Romania in 2013 – ne miscam si noi mai cu talent?

2013 va debuta cu o majoritate guvernamentala, in functie, care se bucura de un procent al puterii -exprimat in mandate parlamentare- nemaivazut in aproape 20 de ani. Unii din cei care au votat USL au (mari) sperante cu privire la proiectul sau politic -si economico-social-, altii au vrut sa ii demonstreze ceva Presedintelui tarii. Altii nu au votat USL, si nu au asteptari pozitive. Si, nu in cele din urma, o mare parte din romani iarasi nu s-au „deranjat” sa vina la vot.

Indiferent de preferintele politice, Romania nu isi poate permite inca un an pierdut, sau de blocaj. Nici in administratie -asta indiferent daca esti sau nu fan al mult clamatei „reforme a statului”- , nici in sectorul privat. Este greu de imaginat ca romanii cu diferite optiuni politice isi vor da „mana cu mana” si ca dintr-o data Romania nu va mai fi divizata ci patrunsa de cultura consensului. Nu e cazul. Insa, acest lucru nu inseamna ca trebuie sa asistam statici la 2013, ci trebuie sa ii imprimam, pe cat posibil, propria dinamica, spre mai bine. Asta inseamna sa ajuti un efort national, unde e cazul, unde poate fi identificat, respectiv sa avansezi chiar si acolo unde se stationeaza.

Articolul prezent se vrea o harta a provocarilor si posibilelor solutii macro, in 2013. Harta nu e exhaustiva si nici nu are pretentii de adevar absolut (nici macar relativ), e insa o incercare de a contribui la dinamism social, si individual. Are in vedere planul extern dar si intern.

Incep cu externul caci e mai putin ce e de zis. Romania e in NATO si UE, avand totodata mai multe parteneriate strategice, cel mai important fiind cu SUA. Nu poti face alt joc decat cel al Cluburilor in care esti, si nici nu e indicat, cu atat mai mult cu cat au fost ani de eforturi pentru intrarea in Cluburile cu pricina. Asta nu inseamna insa ca nu poti avea o relatia matura, de respect si parteneriat – in special economic, cu actori din afara Cluburilor, ca vorbim de China, Rusia si altele. Si altii o fac, si fac parte din aceleasi Cluburi. Daca insa avem un statut ca in „Boul si vitelul” de Grigore Alexandrescu, depinde de noi in 2013. Depinde de felul in care jucam (suntem geopolitic nevoiti sa facem jocuri delicate, de secole) intre blocuri geopolitice, de farurile dupa care ne ghidam, de politica interna pe care o facem (sa nu uitam ca Polonia joaca tare extern si pentru ca s-a intarit intern – un deziderat exprimat si de Titulescu in interbelic). Daca blocul geopolitic din care facem parte e relativ clar, conteaza la care faruri din interior ne uitam prioritar, caci nu poti fi cel mai bun prieten cu toata lumea. Poti fi prieten bun cu multa lume, dar cele mai bune prietenii se fac in timp. In 2005, s-a spus Londra-Washington, poate ca in 2013 se va spune Paris (sustinatorul nostru istoric, neglijat uneori)-Berlin (care de altfel lumineaza si Bruxellesul), insa alegerea, oricare ar fi ea, trebuie sa dea dovada de delicatete diplomatica, si sa aiba si un continut economic: prietenii investesc in tine, te ajuta sa cresti. Daca nu, iti faci si alti prieteni, cu speranta ca, prin concurenta, si ea prieteneasca, se va investi mai mult de catre toata lumea. Din jocuri fine creste puterea de negociere, de la Schengen, la bugetul UE, la investitii straine.

Prin economic, fac trecerea la planul intern. Avem nevoie de investitii straine, ca ne place asta sau nu – ar fi grozav sa avem un super capital intern, dar nu avem. Da, trebuie sa il intarim in 2013, prin masuri cu cap, de ordin economic si fiscal, deschizand totodata usile pentru investitiile straine. Avem nevoie de bani, si nu doar de dragul altora (incepe plata datoriei la FMI) ci si de dragul prosperitatii noastre. Decat sarac si cinstit, poate mai bine infloritor, fie la sat sau la oras, cu aceeasi cinste. Daca asta presupune si plecatul in strainatate o perioada sau lucrul de aici cu „strainii”, pentru ca piata romaneasca e prea mica pe moment, cu atat mai bine. Asta inseamna globalizare, si, asa cum industria noastra de IT&C a inteles-o, din ce in ce mai multi romani antreprenori, din varii domenii, o inteleg uitandu-se dupa piete externe. Trebuie sa ne miscam mult individual, caci „statul” nici nu mai e ce a fost, nici nu are capacitatea sa mai fie, nici nu mai are de ce sa fie ca pe vremuri. Daca majoritatea nu e gata sa accepte succesul individual ca reteta -si inca asteapta ceva de la stat-, minoritatea activa trebuie sa ii arate calea, sa arate leadership, atat de una singura, cat si in parteneriate publice-private.

Cine ar trebui sa initieze acest parteneriat? Sectorul privat nu are de ce astepta mana statului ci ar trebui sa il bata pe umar, caci orice administratie, prin natura sa birocratica, se misca greoi. A, daca autoritatile nu isi fac treaba, atunci acest lucru trebuie semnalat si schimbat. E o lupta in timp, dar una care merita caci miza e normalizarea relatiei dintre administratie si sector privat, dintre administratie si cetatean. Nu e normal ca o economie intreaga sa ramana blocata cateva luni inainte de un ciclul electoral, viata trebuie sa mearga inainte. Poate ca nu isi da seama pe moment, dar e si in interesul politicului ca acest lucru sa se intample: un sector privat lasat in pace (un sector privat care vrea ajutor nu e sector privat) creaza mai multe slujbe, face mai multi bani. Asta inseamna ca „statul” se poate lauda cu treaba buna pe care a facut-o (dragul de el, prin intermediul privatului) si poate miza pe mai multi contributori, inclusiv in campanii.

Dar, lasand la o parte ideile mari, de ce avem nevoie concret? Avem nevoie si de forma si de fond. Pe forma avem nevoie de comunicare mai buna, si asta va fi provocarea noii puteri – cum sa fii eficient si empatic in acelasi timp, cand faci reforma in austeritate (cele doua, eficienta si empatia, la pachet, impun respect si rabdare); in plus, e greu sa pui de acord comunicarea si organizarea unui singur partid, daramite a unei aliante, cu parti diferite doctrinar. Pe fond avem nevoie de viziune si de resurse de punere in aplicare a viziunii cu pricina; nu va fi usor dar oportunitati sunt:

• HR – ideea conform careia toti oamenii buni s-au retras pe metereze, in Romania sau in strainatate, e un mit. Sunt destui, si in Romania, si in afara, numai ca sunt prea discreti pentru binele lor si al Romaniei. 2013 e un an bun sa iasa in fata. Vor da speranta, prin expertiza, energie, modelul oferit. Cei care vor sa ajute autoritatile, pot sa le intinde o mana; nu va asteptati sa fiti cautati imediat, caci procesul de „recrutare” nu e usor nicaieri in lume; dar lumea trebuie sa stie ca existati.
• resurse naturale – folosirea lor cu cap, asta insemnand ca fie le conservi daca iti permiti, fie, daca le exploatezi, incerci sa obtii cat mai mult financiar, protejand totodata mediul. Daca exista si risc de mediu si redeventa mica, e teapa nationala, si ar trebui evitata.
• resurse umane – separat de cei deja buni sau foarte buni existenti pe piata, e nevoie de „educatie, educatie, educatie”. Blair a spus asta bine in 1997, e un adevar oriunde in lume.
• un New Deal, romanesc, care sa lege fiscalitatea de eficienta. Eu de exemplu poate ca as da mai multi bani la stat, dar vreau sa stiu exact unde merg, si am trei prioritati: educatie, sanatate, infrastructuri (drumuri si nu numai). Daca banii s-ar duce acolo, as castiga mai multi bani la anul, caci Romania ar inflori.
• o directie clara de dezvoltare: se mentioneaza des energia si agricultura, e bine; dar as mentiona si IT&C, caci trebuie sa fim pregatiti pentru economia mondiala din care facem parte, unde inovatia e cheie. Ok, vom avea curent si de mancare -si multi oameni ocupati cu asta-, dar trebuie sa mai si producem lucruri cu valoare adaugata. Lucrul la o noua industrializare trebuie inceput de undeva. Altfel, decalajul cu Vestul (dar si Estul asiatic) nu numai ca se va pastra, dar se va accelera, determinat de schimbarile majore din economia mondiala.

Mai sus sunt numai cateva idei, mai mult sau mai putin bune. Nu insa utopice. Diferenta de la utopie la realitate o poate face in 2013 un plan clar, cu tinte, cu oameni motivati, cu un parteneriat clar intre public si privat. Indiferent de majoritatea din spatele sau, un guvern nu poate face totul singur. Nici nu e cazul, caci se presupune ca suntem economie de piata. Cert e ca „business as usual” nu mai merge: sistemul – si cat ne mai place sa dam vina pe un „sistem”- nu poate fi schimbat de la o zi la alta, de la un an la altul. Dar trebuie inceput de undeva, cu cap, nu cu tipete de batalie. De ce e Romania altfel? Pentru ca asa a vrut ea; sau pentru ca nu a stiut ce a vrut; sau pentru ca a stiut, a vrut dar nu a putut. Restul sunt scuze. Asadar, Romania -si romani-, in 2013, ne miscam si noi mai cu talent? Hai, Romania, actioneaza, cu fainosag.