marți, ianuarie 26, 2021

Sa va zic ce ne trebuie

Ştiţi ce n-avem noi şi ne trebuie neapărat? Asociaţii de dezvoltare urbană puternice. Ne-ar trebui astfel de organizaţii care să stea cu ochii pe primării şi să le evalueze proiectele şi lucrările şi, mai ales, să stea cu ochii pe risipă. Noi oengiştii ne îngrămădim cu toţii să facem acest lucru la nivel central, uitând de fapt că participarea publică contează cu adevărat la nivel local, acolo unde se află proiectele concrete şi care au nevoie de si de câini de pază (watchdog).

La nivelul Bucureştiului avem câteva organizaţii, dar, să-mi fie iertat, sunt slabe şi acţionează pompieristic aşa cum au făcut-o cu demolările ilegale ale lui Oprescu. Avem nevoie de organizaţii care să verifice sistematic proiectele de lucrări ale administraţiilor de sector cât şi ale Primăriei Generale. Şi să fiu mai concret, să dau un exemplu: cu o ciclicitate anuală sau la fiecare doi ani, arterele principale ale cartierului Drumul Taberei sunt asfaltate fără să fie nevoie! Adică de dimineaţă circuli cu maşina pe un drum ireproşabil, fără o crăpătură sau denivelare, după amiază apar pe trotuare şi în parcări utilaje de râcâit şi asfaltat şi în vreo două luni (sau mai repede) se reasfaltează aiurea cativa kilometri de drum fără probleme.  De aici: risipă, trafic incomod, poluare s.a.m.d.  E mai usor sa faci asta decat sa intri printre blocuri, unde sunt gropile si hârtoapele, unde lucrarile sunt mai grele, unde sunt canalizari, parcari, etc. Încă un exemplu: „normele europene”  ne spun că un oraş european care se respectă trebuie să aibă benzi pentru bicicliști, cu toate avantajele ecologice ce decurg de aici. O simbioză perfectă a formelor fără fond nu putea fi ilustrată mai bine în altă parte decât în ţara în care apărut o teorie a acestor forme fără fond. Lucrurile stau cam aşa: o primărie ia decizia să tragă benzi pentru biciclişti. Probabil fără vreun studiu de fezabilitate şi cu bani de la bugetul local, nu cu fonduri europene pentru infrastructură, că alea’s mai controlate. O firmă are nevoie de un contract iar lucrurile trebuie urgentate. În loc să se lărgească spaţiul carosabil (căci nu mai este loc fizic, s-au făcut parcări în spic) firma îşi trimite personalul să tragă benzi pe trotuare. Dar fatalitate! Pe trotuare nu este loc pentru că sunt parcate maşini! Firma se grăbeşte, contractul trebuie terminat la timp, mai sunt şi altele de primit, executat, finalizat. Nu e problema firmei că sunt maşini pe trotuare, o fi problema primăriei. Primăria să se ocupe de mutarea acestora, măcar pana se trag benzile cu materialul acela adeziv gălbui. Dar nici primăria nu poate face nimic, o fi problema poliţiei. Nu se ştie. Firma se apucă să tragă benzile ocolind pur şi simplu maşinile. De aici rezultă o linie şerpuită de toată frumuseţea. Ba spre stânga, ba spre drepta.  De cele mai multe ori linia coincide centimetric cu spaţiul prin care sunt nevoiţi să se strecoare pietoni feluriţi: bătrâni cărora le este greu să fie mereu „pe fază” la tinerii care se întrec cu bicicletele pe respectiva linie, părinţi îngrijoraţi de siguranţa copiilor care abia învaţă să meargă, liceeni neatenţi şi puşi pe şotii, cum sunt ei şi noi toţi, nebiciliştii. Asta cand nu este trantita in mijlocul trotuarului. La început bicicliştii (tagmă la care aspir şi eu) sunau enervaţi şi enervanţi din trompetele, sonerii, claxoane şi alte dispozitive de semnalat, înjurându-i printre dinţi pe românii ăştia necivilizaţi şi neînvăţaţi să respecte marcajele. Dar oamenii nu aveau opţiuni. Ori se căţărau pe maşini ori o săreau gardurile în grădinile blocurilor, alternative nu erau. Şi aici vine întrebarea mea: cine e dobitocul acela care a semnat lucrarea de recepţie a unei astfel de grozăvii? Chiar nu există nici un fel de responsabilitate?

Pai dacă nu se responsabilizează ei, să-i responsabiliză noi. Cum? Păi mai întâi trebuie să ne organizăm. Şi de aici începem să o dăm din colţ în colţ. „Eu n-am timp”, „eu nu mă asociez cu X că are interese ascunse”, „nu e treaba mea căci eu plătesc impozite” şi aşa mai departe. Anii trec, primarii mituiesc în campanie şi alegerile nu ne rezolvă problemele. Ei bine, nişte ONG-uri incoruptibile setate pe primării cred că ar face  diferenţa. Să le ceară informaţii, să-i dea în judecată în locul nostru, să aţâţe DNA-ul pe ei, să-i sâcâie, de asta avem nevoie. Dar iar fatalitate! Organizaţiile acestea nu au nevoie numai de entuziasm şi voluntariat să funcţioneze, au nevoie de … bani. O contabilă costă, un avocat, oamenii care să meargă pe teren costă şi aşa mai departe. Eu am înfiinţat un ONG (în alt domeniu) şi cu toate că n-am fost singur a fost extrem de greu. Pe scurt, nu există finanţări pentru aşa ceva. Fondurile europene finanţează fel de fel de năzbâtii dar nişte organizaţii de dezvoltare comunitară care să păzească bugetele publice şi care să propună soluţii şi să implice cetăţenii nu finanţează. Companiile cu bani mulţi au proiecte de responsabilitate socială şi în domeniul dezvoltării urbane dar ele nu ar da bani pe proiecte care să sustina salariul unor oameni care s-ar lua la luptă cu autorităţile. Sau care ar propune soluţii deştepte la diversele probleme. Ei fac petreceri, culeg gunoaie, se dau cu bicicletele, fac hărmălaie, ne distrează. Trebuie să fie vizibili, se implica in felul lor!

Deci, am rămas tot noi. Noi am putea finanţa astfel de organizaţii. Noi trebuie să o facem căci o facem pentru noi. Eu personal aş direcţiona 2% din impozitul datorat satului către o astfel de organizaţie dar eşuez să o identific. Aş dona şi vreo 200 de lei pe an dacă aş vedea măcar un proiect contestat şi un proces de solicitare de informaţii deschis. De la mai mulţi s-ar strânge suficient. Cheia succesului nu poate fi decât la un grup de oameni integrii, idealişti dar determinaţi, capabili să se organizeze şi să ne convingă. Ei trebuie să fie stabiliţi la nivel local şi legaţi de comunitatea din care fac parte. Un ONG care astăzi e în Iaşi şi mâine e la Timişoara, nu este soluţia.

P.S. Nu începeți sa mă suspectați că vreau să-mi fac o astfel de asociaţie şi că nu ştiu cum să cer bani. Nu e cazul, eu şi colegii mei încercăm să acoperim o altă zonă poate mai puţin importantă.

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. ” Avem nevoie de organizaţii care să verifice sistematic proiectele de lucrări ale administraţiilor de sector cât şi ale Primăriei Generale”
    Deci vrei sa verifici Sistemul ! Hmmm…
    Bafta !

  2. Sunt de acord cu modul sanatos in care ganditi rezolvarea.Eu si anturajul meu,suntem prea in varsta pentru a ne alatura dv.Dar cred ca numai voi cei tineri,din ce in ce mai multi,veti putea stabili o ordine in toate cele mentionate sau nementionate,probleme ale cetatenilor fiecarui oras.Ne-am saturat de asfaltari si reasfaltari,de gropi APA NOVA sa DISTRIGAZ dupa o proaspata asfaltare.Toti banii primariilor se duc numai pe lucrari prost facute,in aceleasi locuri,cu aceleasi firme,de cateva ori pe an.Infiintati-va,asociati-va,numai sa intreprindeti cat mai repede ce v-ati propus.NU-I MAI PUTEM LASA PE PRIMARI SI CONSILIERII LOR INCOMPETENTI,SA NE DECIDA MODUL DE VIATA,SA NE CHELTUIASCA BANII NOSTRII IN FUNCTIE DE INTERESELE LOR PERSONALE.Ba chiar sa fie trasi la raspundere pentru tot ceea ce au cheltuit si stricat.Si-au batut joc de cladiri monumente,aproband demolarea lor sau constructia unor mamuti sau bojdeuci, care le afecteaza rezistenta sau frumusetea.Cum poate bucuresteanul sa considere ca tot Oprescu trebuie votat,acest comunist urmas al demolatorilor ? Asta demoleaza non stop:cladiri,caractere,drumuri,poduri,tot ce-i sta in cale comunistului.

  3. Asta tot ziceam si eu citind articolele despre Bucuresti de pe net. ONG-urile actuale mi se pare ca dorm si sar numai in ultimul moment. SI NU OFERA SOLUTII. Pentru solutii trebuie studii si proiectare si asta inseamna bani. Poate nu e nevoie de bani cat de voluntariat.

