În curând se fac patru luni de când am părăsit Turcia – țara în care mi-am petrecut poate cei mai frumoși ani de până acum. Turcia este țara care m-a primit cu multă căldură (și la propriu, și la figurat), țara datorită căreia am învățat atâtea lucruri minunate, unde m-am simțit de multe ori neajutorată, dar și țara care m-a format ca om și ca observator atent al schimbărilor dintr-o societate aflată mereu între Est și Vest.
Cei care vor citi acest articol, care se vrea a fi unul analitic și de sinteză a ultimelor evenimente din Turcia, poate nu vor înțelege această introducere un pic mai melancolică. Acest sentiment l-am simțit mai de fiecare dată în ultimii ani când puneam celor din jurul meu următoarea întrebare: Încotro se îndreaptă Turcia?
Răspunsul, bineînțeles că îl cunosc. Îl cunosc și multe milioane de turci, dar atât eu, cât și acele milioane de oameni putem fi doar spectatori la cele ce se întâmplă. Chiar dacă nu mă mai aflu în Turcia, urmăresc îndeaproape ce se întâmplă acolo și vreau să povestesc și aici, cum un stat cu un potențial remarcabil poate devia atât de mult de la valorile unui stat de drept, punând în pericol drepturile și libertățile cetățenilor săi.
Criza politică și arestarea lui Ekrem İmamoğlu
Situația politică din țară a luat o turnură radicală o dată cu reținerea de către poliția turcă a primarului de Istanbul, Ekrem Imamoğlu pe data de 19 martie 2025. Câteva zile mai târziu, pe 23 martie İmamoğlu a fost arestat și trimis la închisoarea Marmara sub acuzația de corupție, extorcare, luare de mită, spălare de bani și sprijinire a terorismului, în special a PKK. Cea mai recentă acuzație la adresa primarului Municipalității Metropolitane Istanbul este cea de „spionaj” (24.10.2025). Atunci chiar și cei mai confuzi sau mai neinformați turci au înțeles că lucrurile se complică în țara lor, iar efectele sau repercusiunile acestei arestări se vor face simțite într-un viitor foarte apropiat. După mai multe ședințe de judecată care au avut loc până acum, Imamoğlu se mai află la închisoare, iar spre deosebire de mulți prieteni și cunoscuți turci, care cred că primarul va avea câștig de cauză în acest proces, eu cred contrariul. Analizând precedentul politic și judiciar din ultimii ani, este improbabil ca primarul să obțină câștig de cauză. După 19 martie, au fost organizate peste 50 de mitinguri, care s-au soldat cu mai multe arestări ale tinerilor participanți la proteste. În cadrul protestelor generației Z l-am putut vedea cu toții pe faimosul Pikachu.
Din martie și până în acest moment, poliția turcă a reținut un număr impresionant de angajați ai primăriilor conduse de primari ai partidului de opoziție, iar știrile despre noi rețineri continuă să apară.
Pe 30 iunie, la cererea Parchetului General din Ankara, a avut loc o audiere în cazul alegerilor pentru conducerea CHP (principalul partid de opoziție) din noiembrie 2023, în care politicianul Özgur Özel a câștigat șefia partidului împotriva lui Kemal Kılıçdaroğlu – cel care a condus acest partid timp de 13 ani, dar care (atenție!) din 2010, a pierdut 2 referendumuri, 3 alegeri generale, 2 alegeri locale și 1 scrutin prezidențial. Parchetul General din Ankara a declarat că Özel și susținătorii săi ar fi mituit în avans unii membri CHP, pentru a câștiga șefia partidului. Următoarea audiere în acest caz urma să aibă loc pe 15 septembrie, la care se aștepta ca Özel să fie demis din funcție, iar Kılıçdaroğlu să fie numit în locul său. Dar audierea a fost amânată pentru data de 24 octombrie, când Curtea Civilă de Primă Instanță din Ankara a respins acțiunea intentată pentru anularea congreselor CHP din 2023 și 2025.
Potrivit criticilor turci, „autoritarismul electoral” a dominat până acum Turcia. Dar în pofida tuturor presiunilor, victoria în alegeri a partidului de opoziție, precum este cea din recentele alegeri locale, a fost totuși posibilă. În contextul recentelor evenimente care pun sub semnul întrebării viitorul CHP (chiar dacă s-a decis să nu se anuleze alegerile din cadrul CHP) pe scena politică din Turcia, liderul acestui partid a dezvăluit 2 puncte importante din noul plan al partidului.
Partidul Republican al Poporului (CHP), intenționează să schimbe complet sistemul fiscal al țării, deoarece: „În Turcia, cei mai bogați 20% dețin 90% din averea țării. Acest lucru este inacceptabil.” [1] Bineînțeles, aceasta ar putea fi o declarație mai mult politică, ușor exagerată poate, deoarece dacă ar fi să credem datele prezentate de către Institutul Turc de Statistică: „Cei mai bogați 20% din populația Turciei controlează aproape jumătate din averea țării.”[2]
La nivel de politică externă principalul obiectiv al opoziției este aderarea Turciei la UE. O promisiune aparte este pentru tinerii turci, cărora li se promite un regim fără vize și călătorii neîngrădite în Europa. În ultimii ani, cetățenilor turci nu li se eliberează vize pentru țările UE, iar de multe ori nu se oferă nici explicații clare ale acestor refuzuri. Nu de puține ori, actori sau interpreți turci au trebuit să își anuleze spectacolele pe motiv că nu le-a fost eliberată viza de călătorie. Această stare de lucruri le-a sugerat turcilor că nu sunt o națiune binevenită în țările UE, de aceea îmi este greu să cred că într-o bună zi aderarea Turciei la UE va fi posibilă, avînd în vedere mai multe restanțe ale Turciei la capitolul drepturile omului, libertăți fundamentale etc.
Alegerea lui Özgur Ozel la cîrma CHP a contribuit la revigorarea partidului de opoziție, el a adus acel nou suflu de care avea nevoie partidul, suflu de care au nevoie mai multe partide din Turcia. Özel este unul dintre cei mai mari și aprigi critici ai coaliției de la putere și tot mai multe voci din Turcia, precum este ziarul pro-guvernamental „Türkiye” spun că acesta riscă să repete soarta fostului co-președinte al Partidului Democrat al Poporului (HDP), pro-kurd, Selahattin Demirtaş[3], care se află după gratii de 9 ani. În opinia mai multor experți juridici intervievați Özel s-ar putea confrunta cu o adevărată pedeapsă cu închisoarea din cauza nerespectării deciziei Tribunalului Civil de Primă Instanță din Istanbul de a-l demite pe șeful reprezentanței CHP din Istanbul, precum și din cauza apelurilor adresate populației de a ieși în stradă.
Ciocnirile politice de pe scena politică internă a Turciei au determinat mai mulți comentatori turci să afirme că în Turcia are loc o „rusificare” a sistemului politic, prin care președintele turc Recep Tayyip Erdogan dorește să creeze un sistem cu un singur partid în țară, similar celui din Rusia, în care de facto există partide politice de opoziție, dar impactul și efectul acestora este foarte slab.
Economie în declin, monedă în cădere
O dată ce Banca Centrală a Turciei a fost lipsită de independența instituțională necesară pentru a limita politicile greșite de tipul „dobânda este un păcat”, economia Turciei a fost afectată tot mai grav de inflație, iar efectele acesteia sunt resimțite mai ales de către pătura săracă și cea de mijloc. Salariile au rămas stagnante, în timp ce costurile vieții – de la alimente și locuințe până la transport – au crescut semnificativ. În marile orașe, clasele mijlocii simt o presiune constantă, iar în mediul rural, sărăcia capătă forme dramatice. Dincolo de cifre, însă, se manifestă o oboseală colectivă: o stare de epuizare psihologică în fața unui sistem care cere conformism și optimism forțat.
Cu toate că se fac promisiuni că nivelul inflației va scădea și va ajunge la 8%, totuși în programul pe termen mediu (document de politici, elaborat pentru o perioadă de trei ani în Turcia) se prevede că dolarul va ajunge la 53,76 lire turcești până în 2028, respectiv lira turcească va continua să scadă. Deci este greu de imaginat cum s-ar putea ajunge la un nivel de inflație de doar 8%.
În contextul unei economii în continuă recesiune, autoritățile turce dau de înțeles că nu vor fi organizate alegeri prezidențiale și parlamentare anticipate înainte de 2027, iar discuțiile despre o nouă Constituție sunt tot mai frecvente în spațiul public turcesc. Recep Tayyip Erdoğan ar putea candida din nou la șefia statului în 2028, doar printr-un amendament constituțional, pentru că conform actualei Constituții unei persoane îi sunt premise doar două mandate consecutive. Acest lucru ar putea fi posibil printr-un referendum în Parlament cu sprijinul a 360 de parlamentari, fie un amendament direct cu aprobarea a 400 de parlamentari. Cu toate acestea, AKP (267) și MHP (50) nu au suficiente voturi. De aceea AKP va fi nevoit să poarte discuții cu diferiți actori politici, precum Partidul DEM (pro-kurd), Partidul İYİ (naționalist) și Yeniden Refah (islamist și ultraconservativ), pentru a candida pentru un al treilea mandat în 2028.
„Zam” și „Kayyım”: cuvintele care definesc Turcia de azi
În Turcia există două cuvinte pe care le poți auzi des și care se găsesc pe buzele tuturor turcilor: „zam” (scumpire) și “kayyım” (scris uneori și kayyum). Cel de al doilea cuvânt face referire la un administrator desemnat de o autoritate publică pentru a administra temporar o instituție, o companie sau bunurile cuiva. În ultimii ani, termenul apare frecvent în presă pentru că guvernul turc a numit „kayyım” în locul unor primari aleși, mai ales în estul și sud-estul țării. Guvernul turc a destituit mai mulți primari aleși ai Partidului Democrat al Popoarelor (HDP), acuzându-i de legături cu organizații teroriste. În locul lor au fost numiți “kayyım”, adică prefecți sau alți funcționari guvernamentali care au preluat conducerea primăriei.
Nu doar în primării au fost desemnați administratori de către autoritățile publice. Același lucru se întâmplă și în sectorul media, iar evoluțiile din mass-media turcă din ultimele săptămâni au scos la iveală starea actuală a crizei economice și structurale în care se află acest sector. Numeroase instituții media au fost fie plasate sub conducere administrativă, fie și-au încetat activitatea. Chiar și ziarul „Cumhuriyet”, unul dintre cele mai vechi ziare din Turcia, a solicitat sprijin financiar din partea cititorilor săi din cauza dificultăților financiare.
În loc de concluzie
În acest articol mi-am dorit să fac mai mult o analiză a politicii interne a Turciei, dar concluzia va fi una ce ține de politica externă a Turciei în contextul situației din Orientul Mijlociu. În opinia unuia dintre cei mai cunoscuți jurnaliști turci, Yılmaz Özdil – „Donald Trump este cel care conduce efectiv campania electorală a lui Erdoğan. Alegerile din SUA vor avea loc în noiembrie 2028. Atât alegerile generale, cât și cele prezidențiale din Turcia vor avea loc înainte de această dată. Trump va face tot posibilul ca Erdoğan să fie reales chiar înainte de propria sa alegere”. Acesta amintește că atunci cînd a fost arestat primarul Istanbulului, Ekrem Imamoğlu, nici din partea UE, nici din partea SUA nu a venit cu nici o reacție tranșantă la cele întâmplate în Turcia, un mesaj pe care noi, cei care urmărim evoluțiile de pe scena politică a Turciei trebuie să îl înțelegem astfel: „Atâta timp cât faceți ce vrem noi, faceți ce vreți înăuntru”. [4]
Turcia pare să se îndrepte spre un model de autoritarism electoral consolidat, în care puterea politică domină justiția, iar economia devine instrument de control social. Direcția pe termen scurt nu este spre Europa, ci spre o consolidare internă de tip iliberal. Și cel mai interesant lucru este că acest lucru i se permite și nimeni dintre partenerii Turciei nu pare a fi deranjat. Ankara își dorește să urmeze modelul Moscovei, construind un sistem cu opoziție formală, dar fără putere reală, dar acest lucru este un avertisment atât pentru democrațiile din regiune, cît și pentru cele de peste alte mări și oceane.
„Rusificarea” Turciei nu mai este doar o metaforă politică, ci o realitate cu care se confruntă țara. Dacă Occidentul, care vreau să cred că este liber, privește în tăcere, acest model se va replica și în alte democrații fragile. Dacă Turcia, puntea dintre Est și Vest, se clatină, poate ar fi timpul ca SUA și Europa să înțeleagă că tăcerea față de autoritarism nu e neutralitate, ci complicitate.
[1] https://www.cumhuriyet.com.tr/turkiye/chp-lideri-ozel-yeni-parti-programinin-ilk-detaylarini-cumhuriyet-e-acikladi-temel-vatandaslik-geliri-olacak-2433082
[2] https://www.duvarenglish.com/economy/2020/09/12/wealthiest-20-percent-of-turkish-population-controls-nearly-half-the-countrys-wealth
[3] Cazul Demirtaș: În mai 2024, o instanță din Turcia a condamnat foști funcționari HDP și i-a condamnat la pedepse lungi cu închisoarea în așa-numitul caz Kobani. Astfel, fostul lider HDP Selahattin Demirtaș, a primit 28 de ani și 6 luni de închisoare sub acuzația de „implicare în tulburări de masă” în 2014.
[4] https://www.szctv.com.tr/erdogan-in-secim-kampanyasini-trump-yurutuyor-yilmaz-ozdil-abd-nin-turkiye-planini-anlatti-p79489)
Nu este chiar așa, Turcia nu este Rusia. Există un autoritarism al lui Erdogan, dar aparențele democratice se păstrează. Uite, chiar și Trump vrea să facă cam același lucru în SUA…
Există niște legături puternice între SUA și Turcia, inclusiv o mare bază militară a SUA dotată cu armament atomic. Cu Europa relațiile Turciei sunt proaste, dar din cauza Europei, mai ales a Franței.
Geostrategic, Erdogan joacă bine. Iată, regimul sirian s-a prăbușit iar Erdogan a reușit ca împreună cu SUA să capete acces la coridorul comercial Armenia-Azerbaidjan-Marea Caspică, o dorință mai veche a Turciei de a avea acces spre Asia Centrală.
Această situație poate fi favorabilă și României, relațiile au fost întotdeauna bune între România și Turcia. Există chiar o Trilaterală Polonia -Romania-Turcia la care se poate adăuga și Ucraina, cele 4state sunt suficient de puternice încât să poată bloca Rusia. De ce să vină Europa de Vest să facă ordine în Est? Dar totul depinde de Sultanul Erdogan și de Trump….
Relatile proaste ale Turciei cu EU se datoreaza lipsei de democratie si a nerespectarii drepturilor, a exportului de migranti si terorism. Nu Frantei. Iar deocamdata Erdogan lasa Rusia sa faca ce vrea in Marea Neagra. Trilaterala aia nici nu conteaza.
@ _ „Trilaterala aia nici nu conteaza.”
Așa este, dar ceea ce spune @Lucifer este că ar putea conta. Dacă Turcia este o forță militară și un stat care, dincolo de administrația internă, a respectat cu rigoare angajamentele internaționale, Ucraina a devenit o forță militară importantă în regiune, dar a cărei orientare politică după încheierea conflictului este relativ incertă. …Știu, știu, se dorește aderearea Ucrainei la UE.
De aici și reținerea de a-i fi puse la dispoziție de Occident arme și mai sofisticate decât până acum. În prezent, Ucraina este pro-occidentală pentru că doar din Occident poate primi sprijin împotriva invadatorului rus. După ce războiul se va fi sfârșit și actualul regim politic de la Kiev va fi schimbat, oare ce fel de stat va deveni Ucraina? Destul de probabil, unul cel puțin la fel de naționalist precum Turcia (vedem politica față de minoritățile etnice).
Turcia este un stat din Asia dar, cred eu, este predictibilă pe termen mediu, spre lung. În privința relațiilor cu Rusia, Turcia nu a ezitat să doboare avionul rusesc care i-a încălcat spațiul aerian, spre exemplu. Pentru comparație, SUA anunță poziții tactice – și chiar unele strategice – diferite, de la o săptămână la alta.
„Relațiile au fost întotdeauna bune între România și Turcia”? Poate ați greșit exprimarea. Erdogan vrea să distrugă tot ce a construit Ataturk. Și reușește. El vrea să refacă Turcia imperială. Ar fi o mare greșeală să dăm verde unui dictator musulman în Uniunea Europeană care ar trage sforile Președinției Europei când i-ar veni rândul Turciei, dacă Turcia ar face partea din Uniunea Europeană. Să nu avem niciodată încredere în oamenii care doresc toată puterea pentru ei. Aceștia nu mai sunt demult oameni, sunt bestii.
”Erdogan vrea să distrugă tot ce a construit Ataturk”
Atatürk a construit un stat cu valențe marxiste, militarizat, bazat pe masacre și genocid, aproape la fel ca Stalin. De asta e lăudat de marxiștii de pretutindeni, însă lumea nu mai merge în direcția aceea.
Unde sunt astăzi prietenii lui Ceaușescu, unde e socialismul pan-arab? La lada de gunoi a istoriei, acolo unde va ajunge și socialismul pan-european de astăzi. Noile generații revin la religie și la proprietatea privată. ”Proprietatea întregului popor” aduce doar sărăcie generalizată și promiscuitate.
@Harald _ „Atatürk a construit un stat cu valențe marxiste…”
Probabil că aveți dreptate, dar alternativa era fundamentalismul musulman. Doar rigoarea și fermitatea puteau sprijini reformele.
Pentru verificarea argumentului, vă rog treceți de zonele turistice și vizitați Turcia centrală și estică. Vă veți întâlni în zonele rurale cu o civilizație de tip medieval. Erdogan nu a ajuns accidental la putere.
Astăzi naționalismul turc se confruntă cu valul de imigranți, numeroși din Siria, chiar dacă majoritatea sunt tot sunniți. Iar fundamentalismul religios se completează foarte bine cu naționalismul.
Dacă îmi amintesc eu bine, parcă SUA își retrăsese armamentul nuclear din Turcia
Pentru a sustine punctul de vedere citeste si: https://www.defenseromania.ro/cum-isi-scufunda-romania-propria-industrie-navala-suntem-la-un-pas-sa-ratam-productia-corvetelor-usoare-in-tara-iar-un-gigant-poate-inchide-usile_637682.html
Vei intelege de ce MApN prefera sa distruga economia nationala. Au nevoie de o alta dictatura la care sa se inchine.
Ati omis ceva fundamental stimata Doamna. Cresterea fundamentalismului musulman si a retoricii antisemite. Turcia a devenit fieful Hamas si a Fratiei Musulmane, un fel de Quatar mai mare.
Multumiri pentru informatii.
Am inteles -din mass-media- ca PKK se retrage din Turcia.
Poate conducerea. Cei care îi votează rămân tot acolo
Eu, stiu…
Mai degaba Rusia lui Putin (urmasul degenerat al lui ras put in – ca tot viseaza el al istorii alternative)
l-a inspirat pe ErDogan.
(precum Orban l-a inspirat pe Fico, dar la alta scara si alt context, desigur)
https://www.youtube.com/watch?v=Ta6HgrDVbKw
…iar de moment ce ambii au inca sustinerea pop, a majoritatii, obtinuta prin diverse metode, nimeni nu prea are ce sa le faca!
(poi si Ceausescu a tot fost sanctionat de cei care l-au incurajat – din 1983, tot a fost strans cu usa, iar din 1987 fu urecheat constant de Gorbaciov – iar in Noiembrie 1989 a fost REALES ca mai apoi sa fie imediat impuscat deoarece nu se incadra in PROCES)
Democrația este o iregularitate în continuitatea istoriei umanității. Dacă oamenii nu-și vor păzi democrația, aceasta le va fi suflată chiar de sub nasul lor. Există etape în istorie unde oamenilor pare că li se urăște cu binele. Când România a devenit liberă în 1920, n-a trecut mult și românii s-au apucat de porcării, creând așanumita „Garda de fier”. În anumite momente democrația își pierde masa critică de susținători. Toți vor regreta mai devreme sau mai târziu. Libertățile individuale nu sunt o glumă, ceva cu care să te joci. Toți vor plăti. Unii vor plăti cu viața.
Altminteri, românii consumă destule produse turcești, materiale și spirituale, fiind și ieftine.
@Camelian Propinațiu _ „Altminteri, românii consumă destule produse turcești…”
Turcia este un partener comercial important pentru România, dar Turcia se află pe ruta mărfurilor care provin din statele asiatice, care pot ajunge pe cale rutieră și feroviară până în nordul Europei.
Există oportunități de colaborarea economică imense între Turcia și statele sud-est europene, respectiv UE. Și nu țin neapărat de regimul politic intern din Turcia.
„Salariile au rămas stagnante”
Ar trebui reformulat fiindca nu este adevarat. In EUR salariile minim aproape s-a dublat din 2020 insa nu compenseaza cresterea preturilor.
Cred ca marea problemă a democrațiilor care tind să fie deviate spre autoritarism și dictatură de către aleși, sunt tocmai numirile politice la instituțiile care se spune că ar trebui să fie independente pt. a asigura funcționarea democratică a unui stat. Or, când numești în acele funcții doar apropiați care să-ți reprezinte interesele personale și ale unui grup de fideli din propriul partid, se ajunge fără nici o problemă la situația din Turcia, Ungaria, Slovacia, și sper să mă înșel, da’ cu regret și SUA…
Democrațiile vor putea evita deviațiile unir posibilitatea dictatori doar printr-o reală separație a puterilor in stat dar și un control civil cât mai transparent al acestora.
Eu cred ca dictaturile incearca sa suprime democratiile pentru a nu avea termen de comparatie. O fac prin politicieni si servicii care nu dau doi bani pe juramintele depuse la investire.
Iar democratiile incearca favorizarea statelor ce pot deveni democratii.
Aceast iliberalism nu au nici o legatura cu religiile, dar religiile pot fi utilizate pentru trecerea spre dictatura, fara a sesiza masele cu mai putina cultura. Vezi Iran, Turcia, Rusia, Serbia sau miscarea legionara din Regatul Romaniei.
Misto articol! Bravo!
„Această stare de lucruri le-a sugerat turcilor că nu sunt o națiune binevenită în țările UE, de aceea îmi este greu să cred că într-o bună zi aderarea Turciei la UE va fi posibilă…”
Turcia este parte a NATO și partener strategic al României și a respectat negreșit acest statut până în prezent.
Pe de altă parte, Turcia NU se află pe continentul Europa, ci are doar trei orașe mai mari în Europa, unul deosebit de important. Altfel, întinderea foarte mare a Turciei este în Asia.
Turcia nu va face parte din UE
Argumentele mele:
Turcia s-a abătut de la politica lui Atatürk;
Problema kurzilor, imposibil de rezolvat;
America nu dorește aderarea Turciei la UE;
Peste optzeci de milioane de turci , prea mult pentru UE
. In Germania sunt circa șapte, suficient zic germanii…
80milioane de turci ? Pai NUMAI Kurzii din Turcia Sunt cel Putin 20 de milioane !!! Se pare ca in realitate Sunt Peste 25 de milioane ! Fara drepturi – nerecunoscuti official si cu toate restrictive impuse de givernarea Erdogan. Gresala grava a pacii de dupa WWI cand “cererea Kurda” – a color de origins kurda din Imperiul Otoman (Turcia de azi, Iraq si Siria) di Iran, de a se uni si forma un stat si o natiune nu a fost luata in seams.
Turcii au o natură mai aparte în Europa. Au o puternică influență musulmană care este insă temperată de creștinismul occidental. Milioanele de turci stabiliți în Europa occidentală apreciază și respectă totuși standardele creștine occidentale cu toate că sunt mulți musulmani.
Printre creștini respectul reciproc se schimbă atunci când occidentul se raportează la ruși, chiar și in sânul ortodoxiei existând disensiuni in raportarea la ortodoxia rusă.
Și acum turcii sunt mai deschiși creștinismului occidental decât „ortodoxismul” rusesc și nu văd prea bine bolșevismul comunist putinist.
ar fi ceva sa ne punem speranta in urmasii imperiului otoman…