luni, mai 23, 2022

Slava Ukraini, heroyam slava! Demnitatea unui popor liber nu se cumpără la târg.

Motto: Adevărul e ca untdelemnul. Iese la lumină.

22 februarie 2014 va rămâne o zi istorică în Estul Europei. Ucraina a învins. Ucraina nu e Rusia. Viktor Yanukovitch a fugit de la Kiev în estul țării la o zi după semnarea unui acord pentru soluționarea crizei din Ucraina. Lecțiile istoriei sunt ades uitate și rar înțelese.

În urmă cu 24 de ani, în martie 1990, micul stat baltic Lituania înfrunta temuta Uniune Sovietică reafirmându-și independența în fața ocupației sovietice inaugurată în 1940. După o criză prelungită, în ianuarie 1991, forțele KGB-ului și colaboraționiștii sovietici iau cu asalt Vilniusul declanșând o baie de sânge. În decembrie 1991, la zece luni de la Masacrul de la Vilnius și de la Baricadele din Letonia, URSS înceta să mai existe.

Actualul lider de la Kremlin a calificat disoluția relativ pașnică a URSS-ului ca fiind « cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX ». O problemă de unghi și perspectivă. Văzută de la Kremlin, aspirația vecinilor Rusiei de a avea un loc sub Soare reprezintă o violare a drepturilor inalienabile ale Moscovei asupra Soarelui.

Fostul guvern al (încă) nedemisionarului președinte V. Yanukovitch este responsabil de moartea violentă a câtorva zeci de cetățeni ucrainieini (77 confirmați în două zile). Majoritatea civili asasinați prin împușcare de către forțele de ordine. Nu pot exista înțelegeri cu criminalii. Maidanul are dreptate. După fuga lui Yanukovitch din capitală, acordul de vineri mediat de miniștrii europeni se dovedește a fi fost doar un armistițiu și, mai ales, pasul decisiv în reconstituirea unei autorități legitime în parlamentul țării ce va duce la formarea unui nou guvern legitim și la organizarea de alegeri anticipate în cursul lunii mai 2014.

Deși prezent la negocieri, reprezentantul Rusiei nu a semnat acordul de vineri. O poziție a Rusiei ce indică fără echivoc rezervarea dreptului unilateral de a analiza evoluția situației și de a urmări punerea în aplicare a tuturor opțiunilor fezabile pentru Rusia. Rămâne de văzut ce înseamnă fezabil în limitele dreptului internațional al anului 2014 și a actualei Constituții a Ucrainei (versiunea din 2004, votată ieri în parlament). Căci acestea sunt limitele. În acest moment, Rusia nu are nevoie și nu poate avea un război deschis în nicio formă sau variantă, iar Ucraina nu este Georgia. Și nici Kiev / februarie 2014 nu este Tbilisi / august 2008. Nu toate opțiunile sunt pe masă.

Armata Ucrainei nu este mica armată a Georgiei. Este structura militară responsabilă cu asigurarea independenței și integrității țării, pentru cei care au uitat ori îi subestimează existența. Cei care vorbesc de riscul de război civil (și alte scenarii fanteziste) în Ucraina nu cunosc situația din teren și, în general, habar nu au despre război și cam cu ce se mănâncă acesta.

Post scriptum: Misterul fugii lui Yanukovitch din capitală.

Evaluarea de vineri a ministrului polonez de externe privind iminența instaurării legii marțiale a fost și rămâne o reprezentare inexactă a realității. Șeful statului major general al armatei ucrainiene și-a prezentat demisia (formal, demis de Yanukovitch) explicând că nu va participa la implicarea armatei în reprimarea populației civile. Gestul a fost urmat la o zi de adjunctul său, cu exact aceeiași explicație. Un mesaj în clar transmis în restul ierarhiei și către celelalte structuri militare, de securitate și de ordine publică în Ucraina. Dacă la vârf se semnalizează că nu se poate, îți trebuie foarte mult cojones numai să gândești cum ar fi să dai ordinul de a se trage în civili dacă te-ar pune vreun politruc în bocancii respectivilor demisionari. Acesta este misterul retragerii forțelor de securitate din capitală în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu consecința imediată a fugii lui Yanukovitch.

Varșovia, februarie 2014.

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. seamana cu romania 89. militia/securitatea se retrage, armata fraternizeaza….
    trist, foarte trist ca au murit oameni.
    poate n o sa repete greseala sa apara jolly joker ul cu pasiunea consensului.
    criminalii trebuie pedepsiti.

  2. sper sa nu faca greseala noastra si sa mearga pana la capt, sa parleasca berkutii si pe toti cei care au ordonat si comis asasinate….la limita e acceptabil sa dai cu gaze si bastoane, insa e inacceptabil sa impusti civili doar pentru ca nu sunt de acord cu guvernul…lectia ucrainei ar trebui sa fie un avertisment si pentru berkutii nostri de la jandarmerie, care in ultimii doi ani au deveni o adevarata forta de reprsiune, batand ilegal si fabricand pe banda rulanta dosar epenale cetatenilor care se opun diverselor initiative ale guvernului, punctul culminant fiind protestele impotriva metodelor de exploatare a ggzelor de sist, unde au dovedi ca sunt lacheii oligarhilor de la Chevron…ar trebui ca atunci cand bat batrani si copii sa gandeasca (problema e daca au cu ce, ca daca aveau nu ii primeau in acesta institutie rusianoasa) sa nu uite ca in caz de explozie sefii se ruca in avion si ei raman sa plateasca aplicarea unor ordine ilegale

    • Deocamdata, berkutii nosti au comis abuzuri, insa „numai” cu bastonul si gazele, nu au tras cu AKM-ul in civili. Ce au in comun fortele de represiun este certitudinea ca lucrurile nu se vor schimba, ca vor fi totdeauna de partea Puterii si nu vor trebui niciodata sa dea socoteala.
      Mi se pare foarte clar si corect spus „in caz de exmplozie, cei ce au dat ordinele zboara cu banii, iar executantii raman sa plateasca”!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Adalbert Klein
Consultant specializat în negocierea contractelor internaţionale în domeniul energiei. Locuieşte în Franţa, la Paris. Adalbert Klein este un pseudonim.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro