miercuri, iunie 19, 2024

Rusia si Europa. Imobilism, suspiciuni si pasi pe loc.

La suprafaţă, relaţia UE cu Rusia merge relativ bine. Punctul critic după războiul ruso-georgian a fost depăşit aparent, summit-ul la Rostov-pe-Don a fost declarat un succes, părţile discută despre „parteneriatul pentru modernizare”, Rusia şi-a retras trupele militare din Perevi (localitatea georgiană în vecinătatea imediată a Osetiei de Sud), iar prima întrebare pe agenda Comitetului Politic şi de Securitate UE-Rusia la nivel înalt (dacă va fi creat în viitorul apropiat) ar fi „conflictul îngheţat” din Moldova.

Însă senzaţia unei resetări a relaţiei UE-Rusia este înşelătoare. În cel mai bun caz, se poate vorbi despre mimarea unui „reset”.

Recent am participat la o dezbatere închisă care a reunit aproximativ 40 de diplomaţi din statele membre UE, Departamentul de Stat, Comisia Europeană şi experţi de la think-tank-uri din Europa, Rusia şi Statele Unite. Farmecul unor astfel de întâlniri este că nu există prezentări lungi şi plictisitoare, formatul este interactiv, intervenţiile sunt scurte, directe, fără menajamente şi la obiect. Mai jos voi prezenta câteva concluzii referitoare la stadiul în care se află relaţia UE-Rusia actualmente.

  1. Este observabilă tendinţa de auto-izolare intelectuală a Rusiei faţă de Europa. Mai mulţi experţi s-au plâns că partea rusă (diplomaţi şi comunitatea academică) este reticentă faţă de acceptarea invitaţiilor la dezbateri. „Să te asiguri că ai doi participanţi din Rusia trebuie să trimiţi 20-30 de invitaţii”. Cei care mai vin sunt personaje deja cunoscute în Occident şi rareori spun ceva nou. Explicaţia oferită de un participant rus a fost laconică „Rusia pierde interesul faţă de Europa. Europa nu mai este singura sursă de tehnologii sau investiţii în Rusia”.
  2. UE şi Rusia se percep reciproc ca puteri în declin. În cazul Rusiei, a contat criza din Grecia şi efectul extinderilor din 2004 şi 2007. De cealaltă parte, atitudinea pesimistă a UE este alimentată de problemele structurale ale Rusiei. Comparând însă profunzimea şi viteza declinului, Moscova consideră că UE cade mult mai rapid decât Rusia. Prin urmare, pentru a rămâne relevantă pe plan global, UE are nevoie imperativ de Rusia. Putem să nu fim de acord cu percepţia Rusiei post-criza economică, dar ar fi o greşeală s-o ignorăm. Prăpastia între percepţia UE şi cea a Rusiei arată cât de puţin spaţiu rămâne între cei doi actori pentru a conveni asupra unei agende bilaterale pozitive. Percepţiile divergente explică de ce, în ciuda declaraţiilor cu privire la interese comune, părţile nu reuşesc să coopereze.
  3. UE este un actor auto-critic, în sensul că există un intens proces intern de a înţelege ce nu a mers în relaţia cu Rusia şi cum poate fi aceasta redresată. Auto-critica lipseşte cu desăvărşire la Moscova. Percepţia caracteristică a politicii ruseşti pe direcţia europeană este că UE se face responsabilă pentru „partneriatul strategic” eşuat: a profitat de slăbiciunile Rusiei, are un discurs normativ hegemonic, a neglijat interesele legitime ale Rusiei în „vecinătatea apropiată”, este un actor divizat şi incoerent.
  4. Ţările membre UE sunt mai puţin divizate în ceea ce priveşte Rusia după războiul din Georgia. O serie de factori explică această unitate relativă: puterile europene nu vor să fie percepute ca agenţi ai Moscovei în UE şi caută formule mai largi (vezi reactivarea de către Germania a Triunghiului de la Weimar); noii veniţi şi-au dat seama că o UE divizată nu le serveşte interesele în raporturile cu Rusia şi nici în promovarea agendei în vecinătatea estică (politica lui Tusk faţă de Rusia); convergenţa opiniilor cu privire la Rusia (natura regimului politic şi acţiunile de politică externă); şi, în ciuda echilibristicii diplomaţilor, principalele dosare în relaţia UE-Rusia stagnează, prin urmare discuţiile în interiorul UE legate de problematica Rusiei sunt mai puțin aprinse.
  5. Pentru UE nu există alternativă la competiţie în „vecinătatea comună”. Nu poţi să-ţi defineşti politica în vecinătate cu gândul să nu deranjezi Rusia. Dacă ar fi formulată şi implementată coerent, politica în vecinătate cu siguranţă ar provoca iritare la Moscova (din moment ce va înlătura sau slăbi pârghiile de influenţă a Rusiei), dar pe termen mediu şi lung ar putea elimina subiecte dificile sau crea premise pentru cooperare între UE şi Rusia. Sunt trei condiţii de bază ca politica de vecinătate a UE să reuşească: creşterea bugetului pentru Parteneriatul Estic; perspectiva de accedere la UE, cel puţin pentru cei mai avansaţi din regiune; aplicarea eficientă a condiţionalităţii pozitive. Revizuirea politicii de vecinătate, decisă la Consiliul European în vara acestui an, se pare că va ocoli subiectul bugetului şi a perspectivei de aderare la UE. Prin urmare, UE doreşte o politică mai ambiţioasă în Est, dar nu este pregătită să investească resurse financiare şi politice în acest proiect.

După ce am pictat un tablou sumbru, revin la ceea ce se prezintă drept evoluţii pozitive în relaţia UE-Rusia.

Fără îndoială, momentul dificil din 2008 a fost depăşit. Însă părţile nu au făcut un salt înainte, ci s-au întors la stadiul de dinaintea războiului din Caucazul de Sud, în care relaţia UE-Rusia stagna de ceva timp. La summit-ul de la Rostov-pe-Don, „parteneriatul pentru modernizare” trebuia să fie semnat şi nu doar lansată ideea acestuia într-un memorandum. Faptul că UE a venit cu iniţiativa „partneriatului pentru modernizare” demonstrează că negocierile în privinţa noului acord între UE şi Rusia au intrat în impas, părţile fiind în stare să cadă de acord doar asupra prevederilor nesemnificative, cum ar fi protecţia civilă sau combaterea traficului ilegal cu arme de foc. În acelaşi timp, UE s-a trezit cu o surpriză de la Kremlin – proiectul tratatului de liberalizare a regimului de vize între Rusia şi UE -, care a pus pe oficialii europeni în defensivă.

Retragerea trupelor ruseşti din Perevi trebuia să aibă loc în 2008 şi nu în 2010. Retragerea nu reprezintă o schimbare radicală a politicii ruseşti faţă de Georgia. Alte prevederi ale planului Sarkozy-Medvedev rămân neimplementate. Se prea poate ca evacuarea punctelor de control din Perevi, prezentată drept gest de bunăvoinţă, să pună presiune pe guvernul de la Tbilisi pentru a renunţa la blocarea aderării Rusiei la Organizaţia Mondială a Comerţului. În final, după întâlnirea de la Meseberg, oficialii de la Comisia Europeană s-au arătat deranjaţi de perseverenţa cu care diplomaţii ruşi insistau ca mecanismul de dialog la nivel înalt între Rusia şi UE, convenit la nivel bilateral între Rusia şi Germania, să fie pus rapid în practică. Astfel, partea rusă a încercat să grăbească procesul, fără a debloca negocierile oficiale în format „5+2” în ceea ce priveşte Transnistria, condiţie asupra căreia, cel puţin iniţial, insista Germania.

În aceste circumstanțe, o mişcare în direcţia formalizării dialogului de securitate UE-Rusia la nivel înalt fără ca Moscova să demonstreze prin fapte o atitudine mai cooperantă în Transnistria va încuraja Rusia să adopte o poziţie mai puţin conciliantă şi în alte probleme de securitate de interes european.

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Stanislav Secrieru
Stanislav Secrieru
Stanislav Secrieru este analist superior la Institutul Uniunii Europene pentru Studii de Securitate. Interesele sale de cercetare se concentreaza pe relatiile UE-Rusia, politica externa si de securitate a Rusiei in regiunea post-sovietica, conflictele prelungite și relatiile UE cu statele Parteneriatului Estic (PaE). Inainte de a se alatura EUISS, Stanislav a fost analist principal la Institutul Polonez de Afaceri Internationale (2014-2016) si analist politic la Institutul pentru Politici European al Fundatiei pentru Societate Deschisa din Bruxelles (2016-2017). Stanislav este co-editor al volumului “Russia Rising: Putin's Foreign Policy in the Middle East and North Africa”, aparut la editura Bloomsbury in 2021.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro