empirical Assessment
MARTINA KLICPEROVA, Institute of Psychology, Czech Academy of Sciences, Husova 4, 110 00 Praha 1, Czech Republic, IVO K. FEIERABEND and C. RICHARD HOFSTETTER, Department of Political Science, San Diego University, San Diego, California 92182-0382, USA
Journal of Community & Applied Social Psychology, Vol. 7, 39±52 (1997)
http://www.psu.cas.cz/…/kli…/PTS-1997-J-Community-SP-002.pdf
Corect, Romania are nevoie de inca o suta de ani pt a ajunge macar la nivelul de azi al statelor europene dezvoltate.
Nu chiar 100 de ani. Dar nu vorba doar de timp, este vorba de MUNCĂ și de LUPTĂ.
Averea unei tari si bunastarea ei este suma averilor oamenilor create in timp si spatiu. La cate am distrus si demolat este nevoie de munca a 2- 3 generatii si daca nu mai emigreaza semnificativ.
1.“Diferența dintre cele două scenarii nu ține de resurse, nici de contextul extern. Ține de un lucru mult mai simplu și mai greu: încrederea.”
Daca ar fi vorba doar despre incredere si nu de resurse, politica, pozitie geostrategica, istorie sau context extern, nici macar in ziua de azi Romania nu s-ar fi desprins de comunism. Comunismul a fost plin de idealuri generoase, promisiuni marete si ar fi functionat minunat daca era sustinut de o incredere deplina. Masinaria economica capitalista a fost pusa la incercare timp de secole tocmai prin neincredere, dar s-a dovedit de fiecare data o solutie viabila. Democratia liberala, daca nu e verificata, adica testata cu neincredere, si nu produce rezultate se va dovedi o simpla lozinca.
2. „Iar de aici apare ruptura: în relațiile apropiate funcționăm pe bază de încredere, în relația cu societatea funcționăm pe bază de suspiciune.”
In situatia de nedorit in care avem nevoie de o operatie pe cord deschis, sigur, e bine sa ne incarcam cu o doza buna de incredere. In multe alte situatii, relatii din cele mai apropiate se dovedesc solide daca trec peste teste. Altfel spus, increderea e buna dar controlul e si mai bun, de la Lenin citire.
Un articol care psihologizeaza in jos si reduce la scheme simpliste realitati mult mai complexe.
Am citit cu nesaț acest material senzațional care ar trebui să fie citit la știri și in școlile patriei ca un panaceu pentru rănile care ne dezbină. Dar nu am înțeles -oi fi mai greu de cap- cine sunt românii „noi” și românii „ei”. și nici unde e războiul. Adică da, văd gâlceava la televizor și pe internet intre diferite tabere politice, așa e de 35 de ani de democrație – scandal politic, dar războiul ioc. Și nu înțeleg nici cine sunt extremiștii.
Să mă explic.
De când mă știu eu am fost un om cu frică de Dumniezău și cu respect față de autorități. Am avut întotdeauna mare încredere in autorități și poate am avut și noroc de oameni de bine cu care am interacționat.
Am încredere in primarul meu, domnul __iță, pe care tocmai l-am votat pentru al patrulea mandat. Este pesedist dar e gospodar și om de nădejde. Am încredere in poliția locală, in doamna de la dispensar, in farmacistă și in profesorii copchiilor, toți oameni unul și unul. Am mare incredere in veterinar, in nea Puiu de la butic și in nea Fane de la depozitul de materiale de construcții. Niciunul din oamenii ăștia nu m-a înșelat vreodată.
Am încredere in toți funcționarii fiscului, oameni vrednici și cinstiți. Eu întotdeauna am crezut că șpaga e un mit (nu mită), că mie nu mi-a cerut nimeni niciodată niciun sfanț. Nici la spital când am avut nevoie nu am dat nimic, poate doar nevăstă-mea o atenție la asistente dar aia nu e șpagă, nu?
Eu am încredere in toți politicienii și de aceea mi-e foarte greu să mă decid cu cine să votez. Am fost la toate alegerile de după 1990 încoace și am zis că cel mai corect e să dau cu banul la parlamentari, să votez apoi primarul care ne batem pe burtă deci am încredere maximă, un partid la consiliul local și alt partid pentru județean, că așa mi se pare omenește – să dau câte un vot la fiecare partid, pe rând și apoi la următoarele alegeri le dau invers. Am înțeles că așa e bine in democrație, să avem și Putere și Opoziție.
Am și mai mare încredere in Biserică, in Armată și in Pompieri. Și in Justiție. Am deosebit de multă apreciere și încredere in doctori. In vremea pandemiei am ascultat ce au spus la televizor și m-am distanțat social, m-am mascat, m-am testat intruna și m-am vaccinat de 4 ori (și aș fi făcut-o și de 7 dar n-au mai fost fiole). Și a fost bine pentru mine și pentru familia mea (din 9 membri nu au murit decât 2, și ăia erau oricum bătrâni și cam reacționari și cred că au mierlit-o pentru că nu prea se spălau pe mâini).
Am avut multă încredere in domnul Iliescu (pe care l-am votat de 3 ori), in Constantinescu (pe care nu l-am votat dar mi-a părut rău), in Băsescu și Iohanis și mai ales in domnul Nicușor -să-i dea Dumniezău sănătate!- un olimpic care a va duce România pe cele mai înalte culmi ale progresului european. M-am simțit tare mândru că rumânii mei au votat un matematician, un om deștept, capabil, un pui de dac dus la biserică (și care s-a întors acolo după ce a preluat mandatul, bravo Nicușor!). Nu prea mi-a plăcut de covrigarul ăla alunecos, Marceluș, de aceea l-am votat pe domnul Călin, alt om de bine in care am avut incredere dar se vede treaba că m-am înșelat că autoritățile spun acum că de fapt a candidat cu gândul să dea o lovitură de stat -doamne ferească- deci ne-a făcut de rușine țara că a deraiat-o de pe drumul democrației. Oare Călin ăsta o fi dintre „noi” sau dintre „ei”? Poate că fiind omul rușilor a avut planul de a băga zâzanie intre oamenii de rând și clasa oamenilor politici care aproape toți sunt oameni onești (cu excepția unor patronași de discoteci și a unor covrigari care s-au înșurubat șmecherește in politică), oameni destoinici, cu multă expertiză care ne-au și condus țara in cluburile selecte ale lumii, in UE, in NATo, in G20 și ONU.
Am oareșce încredere și in societatea civilă și intelectuali, dar cu rezerve că ăștia au atacat tot timpul partidele și au criticat întruna democrația noastră firavă și originală, ne-au dezbinat și au luat și bani de la stat (aflu că ong inseamnă organizație neguvernamentală, atunci de ce iau bani de la stat? sau de ce nu le face birou public pe buget să știm o treabă), ba unii oameni mai suspicioși zic că ar fi primit bani de la Soros, Ilon Musk și Bill Gheites. Eu însumi mă cred un pic intelectual din moment ce am terminat o facultate (in tinerețe) și am publicat diverse texte pe la gazete inclusiv contributors.
Doamne ajută!
In Biblie spune ca sunt fericiti cei care nu se uita prea atent la cei din jur. Traiti pe o mica planeta unde totul este bine si frumos si gravitati in jurul ei cu mare incredere !!!
Nu am găsit fraza aia in Biblie, dar să știți că eu am mare dragoste față de aproape. și chit că-l văd plin de metehne nu sar să-i dau in cap, poate doar o dojană dar și aia subtilă. Și, in general, nu obișnuiesc să-mi explicitez satira. Citiți cu atenție…și lumina se va pogorî din ecran :) sau nu.
fericiti cei cu duhul. s au inmultit psihologii, psihiatrii, mentorii motivationali, cei ce ti spun cum sa atingi orgasmul in „culturi” corporatiste (aia cu we shape the future and if you want you can, adidas torsion!). monopolul corporatist si statul cleptocrat merg mina n mina. individul cu coloana vertebrala (prostul neinregimentat in clanuri de tot felul) e perdantul. c est la vie.
Aici este un training excelent pentru reziliența bazată pe cele 24 de forțe ale caracterului: 18 abilități și 6 virtuți. Se adresează studenților, tinerilor la început de profesiune și persoanelor de orice vârstă. Participanții își descoperă primele 5-7 forțe ale caracterului – semnătura forțelor, pot depăși obstacolele și se pot bucura de bunăstare, într-o societate în care instituțiile mari ale statului promovează aceste valori.
„Strenghts-based resilience A practitioner”s manual for the SBR program”, Rashid Tayyab, Jane Gillham, Afroze Anjum, publicată 2025, 286 pag, Hogrefe
Propun editarea în România a acestor două cărți, manual și registru de lucru, care se adresează elevilor din licee, studenților, tinerilor și persoanelor de orice vârstă. Programul „Strenghts Based Resilience-SBR” se bazează pe elemente de terapie cognitiv -comportamentală, psihologie pozitivă și mindfulness.
Programul SBR are 2 module de practici, care se repetă în fiecare sesiune: mindfulness și relaxare și Jurnalul de recunoștință și 14 module: 1. Reziliență 2. Mentalitate fixă și de creștere 3. Precizie cognitivă 4. Flexibilitate cognitivă 5. Forțele caracterului 6. Semnătura forțelor de caracter 7. Rezolvare de probleme 8. Ranchiună și recunoștință 9. Empatie 10. Încetinire și savurare 11. Relații pozitive 12. Comunicare pozitivă13. Altruism 14. Sens scop
Cele 14 module sunt prezentate clar, concis, convingător, au aceeași structură: un cuprins, activități de deschidere și de încheiere a sesiunii, câteva clipuri scurte motivaționale, concepte de bază și exerciții practice cu abordări individuale și tehnici experiențiale de grup. Registrul de lucru conține fișe de lucru pentru exercițiile practice din manual.
Programul SBR „Reziliența bazată pe forțe” antrenează în mod practic și eficient cu ajutorul participanților, familiei, colegilor, prietenilor, reziliența bazată pe propriile forțe ale caracterului. Programul SBR asigură participanților o mentalitate de creștere, dezvoltă o gândire precisă și flexibilă, prin evitarea scurtăturilor de gândire și a negativității. Tinerii și persoanele de orice vârstă își pot rezolva problemele interpersonale și de adaptare și pot depăși obstacolele.
Programul SBR și-a dovedit eficiența în peste 10 ani de aplicare și a asigurat bunăstarea, reușita profesională și socială a tinerilor participanți. Jane Gillham, a doua autoare a cărților, a aplicat în școli încă din 1995 Programul de reziliență Penn (PRP; Gillham et al.).
Fiecare persoană vrea să fie autonomă, să-și descopere propriile abilități și forțe ale caracterului, pentru a-și antrena reziliența, în confruntarea cu obstacole sau adversități.
Suntem convinși că tinerii români merită și sunt nerăbdători să-și descopere și să-și antreneze propriile abilități și virtuți – forțele caracterului. România are nevoie de oameni altruiști, competenți profesional, onești, respectuoși, devotați și responsabili în toate domeniile și la conducerea instituțiilor și a țării.
https://www.hogrefe.com/us/shop/strengths-based-resilience-92004.html
https://www.hogrefe.com/us/shop/strengths-based-resilience-workbook-94475.html
https://www.strengthsbasedresilience.com/lessons
https://www.strengthsbasedresilience.com/themes/sbr/assets/images/Flourish-Report.pdf 85 p
https://www.strengthsbasedresilience.com/assessment
Răspuns Gemini:
„Da, cartea „Strengths-Based Resilience: A Practitioner’s Manual for the SBR Program”, publicată de Hogrefe Publishing în 2025, se adresează în mod direct și elevilor de liceu, dar prin intermediul facilitatorilor.
Publicul țintă principal: Manualul este conceput pentru educatori, consilieri școlari și clinicieni care lucrează cu tineri și adulți.
Context educațional: Programul SBR (Strengths-Based Resilience) este structurat pentru a fi utilizat în școli, universități și comunități pentru a promova reziliența și bunăstarea în rândul tinerilor.
Structura programului: Cartea include 14 module bazate pe psihologie pozitivă, terapie cognitiv-comportamentală și mindfulness, care ajută participanții (inclusiv studenți și elevi) să navigheze prin provocările vieții, cum ar fi cele legate de educație, relații sau stres cotidian.
Resurse pentru elevi: Manualul conține fișe de lucru fotocopiabile pentru clienți/elevi, iar separat există și un „Strengths-Based Resilience Workbook” destinat direct participanților la program.
Autorii, printre care se numără Tayyab Rashid, Jane Gillham (co-creatoare a Programului de Reziliență Penn pentru tineri) și Afroze Anjum (psiholog școlar), au o experiență vastă în implementarea acestor intervenții în mediul școlar.”
undefined
undefined
undefined
10 site-uri
Strengths-Based Resilience Workbook – AWS
About the Authors. Tayyab Rashid, PhD, C. Psych., is a licensed school and clinical psychologist and lives in Toronto, Canada. Dr.
Amazon Web Services
Strengths-Based Resilience – 2025 – A Practitioner’s Manual …
“Written by the leading experts in the field with a deep understanding of the science and the challenges of putting resilience wor…
Hogrefe
Strengths-Based Resilience – elibrary Hogrefe Verlag
Strengths-Based Resilience. Psychology: the self, ego, identity, personality. Strengths-Based Resilience. Strengths-Based Resilien…
eLibrary, Hogrefe
Afișează-le pe toate
Întreabă orice