Sistemul de sănătate este un sistem extrem de complex, cu implicații majore pentru societate în general, pentru fiecare om în particular, pentru economie și pentru stat. Se ridică întrebarea ce sistem de sănătate ar fi mai bun pentru România, ce sistem de sănătate ne dorim pentru România.
Sunt două domenii majore de dezbatere, serviciile de sănătate propriu-zise (servicii medicale) și serviciile de asigurări de sănătate, dar, strâns integrate sunt și activitățile de producție și distribuție de medicamente și dispozitive medicale, precum și prevenția (igienă, alimentație publică, informare etc.)
Situația actuală pe scurt
Pe moment sistemul de sănătate românesc este mixt, dar preponderent de stat. Dacă ne referim la Asigurările de Sănătate, sectorul este ferm dominat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care asigură finanțarea celei mai mari părți din serviciile medicale. Concomitent, statul, prin autorități locale și centrale intervine în finanțarea infrastructurii medicale publice. Statul prin Ministerul Sănătății finanțează spitalele clinice de urgență, Consiliile Județene finanțează spitalele județene, Consiliile Locale finanțează spitalele municipale, și, uneori dispensare sau alte centre medicale la nivel de comune. Sectorul privat de asigurări private de sănătate are o reprezentare scheletică la nivel de Societăți de Asigurări, dar, au mai mult un rol complementar, și sunt ca pondere la un nivel extrem de scăzut. În sectorul privat există o bună parte din servicii care sunt plătite de pacienți direct, și, uneori o parte din servicii sunt decontate de Casa de Sănătate si diferența plătită de pacienți.
Serviciile medicale sunt prestate de o unități de diverse dimensiuni, preponderent publice, dar din ce în ce mai mult și private. Spitalele pot fi de stat (instituții publice), private (Societăți Comerciale, sau alte forme juridice de drept privat) Spitalele publice sunt clasificate ca Spitale Regionale, Spitale Județene, Spitale Locale (Municipiu, Oraș, Comună) în funcție de autoritatea căreia i se subordonează. Spitalele care sunt asociate unei Universități de Medicină se numesc și clinice, asigurând educația practică a viitorilor medici. Spitalele pot fi de urgență, dacă au o compoziție complexă de specialități medicale dotate corespunzător pentru servicii de urgență, având de regulă și o Unitate de Primiri Urgențe sau Centru de Primire Urgențe. Există spitale generale (au minim două specialități) sau de specialitate (au o singură specialitate).
Cheltuielile cu sănătatea în România erau în 2021 1663 euro/capita, (dar între timp au crescut undeva în jurul valorii de 2500), fiind undeva la jumătatea cheltuielilor medii din EU. Avem undeva la 3,2 doctori la mia de locuitori, media EU fiind aproximativ 3,8 doctori la mia de locuitori. Speranța de viață este de 76,6 ani, în creștere ușoară. Ca pondere din PIB România cheltuie între 4,8 și 5.8% variabil de la un an la altul. Evident, cifrele nu includ plățile informale.
In Constituția României, legat de sănătate este prevăzut:
Art. 34 – Dreptul la ocrotirea sănătății
- Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat.
- Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice.
- Organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.
Aceste prevederi constituționale lasă o marjă foarte mare de manevră în orice direcție. Ocrotirea sănătății poate însemna orice, la fel și măsurile pentru asigurarea igienei și sănătății publice. Asta este oarecum bine, pentru că statul nu este silit să adopte un model sau altul prin constituție.
Situația în viitor
Probabil cea mai importantă dezbatere legată de sistemul de sănătate este ponderea și rolul serviciilor publice de sănătate. Aici ne referim atât la partea de Asigurări de Sănătate cât și la prestațiile de servicii medicale. Există două mari curente în această privință, unul care favorizează sectorul de stat (teoretic stânga), altul care favorizează sectorul privat (teoretic dreapta). Întrucât nu există o consecvență între regimurile politice, și nici măcar în fiecare curent politic, balanța oscilează mai mult sau mai puțin previzibil de la o direcție la alta.
În substrat, trebuie remarcată o nuanță de natură etică. O abordare mercantilistă, oneroasă, tinde să fie preponderentă în rândul personalului medical. Cu alte cuvinte, prestația medicală devine din ce în ce mai mult un act comercial recunoscut ca atare sau nu. Asta înseamnă că, indiferent de regimul politic și curentele de opinie, profesia medicală se îndreaptă spre un sector preponderent privat. Înainte ca gardienii eticii să sară pe mine, îi rog să se uite în jur cu onestitate la motivația și valorile confraților lor. Eu constat ceea ce observ, și nu spun dacă este bine sau nu, pentru că nu sunt un judecător. Las judecățile în seama moraliștilor de serviciu, cu un avertisment, nu contează.
De fapt medicii doresc siguranța și beneficiile sistemului de stat și concomitent flexibilitatea și libertatea sistemului privat. Mulți dintre ei le combină practicând dimineața medicina la stat, după masa în privat.
Pacienții dacă sunt întrebați vor un sistem de stat gratuit, dar, dacă au de ales de multe ori se duc în sectorul privat pentru calitatea serviciilor. Pacienții preferă gratuitatea aparentă a sistemului de stat combinată cu flexibilitatea și operativitatea sistemului privat. În realitate pacienții nu au un cuvânt de spus în modelarea sistemului, dar, consultație cu consultație finanțează creșterea și dezvoltarea sectorului privat.
Prin urmare, pe baza acestor tendințe comportamentale, sistemul este pe direcția unui model fundamental privat, puternic subvenționat.
Dacă avem în vedere valoarea resurselor pe care le mobilizează și a influențelor economice pe care le are, este foarte puțin probabil ca statul să renunțe la controlul asupra acestui sector.
Din alt punct de vedere, există tendințe externe, în primul rând la nivelul UE care influențează România. În UE sistemul de sănătate este mixt (public si privat) cu diverse ponderi ale sectorului public si ale sectorului privat.
Asigurări de sănătate publice, private sau mixte?
În ceea ce privește asigurările de sănătate, de cele mai multe ori contribuabilii se plâng de costul ridicat, dar, fundamental, nu înțeleg mecanismul prin care acest sistem funcționează. Cel mai frecvent am văzut opinii care spun că, un oarecare cotizează dar nu beneficiază, ci beneficiază alții, care poate au cotizat mai puțin sau deloc.
Astfel de afirmații, foarte frecvente de altfel, pornesc din neînțelegerea modului în care funcționează asigurările de sănătate fie ele private fie publice. O scurtă și simplistă explicație este necesară. Fiecare dintre noi avem o probabilitate oarecare de a avea o boală anume. Fiecare boală are un tratament sau altul la un cost pe care probabil cei mai mulți dintre noi nu am fi capabili să îl susținem. Prin asigurare, un număr oarecare de persoane plătesc fiecare o sumă mică, astfel încât ghinionistul grupului, care dobândește boala respectivă, să poată fi tratat. Cumulativ, tot costul serviciilor de sănătate plătite de o entitate asiguratoare este suportat de toți asigurații.
Diferența între sistemul de stat și cel public este motivația. Sistemul de stat este motivat de considerente sociale (la nivel aparent) și considerente politice, respectiv interese economice ale diverșilor prestatori. Sistemul privat este motivat de profit. Această diferență de motivație generează probleme diferite în cele două sisteme, sau mecanisme diferite de funcționare.
Sistemul de stat are tendința de a genera deficit bugetar. Există foarte multe forțe care duc în această direcție, pe de o parte bolnavii care cel cele mai bune servicii indiferent de costuri, pe de altă parte prestatorii de servicii medicale și zona de farma, care doresc să obțină prețuri bune pentru ceea ce facturează asiguratorilor, pe de altă parte o serie de interese legate de scurgerea de fonduri spre interese private.
Sistemul privat nu are asemenea probleme, sau sunt mai puțin relevante. În schimb, sistemul de asigurări private de sănătate are tot interesul să nu plătească pentru tratamente, majorând relativ simplu profitul în acest mod. Există exemple cunoscute de asigurări de sănătate private care recurg la tot felul de trucuri pentru a nu plăti servicii, sau, pentru a descuraja apelarea la servicii care ar genera plăți. Un prim exemplu în acest sens sunt clauzele contractuale care pot degreva firma de asigurări de plata serviciilor medicale, care, pot fi formulate într-un mod foarte avantajos firmei de asigurări. Un alt exemplu este ”motivarea” medicilor să recomande tratamente care nu sunt decontate de firmele de asigurări. De exemplu, un medic poate fi ”încurajat” să recomande plante medicinale sau alte produse ”naturiste”, acupunctură, aromaterapie, yoga si altele de acest gen, pur și simplu pentru a evita plățile, nu din considerente medicale. Există un caz, in SUA în care un medic a recunoscut că primea un comision de la firma de asigurări pentru fiecare pacient care nu primea tratamente decontate.
Prin urmare dacă alegem un sistem de stat sau un sistem privat, tot vom avea probleme de rezolvat, soluții de identificat, diverse forme de fraude și diverse neajunsuri.
Din punct de vedere al eficienței, pe orice metrică fundamentată pe valori medii, sistemele de stat sunt mai performante, pe metrici bazate pe excelență, sistemele private sunt mai performante. Problema este că cei care își permit excelență nu o pot găsi în sistemele de stat și cei care nu își permit excelență nu au acces la sistemele private.
Poate forma de echilibru naturală este o combinație de public-privat, în care serviciile de sănătate de stat sunt centrate pe accesul cât mai larg la un nivel de bază standardizat de servicii, în timp ce serviciile private sunt centrate pe servicii de calitate superioară, la prețuri pe măsură, pentru cei care își permit să plătească pentru ceva mai mult decât serviciile de bază.
În acest context asigurarea de sănătate de stat poate funcționa pentru a finanța serviciile pentru mase, în timp ce asigurările private pot finanța, opțional, diferența de preț până la un nivel de servicii superior.
Pentru tratamente experimentale, inovative, probabil Asigurările, fie publice fie private nu ar trebui să fie implicate.
Servicii medicale, publice, private sau mixte?
Pentru serviciile medicale trendul pare să fie definitiv spre servicii private, dar, va mai dura o lungă perioadă de timp. Cel mai probabil serviciile de urgență vor rămâne de stat, dar, sunt și vor fi și servicii private de urgență private, cel puțin pentru clienții Premium.
Spitalele publice așa cum funcționează ele pot fi relativ ușor ”privatizate” dacă acesta ar fi curentul de opinie predominant.
În cultura noastră socială, în mentalul colectiv, anii de comunism au întipărit puternic modelul de servicii de sănătate de stat, gratuite. Gratuitatea nu mai există de mult, dar, oarecum, Asigurările de Sănătate dau această impresie. Chiar dacă pacienții preferă gratuitatea serviciilor publice la suprafață, atunci când își permit, dacă au o astfel de opțiune, preferă în realitate serviciile private. Prin urmare, dacă continuă tendința de creștere a veniturilor medii, este foarte probabil ca serviciile medicale private să crească atât ca pondere cât și ca diversitate.
Pe de altă parte suntem pe un drum de convergență cu UE. Prin urmare vom vede din ce in ce mai mult un sistem inspirat fie dintr-o țară europeană fie din alta în funcție de preferințele politice ale momentului, și, probabil la un moment dat, un sistem adoptat la nivel de UE si implementat si la noi.
În opinia mea statul trebuie să asigure servicii medicale de urgență gratuite, dar să permită existența de servicii de urgență private. Motivul esențial este existența unor resurse materiale și umane disponibile pentru catastrofe, pe care sectorul privat nu ar putea să le asigure. Un alt motiv este că nu cred că aș fi liniștit într-o țară în care o urgență poate însemna pentru un pacient falimentul personal. Nu vreau să ajungem vreodată ca un pacient să fie luat inconștient, dus la spital, tratat și aruncat afară cu o factură care depășește venitul său pe ani de zile. Cu cât ne dezvoltăm mai mult, cu atât mi se pare mai abominabilă și inumană o asemenea perspectivă. Dincolo de această limitare, orice servicii medicale îmi pot imagina pot funcționa la fel de bine ca sector privat sau sector public.
Sănătate, datorii și deficite
Dacă dăm la o parte umanitatea, și privim strict economic problema sănătății, pentru stat ar fi mult mai rentabil să privatizeze complet sănătatea (mă limitez la sănătate pentru că despre asta vorbesc acum). În acest fel, o sursă de cheltuieli și deficite devine o sursă de taxe și impozite, chiar și cu niște pachete de avantaje fiscale generoase.
Un sistem complet privat ar fi un un sistem care ar exploata boala și disperarea pentru profit, cu zeci de mici monopoluri foarte profitabile. Probabil pentru persoanele cu venituri bune sistemul ar fi mult mai bun decât cel prezent, dar pentru marea majoritate serviciile de sănătate ar fi inaccesibile.
Dacă deficitele se acumulează, datoriile ajung dincolo de limite, privatizarea sistemului de sănătate, de neconceput azi, poate deveni o realitate inevitabilă. Și, această privatizare ar cuprinde probabil și alte servicii pe care statul nu le mai poate susține, cum ar fi pensiile sau educația. Poate din acest motiv sunt atât de atent la Argentina și măsurile lui Javier Milei. Cum se dezangajează statul dintr-un model focusat spre protecție socială, dar ne-sustenabil și restrictiv, și se face o tranziție spre un model care lasă oamenii voia sorții, dar este sustenabil și liber? Experimentul Argentina este, poate, ceea ce trebuie avut în vedere când se împing în față agende sociale pentru voturi fără a avea în vedere sustenabilitatea lor financiară. Poate unii își doresc societatea așa cum este ea definită în modelul lui Milei, dar cred că nimeni nu-și dorește situația extremă care a dus la necesitatea implementării unui astfel de model, și cu atât mai puțin să administreze o astfel de tranziție.
Crizele nu vin când vrem, suntem pregătiți și nici nu urmează planurile sau scenariile dezirabile. Știm sigur doar că vin, și impun decizii dure.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Pe undeva se poate compara asigurarea de sanatate cu cea a automobilelor, nu ai accident ai platit degeaba, dar cind ai te bucuri ca ai asigurare.
M-as referi insa la un aspect particular si anume la medicina preventiva. In Ge sunt multe programe de acest fel, dar si ele sunt conduse cu frina de mina trasa. Sunt f multe persoane care blocheaza sistemul de sanatate, hipohondrii si merg de la doctor la doctor si de la analiza la analiza. Dar anumite analize nu sunt finantate de casa de sanatate, de ex. unele care spun ceva despre prostata, si pacientul trebuie sa si le finanteze singur. Propunerea mea ar fi ca fiecare sa poata sa-si faca ce analize vrea, la indicatia medicului, sau nu, pe banii lui. Insa atunci cind se dovedeste
Asta cu prostata e simpla.
„Există un caz, in SUA în care un medic a recunoscut că primea un comision de la firma de asigurări pentru fiecare pacient care nu primea tratamente decontate.”
pai exemplul asta nu e in defavoarea sistemului privat, ci in favoarea liberei concurente, care l-ar scoate natural din sistem pe medicul respectiv, ca n-o sa mai vrea nimeni serviciile dlui;
va dau si un contraexemplu:
ma duc la un medic bun, dar administratia clinicii private refuza sa imi recunoasca asigurarea privata si ma obliga sa achit la casierie; dupa care m-am adresat asiguratorului cu chitanta si fisa de diagnostic si in mod cat se poate de operativ mi-a deschis dosar de dauna si returnat contravaloarea chitantei, totul doar cu un schimb de e-mailuri;
ps: asigurarea privata e o facilitate oferita de angajatorul meu privat si inclin sa cred ca se suprapune peste asigurarea obligatorie de stat; valabil cred si invers: daca ma internez de urgenta intr-un spital de stat, asiguratorul privat e scutit de cheltuiala aferenta, ca in acest caz plateste doar statul;
in zf din 3 octombrie spaslaru are un articol f bun „De ce este nevoit salariatul român să plătească de două ori pentru sănătate? De ce trebuie să plătească în ambulatoriu în privat 350 de lei o consultaţie la un medic specialist?
sunt mai multe probleme ridicate in articol…
in ro avem doua sisteme de sanatate, unul pentru civili in care sunt 3 milioane de contributori si 15 milioane utilizatori si altul pentru cei cu epoleti, intrebarea mea este de ce unul cu epoleti ajunge sa conduca sistemul pentru civili ?
Apreciez acest demers al autorului. Este o simpla trecere in revista a ceea ce avem in sistemul de stat si cel privat. Dar problemele sunt mult mai nuantate. 1. Dupa 1995 fiecare am platit din salariu o suma, ca asigurari de sanatate, la stat, dar pt care nu avem nicio evidenta. 2. 85% din populatie ar trebui sa plateasca aceste asigurari. 3. Problema este de suport pt plata unor servicii medicale, care sunt subfinantate pt pacienti. 4. Numarul medicilor asistentelor, infirmierelor este extrem de redus fata de cerinte.5. Munca medicilor la privat si stat la foc continuu aduce greseli de diagnostic si tratament, stari de burnout. 6. Ar trebui sa aleaga unde vor sa lucreze stat ori privat, iar in sistem privat doar o zi pe saptamana, circa 2-4 ore. 7. Sistemul de ambulator este o solutie de avarie, fara rezultate notabile, dar cu liste de asteptari de luni de zile. Este si motivul pt care multi cheama salvarea 8. Pregatirea medicilor catre o mai buna comunicare si intelegere, rabdare cu pacientii, multi nu au asa ceva. 9. Mai buna formare a medicilor in privinta medicamentelor, caci nu sunt deloc personalizate medicatiile prescrise, zeci de pacienti au la fel, exista si asocieri periculoase. 10. Anamneza mai atent realizata, o consultatie de 15- 20 minute nu rezolva mai nimic. Cardul de sanatate nu cuprinde ce ar fi util si citirea lui cere timp. 11. Revaluarea medicilor de familie, ale cabinetelor, multe in afara de un frigider si ap.de tensiune sunt zero. Medicina de familie este o cenusareasa a sistemului si nu mai atrage pe nici un tanar medic.12. Sistemul de sanatate are nevoie de o reala reforma. Dar cine sa o faca?!!!
Eu întreb: public sau privat. Ar trebui volume întregi pentru toate problemele
@Bradut Bolos
NU e nevoie de volume intregi
te uiti la ce au facut aia top 10 si te lamuresti…si desigur opresti furtul , iar pentru asta sigur nu ai nevoie de 1 metru cub de carti
https://en.wikipedia.org/wiki/Healthcare_in_Norway
https://en.wikipedia.org/wiki/Healthcare_in_Singapore#:~:text=It%20mainly%20consists%20of%20a,insurance%2C%20and%20cost%2Dsharing.
https://worldpopulationreview.com/country-rankings/best-healthcare-in-the-world
mai studiati in plus cum e in Korea , Japonia , Canada , Australia
nu e filozofie ca sa fie ceva de nerezolvat in 3000 ani si 1000 de ganditori
Top 10 sunt țări cu alte venituri, alte salarii, altă cultură alimentară, altă climă, civilizație. Asta dacă facem un top 10 și cădem de acord care sunt criteriile și importanța lor.
Studiez in profunzime problema de mulți ani, și, degeaba clonăm la noi un sistem. Nu funcționează. Trebuie să evoluăm cu toată societatea.
România încă se află în feudalism, iar tendința este de a accentua privilegiile, nu de a le elimina. Exact cum fugeau românii și secuii din Transilvania, pe vremea Mariei Tereza și a lui Iosif al II-lea, tot așa fug și azi românii, de data asta în vestul Europei.
Nu clima și nu cultura alimentară fac România să fie altfel, privilegiile bugetarilor fac România să fie altfel.
Distincția între public și privat nu e așa simplă. De exemplu, un spital care ar aparține Consiliului Județean ar fi un spital public. Dar un spital care ar aparține unei universități cum ar fi considerat?
În esență, fiecare spital ar trebui să aibă un proprietar clar identificat, egal dacă acel proprietar e o instituție publică sau o companie privată.
”statul trebuie să asigure servicii medicale de urgență gratuite”
E nevoie de servicii medicale de urgență gratuite, dar nu să le asigure statul, ci doar să le deconteze statul. Nu e același lucru. Serviciile medicale pe care le asigură statul ajung deturnate.
În situații normale, sistemul de urgență poate fi privat decontat de stat sau de asigurări.
Ce faci in caz de catastrofe? Dacă de exemplu trebuie mobilizate ambulanțe, spital mobil, etc. Într-un astfel de scenariu, poate un comandament ordona unor privați să își transfere ambulanțele oriunde este nevoie de ele?
Catastrofele sunt rare. În caz extrem, ambulanțele pot fi rechiziționate. De ISU, de armată etc. În caz de catastrofă autentică (un cutremur similar cu 1977) oamenii se comportă rațional și sunt solidari unii cu alții, orice companie de transport persoane va trimite vehicule pe care statul nu are cum să le dețină el pe toate. Armata are și ea o mulțime de ambulanțe pe care nu le folosește, în condiții normale.
După cum s-a dovedit în 2020, țara poate fi guvernată prin ordonanțe militare, la fel ca pe vremea lui Ion Antonescu. E drept că aceea a fost o catastrofă organizată, dar n-o să ne legăm acum de amănunte 😀
In acest caz poate exista legislatie care ii poate obliga pe cei privati sa participe in cazuri de catastrofe, cu sau fara decontarea serviciilor, ramane de stabilit.
In general sistemul privat de sanatate pune pe primul lor profitul spitalului/medicilor, nu sanatatea pacientului. Intr-un astfel de sistem de sanatate (cum e de exp in SUA), daca ai un accident/boala si nu esti asigurat suficient, esti trimis acasa cu niste facturi colosale. Sau unde pt cheltuieli dentare trebuie sa dai 1500$/dinte pt tratament+coroana dentara. Asa ceva e groaznic si nu face decat sa imbogateasca f.mult doctorii, dar nu asigura o sanatate mai buna pt cotizanti.
In general am o parere destul de proasta despre sistemul privat. Am fost la o clinica privata pt o pb la ochi, iar doctorita era complet habarnista si sarlatana, dadea niste analize inutile, m-a chemat de mai multe ori, repeta analizele (desi acestea erau negative), doar pt a ma jumuli de bani. In fginal nu mi-a rezolvat problema, si a trebuit sa ma duc in alt spital unde au rezolvat-o usor.
Alta experienta neplacuta a fost la clinica Regina Maria unde m-au trimis (complet nejustificat) sa merg la inca vreo 2-3 programari, etc. Sunt si doctori morali si profesionisti, dar si multi care habar n-au si/sau sunt acolo doar sa te jumuleasca de bani.
Cum e acum in Romania e ok, adica o combinatie stat-privat. NU ar trebui privatizat sistemul de sanatate. Trebuie sa existe un sistem de stat cuprinzator care sa ofere atat asistenta de baza, cat si operatii, etc. Cine nu vrea sa astepte sau vrea la un anumit doctor, etc, se poate duce la privati (daca are bani).
Aceiasi problema de lipsa de respect si de profesionalim in sistemul privat, fata de pacienti. Astfel in 4 ani am refacut de 3 ori o protezare dentara minimala. Nu exista nicio garantie la lucrarile dentare majore ori minore, ori pentru orice operatie. Apoi sistemul de ambulator pe langa spitale a fost creat pt a suplini lipsa de medici. Astfel medicii angajati in spitale trebuie sa ofere consultatii in ambulatoriu si sunt suprasolicitati, cu liste lungi de asteptare. Daca ai o criza acuta cu durere ce faci, astepti 2- 3 luni pe lista, ca asa esti programat ?!! Desfiintarea vechilor clinici a fost o prostie si o economie de medici si de bani.
Da, sănătatea este o afacere, americanii au un sistem preponderent privat și este spectaculos de ineficient. Cam toți americanii care intră în contact cu sistemul european îl preferă.
Sistemul american de sanatate e o afacere pusa pe profit maxim, asa cum sunt cam toate afacerile din SUA, capitalism salbatic. Spitalele si medicii au ca prim obiectiv sa se imbogateasca, nu sa te vindece pe tine ca pacient. E obisnuit ca multi medici in SUA sa aiba vile luxoase, masini f.scumpe, iahturi, etc. De exp un cardiolog care opereaza are in mod sigur un astfel de venit. La fel dentistii, niste preturi uriase. Toate aceste preturi uriase sunt nejustificate. Evident ca americanii prefera sistemul din Europa.
O alta afacere „de succes” pe viata/sanatatea pacientilor din SUA e cea cu asigurarile de sanatate, care au o multime de prevederi cu litere mici care exclud plata unor servicii, conditii pre-existente, etc. De exp daca mergi la doctor si te gaseste cu o pb la inima (chiar daca nu grava), atunci apari in bazele de date ca avand pb inima, si asigurarea e posibil sa nu iti acopere pe viitor astfel de probleme.
E un sistem aiurea, facut pt cei bogati. Daca ai un venit mediu, e posibil sa tot amani unele operatii sau investigatii din cauza costurilor, sau daca le faci atunci ramai cu conturile goale, chiar daca ai asigurare (asigurarea nu acopera tot).
Sper ca la noi sa existe in continuare sistemul de sanatate de stat.
Din câte știu eu, problema cea mai mare este selecția bolilor asigurate. Costul asigurărilor este proporțional cu numărul de boli asigurate. O asigurare completă, pentru orice boală, este foarte mare. Din acest motiv, oamenii aleg din lista de afecțiuni doar o parte. In cazul in care angajatorul oferă asigurarea că parte din salar, trebuie acceptat pachetul angajatorului, și completat cu altele cu o altă asigurare.
De obicei oamenii in SUA au asigurarea medicala oferita de angajator (daca exista), nu prea iau si una suplimentara, fiindca nu poti alege exact ce boli vrei asigurate si nici nu stii ce boli vei avea in timp. Eventual mai iau una dentara, dar e scumpa.
In plus, chestia cu conditiile pre-existente apare la orice asigurare. Exista niste baze de date in care se uita asiguratorii, si daca ai pb la inima de exp, nu te vor asigura pt asta (sau te asigura dar costul e prohibitiv).
„Cam toți americanii care intră în contact cu sistemul european îl preferă.”
Poate așa se explică faptul că beneficiarii schemei Medicaid au crescut de la 39 de milioane in 2012 la 92 de milioane in 2022 (wow! vorba americanului câțu). Li s-o fi părut că e o tichie europeană.
America a introdus incă din 1965 două scheme de (pseudo)asigurare publică (adică cu finanțare federală sau mixtă) -Medicare și Medicaid- in beneficiul vârstnicilor și persoanelor cu dizabilități, respectiv pentru populația săracă cu venituri mici. Cele 2 scheme au fost in continuă expansiune, ultima petrecîndu-se in vremea lui Obama. Medicare e alimentat printr-o taxă la nivel federal -2,9%- plătită de angajat și angajator (jumijuma). Medicaid e susținut aproximativ la paritate, printr-un mecanism complex de calcul, de guvernul federal și de state, deci e mai degrabă un program de protecție socială decât o asigurare propriu-zisă. Cert este că, de pildă, in prezent mai mult de jumătate din nașterile din US sunt acoperite de Medicaid. Medicare presupune și contribuția individuală a beneficiarilor (care au diverse opțiuni de asigurare), in timp ce ‘asigurații’ Medicaid au pachete de servicii fixe, stabilite local de state. Să menționez că Medicaid permite și servicii către imigranții cu permis de muncă legal, că poate sunt și rumâni interesați…
De chestia cu obsesia profitului nu comentez prea mult, este valabilă pentru toate părțile implicate (de la beneficiar-pacient la asigurator, de la clinică la producător de medicamente, toți vor să profite de sistem, indiferent că localizat in US sau in UE)
Privat!
Dar sa fie spitale mici, sa poate fi monitorizate direct de patron si/sau actionari.
Daca e o firma mamut, care are spitale gigant sau zeci de spitale in tara, va administra la fel ca statul. Prin intermediari. Calitatea se pierde.
E valabil si pentru banci.
Tehnic vorbind un oligopol sau monopol privat nu poate asigura o piață suficient de concurențială. Decât monopol privat, mai bine stat asta este demonstrat deja.
Cel mai corect sistem de asigurări de sănătate este cel elvețian, adică privat dar non-profit. Știu, e greu de realizat, dar nu există altă soluție pentru a preveni instalarea cancerului corupției in sistem, indiferent că e public sau privat. Asta in ceea ce privește asigurările unde vedem pe de o parte că statul maschează un impozit intr-un mecanism de asigurare (subliniez: mecanism, iară NU contract de asigurare), la fel ca și in cazul sistemului de asigurări de pensie, iar pe de alta că asigurarea de bază a devenit tot mai scumpă in sistemele private ca urmare a instalării corupției sistemice* (și a convergenței paradoxale de interese intre asiguratori și prestatori, totul pe seama clientului final).
In privința serviciilor. Acestea pot fi complet private, cu plăți susținute de asiguratori sau directe, cu operatori persoane fizize/juridice, societăți comerciale sau nonprofit, cu particularitatea urgențelor și maternităților unde prestatorul (clinica privată) să fie obligat prin lege să preia pacienții (in anumite condiții și in limita paturilor disponibile) indiferent de statusul financiar al pacientului (asigurat sau nu), iar plățile să fie făcute direct de la bugetul de stat dintr-un cont dedicat alimentat e o taxă modică pentru susținerea sănătății publice (aici ar putea intra și campaniile de vaccinare, că tot in interes public sunt). Taxa ar fi anuală și ar fi plătită de fiecare cetățean după implinirea vârstei de 18 ani, fără excepții (accesarea serviciului fără plata taxei ar fi posibilă, pacientul nu are nicio opțiune in cadrul serviciilor in afara celor de bază oferite de clinică la internare, însă factura emisă de spital este temei automat pentru acțiunea executorie imediată a fiscului).
*exemplul domnului Bolos este o picătură de sirop de pătlagină intr-un ocean de porcării produse pe bandă rulantă de bigpharma, in detrimentul asiguratorilor (nu mai vorbesc de pacienți), iar curentul principal de mite este in sens invers decât ce sugerează domnia sa, adică de obicei medicii/birocrații guvernamentali sunt stimulați de producătorii de medicamente să introducă noi tratamente (inclusiv experimentale, adică fără autorizare finală de punere pe piață) pe listele asigurate/subvenționate.
Privat poate fi și non profit.
Din păcate costul capitalului, venitul pe cap de locuitor și salariile medii din Elveția fac sistemul imposibil de aplicat în România, cel puțin la nivelul actual de dezvoltare. Pur și simplu nu se poate finanța sustenabil acel nivel de servicii.
Sunt de acord cu dumneavoastră, adică da, pe moment este imposibil de adoptat acel sistem in România, dar nu din motivul prezentat de dumneavoastră, ci datorită deficitului de solidaritate ce caracterizează națiunea noastră in prezent. Nu este nevoie de capitaluri mari precum vă imaginați, ci de un nivel ridicat de compasiune și dăruire din partea populației adulte, apte de muncă. Sistemul elvețian se bazează pe voluntariat, or, la mentalitalitatea și starea de spirit actuale abia de găsești 1 procent din populația activă capabil și dispus să ofere o oră pe săptămână pentru funcționarea optimă a unui sistem birocratic privat de monitorizare a operatorilor de pe piață și verificare a contractelor incheiate de prestatori cu furnizorii lor. Mai degrabă găsești 10 procente de cetățeni dispuși să-și ajute semenii cu gargară și să-și etaleze talentele de oratori/profeți/analiști cel puțin o oră/zi in scris, seară de seară, pe forumuri și canale youtube/tiktok.
am citit candva o stire ca avem incasari mari pentru sanatate; stie cineva cat incasam ? si cat incaseaza Franta, Elvetia?
mai ales acum, cand esti taxat de mai multe ori, pentru sanatate (salariu/pensie/afacere plus orice venit separat -anual- ce depaseste 6 salarii minime pe economie)
In statistica Eurostat, scrie ca Ro aloca 875 de euro per locuitor in 2023. Dar in realitate nu aloca nici jumatate din acesti bani. Banii intra un un cos comun pe care ministerul si guvernul il foloseste cum vrea. De coeziune sociala si solidaritate in Ro se poate cauta mult, lucruri rare. Tine de educatie.
nu e vorba de cati bani aloca Guvernul;
cati bani aduna de la contribuabili?
oricum, multumesc pentru raspuns;
si celelalte tari cum o duc?
De sistemul de sanatate „atarna” intreaga industrie pharma, concerne grele listate pe burse iar investorul vrea sa castige in urma investitiei in actiunile firmelor. In consecinta ce se intampla cu industria pharma ? nationalizare sau privatizam totul intreg sistemul incepand cu asigurarile de sanatate pana la fabricile de medicamente, cercetarea etc.etc. ?
In consecinta, industria pharma are nevoie de multi bolnavi si cat mai multe boli noi, manipularea limitelor analizelor de sange de catre lobbyisti in favoarea consumului de medicamente, practica curenta.
Adevarat! Dar si spitalele private au nevoie de cat mai multe operatii si consultatii. Profitul este baza, rezolvarea pacientilor intra pe planul dou. Acum doi ani, am trecut prin o propunere de operatie, azi ma felicit ca nu am facut- o, chiar nu era necesara. Dar m – au ajutat putinele cunostinte medicale avute.
Inainte de toate trebuie clarificate atributiile staului, aparare, securitate, sanatate, educatie, infrastructura.
Asigurarea sanatatii cetateanului este vitala, fara ea nu poate functiona comunitatea.
In opinia mea personala trebuie sa existe o asigurare, s-o numin de stat, bazata pe solidaritatea indivizilor, cu alte cuvinte, sistemul functioneaza pe baza de contributii pe care fiecare le plateste. Pana aici e simplu.
Aceste contributii trebuie sa acopere necesarul asigurarii sanatatii, de aici devine complcat, cine stabileste si dupa ce criterii necesarul masurilor medicale astfel incat sanatatea individuala sa fie asigurata, la ce nivel insa ? maxim , minim sau ceva intre.
Daca consideram viata cel mai de pret lucru pe care il avem sistemul de sanatate ar trebui sa fie cel mai bine dotat financiar, mari indoieli sunt permise !
Totul este organizare incepand de la medicii de familie si pana la specialistii cu evitarea unor structuri birocratice stufoase, alta problema care consuma resurse financiare fara participare la actul de sanatate direct.
Un sistem privat de sanatate poate fi implementat doar pt ceva suplimentar putand fi considerat ” un lux sau moft” pt cineva care doreste sa.si faca operatii estetice sau ceva de genul acesta, partea privata putand fi considerata o contribuitie proprie ex, in loc de proteza de la stat sa.ti pui implantate in locul dintilor lipsa.
Este necesara catalogarea masurilor medicale asiguratorii de viata si de restabilire a sanatatii si a puterii de munca acest fapt fiind primordial !!
Organizarea stricta activitatii medicilor, cei care activeaza in mediul de stat , de regula spitale si cei care activeaza privat in propriile cabinete, activitati mixte neputand avea loc. Ori lucrezi la stat ori lucrezi la privat ! fara insa a intervenii asupra actului medical , decontarea masurilor medicale in cabinete, clinici private trebuind preluate sa casa de sanatate in urma unui catalaog de masuri si procedee prestaibilte.
Actualmente pacientul in Romania plateste atat asigurari de stat cat si prestatiile medicilor din cabinete private, situatie inacceptabila, pe langa faptul ca si angajatorii contribuie cu al lor parte la asigurarule medicale de stat.
Alta varianta, renuntarea completa la asigurarile de stat si introdcerea unui sistem privat de sanatate obligatoriu !! ceva de genul politelor RCA de la automobile , va convine ?
In sistemul romanesc sa santate este debandada organizatorica fapt pt care el nu functioneaza, bani sunt insa sunt sifonati de baietii destepti din politica cu legaturi puternice in mediul de sanatate privat, aici trebui in primul lucrat si eliminate practicile care ii jegmanesc doar pe cetateni.
Un articol de genul să împace și varza și capra și lupul dar care ascunde marile probleme ale sistemului:
1. Șpaga! Pacient doctor, furnizori doctor/șef spital etc. Atâta timp cat există nu va fi nimic bun în sănătate!
2. Medicii devin la stat cunoscuți și apoi trec la privat. Atâta timp cât este permis sistemul și la stat și la privat acesta va merge prost! Mergi la stat si medicul te trimite la el la privat, de la privat te trimite înapoi la stat și la final revii la el la stat !
3. Măgăriile din farma! Medicii după 1990 au fost plimbați în toată lumea, au primit șpăgi mascate etc de la reprezentanțîi farma în funcție de cât prescriau pacienților dar oficial pentru lărgirea cunoștințelor și alte abureli
4. Afacerea medicamentelor! Adaosurile de la 100% până la 300% practicate în farmaciile răsărite ca ciupercile după ploaie simbiotic legate de șpagă la medicii prescriptori. Șantajele făcute cu medicamente neimportate sunt deja celebre!
5. Malpraxisul ucide pe moca! Pentru ca se știe, corb la corb nu-și scoate ochii! Lipsa juristului specializat pe fiecare tură și în fiecare spital ar reduce mult aceste cazuri
”Mergi la stat si medicul te trimite la el la privat, de la privat te trimite înapoi la stat și la final revii la el la stat !”
Sistemul românesc e organizat de către bugetari, pentru bugetari. Prostimea are dreptul să plătească taxe, în timp ce bugetarii cu epoleți au inclusiv casa lor separată de asigurări de sănătate, OPSNAJ.
Aceiași bugetari cu epoleți sunt exceptați și de la înregistrarea în Revisal, în schimb sunt experți în a da sfaturi pe forumuri despre cum să te adresezi parlamentarului care te reprezintă. De parcă România ar fi Statele Unite, unde alegătorii chiar știu cine îi reprezintă, cu nume și prenume.
În rezumat, sistemul românesc bazat pe frăția bugetarilor este nevindecabil. Numai o prăbușire gen 1989 mai poate remedia lucrurile. Până atunci, dacă un copil de 16 ani moare fiindcă medicul nu a vrut să-l opereze de apendicită, asta este, ”ghinion”, ar spune un clasic în viață. Evident, dacă era copilul unui bugetar cu epoleți, s-ar fi găsit cine să-l opereze. Poate chiar la spitalele lor separate (gen spitalul SRI) și cu serviciile decontate de casa lor separată, OPSNAJ.
Medicii trebuie sa lucreze fie la privat fie la stat.
asta e dezideratul de la inceput; de ce credeti ca nu se pune in practica, in atitia ani?
Separare completă stat privat. Zapacim pacienții dintr o parte în alta. Lucrezi în privat și vrei să operezi intr un spital? Foarte bine. Parteneriat public privat. Ia cotizează tu doctor din privat măcar un pic din onorariul primit în privatul tău. Și uite așa, toată lumea poate fi fericită. Da, știu. Interese prea multe pentru decizii radicale.
Nu conteaza detaliile sistemului, important este sa fie calitativ si accesibil. Oamenii se vor adapta.
Privatizare. Singura chestie ramasa la stat sa fie Urgenta-Smurd, Ambulanta, UPU/CPU, iar bolnavul sa fie dus in UPU Spitalului care se poate ocupa de el si dupa etapa urgentei. Nu ca acum cand bolnavul e dus OBLIGATORIU la cea mai apropiata unitate spitaliceasca de STAT care are UPU/CPU. Ca spitalele private nu au. Ca nu le obliga nimeni. Momentan e o concurenta neloiala si oneroasa a privatului fata de stat. Urgentele-la stat.Complicatiile de la privat-carate la stat. Banii de la CNAS dati cu taraita la stat dar decontate prompt si la alte tarife in privat.
Daca s-ar face un audit la CNAS veti vedea o gramada de fugari in Grecia/Italia si multi salariati marunti in medicale
In final-Tara va vrea bolnavi! Ca sa se toace banii aia stransi la CNAS. Sa vedem daca admin ma cenzureaza ca de obicei
Există tot felul de discuții legate de posibilitatea că oamenii să fie îmbolnăviți pentru a crește vânzările… Discuții vin de peste ocean și au ecouri și la noi. Într-o lume în care numai profitul contează, credibilitatea unei astfel de afirmații este foarte ridicată.
Dar, trebuie spus, că într-o astfel de lume dacă așa ceva se demonstrează in instanță, despăgubirile pot fi astronomice.
Ceea ce știu eu este că dacă suspectez prostie sau complot, de obicei prostia câștigă.
Aceeasi problema (de fond) imbracata in alte straie (de forma).
Drept urmare acelasi raspuns: Da!.
Foarte interesant articolul si o buna trecere in revista a problematicii. Ceea ce e clar, si o spuneti si dvs, este ca sistemul de stat de la noi este intr-o implozie cu incetinitorul. Tot ceea ce e profitabil se muta in privat. Daca va ganditi, la inceput s-au dezvoltat clinicile de ginecologie (bine, la inceput de tot au fost stomatologii), si apoi cu fiecare an au aparut noi si noi servicii. Acum avem onco, chirugie robotica si alte terapii complexe in privat. Dilema evidenta e ca la finalul acestui proces, la stat vor ramane doar cazurile sociale si cele neprofitabile (ex. boli rare, complicatii la boli cronice).
Si pe mine ma preocupa aceasta problema. Ma intreb daca un sistem mixt, de exemplu ca in Belgia, unde spitalele sunt obligatoriu private si non-profit, asigurarile sunt obligatorii si non-profit, si statul reglementeaza (eficient) si finanteaza complementar nu ar fi mai potrivit. Stiu ca e o discutie lunga, si ca ceea ce merge la altii, nu va merge la noi. Dar daca se poarta discutia, nu putem ignora ce au facut altii atunci cand ne uitam la ce se poate face pentru noi. Problema ramane ca pentru a adapta/crea ceva la noi, ne-ar trebui date bune despre ce se intampla (ex. patologii, utilizare, costuri reale).
Apreciez cele scrise de dv. Se poate si la noi, dar trebuie vointa politica si schimbata legea sanatatii, carpita cu zeci de HG. si ordine de ministru.
Multumesc. Vointa politica se cladeste, pentru ca ei nu opereaza in vid. Daca analizam politic, domeniul sanatatii nu este un portofoliu pe care si-l doreste cineva. Aproape invariabil, el revine partenerului junior de guvernare (de aceea au fost asa de multi ministri de la UDMR). Asta pentru ca scandalurile se tin lant, si decontul politic e mare, pe cand ceea ce se poate face e doar carpeala si ciupeala. Cum spunea si autorul, cel mai simplu pentru stat este sa-si ia mana cu totul. Eu inca sper ca pornind de la dorinta lor de lipsa de responsabilitate, s-ar putea cladi niste institutii independent politic si stabile financiar care sa porneasca munca extrem de grea de recladire. Pentru ca daca solutiile sunt complicate, implementarea lor corecta e aproape imposibila.
Apreciez cele scrise de dv. Se poate si la noi, dar trebuie vointa politica si schimbata legea sanatatii, carpita cu zeci de HG. si ordine de ministru.
In chiar cazul benefic dar,… improbabil
ca s-ar gasi prin parlavrament, gubern, cas… etc,
persoane responsabile si competente care sa procedeze cum sperati
va fi imposibil de pus in practica… din cauza de resursa umana de nivel execrabil.
Pe de alta parte, precum in cazul pensiilor,
nu poti sustine „pasivul” cu un „activ” minoritar.
Iar ultima magarie cu servicii medicale pt tot popo’u …
deja a setat ahead flank