Domnule profesor,
Nu ma cunoasteti pentru ca nu ne-am intâlnit niciodata. Eu va stiu insa de multa vreme prin intermediul cartilor pe care le-ati scris. Cea dintâi, Tragicul, a fost o lectura impusa in primul an de facultate. A doua, Jurnalul de la Paltinis, a fost sugerata de prieteni prin 1987 sau 1988. Asa l-am descoperit pe Constantin Noica. Dupa aceea, propria curiozitate mereu intrebatoare mi-a adus celelalte carti ale dumneavoastra. Dupa 1990, am devenit beneficiarul direct al inteligentei antreprenoriale care v-a facut sa va legati destinul individual de o institutie culturala privata. In istoria tulbure a românilor de la rascruce de secole, am convingerea ca editura Humanitas pe care ati fondat-o va ramâne unul dintre reperele culturale importante.
Pentru ca am acest respect intelectual fata de tot ceea ce ati realizat pentru cultura româneasca, ultimul dumneavoastra articol publicat pe platforma Contributors (Cianura noastră cea de toate zilele) m-a surprins si m-a intristat.
Mai intâi, am fost mirata sa constat ca, din punctul dvs. de vedere, România de astazi s-ar sprijini pe doar trei categorii de oameni: întreprinzatori, magistrati si ziaristi necoruptibili. Imi pare rau sa o spun, dar faceti o mare nedreptate. Lupta cu ceea ce numiti foarte expresiv „diavolul fricii si al dezabuzarii noastre” o duc toti românii care isi fac corect datoria in conditiile unei tari macinate de impostura, prostie si oportunism la nivelul cel mai inalt. Exemplele de potentiali candidati la titlul de „cavaler al lui Dürer” nu ne vin doar din domeniul antreprenorial, al justitiei sau din cel jurnalistic.
Credeti, domnule profesor, ca cineva ca Ioan Ursu[1], profesorul alungat de sistemul românesc de invatamânt sa-si faca lectiile de matematica intr-o stupina n-ar fi demn de titlul de „cavaler al lui Dürer” ? Cu ce ar fi mai prejos ceea ce a facut si continua sa faca acest om fata de cei pe care-i mentionati dumneavoastra ? Daca ar sta in puterea mea, l-as lua din stupina si l-as pune sa conduca invatamantul românesc. Cu un asemenea ministru al educatiei, am certitudinea ca ar creste numarul tuturor celor pe care România s-ar putea baza: medici, profesori, ingineri, muncitori, informaticieni, intreprinzatori, magistrati, ziaristi incoruptibili, etc.
A doua mirare pe care mi-a produs-o textul dvs. tine mai putin de ceea ce ati spus si mai mult de ceea ce as astepta sa spuneti. Aveti cunostinta, probabil, de eroarea care s-a strecurat in articolul dumneavoastra cu privire la faptul ca, in ciuda a ceea ce afirmati, premiul Nobel poate fi acordat de mai multe ori aceleiasi persoane.
Nu v-as fi semnalat acest lucru daca cele doua comentarii unde se rectifica informatia cu privire la acest aspect nu ar fi insotite de prea multa cianura, marca Antena 3. E culmea ca textul dumneavoastra e acum aparat cu aceleasi tipuri de instrumente pe care am certitudinea ca le dispretuiti. E un cerc vicios din care, pentru a putea iesi, e nevoie de ajutorul dumneavoastra.
I se atribuie lui Benjamin Franklin afirmatia: „Spune-mi si uit. Invata-ma si-mi amintesc. Implica-ma si invat„. Invatati-ne, domnule profesor, cum putem accepta o greseala fara a avea pentru aceasta nevoie de a apela la atacuri la persoana si bâiguiri fara inteles. Va asigur ca, spre deosebire de alte publicatii online, platforma Contributors e un loc unde, din când mai si invatam unii de la altii, implicându-ne reciproc si in deplina libertate de exprimare in tot felul de jocuri de idei si argumente.
In incheierea acestei scrisori vreau sa amintesc cuvintele lui Albert Camus din Discours de Suède, care, desi scrise in 1957, par a-si avea originea in realitatea României de astazi:
„Fara indoiala ca fiecare generatie se crede a fi destinata sa refaca lumea. Cu toate acestea, generatia mea stie ca nu o va reface. Dar misiunea sa este, poate, mai importanta. Aceasta consta in a impiedica destramarea lumii. Mostenitoare a unei istorii corupte unde se amesteca revolutii decazute, tehnici devenite innebunitoare, zei morti si ideologii obosite, unde puteri mediocre pot astazi sa distruga totul, dar nu mai stiu sa convinga, unde inteligenta a plecat capul pâna la a deveni slujnica urii si a opresiunii, aceasta generatie a trebuit sa restaureze, in ea insasi si in jurul ei, plecând de la singurele sale negatii, câte putin din ceea ce face demnitatea de a trai si de a muri.”
Am convingerea, domnule profesor, ca misiunea generatiei mele, a celor care au astazi intre 40 si 50 de ani, este aceeasi cu cea a generatiei lui Albert Camus. Nici generatia mea nu va putea sa refaca România pe plan cultural, social, politic. Are insa obligatia sa impiedice destramarea valorilor sociale si culturale. Ca sa reusim, avem nevoie de repere morale. Nu trebuie sa le inventam, ci sa facem in asa fel incat sa iasa mai bine la iveala. Pentru aceasta va solicit sprijinul, rugându-va sa reactionati cu privire la cele doua aspecte semnalate in aceasta scrisoare.
Cu respect,
Adriana Gorga
1) http://www.dailymotion.com/video/xs0reo_persona-non-grata_tech
Daca-l apreciati pe IOAN URSU (si subscriu), inseamna ca intelegeti si sintagma „adevarata presa”, doamna Gorga. Exemplificarea dv. e de pe TVR Cultural, iar realizatoarea e ZIARISTA la un post media. Nu toti lucratorii din MEDIA trebuie sa faca parte MUSAI dintr-una dintre cele doua tabere pe care le-ati dezbatut intr-un articol anterior. Acolo nu m-ati convns pentru ca teoretizarea ramine mult in urma realitatii. In articolul de fata, va sustin punctul de vedere – reperele morale sint necesare, dar, „la fata locului” si-n „momentul critic”, sint departe de-a avea forta impunerii de la sine.
Vedeti cât de greu este in societatile contemporane tot mai complexe sa se acorde titluri individuale ?
Am ales exemplul profesorului Ursu deoarece lupta acestuia cu sistemul de invatamant si conducatorii acestuia nu s-a desfasurat din initiativa vreunui ziarist, ci din propria convingere. Pana la urma trebuie sa dam Cezarului ce este al Cezarului.
Despre problemele legate de presa, va raspund cu placere (daca-mi precizati mai bine intrebarea) in forumul de la articolul care se refera la acest subiect.
Am văzut că s-a iscat o discuţie foarte aprinsă la articolul dlui. Liiceanu privind acordarea premiului Nobel, de câte ori se poate primi, la ce secţiuni etc. Mi s-a părut şi mi se pare puţin esenţială problema şi, iniţial, am tins să-i dau dreptate dlui. Liiceanu pentru că, afirmaţia fiind făcută de ministrul culturii, m-am gândit că e vorba de Nobelul pentru literatură şi, într-adevăr, nu ştiu să fie un autor care să fi luat premiul de două ori. Deci am luat-o ca pe o exprimare prea laconică a dlui. Liiceanu. Plus că Gigel Ştirbu e agramat.
Dar apoi am văzut şi declaraţia lui Gigel Ştirbu:
„nu consider că trebuie să fii deţinărtorul a două premii Nobel pentru a fi ministrul Culturii”.
Păi mi se pare irelevant în condiţiile astea dacă se poate lua premiul Nobel o singură dată, de două ori sau de cinci. Omul a făcut o glumă. Şi e clar că în spaţiul glumei asemenea licenţe sunt permise. E ca şi când cineva ar spune despre cineva „poate să fie şi regele Elveţiei că nu mă interesează ….”, iar tu să-i atragi atenţia pedant că Elveţia nu are rege. Sau ca şi când ar spune că poate să aibă 10 facultăţi, ştiind că aşa ceva nu e posibil, practic.
Aşa că mai degrabă decât lipsa de cunoştinţe a dlui. Liiceanu (s-ar putea să fie vorba de o exprimare nefericită. atâta tot), mi se pare că scrisoarea dumnealui trădează o pedanterie vitriolantă de director de şcoală. Care are de-a face cu un profund dispreţ al civilizatului faţă de necivilizaţi. Altfel nu-mi explic atâta lipsă de simţ al umorului din partea dumnealui, chiar faţă de un personaj precum Gigel Ştirbu.
Unul din subiectele acestui articol se refera la modul contaminat de Antena 3 in care unii dintre comentatori inteleg ca trebuie sa minimizeze sau sa elimine o greseala a unei personalitati publice.
In rest, am convingerea ca d-l Liiceanu poate sa-si justifice opiniile despre ministrul culturii Gigel Stirbu intr-un mod mult mai documentat si nuantat decat a facut-o in acel articol. Este insa problema d-lui daca, unde si când o face. In orice caz, nu despre acest lucru este vorba aici.
Ce-mi pare halucinant e că, pînă la urmă, Gigel iese roziu, simpatic, băiat glumeț în contextul ăsta (i.e. expertiza de finețe forumiștilor), în tip ce Liiceanu se alege cu cearcăne grele, umor deficitar și o venimozitate barbară. Asta da lectură! Y a-t-il quelque chose à ajouter?
Imi pare rau, dar articolul nu e despre activitatea ministrului culturii. Va rog sa scrieti un articol despre acest subiect si cu siguranta veti putea lamuri multe dintre reprezentarile unora sau ale altora in ceea ce-l priveste.
Domnule, dacă dumneavoastră vi se pare că singurul lucru important este ca dl. Liiceanu să iasă bine sau, cel puţin, să nu iasă rău din orice discuţie şi că restul nu mai contează, nu am ce să adaug nici eu.
Sunt convinsa ca aveti multe de spus. Va rog insa sa continuati acest dialog la un articol care are ca subiect activitatea ministrului culturii.
Let’s recap. Domnul Gigel a incercat si el, dupa posibilitati, o figura de stil. A spus “nu e nevoie sa fii detinatorul a doua premii nobel”. Dl Liiceanu a fortat lucrurile de doua ori 1) a fortat interpretarea acestei nereusite figuri de stil drept “statement of fact” si 2) iarasi a fortat lucrurile considerand aceasta asa zisa “statement of fact” ca fiind edificatoare in privinta lipsurilor donmului Gigel. Gigel are lipsuri cu carul, insa nu afirmatia asta le-a pus in evnidenta mai degraba pe ale domnului Liiceanu. S-a mai si intamplat ca Dl Liiceanu sa nu aiba dreptate in privinta afirmatiei in sine, dar nu asta e important. Pentru situatia asta chiar ca nu conteaza cate premii Nobel se pot lua de fapt, sau daca era vorba sau nu doar despre literatura in context. Dl Liiceanu este cel care a fortat lucrurile si a cautat nod in papura, si asta este si motivul pentru care Gigel devine, fara sa vrea, personajul simpatic. Nu e deloc „halucinant”.
Gigel este in mod evident un politruc care nu are ce cauta in apropierea unei asemenea institurii, doar ca exemplul cu premiile Nobel este foarte prost ales. Nu cred ca e vorba de “pedanterie vitriolanta”. As zice mai degraba ca dl Liiceanu este, probabil, inconjurat de oameni asemenea multor forumisti de aici, care considera ca a-l critica este un sacrilegiu (am in minte si alte articole). Este probabil vorba de o simpla greseala, o scapare omeneasca pe care nimeni din jur nu a prins-o inainte de a fi publicata, desi nu era asa greu. Critica mea este in special pentru dansii. Afirmatia a fost preluata probabil dintr-un mediu in care afirmatiile celorlalti sunt privite extrem de critic, iar ale noastre cu foarta multa intelegere. Suntem prea putini sa ne permitem o astfel de “strategie”. Astfel de “sustinatori” reusesc un singur lucru – sa-i faca munca lui Mircea Badea mult mai usoara. Politic, cu o astfeld e “strategie” ne mananca pe paine unul ca Ponta, impostor si mitoman asa cum este. Asta e problema.
Cat despre articolul doamnei Gorga, consider ca este de bun simt ca si continut. Insa ideea de a-i adresa domnului Liiceanu o scrisoare deschisa invita intrebarea “pe dvs ce va recomanda”, cum zice cineva mai jos. Cred ca era suficient un comentariu.
Inca odata, articolul nu e despre ministrul culturii, defectele ori virtutile sale, ci despre modul cum putem invata asumand o greseala si despre ce categorii socioprofesionale asezam la baza Romaniei de azi.
Articolul nu e nici despre ceea ce a devenit „obsesia recomandarii”. Elita romaneasca nu e separata de societate, ci e parte integranta a acesteia. Nu suntem intr-o dictatura unde trebuie sa te recomande cineva pentru a putea vorbi cu dictatorul. Ne putem adresa cuviincios cui dorim si cand dorim, fara niciun fel de recomandare. Tot asa, cel caruia ne adresam poate sa raspunda sau nu. Fiecare e liber sa procedeze dupa cum il indeamna propria constiinta.
Subscriu. Probabil ca „pedanterie vitriolanta” a fost cam tare.
excelent vorbiti despre lipsa de umor a dlui Liiceanu, detectabila cu ochiul liber, dar nicaieri ca aici, in comentariul dvs., atit de limpede evidentiata, dle Maxa !
G. Liiceanu are, in absenta umorului, trei carti esentiale pt. mine, greu de egalat. remarcabila este atentionarea dvs., in absenta ironiei, extrem de rara. probabil, ca si mine, il stimati pe dl. Liiceanu mai mult decit „aparatorii” sai. unde va mai pot citi ?
„Va asigur ca, spre deosebire de alte publicatii online, platforma Contributors e un loc unde, din când mai si invatam unii de la altii, implicându-ne reciproc si in deplina libertate de exprimare (…).”
libertate de exprimare?
Sa va fie rusine! –
Cum am mai spus-o si cu alte ocazii, pe aceasta platforma autorii se exprima fara niciun fel de opreliste. Mie personal nu mi-a interzis nimeni niciun articol. Si autorii au de invatat multe unul de la altul.
Si tot cum am mai spus-o, comentatorii care aleg forme social acceptate de exprimare cu privire la articolele publicate sunt de asemenea liberi sa o faca.
In ceea ce-i priveste pe ceilalti comentatori, care, pentru ca sunt prea suparati, emotionati, revoltati, frustrati sau din alte motive, nu gasesc cuvantul care sa nu jigneasca, sa nu ironizeze fara motiv, sa nu indeparteze discutia de la subiectul articolului etc. pentru acestia exista dreptul la tacere. Le-am mai spus acestora ca, in ceea ce ma priveste, va fi intotdeauna cenzura, in masura in care voi putea decide asupra comentariilor care se publica : in numele bunului simt, al respectului fata de ceilalti cititori, al curiozitatii pentru diferitele interpretari ale argumentelor pe care le dezvolt, in numele convingerilor despre care vreau sa discut.
Drept sa va spun, motivul pentru care nu vin mai des pe contributors e tocmai imposibilitatea discutiilor, moderarea draconica a comentariilor care se practica aici. Nu, nu ma duc in alta parte, ma las pagubas.
Si da, am avut comentarii de bun simt dar critice fata de o anumita parte a clasei politice, si acele comentarii nu au aparut. Nu la dv., la alti autori.
Moderarea mai stricta face dialogul posibil.
Cred ca dvs. si preopinentii va ganditi la lucruri diferite cand vorbiti despre moderare. E posibil ca dansii sa se gandeasca la incidente ca acelea la care ma gandesc si eu.
1. Autorul (nu spui cine, persoana importanta) posteaza un articol suficient de coroziv.
2. Primeste un comentariu relativ decent in contextul respectiv, dar care contrazice teza, prezinta fapte care o infirma/puncteaza erori etc., etc., etc.
3. Autorul sterge comentariul…
4. …apoi modifica articolul astfel incat sa elimine erorile…
5. …dupa care comentariul reapare, urmat de raspunsul batjocoritor al autorului, de genul „ce-ai, ba, esti imbecil, unde vezi tu c-am scris asta???”
Mi s-a intamplat asta de doua ori aici, cu doi autori diferiti (ambii persoane importante, nu spui cine ;-) ).
Unul dintre dansii a mers chiar mai departe, recunoscand cu seninatate manopera de mai sus, ba chiar considerand-o normala, laudabila, dreptul domniei sale etc.
Inteleg la ce va gandeati cand vorbeati de moderare mai stricta (cateva din ultimele comentarii sunt destul de relevante), dar presupun ca nu la genul de „moderare” de care vorbesc eu va gandeati ca ar favoriza dialogul.
Ma bucur ca-l cititi pe Caragiale.
Daca si numai daca e vorba despre un comentariu decent, relativ scurt si fara ironii suparatoare, atunci va confirm ca nu la acest tip de moderare ma refer.
Tehnic, dl. Liiceanu a gresit in chestia cu premiul Nobel, dar chiar atit de important e acel lucru in cadrul articolului dumnealui?! A te lega de asa ceva e la fel cu a te uita la degetul care arata Luna, in loc de a te uita la Luna. Mie mi-e efectiv mila de cei care nu pot trece de aceasta scapare si nu prind esenta articolului. Pun pariu ca aceiasi oameni s-au dus apoi imediat pe Google ca sa verifice daca pictura lui Durer e intr-adevar din 1513.
In legatura cu „comentariile unde se rectifica informatia”, nu cred ca dl. Liiceanu e rasponsabil pentru comentariile care apar la articolele sale. A facut cumva dl. Liiceanu insusi acele comentarii? Pentru ca daca nu, atunci ma intreb de ce scrisoarea aceasta nu e destinata autorilor acelor comentarii.
Atunci cand te exprimi public, nu ai voie la „scapari”. E omenesc insa sa gresesti tot asa cum e omenesc sa-ti recunosti si sa-ti explici eroarea.
Cum am spus in articol, problema in sine nu e atât eroarea (aceea a fost precizata), ci modul inacceptabil, tip Antena 3, in care au fost desfiintati cei care au semnalat-o. O alta problema este superficialitatea in baza careia sunt judecati aceia care, pe buna dreptate, verifica orice informatie. Acesta este comportamentul corect pe care trebuie sa-l avem cu totii.
Nu, d-l Liiceanu nu are vreo vina in legatura cu ceea ce au scris comentatorii. Cum spun si in articol, nu-l trag la raspundere, ci ii solicit sprijinul pentru ca asemenea atitudini sa inceteze.
Doamna Gorga, ceea ce probabil nu stiti si poate ca alti comentatori stiu este faptul ca Peter Manu este ceea ce se poate numi in limbajul specific internetului un „hater” la adresa domnului Liiceanu si a domnului Plesu.Acest lucru se poate observa si din comentarii postate aici pe Contributors.ro. In plus – asta e realitatea – Peter Manu este considerat un apropiat al Antentei 3 si al intereselor lui Dan Voiculescu. Nu cred ca el poate nega acest lucru, ba chiar cred ca se mandreste cu acest lucru.
Daca sunteti un cunoscator atat de bun al forumurilor, aveti cunostinta poate si de discutiile mele cu d-l profesor Manu care nu au fost niciodata prea cordiale. Ba dimpotriva chiar.
