„Poziția reală a Chinei în politica externă urmărește de fapt să se pregătească pentru competiție și rivalitate cu SUA, despre care se anticipează că vor persista pe termen lung. Wang [Yi, ministrul chinez de externe] a acuzat SUA la conferință de inconsecvență între vorbe și fapte. (…) Însă și China ar trebui să se asigure că există consecvență între vorbele și faptele ei. Beijingul ar trebui să realizeze că intenția sa de a exploata declinul hegemoniei americane pentru a-și amplifica propria influență rămâne la fel de evidentă ca întotdeauna, chiar și atunci când pledează pentru pace și stabilitate – în timp ce-și ascute ghearele.” – „The Asahi Shimbun”[1]
Viziunea românilor despre China este susținută de un imaginar populat cu personaje enigmatice și istorii legendare care descriu spații îndepărtate, la capătul unui aproape neverosimil (dar atestat cu acuratețe istoriografic și geografic) Drum al Mătăsii, unde au trăit oameni capabili să inventeze hârtia, praful de pușcă și ridice un Mare Zid de apărare vizibil de pe Lună.
Cei care au trăit în comunism își amintesc probabil de zvonurile intens vehiculate despre o Chină a lui Mao Zedong care, în plină luptă pentru putere la Beijing (post Marele Salt Înainte, pe fondul Revoluției Culturale, menită să-i permită dictatorului epurarea partidului de cei care i se opuneau), ar fi avertizat Moscova lui Brejnev să nu încerce să amenințe Bucureștiul turbulentului Ceaușescu așa cum a făcut-o cu Praga lui Alexander Dubček.
Desigur, românul obișnuit nu știa în acele vremuri că Mao Zedong bănuia Kremlinul că face jocul celor care i se opun în Partidul Comunist Chinez și că toate acestea conduseseră la confruntări dure cu Moscova, inclusiv ciocniri militare de frontieră, amenințări cu folosirea armelor atomice și revendicarea de către liderul chinez a Siberiei. Vremuri tulburi, din care, cum se obișnuia pe atunci, s-au păstrat doar narațiunile permise sau încurajate de puterea comunistă.
Suficient ca, în plină dictatură național-comunistă, când principalii inamici ai României erau oficial Statele Unite și Occidentul capitalist și neoficial Uniunea Sovietică (care l-a „ucis prin iradiere” pe Gheorghe Gheorghiu Dej, primul șef al României comuniste, atunci când acesta ar fi decis să redevină un bun român), China să dobândească o imagine pozitivă în ochii românului simplu. Relatările Europei Libere, ale BBC sau Vocii Americii despre masacrul din Piața Tienanmen din iunie 1989 nu au schimbat fundamental această percepție.
Care este imaginea Chinei despre România? Este dificil de spus. Experții consideră că niciodată Beijingul nu a fost cu adevărat și în mod particular interesat de țări ca a noastră, iar dacă a existat o vreme în care China a privit cu o oarecare condescendență către București[2], motivația a fost aceeași pentru care și Parisul sau Washingtonul au cultivat o bună relație cu Ceaușescu în deceniile 7 și 8 ale secolului trecut.
Buna imagine a Chinei în ochii românilor a fost și este exploatată – în limitele trasate de obiectivele pe care și le propune puterea de la Beijing – de soft power-ul chinezesc prin diverse metode; poate că astăzi România nu este neapărat o țintă valoroasă în planurile Chinei, dar poate deveni oricând, în măsura în care Bucureștiul va dobândi politic și economic o poziție mai importantă în ansamblul unional și în NATO.
DESPRE „BUNA GUVERNARE” A CHINEI
În primăvara anului 2021, la standul de presă din pasajul de la Universitate am găsit la prețul imbatabil de 29,98 lei o colecție în două volume de texte semnate oficial de Xi Jinping privind „Guvernarea Chinei”, redactate în limba engleză în condiții excelente de editura „Foreign Languages Press” Co. Ltd. din Beijing în 2018 și distribuite în lume prin grija „Book Trading Corporation” din Beijing.
Despre conținutul celor două volume am mai scris[3] și nu țin să revin. Vreau în schimb să fac o analiză a aparatului de stat chinez căruia îi aparține rețeaua care a făcut posibilă difuzarea în străinătate a volumelor la care mă refer, pe care să o adâncesc apoi ajutându-mă de rapoartele publicate de EFOR[4], de cercetările analistului australian de origine chineză Alex Joske sau printr-un sumar excurs printre informațiile publicate de presa noastră.
Editura „Foreign Languages Press” Co. Ltd. a fost înființată în anul 1952 și este parte din structura Grupului Editorial Internațional al Chinei – „China Internațional Communications Group” (CICG) – din subordinea Departamentului Central de Propagandă al Partidului Comunist Chinez (PCC). Pe lângă această casă editură, în structura CICG regăsim și ale edituri ca „Morning Glory Publishers”, „Sinolingua”, „China Pictorial Publishing House”, „New World Press”, „Dolphin Books” sau „New Star Publishers”.
Grupul CICG controlează și distribuția de carte, deci și „Book Trading Corporation”, precum și publicații de presă: „Beijing Review”, „China Today”, „China Pictorial”, „People’s China” sau „China Report”. Tot CICG controlează și așa-numitul „China Internet Information Center”[5] destinat celor interesați să obțină informație oficială (controlată) online despre politica PCC sau despre guvernarea comunistă a Chinei.
Într-un discurs susținut într-o reuniune a Biroul Politic al Comitetului Central al PCC din decembrie 2013, Xi Jinping a punctat câteva dintre metodele pe care le avea în vedere pentru creșterea eficienței soft power-ului cultural al Chinei. Chiar dacă este dificil de depășit bariera limbii de lemn a prelegerilor comuniste, cred că merită să redau câteva idei din acest discurs (să nu uităm, susținut la o „reuniune de lucru” a cadrelor de partid de la cel mai înalt nivel):
•Pentru a ne consolida puterea oferită de cultura noastră, ar trebui să consolidăm piatra de temelie a soft power-ului nostru cultural național. Ar trebui să aderăm la o cale de dezvoltare a culturii socialiste cu caracteristici chineze, să intensificăm studiul și educația de bază în sistemul de valori socialist, să ducem mai departe spiritul național și spiritul vremurilor, să încurajăm oamenii să aibă ideile și credințele lor.
•Pentru a ne consolida puterea culturală, ar trebui să diseminăm valorile Chinei moderne. Valorile chineze moderne sunt și cele ale socialismului cu caracteristici chinezești, reprezentând cultura chineză avansată. China a deschis o cale de succes a socialismului cu caracteristici chineze. Faptele dovedesc că drumul și sistemul nostru, teoretic și angajat social, sunt de succes. (…) Visul chinezesc este un vis neprețuit la care aspiră poporul și națiunea chineză, visul de a construi în China o societate cât mai bună și de a întineri națiunea chineză, un vis prin care fiecare să-și întrupeze propriile aspirații, un vis pentru care se străduiește întreaga națiune.
•Pentru a ne consolida soft power-ul cultural, ar trebui să prezentăm farmecul unic al culturii chineze. (…) Ar trebui să diseminăm esența culturii chineze într-un mod popular pentru a atrage mai mulți oameni să participe, în acord cu cultura și societatea modernă. (…) Ar trebui să spunem restului lumii despre noile realizări ale culturii moderne chineze, care se caracterizează printr-o minunată tradiție și spirit modern, atât național, cât și internațional. (…) Pentru a construi o imagine frumoasă a țării noastre, ar trebui să evidențiem civilizația chineză cu lunga sa istorie și unitatea dintre diversele grupuri etnice cu culturi diferite; o putere orientală onest și capabil guvernată, o economie dezvoltată, cultură înfloritoare, societate stabilă, oameni uniți și peisaje splendide.
•Pentru a ne consolida soft power-ul cultural, ar trebui să ne revendicăm energic dreptul internațional la o voce, să ne sporim capacitatea de comunicare internațională și să nu precupețim niciun efort pentru a construi un narativ susținut de un sistem internațional care să transmită, în mod corect, povestea adevărată a țării noastre și să facă auzite vocile noastre, exploatând din plin resursele mass-media emergente, sporindu-ne creativitatea de a influența și obține încrederea publicului.
Dacă suntem atenți la fondul discursului, trebuie să fim de acord că nu există deosebiri de fundament, ci doar de nuanță între agresiva propagandă a Moscovei și persuasiva propagandă a Beijingului: în fapt ambele insistă pe un narativ controlat, care să spună lumii „adevărata poveste”, adică aceea aprobată de liderul autoritar și camarila sa, fie că aceasta este situată în birourile puterii la Kremlin sau în Biroul Politic al Partidului Comunist Chinez.
SPIONAJ ȘI MINCIUNĂ
În anul 2022, un foarte tânăr cercetător australian cu origini chineze, Alex Joske[6], a publicat în volum un studiu detaliat[7] despre adevărata față a soft power-ului pus în operă de puterea comunistă de la Beijing, despre încrengătura de instituții care administrează această politică de cucerire a simpatiei internaționale care are în spate Ministerul Securității Statului (MSS), prin Biroul 12, de „Investigații Sociale” – structură de spionaj a Partidului Comunist Chinez.
MSS – Biroul 12 se confundă în multe privințe cu interfața pentru relații internaționale „Centrul Internațional pentru Schimburi Culturale al Chinei” [China International Culture Exchange Center – CICEC], mulți dintre cei care conduc acest centru fiind, cu nume schimbate, ofițeri ai MSS- Biroul 12. O altă pârghie prin care PCC caută să influențeze opinia publică internațională și guvernele, acționând în special asupra comunităților de chinezi din diaspora, este Departamentul „Frontul Unit al Muncii” (United Front Work – UFW).
Alex Joske face cunoscute în cartea sa câteva linii directoare din planurile Ministerului Securității Statului de la Beijing privind influențarea establishment-ului politic și guvernamental de la Washington, așa cum au fost acestea redactate de unul dintre seniorii MSS, Gao Yichen – personaj care anterior, timp de cinci ani, a activat în Statele Unite sub acoperirea profesiei de jurnalist la „Guangming Daily”[8] (cu numele de împrumut „Gao Fengyi”[9]) – și publicate în anul 1998 într-o colecție de materiale destinate pregătirii cadrelor de partid la Școala Centrală a Partidului Comunist Chinez:
(a) Invitați congresmeni [americani] în China și aranjați să fie însoțiți de cadre experimentate ale Partidului și oameni de știință buni vorbitori de limbă engleză, care să îi „influențeze subtil”.
(b) Extindeți contactele cu congresmenii. China are deja diplomați care au legături la nivelul Congresului, dar contactul acestora cu delegațiile [noastre] de oameni de știință pot fi extraordinar de valoroase în influențarea acestora. Savanții vor părea mai puțin „oficiali”, ceea ce le va permite să construiască relații pe termen lung și să obțină excelente rezultate din interacțiunile cu congresmenii.
(c) Persuadați congresmenii prin diverse canale de lobby, mai ales prin firme de PR cu renume, firme de avocatură de mare reputație și organizații constituite de chinezi patrioți de peste mări, dar care sunt susținute financiar și dirijate de guvern [-ul Chinei]. Guvernul [nostru] trebuie să constituie și un „Centru de Cercetare a Relațiilor Sino-Americane” care să se concentreze pe influențarea eficientă a congresmenilor și a celor din echipele acestora.
(d) Cooperați cu elitele politice și de afaceri, cu grupurile de interese din districtele aleșilor din Congres. Niciun congresmen nu poate face nimic fără sprijinul care provine din fieful electoral și de la oamenii de afaceri importanți.
(e) Folosiți-vă de puternica influență a marilor companii americane pentru a acționa asupra membrilor Congresului. Aspirațiile oamenilor de afaceri americani interesați de marea piață a Chinei înseamnă – fără ca ei să o știe – că noi putem folosi interesul lor economic ca să obținem câștiguri la nivel politic în America.
(f) În fine, munca Frontului Unit asupra comunităților de chinezi de peste mări. Chiar dacă în prezent Taiwanul este mai influent în aceste comunități, o transformare treptată care să schimbe situația este perfect posibilă; și va face posibil ca numeroasele comunități chineze să devină acea forță importantă prin care de asemenea să putem influența Congresul.
De fapt, metodele din lista lui Gao Yichen sunt doar adaptate pentru cazul particular al Washingtonului – considerat de Beijing ca fiind principalul adversar în competiția globală –, dar nu diferite de cele prin care MSS acționează în alte țări ale lumii. În funcție de interese, instituțiile cu care este dat asaltul pot fi diferite, însă de puține ori lipsește UFW din ecuație, ori CICEC sau alte organizații controlate de Departamentul Central de Propagandă al PCC.
AVERTISMENTELE EFOR
Expert Forum – EFOR, este unul dintre puținele think tank-uri din România care a analizat consecvent interesele Chinei în România, acțiunile sale prin care a țintit sau țintește sfera economică, în primul rând, apoi în mod structurat clasa politică și rolul pe care îl are soft power-ul chinezesc în construirea unei imagini pozitive a Chinei comuniste în ochii românilor.
EFOR a creat pe pagina sa de internet o întreagă secțiune destinată scopului descris – „China Watch”[10] – și, pentru că lucrurile se leagă foarte bine, am ales să redau în cele ce urmează câteva pasaje din materialele dedicate proiectului „China Index” la care EFOR a aderat:
„Pentru noi, europenii, Rusia este vijelia, dar China e schimbarea climatică, cum zicea deunăzi șeful contraspionajului din Germania: prima produce deranj pe termen scurt, dar trece, pe când cealaltă este inexorabilă și va schimba totul, pentru totdeauna. E drept că în ultima vreme a apărut o întreagă dezbatere în jurul teoriei ‘peak China’, adică ideea că perioada de creștere vertiginoasă a Republicii Populare Chineze (RPC) s-a cam încheiat, iar acum s-a intrat pe un platou – demografic, economic, investițional – pentru că s-au epuizat resursele de creștere extensivă prin industrializare și urmează un lent declin prin raport cu alte state ale lumii.
Dar chiar dacă Beijingul e la apogeu și intră într-o perioadă de stagnare, regimul tot va continua să exercite mari presiuni asupra Europei prin pârghiile pe care deja le deține, în primul rând prin intermediul multinaționalelor occidentale activând în RPC și care sunt dependente de piața de acolo. Dar nici prezența economică, diplomatică, mediatică, științifică ori prin grupuri de cetățeni aflați în Europa (diaspora chineză) nu e de neglijat, în anumite state membre sau în Uniunea Europeană ca întreg.
De exemplu, există controversatele investiții în infrastructura critică (porturile Hamburg, Pireu), rețele informatice și de cybersecuritate instalate de Huawei (Berlinul e plin) ori la fel de controversatul Acord Cuprinzător asupra Investițiilor (CAI) cu UE împins de Angela Merkel pe ultima ei sută de metri de cancelariat, în prezent suspendat sine die. Deși relațiile Europei cu China s-au răcit substanțial în ultimii ani, și mai ales după agresiunea rusă contra Ucrainei din 2022, regimul din Beijing are încă mulți susținători pe continent, din convingere sau plătiți: potențatorii de influență (enablers). Toate acestea au la bază strategia în cinci puncte a Partidului Comunist Chinez (PCC) de a modela în interes propriu politica internă din țările democratice, devenită evidentă sub Xi Jinping:
•Transformarea relațiilor comerciale și economice într-o armă (weaponization): liderii PCC influențează deciziile naționale explicând beneficiile cooperării cu ei, dar accentuând costurile pe care le pot crea pentru state, companii sau indivizi care se opun intereselor PCC.
•Supremația discursivă (narrative dominance): PCC manipulează grosolan informația și inundă cu proteste, invective sau trolling masiv preopinenții din conversația globală pe care îi percepe ca ostili (funcționează etichetarea roșii–gri–negri, adică prietenoși–neutri–ostili, cu abordări diferite pentru fiecare categorie).
•Intermedierea prin elite locale: PCC se bazează pe agenți de influență locali pentru a modela percepția despre regimul de la Beijing, care trebuie să fie pozitivă; metodele de cooptare a elitelor politice, mediatice și academice în Europa sunt cam aceleași folosite și acasă, bazate mai curând pe incertitudine și stimularea autocenzurii decât pe beneficii vizibile și măsurabile la buzunar.
•Instrumentalizarea diasporei chineze, tot mai curând prin represiune, teamă generalizată și autocenzură decât prin recompense materiale.
•Promovarea modelului de dezvoltare autoritară ca alternativă viabilă și mai eficientă la democrația liberală; retorica dezvoltării prin dictatură are o atractivitate evidentă pentru mulți lideri din Sudul Global, chiar atunci când dezvoltarea întârzie să se arate.
Însă dacă marile proiecte de investiții (Belt-and-Road) sau relațiile comerciale (cu balanța lor mai mereu deficitară pentru statul-gazdă) s-au tot dezbătut, mai puțin discutată public a fost până de curând influența ilicită a RPC peste hotare prin intermediul unor structuri para-legale, precum organizarea unor secții de poliție ad-hoc și extrateritoriale[11], de regulă sub forma unor acorduri de cooperare cu administrații regionale din China, iar nu cu instituțiile de stat din Beijing. Rostul acestor entități, coordonate de Frontul Unit – entitate sub coordonarea Comitetului Central al PCC cu peste 40.000 angajați și buget secret, care dirijează munca de organizare și influențare a celor care nu sunt membri PCC, acasă sau peste hotare (în business, politică locală, universități, asociații de prietenie, Institute Confucius etc.) – este să infiltreze și să intimideze diaspora chineză din acele state și chiar să deruleze acțiuni mai agresive contra dizidenților, mai ales cei proveniți din Hong Kong.”[12]
„România nu este o țară față de care China să fi manifestat mare interes în ultimele decenii, ceea ce într-un fel i-a ușurat situația astăzi. Acesta este pe undeva și un simptom regional: dincolo de retorică și simbolisme, precum inițiativa 16+1 lansată în 2012, mare lucru nu s-a întâmplat în relația China-Europa de Est în ultimii zece ani. (…) Toate acestea explică scorul destul de scăzut al influenței RPC în România măsurat în proiectul China Index: 107 dintr-un maxim de 396, ceea ce o pune pe locul 53 din cele 82 de țări analizate. (…) Constatăm că cel mai de succes mecanism de influență al RPC la noi este cooptarea de elite politice sau academice, ceea ce confirmă și multe observații anecdotice ori știri de presă. O notă aparte este că în rândul elitei politice activitatea de influențare are loc mai curând pe sub radar, în rândul liderilor politici de la nivel județean sau primari de mari orașe, ori în organizațiile de tineret ale partidelor. Aceasta este de fapt o constantă a strategiei Frontului Unit (…) și se aplică peste tot, nu doar în România: sunt țintite organizațiile politice de la nivel sub-național, rectorii de universități ori liderii de business din linia a doua.„[13]
În ultimii ani, în afară de guvernarea Victor Ponta – care își dorea să fie un om al vremurilor, în ton cu Berlinul, Roma sau Budapesta – relația României cu China a însemnat mai mult retorică: când ne-am fi dorit noi ca Beijingul să fie interesat, să investească, dinspre China au venit mai mult vorbe și s-au pus condiții, mai apoi când Beijingul și-ar fi dorit să nu cedeze spațiu mai larg în România competitorilor din Statele Unite, Bucureștiul a strâns relațiile cu Washingtonul.
Recomand raportul EFOR – „China Watch: China’s presence in Romania. The hundred flowers that never bloomed”[14], publicat în anul 2022.
SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA
Ce vrea totuși China de la România? Deocamdată Beijingul își dorește pentru China o imagine bună în ochii românilor, fie ei simpli cetățeni, lideri de opinie, oameni de afaceri, oameni de cultură, oameni de știință sau decidenți politici. O bună imagine a Chinei în România se măsoară prin apetit crescut pentru capitalul chinezesc, o piață deschisă pentru firmele chineze, chiar dacă au capital de stat, schimburi culturale cât mai intense și așa mai departe.
În raportul din 2022 al EFOR este analizată imaginea pe care China o are în România și pare că, după deschiderea în relațiile sino-române petrecută după criza de la sfârșitul primului deceniu al acestui secol – la care și-a adus contribuția mai întâi de premierul Emil Boc, continuată și adâncită de premierul Victor Ponta, care-și dorea un parteneriat strategic cu Beijingul, în ultimii ani -, relația bilaterală s-a răcit semnificativ, din mai multe motive, printre care și faptul că Guvernul a formulat recomandarea ca la licitațiile publice pentru marile contracte de infrastructură ale statului companiile din China să fie excluse[15].
Dincolo de deciziile guvernamentale, observația mea este că în realitate entuziasmul nu a caracterizat în niciun fel relațiile sino-române. Am luat în atenție trei asociații non-profit constituite în România, cu sediul declarat în București, care în principiu organizează relațiile de „prietenie” ale chinezilor cu românii: „Asociația Română de Prietenie cu China”, cu sediul declarat în Sectorul 3, strada Patriei 4; „Federația Generală a oamenilor de Afaceri Chinezi în România”, cu sediul declarat în Sectorul 2, strada Dumitru Secăreanu (f.n.) și „Asociația de Prietenie pentru Schimburi Economice și Culturale cu R.P. Chineză”, cu sediul declarat în Sectorul 1, strada Bihor 35.
Am fost inspirat ca, mai înainte de orice, să caut cele trei sedii cu Google Street și am găsit ceva de genul reședinței din fotografia alăturată. Dezamăgire: îmi este greu să-mi imaginez cum trei asociații respectabile și-ar declara sediul social la niște adrese oarecare, în imobile comune de mahala. Mi s-a părut mult mai serioasă „Asociația ChinaRo” din Pitești, care și-a indicat sediul la Colegiul Tehnic „Armand Călinescu”; în plus are și un site de internet funcțional, chiar dacă postările nu sunt tocmai recente.
Pe site-ul „ChinaRo” am găsit anunțuri privind cursurile de limbă chineză, cu trimitere la Institutul Confucius din România, despre care am auzit câte ceva, desigur și, pentru că tot voisem de ceva vreme să testez aplicația „Gemini” de la Google, i-am dat sarcina să-mi scrie o prezentare despre activitatea lor în România. Iar Gemini mi-a răspuns cu următorul referat:
„Prezentare detaliată a Institutelor Confucius din România
Introducere:
Institutul Confucius este o organizație non-profit, cu sediul central la Beijing, care promovează limba și cultura chineză în întreaga lume. În România, există cinci Institute Confucius, situate în București, Cluj-Napoca, Brașov, Sibiu și Constanța.
Istoric:
Primul Institut Confucius din România a fost înființat în 2007 la Universitatea din București. De atunci, s-au mai deschis alte patru Institute Confucius, în Cluj-Napoca (2009), Brașov (2011), Sibiu (2013) și Constanța (2016).
Organizare:
Fiecare Institut Confucius este administrat de o universitate din România în colaborare cu o universitate din China. Universitatea din București este parteneră cu Universitatea de Studii Politice și Juridice din Beijing, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca este parteneră cu Universitatea Normală din Beijing, Universitatea din Brașov este parteneră cu Universitatea de Studii Străine din Tianjin, Universitatea din Sibiu este parteneră cu Universitatea din Shanghai, iar Universitatea Ovidius din Constanța este parteneră cu Universitatea Normală din Dalian.
Misiune:
Misiunea principală a Institutelor Confucius este de a facilita învățarea limbii chineze și de a promova o mai bună înțelegere a culturii chineze în rândul publicului român.
Activități:
Cursuri de limba chineză: Institutele Confucius oferă o gamă largă de cursuri de limbă chineză pentru toate nivelurile, de la începători la avansați. Cursurile sunt predate de profesori calificați din China și sunt concepute pentru a fi interactive și dinamice.
Examene de limba chineză: Institutele Confucius sunt centre de examinare autorizate pentru HSK (Testul de competență în limba chineză).
Burse de studiu: Institutele Confucius oferă burse de studiu pentru studenții români care doresc să studieze în China.
Evenimente culturale: Institutele Confucius organizează diverse evenimente culturale, precum expoziții de artă, spectacole de muzică și dans tradițional, conferințe și seminarii.
Biblioteci: Institutele Confucius dispun de biblioteci cu o bogată colecție de materiale despre limba și cultura chineză.
Impact:
Institutele Confucius au avut un impact semnificativ asupra promovării limbii și culturii chineze în România. De la înființarea lor, mii de români au învățat limba chineză la Institutele Confucius. De asemenea, Institutele au contribuit la o mai bună înțelegere a culturii chineze în rândul publicului român.
Critici:
Institutele Confucius au fost criticate de unii pentru că ar fi instrumente de propagandă ale guvernului chinez.
Concluzie:
Institutele Confucius sunt o punte culturală importantă între România și China. Prin cursurile de limbă chineză, bursele de studiu și diversele activități culturale, Institutele Confucius contribuie la o mai bună înțelegere reciprocă între cele două culturi.„
Lăsând gluma la o parte, primul Institut Confucius a fost deschis pe 21 noiembrie 2004 la Seul, în Coreea de Sud, după care a fost înființat un institut pilot la Tașkent, Uzbekistan în iunie 2004. Între timp, Institutul Confucius din Coreea de Sud a fost închis. Un al doilea Institut Confucius a fost deschis în campusul Universității din Maryland, College Park, în același an, 2004. În anul 2006, era pus în discuție obiectivul de a se înființa 1.000 de Institute Confucius în întreaga lume până în anul 2020.
De atunci, alte sute s-au deschis în zeci de țări din întreaga lume. Toate țările din Formatul 16 +1 – „Forumul de Cooperare China – Europa Centrală și de Est”, găzduiesc cel puțin un Institut Confucius, iar unele (Serbia, Bosnia și Herțegovina, Ungaria și România) găzduiesc chiar mai multe. În anul 2001, primul Institut Confucius din Africa a fost deschis printr-o colaborare între Universitatea din Nairobi din Kenya și Universitatea Tianjin din China. În aprilie 2007, primul Institut Confucius a fost deschis la Universitatea Waseda din Japonia; în parteneriat cu Universitatea din Beijing, programul promovează activitățile de cercetare ale studenților care vor să se specializeze în limba chineză. În 2010, cea mai mare concentrare de Institute Confucius se înregistra în Statele Unite, Japonia și Coreea de Sud.
Institutul Confucius poartă numele renumitului filozof chinez Confucius (551–479 î.Hr.). În afara Chinei, Confucius este un simbol general recunoscut al culturii chineze, în contrast cu imaginea negativă a unor lideri propuși de China comunistă. Un articol din „China Post”, publicat în anul 2014, admitea în mod neașteptat acest lucru: „Cu siguranță, China s-ar fi lovit de o reticență dacă ar fi numit aceste institute «Mao», sau chiar «Deng Xiaoping». Dar numindu-le «Confucius», a creat un brand care a fost recunoscut instantaneu ca un simbol al culturii chineze, total diferit de imaginea Partidului Comunist”.
Institutele Confucius sunt programe publice de promovare educațională și culturală finanțate și organizate în prezent de „Fundația Chineză pentru Educație Internațională” (CIEF – Chinese International Education Foundation) – o organizație non-guvernamentală, dar înființată și controlată de guvern -, aflată în coordonarea Ministerului Educației din China. Anterior (până în 2020), Institutele Confucius au fost coordonate de HANBAN, tot o organizație pretins non-guvernamentală și afiliată guvernului chinez. HANBAN s-a transformat în „Centrul pentru Educație Lingvistică și Cooperare” și a predat coordonarea Institutelor Confucius, din anul 2020, către CIEF.
Institutele Confucius sunt coordonate de fapt de oficiali guvernamentali care au strânse legături cu UFW. De exemplu, Liu Yandong, președintele agenției centrale care coordonează rețeaua internațională a Institutelor Confucius, a fost între anii 2002 – 2007 președintele United Front Work și vice-prim ministru al Chinei între anii 2013 – 2018, pentru ca la final de carieră politică să primească postul de la Institutele Confucius.
La scurt timp după ce a început să se răspândească la nivel internațional, rețeaua Institutelor Confucius a fost vizată de tot mai multe controverse, privind modul de finanțare, viabilitatea academică a programelor de studiu, probleme juridice în relațiile cu partenerii universitari locali, influențarea din rațiuni non-academica a metodelor de cercetare sau predare a limbii chineze în aceste institute, acoperirea unor activități legate de spionajul industrial și militar, supravegherea chinezilor în străinătate și subminarea sistematică a ceea ce este desemnat a fi „influența taiwaneză” în țările în care funcționează aceste institute.
Luminița Bălan, director al Institutului Confucius din cadrul Universității București[16], semna în urmă cu șapte ani în „Dilema Veche” articolul „Un loc al excelenței și rafinamentului. Institutul Confucius din cadrul Universității București”[17], o pledoarie pentru schimburile culturale la nivel universitar și nu numai dintre România și China. Un an mai târziu, la Beijing o „Suzana Gâdea a Chinei”, doamna (mai exact tovarășa) Liu Yandong era instalată să conducă destinele Institutului și trei ani mai târziu HANBAN era înlocuit de CIEF pentru un control politic mai strâns. Sunt efectele indicațiilor precise ale lui Xi Jinping privind întărirea și dinamizarea soft-power-ului chinezesc, prin ideologizare accentuată.
Aș fi curios ce ne-ar putea spune cu sinceritate doamna Luminița Bălan, dacă-și dorește acest lucru, desigur, despre modul în care consideră că au evoluat relațiile în trioul Universitatea București – Universitatea de Studii Politice și Juridice din Beijing (CUPL[18]) – centrala Institutului Confucius în cei 11 ani de când este directorul Institutului Confucius bucureștean, dar mai ales după anul 2020.
În mai – iunie 1989, o bună parte a studenților care au protestat în piața Tienanmen proveneau din această universitate de elită a Chinei, CUPL – ceea ce nu putea fi trecut cu vederea după ce protestele au fost violent înăbușite de Partidul Comunist Chinez prin folosirea forței armate.
Dar în ultimii ani ai „domniei” președintelui Xi Jinping autonomia universitară a devenit tot mai mult golită de sens, pentru că – așa cum rezultă din tot mai desele mărturii pe care presa le aduce la lumină – Partidul Comunist Chinez a preluat nemijlocit conducerea universităților din China.[19] Un pas în siajul altor măsuri luate anterior, printre care și întărirea controlului partidului asupra companiilor chineze, care a ridicat de asemenea serioase întrebări în Occident privind adevăratele intenții ale administrației Xi Jinping.
[1] https://www.euractiv.ro/extern/china-ar-trebui-sa-si-urmeze-vorbele-cu-fapte-in-politica-externa-the-asahi-shimbun-66127
[2] În primăvara anului 1964 o delegație a comuniștilor de la București, condusă de Ion Gheorghe Maurer, din care făcea parte și Nicolae Ceaușescu, se auto-invitase în vizită la Beijing care a durat o săptămână; Mao Zedong a primit delegația abia în ultima zi pentru ca să „le țină o lecție de istorie a Chinei”
[3] https://www.hotnews.ro/stiri-opinii-24919069-doctrina-visul-unor-generatii-you-will-never-humiliate-again.htm
[4] https://expertforum.ro/
[5] http://www.china.org.cn/e-logo/about.htm
[6] https://www.linkedin.com/in/alex-joske-b70b72119/
[7]„Spies and lies. How China‘s greatest covert operations fooled the world” – Hardie Grant Books, 2022
[8] Fondat în anul 1949, este unul dintre cele trei ziare care au jucat un rol major în perioada „Revoluției Culturale„ sau în confruntarea pentru putere a urmașilor lui Mao Zedong, Hua Guonfeng și Deng Xiaoping
[9] Gao Yichen a mai deținut și poziția de vicepreședinte al Centrul Chinez de Schimburi Culturale Internaționale – CICEC
[10] https://expertforum.ro/category/china-watch/
[11] NOTA MEA: „Polițiști chinezi vor putea patrula pe străzile din Ungaria în «patrule comune» cu omologii lor ungari„ – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26955937-politisti-chinezi-vor-putea-patrula-strazile-din-ungaria-urma-unui-acord-incheiat-guvernul-lui-viktor-orban.htm
[12] https://watchdog.md/analyzes/207757/efor-influenta-chinei-in-romania-proiectul-china-index-i/
[13] https://www.contributors.ro/presiunea-beijingului-pe-romania-proiectul-china-index-ii/
[14] https://expertforum.ro/wp-content/uploads/2022/10/Chinas-presence-in-Romania-the-hundred-flowers-that-never-bloomed-.pdf
[15] https://www.g4media.ro/exclusiv-companiile-din-china-excluse-de-la-licitatiile-pentru-autostrazi-si-cai-ferate-guvernul-a-adoptat-un-memorandum-propus-de-ministrul-catalin-drula-surse.html
[16] https://doctorat.unibuc.ro/wp-content/uploads/2020/01/l.-CV-referent-B%C4%83lan.pdf
[17] https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/un-loc-al-excelentei-si-rafinamentului-institutul-623222.html
[18] http://en.cupl.edu.cn/
[19] https://www.chinafile.com/conversation/what-will-newly-increased-party-control-mean-chinas-universities
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Soft-Power-ul este tot o formă de imperialism, aplicat nu prin forță ci oarecum prin acceptarea tacită a celor care trebuie cuceriți. Occidentul a suferit o înfrângere în încercarea de a impune propria ideologie cu forța prin Africa, Orientul Mijlociu, etc. Însă Occidentul a obținut prin soft-power extinderea în Europa Centrală și de Est, spre Moldova, Ucraina, Georgia. Se voia și în Rusia, dar Rusia s-a prins și a început războiul.
China fiind o mare putere vrea să-si exporte propriul sistem ideologic cu acapararea cel puțin economică a țărilor mai sărace. Din nenorocire, politica Chinei „un stat, două sisteme” este acceptată de o mare parte din intelighenția occidentală, precum altădată comunismul.
„Propria ideologie” a Occidentului este democratia si libertatea. Ma bucur pentru ca am fost si noi „cuceriti” si nu am ramas sa beneficiem de avantajele imperiului rus.
Se pare că ați uitat de cruciade, colonialism, comerțul cu sclavi, războaie mondiale, etc, etc, etc. Toate în numele ” democrației și libertății”…
Ce treaba am eu cu ce au facut unii acum 300-500-1000 de ani?!! Azi „Vestul ” inseamna libertate si democratie asa imperfecta si mereu imbunatatibila iar Sudul global (Rusia China Iran Coreea de Nord Arabia Saudita etc) inseamna exact opusul. Alegera in opinia mea este simpla.
Intelighentia occidentala este cumparata, vezi coruptie, de chinezi. Sa nu-mi spuna nimeni ca la baza distrugerii industriei auto occidentale, vezi interdictia motoarelor ca ardere interna, chinezii n-au ghearele in joc.
Primul vapor plin cu jafurile electrice de la Byd a a juns in Europa si vor urma multe altele, Green Deal fiind insasi poarta larg deschisa.
La Bruxelles, autoritatile politice chineze au sute de lobbyisti, o armata, care stiu foarte bine cine trebuie „uns” cu de toate.
Este suficient doar sa ne uitam la Misiunea Chinei la UE, o cladire imensa, situata pe langa Parc Woluwe (vizavi de Spitalul St. Luc-puteti vedea pe Google), o cladire pe care am vazut-o prima data acum mai multi ani, crezand ca este Ambasada Chinei. Este imprejmuita de cele mai avansate sisteme de securitate, inclusiv gard electrificat. Aveti dreptate, guvernul chinez a trimis armate de functionari si agenti inflitrati in toate institutiile, universitatile si companiile europene.
Cred că presa europeană a fost prea ușor „cucerită” de „farmecul” chinezesc:
Should Germany be worried about China’s EV expansion? | DW News
https://www.youtube.com/watch?v=CFibm96jz5g
Soft-Power-ul Chinei=farmec=bani=spionaj…
@Lucifer – ”Soft-Power-ul este tot o formă de imperialism”
Nu. Soft-power era atunci când MS-DOS 5.0 și Windows 3.11 erau numai în engleză și trebuia să înveți engleză, dacă voiai să folosești un calculator. Soft-power era atunci când Boeing 707 era atât de avansat, încât trebuia să trimiți piloți la școlarizare în Statele Unite, dacă voiai să ai astfel de avioane (și România a avut Boeing 707).
Ce face China în prezent nu e soft-power. Ce face China e fascism, iar fascismul e expansionist, asta ar fi ”mica” problemă cu China.
Marele zid chinezesc NU este vizibil de pe luna. Asta e o legenda urbana care prinde numai la oamenii mai putini instruiti.
”au trăit oameni capabili să inventeze hârtia, praful de pușcă și ridice un Mare Zid de apărare vizibil de pe Lună.”
Marele Zid nu e vizibil de pe Lună, e vizibil doar de pe Stația Spațială Internațională. Care se află la 400 de kilometri de suprafața Pământului, în timp ce Luna se află la 380.000 de kilometri. Povestea cu Marele Zid vizibil de pe Lună face parte din propaganda comunistă despre măreția Chinei.
Exact. Cum am și scris, de altfel.
Mulțumesc!
Că Marele Zid e vizibil de pe Lună e mai mult un mod de a spune că e vizibil de la mare distanță, nu înseamnă literalmente că e vizibil de pe Lună. La fel cum dacă îi spui cuiva că are o casă de se vede din celălalt capăt al orașului nu înseamnă literalmente că se și vede de acolo ci că e doar foarte mare.
China a fost o mare putere în trecut dar este și în prezent, asta nu e neapărat propagandă. Multe inventii chinezești au fost preluate de europeni și dezvoltate mai departe. Cândva, China era capabilă și de originalitate, nu doar copia ca acum.
Cam fortati datele istorice.
Vedeti ce e cu Declaratia din aprilie 1964 si vizitele Lui Maurer in China. Si raspunsurile la vizite (Ciu Enlai la Bucuresti.)
Da, asa se spunea, ca Dej a fost iradiat. Dar nu ca a devenit bun roman, ci ca a taiat conductele cu petrol si nu a mai trimis vagoanele cu griu in URSS, in contul datoriilor de razboi. (De fapt, el a spart monopolul Moscovei si tarilor comuniste in comertul exteriror, prin relatii cu Franta si Uk din 1957-8; desi din ’55 intrase in ONU; si a desfiiintat si SOV-ROM urile paguboase, pentru noi; plus ca a dat Armata Rosie afara din tara.)
Gluma care circula in epoca: URSS ne-a propus o autostrada Moscova-Sofia cu ramificatie Moscova-Budapesta, la care noi am cerut o potecuta Bucuresti/Beijing.
Apropierea nostra de China a coincis cu inasprirea relatiilor China /URSS si apropierea SUA de China. Si apropierea noastra de SUA/UK/Franta/Germania. Le puteti interpreta cum vreti, dar asta a fost.
Problema e ca relatiile de atunci au fost conjuncturale.
Azi, se pune altfel problema. Prietenia noastra cu SUA/NATO indeparteaza China, care e apropiata de Rusia. Cum China isi cauta un mare antrepozit in UE, si o baza de productie pentru capitalul industrial exportat, a preferat Ungaria, care este in relatie strinsa cu Rusia si ei. Si au o structura dictatoriala pe fata.
Totusi, China ramine o problema nedescifrata. Ea isi ascute ghearele, dar nu se stie impotriva cui. Poate ataca Taiwan si incepe razboiul cu SUA (desi, in afara rachetelor nucleare, nu are vectori care sa strabata Pacificul si sa atace SUA), asa cum poate ataca Rusia -daca pierde in Ucraina- si recupera Siberia. Pentru ca Siberia a fost -in Evul Mediu- a Mongoliei, care a devenit din ocupanta Chinei, o provincie a acesteia.
Nimeni nu are certitudinea viitorului, in privinta ei.
La acest lucru, trebuie adaugata politica personala a liderilor Chinei. Mao, Deng, Xi sunt nume grele, cu politici diferite. Cine va urma si cand?
Interesele fundamentale ale Chinei sunt alaturi de SUA si globalizare(nu mai vorbim de reluarea Siberiei), dar interesele personale, ale liderilor chinezi dictatori, sunt alaturi de Rusia. Ce cale va alege China?
Pentru a studia China si posibilele ei reactii, e nevoie de un intreg institut multidisciplinar. Nu avem o astfel de capacitate economica si stiintifica. Poate americanii. Dar toate analizele vor fi subiective si limitate.
China ramine puterea ce oscileaza si poate schimba raportul de forte mondial cand vrea. Prin urmare, nepredictibilitatea o face periculoasa. Pentru toti!
Între ruși și chinezi sunt mongolii(inclusiv în Siberia și Tibet). Mongolii au stăpânit și Rusia și China. Să nu-i ignorăm, ei au interese proprii. Deja au început să muște și din Rusia( tadjicii, etc), dar și din China( uigurii, tibetanii, etc). În plus, ca agravantă, mongolii sunt majoritar islamici.
da, desigur, dar stapinrea mongola (Siberia, Rusia, Tibet, China) a fost indepartata in timp si s-a transformat in stapinirea Chinei asupra Mongoliei.
Tadjicii nu-s de origine mongola, ci persana.
Mongolii n-au treaba cu islamul, ci cu budismul.
Uigurii nu sunt mongoli, ci fac parte din familia turca.
Tibetanii, nici atat.
Dar aveti dreptate, trebuie sa nu-i ignoram deoarece au interese.
Ignoranta totala. Mongolii sint budisti si animisti.
Uzbecii, cazahii și turkmenii sunt majoritar islamici.
Si nu uitati niciodata ca la inceputul anilor ’60, URSS a venit cu ideea planului Valev. Proiect niciodata acceptat de Bucuresti. (Si care a determinat nu numai apropierea de China si Occident, ci si succesiunea in PCR -venirea lui Ceausescu- si procesul de industrializare rapida, care a demarat in forta.) Chiar daca erau comunisti. „Nationalismul” nostru de aici pleaca. (Era acuza favorita a rusilor.) Si intretinut copios de Occident. Pentru a realiza fisuri in blocul comunist.
Acum e viceversa….. Moscova intretine ideile (nu si industria) nationaliste -pentru a crea fisuri in UE/NATO- si Occidentul acuza…
Ce sa faci, asa e la rascruce de vinturi, cand se schimba directiile.
Trebuie sa ne pastram calmul si sa putem analiza detasati de comenzile politice imediate. Istoricul trebuie sa aplice dictonul ala :”Sine ira et studio”. Altfel nu mai istoric, ci doar propagandist. (Politruc.)
Cred ca educatia si formarea spiritului critic reprezinta principalul instrument folosit in lupta/contactul cu propaganda, de orice origine ar fi aceasta. Din pacate, sistemul nostru de educatie nu mai produce decat din greseala oameni capabili sa faca diferenta intre propaganda si informatie. Prin urmare apare nevoia de purtatori de lumina care sa ne explice de ce „soft-power”-ul chinezesc e mai prost decat cel american, european sau rusesc. In realitate, EFOR e doar un fel de think tank, finantat din America si Europa, care produce pseudo analize orientate ideologic, un instrument de soft power la fel ca institutele Confucius.
Nu vad nimic rau in existenta unor organizatii care exprima puncte de vedere diferite la fel cum consider pozitiv acest articol scris de dl. Felea. SUA si RPC sunt doua mari puteri aflate in competitie, sunt doua societati organizate diferit si cu istorii foarte diferite. Important este sa imprumutam ce ni se pare valoros din fiecare cultura si sa fim contienti ca, fiind o tara mica, e bine sa ne intelegem cu toata lumea dar si sa conservam si sa transmitem valorile care ne caracterizeaza ca natiune.
Daca spunem China trebuie sa ne relationam cu partidul comunist si al sau conducator Xi , armata poporului si serviciile chineze, poporul chinez nu conteaza.
Toate activitatile economico/culturale/militare trebuie conform doctrinei PCC sa se supuna acestor 3 mari institutii ale statului chinez.
Pe langa ele sunt obligati sa activeaza in primul front cei ca. 60 milioane de chinezi din afara tarii, diaspora, o sumedenie de organizatii de tot felul, precum cele sus mentionatele institute Confucius, oameni de cultura, sute de mii de studenti care studiaza in cele mai renumite facultati pe banii statului chinez in strainatate, copiii nomenclaturii ajunsi prin santaj in functii de conducere a marilor banci occidentale si care de fapt sunt agenti deghizati ai statului, etc.etc.
Metodele sunt cunoscute de cei care se ocupa mai indeaproape cu China, incepand de la coruptie la santaj iar pt cei care nu doresc sa colaboreze exista destule alte ” metode de convingere” care pot ajunge pana la disparitia fizica.
La fata China incerca prin soft power sa-si impuna punctele de vedere si interesele, in caz contrar vedem foarte bine cat de sansibil reactioneaza, metoda standard, santaj economic si ruperea relatiilor economice, respectiv obstructionarea acestora.
China este acum in masura s-o faca datorita conectivitatii si interdependentelor globale.
China a reusit in ultimii ca 20 de ani sa submineze profund atat Europa, SUA, Austalia.
Asia , Africa si America de Sud sunt intr- o foarte mare masura sub influenta economica a acesti superputeri economice si pretentii de a devenii si una militara.
Pt acesta politica este nevoie de multi idioti utili, politicieni, jurnalisti, profesori universitari din occident care sa laude PCC si ale sale realizari, sa prezinta China intr-o lumina cat se poate de pozitiva si sa puna activ umarul la stabilirea obiectivelor ale PCC.
„Inside the ‘very powerful’ 48 Club in China ‘grooming’ storm: Member describes how Chinese ambassador and Huawei chief would rub shoulders with British high society”
Membri acestui ilustru club, unu si unu alesi pe spranceana si veti ramane surprinsi ce nume apar.
In Italia in 2019 guvernul Conte s-a alaturat priectului „Drunul Matasii” acum vor sa-l paraseasca din motve de siguranta nationala, scandalul Huawei mocneste in continuare, Germania sub Merkel a ajuns cel mare partenr economic al Chinei. Chinezii au pus ochii pe marile porturi europene, Pireul este al lor, Trieste va urma iar la Rotterdam, Antvers sunt bine bagati, Hamburgul a reusit sa traga in ulimul moment frana si siguranta.
Franta este pe cale sa fie „colonizata” de China.
Romania va deveni importanta pt China in mometul in care tara se va transforma intr-o baza NATO de anvergura, economic interesul fiind deocamdat minor. Probabil pana in momentul in care se vor gasi destui politicieni, oameni de afaceri romani, profesori etc.etc ca pe peste tot care sa preia mesajul PCC si sa-l amplifice in societate.
Relatiile Chinei cu Romania sunt discrete. Ca mostenire istorica avem relatii mai degraba favorabile dar nu o mare interdependenta. Din punct de vedere economic coridorul Turcia-Grecia-Macedonia-Serbia-Ungaria pare cel ales de China pentru relatiile ei cu Europa. Cred ca ar fi vrut si un coridor prin Italia dar in mod destul de surprinzator Georgia Meloni a oprit participarea Italiei in programul Belt and Road. Ceea ce se vinde in Italia si in multe alte tari din Europa e favorizarea relatiei cu India in detrimentul celei cu China – de aceea primul ministru al Italiei a ajuns sa fie alintata Melodi (Meloni + Modi). E multa propaganda in directia asta probabil pe filiera UK-US, nejustificata in opinia mea, o pista falsa poate ca sa induca faptul ca relatia Europei cu China nu este atat de importanta. Dar India a construit decenii daca nu chiar sute de ani pentru piata domestica, are relatii economice externe reduse, mai degraba in zona de servicii (IT) si foarte putin produse (aici in cea mai mare parte in ultima vreme e una din verigile de vanzare a produselor petroliere din Rusia catre Europa, alaturi de EAU si Turcia). Nu e usor sa ia locul Chinei ca loc de productie, concurenta pentru China e mai mare din partea tarilor din Sud-Estul Asiei.
In opinia mea relatiile Romaniei cu China o sa ramana subordonate relatiilor Europei cu China (Romania nu e dependenta economic esential nici de Rusia, nici de China si nici macar de SUA – pare ca suntem „all-in” doar ca relatie cu tarile UE). Atunci cand Europa o sa aiba nevoie va fi folosit si coridorul prin Romania. Dar cred ca pentru China in continuare coridorul prin Italia va fi tinta principala, pe langa cel prin Grecia.
Iar in ceea priveste relatiile Romaniei cu tarile din Asia este o lipsa de informare din ambele parti. China a fost in mod repetat plimbata de colo colo cu diverse proiecte. Dar ne amintim si ca primul ministru al Japoniei Shinzo Abe a ajuns la un moment dat la concluzia ca e inteligent sa vrea sa il intalneasca pe Mihai Tudose.
Și iată cum parte din cei care nu vor fi apucat să-nvețe limba rusă cântând ”Shiroka strana moya rodnaya” (intra pe-o ureche, ca să iasă numaidecât tot p-acolo, fără a se osteni să mai ajungă la cealaltă), au prilejul să buchisească limba chineză mâncând (la cantina Institutului Confucius, unde altunde?), proces ce presupune, firește, efort înzecit din partea gurmanzilor care visează să digere Analectele (論語) în original, cu beneficii multiple (între care se numără efectele profilactice pe care însușirea a câteva mii de ideograme l-ar putea avea pentru a ține la distanță maladia Alzheimer).
Cea mai reușită operațiune de SoftPower din epoca modernă este cunoscută de omenire sub numele de Green Deal.
Aveti obsesii. Tranzitia energetica (asa zisul Green Deal) este o strategie de dezvoltare durabila pe termen mediu si lung, prevede stimularea investitiilor private (de ordinul trilioanelor) pe plan local – in cresterea eficientei energetice, valorificarea surselor regenerabile diponibile pe plan local, precum si integrarea acestora in mix…. si evident, sporirea securitatii energetice. Absplut nimic rau in aceasta strategie, chiar nu inteleg de ce va simtiti asa de suparat.
„Tranzitia energetica (asa zisul Green Deal) este o strategie de dezvoltare durabila pe termen mediu si lung,”
Intru totul de acord, dar autorul și beneficiarul strategiei este China, Europa doar cheltuie nebunește banii pe tinichelele produse de chinezi.
Așa că nu știu de ce săriți așa opărit in loc să vă bucurați că industriile țării gazdă sunt distruse pentru a fi dezvoltate pe alte meleaguri. In acest fel veți respira un aer mai curat și veți experimenta răcirea globală promisă de fantoșele Chinei.
Nu importam chiar tot. Spre exemplu, in privinta componentelor pentru turbine eoliene, infrastructura inteligenta, senszoare, turbine pe gaz (pentru backups, etc), statii trafo, invertoare, samd, companiile europene se numara printre lideri . Referitor la importurile panourilor solare, cam fiecare tara exporta ceea ce a sustinut in trecut (prin subventiii). Europenii puteau sustine si ei mai mult investitiile in dezvoltrea lanturilor de furnizori, au ales insa, sa cheltuiasca banii pe sustinerea agriculturii si a exporturilor de cereale, carne de porc, lapte praf si alte produse cu valoare adaugata mare, nu?
P.S. nu in mod intamplator, latifundiarii si fermierii europei (oameni conservatori de dreapta, adevarati capitalisti, traditionalisti cu coloana vertebrala dreapta, etc) se numara in continuare printre cei mai mari oponenti ai tranzitiei energetice.
https://www.nytimes.com/2019/11/03/world/europe/eu-farm-subsidy-hungary.html
Vaaai, nu pot sa cred ca tovarasii aplica tacticile occidentului decadent si imperialist!… Chiar si pe-asta s-o copieze 1;1?! In ce lume traim!…
Fara indoiala, China actuala e urmasa unei vechi civilizatii, dar are un handicap major, pentru vremurile in care traim: este condusa de un regim comunist, obsedat de control. Doar Dumezeu poate fi mai destept decat 1000 de creiere destepte care colaboreaza. Nici xi, nici putin, nici kim nu sunt dumnezei, chiar daca isi imagineaza ca sunt. Si nici unul dintre ei nu se inconjoara de oameni capabili sa-i contrazica. Asa ca, orice sistem ar imagina ei, va avea picioare scurte.
Da, China e o piata mare de desfacere, daca chinezii au bani. Multi dintre acei bani vin din ce produce China pentru Occident. O ajustare politico-strategica a relatiilor economice cu China, initiata de Occident, ar avea efecte semnificative. Inteleg ca sunt, in China, milioane de apartamente de locuit goale, pe care nu le cumpara nimeni. De ce, oare?
Cred ca este util a se vedea si https://brandfinance.com/press-releases/brand-finances-global-soft-power-index-2024-usa-and-uk-ranked-top-nation-brands-china-takes-third-place-overtaking-japan-and-germany#:~:text=%E2%80%9CThe%20Global%20Soft%20Power%20Index,analysis%2C%20becomes%20increasingly%20evident.%E2%80%9D
Soft power-ul chinezesc este nul atât timp cât nu renunta la scrierea lor primitiva. Pot sa faca mii de filmulețe pe Tik Țoc și mie de jocuri electronice asta nu va face mai penetranta cultura lor. Vor rămâne la fel de apropiați de cultura europeana precum marțienii.
Tara europeana cu cea mai mare proiecție de soft power nu este nici Germania, nici Franța și nici măcar UK. Este Turcia. Turcaletii au ocupat spatii culturale și economice din Balcani, Asia Centrală, Africa de E și Asia de S. Cu seriale lacrimogene din haremuri, dar și cu marfuri destul de competitive.
@Ali Pasa
Si spatii comerciale.
In Romania dupa ’89 cu brutariile si shoarmeriile.
In UK este plin de magazine turcesti cu marfa foarte buna si cu preturi rezonabile.
in Germania la fel.