Războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei în februarie 2022 a atras după sine o multitudine de efecte negative pentru infrastructura critică din domeniul transportului și al energiei la nivel regional. În cele aproape 11 luni de război în decursul lui 2022, factorii decizionali din Ucraina, UE, statele membre, Rusia și aliații săi (Belarus, Iran etc.) și-au revizuit optica privind modul vechi de operare a infrastructurii regionale.
Pierderile economice înregistrate de actorii statali afectați de războiul rusesc sunt cauzate în mod considerabil de “înghețarea”, anularea sau nimicirea elementelor de infrastructură responsabile de transport și energie (infrastructura critică de bază). Elementele de infrastructură de pe teritoriul ucrainean rămân ținta constantă a atacurilor militare din partea forțelor ruse (IPN, Noiembrie 2022). Sub presiunea sancțiunilor europene, infrastructura rusă este obligată să se adapteze la reorientarea exporturilor rusești spre alte piețe de desfacere decât cele occidentale. Rusia se atașează la piețele asiatice și va depinde de procesele integraționiste din interiorul Uniunii Economice Euroasiatice. Concomitent, procesul de decuplare inițiat de Rusia și Uniunea Europeană (UE) la fel a dus la demararea unor schimbări în arhitectura de infrastructură în “Europa lărgită” (“Wider Europe”). Pe de o parte, “războiul de uzură economică” (IPN, Iulie 2022) lansat de Rusia a forțat UE și capitalele europene să se ocupe de urgență de infrastructura ce permite diversificarea importului de gaze naturale din alte surse decât cele rusești (IPN, Iulie 2022), fie prin conductă (Nordul Africii, Marea Caspică) sau pe mare (GNL). Pe de altă parte, UE și statele membre explorează alte oportunități de transportare a energiei la nivel european (hidrogen) și de import de energie, pe fundul mării, din Caucazul de Sud.
Regândirea infrastructurii critice – cazul Ucrainei și al vecinilor săi
Atacurile militare rusești, combinate cu ocuparea teritoriile ucrainene din zona Mării Negre, în prima jumătate a anului, a provocat perturbări majore în funcționarea infrastructurii transportului maritim ucrainean. Siguranța transportului de produse agro-alimentare prin Marea Neagră depinde de navigabilitatea porturilor rămase sub control ucrainean. Astfel, cu excepția portului din Mikolaiv, altele trei – Odesa, Cernomorsk și Pivdenîi – au avut nevoie de garanțiile de securitate oferite de “acordul grânelor” pentru a putea funcționa. Aceste porturi reprezintă 80% din capacitatea portuară totală a Ucrainei, care până la războiul din 2022 controla 13 porturi fluviale și maritime (capacitate de 260 milioane de tone în 2019). “Acordul grânelor” a intrat în vigoare pe 22 iulie, datorită facilitării din partea Turciei și ONU. Mecanismul de supraveghere internațională a operațiunilor de export-import din Ucraina, înființat de acord, a fost prelungit pentru alte 120 de zile în noiembrie (Bloomberg, Noiembrie 2022). În perioada iulie-decembrie 2022, au fost exportate circa 12 milioane de tone de produse agricole (porumb – 43%, grâu – 29%, produse din floarea soarelui – 13%, etc.), implicând circa 500 de nave. Chiar și așa, deplina funcționare a porturilor este împiedicată de atacurile rusești asupra infrastructurii critice din sectorul energetic, care au paralizat activitatea portului din Odesa la începutul lunii decembrie după un atac cu drone (15 unități de drone de producție iraniană, dintre care 10 au fost nimicite).
Adițional la “acordul grânelor”, s-au făcut investiții rapide în infrastructura feroviară care conectează Ucraina cu Moldova și România. Acest lucru permite substituirea anumitor capacități de export anterior disponibile pe cale maritimă. În acest sens, în doar două luni (iulie-august), partea ucraineană a renovat segmentul Berezine-Basarabeasca (21 km), care circa 20 de ani era disfuncțional. Prin acest intermediu, anumite exporturi pot fi reorientate mai ușor dinspre porturile ucrainene spre calea ferată moldovenească și mai departe în UE. În 2021-2022, instituțiile financiare europene au prevăzut asistență financiară (credite) pentru modernizarea viitoare sistemului feroviar din Moldova (circa 230 milioane de euro). De asemenea, extinderea și modernizarea căii ferate ucrainene are o semnificație de ordin umanitar (circa 4 milioane de persoane evacuate în perioada februarie-noiembrie 2022). Din această categorie de efort face parte relansarea rutei Kiev-Chișinău în luna noiembrie, nefuncțional de aproape 20 de ani. De asemenea, unele investiții au fost alocate pentru a restabili capacitățile feroviare în direcția României. Astfel, comunicarea feroviară pe itinerarul Rakhiv – Valea Vișeului a fost readusă la viață, după circa 15 ani de pauză tehnică. Pe această rută, pasagerii ucraineni pot ajunge în România în doar 40 de minute (controlul la frontieră se efectuează la bord), luându-se în considerare diferența de ecartament din Ucraina (de tip sovietic – 1.520 mm) și România (de tip european – 1.434 mm).
În cele circa 11 luni de război, forțele ruse au lansat peste 4,000 de rachete împotriva Ucrainei. Pe lângă infrastructura militară și cea civilă (blocuri de locuit, școli etc.), a fost nimicit un număr mare de instalații care produc sau furnizează energie electrică. Circa 50% din infrastructura critică din sectorul energetic a fost avariată de rachetele rusești (inclusiv cu utilizarea dronele iraniene) în lunile octombrie-decembrie 2022 (IPN, Noiembrie 2022). Prin intermediul de-electrificării Ucrainei, forțele militare ruse urmăresc provocarea unei crize umanitare dacă nu în Ucraina, atunci în UE, ca urmare a unui nou flux de refugiați. Proximitatea geografică și gradul înalt de interconectare cu Ucraina a transformat Moldova într-o victimă colaterală (RUSI, Decembrie 2022). Datorită sincronizării sistemelor de transmisie a energiei electrice din Ucraine și Moldova cu rețeaua energetică a UE, accelerată de partea europeană, cele două țări pot să importe electricitate europeană începând cu 16 martie 2022. Acest lucru a ajutat Moldova să obțină electricitate din România, timp în care Ucraina a inițiat procedurile necesare pentru a testa capacitățile de import de electricitate din Slovacia (IPN, Noiembrie 2022).
Regândirea infrastructurii critice – cazul Rusiei și al aliaților săi
Interzicerea accesului navelor rusești la porturile europene și restricțiile pentru intrarea transportului pe cale terestră (al cincilea pachet de sancțiuni), precum și embargoul la petrolul rusesc transportat pe mare (din 5 decembrie – pentru petrol nerafinat, urmat de cel pentru toate produsele petroliere pe 5 februarie 2023), au impus Rusia să-și regândească infrastructura strategică. Reorientarea infrastructurii face parte din strategia de reziliență a Rusiei împotriva sancțiunilor europene.
Situația a fost înrăutățită de restricționarea livrărilor de gaze naturale de către Rusia spre UE. Utilizarea gazului în calitate de instrument de coerciție geopolitică asupra statelor UE a avut un rezultat suboptimal, deoarece Rusia nu a reușit să spargă solidaritatea occidentală vizavi de Ucraina. Acțiunea de sabotaj împotriva conductelor de gaz Nord Stream 1 și 2 la finele lunii septembrie (Guardian, Septembrie 2022), de care este suspectată Rusia (deocamdată fără dovezi concludente), a redus în mod definitiv livrările de gaze rusești prin conductă în UE până la 9% din totalul importurilor de gaze (față de 45% sau 155 miliarde m3 în 2021).
În vederea substituirii pieței europene, Rusia țintește să mărească exportul de gaze spre China. În 2021, livrările de gaz rusesc au constituit circa 15 miliarde m3: prin conductă 7.6 miliarde m3 și 6.2 miliarde cubi sub formă de GNL. În 2022, Rusia a vândut gaz Chinei la prețuri reduse, cu circa 50% pentru GNL-ul livrat de operatorul Sahalin 2, până la finele lui 2022. În decursul lui 2021, prețul gazului rusesc prin conductă constituia 120-148 dolari per 1,000 m3. Acest preț este de peste 10 ori mai mic decât prețul maxim de 2,000 de euro pentru 1,000 m3, stabilit de UE ca plafon în cadrul noului mecanism de corecție împotriva unor majorări artificiale viitoare, similare celor instrumentate de Rusia în 2022 (EuroActiv, Decembrie 2022). Infrastructura gazieră existentă orientată spre China nu este însă suficientă pentru a substitui volumul de gaz anterior exportat în UE (155 de miliarde m3 în 2021). Rusia a stabilit drept obiectiv strategic majorarea volumelor de gaz livrate prin “Puterea Siberiei” până la 38 de miliarde m3 și să inițieze construirea conductei “Puterea Siberiei – 2”, prin Mongolia, în 2024, cu o capacitate de 50 de miliarde m3. Ca urmare a dezvoltării acestor conducte, Rusia ar putea deveni principala sursă de import de gaze pentru China, în total 88 de miliarde m3 în anului 2030, dacă consumul chinezesc nu se va reduce. Principalii exportatori de gaze în 2021 au fost Australia (43.6 de miliarde m3 – GNL) și Turkmenistan (31.5 de miliarde m3 – prin conductă). Cât privește livrările de petrol, există intenția rusă de a intensifica folosirea “Drumului Mătăsii Arctic”. Al doilea petrolier rusesc în istorie a pornit în direcția Chinei în noiembrie. Ruta arctică ar permite transportarea mărfurilor de două mai repede decât prin porturile rusești din Marea Baltică și ulterior prin Canalul Suez, care s-a complicat ca urmare a sancțiunilor.
Rusia pierde venituri masive din exporturile de resurse energetice către piețele occidentale, inclusiv ca urmare a prețului plafon la petrol de 60 dolar per baril, impus de “coaliția” statelor occidentale (US Treasury, Decembrie 2022). Deja în luna noiembrie, Rusia a înregistrat pierderi de circa 1,2 miliarde de euro (circa 90 miliarde de ruble). De aceea, Moscova prioritizează dezvoltarea unor rute alternative către piețe noi. Astfel, s-ar urmări compensarea minimală a pierderilor la bugetul federal, cu repercusiuni pentru clientela politică a regimului lui Vladimir Putin. Consecințele agresiunii rusești împotriva Ucrainei sunt pe termen lung. Prin urmare, pe o departe, autoritățile rusești trebuie să asigure stabilitatea politică și socio-economică la nivel național, în special pentru exclava rusă Kaliningrad. Față de cea din urmă se aplică toate sancțiunile, care se estimează că afectează circa 15% din bunurile transportate din restul Rusiei prin Lituania. Adaptarea Kaliningradului la noile realități regionale are loc prin intermediul amplificării transportului pe mare din Sankt-Petersburg. Numărul vaselor care circulau între exclavă și restul Rusiei ajungea la trei în luna martie 2022, iar în octombrie a crescut de 5 ori și va fi majorat în continuare pe baza subsidiilor de la bugetul federal. Acest lucru implică noi cheltuieli pentru ajustarea infrastructurii portuare din Kaliningrad. Alte costuri pe care Rusia trebuie să le suporte ca urmare a izolării de UE, cauzate de al cincilea pachet de sancțiuni (UE, Aprilie 2022), țin de ridicarea taxelor față de operatorii ruși aplicate de statele care asigură tranzitul pentru exporturile rusești către China, Uzbekistan, Kârgâzstan și Turkmenistan. Astfel, în luna octombrie, operatorul feroviar kazah (“Kazakhstan Temir Zholy” – rețea de 16,000 km și 1,720 de locomotive) a majorat tariful cu circa 15% pentru transportul de vagoane pentru uz intern, import, export sau tranzit. În consecință, prețul pentru transportarea unei tone de grâu la o distanță de circa 2,000 km prin Kazahstan e dublu față de taxele aplicate pe teritoriul rusesc sau 34 euro (2,500 ruble). Cu alte cuvinte, sancțiunile occidentale și reorientarea Rusiei spre est pune presiune pe procesul integraționist în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice.
Pe de altă parte, Rusia integrează aliații săi în strategia sa de adaptare la regimul de sancțiuni aplicat de UE, statele G7 și aliații acestora (între 30 și 50 de state). Având în vedere că Belarusul a jucat un rol esențial în faza incipientă a agresiunii rusești împotriva Ucrainei și că susține în continuare agenda militară rusă, UE a extins regimul de sancțiuni anti-rusești împotriva Belarusului, începând cu luna aprilie. Rusia mizează pe sprijinul bielorus în privința producției comune de armament și desfășurarea exercițiilor militare comune în anul 2023 și posterior. În schimb, pentru a asigura supraviețuirea regimului lui Alexandr Lukașenko, Rusia facilitează procesul de diversificare a rutelor de export pentru producătorii bieloruși. Deja în luna august, autoritățile bieloruse au anunțat că au dezvoltat 40 de rute noi de export către peste 20 de țări, tranzitând Rusia. În ianuarie-iulie, a crescut volumul mărfurilor transportate spre Azerbaidjan, Georgia, Kazahstan, Tadjikistan, Uzbekistan și China (de cinci ori). În același timp, Belarusul folosește infrastructura portuară rusească (14 porturi) pentru a accesa piețele globale. Exportul pe cale ferată spre porturile rusești s-a dublat comparativ cu 2021, ceea ce reprezintă 34% din volumul reorientat în alte direcții decât rutele tradiționale. De asemenea, Belarusul manifestă interes pentru a extinde facilitățile portuare din Rusia în vederea majorării bunurilor bieloruse transportate (Belta, August 2022).
În altă ordine de idei, autoritățile ruse caută modalități optime pentru a crea rute noi de export prin extinderea infrastructurii de transport care să conecteze Marea Neagră cu regiunea caspică, prin canalul Volga-Don, și să ajungă pe piețele asiatice prin intermediul Iranului. Ca să stimuleze crearea rutei Rusia-Iran-India (3,000 km), partea rusă a anunțat că va permite navigarea teritoriului său de către vasele iraniene. Urmează să fie investite circa 20 miliarde de dolari pentru a spori capacitățile de navigare și trecere prin canalul Don-Volga, inclusiv pentru modernizarea și extinderea rețelei feroviare din Iran către portul Chabahar (Iran) în direcția Mumbai (Bloomberg, Decembrie 2022). Alt aliat cu care Rusia vrea să dezvolte infrastructură nouă, dar deja în domeniul energetic, este Turcia. Partea rusă sprijină ambițiile turce de a se converti într-un nod gazier regional pentru a satisface necesitatea de a menține un flux de gaze minim pe direcția Vestică și a redirecționa peste 100 miliarde de m3, care în anii precedenți ajungeau în Europa prin Nord Stream 1 și Yamal-Europa. Materializarea unui asemenea obiectiv necesită construirea unei noi conducte prin Marea Neagră și a unor capacități adiționale de stocare și procesare a gazului rusesc în Turcia. În prezent gazul rusesc furnizat prin Blue Stream și Turkish Stream este utilizat în Turcia, care la rândul său dispune de 7 conducte care tranzitează teritoriul turcesc. Adițional, Turcia dispune de două terminale GNL, două facilități de regazificare pe apă și 2 depozite pentru stocarea gazului (cu capacități de stocare sub 10 miliarde m3). Transformarea Turciei în nod gazier servește interesului strategic al Rusiei de a reduce importanța Ucrainei pe piața gazelor din Europa.
Regândirea infrastructurii critice – cazul UE
Manipularea fluxurilor de gaze de către Rusia, care s-a soldat cu atingerea unor prețuri istorice de aproape 4,000 euro per 1,000 m3 în primăvara și vara lui 2022, reprezintă principalul impuls al UE de a diversifica infrastructura de import a gazului.
În mod prioritarse dorește sporirea capacităților de import de gaz non-rusesc. Asemenea obiectiv este urmărit de Italia, care în 2022 a înlocuit circa 50% din 23 miliarde de m3 anterior importate din Rusia cu gazul primit de la alți furnizori. Italia planifică să renunțe definitiv la gazul rusesc până în 2025 și să cumpere gaze din Africa (Algeria, Congo, Angola, Egipt și Mozambique), Caucazul de Sud (din Azerbaidjan prin Coridorul Sudic de Gaze), SUA și Orientul Mijlociu. Strategii similare le are Germania, Franța și alte state europene, cu mici excepții (Ungaria). Din motive de proximitate geografică, Franța alături de Italia se orientează spre Algeria, care a semnat cu acestea și SUA acorduri în valoare de 4 miliarde de dolari pentru a spori producția de petrol și gaze naturale. Aceste intenții implică și construirea de noi elemente de infrastructură în domeniul energetic și respectiv de transport pe dimensiunea Nord-Sud.
Rolul strategic crescând al Sudului în furnizarea de resurse energetice spre Europa nu reduce rolul Norvegiei, care în contextul crizei energetice din 2022 a sporit semnificativ și se va menține la cote înalte. La aceasta va contribui și noul gazoduct care furnizează gaze din Norvegia, prin Danemarca, spre Polonia (Conducta Baltică), lansat în luna septembrie. Interconectarea cu Lituania (GIPL), operațională din mai 2022, va aduce în Polonia circa 2 miliarde de m3 anual și va consolida Rețelele Transeuropene de Energie (TEN-E). Un alt interconector lansat în 2022 este cel dintre Grecia și Bulgaria (IGB), care va genera putere de livrare a circa 3 miliarde de m3 anual pe direcția Sud-Nord, transportând gazul prin Coridorul Sudic, din Azerbaidjan, spre Balcanii de Vest, Ucraina și Moldova (prin revers).
Explozia gazoductelor Nord Stream 1 și 2 au impulsionat nu doar finalizarea construcției Conductei Baltice înainte de 2023, dar și investiții masive ale Germaniei în dezvoltarea infrastructurii necesare pentru importul de GNL. Deocamdată, Germania s-a asigurat cu o singură stație plutitoare de GNL (stocare și regazificare). În total, se planifică instalarea a cel puțin cinci terminale pe apă, fiecare cu o capacitate de 5 miliarde m3, care vor fi în posesia statului (Guardian, Noiembrie 2022). Împreună cu capacitățile GNL ale sectorului privat, Germania vrea să se asigure cu circa 1/3 din necesitățile de gaz conform consumului din 2021 (25 miliarde de m3). De asemenea, a fost deschisă dezbaterea privind naționalizarea și reutilizarea segmentului terestru al conductei Nord Stream 2 pentru a livra gazul obținut de la terminalele GNL în proces de amplasare în Marea Baltică. Acest lucru i-ar permite Germaniei să livreze gazul spre sudul (Bavaria) și estul țării fără să necesite construcția unei noi infrastructuri. O decizie finală ar fi putea fi adoptată în 2023, deși se va confrunta cu rezistența Rusiei.
Pe lângă creșterea importului de gaze non-rusești, UE și statele membre sunt determinate să investească în producția și livrarea de noi surse de energie. Astfel, se planifică construirea conductei pentru livrarea de hidrogen din Spania (și Portugalia) către Franța via Barcelona. Conducta va fi finalizată în 2030, necesitând 2.5 miliarde de euro, dintre care 50% vor fi acoperite din fondurile europene (Euronews, Decembrie 2022). Alt proiect de anvergură care va asigura livrarea de energie electrică din Caucazul de Sud este cablul submarin (1,195 km) care va uni capacitățile de producție din regenerabile din Azerbaidjan și Georgia cu rețelele de transmisie din România și restul Europei (prin Ungaria), inclusiv cu Balcanii de Vest. Serbia deja discută despre posibilitatea de importa electricitate din Azerbaidjan, prin acest cablu.
Pe lângă dezvoltarea unei infrastructuri critice pentru a elimina dependența energetică față de Rusia, UE urmărește să ofere rute de conexiune pentru Asia Centrală, alternative la cele rusești. În acest sens, UE este dispusă să folosească inițiativa “Global Gateway” (circa 300 miliarde de euro în investiții), care vizează construirea de infrastructură critică de transport și energie. Astfel, BERD va oferi Kazahstanului 105 milioane de dolari pentru a moderniza și integra calea ferată kazahă în ruta feroviară Trans-Caspică. Investiția dată va reduce dependența de “Coridorul de Nord”, care asigură circa 95% din transportul feroviar dintre UE și China, tranzitând Rusia. Prin urmare, Kazahstanul ar putea deveni piesa centrală a “Coridorului de Mijloc” prin care fluxul de bunuri din China va putea ajunge în Europa via Azerbaidjan, Georgia și, respectiv, Turcia, ocolind Rusia.
În loc de concluzii…
Circumstanțele geopolitice, provocate de războiul rusesc împotriva Ucrainei, au declanșat începutul unui proces cuprinzător de remodelare a infrastructurii critice regionale. Ruperea canalelor tradiționale prin care se mișcau fluxurilor de bunuri și investiții face inevitabilă înlocuirea infrastructurii.
În condițiile decuplării mutuale dintre Rusia și UE, punctele de conexiune pe dimensiunea Vest-Est se află în proces de descompunere. În consecință, atât Rusia, cât și UE pun accentul pe consolidarea sau construirea unei infrastructuri critice noi, care generează atât oportunități, cât și dependențe noi, ale Nordului față de Sud.
Articol aparut pe IPN.md
Cu banii primiți de la Uniunea Europeană să se treacă urgent de la ecartamentul rusesc la cel românesc (european) pe următoarele căi ferate: între Ungheni și Chișinău, Ungheni și Bălți, Chișinău și Odesa prin Tighina, între Galați și Tighina.
Astfel se va dubla, tripla numărul de călători care vor merge cu trenul între Republica Moldova și România, se va dubla marfa transportată pe calea ferată în Republica Moldova.
Marea decuplare a început deja. Marele cistigator al razboiului nu este nici Rusia și nici SUA. Dincolo de nevoia de a se reconfigura(citește a se construi) noi rețele de transport (găsim în text toate acestea explicit prezentate) și noi capacități de stocare (evident, tehnologia germana este prezenta peste tot) dincolo de reconstrucția viitoare a intregii Ucraine(partialitatea este și ea o soluție) dincolo de reconfigurarea ce tine de segmentul militar acolo unde NATO se mărește, avem în fata nevoia națiunilor de a alege. Uniunea Europeana își mărește teritoriul. UE se federalizeaza rapid și își muta toate deciziile la Bruxelles.In paralel NATO își adaugă doua noi națiuni Finlanda și Suedia și își reconfigureaza atitudinea fata de Rusia lui Putin. Deja România a semnat, sub aripa UE, un acord cu patru state prietene aducind la București pina și pe neascultătorul Orban. Decuplarea, o data cu apariția conștiinței ucrainienilor ce acum mulțumită lui Zelenski au o tara, implica nu numai rețelele de transport și depozitare, ea capatind si o forma de decuplare etnica. Pe măsură ce Rusia se va retrage din Ucraina(ea nu are cum susține războiul la nesfirsiit) vom întra în normalitatea știută de milenii ce cuprinde istoria Batrinului Continent. Fără JRBiden și Volodomir Zelenski și fără împotrivirea și pregătirea militara (acum se știe și de cita vreme ucrainienii erau pregătiți și cind au primit primele transe de armament) la zi trupele sovietelor ajungeau rapid la granițele Uniunii Europene. Va imaginați ce ar fi însemnat asta pentru tarile riverane Ucrainei. Fugeam cu toții muncind pământul spre vestul Europei. Imensa corupția a rușilor cu toate efectele ei negative (s-a văzut ușor asta) și imensele pagube, descoperite tirziu de Putin, ca și slaba pregătire a militarilor rusi împreună cu sancțiunile occidentale au pus armata Rusiei pe fuga. România mulțumită deciziilor anticipațive ale Președintelui natiunii (parca ar fi știut ce va sa vina) au făcut din tara un hub al bunăvoinței și o forță militara de temut o data cu aducerea batalioanelor Francilor și cele ale SUA. Reconstrucția Ucrainei, decuplarea etnica(rusi și ucrainienii nu mai pot locui ușa în ușă) federalizarea UE,inarmarea Germaniei(lucru imposibil de acceptat pina mai ieri) ,construirea de noi capacități transport, stocare, desfacere, sumele uriașe de bani oferite ucrainienilor ca și noile capacități tehnologico-militare, sancțiunile din ce în ce mai coergitive împreună cu imensa dorința a ucrainienilor de a fi un popor, toate la un loc și multe altele reaseaza omenirea. România are ca și națiune imensul noroc de a se ragasi alături de Occident.
Pana in prezent, razboiul declansat in Ucraina a creat o serie de crize (umanitare, energetice, alimentare, etc) si evident a creat si perdanti si castigaori. Printre principalii castigatori (cel putin pe termen scurt) se numara:
1) Producatorii si exportatorii de petrol si gaze, profitand in urma exploziei preturilor la energie, petrol, LNG. Statele petroliste OPEC+ (dar si SUA, etc) si-au umplut vestiarele pe perioada acestui an.
2) Producatorii si exportatorii de arme, profitand de majorarea semnificativa a bugetelor si cheltuielilor militare din jurul lumii. Ca fapt divers, numai Germania a comandat recent o escadrila F35 in valoare de 100 miliarde, etc.
Ca o parere personala, SUA se numara printre marii castigatori pe termen scurt (industrial output duduie), statelor petroliste OPEC+ (caselor regale din golful Persic) le rad si lor barbile. China, India, Turcia si alte state din Sudul Global se numara printre profitorii sanctiunilor impuse Rusiei /oferindu-le acces la resurse energetice ceva mai ieftine (la pret competitiv) etc. De cealalta parte, Ucraina si Rusia se numara evident printre marii perdanti (pierderi economice, evolutii demografice, etc). Membrii UE se numara si ei printre perdanti. Spre exemplu, subventionarea facturilor la energie pe durata acestui an, a depasit marca de „500 miliarde”. De asemenea, participantii pe piata energetica avertizeaza ca vom intampina dificultati serioase la umplerea rezervoarelor de gaze pe durata anului viitor. Caci, atat majorarea productiei in alte colturi ale lumii, cat si diversificarea infrastructurii de transport dureaza timp (nu se face batand din palme). In timp ce chinezii isi asigura accesul la vastele resurse energetice ale Rusiei (asigurarea cresterii consumului, a cresterii economice, etc) noi speram sa ne bucuram in continuare de sezoane reci ceva mai blande. https://www.bloomberg.com/news/articles/2022-12-18/europe-s-1-trillion-energy-bill-only-marks-start-of-the-crisis
P.S. Pe termen mediu si lung, graficele arata mai mult „Wider China” si mai putin Wider Europe! Chinezii par sa fie castigatorii marelui joc (al rutelor de transport, etc). Si asta fara sa traga un singur glont. In loc sa ne fi angajat mai mult pentru modernizarea Rusiei (castigarea inimilor si a mintilor) cedam de buna voie la avantajele create (investitiile in infrastructura, accesul resurselor energetice la pret competitiv, etc) in favoarea Chinei. Greu de inteles logica acestei straegii, sper sa imi scape mie ceva.
https://www.woodmac.com/siteassets/article-images/customised-reports/pipelines-dominate-russias-gas-infrastructure-to-europe-and-asia.jpg?width=1800&height=0&mode=crop¢er=0.5,0.5
https://chinaglobalsouth.com/wp-content/uploads/2022/09/Mapping-BRI.jpg
Peste tot in Vest s-au repornit exploatarile de combustibili fosili oprite datorita pretului mic practicat de Rusia timp de doua decenii. Marea Nordului, Golful Mexic, noi exploatari de petrol in Guyana, Venezuela revine in forta pe piata etc. Problema Vestului nu e lipsa de rezerve de gaz si de petrol ci lipsa infrastructurii de transport a acestora. In plus, absolut toate tarile din EU si NAmerica au programe de eficientizare energetica extrordinar de agresive. Electrificarea mobilitatii, electrificarea caldurii prin programe nationale de subventionare a pompelor de caldura, generarea si stocarea de energie solara la consumator ( behind the meter), izolarea termica a cladirilor etc. Toate aceste programe erau deja in derulare cand s-a hotarat Putler sa atace Ucraina. Razboiul nu a facut decat sa le accelereze. Rezilienta occidentalilor a fost in permanenta desconsiderata de propagandistii nazisti de la Kremlin. Au ras , in mod stupid, de „dependenta de viata buna” a acestora. Insa orice istoric le poate reaminti arogantilor de Rusi ca Vesticii au in ADN rezistenta la lipsuri si ca sunt extraordinar de bine echipati psihic sa faca fata la recesiune. Italia, Marea Britanie si Germania sunt cateva cazuri extreme care in urma cu cincizeci de ani aveau mancarea pe cartela. Majoritatea acelor cetateni Europeni sunt inca in viata. Rusii, sunt orbiti de propria aroganta , spalati pe creier de o propaganda vecina cu prostia ridicata la nivel de politica de stat. Nu vad bine Rusia in deceniile care vin. Cred ca se va destrama. Sunt prea aroganti. Prea se cred Mesia. Românii au o vorbā: Prostul nu-i prost destul dacā nu-i si fudul.
Green Deal-ul impus de la Bruxelles spune altceva, decarbonizarea Europei pana in 2050.
Este cu toate incercarile disperate de propagare a electrificari si a salvarii plantei un obiectiv imposibil de atins.
Resursele de energie primare clasice, petrol, gaz si carbune vor ramane pt multi ani de acum inainte resursele de energie primare relevante, la nivelul UE unde ca. 71 % din energiea necesara fiind asigurata din acestea., regenerabile si nuclear in parti egale de ca. 14 % iar restul de 1 – 2 % din alte surse.
Cel mai mare parc eolian construit in India are o supratafa de 57 km/patrati cu o putere instalata de ca 2245 MW echivalentul a unei centrale termoelectice compusa din mai multe blocuri energetice pe o suprafata de ca. 1 km/patrat.
Va puteti imagina parcuri fotovoltaice de asemnea dimensuni in Europa ? si necesarul de energie la nivelul UE si cum poate fi acesta sigurat daca pana in 2050 renuntam complet la resursele clasice ?
Este o aberatie iar incalzirea globala nu va fi stopata, obiectivul de mentinerea incalzirii la nivelul de 2 grade fiind imposibil de realizat si pana in 2100 va trebui sa ne aranjam undeva intre 2 – 3 grade si o concentratie de CO2 de peste 500 ppm , sunt conditii in care viata poate continua si nu va fi sfarsitul lumii.
In principiu aveti dreptate. Din pacate insa, tranzitia energetica nu se poate realiza peste noapte, dureaza un deceniu, sau doua (in cel mai fericit caz). In plus, implementarea tranzitiei la randul ei consuma si foarte multa energie conventionala (lucrari de infrastrucura, productie componente, transport, montaj, etc). Asa cum arata si prognozele, cerere de petrol si gaze nu va scade pe durata tranzitiei… si este evident ca in aceasta perioada, statele petroliste (OPEC+) vor incerca sa isi umple vestiarele, sa isi diversifice si ele economiile, etc.
P.S.Nu in mod intamplator se tot repeta ca tranzitia energetica si combaterea schimbarilor climatice reprezinta de fapt un efort „comun” la nivel global. Din pacate insa (asa cum observam) actorii nu prea coopereaza!
Conform calculelor publicate de Reuters, pe durata acestui an, Germania a scurs numerar in valoare de 440 de miliarde de euro in planuri si programe de minimizare a crizei energetice, sustinand fluxul de aprovizionare cu energie in timp ce a pierdut progresiv accesul la gaze naturale ieftine (pe gazoducta) din partea Rusiei. Valoarea cumulata a programelor de salvare si a altor programe implementate de Berlin echivaleaza cu 1,5 miliarde de euro pe zi – de cand Rusia a invadat Ucraina. Totalul reprezinta circa 12% din productia industriala nationala, sau 5.400 de euro pentru fiecare german. https://www.reuters.com/business/energy/germanys-half-a-trillion-dollar-energy-bazooka-may-not-be-enough-2022-12-15/
Germania a aratat Europei cum sanctiunile aplicate au produs efecte adverse, generand riscuri de intrare in „recesiune” in 2023. Cum putem accelera tranzitia energetica pe timp de criza, cat de grava va fi aceasta criza si cat de mult va dura? Este evident ca depindem in continuare de evolutia pietei la petrol si gaze (si foarte probabil de evolutia razboiului ruso-ucrainean). Cam atat despre marea decuplare!