De câteva zile, cum deschid televizorul seara, cum sunt asaltată de acelaşi refren: moartea celor 5 mineri de la Uricani şi gaşca Băsescu &Boc ce se face vinovată de tragedie. Dacă intru pe vreun forum de discuţii pe tema dată, dau de aceeaşi poveste – ruşine să le fie criminalilor de Băsescu, de Boc şi de Udrea! După care citesc şocată declaraţia lui Miron Cozma: „Au murit ortacii mei, mă doare sufletul. După mine vinovaţi sunt ministrul, Boc şi preşedintele ţării!”
Stau şi mă minunez ca lovită în moalele capului: ce legătură are explozia din mină cu Traian Băsescu? Sau cu Emil Boc? Gogomănii am mai pomenit, dar parcă nu ca aceasta…Trebuia cumva să se ducă personal Traian Băsescu să verifice dacă standardele de protecţie a muncii sunt conforme în mina de la Uricani? Asta este atribuţia unui preşedinte sau a unui prim ministru?
Cititorii obişnuiţi cu criticile mele frecvente la adresa măsurilor neoliberale ale actualului guvern se vor întreba, probabil, de unde atâta inconsecvenţă şi ce m-a apucat să iau apărarea guvernului. Nu iau, însă, apărarea nimănui, pur şi simplu pledez împotriva inventării de falşi ţapi ispăşitori. Aşa cum mi se pare că guvernul aruncă anatema în mod manipulator asupra celor care nu muncesc într-o ţară în care locurile de muncă sunt un lux, tot aşa consider că este nocivă şi periculoasă căutarea vinovaţilor în rândul clasei politice atunci când nu e cazul.
E nocivă din câteva motive. În primul rând, pentru că distrage atenţia de la adevăratele cauze ale problemei. Cine este vinovat pentru moartea celor 5 mineri? Nu mă pricep la minerit, nu ştiu dacă accidentul putea fi evitat sau nu, este treaba procurorului de caz să se pronunţe pe această temă. Pentru că detest impostura nu o să îmi dau cu presupusul despre ce trebuia făcut, dar o doză de bun simţ plus un minim de cunoştinţe legale îmi spune că nu Traian Băsescu trebuia sa meargă sa verifice cum sunt respectate standardele de protecţie a muncii în mina de la Uricani. Pentru asta există, conform legii, un Minister al Muncii şi un Minister al Sănătăţii, care elaborează politica şi strategia naţională în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; există Inspecţia Muncii, care este autoritatea competentă în ceea ce priveşte controlul aplicării legislaţiei referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă. Ar trebui să existe, conform legii, un Comitet de securitate şi sănătate în muncă. Şi există, la urma urmei, un sindicat, al cărui scop nu este fabricarea de vedete TV sau deţinători de maşini de lux şi dudui siliconate, ci promovarea şi apărarea intereselor angajatului, deci implicit vegherea la respectarea standardelor de securitate în muncă.
A crescut cumva numărul accidentelor de muncă de când este Traian Băsescu preşedinte? Chiar dacă ar fi aşa, ar trebui să se demonstreze mai întâi că există o legătură directă între sporirea numărului de accidente şi preşedinţie. Datele statistice disponibile în rapoartele Inspecţiei Muncii ne arată însă contrariul: în anul 2004, chiar înainte ca Traian Băsescu să fi venit la putere, numărul total al accidentelor de muncă a fost de 5695, dintre care 431 au fost accidente mortale, în condiţiile în care efectivul de salariaţi din economie era mai mic decât în prezent. În 2009, numărul total al accidentelor de muncă a fost, iată, de doar de 3476, dintre care 276 accidentaţi mortal, iar în anul 2010, mai precis la 01.09.2010, se înregistrau 1671 accidente de muncă, din care 94 mortale. Prin urmare, chiar dacă ar exista o legătură între prestaţia şefului statului şi rata accidentelor de muncă, aceasta ar fi net favorabilă lui Traian Băsescu!!!
A încercat careva din moderatorii sau jurnaliştii de la televiziunile noastre de ştiri să vadă care a fost evoluţia numărului accidentelor de muncă în ultimii ani, care sunt cauzele, care sunt sectoarele economice cu cea mai înaltă frecvenţă a accidentelor, de exemplu, înainte de a da vina pe guvernul Boc? De ce nimeni nu încearcă o abordare raţională şi normală a subiectului şi în loc de asta cădem în capcana demonizării unor false ţinte? Nu, nu Emil Boc este vinovat de tragedia de la Uricani, aşa cum nu beneficiarii de VMG sunt responsabili de diareea finanţelor publice sau deficitul bugetar al României. Atâta timp cât căutăm aiurea, nu vom rezolva nimic – comportamentul nostru de acum aminteşte de cel al unui om care sângerează pentru că a fost muşcat la picior de un câine şi care, hăbăuc, se scarpină la ceafă pentru că ştie că acolo, în cutia craniană, se află encefalul, un organ important pentru funcţiile vitale ale corpului omenesc.
Mi se mai pare foarte nocivă această căutare cu orice preţ a unor ţapi ispăşitori în rândul clasei politice pentru că aruncă asupra politicienilor o responsabilitate pe care nici o clasă politică din orice ţară normală nu are cum să o onoreze. Înţeleg că deocamdată cartea anti-Băsescu este nucleul strategiei electorale a nou înfiinţatei Uniuni Social-Liberale şi că aceasta se agaţă de orice oportunitate pentru a deturna şi reinterpreta faptele împotriva „duşmanului de clasă”. Dar aceasta e o strategie sinucigaşă, care va sfârşi prin a se întoarce împotriva celor aflaţi azi în opoziţie atunci când vor ajunge la putere, pentru că împovărează clasa politică cu o responsabilitate care nu îi revine de drept. Preşedintele nu este răspunzător de protecţia standardelor muncii nicăieri în lumea asta, iar dacă ne aşteptăm cu adevărat la aşa ceva, fireşte că vom fi furioşi. Evident că nu vom merge la alegeri şi absenteismul va fi în floare pe an ce trece, iar tinerii vor deveni din ce în ce mai dezinteresaţi de viaţa cetăţii, simţindu-se abandonaţi de o elită politică care, iată, nu încearcă să oprească explozia din mine şi care astfel curmă vieţi nevinovate. E firesc că aceşti tineri vor căuta să găsească un sens şi satisfacţii în altă parte decât în viaţa cetăţii, că se vor concentra pe interesele lor egoiste şi imediate în locul unui minim interes pentru binele public. Şi ce e mai grav, ne va condamna la o perpetuă neputinţă, în care vom aştepta ca altcineva – preşedintele, politicienii, bunul dumnezeu, Uniunea Europeană sau marţienii – să ne scape de greutăţile şi problemele noastre. Or, dacă separaţia puterilor în stat şi alegerile libere constituie scheletul democraţiei, carnea acesteia e dată de implicarea şi participarea cetăţenilor prin asumarea de responsabilităţi civice. Criticismul este bun, dar atunci când e in supradoză, paralizează, ca tot ce este în exces. Logoreea ţine loc de acţiune, lamentaţia înlocuieşte viziunea. Lucrurile se înfundă şi se blochează undeva, iar noi ne scufundăm cu toţii într-un fel de mină uriaşă, fără fund şi tremurăm de frica exploziei ce va să vină. Bineînţeles că va veni, va veni peste o zi, sau peste o lună, sau poate peste un an, dar este inevitabilă. Aşa se întâmpla atunci când în loc să ne preocupam de o chestiune banală cum e respectarea standardelor muncii noi îl înjuram pe preşedintele ţării şi pornim la vânătoarea de vrăjitoare. Când în loc să gândim programe de guvernare şi măsuri alternative, ne alegem un duşman de clasă, îl ungem cu toate alifiile din lume până arată ca dracul de pe comoară. Da, recunosc, e mult mai palpitant să arzi vrăjitoarele pe rug decât să te ocupi de chestiuni insipide cum ar fi protecţia muncii! Dar oare riscurile nu sunt mai mari decât dulcea plăcere a iresponsabilităţii?
text aparut si pe www.criticatac.ro
Ati descoperit si dumneavoastra apa calda dupa atatia ani..
Ce vedeti dumneavoastra la televizor nu are legatura cu prostia sau cu lenea realizatorilor. Cred ca asta e clar pentru mai toata lumea cu capul pe umeri.
Si nu va mai faceti griji pentru alianta USL, pentru perioada cand o sa vina la putere. Caci vad ca va faceti grija cum ca vor fi, saracii, jupuiti si ei de presa care va opera dupa standardele de astazi. Aiurea! Standardele televiziunilor se vor modifica radical: nu se vor mai prezenta accidentele din mina, ci anumiti politicieni taind panglici in fata investitiilor.
Isi mai aduce cineva aminte de cele 400 de sali inaugurate de Nastase? De Mercedesul pe care i l-a facut cadou Tiriac pentru aceasta realizare? Discutam de ceva similar cu ce face madam Udrea astazi, ba chiar la o scara mai mare. Ei, pe vremea aia nu mai plangea nimeni la televizor: „uite la saracii pensionari, cum mor ei de foame cu o pensie de 70 de euro (ca atat era pensia medie atunci, n.m.) si astia fac sali de sport pe coclauri sau prin cimitire si isi dau Mercedesuri intre ei”
Ei, dar niciodata nu e prea tarziu.
1) Televiziunile dau ce vor spectatorii. Daca lumea nu s-ar uita la asemenea lucruri, ele nu ar exista. Emisiunile reflecta nivelul de educatie al spetatorilor, nu al realizatorilor.
2) Sangele mass-mediei e senzationalul. Cand nu exista, e fabricat. DE-aia trebuie sa fim atenti sa discernem stirea reala de senzationalul fabricat.
3) Romania functioenaza pe principiul „individul raspunde de tot”, asa ca in constiinta populara, daca se scumpeste painea sau e seceta, Presedintele tarii e de vina. Asa ca si presedintele tarii se supune acestei abordari, daca vrea sa mai fie ales. In tara ciorilor, o cioara va fi aleasa Presedinte, nu o gaina…
4) Politica reflecta doctrina, iar doctrina reflecta stratificarea socliala. Stratificarea sociala e rezultatul formarii unor grupuri cu interese omogen, pe care le percep ca esentiale pentru exprimarea intereselor personale. Daca mergi invers pe acest rationament, vei vedea ca in Romania nu exista politica sau clasa politica, ci doar grupuri unite de interese economice peronala (gasti). Dar asta e un dat obiectiv, din cauza lipsei de stratificare sociala. Nu se poate „combate”, fiind un efect, nu o cauza. Cauza e dezvoltarea economica precara.
citez din comentariul de mai sus: „Dar asta e un dat obiectiv, din cauza lipsei de stratificare sociala. Nu se poate “combate”, fiind un efect, nu o cauza. Cauza e dezvoltarea economica precara”
cauza nu e devoltarea economica – si aceste este tot un efect – cauza eu cred ca este mentalitatea si educatia.
astia suntem noi romanii si ne meritam soarta – doar daca ne schimbam noi – cei de jos atunci se va schimba ceva.
vina nu este a ministrului – nici a premierului – nici a lui basescu – vina este a romanilor – a romanului care a intrat in mina desi securitatea era aproape inexistenta ca „merege si asa” ca asa a mers si pana acu – ca nu sunt io cel care tre sa schimbe ceva – ca oricum daca incerc nu ajung nicaieri – ca asta e am nevoie de o paine etc, etc…
fix acelasi rationament merge pe scara in sus la seful minerului, la cel care trebuia sa faca verificari, la seful acestuia, la directorul regional pana la responsabilii cu controalele in minister si pana in virful varfului – vina si capacitatea de influenta asupra factorilor diminuindu-se, diluindu-se pe masura ce urcam piramida.
dar in final vina este a romanilor care din pacate dupa lovilutie au capatat foarte proasta mentalitate „las ca merge si asa” si „altul e de vina” mentalitati care se apropie foarte mult de anumite boli mintale binecunoscute.
solutia sa iesim din aceasta gaura este sa incercam sa ne schimbam mentalitatea. din pacate asta este greu datorita faptului ca cei cu mentalitatea veche ii corup pe cei care incearca sa se shimbe sau sa creasca cu valori noi si sanatoase.
si aici poate o iau pe campii – poate ar merge un pic de dictatura care sa incerce un program de reeducare in masa – cu interzicerea sau micsorarea radicala a defetismelor, cu reaintroducerea patriotismului – a valorilor personale, familiale (avem o religie pasnica si axata pe valori morale – am putea profita de acest lucru) etc etc…
Societatile si civilizatiile nu au „vina”. Doar oamenii au vina.
Stiu ca adesea se da vina pe „mentalitate” si se propune ca solitie „schimbarea metnalitatii”.
Dar acest lucru este ireal, pentru ca mentalitatea apartine civilizatiei si culturii respective, nu se schimba nici macar in 40 de ani de comunism.
Mentalitatea este o caracteristica a natiei respective, formata in sute de ani si care se modifica incet-incet in alte sute de ani.
Altfel spus, suntem cum suntem pentru ca nu putem fi altfel. Asta nu inseamana ca societatea romaneasca este „mai slab dezvoltata” decat cea germana de exemplu. De altfel, nici societatea germana nu e mai dezvoltata decat cea a Zairului de exemplu.
Se pot compara doar culturi care au foarte multe in comun, spre exemplu putem compara Franta cu Germania. Dar a compara Franta (de exemplu) cu Romania e irelevant.
Stiu ca e deja un cliseu sa spui „mentalitatea e de vina”. E un cliseu atat de puternic, incat nimeni nu se mai cazneste sa argumenteze de ce anume ar fi metnaltiatea de vina si de ce o mentalitate anume e mai „rea” decat alta.
Peste tot si oricand banii au fost atribuiti discretionar.
Esti din partidul la putere ai luat, nu esti din partidul la putere nu ai luat.
Bani pentru modernizare au existat, doar ca s-au furat de catre toti liderii CNH, ghiciti ce? Cu multe pile politice.
Desigur ca nu e presedintele obligat sa se asigure ca sunt respectate normele de protectie a muncii, de acord,datoria ministrului in guvernul condus de un prim ministru numit de el, era sa verifice daca in mina sunt modernizari.
Datoria premierului Boc este sa se asigure ca exista un plan de reconversie sociala in Valea Jiului, mai departe de hartie. Si ca exista investitii. Doar ca nici asta nu se intampla.
Partea pozitiva, la 20 de km de aceasta nenorocire vine Udrea si lanseaza o telegondola, la o groapa cu 4 hosteluri de 2 stele,unde stai 2 ore pt o ciorba si niste gauri pe post de partie….curata datorie.
Doamna draga,nimeni nu e de vina, banii s-au evaporat asa, cele doua explozii de dupa prima erau doar asa de proba. Ba pardon,mortii is intotdeauna de vina,in caz ca nu stiati.
Departe de mine gandul de a fi partinitor cu puterea sau opozitia sau media.
Intr-o firma privata de vina e seful pentru orice se intampla rau. El poate schimba destinul prin simple ordine generale… el poate comanda audituri si concedia angajatii care nu-si fac treaba etc… Problema e ca statul nu se comporta ca o firma privata…
Cand apare o tragedie ce putea fi evitata, fiecare parte trebuie sa isi asume vina lor. Daca mina era privata era o chestie. Daca mina e a statului atunci si seful are vina lui…
… si deasupra tuturor e Dumnezeu… logica ta scartaie rau si nu ai cam priceput ce vrea sa zica autoarea in propozitie.
ps: banuiesc ca si esecurile nationalei de fotbal pot fi puse pe seama presedintelui, nu?
Dupa cum v-am criticat la unul din articolele precedente, va felicit pentru cel actual.
Concluzia mea este ca, daca ne folosim propriul creier, putem sa facem ceva valoros.
Succes in continuare, chiar si pe extrema stanga ;)
Asta e o consecinta a faptului ca Basescu e in toate. E si presedinte, e si prim-ministru (ca Boc sigur nu e), e si sef la partid (ca aia nu misca nimic din ce zice el, cu Pasat i-a atins la ficatul propriu), e si spion sef, e si intruchiparea lui Dumnezeu pe pamant, vrea sa fie de toate. Pe cale de consecinta cand se intampla nasoale e normal sa ia tot el suturile. La Ceausescu era la fel. El lua toate injuraturile pentru ce faceau cretinii de la nivel local, nu e nimic diferit.
Probabil autoarea nu a trait in Romania in ultimii 30 de ani si nu stie cum sta treaba pe aici…
O idee impartasita si de mine, constat cu bucurie ca nu sunt singurul care gandeste in acelasi sens
Intr-un fel e vinovat Basescu si Emil Boc.
De ce?
Fiindca nu au facut mare lucru pt. a privatiza mineritul.
Basescu trebuia sa lupte de acum 5 ani pt lichidarea mineritului ca afacere de stat. Iar daca asta nu era posibil trebuia sa declare sus si tare ca mineritul trebuie privatizat sau lichidat si pina nu se va rezolva aceasta problema conditiile de munca vor ramine la fel de nesigure datorita managementului defectuos. Acum in ultimul ceas normal ca el e vazut ca vinovat pt. ca fiind un presedinte jucator s-a creat impresia ca el e motorul tuturor reformelor.
pai din cate observ..articolul incepe cu miron cozma si cu forumurile care dau in basescu si boc ca a facut explozia din mina.pe urma televiziunile si moderatorii care au reflectat fenomenul, au nedreptatit guvernul atuncand vina pe bietii guvernanti, care in loc sa retehnologizeze mineritul in romania sau macar sa-l privatizeze, trimit acum lumanari si alte ajutare familiilor victimelor.
media e normal sa speculeze o stire si sa caute senzationalul din ea.la fel si cetatenii acestei tari au dreptul sa-si exprime frustrarile si nemultumirile impotriva conducatorilor si chiar sa accentueze aceste critici,mai ales in situatia de acum.
la fel si tactica opozitiei de a duce atacurile la basescu e normala ptr ca el e principalul factor de decizie si este locomotiva pd si a majoritatii guvernamentale.
mai ales ca basescu joaca si a jucat mereu la limita constitutiei, e normal ca el sa fie principala tinta,mai ales ca in vederea numirii viitorului premier, basescu trebuie pus cu botu pe labe sau dat jos.
in articol se amesteca politica si datele despre protectia muncii,dar care sunt aruncate ca paleativ in expunerea ideei principale, aceea de a ramane socata fata de ce a declarat miron cozma.
nu pricep mesajul articolului.daca se vroia un articol desre minerit,accidente de munca,privatizare,guvern,politica usl era ok.daca se vroia un articol politic de dezacord fata de motto-ul usl de „jos basescu” iar era in regula.asa nu vad decat o strutocamila in care se incearca o extragere de urechi a tandemului basescu-boc,o aruncare in spatele usl a unei idei ca ii va veni randul, da nu se stie la ce..
putea fi luata usl la puricat la protocol si putea fi pusa presiune pe ea de acum..in sensul acordului specificat in care numirile politice se vor opri la secretarii de stat.asta era de repetat la nesfarsit, peste tot ca in momentul ajungerii la guvernare, sa fie obligata actuala opozitie sa adopte aceasta masura.
din toate articolele citite de mine si scrise de autoare, asta mi se pare buimac,incoerent in logica si chiar rauvoitor in mod gratuit la adresa opozitiei .
a arunca absenteismul tinerei generatii in carca strategiei gresite a usl mi se pare curios.
eu l-as pune mai degraba pe lipsa de educatie,pe lipsa de spirit civic,pe prostie ca sa spunem lucrurilor pe nume pana la capat.
asa ca draga victoria ,nu faptul ca ai criticat opozitia m-a dezamagit aici ci modul a la andreea pora..
apropo de masurile neoliberale ale guvernului boc..cum le-ai dat tu eticheta..sunt frectii,nu masuri.
daca vrei sa discutam pe ele,scrie alt articol. la fel, daca vrei despre cele inca 4 subiecte amalgamate aici :televiziuni,protectia muncii,opozitia,absenteismul tinerei generatii.la care adaugam tema de mai sus.
@Ralucat
Vad ca te-am suparat de data asta :)
Da, articolul este amestecat si „struto-camilizat” pt ca analizeaza o realitate care este ea insasi amestecata si confuza. Tocmai asta ma intreb si eu, ce lagatura are protectia muncii cu politica sau presedintele tarii?
Da, e normala furia impotriva conducatorilor tarii si frustrarea si nemultumirea. Dar transformarea lor in tapi ispasitori pt orice reflecta un instinct paternalist, o cultura politica patriarhala, o cultura a dependentei, care nici macar nu cred ca ni se trage din comunism, asa cum se crede, ci este mult mai veche.
pai cand basescu e-n toate, e-n cele ce sunt si-n cele ce maine vor rade la soare..e normal ca tot ce e negativ sa se sparga in capul lui.daca basescu se pastra in limitele bunului simt..si responsabilitatea sa era minima..dar exista.
nu m-ai suparat ci doar m-ai contrariat.ma obisnuisem cu articolele tale sa fie bazate pe ratiune,pe cifre,pe logica..asta e bazat pe impresii .ceva a la nea vlaston,ceva a la andreea pora, cum am spus mai sus.