Revelatii bancare (centrale). Ce e mai important: politica sau pietele?

Turbulenta ultimei saptamani s-a redus putin in ultimele doua zile. Dupa anuntarea pachetului de ajutor financiar pentru Irlanda anticipat saptamana trecuta (Irlanda ingenuncheata, Grecia mustrata, Portugalia infricosata) pietele si-au concentrat atentia pe restul tarilor europene cu o situatie financiara fragila si anume Portugalia, Spania si, in premiera, Italia si Belgia. Primele de risc ale tarilor respective („CDS”) au atins cote istorice maxime depasind nivelele din Iunie 2010 cand criza din Grecia isi atingea apogeul. Situatia ajunsese cel putin ciudata, remarcata si de Ministrul Economiei Francez Christine Lagarde, cand pietele considerau ca Bulgaria este mai sigura decat Italia si Romania decat Spania.  Cu toate acestea atat Portugalia cat si Spania au reusit sa vanda obligatiuni in aceasta saptamana, e adevarat de dimensiuni mici, la dobanzi rezonabile. Acest aparent paradox se datoreaza in principal naturii specifice a pietelor de prima de risc (care reprezinta in esenta pretul unei asigurari impotriva incapacitatii de plata). Orice investitor poate cumpara o astfel de prima, al carui pret tipic reprezinta cateva procente pe an din suma asigurata, iar in perioade de panica efectul negativ se multiplica in mod substantial conducand la cresterea rapida a CDS-ului. In pietele de obligatiuni orice tranzactie se achita integral asa ca efectul panicii este mult redus. Problema este ca dobanda unor noi obligatiuni, si majoritatea tarilor din UE vand catre piata miliarde de euro in fiecare saptamana, se stabileste in functie de prima de risc a tarii respective creandu-se astfel un cerc deosebit de vicios.

Rolul bancilor centrale

Problema descrisa mai sus este bine cunoscuta de catre Federal Reserve („Fed”) si BCE dar nu exista inca un consens despre cum sa fie rezolvata. Recent, in SUA, s-au introdus reguli care sa restrictioneze tranzactionarea primelor de tara la acele institutii care detin deja obligatiunile respective. Cu alte cuvinte nu poti cumpara asigurare contra incapacitatii de plata decat pe obligatiunile pe care le ai deja. In practica acest lucru nu a functionat prea bine pentru ca obligatiunile pot fi vandute ulterior achizitionarii CDS-ului.
In aceste conditii atat BCE cat si Fed au folosit si continua sa foloseasca o serie de programe de asigurare a lichiditatii care includ cumparare de obligatiuni guvernamentale direct din piata si imprumuturi ieftine catre banci in multiple monede. Dimensiunea acestor masuri a fost in general tinuta secreta sau facuta cunoscuta mult dupa ce s-a intamplat. Recent Fed a publicat detalii despre unul din programele de lichiditate de urgenta din timpul crizei din 2008/2009 care au totalizat 3.3 trilioane de dolari (adica aproape 25% din PIB-ul SUA!). Spre surpriza multor analisti cel mai mare client cumulativ al programului a fost banca elvetiana UBS iar cel mai mare imprumut unic a fost luat de banca britanica Barclays.
Aceste revelatii cat si evenimentele ultimelor zile au intensificat presiunea politica pe Jean-Claude Trichet, guvernatorul BCE, de a actiona in mod similar. Programele existente tin practic in stare de functionare bancile grecesti, irlandeze si portugheze dar in loc sa fie gradual retrase asa cum planifica dl Trichet, acesta confirmat ieri seara ca programele vor continua si vor fi extinse prin masuri similare cu cele practicate de Fed. In timp ce in SUA insa aceste decizii se pot lua mult mai repede si mai apolitic, BCE-ul are de dat socoteala la 27 de guverne desi in practica Germania are in prezent influenta cea mai mare. Analistii argumenteaza ca lentoarea si opacitatea procesului de decizie la BCE contribuie la coninuarea crizei datoriilor suverane.

Intaietatea politicii

Una din concluziile pe care le putem trage ‚la cald’ este ca afirmatia Cancelarului German Angela Merkel „politica trebuie sa aiba intaietate asupra pietelor” in Uniunea Europeana se dovedeste a fi corecta (cel putin pe termen scurt). Este clar ca toate insitutiile UE si in special BCE vor face tot ce le sta in putinta pentru a prezerva si stabiliza euro chiar daca costul acestei decizii va fi suportat de catre tarile responsabile din punct de vedere fiscal spre beneficiul celor cu probleme. Prima confirmare a venit prin declaratiile si actiunile BCE de ieri de a extinde programul de cumparare de obligatiuni suverane ale PIGS ceea ce a diminuat semnificativ presiunea pe finantarea pe termen scurt a PIGS si a stabilizat cursul de schimb al euro.

Este la fel de clar ca din cauza naturii globale a pietelor si institutiilor financiare atat Fed cat si BCE (plus FMI!) colaboreaza strans pentru administrarea diferitelor programe de lichiditate si de ajutor financiar. Numai un naiv poate crede insa ca deciziile lor nu sunt si politice. Este esential de aceea pentru orice tara europeana cu finante slabite (nota bene Romania!) de a isi mentine cu sfintenie relatiile politice si economice cu UE, SUA si institutiile financiare internationale. In ziua de azi solutiile alternative ar fi de-a dreptul dezastruoase.

Post scriptum

Din pacate trend-ul negativ al economiei romanesti a continuat si in T3 2010 prin diminuarea PIB-ului cu 0.7% fata de T2 2010. Mare parte din acesta scadere insa este cauzata de scaderea din sectorul agricol si (indirect) alimentar cauzat de conditiile climatice nefavorabile. Restul poate fi atribuit declinului semnificativ din constructii contrabalansat partial de industrie si exporturi. In aceste conditii, chiar daca asteptarile analistilor sunt ca PIB-ul a ajuns aproape de limita de jos si deci va reincepe sa creasca in 2011, este esential ca Romania sa continue programul FMI si BCE care reprezinta singura sansa pentru continuare investitiilor in urmatorii ani. Voi reveni saptamana viitoare cu analiza comparata a primei versiuni a Bugetului de Stat pe 2011.