SCRISOARE DESCHISĂ
– adresată Preşedintelui României, Dl. Traian Băsescu, Primului Ministru – Prof. Dr. Mihai Răzvan Ungureanu, liderilor şi membrilor partidelor politice din România, reprezentanţilor societăţii civile –
Lipsa oricărei transparenţe decizionale a factorilor politici implicaţi în cazul proiectului Hotărârii de Guvern legate de separarea etnică a UMF Târgu Mureş
Motto: Somnul raţiunii naşte monştri”
Francisco Goya
Deşi trebuie să recunosc faptul că îmi este foarte greu să fiu complet obiectiv în problema proiectului Hotărârii de Guvern legată de separarea etnică a Universităţii de Medicină din Târgu Mureş, dată fiind dubla mea calitate de absolvent şi cadru didactic al acesteia, voi încerca totuşi să mă detaşez atât de presiunile politice şi batjocura la care am fost supuşi timp de peste un an – ca Universitate şi corp academic – de către clasa politică românească prin intermediul reprezentanţilor ei aflaţi la guvernare, cât şi de aprecierile, inevitabil subiective şi personale, pe care le-aş putea avea. Şi o fac tocmai din dorinţa de a semnala opiniei publice un fapt infinit mai grav decât aplicarea regulii bunului plac a unui guvernant sau altul, într-o decizie politică ce afectează mediul academic.
Pentru început, doresc să subliniez coordonatele între care are loc acest joc politic, în opinia mea nedemocratic. Aceste coordonate sunt: 1) Legea Educaţiei Naţionale (LEN); 2) avizarea de către Ministerul Educaţiei a Cartei UMF Târgu Mureş; 3) mult disputatul şi discutatul proiect de Hotârâre de Guvern. Aşa cum se va putea observa din analiza de mai jos, toate aceste trei demersuri politice au fost făcute într-o totală lipsă de transparenţă decizională şi cu încălcarea celor mai elementare reguli ale practicii politice, reguli minimale şi specifice oricărei democraţii europene autentice.
1. Dacă vorbim de Legea Educaţiei Naţionale, am fost surprins şi oripilat să aflu, din declaraţiile unor specialişti autentici în educaţie, persoane implicate direct în redactarea proiectului LEN, respectiv în aprobarea lui în Parlamentul României, că între forma legii propusă de Comisia Prezidenţială, forma aprobată în Parlament prin asumare de către Guvernul Boc, respectiv chiar forma publicată în Monitorul Oficial al României ar putea exista diferenţe semnificative, diferenţe capabile să schimbe nu numai litera ci şi spiritul în care aceasta a fost redactată – acela al respectării autonomiei universitare!
Primul specialist care afirmă acest lucru este profesorul universitar dr. Mircea Miclea, în opinia mea unul dintre puţinii oameni din România care a dovedit că înţelege cu adevărat problemele specifice ale mediului academic şi universitar. Domnia Sa a fost preşedintele Comisiei Prezidenţiale ce a realizat Pactul pentru Educaţie şi este considerat de către mediul academic, ca fiind iniţiatorul reformei în educaţie şi “părintele spiritual” al LEN.
Într-un interviu publicat recent pe situl ziare.com, distinsul psiholog şi profesor subliniază, citez: “De altfel, acest articol (n.r. e vorba de articolul 132 din LEN) are o istorie ciudată. Am revăzut textul articolului, aşa cum a fost el inaintat dinspre Comisia Prezidenţială spre ministrul Educaţiei. Textul era mult mai clar: Guvernul poate infiinţa numai PROGRAME DE STUDII (nu şi facultăţi), şi numai cu APROBAREA, (nu cu avizul) senatului universitar. E de intrebat ministrul Funeriu de ce textul s-a modificat, dacă a fost vorba de neştiintă sau de premeditare. Dar, repet, chiar şi în formularea actuală, coroborând art.123 şi 132 din Legea Educatiei, înfiinţarea unei facultăţi nu se poate face fără voia senatului universitar”.
Mai mult, profesorul Cătălin Croitoru, deputat PDL şi vicepreşedinte al Comisiei pentru Învăţământ din Camera Deputaţilor, semnalează pe blogul său personal, într-o postare referitoare la interviul dat de Mircea Miclea, următoarele aspecte de-a dreptul stupefiante, citez: “C. Croitoru : Domnule Miclea, în lege au apărut mai multe modificări faţă de ceea ce bine fusese gândit şi chiar au dispărut cu totul articole aprobate în şedinţa de Guvern din seara de dinaintea asumării răspunderii. Articolele au dispărut în drum spre Monitorul Oficial prin intervenţia directă a lui Funeriu. Incompetenţa şi imoralitatea merg mână în mână după cum se vede.”
http://www.ccroitoru.blogspot.com/2012/03/mircea-miclea-cartea-nationalista.html
Dacă aceste aspecte se dovedesc a fi adevărate măcar în parte, există pericolul aruncării în derizoriu a întregului proiect de reformă a educaţiei, iniţiat şi susţinut cu bună credinţă de către specialişti autentici din domeniul educaţional, deoarece însăşi piatra de căpătâi a acestei reforme (LEN), s-ar dovedi că este una de lut.
Mult mai grav este însă faptul că într-o Românie democratică şi europeană, în secolul XXI, aflăm că este posibil, măcar teoretic, ca o lege să fie aprobată de Parlamentul României şi să apară apoi în Monitorul Oficial într-o formă diferită de cea pe care legiuitorul “în înţelepciunea sa” a considerat-o ca fiind potrivită. Cu alte cuvinte, aflăm că este posibil ca între puterea legislativă şi legile gândite, asumate şi aprobate de ea, să se interpună una sau mai multe persoane, înzestrate cu puteri “demiurgice” de a schimba o lege, în litera şi spiritul ei, dintr-o trăsătură de condei purtător de interese obscure!
Fără a avea pretenţia că sunt specialist în drept şi doar pentru a sublinia şi mai mult gravitatea acestui fapt, vă cer să vă imaginaţi ca într-o lege aprobată de Parlamentul Românei, s-ar da, de exemplu ca pedeapsă pentru “ofensă adusă autorităţii publice” (intenţionat am ales ceva ambiguu!), o amendă penală sau până la un an de închisoare. Dacă un astfel de “demiurg” schimbă “din pix”, pe drumul de la Parlament spre Monitorul Oficial, respectiva pedeapsă la un minim 10 ani de închisoare cu executare, instanţele judecătoreşti vor fi obligate să respecte forma publicată a legii şi un cetăţean se poate trezi cu o pedeapsă mult mai mare decât cea pe care legiuitorul a intenţionat-o vreodată!
Am constatat, cu firească amărăciune, faptul că întreaga presă românească (vorbim totuşi aici de “a patra putere în stat”, de “câinele de pază al democraţiei”) a dat mult prea puţină importanţă acestor aspecte grave, semnalate chiar de către actorii implicaţi în acest proiect politic, de redactare şi aprobare a unei legi pe care se bazează întregul demers reformator în învăţământul românesc!
2. Pe baza acestei Legi, despre care abia acum – la peste un an de la promulgare – aflăm ce probleme ar putea avea, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), refuză sistematic avizarea noii Carte a UMF Tg. Mureş, fără a justifica din perspectivă juridică modificările cerute şi pe baza carora au refuzat avizarea Cartei UMF Tg. Mureş (nu aprobarea acesteia, cum greşit susţine Ministrul Educaţiei în interviul de mai jos !), pentru a obţine acest lucru ministerul fiind dispus să încalce chiar şi principiul separării puterilor într-un stat de drept!
Ar fi multe de spus despre modul iraţional în care s-au făcut presiunile politice asupra Senatului Universităţii, pentru aprobarea Cartei în forma dorită de către UDMR, Guvern şi ministrul Funeriu, dar ar însemna să par subiectiv.
Aşa că mă limitez la a sublinia faptul că, voit sau nu, în luna ianuarie MECTS nu răspunde în termenul legal de 30 de zile, în ceea ce priveşte avizarea Cartei UMF, ceea ce duce la demararea unui proces, pentru constatarea de către instanţele judecătoreşti abilitate a aprobării tacite a Cartei Universitare din UMF Târgu Mureş, de către MECTS.
Încălcând grav principiul separării puterilor în stat, membrii marcanţi ai Guvernului României (puterea executivă), cum este cazul Ministrului Educaţiei – Cătălin Baba, se ante-pronunţă, susţinând faptul că UMF Tg. Mureş nu a are o Cartă validă, ca atare, în opinia sa, alegerile desfăşurate în cadrul UMF sunt ilegale, fără a aştepta decizia instanţei (puterea judecătorească).
Citez din declaraţiile Ministrului Baba, publicate pe situl MECTS, în conferinţa de presă din 14 martie 2012 :
“Cu alte cuvinte, noi suntem în situaţia pe care eu am reclamat-o de multe ori şi o să punem la un moment dat la dispoziţia dvs. corespondenţa pe care am purtat-o cu Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, aşadar suntem în situaţia în care mandatul vechiului Senat a expirat în luna februarie a acestui an, nu există cartă, în concluzie, alegerile care s-au desfăşurat pe baza unei carte inexistente nu pot fi validate, iar noul Senat nu este legal constituit.”
“Ceea ce am spus eu şi se poate vedea în adresa pe care am trimis-o este un lucru pe care îl spun tuturor universităţilor din România: trebuie să aveţi o cartă aprobată de Senatul universităţii şi de către Ministerul Educaţiei, alegerile trebuie să fie corecte, rectorul trebuie să fie validat de către ministru.”
http://www.edu.ro/index.php/pressrel/16701
Guvernul României (putere executivă), până la urmă un guvern condus de către un distins profesor universitar, pare nerăbdător să încalce atât principiiile autonomiei universitare (a se vedea interviul lui Mircea Miclea), garantate de către Constituţia României, cât şi principiul separării puterilor în stat, prin ante-pronunţare asupra unui document aflat în litigiu juridic!
În mod obiectiv, vă invit să constataţi faptul că această încălcare gravă a principiului separării puterii executive de cea judecătorească într-un stat de drept, este inadmisibilă într-o Românie europeană!
3. Pe baza acestei presupuse lipse de avizare de către MECTS a Cartei UMF Târgu Mureş (vă reamintesc faptul că instanţa nu s-a pronunţat încă!), Guvernul se grăbeşte şi se vede „obligat” să propună (să fie de vină presiunile politice ale UDMR???) proiectul Hotărârii de Guvern (HG), prin care se solicită înfiinţarea unei facultăţi maghiare (multiculturale?) în cadrul UMF Târgu Mureş.
Guvernul decide să facă aceasta într-o manieră complet lipsită de transparenţă decizională şi anume (a se vedea nota de fundamentare a HG):
– fără a estima printr-un studiu de impact cifrele de şcolarizare propuse, măcar conform rezultatelor provizorii ale recensământului din 2011
– fără a cuantifica corespunzător impactul social al acesteia (de ex. posibila segregare pe criterii etnice a pacienţilor, în urma apariţiei unor necesităţi speciale de instruire la patul bolnavului a studenţilor ce învaţă exclusiv în limba maghiară – în opinia mea, erau necesare obligatoriu norme metodologice de aplicare a HG pentru un program de pregătire cu valenţe profesionale şi nu culturale!).
– fără a consulta adecvat toţi actorii sociali implicaţi şi organizaţiile abilitate să îşi exprime pertinent opinia (consultarea instituţiei a fost „făcută“ după publicarea proiectului de HG; în document se susţine existenţa consultării Consiliului Naţional al Rectorilor, nu şi a organizaţiilor profesionale medicale – Colegiul Medicilor, al Farmaciştilor – vorbim aici de o Hotărâre de Guvern cu impact asupra modului de exercitare a profesiei de medic sau farmacist pe teritoriul României; a organizaţiilor de asigurare a calităţii educaţiei – ARACIS; a unor ONG din educaţie agreate şi considerate pertinente de către minister – Ad Astra, FAR etc; a sindicatelor din educaţie etc).
http://www.edu.ro/index.php/articles/16692 – PROIECT – Hotărâre de Guvern pentru modificarea punctului 44 din Anexa nr.2 la Hotărârea Guvernului nr. 966/2011
Pe baza celor semnalate mai sus, solicit Preşedintelui României, societăţii civile şi (de ce nu?) mediului politic, efectuarea de presiuni consistente şi legitime asupra Guvernului României pentru:
I. Retragerea urgentă a proiectului Hotărârii de Guvern, urmată de o demarare a unor consultări ample cu toţi actorii sociali implicaţi, pentru estimarea necesităţii reale de a promova, democratic şi transparent, un astfel de demers/proiect politic;
II. Instituirea pe viitor, la nivelul Guvernului României, a unor „reguli de buna practică”, legate de iniţierea, justificarea şi susţinerea proiectelor de acte normative, deoarece iniţierea în grabă, fără un minim de transparenţă şi fără studii reale de impact, a unor Hotărâri de Guvern cum este şi aceasta, poate duce la consecinţe grave asupra modului în care Guvernul şi mediul politic tratează principiul autonomiei universitare în general, poate genera tensiuni interetnice cu consecinţe imprevizibile, respectiv poate lipsi de credibilitate aprioric, permanent şi complet orice iniţiative viitoare, fie ele transparente şi legitime, ale vreunui guvern român cu impact asupra mediului academic şi universitar!
Târgu Mures,
23. 03.2012
Din pacate, nimic nu-i mai tare decat coalitia de la guvernare!
Nici macar LEGEA !!!
Important este ca cei care ne guverneaza sa guverneze in continuare, PDL oricum se agata de ultima sansa, ei stiu ca mai au cateva luni de guvernare, macar atat, din toamna vor iesi gloriosi de la guvernare, mai ales dupa aceasta HG referitoare la Tg Mures!!
Au pierdut cu asta mare parte dintre alegatorii din Ardeal… dar, ce mai conteaza, ca oricum pierdeau aceste alegeri, macar mai raman cateva luni la putere…. atata conteaza mereu pentru cei ce guverneaza Romania….
Cat priveste Scrisoarea deschisa adresata tuturor celor mentionat, ma indoiesc sincer ca vom vedea vreun raspuns public….
Metoda cu falsificarea prin modificare a continutului actelor aprobate in Guvern sau in Parlament, este practica obisnuita in Romania. Chiar daca este foarte penala! Sunt lucruri bine cunoscute. Daca un particular ar face ceva similar ar face multa puscarie, iar lumea ar fi foarte indignata. Dar traim In Romania si ne laudam ca avem o justitie independenta!
separarea etnică a UMF Târgu Mureş s-a facut pt a multumi udmr si a mentine la putere pana la alegeri coalitia pdl-unpr-udmr
aceste partide au nevoie sa fie la putere pana la alegeri pentru a sifona bugetul public in scopuri electorale si a obtine un scor bun la urmatoarele alegeri
Două lucruri: comisia prezidenţială nu are nicio calitate de a propune texte de lege deci nu e nimic în neregulă cu faptul că forma finală a legii nu e identică cu propunerea comisiei
– ce rău pricinuieşte existenţa unei facultăţi în limba mahiară?
incredibil…
ce stat de drept este asta?
@andrei
guvernul si-a asumat raspunderea pe o lege iar la Monitorul Oficial a ajuns alta lege,
ar produce acceasi tevatura cererea de infiintare a unei facultati in limba romaes la Tg.Jiu? dar a uneia in ucrainiana la Tulcea? ar fi aceleasi argumente? Ce zice autorul? PS.iar cand ajungem in fata unei instante singurul text care conteaza este cel publicat in M.O. restul sunt ipoteze, comentarii, dorinte si vise.
@andrei Nu vezi nicio problema in faptul ca se asuma un text si apare altul in monitor? Sau in faptul ca se promoveaza legi fara a se face un studiu de impact?
ps. Eu nu vad nimica rau intr-o facultate in maghiara… daca e din fonduri private si/sau pe teritoriul Ungariei…
1. Deocamdata nu exista probe ca textul aprobat de Parlament ar fi suferit modificari in drumul spre Monitorul Oficial. Cel putin din aceasta scrisoare nu rezulta care ar fi acestea.
2. Catalin Baba nu s-a antepronuntat si nu s-a amestecat in activitatea instantei. Problema antepronuntarii se ridica atunci cand un judecator isi spune parerea cu privire la o cauza pe care o judeca.
3. Procesul la care face referire semnatarul scrisorii se refera la refuzul Ministerului de a aviza Carta Universitatii, pe cand proiectul de Hotarare are ca obiect infiintarea unei facultati.
4. Guvernul nu poate fi acuzat de lipsa de transparenta. A publicat proiectul hotararii de guvern, care a stat in dezbatere publica 10 zile, timp in care orice persoana putea sa formuleze obiectiuni, propuneri, sugestii.
5. Normele metodologice pot sa apara dupa ce se emite Hotararea de Guvern, care repet, inca nu a fost emisa.
6. Proiectul Hotararii nu prevede segregarea etnica a pacientilor. Studentii, indiferent de la ce facultate provin, vor trebui sa respecte prevederile Art. 8 din Legea drepturilor pacientilor, care prevede:
„Informatiile se aduc la cunostinta pacientului intr-un limbaj respectuos, clar, cu minimalizarea terminologiei de specialitate; in cazul in care pacientul nu cunoaste limba romana, informatiile i se aduc la cunostinta in limba materna ori in limba pe care o cunoaste sau, dupa caz, se va cauta o alta forma de comunicare”
@ licurg, mircea
Eu am întrebat un pic altceva pentru că despre diferenţa dintre textul pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea şi ce a apărut în Monitorul Oficial nu am nicio dovadă.
@mircea
Ca o mică curiozitate, ungurii din România plătesc impozite la fel ca mine, în România deci bănuiesc că ar trebui să aibă aceleași drepturi. Şi tot nu văd cu ce mă afectează pe mine negativ faptul că ar exista o facultate în limba maghiară. Altă curiozitate, mai există facultăţi cu predare în maghiară la alte universităţi şi zău că nu mă doare burta sau capul din cauza asta. şi bănuiesc că nici pe restul românilor verzi nu-i doare cî nu-i aud urlând. Urlă doar acum când nişte unii s-au gândit să îşi facă campanie electorală din subiectul ăsta.
Ba e o mare problemă că legile se promovează în felul ăsta doar că o altă problemă o reprezintă faptul că dezbaterea e, de multe ori, axată pe subiecte fără sens, cum e şi acesta pentru români. Pentru maghiari contează. Dar nu prea văd mare deranj că, de exemplu, măreaţa reformă în educaţie nu doar că menţine structuri inutile şi consumatoare de resurse, cum ar fi inspectoratele judeţene, doar pentru a avea unii cu locuri de unde să câştige bani ba chiar introduce altele (corpul experţilor, sau ceva asemănător). Sau că nu introduce un sistem obiectiv de evaluare. Sau că, sau că. Sunt multe.
Din punctul meu de vedere, autorul articolului ori are interesul de a-şi apăra ceva interese ori, n ciuda faptului că trăieşte într-un mediu multicultural cum sunt destul de puţine la noi în ţară, e pur şi simplu şovin şi antidemocrat. Şi, pentru că nu dă bine la public să recunoşt aşa ceva, scrie un articol în care cere democraţie şi stat de drept. Halal.
@andrei mai uşor cu asemenea catalogâri , Am citit de cateva ori articolul ,şi nu am gâsit nici urme de şovinism.Sau chiar lipsa unei argumentaţii solide te-a facut sâ-l jigneşti pe autor. Sistemul medical este unul NAŢIONAL ,singurul criteriu este performanţa.Restul este POLITICĂ .
chiar nu inteleg. Urla pe sticla un politician ca o excursie de elevi de la Iasi in zona Covasna trebuie sa gaseasca medic vorbind romaneste ca sa-i poata trata. Corect pana aici! de ce zice contrariul acelasi politician privior la grupul de elevi din Covasna in vizita la Iasi??? PS. daca esti francofon (exclusiv) in Montreal si te duci la un medic anglofon care nu te intelege te duci la altul,nu inchizi Facultatea McGill de medicina. Invers un medic anglofon stie ca nu poate trata pacienti francofoni si isi limiteaza astfel clientela. Dar nu s-au incaierat intre ei in ultimii 30-40 de ani.
Si ungurii platesc impozite si ei invata deja in limba materna. Si pot merge la orice facultate doresc. Deci, ce drepturi le lipseste? Eu as zice ca incep sa nu mai fie drepturi, ci privilegii (vezi finantarea dubla, avantajele scolare in preuniversitar, etc). Unde e egalitatea in fata legii? Daca in Sfantul Gheorghe nu mai e niciun angajat roman in primarie, desi in oras sunt 20% romani? Si unde e multiculturalitatea intr-o lege/sistem ce presupune segregarea? Unde e fiabilitatea economica in doua sisteme paralele? Unde e convietuirea? In toleranta? Unde e calitatea in invatamant si nu numai? Ca si pana acum au fost o groaza de promovari pe criteriu etnic nu profesional… Si ghici ce etnie a fost avantajata? Ai ghicit, maghiarii… Deci, poate mie mi-ar placea aceasta separare, dar ar insemna sa judec dupa interesele proprii si sa nu recunosc ca ea nu e normala. Ma uitam zilele trecute la copiii nostri cum se joaca fara sa le zica parintii in ce limba sa o faca, sau sa se joace separat… Din pacate, tare ma tem ca ne vor semana cand vor fi mari.
Nimic despre subiect
Precizare: sunt roman din Cluj. Subiectul este infiintarea unei linii cu predarea in limba maghiara la UMF Targu Mures pe care comunitatea maghiara si o doreste mult. Ce ne costa pe noi majoritarii sa infiintam aceasta linie? Niste posturi de profesor eventual? Cred ca ar trebui analizate CV urile cadrelor didactice romane de la UMF si cred ca multi dintre ei nu sunt nascuti in Ardeal, altfel nu pot sa mi explic de ce nu s a rezolvat aceasta problema in interior, asa cum doresc si merita ungurii. Astept argumente de la autor, altele decat autonomia universitara, pentru ce nu s a putut infiinta linia dorita de unguri? Asta este subiectul, si nu modificarile nocturne ale LEN.
Eu unul nu-i inteleg pe cei care comenteaza dar nu stiu care e realitatea… pana si udmr-ul a recunoscut ca e o problema pur administrativa (fiindca suntem impreuna, iar ei vor separat). Pentru cunostiinta ta, din patru serii la medicina generala, doua sunt pentru maghiari. Problema pe care o vad eu e legata de practica clinica, unde nu poti impune limba maghiara ca risti sa nu ai cu cine sa stai de vorba (mai existam si noi pe aici, din pacate pentru unii)… sau se va face o segregare si a clinicilor, respectiv o eliminare a sectiei romane (prin taierea fondurilor, de exemplu, vezi pierderea sectiei de engleza si finantarea diferita per student). Pe de alta parte, limba oficiala e romana, iar in relatia doctor-pacient, ambii maghiari, se folosea si pana acuma limba materna. Deci care e de fapt problema? Oricum am lua-o, doua facultati de medicina intr-un oras de dimensiunea asta, e ceva aberant. Daca se doreste adoptarea modelului UBB, el se poate realiza, dar doar pe partea preclinica, unde nu avem interactiune cu pacientii. Pe de alta parte, separarea celor doua etnii va avea ca efect scaderea calitatii. Oricum, aceasta era afectata, multe posturi/promovari fiind atribuite pe criteriul etnic, nu profesional.
Nu te face ca nu intelegi ca s-a ajuns la aberatia cu doua facultati tocmai din cauza faptului ca actuala conducere a UMF nu a institutionalizat ceea ce prctic exista deja- departament cu predare in limba maghiara. Asta era solutia corecta si nu alta.
E vorba de legea care a trecut prin asumare si care nu a tinut cont de parerea niciunui specialist? Despre ce lege „reper” vorbim aici?
daca nu stii situatia nu iti da cu pararea
linia maghiara exista deja si credema ca sunt destule lp la care desi ar trebui sa se predea in limba romana am primit replica de la o anumita profa;’eu voi explica in romana si apoi voi discuta cu seria maghiara ,cui nu-i convine(adica romanilor)pot sa plece
asa ca ei invata deja in limba maghiara nu vad de ec statul roman care si asa are un deficit bugetar sa restructureze universitatea si sa infiinteze inca o facultate pe care nu o poate finanta
nu mi se pare corect ca ei sa isi faca facultate separat iar facultatea in limba romana sa isi piarda acreditarea aracis si sa fim nevoiti sa ne dam licentele in alte universitati sau sa avem ca si romani adica majoritari locuri la buget egale cu ale lor care sunt o minoritate
iar tu daca vorbesti limba maghiara ai un avantaj,dar sunt destui viitori pacienti care nu vb limba maghiara iar in momentul in care vor intra intr-o clinica in care medicul de garda nu vb limba romana se va alege parful de ei sau ar trebui probabil ca romanii sa invete limba maghiara pentru a fi tratati?
sau angajam translatori ce mai ?
traim in Romania si totusi cetateni romani de alte etnii refuza sa vb limba nationala,si sunt multi dintre colegii mei de la linia maghiara care nu vb aproape deloc romana si acuma li se da acest drept prin lege
fisele medicale sunt acte medico legale care se completeaza in limba romana sau mai nou dam lege sa se scrie in limba maghiara ca sa stie si ei completa?
maghiara din umf multi nu vb limba romana de nivel incepator nu mai vorbesc de termeni medicali si limbaj de specialitate cum o sa tina o evidenta a pacientilor in limba romana daca si putina limba romana care o fac acuma o refuza
iar mentalitatea ca vor invata dupa facultate limba romana mi se pare jenanta
sincer ca cetatean roman sa inveti limba nationala la 26 ani,penibil
nu suntem sovini,ci noi cei care suntem in umf stim,cum stau lucrurile si dincolo de noi ne gandim si la pacientii pe care ii vom avea noi sau colegii de linia maghiara
sau sa va explic cum unor colegi desi nu sunt deacord de separarea facultatii totusi le e frica sa recunoasca pt ca unii profesori ii santajeaza ca ii pica la exam?
totul e politica de prost gust care sse va intoarce impotriva lor
pe marco bela ii doare in cur de studenti,de ce fel de medici vor fi,el vrea dezbinare si daca nu i-a mers cu autonomia covasna harghita acuma incearca o dezbinare prin intermediul umf
citeste putin legea si ce se intampla si dupaia incearca sa gandesti lucrurile cu cap si maturitate,ca noi suntem tineri si studenti poate gresim in anumite privinte din lipsa de experienta,dar sunt oameni cu o anumita intelepciune si pregatire care spun ca segregarea nu e in avantajul studentilor si a comunitatii.
Nu stiu cati stiti dar UMF Mures a fost evaluata de expertii europeni TAIEX in septembrie 2004, evaluare inclusa in raportul de tara al Romaniei care a permis recunoasterea diplomelor in domeniul medicinei la nivel european. Ma indoiesc ca orice incalcare a drepturilor minoritatilor conform standardelor europene, sau o calitate redusa a educatiei ar fi fost trecuta cu vederea. De altfel avand in vedere aprecierile expertilor europeni, UMF Mures ar fi trebuit sa fie modelul de pregatire pentru domeniul medical in Romania.
Nu vreau sa comentez prea mult, dar cei care ataca acest sistem se joaca cu recunoasterea tuturor diplomelor universitare romanesti, prin incalcarea unui principiu fundamental al activitatii academice, prinipiul autonomiei universitare.
Deci ce ne costa acest HG? Ce riscam? Riscam sa ajungem studiu de caz de rele practici la EUA, pentru incalcarea punctelor de vedere ale EUA Graz 2003, EUA Lisabona 2007, EUA Praga 2009. Si consecinta va fi blamarea Romaniei la nivel european. Cine vrea sa se documenteze gaseste usor pe siteul http://www.eua.be o multime de informatii. De altfel, constat ca UMF Mures, in calitate de semnatara a acordului de la Bologna, si membra a EUA nu a sesizat acest organism, pentru ca am fi asistat la o reactie extrem de dura din partea tuturor universitatilor europene, cu toata influenta lor internationala, pentru ca nici o universitate din lumea aceasta nu ar accepta asa ceva. In pasul al doilea, masura ar fi retragerea recunoasterii diplomelor.
@Bradut Bolos
Ati fi surprins sa vedeti ca UE are deja parerea proprie despre situatia creata la UMF. Studentii englezi de la UMF, evident ingrijorati de situatia creata la UMF, au cerut parerea ECAS in aceasta privinta si au primit urmatoarea scrisoare (am sters numele pentru a pastra anonima identitatea studentului; a pus doua intrebari: care este situatia legala la UMF si daca directiva 36 poate fi aplicata la studentii ce termina UMF Tg. Mures):
–
Dear …
Thank you for contacting “Your Europe Advice”!
This Service can not intervene to a public authority of an EU Member State to resolve your specific case or to take action on your behalf. This Service has aimed at providing free and personalized legal advice on the rights that you enjoy when moving in another Member State. Our service can clarify the EU legislation that applies to you and to explain how you can enjoy your rights and remedies which you have at your disposal.
I. First we would like to outline the situation of those Hungarian educational institutions which had been closed and where the language of education became Romanian as part of a policy of assimilation. According to this fact, the assimilation of the Hungarian communities in Transylvania is still continuing, and with the support of the Romanian government. The European Union should take actions not only concerning national minorities living in other parts of the world, but in the EU where there is still a need to establish a legal system protecting the rights of national minorities. In this regard after all those years finally concrete steps are being made in Romania.
The ongoing battle that the Transylvanian Hungarians have been fighting for the restoration of Hungarian faculties and for an independent Hungarian State University that was abolished during Ceausescu’s dictatorship. Unfortunately the Romanian leadership at the University fails to comply with current legislation and that they are arbitrarily interfering with the independence of Hungarian medical education in Transylvania. This is against the principles of “Copenhagen criteria”, which sets up clear rules for accession EU countries.
The case of the University of Medicine of Targu Mures is further evidence to show how the implementation of minority legislation is often ignored by local leaders who belong to the majority.
In several EU member countries there exists legislation to protect and support minority rights, but that they are not implemented by the governments, this happened in Romania as well.
According to this the situation of the University highlight a serious problem with the EU’s “Copenhagen criteria”, set up to ensure the protection of national minority rights by a candidate country (Romanian is a full member state of EU and faill to comply with this specific requirement), which was not enforced or monitored effectively after the accession process took place.
In this regard we do not think that the further “accreditation” by the Romanian state of the University would cause a specific problem moreover the Hungarian state University being “imposed” by the EU. It is legal and binding for the EU Member States.
Therefore your status as foreign students, studying in English language at the University of Medicine and Pharmacy of Targu Mures will not be jeopardised in any way, the University will remain fuctional just as before and you will have the same rights as Romanian, Hungarian or any other students form other Member States.
You may read about the “Copenhagen criteria” accessing this link: http://europa.eu/legislation_summaries/glossary/accession_criteria_copenhague_en.htm
II. Moreover Directive 2005/36/EC is addressed to professionals who are fully qualified to practise a profession in one Member State and who wish to practise the same profession in another Member State.
If you obtained your qualification in a Member State if your qualification was awarded by the competent authority of a Member State you are covered by EU law.
The professions for which the minimum training requirements were harmonised at European level (doctors, nurses responsible for general care, dental practitioners, veterinary surgeons, midwives and pharmacists). For these professions, if the diploma is a national diploma awarded by a Member State, that always counts as a diploma from that Member State, (regardless of the length of training undertaken in a third country).
Directive 2005/36/EC can be found at the following web address: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2005:255:0022:0142:EN:PDF
We hope this answers your query, we remain at your disposal for any further information you may need.
Sincerely Yours,
”Your Europe Advice”
–
Ca atare daca vrem putem sa ne ducem in UE dar nu prea vom obtine nimic, mai ales avand in vedere cat de bine suntem priviti acolo. Ar fi mult mai bine sa se rezolve la nivel local…
lasa ne domle cu imperialistii ashtia.ei vor sa suga singele poporului;nu i asha domle marusteri;spunele domle ,noi sintem rumini ,noi aci sintem stapini
NU am dorit sa intervin in niciun fel, in legatura cu aceasta scrisoare deschisa. Consider in continuare, ca nu e normal ca autorul unei astfel de scrisori, sa intre in diverse dezbateri, mai mult sau mai putin academice, cata vreme incearca sa sustina un anumit punct de vedere, cu argumente logice si avand ca adresant Guvernul, Parlamentul, clasa politica romaneasca si societatea civila in general.
Acesta scrisoare deschisa se refera exclusiv la lipsa de transparenta a clasei politice romanesti, fara nici un fel de argument pro sau contra dorintelor UDMR de separare etnica a UMF Targu Mures!
Dar ceea ce este postat si mentionat mai sus, este peste puterea mea de intelegere/acceptare:
1. Cine este aceasta organizatie ECAS si ce puteri discretionare are sau ar putea avea in EU? Citez, „This Service can not intervene to a public authority of an EU Member State to resolve your specific case or to take action on your behalf. ” Si atunci, cine este aceasta organizatie si de ce isi da cu parerea, admitand ca organizatia asta chiar exista cu adevarat?
2. Daca veti citi cu atentie directiva europeana 36, in intregul ei, veti intelege cu totul altceva decat este mentionat in postarea tendentioasa de mai sus!
Cu sincere scuze pt. interventia mea, probabil inoportuna, dat fiind statutul meu de autor al unei scrisori deschise,
Marius Marusteri
PS. Daca tot m-am abatut de la statutul de autor necombatant, ii stau la dispozitie Dlui „Rollo Tomasi” cu raspunsuri pertinente la tot ceea ce dansul a subliniat, cata vreme am acceptul acestui site sa fac asta!
@Marius Marusteri
1. ECAS este o echipa de juristi care da sfaturi legale pentru orice cetatean al UE. Desi opinia lor nu reprezinta opinia oficiala a Comisiei Europene dar in general ghideaza foarte bine in ceea ce priveste o viitoare atitudine legala a CE fata de un proces in UE. La asta se referea si comentariul meu, Bradut Bodos, dar si Dumneavoastra, in repetate randuri ati afirmat ca trebuie cautata dreptate in UE. Daca ne ducem acolo probabil nu vom reusi sa castigam. Ca atare este mai bine sa se ajunga la o intelegere la nivel local.
2. Daca o echipa de juristi de drept european afirma ca Directiva 36 nu se refera la situatia din UMF cred ca Dumneavoastra ca farmacist puteti sa cititi ce vreti in respectivul document dar nu prea puteti sa aveti dreptate…
Problema a fost „transata”. Sunt extrem de curios ce urmeaza sa se intample. Vor trebui inventate standarde „separate” la ARACIS, deschise concursuri de post pe criterii „separate”, abilitari „separate”, etc
Evaluarea ARACIS-ului va fi amanata pe termen nedefinit (pana cand membrii ei vor invata maghiara)…