  4. Nu cred ca o sa vedem in curand puzderie de ONG-uri locale care sa se ia la tranta cu sistemul deoarece adesea in ONG-uri e mult show, multi guristi si lichelute. Evident ca exista si ONG-uri cu oameni bine intentionati dar din totalul de ONG-uri, cele cu oameni de calitate, care muncesc si au o perspectiva clara, sunt o raritate.
    In schimb sunt multi oameni satui de prostiile, aberatiile si excesele statului, guvernului sau administratiilor locale deoarece acestea ii afecteaza direct. Acesti oameni ar fi interesati sa faca ceva dar nu au cunostinte cum sa traga la raspundere pe cei responsabili, cum sa se organizeze, unde sa gaseasca un jurist, cum sa initieze un proces colectiv, etc. Acesti oameni ar trebui sa devina acele „advocacy groups” care sa ofere un feed-back guvernantilor si administratiei asupra felului in care deciziile lor influenteaza populatia si asupra modului in care gestioneaza resursele publice.
    Din pacate putine ONG-uri investesc in informarea, formarea si sprijinul unor astfel de grupuri. Este adevarat ca procesul de formare a unor „advocacy groups” poate fi destul de lung deoarece lumea inca nu are destula informatie si experienta cu astfel de organizatii dar aparitia lor va fi probabil unul dintre primele semne ale redobandirii unei minime normalitati civice a societatii romanesti.

  5. Nu-i rau, dar nu-i nici fezabil. ONG-uri incoruptibile, macar asa, putin, eu unul nu cunosc. Sa va spun ce cred eu: oamenii nu vor face „pressing” niciodata, nici cind e vorba de questii vitale. In locul in care traiesc si muncesc (Sibiu), ca sa zic asa, singura questie care agita spiritele e fotbalul. Cind a fost cu codul muncii, s-au isterizat anemic vreo 50 de insi. Cind cu protectia vs. eutanasierea animalelor, vreo 100 de insi, toti studenti si liceeni care au vazut in asta un motiv de chiul. Cind a fost cu fotbalul, oricit de slab si de blatist, s-au strins instantaneu cozi de mii de insi gata sa-si parga capetele pentru bilete. Moaste de sfinti astia n-au adus pe-aici, ca am fi vazut aceeasi buluceala. In orasul meu natal (Brasov), se aduc moaste la pupat de patru ori pe an, si de patru ori pe an e buluceala. Asociatiile de locatari sint alte exemple de lipsa de cap. Nu va mai spun, ca stiti si dvs. Deci, cu cine vreti sa faceti orase functionale si frumoase? Cu unii la care nu le pasa de nimic, si de spatiul comun cel mai putin? Cu parere de rau…

  6. Poate ca suntem intr-un cerc vicios al neincrederii, caci asemenea organizatii (care ar avea teribil de mult de munca – stiu din experienta ca e infiorator de greu sa faci asta pro-bono) ar trebui sa aiba ca membri cotizanti un numar foarte mare de cetateni. Asadar, pe langa cei 2% din impozit, ar fi necesar, cred, ca noi toti contribuabilii la bugetele locale sa platim cotizatii sau donatii catre astfel de organizatii. Ar fi in interesul nostru, un fel de asociatia contribuabililor (cum sunt nenumarate in SUA).. Dar mi-e teama ca inca nu suntem pregatiti in numar sufient de mare pentru asta….
    Pana atunci, eu cred ca o primarie responsabila, ar putea organiza o licitatie pentru astfel de servicii de monitorizare, deci o mica parte a bugetului local sa fie directionata catre aceste organizatii care… sa cresca eficienta cheltuirii bugetului local. Bineinteles, ar trebui respectate toate rigorile de transparenta, libera concurenta, achizitii publce., etc. Eu cred ca ar merita! Sunt in fond, servicii de inspectie> inspectia civica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Ciprian Ciucu
Ciprian Ciucuhttp://www.crpe.ro
Consilier in Consiliul General al Municipiului București / Fost președinte al Consiliului Național de Integritate (2015-2016) / Membru fondator al Centrului Roman de Politici Europene

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Democrația este pentru zei. Nu trebuie să ne surprindă faptul că oamenii nu o pot menține

„De ce eșuează democrațiile?” Am auzit această întrebare de multe ori în ultimii ani, în cărți, în paginile de...

Navalnîi a fost judecat în secția de poliție. Doar pe vremea lui Stalin se mai putea întâmpla așa ceva. Interviu cu analistul Armand Goșu

Duminică seara, la revenirea în Rusia, Aleksei Navalnîi a fost arestat, la punctul de control al pașapoartelor, din...

O variantă modernă a poveștii cu vulpea bearcă: „Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite a calculat că mai avem circa 60 de...

Dacă ați fi participat în iulie 2015 la lucrările Conferinței dedicate Anului Internațional al Solurilor, desfășurate în Colorado sub auspiciile Organizației pentru...

Parada dascălilor

Prin 2004 – 2005 mergeam mult pe munte cu un amic care se credea foarte deștept. Poate și era; poate. Eu tot...

Radiografia dezastrului industriei energetice românești în 10 ani

Cifrele nu mint, sunt luate din site-ul Transelectrica și puse în tabele și grafice pentru a trage concluziile. Am extras datele SEN...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.