luni, iunie 17, 2024

Scurtă reîntâlnire

Printre multe alte lucruri bune, teatrul românesc post-decembrist îi datorează marelui regizor Andrei Șerban reintroducerea în circuitul nostru teatral a marilor piese ale lui Ibsen (să ne reamintim magnificul spectacol cu Hedda Gabler de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca) ca și descoperirea scrierilor pentru scenă ale suedezului Ingmar Bergman.

După ce Andrei Șerban a dat la mai sus menționatul Teatru un memorabil spectacol cu Strigăte și șoapte, au urmat Scene dintr-o căsnicie, spectacol regizat de Radu Jude la Teatrul Național Mihai Eminescu din Timișoara, și Persona înscenat la Teatrul Odeon din București de Radu Alexandru Nica. În urmă cu aproape doi ani a venit rândul Sonatei de toamnă, text dramatic derivat din scenariul filmului omonim din anul 1978. Film cu Ingrid Bergman și Liv Ullman în rolurile principale.

Că teatrul românesc nu a știut să își arate recunoștința în vremea din urmă față de Andrei Șerban, că povestea demiterii din 1993 de la conducerea Naționalului bucureștean a îmbrăcat în ultimul timp forma omiterii deliberate și inconștiente de la nominalizările la premiile UNITER ori aceea a neselecționării la câteva ediții succesive ale FNT a spectacolelor regizorului nu este exclusiv vina cecității juriilor și a curatorilor, ci și a președintelui Uniunii. Al cărui principiu de conducere e tot mai mult ceva de genul Câinii latră, caravana trece.

Mă gândeam la toate acestea duminică, 17 decembrie 2023, după ce am urmărit transmiterea online a Sonatei de toamnă. Meritorie realizare a Teatrului Nottara, a regizorului Alexandru Mâzgăreanu și a actorilor Victoria Cociaș, Laura Vasiliu, Sorina Ștefănescu și Dan Bordeianu. Ca și a celorlaltor membri ai echipei de creație.  E vorba despre Ștefan Caragiu (decor), Alexandra Mâzgăreanu (costume), Alexandru Suciu (muzica de scenă) și Daniel Klinger (light-design).

La șapte ani distanță de la precedenta revedere, Charlotte, o pianistă celebră, vine să o revadă pe Eva. Una dintre cele două fiice. Căsătorită de ceva vreme cu un pastor pe nume Viktor. Charlotte are însă neplăcuta surpriză de a fi pusă față în față și cu cea de-a doua fiică. Cu Helena, de mulți ani bolnavă cronic.

Odată șocul inițial trecut, Charlotte se auto-distribuie iar, strategic,  în rolul de atâtea ori exersat și așa de bine știut de mamă iubitoare, generoasă, tandră pe care doar presiunea neiertătoare a timpului, rigorile profesiei, turneele trimfale și contractele mănoase au împiedicat-o să se manifeste ca atare. Numai că respectivul rol nu prea i se potrivește Charlottei , iar desfășurarea ulterioară a întâmplărilor, succesivele dezvăluiri din viața ei ca și din cea a Evei și a Helenei înseamnă procesul verbal al unui eșec. Eșec al unor persoane și al unei familii. Atmosfera se încinge, confruntările dintre Charlotte și Eva devin din ce în ce mai contondente, iar rezolvarea respectivei situații critice este una singură. Plecarea. Un simplu act de lașitate sau consecința firească a faptului că cel ce nu a avut niciodată parte de iubire este încapabil să o dăruiască?

Neîmpinirilor de toate felurile ale Charlottei, mascate în pozele de mare divă, în succese artistice și financiare, li se asociază cele ale Evei. Lipsită de dragoste părintească, interzicându-i-se cândva drastic o iubire din vremea adolescenței, căsătorindu-se cu pastorul Viktor, însă făcând asta fără să-l iubească, asumându-și responsabilitatea  existenței complicate a Helenei eminamente pentru a putea să aibă și ea de cineva grijă căci cei doi soți și-au pierdut unicul fiu cu o zi înainte ca acesta să împlinească 4 ani, Eva își decontează acum propriile eșecuri în confruntările cu Charlotte. Confruntări cărora Viktor le servește drept ecran.

Strălucit regizor de film, Ingmar Bergman a semnat și câteva regii de teatru. Vorbește despre ele în cele două cărți ale sale. Lanterna magică, scriere celebră,  și Imagini. Viața mea în film. În Imagini, volum apărut în anul 2022 în traducere românească la editura Nemira, marele artist mărturisește că, în vreme ce în teatru, a fost silit să meargă pe urmele altora, și-a dorit ca filmele să fie ale sale. Poate că decizia de a transfera filme în teatru își află originea chiar în această problemă, hai să-i zicem, de proprietate. Cu toate acestea, Bergman a admis întotdeauna că actorii sunt cei ce duc teatrul mai departe.

Indubitabil, afirmația aceasta a fost asumată  de Alexandru Mâzgăreanu, regizorul inspirat și sigur al spectacolului de la Nottara. Beneficiind de o traducere impecabilă a textului piesei, traducere datorată Monicăi Andronescu, Alexandru Mâzgăreanu a conferit substanță trioului disfuncțional Charlotte- Eva- Viktor, mizând, așa după cum trebuia să o facă pe talentul și profesionalismul actorilor Victoria Cociaș, Laura Vasiliu și Dan Bordeianu. Iar împreună cu Daniel Klinger, Alexandru Mâzgăreanu a identificat o formulă și originală, și viabilă pentru personajul Helenei, interpretat cu aplicație și fără excese de Sorina Ștefănescu.  

E foarte bine că în spectacolul de la Nottara Eva Laurei Vasiliu nu apare în exclusivitate drept omul bun, integru, resemnat. Care obligatoriu merită compasiune. Felul de a fi al femeii, eșecurile ei personale, exploziile sale de furie convingător jucate de actriță, poate chiar eșecurile Evei ca soție și ca mamă sunt tot atâtea tare născute la intersecția dintre vinile ei și cele ale Charlottei. Vinile Evei? Da, există. La loc de frunte fiind incapacitatea ei de a rezona cu dragostea, calmul, înțelegerea, umanitatea lui Viktor, admirabil concentrate în jocul cald, calm, rafinat al lui Dan Bordeianu. Viktor e omul bun, împăcat cu sine. Personajul de rangul al doilea. Acompaniatorul. Cel ce acceptă resemnat, discret o astfel de condiție.

Charlotte, omul negru din piesă, are în Victoria Cociaș o foarte bună interpretă. Jocul ei e situate foarte aproape de ideal. Entuziasmele mimate ale revederii, descumpănirea în fața întâlnirii nedorite cu fiica tarată, calculele financiare niciodată uitate, nici măcar atunci când vine vorba despre cadouri, fațetele multiple ale egolatriei și egoismului maladiv  al personajului, acerbul instinct de autoapărare și autoconservare, reacțiile față de interpretarea dată partiturilor din Chopin ale Evei, tentativele ei de a cerși înțelegere, amânare, dar nu reală iertare din partea Evei sunt puncte forte din interpretarea actriței. În fine, Sorina Ștefănescu convinge atât în aparițiile intermediate de camera video cât și în cea live. Rolul actriței nu e mare, evoluția se reține.

Ștefan Caragiu a propus un decor, după părerea mea, nu tocmai conform cu timpul în care se petrece acțiunea din Sonata de toamnă. Nu exclud însă nicidecum  ipoteza ca, în felul acesta, și scenograful, și regizorul să fi dorit să sugereze o anume ieșire din timp a Evei și a lui Viktor. Ipoteza este în bună măsură confirmată de costumele create de Alexandra Mâzgăreanu.     

Teatrul NOTTARA din București

SONATĂ DE TOAMNĂ de Ingmar Bergman

Traducerea: Monica Andronescu

Regia: Alexandru Mâzgăreanu

Scenografia: Ștefan Caragiu

Costumele: Alexandra Mâzgăreanu

Muzica originală: Alexandru Suciu

Light-design: Daniel Klinger

Distribuția

Charlotte – Victoria Cociaș; Eva – Laura Vasiliu; Helena – Sorina Ștefănescu; Viktor – Dan Bordeianu

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro