Numirea recentă a unui viceprim-ministru responsabil de reformarea societăților deținute de stat, precum și modificările legislative recente, arată un interes crescut pentru problemele semnificative cu care se confruntă acestea. Dezbaterea continuă să fie axată însă pe aspecte tehnice (e.g., mecanisme de selecție, criterii de performanță) și prea puțin pe aspecte structurale, ce țin de arhitectura sistemului de dețineri ale statului. În condițiile în care, aparent, există voință politică pentru o reformă profundă, este timpul și pentru o regândire a rolului statului, pe termen lung, în cadrul acestor societăți.
Viziunea statului cu privire la rolul deținerilor sale ar fi trebuit exprimată în politica publică de proprietate privată a statului. Adoptată în contextul aderării la OECD, ca urmare a implementării modelelor de bune practici promovate de instituțiile internaționale[1], politica aduce o serie de clarificări utile, unele despre care am mai scris succint cu altă ocazie[2], dar ratează conturarea unei imagini coerente asupra rolului statului ca proprietar. Deși identifică o serie de rațiuni pentru menținerea deținerilor statului (i.e., procesul istoric prin care a trecut societatea românească, controlul asupra resurselor naturale, infrastructura, monopolurile naturale, îndeplinirea obligațiilor de serviciu public și contribuția la dezvoltarea pieței de capital), acestea sunt enunțate mai degrabă declarativ, fără a fi dezvoltate, ceea ce le face ușor contestabile.
Confuzia dintre explicația istorică și justificarea normativă este evidentă. Procesul istoric al tranziției explică de ce statul român deține în prezent anumite active, dar nu oferă o rațiune pentru menținerea acestora pe termen lung. Altfel spus, este vorba despre cauza unei situații existente, nu despre un argument în favoarea perpetuării ei.
Nici argumentul controlului asupra resurselor naturale nu este suficient dezvoltat. Statul deține participații minoritare în OMV Petrom și participații majoritare în Hidroelectrica sau Romgaz, în ale căror domenii există și operatori cu capital privat în integralitate. Cu toate acestea, politica nu explică, pe de o parte, de ce anumite resurse pot fi exploatate în mod legitim de operatori privați, în timp ce altele necesită capital de stat, iar, pe de altă parte, nu oferă criteriile în funcție de care se stabilește nivelul de implicare al statului, odată determinată necesitatea implicării (i.e., când ar trebui să aibă o participație majoritară, respectiv una minoritară). În absența unor asemenea criterii, decizia de a păstra unele active, respectiv de a scădea sau crește gradul de implicare, pare pur discreționară, nu rezultatul unei opțiuni de politică publică bine articulate.
Justificările referitoare la infrastructură și monopolurile naturale ridică probleme similare. În sectorul energetic, de exemplu, distribuția, un monopol natural clasic, este realizată de operatori privați. În același timp, obligațiile de serviciu public sunt frecvent impuse și operatorilor privați, nefiind incompatibile cu proprietatea privată[3]. La fel ca în celelalte cazuri, politica de proprietate nu explică de ce este necesară implicarea statului, nici cum se decide de la caz la caz.
Nu în ultimul rând, în ce privește piața de capital, este evident că, în acest stadiu al dezvoltării, aceasta ar beneficia de pe urma eliminării rolului statului din aceste societăți. Se observă că, deși statul român a listat unele dintre societățile importante din portofoliu, piața nu a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă, una dintre cauze fiind tocmai continuarea deținerii unor pachete semnificative[4].
În acest context, o regândire a rolului statului ar trebui să pornească de la un cadru analitic riguros, o posibilă soluție fiind cel propus de Aldo Musacchio și Sergio Lazzarini[5]. Potrivit acestora, există, în principiu, trei modele de implicare a statului, fiecare cu efecte diferite pentru guvernanța corporativă și performanța societăților. Primul model, statul ca antreprenor (Leviathan as an entrepreneur), presupune că statul deține și gestionează direct întreprinderile, combinând rolul de proprietar cu cel de manager. Acest model, dominant în perioadele de industrializare centralizată, și-a atins limitele încă din anii ’80, evidențiindu-se ineficiențe semnificative generate de lipsa concurenței, rigiditatea birocratică și patronajul politic. Al doilea model, statul ca investitor majoritar (Leviathan as a majority investor), a urmat procesului de privatizare parțială și liberalizare din anii ’80. În acest model, statul menține controlul majoritar, dar managementul este delegat către profesioniști atent selecționați, și adoptă practici de guvernanță corporativă menite să protejeze drepturile acționarilor minoritari și să crească transparența decizională. În fine, al treilea model, statul ca investitor minoritar, (Leviathan as a minority investor) reprezintă o formă mai flexibilă de implicare, utilizată frecvent prin instrumente precum bănci de dezvoltare, fonduri de investiții suverane sau participări strategice limitate. Acest model permite statului să influențeze decizii majore fără a fi direct responsabil de managementul operațional, concentrându-se pe obiective strategice și coordonarea politicilor publice. Alegerea modelului ar trebuie determinată în funcție de: (i) amploarea externalităților care necesită coordonare economică; (ii) nivelul de dezvoltare al pieței de capital; și (iii) aspectele instituționale, precum cele legate de calitatea aparatului birocratic și a reglementărilor[6].
Pornind de la aceste condiții, aceștia au identificat următoarea structură[7]:
| Condiții | Statul ca antreprenor | Statul ca investitor majoritar | Statul ca investitor minoritar | Proprietate privată |
| Externalități care necesită coordonare | Piață extrem de disfuncțională; coordonare foarte dificilă | Ridicate spre moderate | Moderate | Scăzute |
| Dezvoltarea piețelor de capital | Extrem de slab dezvoltate | Mediu spre ridicat, cu protecții acordate acționarilor minoritari | Relativ slab dezvoltate, dar cu societăți bine guvernate care pot fi obiectul unor listări | Foarte dezvoltate, cu protecții solide |
| Caracteristici instituționale | Birocrație tehnică care conduce întreprinderile de stat | Mecanisme de control asupra interferenței politice (reglementare eficientă și concurență intra-sectorială) | Birocrație tehnică responsabilă de politica industrială (cronyism limitat) | Reglementări eficiente |
Aplicarea acestui cadru analitic în cazul României sugerează că menținerea pe scară largă a statului în rol de antreprenor sau acționar majoritar este dificil de justificat. Externalitățile sunt, în majoritatea sectoarelor, limitate și gestionabile prin instrumente de reglementare. Piața de capital, deși incomplet dezvoltată, este funcțională. În ce privește cadrul instituțional, cu toate imperfecțiunile sale, permite utilizarea unor instrumente mai complexe.
Rezultă că implicarea statului ca acționar minoritar pare cea mai potrivită în contextul dezvoltării actuale. După cum observă Musacchio și Lazzarini, acest model se potrivește în special unei etape intermediare de dezvoltare a pieței de capital[8], așa cum este cazul României. Crearea unei bănci de investiții și dezvoltare și alocarea unor sume către fondurile de investiții, prin intermediul funds of funds, reflectă deja, implicit, această orientare a statului român.
Odată ales un cadru analitic coerent privind rolul statului ca proprietar, acesta trebuie corelat cu celelalte obiective de politică publică asumate la nivel guvernamental. Mai exact, alinierea politicii publice de proprietate privată a statului cu priorități precum reducerea deficitului bugetar, dezvoltarea pieței de capital sau creșterea eficienței alocării capitalului devine esențială. Desigur, o asemenea politică nu trebuie revizuită în funcție de fiecare schimbare politică conjuncturală, dar nici nu poate rămâne rigidă și indiferentă la modificările semnificative din economie sau la schimbările de orientare strategică asumate explicit prin programele de guvernare.
În absența unei clarificări a rolului societăților deținute de stat, reforma guvernanței corporative riscă să rămână limitată la ajustări tehnice. Îmbunătățirea mecanismelor de selecție și funcționare a organelor de conducere, demers pentru care am pledat și eu constant, este necesară, dar nu suficientă. Fără o decizie politică privind gradul și forma implicării statului, aceste măsuri nu pot susține obiective mai largi, precum disciplina fiscală sau dezvoltarea pieței de capital.
[1] A se vedea, de exemplu, OECD (2024), OECD Guidelines on Corporate Governance of State-Owned Enterprises 2024, OECD Publishing, Paris, p. 13 sau World Bank. 2014. Corporate Governance of State-
Owned Enterprises: A Toolkit, p. 49 și urm.
[2] A se vedea, https://www.contributors.ro/despre-noua-politica-publica-de-proprietate-privata/.
[3] Luând ca exemplu sectorul feroviar, Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători prevede expres că operatorul de serviciu public poate fi orice întreprindere privată publică sau privată, reglementările fiind similare și în cazul altor domenii. Criteriul nu este serviciul public în sine, ci aspectele specifice domeniului avut în vedere.
[4] Într-o comparație efectuată între succesul privatizărilor din România și Polonia asupra piețelor de capital, un studiu al Băncii Mondiale arată că dezvoltarea pieței de capital a fost accelerată în Polonia de un proces coerent al privatizărilor, ce s-a întins pe o perioada mai lungă de timp și a inclus mai multe societăți, astfel încât să existe o ofertă relativ constantă de noi emitenți (i.e., World Bank. 2021. Listing state-owned enterprises in emerging and developing economies: lessons learned from 30 years of success and failure, p. 29-30).
[5] Aldo Musacchio si Sergio G Lazaarini, Reinventing State Capitalism, Leviathan in Business, Brazil and Beyond, Harvard University Press, Cambridge, Massachusetts, 2014.
[6] Op. cit., p. 282-283.
[7] Tabelul este o traducere a tabelului inclus de autori la p. 284 a cărții citate anterior.
[8] Op.cit., p. 286.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Din punct de vedere moral, statul trebuie să își asume doar rol de protector, niciodată de agresor (prin confiscarea proprietății – banilor – pentru activități ce nu țin cont de axioma morală. El trebuie să fie garantul respectării axiomei morale: fiecare om (dar mai ales entitate produsă de om fiindcă respectivele entități nu posedă empatie) e liber să facă orice dorește cât timp nu inhibă aceeași libertate de a face ce dorește altui om.
Întreprinderile deținute de stat trebuie sa fie privatizare.
Ce reforma?
Doar așa se scăpa de fraude mascate și pe fata.
Cindva eram tare extremist, consideram ca statul e pe departe cel mai prost manager si nu ar trebui sa se bage in economie.
Cind ma uit la China insa, incep sa-mi pun intrebari, cum este oare posibil ca o economie cu un amestesc masiv al statului sa functioneze atit de bine!?
Nea Neamtule, explicațiile exista si sunt foarte stiințifice, logice si, ce e mai important, sunt si dovedite de practica.
Pentru asta, trebuie intelese niste notiuni (nu complicate !) de baza, de economie politica si politici economice, incepind cu Adam Smith, Marx pina mai in zilele noastre, terminind cu apologetii ”free market” – care, btw- este doar o ideologie !…
N-avem loc si timp sa discutam aici, acum.
Sarbatori linistite !
Uitați masivul segment privatizat. Mult mai mare că în Rusia. Sau la noi.
Cum de merg bine? Simplu: ii împușca pe corupți și „sabotori”. Vreți așa ceva în Ro?
Și oricât de bine merge China … Tot SUA e prima. Adică privatizare 100%
Noi nu putem pastra firme de stat, datorita corupției generalizate. Reveniți la ideile din tinerețe.
Curios, eu in tinerețe eram etatist, dar practica din Romania m a convins că totul trebuie privatizat.
„SUA e prima. Adică privatizare 100%”
NU exista(trecut, prezent) si nici NU va exista 100% privat in SUA, in domeniile considerate de ei strategice, si NU e doar industria militara/de aparare:
https://www.nytimes.com/2025/11/25/us/politics/trump-intel-steel-minerals-china.html
„In exchange for stakes, the government has offered companies a mix of grants and loans, as well as other types of approvals. The „golden share” in U.S. Steel is non-financial and does not give the government equity. The Westinghouse deal involves a brokered investment by Japan in the company. This CHART EXCLUDES STAKES taken by the Development Finance Corporation, an agency that has taken stakes in companies and funds under multiple administrations.”
PLUS:
1. „The Trump administration is planning an executive order that would limit dividends, buybacks and executive pay for defense contractors whose projects are over-budget and delayed, according to three sources briefed on the order.”
https://www.reuters.com/sustainability/boards-policy-regulation/trump-plans-financial-restrictions-late-overbudget-defense-contractors-sources-2025-12-17/
2. „Întrebat dacă guvernul ar putea replica această strategie şi în cazul contractorilor de apărare, Lutnick a confirmat că există „o discuţie uriaşă” pe această temă.
„Lockheed este practic un braţ al guvernului american. Dar care este economia din spatele acestui lucru? Îi las pe secretarul Apărării şi pe adjunctul său să răspundă”, a spus Lutnick, adăugând că echipa de la Pentagon „se gândeşte serios” la acest pas.”
https://hotnews.ro/administratia-trump-ia-in-calcul-sa-cumpere-participatii-la-gigantii-din-aparare-precum-lockheed-martin-2052706
Pai imi confirmati afirmatia.
Deocamdata, in USA totul e privatizat. Mai putin NASA. Dar apar firme private puternice, care o concureaza.
Ca Trump vrea sa faca prosti… treaba lui. Sa vedem, intii, daca va reusi!
„…imi confirmati afirmatia.”
Afirmatia Dvs. era „100% privat in SUA”, iar in comentariul meu precedent v-am aratat factual ca NU a fost/este/va fi asa in SUA, adica REALITATEA NU va confirma afirmatia :).
Pina si China si-a privatizat exploatarea autostrazilor si a cunoscut un boom fara precedent, dupa aceea, in ce priveste constructiile de autostrazi si poduri.
a privatiza exploatarea (incl a unei autostrazi), nu inseamna că finantele private au construit acea autostrada (sau orice alt obiectiv).
In ”privatizări”, exista un principiu: profitul trebuie privatizat, pierderile se socializeaza
In urmă cu vreo 2 săptămâni regimul Xi l-a executat pe corporatistul Bai Tianhui (după ce in urmă cu 4 ani il executase pe șeful lui, Lai Xiaomin). Pentru corupție.
Deci. Aș încerca un răspuns: elite școlite la cele mai bune universități din Occident plus pedeapsa capitală plus deschiderea piețelor globale pt corporațiile regimului comunist (fascist). Dar n-aș zice că funcționează atât de bine, ci doar că funcționăm noi (mai) prost.
Pentru că statul chinez nu e stat. E consiliul de administrație al unei companii în care nu contează decât profitul financiar. China este o agenție economică care funcționează pentru profit. Asta nu înțeleg mulți, după părerea mea. Ei se numesc comuniști pentru a-și justifică funcțiile și poziția, dar laitmotivul lor sunt banii, nu implementarea marxismului sau implementarea a altceva. Despre ce stat vorbim și despre ce comunism vorbim când toți reprezentanții lui sunt miliardari cu miliarde făcute pe funcții? Asta a observat Thiel&Co și asta ar vrea să implementeze în SUA cu gașca lui de nebuni. Când justiția română a pățit ce a pățit este pentru că cei care o reprezintă nu sunt juriști, ci oameni de afaceri. Au deturnat sistemul pentru profit. Și le-a ieșit. Prin urmare are loc o diluției a imperativelor, oricare ar fi ele, iar în locul lor a fost pus un singur comandament: câștigul financiar. „Mie ce-mi iese?” este singura paradigmă peste tot. Statul nu mai există, iar rămășițele lui sunt ridicole. Nu are nicio relevanță cum se numește acel stat, din el a rămas doar numele.
E asa de bine in China incat personal cunosc chinezi care au venit in vest pentru a-si construi o viata mai buna. Cand o sa vad vesticii cum se inghesuie sa obtina viza de Zhōngguó, am sa te cred.
Smoke, mirrors, fear and saving face.
Statul e întotdeauna reprezentat de niște persoane. Persoanele au interese personale. Aici începe toată povestea cu „proștii” care cred în dreptate și cu „deștepții” care nu dau doi bani pe ea.
O problemă pusă într-un moment oportun. Da, trebuie rezolvată această situație, dar numai politicul o poate face. În prezent capitalul de stat este destul de socialist, atât ca valoare cât și ca administrare. Dacă vrem să trecem la o economie dezvoltată CALITATIV atunci da, trebuie să vedem CE rămâne în proprietatea de stat și CE se privatizează. Repet, este o soluție politică. Ca părere, sunt pentru o privatizare cât mai largă( cu excepția unor resurse sau servicii publice). Sunt multe de spus, inclusiv raportul dintre proprietate și administrație. Plus că trebuie, după părerea mea, și schimbări ale legislației.
Cele mai importante resurse si domenii strategice au fost deja privatizate. Numai ca au incaput pe mana tot ale unor societati de stat din tari UE, care ofera servicii mediocre, fara investitii directe, notabile, dar cu profituri cat mai mari. La nivel intern, in cai ferate, horeca, transporturi, etc. privatizarea a ajuns in mana unor fosti securisti, care nu au dat nici un leu dividende actionarilor, ani de zile si au mentinut activitatile doar cat sa nu dea faliment. In agricultura, mii de ha au ajuns in mana unor proprietari straini, iar productia bruta o trimit in tarile lor. In Romania, economia de piata este numai declarativa, cele mai bune afaceri se fac cu statul, nu cu alti privati.
Nimic despre inutilitatea consiliilor de administrație în companiile de stat?
Niște instituții absolut inutile în cazul în care exista un singur proprietar. Doar pentru a numi niște zero barati sa se întrunească o data la 3 luni pentru a aproba ceea ce deja a hotărât guvernul?
Desființarea acestor instituții de paraziți ar trebui sa fie prima măsuță a lui Bolojan. Dar nu vrea.
dl.Druță ne explica doct ce se invața demult pe la Harvard, prin diverse lucrari, tratate si filosofii (sau Princeton, sau London Business School) și in calitate de jurist membru al diferitelor barouri, ne traseaza linii directoare in macroeconomie și business, prin care am trecut multi dintre noi in ultimii zeci de ani. (nu că autoritățile noastre, rotate in ”rotative” vremelnice, ar și intelege cumva ceva din toate astea !?).
Ce este insa relevant in articol, este redat, pe larg, numai exemplul din sectorul energie unde au ramas ”entități de stat” (căci in alte sectoare, majoritatea privatizarilor s-au finalizat cu dispariția privatizatelor)…așa ca numai astea ne-au mai rămas si ne-a cășunat pe ele acu….și mai departe constata cu uimire ca ”În sectorul energetic, de exemplu, distribuția, un monopol natural clasic, este realizată de operatori privați…”
să-i explicam dlui jurist de ce: pentru ca pe acolo ”curg banii ” dinspre piața/consumatori, upstream catre producatori (Doamne fereste sa vina investitori privati la productie !?…nu numai in energie ci cam in orice !)…iar daca vin investitori, ăștia vin numai cu ”subvenții” la investiții, cu CfD-uri, cu ”scheme suport”, gen certificate verzi, roșcate, blonde, șamd
E greu cu macroeconomia gestionata de juristii (incl de la Bruxelles)….daca legile termodinamice ale lui Joule, Carnot, și multe altele asemenea, etc, netrecute si aprobate prin vreun Parlament, sunt regelementate de juristi, suntem pierduți.
Poate ne explica cineva cum e cu capitalismul ”de stat” chinez,…sau Koreean, ..sau Japonez…sau chiar britanic…mersul logic al dezvoltarii capitaliste intotdeuna (dar INTOTDEAUNA !) a fost/s-a produs cu ajutorul statului, care a avut nevoie de ”campioni” locali, și le-a acordat subventii pentru apariție și dezvoltare…iar fondurile rezultate au fost reinvestite in industrii noi emergente, sau, in aceleasi branșe, dar mai cu ”new technologies”
Guvernanta vine dupa aia…daca ai ce guverna…iar privatizarea lor (eventuala) și mai tirziu…a privatiza ”la grămada”, necesită o anailza, gindire si strategie macroeconomica pe termen lung…altminteri, ”iti tai craca de sub picioare”…dai / vinzi ce ai, si consumi banii ”pentru cresterea nivelului de trai”
Eu sint adeptul ,, nici o subventie din bugetele publice ” . Vreau ca Metrorex si Tarom ( de exemplu ) sa functioneze fara subventie . Pretul biletului stabilit contabiliceste si cine vrea sa foloseasca serviciul bine cine nu nu . Iar daca cele doua firme nu se pot sustine din incasarile pe bilete pa si pusi .
Va lăsați păcălit de imaginea de ansamblu pe care o afișează autoritățile totalitare de la Beijing. Ați uitat de colosul în construcții Evergrande Group sau subvențiile masive în industria auto(las efectele nocive asupra industriei auto europene) dar și-n alte domenii, or, la un moment dat, acele subvenții vor înceta…
Cred ca dvs. va lasați pacalit de multe clisee :
1. ca sa dai subventii, trebuie sa ai de unde/din ce (numai statele care au buget echilibrat cu fonduri alocate special pt. investitii, pot da subventii.
N-as crede ca China a luat ”fonduri europene”
2. dupa ce ai adunat ”ceva cheag” ca sa dai subventii, atunci, statul (inclusiv chinez, care i-a copiat perfect pe Japonia si Koreea -aia de Sud),
aloca subventii in mod ineligent (daca sunt inteligenți !?) ca sa dezvolte in special ce are nevoie…si…sa faca export catre aialaltii mai prosti…d-aia au comunicații, IA, centrale nucleare, rachete si sateliti in spatiu, portavioane si submarine de l-au speriat pe Donnie & MAGA…
3 …și uite asa cu subventii acordate celor ce produc, au crescut si fac profituri de au cumparat 30% din datoria SUA…numai din subventii
4 . in mod evident, nu toate ”merg pe roate”, iar evergrande de care ziceti, este mai degraba exceptia decit regula …care va inșală
Daca cititi istoria capitalismului,,,cam asta e ”rețeta” in general.
Nu exista capital initial acumulat pe undeva ”pe persoana fizica”…statul (ele) intotdeuna au ”creat campionii”. economici initiali
Si ultima chestie…eu vorbesc de economie, nu de autoritati totalitare (sau liberale)…si unii si altii pot fi la fel de prosti sau la fel de destepti…
nu se vede ?!
Pe lângă problema consecvenței – esențială și corect subliniată în articol – există și o miză structurală pe termen lung care merită adusă în discuție. Dacă, în perspectivă, automatizarea, robotizarea și AI vor reduce numărul locurilor de muncă, baza de impozitare a muncii (una dintre principalele surse de venit ale statului) riscă să intre pe un trend descendent. În acest context, participarea statului în firme poate deveni o formulă de diversificare a veniturilor publice, prin captarea unei părți din câștigurile de productivitate și profit generate de capital. Dar tocmai de aceea este crucial ca rolul statului ca proprietar să fie clar, consecvent și guvernat strict: fără reguli stabile și obiective bine delimitate, participațiile nu vor compensa această tendință, ci vor amplifica riscul politic și volatilitatea
Duceti tare mult grija veniturilor publice . Nu si a cheltuielilor . Romania are un sistem bugetar numeros , scump si ineficient . Si in astfel de conditii toate guvernarile au burdusit cu beneficii hoarda asta de capuse . Toti bugetarii considera ca li se cuvine in conditiile in care nu produc valoare adaugata . Iar mediul privat treuie sa produca cit mai mult pentru ca impozitarea acestui mult sa aduca la bugetele publice mult . Pentru saturarea nesatuilor . Institutia bugetara publica care cheltuie peste 30% din buget pe beneficii salariale trebuie desfiintata din temelii . Iar cheltuielile sale curente ( electricitate , gaze , combustibil , ….. pixuri , hirtie , licente , …. hirtie igienica nu trebuie sa depaseasca 15 % . Restul banilor sa se regaseasca in servicii publice ceute de cetateni . Cu o mica adaugire ; cetateni educati .
Statul ca proprietar inseamna cetateanul ca proprietar . Nenorocirea este faptul ca in numele cetateanului administreaza o clasa politica mincinoasa si hoata . Institutiile publice nu sint altceva decit hoarde .
Glumeata observatia domnului de la ANPC cu lamiile sub 45 mm diametru si portocalele sub 60 mm diametru . Cine face importuri in tara asta ? Noi astia care comentam pe contributors.ro?!
Sau guvernantii prin intermediul sotiilor , copiilor , nepotilor , amantelor , cumnatilor ….. pe numele carora au firme de import ?!
Am mai dat exemplele astea cu ani in urma. Programe guvernamentale de industrializare ajunse in final sa fie vandute, dupa bunul simt, unor entitati private.
Primul, american – programul de inzestrare cu prese de mare capacitate.
https://en.wikipedia.org/wiki/Heavy_Press_Program
Practic britii au gasit in WW2 piese mari complexe, facute din magneziu presat ori extrudat la rece, in avioanele nemtesti doborate. Au ignorat.
Dupa WW2 si americanii si rusii au dat peste niste prese hidraulice nemtesti cu o capacitate nemaiauzita, 15-30 000 tone forta. Rusii au copiat si marit capacitatea de forjare pana pe la 55 000 tf.
Americanii au ignorat deasemenea, pana cand s-au trezit cu Mig 15 produs in masa, peste ei in razboiul din Korea.
Booon, dupa, au finantat din banul public un program national. Si azi fac piese de F16 prin extrudare de lingouri de titan.
Dar au PRIVATIZAT toata industria asta.
Al doilea exemplu, foarte aproape de mine; Taiwan. Guvernul a finantat un program de dezvoltare a „capetelor de frezat in doua axe”. Aceste dispozitive permit prelucrarea suprafetelor complexe imposibil de definit folosind matematica euclidiana. Minimal le vezi uitandu-te la palele de turbina ori la o elice de vapor. Firma se numea Neo. Dupa ce a scos primul proodus fiabil (viabil) a fost privatizata si cumparata de americanii de la Setco. Ce au invatat a fost diseminaat in industria taiwaneza. Dar nici acum, dupa 20 de ani nu sunt aproape de ce fac nemtii ori italienii, spaniolii, elvetienii in domeniu. Toti astia mentionati sunt privati.
Dom Catalin, cu respect va spun, „mai usor cu nationalu la deal pe scari”
Foarte pertinentă observația privind limitările abordării pur tehnice. Degeaba avem criterii de selecție riguroase dacă arhitectura de guvernanță rămâne vulnerabilă la influențe politice sau lipsește o viziune strategică clară a statului ca acționar.