vineri, mai 20, 2022

A rămâne sau a te întoarce le simt ca pe o opțiune, iar asta este tot ceea ce unii dintre noi ne-am dorit

Când a rămâne nu este o opțiune, a pleca nu este o alegere. Când a pleca nu este o opțiune, a rămâne nu este o alegere.

Eu nu am emigrat, eu am fugit din România. Probabil aș fi plecat oricum, dar mi-ar fi plăcut să știu.

Greu de pus în cuvinte ce poate face unui om amăgirea vieții netulburate, când măsura trăirilor este constructul dreptății. Desprinderea a cerut o intensitate pe care mi-o amintesc în imagini caleidoscopice, undeva între confuzie și nemurire, o descindere în nebunia de a lăsa în urmă ce simțeam, pentru ce bănuiam. V-aș putea vorbi despre tinerețe, despre felul ei de a se uita spre lume, dar am pierdut prea mult  timp curtând adevărul  – plecarea a fost și un alt fel de a mă uita. Fără o aplecare suficientă asupra intimității fenomenului, ideea străinătății era încă o cale de a evada din realitate.

Presiunea resimțită ajunsese la un nivel pe care îl toleram din ce în ce mai  greu. Devenise oricum imposibil să mă delimitez de cumulul forțelor care o întrețineau, așa că nu mai puteam ști cât era lipsa siguranței și cât nevoia insațiabilă de a răzbuna sentimentul neputinței din copilărie, cel despre care se vorbea serios doar în bancuri. Existența opțiunii de a controla mediul în care trăiam accentua hipersensibilitatea și decontextualizarea – ceea ce ar fi putut să mă elibereze mă priva acum de posibilitatea unei alegeri reale.

Plecarea părea să fie împlinirea obligației de a nu mai îngădui o stare de fapt întreținută parțial, dar fundamental, de nevoia de a da sens unei suferințe. Vina supraviețuitorului rămâne durerea fantomă de atunci și de acum, firul roșu al procesului decizional, și continuă să fie unul dintre reperele interacțiunii dintre cei rămași și cei plecați – când unii simt obligația să-și urle nedreptatea și alții răspund prin obligația de a mima un Rai necesar. Am trăit mult pe de rost, pe mulți dintre noi încă ne trăiește prea mult trecutul. Din România încă se mai fuge, continuăm să ne hrănim, peste granițe, unii prin alții.

De partea cealaltă mă aștepta o iarbă verde-irizat. Nu cred că ar fi putut cineva să mă convingă de existența nuanțelor și nici nu cred că ar fi trebuit să încerce. Când n-am mai recunoscut vrăbiile în tărâmul acvilei am fost cel mai fericit om de pe pământ.  Într-o lume promisă, istoria nu putea căpăta sens decât în dinamica erou-antierou. De partea cealaltă mă aștepta o existență la fel de vie ca cea pe care o lăsasem în urmă, dar pe care nu am știut să o experimentez altfel decât tot într-o viziune binară, chiar dacă la spectrul opus al iluziei. 

Aceste articole nu sunt confesiuni, ci  încercări de clarificare prin reprezentare. Sunt dintre cei care au vrut să trăiască în viitor. În viitor, la fel ca în prezent, suma nedreptăților rămâne constantă, când folosești aceeași măsură – eu am plecat de pe o poziție de privilegiu, am ajuns și am rămas parte dintr-o subcultură. Cum relația de bază rămâne cea cu țara mea, restul fiind secundare, încerc, de dragul progresului, să înțeleg mai puțin și să trăiesc mai mult. Lucru complicat pentru că desprinderea și zborul sunt lucruri diferite.

Fuga mea a fost un accident – după atâta timp, e mai simplu să mă gândesc așa la acele luni de beție. Despre întors în România vorbesc rar și în contexte largi, cu o delicatețe care nu vrea să zdruncine echilibrul forțelor aflate de-o parte și de alta ale aceluiași adevăr. Între străin și înstrăinat este însă o liniște pe care într-un fel nimic nu o mai poate atinge. Din poziția în care mă aflu acum, a rămâne sau a te întoarce se simte ca o opțiune,  și asta este tot ceea ce unii dintre noi și-au dorit.

Distribuie acest articol

33 COMENTARII

  1. Cred ca ai facut o imensa greseala ca ai „fugit” din Ro. Vad ca te preocupa mult prea mult. La fel de gresit ar fi fost daca ai fi ramas in Ro. Te-ar fi preocupat prea mult.

    Lasa preocuparile si traieste, cum vrei tu, in trecut, in viitor, sau chiar in prezent, dar traieste, viata-i frumoasa!

  2. Oare de ce ar trebui sa ne simtim a fi fugari daca plecam din Romania inspre alte locatii ale lumii devenite de aceasta data parte a europenismului ce exista in mai toti cetatenii traitori pe aceste meleaguri ? Poti fi roman acolo unde traiesti cum tot atit de bine poti fi si european .Una nu o exclude pe cealalta .Alegerea este personala si nimic nu te poate tine intr-un loc decit decizia ta luata ,cu bunastiinta , la nivel personal .Eu unul as dori sa devin cetatean Universal si sa am in mima un document ce arata asta . Pina la urma suntem fiinte numite de noi oamenii OM si suntem datori cu o singura viata traita pe aceasta unica planeta numita Terra .Cetatean al Planetei TERRA , cit de frumos suna aceste cuvinte .Nu m-am simtit niciodata , nici fugar ,nici altceva ,decit un OM ce doresc a imi fi respectate toate drepturile ce rezida din aceasta notiune numita OM. A te intorce nu inseamna pentru toata lumea acelasi lucru .Poti fi departe de Romania dar poti fi in acelasi timp si aproape de ceea ce iti sustine romanismul sau poti fi in Romania dar tu ca individ sa fii departe , cu gindul , spre alte zari ce iti asteapta prezenta . A fi acolo unde drepturile tale sun respectate este idealul existentei oricarui individ aflat efemer pe aceasta planeta .

    • Vezi ID-ul digital care se pregateste la nivel european, controlul total asupra „universalitatii” dorite, nu este lumea mea si nici nu va fi, libertatea individuala este mai presus decat cele cateva comune altfel ajungem la modelul chinez.

  3. Ca orice emigranti de prima generatie, vom fi mereu intre 2 lumi. Nu e neaparat un lucru rau sau la care sa reflectam prea mult. Am plecat pentru cativa ani si s-au facut jumatate de viata…
    As spune totusi ca am emigrat, nu cred ca in cazul nostru ne suierau gloantele pe langa cap in timp ce treceam innot Dunarea…asa s-a fugit. Noi ne-am gasit un job si dusi am fost.

  4. Cei care au plecat nu sint obligati sa justifice plecarea ; la fel si cei care au ramas . Important este sa nu pierdem credinta si nadejdea in Dumnezeu .

    • Unii au fugit tocmai din cauza asta! S-au saturat sa astepte de la Dzeu ca BOR sa isi vada de credinta si de adevaratul spirit crestinesc si sa lase afacerile cu banul public, spaga si smenurile pt propria lor indestulare.

      S-au saturat sa vada masina de voturi BOR la randament maxim pt partidele si primarii care vireaza zeci, sute de milioane de euro catre biserici, catedrale, religie in scoli, etc in timp ca cladirile scolilor stau sa cada pe elevi iar spitalele sunt asa cum sunt.

      S-au saturat sa vada cum preotii sunt in alta categorie de cetatenie, categorie de care nu se atinge nimeni, nici politia, nici justitia si nici ANAF-ul.

      S-au saturat sa vada oameni care isi fac cruce cu evlavie cand trec pe langa o biserica ca la doar 10 secunde sa te scuipe si sa te injure pt te miri ce!

      Romania crestina stie doar de vechiul testament, mai ales pasajele acelea care le justifica ura, xenofobia, homofobia, misoginismul si restul frustrarilor … de noul testament nici nu vor sa auda! Ce? Sa nu judeci, sa nu arunci cu piatra, sa iti iubesti aproapele nu e pt ei!

      Unii au fugit in tari unde 30% din populatie sunt atei declarati si vad atitudini ale locuitorilor demne de crestinism cum nu ai sa vezi in Romania, tara cu 98% crestini.

      • Ia te uită nene!

        V-ați găsit în sfârșit explicația propriei ratări: Biserica Ortodoxă.😃

        Domnu’, trebuie să vă anunț cu profundă îngrijorare că Biserica Ortodoxă există în și Europa de vest, cele două Americi, Australia, Africa și cea mai mare partea a Asiei. Singura dumneavoastră salvare e Coreea de Nord.👍 Bag seama că doar acolo puteți scăpa de tirania ortodoxă… 😃

      • Crestin nu este cel ce se declara crestin ci cel care prin faptele sale dovedeste ca este crestin . Am intilnit chinezi crestini ( in comportament ) desi ei nu cunosc Sfinta Scriptura .
        Marele Gandhi spunea : ,, Fii schimbarea care vrei sa o vezi in lume ” . O aplica inclusiv necrestinii / paginii . Adica cei ce promoveaza prin comportament minciuna , hotia , desfrinarea , uciderea , …..
        Inteleg ca dumneavoastra aveti ceva cu BOR dar in fapt sinteti un crestin ; adica credeti in existenta lui Dumnezeu , in Iisus Hristos si in modul in care El ne indeamna sa ne ducem viata .
        Si mai inteleg ca va ungeti la rana cu guvernantii romani . Probabil si pe acestia ii considerati crestini asa cum va considerati pe dumneavoastra ….

    • Pana la Dumnezeu te mananca sfintii ; intre a ramane si a pleca din Romania anterevolutionara sau postrevolutionara , nu are ce cauta Dumnezeu . Parerea mea …

      • Vorba asta populara are un tilc numai pe tarim lumesc . Am convingerea ca pe noi sfintii pot si vor numai sa ne ajute sa ajungem la Dumnezeu ( in Rai adica ) ; in nici un caz sa ne .. manince ” .
        Numai ca sfintii nu pot ajuta pe cel care nu vrea sa urce / sa creasca duhovniceste . Daca dumneavoastra vedeti o gargarita cazuta in apa zbatindu-se ii intindeti un bat sa o scoateti de acolo . Dar daca o vedeti inerta ii mai intindeti batul ?! Sau sa va spun altfel , cu o vorba tot din popor ; Dumnezeu ne da dar nu ne baga in traista . Omul trebuie sa faca un minim de efort pentru a primi ajutor ( de la semeni si de la Dumnezeu ) .
        Daca nu stim in ce port vrem sa ajungem nici un vint nu ne este favorabil .

  5. Abstract si poetic, acest articol. Acolo unde cred ca am inteles, sunt in general de acord. Am plecat (nu am fugit) in urma cu 30 de ani. A fost o optiune. Da, ramanem permanent intinsi intre doua lumi. Insa trebuie sa fie clar ca nu toata lumea care pleaca o face din aceleasi motive. Eu am plecat 20% din lipsuri materiale/profesionale si 80% pentru ca nu mai puteam trai intr-o societate in care, ca sa ai un trai decent trebuie sa intri intr-o joc de compromisuri si sa faci lucruri discutabile moral sau de-a dreptul josnice. E foarte semnificativ acel film, Furia, de Radu Muntean. Cand am plecat intentionam sa ma intorc insa, pe masura ce a trecut timpul, mi-a fost tot mai clar ca nu voi mai putea trai in Romania pe durata lunga. „…desprinderea și zborul sunt lucruri diferite” — foarte adevarat. „…am plecat de pe o poziție de privilegiu, am ajuns și am rămas parte dintr-o subcultură” — dureros dar adevarat. Ar fi atat de multe de spus dar numai cei care le-au trait pot intelege. Generatia mea am fost crescuti in Romania in umbra istorica lui Stefan cel Mare si a lui Eminescu (printre lucrurile bune) dar realitatea e in afara nimeni nu a auzit vreodata de ei. Suntem mai curand precum soldatii ratacitori ai lui Mihai Viteazul din filmul Nemuritorii de Sergiu Nicolaescu.

  6. Nu sunt de acord cu cinica zicere romană „Patria ubi bene”.
    Zice autoarea: „Sunt dintre cei care au vrut să trăiască în viitor.” Numai că, dacă nu ai istorie, nu ai nici viitor…
    Dar, da, „marea trecere” de la comunism la capitalism/ democraţie/ libertate s-a produs cu mari traume psihologice/ existenţiale. Pur şi simplu românii, dar mai ales elitele culturale, au resimţit la modul traumatic această schimbare de paradigmă. O întrebare de felul „dar cu viaţa mea cum rămâne?”( că am numai una…) te poate arunca în chinuri existenţiale inexplicabile. Fiindcă, trebuie să recunoaştem, am trăit una din cele mai urâte perioade istorice, fără echivalent în istoria poporului român.
    Totuşi, a clama la modul inconştient că „vreau o ţară ca afară” dar să nu faci nimic pentru asta şi, mai mult, să-ţi pui coada pe spinare şi să te cari „unde e bine” nu reprezintă o scăpare, nici găsirea „dreptăţii”, a libertăţii sau a bunăstării. Banii n-aduc fericirea şi nici nu salvează bietele suflete româneşti…
    Soluţia? Aş vrea să o găsească elitele româneşti care se văicăresc întruna….

  7. Nu am inteles absolut nimic, in afara de faptul ca ai fugit de ceva (pe care nu-l mai suportai), la o varsta si ca acel ceva pt tine se ”se numeste” Romania (nu as baga mana in foc ca e asta sau doar asta)! Fac pariu, ca daca erai din St Louis sau Kansas City si acum traiai in NY sau LA, exact acelasi lucru ai fi publicat, in engleza si ai fi pus ”X” in loc de ”Romania”!

  8. Eu n-am fugit si nici plecat din Romania ! Am ramas aici si am incercat si mai incerc sa fac lucrurile sa se schimbe! A fost optiunea mea , a noastra! Si nu- mi pare rau!
    Pe de alta parte se pune intrebarea ce-ar fi fost daca am fi plecat toti !Sa fiu bine inteleasa , nu critic pe nimeni !
    Un lucru e cert Romania ca sa insanatoseasca (si o poate face) are nevoie de fiecare dintre noi ,atat de cei plecati cat si de cei ramasi!

  9. Când fugeai din țară cu toate pericolele frontierei, da era ceva.
    Acum este doar o chestiune personală. Poți să pleci, cum poți să te întorci.
    Dacă preferi stabilirea la Bruxelles, cum face Mihai Buzea este plictiseală, spune el.
    Dacă nu vrei să te plictisești, stai în România!

    • Un crestin nu se poate plictisi . Are la indemina rugaciunea si fapta buna indreptata catre cei de linga el aflati in nevoie . Cum se poate plictisi cineva cind atitia oameni in nevoie asteapta un ajutor , un sprijin , o vorba buna , …. ?! Avem din destul din cele materiale ?! Sa oferim celor ce nu au . Avem din destul din cele duhovnicesti ?! Sa oferim celor ce nu au . Omul plictisit este omul inert . Inert mai cu seama duhovniceste . Inertia duhovniceasca duce la boala duhovniceasca . Iar boala duhovniceasca aduce boala trupeasca .

  10. Da …..

    UN soi de ruda , inu Popescu ajuns in Elvetia imi zicea ca este cea mai plictisitoare tara insa se simte bine acolo.

    Dar sa amintesc cateva particularitati .. elvetiene.
    În jur de 60.000 de persoane din Elveția au fost supuse așa-numitei „îngrijiri administrative” de către autoritățile cantonale, pentru că erau considerate diferite din punct de vedere social. Programul a continuat până în 1981 https://www.digi24.ro/stiri/externe/o-poveste-tulburatoare-din-elvetia-vieti-distruse-de-abuzurile-statului-1259485

    Elvetia in care pana in 1969 a exoista ceva nu mit Verdingkinder Într-o dimineață, când aveam patru ani, mama m-a dus cu trenul la țară, într-o fermă. Acolo mi-a spus: va trebui să locuieşti aici, de acum. Cred că acela a fost momentul în care mi-am pierdut încrederea în oameni, am lucrat de la început, m-au lovit aproape în fiecare zi, a fost îngrozitor. Copilăria mi-a fost furată ! Imaginați-vă, cineva îşi duce copilul de patru ani departe și-l dă unor străini… Cred că cel mai rău lucru nu a fost munca inuman de grea pentru un copil, ci bătăile, lipsa afecţiunii, şi faptul că nu aveai nimic al tău, personal.

    V si http://www.chdata123.com/eu/ch/kr/verdingkinder-slave-children-in-criminal-Nazi-Switzerland01-ENGL.html

    Adiolescente insarcinate erauu inchise la puscarie saui balamuc. Pana prin 1980. … https://www.scribd.com/doc/263640649/Clasa-de-Mijloc-Din-Elve%C5%A3ia-Creat%C4%83-Prin-R%C4%83pirea-Copiilor-S%C4%83racilor-%C5%9Ei-Exploatarea-Lor-CA-Sclavi-In-Ferme

    • As mai adaugă ceva, femeile au dobândit dreptul de a vota abia in 1971, la 50-70 de ani după multe alte tari inclusiv România. Si alte tari care sunt recunoscute azi ca super democratice au un trecut de care ar vrea să uite. Suedia este un bun exemplu. Ei știu de ce.

      • Îhî.

        Am auzit și eu că Elveția e o țară îngrozitoare. Nici nu se compară cu paradisul pe pământ format din țările socialiste. 😄

        Ce vremuri! În timp ce bieții copii elvețieni erau exploatați la sânge, și femeile elvețiene lipsite de dreptul de vot, sute de milioane e femei din țările de „democrație populară” aveau dreptul și obligația să voteze un catindat unic, iar tinerii pioneri cântau fericiți:

        „Jur cu mâna pe buric
        Să cresc mare și voinic
        Pe–ntuneric și în frig
        Fără să mănânc nimic!”

        Poezioara e citată de la: https://www.contributors.ro/coexistenta-pasnica-si-industria-bunurilor-de-larg-consum-din-romania-1952-1954/#comment-482629

        • Pana sa voteze femeile in tarile de democrație populara au votat in zeci de alte tari care n-au vrut să îmbrățișeze aceasta experienta. Pentru stiinta dvs până și în USA femeile au avut drept de vot cu mult înaintea Elveției, și chiar si înaintea Franței. Satisfăcut?

  11. Ceea ce e interesant, totuși, e „chemarea pământului”…sau ce-o fi, de fapt.
    Nu are legătură cu Oamenii…Societatea…având posibilitatea atât de facilă – facilă…privilegiu, cum spuneți – de a călători între acasă și foarte departele unde ne aflăm, se vede limpede, atunci când revenim în scurte „reunificări” că de fapt Oamenii s-au schimbat și aici…nimic nu mai e cum a fost, acel „acasă virtual” există doar în memorie, în emoție, fizic, a dispărut de mult.
    Cu toate astea, foarte mulți români pe care îi cunosc au ideea asta fixă, de a se întoarce acasă la final, inclusiv fratele meu.
    Draci…inclusiv Bătrânu și Mama…au revenit la glie…deși mai au, și la origini nu mai e nimic așa cum era.
    Cu toate astea rămâne…te cheamă ceva, ca și cum existența ta, îmbârligată cu ale tuturor celorlalți, ar fi lăsat un fel de imprintare…de energie ceva…care s-a imprimat în locuri și e încă acolo. Fără ca, fizic, ceva să mai fie la fel, de multe ori e o degradare care te lasă cu amețeli.
    Cei mai liberi dintre noi, cred, sunt cei care se simt…undeva acolo…ca mici particule prezente în viața mai mare a Universului…stelele sunt mai aproape decât clăile alea la care te-ai chinuit o vară, și care n-au adus prea mare lucru.
    Starea asta există în fiecare dintre noi, „lieee…derii” ăștia ddă care se pare că nu putem să ne mai descotorosim…avem nevoie de „lideri”, doommee…altfel nu ssă poate arunca o lappattă de nisip…mă rog, liderii adevărați, foarte rari, sunt cei care reușesc să-i vorbească, să o ridice la suprafață, când se întâmplă e mai „piele de găină” decât orice senzație pe care o vei fi experimentat.
    OK, bafftalleo! Grijă cu Franțț Jozzefii ăia. :-) La proșșianna.

  12. In conditiile libertatii de miscare plecarea si revenirea in tara natala este optiunea strict personala care tine cont in primul rand de planurile proprii si ale familiei, atat si nu mai mult.
    Popor, natie, tara devin notiuni abstracte in momentul in care se pune discutia existentiala, unde am sanse mai bune sa duc o viata buna, viata buna fiind insa un termen foarte relativ, fiecare avand alta perceptie asupra acestei vieti.
    De regula si din pacate viata buna se rezuma mai mult la aspectele materiale. cele culturale si sociale fiind eclipsate, multi nu vor sa vorbeasca si sa discute de cum arata interioriul lor, ce sa intampla cu sufletele, „tonele” sa sarmale, carnati si slanina trimise de sarbatori de cei din tara celor din afara fiind un semnal in acesta directie, sunt obiceurile, datinile si altele care lipsesc.
    E greu si complicat , defapt in general majoritatea oamenilor nefiind dispusi sa paraseasca locurile natale, cultura, prietenii etc.ect.
    Deteriorarea societatii romanesti o putem datora in parte acestei hemogarii de oameni catre alte locuri, deterioare de care cine este raspunzator ? putem arunca toata vina in carca clasei politice, este adevarat asa cum este si adevarat ca aceasta clasa politica o fost aleasa si sustinuta de o parte importanta a oamenilor din diferite motive, sanctionarea neavand efectele dorite.
    Ar trebui sa privim treburile mai realist, sa cautam oportunitatile personale pe care fiecare inca, cu acentul pe inca, le mai are.
    Lamentarile nu-si mai au rostul, treburile s-au intamplat si sunt continu in miscare, care poate fi viitorul tarii cu cei din tara, cu cei care totusi doresc sa revina ? pt ca sunt si din acestia destui.

    • A fi crestin nu este o notiune . Si daca ar fi , in nici un caz nu poate fi abstracta .
      Viata inseamna mult mai mult decit salariu , mincare , bautura , televizor , internet , sex , ….
      Omul este trup si suflet . Trupul il indopam cu hrana trupeasca ( sintem aproape toti obezi ) dar sufletului ce hrana ii dam ?
      ,, Nu numai cu piine va trai omul ci si cu cuvintul lui Dumnezeu ” – spune Mintuitorul Iisus Hristos in Sfinta Scriptura . Cuvintul lui Dumnezeu este Adevarul si Dreptatea care ne face liberi .
      Cit despre clasa politica …. Sa nu uitam ca ei se declara legitimi in conditiile in care la vot nu au fost prezenti 70 % dintre cei cu drept de vot . Legitimitatea este data de votul a 50%+1 din totalul masei de vot . Sa modifici legislatia electorala pentru a obtine legitimitate din 30 % prezenta la vot e o mare mirsavie .

      • Noua „hrana sufletesca” ne este servita de cei care au resusit sa intre in sufletele si mintile noastre, sunt destui si suntem doar la inceput.
        Religia in general, in occident este in retragere, intre timp ne „inchinam” la apostolii noilor technologii in care cautam mantuirea, pt fiecare problema intre timp existand o aplicatie.

  13. Cind si cind ma cheama si pe mine pamintul Elvetiei, mai manoasa, cu salarii mai mari si impozite mai mici, mai central si mai cald in Europa. Vrind nevrind, ma multumesc cu Suedia mea, tot ca o Elvetie, dar cu unele lucruri esentiale pe dos. A fost chiar dureros cind a trebuit sa refuz o oferta de munca de 12000€ bani in mina in Elvetia pentru ca trebuit sa recunosc ca atita competenta n-aveam eu. N-o sa se mai repete (oferta).
    Despre partea României, da, am investit pe acolo ceva nostalgii personale, ca toata lumea. România nu era numai tara comunistilor, ci si a noastra a celorlati. In 89 optiunea mea a fost sa dau la schimb nostalgiile pe libertate. E fost o optiune personala de care nu-mi pare rau si nu as impune-o nimanui. Anecdotic, imediat dupa decembrie 89 am dat o raita prin Ro. Lasasem apartamentul dichisit si care a fost confiscat doar cu o luna inainte de revolutie. Am vazut ca nu sint semne sa-l primesc inapoi spontan si asta a fost o mare frustrare. Mai ales ca si cunostinte, oameni cumesecade, mi-au spus ca ce s-ar intimpla daca toti si-ar cere inapoi locuintele. Altii mi-au spus ca nu mi s-a pus pistolul la timpla sa plec, a fost, vezi Doamne, placerea mea. Multumesc tuturor ca mi-au adminstrat aceste pastile amare datorita (din cauza?) carora m-am vindecat definitiv de chemarea pamintului.

      • Adrian, multumesc pentru sfat. Chiar daca mi-l dati fara sa stiti daca sint crestin. Eu ma am foarte bine cu Isus dar nimic mai mult. Pentru ce va temeti daca nu as fi crestin? Daca imi spuneti ce anume va ingrijoreaza, poate va conving ca fac fata totusi.
        Imi permit sa va dau si eu un sfat. Chiar daca conteaza mai putin, nu uitati sa aveti grija de ortografia româneasca. Semnele de punctuatie se pun imediat dupa cuvint, nu cu spatiu intre. Un bun crestin e si un bun român.

        • Nu a fost un sfat . Nu imi permit sa dau sfaturi nimanui . Sa ii spunem un indemn .
          Nu e important sa stiu daca sinteti sau nu crestin . In primul rind pentru ca toti sintem crestini ( ai lui Iisus Hristos ) . Fie ca vrem fie ca nu vrem . El este Creatorul , Stapinul si Izbavitorul lumii . In al doilea rind pentru ca nu e important pentru mine aspectul asta ci pentru dumneavoastra . Prin urmare nu sint ingrijorat . Indraznesc sa va spun ca termenul corect este Iisus si nu Isus .
          Accept observatia dumneavoastra . Recunosc faptul ca nu scriu cu diacritice ( trebuie sa fac niste setari legate de tastatura care imi strica alte semne de punctuatie ) si nu sint preocupat de ceea ce ati observat dumneavoastra . Pentru mine este esential mesajul pe care vreau sa il transmit . Fie in scris fie verbal . Este , intr-o masura oarecare , si o deprindere de 10-15 ani de a tasta . Nu va pot promite ca o sa depun un efort sustinut pentru a corecta greseala . Va multumesc . Sa va traiasca Dumnezeu !

          • Mersi. Nu de diacritice era vorba ci de semnele de punctuatie, care se pun imediat dupa ultima litera a cuvintului, fara spatiu. Lipsa diacriticelor o acceptam cu totii intre noi, pentru ca avem din pacate tot felul de tastaturi. Uitati-va cum le folosesc eu. Nu e musai sa faceti asa.

            Cit despre grafia lui Isus, nu vreau sa va zadarasc, dar e lipsit de sens sa credem ca putem sa-i notam numele cu litere românesti asa cum se pronunta pe vremea lui. In lipsa acestei informatii, ne limitam la principiile generale de ortografie ale limbii române. Si acolo, in dexonline.ro de exemplu, apare cu un singur I si cu doi ca varianta. As fi curios cum pronunanti dumneavoastra, asta e esentialul. Literele sint doar incercari de a descrie un sunet.

            • In toate situatiile pronuntia mea este cu doi ,, i ”.
              Pentru mine dexonline.ro nu mai este un reper unic si de netagaduit . In vorbirea curenta caut sa folosesc cuvinte folosite de oameni batrini de prin satele uitate de lume . Nu dau doi bani pe neologismele si ,, strainismele ” pe care le-au introdus cu nonsalanta ,,academicienii ” in dictionarele modificate de 3-4-5 ori pe an . Cu condescendenta .

            • Il cheama Yeshu din Nazareth.
              Crestinii se numesc nazarineni sau notzrim, adica din Nazareth sau Natzeret in ebraica.
              La fel negrii se numesc Kushim ( din orasul Kush din Africa din Vechiul Testament).
              Culoare negru se numeste shahor. Nori negri se numesc „anananim shorim”.
              Nu exista nici o insulta sau incercare de insulta in a folosi un nume derivat din locatia de origine pentru o persoana din acel loc.
              Si cu literele este o mica problema. De exemplu exista nume care se scriu cu „!” in Africa ! Sunetul este precum cel de sampanie destupata, sa fim clari, care mai are gaz in sticla. Si o parte din indieni din anumite regiuni, ca India e mare au fonetica de genul asta.
              Cei care pedaleaza pe cultura de identitate rasiala sunt de obicei de o ignoranta ABISALA!
              Uitati-va pe crucile din cimitirele ortodoxe si o sa vedti ca este scris pe ele, INRI, adica abrevierea de la Isus Nazarineanul Regele Iudeilor.

  14. Eu m-am intors in Romania stiind (sperand) ca pot pleca oricand daca este nevoie.

    N-am suportat sentimentul de a trai intre doua lumi pentru ca nu i-am vazut finalitatea.

    Prin urmare am preferat sa imi asum lancezeala mediocra din Romania cu compromisurile morale aferente, de care sunt constient si pe care mi le asum.

    Am incercat, in occident, sa zbor in inaltimi cu acvilele de munte, dar mi s-a taiat respiratia. Aerul este rarefiat la inaltimile de acolo iar plamanii mei sunt mai degraba de liliac decat de acvila.

    Asa ca prefer sa imi asum existenta de liliac aici si nu acolo. Aici traiesc ca sa imi ispasesc pacatele, in occident as fi trait fugind continuu de aceasta responsabilitate si alergand mereu dupa iluziile mele de a deveni ceea ce nu sunt.
    Este mai cinstit asa fata de mine si fata de toata lumea care a trebuit sa fuga din Romania din motive concrete si evidente.

    Am toata simpatia pentru cei care pleaca in occident din motive evidente, care pot varia de la lipsa posibilitatilor unui trai aici pana la dorinta de a zbura la inaltimi care nu se pot atinge in Romania, si toata mila pentru cei care pleaca la vanatoare de cai verzi pe pereti, adica fara un proiect de viata clar formulat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Laura Munteanu
Laura Munteanu este artist și ilustrator stabilit în Zurich. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București a scris, după terminarea facultății, pentru diverse publicații, acoperind teme dintre cele mai variate. După o lungă pauză a revenit la scris, propunându-și o analiză cu note personale a diferitelor aspecte ale vieții petrecute în afara României. În momentele de liniște scrie poezie, și se bucură că poate contribui la comunitatea internațională, vibrantă, a poeților contemporani.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro