joi, iulie 25, 2024

Sărbătorile Paștelui împreună cu Alexandru Mironescu

Un dascăl adevărat și un scriitor știe să fie simpatic, deși este posibil să nu îi împărtășești totdeauna ideile. Acesta este textul lui Alexandru Mironescu (1903-1973), rafinat, nonconformist, inteligent, nuanțat, amplu argumentat cultural, științific, teologic și spiritual, este prietenos și uneori seduce, chiar dacă nu ești neapărat un creștin fervent. Destinul pare să-l fi „condamnat” la o asemenea performanță dacă ne amintim traseul său formativ și profesional: studii de chimie & fizică în țară, continuate cu un doctorat în chimie la Sorbona, profesor universitar (București), cercetător cu rezultate în special în domeniul hidrocarburilor, omologate în Europa, publicist în presa vremii și conferențiar, scriitor de romane apreciat de critica interbelică, un al doilea doctorat în filosofia științei (Universitatea București), membru fondator și emblematic al Rugului Aprins – fapt pentru care a și pătimit în închisorile comuniste ca deținut politic. Prin constante și onorabile eforturi ale familiei, scrierile sale au fost editate începând cu anii ’90. Perla coroanei operei lui Alexandru Mironescu se dovedește Jurnalul său, comparat adesea în ultimii ani cu cel al lui I.D. Sârbu și, mai ales, cu cel al lui N. Steinhardt. Recent încheiată, zilele trecute, publicarea Jurnalului – desfășurat pe parcursul anilor 1967-1972 – cuprinde trei volume și mult peste 1000 de pagini.

Un asemenea discurs provenit din partea unui om de știință cu vocație și rezultate palpabile, dar care trăiește zi de zi întru cercetarea rugăciunii neîncetate de factură isihastă merită o atenție sporită. Voi exemplifica mai jos cu câteva extrase din acest ultim volum (III), „Admirabila Tăcere. Jurnal (1970-1972)” (Humanitas, 2023), dedicate sărbătorilor pascale. Cum spuneam și într-un articol precedent, despre Alexandru Mironescu, publicat tot pe contributors, aici, ultimile fraze din Jurnal, pe care le și reproduc mai jos, se referă la Înviere.

(Marius  Vasileanu)


20.II.1970   Qui est Jésus-Christ? – Cercetări și dezbateri ale Săptămânii Intelectualilor Catolici, 1968. 30 de participanți. Un document interesant, și un test de seriozitate a Occidentului. Pierre Lecocq e ateu, dar știe destulă teologie și vrea să spună „ce îmi apare a fi Iisus Hristos pentru voi, creștinii… căci pentru mine nu e nimic“. Lecocq spune câteva lucruri chiar subțiri, așa că e cu atât mai surprinzătoare declarația, pac cu acadeaua!, „Hristos nu e nimic pentru mine“. O fi și așa, dar e regretabil pentru el, căci oricum am suci-o și am învârti-o e absolut sigur că dacă și pentru Hristos, Lecocq nu e nimic, ecuația nefiind reversibilă, paguba e 100% pentru Lecocq.

Este mai presus de orice discuție că nimeni, dacă nu are darul credinței, nu se poate apropia cu folos de Hristos, de Evanghelii, de Scriptură, și să înțeleagă. Viața, mesajul lui Hristos, Scripturile nu pot fi apropriate și înțelese decât în lumina credinței. Ele sunt mărturii ale credinței și intrarea în rezonanță cu ele nu e posibilă în absența credinței. Citind cartea, pe la jumătate tocmai mă întrebam: eu ce aș fi spus? – și mă pregăteam să vin în fața paginii de hârtie. Iată însă că Părintele Claude Geffré îmi vine în ajutor, așa că prin cuvintele lui îmi voi exprima o parte din propriile-mi gânduri. Dar mai întâi este evident că a fi creștin înseamnă a afirma credința în Învierea lui Hristos. Învierea este actul exploziv în miezul istoriei și al existenței omului, este Hiroșima existenței spirituale, este explozia vieții veșnice, a luminii totale, în mijlocul tenebrelor și îndoielilor. „Singura mea ambiție – scrie R. P. Claude Geffré – e de a spune în câteva cuvinte sobre gândurile mele, care este fundamentul credinței noastre în Învierea lui Hristos, care este conținutul ei exact și care este însemnătatea ei decisivă în interpretarea pe care o facem despre noi înșine, ființe de carne și de sânge, destinate unei morți ineluctabile. Dacă sunt întrebat pe ce se întemeiază credința mea în Învierea lui Hristos, voi spune că se sprijină inseparabil pe mărturia interioară a Duhului Sfânt în mine și pe mărturia istorică a primilor martori care au fost apostolii… este un eveniment ireductibil la simplele fapte ale istoriei universale, acelea care țin de o anchetă istorică. Învierea lui Hristos nu e nici un mit, nici un eveniment istoric obișnuit; este un eveniment complex, un Mister, unde se pot disocia dimensiunea transistorică și dimensiunea istorică.“

Pentru mine acestea nu sunt vorbe și iată de ce. Să zicem că cineva, cândva, s-ar ocupa de viața mea la modalitatea istorică. El ar aduna date și fapte pe care le-ar ști (nu zic: cunoaște) mai exact și mai bine decât mine, și ar ști și pe unele pe care eu le-am uitat. Din ele însă nu va cunoaște însă un miez, o esențialitate, Misterul vieții mele, cum anume am resimțit-o cu propria mea viață… Sau, eu cunosc grosso modo viața lui Beethoven, dar datele pe care le știu nu mă ajută să pătrund în viața lui așa cum se întâmplă când ascult, în anumite condiții și dispoziții, anumite părți din muzica sa. Nu putem cunoaște caracterul de eveniment al vieții unui om, sau al unui fapt istoric dacă nu-l putem intui dinlăuntrul, din miezul, din icusarul lui. Și aș mai fi adăugat ceva. Creștinismul este pentru mine afirmarea Persoanei. Hristos fiind expresia la limită, deplină, a Persoanei, un ipostas al Persoanei în comunicare ființială a Treimii. În măsura omului persoana lui se împărtășește, adună și dă expresie unor atribute permanente, veșnice, ale esenței omului. Am să continui spunând că eu nu am nevoie, bunăoară, de dovezi clinice – cum vedeam într-un L’Express – că Hristos a murit, căci pentru afirmarea caracterului de veșnicie a Persoanei, Hristos trebuie să Învieze, deci să și moară, cu adevărat. Dar toate acestea cineva nu le poate înțelege bine decât într-o economie interioară.

Rețin încă: Mântuirea nu este ceva, ci este cineva (Pierre Biard). Relația cu Infinitul nu este o cunoaștere, ci o proximitate (Emmanuel Levinas). Monseigneur Daniel Pézeril: Posedăm toți niște culegeri numite Evanghelii, unde sunt reunite un ansamblu de gesturi și de spuse ale Domnului. Contemporanii evident au fost lipsiți. Pe de altă parte nici nu au auzit totul, nici n-au văzut totul, poate n-au surprins decât un singur cuvânt. Totuși au crezut în Iisus, nu în chip fragmentar, ci cu o credință esențială care mergea către El întreg, în stare să răstoarne viața lor, să-i instruiască multă vreme, și să-i conducă la capătul lumii… Nu există în lume decât o tinerețe, e aceea a sfințeniei lui Hristos. Îl vom vedea într-o zi față către față: prósopon pròs prósopon.

25.V.1970   Într-unul dintre jurnalele lui Mauriac din [Le] Figaro littéraire e o nedumerire cam curioasă, sau naivă pentru un bătrân credincios ca el. „Iisus care nu știe că va Învia? Dacă ar fi știut, n-ar fi existat pătimirea, mi se pare. A trebuit ca măcar în acel moment să fi pierdut conștiința divinității sale… Ceea ce ne interzice să credem textul Sfântului Ioan: «Înainte de sărbătoarea Paștelui, Iisus, știind că a venit ceasul său de a trece din lumea aceasta la Tatăl Său» (Ioan 13, 1). Tot ceea ce se poate gândi și scrie în acest subiect nu stă pe nici o certitudine, nici chiar pe o probabilitate. Îmi aduc aminte că în vremea când am îndrăznit să scriu o Viață a lui Iisus, m-am izbit, în cea mai mare parte a lucrului meu, de contradicția celor două naturi, de imposibilitatea acestei coabitări, într-o ființă vie, a acestui predicator nazarean și a Fiului lui Dumnezeu“.

Pentru orice cititor de Scripturi – ca de altfel și de texte laice grele, din toate domeniile – e normal să se întâlnească cu dificultăți, cu nedumeriri și chiar cu părți care să-i rămână neînțelese, poate toată viața; cu atât mai mult cu cât ia contact cu un univers material sau inefabil în care evident sunt implicate taine ale existenței. Aceste nedumeriri și incomprehensiuni sunt după om, pe măsura fiecăruia, a pregătirii, a informației, a experienței etc. Sfinții n-au îndrăznit să scrie o Viață a lui Iisus, iar, fără îndoială evangheliștii au spus tot ce se putea spune despre o atât de covârșitoare taină, și tot ce îi poate fi de folos omului ca să se mântuiască. Există însă comentarii multe, destule ca mulți să se limpezească, sau să străbată în zone mai adânci, dacă vor și dacă pot, firește. Există și răspunsuri la nedumeriri și întrebări extrem de grele care au fost puse nu de ageamii sau de guguștiuci, sau de credincioși cu o evlavie mai mult sau mai puțin comprehensivă – cum pare-se e și venerabilul Mauriac –, ci de mari cititori și cunoscători de texte sacre. Asemenea răspunsuri a dat bunăoară Sfântul Maxim Mărturisitorul, pe care Hans Urs von Balthasar – care i-a închinat o voluminoasă și magistrală lucrare – îl consideră ca pe unul dintre cei mai considerabili gânditori din câți a produs lumea. Evident, pretutindeni există și taine pe care omul, nici un om – afară de proști – nu le va cunoaște niciodată până în străfundul lor insondabil, ceea ce nu însemnează că într-un fel nu le cunoaștem, nici că cu timpul nu vom obține o lumină mai bogată și mai străbătătoare, fără ca ele să-și piardă vreodată caracterul lor funciar de taină a existenței, de taină a lui Dumnezeu. În orice caz, noi oamenii ne caracterizăm, ne revelăm și prin nedumeririle și întrebările pe care le punem; și cum le punem.

16.IV.1971   Întors de la biserică – e Vinerea Mare – mă gândesc că expresia folosită ieri, e cam tare, poate, și că ar fi bine s-o șterg. La biserică lume multă și tineret mai mult ca în toți anii. Însă din comportarea acestor oameni – mă refer în primul rând la cei mai vârstnici – și dintr-o experiență pe care o am cu ei, mare lucru nu prea știu despre creștinism, și nici nu bănuiesc ce uriașă, ce inepuizabilă bogăție e aici! Ei rămân la nivelul obiceiurilor, la „ce am apucat“, cu oarecare rectificări. Când o să știm și noi românii (de 2000 de ani, zice-se, creștini) ce este creștinismul, măcar așa cum știm de la școală puțină geografie, puțină istorie, botanică ș.c.? Și atunci mi-am zis să las vorba așa cum am gândit-o, mai ales că nu dintr-un dispreț sau jignire am pronunțat-o, ci cunoscând virtuțile și terapeutica șocului, căci în unele privințe esențiale tare nesimțitori mai suntem! Și apoi mi-am zis: există Idiotul lui Dostoievski, așa că Dumnezeu, cu mila lui pentru toți, îndreptând ceea ce greșim unii față de alții, și făcând ca până la urmă de toate să ne folosim.

Zilele trecute am văzut la Poștă… felicitări, un soi de felicitări de… Paști!! Sincere felicitări, Vă urăm noroc, sănătate ș.a. Așa că până la urmă totul se repune la loc, dar sucit, ciocnit, ciobit, numai ca nimic să nu fie făcut onest și cum trebuie.

18.IV.1971   O caracteristică a sărbătorilor pascale de anul acesta mi se pare a fi afluența enormă cu un coeficient notabil de tineri, ca și mulțimea celor ce s-au împărtășit. În Duminica Floriilor, bunăoară, la biserica unde am fost am numărat aproape 100 de persoane care s-au împărtășit. Mai am impresia că clerul, sesizându-se de condiții mai prielnice, e mai activ, mai diligent. Mulți preoți au fost mereu și neintimidabili. În noaptea Învierii erau doi milițieni cu misiunea de a veghea ca slujba să nu fie tulburată; fenomen pe care îl înregistrez prima oară.

Oricare ar fi motivele și explicațiile, fluxul sau refluxul „poporului“ în biserică e un fapt care merită atenție, din multe puncte de vedere. Și efectiv există în istorie o problemă a „poporului lui Dumnezeu“, un fel, aș zice, de cămilă care Îl poartă prin deșerturi, uneori, cum poartă apa în cocoașă. Nu prea prețuiesc somnambulismul acesta al credinței, dar nici nu pot, măcar din când în când, să nu-l iau în seamă, mai ales în latura lui de taină, căci există o asemenea lătură în chemarea aceasta care implică și niște îndatoriri, niște sarcini care uneori și la unele popoare se cheamă mesianism. Dar noi nu avem la lira noastră, încă, – până acum, vreau să spun – coardele atât de puternice și sensibile, în același timp. Suntem cam încropiți încă. Fi-vom altfel vreodată?

29.V.1971   Mă gândesc uneori la „structura atomului“, o veche temă care revine mereu în focarul meditației mele, și în care parcă întrevăd mereu ceva, ca – vorba Ap. Pavel – ca în ghicitură (1 Corinteni 13, 12). Particule elementare… protonul, electronul, neutronul… Chiar dacă omul de știință nu reușea să-și facă o imagine clară despre aceste „particule“ (particule? unde? nor? ansamblu de relații? ceva asemănător cu firele pe care se despart și se mișcă, într-o celulă care se divide, cromozomii?) totuși îi oferea posibilitatea unor calcule, unor teorii, unor explicații, și chiar sentimentul unor clarități, a unei logici. Dar 200 de particule? – un univers aiurizant, uluitor! Realități, entități care apar și dispar, care se formează și apoi se topesc într-un neant, ca să zic așa, sub ochii instrumentelor noastre. Părerea și intuiția mea e că atunci când comprehensiunea noastră va pătrunde mai profund în universul acesta, în microcosmosul acesta, va diminua perplexitatea noastră în contact cu Învierea, Înălțarea, Pătrunderea prin ușile încuiate ș.a., documente ale experienței duhovnicești, ale gingășiei întrepătrunderii a două ordini de realități. Știu că nu e vorba, și nu va fi aici vorba de „explicații“, de a explica una prin alta, adică de a amesteca borcanele, sau a naște noi confuzii, fie ele și foarte subțiri. Nu. Dar ni se deschide o perspectivă, așa cum ni se deschide totuși o perspectivă când ni se vorbește de degetul, de urechea, de ochiul, de mânia lui Dumnezeu, deși este evident că Dumnezeu n-are nas și urechi, și nici se mânie. Acestea nu sunt metafore sau comparații, și un om duhovnicesc nici nu le va lua ca atare, dar ele spun ceva, și pe baza unor intuiții și experiențe ne pun efectiv în contact cu o realitate, față de care, în absența unor astfel de referințe, am rămâne dezorientați ca vițelul la poarta nouă.

Personal am simțit – cum simțim când ne iubește sau ne supără cineva, când ne minte cineva, sau că e vorba de un eveniment important ș.a.m.d. – că în procesul de formare a puiului în ou, sub ochiul nostru, venim în atingere cu o taină, cu taina vieții în înțelesul ei cel mai riguros, mai emoționant, mai zguduitor, mai enigmatic și mai incontestabil în același timp. Privim și aici ca în ghicitură. Subzistă încă un ecran și nu suntem încă destul de perspicace, sau destul de înzestrați. (Poezia celebră a lui Ion Barbu, poet și geometru de foarte subțiri intuiții, oferă mereu un material de prosperă meditație.)

Lumea antică ne-a lăsat moștenire, ca să zic așa, un Cer mistic, nu semnul unei ignoranțe cum își închipuie „deștepții“ al căror număr a sporit, ci semnul unei alte sensibilități și a altor condiții de experiență. Creștinii, evident, au primit și au dus mai departe, unii nu l-au abandonat nici azi acest Cer mistic, în fața atâtor oameni desensibilizați, o pură „naivitate“. (Ce nărod nu crede astăzi că el e mai „deștept“, bunăoară decât Platon?)

Nu putem însă nici nega că pentru o anumită mentalitate Cerul acesta s-a golit, de fapt printr-o acțiune de vidare a unui conținut personal. Cerul e mai gol, pentru că omul e mai gol, iar deasupra omului vid, Cerul e vid. Inima însă care a păstrat adâncimile sale și puterea de a trăi și crea valori morale va resimți și va putea afirma că Cerul Mistic este o realitate, chiar dacă (vezi situația omului de știință în fața atomului care nu mai seamănă cu cel imaginat de Democrit), nu mai e în stare să gloseze despre el, ca altădată, și nici ca Dionisie Pseudo-Areopagitul. Naivitatea sau empirismul celor vechi, sau a celor din vremuri mai apropiate de noi, ar fi o prostie să le relegăm ignoranței sau unei mentalități – cum se spune – depășite. Desigur depășim niște stadii, dar e o altă naivitate să ne închipuim că prejudecata depășirilor, ne dezleagă de obligația de a nu pierde pe drum niște adevăruri fundamentale, care vor exista totdeauna fie sub alte haine sau formulări.

Unii știu, bunăoară, că Misticismul nu este o mistificare, ci este manifestarea spontaneității supreme a spiritului. Contactul cu Absolutul, chiar la nivelul satisfacției intelectuale – care e un nivel de rangul doi – este evident că implică eforturi de concentrare și condiții care nu mai sunt cele obișnuite și la îndemâna chiar oricui. Numai inteligența, sau numai bunăvoința rămân inoperante, și rămân dedesubt. Contactul viu, creator, cu ordinea spiritului reclamă vârfuri, însușiri, condiții deosebite, și uneori foarte deosebite.

Libertatea, onoarea, bunătatea – ca să nu mai vorbim de rugăciune – care aveau până mai acum câțiva zeci de ani un conținut substanțial, care puneau în cumpănă existența omului, s-au anemiat, s-au relativizat, au devenit niște „naivități“, s-au vidat de înțelesul lor profund, major. Dar oare Cerul lor mistic realmente a dispărut, sau numai s-a obnubilat? Sau au intervenit o eroare de perspectivă, și o desensibilizare? Pentru orice om „modern“ care ia din nou în primire aceste probleme, ele își descoperă realitatea lor permanentă, profundă, enigmatică. Oricine reia focarul meditației sale, acest Cer mistic, nu poate decât să se uite cu jalnică compătimire la acela care cu suficiență i-ar spune: o naivitate!

Dar dragostea ce este? O naivitate sau mister insondabil al existenței? Și câți nu s-ar grăbi să spună azi că e chiar o prostie, deși chiar la niveluri mai obișnuite este evident că e o problemă. O mentalitate trivială, empirică, „rațională“ va eșua în contactul superficial cu astfel de realități, de aceea contestarea pe care o aduce e nu numai neconvingătoare, dar lipsită de absolut orice valoare. E ceva în omul normal și complet care se opune, rezistă și respinge o asemenea mentalitate. E, și va fi mereu, iar sfințenia e, și rămâne o realitate tulburătoare și enigmatică în același timp, oricât s-ar contorsiona unii să o arunce în confuzie. Materialismul e o teorie, o abstracțiune, sfințenia e o realitate, un fapt. Materialismul îl descoperim ca fiind impotent și iluzoriu, sfințenia determină nostalgii și bucuria când licărește pe undeva. Sigur, dezbaterea morală nu este un derivat al experienței, ci un dat fundamental al chipului omului.

7.XI.1972   Înțeleg acum mai bine ca oricând că Învierea lui Hristos era, ca să zic așa, aproape o fatalitate, că era în orice caz inevitabilă. Gândirea și înțelegerea omului modern au fost pervertite de o instrucție intelectuală scientistă care începe de pe băncile liceului și e apoi continuată și afermisată [întărită (franțuzism)] în toate chipurile. Omul modern a căpătat astfel niște deplorabile deprinderi, niște infame ticuri intelectual-scientiste care l-au falsificat și l-au făcut prizonierul unei mediocrități. Eu sper mult de la înalta cercetare științifică și de la filozofia pe care o hrănește împotriva penibilei stupidități a omului modern.

Unul dintre ticurile de care vorbeam e acela de a ne apropia de orice întâmplare ca de un… fenomen. Ori Învierea lui Hristos e altceva. A te apropia de Învierea lui Hristos ca să o iei în primire ca pe un fenomen înseamnă a ajunge în fața ei ca vițelul la poarta nouă, iar apoi a te uita la ea ca pisica-n calendar.

Apariția conștiinței în univers, bunăoară, nu e un fenomen, ci e cu totul altceva, anume este catapultarea noastră într-o altă ordine, într-o altă zonă, într-o altă realitate. Asta nu mai e un… fenomen, ci este esențialmente altceva. Iar izbucnirea conștiinței în univers – un eveniment unic, excepțional și extraordinar – nu era însă decât o etapă, uluitoare, colosală, inexplicabilă, dar o etapă pentru că universul rămânea tot fonf, tot în bâjbâială și bâiguială, tot în niște ambiguități. Din această situație – aș putea spune penibilă – omul și întreaga existență nu puteau fi scoase decât de Învierea lui Hristos, care a devenit o recapitulare a sensurilor, a semnificației acestei creații și existențe.

Nimeni nu poate înțelege de ce există universul, de ce există omul și toate „poveștile“ legate de el, de ce există conștiință, dacă nu primește ca o realitate necesară și indubitabilă Învierea lui Hristos, dar și ca pe cel mai mare și mai grozav mister al existenței.

PS:  Reprezentarea, în iconografie, a Învierii printr-un Hristos ieșind din mormânt cu un… steag, e un monument al neînțelegerii, deci al stupidității. Hazim mitropolitul propune ca cea mai potrivită reprezentare iconografică a Învierii, Coborârea la limbi, Coborârea în infern a lui Hristos, coborârea adică în infernul sufletului omenesc, fapt în urma căruia omul iese complet regenerat și cu o perspectivă către Lumina cea Mare și nepătrunsă.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Ramine totusi o necunoscuta ce arunca o umbra de indoiala asupra absolutului prezentat noua de care sustinatorii acestei religii care la rindul ei isi imparte cunosterea in multe ale religii ce se opun sau se contrapun una in fata celailalte fiecare revendicind un adevar propriu considerat de netagaduit atunci cind fiecare face referire la povestea ce sustine Religia Crestina aflata cindva in forma ei initiala .Credinta in Dumnezeu poate fi acceptata , asa cum se si intimpla doar in partialitateei ,fiecare individ avind convingeri personale de nezdruncinat dar care sunt ,de cele mai multe ori, greu de explicat atunci cind cuiva i se cere a face asta ..Religia Crestina nu a reusit ,in cei peste 200 de ani daca incepem numaratoarea cu nasterea domnului Isus ,sa devina universal valabila aceiasi pentru toti muritorii aflati efemer pe acesta planeta numita de om Terra .Omului modern ii este din ce in ce mai greu sa accepte povestea ce se afla in spatele tuturor faptelor (mai mult sau mai putin reale ) ce sustin intregul .Religia Crestina si Biserica nu poate elimina povestirile ce o sustin iar noua ,celor care nu mai putem crede in astfel de povestiri sau in realul evenimentelor povestite ,ne este foarte greu sa acceptam zicerea : „Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut“.” .Animalul numit om doreste , ca parte a fiintei sale , sa stie ,sa descopere si sa inteleaga , la nesfiirsit , tot ceea ce il inconjoara .Intrebarea ramine .Putem oare sa mai credem povestirile atasate Religiei Crestine dincolo de alegerea fiecaruia atunci cind este vorba doar despre a crede in existenta Divinitatii ?Desigur ca nimeni nu va risca un raspuns .

  2. Un singur lucru neplăcut în tot articolul: „sărbătorile pascale” – atât la autor, cât și la Mironescu. „Sărbători”? Sunt mai multe? Eu credeam că Paștele creștin este o singură sărbătoare – a învierii lui Hristos.

  3. Bucurie pentru această apariție editorială. Alexandru Mironescu, în Kairos, pagini pătrunzătoare despre enigma biruinței noii „secte”, a galileenilor, cum erau numiți, un piatră de poticnire și paradox pentru un Iulian Apostatul.
    Mulțumim pentru recenzie, cât se poate de binevenită.

    În ultimul paragtaf, al post-scriptumului, conține, cred, o greșeală de tehnoredactare: „coborârea la limbi”, în loc de „limb”.

  4. Tot respectul pentru profesorul Alexandru Mironescu!

    Dar…totusi…suntem in 2023…si cred ca o comunicare mai intensa pe teme asupra a ceea ce cunoastem astazi despre legile ce guverneaza Universul ar fi mai benefica pentru oameni, in spiritul cunoasterii, in spiritul intelegerii a ceea se intampla in sistemul solar pe termen lung, in spiritul intelegerii realitatii!

    Inundarea spatiului public romanesc cu povesti care chipurile statueaza „adevarul”, dar care nu au nici macar un gram de credibilitate din punct de vedere stiintific, nu face bine viitorului acestei natii, care natie, din punct de vedere ai educatiei stiintifice sta nu rau, ci foarte, foarte, foarte rau si asta ne va dauna pe termen lung!

    Romanii de rand nu au inteles nici acum, in 2023, ceea ce o buna parte dintre francezii de rand au inteles deja din 1789!

  5. Daca dorim sa discutam despre probleme ce tin de religie, cred ca ar fi mult mai benefic sa scriem despre cum si cand au aparut religiile, care sunt explicatiile stiintifice, bazate pe dovezi, ale unor fapte din istoria planetei Terra care sunt prezentate in mod asemanator in toate religiile existente.

    Timpurile in care povestile fantasmagorice au facut bine omenirii s-au cam dus. Aceste povesti trebuie tratate acum in spirit pur istoric, pur stiintific! In caz contrar riscam ca in mediile needucate sa se creada in continuare in neadevaruri care indeamna la asteptari irealizabile vreodata, ceea ce produce un rau imens mediului social in care traim…toti!

    • Ei, ce să mai tot discutăm atâta?! Bazele educație ideologice și ale „dialecticii materailist-științifice” sunt clare ca lumina becului. Vă lămurește răposatul întru Aghiuță, Marx, ce și cum în „Critica filosofiei de dreapta a lui Hegel” și mai apoi Lenin în „Atitudinea partidului proletarilor în privința religiei”. Totul e să puneți botu’ la gargara titanului ce-și storcea coșurile de pe rât pe manuscrise și la ăluia chel ce se semna „nobil ereditar” în cererile sale de pomeni adresate slujbașilor țarului. Convingerea fermă în „raționalismul” lor reflectată în diverse opere de 3 parale vă garantează un rendez-vous fierbinte cu Sarsailă & Co la momentul potrivit. 😁

      Christos a Înviat!

      • Ma intreb ce o fi in mintea unui medic de medicina legala sau a unuia de terapie intensiva cand zice „Christos a Înviat!”, atata timp cat stie ca este imposibil ca o fiinta umana decedata sa revina la viata! De fapt, este vorba despre orice persoana din tagma medicilor sau a asistentilor medicali!

        Ma intreb ce o fi in mintea unui om de stiinta care cerceteaza legile Universului si apoi merge la biserica ca sa asculte un inept care-i povesteste despre cum se trag toate fiintele umane din Adam si Eva(via Doamne Doamne)!?

        Din punctul meu de vedere, asta se cheama fariseism! Sa stii clar ca crestinismul se bazeaza in proportie de 90% pe fapte care efectiv nu sunt posibile, nu au putut avea loc si tu sa spui ca esti crestin si crezi in Dumnezeu mi se pare fariseism de cea mai joasa speta!

        Nu am nimic cu nimeni, apreciez enorm personaje precum Steinhardt, Mironescu si nu numai ei, dar vremurile acelea erau cu totul si cu totul altceva, stiinta era departe de a fi ceea ce este astazi, multe nu erau cunoscute, nici macar banuite!

        A propos, Josef Svejk , ce parere ai, Pamantul e plat sau nu?

        Stii ceva? Cel mai mare rau care a putut fi facut planetei Terra este comunismul! Al doilea cel mai mare rau se pare ca e crestinismul! Eu sunt impresionat de liota de urmasi ai comunismlui, de fii si fiice ale tovarasilor care lingeau scrieile lui Marx si Lenin, care fii si fiice se imbulzesc astazi sa se pupe in bot cu organizatia antinationala numita BOR si sunt pupatori pasionati de icoane si iubitori de plimbat in genunchi prin biserici!

        • Exact asta e diferența dintre miracol și scamatorie. Miracolul e ceva complet inexplicabil și imposibil de replicat prin orice mijloace cunoscute. În asta constă măreția sa.

          Aia cu savanții e o chestie alunecoasă: Toate marile universități americane ce se află în avangarda cercetări științifice au capelecreștone ce sunt frecventate intens. asta e diferența dintre noi: eu am văzut așa ceva pe dinăuntru, dumneavoastră n-ați văzut nicio capelă la Spirache Haret. Atât ele cât și marile companii de tehnologie au cercuri de studii biblice ale angajaților. Nu vi se pare că vă scapă ceva la afacerea asta? 😀

          Cretinismulnul nu are nicio treabă cu astronomiasau fizica planentei . Niciunde în Biblie nu scrie că pământul e plat, rotund sau romboidal. 😀 În orice caz cred că e relevant să amintesc că primele ființe umane ce au văzut pământul rotund în întregul său, astronauți misiunii spațiale Apollo 8 în Decembrie 1968 au ales să citească în mesajul lor televizat în direct de pe orbita Lunii primele versete din cartea Genezei/Facerii a Bibliei (de la minutul 1:16 încolo):

          https://youtu.be/njpWalYduU4

          Creștinismul e primul sistem de gândire ce a împământenit ideea valorii vieți umane. Cea a liberului arbitru. Fără acesta nu am fi ajuns niciodată nici la statele democratice actuale și nici la noțiunea de drepturi ale omului. TOATE celelalte civilizații au generat doar tiranii mai mult sau mai puțin fetide, fără excepție. Doar iudaismul și apoi creștinismul au fost capabile să pună mul mai presus de stat.

          Acesta e și motivul pentru care TOAtE tiraniile de la naziști și comuniști sau la ayatolahii iranieni și ISIS au un singur punct de convergență: Anticreștinismul turbat.

          • Centrele de studii biblice ale unor universitati din USA se impart in doua categorii:

            – cele din universitati de mana a treia, deseori fondate sau finantate partial de personaje din secte crestine, universitati ce contin fel si fel de personaje dubioase, unele dintre ele de-a dreptul periculoase pentru societate;

            – cele din universitati de prim rang( doar cateva au asa ceva) unde in general se studiaza biblia( vechiul testament in special) in context pur istoric si ca document ce poate edifica asupra unor fapte ce au avut loc in istoria umanitatii. Este vorba despre departamente unde activeaza cercetatori si profesori de exceptie, precum era si Ioan Petru Culianu, demn urmas in studii de istoria religiilor al lui Mircea Eliade.

            Nimic mai mult! Existenta unor capele in aceste mari universitati vechi de cateva sute de ani nu confirma nimic! Daca aceste capele de rugaciune ar fi fost construite la Harvard, Stanford, etc in an anii 1990 – 2000, atunci da, ar fi putut fi date ca exemplu de credinta crestina a unor personaje care profeseaza in stiinta de varf de secol 21!

            Spui ca „Crestinismul nu are nicio treabă cu astronomia sau fizica planetei „! Da asa este! Atunci de ce oare zeci de mii de preoti ortodocsi, catolici, protestanti isi indeamna credinciosii sa creada in povestea cu „Dumnezeu a facut lumea in 7 zile”? Daca biserica crestina ar fi factor de propagare a adevarului( si nu organizatie vadit anti stiinta), atunci preotii in biserici ar trebui sa povesteasca despre Univers si legile sale, despre cum a aparut sistemul solar, cum a aparut viata pe Pamant si ce a insemnat evolutia! Nespunand adevarul si propagand in continuare nonadevaruri, este astazi crestinismul un factor de civilizare, este astazi crestinismul etic relativ la cei ce cred in crestinism?

            Mai spui ca „Creștinismul e primul sistem de gândire ce a împământenit ideea valorii vieți umane”. Aici nu prea sunt de acord! In primul rand, as spune ca crestinismul este mai degraba un sistem politic si nu un sistem de gandire! Ca sistem de gandire, ar fi oricum, extrem de retrograd. Dar nu, nu este un sistem de gandire! E sistem politic in totalitate. Marea inselaciune numita Noul Testament e o treaba politica, modificata in anume momente in timp, functie de interese politice. Spre deosebire de Vechiul Testament, care e mai degraba o relatare istorica, facuta conform unor relatari transmise oral timp de cateva mii bune de ani( as zice ca inceputul povestii se situeaza cam la aprox 9500 i.e.n. – daca doresti detalii putem discuta despre asta).

            Ideea „liberului arbitru” e mai veche, a aparut in Grecia antica si Imperiul roman cu mult inainte si poate fi chiar si mai veche, dar istoria nu dispune de dovezi concludente in acest sens. Ideea legata de cele 7 porunci( intr-u protectia vietii omului) este statuata si aplicata in sistemele de drept cand inca nu se auzise de crestinism in Imperiul roman, de exemplu! Ceea ce aplicam noi acum se numeste drept roman, nu drept crestin!

            Tot aburim oamenii ca in absenta crestinismului omenirea ar fi fost mai involuata astazi! Nu prea cred! Poate ca exact invers! Oricum nu exista nicio dovada ca in absenta crestinismului omenirea nu s-ar fi putut dezvolta ca sa ajunga unde suntem astazi, ca ar fi fost dominata de crima si violenta, de lipsa de respect fata de viata umana!

            Uite ce exemplu de bun crestin ne da patriarhul Kiril! Si cati alti mari criminali nu au fost de-a lungul timpului sefi de biserici crestine sau mari inchizitori in numele crestinismului !?

            • Domnu’ bateți câmpii cu grație și insistați să vă expuneți în mod agresiv ignoranța.

              Uitați de cuiozitate cum arată capela ecunmenică de la MIT, care e universitatea cu tehnică aflată în vârful cercetării științifice. Universitatea are peste 100 de afiliați laureați ai premiilor Nobel din care 10 sunt profesori permeanți în domenii aplicative nu în lugu-lugu. Mai jos aveți imagini cu caplea cu adevărat impresionată a universității.

              https://studentlife.mit.edu/sites/default/files/styles/tier_2_header/public/IMG_0015.JPG?itok=TVZaUaOn

              Aici informații despre renovarea masivă a ei din anii 2014-2015.

              https://news.mit.edu/2014/mit-chapel-renewal-0915

              Mai jos câteva din diversele asociații religioase tot de la MIT:

              https://stuff.mit.edu/activities/religious.html

              Figura se repetă la toate mariile companii ce reprezintă vârful de lance a cercetării și dezvoltării tehnologice și științifice.

              Neam de neamul dumneavoastră n-a pus și nici nu va pune piciorul vreodată într-o mare universitate, sau într-o companie tehnologică de vârf. De unde știți ce anume ce face la cercurile de studii biblice ale lor? Așa v-au spus la informarea politică?😂

              Lumea greco-romană nu a avut noțiunea liberului arbitru și nici pe cea a drepturilor omului. Atât gGrecia cât și Roma se bazau pe sclavi și o societate fără sclavi era inimaginabilă pentru ele. Democrațiile lor erau în fapt oligarhii în care care un număr limitat de oanii putea într-adevăr vota.

              La apogeul „democrației” romane deciziile republicii erau luate exclusiv de Senat compus din câteva sute de reprezentanți ai familiilor cele mai bogate al Romei. În Senat ajungeau (fără a fi aleși de nimeni!) doar oamenii născuți în ordinul senatorial și rămâneau acolo pe viață. Erau ceea ce se numea „nobilitas” sau „nobilimea” în română. Cezar în calitate de dictator pe viață și „părinte al patriei” a umplut masiv Senatul cu oameni născuți în afara ordinului senatorial (și ăștia erau de fapt aristrocția triburilor cucerite de romani: gali, celți, germani, etc.) pentru a putea prelua puterea totală în stat. Ocazie cu care a lichidat pentru totdeauna orice rămășițe ale „democrației” atâta câtă era în lumea greco-romană.

              Doar societățile creștine au avut capacitatea să abandoneze în mod voluntar sclavia și să adere la ideea că toți oamenii sunt egali și au niște drepturi inalienabile.

              Vedem azi limpede sărăcia, tirania și abrutizarea și abrutizarea în care se zbat cele mai mari societăți necreștine ale lumii: India și China. Oricât încearcă ele să maimuțărească civilizația creștină rămân scufundate în continuare în aburizare și mizerie și nu se pot desprinde de tianie. Cunoașteți vreun om normal ce ar dori să trăiască acolo? 😀

              Un alt exemplu relevant e cel al peninsulei Coreene. Jumătatea de nord care e confucianistă și „progresistă” e scufundată în mizerie, sărăcie și o tiranie fără pereche în lume. Jumătatea de sud unde creștinismul are de vreo 6-7 decenii cea mai mare expansiune din lume, e o societate avansată, dinamică, liberă și democrată. Aproape o treime din populația Coreei de Sud s-a convertit la creștinism după eliberarea țării de japonezi. Primul președinte al Republicii Coreea, cel ce a pus temeliile țării, a fost un catolic practicant. Elită politică, științifică,economică și militară a țării e majoritar creștină.

              Coreea e exemplul viu al beneficiilor creștinismului. În cazul aceluiași popor jumătatea anticreștină e scufundată în mizerie, tiranie și înapoiere, în timp ce jumătatea dominată de creștini a țării e una din cele mai prospere și libere țări din lume.

      • @Josef Svejk: N-am fost niciodata in Boston, dar ce inseamna MIT stiu prea bine! Restaurarea capelei de la MIT este un lucru absolut normal! Dar repet, asta nu inseamna nimic referitor la intrebarea: Cred majoritatea oamenilor de stiinta ce sunt la MIT in Noul Testament sau nu? Chestiunea asta cu restaurarea, ca argument, ar fi ceva analog cu restaurarea dupa incendiu a catedralei Notre-Dame: Macron, care se pare ca nu prea e mare fan al crestinismului, ar fi trebuit sa refuze alocarea de fonduri guvernamentale pentru refacerea catedralei din motive de lipsa de credinta in doctrina crestina. Doar idiotii s-ar impotrivi restaurarii unor monumente de asemenea amploare( cum e si capela de la MIT).

        „Neam de neamul dumneavoastră n-a pus și nici nu va pune piciorul vreodată într-o mare universitate” – spuneti, in deplin spirit crestin! Din nefericire pentru credinta dumneavoastra, va inselati! Am predat in calitate de invited associate professor un curs de Teoria Operatorilor Neliniari la State University of New York, timp de vreo 4 luni, acum vreo 8 ani. Intr-adevar, State University of New York nu e MIT, nici Harvard, UCLA, Berkeley sau Stanford, dar in orice clasament este in primele 100 de universitati ale lumii! Am multi fosti elevi, fosti studenti, fosti colegi de facultate, care profeseaza la Universitati din USA, am prieteni profesori care nu sunt romani si cam stiu care e situatia! In vizita pe la acestia am avut ocazia sa vizitez si Texas A&M, University of Texas at Austin, Lincoln University of Nebraska, care si ele sunt in primul esalon de valoare stiintifica in clasamente! Acum, ce sa spun, aceste cunostinte ale mele sunt la departamente de matematica sau fizica, deci nu am cum sa stiu opinia clara a celor ce nu fac parte din aceasta bransa, aceasta tagma(decat din discutii cu terte personaje)! Persoanele care lucreaza in aceste domenii nu au de-a face cu ” departamentele de lugu-lugu”( exprimare vadit conforma spiritului crestin pe care-l clamati), unde eu as incadra mai degraba pe cei ce studiaza „Invierea” sau „Inaltarea” in centrele de studii biblice( cele care nu fac nimic altceva decat propaganda crestina; nu ma refer la cei care studiaza istoria religiilor sau istoria umanitatii prin prisma cercetarilor arheologice asociate cu afirmatii din vechiul testament).

        In imperiul roman crima era pedepsita, adulterul era pedepsit, hotia de asemenea. Ca fapte antisociale; ma rog, neconforme cu regulile sociale ale vremii. As spune ca mai degraba crestinismul le-a preluat si le-a consemnat ca pacate fundamentale.

        Credeti ca in absenta crestinismului, sclavia nu ar fi disparut nici astazi? Cu abolirea sclaviei in USA(1863) cum e?( lasand la o parte faptul ca faptic au trecut multi ani dupa 1863 pana cand a fost eliminata efectiv sclavia in USA) Pana in 1863 americanii din sud nu erau crestini? Pai mie mi se pare ca sudistii erau mult mai evlaviosi in spiritul credintei crestine decat cei din statele nordice !? Deci cum era? Suntem crestini, dar mai usor cu abolirea sclaviei !!!

        N-am spus ca crestinismul este singura religie care duce catre inapoiere, ignoranta si inoculeaza nonadevaruri in mintile celor slabi de inger( a propos de India, China si alte tari din zona Asia). De fapt nu neg aportul adus de catre crestinism civilizarii si educarii oamenilor timp de cateva secole bune, dar acum, cand o buna parte din faptele consemnate de crestinism sunt falsuri evidente, este imoral sa persistam in sustinerea inocularii in continuare a acestora, fara discernamant! Si revin, ma intreb daca in lipsa crestinismului omenirea ar fi fost mai buna sau nu, astazi! In mod clar este o intrebare retorica, dar ar merita sa meditam la ea, poate astfel am fi mai lucizi!

        Exemplul cu Corea de Sud este intr-adevar un bun exemplu. Si Japonia, dominata aproape total cateva zeci de ani de Imperiul Britanic, a avut numai de castigat! In acord cu aceste ultime afirmatii, este foarte adevarat ca civilizatia a plecat din Europa, deci din lumea crestina!

        La final, va rog sa nu o luati ca o incercare de discreditare sau ca afront, as vrea sa-mi destainuiti( daca doriti, daca sunteti de acord) in ce credeti de fapt, in existenta unui Dumnezeu care a creat Universul in care salasluim, dar apoi lucrurile au evoluat aleator conform unor legi ale fizicii care s-au autoprodus, sau in existenta unui Dumnezeu care controleaza totul de-a lungul existentei Universului, inclusiv aparitia omului pe Terra si fiecare dintre gesturile si gandurile oamenilor?

        Imi permit sa aduc in atentie faptul ca o entitate care a putut crea( sa zicem) Universul in care exista miliarde de galaxii, fiecare dintre acestea continand miliarde de stele precum Soarele( care stele, la randul lor contin sisteme planetare continand miliarde de planete) nu cred ca ar avea posibilitatea si nici interesul de a monitoriza viata fiecarei fiinte umane. De fapt ar fi imposibil, ar fi un non sens!

        Fiind o persoana educata, cred ca nu puteti spune ca credeti in totalitatea faptelor descrise in biblie exact asa cum sunt expuse acolo! Imi permit sa astept un raspuns!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Marius Vasileanu
Marius Vasileanu
MARIUS Vasileanu este jurnalist şi profesor de istoria religiilor. Ultima carte publicată: „Recurs la generozitate. Întrebări despre limitele antropologiei creştine” (Editura Eikon, 2011).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro