duminică, martie 16, 2025

Rosictir

Este și nu este o coincidență faptul că tocmai când, după vreo două secole și jumătate de raporturi antagonice, Rusia și Turcia ajung la relații amicale, la noi grupul politic conducător se orientează spre modelele și tendințele acestor foste imperii din vecinătatea noastră care ne-au influențat violent istoria. E o coincidență, în sensul că dezvoltarea mafiei locale a urmat o cale proprie, originală, după cum voia Ion Iliescu, e rezultatul unei continuități neaoșe. Nu-i o concidență, pentru că interesele grupului conducător – pe care îl putem numi „banda Dragnea”, deși e mai larg decât cercul apropiaților președintelui PSD – se văd sprijinite de atitudinile fățișe ale Rusiei și Turciei. După o ușoară derută, Rusia și-a reluat tendințele mai vechi, folosind cu o redutabilă eficacitate mediul online pentru propagandă și diversiune. Pe de altă parte, incapabilă să adere la stilul european, să devină până la capăt un stat laic, și văzându-se respinsă de Europa, Turcia s-a întors la tradițiile ei despotice. Amiciția dintre Rusia și Turcia se întemeiază pe desemnarea dușmanului comun: Occidentul. Și tocmai acum banda Dragnea și-a descoperit și ea marele dușman, mult mai puternic decât bătrânelul Soros sau decât meschina maghiarime: același Occident.

Nu-l bănuiesc pe Liviu Dragnea de sentimente filo-rusești sau filo-turcești. Dacă Uganda i-ar garanta că poate fura în voie, fără să riște pușcăria, Dragnea ar fi cel mai mare filo-ugandez din lume, iar la Antena 3 și RTV Uganda ar fi lăudată ca raiul pe Pământ. Reciproc, pentru Rusia și Turcia, Dragnea e doar un mafiot local util. Și totuși, vorba francezului, marile spirite – Putin, Erdogan și Dragnea – se întâlnesc. Instalat la București ca un sultan, președintele PSD își conduce pașalele (să-i numești „baroni” e inexact) din teritoriu, cărora le acordă privilegii și prin care își controlează supușii. Dispune de o armată de ieniceri (jandarmeria), gata să intervină în cazul unor mitinguri – oricum, toate trăsăturile și manifestările lui îl învăluie pe Dragnea într-un inconfundabil iz turcesc. (E comic faptul că un intelectual locvace îl lăuda după alegerile din 2016 pentru pretinse calități de civilitate, prefăcându-se că uită discursul anti-european din campanie, în care își bătea joc de „bruxelleză”. Nu l-am auzit pe acel locvace intelectual făcându-și mea culpa. Nici nu mă așteptam. Bănuiesc că a binemeritat oarece privilegii.)

Coincidență și nu tocmai, fapt e că, prin banda Dragnea, România inversează o tendință a elitei politice veche de un peste un secol și jumătate. Eforturile pașoptiștilor, apoi ale generațiilor de politicieni cu vederi democrate, întrerupte, ce-i drept de comunism, reluate apoi, de multe ori cu stângăcie și fariseism, de figuri când palide, când cam autoritare – ei bine, toate aceste eforturi par să fie acum anulate. Pentru banda Dragnea e un calcul meschin, dar vital, ea e profitoarea turcirii și putinizării. Se întâmplă însă ceva și în straturile sociale mai adânci, prin grija propagandei concertate care lucrează de ani buni la dizolvarea încrederii în Occident. S-a creat un vast front anti-european, în care intră de-a valma conservatori de toate nuanțele, naționaliști pravoslavnici, naționaliști dacopați, pravoslavnici pur și simplu, naționaliști pur și simplu, comuniști nostalgici sau deliranți, foști securiști, anarhiști, țâfnoși, resentimentari prin vocație – și mai ales oameni dezamăgiți, dezamăgiți că nu trăiesc așa cum s-ar fi așteptat, deși, nu-i așa?, suntem în Europa. Care Europă trebuie să se fi aflat pe un piedestal foarte înalt, trebuie să fi fost un fel de panaceu. Și s-au găsit atunci oameni de bine să ne arate metehnele Europei (sunt, cum să nu!, doar românul arhetipal e fără cusur) și să ne facă să înțelegem că n-ar fi mare deosebire între Europa și Rusia sau Turcia, un cenușiu indistinct învăluie lumea în care românul arhetipal e împiedicat să strălucească. Dar nu poate fi împiedicat să se poarte țanțoș. Asta e lecția predată Europei de anacolutica doamnă Dăncilă, apăsat, cu toată hotărârea – lecție la care tot vastul front pomenit mai sus va fi aplaudat pe față sau în aparte. Bine le-a zis!

E într-adevăr straniu că am ajuns aici. Straniu, și totuși logic. Când am aderat la Uniunea Europeană, cred că aproape nimeni nu și-a dat seama ce înseamnă asta. Am făcut-o cu versatilitatea și ușurătatea noastră obișnuite, de formă. Urmau să vină niște bani, asta conta. Principii? A se slăbi. Reforme? Le păcălim noi cumva, știm să mimăm la perfecție. Nenorocirea e că s-au găsit unii din justiție să ia lucrurile în serios – obligați, îndemnați, convinși, un amestec de toate astea. Și când justiția a început să-și facă treaba, banda Dragnea a fost amenințată, a devenit vulnerabilă. Fără să știe că dușmanii ei nu sunt niște fleacuri de magistrați români, ci ditamai Europa, cu birocrația ei insuportabilă, care te obligă să respecți reguli, nu se înduioșază de patetismele doamnei Dăncilă (fostă colegă!), nici nu se înspăimântă de bățoșenia ei.

Așa că acum banda Dragnea apelează la marele front anti-european pregătit de luptă, își inspectează trupele temeinic îndoctrinate. Zilele, săptămânile astea se dă bătălia pentru România – da, sună cam patetic, dar e corect. În fața lor stau puțini oameni – câțiva magistrați, câțiva funcționari de prin instituțiile statului, poate și unii politicieni care n-or fi până la capăt ticăloși sau demenți. E tulburător să te gândești cât de puțini sunt – și cât de multe depind de ei. Dacă banda, ajutată de marele front, învinge, atunci Liviu Dragnea va putea în fine declama cu puternic accent rusesc: „Rosictir!”

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. Dragnea e un pion manipulat la randul lui de Putin (poate indirect, ca e prea marunt la scala continentala) in cel de-al treilea razboi mondial, cel mediatic. Tinta finala nu e UE, ci NATO.

  2. „Nu-l bănuiesc pe Liviu Dragnea de sentimente filo-rusești sau filo-turcești.”–> Nu , dar il banuiesc ca face jocul Rusiei, don’t you think? Orban, Dragnea si altii fac acest joc al destabilizarii Occidentului. Desigur ca este doar un corupt odios in final, insa eu cred ca isi urmareste si acest plan.
    „Se întâmplă însă ceva și în straturile sociale mai adânci, prin grija propagandei concertate care lucrează de ani buni la dizolvarea încrederii în Occident. „–> Chestia asta este socanta. Adica in Romania au fost unii care au pregatit ani de zile, in „laboratoarele ” lor obscure expulzarea Romaniei din UE si de pe orbita democratiei. Cum de a fost posibil asa ceva si cum de nimeni nu a observat acest lucru? Cred ca nebunia s-a declansat odata cu crearea DNA-ului si anchetarea marilor corupti. In momentul in care Romania incepea sa devina o tara normala unde statul de drept incepea sa fie respectat, iar lupta anticoruptie era laudata si data ca exemplu, au inceput atacurile furibunde la adresa democratiei. Evident ca lupta cu coruptia trebuia sa se bazeze si pe protocoalele cu SRI, pentru ca doar astfel se puteau obtine probe concludente in dosare. Restul…hartoage, hartii, acte, conturi in banci, sume din banci puteau fi justificate destul de simplu cred. Baietii stiau sa faca inginerii financiare si sa se acopere si atunci nu mai puteau fi anchetati si arestati. Aceste interceptari erau facute cu mandat de la judecatori, deci erau absolut legale. La fel se intampla peste tot in lume, politia sau serviciile secrete te intercepteaza. Este noul nivel de investigatie, nu mai suntem pe timpul lui Hercule Poirot sau Agatha Christie.

  3. Fara apartenenta la UE si fara Parteneriatul Strategic cu SUA, Romania era deja alunecata pe tobogan. Si nici acum nu-i trecut pericolul…
    Coalitia PSD-ALDE-UDMR-BOR are un miez comun, in care de mare importanta este impunitatea. Fie ca e vorba de coruptie, de mare hotie, de defrisari ilegale, de tradare, de uneltire, de pedofilie sau de mai-stiu-eu-ce, impunitatea suna bine si pentru pesedisti si pentru tariceni si pentru unguri si pentru popi. Pare ca, in spatele cuvintelor mari si al frazelor sforaitoare, se ascunde o voracitate in lupta pentru interesul personal si o nepasare pentru interesul national al Romaniei. Si, iata, aceasta voracitate atinge un maxim in anul Centenarului. Trist!…
    Atat de paranoic m-a facut cleptocratia asta care ne conduce, incat, citind stirea ce spunea ca ALDE si UDMR nu au acceptat varianta PSD a legii offshore, primul gand care mi-a venit in minte a fost „nu s-au inteles la impartirea spagii”. Trist!…

    Iertare-mi cer, de gresesc!

  4. dragnea nu i decit o marioneta. in spatele lui sint clanuri mafiote care fac legea si spoliaza ce a mai ramas din romania. o justitie, daca ar fi fost dreapta, impreuna cu „interesii” nationali, daca ar fi fost cu adevarat in slujba cetateanului care i plateste, ar fi facut de multa vreme curatenie. oligarhiile se sprijina n primul rind pe justitie si ciomagari. observati privilegiile, averile colosale ale acestor lefegii si apoi trageti concluziile. asa functioneaza socialismul, pleava bugetara e buricul lumii, extrag rente necuvenite traind ca nababii fara a fi pedepsiti si fara sa si asume vreun risc. romania, cu prostovanii ce nu rateaza nici o petrece cu mici si bere de la partid, cu „doctorii” semianalfabeti din universitati si functionarimea inepta doldora si ea de diplome de la spiru haret, adora acest statu quo.

  5. „Banda” Dragnea?! Mda, se poate spune si asa. Ca si hartia, virtualul poate suporta orice. Plus ca „demonstratologii” de toate felurile, de la logicieni la epistemologi, ar spune, fara nicio sansa de a-i contrazice (Magister dixit!), ca argumentum ad hominem subtiaza, pana la a fisura, orice demonstratie. Necazul e altul, si e mult mai mare. Nu numai Rusia si Turcia s-au verticalizat, dar si alti estici. Polonia, Ungaria vin in tromba din spate, pentru a le ajunge din urma. Colac peste pupaza, ca si cand orice rau poate deveni si mai rau, si unii vestici incep sa se dignitas-eze (Italia, Austria, lista e deschisa). Ideologic si politic, e nevoie de ceva mult mai mult, care sa reconstruiasca prestigiul si influenta Vestului.

    Din pacate, din frontul aparatorilor Vestului au inceput sa dispara filosofii, economistii, futurologii cam de multisor, glorificatorii prin vers si scris asisderea. Din acest motiv, politicienii si politologii nu-si prea mai gasesc puncte de sprijin. Se pare ca UE a priceput ceva, de a inceput sa-si condimenteze discursul cu cuvantul „reforma”. Dar probabil ca inca nu stie de unde sa inceapa. Dinspre SUA, niciun vant de schimbare. Altfel, nu numai ca ne vom aminti, dar vom si repeta celebrul vers shakespearian din Hamlet: „E ceva putred in Danemarca!”/ „Something is rotten in the state of Denmark!”.

    Esenta mesajului meu critic, de la un intelectual critic catre intelectualin critici, este ca cei care iubesc Occidentul trebuie sa vina cu ceva ajutator de substanta, cu o noua ideologie, o noua teorie, un nou model de dezvoltare. Unii cercetatori vorbesc deja de post-liberalism, dar cautarile lor sunt inca incerte, nu stiu inca ce sa puna in loc. Probabil va fi o lunga perioada de tranzitie cenusie. Numele „Catre ce?” al tranzitiei cred ca va fi pus destul de tarziu…

    • Adevarata marturiseala Vlad! Par complet rupti d e realitate europenii, sunt aproape mistic convinsi ca ‘more of the same’ ii va scoate la liman, in ciuda evidentei.Reforma aia a ramas la stadiul de invocare cetoasa, nimic concret.

  6. Mai mult decît FASCINANT !
    A analiza/vorbi/scrie/analiza/analiza/dezbate/analiza ATÎT și ATÎT și ATÎT și ATÎT
    despre marioneta „dragnea”, „banda lui dragnea”, „dăncilă”,
    este absolut cea mai lamentabilă diversiune pe care
    PUTEREA UNICĂ Multilateral Dezvoltată
    și-o dorește din plin
    și pentru care vă mulțumește din inimă PARTIDULUI(unic-multilateral-dezvoltat și Triumfător)
    Cît de sublimă este „rezistența”, Felicitări !

  7. Articolul e bun, in stilul bine cunoscut. Contine o afirmatie care probabil vrea sa fie adresata momentului, dar de fapt nu prea e: „săptămânile astea se dă bătălia pentru România”. Batalia ptr Romania se tot repeta de vreo 12 ani, e mai degraba un razboi de pozitii care pare interminabil – ca pana in 2006 eram in tara de dincolo de negura. Va fi probabil cunoscuta in istorie ca ‘tranzitia de 30 de ani’ , aka ‘razboiul rozelor reloaded’ – numarul arata ca, desi suna ridicol cumva, sunt inca optimist, sau disperat-optimist..

    N’as putea sa invinovatesc ‘el popolo’ ptr optiune (psd se mentine popular prin preferinta a peste o treime din noi), caricaturile suntem doar noi, cu totii ‘multi da’ prosti’. Poporul cel blamat a dat suficiente sanse in cei treizeci de ani, iar Dragnea (sau altii anterior) a fost posibil pentru ca sansa n-a fost fructificata de opozitia ‘nobila’ si ‘valoroasa’; poate mult mai putin bananiera si grosiera in conceptii si comportament, opozitia a sucombat generos in momentul in care a ajuns la furculita si cutit, a ‘convins’ intens populatia prin nenumarate procese de coruptie si trafic de influenta. Dreapta n-a inteles niciodata ca dupa anii lungi de suferinte si lipsuri nu poti sa ridici cortina ptr o piesa care se desfasoara in mijlocul capitalismului salbatic, e nu numai imoral ci si dureros de stupid.. castigator? social-democratia de tip romanesc, care desi pare din aceeasi familie de fapt nu e, avand trasaturi de feudalism timpuriu si iz de cosa nostra.

    As arata poate ca la noi politica tinde sa fie confiscata de oameni incompetenti care se cred competenti si care n-au bun simt si nici caracter, indiferent de nivelul de educatie care’l au – competenta administrativa tine de practicalitate, common sense, intr-un sos de caracter bazat pe un set bun de principii si valori, nu implica un intelect superior. La noi sosul e foarte apos, n-are consistenta.

  8. Dragnea in nici un caz nu se comporta ca un sultan. Se comporta ca un Tar rus din vechea dinastie a lui Ivan cel Groaznic, desigur pastrand diferentele ca Dragnea nu e un rus aristocrat ci un rus-rutean din Clasa de Mijloc. Sa nu uitam ca ultimii tari ai Rusiei (filo-eropeni) nu erau rusi get beget, ei fiind inruditi cu Monarhiile Europene. Wilhelm al-II-lea al Prusiei si Imparat al Germaniei si George al V-lea al Angliei erau veri primari cu ultimul Tar Nicolae. Iar nevasta lui Nicolae (Tarina) era nemtoaica.
    Romanii nu au avut de-a face cu Dinastia lui Ivan cel Groznic, pentru ca Imperiul Rus era mai mic atunci si fara impact asupra Romaniei.
    In mentalitatea romanilor a ramas doar modul de comportare a tarilor de dupa Ecaterina cea Mare (1770), care era nemtoaica din Germania si a invatat limba rusa cand s-a maritat.

    • Voiam să spun că sudul Munteniei a fost mai intens turcii și balcanizat decât restul țării. Prezenta până la 1829 a raialelor turcești a influențat moravurile acestei părți a țării, inclusiv a Bucureștilor. Pe la 1800 Bucurestii erau încă un amestec heterockit de români, bulgari, armeni, albanezi, turci, sârb i, evrei, etc. Debalcanizarea Bucureștilor a început abia in timpul lui Cuza, deși și Cuza se contaminase de moravurile locale.

  9. Mai sunt si in alte tari demagogi, impostori si corupti, dar nu si complet idioti…In orice caz, nu in acelasi guvern si nu in acelasi timp!
    E fascinant de constatat intarzierea cu care pica fisa politicienilor romani de la putere…
    Ca sunt servili, versatili si ca n-au principii de nicio culoare, nu e o noutate, dar ca-si dau cu stangu-n dreptu’, dezicandu-se fuduli de familia europeana si zicand amin, astazi, celor care nu mai sunt, de mult, nici puternici nici temuti de nimeni, e o performanta!

  10. Oricum macar mai toate „conservele” au iesit la suprafata. Cine se gandea in 1990 la Marian Munteanu ca la asa ceva?

  11. Este greu de comentat aceasta postare.
    Tot ce as putea spune este ca nu are nimic de-a face cu o analiza reala ca sa nu vorbim de una obiectiva.
    Titlul este lipsit de decenta.
    Intrebarea care se pune este : cui servesc asemenea pamflete nenumite ca atare ?Fara sa vreau imi amintesc de titlul dintr-o revista franceza in 1990 : Romania nu inceteaza sa se psihanalizeze in fata minoritatilor sale.Poate ar trebui adaugat si in fata celorlalte state din EU.
    Partea anecdotica pentru a incheia intr-o nota (pseudo)optimista este ca , desi postarea se doreste o infierare (ne)proletara a moravurilor turco-fanariote si rasaritene adica euro-asiatice ea musteste de umor balcanic mereu pe muchie de cutit intre ironie fina si insulta grosolana.
    O buna dovada ca , cel putin uneor, genetica predomina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vlad Zografi
Vlad Zografi
De formatie fizician, Vlad Zografi este scriitor si dramaturg. In 1994 si-a susținut teza de doctorat în fizică la Universitatea Paris XI (Orsay). A publicat articole de fizică atomică teoretică în Physical Review, Physics Reports, Surface Science. A publicat volume de povestiri si a scris teatru, cu mare succes de public. Este coordonatorul colectiilor de stiinta ale editurii Humanitas.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Carti

Cărți noi

Noțiunea de cumpănă, care dă titlul acestui volum, nu doar că surprinde natura momentului geopolitic internațional, dar sugerează și o posibilă soluție pentru România. Cumpăna nu este doar o etapă de tranziție, ci un punct critic în care direcțiile asumate astăzi vor determina ireversibil poziția țării în arhitectura globală a puterii. După trei decenii de integrare euro-atlantică, în care viitorul părea stabil și previzibil, realitățile internaționale s-au schimbat rapid, iar ordinea liberală care a definit ultimele decenii este acum contestată. Această contestare vine atât din exterior, prin ascensiunea regimurilor autoritare, cât și din interior, prin revizionism politic și radicalizarea discursului public.” Prof. Corneliu Bjola, Universitatea Oxford

Disponibil pentru precomandă

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro