În luna iunie a.c., președintele Nicușor Dan a formulat un nou obiectiv de politică externă: România să devină națiunea gazdă a viitorului Hub de securitate maritimă de la Marea Neagră al Uniunii Europene. Hubul urmează să fie operaționalizat ca parte a implementării abordării strategice lansate de Comisia Europeană în această vară, care propune o viziune integrată pentru această regiune, formată din 3 piloni: hubul pentru securitate maritimă, o agendă dedicată interconectivității regionale cu Asia Centrală prin Caucazul de Sud și dezvoltare prin susținerea sectoarelor economiei albastre.
Pentru ca acest obiectiv să nu devină doar unul de palmares, România are nevoie de o strategie bine pusă la punct pentru a arăta aliaților europeni că poate fi o gazdă potrivită pentru operaționalizarea acestui hub. După cum a spus chiar președintele țării, nu avem o strategie coerentă pentru Marea Neagră și trebuie să depunem mai multe eforturi pentru o politică externă și de securitate „dinamică, activă, cu personalitate”. Invitarea Ucrainei, singura țară de la Marea Neagră cu experiență recentă de război cu Federația Rusă, să devină membru al Hubului UE pentru securitatea la Marea Neagră și să-și împărtășească astfel lecțiile cu aliații europeni ar fi o asemenea declarație care ar demonstra proactivitate din partea României.
România și Bulgaria, codașe la capitolul putere navală
Hubul pentru securitate maritimă va fi găzduit fie de România, fie de Bulgaria, singurele state membre UE cu ieșire la Marea Neagră. Cu capabilități navale modeste, cele două state sunt departe de a fi capabile să proiecteze putere la Marea Neagră sau să asigure funcția de descurajare față de operațiunile Federației Ruse fără sprijinul aliaților euroatlantici. În 2024, cheltuielile cu apărarea în România au atins pragul de 2,25% din PIB, iar în Bulgaria 2,18% din PIB. În cazul ambelor țări, doar o treime din aceste cheltuieli au fost destinate pentru achiziționarea efectivă a echipamentelor militare. Polonia, pe de altă parte, a alocat 51,1% din bugetul total cu apărarea pentru achiziția de capabilități.
Subdezvoltarea forțelor noastre navale a fost demonstrată într-o analiză recentă a lui George Vișan pentru Jamestown Foundation: chiar dacă eforturile de modernizare există și sunt susținute declarativ inclusiv de noul guvern Bolojan, ele au o valoare strategică limitată. Aceste tergiversări ne subminează capacitatea apărare și descurajare în fața Federației Ruse. Un exemplu relevant este reprezentat de multiplele tergiversări asociate programului de achiziționare a sistemului de instalații mobile de lansare rachete anti-navă: deși au fost comandate încă din 2021, rachetele nu au ajuns încă în România. Nici Bulgaria nu stă mai bine, având printre cele mai subdezvoltate forțe navale de la Marea Neagră, fără submarine operaționale și încă dependentă de nave care nu au mai fost modernizate din era comunistă. În comparație cu celălalt aliat NATO de la Marea Neagră, Turcia, ambele state sunt departe de a putea proiecte credibilitate și descurajare în regiune. În 2023, Turcia a pus în funcțiune cea mai mare navă de război a sa, primul portavion de drone din lume, TGC Anadolu, iar flota sa actuală are în componență nu mai puțin de 16 frigate, 8 corvete și 13 submarine.
Trebuie să suplinim, așadar, deficitul de putere militară fiind antreprenoriali în dimensiunea ideatică a conversației privind viitorul peisajului de securitate la Marea Neagră. Chiar dacă suntem ușor deasupra bulgarilor la nivelul capabilităților și determinați să continuăm să ne înzestrăm militar prin programe specifice, suntem departe de a fi acel „pilon de stabilitate” euroatlantică într-o regiune dominată de navele rusești și turcești. Am da dovadă de pragmatism dacă, în timp ce ne grăbim să-i ajungem din urmă, formulăm o viziune regională pentru acest hub de securitate european: el nu poate exclude singurul stat candidat la Uniunea Europeană care a reușit să producă pagube semnificative flotei rusești de la Marea Neagră.
Ucraina liberă este o precondiție pentru o siguranța maritimă în regiune
Abordarea strategică a Uniunii Europene lansată la începutul acestei veri este fără echivoc într-o privință: securitatea Mării Negre este strâns legată de securitatea Ucrainei. Potrivit abordării strategice, UE își asumă demersuri pentru a contribui la garanțiile de securitate pentru Ucraina în domeniul maritim. Viitorul hub va juca un rol integrant în schimbul de informații privind securitatea maritimă, inclusiv prin creșterea interoperabilității sistemelor de comunicații și „furnizarea de servicii de către agențiile UE pentru Ucraina și alte state litorale, atunci când este posibil”.
Invitarea Ucrainei în acest hub ar demonstra, pe de o parte, determinarea europenilor de a-și asuma rol de garant al securității post-război și ar reconfirma indispensabilitatea Ucrainei libere în viitoarea arhitectură de securitate europeană, dar ea nu ar trebui să fie văzută drept un act de caritate. Prezența acestui stat în viitorul hub ar face posibilă și multiplicarea lecțiilor valoroase învățate de armata ucraineană în timpul acestui război și chiar și o scalare a inovațiilor sub umbrela europeană.
Experiența de război a Ucrainei trebuie valorificată în interiorul UE, nu în afara sa
Pe frontul maritim, Ucraina a avut parte de o serie de victorii împotriva Federației Ruse, chiar dacă a început războiul fără o marină funcțională. Singura navă de război importantă a Ucrainei, fregata Herman Sahaidachny, a fost scufundată în februarie 2022 pentru a preveni scenariul în care ea ar fi căzut în mâinile rușilor. Ucraina a transformat această aparentă slăbiciune într-un avantaj strategic prin tactici asimetrice inovatoare. Conștientă că nu poate ajunge la paritate cu impresionantă flota rusească, Ucraina a dezvoltat o „marină tehnologică” bazată pe sisteme autonome, revoluționând astfel operațiunile navale. Cea mai importantă victorie a fost scufundarea navei Moskva, prima navă rusească scufundată după războiul ruso-nipon din 1904-1905. Ucraina a folosit rachetele anti-navă Neptune, produse local, pentru a lovi o navă amiral în valoare de 750 de milioane de dolari.
Utilizarea ingenioasă a dronelor pentru a lovi capabilitățile navale rusești au fost un alt element important al strategiei ucrainene. Ucraina a reușit să scufunde corveta de clasă Tarantul a Marinei de la Marea Neagră folosind zece drone Magura în ianuarie 2024. În luna martie a anului trecut, serviciul de informații al armatei ucrainene a declarat că dronele maritime operate de unitatea sa specială Grupul 13 au lovit și scufundat nava de patrulare rusă Sergey Kotov, de 1.300 de tone, în apropierea strâmtorii Kerch. Mai mult, drona navală produsă intern de ucraineni (Magura V7), înarmată cu o pereche de rachete antiaeriene, și-a dovedit eficacitatea în luptă doborând două avioane de vânătoare rusești Su-30 deasupra Mării Negre în luna mai a.c.. A fost pentru prima dată când o dronă marină a distrus un avion de luptă. De la începutul războiului, USV-urile Magura au distrus cel puțin 17 ținte navale și au avariat alte 3. După cum a afirmat generalul american David Petraeus, „faptul că Ucraina, fără nave militare semnificative, a reușit să scufunde peste o treime din flota Federației Ruse din Marea Neagră și să o forțeze să se retragă din Sevastopol și din vestul Mării Negre este un câștig extraordinar pentru sectorul tehnologic ucrainean”.
Ucraina ar aduce în interiorul hubului pentru securitate maritimă al UE o expertiză de neegalat în domeniul războiului naval modern, capacități dovedite împotriva amenințărilor rusești și tehnologii inovatoare care remodelează securitatea maritimă. Ucraina ar fi cel mai valoros partener operațional pentru acest nou hub, oferind experiență și capacități necesare pentru a contracara în mod eficient agresiunea maritimă rusă și pentru a asigura securitatea Mării Negre după finalizarea războiului. Această includere ar da și un necesar semnal de unitate împotriva agresiunii rusești, într-un moment în care Kremlinul se pregătește să-și întărească din nou flota de la Marea Neagră cu noi fregate, corvete, drone și sisteme robotice. Pericolul la Marea Neagră este departe de a fi trecut, în condițiile în care un atac asupra infrastructurii de coastă a Ucrainei cu bărci fără pilot de tip submersibil și semi-submersibil produse chiar în interiorul Federației Ruse ar putea deveni iminent în următoarea etapă a războiului.
Rolul președintelui Nicușor Dan și sinergia americană
Președintele Nicușor Dan poate arăta că România este cea mai potrivită țară să găzduiască acest hub pentru securitate la Marea Neagră expunând rolul regional pe care hubul îl poate avea, cooperând atât cu Ucraina, cât și cu Moldova și Turcia, după cum am argumentat în acest articol. Acest hub va putea construi peste inițiativele regionale existente, la materializarea cărora România a avut un rol important, precum inițiativa pentru deminare România-Bulgaria-Turcia, dar va putea deveni și un centru de internalizare euroatlantică a lecțiilor de război pe mare ale Ucrainei. Invitând public Ucraina să se alăture hubului, Nicușor Dan ar câștiga simpatia aliaților europeni și ar demonstra angajamentul pe termen lung pe care România și l-a asumat în vederea diminuării influenței rusești la Marea Neagră. Printr-o declarație de presă sau un op-ed publicat într-un ziar internațional, președintele Dan poate articula o asemenea propunere, care ar fi ulterior preluată de către Ministerul Afacerilor Externe și popularizată în contextul viitoarei întruniri informale (formatul Gymnich) a Consiliului pentru afaceri externe al UE, programată pentru 29-30 august a.c.
O asemenea propunere nu ar fi apreciată doar de Bruxelles, ci și de Washington, care caută să cultive mai multă independență din partea aliaților europeni și mai multă capacitate de a proiecta putere în vecinătatea NATO. Propunerea ar fi în complementaritatea viziunii asumate de aliați la Summitul NATO de la Haga, în care dezvoltarea pilonului european de apărare este o direcție cheie. Nu în ultimul rând, printr-o structură regională a hubului care să meargă dincolo de statele membre UE (incluzând Ucraina și Turcia, respectiv Moldova), vom fi mai aproape de a integra în percepția strategică regională oportunitatea ca Marea Neagră să devină un spațiu „liber și deschis” pentru comerț, fapt care va servi interesului american pe termen lung, după cum a arătat-o James Carafano, fellow al Fundației Heritage.
Concluzii
Având în vedere sârguința cu care diplomația română a acționat în ultimul deceniu în vederea creșterii prezenței aliate la Marea Neagră și consistența cu care elitele guvernamentale au pledat pentru ca UE, NATO și SUA să recunoască rolul strategic al acestei regiuni prin documente programatice, nu ar trebui să fie o problemă ca României să îi revină rolul de națiunea gazdă pentru acest hub european. Consistența noastră pentru o mai strânsă cooperare regională a fost probată de faptul că România, prin vocea președintelui Iohannis, a propus în 2016 o flotă comună româno-bulgară-turcă, propunere respinsă de premierul bulgar Borisov la acea vreme.
Pe lângă consistență și orientarea pro-europeană a executivului de la București, ne ajută, în comparație cu vecinii bulgari, și capabilitățile militare ceva mai robuste, dar și faptul că ne-am asumat, în contextul războiului din Ucraina, un rol de furnizor de securitate: donând sistemul Patriot către Ucraina, găzduind centrul de training pentru piloții de F-16 și semnând un parteneriat strategic cu guvernul de la Kyiv, dar și luptând activ împotriva interferenței rusești în alegerile noastre și cele ale Moldovei, fapt care ne-am transformat într-un pilon regional de reziliență în fața instrumentarului hibrid al Federației Ruse.
Aceste argumente nu ar trebui să fie privite de către diplomația română ca un bun prilej pentru a pasivitate, ci, dimpotrivă, ar trebui să ne ambiționeze să rămânem în gardă permanent și să câștigăm simpatia europenilor și americanilor expunându-ne frecvent vocația de furnizori de securitate la Marea Neagră. Putem face acest lucru arătând că avem și o viziune pentru cum va arăta acest hub pentru securitate maritimă, nu că ni-l dorim doar pentru palmares. Transformarea acestui hub într-un epicentru de internalizare a lecțiilor de război ale Ucrainei, în vederea creșterii rezilienței euroatlantice împotriva amenințărilor venite dinspre Federația Rusă, poate fi un prim pas în cristalizarea unei asemenea viziuni.
Idee buna cu Ucraina.
In ce priveste povestea cu puterea navala in Marea Neagra….. discutabil.
Marea Neagra este un lac aproape inchis. Aeroporturile de pe tarmuri joaca rolul de portavioane nescufundabile. Prin urmare, orice forta navala clasica este sortita pieirii in lupta cu aviatia cu bazele la sol. Nu are rost sa ai flota numeroasa cu bastimente grele. Nu mai suntem in ww1.
Mai mult: flota rusa a nimicit flota U in primele zile ale conflictului. Nici n-au iesit din porturi.
Dupa care, flota de drone a U a distrus flota rusa. In porturi sau in misiune. Ba si un submarin.
In ziua de azi, o forta navala eficienta trebuie alcatuita din cateva nave mici si rapide, plus multe drone si rachete anti-nava cu baza la sol; si, bineinteles, aviatie. Avioane si elicoptere vintoare de submarine si purtatoare de Exocet modernizat.
Terminati cu viziuni invechite. Nu de alta, dar ar fi bani cheltuiti prosteste. Si echipaje pierdute aiurea.
dupa cite stiu si Rusia e riverana la Marea Neagra
ea „lupta” pentru pace mereu……
1. Hubul de securitate la Marea Neagră trebuie făcut numai că nu România este cea mai îndreptățită să găzduiască și să conducă „hubul”. Cea mai puternică forță maritimă din NATO la Marea Neagră este Turcia, care în plus controlează și strâmtorile Bosfor și Dardanele, permițând sau nu prezența altor nave militare NATO.
2. Există o „trilaterală” în Est formată din Polonia, România și Turcia la care se poate accepta și Ucraina. În acest caz cele patru țări ar constitui o forță redutabilă în Est, inclusiv la Marea Neagră. Să observăm că România este cea mai mică și mai slabă dintre cele 4 țări, deci să ne vedem lungul nasului. Militar, Turcia este cea mai puternică la Marea Neagră. Numai că, deși ajută Ucraina, Turcia are alte interese și nu cred că va vrea să se implice militar prea mult nici la Marea Neagră nici în războiul din Ucraina.
3. Totuși, în absența Turciei cineva trebuie să se ocupe de Securitatea la Marea Neagră ca flanc al NATO. Să nu fim ridicoli, România și Bulgaria plus, eventual , Ucraina nu au capacitatea militară de a face opoziție Rusiei la Marea Neagră fără Turcia sau fără alte state NATO( care depind tot de Turcia pentru accesul în Marea Neagră).
Să nu vrem să facem mai mult decât ceea ce putem. Și realitatea este că România este prea mică pentru un război așa de mare….chiar cu ND în frunte…
„România ar trebui să invite Ucraina … ”
România nu ar trebui să invite Ucraina nicăieri. România este o țară NATO. România are militari americani, francezi și spanioli deja desfășurați pe teritoriul ei.
Ucraina nu este o țară NATO și nu trebuie tratată ca și cum ar fi. Pentru aderarea la NATO au trebuit îndeplinite niște criterii, pe care România le-a îndeplinit, iar Ucraina nu. Așa se creează confuzie, amestecând statutul militar al diverselor țări.
Înainte ca România să aibă ocazia să facă parte din NATO, Statele Unite au hotârât că România trebuie să aibă ocazia să facă parte din NATO. Când Statele Unite vor hotârî că Ucraina trebuie să aibă ocazia să facă parte din NATO, se vor lua măsurile adecvate. Până atunci, UE ar trebui să-și vadă lungul nasului și să nu mai submineze NATO.
Asemenea idei sunt însăși esența mentalității progresiste: hai să nu mai respectăm niciun fel de reguli și de tratate: hai să tratăm Ucraina ca și cum ar fi o țară NATO, hai să tratăm România ca și cum n-ar fi o țară NATO ș.a.m.d. Pe Ben Hodges, generalul trecut în rezervă de Trump în primul mandat, nu l-a mai invitat nimeni de vreo 4 luni, să ne povestească el că Statele Unite nu vor apăra țările NATO 😀
”Oamenii de bine” ar trebui să înțeleagă că distracția s-a terminat și lumea s-a schimbat, nu mai e condusă de Obama, Merkel și Scholz. În urmă cu o lună, Friedrich Merz a fost în Biroul Oval, era îmbrăcat în costum și s-a comportat cât se poate de civilizat acolo:
https://www.youtube.com/watch?v=BUCHnypNfu0
Așa discută niște oameni civilizați.
(…) hai să nu mai respectăm niciun fel de reguli și de tratate
Și cam care ar fi regulile sau tratatele pe care UE sau România le-ar încălca invitând Ucraina să participe la un astfel de hub de securitate? Asta e mentalitatea ideologică a stagnării de a institui reguli fictive și tratate acolo unde nu sunt și a cere respectarea lor, deși nu sunt nicăieri enunțate și parafate. Nici măcar cu valență de cutumă nu există vreo regulă precum cea invocată de Harald.
”Oamenii de bine” ar trebui să înțeleagă că distracția s-a terminat și lumea s-a schimbat, nu mai e condusă de Obama, Merkel și Scholz.
Lumea nu a fost condusă niciodată de cei numiți, ci de reguli, de convenții, de tratate. Dar nu de unele fictive, emise la repezeală de ucenicii din fermele bucătarului, ci de cele fie consacrate istoric, fie semnate și ratificate în instituțiile abilitate. O regulă ar fi libertatea de exprimare: dacă este legitimă critica adresată lui Obsma, Scholz sau Zelensky, atunci la fel de legitimă este și cea la adresa lui Putin, Vance sau Trump. Caci civilitatea ține mai puțin de costum, mai mult de comportarea similară unui babuin al unuia sau altuia.
@Hantzy – ”Lumea nu a fost condusă niciodată de cei numiți, ci de reguli, de convenții, de tratate.”
Da, meștere, Tratatul Atlanticului de Nord este exact un asemenea tratat. Însă idolul tău Obama a desființat Flota a 2-a a Atlanticului de Nord ca să-i permită lui Putin să anexeze Crimeea. Tot idolul tău Obama a retras pe ascuns toate tancurile americane din Germania, tot ca să-i permită lui Putin să anexeze Crimeea. Despre olimpicul la matematică din Iași și angajamentul semnat de el la Securitate ce-ai mai aflat? 😀
P.S. Tratatul Atlanticului de Nord trebuie respectat și în prezent, iar UE nu ar mai trebui să trimită pe forumuri postaci care să promoveze distorsionarea lui. La asta a aderat România, la Tratatul Atlanticului de Nord, nu la altceva.
Repet întrebarea: „Și cam care ar fi regulile sau tratatele pe care UE sau România le-ar încălca invitând Ucraina să participe la un astfel de hub de securitate?“
Sa înșiri pentru a mia oară ce a făcut obama cu flota americană nu e relevant. Nici cele 31 de tancuri din Germania n-au avut vreun rol în tema tratată de articol.
Asta o fi tehnica voastră de fermieri a la Prigojin, dar eu nu mă duc după fentele astea. Consider deci că nu ai argumente și încerci să mesteci în tocană orice îți pică. Nu e prima oară!
Maestre, România, chiar cu noul idol ND în frunte, NU ARE PUTEREA de a propune unor țări mai PUTERNICE ce ar trebui ele să facă. Întotdeauna țările mai puternice iau hora înainte, micimanii se agață și ei în horă. Am spus mai sus, Turcia, Polonia, Ucraina, nu mai zic Rusia sunt MULT MAI PUTERNICE CA ROMÂNIA. Am fi ridicoli să credem că România le poate propune ceva altora, de impus nici atâta. Să ne vedem lungul nasului. Nu vedeți că nici după 35 de ani n-am reușit nici măcar să rezolvăm situația din Moldova+Transnistria?
Țările enumerate fie nu sunt riverane, fie nu fac parte din UE. Ori in articolul de față este vorba despre un hub de securitate al UE la Marea Neagră. ND are un proiect pe această temă, el poate fi discutat, optimizat sau abandonat, dar argumentele enunțațe deocamdată nu exclud necesitatea unui astfel de proiect.
Curios este limbajul dumitale: „meștere“ și „lungul nasului“ parcă le-am întâlnit foarte recent si la altcineva.
România are nevoie să-și recâștige credibilitatea în fața administrației americane și nu poate avea inițiative pe plan militar care să nu fi fost discutate în prealabil la Washington. Iar dacă administrația de la Washington dorește să invite Ucraina într-un aranjament de securitate, o va face în mod direct, nu are nevoie de subterfugii din partea României pentru asta. Loialitatea ta e față de Germania și încerci să subminezi relația dintre România și Statele Unite, la fel ca și ceilalți tovarăși de-ai tăi de pe-aici.
Prin ce anume și-ar fi pierdut România credibilitatea în fața administrației americane? România apus întotdeauna la dispoziția administrației americane tot ce i s-a cerut. Ai tu alte informații?
Inițiativa României este una a statelor membre UE, majoritatea dintre ele fiind și membre NATO. În articol se arată și de ce inițiativa ar fi și pe placul Washingtonului. Tratatul NATO nu interzice inițiative naționale și chiar tranzacții cu armament. Turcia, de exemplu, a cumpărat în 2019 sisteme S-400 din Rusia. În comparație cu această achiziție, este invitația Ucrainei un act mult mai neînsemnat.
Deocamdată există o singură țară care n-ar accepta o colaborare militară între țările riverane la Marea Neagră și ar încerca orice să o zădărnicească. Retorica ta se înscrie acestui obiectiv.
Germania+Austria+Hungaria sunt mai mari dușmani ai României comparativ chiar cu Rusia. Așa rezultă din Istorie, cu Rusia ne-am mai înțeles în 1877 și în WW1, cu troica Germania+Austria+Hungaria NICIODATĂ.
Lucifer, cu Germania n-am avut decât o singură dată o relație cu năbădăi. Dictatura militară ne-a făcut aliați, comuniștii ne-au făcut adversari.
Momentul 1877 a fost mai complex decât înțelegi dumneata. Imperiul Otoman era slăbit, bolnavul Europei, iar multele răscoale și proteste din Balcani îl slăbeau și mai mult. Rusia Țaristă a prins momentul și a atacat. România a ajutat Rusia, a primit prin Tratatul de la Berlin Dobrogea și Delta Dunării, dar a pierdut in favoarea Rusiei cel trei județe din sudul Basarabiei. A fost un moment unic, căci de-a lungul anilor Rusia a invadat de cel puțin 12 ori, căci până în 1877 am fost întotdeauna adversari. Ultima oară după pactul Ribbentrop-Molotov ocupa Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța.
Nu înțeleg insa rostul acestui “argument“. Istoric țările au interese, iar nu adversari și prieteni. Parcă așa era paradigma.
În comparație, pot spune că argumentul cu țările mici și hora jucată de cei mari era unul reușit. Deși este paradoxal să îl citesc la dumneata, care ții sa tragi din toate direcțiile împotriva UE pe motiv ca sunt țări influente care iau hora înainte, iar cel mici se prind și ele unde pot. Unii ar numi asta ipocrizie.
@Hantzy – ”Inițiativa României este una a statelor membre UE, majoritatea dintre ele fiind și membre NATO.”
În Europa nu trebuie să existe o arhitectură de securitate paralelă cu NATO, dar neomarxiștii exact asta încearcă. Fii liniștit, nu se va întâmpla. Poți încerca o nouă tentativă de asasinat asupra lui Trump, eventual, însă liderii de la București nu sunt atât de iresponsabili.
”Deocamdată există o singură țară care n-ar accepta o colaborare militară între țările riverane la Marea Neagră și ar încerca orice să o zădărnicească. Retorica ta se înscrie acestui obiectiv.”
După ce ani întregi ai promovat Nord Stream pe-aici, asta nu face decât să demonstreze încă o dată afilierea ta: Merkel, Obama și implicarea politică a CIA pe vremea lui John Brennan. ”Rusia, Rusia, Rusia!”
https://www.youtube.com/watch?v=q3wd45Vk00I
Cârdășia cu Rusia a fost a taberei tale, iar când hoțul strigă ”hoții!”, asta nu mai păcălește pe nimeni.
Harald, eu sunt destul de școlit să nu plec urechea la teorii conspiraționiste de acest tip. Nu mă cobor deci la nivelul tău pentru a-ți combate convingerile rezultate din prea puțină înțelegere a realității. Mai ales segregarea în tabere la care recurgi nu este constructivă nici măcar în teorie. Eu evit astfel de clasificări în care unii sunt feți-frumoși iar ceilalți căpcăuni.
Atâta vreme cât NS a fost folosit în scopuri civile și civilizate, măcar pentru a înlocui cărbunii ca sursă de energie, nu văd o greșeală în utilizarea NS. Faptul ca gazul nu mai tranzita țări terțe se înscria corect în legile concurenței economice. Exact așa cum Canalul Bâstroe era perfect legitim dpdv economic. Și am scris atunci că cel care cumpără are cărțile bune: clientul este regele. La declanșarea conflictului Germania a avut tăria să renunțe la gazul rusesc. În schimb a finalizat construcția celor trei terminale LNG începută între 2016-2018. Am scris și lucrurile astea atunci, dar reții pe bucățele.
Da, vestul a sperat ca relațiile economice cu Rusia să contribuie la democratizarea Imperiului Răului, dar s-a înșelat. A recunoscut eroarea și a schimbat registrul. Dar dintre toți liderii vestici Schroder și Trump sunt cei care au căutat și s-au mândrit cel mai mult cu relația cu autocratul Putler. Asta e interpretarea pe care o dau eu expresiei “hoțul strigă “hoții!””.
@Hantzy – ”La declanșarea conflictului Germania a avut tăria să renunțe la gazul rusesc.”
Yeah, right! Cu 3 săptămâni înainte de invadarea Ucrainei, Biden l-a sunat pe Scholz și i-a explicat că ar fi bine să discute cu Putin: ”dacă Ucraina va fi invadată, n-o să mai existe Nord Stream, o să-i facem capătul”. Așa a avut Germania ”tăria” să renunțe la gazul rusesc, atunci când Nord Stream a fost aruncat în aer. Well, în apă 😀
Dincolo de asta, dacă scumpa ta Germanie vrea să invite Ucraina undeva, n-are decât s-o invite ea. Principalul aliat al României e Statele Unite, în timp ce Germania e aliată întotdeauna cu Austria și cu Ungaria, iar România are întotdeauna de pierdut din relațiile cu Germania.
Minciună!
La momentul exploziilor conductelor NS nu mai circulă niciun mc de gaz spre Germania de câteva săptămâni bune. Germania a refuzat deschiderea NS2 în urma invaziei Rusiei în Ucraina, iar Rusia a redus până la zero debitul în NS1 in speranța că îi va șantaja astfel pe germani sa accepte deschiderea NS2.
Fără succes, așa că și-au aruncat probabil ei înșiși conductele în aer/apa, sperând ca acțiunea să fie receptată ca un sabotaj sub steag fals.
România nu invită Ucraina în numele Germaniei, ci în nume propriu, ca membru cu drepturi egale în UE.
Mi se pare o abordare binevenită a noului președinte al României. În condițiile războiului Rusiei împotriva Ucrainei, este evident că UE trebuie să-și asume noi responsabilități, incluzând și facilități militare și strategice în programul său.
Iar România poate profita de această oportunitate, devenind, așa cum spune și autoarea, un hub de securitate în regiunea Mării Negre. Doar două state membre UE sunt riverane, iar România are un oarecare avantaj față de Bulgaria. Iar dacă Ucraina, Georgia și Turcia aspiră să devină cândva membre ale uniunii, România are acum șansa de a câștiga relativ ușor o poziție care își poate spori potențialul de la sine în viitor. Invitarea Ucrainei ar fi, sub acest aspect, un act curajos și deosebit de important, materializând o inițiativă care m, într-adevăr, să nu rămână doar una de prestigiu.
Iar dacă Washingtonul este interesat ca Europa să se poată apăra și singură, atunci cu atât mai mult. Și nu trebuie uitat că multe state europene sunt tot mai interesate de apărarea flancului estic al continentului: Franța, Germania, Spania, chiar și în Austria are loc o dezbatere pe tema neutralității militare. Cu Merz cancelar, Germania pare să fi redescoperit necesitatea cooperării militare cu flancul estic european, iar România chiar ar putea atrage și investiții în contextul reînarmării decise în Bundestag. Rheinmetall este deja în căutarea unor parteneri credibili, preferabil unionali.
Ar last but not least, cu siguranță invitarea Ucrainei va determina o poziție publică a Kremlinului, care nu vede cu ochi buni UE și o eventuală întărire a uniunii dpdv militar. Chiar și mici fitile cum că o astfel de alianță ar slăbi cooperarea nord-atlantică sunt suficiente pentru a conchide importanța acestei invitații.
@Hantzy
„Invitarea Ucrainei ar fi, sub acest aspect, un act curajos și deosebit de important,”. Un curaj nebun, aș spune….. Cum procedăm dacă, somehow, RUS câștigă și mai pune laba și pe Odesa făcând joncțiunea cu Transnistria?!?
Dar cum procedăm dacă UKR câștigă?!? Cum negociem/ne înțelegem noi cu un vecin care și fiind într-o situație semi-disperata și tot nu a acceptat concesii normale in lumea in care trăim noi ? Darmite dacă câștigă războiul…. Poate că V.Orban o fi el cum o fi dar cam are dreptate in ceea ce privește minoritățile trăitoare pe „moșia” lu’ Zele.
Îmi pare rău să spun dar autoarea este parte din corul celor care cântă aria „asertivității” (expresie f.la modă folosită cu orice ocazie fără a explica in ceea ce constă în cazul dat) și a diplomației publice de tip „gură mare” and nothing else matters. Asertivitate și gesturi in fav.unui posibil aliat f.dificil/incomod și max de pretențios.
In Canada și DE merge vorba, de vreo câteva decenii, că NU au politică externă. Că sunt la căruța US. Și sunt țări care nu sunt chiar de colea și cel puțin DE (după ceva sforțare) ar avea și CU CE să pună in practică politica externă. Pe când Ro. …… Hai să fim serioși. Întâi să avem mijloacele necesare și după aceea politică externă/de securitate asertivă.
In opinia mea, subliniez aceasta, Ro. trebuie să-și aranjeze treburile acasă, să negocieze (in prealabil) acorduri cu partenerii interesați și de-abia ulterior să viseze la security hub și invitarea unui insecurity provider.
Dacă câștigă Ucraina, atunci e bine să fie de partea noastră. Eu nu pot pune victima pe aceeași treaptă cu agresorul, deci nu pot considera că ar fi obligată să fie concesivă față de Rusia. Oricât de mic ar fi cadoul oferit, el poate fi privit ca o încurajare pentru viitoare agresiuni.!
@Hantzy
Poate neintenționat dar remarca „Dacă câștigă Ucraina, atunci e bine să fie de partea noastră.” ilustrează potențialul risc pe care il reprezintă UKR ptr.noi ro. Spinoasă chestiune…..
Nu vorbeam despre concesii făcute RUS ci nouă, HU, etc….. Tratamentul minorităților ro.&hu. nu e deloc in spirit european. Și asta în condițiile în care UKR&Zele chiar au nevoie de colaborarea noastră în situația disperată in care se află……. Dar cum o să fie atitudinea UKR dacă va triumfa ?!? Sincer, premisele nu sunt grozave. Nu ne putem aștepta deloc la prietenie, darmite la recunoștință.
Evident că nu putem pune pe aceeași treaptă victima și agresorul. Dar contextualizand nu pare că UKR ar fi o victimă inocentă. Simpla raportare la istoria recentă a relațiilor ro-ukr ridică semne de întrebare greu de conciliat cu statutul de victimă al UKR.
Nouă nu trebuie să ne facă ucrainienii concesii. Dacă vor cu adevărat în UE, nu au de ales. Că, pe fondul agresiunii Rusiei, care durează deja de 11 ani, or fi existând unele excese, este poate adevărat, dar întotdeauna situațiile excepționale conduc (și) spre manifestări extreme. Și românii au avut în istoria lor momente asemănătoare. Eu zic că nu e bine să judecăm după aparențe. Și nici prejudecăți nu e bine să avem.
Confunzi statele cu persoanele fizice.
Să zicem că e o analogie, ok? Dar, totuși , este in cazul statelor o altă logică? E victima cel care atacă, iar cel atacat agresorul? De ce nu a primit atunci și Germania nazistă ceva Lebensraum? Bineînțeles, ar fi fost absurd așa ceva, dar atunci cum rămâne cu Putler?! Îl premiem cu ceva teren? Mai ales că nu dăm de la noi…
„Ucraina ar aduce în interiorul hubului pentru securitate maritimă al UE o expertiză de neegalat în domeniul războiului naval modern”.
Păi să se consemneze că argumente in favoarea expertizei de neegalat aveau si DE&JAP. Și…..?!? Au avut până au capitulat….. necondiționat!
Atât DE prin războiul dus de submarine cât și JAP prin atacurile f.incisive împotriva flotelor US&UK au repurtat victorii tactice strălucite. Și s-a terminat cum s-a terminat. Este foarte adevărat că raportul cost-benefit rămâne net favorabil DE&Jap, dar cine mai consemnează astăzi aceste adevăruri contabile ?!?
Cui servesc victoriile de mass-media ale lui Zele când pe front lucrurile merg într-o singură direcție ? Și nu contest cu nimic vitejia și dârzenia luptătorilor ukr. In fine….
Dar cum facem dacă o astfel de invitație „la hub” este interpretată drept o invitație la o alianță militară adversă RUS ? Ne permitem astfel de chestiuni ? Suntem siguri că vajnicul Zele nu va fi primul care va proclama alianța formală cu N țări Nato deci cu Nato ?
„ar trebui să ne ambiționeze să rămânem în gardă permanent și să câștigăm simpatia europenilor și americanilor expunându-ne frecvent vocația de furnizori de securitate la Marea Neagră.” Noi de „simpatie” avem nevoie ? De simpatia publicului quasi-ignorant din UE și aiurea ?!? Că factorii decizionali știu bine că astfel de „asertivitate”👎😕 e doar de public relations și că ne dăm balenă 🐳 in lighean.