In rest, faceti afirmatii pentru care nu aveti nicio dovada.
@h11. Recitind articolul dnei Gorga -oare prin asociatie de idei?- mi-am adus aminte de un citat:
„daca nu poti sa te arati mai bun ca el, arata ca el e mai rau ca tine”.
Citatul este atribuit de unii manualului KGB, capitolul despre maskirovka (dezinformare), ed. in lb.romana adnotata de I.Iliescu.
Provocari stupide.
Articolul dl. Liiceanu nu este un studiu sau o analiza. Importante sunt mesajul si, imi permit sa spun, stilul. Concis, minimalist chiar dar cu referiri filozofice, sociale, despre arta. Eu mai vreau…
Cat despre partea cu cele 3 categorii sociale, poate fi sustinuta chiar daca este si aici o parabola. Statul sta pe umerii creatorilor de economie, justitiei si libertatii presei (cuvantului, spiritului). Desigur ca exemple pozitive, adica cetateni implicati si performanti, sunt in toate domeniilesi intr-un studiu nu ar putea fi omisi. Aici asa a fost alegerea autorului.
Iar asteptarea ca sa apara pe forum dl. Liiceanu, apreciez ca sigur face dumnealui chestiuni mai utile societatii, decat sa incerce imposibilul.
Si eu il mai vreau pe Dl. Liiceanu pe -aici, ziceam ca e nevoie de unele anverguri, dar nu vedeti ca niciunuia dintre comentatori nu i-a raspuns?! Oare chiar niciunul nu merita un raspuns sau dl Liiceanu lasa agale oul de aur, se ridica de pe el si pleaca nemaintorcand capul sa vada ce-o fi puit numitul ou…
O fi un soi de aroganta??! Nimic nu-l mai coboara din turn dupa ce ne-a luminat cu ce-a trebuit?!
Pacat…am convingerea sincera ca si din reactiile dansului la reactiile noastre aveam lucruri destepte de aflat, idei de schimbat, prejudecati de ajustat.
Asa, ne-lasat sedusi de ideea ca ne va mai zice 2-3 vorbe, la nevoie, de dragul ideilor pe care le promoveaza sau macar din…politete, si sedusi am ramas, bietii de noi…
Dar, DA, sa mai vina, cat de des, Doamne-ajuta!
Imi miroase a ironie, dar sa zicem … treaca de data asta.
Am mai raspuns si altui comentator. Nu e nevoie ca d-l Liiceanu sa se exprime pe un forum ori altul. Are atatea posibilitati de exprimare la dispozitie si am convingerea ca, daca doreste, ne va spune ceea ce are de spus.
Sa fim seriosi, cine a spus ca vreau ca d-l Liiceanu sa vina pe forum ? Este liber sa aleaga ce forma de exprimare doreste. Si tacerea ar fi un raspuns. Nu putem obliga pe nimeni sa acorde un sprijin.
Cum am spus in articol, problema in sine nu e atât eroarea (aceea a fost precizata), ci modul inacceptabil, tip Antena 3, in care au fost desfiintati cei care au semnalat-o. O alta problema este superficialitatea in baza careia sunt judecati aceia care, pe buna dreptate, verifica orice informatie. Acesta este comportamentul corect pe care trebuie sa-l avem cu totii.
D-na Gorga, in general publicul românesc nu știe să dialogheze, să comunice, să se adreseze semenilor, să poarte o dezbatere. Forumurile publicațiilor online abundă in astfel de exemple. Prin alte părți, lucrurile acestea fac parte din educația de bază a tinerilor, incă de la vârste fragede (grădinița). Mi-e teamă că aveți așteptări nerealiste in privința unei imbunătațiri la capitolul comunicare pe termen scurt.
Cu privință la presupusa eroare comisă de domnul Liiceanu… nu stiu dacă pâna la urmă aceasta ar fi o eroare sau nu. În domeniul literaturii, Nobelul nu a fost acordat de mai multe ori aceluiași nominalizat. Peace!
Publicul românesc nu stie sa dialogheze si pentru ca nu este prea des expus unui dialog civilizat care sa opuna opinii contradictorii.
Adevărat într-o anumită măsură. Fără îndoiala, lucrurile ar sta mult mai bine dacă mulți dintre demnitari, jurnaliști, lideri de opinie, etc. și-ar recalibra discursul si modera poziția. Dar pentru o îmbunătățire substanțiala a climatului trebuie să ne întoarcem la educație, proces care începe la vârste fragede. Pentru dosar, rezolvarea conflictelor se învaâța de la 3 ani in grădinițele de peste ocean. Cu bine.
Stimata Doamna Goga,
Sincer, m-a mirat nespus interventia dumneavoastra. Confundati vacarmul de pe forum, unde fiecare spune ce poate, cum poate, mai mult sau mai putin onest, sub mastile variate ale anonimatului cu prestatia juranalistica publica, ce trebuie asumata responsabil. Faptul ca dumneavoastra puneti pe aceeasi pozitie acest soi de libertate de expesie cu politica jurnalistica a unui trust care in mod sistematic, cu un scop precis si cu metode bine verificare ne otraveste spatiul public de atata vreme este cu adevarat intristator.
Ce-ati dori? Ca domnul Liiceanu sa intervina la fiecare postare (sunt peste 100 de comentarii) si sa raspunda fiecaruia in parte, sau sa se dezica de unul sau de altul ca si cum ar trebui sa dea socoteala. Pentru ce? A scris un text, l-a semnat, deci si-l asuma ca atare. Acolo sunt toate raspunsurile. Cine vrea sa le afle nu are decat sa reciteasca textul.
Apoi, supararea dumeavoastra, legata de suprematia celor trei categorii de „cavaleri” este, iertati-ma, cel putin de neinteles. Nu sunteti de acord ca cele acesti oameni se plaseaza in partea buna a lumii noastre si ca, dincolo de faptul ca-si fac treaba, ca multi alti anonimi, reusesc sa faca mai respirabil aerul din spatiul nostru comunitar?
In plus, ne propuneti un model cel putin bizar – profesorul Ursu care crede ca poate schimba Romania punandu-i pe profesori si elevi in ipostaza unor marionete, supravegheate permananent de camere. V-ati pus vreo clipa problema impactului pshologic al acestei metode? Sa ai tot timpul senzatia (fie ca esti profesor, fie ca esti elev) ca cineva te urmareste, ca fiecare gest, fiecare grimasa este in prim plan? Ca sa nu mai vorbim despre scopul vizat de o astfel de metoda, mai ales pentru copii.
Mi se pare o curata nebunie.
Iar despre presupusa gresala cu premiile Nobel, chiar nici nu are rost sa mai discutam. Era de la sine inteles ca e vorba despre cele pentru literatura, unde, intr-adevar, cutuma este ca nu se acorda decat o singura data. Restul e rea credinta.
M-as fi astepat sa abordati miezul fierbine al textului semnat de domnul Liiceanu: i-as spune slabanogirea noastra morala. Cauzele ei sunt adanci si din ce in ce mai putin vizibile ochiului nostru incetosat de ecoeroisme si realtivizari debusoalnte de tipul „toti sunt o apa si un pamant.”
Din fericire, nu toti suntem o apa si un pamant si nu pentru toata lumea viitorul atarna de proiectului Rosia Montana.
Buna seara,
Voi incerca sa raspund pe scurt la toate nedumeririle dvs.
Primul paragraf imi e mai putin clar. Nu am pus niciun semn de egalitate. Am semnalat doar un fapt care mi se pare periculos pentru ca denatureaza chiar mesajul articolului d-lui Liiceanu si care ar putea fi cel mai usor rezolvat cu sprijinul autorului.
Am convingerea ca d-l Liiceanu intelege mai bine ca dvs. ca un text nu e un spatiu care te inchide in propriile opinii, ci unul prin care te deschizi catre ceilalti. In niciun caz nu sunt de acord cu ideea: „A scris un text, l-a semnat, deci si-l asuma ca atare. Acolo sunt toate raspunsurile. Cine vrea sa le afle nu are decat sa reciteasca textul”.
Nu sunt doar trei categorii de cavaleri de partea buna. Sunt mai multe categorii si fiecare isi are proprii eroi. Chiar d-l Liiceanu atragea atentia intr-un interviu recent ca e nevoie ca societatea româneasca sa acorde mai mult respect medicilor si profesorilor. Nu inteleg de ce i-a uitat pe acestia in categoriile pe care le propune.
Este opinia dvs. despre profesorul Ursu si v-o respect. A mea e total diferita. E un om care a luptat cu relele din sistemul de invatamant de pe diferite pozitii. Il apreciez ca a gasit o metoda prin care, in ciuda faptului ca a fost dat afara din invatamant, continua sa-si faca meseria cum stie si unde poate. De aceea, face parte din „vestea buna” pe care ne-o da d-na Postelnicescu intr-un articol aici pe Contributors.
In legatura cu eroarea legata de premiul Nobel avem datoria sa discutam, mai ales acum cand presa online i-a dat deja dimensiuni de „gafa” (http://www.ziare.com/gigel-sorinel-stirbu/ministrul-culturii/gabriel-liiceanu-gafeaza-intr-un-articol-in-care-il-ataca-pe-ministrul-culturii-1280132) Nu, nu e „gafa”, ci o eroare care, am convigerea ca poate fi explicata. Nu e atac, ci o opinie care, din nou am convingerea ca poate fi argumentata. Nu sunt eu in masura sa fac acest lucru pentru ca nu eu am scris acele cuvinte.
Puteti scrie cand si cum doriti un articol despre ceea ce considerati a fi „miezul fierbinte” al textului d-lui Liiceanu. Preocupata in primul rând de educatie, pentru mine „miezul fierbinte” in acest caz este deprinderea de a ne da in mod corect repere morale si intelectuale de apreciere a societatii românesti si a ceea ce citim si comentam.
Finalul il inteleg tot atât de putin ca si introducerea.
De ce credeti, doamna Gorga, ca Nietzsche l-a comparat pe Schopenhauer cu „cavalerul” lui Durer? Daca vreodata l-ati citit pe Nietzsche, ati simtit ca acesta a gratulat usor sau frecvent indivizi pe care i-a admirat? Credeti ca notiunea de „cavaler” e intamplatoare? Mai ales la Nietzsche?
Atitudinile astea stangist egalitariste cum ca toti suntem cavalerii lui Durer pt. simplu fapt ca ne facem treaba (nu stiu ce intelegeti exact prin asta) va impiedica sa intelegeti textul lui Liiceanu si in special mesajul. Mai produceti si o acrobatie retorica intelectual indoielnica atunci cand va „erijati” intr-o aparatoare a domnului Liiceanu reluand chestiunea cu premiul Nobel. Chiar daca Liiceanu a gresit, ca e om nu zeu, problema cu Nobelul n-are nici o importanta majora in articol. Acest lucru e evident pt. oricine stie, repet stie, sa citeasca un text.
E pozitie stangista atunci cand vrei sa-i faci pe toti eroi, cu sau fara voia lor. Nu e vorba de asa ceva in acest text unde, intr-o deplina atitudine liberala, solicit recunoasterea competentei care, in Romania, depaseste cadrul strict al celor trei categorii socioprofesionale enumerate.
In rest, invatati sa traiti cu greselile celor pe care-i apreciati.
Indiferent de domeniul socioprofesional, toti oamenii cinstiti, corecti si perseverenti sunt amenintati de prostia si incultura din fruntea tarii. Nu exista nici mai multi si nici mai putini profesori corupti/competenti decat jurnalisti, judecatori ori intreprinzatori.
Diferenta esentiala dintre profesori pe de o parte si cele trei categorii propuse de d-l Liiceanu tine de temporalitatea cu care ies la iveala rezultatele activitatii lor. Daca munca profesorului se inscrie pe coordonatele timpului lung, cea a jurnalistului, judecatorului ori intreprinzatorului „se joca” in timpul scurt, imediat. De aceea, perceptiile sociale despre aceste categorii pot fi diferite.
Inchei cu scrisoarea pe care Albert Camus i-o trimite invatatorului sau in acelasi an, 1957, in care scrie Discours de Suède, mentionat in articol (dupa primirea premiului Nobel pentru literatura). Acesta este timpul recunoasterii muncii pentru orice invatator si profesor.
19 noiembrie 1957
Dragă domnule Germain,
Am lăsat agitația stârnită în jurul meu să se domolească puțin înainte de a va vorbi din adâncul sufletului. Tocmai mi-a fost oferită o mult prea mare onoare, una pe care nici nu am căutat-o, nici nu am solicitat-o.
Dar atunci când am auzit vestea, primul meu gând, după mama mea, s-a îndreptat către dumneavoastră. Fără dumneavoastră, fără mâna plină de afecțiune pe care ați întins-o copilului sărac care eram, fără învățătura și exemplul oferit, nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat.
Nu pun prea mare preț pe această onoare. Dar cel puțin îmi oferă șansa de a vă spune ce ați fost și încă mai sunteți pentru mine și șansa de a vă asigura că eforturile dumneavoastră, munca și generozitatea sufletească pe care ați investit-o sunt încă vii într-unul dintre micii dumneavoastră școlari care, în ciuda trecerii anilor, nu a încetat vreodată să fie elevul dumneavoastră recunoscător.
Vă îmbrățișez din tot sufletul.
Albert Camus
Cu „domeniul socioprofesional” m-ati dat gata. De fapt, aceasta sintagma birocratica, pe care am citit-o in rapoarte ale inspectorator scolare ani de-a randul – cred ca si pe vremea lui Ceausescu – descrie foarte bine ce se intampla. Dvs adresati o scrisoare deschisa unui filosof foarte cunoscut vorbind din perspectiva functionarului, a birocratului sau a cercetatorului intr-un domeniu ingust.
Sper ca veti fi de acord cu mine ca o mare problema in societatea romaneasca este depasirea competentei. Avem nenunarate exemple la conducerea tarii. Oameni care nu se pricep la nimic dau lectii altora mult superiori intelectual, le invadeaza domeniul, cred ca in virtutea unor functii politice sunt deasupra legii si a competentei. Este o mostenire comunista, fara indoiala. Acest lucru este foarte vizibil la Antena 3 unde pseudo-jurnalisti dau de exemplu verdicte in locul judecatorilor.
La fel, banuiesc ca veti fi de acord ca atunci cand cineva isi depaseste compententa, se produce penibilul. Aceasta depasire a competentei este ea insusi un mecanism de producere a penibiluii. Am vazut cum i-ati raspuns domnului care vorbea despre penibil, neintelegand la ceea ce se referea. Sper sa intelegeti ca vorbea despre penibilul apelului dvs. si ca pentru el articolul dvs era un exemplu de producere a penibilui.
E o cale arhicunoscuta aceasta de a critica sau de a apela oameni importanti pentru a iti da tie insuti o importanta pe care nu o meriti. Este calea oportunistului. Si e penibila, oricat de putin ati recunoaste. Poate acest lucru spune ceva si despre cariera dvs. dar nu vreau sa fac presupuneri nefondate.
Astept lista de referinte care identifica sintagma in discutie ca fiind birocratica si dificil de integrat in limbajul unui filosof foarte cunoscut.
In afara de critici la adresa mea, personal, aveti ceva important de adaugat cu privire la continutul articolului ?
@Gorga
Eu am invatat demult sa traiesc cu greselile altora, ca asa m-au invatat parintii: ca oamenii sunt supusi greselii datorita limitelor fiintei. Se pare ca dvs. nu ati invatat sa va recunoasteti limitele, atat cele intelectuale cat si ale bunului simt. Atacul dvs. la domnul Liiceanu pe o eroare marunta va arunca in ridicol articolul si intentiile acestuia.
Vom vedea.
Doamnă Gorga
Pe dl. Liiceanu (chiar dacă îi scapă o inexactitate) îl recomandă cărțile scrise și cele publicate de editura pe care o conduce. Pe dvs. ce vă recomandă?
Cartile si articolele pe care le-am publicat ma recomanda. M-am prezentat de nenumarate ori in acest forum. Acest articol chiar nu e despre mine.
Esenta penibililul este in ultima instanta inadecvarea. Din cauza asta o conditie a penibililui este lipsa setului de valori, a instrumentelor de masura, a oglinzii care-ti releva propria dimensiune.
Articolul nu este despre penibil si conditiile in care se produce.
Candoarea dumneavoastra este fascinanta.
am citit cu bucurie. multumesc pentru normalitate, doamna Adriana Gorga :)
Dna A.Gorga,dupa cum reiese SI din comentariile incendiare facute acestui articol – pe care l-as califica de necesar,pertinent si obiectiv – romanii,ca toate natiile de altfel,au o stringenta nevoie de modele,doar ca mentalitatea problematica a majoritatii ii impiedica sa fie exigenti,de frica,probabil,ca ar ramane fara modele…!?
Pentru ca-l citati pe A.Camus,imi amintesc ca tot el a spus ” a scrie,inseamna a-si face ordine printre propriile obsesii”…
Fara sa fie o jignire adusa cuiva (toti avem obsesii!),sau un atac personal la adresa „nivelului” obsesiilor,cred ca aceasta afirmatie ne poate ajuta sa intelegem de unde provin violenta verbala,lipsa de respect sau intoleranta,pe care,cel putin eu personal,le asociez cu romanii din Ro de azi…(imi cer scuze oamenilor pentru care respectul este important!)
As putea relativiza fenomenul,spunand ca este firesc ca probleme si frustrari neevacuate la timp,sa se acumuleze si,transformandu-se in obsesii morbide,sa explodeze necontrolat sub diverse forme de agresiuni verbale si fizice,doar ca,daca aceasta relatie de cauza la efect este normala,ceea ce rezulta concret in societatea romaneasca mi se pare inspaimantator!
Nimic nu este ireversibil,situatia poate fi ameliorata,cu o conditie esentiala insa:lumea sa vrea asta,sa considere ca este necesara schimbarea!
Paradoxul este ca,cei care critica degradarea vietii in general,nu considera ca ar avea ei ceva de modificat la propriul comportament,sunt blindati de convingeri,orgoliosi mai mult decat intelepti,si nu se indoiesc vreodata de faptul ca „au dreptate”!Culmea este ca merge!Publicul ii crede pe cuvant,si e gata sa-i linseze pe cei care indraznesc sa le critice alesul..
E iarasi normal,ca fiecare sa aiba exact ceea ce aclama!
Ca sa facem ordinea despre care vorbea Camus, trebuie sa stim clar pe ce ne bazam. Or, Cioran o spune foarte frumos in „Exercitii de admiratie”: „Eu vin dintr-un colt al Europei unde revarsarea, expunerea de sine, confidenta, marturisirea imediata, neceruta de nimeni, impudica, sunt obisnuite, unde se stie totul despre toti, unde viata in comun se reduce la o spovedanie publica, unde secretul public este inimaginabil si unde volubilitatea se invecineaza cu delirul”.
Acestia am fost si suntem noi ca popor. Noile tehnologii nu fac decat sa faciliteze comportamente mai putin vizibile alta data pentru toti. Am convingerea ca putem sa ne amelioram pornind de la ceea ce suntem. In ciuda tuturor defectelor noastre, cred ca avem capacitatea sa ajungem la rezultate interesante.
„…putem sa ne amelioram PORNIND DE LA CEEA CE SUNTEM”,ati spus esentialul!!!
„Defectele” (notiune subiectiva!) trebuiesc asumate pentru a fi corectate,altfel,vorbim degeaba!
Nimeni,niciodata nu va fi capabil sa rezolve o problema pe care n-o considera ca atare,acest detaliu scapa romanilor…deocamdata.
„Cartile si articolele pe care le-am publicat ma recomanda”.
Doamna, poate aveti bunavointa si lamuriti aceasta intrebare: o simpla privire pe situl institutiei unde lucrati, la activitatea dv profesionala, si se constata ca nu iesiti cu nimic din peisajul academic, realizarile sunt modeste si cat se poate de obisnuite pentru un postdoc din vest sau Statele Unite. Totusi, ce va recomanda? Intrebarea este foarte serioasa pentru ca lumea s-a saturat de mediocritate si „succesuri”, iar cand cineva face o asemenea afirmatie pretentioasa ar trebui sa o si argumenteze. Scuzati-mi naivitatea dar nu vad nimic de recomandat sau de invidiat la activitatea dv profesionala, dimpotriva, faptul ca sinteti intr-o situatie profesionala precara nu va recomanda in nici un fel ca avand ceva reusite profesionale serioase. Dimpotriva, la virsta dv o astfel de situatie reprezinta exact contrariul realizarii din punct de vedere profesional si sper ca nu va considerati un model sau exemplu pentru tineri.
Exact asta ma recomanda: ceea ce am scris si scriu. Inca odata, articolul nu este despre mine. Am vorbit indelung despre ceea ce sunt in alte texte din Contributors. Reveniti la ele si puneti-mi ce intrebari vreti sa stiti despre mine acolo, nu aici.
Pentru o informatie corecta, institutia unde lucrez nu ma obliga sa-mi fac vizibil pe Internet absolut tot ce am scris. Mai cercetati daca va pasioneaza subiectul. In acest forum nu voi mai raspunde insa decat la intrebari legate de subiectul articolului.
O simpla remarca, in trecere: institutia nu va obliga sa faceti publice toate lucrarile dumneavoastra dar nimeni nu e atat de fraier incat sa-si ascunda cele mai bune referinte, ba lucrurile stau exact pe dos in realitate. E lipsita de sens afirmatia dvs, „candida” , cum s-a exprimat un comentator mai sus!
In rest, cred s-a comentat destul pe marginea articolului prezent
Ca nu va multumesc explicatiile, e problema dvs. Inca odata, aici nu e vorba despre mine. Aveti un spatiu de exprimare a tuturor reflectiilor in ceea ce ma priveste acolo unde am scris despre mine. Daca veti continua in acelasi sens, cu regret va informez ca voi face in asa fel (si rog si administratorul platformei sa tina seama de acest lucru) incat sa intre in vigoare dreptul dvs. la tacere.
Sunt de acord ca referirile directe la persoana dvs. nu sunt subiectul articolului. Trebuie insa sa luati in considerare ca este oarecum in ceata chestia asta cu persoana in sensul ca limitele sunt neclare. Nu pot sa nu va acuz de ipocrizie cand argumentati ceva iar doua randuri mai jos spuneti contrariul pentru simplul fapt ca e considerat afront personal; sau cand comentatorul Bogdan Ivascu va critica la general contributiile dvs. in spatiul virtual. Este absurd pt. ca in acest caz orice critica poate fi teoretic cenzurata. Orice autor stie asta iar mai ales in mediul academic criticile sunt devastatoare, de multe ori chiar jignitoare si vorbesc aici de cele adresate in scris, lucru pe care banuiesc ca-l cunoasteti. Asa ca trebuie sa va asumati pozitia de autor cu toate consecintele de rigoare in limitele bunului simt, desigur.
Ramaneti pana la capat de acord, nu am nimic impotriva.
Nu vad legatura. Doamna Gorga a scris un articol pe o platforma de internet – sunteti liber sa fiti sau nu de acord cu ceea ce spune in articol. CV-ul dumneaei nu mi se pare relevant absolut deloc in aceasta discutie. I-ati numarat domnului Liiceanu articolele cotate ISI si citarile in bazele de date academice internationale? Ma gandesc ca nu. Ori acum ce facem – negam dreptul la articole de opinie tuturor celor care nu au un CV demn de Harvard?
@ Ioana Asa este: CV doamnei Gorga chiar nu are relevanta in contextul acestui articol, care putea fi scris de oricine, important e ce scrie in el. Numai ca dansa e cea care face referire la „ceea ce o recomanda” si in acest caz reactiile comentatorilor sunt normale. E de evitat astfel de afirmatii in public, atunci cand nu sunt bazate pe ceva concret care sa reziste la o privire mai atenta a unor oameni care cunosc bine scara de valori academice. Este dreptul dansei sa critice argumentat articolul domnului Liiceanu, dar orice afirmatii face, despre altii sau despre dansa, trebuie sa le justifice daca doreste un dialog coerent. Altfel, nu are sens sa se exprime in public, este inutil, daca nu vrea un dialog cu cititorii ci doar sa-si exprime parerea si atat.
Nu, cu cititori fara respect si pusi pe harta nu doresc un dialog. Acestia au dreptul la tacere.
Cu ceilalti, da, cu cea mai mare placere.
Doamna, multumesc pentru ca ati raspuns asa repede. Va inteleg dorinta de o discutie politicoasa si e normala. Din pacate in cazul de fata nu aveti dreptate: intrebarea care vi s-a adresat e naturala, dv nefiind un nume in mediul academic, ca alti romani plecati peste hotare care sunt deja cunoscuti pentru realizarile lor. Nu trebuie sa va suparati, e vorba de o scara de valori utilizata in mediul academic pe care nu o putetiignora. Adica una este sa se stie ca esti prof univ la o universitate prestigioasa sau sef de departament, de institut, ca ai studenti si ai facut o scoala si alta e sa vorbesti de realizari cand nici nu ai obtinut o pozitie permanenta -inteleg ca este cazul dv dupa cum va prezentati in CV.
Cred ca nu trebuie sa o luati in tragic: aceasta scara de valori nu o veti schimba de azi pe maine. Va doresc succes.
lol. ce pute mai tare decat adresarea politicoasa insotita de un atac la persoana ascuns in subtext? spuneti voi acum.
si intre timp, uite va spun eu ce o recomanda pe autoarea articolului: articolul. argumentatia din textul articolului. nu o cunosc, dar o sa o tin minte, pentru ca mi se pare ca avem acelasi scop.
in rest, sanatate si pace pe dinauntru, care poate, care nu…
Nico, nu prea inteleg care e problema ta? Daca un agricultor recomandat de productia sa in agricultura vine si zice: Ba Liicene, ba tu nu stii ca premiul Nobel se poate lua de doua ori sau chiar de trei ori si te dai filozof si om de cultura, iar eu care n-am facut decat sa ar si sa sap toata viata, cautai pe Goagal (ca sa citez un „mare” om politic aflat pe duca din politica din fericire) si vazui ca nu ai dreptate in ceea ce afirmi. Pai ce ne facem ba Liicene, adicatelea eu sap mai bine decat faci tu cultura, adicatelea eu fac mai bine cultura graului decat faci tu cultura mintii. Pai frumos e ba Liicene? Ce zici, Nico, agricultoru ala fictiv ar avea dreptu sa vorbeasca asa?
Numai geniile au voie sa scrie pe aici? Din fericire (din punctul meu de vedere) doamna face parte din categoria celor relativ putini de pe aici de pe Contributors care intra in dialog cu cei ce comenteaza. In timp ce onor domnul caruia i se adreseaza prin aceasta scrisoare deschisa nu face acest lucru, necoborind de la inaltimea filozofiei haideggeriene si a aerului plin de cultura de la Paltinis. (Se cobori printre muritori relativ de curind) raspunzind unui alt articol
A facut o treaba excelenta cu Humanitas, dar n-a pornit de la zero. A primit fosta editura politica. E un exemplu bun ca se putea restructura cu succes in Romania. Dar dincolo de asta, atit.
Si daca in in CV n-ar fi avut decit scoala generala sau liceul n-ar fi avut dreptul sa scrie aici? Sau sa scrie scrisoarea?
Din pacate, in Romania mediocritatea incisiva, tantosa da de cele mai multe ori masura succesului.
Astept scrisoarea deschisa catre Secretarul General al ONU.
Stimata doamna,
Cu „greseala” lui Liiceanu lucrurile sunt lamurite. Ca sa va lamurim si pe dvs, postez aici doua replici ale forumistilor la comentariul lui Peter Manu.
utilizatorul „Guardian” spune:
Chiar imi era dor de dv domnu’ Manu! Evident cind n-aveti nimic de zis “pe problema” o dati pe nodul in papura! Logica, printre altele, se foloseste de doua concepte: deductive and inductive reasoning. Ca sa nu va rapesc din timp, am sa exemplific:
a) Deductive reasoning:
P11: Fizica si Chimia nu apartin de “cultura” (asa cum este general acceptat conceptul)
P12:Literatura apartine culturii.
P2: Nimeni n-a luat premiul Nobel de doua ori pentru literatura,
Concluzie: “Ministrul” culturii si nu al cercetarii se refera la premiul Nobel pentru literatura, deci domnul Liiceanu, are perfecta dreptate (pentru ca dumnealui a dedus logic la ce se referea popa Gigi, de altfel si dottore in istorie, ajuns tot cam ca sefu’ Viorel). De altfel daca imi aduc bine aminte, parintele zice de doua-trei premii…
b) Inductive reasoning
P1: Vasta majoritate a laureatilor premiilor Nobel, au luat premiul o singura data.
P2: Laureatii pentru Literatura (la care evident “parintele” Gigel, sclavul dogmei si nu al stiintei, face referinta!), apartin multimii (sunt inclusi) laureatilor premilor Nobel.
Concluzie: Cu o probabilitate aproape de ceritudine laureatii pentru literatura au luat premiul o singura data (se poate determina usor cam care e probabilitatea de adevar (fuzzy set theory) , nu va mai incurc cu calcule)
Cu un pic de efort, ati fi putut si singur sa deduceti la ce anume facea referinta “ministrul” Gigel, pe care-l citeaza domnul Liiceanu(decorativ si secundar as zice, esenta articolului e alta in tot cazul) . I hope.
De asemenea utilizatorul „Radu”:
Dacă nu eşti capabil să înţelegi, fă bine şi taci! Este vorba despre un premiu luat de două ori în acelaşi domeniu!!! Fizica şi Chimia sunt diferite, Chimia şi Pacea la fel! În ce priveşte cele două premii Nobel ale lui Frederick Sanger, discuţia a fost la acea perioadă să i se acorde cel de al doilea pentru medicină pentru analiza secvenţelor care compun ADN-ul, însă juriul a decis că este tot mai apropiat de chimie şi ca pentru acest mare geniu se poate face o excepţie. Aşa s-a şi făcut. Însă în regulamentul de acordare Nobel se specifică faptul că el nu poate fi acordat de două ori aceleiaşi persoane în acelaşi domeniu. Să vii şi să spui cu nonşalanţă cretină că se poate, e doar prostie, nimic mai mult. Aici vorbesc de politicianul nostru, care habar nu avea cine e Frederick Sanger. La fel de bine, după ce a spus eşecuri şi succesuri, Elena Băsescu dacă era inteligentă putea să se scuze imediat spunând că foma veche a pluralului se forma astfel. Atunci le închidea gura şi arăta că nu a fost o greşeală ci o utilizare intenţionată. Asta însă o putea face unul care ştia. La fel şi cu Nobelul. Dacă avea un strop de inteligenţă putea să dea exemlul acesta şi scăpa, dar cum spune proverbul: “Non idem est si duo dicunt idem” (Nu e acelaşi lucru când doi oameni diferiţi spun acelaşi lucru)
Imi aduceti aminte de un profesoras de liceu care spunea tuturor care voiau sa-l asculte cum l-a corectat el pe Iorga. Cam pe-acolo sunteti si dvs cu Liiceanu. Am citit cu amuzament si observatiile dvs la articolele lui Mihai Maci despre invatamant, un om care va depaseste cu vreo doua etaje la capitolul putere de sinteza si viziune. Diagnosticul meu e clar in ambele cazuri: dorinta de bagare in seama in forma acuta
Doamna, a-ti dori sa fii ceea ce nu esti produce nefericire si ridicol. Un sfat prietenesc: renuntati la guerrilla intelectuala si invatati o meserie utila societatii. Daca Dumnezeu n-a dat, sa nu fortam.
P.S. Stiu ca nu veti publica comentariul. Dar poate veti reflecta dupa ce va trece supararea
Selectati doar doua comentarii din numeroasele care s-au facut cu privire la aspectul semnalat de mine. Am convingerea ca d-l Liiceanu are intelepciunea sa mearga la surse. Stie prea bine denaturarile pe care le poate produce o selectie mai putin inspirata.
Orice alte amintiri si nostalgii le puteti exprima acolo unde exista spatii de discutie cu privire la aceste aspecte. Iar in ceea ce ma priveste sunt suficiente chiar aici pe aceasta platforma. Se pare ca stiti pe unde se afla. Discutam in acele spatii, nu aici.
Eu unul, doamna Gorga, nu am verificat informatiile referitoare la premiul Nobel intrucat am considerat ca aceasta chestiune e minora, asa cum am spus mai devreme. Va intreb acum, in urma comentariilor postate mai sus de domnul Ivascu, nu aveti nici o strangere de inima ca e posibil ca atunci cand v-ati decis sa scrieti articolul sa va fi pripit neinformandu-va complet asupra chestiunii Nobel? Considerati ceva ilogic in argumentul „cultura/stiinte naturale” avansat de Guardian? Ati verificat informatia? Ce argumente pro sau contra aveti sa adresati in aceasta chestiune?
Va las placerea sa gasiti raspunsurile la intrebarile care va framanta. Sunt in afara subiectului tratat.
Vedeti cum sfidati realitatea si logica? Cum puteti spune ca „eroarea” lui Liiceanu pe care o mentionati clar in articol acordandu-i trei paragrafe, scurte intr-adevar, este in afara subiectului? Acum eu pot sa va acuz ca-mi subestimati inteligenta. Eu insa interpretez pozitia dvs. ca o eschiva, insa una nefericita. Vorbiti in articol si in cateva comentarii ca aceasta platforma are si rostul de a invata unii de la altii, dar dvs. nu comentati sau evitati sa raspundeti direct si cu argumente oricarei pareri critice temeinic formulate.
Stimata doamna,
va rog frumos sa ma lamuriti ce inseamna „domeniu socioprofesional” si carui mare (sau mai putin important) ganditor ii apartine aceasta sintagma pe care ati folosit-o.
Dumneavoastra ati utilizat aceasta sintagma si ma contraziceti cand eu spun ca este o expresie birocratica, apartinand limbii de lemn, folosita inca de pe vremea lui Ceausescu de activistii de partid din invatamant pana azi.
Cu sincere multumiri,
V. Andreiescu
Este vorba despre o notiune cu care se opereaza in mod curent in sociologie, psihologie sociala, stiinte politice, stiintele educatiei. Domeniul socioprofesional este de obicei identificat prin capacitatea (de obicei a unui grup, desi se foloseste si cu referire la nivelul individual) de a influenta comportamentul altora si/sau comportamentul in interiorul grupului, de a asigura o pozitie sociala dominanta, de a pastra un statut valorizat pe plan social si de a atinge un nivel ridicat intr-o anumita ierarhie a profesiilor.
Pentru referinte, va rog sa cautati in Google Scholar folosind cuvintele cheie: ” socio-professional domain” sau „domaine socio-professionnel”
Doamna, glumiti?
Domain in engleza are doua sensuri diferite, unul se refera la a domina, altul la arie, cimp, disciplina. Domeniu in romana se refera doar la al doilea. Traducerea corecta a lui socioprofesional domain ar fi aproximativ dominare, forta etc, o expresie de acest tip. Faceti confuzii impardonabile. Daca nu-mi veti lasa comentariu si nu corectati prostiile pe care le spuneti, ma voi adresa celor care administreaza contributors.
Incredibil!
Pur si simplu doamna da definitia „dominatiei socio-profesionale”, traducand-o din engleza, crezand ca e definitia domeniului socio-profesional.
Fabulos.
Apropo de bucuria dlui Manu la identificarea unei erori in textul dlui Liiceanu, avem o lege a lui Murphy care explica iuteala cu care acesta a iesit de sub piatra de sub care monitorizeaza (nemiscat si suferind in tacere) site-urile dusmanoase, dusmanii Poporului si alti banditi anticomunisti si suna cam asa: „Intr-o colectie de date numarul care pare cel mai evident corect este gresit. Iar cel care il va descoperi e dusmanul tau.”
Apropo de reactiile ulcerate ale curtii lui Liiceanu (Cristina Cioaba s.c.l.) si de dispretul suveran al acestui grupuscul fata de restul lumii: coboriti cu picioarele pe Pamint, doamnelor, domisoarelor si domnilor! Sinteti mult mai insignifianti decit va imaginati, indiferent cit de „reusita” (in expresivitatea cautata cu luminarea) ar fi poza cu care va insotiti comentariile. S-au dus vremurile cind se ploconea lumea la unii care fumau pipa, purtau papioane, priveau ginditori de undeva de sus spre lumea mica si demna de mila si dispret de jos sau vorbeau pe la tv, fuduli si afectati, despre Kant si Heidegger. Cred ca Romania e singura tara din lume in care INCA se mai considera ca filosofii ar fi niste creaturi extraordinare, frizind genialitatea, net superioare tuturor celorlalti. Nu exista insi mai aroganti si mai inadecvati realitatii (AERIENI, asta e cuvintul) decit pretinsii filosofi romani, de fapt niste bieti lucratori in domeniul filosofiei (de care, evident, nu a auzit nimeni dincolo de Episcopia Bihor).
Am fost foarte surprins, acum peste 20 de ani, sa aflu ca in America elevii cei mai inteligenti doresc sa urmeze fie medicina, fie dreptul, nu matematica, informatica, aeronautica sau facultatea de calculatoare, ca in Romania. Urmeaza abia apoi information technology si altele. Filosofia e pentru cei care au mostenit averi si nu au nevoie sau chef sa munceasca. Stau acasa, citesc si isi dau cu parerea prin ziare, mai scriu o carte, mai tin o conferinta. Se citesc intre ei, iar daca intra intr-un McDo stau frumos la coada, nu au pretentia sa isi ia chifteaua peste rind.
Daca idolul vostru a ales sa iasa la balcon si sa se adreseze multimii, asta e treaba lui, nu a voastra. Iar daca e interpelat, poate sa raspunda sau sa taca.
Iar doamna Gorga, daca chiar a citit scrierile si insemnarile dlui Liiceanu, trebuia sa stie ca e o pierdere de vreme sa incerce un dialog cu acest director de editura a carui aroganta nu are limite.
Sa fim seriosi: d-l profesor Manu n-a avut nicio bucurie sa observe greseala (de altfel nu e singurul), d-na Cristina Cioaba nu e din „curtea” d-lui Liiceanu (si-a exprimat niste nedumeriri la care i-am raspuns cum m-am priceput), iar eu consider ca nu-mi pierd timpul decat atunci cand raspund atacurilor la persoana.
Nu mi s-a parut ca d-l Liiceanu e arogant. Face parte dintr-o generatie unde normele de comportament social si intelectual erau mult mai protocolare decat cele de acum.
Daca s-ar aplica LEN actuala, cred ca ar fi sanse ca domnul profesor Ioan Rusu sa gaseasca o scoala unde sa poata profesa.
Ma refer la articolul care prevede ca „banii urmeaza elevul”.
Cred ca d. Rusu s-ar putea incadra in categoria intreprinzatorilor.
Dvs. aveti o singura suferinta. Imi pare rau, nu aplicarea LEN e subiectul articolului.
Dumneavoastra ati dat exemplul domnului profesor Ursu. Dupa mine, atitudinea dumnealui, l-ar incadra la categoria de intreprinzatorilor.
In legatura cu suferinta, LEN are legatura cu viata familiei mele. Asa ca doare cand vezi ce generatii de elevi au „produs” cei 20 de ani de reforme. Si nu este o legat neaparat de partea financiara.
Cand s-a arata o speranta totul s-a redus la 0 pentru ca „nu se poate”. Sincer de multe ori reget ca am fost naiv si am ramas in invatamant.
Dar pana la urma este tipic pentru Romania. „Specialistii” iau deciziile si altii trebuie sa suporte consecintele.
Daca nu faceati putin pe victima, nu erati roman. Regret, subiectul nu e LEN.
Scuzati-ma ca nu cred ca Fat-Frumos care va salva Romania. D. Liiceanu are dreptate. Avem nevoie de oameni intreprinzatori care sa aduca plus valoare, un sistem judecatoresc corect si ziaristi corect. Cam atat.
„ÎNTREPRINZĂTÓR, -OÁRE, întreprinzători, -oare, adj. Care are spirit de acțiune; care are inițiativă.”
http://www.dexonline.ro
Ce se intampla cu un instrumentist despre care dirijorul cred ca, canta fals?
Domnului Dan Bruma: cine a spus ca un agricultor sau un zidar nu are voie sa ia la intrebari pe cineva? Dar cand agricultorul sau zidarul afirma despre ei insisi ca ceea ce ii recomanda sunt realizarile atunci poate e cazul sa aflam si care realizari. Adica, daca eu vin si-ti spun matale ca sunt un agricultor ce n-o vazut Dambovita si productiile mele de orz si griu la hectar ma recomandaincit pot sa iau la intrebari orice alt agricultor, , dar lascund bine productiile astea sa nu le vada vecinii, dumneata ma crezi?
Eu unul asta am inteles din comentariul lui Nico si mi se pare foarte clar. E doar o invitatie la putina modestie atunci cind e cazul. Nu vad de ca atita fandoseala pt niste intrebari firesti ca doar nu vorbim de vreo somitate in domeniu ci de o autoare de care n-a auzit nimeni inainte sa scrie pe contributors.
Pentru ca va plangeati de calitatea reactiilor forumistilor citi aceasta scrisoare adevarata. Este semnata de Vali care se inscrie, conform opiniei Dvs., in categoria aparatorilor lui Liiceanu.
„DRAGUL MEU INTELECTUAL,
Din cîte îmi pot da seama, înțelegeți că e util să faceți, la răstimpuri, texte tulburătoare despre maladiile acestui colț de lume și despre nevoia permanentă de anticorpi și de făpturi incoruptibile. Vă doare și vă scandalizează nesănătatea fractalică a țării și simțiți că e important a vorbi, ab imo pectore, despre irespirabilul și sumbrele drăcovenii autohtone. Aveți în spate o considerabilă stivă biografică și o netrucată competență în spațiul ideilor, prin urmare, anticipați ecouri de solidarizare, de palpit afin, de gînduri complementare. Contați pe un destinatar multiplu, bine școlit și de bună-credință. Ei bine, se prea poate să fiți în eroare, să vă fi ales greșit publicul, să nu fi întrezărit „doxogonia” ce avea să irumpă în marginea perpelelilor domniei voastre. V-ați fi putut închipui, de pildă, că unii vor citi în frumoasa laudatio dedicată unui terțet axial pentru funcționarea oricărei lumi libere (magistrați, întreprinzători, ziariști), că vor citi în ea probele unui impardonabil elan discriminator? Că veți fi înghiontit prompt fiindcă, hélas!, evacuați nedrept din panteonul „cavaleresc” al nației restul de bresle și de inși cumsecade? Bănuiesc că nu ați presimțit, scriind ce ați scris, un reproș atît de gras.
Dar cînd ați amintit de vidul zglobiu al cutărui șef de minister, ați luat în calcul varianta unor lecturi de voluptate miniaturistică? Aș! Rezultatul? Mi se pune un nod în gît povestindu-vă aceste lucruri, dragul meu intelectual… Păi vi s-a întocmit rapid, cu titlu de “observații critice”, un mic inventar de fisuri: nu pricepeți hazul politicienilor (Gigel fandase ironic!), nu știți cum e cu Nobelurile (nici cu Psalmii!), sunteți bituminos, hain, ofensiv în exces, ghimpos… Evident, minstrul cu pricina scapă, la urmă, rentabil: vorbește strîmb, dar e simpatic, are spontaneități candide, e băiat roz.
Apoi, e limpede că nici la sensibilitatea tinerimii Occupy nu v-ați gîndit cînd ați cutezat a-i întreba, melancolic, de ce nu aglutinează larg în virtutea unui bilanț mai amplu de otrăvuri. I-ați scos din minți cu asta, dragul meu intelectual. S-au făcut foc și pară! Și v-au luat tenace la puricat. Mai are rost să vă mîhnesc spunîndu-vă că n-ați trecut nici acest examen? Că n-aveți habar cînd, unde și cum se protestează inteligent, că resuscitați amăreli, obsesii și jaloane expirate, că reprezentați, mofturos, o paradigmă crepusculară…? Unde mai pui că unii mai îndrăzneți și mai radicali au recuperat portretul dumneavoastră demitizat și l-au tîrît, satisfăcuți, sub lupă: ați rămas același cărturar lacom de vizibilitate și hatîruri, nu vă mișcă, de fapt, decît fluctuațiile de relief ale propriei legende, vă credeți eligibil pentru sanctificare sau împăiere, sunteți ipocrit, sofistic, hiperbolic în cîrcoteli, Păltiniș (o sectă culturală!), Humanitas (un leviatan periculos!) și cîte și mai cîte nereguli lăuntrice!
Iată, dragul meu intelectual, la ce vă expuneți adresîndu-vă, cum ați făcut-o, oamenilor „de bine” ai agorei noastre. Vă veți întreba, poate, de ce e întîmpinat un vrednic om de carte cu atîta suspiciune, furie sau neînțelegere într-un climat de instatisfacție comună. Nu ne-am săturat, cu toții, de felul în care e tăvălit destinul acestei țări? Nu ne asfixiază aceleași duhori? Atunci ce-i cu atîtea glose și recenzii neîmpăcate în urma unui cri de coeur? Nu știu să vă răspund. O fi o neașezare structurală, un cusur „tricolor”. Fiindcă, la noi, intelectualul pică mereu prost, indiferent de opțiune: dacă nu face comentariu critic, analiză politică, eseu de actualitate, e certat pentru paralizie civică; dacă vine cu idei, diagnoze și neliniști administrative, e deconstruit sumar și lăsat repetent. O fi un metafizic plictis, acompaniat de incontinență grafomană: nu ader la nimic, n-am busolă, n-am proiecte care să mă confiște și-mi fac de lucru: număr virgulele și păcatele intelectualilor, mă ambalez echidistant și dau cu toți de pereți, deconspir, demontez, dezvrăjesc. Mă fac baubau de forum, cerber volubil, tribunal. Cer argumente pentru orice interjecție, practic fente nemaivăzute, rîd, dejoc, te scot de sub plapumă, te jumulesc, te psihanalizez…
Nu știu, dragul meu intelectual, de ce ești vînat cu un arsenal atît de bogat, de ce nu te poți plimba printre noi ca un leu robust și legitim. Pesemne zodia dumitale se stinge ireversibil pe aceste meleaguri. Intrăm, buluc, în semnul acrobatic al maimuței domestice.”
Si ce sa fac cu aceasta scrisoare ?
S-o reciti. Printre randuri. Dar banuiesc ca va este imposibil.
Furtuna intr-un pahar cu apa!
De la filozoful/scriitorul/profesorul Liiceanu ma asteptam sa evite o astfel de eroare (este penibil sa dai dovada de necunoastere chiar in argumentul adus pentru a critica necunoasterea altuia), iar de la OMUL Liiceanu ma asteptam la o minima mea culpa! Doar ca n-a fost sa fie…
Ceea ce ma readuce cu gandul la scena (memorabila) in care presedintele isi exprima opinia despre rezultatele invatamantului romanesc*, iar acelasi OM Liiceanu tacea discret si aproba servil. Deci, ce pretentii pot sa am?!
*Cel care scoate… stim bine ce fel de absolventi. Sau poate nu?
Catre autoare, cu tot respectul ( posibil, raportat la continutul textului, insa si la texte anterioare la care n-am intervenit sperand ca deficientele lor sunt un accident) si precizand ca nu ma astept ca ce urmeaza sa fie bine primit sau convenabil:
Mi-e teama ca daca pana acum, ba si dupa atatea lecturi ( inclusiv de autor interpelat), n-ati inteles „sediul materiei”, respectiv realitatea in care ne aflam, degeaba ii solicitati lamuriri lui Gabriel Liiceanu. Domnia sa “lucreaza”, se pare, la alt nivel. Dvs aveti nelamuriri ( mirari) elementare. Prin urmare, util si eficient ar fi sa reluati elementele de baza ( iese prost si se lasa cu nedumeriri, iata, cand sarim peste etape). Gen:
Spuneti: “Mai intâi, am fost mirata sa constat ca, din punctul dvs. de vedere, România de astazi s-ar sprijini pe doar trei categorii de oameni: întreprinzatori, magistrati si ziaristi necoruptibili.” Cred ca scapati din vedere niste realitati ( notorii altfel). De exemplu:
http://ihincu.wordpress.com/2012/12/10/vesti-bune-linistitoare-despre-patrie-si-conservatori/
Va scapa , in egala masura, coordonatele institutionale ale sistemului politico-economic in care fiintam, pilonii sustenabilitatii lui ( inca, insa nu pt multa vreme, ca nu mai tine), cat si mentalitatile (aspectele psiho-sociologice) de masa critica. Va invit asadar la un exercitiu de imaginatie pornind de la aceste realitati si coordonate ( mie mi se par simple; dar uite ca gresesc, nu sunt):
http://ihincu.wordpress.com/2014/01/02/optiuni-2014-cu-cine-dansam/
http://ihincu.wordpress.com/2014/01/10/de-ce-iar-si-iar-america/
http://ihincu.wordpress.com/2013/11/26/capitalismul-intre-uz-si-abuz-cateva-coordonate/
va recomand aceste texte, nu lecturi mai complicate (desi unii autori de referinta sunt indicati pe utimul link –Smith, von Mises, Hayek, Hazzlit, Friedman, Sowell, Revel, etc) , pentru ca ele sunt concepute pentru uzul si intelesul elementar, al tuturor.
Apoi, apropo de contributia/reactia publica/civica adecvata/inadecvata la nenorocirile ( imi asum fara retineri termenul) si catastrofa institutionala spre care de aproape doi ani ne impinge USL si epigonii lor (includem A3 si media aservita, inclusiv pe falsii impartiali), si, pe de alta parte, reactia publica deviata de la problemele importante, sau achiesarea la atitudini si ideologii devastatoare a marii majoritati, care vadeste ruptura masiva a creierului populatiei de realitate, si apropo de “cianuri”: http://ihincu.wordpress.com/2013/09/21/proteste-niciun-adevar-suprem-totusi-o-problema/
Ei, avand in vedere aceste realitati ( ca tot realitati sunt, si fara echivoc) ia vedeti dvs care sunt pilonii in care, pana una alta, inca ne mai tinem, si care se lupta cu aceasta realitate ( toate linkurile de mai sus). N-or fi cumva, din paate, exact aia, si numai aia mentionati de dl Liiceanu? Nu stiu. Zic.
Va invit asadar ( dupa ce luati contact cu realitatile rezumate, in coordonate esentiale, rezumate pe linkurile anterioare) sa faceti (vorba lui Thomas sowell) ceva nou: sa ganditi. Chiar sa ganditi. Singura, asezat si pe indelete. Eventual inainte de a va exprima public sau de a solicita ( intr-un vanitos demers, inteleg, doriti aplauze) explicatii publice, acolo unde frumos ar fi fost, si demn de atata amar de lecturi ce-ati parcurs, sa le fi avut dvs de mult. Nu strica.
Sau, spuneti:” Nu v-as fi semnalat acest lucru daca cele doua comentarii unde se rectifica informatia cu privire la acest aspect nu ar fi insotite de prea multa cianura, marca Antena 3. E culmea ca textul dumneavoastra e acum aparat cu aceleasi tipuri de instrumente pe care am certitudinea ca le dispretuiti.” Doamna sau domnisoara, cum spuneam si in debutul comentariului meu: daca n-ati inteles pana acum realitatile astea care ziceti ca va nedumeresc si gasiti de cuvinta sa comparati si echivalati atitudini, luari de pozitie, necomparabile si neechivalabile, atunci geaba aveti lecturile pe care pareti a le avea ( din care cu atata impetuozitate, desi fara prea multa coerenta logica si retorica, citati). Si, din pacate, nici macar dl Liiceanu nu cred ca va poate elucida. E tarziu. Si aparentele, uneori, inseala. Plutim, fir-ar sa ie intr-o mare de gandologie… http://ihincu.wordpress.com/2014/01/24/gandologie-versus-filosofie/
In incheiere ( la mine e incheiere; in ce priveste nu mai revin; e risipa de timp), o observatie, umila sugestie ( avand in vedere ca mi-am mai aruncat si anterior ochii pe cate un text de-al dvs): nu va lasati “imbatata”, amagita de faptul ca iata, contributors, dupa Dzeu stie ce criterii si stranie judecata de valoare, a ales sa va publice periodic. Desigur, nu e vina dvs. Totusi, e o problema, de aceea am indraznit sa v-o semnalez. Cum spuneam, nu va iluzionati. E o capcana.
Numai bine va doresc.
Respect otravit tipic.
Doamna Gorga,
Spuneti-mi, ca pe mine ma depaseste complet, ce inteles ii atribuiti dvs. in contextul articolului si comentariilor de aici sintagmei „a avea dreptul la tacere”? Deja atitudinea dvs. fata de critici formulate be baza argumentelor devine enervanta daca nu chiar insuportabila. Ati inceput sa folositi deja atribute tari „otravita”. La ce sa ma astept in continuare? „Vipere,” „Banditi intelectuali”? Ca doar ne-ati bagat pe noi, astia, de-i „aparam” articolul domnului Liiceanu, in aceeasi hazna cu cei de la Antena 3 prin fraza „E culmea ca textul dumneavoastra e acum aparat cu aceleasi tipuri de instrumente pe care am certitudinea ca le dispretuiti.” Nu inteles nimic din ce am scris in legatura cu acel articol. Nu apar nimic ci am incercat, asa cum o fac cu studentii mei, sa va fac sa cititi textul domnului Liiceanu corect semantic. Puteti aplica stilul dvs. de lectura la texte scrise de Gigel de la Cultura dar nu incercati asta cu un autor cu eruditia lui Liiceanu. Daca nu puteti, va inteleg; nu e nici o nenorocire. Mai putina modestie si privit in oglinda (metafora) nu strica. Luati criticile argumentate ce vi se aduc ca atare si nu le atasati gratuit ura, intentii obscure sau „otravuri”. Luati in considerare ca ce scrieti si cum scrieti nu e de calitate.
@ Ioana Hincu
Men play and women keep the score :!:
Am inteles cu totii, cred, despre ce doreati sa aduceti vorba de fapt: problema cresterii traficului pe blogul Ioanei Hincu.
Inteleg puterea exemplului personal, dar cu autocitarea multipla am o problema.
the kind of comment after which I need zofran
Remarc cu oarecare ingrijorare reflexele autoritariste si violenta reala, cu greu disimulata, nu cea de limbaj, inspirate de asemenea texte cu cavaleri care lupta pentru dreptate, diavoli, moarte si persoane frivole care isi pierd vremea lor (si a altora) cu cauze dubioase. Wagner, frate.
Asa e.
Pentru ca l-ati pomenit pe Gigel Stirbu, voiam sa atrag atentia ca omul nu este doar agramat. Nu. Mai este si impostor. Mai este si hot. Teza lui de doctorat, pe care a si publicat-o la o editura „seioasa”, este pur si simplu un exemplu de frauda. Omul nu a muncit mai deloc pe(ntru) ea. Nu, a platit, uneori a cersit, alteori a furat pur si simplu bucati din alte texte (licente, disertatii, referate de doctorat) etc. Si asa si-a obtinut titlul de doctor in istorie la o universitate din Romania. Cum care? „Valahia” , din Targoviste. Sun conducerea „ilustrului” profesor Gheorghe Sbarna. Iar onor Comisia de la Ministerul Educatiei i-a aprobat-o. SI uite s-a mai facut tara cu un doctor in istorie. Care apoi a ajuns si ministru. La asa tara, asa ministru. Aferim!
Parca sunteti o masinarie care face indexare automata. Vedeti un nume si, gata, despre el e vorba. Imi pare rau, dar nu tizul dvs. Gigel e subiectul articolului.
Stimata Doamna Gorga,
am citit si recitit cu atentie ambele articole, al dvs si al dnului Liiceanu… singura contaminata de antena 3 in aceasta ecuatie pareti a fi dumneavoastra… e limpede ca dumneavoastra ii cautati dnului Liiceanu un nod in papura… de nicaieri din articolul domniei sale nu razbate ceea incercati sa aratati dvs… si da, premiul Nobel nu poate fi acordat decat o data… <> in rest… „exceptiile confirma regula… aveti amabilitatea sa cititi <>; asta in cazul in care acesta ar fi fost subiectul discutiei, desi de departe nu este. Pe de alta parte exprimarea dnului Gigel Stirbu arata clar ca nu trebuie sa ai cine stie ce cultura ca sa fi ministrul culturii, nu-i asa? Ce altceva se poate intelege din exprimarea cu iz de „mistocareala”: „nu trebuie sa ai doua premii Nobel…”? In ce priveste cavalerii haideti sa va explic eu de ce noi truditorii de rand, talpa tarii nu suntem cavaleri si de ce sunt cele trei categorii: pai, economic Romania traieste datorita sectorului privat care plateste taxe, in rest noi nu prea producem nimic… magistratii, cei care inca sunt independenti si nealiniati politic asigura existenta firava a acestui stat de drept… jurnalistii, altii decat propagandistii reprezinta a patra putere in stat si gafaie, le e din ce in ce mai greu sa se faca auziti… ce facem noi, talpa tarii, medici, profesori ingineri etc, ? Ne facem treaba, traim, ne crestem copiii, dar nu participam la viata cetatii decat o data la patru ani cand votam… in rest suntem o masa muta. Cu tot respectul, Doamna, scrieti pe o platforma care da posibilitatea cititorilor dvs sa comenteze sau sa intre in dialog… vad ca amenintati cu influentarea administratorului care va pune cod rosu acelor comentatori care nu va convin ca punct de vedere… in cazul acesta de ce nu scrieti undeva unde sa nu puteti fi contrazisa?
„Box populi, box dei”