Relația energetică România – Republica Moldova

Luni, imediat după anunțarea Maiei Sandu drept caștigătoare la prezidențialele de peste Prut, Iulian Fota scria: “La Chișinău se încheie epoca post-comunistă, post-sovietică. (…) Marea problemă a Repubilicii Moldova este fragilitatea ei ca stat. (…) De aceea doamna presedintă Maia Sandu trebuie să conceapă și să aplice o strategie anti-fragilitate statală. (…) Daca vrem sa ținem pasul cu vremurile de la Chișinău, (…) trebuie să fim creativi, să venim cu abordări noi și mai ales cu oameni noi, care să poată genera o gândire nouă.”

Acum mulți ani, un prieten spunea că politica României este să “îi cucerească dinăuntru pe basarabeni”. Partea cu cetățenia a reușit: extrem de mulți cetățeni ai Republicii Moldova dețin cetățeania română. Partea cu invetițiile, crearea sau achiziția de afaceri, nu a prea mers. Cunosc destui investitori care și-au pierdut banii, dar cunosc și câțiva care au reușit.

Republica Moldova este un importator net de energie, aceasta producănd doar 12% din necesar, se afirmă într-un document oficial.

Piata de gaze, cu gaze rusești

Este considerată ca cea mai mare reușită, achiziționarea de către Transgaz a conectorului și transportatorului Vestmoldotransgaz și lucrul bun este că BERD-ul are 25% din această firmă. Compania a reușit să construiască gazoductul Iași – Ungheni – Chișinău care a costat aproape 150 de milioane de euro. Este funcțional dar deocamdată nu transporta nici un metru cub din lipsă de contracte.

Dacă ar fi să privim investiția numai din punctul de vedere al afacerii, aceasta nu poate fi decât proastă, deoarece singurul transportator și distribuitor de gaze (cu contracte) este Moldovagaz, firmă cu capital majoritar Gazprom, adică 50% Gazporom și 13.44% adminsitrația Transnistreană, restul aparținând Ministerului Economiei ai Republicii Moldova. Cu alte cuvinte, nu credem că Gazpromul va fi deacord ca vreo moleculă de gaz provenită din România să fie transportată, distribuită sau vândută de monopolul Moldovagaz. (Aici găsiți un raport despre afacerile oneroase făcute sub umbrela Moldovagaz.)

Din punctul de vedere geostrategic, această conductă este un pion important al României în decluplarea energetică a Moldovei față de Federația Rusă. Problema este ca să se dorească acest lucru.

Întrebarea care rămâne: capacitatea de 1.500.000 mc/zi (adică 0.55 miliarde mc/an) pe care o are România de a furniza gaze Moldovei, este la jumătatea capacității de consum (fără Transnistria). Din ce surse va fi acoperită cealaltă jumătate în cazul unei ruperi energetice de Federația Rusă și Gazprom? (nu se prea înțelege din Planul de dezvoltare a Vestmoldotransgaz)

Mai trebuie adăugat ca stadardele de presiune europene (deci și românești) nu sunt aceleași cu cele moldovenesti.

Piața de energie electrică, mai echilibrată

Republica Moldova este dependentă și de energia electrică rusească. Termocentrala de la Cuciurgan (2500 MW) se află de fapt în Transnistria și este în proprietatea concernului rusesc RAO EAS. Capacitățile proprii sunt mici: Termoelectrica Chisinau (304 MW) acoperă 15% din consum, împreună cu CET Nord din Bălți (37.7MW). Puterea totală instalată a producătorilor locali este de 427 MW, pentru un consum cu maxim de 1000 MW.

Legăturile cu SEN-ul românesc sunt patru pe liniile de 110 KV și una pe linia de 400 KV (Isaccea – Vulcănești) și acestea nu funcționează deoarece parametrii tehnici sunt diferiți. Singurele schimburi transnaționale se fac cu Ucraina dar acestea sunt mici, la maximul consumul consumului moldovenesc ce este de 1000 MW. Se preconizează schimburi cu România numai pe linia de 400 KV. Republica Moldova a semnat câteva acorduri cu Uniunea Europeană și pe baza acestora ANRE-ul romanesc își făcea planuri, conform Raportului din 2018, ultimul publicat pe site-ul instituției și care nu mai poate fi in vigoare deoarece …

Distribuția de energie electrică este împărțită în două societăți ce aparțin din 2019 concernului ceho-londonez (?) Duet Group.

(Aici gasiti un raport asupra monitorizării pieței de energie electrică)

Oare trenul relației energetice să fie pierdut?

Având în vedere că Republica Moldova este dependentă 100% de gazul rusesc, că numai 12% din producția energetică este asigurată de producătorii locali (inclusiv cei transnistreni), că trasportatorul și distribuitorii de gaze sunt cu acționariat majoritar rusesc, putem spune că Rusia și-a îndeplinit targhetul: a supus energetic o țară! Cunoscând că energia electrică se produce din gaz rusesc și cea mai mare parte din ea la filiala transnistreana rușilor de la RAO EAS, avem semne de întrebare.

România și Uniunea Europeană mai pot face ceva? Greu de spus! Se pare că visează că Rusia să-și ia catrafusele (energetice) și să plece. Acesta ar fi motivul pentru care se proiectează fel de fel de interconectări, fel de fel de conducte, fel de fel de societăți comerciale. Acceptăm că primii pași au fost făcuți. Semnalele pozitive date de vest sunt acționatriatul Transgaz și BERD din Vestmoldotransgaz și achiziția companiiilor de distribuție de energie electrică făcută de ceho-englezii de la Duet. Așteptăm următoarele mișcări ce trebuie să vină de la Chișinău, de la viitoare administrație.

În rest este clar că, noi cei din România, trebuie “să fim creativi, să venim cu abordări noi și mai ales cu oameni noi, care să poată genera o gândire nouă” în relațiile energetice România – Republica Moldova. (Nu uitați că în toate linkurile sunt informații interesante)