„- Fără să staţi să vă gândiţi, spuneţi cu voce tare primul cuvânt sau primele cuvinte care vă vin în minte atunci când voi spune eu un cuvânt. Participanţii la cursul de Imagine şi Relaţii Publice ascută atenţi, interesaţi de succesul exerciţiului. După ce mă asigur că am atenţia lor spun:
– Franţa! Şi dinspre ei urmează o avalanşă de cuvinte:
– Paris!
– Louvre!
– Turnul Eiffel!
– Renault!
– Romantism, patiserie, Sena, Revoluţia Franceză, Edith Piaf, îndrăgostiţi, De Gaulle, Notre-Dame, Sarkozi, Alain Delon şi exerciţiul continuă până decid să îl opresc.”
Cuvintele de mai sus sunt atribute de imagine pentru Franţa. Cu cât mai mulţi oameni le repetă în cadrul exercițiului (clasic, la cursurile de psihologie socială) cu atât ele sunt mai stabile, imaginea Franţei este mai stabilă. Este o imagine construită în timp şi este una pozitivă, chiar idilică aş spune. Şi imaginea aceasta este confirmată de cei 76,8 de milioane de turişti de anul trecut şi ceilalţi turişti care o fac de ani buni cea mai vizitată ţară din lume.
Acum puţina teorie, bazată pe cartea de Psihologie Socială coordonată şi publicată în anii 90 de Adrian Neculau la Iaşi, mai exact la capitolele dedicate reprezentărilor sociale. Nu vreau să plictisesc dar ceea ce urmează mă ajută să definesc ideea eseului meu.
În funcţie de frecvenţa / forţa cu care aceste atribute sunt percepute, se poate realiza o ierarhie a acestora. Astfel, unele sunt centrale (percepute de o majoritate şi sunt stabile în timp) în timp ce altele unele sunt marginale (sunt percepute de un număr mai mic de indivizi şi se pot schimba în perioade relativ mici de timp). Elementele centrale (nodurile de imagine) ale imaginii (reprezentării) au forţa de a organiza elementele non-centrale (marginale) ale imaginii. Imaginea unei entităţi (fie ea stat, organizaţie, produs comercial, echipă de fotbal sau persoană) poate fi concepută conform unui model atomar, în care nucleul cuprinde nodurile centrale ale reprezentării. Nucleul format din conceptele centrale determină nota şi organizarea întregii imagini. Dar este important ca aceste atribute să fie pozitive şi stabile pentru a avea o „imagine bună”.
Acum să ne imaginăm în alt fel exerciţiul de mai sus. Sunteţi european occidental, trăiţi în Franţa, în Belgia, Olanda sau în altă ţară din zonă. Spuneţi primul cuvânt care vă vine în minte atunci când spunem… să zicem… România. Opresc abrupt exerciţiul aici, nu vrem să spunem aceste lucruri în public. Nu este politically correct. Chiar nu este. Generalizările fără discernământ promovate pe canale publice de comunicare nu fac decât să întărească stereotipii şi prejudecăţi construite pe baza unui contact direct dar limitat la câţiva cerşetori şi nu se pot aplica (ca o consecinţă logică) unei societăţi întregi. Vor genera noi atribute de imagine, atribute negative ce vor persista în timp şi se vor stabiliza.
Nu risc prea mult afirmând că imaginea României în Franţa se bazează pe atribute de imagine negative şi cred că o analiză de conţinut a presei franceze şi a comentariilor din josul articolelor ar proba cu uşurinţă acest lucru.
Imaginea unei ţări este pentru aceasta atât un patrimoniu moştenit de-a lungul istoriei sale, cât şi un capital ce poate fi investit în relaţii internaţionale sau economice. Ce am putea noi face pentru a ne menţine patrimoniul nostru de imagine? Trebuie să facem ceva? De unde să începem?
Sunt câteva întrebări pe care liderii politici nu le pun (cel puţin în spaţiul public) iar poziţiile acestora faţă de diferite discriminări la care sunt supuşi românii de bună credinţă (vezi cazul cu IPhone-ul din zilele acestea) sunt mai degrabă reactive, conjuncturale. O reacţie a Ministerului de Externe sau o scrisoare deschisă a vreunui politician indignat nu ajută prea mult. Cu atât mai puţin coafările de tip Eterna şi Fascinanta sau Explore the Carpathian Garden. Problema cu cosmetizările este că acestea nu sunt durabile în timp. Cele mai bune reclame te fac să cumperi produsul o singură dată şi dacă eşti dezamăgit nu vei repeta greşeala.
Pentru a fi statornică în timp imaginea trebuie să se bazeze pe realitate şi pe performanţe reale. Un jucător de fotbal cu o imagine bună şi cumpărat pe bani mulţi dacă nu va confirma la echipa sa nu va rezista pentru o perioadă lungă de timp doar din imagine, dacă nu va confirma.
Eu nu-i blamez pe francezii, italieni sau pe alţii din Vest care au o părere proastă despre noi. Mai ales dacă acesta s-a format pe baza contactului direct cu mizeria (hoţi, cerşetori, borfaşi) ce a plecat din România şi care le-a contaminat alături de alţii societăţile. Mizeria este mai vizibilă decât splendoarea tinerilor care studiază la Sorbona. Acum nu pot fi toţi francezii sau italienii intelectuali, capabili să evite generalizările, abili în a-şi conştientiza prejudecăţile, ruşinoşi la stereotipii. Nu le putem cere să nu fie cu toţii aşa cum noi nu suntem în majoritatea noastră.
Da, tind să cred că cei din oraşele mari aşa i-au cunoscut pe românii cu care au intrat ei în contact: păduchioşi, nespălaţi şi cu mâna întinsă. Nu le putem cere tuturor să ştie de Cioran, Enescu şi de Ionescu şi să ne asocieze cu aceştia.
Da, îi blamez pe cei care fac astfel de erori în spaţiul public precum cei doi căpcăuni de la Canal +. De la cei care au un microfonul în dreptul gurii se cere mai multă atenţie şi deferenţă pentru că chiar dacă vor sau nu vor ei, ceea ce se spune pe canale media are un puternic caracter formativ (educativ). Acum şi cei care n-au intrat în contact direct cu cerşetorii nespălați (francezii din mediul rural să zicem) cred că noi suntem cu toţii păduchioşi şi cerşetori.
Mă veţi întreba ce propun eu, pentru că de criticat este uşor de criticat. Este mai greu să ai soluţii decât să vorbeşti. În afară de integrarea socială, educaţie şi alte lucruri evidente dar la care pana acum nu prea am excelat, propun să tratăm problema celor care fac răutăţi din ambele perspective, şi europeană şi naţională. Nu doar ca pe o problemă „europeană” cum a încercat să vândă Traian Băsescu problema romilor (atenţie, nu doar romii sunt problema noastră, sunt şi români cu care ne poate fi ruşine).
Recunoscând problema ca fiind una europeană putem veni cu legislaţie europeană. Da, poate părea paradoxal, dar salvăm dreptul la circulaţie reducând dreptul la circulaţie. Restricționăm dreptul la circulaţie al acelora care nu-şi asumă obligaţiile ce derivă din acest drept. Iar la nivel naţional nu ne grăbim în Schengen şi avem grijă să-i ţinem în acasă pe cei care au încălcat legile ţărilor în care au plecat şi au fost returnaţi. Cred că Franţa trebuie sprijinită în politica sa de returnare a cerşetorilor şi borfaşilor. Acesta poate fi o soluţie pe termen scurt pentru că până la urmă trebuie să facem ca acei bani mulţi cheltuiţi pe programe de integrare să producă şi efectele aşteptate.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Aveti dreptate. Ar putea fi un inceput. Dar sa nu uitam ca:
– destule familii de tigani mergeau si ramaneau in Franta perioade de timp destul de lungi, chiar si inainte de 1989.
– necesitatea vizelor de intrare nu a constituit o piedica pentru sute de mii de tigani sa invadeze occidentul, in special Franta, in timp ce pentru cetatenii de rand ai Romaniei obtinerea unei asemenea vize constituia o mare problema!
In consecinta nu vad cum pot fi tinuti la frontiere masele de cetateni romani din categoriile enumerate de dvs. Totusi, putem incerca.
Când președintele României va înceta atacul la adresa concepției europene despre statul social, când va spune că ar face mai mult în cadrul serviciilor sociale de tip european, dar nu are posibilități financiare, imaginea României se va schimba brusc.
Ce o tot tineti cu statul social? Voi nu vedeti ca dupa falimentul comunismului traim falimentul socialismului? Din nefericire, nici capitalismul nu se simte prea bine, probabil tot din cauza inmultirii a tot feluri de ajutoare, derogari, comitete si comitii necesare intr-o societate care intelege gresit democratia…
Revenind, statul social trebuie sa mai ia o pauza. Avem nenumarate categorii si pentru fiecare avem nenumarate explicatii de ce ar trebui sa fie incurajati sa nu maunceasca, sa fie scutiti de diferite indatoriri.
Si atunci cine mai munceste? Cine mai plateste impozite?
În Occidentul european este încetățenită ideea că omul nu cere la stat decât atunci când este nevoit. Occidentalii nu înțeleg ura românilor împotriva celor ajunși la nevoi din motive neimputabile lor. Oricum această dușmănie nu rezolvă nimic. Occidentalii nu înțeleg nici nesimțirea de a cere când nu ești nevoit de la stat , complementar cu furtul de la stat, cu corupția. De fapt chestiile acestea sunt importate în Ardeal din Sud.
Corect cu importul din sud dar problema este si mai interesanta la noi: sunt mult mai multi cei care cer nemeritat decat cei care chiar ar avea nevoie. Si statului ii place asta, sunt usor de manipulat.
Eu consider ca ar trebui sa incepem curatenia din Romania. In primul rand restrangerea unor libertati si drepturi pt parintii care si pun copii la cersit sau a persoanelor cu antecedente penale. Apoi interzicerea cersitului. Urmeaza niste legi legate de urbanism/constructia abuziva a unor castele kitschioase (facute din banii cersiti in strainatate). Reeducare si eliminarea incet dar sigur a nomadismului. Integrarea unei anumite populatii nu se poate face la modul idilic, ea pastrandu-si toate traditiile (nomadism, nunta la 12 ani etc).
Bineinteles, mai intai trebuie facute studii bazate pe criterii clare care sa indice: care sunt problemele, cine le provoaca (etnie, localitate, cartier, familie), care ar fi factorii favorizanti (aici fara scuze „saracia”, „discriminarea”… poate mentalitatea si lipsa de educatie in schimb), cum se poate interveni la nivel de individ, familie, cartier, localitate. Deci politici de reeducare destul de personalizate.
Studiile trebuie facute pe teren de psihologi, sociologi, analisti politici, geopoliticieni. Adica persoane care pot avea un demers slabit de ideile preconcepute imprumutate de la Tv. Si persoane care pot pune intrebari si face declaratii lipsite de culoare politica si de politically correct.
Vorbim discutii. Asta cu interzicerea cersitului e ca si cu interzicerea prostitutiei si a drogurilor (sau mai de mult a alcoolului). Solutia nu e o alta interdictie. Solutia este una de tip IRS in SUA. Controale periodice. Ai cu ce sa justifici banii si averile? Ai salariu/orice alta sursa de venit LEGALA (si taxata corespunzator) cu care sa dovedesti case, terenuri, palate, gipane care costa cat o casa? Perfect! Le poti pastra. NU AI?!? NASPA! Ti le luam, iti taiem drepturi si poate te si inchidem. Ia sa vezi atunci cum dispar retele de prostitutie, cersit, furat, comisionat…
Vorbim discutii… Roxana chiar a vb despre niste lucruri reale, si singura modalitate „reala” de a le rezolva, in timp, prin ceea ce a spus ea… Mi se pare ca a pus foarte corect diagnosticul, si tratamentul la fel. Este mult mai usor sa interzici cersitul decat sa faci bugetul de venituri si cheltuieli a multora, s.a.m.d.
Legi anti-cersit exista dar aici intervina mentalitatea romanului:
„pe mine ce ma intereseaza ca is copii mici care cersesc in intersectie?”
Politia e mai mult oarba sau limitat de normele de aplicare ale legii.
Hai sa facem un exercitiu de gandire. – avem 2 copii la cersit in intersectie…romanii sa zicem is la un nivel al civilizatiei si gandiri incat fiecare care vede acei copii(vreo 20 de persoane pe minut) suna la 112 sau la politie direct sa reclame asta=>politia din cauza presiunii isi va face datoria, si cf. legii care exista parintii sunt arestati si copii vor fi adoptati de-o familie normala pe viitor.
Nu poti elimina nomadism-ul cu forta, interventia in forta asupra taberelor se numeste in europa discriminare … e mult mai usor pt. ei sa scape nevatamati decat pt. noi sa-i educam…nu avem cum sa „apucam cacat-ul de partea cea mai curata” =diplomatie
In rest sunt de acord
Reflectata in mass media, imaginea romanilor in occident este, de departe una negativa. Si este exploatata din plin de oamenii politici ai momentului. Nu pentru ca este cea mai grava problema sociala, dar serveste mai ales pentru a obtine capital electoral.
Presupunand, prin absurd, ca am reusi sa ne tinem cetatenii infractori in tara, oare ar ramane peste noapte pungile cu galbeni uitate si neatinse in mijlocul drumului, asa cum spune legenda ca s-ar fi intamplat, la un moment dat, pe vremea lui Tepes? Oare nu ar avea cine sa le fure?
M-am numarat in aceasta vara printre vizitatorii Frantei. Am mers in zona Pirineilor – plecand din Spania, prin Andorra, Prin nu stiu ce minune am reactivat rudimentele de limba franceza de pe vremea cand eram in liceu si in doua zile comunicam acceptabil. Nimeni nu ne-a discriminat. Chiar am primit un „Merci pour votre français!” in Albi. Nu ne-am intalnit cu romani si chiar ii evitam daca se intampla sa ii auzim (de la distanta!) ca ar fi „de-ai nostri”. Poate ca este o greseala, dar este mai prudent asa. Doar ca, oamenii de rand, incepand cu vanzatorii din piata, si continuand cu parintii de la scoala, sesizeaza diferenta dintre cersetori, paduchiosi sau hoti si cei care au ceva bun simt si educatie. Doar ca oamenii educati, normali, care cauta sa se integreze, nu vor iesi vreodata in evidenta. Acestia raman discreti, cu viata lor modesta, anonimi, nu aduc capital electoral si nu apar pe prima pagina a stirilor.