marți, iunie 25, 2024

Ucis de tovarășii săi: Cazul Patrașcanu după șapte decenii

Am uitat eu, au uitat si altii. In aprilie 1954 a fost omorat Lucretiu Patrascanu. Cred ca Ghita Ionescu nu gresea, ar fi putut deveni un Gomulka romanesc. Nu ar fi rupt niciodata cu URSS, dar ar fi revendicat un tratament interstatal demn. A facut acest lucru la Moscova cand a semnat Conventia de Armistitiu. Am scris pe larg despre el, este un personaj-cheie in „Stainism pentru eternitate”.  A fost in un intelectual marxist si un militant cominternist. Era lamurit in ce-l privea pe Stalin, dar credea sincer in revolutia proletara. Procesul din aprilie 1954 incheia un ciclu istoric al comunismului est european. A fost ultimul dintre marile procese pe care istorica Annie Kriegel le subsuma categoriei „pedagogiei infernale”. Gheorghiu-Dej putea respira usurat. Unicul sau rival real fusese lichidat. Din ordinul lui.

Am scris acum patru decenii, in aprilie 1984, un text transmis la Radio Europa Libera, intitulat “De ce a fost ucis Patrascanu”. A fost ucis, mai presus de orice pentru ca reprezenta o alternativa la stalinismul national practicat de Gheorghiu-Dej. Daca ar fi ramas in viata, nu s-ar fi sfiit sa salute destalinizarea din URSS. Spre deosebire de Ana Pauker, Patrascanu nu fusese implicat in cele mai grave decizii luate si aplicate intre 1948 si 1952. Ca ministru comunist al justitiei (o contradictie in termeni), Patrascanu operase partizan in directia ceruta de conducerea PCR. A patronat politizarea fara egal a distemului judiciar din Romania.

Dupa eliminarea sa din conducerea de partid si din guvern, Patrascanu a suferit consecintele distrugerii statului de drept in numele optiunilor la care nu a renuntat niciodata. Intrase in “miscare” la 20 de ani. Nu se putea concepe altfel decat comunist. In 1947 la Moscova, in prezenta lui Molotov si a Anei Pauker, Gheorghiu-Dej il informa pe “parintele popoarelor” despre “devierea nationalista antimaghiara” a lui Patrascanu. Soarta intelectualului comunist care jucase un rol cheie in lovitura de stat din 23 august 1944 era astfel pecetluita.

Patrascanu a fost initial anchetat, aflat in domiciliu fortat la Snagov, pe linie de partid. Faza urmatoare au fost interogatoriile conduse de ofiteri ilegalisti din Securitate. Dupa debarcarea lui Teohari Georgescu in 1952, urmasul acestuia, Alexandru Draghici,  a executat intocmai ordinele lui Dej. Patrascanu a refuzat orice colaborare cu acuzatorii sai. Nu a cedat, nu s-a identificat cu agresorul. Este ceva complet diferit de celelalte show trials.

Reabilitarea lui Patrascanu in aprilie 1968 a fost un element crucial in delegimarea postuma alui Dej si in jocurile de putere de la varf. Erau vizati chiar baronii fostului lider care votasera in Biroul Politic in aprilie 1954 pentru pedeapsa capitala. Ca membru supleant, Ceausescu nu avusese atunci drept de vot deliberativ. In 1954, Ion Gheorghe Maurer nu era nici macar membru al CC. Despre Patrascanu si iluziile sale a scris cu admirabila acuitate psihologica si deloc hagiografic cumnatul sau, avocatul marxist Petre Pandrea, inchis in doua randuri de regimul comunist, in esentiala sa carte “Memoriile mandarinului valah”.

PS Am fost coleg de scoala cu Grigore Rapeanu, fiul procurorului din procesul Patrascanu, profesor, chiar decan la un moment dat, la Facultatea de Drept. Am fost si colegi de facultate, el facea filosofia, eu sociologia. A murit, impreuna cu sora sa, intr-un cumplit accident de masina. Eram inca in Romania cand s-a petrecut tragedia. Grigore Rapeanu tatal era inca in viata.  Si-a pierdut, peste noapte, fiul, fiica, nora si ginerele. La vremea aceea, lumea spunea „Blestemul lui Patrascanu”…

Fotografie intr-adevar istorica: Harry Brauner, Lena Constante, Lucretiu Patrascanu, Elena Patrascanu, Mihail Sebastian

Distribuie acest articol

33 COMENTARII

  1. „Marea teroare” comunistă din România din perioada 1948-1964 a fost cea mai dură dintre toate țările care după WW2 au devenit comuniste. Pur și simplu elitele românești au fost EXTERMINATE în stil stalinist. În particular, și tovarășii s-au exterminat între ei.

  2. Binevenit acest „remember” despre Patrascanu, un idealist care a platit cu viata faptul ca s-a implicat direct in lupta pentru putere politica. Cred insa ca balanta potrivita idealism/politicianism si „nationalismul” in cazul lui Patrascanu este sintetizata cel mai bine de replica data regelui Mihai dupa proclamatia de la 23 August 1944, in care ii reprosa regelui „…Ne-ati nenorocit”…(pentru ca stricase planurile celor 1000 membri PCR care voiau sa intoarca armele alaturi de armata URSS, capatand astfel justificare morala in lupta pentru acapararea puterii politice) Poate ca e mai potrivita comparatia cu Trotsky decat cu Gomulka, insa aveti dreptate scriind:
    „Ca ministru comunist al justitiei (o contradictie in termeni), Patrascanu operase partizan in directia ceruta de conducerea PCR. A patronat politizarea fara egal a distemului judiciar din Romania.”
    Este o ironie a soartei ca a murit condamnat de sistemul pe care l-a creat.
    In contextul acesta merita amintit un episod despre dreptul roman, si importanta studiului limbii latine – care sintetizeaza in cateva zeci de cuvinte-cheie („sine ira et studio”, etc)- principiile unui sistem judiciar care a construit o societate sanatoasa si prospera pana la demolarea ei din interior de coruptie si violenta: judecarea apostolului Pavel de catre guvernatorul roman Felix, care refuza condamnarea lui Pavel ca un favor cerut de preotii Sanhedrinului (scriind aproximativ „nu este un obicei roman transferul de favoruri politice in justitie”).
    Ganduri bune si multumiri pentru ce scrieti

    • Multumesc pentru comentariu si gandurile bune. Reciteam ieri in “Confesiunile elitei comuniste din Romania—Arhiva Alexandru Siperco”, indispensabila lucrare in mai multe volume editata si coordonata de profesorul Andrei Siperco sub egida Institutului National pentru Studiul Totalitarismului, marturisirile lui Teohari Georgescu. Fostul ministru al afacerilor interne, secretar al CC, membru al Biroului Politic, epurat in 1952, ii face un remarcabil portret psihologic si politic lui Gheorghiu-Dej. Retin aici instinctul dominator si pasiunea razbunarii transformate in motivatii decisive ale comportamentului sau politic inca de la Doftana. Primul mare repros explicit facut de Dej in 1952 Anei Pauker si lui Teohari Georgescu a fost “sabotarea rezolvarii cazului Patrascanu”. Tradusa in limbaj natural, formularea semnifica refuzul de a participa la confectionarea unui proces-spectacol de tip Rajk. Sunt ani de zile de cand regretatul istoric american Robert Levy a sustinut aceasta teza. Cartea sa despre Ana Pauker ramane, in opinia mea, cea mai clara, superb documentata si persuasiva interpretare a luptelor politice de la varf din PCR in perioada 1944-1952. Patrascanu servise planurile comuniste de completa subjugare a justitiei, dar devenise o prezenta incomoda in coteria stalinistilor locali. Nu mergea la petrecerile lor, nu savura traiul de “burghez rosu”. Nu era un parvenit. Era, sa zicem, un “corp strain”.

      Nu sunt ratiuni pentru idealzarea personajului, dar e necesara o privire analitica care sa-l plaseze intr-o posibila istorie a comunismului balcanic. Ganduri bune!

      • Pentru mine unul încă este neclară împărțirea vinovăției între comuniștii locali și ocupanții ruși. „Marea teroare” prin care au fost EXTERMINATE elitele românești trebuie judecată măcar de istorici.

  3. Un sistem dictatorial nu exista pina nu elimina toti potentialii inlocuitori ai liderului. Indiferent de calitatile si meritele acestora.
    Lucrul ridicol este ca in toate institutiile si institutele comuniste, directorii au aplicat aceleasi masuri. Soldate cu moartea sau ostracizarea -uneori abandonul cercetarii stiintifice/actului cultural- potentialilor inlocuitori la comanda.
    Si lucrul cel mai ridicol, este ca sistemul a continuat si dupa ’89. Si continua.
    Cred ca trebuia mentionat, pentru tinerii care nu stiu cazul, ca Patrascanu era doctor in drept din perioada interbelica si provenea dintr-o familie descendenta din boierimea(nobilimea) romana.
    Nu a fost antimaghiar. Dar desigur, nu acceptat maghiaromanii care si-au luat-o in cap in timpul stalinismului.
    E un caz tipic pentru dictaturi: cel care monteaza ghilotina, sfarseste prin a fi ghilotinat.

    • Orice sistem puternic centralizat va duce la formarea unui sistem oligarhic ce poate sfirsi in dictatura co form „regulii de fier a oligarhiei”, Robert Michels – „Political Parties”.

  4. Amintiri din familie, cu Petre Marcu (care utiliza pseudonimul Petre Pandrea) despre „Brânzoi – L.P. (probabil, Lucreţiu Pătrăşcanu – nota P. Opriş) în toate ipostazele [indescifrabil] pe masă”:
    „Ca avocat pledam 4 procese de olteni mici sau infractori graşi, iar al cincelea era gratuit (pentru săraci sau PCR). Nu vindeam brânză sau zarzavat cu cobiliţa, ci doctrină, jurisprudenţă şi puneam suflete de umanişti, curaj de cadeţi la liceiele (sic!) militare. Où sont les beaux temps d’antan? Ţi-aminteşti de «tipul Capone» la etajul V, când eram asistaţi la prefectura lui Pălăngeanu? De Craiova noastră? De pledoarii şi muncă de avocaţi politici printre bombardamente? Eheu, fugaces… După războaie, mulţi viteji se-arată. Am vol. II de Memorii (1933-1944) povestesc cu şort toate, factologie şi cu poante, anecdote, amintiri fotografice. Mi-ar trebui vol. I aflător la MAI. De ce nu-l dau? Fac borş cu el? Să-mi facă o copie după manuscript sau o fotocopie. Mare brânză. Parcă ar fi.. Brânzoi. Îl voi picta şi pe Brânzoi – L.P. (probabil, Lucreţiu Pătrăşcanu – nota P. Opriş) în toate ipostazele [indescifrabil] pe masă”.

  5. Și tot Petre Marcu dixit: „La Bucureşti, Teohari Georgescu mi-a luat locuinţa din str. Delavrancea 20 cu un telefon şi a dat-o tipografului său amic Gheorghian. Am întâlnit pe Teohari în iunie a.c. Mi-a dat mâna cu nasul în jos şi cu remuşcări. Îl hrănisem în 1942-1943-1944 la Văcăreşti cu banii mei. Eu eram Mopr-ul (Междунаро́дная организа́ция по́мощи борца́м револю́ции – Organizaţia Internaţională pentru Ajutorarea Luptătorilor Revoluţiei, cunoscută şi sub numele de „Ajutorul Roşu Internaţional” – nota P. Opriş), ca şi pentru alţii. Un porc. Am întâlnit-o şi pe Ana Pauker în 1956. Am stat două ceasuri de vorbă. Îţi voi povesti, când ne vom vedea”.

  6. Deoarece Petre Pandrea a menţionat despre Lucreţiu Pătrăşcanu la sfârşitul scrisorii sale, ne-am îndreptat atenţia şi asupra colecţiei ziarului „Scânteia”. De acolo am aflat că sentinţa de condamnare la moarte a lui „Brânzoi” şi informaţia privind executarea acestuia şi a lui Remus Koffler au fost publicate într-o zi de duminică (18 aprilie 1954), în comunicatul intitulat „De la Tribunalul Suprem al R.P.R.” – care a apărut pe pagina 3 (sus, în colţul din stânga) a organului de presă al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român.
    După cum se cunoaşte, sentinţele respective au fost îndeplinite prin împuşcarea condamnaţilor în închisoarea de la Jilava, în noaptea de 16 spre 17 aprilie 1954, însă această informaţie nu există în comunicatul menţionat, iar despre Remus Koffler nu s-a spus faptul că a fost executat după o jumătate de oră de la omorârea lui Lucreţiu Pătrăşcanu.
    Încercând să găsim o explicaţie la aceste omisiuni, am descoperit o cronologie stranie. După doar câteva ore de la împuşcarea celor doi lideri comunişti români, la Moscova au început ceremoniile dedicate lui Nikita Hruşciov, cu prilejul sărbătoririi zilei sale de naştere. În acest sens, în ziarul „Scânteia” din 17 aprilie 1954 au fost publicate pe prima pagină o fotografie foarte mare şi un mesaj de felicitare adresat liderului comunist de la Moscova de către Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român. Presupunem faptul că nu se putea ca în aceeaşi zi şi pe aceeaşi pagină să fie menţionaţi condamnaţii din lotul „Pătrăşcanu”, deoarece o asemenea idee ar fi condus la o interpretare de genul: „Noi, românii, i-am executat în noaptea care a trecut pe trădătorii cauzei partidului comunist pentru a-i face astfel un cadou conducătorului iubit de la Moscova”.
    Cum să demonstrăm adevărul în cazul ideii respective, care poate fi considerată veridică? În nici un fel, deoarece toţi liderii comunişti care au avut legătură cu executarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu şi a lui Remus Koffler nu au lăsat posterităţii nici o explicaţie despre succesiunea evenimentelor din acele zile (împuşcarea celor doi comunişti, respectiv sărbătorirea zilei de naştere a lui Nikita Hruşciov).

    https://www.contributors.ro/fostul-detinut-politic-petre-pandrea-ii-scrie-premierului-ion-gheorghe-maurer-august-1965/

  7. Lucretiu Patrascanu nu a fost nicio clipa un adversar real al lui Gheorghe Gheorghiu Dej pentru functia de lider suprem al comunistilor romani. El era intelectual rasat, avea un statut de elita, care doctrinar si ideologic nu intra intra in vederile dictaturii proletariatului. Partidul trebuia sa aiba un lider cu „origine sanatoasa”, din clasa muncitoare. Liderul trebuia sa fie truditor cu bratele, nu cu capul. Circula chiar o zicere comunista, ca intelectualii sunt lasi, fricosi si nepriceputi, nici macar un cui nu stiu sa-l bata drept. Nu este clar cine a fost autorul, unii au atribuit-o Anei Pauker, altii lui Dej. Apropo si de mazilirea lui Ion Iliescu, acuzat ca era un „intelectualist”. Apropo si de lozinca „Noi muncim, nu gandim”, la prima manifestatie libera dupa Revolutie. Ori de si mai grobianul slogan proletcultist „Liberali si taranisti, puneti mana si munciti!”. Cam astea au fost atunci vremurile, cumplit de nenorocite, sa nu uitam ca „lupta de clasa” si „ascutirea luptei de clasa” au fost de fapt un razboi civil, atroce si lung, a durat 44 de ani (1945-1989), care a tintit exterminator elita poporului roman.

  8. Privind sfarsitul tragic al lui Patrascanu, executat de tovarasii sai, n-as spune ca a fost ceva neobisnuit, ca doar „revolutia isi manaca copiii”. Patrascanu a fost precum Robespierre, una dintre cele mai cunoscute figuri ale revoluției franceze, care a fost executat de revolutionari prin ghilotinare, în Piața Revoluției (azi, Place de la Concorde). Astfel de cazuri sunt avertizari asupra faptului ca politica antagonizarii si terorii are consecinte.

  9. Interesantă acuza de antimaghiar care i s-a adus. Probabil Patrascanu s-a opus înființării Regiunii Autonome Maghiare în 1952 sau 1953 (devenită in 1960 Regiunea Mureş Autonomă Maghiară). Ca băcăuan, nu putea să nu fie familiarizat cu ceangăii maghiarifoni, probabil antipatia sa (care l-a costat viața)
    datează din acea perioadă. Oricum, avea să fie un alt moldovean, bârlâdeanul Gheorghiu Dej care l-a lichidat.

  10. Tatal scriitor – interesant uneori. Doctorat in drept la Berlin, acolo a devenit comunist. Stagiu si instructaj in URSS, doi ani instructor al Comintern. Petre Pandrea ii era cumnat.
    In timpul grevei studentesti de la Cluj in 1946, dupa ce muncitorii asa zisi comunisti maghiari au atacat caminul studentilor romani ar fi spus #Mai intai sunt roman, doar apoi comunist# – afirmatie neprobata niciodata dar … de aici acuzatia de antimaghiarism …

  11. Autorităţile sovietice au anunţat în luna noiembrie 1944 faptul că doresc să primească întreaga uzină „Malaxa” din Bucureşti, în contul despăgubirilor de război pe care România trebuia să le achite Uniunii Sovietice. Solicitarea a fost analizată de premierul Constantin Sănătescu la şedinţa din 16 noiembrie 1944 a Consiliului de Miniştri. Discuţia a fost reluată după două săptămâni, la reuniunea din 29 noiembrie 1944, deoarece la „Malaxa” existau echipamente moderne pentru fabricarea de ţevi pentru forajul petrolier şi reprezentanţii sovietici din Comisia Aliată de Control insistau pentru demontarea şi mutarea acesteia în U.R.S.S.
    Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Lucreţiu Pătrăşcanu au fost singurii membri ai guvernului condus de generalul Constantin Sănătescu care au acceptat cedarea întregii uzine în mâinile sovieticilor. Opinia antinaţională a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost categorică la reuniunea din 29 noiembrie 1944 a Consiliului de Miniştri: „După părerea experţilor noştri (cine anume? – nota P. Opriş), această fabrică era socotită parazitară”; „Vom obţine noi ţevi de la dânşii (sovietici – nota P. Opriş), tot aşa de bune”. La rândul său, Lucreţiu Pătrăşcanu a comentat despre rentabilitatea obţinută la uzina „Malaxa” în perioada interbelică: „Era sistemul monopolului, dus la maximum”.
    Este o ironie a sorţii faptul că ambii lideri comunişti români trădau în acel moment interesele naţiunii române, acceptând întocmai solicitările sovietice şi, după aproape 10 ani de la acea şedinţă, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Lucreţiu Pătrăşcanu se aflau în rolurile de călău, respectiv victimă – ultimul fiind acuzat (abuziv, de această dată) de trădare, condamnat la moarte, executat (1954) şi reabilitat post-mortem (1968). Mai mult decât atât, Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost cel care a insistat la mijlocul anilor ’50 pe lângă autorităţile sovietice pentru construirea la Roman a „Noului Combinat Siderurgic”. Redenumită „Fabrica de Ţevi” la 29 mai 1957, acea unitate industrială a fost înzestrată cu un laminor de 16 ţoli şi a avut ca obiectiv principal de activitate realizarea de echipamente tubulare pentru foraj petrolier prin laminarea materiei prime – la fel ca la uzina „Malaxa”, pe care Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Lucreţiu Pătrăşcanu au dorit să o cedeze în întregime autorităţilor sovietice în noiembrie 1944.

    • Ce rost ar fi avut discutarea cererii? Romania intreaga era ca si luata!
      Semnifcativa poate fi doar declaratia fiecaruia.

  12. A creat un sistem de care a beneficiat chiar el. Blestemul lui nu știu cui, poate, dar blestemul celor care au pierit după 23 august, care nu au avut nici o șansă, trecuți cu vederea ca și inexistenți. O clasă politică care s-a protejat la pierderea Bucovinei, și care s-a protejat și la 23 august.

  13. „Patrascanu nu fusese implicat in cele mai grave decizii luate si aplicate intre 1948 si 1952. Ca ministru comunist al justitiei (o contradictie in termeni), Patrascanu operase partizan in directia ceruta de conducerea PCR.”
    Insasi formularea de mai sus introduce o „contradictie in termeni”, mai ales ca a fost Ministru al Justitiei in anii condamnarii capilor PNT, ai trimiterii in puscarie a unor lideri liberali si membri ai armatei romane; ai momentului impunerii abdicarii Regelui Mihai.
    Inca persista dilema daca a zis, la o manifestatie la Cluj: „Inainte de a fi comunist sunt roman”( de unde si acuza de nationalism din partea lui Ghe.Gge. Dej) sau , de fapt: ” sunt comunist pentru ca sunt roman”

  14. Păcat ! Pătrășcanu nu trebuia omorât . Ce mare trădare a făcut ? A fost comunist desăvârșit, l-au omorit degeaba , puteau să-l bage la închisoare o perioadă , însă nu ucis !!!!

  15. Tot respectul pentru comportarea sa în relaţia cu foştii săi camarazi. Totuşi cărţile sale sunt dogmatice, cu un limbaj de lemn şi am impresia că în anii lui Ceauşescu, opiniile sale au fost preluate şi continuate fără preluarea sursei. Diferă cărţile sale ca limbaj de filosofia românească a timpului.

  16. Ce cloacā au fost comunistii ! Niste imputiti, gunoaie semidocte sprijinite de o putere strāinā. Sper sā ardā incetisor in iad, toti, pentru toate nenorocirile care ni le-au adus.
    Mā tot intreb dacā nu existā nici un mijloc legal de a pune sub acuzare Rusia si a cere despāgubiri pentru deportārile fācute si pentru exterminarea clasei de mijloc din România dupa incheierea celui de-al doilea rāzboi?

  17. Stimate dle Tismăneanu, in răspunsul pe care l-ați dat ieri unui comentator, m-au izbit cuvintele „regretatul istoric american Robert Levy”, veste – pentru mine – dureroasă. Când și unde s-a săvârșit din viață Bob (născut, dacă nu greșesc, in 1957)? L-am cunoscut bine la București, m-am bucurat de calda lui prietenie, a colaborat cu articole de substanță la „Dosarele Istoriei”, revistă pe care am condus-o cât a apărut, 1996-2007, și din al cărei colegiu de redacție a făcut parte (ca și dumneavoastră, de altfel – îmi amintesc, și acum, plăcutele și instructivele întâlniri cu dvs. acasă la Florin Constantiniu, in Drumul Taberei, sau la Mircea Chirițoiu, lângă Biserica Sf. Gheorghe). Prin 2016, fiind la New York, l-am contactat prin e-mail pe Bob. Mi-a răspuns cu un mesaj plin de amărăciune, relatând avatarurile vieții sale (personale și profesionale) din acel moment, in SUA. Printre altele, spunea că-și duce greu zilele, departe de înzestrările (reale, excepționale – zic eu) de istoric al comunismului românesc. Din păcate, n-am reușit, atunci, să-l revăd… Iar acum, de la dvs., aflu că Bob nu mai există. Poate, cândva, îi veți dedica un remember.
    În privința lui L. Pătrășcanu, îmi permit să vă semnalez – dacă nu cumva cunoașteți deja lucrarea – paginile ce-i sunt dedicate de către istoricul Sorin Aparaschivei, în volumul său „Serviciul britanic de informații în România (1916-1950)”, Buc., Ed. Militară, 2020, pp. 235-240.

    • Va multumesc mult oentru acest mesaj. Bob s-a stins din viata in timpul pandemiei. Am scris atunci pe pagina mea FB. Am fost buni prieteni. Aducea in studiile de istorie a comunismului din Romania o viziune capabila de obiectivare, sincrona metodologic si conceptual cu cercetarile istorice si politologice din Vest. Tin minte “Dosarele istoriei”, am citit acolo multe lucruri interesante. Numai bine!

  18. Comunismul internationalist a fost in esenta un terorism international. Ca orice esenta, si natura comunismului internationalist a ramas mult timp ocultata. Cercetari si statistici documentate au relevat cu acuratete ca internationalistii comunisti au distrus elitele nationale si subjugat popoarele. Pentru ca istoria abominabila a internationalismului comunist sa nu se repete, nu pot exista uitare si iertare. A i se plange de mila internationalistului Lucretiu Patrascanu este ca si cum s-ar sustine ca exista „teroristi buni”. Nu au existat internationalisti buni si rai, toti au fost ucigasi si teroristi impotriva elitelor si popoarelor.

    De unde pana unde sentimente elegiace pentru internationalistul Patrascanu?! Pentru cei care nu stiu sau ignora, trebuie denuntat si re-denuntat ca internationalistul Lucretiu Patrascanu a fost unul dintre membrii fondatori ai Partidului Comunist din România (PCdR), partid prin definitie internationalist, deci explicit antinational si antiromanesc. Patrascanu și cu Elek Köblös au fost singurii reprezentanți ai PCdR la al 4-lea congres al Cominternului (Moscova, 1922). Cine a creat laboratorul PCdR de virusi ai internationalismului si a raspandit otrava ideologiei antinationale si antiromanesti, in niciun caz nu a fost un nationalist. Patrascanu a avut o masca de „nationalist”, abil confectionata, in scopul accederii la putere, dar care in cele din urma a fost folosita impotriva lui. Aceasta reusita manevra de intoarcere arata ca tovarasii sai inculti nu erau deloc niste incuiati, asa cum Patrascanu ii considera, dispretuitor si distant, de pe pozitia sa de intelectual.

    Marturie este si profilul lui psihologic, destul de gretos. Gheorghe Apostol il portretiza astfel pe Lucretiu Pătrășcanu: „Era un intelectual de bază al partidului (comunist internationalist, n.m.). Dar era și un om foarte îngâmfat, orgolios, intolerant și necomunicativ cu tovarășii de partid. Totuși, Dej îl prețuia. Între ’46-’48, Pătrășcanu s-a schimbat foarte mult.” Mai este si un alt aspect, a carui observare tine de luciditatea si claritatea mintii. Este vorba de faptul, absolut inacceptabil, ca elegia pentru liderul comunist internationalist Lucretiu Patrascanu submineaza in mod fatal concluzia Raportului Final (2006), cunoscut si ca Raportul Tismaneanu, potrivit careia comunismul a fost ilegitim si criminal. Elegia pentru un calau programatic, care a folosit securea internationalismului pentru a ucide elitele Romaniei si lovi in interesele sale nationale, este absolut inadmisibila. Am preluat cuvantul „secure” folosit de revista „TIME” (SUA), care a publicat pe coperta sa, in 1948, fotografia Anei Pauker, cu titlul omagial „For an old battle-ax, a new edge” / „Pentru o veche secure, un nou ascuțiș”.

    • “Elegie pentru un calau programatic”? Cred ca cititi mai mult sau mai putin decat am intentionat sa spun in acest text. Utlizati, regret sa o spun, un limbaj “absolut inadmisibil”, spre a va returna gentila formulare. Aduceti ca argument ce credea Gh. Apostol. Ati citit volumele din “Arhiva Siperco”? Din ratiuni de timp, ma opresc aici. Nu tin sa polemizez, nu mi-am proous acest lucru.

      • D-le Vladimir Tismaneanu, veti fi de acord ca muzica cu o singura nota este plictisitoare. Din fericire, nu este cazul, aici si acum. Ceea ce scrieti si scriu sunt perspective diverse care intregesc un acelasi tablou. Nu cred ca o lista cu nomina odiosa este utila sau recomandabila într-o dezbatere de idei. Niciodata lucrurile scrise sau spuse nu sunt definitive. Nimeni nu are monopolul adevarului. Uneori, chiar si gura pacatosului graieste adevarul. Polemici? Controverse? De ce nu?! De la Platon, Socrate si alti ganditori ne-au ramas atatea polemici celebre si creative, care au spart tipare si prejudecati si ne-au modelat analiza critica.

  19. Eu nu cred că Pătrășcanu a fost victima sistemului creat prin aportul/crezul său .El a fost executat deoarece așa a dorit Dej , pentru că simțea că i se pune funcția în pericol. Dacă nu ar fi fost un pericol pentru funcția lui Dej , nu ar fi fost ucis și își vedea mai departe de idealul lui . La fel a facut și cu Foriș . A dat ordin să fie ucis pentru că acesta îi amenința funcția. La fel au procedat dictatorii din toate timpurile. Mai demult am citit că Dej l-a întrebat pe Ministrul Alexandru Draghici : ,, nu ai terminat cu cazul Pătrșcanu ?,, și a primit raspunsul : ,, am înțeles ,,. Dej urmarea după perdea procesul lui Pătrășcanu. E adevarat dle. Tismăneanu ?

  20. „Nu ar fi rupt niciodata cu URSS, dar ar fi revendicat un tratament interstatal demn. A facut acest lucru la Moscova cand a semnat Conventia de Armistitiu.”
    Aveți vreo dovada în acest sens? România a semnat armistițiului cu o mare întârziere și în condiții de capitulare necondiționată. Nu vad ce rol pozitiv a avut LP.

  21. Patrascanu a propus gratierea anumitor criminali si eliberarea unor minti bolnave. Cazul Patrascanu nu reprezenta avatarul pseudo justitiei staliniste. E adevarat, toate acuzatiile la adresa lui Patrascanu au fost ambalate intr-o poveste teribila pentru putere. Presupusele fapte comise de Patrascanu nu au fost dovedite sau enuntate …ele erau simple presupuneri iesite din gura si imaginatia unor marionete ale Moskovei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. In 2024 editura Humanitas i-a publicat un nou volum cu titlul „Aventura ideilor".Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro