Victoria premierului Erdogan si a partidului pe care il conduce in alegerile de duminica din Turcia nu face decat sa asigure continuitatea unor tendinte deja existente.
Acestea sunt, pe plan intern, faurirea unui nou echilibru intre autoritatile statului, avand la baza un rol posibil diminuat pentru fortele armate. Cum alegerile nu au conferit castigatorilor majoritatea absoluta pentru a determina modificarea Constitutiei pe cont propriu, premierul Erdogan a anuntat ca va cauta consensul politic impreuna cu celelalte forte politice pentru realizarea acestui objectiv major. Personal cred ca, in ciuda unor afirmatii mai preocupate, nu cred ca Turcia, chiar condusa de partidul premierului Erdogan, va sfarsi abandonandu-si caracterul laic imprimat de Ataturc, parintele natiunii, acum aproape un veac, chiar daca anumite elemente legate de religia musulmana vor deveni manifeste in viitor.
Pe plan extern, este de asteptat ca Turcia sa isi cristalizeze in continuare rolul de putere regionala in Zona Orientului Mijlociu si a Golfului. Aceasta va determina puterile interesate in zona sa tina seama de pozitiile ei si sa-i caute cooperarea. In context, impactul pozitiilor turcesti in primul rand asupra conflictului din Orientul Mijlociu dintre palestinieni si israelieni mi se par de urmarit cu o atentie speciala, tinand seama de reorientarea strategica efectuata deja de Turcia dinspre Israel spre tarile arabe. Ori, in context, declaratiile de dupa victorie ale premierului Erdogan referitoare la sperantele arabilor – care pot capata aripi dupa victoria respectiva – sunt extrem de importante pentru a decela pozitiile viitoare ale Ankarei.
Raporturile cu Uniunea Europeana nu vor cunoaste, in opinia mea, un nou impuls in urma alegerilor. Aceasta pentru ca, pe de o parte, europenii – este drept, impulsionati de conducatori ca Sarkozy, de pilda – devin tot mai sceptici cu privire la admiterea Turciei in UE, iar, pe de alta, turcii insisi au inceput deja sa isi piarda speranta ca vor fi admisi vreodata. Insusi rolul tot mai important pe care Turcia si-l asuma in zona sa – atat de importanta inclusiv pentru europeni – nu este o tentativa de a deveni mai „atractivi” pentru UE, ci, mult mai simplu, este generat de faptul ca Turcia a simtit ca locul ei in noua ierarhie de putere, recunoscut deja pe plan economic prin includerea ei in G-20, rezida in relevanta ei in aceasta zona atat de importanta a lumii. Cu alte cuvinte, decat sa isi calce pe mandrie pentru a deveni membru al unei organizatii conduse de puterile occidentale, find astfel inevitabil nevoita sa isi subordoneze interesele si initiativele aprobarii ancestora, Turcia a optat pentru rolul de putere regionala in zona Orientului Mijlociu si a Golfului, putand astfel sa isi urmareasca independent interesele. Iar daca pentru aceasta exista si temelia imperiala a vechilor otomani, cu atat mai bine pentru Turcia …
Sigur, raman reformele in realizarea carora Turcia este angajata in calitate de candidat la admiterea in UE. Numai ca, si in acest caz, impresia mea este ca, daca Turcia continua sa le indeplineasca, o face mai degraba din considerente exclusiv interne, decat din dorinta de a-si spori sansele de a fi admisa. Intarirea controlului civil asupra fortelor armate, de pilda, una din marile realizari ale reformei legate direct de admitere, pe care UE a laudat-o atata, serveste perfect intereselor partidului de guvernamant de a diminua puterea politica a armatei pe plan intern.
Mai preocupant mi se pare insa rolul viitor al Turciei in cadrul NATO, mai ales daca perspectiva unei „retransari” americane, care sa forteze europenii sa preia mai mult din povara functionarii organizatiei, va deveni din ce in ce mai clara. „Importul” blocajului existent in negocierile dintre Turcia si UE si in NATO nu este de bun augur pentru Alianta. Ori, daca NATO va deveni in viitor din ce in ce mai mult o „afacere europeana”, este de asteptat ca Turcia sa se distanteze si mai mult de Alianta (deja o face – vezi relatiile sale preferentiale cu Rusia), ceea ce nu va face decat sa slabeasca si mai mult organizatia.
In concluzie, cred ca rezultatul alegerilor din Turcia va permite acestui stat sa se indeparteze si mai mult de Europa si institutiile sale, conturandu-si si mai mult un profil regional propriu major si obligandu-ne, ori de cate ori interesele noastre in Orientul Mijlociu, si dincolo de el, o vor cere, sa o tratam ca atare, si nu ca pe un alt candidat la admiterea in UE!
Ori, daca asa par sa stea lucrurile, atunci înseamnă ca ambele părți – si UE si Turcia – sunt prinse într-un duel in care cine clipeste primul, pierde, căci fiecare parte dorește ca primul pas in ruperea negocierilor sa il facă cealalata parte, pentru a putea fi acuzata de esecul acestora. Păcat, pentru ca daca nu exista atâta miopie politica in rândul UE, nu am fi ratat șansa de a întări Uniunea prin admiterea unei tari atat de importante, care ne-ar fi putut realmente ajuta in noul joc de putere mondial …
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
se pare ca prin refuzurile de domnisoara ale Europei se creaza posibilitatea infiintarii unor aliante mult mai periculoase in afara ei.
un articol foarte bun. ma bucur ca si cineva de la noi incepe sa vada ca rolul UE si NATO scade pe zi ce trece. turcia a crescut extrem de mult in ultimii 15 ani. s-a bazat pe turism si pe agricultura pentru a-si dezvolta industria grea. companiile turcesti sint extrem de active in ME si Asia Centrala iar competenta lor tehnica a crescut de la an la an. bugetul militar al turciei este cit PIB-ul Romaniei. pacat ca nimeni din conducerea romaniei nu-si intoarce fata de la bruxelles catre est, Orient si Asia centrala. acolo este zona unde trebuie sa facem afaceri. Bruxelles-ul ne va intoarce spatele la orice problema vom avea. pentru ei vom fi intotdeauna o tara de mina a doua. Turcia ar trebui sa fie un partener strategic pt noi. la fel si Iranul.
Corect, insa nu trebuie sa uitam ca dupa intrarea in NATO si UE, am oprit complet motoarele si, deci, am contribuit si noi din plin la marginalizarea noastra in cele doua organizatii. Ne-am complacut sa ne apucam de bataie intre noi, in loc sa incercam sa accedem cat mai repede cat mai sus. Am fost ca un cuplu care este invitat la un bal si, imediat dupa ce a intrat in cladire, de pe scari, incepe sa se certe ca la usa cortului … Ce ne garanteaza ca nu vom proceda la fel si daca am avea sansa – pe care nu o avem, din cauza geografiei – de a ne alatura unor organizme mai dinamice din Est (nu ma refer, desigur, la CSI …)?
Scuze, o scapare: organisme, in loc de organizme, cum am scris eu …
Acum calatorim in general la Viena la sediile companiilor cu activitatea in Europa Centrala. In 15 ani, cred ca vom calatori la Istanbul, unde vor fi sediile companiilor cu activitate in Europa de Sud-Est.
O analiza realista, cu concluzii pertinente. In fiecare dimineata cand ma trezesc, ma intreb care mai e situatia NATO si UE, apoi privesc harta tarilor din Organizatia de Cooperare Economica la Marea Neagra si imi spun ca Romania a mai pierdut o zi in care ar fi putut face ceva, economic si militar, impreuna cu acesti parteneri naturali.
Adevarul este ca si din interiorul organizatiei am fi putut face mai mult cu acesti parteneri firesti, daca ne-ar fi preocupat sa ne conturam ferm un profil in interiorul celor doua organizatii. Iar o atare relatie, in feedback, ne-ar fi consolidat pozitie in interiorul NATO si UE. Asa insa, am ratat ambele sanse …
Pacat. In fiecare dimineata…ar trebui sa ne gandim mai degraba la ceea ce ne priveste direct, decat sa ne proiectam in chestiuni care ne depasesc (la propriu/figurat). Ce sanse a mai pierdut Romania…incredibil. Nu poti pierde decat ce ai, dar ma rog.
Cat priveste subiectul Turcia, ma surprinde numarul de indivizi interesati de subiect. Pina una alta, starea de fapt …se intampla, asa ca daca, nu stiu, Turcia, fata asta, se orienteaza spre Vest, asta e, daca nu…nu. Sarkozi influenteaza (indiferent in ce fel) lucrurile astea in masura in care, sa zicem, Mahomed II s-a apucat de capul lui sa termine cucerirea Constantinopolelui.
Totusi, e nitel dramatic cand constati ca Rezultatul alegerilor indeparteaza Turcia de Europa.
Cezar, Romania a imbracat o haina continentala moderna, ceea ce este un lucru extraordinar, dar stii care-i paradoxul ?! O poarta direct pe pielea goala! Cred ca o camasa regionala ar pune in valoare si haina, si pe cel care o poarta. Domnul profesor a explicat foarte bine. Problema nu se pune in termeni de sau/sau, ci de si/si, iar in al doilea rand nu ne mai putem compara doar cu noi insine (lucru care chiar ar trebui sa-l facem in fiecare dimineata!).
Deloc rău articolul. UE şi-a pierdut, inclusiv din cauza crizei, atractivitatea pentru turci. Decît să fie la periferia şi la cheremul UE, mai bine încearcă să-şi asume rolul de locomotivă economico-politică în sfera fostului Imperiu Otoman. Not stupid at all, these people.
Cu distinsa consideratie pentru autorul articolului, vrea sa observ ca se pare ca vor mai avea o vreme de lucru americanii, caci iata, in noul context din Orientul Apropiat si Nordul Africii doua state influente stau prinse in ajutorul militar american. Un Egipt care primeste de cateva decenii constant ajutor american in bani mai mult, pe linie de dotari militare si o Turcie NATO, alimentata pe linie de organizatie militara, o Turcie desueta un timp dupa caderea URSS-ului, dar interesanta azi in contextul vecinatatilor ei apropiate si ceva mai departate. Doua armate, cea turca si cea egipteana, chemate sa pastreze functionale structurile statale in fata radicalismului islamic.
Aici nu e vorba de pastrarea unui sistem economic, ori de crestere economica sau nu, este vorba de a fi sau de a nu fi natiune in sensul impartasit de noi, europenii.
America face de mult ceea ce azi se vede mai pregnant doar – in contextul ajutorului economic si de dotare armata pastreaza minimul de democratie in regiunile cele mai defavorizate istoric din acest punct de vedere. NATO, o umbrela, de soare ori de ploaie, depinde cum si ce…
Europa, prea fragila si framantata de propria nastere – re-nastere.
Nimic nu a scazut, nimic nu a crescut in tablou. Doar tushele ferme trasate de multa vreme, azi in apusul otoman de soare dau o impresie cantitativa. E o iluzie educationala. America e America, ca cea de ieri, ca cea de maine. Europa nu poate decat sa se alature sau nu, iar China si Rusia, cu amicii lor sa critice si sa incurce uneori.
Nici eu nu sunt de acord cu cei care canta prohodul Americii … Sigur, SUA detin in continuare parghii de influenta de prima marime in zona si nu ma indoiesc ca vor face uz de ele, in caz de nevoie.
Legat de Turcia, caci la ea m-am referit, realitatea este ca dialogul cu Statele Unite devine tot mai anevoios (vezi si numai pozitiile diametral opuse cu privire la Israel), iar aceasta in conditiile in care partenerul preferat al americanilor – Armata – se vede tot mai mult bagata in corzi de guvernul Erdogan.
Iar legat de Egipt, desi ramane cel mai important factor de putere si, la fel, preferata SUA pentru dialog, Armata ramane in ochii oamenilor si principalul sprijin al regimului lui Mubarak. Iar Egiptul poate fi caracterizat ca tara unei „revolutii intrerupte” exact din cauza acestui dublu rol jucat de Armata: de principal sprijinitor al vechiului regim si de principal factor de putere intr-o tara aflata, sa zicem, in curs de „tranzitie” … Ori, in aceste conditii, rolul viitor al Armatei nu este atat de sigur, incat cineva sa-si puna toti banii pe pariul ca, orice s-ar intampla, ea (ma refer la conducerea Armatei) nu poate fi dislocata din actuala pozitie …
„Personal – cred ca – , in ciuda unor afirmatii mai preocupate, – nu cred ca – Turcia, …..” foarte, foarte, foarte, … bine gandit si mai ales argumentat!! Ba crede, ba nu crede!