Rugby, o colecție generoasă de valori oferită umanității prin sport

„Cele mai înalte câștiguri și valori sunt departe de a fi apreciate. Ajungem cu ușurință să ne îndoim de existența lor. Le uităm curând. Ele sunt cea mai evoluată realitate. Poate că cele mai uimitoare și mai reale lucruri nu sunt niciodată spuse între oameni.” – Henry David Thoreau – „Walden”[1]

Ca să nu mai pierd spectacolele sportive care mă interesează, mi le trec în agendă. Nu sunt foarte, foarte multe, pentru că în materie de spectacol sportiv urmăresc cu plăcere doar rugby, ciclismul pe șosea și unele meciuri de tenis la turneele de mare șlem. Așa că, în agendă sunt trecute marile tururi cicliste din Europa, monumentele Milano – San Remo ori Paris – Roubaix; cursele Paris – Nisa ori Critérium du Dauphiné și încă alte câteva. Cât privește spectacolul de rugby, neapărat Turneul celor șase națiuni.

Turneul celor șase națiuni nu mă dezamăgește niciodată. Echipa noastră națională da, mă dezamăgește adesea (asta nu contează, rămâne echipa noastră), dar o cură de rugby european de nivel înalt luată în februarie și martie îmi încarcă bateriile pentru un an întreg. Fără nicio exagerare. Nu am nicio preferință, singura dorință este să urmăresc pe cât posibil fiecare meci și să mă bucur. Să mă bucur de realizările echipei care câștigă și de rezistența dârză și plină de sportivitate pe care o opune echipa perdantă. Atât.

Prima ediție a acestui Turneu de legendă a avut loc în anul 1884, când pentru prima dată cele patru echipe britanice – Anglia, Irlanda, Scoția și Țara Galilor – au jucat fiecare cu fiecare, în sistem turneu. În 1893, o echipă pariziană de rugby a jucat primele sale meciuri în Anglia, dar abia în anul 1906 echipa națională a Franței a disputat primul său meci oficial împotriva Angliei. În anii care au urmat, naționala Franței a jucat meciuri oficiale și cu celelalte echipe britanice. În anul 1910 a fost admisă în competiție, care a devenit Turneul celor cinci națiuni.

Rivalitățile nu au lipsit, s-au manifestat antipatii, au fost provocate scandaluri și s-au pronunțat excluderi. În anul 1918, în numele fraternității aliate, Turneul s-a reluat. Anii 1920 au fost dominați de echipa Scoției, care a câștigat nouă ediții ale turneului și a realizat „Marele Șlem” în anul 1925. În anul 1931, Franța este exclusă pentru practici profesioniste într-un joc de amatori (plata jucătorilor și schimburi de jucători între cluburi) și ca efect a jocului violent pe care îl practica, în contrast cu etosul britanic. A fost readmisă în anul 1939.

În anul 1972, Turneul a suferit din cauza conflictului din Irlanda de Nord. Echipele Țării Galilor și Scoției nu au mai jucat meciurile contra Irlandei din rațiuni de securitate și sezonul s-a încheiat fără o echipă câștigătoare. În anii următori, imnul Angliei – „God save The Queen”, nu a mai fost intonat. Ca să nu apară discriminări, nici imnurile Franței și Irlandei nu au mai fost intonate în Turneu, până în anul 1997. Anii 1980 au fost dominați de naționala Franței, care a obținut șase victorii, din care două „Mari Șlemuri”.

În anul 1996, Turneul celor cinci națiuni devine „Cupa Europei a Națiunilor la rugby în XV”, dar își păstrează titlul tradițional. Prima echipă câștigătoare este Anglia, care va domina a doua parte a anilor 1990 și începutul anilor 2000. În anul 2000, Turneului i se alătură și echipa Italiei, iar Turneul devine al celor șase națiuni.

Sezonul 2026 al Turneului a devenit de aseară istorie. O istorie pe care am consemnat-o din fața ecranului TV. După părerea mea, a fost o ediție spectaculoasă, care a onorat pe deplin istoria generoasă a acestui sport pe continentul european. Numele câștigătoarei nu a fost sigur până în ultimul minut al ultimei partide, la ultimul șut spre buturi al lui Thomas Ramos. Până atunci…  

PRIMA ETAPĂ: 5 ȘI 7 FEBRUARIE

Primul meci? Absolut încântător! Prima impresie, după ce toamna trecută am urmărit turneul de la București, cu meciurile amicale disputate în compania Canadei, Statelor Unite și a Uruguayului II, era că ai noștri nu pot da mai mult de patru pase la mână. Ei bine, circulația balonului părea aproape imposibil de urmărit la francezi. Și nu doar mie. La un moment dat, arbitrul central Karl Dickson a recunoscut, după ce a oprit o fază de atac, că: „Nu știu exact ce s-a întâmplat, n-am reușit să urmăresc.” Balonul se lipea de mâinile jucătorilor sau circula cu o rapiditate uluitoare și într-o singură fază schimba direcția de câteva ori. Încântător. Pur și simplu au fost faze de atac ce m-au entuziasmat într-atât încât mă ridicam de pe canapea ca aruncat de un resort.

Prima repriză a fost a Cocoșului Galic fără discuție. Au fost cam 7 – 8 minute de tatonare la începutul partidei, după care francezii au început recitalul. În minutul 13, eseu marcat de Louis Bielle-Biarrey, de la Union Bordeaux-Begles; a transformat Thomas Ramos și scorul a devenit 7-0. În minutul 22 eseu Matthieu Jalibert, netransformat. Thomas Ramos se revanșează 6 minute mai târziu, când transformă o lovitură de pedeapsă. Charles Ollivon a marcat al treilea eseu pentru Franța în minutul 34, Thomas Ramos a transformat și scorul a devenit 22-0, cu care s-a încheiat prima repriză. Irlandezii au avut o singură zvâcnire serioasă, în minutul 30, prin Sam Prendergast.

Repriza a doua a început tot cu francezii în prim plan: Louis Bielle-Biarrey a reușit al doilea eseu în minutul 47, transformat de Thomas Ramos și scorul s-a ridicat la 29-0. De aici înainte, cavalerii frunzei de trifoi au dat semne că se trezesc din pumni. În minutul 59, Nick Timoney, intrat după pauză, a înscris un eseu, transformat de Sam Prendergast, și scorul a devenit Franța-Irlanda 29-7. În minutul 62, Michael Milne a înscris a doilea eseu pentru Irlanda, transformat de Sam Prendergast: 29 – 14. A urmat un asediu al irlandezilor, la care francezii au răspuns cu o apărare exemplară. Și, ca o echipă mare ce este, Franța a marcat în minutul 80, eseu Theo Attissogbe, transformare Thomas Ramos și scor final 36 – 14.

Ce de dor mi-a fost de spectacolul unic al Turneului celor șase! Cândva, se transmitea la noi și turneul din emisfera sudică. Din 2012, a devenit Rugby Championship, cu patru echipe, inclusiv Argentina. Dacă ar fi din nou transmis pe vreunul din canalele TV de sport de la noi, mulțumirea mea ar fi deplină.

Sâmbătă am ajuns acasă când mai erau de jucat cam 25 de minute din meciul Italiei cu Scoția. Era deja 18 – 10 pentru Italia, pe o ploaie câinească. Înscriseseră pentru Italia Lynagh, în minutul 7 și Menoncello, încercare în minutul 13, de această dată transformată de Garbisi. Scoția a răspuns în prima repriză cu o încercare marcată de Dempsey în minutul 23, transformată de Russell, iar Garbisi a transformat o lovitură de pedeapsă în minutul 34.

La începutul reprizei a doua, scoțienii au redus din diferență prin Russell, care a transformat o lovitură de pedeapsă, dar și italienii au mai primit o lovitură de pedeapsă, în minutul 48, transformată de Garbisi. M-am instalat imediat la televizor, așa că am prins și a doua încercare marcată de scoțieni, în minutul 66, prin Horne. Netransformată. După care iureșul scoțian s-a stins, pentru că italienii s-au apărat bine, ajutați și de terenul moale și ploaia deasă, așa că scorul final a fost 18 Italia – 15 Scoția.

La pomul lăudat să nu te duci cu sacul, spune proverbul. Pomul lăudat a fost meciul Angliei cu Țara Galilor, pe Twickenham. Țara Galilor, ieri, mi-a evocat o imagine teribil de asemănătoare celei a naționalei României, cu multe erori în joc, cu șuturi neglijente, interceptate, cu repuneri din margine câștigate de adversar și așa mai departe.

La cam un sfert de oră de la începerea jocului, arbitrul a avertizat Țara Galilor că se greșește mult și că va scoate cartonașul galben. Două minute mai târziu a și făcut-o, întâi pentru Nicky Smith și un minut mai târziu pentru Dewi Lake. Și englezii au primit cartonașe galbene în a doua jumătate a celei de-a doua reprize, dar deja aveau tolba plină. Au fost avertizați Maro Itoje, apoi Ben Thomas și, cu 5 minute înainte de final, Tom Curry.

Dar Anglia a funcționat ca unsă și în 14, pe când Țara Galilor a fost permanent un mecanism gripat, așa că rămânând în 13 în prima repriză, a fost fatal. În prima repriză, Anglia a marcat patru încercări: trei prin Arundell și una prin Earl. Trei din acestea au fost transformate de Ford și lor li s-au adăugat și lovitura de pedeapsă transformată în minutul 2 de același Ford. Scor la pauză, 29 – 0. Repriza a doua a început cu Anglia în atac, care a marcat un eseu prin Roebuck, transformat de Ford.

Țara Galilor a răspuns prin încercarea marcată de Adams (minutul 51) și transformarea lui Edwards. Apoi s-a stins din nou, fără a reuși să profite de cele trei eliminări din echipa Angliei. În schimb, englezii au beneficiat de un eseu pe penalizare (minutul 67) și a mai înscris și Freeman cu două minute înainte de final, dar Ford nu a reușit să transforme. Așa că scorul final a rămas la 48 de puncte pentru Anglia și 7 pentru Țara Galilor. Dincolo de scor, pe teren am asistat la un măcel umilitor pentru galezi.

După prima etapă, Anglia este pe primul loc, cu 5 puncte, la fel ca Franța, dar cu mai multe eseuri înscrise. Italia, pe locul 3, are 4 puncte, iar Scoția a scos un punct defensiv (așa cum Anglia și Franța au primit câte un punct în plus pentru că au marcat peste 3 eseuri). Irlanda și Țara Galilor nu au strâns puncte după prima etapă.

ETAPA A DOUA: 14 ȘI 15 FEBRUARIE

Încă două meciuri încântătoare în Turneul celor șase națiuni. Primul, Irlanda – Italia, mi-a arătat o echipă a Italiei admirabilă și, cel puțin în prima repriză, la același nivel cu orice mare națională de rugby, fie ea din emisfera nordică sau sudică. Ce am văzut aseară explică, pe de-o parte, rezultatul de săptămâna trecută, adică victoria cu Scoția – în mare formă și adeverește drept nedrept scorul final, de 20 – 13 pentru Irlanda. Partida a fost condusă de la centru de arbitra scoțiană Hollie Davidson, o premieră pentru acest Turneu.

În primul sfert de oră al partidei, echipele și-au măsurat forțele cu câteva iureșuri irlandeze oprite de o apărare italiană eficientă, imaginativă și fizic dură. Admirabil. Reduta italiană a cedat în minutul 17 și Jamie Osborne a marcat, după un atac în valuri, cu multe momente de fixare și circulație rapidă a balonului de pe un flanc pe altul. Încântător atac pentru ochiul spectatorului. Doar că Sam Predergast nu a fost deloc în zi bună și a ratat transformarea. 5 – 0 pentru Irlanda.

În minutul 20, după o eroare a irlandezilor, Paolo Garbizi a transformat o lovitură de pedeapsă și scorul a devenit 5 – 3. În minutul 31, Craig Casey primește un galben și Italia profită, marcând o încercare prin Giacomo Nicotera , transformată de aceași Paolo Garbizi. 5 – 10, cu Italia la conducerea partidei, punând presiune pe irlandezi. În ultimul minut de joc al primei reprize, la 7 metri de buturile irlandeze și în poziție favorabilă, Italia primește o lovitură de pedeapsă și joacă în margine, în căutarea unui al doilea eseu. Nu reușește să marcheze, deși a fost la mustață să o facă.

Gareth Steenson, cândva mijlocaș la deschidere pentru naționala Irlandei, comenta pentru BBC la pauză: „Irlanda a arătat nesigură și tensionată în prima jumătate. Jucătorii parcă așteptau să vină cineva să pună ordine în joc și să concretizeze, în loc să încerce să preia controlul partidei.”

În a doua repriză, irlandezii au intrat mult mai deciși pe teren; nici nu aveau alternativă, pentru că un rezultat defavorabil cu Italia, după înfrângerea cu Franța, ar fi fost un dezastru. În minutul 43, Jack Conan marchează pentru Irlanda. Sam Predergast ratează din nou transformarea. Predergast va fi scos din echipă, de altfel, în minutul 55 și rolul său este preluat de mijlocașul Jack Crowley.

Italia a marcat în minutul 52 prin Louis Linagh, după o fază splendidă, dar încercarea este anulată după ce Hollie Davidson recurge la arbitrajul video și se consultă cu colegii săi, iar în cele din urmă decide că pasa primită de Linagh de la Tomaso Menoncello a fost înainte. Trei minute mai târziu, Robert Baloucoune marchează a treia încercare pentru Irlanda și Crowley transformă.

Până la finalul partidei Irlanda – în minutul 62 și Italia – în minutul 66, beneficiază de lovituri de pedeapsă, ambele transformate de Crowley și apoi de Garbizi. Ultimele zece minute de joc sunt ale Italiei, aflată foarte aproape în câteva situații să marcheze și să plece cu un egal. Chiar dacă nu a reușit, a fost aplaudată de întreg stadionul pentru prestație, ceea ce spune mult.

Al doilea meci, înfruntarea dintre Scoția și Anglia, miza fiind nu doar locul din clasamentul final al Turneului, ci și Cupa Calcutta, ediția 144, tradițional pusă în joc între cele două naționale. Partida a fost arbitrată de Nika Amashukeli, un georgian. Ceea ce spune multe despre nivelul rugbiului din Georgia.

Partida a fost tot timpul sub controlul Scoției, care a arătat o clasă în plus față de Anglia. Aceasta poate fi concluzia scurtă trasă după cele 80 de minute. În minutul 3, lovitură de pedeapsă și Scoția preia conducerea prin transformarea lui Finn Russell. În minutul 7, aripa engleză Henry Arundell primește galben și este eliminat 10 minute. Scoția profită cu promptitudine și marchează o încercare prin Hugh Jones, în minutul 9, care este transformată de Russell. În minutul 13, o nouă încercare a Scoției, prin James Ritchie, transformată și aceasta de Russell și scorul era deja 17 – 0 în primul sfert de oră.

Eram ca un leu în cușcă de încântare – nu în sensul că sunt suporter al Scoției, ci pentru că debordam de încântare să asist la surpriza unui joc dezlănțuit al Scoției, total diferit de ce arătase cu o săptămână în urmă.

A venit și minutul 21 când, în inferioritate fiind, Anglia găsește puterea să marcheze prin Henry Rattle, iar Josh Ford transformă. Hopa, se trezește Anglia, excelent! Urmează apoi o lovitură de pedeapsă dictată împotriva Scoției, Ford o transformă și Anglia se apropie: 17 – 10. Englezii insistă în atac, însă în minutul 26, precipitându-se, fac erori și scoțienii profită magistral pe contraatac, marcând o încercare împotriva cursului jocului prin Ben White. Finn Russell transformă, Anglia este groggy: 24 – 10.

În minutul 37, Henry Arundell, în zi proastă, intră nedecis la o dispută în aer și rezultă un placaj interzis pentru care primește cartonaș roșu și 20 minute eliminare. Arundell, după regulament, nu mai poate intra pe teren, iar Anglia rămâne să facă față unor lungi minute de inferioritate.

În repriza a doua, Anglia primește o oportunitate și Josh Ford transformă o lovitură de pedeapsă. Englezii forțează disperat, simțind că tot ce construiseră cu Țara Galilor urma să se năruie. Scoțienii se apără atent și, în minutul 57 marchează o încercare prin Hugh Jones. Tot împotriva cursului jocului: intercepție, la o încercare de dropgol. Russell transformă și scorul ajunge la 31 – 13.

Spre finalul reprizei a doua, Anglia își vede eforturile concretizate, marchează o încercare prin Ben Earl, Ford transformă și scorul devine 31 – 20. Mai mult de atât nu poate face și scoțienii pleacă acasă cu Cupa Calcutta. Și cu speranțe mari pentru meciul cu Franța de săptămâna viitoare.

Etapa a doua din Turneul celor 6 națiuni s-a încheiat perfect cu meciul dintre Țara Galilor și Franța. Scorul final, 12 Țara Galilor – 54 Franța vorbește mai mult despre eficiența francezilor și dificultățile etapei de tranziție a galezilor decât despre calitatea partidei. Galezii s-au străduit din greu să le facă față francezilor și de puțin nu au marcat încă două încercări care ar mai fi echilibrat scorul. Prestația gazdelor a fost de departe mai bună decât cea din urmă cu o săptămână, în compania Angliei.

Francezii au marcat prima încercare prin Charles Ollivion la mijlocul minutului 2 de joc și Thomas Ramos a transformat: 0 – 7. Opt minute mai târziu, Bielle-Biarrey s-a aflat la capătul unei pase cu piciorul trimisă de Antoine Dupont anticipat în terenul galez de țintă și a culcat balonul pentru a doua încercare. Clar o schemă aplicată cu ochii închiși de francezi. Ramos a transformat și scorul a ajuns 0 – 12.

Galezii n-au apucat să-și revină, pentru că în minutul 14 Fabien Brau-Boirie a profitat din nou de apărarea rarefiată și debusolată a partenerilor de întrecere și a marcat a treia încercare, transformată de Ramos: 0 – 19. Urmează, aproape neașteptat, replica galezilor. În minutul 17 duc balonul în terenul de țintă francez, dar nu-l pot culca. Se dictează grămadă ordonată la 5 metri, de unde galezii atacă deciși și Rhys Carre sparge apărarea și marchează încercarea. Transformă Dan Edwards și scorul se echilibrează ușor: 7 – 19.

În minutul 30, aripa Theo Attissogbe marchează, dar la analiza video se dovedește că la originea atacului a stat o poziție de ofsaid și încercarea nu este validată. Galezii ridică presiunea pe final de repriză, dar se și precipită. În minutul 38, Adam Beard încearcă o lansare în adâncime în stil Dupont, dar șutul este interceptat de francezi care contraatacă devastator și Matthieu Jalibert culcă balonul în terenul de țintă galez. Ramos, evident, transformă și repriza se încheie cu 7 – 26.

Repriza a doua este dramatică: francezii atacă ca un carnasier sadea, în timp ce galezii depun eforturi patetice să lovească cumva acest adversar care-i scapă din mâini și-l rănește din toate pozițiile. Franța marchează eseuri transformate de Ramos în minutele 43 – Julien Marchand, 48 – Theo Attissogbe și 60 – Charles Ollivion: 7 – 54. Spre finalul partidei, francezii se relaxează puțin. În minutul 63, galezii duc balonul până la 5 centimetri de terenul de țintă francez, dar mu pot trece mai departe. Chinuitor.

Apoi Țara Galilor macină și macină, cu ultimele puteri, iar eforturile lor eroice sunt răsplătite în final în minutul 77, când Mason Grady marchează a doua încercare. Din păcate, transformarea este ratată de Jarrod Evans și mi se rupe inima de mila galezilor. Însă până și în Rugby se joacă tot pe puncte. 12 – 54, scor final.

După etapa a doua, Franța conduce în clasament cu 10 puncte, urmată de Scoția cu 6 puncte, apoi: Anglia, de Italia cu câte 5 puncte, Irlanda cu 4 și pe ultimul loc Țara Galilor fără niciun punct.

ETAPA A TREIA: 21 – 22 FEBRUARIE

Este drept, rezultatul meciurilor de sâmbătă nu mai sunt necunoscute. Știa că Irlanda a învins, categoric, Anglia pe Twickenham cu 42 – 21, iar Scoția a învins Țara Galilor la ea acasă (nu o mare surpriză) la limită, cu 24 – 23. Dar una este scorul, alta este desfășurarea meciului.

Anglia – Irlanda a început cu obișnuita tatonare și măsurare a puterilor. Irlanda și-a anunțat din start intențiile, iar Anglia s-a arătat vulnerabilă și puțin confuză. Ceea ce n-a împiedicat-o să domine în multe faze de joc, dar și să eșueze lamentabil în execuția marginilor, de exemplu. În minutul 8, Irlanda a marcat din lovitură de pedeapsă prin Jack Crowley. Trei minute mai târziu, Anglia s-a oprit cu atacul la 5 metri de terenul irlandez de țintă, fără să reușească să înscrie. Alte cinci minute mai târziu, a încercat din nou și din nou n-a putut să treacă de apărarea irlandeză, deși se afla la doi pași de terenul de țintă. Și dacă Anglia nu a reușit, a făcut-o Irlanda, care a pornit o serie formidabilă.

În minutul 19, Jamison Gigson-Park, mijlocașul la grămadă, a profitat de neatenția apărătorilor englezi și a culcat balonul în terenul lor de țintă. Crowley a transformat. În minutul 22, Crowley a ratat o lovitură de pedeapsă, dar Irlanda a continuat presiunea. În minutul 26, Robert Baloucoune a marcat a doua încercare irlandeză. Crowley a ratat din nou și nu a transformat. Minutul 29, înscrie Tommy O’Brien și, în sfârșit, Crowley transformă. Scorul ajunsese 22 – 0 pentru Irlanda. Ultimul eseu, ca să fiu exact, s-a marcat în superioritatea numerică irlandeză, pentru că arbitrul italian Andrea Piardi i-a arătat cartonașul galben lui Freddy Stewart.

Blestemele englezilor l-au ajuns pe arbitrul italian, care s-a autoaccidentat în minutul 29 și nu a mai putut continua. A fost înlocuit de unul din arbitrii de linie, francezul Pierre Brousset.

Repriza s-a încheiat cu Anglia în atac, unul prelungit și concretizat în ultimul minut cu eseul înscris de Fraser Dingwall, transformat de George Ford. S-a intrat la vestiare cu scorul de 7 – 22 și o mare dorință a englezilor de a profita de revenirea în joc. Dar cei care au marcat primii după pauză au fost tot irlandezii, prin Dan Sheehan, cu transformarea lui Crowley: 7 – 29.

A urmat replica englezilor: încercări marcate de Ollie Lawrence – minutul 53 și Sam Underhill – minutul 75, transformate de George Ford. Doar o penalitate marcată de Jack Crowley în minutul 58 a reușit să se strecoare de partea irlandezilor pe tabelă. Scorul devenise 21 – 32. Până la final irlandezii  au profitat din nou de vulnerabilitățile florilor de trandafir și au mai marcat 10 puncte: lovitură de pedeapsă marcată de Crowley, încercare Jamie Osborne și transformare Crowley. „Irlanda, fără milă, a obținut o victorie record în deplasare împotriva Angliei”, titra BBC. „Lipsa de disciplină, placajele ratate și erorile simple au fost pedepsite constant, 22 de puncte fiind al patrulea cel mai mare număr de puncte primite de Anglia pe teren propriu în prima repriză.”

„Țara Galilor a fost remarcabilă pe alocuri, dar a suferit totuși 14 înfrângeri consecutive în Turneul celor șase națiuni, o serie care a început după victoria împotriva Italiei la Roma în martie 2023 – de atunci au trecut mai bine de 1.078 de zile. De asemenea, a pierdut 11 meciuri consecutive pe teren propriu în turneu de când a învins Scoția în februarie 2022 – o pauză de 1.470 de zile. Țara Galilor a suferit a 24-a înfrângere în 26 de meciuri din octombrie 2023 și a câștigat doar în 15 meciuri de pe Principality Stadium [Cardiff]. Însă echipa Țării Galilor a restabilit mândria în fața fanilor gazdelor cu o performanță încurajatoare” – este comentariul BBC pe marginea meciului de la Cardiff dintre gazde – Țara Galilor și oaspeți – Scoția.

Pe tabela de marcaj la finalul meciului era înscris scorul 23 – 24; ce nu scria este că scoțienii marcaseră patru eseuri, iar galezii două eseuri și trei lovituri de pedeapsă. Pe alocuri galezii au reușit să ridice presiunea asupra scoțienilor obligându-i să facă erori, dar apărarea lor este încă mult prea vulnerabilă.

Statistica meciului a consemnat următoarele: Țara Galilor s-a ținut bine în prima repriză. A marca două încercări: Rhys Carre – minutul 9 și Josh Adams – minutul 18, transformate de Sam Costelow, care a mai transformat și o lovitură de pedeapsă în minutul 30. Scorul la pauză a fost favorabil galezilor, cu 17 – 5, pentru că și scoțienii au marcat prin Kyle Steyn (încercare netransformată).

După pauză, scoțienii au răsturnat terenul, cu încercările marcate de Finn Russell – minutul 54, Darcy Graham – minutul 57 și Geroge Turner – minutul 74, toate transformate de Russell. Replica galeză a fost mult mai palidă, concretizând pe tabelă doar prin două lovituri de pedeapsă transformate de Costelow și Jarrod Evans. Poate a fost o răbufnire de orgoliu galeză, fără puterea de a rezista până la capăt, poate semnul unui reviriment. Frumos ar fi să câștige măcar o partidă în acest an în Turneu, dar va fi foarte, foarte greu pentru galezi.

În etapa a treia din Turneul celor șase națiuni, ultimul meci a fost cel al Franței cu Italia, găzduit de stadionul Pierre Mauroy din Lille. Arbitru a fost irlandezul Andrew Brace. Partida a fost una deosebit de plăcută, cu acțiuni rapide și răsturnări de situație, cu o rezistență dârză a italienilor, chiar dacă scorul final pare să spună altceva. În prima jumătate de oră, francezii au acționat cu mare determinare, ca să evite surpriza de anul trecut, când doar o ratare de șut la but i-a salvat de înfrângerea pe teren propriu în fața italienilor.

În minutul 8, eseu Louis Bielle-Biarrey, lansat cu un șut în adâncime de Antoine Dupont – o schemă a francezilor care a fost servită tuturor adversarilor, cu rezultate de fiecare dată. A transformat Thomas Ramos. În minutul 14, a marcat Emmanuel Meafou, dar Ramos a ratat transformarea. În minutul 28 a marcat chiar Thomas Ramos, care a și transformat. Scorul devenise 19 – 0.

A urmat o izbucnire de orgoliu a italienilor, care au dus balonul în terenul de țintă al francezilor în minutul 31, prin debutantul Ange Capuozo. A ratat transformarea Paolo Garbizi și scorul a devenit 19 – 5. La final de repriză, în minutul 39, italienii au mai beneficiat de o lovitură de pedeapsă, pe care Garbizi nu a mai ratat-o și s-a intrat la vestiare cu 19 – 8.

În repriza a doua cuvântul de ordine a fost echilibrul. Nici Franța și nici Italia nu au reușit să mai pună puncte pe tabelă timp de 30 de minute. În minutul 70, o intrare întârziată a lui Louis Linagh a fost taxată cu cartonaș galben și Italia a rămas în 14 oameni. Arbitrul irlandez a analizat video faza sub amenințarea unui eventual un eseu de penalitate, dar reluările l-au convins că nu era cazul. Dar odată rupt echilibrul numeric, Italia a făcut pasul înapoi. În minutul 71 a trimis la intercepție cu piciorul și Gaël Drean a înscris. Ramos a transformat. Apoi în minutul 76 a marcat Emilien Gailleton și Ramos a transformat din nou. S-a încheiat 33 – 8, dar victoria francezilor a fost mult mai greu obținută decât o arată scorul.

La finalul etapei a treia, Franța este pe primul loc cu 15 puncte, Anglia și Italia sunt pe patru și cinci cu câte 5 puncte, iar Țara Galilor, cu 1 punct, se îndreaptă spre lingura de lemn. Scoția este pe locul secund în clasament, cu 11 puncte.

ETAPA A PATRA: 7 ȘI 8 MARTIE

Primul meci din etapa a patra a Turneului celor șase națiuni s-a desfășurat între Irlanda și Țara Galilor. Transmis seara, mi-am propus să urmăresc doar prima repriză, pentru că mă simțeam obosit. A fost însă un meci atât de frumos, încât nici vorbă să nu rămân și la a doua repriză. Ceea ce mi-a plăcut în mod special a fost să văd ce progrese în atitudine au făcut galezii, care au jucat de la egal la egal cu irlandezii și, cu puțin noroc, puteau produce o mare, mare surpriză.

Primii care au marcat au fost irlandezii, prin Jacob Stockdale, în minutul 5 și a transformat Jack Crowley. Alte cinci minute mai târziu, Jack Conan a înscris din nou, dar arbitrul meciului – englezul Karl Dickson – a cerut arbitraj video și nu a validat eseul, pentru un balon scăpat înainte. Galezii au echilibrat meciul și în minutul 16, după mai multe momente de presiune, au primit o lovitură de pedeapsă din 22-ul irlandez și au decis pentru transformare prin Dan Edwards. Galezii au făcut un joc de apărare curat și decis, eficient, așa că la jumătatea primei reprize dăduseră 50 de placaje, față de doar 20 ale irlandezilor.

În minutul 37, Jack Crowley a marcat pentru Irlanda și tot el a încercat să transforme, dar a șutat lamentabil. Și când nimeni nu se mai aștepta, la un atac galez, pilierul Rhys Carre a luat balonul și a sprintat ca o aripă veritabilă către terenul de țintă irlandez și a înscris, ridicând în picioare tribuna galeză și culegând aplauze inclusiv de la irlandezi. Edwards a transformat și s-a intrat la vestiare cu 12 – 10.

După pauză, tot irlandezii au marcat primii, în minutul 43, prin Jack Conan. Arbitrul a cerut din nou arbitraj video, ca să se lămurească dacă Conan chiar a marcat sau a scăpat balonul înainte și a decis pentru validarea eseului. Crowley a transformat: 19 – 10. Galezii nu s-au lăsat, au continuat să răspundă curajos și în minutul 62 au marcat prin James Rotham, transformare Edwards: 19 – 17. Galezii au mai dus de două ori balonul în terenul irlandez de țintă, dar nu au reușit să-l culce. Dar ar fi putut să o facă, iar irlandezii au fost permanent conștienți de meciul greu pe care-l au.

În fine, a venit minutul 67: galezul Thomas Williams a primit galben și la aceeași fază la care a greșit Irlanda a marcat prin Jamie Osborne. Crowley a ratat transformarea și scorul a devenit 24 – 17. Chiar și în 14, galezii au amenințat permanent terenul irlandez de țintă și au fost cu greu ținuți departe de el. În minutul 76 irlandezii au primit o lovitură de pedeapsă și Crowley a marcat pentru 27 – 17. Finalul a fost pe muchie de cuțit, iar irlandezii au obținut o victorie muncită și meritată. Prestația galezilor a fost formidabilă și pentru mine motivul să afirm că am asistat la un meci mare.

Ziua de sâmbătă a fost plină de surprize în Turneul celor șase națiuni. Se anunța Franța favorită în meciul cu Scoția? Da, dar desfășurarea ostilităților în teren era să le ofere scoțienilor șansa istorică de a câștiga la o diferență de puncte care să depășească recordurile atinse în 1912 sau 1997. Italia, în ciuda bunelor prestații din ultima vreme, era creditată cu șansa a doua? Era, cu toate acestea, a arătat că victoria cu Scoția din prima etapă nu a fost întâmplătoare și a repetat isprava și cu Anglia.

Așadar, după etapa a patra, Franța se menține pe primul loc, dar la egalitate de puncte cu Scoția; Italia și Anglia, cu câte 9 puncte, ocupă în ordine locurile 4 și 5. Irlanda se menține pe locul trei care-i aduce speranțe că poate câștiga turneul în ultima etapă, în timp ce Țara Galilor va rămâne lingura de lemn și are șansa unui meci frumos cu Italia în fața propriilor suporteri în ultima etapă. O ultimă etapă de foc, cu meciuri decisive între Franța și Anglia sau Irlanda și Scoția.

Revenind, scorul final în Scoția – Franța a fost 50 – 40, dar în minutul 60 era 40 – 14 și în minutul 77 tabela arăta 50 – 26. Deja în Highlands cârciumile destupau butoaiele de bere pentru o sărbătoare națională ad-hoc, prefațând o victorie istorică asupra trupei Hexagonului. Rugbiștii francezi au jucat parcă anesteziați în Scoția și doar în anumite momente și-au adus aminte ce echipă minunată sunt, s-au trezit din pumni și au reacționat.

Au făcut-o în prima repriză, marcând eseuri în minutul 17, prin Bielle-Biarrey și 21 prin Théo Attissogbe, apoi în minutele 65, prin Antoine Dupont, 73, prin Thomas Ramos și 78 prin Pierre-Louis Barrasi. În rest, au fost dominați mental de voința și curajul scoțienilor, care au marcat șapte eseuri prin Darcy Graham (de două ori), Kyle Steyn (de două ori), Pierre Schoeman, Ben White și Tom Jordan.

La un moment dat, camerele au surprins privirea rătăcită, confuză a căpitanului Antoine Dupont, moment care a descris perfect ravagiile pe care le făcea determinarea scoțienilor în rândurile trupei francezilor. Apoi, Dupont a dat semnalul revenirii marcând eseul și, după ce a dat propriul exemplu, a fost scos din teren de Fabien Galthié, dar exemplul său a rodit și a fost urmat de reușitele lui Ramos și Barrasi, care au evitat in extremis rușinea. Cu victoria lor frumoasă, scoțienii i-au avertizat pe irlandezi că au pretenția să câștige pe Aviva Stadium.

Italia – Anglia, condusă la centru de francezul Luc Ramos, s-a desfășurat pe un Olimpico plin ochi, împănat bine cu suporteri englezi; și unii și ceilalți veniți să vadă o victorie. Jocul a stat sub semnul echilibrului și s-au dus lupte grele. Englezii au atacat și italienii s-au apărat îndârjit. La mijlocul primei reprize italienii dăduseră deja 90 de placaje. Italienii au marcat primii, pragmatic, din lovitura de pedeapsă transformată de Paolo Garbisi, în minutul 20. Cinci minute mai târziu, Anglia marca prin Tommy Freeman, dar Fin Smith nu a reușit să transforme. Fin Smith s-a regăsit greu, probabil din cauza emoțiilor și a fost unul din motivele pentru care englezii nu au fructificat toate ocaziile pe care le-au avut.

În minutul 33 au înscris și italienii, prin Tommaso Menoncello, iar Garbisi a transformat. În ultimul minut al primei reprize au marcat al doilea eseu al lor și englezii, prin Tom Roebuck și de această dată Smith a transformat. La pauză englezii conduceau cu 12 la 10.

Tot echilibru și în a doua parte a jocului. Până la jumătatea reprizei doar Anglia a mai pus puncte pe tabelă, din două lovituri de pedeapsă transformate de Fin Smith (minutele 44 și 53). De la mijlocul reprizei terenul s-a înclinat decisiv spre italieni. În minutul 60, Paolo Garbisi înscrie din lovitură de pedeapsă, apoi în minutul 71 Leonardo Marin înscrie și Garbisi transformă. Italia învinge cu 23 – 18 și sărbătorește. Englezii contemplă înfrângerea și gândul lor zboară la viitorul meci cu Franța, care este condamnată să facă un meci mare pe teren propriu ca să nu piardă trofeul.

ULTIMA ETAPĂ: 14 MARTIE

Ultima etapă a însemnat toate meciurile în aceeași zi, zi de sâmbătă. Meciuri tari. Primul, între Irlanda și Scoția, cu miză mare pentru clasament: câștiga Irlanda cu punct bonus, putea profita de un eventual pas greșit al Franței în meciul cu Anglia. Scoția avea același plan, să învingă Irlanda și apoi să încerce să profite de un pas greșit al Franței. Și avea ca argument victoria entuziasmantă obținută acasă în compania Franței cu o săptămână în urmă.

Meciul a fost găzduit de Aviva Stadium și l-a avut la centru pe englezul Luke Pearce. Irlandezii au vrut din start să arate cum stau lucrurile și a reușit. În minutul 3, Jamie Osborne a înscris și a făcut-o la centru și Jack Crawley a transformat fără nicio emoție. Scoțienii au răspuns imediat și au înscris la rândul lor în minutul 6, prin Darcy Graham, iar Finn Russell a transformat.

Din acest moment, irlandezii au pus sub control desfășurarea primei reprize. În minutul 10 înscrie o încercare Dan Sheehan și Crawley transformă, în minutul 19 Robert Baloucoune face un sprint de aproape 30 de metri până în terenul scoțian de țintă, doar că de această dată Jack Crowley ratează transformarea. Repriza se încheie cu 19 – 7 în favoarea gazdelor.

Repriza a doua debutează sub semnul echilibrului, care se rupe greu, abia în minutul 52, când scoțienii marchează prin Finn Russell, care și transformă. Irlandezii înțeleg mesajul și răspund cu eseul lui Darragh Murray în minutul 56 și transformarea lui Jack Crawley. Nu se repune bine balonul în joc, că scoțienii reiau ostilitățile și în minutul 60, printr-o acțiune rapidă, înscriu din nou prin Rory Darge și Russell transformă. 26 – 21.    

Irlandezii nu mai cedează nimic din acest punct. Două eseuri marcate de Tommy O’Brien și transformate și o lovitură de pedeapsă transformată de Jack Crawley duc scorul final la 43 – 21. După care, irlandezii au la dispoziție șase ore să viseze că pot câștiga turneul.

Țara Galilor a găzduit Italia pe Principality Stadium, cu Christophe Ridley la centru, un arbitru englez născut în Franța. Italia avea deja două victorii în buzunar, una cu Scoția, în prima etapă și a doua cu Anglia în penultima etapă. Țara Galilor, în măsura în care era sigură de lingura de lemn, își dorea cu ardoare și o victorie în actualul sezon și, prin urmare, era musai să o obțină contra italienilor.

Cu trei eseuri în prima repriză, când Italia parcă nici nu a contat, și un al patrulea înscris în după trei minute de la începerea celei de-a doua reprize, Țara Galilor și-a asigurat victoria. Au înscris: Aaron Wainwright – minutele 14 și 25, Dewi Lake – minutul 28 și Dan Edwards – minutul 43, toate transformate de Dan Edwards. Și a mai fost, desigur, splendidul dropgol al lui Edwards, un procedeu mai rar întâlnit astăzi pe terenul de rugby.

Italienii s-au trezit din pumni, dar a fost târziu. Au marcat de trei ori, prin Tommaso di Bartolomeo – minutul 51, Tommaso Allan – minutul 68 și Paolo Garbisi – minutul 80. O singură transformare a reușit Paolo Garbisi, la eseul lui Di Bartolomeo.

Meciul vedetă al zilei și, după părerea mea, și cel mai bun al acestui sezonului, a fost cel de pe Stade de France, dintre Franța și Anglia. La centru a fost delegat gruzinul Nika Amashukeli, o soluție de ultim moment, pentru că australianul Nic Berry, care era inițial delegat, nu a mai putut ajunge la timp, mulțumită ostilităților în plină dinamică din Orientul Mijlociu. Francezii s-au prezentat cu un echipament cu tricouri azuriu pal, inspirat de cel purtat de națională în anul 1907.

Meciul a avut eroi, ca Louis Bielle-Biarrey, care a marcat patru dintre eseurile francezilor, semieroi, ca Thomas Ramos, care a transformat în ultimul minut acea lovitură de pedeapsă care a adus victoria Franței în meci și în turneu și contraeroi, ca Fin Smith, care a ratat trei transformări; două dintre acestea dacă ar fi reușit, Anglia ar fi câștigat meciul și Irlanda ar fi fost câștigătoarea Turneului. Dar, așa s-a scris istoria serii și a sezonului, cu un meci care a stat permanent sub semnul echilibrului, cu englezii dând o replică admirabilă gazdelor și lăsând o impresie puternică, chiar o umbră de părere de rău.

Francezii au marcat primii în minutul 7, prin Louis Bielle-Biarrey, prin schema angajării în adâncime cu șut, pe care francezii au aplicat-o și în alte partide și aveau să o mai aplice și în acest ultim meci. Thomas Ramos a transformat. Englezii au repus balonul în joc și s-au dus aproape direct în eseu, în minutul 8, prin Tom Roebuck, doar că Fin Smith nu a reușit să transforme. În minutul 12, Jalibert oferă șutul în adâncime, Bielle-Biarrey obișnuitul și devastatorul sprint și avem din nou eseu, transformat de Ramos. 14 – 5.

Anglia nu și-a acordat timp de reflecție și a abordat misiunea bărbătește. În minutul 18 marchează un eseu prin Cadan Murley, Fin Smith consecvent ratează din nou transformarea. 14 – 10. În minutul 21, Matthieu Jalibert a urmărit un balon și a încercat să-l culce în terenul englez de țintă, ba chiar a pretins că a făcut-o. Arbitrul a recurs la analiza video, nu a acordat eseul și a întors faza la un moment anterior, sancționând Anglia cu lovitură de pedeapsă pentru un ofsaid. Ramos a transformat și scorul a devenit 17 – 10.

A doua jumătate a primei reprize a fost dominată de englezi, care au marcat prin Ollie Chessum – minutul 25 și prin Alex Coles – minutul 33, ambele transformate de Fin Smith. În minutul 37, Fin Smith transformă o lovitură de pedeapsă de care a beneficiat Anglia. Meciul se încheie cu presiunea franceză și erori ale englezilor care ajung să-i coste un eseu de penalitate, așa că scorul la pauză a fost stabilit la 24 – 27.

A doua repriză a început cu două încercări marcate de francezi: Louis Bielle-Biarrey – minutul 41 și Théo Attissogbe – minutul 48. Ambele transformate de Thomas Ramos. Minutul 50 vine cu o fază superbă făcută de englezi. Pe un moment de presiune în 22-ul englezilor, Jalibert dă o pasă pe care, atent, flankerul Ollie Chessum o urmărește și o interceptează, apoi face o cursă de jumătate de teren și înscrie. Din păcate pentru englezi, Fin Smith ratează din nou transformarea.

În minutul 56, din nou marchează englezii, prin Marcus Smith, care și transformă: 38 – 39. Scorul arată fidel echilibrul din teren. Englezii se străduiesc să-l rupă, la fel și francezii. Bielle-Biarrey marchează din nou în minutul 65, Ramos transformă. Apoi rămân în 14 oameni și așa au încheiat meciul, pentru că au fost taxați cu un cartonaș galben pentru erori repetate în joc. În minutul 76, Anglia înscrie ultimul eseu al meciului, prin Tommy Freeman și Marcus Smith transformă. Scorul devine 45 – 46.

Cu trei minute înainte de finalul meciului, Irlanda era virtual câștigătoarea Turneului și Anglia potențială câștigătoare la Paris. Francezii s-au aruncat în atac. Englezii au decis să se apere cu orice preț. Maro Itoje angajează un placaj înalt și Anglia este sancționată cu o lovitură de pedeapsă în ultimul minut de joc. Thomas Ramos își asumă fără ezitare transformarea și o reușește, ducând Franța în avantaj, 48 – 46 și meciul se încheie cu victorie. Dar și cu câștigarea Turneului, adică izbânda cu numărul 28. Ce meci!

*

În urmă cu câteva zile, am dat o fugă la mare pentru o zi. Când am ajuns, privind de pe plajă ceața de pe suprafața mării m-a făcut martor al unui spectacol inefabil de lumină și penumbre. Am făcut câteva fotografii și am filmat, dar nu am fost mulțumit. Între ceea ce putea să capteze obiectivul și spectacolul realității distanța era ca de la cer la pământ.

Spectacolul sportiv din Turneul celor șase națiuni oferă o gamă de trăiri acolo, pe stadion și o cu totul alta celor care – la fel ca mine – urmăresc o transmisiune televizată. O cronică ca cea de față, pe de altă parte, se poate contamina cu emoție doar dacă întâlnește un alt pasionat al jocului de rugby care investește imaginație sau rememorează emoții deja încercate atunci când citește. Închei cu speranță, deși, ca pasionat al jocului de rugby, am trăit deja mulțumirea deplină și rândurile de mai sus sunt numai revărsare din preaplin.

[1] Henry David Thoreau – „Walden sau Viața în pădure”; Editura Cartex, 2021