marți, iunie 23, 2026

Românii, Europa și Vestul! Sau de ce unii intelectuali români se tem de Occident…

De când unele excese ale stângii au schimbat o parte din peisajul politic și cultural al Europei (e adevărat, mai ales în Europa de Vest), la noi a apărut o pătură subțire de intelectuali care se pregătește să abandoneze ideea propriei apartenențe la Vest și să construiască o utopie. Pasămite, marile valori ale vechii Europe vor supraviețui, mâine, doar în Europa de Est. Continuitatea strălucitoarei civilizații de ieri s-ar putea face doar prin mințile și inimile celor care trăiesc, vorba unui lider de război din secolul XX, dincolo de Stettin (la Baltica) și Trieste (la Adriatica), într-un teritoriu ce conține vechile capitale Varșovia, Budapesta, Praga, București, Belgrad și Sofia.

Iluzia descoperirii unei noi Europe, „autentice”, chiar la granița cu colosul iliberal din Est, se apropie periculos de mult de teoriile rusești care au drept puncte forte cam aceleași linii de gândire: iresponsabilitatea intelectualilor și a noii clase politice europene, slăbirea duhului național, abandonarea statelor către roiuri de prădători capitaliști, decăderea drastică a moravurilor, necesitatea unor regimuri de mână forte etc.

E greu de realizat măsurători perfecte atunci când instrumentul utilizat este invariabil subiectiv. Percepția unora că Vestul a devenit periculos pentru români se ciocnește de percepția altora…care văd marele Est, în aceeași continuitate agresivă de secole, ca fiind principala provocare pentru Europa Central – Răsăriteană. Dacă privim cu atenție, nu știu dacă vedem mai puțină mândrie și responsabilitate națională la austrieci, norvegieni, olandezi etc. Iar armatele de gay, care amenință Europa de Est cu o invazie iminentă, s-ar putea să fie doar mituri hetero. În schimb, bombele care cad peste blocurile civililor, viețile distruse și familiile sfărmate… sunt cât se poate de reale. La fel și propaganda perfidă, care răsucește mințile naivilor. Aflați în căutarea societății ideale și a democrației perfecte, mulți români au ajuns să se indigneze de micile imperfecțiuni ale Vestului. Care există, e adevărat, dar care, oare, cât de mari sunt?

În toată această frământare de tip clasic – „noi versus ei” – o mică elită, care se consideră patriotică, și care poate chiar are frământări reale pentru viitorul națiunii, vine să ne propună soluția separării. Chiar dacă o separare simbolică, deocamdată. Europa nu ar mai fi stânga plus dreapta, nu mai e pietism… dar și detașare religioasă, nu mai e acel mix fericit de valori care a condus la marile realizări de până acum. Europa musai trebuie să fie național forte, altfel pare lipsită de orice viitor.

Se pare…ar fi la modă, ca și reacție imediată, că Vestul trebuie culpabilizat în bloc, ba chiar trebuie ținută o distanță igienică față de un loc aproape sortit pieirii. De acolo, în anii următori, nu ar putea veni decât nenumărate pericole și metehne molipsitoare.

În același timp, sunt însă destui oameni care ar spune altfel: de ce să abandonăm Vestul, gonflând panicard niște angoase existențiale trecătoare? De ce să-l declarăm nul, maculat și inutil, făcând jocul Moscovei? De ce să-l reducem și să-l echivalăm doar cu instituții, mai mari sau mici, care nu ne convin? Sau cu unele inițiative mai puțin inspirate ale UE, care, aparent, vexează orgoliile naționale și localiste? De ce să nu-l recuperăm? În fond, Vestul implică și Europa și UE, precum și SUA, tot ceea ce vreodată a făcut posibilă sintagma de „lume liberă”. Toată cultura și civilizația, moșteniri de o inestimabilă valoare… De ce să nu lucrăm cu nuanțe și să criticăm doar ceea ce e de criticat… și nu întregul Vest? Ci pe unii rătăciți, punctual vorbind, care au născut tot felul de idei stranii pe care, strategic, le-au pus sub umbrelă „europeană”. De ce să nu participăm activ la competiția de idei pentru a oferi, din nou, vigoare și decență unor vechi concepte cheie: comunități locale, comunități naționale, creștinism, responsabilitate politică, valori?

Un document cu profil conservator – Declarația de la Paris (2017) – surprindea bine această idee, în chiar primul punct: „Europa ne aparține și noi aparținem Europei. Aceste pământuri sunt casa noastră. Nu avem alta. Motivele pentru care Europa ne e dragă exced abilitatea noastră de a ne explica sau justifica loialitatea. Este o chestiune de istorii împărtășite, speranțe și iubiri…”

În tot acest mic univers de idei, problema cea mare nu e totuși gâlceava intelectualilor, deoarece, cum-necum, ei mai înțeleg nuanțele. Problema e a oamenilor mulți care citesc, care văd și percep conform propriului nivel de educație respingerea Vestului. Dacă refuzi ceva, cu pasiune și vehemență, automat răsare în minte o alternativă. Din păcate, alternativa e mult mai la Est, plasată în peisaje politice cețoase, chiar cu destule dâre sângerii… în ultimul timp. Da, poate că oameni, instituții, grupări, reviste, ong-uri, televiziuni etc. din Europa trebuie criticate pentru exagerări, lăcomii, derapaje și ciudățenii. Dar critica nuanțată și nu demolarea casei, a întregului, poate fi folositoare și poate aduce primenirea lăuntrică. Dacă insistăm să exagerăm și să spunem că întreaga noastră viață actuală e un putregai, dacă vom crede că toată lumea se prăbușește iremediabil doar de la mici detalii care nu ne convin, atunci să fim siguri că alternativa rânjește hidos, după colț, gata de a înhăța totul.

Culpabilizarea Vestului, ca entitate cu un anumit profil cultural și politic, înseamnă și abandonarea în bloc a tuturor celor care, în Italia, în Germania, în Franța și Anglia etc. nu s-au raliat niciodată unor atitudini cu adevărat radicale, de dreapta sau de stânga, unor exagerări culturale și fantasmagorii cu zeci de identități de gen. De la asociații catolice la socialiști moderați și intelectutali publici liberali… Roger Scruton, marele gânditor al conservatorismului modern, ne-a sfătuit în „Cum să fii conservator” să-i înțelegem cumva și să acceptăm o parte din viziunea celorlalți despre lume. Să nu insistăm pentru o cultură europeană monoideologică. În Occident, încă există o multitudine de grupuri, asociații, reviste, indivizi care se încăpățânează să țină sus steagul decenței și profesionalismului, care promovează valori și atitudini moderate, care încarnează spiritul vechii Europe. Toți aceștia nu pot fi ignorați, minimalizați, pitiți după o ușă anonimă, din cauză că ne-am speriat de alții mai gălăgioși. Din contră, și ei sunt Vestul. De aceea, ei trebuie încurajați să devină o voce fermă în societate, pentru a echilibra agitația celor care se autopropun drept unici salvatori, promotori ai progresului sau justițiari ai sorții.

Privind din celălalt unghi, simpla declarație de proeuropean nu poate salva pe nimeni care e plin de cusururi și infirmități morale, ba chiar poate că are la activ numeroase ticăloșii sau iresponsabilități. Nu te poți ascunde după un slogan, chiar și după un slogan măreț, dacă ești gol pe dinauntru și mânat de interese meschine. Vorba trebuie însoțită de fapte și de caracter, pentru a certifica anumite valori reale.

Iar Vestul, Vestul e o construcție magnifică ce trebuie apărată. Apărată de unii demolatori dinăuntru, de mulți detractori din afară și protejată, un timp, de cei care, chiar și pentru moment, au căzut în ispita scepticismului cronic.

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. ati citat declaratia de la Paris (2017) a unui grup de intelectuali conservator-reactionari si nu discursul lui Macron de la Sorbona, din acelasi an, pe tema „l’Europe est mortelle”…dommage.

  2. Fugi de aici!
    Cum sa se sperie românii de Occident?
    Vrei sa spui agenții SVR și idioții lor utili din aur, pot, sos.
    Aia s români doar cu numele

  3. un articol interesant dar care se fereste sa puna pct pe i.

    Orice organizatie si chiar orice product sufera modificari, modernizari etc. Se spune ca societatea capitalista e capabila de autoreglare.

    Aici e pct pe i, atunci cind aceasta autoreglare e faultata grosolan de ideologii „umaniste” sau alte extremisme, atunci cind realitatea, naturaletea relatiilor umane e confiscata de palavragii cu „valori” europene, oltenesti, etc.

    Critica nu- nseamna distrugerea unui sistem ci e doar o contributie la incervarea de a pergectiona acel.sistem.

  4. Iată o problemă interesantă, de fapt o adevărată schizofrenie. Pe de o parte, intelighenția românească declară sus și tare că se simte europeană, pe de altă parte nu-i place spiritul european. Nu mai pomenesc câte curente culturale românești s-au opus europenizării României….
    Azi, la fel(vezi rezultatele alegerilor, 60-80% din diaspora românească „europenizată” a votat CONTRA Europei!…), schizofrenia continuă, VREM în Europa dar NU NE PLACE!
    Măi, hotărâți-va o dată!
    NB. E greu în Europa pentru un popor oriental, mioritic și manelist. Pentru „intelighenție”…la fel …

  5. Estul…Vestul…Vechea Europă…Noua Europă.

    Eu cred că e una. Și, nu-i așa că o o arhitectură europeană [con]federativă ar simplifica lucrurile, inclusiv pentru istoricii care-și fac atâtea griji cu privire la detalii?

  6. Asta cam asa e, Europa trebuie aparata de ea insasi in acest moment. Nu prea mai seamana cu ceea ce era acum 25-30 de ani si ar fi foarte bine daca ar reusi sa depaseasca aceasta perioada neagra.

  7. De ce unii se tem de Occident? Pentru că acomodarea se dovedește un proces de extrem de dificil. Pentru că, fascinati de „lumea liberă” și, totodată, contrariați, se simt rău înțeleși sau inutili și de aceea preferă izolarea mistică, promovată de un gargaragiu penal. Dar mai cu seamă, prntru că Occidentul îi cunoaște doar pe Dracula, Ceaușescu. Comăneci și Halep. Asemenea intelectuali, căutători avizi de tot ce este cenușiu, nu sunt străini de o anumită fascinație in fața extremismului, a mormanelor de minciuni reciclate, furibunde indignări „patriotice” și nationalisme inflamate pe ruinile Olimpului sovietic. Chiar daca etnia ne-a făcut serviciu publicitar, de la înfulecatul lebedelor vieneze, Vestul ne primește. Dacă analizezi bine gândirea (uneori sterila) diasporenilor, nu ai cum sa nu vezi că ea este infestata de „înțelepciunea rusească” cu toate anexele: ignoranță, umor grobian, incitare la ură și strigăte furioase: „Iubim Rusia!” Parca ar fi niște păpuși mânuite de un diavol isteric. Vorbesc cu dispreț despre „iadul capitalist” in fața vitrinelor strălucitoare și fac dintr-un gargaragiu ratat un ideal de paradis și un model de vis. Nimeni nu emigrează din Occident inspre Estul Sălbatic. Își doresc regim ca in Rusia, dar se bucura de salarii „baban” și beneficii europene. Nimic surprinzător! Sunt necontaminati de logică și neconvertiti la valorile lumii occidentale. Stau cu fața la Vestu’ și cu gândul la FRestu’, fiindcă iubesc Moscova, cea de-a treia Vomă.

    • Nu iubesc Moscova, nici România, nici Europa, oamenii ăștia nu iubesc pe nimeni ci urăsc pe toată lumea. D’aia ziceam mai sus că mulți suferă de un fel de boală socială de tip psihiatric, eu i-am zis schizofrenie.

    • În cazul unora precum Aligică sau Neamțu, cu un bagaj intelectual temeinic, nu se pune problema că nu știu ce debitează. Au studiat mult în Occident, au habar. Probabil e o ranchiună personală, nu au ajuns la strugurii la care vor ei. La alții, precum unii dinozauri universitari, tare mi-e că nu-s conectați la realitate sau au ajuns să dețină titluri și catedre prin malversații intelectuale. Mai există și categoria pseudo-intelectualilor, oamenii cu profesii liberale, dar fără un exercițiu real de analiză logică: tot felul de avocați, jurnalistul legionar Târziu și alte fraude intelectuale. Ăștia toți vorbesc cu ochelari de cal pe ochi, însă trec drept intelectuali.

  8. Nu numai că nu am aflat de ce se tem intelectualii de Occident, dar nici măcar despre ce intelectuali e vorba nu-mi dau seama, ba mai mult, chiar și Europa a devenit o nebuloasă după lectura acestui text. Europa nu mai e nici măcar o constantă geografică, căci aflăm spre final că ea este Vestul, carevasăzică inclusiv America.

    Termenul de intelectual deja nu mai înseamnă nimic. M-am resemnat: nu trebuie să știu eu cine ia parte in dezbaterea imaginară. Ce este un intelectual? Un absolvent de studii superioare? Inginerii sunt sau nu intelectuali? Un plagiator profesionist din aparatul de stat este intelectual? Dar hoardele de adepți ai lui Marx, Heidegger, von Mises, Yuval Harari sau Dughin sunt intelectuali? Adulatorii maneliștilor sunt intelectuali dacă râvnesc la premiul Nobel? poate comunitatea contributors de cititori și scriitori cu râvnă?

    Dar cine se teme de Occident? Pe bune, acum. Cumva cei peste 3 milioane de rumâni, in majoritate eurosceptici, ce sălășluiesc in Occident? Este teamă ce simt ei sau repulsie, greață, aversiune? Poate rumânii din Irlanda care și-au luat-o pe coajă de la localnici?

    Dar euroscepticismul de unde vine? Din China? Nu cumva tot din Europa, in special din vremurile in care UK făcea parte din UE? Britanicii au votat constant UKIP pentru europarlament, adică un partid care nici nu exista in UK, asta numai ca să dea cu tifla europenilor continentali. Ați audiat vreodată discursurile lui Nigel Farage din parlament? Dar pe Eriz Zemmour l-ați citit? Dar pe Matteo Salvini și Beppe Grillo? Așa-zișii intelectuali rumâni aliniați au rezolvat chestiunea rapid: au decis că toți cârcotașii ăștia vest-europeni e musai să fie trollii lui Putin și gata! Ce simplu! Ei nu vor să le fie frică de Europa așa că au conchis că orice critic al Europei (mai exact al UE) este un mongoloid dintr-o coloană secretă. Și continuă să facă politica struțului: dacă nu vorbim despre o problemă ea ori nu există ori uită lumea de ea iute.

    Dar să nu uităm că cele mai nasoale totalitarisme din istoria scrisă a omenirii sunt…Made in Europe! Și comunismul și fascismul sunt creații europene. Iar când au apărut -iaca rușine- intelectualii băștinași s-au adăpat cu lăcomie de la izvorul ideologiilor criminale!

    Cum ar putea oare să-și dea seama telectualii autohtoni -vai steaua lor cu ce discerănământ politic și cu ce educație și cu ce aparat critic trebuie să lucreze și cu ce antecedente- dacă Europa iar o să pice in vraja unui nou totalitarism? sau dacă vreun nou curent fascist, bine deghizat, o să pună mâna pe putere in UE? sau dacă niște troțchiști o să saboteze din interior structurile Uniunii ca să doboare capitalismul? Și dacă și-ar da seama…cum oare ar putea apăra ei Europa? o să alerge cu pieptul gol la Bruxelles ca să tragă semnalul de alarmă? :) :) :)

    • Europa a picat deja în vraja unui nou totalitarism numit progresism. Și pe care, ea, Europa, vrea să-l transforme într-o ideologie neo -imperială pentru a re -clădi un nou Imperiu European. Așa a făcut Europa în întreaga ei Istorie, începând cu grecii, romanii, Charlemagne, Napoleon, Hitler, Stalin, etc.

  9. Intelectualilor le-ar prinde bine sa participe și ei la câte un maraton, ceva, măcar de 4 ori pe an, in diverse puncte din Europa, să li se mai zgâlțâie ideile în cap 🎓. Pe alocuri, diasporenii, când știu că ai lor copii primesc un prânz la un preț diferențiat după veniturile lor în vest nu văd mentalitatea din spate, n-au cum, nu au același istoric personal cu localnicii, ba chiar zic „dă-i drea**, să le luăm banii!”. Personal, mă uit la societăți cu un ochi mai spre individual, cu toate efectele de contagiune ce vin apoi din propagarea unor idei, forța lor inflaționata ce face din broască un balon, haosul din jur, contexte. În cazul unui om, poți înțelege de ce el aderă la niște rute și idei în viață, devine clar prin lumina a ce a trăit, chiar și lui îi e clar dacă are destulă introspecție din măcar câteva momente de sinceritate la o băută sau când îi iese aburul prin piele de necăjit, frustrat, șocat cultural sau furios ce e.
    Vorbea foarte bine un stimabil asistent univ. de ideologii, cum că se apucase să le studieze și ne-a explicat tot drumul până la capcana lipsei de sens în care era studiind….ideologii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Paul Nistor
Paul Nistor
Doctor in istorie, specializarea, istorie contemporana. Cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, Academia Română-Filiala Iaşi, specializarea Relaţii Internaţionale. Proiecte de cercetare legate de politica României comuniste faţă de Occident şi raporturile dintre Republica Populară Română şi O.N.U. - 2011, Bursă postdoctorală, program cercetare-documentare la Universitatea din Utrecht, pe tema „Artă şi ideologie în România Războiului Rece (1948-1964)”. - 2012, Bursă postdoctorală, program cercetare-documentare la Universitatea din Viena, pe tema „Artă şi ideologie în România Războiului Rece (1948-1964)”.Cărţi Publicate:- volum de autor, „Înfruntând Vestul. P.C.R., România lui Dej şi politica americană de îngrădire a comunismului”, Editura Vremea, Bucureşti, 2006. ( Teza de doctorat)- volum coordonat, „Relaţii Internaţionale. Lumea de ieri, lumea de mâine.”, coordonator Paul Nistor, Editura PIM, Iaşi, 2007.- volum coordonat, „Relaţii internaţionale. Lumea diplomaţiei, Lumea conflictului”, coordonatori Ionuţ Nistor, Paul Nistor, Editura PIM, Iaşi, 2009.- volum coordonat, „Diplomaţie şi destine diplomatice în lumea românească”, coordonatori Paul Nistor, Adrian-Bogdan Ceobanu, Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte 2011.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

carte

 

coperta cartii

În această nouă carte, Armand Goșu urmărește desfășurarea războiului din Ucraina și negocierile de pace în contextul geopolitic inaugurat de al doilea mandat al lui Donald Trump, care a subminat dramatic – și poate iremediabil – unitatea lumii occidentale. Astfel, sunt analizate originile imperiale ale planurilor Rusiei în Orientul Mijlociu; de ce și-a abandonat Putin singurul aliat real, dictatorul de la Damasc, și a renunțat la poziția strategică din Venezuela; cum schimbă utilizarea pe scară tot mai largă a dronelor modul de desfășurare al luptelor și, adeseori, deznodământul lor; evoluțiile recente ale negocierilor pentru încheierea războiului. Vezi mai multe

Carti noi

Despre alegere şi discreţia binelui

Despre alegere şi discreţia binelui

„Vorbim tot mai mult despre viață în termeni de optimizare și eficiență; nu ne mai atrage atenția decât ceea ce ni se pare convenabil. Aderența la un mesaj de credință, imaginat doar ca poliță de asigurare, va mai putea oare să ne sugereze marile întrebări ale ființei și să ne ferească de ratare? Ar mai putea perplexitățile credinciosului de la noi să intre în dialog cu mirările lumii, astfel încât să nu lase impresia negocierii sale cu fatalitatea? Mai putem aspira la luciditate sub influența unui mod contorsionat de a concepe tradiția?“ — MIHAI FRĂŢILĂ - vezi mai mult

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro